Eleonora SCHIPOR: Steluța hliboceană – 2018

25 Oct 2018 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Steluța hliboceană – 2018

Una dintre cele mai bune eleve de la CIE Cupca, președinta comitetului școlăresc Marta Belici, elevă în clasa a X-a „A”, a participat și în acest an la tradiționalul concurs „Steluța hliboceană”.

Marta a participat la categoria mare (au fost trei categorii – mică, mijlocie și mare).

Participanții au susținut trei probe: recital, vocal și dans. Ea a recitat o poezie în limba ucraineană, a interpretat un cântec popular românesc, iar la proba de dans de asemenea a dansat un dans românesc, însoțită de grupul de dansatoare din clasele a X-a „A” și „B”.

La toate trei probe a obținut rezultate bune, clasându-se astfel pe locul II în raion.

A avut bineînțeles și costumația respectivă la toate cele trei probe.

Sincere mulțumiri aducem părinților Maria și Vasile pentru grija, susținerea de care au dat dovadă, prin procurarea costumației respective etc.

De asemenea aducem mulțumiri profesorilor care au ajutat-o în pregătirea pentru concurs. Profesoarei de limba și literatura ucraineană Alina A. Tarâța, profesoarei de limba și literatura română, dirigintei de clasă Lucica V. Dușceac, direcției CIE Cupca.

Vom menționa faptul că Marta Belici, dar și colegele ei participă adesea la felurite ceremonii festive: festivaluri, sărbători tradiționale, întâlniri importante. Toamna aceasta a participat împreună cu prietena și colega ei de clasă Elena Bicer la deschiderea Filialei ASCIOR-Cernăuți, au interpretat două cântece în frumoase costume naținale românești. Ambele au devenit și cele mai tinere membre ale noii filiale creștine.

          Felicitări, Marta! La mai mult și la mai mare! Mari succese pe viitor.

———————————-

Prof. Eleonora SCHIPOR,

Cupca, Bucovina de Nord/Ucraina

24 octombrie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii