18 Jun
2018

Marin BEȘCUCĂ: Corneliu Coposu și noi, românii (4)

EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII

… îmi revin auzindu-l pe Marcel, șoferul dat Zoli vorbind de farmecul unei vânători prin zăpada proapspăt căzută, despre rolul câinilor în vânătoare și despre cum cel ce se simte depășit, deși câine fiind, pleacă spre casă neținând cont de nimeni și de nimic.
Gândesc doar pentru mine: DUMNEZEU a lăsat câinele pe pământ spre a-i arăta omului cum trebuie să fie. Îl ascult pe Marcel și-l aud bucurându-se că el și destui alții au primit casă cu chirie într-un bloc al societății pentru care Zoli fusese blamat prin presa locală pentru că dăduse cu roșu, alb, și verde pe unul dintre pereți. Ei și ? el e maghiar și a folosi aceste culori, nu înseamnă pentru nimic în lume cum că ar fi mai puțin roman. Iar Zoli a fost întotdeauna un mare roman, mare de tot !
Zilele zboară, clipele muștruluindu-mă că tocmai acum trebuie să plec, lăsând baltă momentul apariției.
Care moment ?
Momentul îl voi încredința cuiva !
și l-am încredințat cuiva deosebit: ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A FEMEILOR OLT !
Aici am găsit inima care să-mi încapă zbaterile, iar aceste zbateri și numai urmărite de doctorița Trăistaru și de Meda, și de Ilinca și vor purta aura bucuriei și am găsit o cale rezonabilă a cărei țintă nu se îndepărtează, ci se apropie cu pași iuți, tot mai iuți.Dar ghinioanele nu se lasă. După o despărțire rece, extreme de rece de un alt om providențial, Constantin Spak, duminică seara, sună nea Virgil: domnule Beșcucă, sunt Popescu, de la Craiova, de la tipografie, avem necaz – înghit – ne-ar mai trebui un rând de calcuri pentru ultimul fascicol, cum facem ?
O rezolv, mai rostesc și închid.
Sun la Carmen … asta e !… Nu-i nimic domnul Beșcucă, o rezolvăm, îmi asum o întârziere de o oră ?
Sun la Leonid și-I spun dandanaua … nu-I nimic, o rezolvăm.
Cine nu și-ar dori asemenea prieteni ?
La ora nouă eram cu calcurile-n mână. Îmi mai trebuia o mașină. Intră pe undă un om care tot timpul a fost alături de mine în tot ceea ce am însemnat: Costel Cototșman ! El îmi dă mașina, iar la ora patrusprezece a dupăamiezei de luni, nici mișcările liceenilor nu m-au putut împiedica să dau ultima parte tiparului. Aveam să plec la Govora covârșit de așteptare, o așteptare cât toată viața mea de patrizeci de ani. Doi oameni am uitat să amintesc aici: Radu Ioniță și Nicușor Florescu. Ei mi l-au dat pe Mișu care de la slujindu-l pe fostul primvice al consiliului județean, avea să mă poarte pe mine și învățăturile lui Corneliu COPOSU. El, cândva trecut pe o listă preferențială de cumpărare a unui televizor color drept Mișu Șoferu, mă asculta acum cu sufletul la gură povestind despre Corneliu COPOSU.
…”această decorație nu mi-a fost acordată mie personal, Corneliu COPOSU, existând și eu în lumea românească, poate cu unele merite în lupta pentru democrație, cred că gestul semnifică o atenție acordată poporului roman și luptei pentru democrație și libertate pe care a desfășurat-o poporul roman și care nu este necunoscută în Occident; consider că acest prim gest al noului președinte francez nu mi s-a adresat numai mie, ci s-a adresat eroismului poporului roman care a dovedit că în lupta pentru democrație, pentru independență,, pentru reocuparea vechilor tradiții românești, s-a expus și a luptat mai mult decât oricare alt popor din categoria celor ocupate de URSS”
Și ca să te minunezi și mai mult, nea Mișule, ia fii atent ce scria acum câtva timp un om din Slatina, într-un ziar pentru al cărui stăpân lucrasem copios o bună bucată de
Vreme: ”ar fi înfăptuit ori nu ceva pentru pasul înainte oamenii de afaceri slătineni reuniți acum în UGIR-1993, dar un lucru cert se profilează la orizont: finanțarea unei cărți pe care o va scrie marele scriitor de cartier, Marin Beșcucă, ce regretă și acum că n-a reușit să termine școala visurilor sale de mărire, Fane Gheorghiu … ăsta era imperativul județului nostrum – cartea lui Beșcucă, volum ce s-ar adăuga altui volum de versuri lovit de nulitate și scos tot pe banii managerilor noștri duioși. Cine credeți că face acest apel pentru perpetuarea ideilor acestui om care spune că este bolnav de sindromul Corneliu COPOSU ? Tocmai domnul prefect Morlova care se lasă atât de ușor dus de nas de menestrelul ieftin, Beșcucă.Păcat! Iată ce spunea domnul Gheorghe Dobra referitor la acest aspect: domnul Beșcucă plânge pe la toate ușile și reușește să inducă probabil în eroare … Chiar și pe mine m-a înduioșat. Dacă el vrea să-și publice opera prin aceste metode, spunând că, este suferind și necăjit, dați-mi voie să vă spun că, în curând, își va pierde credibilitatea în fața oamenilor cu bani. Aceștia (și este vorba și de mine !) trebuie să consulte oameni de specialitate înainte de a scoate banul, altfel, sponsorizarea nu-și va atinge scopul ”…(Gazeta Oltului 445!)
Câtă ură, de unde Doamne atâta adunată, de unde ?
Ce era să fac ?
Read More »

18 Jun
2018

Veronica IVANOV: Şcoala Românească din Nicosia-Festivitatea de închidere a anului școlar 2017 – 2018

Sâmbătă, 16 iunie, în sala de festivităţi a Şcolii Pernera din Nicosia a avut loc ceremonia de închidere a anului şcolar.

Alături de directoarea Şcolii Româneşti din Cipru, prof. Christina Christodoulou Todea, prof. Valentina Cican, prof. Irina Muşat, prof. Leonardo Cican s-au aflat: preotul comunităţii ortodoxe române din Cipru, pr. Petre Matei, dna. Daniela Ţane Sezonov, ataşat cu afaceri la Ambasada României la Nicosia, directoarea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, dna. Adelina Brad, alături de dna. Elena Ilie – secretar general adjunct, împreună cu alţi doi invitaţi din România, scriitorii Radu Şerban şi Marius Chivu.

Directoarea Şcolii Româneşti din Cipru, dna. Christina Christodoulou Todea a deschis festivitatea vorbind despre cei  14 ani de activitate ai Şcolii Româneşti din Cipru, şcoală care este susţinută de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni din 2006, existând în şase mari oraşe din insulă (Nicosia, Limassol, Pafos, Larnaca, Dali şi Paralimni) şi având peste 220 de elevi.

În timpul anului şcolar, copiii au avut posibilitatea să cunoască şi personalităţi ale culturii româneşti din România: pictoriţa Aurelia Stoie Mărginean, regizorul Ioan Cărmăzan, scriitoarea de cărţi pentru copii Victoria Pătraşcu şi  astăzi  (6 iunie) doi mari scriitori Robert Șerban și Marius Chivu.

Domnul Robert Şerban este scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune. Este redactor al Revistei Orizont, a publicat foarte multe volume de poezii, a primit multe premii şi distincţii… şi Meritul cultural în grad de cavaler.

Robert Şerban: „Mă bucur pentru voi copii că terminaţi şcoala. Am şi eu acasă un puşti şi o puştoaică, au terminat clasa I şi a IV-a. Cel mai mult le-a plăcut pauzele… şi acum o să aibă de furcă cu trei luni de vacanţă.”

Ultima lui carte: „Tata, eu glumesc serios!”… este o carte în care a strâns „perlele” pe care fiul său (Tudor) le spunea între 2 şi 7 ani şi din care a citit celor prezenţi la eveniment, aducând zâmbetul pe chipurile tuturor.

Domnul Marius Chivu este scriitor, traducător, cronicar literar, redactor la “Dilema Veche”. A realizat cel mai rapid roman din lume (recunoscut de Guinness Book). A scris jurnale de călătorii… prin Anzi şi Himalaya.

Marius Chivu  a vorbit despre lumea fascinantă din cărţile lui Jules Verne: „Cartea “20000 de leghe sub mări” mi-a schimbat cumva viaţa… am devenit interesat de geografie…”

Şi părintele comunităţii a dorit să transmită un mesaj copiilor şi părinţilor prezenţi la festivitate.

Pr. Petre Matei: „Astăzi ne întoarcem în lumea copilăriei, prin intrarea în vacanţă. Copii vin la şcoală cu multă dragoste şi parcă le pare rău că s-a terminat anul şcolar. Şcoala este foarte frumoasă, copiii se simt foarte bine aici… Sufletele copiilor se cern din mâinile părinţilor, rolul acestora în educaţia copiilor fiind covârşitor…

Copii, în vacanţă să citiţi o carte, care este prietenul vostru… să  nu vă uitaţi învăţătorii, să veniţi cu părinţii la biserică.”

A URMAT CEREMONIA DE DECERNARE A DIPLOMELOR.

Elevii clasei I, a II-a şi a III-a au primit ca premiu o carte, din partea Ambasadei României din Nicosia, oferită de doamna Daniela Ţane Sezonov, pentru încurajarea dragostei copiilor pentru lectură.

Elevii clasei a IV-a, cei care de-a lungul celor patru ani au învăţat să scrie şi să citească în limba română, însuşindu-şi totodată şi cunoştinţe de istorie şi geografie a României, au primit pe lângă premiu şi tradiţionala CORONIŢĂ.

Prof. Valentina Cican: „Dacă am reuşit să vă stârnesc curiozitatea de a descoperi lucruri noi mă consider împlinită. De acum înainte depinde de voi dacă veţi întreţine aprinsă flacăra învăţăturii sau o veţi stinge pentru a o aprinde mai târziu. De acum încolo începeţi să vă conturaţi personalitatea şi să faceţi alegerile care vi se potrivesc fiecăruia. Fiţi mândri de originile voastre. Iubiţi România şi gândiţi-vă cum aţi putea contribui la renaşterea ei.

Copii, ieşiţi în aer liber, visaţi, citiţi, pictaţi şi la toamnă vă aşteptăm cu forţe proaspete. Dragi părinţi vă mulţumim pentru eforturile dumneavoastră, vă dorim sănătate şi vacanţă placută!

Să ne revedem în Septembrie pentru noi proiecte şi noi provocări!”

Diplome au primit şi elevii Cursului de Cultură, Tradiţie şi Educaţie Plastică, prof. Valentina si Leonardo Cican.

Elevii au oferit flori, în semn de dragoste, mulţumire şi respect doamnelor profesoare Valentina Cican (clasele I, III şi IV), Irina Muşat (clasa a II-a) şi directoarei şcolii, dna. Christina Christodoulou Todea. La sfârşitul festivităţii cei prezenţi au putut gusta din bunătăţile pregătite de mâinile doamnelor Daniela Zachariou şi Elena Pintiliescu.

I-am simţit lipsa regretatei doamne profesoare Anca Cristina Pericleous, dar şi poetei Georgeta Resteman, care din motive întemeiate nu a putut participa la acest eveniment de suflet al Alianţei Românilor din Cipru.

Dna. Georgeta Resteman a transmis însă un MESAJ PENTRU VOI:

“Dragi copii, dragi părinți, stimați dascăli, onorat auditoriu,

Mi-ar fi plăcut ca astăzi să vă vorbesc și să petrecem timp plăcut împreună, nu să vă scriu… dar n-a fost să fie…

Îmi este dor să vă revăd, să vă ascult cântând și recitând, dragii și neprețuiții mei micuți prieteni, și să povestim câte-n lună și-n stele… Promit să mă revanșez  și să vă vizitez cu altă ocazie, cât mai curând, dar am credința că cei doi scriitori care vă sunt astăzi oaspeți, domnii Robert Șerban și Marius Chivu, vă vor  împărtăși povești  interesante despre carte, despre scris și scriitori, despre alți copii ca voi și despre călătorii, dăruindu-vă un final de an școlar minunat, cu adevărat de poveste!

Felicitări tuturor, de la mic la mare,  pentru încheierea unui nou an de studii, pentru rezultatele obținute și pentru dragostea cu care veniți  cu toții să slujiți cea mai frumoasă limbă de pe pământ: LIMBA noastră cea ROMÂNĂ”!

Eu ce pot să vă mai spun… De la poalele Apusenilor vă  însoțesc  astăzi doar cu gânduri bune și luminoase, vă mulțumesc pentru neuitare, Simonei Simiomescu îi mulțumesc pentru invitație și tare regret că nu sunt  acum cu voi, la Nicosia … Celor mici, dragii mei copilași, vă doresc din toată inima o vacanță minunată, mult succes și în viitorii ani, iar celor mari – sănătate, bucurii și împliniri!

Continuați să fiți VOI, iubiți-vă ȚARA,  respectați-vă NEAMUL, nu uitați LIMBA ROMÂNĂ și  păstrați ROMÂNIA în suflet ca pe un dar de la Dumnezeu de care trebuie să aveți grijă. Pentru că ROMÂNIA are nevoie de fiecare fiu al său! Vă respect și vă iubesc!”

***

Elevii de la Şcoala Românească din Nicosia se pot vedeam mâine (17 iunie), pe DIGI24 TV, de la ora 15:30.

——————————–

Veronica IVANOV

Nicosia, Cipru

16 iunie, 2018

18 Jun
2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Bat clopotele lumii

Bat clopotele lumii

Bat clopotele lumii…pe lespedea tăcerii…
Din ceruri curge ..sigur o iarnă-n primăvară…
Te-am răstignit Isuse…
De 2ooo de ani perpetuăm..păcatul ..an după an…se adaugă mai multe triste fapte…
Veniți ! Luați lumina…din Răstignirea mea!
Diar eu pe ura voastră
Mi-am dăruit: Iubirea !
Ietându-vă potopul de răni şi Răstignirea….
Veniți luați lumina…
Lumina Învierii cu Moartea pe Moarte…călcând !
Veniți luați lumina…cu Moartea contra Morții…Hristos a Înviat!
Şi toacă veșnic toaca
Păcatele pe toacă
Cel răstignit ne cheamă…cu rana dintre coaste:
Veniți luați Lumina din suferința mea!
Cu jertfa :Vieții Tale
Tu ne-ai spălat păcatul…Azi Viața e Triumful…
Veniți luați Lumină!
Hristos a Înviat!
Dar..după..Învierea-i
Slavită…Hristos s-a dus la Tatăl..să pregătească locul celui ce crede-n El.
Veniți la închinare:
Hristos s-a Înălțat !
—————————-

 Violeta SECOȘAN CADAR

 Timișoara
( Din vol.Vol ,,Între cer…şi pământ”, Editura David Press, 2012)

18 Jun
2018

Emilia ȚUȚUIANU: Poesis

BUNICA

 

 

Ţi-e faţa brăzdată,
de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
de mulţimea dorurilor.
Dar sufletul ţi-e plin,
de harul Iubirii,
revărsat asupra Tuturor…

 

 

BUNICUL

 

Pe scaun, sub măr, stă bunicul,
Alături, bastonul de-alun.
Pe rondul de flori stă piticul,
Cioplit dintr-un trunchi de gorun.

 

 

Şi-aduce aminte de vremuri trecute
Când mâna-i uşoară în lemn sfredelea,
De-atunci au rămas doar statui tăcute
Şi lacrimi din ochi, cad fără să vrea.

 

 

Copilul se uită uimit la bunicul
Şi-i mângâie barba de nea –
Pe lângă ei trece ca vântul
Coroana de frunze,
Şi-odată cu ea…
S-aude un murmur,
Şi apoi cuvântul:
A fost cândva…!
În amurg, târziul vals

 

 

CASA BUNICILOR

 

Pereţii casei bunicilor
sunt prăfuiţi cu dureri.
Pereţii casei bunicilor
sunt văruiţi cu lacrimi…
Dar icoanele de pe pereţii ei,
ne vorbesc de IUBIRE!

——————————-

Emilia ȚUȚUIANU

Roman

16 iunie, 2018

15 Jun
2018

Adrian BOTEZ: Profetismul Eminescian

Orice epocă istorică a unui neam, caracterizată prin dualismul moral şi spiritual: a) criză abisală; b) speranţă spre pretutindeni deschisă – a născut profeţi şi profeţii. A stimulat căutarea de identitate, individuală, dar mai ales naţională, pentru a se (re)întemeia lumea (sau o lume). Aşa a fost cazul românilor, după epoca fanariotă, aşa a fost după 1859 şi 1877, aşa a fost în epoca interbelică, apoi în cea postbelică.

Pentru că vremea noastră este un astfel de nod gordian al istoriei naţionale – se nasc profeţi şi se fac profeţii. Instinctiv, însă, ne retragem încrederea, spre izvoare mai sănătoase ale profeţiei, spre epoci proferice mai solemne şi mai salubre, în care profeţiile conţin un grad mai mare de profunzime a perspectivei istorice, sorţii şi menirii românilor. Eventual, o viziune mitică.

De aceea, admiţând premiza că Eminescu întrupează Logos-ul naţional, nu ar fi deloc lipsit de interes, gândim noi, să aflăm ce conţine profeţia numită starea-de-Eminescu, în legătură cu neamul şi naţiunea noastră (de fapt, a sa). Poate că, în felul acesta, vom putea, cu toţii, să corectăm febrilitatea – spre luciditate, fanatismul – spre clarviziune, bravura – spre acţiune coerentă, indolenţa – spre entuziam. Şi, poate, înţelepciunea (care, din păcate la români a devenit – spun, cel puţin unii – o stare de pasivitate nocivă) – către demiurgie, sau autodemiurgie etnică. Toate acestea ţin, implicit, de o iniţiere în spiritul profetic.

*

Tot ce există în lume, ca fiinţare, nu e un scop în sine, ci mijlocul prin care Spiritul se caută, spre a se regăsi pe sine însuşi[1].

Nici un popor-Logos şi, apoi, nici o naţiune-Logos nu sunt un scop în sine. Poporul ca formă primară de expresivitate (organică) a unei spiritualităţi colective, naţiunea, ca formă superioară de expresivitate etnică (dar mai abstractă) – sunt mijloacele prin care Logos-ul Suprem năzuieşte să se reveleze sieşi[2].

