11 Apr
2012

Emilia Spătaru: „Mariana Gurza, fiică a satului Cupca“

Născută pe meleaguri bănăţene, în România, poeta Mariana Gurza, domiciliată în Timişoara, rămâne, totuşi o fiică a satului Cupca. De ce ? Pentru că nu uită baştina părinţilor săi, pentru că, fiind departe, este totuşi, atât de aproape sufleteşte de noi. Iar poeziile sale dedicate Bucovinei, ne dovedesc mereu că tânjeşte după baştina părinţilor, că visează, trăieşte, scrie despre ea.

Autoare a mai multor plachete de versuri, printre care aş aminti „Paradox sentimental”, „Gânduri nocturne”, „Nevoia de a sfida tăcerea”, Lumini şi umbre” ş.a., Mariana Gurza îşi trăieşte viaţa prin poezie. Ea dedică versuri celor dragi inimii: părinţi, sat, copii, dar şi iubirii, naturii, păcii, lumii întregi. Suferă şi se bucură de realitatea şi speranţa vieţii. Suferă pentru nedreptate, o doare inima pentru o floare ofilită, un dor sau o speranţă nerealizată…Se bucură pentru lumină, credintă, bunatate, pentru oameni şi destinul lor…

Ca orice suflet de poet este o fire sensibilă şi puternică în acelaşi timp. Iată ce ne spune în poezia „Plai de dor”:

Frumoasă,

Ai pătruns în sufletul meu,

Ca o pasăre măiastră,

Bucovină,

Plai de doină,

Plai de dor…

Sfânt şi binecuvântat

Îţi este neamul,

Neam nemuritor…

Dorul acesta al Marianei Gurza este etern. Mergând pe drumurile vieţii, îl duce mereu în suflet şi speră să mai revină cândva aici, în Bucovina, la Cupca, satul de baştină al mamei, pentru a-şi potoli setea sufletului ei.

Doresc să spun că nici noi nu o uităm, că poeziile şi viaţa ei sunt cunoscute aici. Ea se poate considera cupceancă prin faptul că aici, de unde i se trag rădăcinile, ea este prezentă printre noi.

…Aş vrea să-ţi dăruiesc lumina,

Doina din dulcea Bucovină,

Râurile albe şi codrii visători,

Iubirile tăcute dintre noi..

(scrie într-o poezie, intitulată „Baladă pentru un prieten”)

Sperăm că într-o bună zi o vom avea printre noi, că-i vom admira talentul, o vom auzi citindu-ne poeziile, ne va dărui cărţile sale, dar şi zâmbetul ei amabil, sufletul ei mereu deschis într-o lume, spre oameni, sufletul unde încape întreaga Bucovină, cu acest mioritic colţ de rai, numit Cupca, pe care poeta Mariana Gurza îl iubeşte atât de mult.

Deocamdată, îi dorim multă sănătate, noi creaţii şi inspiraţie divină.

EMILIA SPĂTARU

(LIBERTATEA CUVÂNTULUI- ziar social-politic şi de cultură din regiunea  CERNĂUŢI,

NR.6(364),12 FEBRUARIE 2010)

11 Apr
2012

După ce a experimentat trei morţi clinice, Securitatea l-a bănuit de relaţii cu extratereştrii!

 

Timp de 30 de ani cazul lui Ioan Gabor din Oradea a uimit lumea medicală de pe întreg mapamondul. Căzut într-un bazin cu apă clocotită amestecată cu sodă caustică, ridicat printr-o minune de la trei metri adâncime, rămas fără carne pe picioare, domnul Gabor poate acum să umble, iar în locul în care altădată se vedeau oasele, carnea şi pielea au început să-i crească din nou. Întâmplarea care i-a marcat viaţa lui şi altor sute de oameni, precum şi evenimentele care au urmat, au stat în atenţia ministerului sănătăţii din acea vreme şi au lăsat fără grai pe cei care crezuseră că au pătruns tainele vindecării: medici de pretutindeni. Regimul comunist a interzis însă mediatizarea miracolului şi au făcut tot posibilul ca să-l reducă la tăcere pe acest om, pentru că ştiinţa lor nu putea să explice evenimentele cărora le-a făcut faţă.
Născut pe data de 2 august 1939 în localitatea Sâncrai din judeţul Cluj, Ioan Gabor era încă de mic copil o fiinţă ciudată. „Încă din pruncie aud o voce, nu în vis ci în realitate. În acele momente nu pot să mă mişc dar mă simt bine” – poveşteste d-l Ioan Gabor.

Auzind spusele copilului care povestea despre experienţa sa, părinţii, fraţii, colegii de la gradiniţă şi şcoală începeau să râdă. I se spunea chiar „visătorul”. Cu toate acestea, el ştia că ceea ce aude este adevărat, lucru pe care au reuşit să-l experimenteze şi cei din jur, pentru că spusele lui deveneau realitate la vremea potrivită. A făcut şcoala de subofiţeri, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Oradea. În urma cu 40 de ani s-a pocăit, în sensul că şi-a schimbat modul de viaţă şi gândire dedicându-şi existenţa lui Dumnezeu, mărturisindu-şi credinţa în apa botezului. În 1974 lui Ionel îi este dat să audă în mod repetat aceeaşi voce care-i spunea: „Vezi că peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine şi vei fi cum nu a mai fost nimeni”. Primul gând care i-a venit în minte a fost acela că, în mod neaşteptat, se va ivi probabil o funcţie foarte importantă care îi va fi atribuită lui, astfel încât nimeni să nu mai fie asemenea lui. După un timp, într-o noapte, vocea îi spune: „S-a aruncat Purim. Sorţii au căzut pe tine pentru că fratele tău nu este pregătit sa treacă prin aceasta”. Cuvintele respective i-au fost repetate de trei ori, fapt care a trezit iritare celui în cauză, conştient că înţelege atunci când i se spune ceva. Apoi i s-a spus: „Vezi că vine o nenorocire de moarte peste tine”. Aceste cuvinte l-au făcut să se gândească la faptul că, nu funcţia importantă trebuie să o primească, ci moartea. Ştia că peste doi ani va muri. „Fiindcă nu am fost atent, am spus acest lucru la toată lumea. Prima dată i-am spus soţiei”. Aflată în conflict cu familia din pricina credinţei lor, Adriana Gabor simţea că Dumnezeu vrea să-i ia şi ultima speranţă pe lumea aceasta. Soţii Gabor aveau trei copii: o fetiţă de numai două luni, un baieţel de un an şi jumătate şi altul de şase ani. Moartea soţului însemna pentru ea că Dumnezeu şi-a întors faţa de la ei.
Domnul Ioan Gabor a continuat să spună părinţilor, fraţilor, rudeniilor şi prietenilor ce soartă urma să-l aştepte. Necrezând cuvintele lui, cei din jur au început să râda şi să-l blameze. Totuşi el a început să se pregătească de moarte. „Am căutat în primul rând să-mi rezolv problemele materiale. Câstigam foarte bine , aşa că mi-am plătit apartamentul, am cumpărat de toate în casă, astfel încât soţia să poată creşte cei trei copii.”- îşi aminteşte Ioan Gabor. Cu opt luni înainte de accident, a auzit aceiaşi voce care l-a deranjat prin insistenţa ei., voce care i-a repetat de trei ori: „Vezi că vine nenorocirea de moarte”. Între timp Ioan Gabor a fost detaşat la Arad, unde a lucrat la Combinatul Chimic din municipiu. Familia îi rămăsese la Oradea. Cu o lună înainte de accident el şi-a luat concediu şi a plecat acasă la cunoscuţi şi la fraţi pentru a-şi lua rămas bun de la cei dragi.

În dimineaţa zilei de 29 ianuarie, 1976, o dimineaţă cu zăpadă, după ce se rugase timp de o oră, Gabor aude din nou vocea: „Vezi că a sosit nenorocirea”. Aceste cuvinte l-au facut să se grăbească să predea gestiunea şi să-şi dorească să ajungă cât mai repede acasă pentru a muri, eventual noaptea prin somn, aşa cum se gândea el la acea vreme. În graba mare, Ioan Gabor alunecă într-o groapă adâncă de trei metri, de dimensiuni 1,3 / 1,3 metri. În acest bazin se ţinea apă clocotită cu sodă caustică folosită la spălarea bazinelor chimice. În momentul căderii apa i-a ajuns până la înalţimea taliei. În contact cu ea a început să urle, în timp ce simţea cum îi ard picioarele. A reuşit să le mişte doar de trei ori., pentru că în momentul următor şi-a dat seama că totul este terminat. “Atunci am strigat: Doamne ai milă de mine şi scapă-mă de aici!”. Atunci a simţit cum o mână puternică îl ridică din groapa adâncă şi-l aşează pe marginea ei. După ce s-a târât câţiva metri pe burtă prin zapadă, a fost văzut de patru colegi, care l-au ridicat repede şi l-au dus la Spitalui Clinic Judeţean din Arad. „Mi-am dat seama că nu este scăpare dar ştiam că nu voi muri pentru că mâna lui Dumnezeu m-a ridicat” – spune Gabor la 30 de ani după accident. Ajuns în spital, în momentul în care medicii doresc să-l dezbrace de pantalonii care îi avea pe el, carnea a început să cadă până la os. Tibia şi peroneul i-au rămas absolut descoperite la ambele picioare. Când l-au văzut, medicii erau convinşi că va muri în câteva ore. Tocmai de aceea – susţine el – au refuzat să-i de-a apă, pentru a nu-i prelungi agonia. Diagnosticul de internare a fost: „Arsură de gradul II-III-IV la ambele membre inferioare, perineu, fese, antebraţul drept”. „Văzându-mă medicul m-a întrebat dacă am copii. Aflând că am trei copii minori, a replicat: „Mai bine nu-i aveai!”. După plecarea medicului de la reanimare, unui vecin de salon i se facea milă de el şi-i dădea apă. „A doua zi, văzând că nu am murit, medicul şi-a dat seama că am primit apă şi m-a certat. Pe la ora nouă în aceeaşi dimineaţă am intrat în comă. Mai întâi mi-am pierdut vederea apoi cunoştinţa. Printr-o minune a fost înstiinţat fratele meu de la Deva, care era şi el medic (d-l Ioan Gabor are doi fraţi, ambii sunt de profesie medici). Când a ajuns el la spital, eram cu ochii deschişi dar buzele îmi erau negre. În aceeaşi zi, el a început să-mi caute un sicriu.” – îşi aminteşte d-l Gabor. Pentru că nu puteau să-l atingă cu nimic, l-au acoperit cu o ramă metalică peste care au aşezat un cearceaf. Ioan Gabor a zăcut timp de opt luni la secţia de reanimare a spitalului din Arad, fără a se putea mişca sau vorbi. Era alimentat cu perfuzii şi apoi cu linguriţa. Stând pe pat fără a se putea întoarce, lui Ioan Gabor i-a putrezit coloana vertebrală, fenomen cunoscut în lumea medicală de „celulită locală invadantă”. Pe de altă parte, din cauza frisoanelor, a făcut bronhopneumonie bilaterală (aprindere de plămâni), ajungând să scuipe sânge. O altă complicaţie a reprezentat-o infecţia cu piocianic la fese, coapse şi gambe. În final, toate acestea au dus la septicemie (infecţie în sânge) cu determinare pulmonară. În mod firesc, fără a mai intra în calcule, arsurile de gradul IV şi aceste complicaţii ar fi dus la moarte. Situaţia lui a ajuns la urechile ministrului sănătăţii, prof. dr. Eugen Proca, care l-a şi vizitat. Apoi, tot la interval de două zile, directorul spitalului din Arad trebuia să informeze ministrul în legatură cu evoluţia pacientului de la Oradea. Interesat peste măsură de acest caz ieşit din comun, ministrul i-a procurat medicamente din străinătate. Efectul acestora a fost însă foarte scăzut. Odată instalată, starea de septicemie urma, conform previziunilor medicilor, să-i cauzeze moartea. Totuşi Ioan Gabor se încăpăţâna să rămâna în viaţă. Constatând că în urma complicaţiilor, omul rămâne conştient, medicii au ajuns la concluzia că lucrurile care se petrec întrec puterea de a înţelege a minţii omeneşti. „Mare minune că nu moare şi e întreg la minte” – a exclamat specialistul, după ce a analizat starea sănătăţii lui.

În toată perioada celor opt luni cât a stat la reanimare, d-l Gabor a remarcat alături de el prezenţa unui tânăr cu ochii strălucitori. „Niciodată nu m-am întrebat cine este pentru că-l cunoşteam şi ştiam că stă cu mine. În schimb, nimeni altcineva nu-l vedea. Când le-am vorbit despre el şi constatând starea mea, un medic mi-a spus că e îngerul păzitor. „Abia atunci m-am gândit la aceasta” – povesteşte Ioan Gabor. Tot în acea perioadă, domnia sa a trecut prin trei morţi clinice. „M-au declarat mort, m-au deconectat de la aparate şi m-au acoperit cu un cearceaf pe cap. Aşa se face după ce omul moare, îl lasă între două şi patru ore şi apoi îl duc la morgă, pentru că trebuia să elibereze patul. Când m-au declarat mort, din corpul meu a ieşit un alt trup, duhul de viaţă. Eu stăteam în colţul salonului şi vedeam tot ce făceau cu trupul meu. După ce am revenit la viaţă, le-am spus tot ceea ce-au făcut., cum au deconectat aparatul, cum au spus să-l pună după uşă…. tot. Mi-au spus: „bine, dar tu erai acolo mort sub cearceaf”. Atunci le-am explicat că eram în colţ, tot eu, cu un trup prin care vedeam şi ştiam tot ce fac cu mine. În lumea spirituală există altfel de vedere, nu mai există limite, acolo ştii totul. Nu poţi să spui că închizi ochii şi gata, nu mai vezi nimic. Vedeam la Cluj, la 300 de kilometri distanţă. Într-un minut mi-am văzut tot filmul vieţii, tot ceea ce am făcut de când eram copil mic, cum aşteptam să plece părinţii de acasa ca să fac ceva rau… Vezi absolut tot, şi ce-ai gândit şi ce-ai făcut, şi ce premoniţii ai avut. Toate le retrăieşti din nou. M-am căsătorit, eu puteam să mă ascund de soţie, soţia de mine şi noi de copii, dar de Dumnezeu nu te poţi ascunde. Şi, dacă nu aş fi trăit experienţele acestea, orişicine mi-ar fi spus (chiar daca în Biblie scrie că te vei întâlni cu tot ceea ce-ai făcut şi vei fi judecat după faptele tale pe care le-ai făcut în trup), nu ştiam ce înseamnă că te vei întâlni cu faptele tale. Am cunoscut aceasta doar după ce m-au declarat mort. Şi încă o minune pe care noi, oamenii, nu o putem înţelege. În Biblie spune că o mie de ani va fi egală cu o zi. Eu nu am crezut asta. Am crezut că poate fi egală o zi cu o săptămâna, fie o lună, ba chiar un an dar nu o mie de ani. Şi totuşi atunci, într-un minut, am văzut tot filmul vieţii mele, pâna în 1970, când m-am pocăit. Am văzut multe lucruri rele pe care nu aş fi vrut să le mai văd niciodată, totul. Asta până în momentul în care m-am pocăit, adică m-am născut din nou, pentru că degeaba te pocăieşti daca nu te schimbi tu, ca om”.

„Atunci am vazut o mână albă pe care se vedea urma cuiului şi puţin cum a stat pe cruce. Şi am auzit o voce atât de blândă, cum nu cred ca mai există, care mi-a spus: „Sângele lui Isus Hristos te-a curaţit de orice păcat. Şi a dispărut tot filmul acela. După aceea am trecut într-un loc, într-o lumină, am văzut numai puţin… Nu am cuvinte să spun ce bine m-am simţit. Lumina m-a acoperit şi mi-a vorbit. Noi nu putem înţelege aşa ceva. Mi-a spus: de ce te uiţi aşa? Aici nu se poate face rău. Cum mă uitam aşa înainte, în partea stângă am văzut doi tineri. Era bunicul şi un frate de-al meu. Aici este un lucru interesant. Bunicul meu a murit când eu aveam trei săptămâni, nu aveam cum să-l cunosc. Dar acolo mi-am dat seama cine este. Când te uiţi la cineva ştii cine este şi ştii tot ce gândeşte, la fel ştie şi el. Toti sunt tineri, cam la vârsta de 17 ani, au trupul alb, strălucitor, iar faţa puţin şi mai albă… Fericirea de acolo nu se poate spune în cuvinte. La distantă mare, cât vedeai cu ochii, era o mare de tineri, toţi la aceeaşi vârstă, fie că au murit în scutece, fie bătrâni. Toţi aceştia dădeau un program, dar cântau trei cântări deodată în paralel”.
„Atunci eu nu aş fi vrut să nu mai vin de acolo, dar tânărul care a stat tot timpul lângă mine în spital s-a uitat la mine şi am simţit că îmi spune că trebuie să merg înapoi. Nu am vrut. Atunci mi-a făcut semn cu capul şi m-am întors împreună cu el” – povesteşte domnul Gabor.


Constatând că încearcă să respire, medicii l-au reanimat şi a revenit în acest fel de trei ori la viaţă. Câţiva ani mai târziu a înţeles că vocea pe care a auzit-o cu doi ani înainte de accident, a profeţit aceste trei întoarceri la viaţa, iar anunţarea chinului său înainte cu opt luni, a semnificat cele opt luni pe care le-a petrecut la reanimare. În timpul convalescenţei sale, Ioan Gabor a văzut murind nu mai puţin de 117 oameni. „Pâna atunci nu am văzut pe nimeni murind, dar atunci mi-am dat seama de ce oamenii se temeau de moarte. Când îi vedeam înainte de-a muri, se uitau ingroziţi, parcă voiau să fugă dar nu puteau. Au fost oameni care nu puteau muri. Atunci asistentele care erau mai în vârstă şi care cunoşteau ce se întâmplă în asemenea situaţii le spunea: omule tu nu poţi muri până nu vei mărturisi ceea ce-ai făcut. Pe patul de moarte un om la 80 de ani a mărturisit că, pe când era tânăr, şi-a ucis bunica pentru a obţine o moştenire”, îşi aminteşte d-l Gabor.
Domnul Ioan Gabor a fost externat pe data de 26 august 1976. Pe biletul de ieşire din spital, doctorul Mircea Ududec, medic primar chirurg, redă în rezumat observaţiile clinice amintite mai sus. Timp de un an şi jumătate el a fost hrănit cu lingura de către soţie. Până la patru ani de la accident, Ioan Gabor a stat imobilizat la pat. În ciuda faptului că medicii insitau să-i taie picioarele, el a refuzat acest lucru.

Prima dată a reuşit să se ridice pe picioare odată cu trecerea celor patru ani, când cicatricele de pe partea superioară a picioarelor au început să crape şi să apară piele şi păr. Acest lucru a uimit din nou lumea medicală, specialiştii în domeniu rămânând fără replică. „Aşa ceva nu se poate. Este minunea secolului XX să apară muguri de piele şi păr după o arsură de gradul III acolo unde nu se face transplant” , i-a spus specialistul care l-a tratat, doctorul Nagy de la Spitalul Judeţean din Arad. Ultima rană i s-a închis după 17 ani de la accident, iar acum ambele picioare îi sunt acoperite cu carne. Cicatricele se subţiază odată cu trecerea vremii, iar porţiunea de carne acoperită cu piele se extinde pe zi ce trece. După ce lumea medicală a aflat că Ioan Gabor nu a murit, l-au chemat să-l vadă. La el au venit specialişti din întreaga lume, care nu au reuşit nici ei să explice fenomenul. Când l-a văzut, ministrul Proca a exclamat: “Tu eşti? Nu-mi vine să cred, nu ţi-au tăiat picioarele? Cazul dumneavoastră se ştie în toată lumea. Ce să le spun, cum să le explic?.” Apoi s-a ridicat în picioare şi a strigat: “Nu am crezut că este Dumnezeu, dar acum trebuie să spun că este ceva, Dumnezeu sau ce-o fi ăla”. Cazul lui Ioan Gabor a incitat însă şi autorităţile vremii. Securitatea l-a contactat şi i-a cerut să închida uşa şi să nu mai lase pe nimeni înăuntru. Telefonul i-a fost pus sub urmărire, iar în apartament i-au fost instalate microfoane. Au încercat chiar să-l scoata din ţară, trimiţându-l în Austria. Neputându-şi explica fenomenele, secretarii de partid şi securiştii au început să creadă că omul este în atenţia extratereştrilor. Cu toate acestea, el a rămas în ţară, iar cazul lui a ajuns să fie cunoscut pe tot globul. Ioan Gabor a fost tratat în revistele de specialitate din Occident şi în mass-media de pretutindeni. În România însă, regimul comunist a impus tăcerea asupra lui.

Accidentul de muncă de la bazinul Combinatului Chimic din Arad a fost cercetat, cum era şi firesc, de organele Procuraturii locale. De caz s-a ocupat însăşi procurorul şef Ştefănuţ Petru din Arad. Ceea ce nu a putut procuratura să explice, a fost existenţa unei singure urme pe zăpada proaspătă. Acest lucru a pus în dificultate întreaga anchetă, pentru că nimeni nu ştia unde să caute rezolvarea. La data de 9 octombrie 1976 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza privind accidentul de muncă şi invaliditatea suferită de domnul Gabor la data de 29 ianuarie acelaşi an, întrucât cu probele administrate nu reiese vinovăţia în sarcina vreunei persoane.

Analizând peste ani cele petrecute, d-l Ioan Gabor este convins de faptul că toate cele întâmplate au avut ca scop oprirea ofensivei anticreştine începută de comunişti şi descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei care trăiau în întunericul păcatului.
În pofida celor prin care i-a fost dat să treacă, domnul Ioan Gabor afirmă că este un om fericit. “Am o pace în suflet şi avem o armonie în familie pe care aş dori să o aibă toţi în căminele lor”. Domnia sa susţine că se roagă pentru România şi crede că în cel mult şapte ani ţara noastră va ajunge la un nivel ridicat atât din punct de vedere economic cât şi spiritual.

Cei care doresc să afle mai multe amănunte despre Ioan Gabor, pot să-l contacteze la numărul de telefon: 0114-0259-445.320 sau să-i scrie la următoarea adresă: Str, Italiană Nr. 22, Bl. Y3, Sc. C, Ap.46, Oradea, jud. Bihor, cod 3700, România.

By Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona, USA, 2011

Revista Phoenix Mission Magazine, Arizona

11 Apr
2012

ÎPS Ioachim Băcăuanul “ICONOM AL LUI DUMNEZEU”


Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a împlinit astăzi, 29 martie, 58 de ani. Născut la 29 martie 1954 în localitatea nemţeană Stăniţa, Preasfinţia Sa a intrat ca frate la Mănăstirea Neamţ la vârsta de 14 ani, a absolvit Seminarul Teologic din Neamţ şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1980, a fost tuns călugăr la Mănăstirea Bistriţa. În anul 1990, a plecat la studii la Institutul „Saint Serge” din Paris, unde a susţinut teza de doctorat . În anul 1998, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în scaunul de Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului.

Cu prilejul ridicării Episcopiei Romanului, la rangul de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul părinte Ioachim a devenit Episcop Vicar, slijind cu aceeaşi dragoste Lui Hristos.

”Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.” ( I Corinteni 4: 1).Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos a zis apostolilor ( deci şi preotilor sfintiti de apostoli): ”. Şi zicând acestea a suflat asupra lor si le-a zis: LUAŢI DUH SFÂNT!. CĂRORA VEŢI IERTA PĂCATELE LE VOR FI IERTATE; ŞI CĂRORA LE VETI ŢINE, VOR FI ŢINUTE.” ( Ioan 20: 22-23);
 Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?” ( I Corinteni 12: 27- 29);

„În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi.” ( II Corinteni 5: 20);
”Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit” ( Tit 1: 5).
„Pavel şi Timotei, robi ai lui Hristos Iisus, tuturor sfinţilor întru Hristos Iisus, celor ce sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii” ( Filipeni 1: 1);
“Căci se cuvine ca EPISCOPUL să fie fără de prihană, ca un ICONOM AL LUI DUMNEZEU, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, paşnic, nepoftitor de câştig urât” ( Tit 1: 7);
“Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” ( Faptele Apostolilor 20: 28).

Ani de slujire şi devotament , trudind la sfinţiri şi resfinţiri de biserici, hirotonii de preoţi, hirotesii, dar şi revigorarea unor activităţi de mare importanţă pentru viaţa unei eparhii: social-filantropice, misionare, cultural-pastorale şi administrative. PS Episcop-vicar Ioachim Băcăuanul s-a îngrijit în mod deosebit de organizarea manifestărilor prilejuite de serbarea a 600 de ani de atestare documentară a Eparhiei Romanului, în 2008. Totodată, s-a ocupat şi  se ocupă de organizarea evenimentelor cultural-religioase prilejuite de în cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Pe lângă aşezămintele social-filantropice deschise în ultimii ani la Bacău, Roman, Oneşti şi Moineşti, PS Ioachim Băcăuanul s-a îngrijit şi de editarea unor volume speciale pentru cele două momente de referinţă din istoria eparhiei. În ultimii ani n-au lipsit nici vizitele în eparhie şi nici dialogurile şi sfaturile duhovniceşti date preoţilor şi credincioşilor, ori de câte ori s-a ivit ocazia. „Demn continuator al marilor ierarhi moldoveni, PS Ioachim Băcăuanul continuă, cu timp şi fără timp, să ducă mai departe viaţa acestei eparhii moldave, de a cărei viaţă duhovnicească, administrativă, culturală şi economică se ocupă, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR, de câţiva ani buni“(pr. Constantin Gherasim.)

Dumnezeu sa-l întărească prin lucrări ziditoare în pace şi bucurii duhovnicesti.

La ceas aniversar, toată preţuirea noastră, ani buni şi binecuvântaţi de la Dumnezeu.

Mariana Gurza

28 martie 2012

11 Apr
2012

Ioan Gabor from Oradea, Romania lived through three clinical deaths!

 

For 30 years the story of Ioan Gabor from Oradea, Romania amazed the medical world around the globe. Having fallen into a pool of boiling water mixed with hydrate of sodium, and then having been pulled out from 12 feet under by a miracle, his legs had lost their flesh. Mr Gabor is now able to walk again and in the place where there was once just bare bone, flesh and skin are now growing again.  This event, which marked his life as well as the lives of hundreds of others around him, as well as the events that followed, came to the attention of the Department of Health, whose experts were left speechless. The communist regime at that time kept the miracle from being publicized by the media; moreover, they tried hard to silence the victim because medical science could not scientifically explain the miraculous outcome of his accident.

Born on August 2nd, 1939 in Sancrai, Cluj, in the country of Romania, Ioan Gabor had always been somewhat peculiar to those around him.  “From childhood I started hearing a Voice, not in a dream, but while wide awake. When the Voice would come I would not be able to move at all, but I would feel really good inside,” relates Mr. Gabor.  On hearing of his peculiar experiences, his parents, his siblings, and his kindergarten classmates would laugh at him.

They even nicknamed him “The Dreamer.” In spite of all this, he was very sure that what he heard was real. Those around him were not able to comprehend since the things he heard as a child were to have their fulfillment at a later time.  He graduated from the Officer’s School, got married and settled in the city of Oradea. Then some years later, he became a Christian, and his life drastically changed when he completely gave his life to God through water baptism. In 1974, he heard the same Voice again saying repeatedly, “In two years something will happen to you and you’ll become a person like no other before you.”

His first thought was that maybe some big promotion would come his way and in this way, he would be uniquely recognized and rewarded.  A bit later the same Voice told him, “They cast pur [or lots]. The lot fell on you because your brother cannot suffer this now.” These words were repeated to him in his ears three times, which caused some panic within him because now he was certain that a serious message was being conveyed to him.  The Voice continued,  “A great disaster shall befall you which will bring you close to death.” These words convinced him that no promotion was coming his way, but rather death. He was now convinced that in two years he would be a dead man.  “I could not keep this a secret, but told everyone.  I first told my wife about it,” remembers Ioan. His wife, Adriana Gabor, being at odds with her family because of their faith, was feeling that God would take away from her even this last hope in her life.  The Gabors had three children: a two months old girl, a one-and-a-half-year-old boy, and a six-year-old boy.  To her, the death of her husband meant that God had turned His face from them.


Mr. Gabor continued to tell his family and friends of the fate awaiting him,  but they didn’t believe him; instead they mocked and belittled him.  However, he began to prepare for his death.  “I tried to resolve my financial situation first. I was earning a good living, so I paid off my apartment, and I bought whatever was necessary for the house so that my wife would be able to raise the children on her own,” recalls Ioan Gabor.  About eight months before the accident, he heard the same Voice (annoying by now) repeating the same thing, “Your deadly disaster is coming soon.” By now, Mr. Gabor had been relocated to Arad to work at the Chemical Plant of the municipality.  His family stayed back in Oradea. One month before the accident, he took his vacation and came back home to say goodbye to all his loved ones.

On the snowy morning of January 29, 1976, having prayed for an hour, Mr. Gabor heard the same Voice once more, “Your disaster is at hand.” These words caused him to act quickly to give his resignation at work. His next thought was to hurry home immediately where he could drop dead peacefully.  However, as he was frantically rushing, Ioan Gabor fell into a 12-foot-deep pool where boiling water mixed with hydrate of sodium was kept.  This water was used to disinfect the pools. As he fell, the water level reached to his waist.  He started crying out in desperation as he felt his legs burning.  He tried to move a couple of times, after which he realized that it was all over for him. He cried out saying, “ Oh Lord, have mercy on me and save me.” Then he felt a strong hand pick him up and set him on the edge of the pool. After crawling on his belly a few feet through the snow, he was noticed by some of his coworkers who quickly took him to the main hospital.  “I knew it was going to be horrible, but I also knew I was not going to die because I felt God’s strong hand picking me up,” explains Mr. Gabor some 30 years later.

 

After arriving at the hospital, while the doctors were removing his pants, his flesh began falling off his legs to reveal bare bones. The tibia and the perineum were completely exposed in both legs.  Upon seeing this, the doctors present were convinced he would be dead in a few hours’ time.  And because of that, the doctors refused to give him water to drink so that his suffering would not be prolonged.  His diagnosis was “2nd, 3rd, and 4th degree burns to both legs, hips, buttocks, and right forearm.  “After seeing me, the doctor asked if I had children. Having learned that I had three minor children, he replied, ‘It would have been better had you not had them!’  After the doctor left, one of Ioan’s roommates took pity on him and gave him water. “On the next day, having seen I was still alive, the doctor realized that someone had given me water and rebuked me. Around 9 am, on the same day, I went into a coma. I first lost my sight, then my conscious.  Through a miraculous intervention, my brother (who was also a doctor) was informed of my condition. Upon my brother’s arrival at the hospital, my eyes were still open, but my lips were black in color. “On the same day, he started looking for a coffin,” reminisces Mr. Gabor.

Because Ioan could not be touched, the doctors covered him with a metal frame over which they applied a white sheet. Ioan Gabor suffered for eight months in the ICU of the hospital in Arad, not able to move or talk. He was being fed intravenously and later with a teaspoon.   After lying on the bed without moving for so long, Mr. Gabor’s spinal cord had rotted, a phenomena known in the medical world as invading localized cellulite.  In addition, because of his shivering, he got bilateral bronchitis, and he reached the point where he would spit blood.  Moreover, he had complications to his legs—his calves, his thighs, and his buttocks got infected.  Altogether, they led to blood poisoning with pulmonary effects.  From a human prospective, without a doubt, his 4th degree burns along with all the complications, would lead to his perdition.

His case reached the ears of the minister of health, Professor Dr. Eugen Proca, who came to pay Mr. Gabor a visit.  After his visit, the local doctor in charge was to report on his condition every other day.  Because the minister of health took such an interest in this case, he provided Mr. Gabor with medicine from overseas. The aid of this superior medicine was minimal, however. Once one comes down with blood poisoning, according to medical knowledge, his death is very near.  Yet, Mr Gobor stubbornly refused to die and fought to hang on to life.  Realizing that in spite of all the complications he was suffering, Mr Gabor remained conscious, the doctors admitted that this case was way over their heads since they could not make sense of it.  “It’s a wonder that he’s still alive and conscious,” exclaimed the specialist after checking on his condition.

During his eight months in the ICU, Mr. Gabor noted the presence of a youngster with bright eyes.  “I never questioned who he was because I knew him and I knew he was staying with me. But no one else could see this person. When I talked to them about him, a doctor who knew my condition declared that this person was my guardian angel.  “Only then did I ponder that,” relates Ioan Gabor. During this same time, he underwent three clinical deaths. “They declared me dead, they disconnected me from the machines, and they covered me with a sheet.  This is the procedure when one dies in the ICU—they let the dead lie there for a few hours, and then they take him to the morgue in order to give the bed to another patient.

When I was pronounced dead, out of my body came another body, a spiritual body.  I would stand in the corner of the hospital room in my spiritual body, and I would see everything they did to my physical body.  When I came back into my body, I told them everything they had done to my body—how they unplugged the machines that were keeping me alive, and how they decided to move it behind the door, everything.  They replied, “But you were on the bed, dead under the sheet.” Then I explained to them how I was standing in the corner watching everything they did.  In the spiritual world, there is this awareness; you are not limited in your senses; there you know everything.  You cannot say that you just close your eyes and it’s over.  I could see as far as Cluj (a 300 km distance). In one minute, I watched my entire life, everything I ever did since I was a child, how I couldn’t wait for my parents to leave the house so I could misbehave…You see absolutely everything you thought, everything you said, and the premonitions you had. You relive everything.  I got married; I could hide from my wife and my wife from me, and we could hide from the children, but you can’t hide from God.  Even though it’s written in the Bible that we shall be judged according to all that we have done. had I not lived this trauma, I would have never understood what it really meant to come face to face with your past, even if someone had told me.  I became aware of this only after I had been declared dead.

 

Another miracle which is difficult for us humans to comprehend is that in the Bible we find that a day is equal to one thousand years. I used to not believe this. I could believe that one day could be equal to a week, a month, or a year, but not a thousand years.  And yet, then, in one minute, I saw my entire life run before me up until 1970 when I became a follower of Jesus. I saw many evil deeds I had done which I never wanted to see again. This was up until the moment I repented, meaning I was born again; for repentance is not repentance until we change on the inside.”

“Then for a moment, I saw a white hand bearing the mark of nails on it and hanging on the cross.  And I heard a voice, a very soft voice, which said to me, ‘The blood of Jesus Christ has cleansed you of every sin.’ And all my past just disappeared from before my eyes.  Then I was passing through another place, where there was so much light… it was there for just a moment. I can’t relate how wonderful it felt. The Light covered me and spoke to me. It was beyond any comprehension.  The Light said to me, ‘Why are you so amazed? Here no evil can be done.’  As I was gazing at it, I noticed two young men on my left, my grandfather and one of my brothers.  And this is the interesting thing.  My grandfather died when I was 3 weeks old, so there was no way I could have recognized him. But there, I was aware of who he was.  When you look at someone there, you know who he is and what he is thinking, and he knows the same about you.  They were all young, around 17 years old; their bodies were white, bright, shining, and their faces are even brighter…. The happiness found there cannot be explained in words.  In the distance, as far as one could see, there was a sea of young people, all of the same age regardless at what age they died, whether young or old.  All these people were singing three songs at the same time in parallel…Then I decided I wanted to stay, but the young person who was always by my side in the hospital looked straight at me and I felt he was telling me I needed to go back.  I didn’t want to. Then he motioned with his head and we went back together,” Mr. Gabor tells us.  Realizing he was trying to breathe, the doctors put him back on the breathing machines where he had suffered three clinical deaths.

Several years later, he understood what the voice which he had heard two years prior to the accident meant—it foretold the three clinical deaths—and the foretold sufferings eight months prior to the accident meant the eight months he was to suffer in ICU. During his ICU stay, Mr. Gabor saw more than 117 people die.  “I had never seen anyone die before, but watching them die, I realized why people in general fear death.  Right before dying, their facial appearance showed great terror, as if they wanted to escape death, but they could not.  There were also people who could not let themselves die.  The nurses would counsel them, telling them it was because they needed to confess their sins in order to accomplish their death. On his death bed, an 80-year-old man confessed how he had killed his grandmother when he was young in order to get her inheritance.”

