16 Jan
2018

Agafia DRĂGAN: Poesis

Neliniştea este în inima mea

(Impuetum est core meum donec requisescat in te-Fer Augustin)

 

Urc să ajung la Tine
coborând spirala întunecată
spre acel punct minuscul de lumină
din suflet zăgăzuită
în neputinţă de a mă afla
de a Te regăsi
de a Te simţi
de a Te avea
fără îndoieli
fără să-Ţi dau un chip
fără să Te strig cu un nume
învăţat în colţul meu de lume
o briză ciudată îmi sapă în gânduri
îi vezi viermii şi-au început ospăţul
în trupul înjunghiat de timp
în oase sună
frigul alb al catafalcului
şi totuşi sunt acelaşi eu
cu luminile dimineţii în ochi
încă nu am plecat
încerc să adun toate umbrele la răsărit
să echilibrez balanţa între mine şi lut
am să-mi sădesc împrumutul
în braţele pământului
la vremea scadenţei
Read More »

16 Jan
2018

Radu BOTIȘ: Trec zilele tăcute rând pe rând (versuri)


ȘTIU

 

Sub a zilei pleoapă, pe genunchi de rugă
Răsăritu-mi pare iaraşi binecuvântat
Ştiu că din înalturi Tatăl ne-a iertat;
Dragostea Lui sfîntă pururi să ne ajungă.

Ştiu că peste toate sorţii de izbîndă
Împăcări vor cerne pe înguste cărări,
Însuşi Fiul slavei din înalte zări
Scoborî-va pacea grijitoare, blândă.

Read More »

16 Jan
2018

Daniel IONIŢĂ: Aşa o să păţeşti şi tu… ca Onofrei!

„O discuţie cu tata, întreruptă şi reluată după patru decenii”

Era în anul 1972, începutul vacanţei de vară, ca de obicei după terminarea şcolii mă aflam în studioul fotografic al tatălui meu din strada „Domniţa Nastasia” din centru Bucureştiului. Lângă „Sfatu Capitalei”, explica tata celor care nu ştiau unde se află – folosind o expresie uzitată în vremuri mai vechi. Tata mă angaja pentru o săptămână, uneori două, la fiecare început de vacanţă mare, neoficial, bineînţeles, şi mă plătea bine pentru vremurile acelea. Zece lei pe oră însemnau undeva între 500 şi 1000 de lei, după o săptămână sau două, ceea ce pentru un puşti erau o groază de bani. Era un patron generos, plătindu-mă bine pentru o muncă necalificată. Ca termen de comparaţie, laboranţii şi fotografii de teren cu experienţă erau plătiţi cam cu cincisprezece lei pe oră. Dorea să mă înveţe să câştig şi să rostuiesc banii. Prima i-a reuşit, de câştigat bani am învăţat! A doua de loc. În loc de rostuire am învăţat cum să îi cheltui cu rapiditate şi entuziasm.

Cert este că aveam bani pentru întreaga vacanţă de vară şi ca atare eram prietenul favorit al multor colegi şi vecini din cartier. Era firesc ca eu să plătesc, la cofetărie, cea mai mare parte a distracţiei, sau biletele de tren pentru vreo drumeţie la Buşteni sau Predeal.

În acea dimineaţă de iunie tăiam cu atenţie marginile unor fotografii aparţinând celei mai frumoase fete pe care o văzusem vreodată, în realitate sau fotografie, de care eram îndrăgostit până peste urechi de ceva vreme – adică cel puţin de cinci minute de când tot lucram la portretele ei. Brunetă, ochii mari, buze numai bune să muşte şi să sărute, puţin plinuţă, era exact genul meu. Deja plănuiam cum anume să dau de adresa ei, sau de un numar de telefon. Speram că bonul pentru fotografii va conţine una dintre aceste informaţii vitale. Dacă nu, mă gândeam să fiu foarte vigilent pentru a prinde momentul când cineva, poate chiar iubita vieţii mele, va intra să ceară plicul cu numărul 6735 din 18 iunie 1972, pe numele Pandrea. Dar un minut mai târziu am revenit la realitate – era clar că totul era doar o fantezie. Frumuseţea din fotografiile ce le ajustam cu sârg, avea cel puţin 14 ani, după cum arăta, iar eu aveam exact 12 ani şi şase luni!! Diferenţa de doi ani era insurmontabilă pentru un băiat de vârsta mea, oricât de şarmant ar fi fost el! Ca o fericită ironie a vieţii, mai târziu când am întâlnit adevărata dragoste, s-a întâmplat să fie tot cu doi ani mai în vărstă. Şi tot brunetă!

Read More »

16 Jan
2018

Vavila POPOVICI: „Of, Doamne, Doamne!” (168 de ani de la naşterea lui Eminescu)

Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egală îndreptăţire a naţiunii noastre.” M. Eminescu

Mihai Eminescu a bucurat naţia noastră cu doar 39 ani de viaţă, dar cu o imensă activitate literară. 46 de volume, aproximativ 14.000 de file au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în 1902. A fost poet, prozator și jurnalist român, cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Ion Caraion scria: „Eminescu este imponderabil și muzică”.
Ion Luca Caragiale spunea că Eminescu avea un temperament de o excesivă inegalitate, oscilând între atitudini introvertite și extravertite: când vesel, când trist; când comunicativ, când ursuz; când blând și când aspru; mulțumindu-se uneori cu mai nimica și nemulțumit alteori de toate… „Ciudată amestecătură! – fericită pentru artist, nefericită pentru om!”
Titu Maiorescu i-a promovat imaginea unui visător cu o extraordinară inteligență, ajutată de o foarte bună memorie.
Constantin Noica îl considera etalonul poeziei românești spunând că „Arborii nu cresc până în cer. Nici noi nu putem crește dincolo de măsura noastră. Și măsura noastră este Eminescu. Dacă nu ne vom hrăni cu Eminescu, vom rămâne în cultură mai departe înfometați.”
Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani și a decedat la 15 iunie 1889 la București. A fost al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordul Moldovei, coborând (pe linie paternă) din Transilvania, de unde familia a emigrat în Bucovina, din cauza exploatării iobăgești și a persecuțiilor religioase. Aproape toți frații și surorile i-au murit. O posibilă explicație este aceea că în secolul al XIX-lea speranța de viață depășea cu greu vârsta de 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, chiar sifilisul era considerat boală incurabilă până la inventarea penicilinei.
A urmat școala primară la Cernăuți, primele două clase probabil într-un pension particular. Apoi a fost înscris la liceul german din Cernăuți, singura instituție de învățământ liceal la acea dată în Bucovina anexată de Imperiul Habsburgic.
Se înființează curând o catedră de română și este ocupată de profesorul Aron Pumnul, cărturarul ardelean care a făcut parte din conducerea Revoluției Române de la 1848 din Transilvania, cel care a redactat programul revoluției lui Avram Iancu și care s-a refugiat în final la Cernăuți. La moartea acestuia Eminescu a publicat primul său poem, La moartea lui Aron Pumnul, semnat Mihail Eminoviciu; avea 16 ani. Debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan (jurist și scriitor din Ardeal), cu poezia De-aș avea. Iosif Vulcan îl convinge să-și schimbe numele în Eminescu, adoptat mai târziu și de alți membri ai familiei sale.
Între 16-19 ani călătorește din Cernăuți la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la București, luând astfel contact cu realitățile românești din diverse locuri. În această perioadă se angajează ca sufleor și copist la teatru, unde îl cunoaște pe Ion Luca Caragiale.
Între 19-22 ani este student la Viena, la Facultatea de Filozofie și Drept, ca „auditor extraordinar”. Audiază cursuri ale diferitelor facultăți, frecventează cu mult interes biblioteca Universității, având o sete nepotolită de lectură. În acest oraș se împrietenește cu Ioan Slavici și o cunoaște pe Veronica Micle.
Read More »

15 Jan
2018

Eleonora SCHIPOR: Tradiţiile vechi româneşti la Cupca

Motto:

          ”Tradiţiile vechi româneşti s-au păstrat la Cupca în pofida tuturor  restriştilor, ca într-o rezervaţie specială”. (Petre Ciobanu)

Ca pretutindeni în Bucovina, la Cupca sărbătorile de iarnă încep odată cu sosirea Sfântului Nicolae. Continuă cu Anul Nou. În școală au loc tradiționalele sărbători de iarnă însoțite de tradiționalul carnaval de revelion. Mai demult în seara din ajunul Anului Nou, micii urători îşi luau clopoţeii şi umblau din casă în casă cu pluguşorul tradiţional. Puţin mai târziu, către miezul nopţii, încep să se adune unii pe la alţii pentru a-şi dori un an bun, fericit şi îmbelşugat. Rude, vecini, prieteni se adună în jurul meselor încărcate cu bucate, brazi împodobiți, cântece și scenete, programe distractive ce răsună peste tot la televizor, radio, acum și Internet. Toți își doresc sănătate, pace, fericire, realizarea dorințelor bune şi succese în toate. A doua zi, copii mici trec pe la case,  cu semănatul, vestind un an îmbelşugat.

Read More »

15 Jan
2018

George ANCA: Eminescu final

            începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

            încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

            cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate

 

            Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga –  “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” -  Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu,  nonviolentă e Rugăciunea unui dac,sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) –  “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

            Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

 

             Yatindra Tiwari  a rămas fascinat,   de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Read More »

15 Jan
2018

Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale

Despre Eminescu, au scris mii și mii  de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau  mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de  literatură  pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc  o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care  nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere  care-i posesor de …simțul  măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce  vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam,  nu se cade să se aventureze în  considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun  eșafodaj documentar. De   aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre  o ctitorie în memoria  lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.

Read More »

Mariana Gurza: Dar

Mariana Gurza: Dar

„Poezia pentru mine este un mod spiritual de-a explora tainele sufletului şi-ale gândului. O cale unică de-a împărtăşi propriile frământări,

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 6
Vizualizari : 27687

Ultimele Comentarii