Este evidentă orientarea spirituală specifică a fiecărui neam. Fiecare neam are o plăsmuire anume – deci, prin el, Logos-ul căutător instituie o speranţă anume de autorecuperare.

Şi atunci, un Om-Spirit, un om care constituie (şi instituie) locul geometric (ori, poate, punctul originar, vârtejul-matcă născătoare) al sensurilor existenţiale ale unui neam, al căutărilor de fiinţă spre Spirit ale unui neam (este cazul lui Eminescu-Logos naţional) – trebuie valorificat prin această latură, absolut necesară autocunoaşterii unui neam: latura profetică. Ne putem afla pe noi înşine, ca proiectare a unui destin colectiv pe axa viitorului (sau în atemporalitate), dacă vom afla orientarea liniilor de forţă ale Spiritului-Eminescu. Ce-şi doreşte, de fapt, ce întrevede Eminescu-Spiritul (Logos-ul naţional) ? (Nu e vorba doar de clarviziunea, ci de intuirea  – sau constituirea  -  arhitecturii naturale a Logos-ului specific, Logos pe care cel cu o viziune ocultă îl poate trăi efectiv, atemporal). Răspunsul la această întrebare va rezolva scopul fiinţării noastre, ca neam. Mai mult: modul de fiinţare va trebui revăzut şi corectat (reorientat) în funcţie de cel care ne este arhetip spiritual naţional: Eminescu.

Latura profetică a unei opere-viziuni înseamnă tocami capacitatea de revelaţie (în trepte: revelaţia eminesciană având drept consecuţie revelaţia noastră, dinspre forma-destin individual spre esenţa-destin colectiv), Prin Logos, a Spiritului, ca finalitate a Logos-ului. Revelaţia trebuie, cel puţin pentru noi, cei în curs de iniţiere, să reprezinte o conformaţie, pe care s-o conştientizăm şi faţă de care să rezonăm, la care să ne adaptăm toate dimensiunile şi acţiunile fiinţei.

Există, deci, în eternitate (ca un dat, ca o arhitectură a unui estin trans-temporal), aşa cum spune Mircea Vulcănescu, “o dimensiune românească a existenţei[3], iar conţinutul schiţei fenomenologice pe care o propune acesta este foarte relevant, în sensul intuirii arhitecturii spirituale româneşti (op. cit., p.85: “Sensul dimensional al existenţei; Caracterizarea ei naţională; (…) Fiinţa ca întreg: firea ca lume şi ca vreme; Fiinţa singuratică: întâmplarea, insul, Dumnezeu; Fiinţa ca însuşire: faptul şi felul de a fi; Tăgăduirea fiinţei: opoziţie şi limitare; Nu există nefiinţă; Nu există imposibilitate absolută etc.). Iar ceea ce am afirmat mai sus, în legătură cu aspectul teleologic al universului şi al neamului – face parte integrantă, conform afirmaţiei lui Mircea Vulcănescu (op. cit., p. 84), din viziunea românească asupra lumii: “… tot ceea ce există în vreme, tot ceea ce se întâmplă, se înfăţişează românului cu un caracter de apariţie, aş zice de teofonie, de arătare, de vădire a unei lucrări transcognitive, care se săvârşeşte în lume, peste noi, lucrare continuu creatoare, care se săvârşeşte-n lume, şi la care ochiul omenesc e numai martor”. (Opinia noastră, în legătură cu ultimul segment al afirmaţiei lui Mircea Vulcănescu, este că, în mod inconştient, se săvârşeşte o teurgie, o sinergizare a acţiunii omeneşti cu cea divină – energia având ca finalitate integrarea cât mai exact coordonată, cât mai fidelă, a fiinţării individuale în arhetipul acţiunii divine).

Mircea Eliade salvează Europa spirituală a veacului XX prin conceptul fundamental de homo religiosus – concept prin care se revelează osmoza, cu sens transcendent, om-cer (divin) şi se repun în funcţiune căile blocate ale sensului lumii (se revelează doctrina mântuirii, prin “eterna reîntoarcere”).

În acest sens şi din acest motiv (mai ales că Răsăritul european păstrează arhetipul lui homo religiosus mai viu decât Occidentul) am insistat, în lucrarea de faţă, asupra aspectului religios al fiinţării-e. Căci, vom spune dimpreună cu marele dascăl care a fost, pentru elita intelectuală interbelică, Nae Ionescu: “confesiunea face parte integrantă şi e, oarecum, determinată de plămada sufletească a regiunilor respectiv. Acesta este adevărul fundamental în problema naţiunii şi religiei: ele sunt realităţi corelative[4].

