Eleonora SCHIPOR: Un nou an școlar și-a luat startul

5 Sep 2018 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Un nou an școlar și-a luat startul

Vara-i undeva departe,

Pe potecile verzii.

Azi te întorci din nou la carte –

Doar e prima zi…

          Cândva recitam aceste versuri când eram și noi elevi. Anii au trecut, dar poezia  a rămas actuală până azi.

          …Un nou an școlar și-a luat startul în toate școlile din Ucraina. Începutul lui septembrie este  deosebit pentru elevi, profesori, părinți, dar și pentru toți acei a căror viață este legată de școală.

          A început un nou an școlar la CIE Cupca. El a fost binecuvântat de  preotul bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, tânărul Ilie Cuciurean. Directoarea școlii, doamna Maria Lazurca, a rostit un cuvânt de felicitare, apoi a  înmânat o serie de diplome celor mai buni elevi care au obținut rezultate deosebite la învățătură în anul trecut de învățământ, dar și pentru participare la olimpiadele raionale și regionale, la diferite concursuri, festivaluri etc. Pentru prima dată au fost oferite diplome cu mențiune din partea direcției școlii elevilor care s-au evidențiat în mod deosebit, obținând cele mai bune rezultate la învățătură la categoriile diferite de vârstă.

          Adevărata surpriză a sărbătorii a fost apariția unei noi clase. Însoțiți de părinți, având emoții, buchete de flori, au pășit pragul școlii micuții clasei 1-îi. Sub conducerea învățătoarei Mariana Opaeț ei au recitat primele poezii și au cântat primele cântece în postura de elevi. Absolvenții clasei a 11-ea i-au  condus de mânuță în clasa lor, iar de la elevii clasei a 2-a au primit în dar tradiționala  Cheiță a Cunoștințelor. Acești micuți vor studia după un nou program. Clasa lor este o adevărată împărăție de basm, dotată cu multe lucruri folositoare pentru adaptarea lor în noul mediu. Aducem mulțumiri pentru buna pregătire a sălii de clasă de tip nou secției raionale de învățământ Hliboca, părinților, direcției școlii, învățătoarei Mariana Opaeț. Să le ajute bunul Dumnezeu în toate!

          Prima lecție din acest an de învățământ a debutat cu succes. În majoritatea claselor la această lecție au asistat și părinții. Înainte vor fi zeci și sute de lecții, mai ușoare, mai grele, recreații, lucrări, teste, retrăiri, griji, bucurii… așa e viața de elev. Părinții și dascălii le vom fi alături.

          Sperăm că vom avea parte de un an bun. Ne vom bucura de susținere și încredere din partea părinților, dar și a celor demnitari de care depinde soarta școlii. Întru-n ceas bun!

—————————————

Eleonora SCHIPOR,

profesoară superioară la CIE Cupca, Bucovina de Nord / Ucraina

4 septembrie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii