Benoni Todică și Valentina Teclici, omagiați de Biblioteca Județeană Vaslui
Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii „Nicolae Milescu Spătarul”
Într-o lume bântuită de nevoi, într-o lume în care ura își face loc cu insistență, iată că Biblioteca Județeană încearcă să promoveze, ca de fiecare dată, de altfel, creatorii locali și nu numai. Era foarte simplu ca astăzi într-o zi atât de mohorâtă, într-o zi care ne duce cu gândul spre Bacovia să stăm liniștiți, să ciocnim un ou și să povestim cât de frumoase au fost sărbătorile de Paști, numai că, la propunerea doamnei Grigoraș, am zis că nu este frumos, nu se cade ca doi oameni care și-au așternut pe hărtie gândurile și care doresc să apară în fața publicului vasluian să nu beneficieze de această întâlnire, zic eu, de suflet. În biblioteca noastră se află, cred eu, 10 din cele 13 cărți cu semnătura doamnei Valentina Teclici. Pentru domnul Ben Todică, ambele cărți pe care și-a pus semnătura se află în bibliotecă. Noi am fi foarte bucuroși dacă am avea posibilitatea să difuzăm aceste lucrări în tot spațiul vasluian. Vom încerca să găsim o soluție, poate ne ajută bunul Dumnezeu.
Ceea ce vreau să spun este însă altceva. Oamenii cu suflet, oamenii care au o sensibilitate aparte, indiferent unde s-ar afla pe glob, gândesc și simt la fel de sensibili. Doamna Teclici, din poeziile dumneaei, am încercat să caut câteva cuvinte cheie și spre surprinderea mea, cele mai des utilizate cuvinte sunt: „colivie”, „gratii”, „orizont”, „văzduh” și „dor”. Pentru mine toate aceste cuvinte mă duc cu gândul la sentimentele frumoase pe care doamna Teclici le are față de poporul român, față de locurile natale și, nu în ultimul rând, față de oamenii de aici. Faptul că își dorește ca un adolescent să zboare spre zări, faptul că își dorește să nu mai vadă niciun fel de barieră, niciun fel de gratii de la niciun fel de geam e dovadă a aspirațiilor extraordinar de frumoase. În același timp, dorul de casă o macină întrucât în multe dintre poeziile domniei sale am regăsit o tristețe care, de regulă, o găsești doar la cei care au plecat de aici.
Același lucru l-am sesizat și la domnul Benoni Todică. În toate interviurile pe care le-a realizat, mai devreme sau mai târziu, la început sau la mijlocul interviului aduce în discuție casa, aduce în discuție locurile natale, aduce în discuție atât zona Puieștiului cât și a Oraviței, pentru că e bine să știe cei prezenți astăzi aici că o bună bucată de timp în copilărie, domnul Benoni Todică s-a născut, a trăit la Puiești, după care împreună cu familia, cunoaștem sentimentul de mișcare a populației din Moldova spre zonele miniere, pleacă în Banat, unde își petrece restul vieții până când se decide să părăsească teritoriul României.
Atât la Benoni Todică cât și la Valentina Teclici, dorul de casă, chiar dacă încearcă să-l mascheze se regăsește, practic, în fiecare slovă. Pentru dumnealor, pentru a le alina acest dor am gândit că săptămâna aceasta este numai potrivită pentru a le reaminti că, în ciuda tuturor necazurilor știm, măcar unii dintre noi să stăm laolaltă, știm, măcar unii dintre noi că valorile adevărate trebuiesc menținute și încercăm din răsputeri să depășim hopurile și barierele pe care unii le ridică în mod artificial în calea noastră.
Dau cuvântul domnului Donose care de la Huși venind, încearcă să ne schițeze un portret sentimental, frumos și realist al doamnel Teclici.
GELU BICHINEȚ
***
Valentina Teclici a lucrat ca redactor la Editura Porto Franco din Galați, pe vremea când era condusă, Dumnezeu să-l odihnească, Ion Chiric. A publicat un număr de volume, a debutat în anul 1985 cu Moș Teacă, o dramatizare pe care a scris-o în colaborare cu actorul Flad Vasiliu după “Schițe și articole“ de Anton Bacalbașa. Au urmat De la noi din grădiniță, versuri (1986, pentru care a primit premiul național în 1987), Mama mea e cea mai bună, versuri (1988), Fetița cu nume de cântec, povești (1990). Toate aceste trei volume au apărut la Editura Ion Creangă din București. Apoi, Jocurile verii, versuri (Editura Coresi, București, 1991), Caseta cu video-povești, Daruri de Moș Crăciun, povești scrise de ea cu câțiva prieteni în 1992. În continuare Vina de a fi copil al străzii, o lucrare de sociologie care a apărut în 1998, Editura Oscar Print din București, unde publică şi Ghidul de educație pentru sănătate în anul 2002. Publică poezie în limba franceză: L’Enfance en Poesie, traducere de Constantin Frosin, apărută în Belgia, 1993, și în limba engleză: The Danse Lesson, Oscar Print, 2002. Și Dialog, un volum pe care l-a scris în colaborare cu prietena din copilărie, Ana Anton, apărut anul trecut, în același an în care a apărut și Gioconda nimănui.
Valentina a pășit încă din copilărie în acest tărâm al creației, unde frumosul se împletește cu bunătatea, imaginația cu visul în această lume plină de grabă, copleșită de informații, mă gândesc la calculatoare, ea continuă să aștearnă pe hârtie gândurile, visele, bucuriile frumoase, făcând astfel un adevărat transfer al sentimentelor sale sufletești către iubitorii de literatură.
Poeziile sale sunt emoționante și au harul de a ne îndemna pe fiecare să ne lăsăm imaginația să zburde. Aș vrea să ilustrez lucrul acesta, cu permisiunea dumneavoastră și a Valentinei, dânsa este, cum spunea și domnul Director, o nostalgică și am ales să lecturez poezia Copilărie
Copilăria e un capitol
La care viața mea
Continuă să scrie.
Gustul fructelor
Din livada bunicilor
Se prelinge ca un curcubeu
Pe buzele cuvintelor.
Șoaptele sângerii ale cireșelor
Și vinețiul dudelor
Pictează cerul gurii cu-amintiri.
Copilul din mine râde
Fără grija timpului
Și-a pâinii de măine.
Clipele se rostogolesc la
picioarele lui
Ca monedele pe-asfaltul lunii
Și el suie și coboară-n neștire
Treptele zilei
Cu buzunarele doldora
De idei fosforescente.
Copilul din mine
Se zbenguie inocent
Cu mieii şi lupii pe platoul
amiezii.
Mirosul de lapte şi sânge
Umflă nările vântului.
Zmeul copilăriei
Spintecă norii prezentului.
Mâna încordată
Eliberează sfoara,
Dar copilul din mine
O prinde cu dinţii,
O înfăşoară aripă
În jurul umerilor îngenunchiaţi
Şi-mi cântă:”
“Hai la culcare, Tina,
Să creştem mari, ca mâine
Să învăţăm noi trucuri
Să câştigăm la loteria soarelui
Dacă vom juca
De-a viaţa-ascunselea”.
În zori simt pe obraz
Sărutul copilului din mine.
Inspirat, condeiul vieţii
Continuă să scrie
Capitolul numit copilărie.
CONSTANTIN DONOSE
***
***
Într-adevăr domnul Donose a încercat s-o readucă la acei frumoşi ani ai copilăriei, eu am să încerc să o plimb pe doamna Teclici spre întrebările care o frământă şi am să vă ilustrez căutările dumneaei cu alte versuri: “Singurătatea mi-a deschis o uşă / spre temniţa luminii, / şi o fereastră / spre colivia iluziilor… Prin care din ele să fug?” (din poezia Ascultă!). Fiecare din noi avem întrebări, fiecare are un zbucium, o neîmplinire, o dorinţă de realizare. Numai că nu toţi avem curajul să aşternem gândurile pe hârtie aşa cum face doamna Teclici.
Şi Benoni Todică are întrebări existenţiale, fireşti. Mă bucur să-i văd alături pe copiii şi nepotul domnului Benoni Todică, mă bucur s-o văd pe minunata şi îngăduitoarea sa soţie, pentru că viaţa lângă un om care petrece cea mai mare parte a timpului căutând subiecte pentru emisiunile radio sau realizând filme, interviuri, portrete, nu este o viaţă uşoară. De aceea, oamenii care stau alături de asemenea creatori sunt şi ei nişte oameni minunaţi. Zbuciumul celui mai mic din familia Todică e o dovadă a agitaţiei care l-a caracterizat toată viaţa pe Benoni Todică, aşa că fiţi mându că fiica dumneavoastră a dat naştere unui copil care este la fel de zbuciumat ca şi dumneavoastră. Iar dacă nepoţelul acela mic care nu vă lasă în pace, ştim că de regulă cele mai puternice trăsături le transmitem nepoţilor noştri. Şi iată că este şi mai zbuciumat nepotul şi de aceea ţin să vă felicit pentru această minunată familie de oameni zbuciumaţi, dar un zbucium frumos, într-o căutare permanentă de armonie, de eleganţă şi de nobleţe.
Dau cuvântul colegului şi prietenului nostru Dan Ravaru.
GELU BICHINEŢ
***
***
Aș continua ideea domnului Donose și a domnului profesor Ravaru și, pe lângă buzunarele acelea pline cu idei, cu idei care cu siguranță vor străluci, v-aș mai cere îngăduința să mai citesc câteva versuri: ”Cineva a aruncat / un stol de aripi în sângele meu / și-o himeră albastră” (De-a prinselea…), vine exact în completarea a ceea ce spuneau colegii noștri.
Bucuria de a fi alături de românii noștri dragi, de românii noștri care se străduiesc să păstreze o anumită ținută morală, o ținută decentă, o ținută elevată este o bucurie reală, e o bucurie care, mie, cel puțin, nu-mi crează decât sentimentul frumos de a aparține unei nații cu oameni aparte. De foarte multe ori, cel puțin mass media are tendința de a zugrăvi aspectele negative. Sper din tot sufletul ca printre lucrătorii din mas media să apară cât mai mai mulți oameni care să încerce să caute frumosul în lucruri și nu urâtul.
Unul dintre oamenii care încearcă din răsputeri, cu greutăți foarte mari să scoată la lumină tot ceea ce este nou, tot ceea ce este sfânt în ființa umană, tot ceea ce este românesc și demn, este Benoni Todică. Asta a făcut încă din anii petrecuți la Oravița sau Timișoara, atunci când condițiile tehnice erau total diferite de cele de astăzi, încerca să facă reportaje, încerca să ia interviuri care să creeze acea stare de frumos, acea stare de bine, acea stare de cuviință, dacă vreți. Acum plecat departe, mult prea departe, din punctul meu de vedere, lucrează la fel de strajnic, cu la fel de multă dăruire, încercând să aducă la microfon pentru românii din Canberra sau din zonele învecinate să audă ce fel gândesc românii din țară.
Benoni Todică a depășit de mult bariera Australiei. Încearcă însă prin interviurile care le realizează să pătrundă în cele mai nebănuite colțuri ale lumii și să aducă români care au realizat ceva frumos, să-i aducă la microfon, să-și împărtășească din gânduri, și de ce nu, să ne prezinte un îndemn pentru cei care nu și-au găsit o cale.
Alături de noi se află profesor doctor Laurențiu Chiriac, directorul Muzeului Județean Vaslui, care se va apleca cu mai multă atenție asupra lucrării lui Ben Todică și va încerca să creioneze ceea ce consideră că este mai important din această ultimă apariție.
Gelu Bichineț
***
Prof. Dr. Laurențiu Chiriac
În primul rând, Hristos a înviat! În al doilea rând, vă rog, permiteți-mi să spun că Ben Todică, prin titlul pe care l-a ales volumului său – În două lumi, deja ne vorbește nouă și prin vocea distinsei doamne Valentina Teclici, pe care o salut, pe care astăzi o cunosc prin aceste mijloace care fac ca departele să fie aproape pentru că e vorba de o clipă australă și una zeelandeză, fie ea și nouă.
Așadar, Ben Todică, cel care întotdeauna, și în 2009 când tot prin intermediul acestei elegante instituții de cultură, Biblioteca Județeană și-a lansat prima lucrare a sa, și astăzi Ben Todică ne face să ne simțim ca un om între două lumi, de fapt, între bine și rău, între cer și pământ, acolo unde, de fapt ne ducem cu toții pe drumul de Golgotă.
La Ben Todică observăm și o bucurie a trăirii omniprezenței umane, dată și de un anumit har, aș putea spune, dat de Dumnezeu lui, unde el se simte deja în el, unde reușește să creeze și să întroneze voia divinului prin cuvânt. Asta este esența acestei cărți pentru că interviurile și ecourile semnalate de Ben Todică în carte sa, nu sunt altceva decât confesiuni de taină ale unei inimi învăpăiate care știe să adune ca o albină din polenul românesc de departe către ruga celor de acasă.
Ben Todică se remarcă și prin faptul că reușeșete să trăiască în Australia unde, parcă timpul devine mai automatizat, astăzi la ei începe de ieri când deja a început poimâine, de aceea Ben Todică are curajul de a trăi și să se țină de viață în spatele inimii de cangur.
La Ben Todică, aceste confesiuni de care vorbeam, sunt ca drame ale sfâșierii sufletului pentru departele acasă. El are puterea, de altfel, în lucrarea sa să străbată cu mintea viața viitorului celor plecați la antipozi redând ochilor strălucirea, prefigurându-le chiar speranța.
Ben Todică reușeșete de altfel, să ne arate că acest foc de dor aprins în sufletele românilor din Australia este unul mistuitor dar care ajutat de el, ca om care reușește să lucreze într-un post de radio să consemneze de fapt acel îndemn divin: ajută Doamne pentru că într-o zi, s-ar putea ca și el să te ajute. De altfel, aceasta este și perspectiva mântuirii, care nu garantează, dar dă speranțe.
Ben Todică, în cele 23 de interviuri ale sale, unele cu adevărate cuvinte euharistice, altele pline de cultură și spiritualitate românească ori cu arta, cultura, muzica, teatru și cinematografia românească, cu reprezentați de seamă ai acestor domenii, iată că reușește să ne aducă către interiorul sufletului său, către familia sa și, mai ales, către suplețea spirituală a sa. Atât interlocutorii săi, cum ar fi scriitorul american de origine română, Petru Popovici sau profesoara doctor Ileana Costea, cu renume mondial în profesia sa, de asemenea scriitorul George Anca, pastorul Corin Izvernariu sau, chiar ambasadoarea din Australia, Anca Vișan, ori europarlamentarul Petru Luhan și mai cunoscuții actori: Stela Popescu, Cristina Deleanu și Eugen Cristea, cu toții reușesc să facă o schiță de portret a lui Ben Todică. Chiar dacă el este în lucrare personajul care doar animă aceste suflete la tăinuire, la vorbe, la poveste, este povestea unui neam întreg. De altfel, a unui neam întreg, a cărui țară pustiită parcă de hoarda crescută în propria-i bătătură încearcă mereu să renască.
Ben Todică mai are o calitate extraordinară. Prin atitudinea sa contemplativă încearcă să ne surprindă în interior și să ne aprindă totodată facla de jăratec a dorului ființei românești plimbându-ne prin minunata sa trăire australă în care misterioasa tristețe a cangurului se îmbină miraculos cu melancolia departelui inspirând parcă fascinația sufletească aparte, dar animând și mentalitatea străinului adaptată permanent la cerințele locului și depășind o anumită conștiință a limitelor în elegantul și multuculturalul Melbourne.
Din această perspectivă, cartea sa, În două lumi: interviuri și ecouri apărută la editura târgovișteană Singur, în 2011, ne arată că, Ben Todică nu este de fapt singur, ci singur străbate cele două lumi. De altfel, Australia o privește ca pe o simfonie enigmatică a zbuciumului interior românesc, fie cu efluvii de senzorialitate și plină de bucurii, fie cu meditații elegiate în faze reflexive.
Om de o rară sensibilitate pe umerii căruia apasă suplețea intelectuală, Ben Todică are această menire, să ridice în inimile românilor din Australia magnifice miraje ale calității și străvechii reminescențe ale culturii și civilizației românești.
Dorul de acasă este trăit cu inima de aventurier în simțire, dar face ca pe toți cei ce gândesc și simt românește din Australia să adulmece iubirea departelui ca pe o savoare elevată a unui spectacol contemplat din interior, unde extazul amurgului te provoacă și te proiectează parcă pe fundalul eternității speranței de mai bine. Pentru aceasta, trebuie să-i mulțumim lui Ben Todică.
Prof. Dr. Laurențiu Chiriac
***
Transcrierea de pe suport electronic este realizată de doamna Vasilica Grigoraș
Sursa; Ben Todica