Sau, problema lui Eminescu-Spirit naţional, în căutarea identităţii lui supreme ar putea fi motivată de afirmaţiile lui Vasile Lovinescu şi pusă în termenii esoterici ai acestuia[5]: “Tradiţia primordială, în migraţia ei de-a lungul ciclului, de la habitatul strict polar la localizarea ei actuală în Orient, a avut în mod necesar popasuri intermediare succesive. Se pare că una din cele mai importante (dacă nu cea mai importantă) a fost etapa dacică. Chiar ştiinţa istorică actuală este înclinată acum să creadă că habitatul primitiv al arienilor a fost o zonă dinte Marea Baltică şi Dunăre, de unde a radiat spre Est, Vest şi Sud. Prima coborâre, Nord-Sud, se poate indica printr-un ax vertical, Pol-Dunăre, intersectând o linie orizontală, reprezentată prin paralela 45, care cum se ştie trece prin ţara noastră. Or, paralela 45 trece exact la egală distanţă între Pol şi Ecuator şi este adevărat ecuator spiritual al lumii. De aici, rolul ascuns, dar crucial, al Daciei. De aici, abundenta întrebuinţare a cuvântului negru, cu privire la ţara noastră, mergând până a fi desemnată ca ţară a negrilor, pentru că negru este centrul crucii şi România se află la centrul crucii geografice de care am vorbit mai sus”.

Consecutiv motivaţiilor mai sus menţionate, considerăm că datoria unui exeget al operei poetice a lui Eminescu nu este să confirme viziunea altor exegeţi, sau a publicului cititor, asupra lui Eminescu – ci exegetul, conştient de valoarea de arhetip (al spiritualităţii româneşti) a lui Eminescu, are datoria de “a-l scoate” (de fapt, a-i confirma poziţia) pe geniul-Eminescu, pe Logos-ul naţional-Eminescu, în anistorie, în eternitatea-Logos, care-o este patrie (ceea ce Mircea Eliade spune despre naţionalism, ca “sete de eternitate a României[6], este valabil şi pentru Logos-ul-naţional-Eminescu). A-i reconfirma, mereu, lui Eminescu, eternitatea – înseamnă să ai forţa de a te reconfirma ca transindividualitate pe tine însuţi, de a transcende omul din tine la valoarea (profetică, mistică şi misionară) de neam.

Eminescu nu trebuie recunoscut, ci cunoscut. Mereu. Ca Revelaţie. Exegezei care reuşeşte sau nu reuşeşte, să sugereze Revelaţia-Eminescu întru  eternitate, nu i se cuvine atributul de adevărată sau falsă, ci: relevantă sau irelevantă, asupra vârtejului de eternitate românească, pe care îl impune  neamului nostru opera poetică eminesciană.

Tot Mircea Eliade spune, în art. România în eternitate (op. cit., p. 129): “Trebuie să iubeşti România cu frenezie, s-o iubeşti şi să crezi în ea, împotriva tuturor evidenţelor (…)”. Deci, Mircea Eliade, geniul secolului XX românesc (şi european), propune, prin iubire, revelarea României Oculte (“împotriva tuturor evidenţelor”). Cu atât mai mult, nu i se poate refuza geniului tuturor secolelor româneşti, şi dinafara istoriei, lui Eminescu  -   tendinţa de ocultism, în viziunea cosmică românească ocultă* . Avem obligaţia, faţă de SPIRITUL-EMINESCU (Logos naţional) să renunţăm la distanţarea comodă faţă de textul eminescian (distanţare care ne permite continuitatea trăirii în falsul şi convenţia fiinţei istorice) – şi să-l citim, totdeauna “cu cheie” – să ne topim, prin verbul eminescian, într-un vârtej “împotriva tuturor evidenţelor”.

Vom porni sistematic, de la textele declarative eminesciene (articolele de ziar)[7], către textele esoterice, iniţiatice, ale poeziei, pentru a descifra profetismul, vârtejul iniţierii întru sensul Logos-ului naţional românesc (“istoria” divină, căci, spune Eminescu[8]: “Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu”: deci, mereu, sensul istoric trebuie aflat într-un “dincolo”, ocult şi teleologic).

Mihai Eminescu pronunţă, sibilinic, în multe articole, expresia “misiunea istorică a românilor”, dar abia în articolul din 2 noiembrie 1879, Misiunea noastră ca stat, formulează explicit în ce constă misiune: “Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunărei; aceasta este singura misiune a statului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop, pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncei străbunilor noştri. Aici, între hotarele strâmte ale ţărei româneşti trebuie să se adune capitalul de cultură din care au să se împrumute (s.n.) fraţii noştri de prin ţările de primprejur, dimpreună cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi” (op. cit. p. 213).

Ne permitem să glosăm asupra spuselor lui Eminescu:

a) misiunea românilor nu se realizează prin extensie, ci în intensivitate spaţială (“în hotarele strâmte ale ţărei româneşti”), într-o presiune centripetală care, singură, poate asigura transgresiunea (din spaţiul fizic în cel spiritual); nu este o misiune aparentă (de agresivitate dilatatorie în plan spaţial fizic), ci una ascunsă, pur spirituală, de centripetism calitativ-spiritual: “să adune capitalul de cultură, din care să se împrumute fraţii noştri…”);

b) fiind o misiune de ordin spiritual, ea depăşeşte valoarea istorică (cel mult, face să coincidă două puncte ale mitului dacic: Dacia profetizată de Traian, ori poate revelată lui Traian[9]). În plus această misiune nu e propriu-zis a statului, care, cel mult, ca instituţie, poate organiza şi dirija mai repede, mai sistematic şi mai eficient eforturile subterane ale neamului românesc. Citind mesajul de adâncime al textului, înţelegem că e misiunea tuturor celor care nu încalcă dimensiunile arhetipului naţional (ci se suprapun peste acesta), ale originarităţii spirituale mistice a românilor, ale existenţei în eternitate a arhetipului spiritual românesc: “oricine ar voi să ne risipească puterile [acest pronume ne marchează gradul de implicare organică a fiinţei româneşti, negând artificialitatea şi abstracţiunea statului] spre alt scop [alt scop ar fi cel inexistent în arhetipalitatea şi n intesivitatea cetripetală a spiritualităţii româneşti: deci, nu cucerire spaţială, nu industrializare “americană” – “a fi american” e sinonim, pentru Mihai Eminescu, cu a nu avea nici o afinitate cu zona arhetipal-spirituală a lumii, a fi lipsit total de vocaţia revenirii la esenţă], pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncei străbunilor noştri”;

c) misiunea anistorică a românilor nu este o dorinţă eminesciană, ci o percepţie şi o certitudine (“împotriva tuturor evidenţelor”) – pe care doar profeţii adevăraţi, trăitori efectiv în anistorie, le pot avea: au să se împrumute (exclude orice condiţionare, orice punere sub semnul dubitaţiei);

d) Eminescu dovedeşte, în ziaristică, o rigurozitate, probitate şi excepţională erudiţie într-ale faptelor, calităţi care-l impun ca istoric cu o competenţă de necontestat – dar istoria, ca desfăşurare a cugetării divine, trebuie să intersecteze zona anistorică, sacră: aici, misiunea românilor (a Spiritului românesc) nu este doar de orientare a spiritului neamurilor vecine, din care să împrumute (da fapt, căruia să i se conformeze) “fraţii noştri” (frăţia spirituală trimite la viitoarea identitate spirituală, prin iniţiere) “de prin ţările de primprejur, dimpreună cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi” (în convergenţă cu Emil Cioran, cel de peste aproape un veac[10], el se gândeşte, poate, la refacerea, în zona României a centrului spiritual oriental-bizantin, purificat de corupţia grecească a Bizanţului); dar, mai aproape de Eminescu-ocultistul profet, probabil că este tot V. Lovinescu, care afirmă întâi[11]: “pare bine stabilit că Dacia a fost sediul Centrului Suprem, într-o vreme foarte îndepărtată”, pentru ca apoi să insiste spre o “actualizare” mitică: “prelungirea unei vieţi iniţiatice până în mijlocul sec. XIX n-ar avea nimic extraordinar” (sugerându-se necesitatea reconsiderării spirituale a României şi în sec. XX) – V. Lovinescu fiind confirmat şi de celebrul etnograf şi istoric contemporan Marija Gimbutas: “România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă (…) trebuie ca de acum încolo să recunoaştem importanţa spiritualităţii Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre”);

e) existenţa, în anistoric, ca “strat de cultură la gurile Dunărei” înseamnă atât dizolvarea hotarului spre Orient al Imperiului Roman (deci, reintrarea Europei în vechea axă spirituală indo-europeană, care uneşte Tibetul cu Atlantida), cât şi stăpânirea axei mistice a Dunării (Istrul sacru), prin stăpânirea “gurilor [duhului] Dunării”: Dunărea trasează, acvatic, axa orizontală Vest-Est, intersectând-o cu axa mistică verticală Nord-Sud (Baltica-Mediterana, Hyperboreea-Atlantida şi Ecuatorul). Dacia anistorică şi românia istorică fuzionează într-o funcţie mitică, aceea de resacralizare a spaţiilor eurasiatice. Împăratul Traian devine şi el o funcţie mitică (este intuit ca posesor al clarviziunii, al unei viziuni mitice asupra spaţiului spiritual terestru, în globalitatea sa).

Trecută în registru poetic, structura Logos-ului, topită în simboluri, se apropie şi mai mult de Spiritul neamului, ca funcţie (misiune): (I-, 212-123, Andrei Mureşanu) “Mai tare e-acea stâncă ce a trecut martiră / Prin vijelii mai multe – Popoarele barbare / Ce-au cotropit românii sub vijelii măreţe, / Turbate, mândre, aspre ca orice vijelie, / Dară şi trecătoare ca ele. Iar stejarul / Poporului meu tare ridică şi-azi în vânturi / Întuncata-i frunte şi proaspăta lui frunză. / În lume sunt popoare cuminţi şi fericite, / Şi mă-ntreb ce soarte să doresc la al meu? / Şi-un gând îmi vine aspru, adânc, fără de milă / Şi sfărmător de lume – Nu, nu! N-aş vrea ca alte / Popoare să mai fie c-al meu – nu merit ele / Să-i semene. Poporu-mi menitu-i ca să fie / Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire / Pentru a lui viaţă, – O, naţie iubită! (…) voi să te văd, iubito, nu fericită – mare!”.

Vijelia, la Eminescu, nu poate să-şi dezvolte semantica în câmpul sublimului (vârtej creator), decât prin corelative semantice. Aerul trebuie să aibă, totdeauna, un corelativ în apa-potop, sau apa-cristal-grindină (în Scrisoarea III, VIJELIAca potop ce prăpădeşte”, “grindin-oţelită”), sau în mineral-stâncă, coroborat, la rândul său, cu finalitatea Pisc-cu-Mag-Foc (I-291), Povestea magului: “Deasupra ăstui munte cu fruntea sterpită, / Deasupra de lume, deasupra de nori, / stă magul; priveşte furtuna pornită (…) vuind furtunoasa-i şi straşnica arpă / Trec vânturi…”). Aşa se întâmplă şi în exemplul citat: vijelia nu are încărcătură sublimă şi utilă în sine (popoarele barbare, ca vijelii fără suport acvatic, mineral etc., nu sunt întemeiate, sunt trecătoare, nefiind corelate cu vreo esenţă) – ci realizează proba rezistenţei (implicit, a creaţiei iniţiatice a) mineralului stâncă: poporul român.

Read More »

15 Jun
2018

Victor COBZAC: Ce mândru răsună!

CE MÂNDRU RĂSUNĂ!

 

 

Motto:

,,…Suntem Eminescu doar cât putem fiecare,
Cât soare am strâns din poporul român…”
                      (din poezia „Eminescul din cer” de Ioan Nicolae Mușat)

 

Suntem Eminescu, țărâna ne spune,
Din care răsare… bobul de grâu,
Din care, la rându-i, se coace Pâinica,
La poale de munte cu lacrima râu.

 

 

Suntem Eminescu… la limbă și grai,
De-un sânge și-un neam, pe vecie,
Nepoți a lui Ștefan… cel Mare și Sfânt,
E mare rușinea la cel de nu știe.

 

 

Suntem Eminescu la umbră de tei,
Cu toții aceiași strămoși am avut,
Din apele Tisei și hăt până la Nistru,
Și pe-unmal și pe altul… de Prut.

 

 

Suntem Eminescu cu trup și cu suflet,
În jur la o masă… același cuvânt,
Cu-o Pâine hrănim și bătrâni și copii,
Din humă născuți, plecăm în Pământ.

 

 

Suntem Eminescu, ce mândru răsună,
Ca un dangăt de clopot… pe deal,
Cu-n Dumnezeu… de credință creștini,
Din Moldova… Hotin… și Ardeal.

 

 

Suntem Eminescu, la dânsul acasă,
Respirăm ca și el, cu aceleași plămâni ,
Cinstindu-i memoria la masa tăcerii,
Cum știe s-o facă un neam de români.

————————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

15 iunie, 2018

 

15 Jun
2018

Emma POENARIU SERAFIN: Din picurii de gând te-om aduna

Din picurii de gând te-om aduna

 

Copiilor te-ai dăruit pe tine
Pe drumul greu cu văile adânci
Și-ai modelat de zeci de ani destine
Ca râu de munte, alergând prin stânci.

 

Ai mers cu greu și uneori prin ceață
Gând înflorit pe crengi din pomii goi,
Sculptură ești, din viată, pentru viață
Și demn destin să nu poți să-l îndoi.

 

Cu suflet trandafir din catifea,
Văl pus, pe zilele mai negre,
Sau altele, ce par din mucava
Pod așezat, pe zările tenebre.

 

Zborul spre tine nu închide drumul,
Înșiră-ne pe căi, bucăți din tine,
Cum coşul casei îşi înșiră fumul,
Cum pana scrie-n colile veline.

 

Iar dacă-n drum ne întâlnim cu ploi
Și dacă vremea care trece-i tot mai grea,
Să nu ne uiți, la şcoală suntem noi
Din picurii de gând, te-om aduna.

———————————-

Emma POENARIU SERAFIN

14 iunie, 2018

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 39259

Ultimele Comentarii