Octavian D. Curpaş: Chitarist creştin din Phoenix, Arizona moare ca erou!

24 Aug 2016 by admin, Comments Off on Octavian D. Curpaş: Chitarist creştin din Phoenix, Arizona moare ca erou!

Nori negri s-au abătut asupra celui mai însorit stat din SUA, marţi 9 august, 2016, umbrind seninătatea unei familii fericite de români din Phoenix, Arizona. Cristian şi Alina Silaghi au făcut parte din grupul de laudă şi închinare al bisericii “Happy Valley”.

Cristian ajunsese acasă la ora 15:00 dintr-o „cursă” de la New York (deţinea un business de transporturi maşini), când prin minte îi trece gândul să-l viziteze pe vecinul Bill, un medic veterinar, prieten de familie. Era aproximativ ora 16:30. „Ce face Bill?” o întreabă Cristi pe Mary, soţia vecinului, care se afla în faţa porţii în momentul în care se îndrepta spre casa lor. „A intrat în siloz de ceva vreme şi nu s-a mai întors. Îl tot sun pe celular dar nu răspunde. Se aude telefonul sunând dar niciun răspuns. L-am trimis pe asistentul lui să vadă ce se întâmplă dar nici el nu a ieşit”. Mary tocmai apelase numărul de urgenţă 911.

Dr. William Tryon (Bill) opera cabinetul veterinar pe proprietatea pe care locuia, care deţinea un teren mare, similar cu cel al familiei Silaghi. Aici veneau clienţi cu diverse animale. În curte, Dr. Tryon avea o magazine subterană (un fel de siloz) adânc de 8,5 metri, unde se pare că ţinea grâne.

Cristi era un om săritor, un suflet mare, gata să ajute la nevoie, pe oricine, oricând. Aşa că, fără ezitare a făcut pasul fatidic coborând şi el pe scară în siloz. La aproximativ patru minute după aceea a sosit echipa de pompieri. Victimele au fost duse la spital cu elicopterul. Bill deja decedase. Cristian suferise, se pare, un atac cerebral (sau de cord), dar din păcate nu a mai putut fi reabilitat şi puţin după miezul nopţii, miercuri, 10 august, a părăsit această lume.

Potrivit agenţiei federale OHSA (Occupational Safety & Health Administration) atmosfera normală conţine între 20.8 şi 21% oxigen. Tot ce este sub 19,5 % este considerat „deficienţă de oxigen”. În cazul de faţă, nivelul de oxigen era doar de 4 % la punctul cel mai jos al gropii (silozului). Pompierii din Phoenix au declarat că, atunci când grânele intră în contact cu apa, reacţia cauzează emiterea unor gaze care dispersează oxigenul. “The Brain Injury Foundation” susţine că procesul de deteriorare ireversibilă a creierului începe la 5 minute după ce o persoană nu mai primeşte oxigen. Incidentul din Nordul oraşului Phoenix este încă sub investigaţie. Una dintre posibilităţi este că, datorită lipsei de oxigen, victimele ar fi leşinat sau chiar căzut de pe scara în timpul coborârii în subteran. În Arizona avusese loc recent o inundaţie, în urma căreia apa a pătruns în pivniţă.

În timp ce televiziunile de ştiri din Arizona îl prezintă pe Cristian Silaghi ca pe un erou, care şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să-i salveze pe alţii, familia se află în stare de şoc. În urma lui a rămas soţia Alina (30 de ani) şi cele două fetiţe: Christine Briana (8 ani) şi Natalie Anemarie (4 ani).

