18 Jan
2018

Roni CĂCIULARU: Minunate gravuri pe suflet – Expoziția pictoriței Miriam Cojocaru

Totul a început la etajul cinci al imensei Staţii Centrale de Autobuze, din Tel Aviv. Într-una din sălile mai retrase, se află un aşa zis Muzeu Ydish. O amestecătură de obiecte, cărţi, colecţii de ziare. Praf şi ecou de istorie, de viaţă şi bucurii ori tristeţi, lucruri aflate într-o dezordine fascinantă, prin aerul evocator şi printr-o frumuseţe aproape secretă. Viaţă dispărută, şi totuşi păstrată, viaţă care ar putea fi oricând reînviată…

În acest context – mult prea sumar descris acum – îşi avea atelierul şi un încântător profesor tânăr de xilogravură, Alexander Vojik, de la Asociaţia Pictorilor şi Sculptorilor telavivieni. Şi, pritr-un minunat miracol (de fapt un an întreg de muncă şi creaţie) viaţa evreiască a oamenilor cărţii, fibra de istorie a renăscut, sugerată acum de o fascinantă serie de gravuri ale pictoriţei Miriam Cojocaru.

Dar iată ce ne povesteşte autoarea însăşi:

„Intr-o zi , Alex (z.l.), ne-a invitat acolo, la etajul al cincilea din Staţia Centrală de autobuze. Nu departe de Teatrul „românului” nostru, Nicu Nitai… Sala cu nr. 5008. Am deschis uşa, şi priveliştea care mi se deschidea, m-a fermecat, mi-a tăiat respiraţia! Imaginează-ţi o sală imensă, plină cu cărţi pe rafturi, în cărucioare de supermarchet, ori , pur şi simplu, în cutii de carton. Iar tot acest imperiu, avea ca fundal o scenă pe care era construit un zid de cărţi. De fapt, în această mare sală sunt nu numai cărţi, ci şi tot felul de lucruri – pentru mine deosebit de impresionante: bănci de la sinagogi, covoare persane, tradiţionale lumănări de amintire a celor pierduţi în negura timpului, o roabă, fotolii, o bicicletă, alte numeroase obiecte de altă dată, care au fost folosite de semenii mei, şi-ai tăi, şi-ai  atâtor alţii din neamul nostru. Şi tot acest amalgam doveditor de viaţă, iubire, zâmbet, gândire muncă şi lacrimi, se afla aici într-o dezordine boemă, cu o secretă trăire estetică aproape de neexprimat. Dar ea era!… Plutea în aerul muzeal, odată cu istoria şi vorbele celor de altădată, odată cu amintiri fantomatice şi-atât de concrete!

 

Read More »

18 Jan
2018

Ioan POPOIU: Afirmarea unei naţiuni – România 1866-1947 (2)

La 24 ianuarie 1859, s-a săvârşit o dublă alegere de domn, pentru a grăbi astfel unirea deplină. Dar, se poate spune, nu un domn, ci un simbol a fost ridicat pe tronul noului stat, Principatele Unite. Actul acesta, în care ,,apare în mod văzut mâna lui Dumnezeu” (arhimandritul Ioasafat), a ,,consfinţit un principiu”, spunea N. Golescu. În acelaşi mod se exprima şi C. A. Rosetti: ,,românii munteni au coronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre”. Pentru V. Place era vorba despre ,,un principiu şi nu un individ care a fost aclamat” , iar Beclard arăta şi el că deputaţii valahi ,,au aclamat principiul Unirii”. D. A. Sturdza scria că domnul Cuza este ,,personificarea marei idei”, iar D. Bolintineanu sublinia: ceea ce contează este ,,principiul de care ţine alesul”, iar acesta este ,,simbolul unirii ţărilor”. V. Boerescu arată că nu asupra unui om, ci a unui principiu (,,al unirei”) s-au fixat valahii, iar Moldova, afirma M. Kogălniceanu, l-a ales ,,pe acela pe care l-a socotit mai capabil pentru a duce la sfârşit marele principiu al Unirei”. Bulwer, diplomat englez, scria că ,,nu alegerea lui Cuza, ci principiul care a dictat-o este important…, şi el înseamnă independenţă”!

Problema cea mai însemnată pentru Principate, după 24 ianuarie 1859, era recunoaşterea dublei alegeri. Noul stat era confruntat cu mari probleme şi contradicţii, domnul trebuia să conducă Principatele, în primii trei ani, cu două Adunări şi două Guverne, pendulând între Bucureşti şi Iaşi. Dar ceea ce era urgent şi necesar, imediat după 24 ianuarie 1859, era recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile Garante, care exercitau un control colectiv asupra acestora, după Tratatul din 18/30 martie 1856. Astfel, la 26 martie/7 aprilie 1859, se întrunea la Paris Conferinţa reprezentanţilor puterilor europene, care trebuiau să decidă asupra dublei alegeri a lui Cuza. La 1/13 aprilie, Franţa, Anglia, Prusia, Italia şi Rusia au recunoscut dubla alegere, dar Turcia şi Austria s-au opus, acestea au recunoscut actul de la 24 ianuarie numai în toamnă, prin Protocolul din 6 septembrie (st.n.) 1859, care sancţiona uniunea personală dintre cele două Principate.

Read More »

17 Jan
2018

Vasilica GRIGORAȘ: În „The House of Music – Casa muzicii”, armonie în cuvânt şi imagine

Întru bucurie, Valentina Teclici şi Elena Ciubotaru au pus „mână de la mână”, idee lângă idee, aşezate cu har şi inspiraţie, precum picăturile unei averse de vară senină,  caldă şi blândă. Toate curg armonios într-un ritm ce compune „The House of Music – Casa muzicii”.  Este vorba de o carte pentru copii, cu destinaţia mărturisită: „Primului nostru nepoţel, Andrei-Răzvan, îi dedicăm această carte care adună experienţe foarte importante din viaţa lui pe care le-a trăit, împreună cu cei dragi, până la împlinirea vârstei de doi ani”. Este editată la Scripta manent Publishing House, Napier, Noua Zeelandă şi tipărită la PIM, Iaşi, 2018.

Cartea este în ediţie bilingvă (engleză-română), versurile aparţin poetei Valentinei Teclici (Noua Zeelandă), iar ilustraţiile Elenei Ciubotaru  (România). Cred ca este o bună ocazie să exclamăm: „Ce mică este lumea asta mare!”  Şi, pe bună dreptate. Cu îngăduinţa Domnului, tehnologia ultimilor ani ne ajută să fim aproape chiar şi la distanţe fizice de mii de kilometri.

Autoarele s-au aplecat cu dragoste asupra „bulgăraşului de aur” apărut în familia şi viaţa lor. Ambele trăiesc la maximum farmecul năzdrăvăniilor şi drăgălăşeniilor lui, ceea ce le ajută să se exprime literar şi artistic pe înţelesul celor de această vârstă. Cuvântul, imaginea şi culoarea într-o armonie perfectă.

Read More »

17 Jan
2018

Alexandru NEMOIANU: ,,Fenomenul Pitești”

 În anii 1949-1952 în închisoarea României comuniste din Pitești, în camera 4 Spital, a început o acțiune de distrugere morală și psihică a deținuților politici. Acțiunea a fost supravegheată de către generalul de Securitate Nicholski și întregul experiment a devenit cunoscut sub numele de “fenomenul Pitești”. Pentru a putea discuta despre acest “fenomen” câteva lucruri trebuiesc bine înțelese.
Din capul locului trebuie înțeles că în lumea civilizată, să spunem cea de după perioada cavernelor, a fost acceptat ca principiu că o fărădelege nu poate fi corectată printr-o altă fărădelege, că o abominatie nu poate fi îndreptată printr-o altă abominație, că starea de “sub lege” și cea de fărădelege, sunt antitetice, se exclud reciproc. Deci cel care comite o fărădelege și cel care retaliza cu o altă fărădelege aparțin, ca principiu, aceleiași categorii. Deci trebuie înțeles că este obligatoriu să separăm ca și categorii “vina” deținuților, oricare va fii fiind ea, reală ori percepută și “pedeapsa” ce le este aplicată. În această înțelegere “fenomenul” Pitești nu are nimic în comun cu starea sub lege sau cu aplicarea unei pedepse. “Fenomenul Pitești’, oriunde a existat ori există, nu face decât să dezvăluie esența satanică a sistemelor politice care îl acceptă. Cu aceste precizări să revenim la subiectul propus.
În anii 1949-50 tineri Români, în majoritate studenți și elevi, au fost selecționați, criteriile fiind tăria convingerilor lor religioase, morale, naționale, sociale și concentrați în închisoarea Pitești. Apoi asupra lor s-a aplicat un “experiment” supravegheat de către generalul Nicholski și pus în practică de un grup de deținuți degenerați sadici conduși de către sinistrul Eugen Țurcanu. Experimentul în fond era simplu. Deținuții erau torturați continuu (înfometați, schingiuiți, lipsiți de orice soi de intimitate) pentru a fi distruși fizic și apoi moral. Căci tortura fizică a fost doar un mijloc, scopul era de a obține prăbușirea morală a celui torturat. Cel torturat trebuia adus la starea în care “recunoștea” orice crimă posibilă, insulta și profana toate valorile în care crezuse și dovedea noua loialitate participând la torturarea unui alt deținut, de preferință prieten al lui. Experimentul a fost acoperit de tăcere dar totuși el a fost dezvăluit de supraviețuitori ori martori. În cei cincizeci de ani de la practicarea lui în România el a fost documentat și azi este limpede că el a fost un plan, o sfidare adresată condiției umane și lui Dumnezeu. Scopul lui era de a crea, prin tortură, un “om nou”, un robot care să împlinească poruncile negativității pure, ale diavolului. Din nou se arata cele trei trăsături care definesc starea de “rău”: parazitismul, impostura și parodia. Răul nu poate crea ceva, poate doar distruge și murdări. În același timp, cei care au promovat “fenomenul Pitești”, au crezut că vor așeza noi “standarde”, noi criterii de referință care vor face cu neputință continuitatea spirituala a Neamului în întregul său. Ei nu au reușit. Cei torturați, în mod miraculos și-au revenit și dintre ei s-au ales oameni eminent cum au fost Părintele Arhimandrit Roman Braga, Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa și alții. Ce trebuie iarăși reținut este că la Pitești a fost un experiment, un ,,Laborator” ale carui rezultate au fost analizate și cunoscute, printr-o mafie a răului pentru a putea fi utilizate din nou.
Read More »

17 Jan
2018

Heidi S. SIMON: După noi potopul…

Unii savanţi de renume au ajuns la concluzia că Universul cel mare,  infinit în timp şi spaţiu,  are totuşi zile numărate. Presupunem,  de ordinul miliardelor de ani. Precum acesta s-a format după „marea explozie” lărgindu-se într-un spaţiu fără limite ca un balon uriaş umflându-se într-una,  completându-se cu alte şi alte galaxii al cărui capăt nu-l vom cunoaşte niciodată,  tot aşa se va produce într-o zi şi procesul invers. Cu alte cuvinte,  acest „necuprins” va începe să se întoarcă spre punctul său iniţial. Fără grabă,  încet,  încet,  anii nu mai contează pentru nimeni,  căci oricum mintea omenească nu este în stare să-i numere. Sau să-şi dea o explicaţie cât de cât logică despre asemenea fenomene,  înafara unui număr minim de persoane în stare să înţeleagă tainele vieţii doar prin calcule matematice. Iar noi toţi ceilalţi nu ne facem probleme prea mari cu fenomene cosmice care se vor produce fără voia noastră peste un timp de necuprins cu gândul. Aşa dar,  atât noi, cât şi urmaşii urmaşilor noştri nu vom putea asista la tragicul eveniment al destrămării Universului,  motiv pentru care acest eveniment nici nu ne preocupă mai mult decât un fapt divers.

În schimb,  astăzi orice om normal şi cu bun simţ este cât se poate de îngrijorat de viitorul Planetei noastre,  Pământul nostru drag şi atât de frumos,  fiind şi unicul „acasă” pentru orice fiinţă care s-a născut şi trăieşte aici. Toate încercările de a se găsi corpuri cereşti pentru un cămin alternativ acestui loc al nostru mi se pare absurd şi lipsit de speranţă,  cel puţin pentru generaţia actuală şi cea imediat viitoare. Este adevărat că se fac cercetări şi zboruri experimentale,  dar suntem încă foarte departe de descoperirea cea mare care să aducă o soluţie omenirii. Aceste tatonări în Cosmos costă o avere de neconceput; cu banii investiţi în iluzii s-ar fi putut în ultimul sfert de veac lua nişte măsuri utile pentru a opri degradarea planetei prin poluarea ei fără limite. Cândva discuţiile despre „gaura în ozon” care determină o serie de fenomene negative,  ca schimbarea climei de pildă,  ni se păreau oarecum fantastice,  le ascultam cu un zâmbet amabil în colţul gurii. Apoi am simţit pe pielea noastră ce înseamnă schimbarea climei: înseamnă călduri insuportabile alternate cu ploi torenţiale şi grindină în miez de vară1, stricarea recoltelor, alunecări de teren care provoacă evacuarea a mii de oameni din casele lor sau chiar moartea multora, îngropaţi sub lut. Înseamnă şi incendii distrugătoare sau fenomene necunoscute până nu de mult, ca tornado pe plaiuri europene sau tzunami – revărsarea oceanelor peste locuri populate – care iarăşi lasă în urmă uriaşe pagube materiale, distrugând şi vieţi omeneşti. Cine nu a văzut încă imagini cumplit de triste cu păsări sau mii de peşti morţi, plutind pe suprafaţa apelor infectate de reziduurile industriale, sau filme documentare despre Polul Nord, unde se topesc gheţurile „veşnice”, iar sloiuri desprinse din gheţari plutesc pe apele încălzite, purtând câte un urs alb înfometat şi condamnat la moarte! Văzând asemenea imagini ne întrebăm cu disperare: „Dumnezeule, cum am fost în stare, noi oamenii, să ne-o faci cu propria  mână, să ne autodistrugem luând cu noi şi toate celălalte vietăţi nevinovate care au drepturi egale ca şi noi la viaţa de pe această planetă!” De ce?!, din prostie, din răutate, din lăcomie? Sau toate trei laolaltă. De la începutul sec. al XVIII, o dată cu exploatarea masivă a cărbunelui şi mai târziu şi a petrolului, goana după acumularea de capital nu a mai putut fi oprită. Omul este destul de ager la minte pentru a înţelege rapid că aceste resurse de combustibil se pot transforma în bani mulţi. Stepfensohn a găsit întrebuinţare cărbunelui descoperind locomotiva, deci transportul rapid cu trenuri. Alţii l-au folosit pentru punerea în mişcare a motoarelor în toate soiurile de industrii. A fost înlocuit mai târziu pentru producerea energiei electrice, dar şi aceasta s-a bazat pe folosirea cărbunelui şi a petrolului. La începutul sec. al XIX petrolul transformat în benzină a dus la naşterea autoturismelor, camioanelor industriale, autobuzelor pentru transport urban şi interurban, etc. Şi iată că avem deja 200 de ani de poluare atmosferică urmată de toate daunele pe care le trage după sine. Nu mai vorbesc despre prezentul nostru îmbâcsit cu poluarea de la reziduuri radioactive, despre experienţele cu arme chimice şi gaze, care mai scapă uneori de sub control, fie din greşeală, fie intenţionat.

Read More »

17 Jan
2018

Ziua Culturii Naţionale la Toronto – 15 ianuarie 2018

15 ianuarie – ziua de naștere a marelui nostru poet național Mihai Eminescu, este totodată Ziua Culturii Naționale a României.

Cenaclul Nicăpetre de pe lânga revista Observatorul, împreună cu Consulatul General al României la Toronto au organizat un eveniment cultural – artistic, luni 15 ianuarie 2017, la sediul Consulatului.

 A fost o întâlnire între prietenii lui Eminescu și ai culturii românești, despre aniversări și evenimente ale lunii ianuarie.

O seara de suflet și simțire românească, cu muzică și poezie, cu și despre artă și literatură, cu și despre autori și cărțile lor.

Mulțumim tuturor celor prezenți și celor care au contribuit la reușita evenimentului!

observatorul@rogers.com

Sursa: Dumitru Puiu Popescu

 

***

FUGA LA CERURI

de George FILIP

-Semenilor mei-

 

hai în slăvi prieteni, pe pământ e jale.

Marea urcă-n ceruri, munţii se prăvale.

stânca oarbă cântă…păsările cad,

apa dulce-acră se prăvale-n vad…

 

am prădat pământul, pomii nu au fructe.

târâm – din caverne -  apa-n viaducte.

peşti betegi din râuri fug către păduri.

ai Vlăsiei codri pâlâng pe sub securi.

 

Read More »

16 Jan
2018

Vasilica GRIGORAȘ: Haiku

irişii mamei
pierzându-şi iar lumina –
după sărbători

———————–

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

16 ianuarie 2018

(imagine de pe internet)

Mariana Gurza: Dar

Mariana Gurza: Dar

„Poezia pentru mine este un mod spiritual de-a explora tainele sufletului şi-ale gândului. O cale unică de-a împărtăşi propriile frământări,

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 4
Vizualizari : 27687

Ultimele Comentarii