23 Apr
2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Doar șipotul timpului se auzea în surdină (Răspântii)

DOAR ȘIPOTUL TIMPULUI SE AUZEA ÎN SURDINĂ

… felinarele viselor încă mai luminau din spuza nopții,
jarul stelelor, ici-colo, aprindeau dorințe
peste plămada somnului,
din spuma dintre real și ireal,
brațele tale-mi cuprindeau în mângâi osteneala trupului
din trecerea zilei care se pierise,
simțeam cum dinlăuntrul tău mă simte, simțeam cum
dinlăuntrul tău are nevoie să-și stea de vorbă cu mine,
nodu-mi din înghit stăvilea orice pornire de cuvânt !
ne-nvăluise tăcerea, doar șipotul timpului
se auzea în surdină,
aerul era înțesat de clipe ce se mureau
pe margini de sărut,
îți simțeam inima cum se înfruptă cu bătăile inimii mele !
și beată de inima ta, inima mea mă-mpungea în coaste
atât cât să-i înțeleg îndemnul …
focul iubirii ardea nebun !
aproape că i se zăreau vâlvătăile întinse
pe liniștea pereților … și ei ne gustau caldul iubirii !
simțeam buzele cum își deschid guri nebănuite
și flăcările poftei-mi de tu îmi pârjoleau privirile,
Luna se furișase în colț de geam, chipul ei
ascuns în pătrar se-mbujorase la văzându-ne ardul …
și ce șușoteli între stele !
dar ochii mei nu erau stinși, dimpotrivă,
mi te trăgeau printre privirile-mpârjolite
și mi te aduceau în dănțuind sub voalul irișilor,
desculțul tău mă apăsa până-n fund de ochi și acolo,
parcă-parcă veneau șoaptele cărnii tale:
te vreau !
Read More »

23 Apr
2018

Cristina Maria NIȚĂ: Rana mea iubirea (fragment din cap. Răscruci)

Mi-am luat rămas bun de la încă o dimineață…De la zorii limpezi,brodați cu flori şi verde proaspăt,sorbind avid infinitul albastru,divin,al cerului acestei lumi…
În şuvițele brune,a nins primăvara,ca o plângere,cu petale de cais…Şi fără solie,mai grabnic decât puful păpădiei spulberat de vânt,ceea ce adineauri fusese o sublimă adiere,a devenit trecut…fărâmă de eternitate.
Lacrima,călătoare pe potecile gândului, tremurând în irişii dezgoliți ,gata să se prăbuşească,a rămas împietrită întâmpinând şi petrecând ca un bocet stins,clipa întreagă, care niciodată nu se va întoarce…
-Încotro te îndrepți dimineață? Unde-mi duci răsăritul? Pe cine vei adapa,din cupe diafane, cu cristale de rouă,miruri şi tămâi? La picioarele cui vei proşterne spice de lumină şi a cui frunte vei săruta cu nimburi?
De m-ai fi luat cu tine,nu ți-aş fi fost povară.Te-aş fi dezmierdat cu genele,până cînd ai fi înmugurit pe ramuri uscate de aşteptare şi te-aş fi legănat doinind chemare păsărilor pribege. M-aş fi țesut în pãnza luminii tale şi te-aş fi acoperit,ca nimeni sã nu se priceapă că eşti. Rămâneam copil sfielnic, jucându-mă cu fluturi,pe pajişti nesfârşite, tocmind zenitului cununi de maci şi albăstrele.
Oh, dacă te-aş fi putut cuprinde!!! Să te opresc din trecere şi să rămâi mie-mi!
Te-ai dus îmbrățişându-mă scurt şi formal, semănând în adâcuri de plumb, necuprinse, boabele tăcerii, din care va încolți dor…
Paşii slujnici, au încremenit pe maluri zdrumicate, fără orizont, fără culoar, înfipți precum prada jertfelnică în colții fiarei, la o răscruce a lumii care nu mai încape rămăşițe ci doar întreguri…
S-a simțit în văzduhul prohodit de triluri suspinate, desprinderea…Fiecare secundă sclipindă, gemând în depărtare, dincolo de zborul către taine…
…………………………………………………………………………
Ai plecat mai curând ca niciodată,în mantie de nuntă, fără alai şi s-a coborât liniştea aspră, izbindu-se de freamătul pământului, căutându-te, întrebând de tine…Am cules cât mi-a încăput în suflet, de pe urmă, așchii de fericire, ca ciutura apa, din izvor dulce și răcoros.
Şi am rămas cu ochii ațințiți sus, acolo în miezul cerului, unde aripile se îneacă fără să moară…Și sub murmurul durut al ruperii, iarba a crescut până la nori făcând podea verde în înalt, iar bolta sinilie s-a scurs în locul ei, inversând raiurile…Cerul a devenit pământ şi pământul s-a făcut cer.
…La încheietura mânii mi-a rămas cald, ca un dar, însemnul anilor tăi…Şi încrustată înăuntrul încăpător a toate, bucuria de a fi primit un crâmpei de viață…În ea te voi aştepta… în fericirea zilei de mâine…

—————————-

Cristina Maria NIȚĂ

23 aprilie, 2018

~ imagine internet ~

23 Apr
2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Versuri

Acele noastre

 

Din acele timpului
am făcut și cruce și sabie
pasărea în aripi le-a pus
să zboare cât mai sus
copacul le înverzește
și spre albastru crește
peștele le-a făcut înnotătoare
prin adâncuri si el să zboare
și noi le-am legat și de picioare
în colivie să le învârtim mai tare
ca niște hamsteri în rotire
printre zăbrele tot de ace îndoite

 

 

Cuvinte de mercur

 

Cuvintele mă caută nebune
In versuri pentru ale pune
Demonice-mi devin stăpâne
Prin pelegrinarile caudine

 

Read More »

23 Apr
2018

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Desprimăvăreri

 
Mă desprimăvărezi cu un sărut,
Mă regăsești ca pe un ban pierdut,
Mă recompui din cioburi de lumină
Ca pe o stea, în limpedea-ți retină.

 

Mă-mbrățișezi ca vâscul pe stejar,
Mă speli în al tău zâmbet de amar,
Mă legeni în izvorul de sub pleoape
Și-n brațe îmi porți visele pe ape.

 

Îmi deschizi poarta zorilor de zi,
Când mor, cu șoapte calde mă învii,
Când îți greșesc, îmi ierți întreaga vină…
Sunt slujitor, iar tu îmi esti regină.

 

Pierduți în ale nopților livezi
Cu un sărut mă desprimăvărezi.

 

Parfum de lut

 

Așteaptă-mă
după colțul apusului,
pe banca de piatră…
Voi veni negreșit,
chiar dacă
Read More »

23 Apr
2018

Vasilica GRIGORAȘ: Zădărnicie şi miracol

Zădărnicie şi miracol

 

de ceva timp
nu-mi găsesc locul
în jur văd doar
cerul plumburiu şi rece
bălăcindu-se prin
mereu proaspete băltoace

 

mă adâncesc
în propriul labirint
fără a găsi
un punct de reper
şi mă gândesc neîncetat
că într-un asemenea
context alambicat
zadarnic aş scrie
pe apa care curge
nepăsătoare
zadarnic aş citi
în aştrii şi norii trişti
zburdalnici ori visători
mereu schimbători
zadarnic aş cânta
în bătaia vântului
prigonitor a toate
ce-ntâlneşte în cale
zadarnic aş asculta
marea-nvolburată fără noimă
de valuri dezmăţate
zadarnic aş năzui să trăiesc
în temple şi palate
Read More »

23 Apr
2018

Árpád TÓTH: Dumnezeu ceea ce face…

Dumnezeu ceea ce face…

 

Dumnezeu ceea ce face…

E fenomenal și-mi place!

Greutățile din viață

Sunt povețe și mă-nvață!

 

Chiar de mori, e pentru tine…

Când revii să faci doar bine

Și ca lucru primordial:

Să evoluezi spiritual!

 

Ce-nțelege o furnică

Despre om? E prea mică!

Cum să înțelegi Divinul?

E prea complex și simți doar chinul!

 

Orice face pentru tine

E să crești cum se cuvine

Spiritual și ușurel…

Să ai un SINE frumușel!

———————-

Árpád TÓTH

22 aprilie, 2018

23 Apr
2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Și clepsidra mă cerea de război

ȘI CLEPSIDRA MĂ CEREA DE RĂZBOI

…ce greu îmi răstălmăcește inima respirul !
și nodul cum îmi stă să-mi sară din înghit,
și totuși, Doamne, Cerul …
atâta Duminică se revarsă-n pocalele lui !
făpturi din rouă îmi vin atât de aproape,
de tremurul buzei prinse-a se sfii …
îți făcusem așternut în iatacul inimii, sângele
să ne clocote-n UNUL …
globulele se-nghesuiau la îmbrățișat … cât freamăt !
că-n tălpi se dezvăluia tabloul sărutului dintâi,
foșneau vocile-n teluric amintindu-și de SUBLIM
și umbrele universului se despleteau în cer …
în tunelul timpului ardeau torțe din amintiri cu noi,
se prăbușiseră castele de nisip cernute în clepsidră,
creneluri de ruină scoteau ”bandiera bianca”
și clepsidra mă cerea de război !
dar nu,
îmi vroiam să mă trec de pustii – veniți voi, îngeri ai răspântiilor și-mi dați stropii de apă,
cei vii !
eterul avea parfum de liturghii, Duminica se răspândea
în soare, fugeau umbrele nopții, în pielea goală …
ah-tu !
Read More »

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 4
Vizualizari : 35088

Ultimele Comentarii