Cu lacrimi în ochi Alina relatează: „Luni, când a venit din ultima cursă, s-a dat jos din maşină şi i-am văzut faţa cum radia de bucurie… Avea faţa luminată parcă de o lumină cerească. Ne-am îmbrăţişat şi s-a uitat mai lung la mine şi mi-a zis: «Eşti aşa de frumoasă iubire!». Am zis «Mulţumesc!» dar el a mai repetat o dată «Iubire eşti foarte, foarte frumoasă». Ne este foarte greu să acceptăm situaţia aceasta dar suntem încredinţaţi că într-o zi vom fi toţi împreună. Lui Cristi îi plăcea să le alinte pe fete spunându-le «prinţesele lui tati». Erau dimineţi în care el era plecat în cursă la New York şi Natalie şi Christine luau telefonul meu ca să îl sune pe tata. Ori de câte ori îl sunau fetele avea o dragoste şi duioşie în vocea lui şi avea foarte mare răbdare să le asculte pe fiecare dintre ele, tot ceea ce ele doreau să îi povestească. Când le răspundea la telefon le spunea «iubitele lui tati»”.

Cristian Silaghi s-a născut la 22 noiembrie, 1982 la Satu Mare. Părinţii săi, Gheorghe şi Maria Silaghi, au avut şapte copii, 4 băieţi şi 3 fete: Maria, Beniamin, Samuel, Ligia, Dorin, Cristian şi Tabita. Cristi a fost cel de al şaselea copil al familiei. Gheorghe Silaghi (tatăl lui Cristi) născut în Homorodul de Sus, Satu-Mare (în 1950), a lucrat ca brutar şi maistru brutar timp de 32 ani la fabrica de pâine din Satu Mare. În anul 1998 emigrează în SUA şi se stabileşte cu toată familia în Phoenix, Arizona. Cristian avea pe atunci 15 ani. S-a integrat uşor la şcoală, a învăţat limba engleză iar apoi a avut diverse locuri de muncă. A fost pasionat de fotografie, desen şi muzică.

Pe 22 mai 2005 Cristian se căsătoreşte cu Alina Ana-Maria Perţe, din Oradea, (absolventă a liceului „Mihai Eminescu”), o fată frumoasă, pasionată de muzică. A cântat în corul de tineri şi în grupul de worship la biserica penticostală „Speranţa” din Oradea. Alina mai are două surori, ea fiind cea mai mică. Sora ei mai mare, Emilia (căsătorită cu Emil Pop, ambii bihoreni) a venit în SUA în anul 2000, când era studentă în anul 5 la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea. Cealaltă soră, Daniela Lucaci, locuieşte în Oradea dar acum se află în vizită SUA, a venit la înmormântare. Părinţii Alinei, Emanuel şi Florica Perţe, sunt stabiliţi în Phoenix.

Cele două familii, numeroase, după cum se vede, s-au integrat perfect în viaţa americană, trăind în armonie. Desigur, purtând în suflet nostalgia locurilor natale!

După căsătorie, Cristian şi Alina au fost foarte activi în grupul de worship al bisericii „Happy Valley” din statul Marelui Canion. Cristi cânta la chitară şi mai ales la chitară bas. De asemenea, era captivat de tehnologie: ştia să repare aproape orice „device” (computer, tabletă, celular etc). Nu de puţine ori oferea celor apropiaţi „asistenţă tehnică” prin telefon, explicând cu răbdare cum să programeze un model nou de telefon sau să instaleze o nouă aplicaţie.

„Am avut aşa de puţin timp alături de el aici pe pământ. Aceşti 11 ani împreună mi se par acum secunde”, a declarat Alina cu lacrimi în ochi la una din televiziunile americane. Demn de notat este şi îndurerarea nepoatei Jennifer, de 15 ani, fiica Emiliei Pop (sora Alinei) care a dat un interviu impresionant unui post local de televiziune din Arizona despre ceea ce înseamnă pentru familie pierderea unchiului ei, Cristian Silaghi.

Priveghiul va avea loc vineri, 26 august, orele 19:00 (7:00 pm) la biserica „Happy Valley” Christian Church, la adresa 25435 N 15th Ave, Phoenix, AZ 85085. Serviciul de înmormântare va avea loc sâmbătă, 27 august, ora 10:00 dimineaţa, la Arrowhead Memorial Gardens 21000 N 75th Ave, Glendale, AZ 85308.

Comunitatea românească din Phoenix este alături de familiile Silaghi şi Perţe în aceste momente grele. Dumnezeu să le mângâie inimile îndurerate!

 

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii