3 Oct
2018

Ben TODICĂ: Gânduri alese din Australia, România și Noua Zeelandă

Dragă Mariana, fiecare an este o carte, fiecare zi o pagină îmbelșugată de textul gândurilor tale. Cu fiecare vers, fiecare munte, cu fiecare floare fiecare vers e-o sărbătoare.

Învățăm de la fiecare vers al tău să iubim, sa fim tandri, să luminăm pe cei din jur, să-i lăsăm să ne admire, să aducem bucurie și sărbătoare…

Creează în fiecare zi folosindu-te de toate culorile vieții… și în timp ce scrii, zâmbește!

O zi din an este a ta.  Bucura-te de fiecare clipă, zâmbește și fii fericită, să ai parte de tot ce e frumos în lumea asta și toate visele să ți se împlinească!

Îți doresc să fii înconjurată de prieteni, să asculți muzica ta de suflet pentru că azi e ziua cea mai specială din viața ta.

Îți doresc tot binele din lume.

La multi ani poet iubit!

Prietenie  veșnică!

———————————

Ben TODICĂ

Melbourne, Australia

2 octombrie,  2018

 

https://www.youtube.com/watch?v=bEnwI__dwRM

 

 

3 Oct
2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pescărușul alb

PESCĂRUȘUL ALB

                                    (poem dedicat unui suflet ales, Mariana Gurza)

 

priveam cum pășeai
albă și pură
printre alge și scoici
pe nisipul fierbinte

un pescăruș, surâs diafan
privirea ta se oglindea în mare
valuri se spărgeau în larg
alţi pescăruși pluteau în zare, a visare

 

te strigam cerului, pământului
dar tu treceai ușor-ușor, în vânt
departe, departe
era târziu și treceai

 

o pasăre rănită, rătăcită între gânduri
în față marea
te aruncai  în valuri
să speli  durerile sufletului

 

ai adunat între ploape
ridurile anilor ce s-au scurs
pe drum pietre, închideai ochii
să nu te lovească tăcerea lor

 

ai întins aripile către cer și ai țipat
te arsese ceara timpului
ce curgea la apusul luminii
ai plecat înapoi să-ți regăsești marea

 

târziu ai ajuns, ca în fiecare an
ploua mărunt în cer
ai rămas să aduni  gânduri pe țărm
printre alge și scoici

 

pe pagina goală, mai scriai un poem

 

cuvântul despica timpuri în noapte
valuri curgeau mai departe
zboară alb pescăruș peste ape
acum ca altădată
ești fiorul nopții împletit peste ape
poetă peste gânduri abstracte
pe cer se aprinde o stea
îngerii cântă în zbor peste pleoape

 

a evadat un suflet
știi, pescărușii se întorc la țărm
numai de drag, numai de dor

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

2 octombrie, 2018

27 Sep
2018

Camelia CRISTEA: Lacrimă de Toamnă

Lacrimă de Toamnă

 

 

Lacrima iubirii mele a înflorit mărgăritar,
Într-o lume care-i strâmbă… dragostea n-are hotar!
Dimineața-mi bate-n geam cu-n mănunchi de viorele,
Pleoapele zidesc lumina, chiar de-s vremurile grele!

 

 

La amiaz când cerul plânge obosit de întâmplare,
Un bujor îmi ține calea să-mi aducă alinare!
Curcubeul crește-n zare în culori multicolore,
Cerul tot e-un șevalet zugrăvit cu multe role.

 

 

Seara-și scutură cortina, stele privesc în lac,
Visele îmi stau aproape vor să-mi facă iar pe plac
Ascult inima cum cântă o vioară-și poartă strună,
Răvășită și uimită mi-a intrat pe geam și luna.

 

 

Din a caselor căciulă, fumegă un horn păreri
A rămas în urma ziua… vorbim astăzi despre ieri.
Rugăciunea-și poartă pașii înainte de culcare
Chiar în brațele icoanei, lângă inimioara Mamei!

