Ioan MICLĂU-GEPIANU: Speranța Semănătorului (poeme)
Motto:
,,…Poezia s-a născut odată cu ființa umană, așa să nu ne mirăm că rosturile ei sunt tot atât de multe cât și nemărginirea imaginației noastre”.
Ioan MICLĂU-GEPIANU
Fericire și Durere
Pentru mine poezia este o durere din adâncuri,
Nu fredonarea vieții pe la adunări și cârciumi,
Și totuși această durere, fericire dându-mi,
Creatam pentru-aceasta duioase și plăcute rânduri!
Unde durere n-ar mai fi, nici viața n-ar mai fi,
Căci prin simțirea lor e fericirea ce-o avem în fiecare zi!
Și năzuind spre bine tot prin durere trecem,
Când însă ai acea iubire-n fire,
Găsești adevărata fericire!
Semănătorul
(Speranța semănătorului)
E vremea să ies pe-afară
Și să-mi cercetez ogorul,
Își zicea, sătul de iarnă,
Și de griji, Semănătorul!
Mâna dreaptă și-o ridică
Peste ochi ca să privească,
Mai adânc, unde lumina
Începu să se ivească!
Ce frumos se schimbă zarea,
Raze vii îi țes covorul,
Parcă-ncepe ca să scadă-
Să se-mprăștie și norul!
Timp e să aleg sămânța,
Să o vântur de neghină:
”Vin-o blândă Primăvară!”
El zâmbește și suspină!
Grea e iarna cea geroasă,
Când îngheață apan-n cofă!
Iar poetul-n vise sfinte,
Leagă viața lui de-o strofă.
La fel e Semănătorul,
Simbol, arhetip, origini,
El prin munca lui trudită,
Vindecă a lumii pricini!
Alegând sămânța bună:
”O să dea pâine ogorul” –
Și cu multă râvnă-n suflet,
”Spera iar Semănătorul”.
Să îngrijim Pământul!
”A nu îngriji Pământul e păcat,
Căci pentru hrană și viață ne-a fost dat!
Al semăna cu plante ce-n ele au semințe,
E marea datorie a noastră ca ființe!
Un bob de grâu a fost întregul univers,
El a crescut precum un cânt și-un vers.
Să îngrijim Pământul dat și sfânt,
Căci de-l pierdem nu vom mai fi nicicând!
Nu sunt rob al cuvintelor grele!
Nu sunt rob al cuvintelor grele,
Ci șlefuitor al dulcelui grai,
Sunt rob al cuvintelor mele,
Ce-s grindini de dor,
De frumos,
De iubire.
Cuvintele mele au aripi de înger,
Ce-n suflet nu sânger,
Nici poartă săgeți de venini
Spre-a ucide flori din grădini!
Și-mi place să greabăn cuvântul,
Spre-a fi ziditor și senin,
Așa cum îl crease preasfântul
AMIN*
(Din expresia lui Adrian Botez, cu referire la Eminescu)
Tu, Suflete, îndură!
Tu, suflete, îndură,
Nu aduna nici gelozii nici ură!
Când va veni Semănătorul Mare,
S-aleagă, să vânture acea ușoară pleavă
Din boabele de grâu,
Va fi lumină-n casa ta,
Iar la fereastra casei,
Va curge veșnic râu,
Viața!
—————–———————–
Ioan MICLĂU-GEPIANU
Australia
Noiembrie, 2018
