Iuliana Paloda-Popescu: Într-o privire albastră
Într-o privire albastră
Seara
coboară, lungi pânze de
fum adie pe ziduri, pe străzile
albe, făclii se aprind la răscruci,
iar în pieţe, cei săraci se încălzesc
lângă focuri şi visează nopţile în
care Îngerul trece înveşmântat
în cămaşa lui de mătase
albă, Îngerul ce
ne cunoaşte
şi ne ţine de mână sub
felinarul aprins, şoptind vorbe
de neînţeles, Îngerul ce ne apropie
de vis şi de aura Lunii, fără să ştim
gândul lui, pentru că El este cel
ce veghează, să nu cazi, iar
de se-ntâmplă să
luneci pe
frunzele
reci, lăcrimând uneori,
El întinde o aripă şi te înalţă
încet, lângă inimă, pentru că ştie
cum treci, ca un cântec pe ape sau
pe ţărmul de aur, unde El, numai El
te cuprinde într-o privire albastră
şi te poartă în taină sub
pleoape!…
Iuliana Paloda-Popescu