 

 

Ochii caselor se-nchid, le-a cuprins pe toate somnul,
Cu o mână nevăzută le învelește însuși Domnul!
Noaptea-și trage pelerina peste lume și veghează
Până cântă-n zori cocoșul și un prunc ușor ofteaza…

 

 

Bruma a căzut pe frunze, dă de veste că e Toamnă,
Vremea trece dar și vine tot la braț cu câte-o Doamnă…

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 26 septembrie, 2018

(foto – sursa internet)

26 Sep
2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Toamna din noi…

Toamna din noi…

Cu toamna….frunzele plâng pe aleii…
Trec peste văi cocorii trec peste văi
Ca un hoinar vântul…mă doare ..
Cutreiera… lumea până la nori
Cad gânduri.. cad ploi!
E toamnă in vise . .e toamnă în noi…
Dorințele coapte se scutura-n gând…
Anii au trecut. .rând pe rând…
Ferestre prin Timpul
Ce cade plăpând …fluture în toamnă multicolor ..
Visător…norul destramă prin ploile.. doruri născute..cu ploaia din suflet șuvoi…

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

26 Sep
2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poeme


Orice rugă e plină de sens

 


Dintre toate nenorocirele
nu-i niciuna egală cu moartea,
multe te seacă la inimă şi te vestejesc
dar în timp mai poţi recupera câte ceva.

Orice rugă e plină de sens
de aceea admir cu dragoste pe toţi oamenii,
privesc natura cu mărinimia darnică a clipelor
şi-mi pare rău pentru ce nu pot face acum
când zborul se-nfiripă-n aripi
chiar dacă nu sunt pasăre,
dar sunt o fiinţă liberă sub cer
şi am pământul sub picioare.

Am rămas pe întinderi fără margini,
să-mi fac un contur numai al meu
în care nimic să nu lipsească,
viaţa să-mi pună la încercare spiritul
şi să curgă asemeni apelor
din fiecare anotimp.

 

 

Viaţa ca o corabie

Trupu-i pluteşte prin aer nesigur,
dacă-l atingi se clatină ca o frunză,
în oglinda cerului este o bulă de săpun.

Nu se ştie cum o să fie…

Părăsit se goleşte de arome
de nimeni nu-i simte lumina cum se umbreşte.

Atunci când devine stăpân pe trup
şi intră-n el cu voinţă dulce
simte cum îl cuprinde născătoarea fiinţă.

Desigur are şi un suflet înmiresmat,
un flux care-i pătrunde-n gânduri
iar despre viaţa care curge ca un râu
ştiu ca are marea ei,
străjuită de ţărmuri
la care ancorează corăbii pline cu vise.

 

 

Viaţa-n floare de lotus

O să se tragă zăvoarele de lemn,
porţile o să suspine din încheieturi,
se va lumina dincolo de ziduri,
de vor năvăli fluturii pictaţi.
Aburi din pământ se ridică la ceruri
şi ele au scările trase.

Asemenea unor sertare cu obiecte diverse
memoria mea se deschide încăpătoare,
rămâne fără margini.
Se decojeşte noaptea până la piele
atât cât să se poată iubi cu stelele
aşteptând luceferii să coboare pe pământ,
zburători cu aripi reci prin visele femeilor.

Read More »

26 Sep
2018

Vasile COMAN: La urma urmei…ce e un tată?

La urma urmei…ce e un tată?

 

 

La urma urmei, ce e un tată?
- E cineva…mi-a zis bunica…
E omul ce e foc şi vatră
E cel ce nu cunoaşte frica.

 

 

E cel ce-n brațe…
-Atunci când plângi-
Te ține ca pe un mister,
E cel ce-ți zâmbeşte…şi râzi…
E stâlpul casei- drug de fier.

 

 

Un tată poate fi impunător,
Te ceartă când incalci vreo lege,
Un tată-i om- îi spunem dor
Şi drept in toate a culege.

 

 

E omul ce stă să te prindă,
Chiar înainte de-a cădea,
El e cuvântul ce abundă
Bătrân…tăcând în casa sa…

 

 

La urma urmei…ce e un tată?
E omul cu nădragii groși,
E cel ce m-aştepta la poartă,
Într-un baston…cu ochi frumoşi.

 

 

Şi dacă azi…de multă trudă
Ferit de ochii orişicui…..
Mai las o lacrimă să curgă,
Mi-e dor de tata…dar el…nu-i.

———————————–

Vasile Coman

Ploieşti

12 octombrie 2017

26 Sep
2018

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Domiciliul neuitării (proză scurtă)

                  La deschiderea unei văi prinsă în frunzişul copacilor abia îngălbenit, căprioare de aramă cu gleznele şi copitele zvelte şi iuţi, erau gata de salt spre desişul întunecos, cu miros de putred în urma ploilor de argint care se mutaseră spre sud peste coamele dealurilor, poposind lângă podgoriile încă neculese cu arome îmbietoare şi dulci. Aici urma să se desfăşoare simfonia strugurilor cu boabe negre, roşcate şi aurii, puşi în coşuri împletite de sătenii veacurilor care păstrează totdeauna credinţa cu ei ca pe o aură sfinţită-n biserică.

                   Nu ştiu cum aş putea răsuci cuvintele şi vorbele înfometate de miresmele locului, să fac deschiderea primitoare prin porţile sărbătorilor, cu un sărut de pâine caldă, ruptă, rostind numele divin. Alergam cu sufletul, treceam de vegetaţiile potrivnice şi paşii mei îşi lăsau voit urmele pe drumul şerpuind pe marginea râului care străbătea satul ca o curgere-n neant. Mâinile mângâiau cu sfială aerul cântător, degetele erau aprinse de nerăbdarea ajungerii acasă, acolo unde un drumeag coboară din munte şi se pierde-n uliţa pe care copilăria mea şi-a stabilit domiciliul ce nu mai poate fi niciodată schimbat. Deasupra satului măgura cu o formă de jumătate de ou, se învecinează la apus cu valea Socilor iar la răsărit cu pârâul dintre măguri şi are la baza o platformă dezordonată pe care sătenii au plantat o mulţime de cireşi, vişini şi chiar pruni. Unii şi-au încropit grădini cu garduri din mărăcine în care până la înălţarea vişinilor proaspăt plantaţi, cultivă cartofi, un soi tare şi făinos adaptat la aceste condiţii de înălţime. Îmediat sub pieptul măgurii era o plantaţie de stejar plină de fragi şi căpşuni sălbatici cu fructe atât de aromate şi gustoase încât copiii satului le culegeau de zor deşi puteai să ai surpriza să întâlneşti vulpi, iepuri şi mai ales şerpi. Această plantaţie se prelungea cu o pădure de fag şi carpen în formă de triunghi cu vârful în jos, străjuită de două pâraie care se uneau într-unul singur ce formau valea Ruşească. Ea curge leneşă pe lângă sat la răsărit de acesta vărsându-se în Şuşiţa verde. Pe partea opusă la vest de sat, curge desigur pârâul Socilor care îşi are obârşia în trei izvoare departe în munte, ele se unesc într-unul la botul Socilor şi străbate o vale împădurită cu aluni, fagi şi carpeni iar deasupra lor sunt stânci abrupte de calcar în care îşi fac cuiburi lăstunii de stâncă. Acest pârâu iute de felul lui şi învolburat pe vreme de furtuni se varsă tot în Şuşiţa Verde.În el noii copiii verii ne făceam bălţi pentru scăldat s-au pescuiam mrene şi fâse de-ţi era mai mare bucuria. Între aceste coordonate acum parcă amorţite pe dunga timpului se întindeau livezile de pomi, ogoare cultivate cu tot ceea ce-i trebuie ţăranului trăitor în veşnicie, ce căpătau aure pline de aroma suspinului copt şi a vorbelor de duh rostite de bătrânii cu deschidere la poveşti şi întâmplări care mai de care pline de suspans şi tâlc. În gândurile mele pietrele vorbesc, izvoarele au ochi de lumină dătătoare de imbold, vânturile au un susur vorbitor în frunzele tremurate ale copacilor şi ploile solfegiază molcom simfonii ale bucuriei, alunecă într-o boare vie, ademenitoare peste măguri şi păduri dese, neguroase cu acoperişuri de nori de stele deja răsărite. Cu furtunile pe braţe trec întotdeauna mai departe spre marile căutări unde nici o umbră nu poate opri soarele să râdă pe umerii fecioarelor cu părul irizat în voia adierilor de vânt.

                  Aştept dimineţile să se logodească cu gândurile năstruşnice pe liziera pădurii de pini surprinşi de ecoul trecerii trăsurilor toamnei spre oraşul de rubin cu lumini multicolore ca penajul unui păun sosit prea devreme la întâlnirea cu stelele de pe partea de cer luminată de luceafărul de seară supărat pe steaua nordului devenită tot mai vizibilă. Noaptea îmi părea plină de o vrajă care prindea totul în aripile ei şi, deşi era străbătută de atâtea poveşti cu întâmplări pline de trăiri şi închipuiri fantastice nu-mi era frică, călătoream noaptea de la o casă la alta a bunicilor, pe cea mai scurtă cărare care trecea prin faţa bisericii şi cimitirului aşezate la mijlocul dealului viei.De multe ori această trecere o făceam în fugă cu fraţii mei.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

26 septembrie, 2018

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 30079

Ultimele Comentarii