Ioan Gabor was released from the hospital on August 26, 1976. His medical records contained the notes of Dr. Mircea Uduluc, the primary plastic surgeon.  They conveyed all of the medical assertions mentioned in this testimony.  For one and a half years, he was spoon fed by his wife.  For four years after the accident, Ioan Gabor was bed-ridden.  Even though the doctors had insisted on having his legs amputated in order to save his life, he refused the procedure. After four years, his scars started to break open allowing skin and hair to come through, and he was able to get up from the bed.  This miracle amazed the medical world, leaving medical experts speechless. “This isn’t possible. This is the miracle of the 20th century—to have skin and hair grow on a 3rd degree burn without a transplant,” said his plastic surgeon, Dr. Nagy, from the main hospital in Arad.  His last wound healed 17 years after the accident, and now both of his legs are covered with flesh.  The scars have been going away over time, and the flesh and skin parts have been expanding daily.

Having learned that Mr Gabor did not die, the medical experts called him up for a visit.  At the meeting, there were medical specialists from around the world, and none could explain the miracle.  When the minister of health, Dr Proca, saw him he exclaimed, “Is it you? I can’t believe my eyes. How come they didn’t amputate your legs? Your case has reached the medical world everywhere. What should I tell them? How should I explain it?” Then he got to his feet and exclaimed again, “I never believed there was a God, but now I have to believe there is something, whether a God or something else.”

The Gabor case, however, did much to disturb the political authorities of the time, too. The secret police called him in and ordered him to close his door and not let anyone in anymore.  His phone and his entire apartment were tapped.  They even tried to expatriate him to Austria.  Because the political regime could not make sense of his healing phenomena, the secret police suspected his association with aliens.  In spite of all this, Ioan Gabor stayed in Romania and his case reached the entire globe.   His story was printed in the pages of all major medical journals in the Western world as well as in the worldwide media.  In Romania, however, his case was kept silent.  The local D.A. investigated Ioan Gabor’s work-related accident at the Chemical Plant in Arad.  Mr. Stefanut Petru, chief investigator from Arad, was in charge of the case. What the investigators could not explain was the finding of only one set of tracks in the snow.  This discovery complicated the work because no one could explain it.  On January 9th, 1976 it was determined that the case had to be closed since no one could be found responsible for the accident of Mr. Gabor.

Looking back now, Mr. Gabor is convinced all this happened as a means to stop or hinder the persecution of Christians started by the communists.  At the same time, God was trying to reveal His Will to those who were living in darkness. Despite what he had to go through, Mr. Gabor, assures us that he has been a happy man.  “I have a peace in my soul and harmony in my family, which I wish to all families.” He says that he prays for Romania and believes in a maximum of seven years, Romania will reach a high standard of living both economically and spiritually. Those who want to know more about Ioan Gabor, may contact him at 0114.0259-445.320 or via mail at Str Italiana Nr. 22, Bloc Y3, Sc. C, Apt 46, Oradea, Bihor, 3700, Romania.

By Octavian D. Curpas
Phoenix, Arizona, USA, 2011

11 Apr
2012

GÂNDURI TOMNATICE

                         

 

                                GÂNDURI TOMNATICE

 

Am găsit o portită spre sufletul tău.

Tăcerile

erau acolo tomnatice gânduri,

izbânzi…

Neizbânzile rătăceau

în marea inima ta

la orizont, adăstând,

o cât de mică flacără

să-ti lumineze

cărările pribege.


                         RAMURI TRISTE

 

 

 Îmi bate în geam o ramură

ca o lacrimă pustiită,

nu-mi spune nimic,

doar tremură.

Deschid geamul si simt

răceala stropului de lume;

plâng si eu,

nu pot să tac,

dar simt

că n-am ce-i spune.

Norii s-au cuibărit la sân,

mi-e greu să-i încălzesc,

sunt reci,

si simt că mi-e stăpân

chipul tău ceresc.

 


                          RUGĂ PENTRU UN PRIETEN

 

 Între nastere si moarte,

stii,

anii se adună, mărgele albe,

sau negre,

sau colorate.

Ca pe mătănii,

Dumnezeu mereu îi numără :

jumătate sunt de izbândă

si de triumf,

jumătate de cumpănă.

Jumătate sunt ai inimii tale,

jumătate ai inimilor altora.

Ai lui Dumnezeu, toti.

 

MARIANA GURZA

11 Apr
2012

Vivendo três mortes clínicas, as polícias secretas suspeitaram-no de ter o contato com extraterrenos!

Por 30 anos, a história de Ioan Gabor, de Oradea, Roménia, espantou o mundo medico em tudo o globo. Caindo em um pool de áqua fervendo, misturado com o hydrate do sodium, e então sendo retirado de 12 pés abaixo por um miracle, seus pés tinham perdido a carne. O Sr. Gabor pode agora a andar outra vez e no lugar onde havia uma vez osso desencapado justo, carne e a pele está crescendo agora outra vez. Este evento, que marcou sua vida e também as vidas de das centenas de outras pessoas, e também os que seguiram, veio na atenção do Departamento da Saúde cujos peritos foram deixados sem fala.
O regime comunista nesse tempo manteve o miracle de ser publicado pelos meios de publicidade. Além disso, tentaram duramente silenciar a vítima porque a ciençia médica não poderia explicar de modo cientifico o resultado miraculoso do seu acidente.
Ioan Gabor nasceu em 2 de Agôsto 1939, Sincrai, Cluj, Roménia, tendo sempre umas coisas estranias em arredor dele. „Da infância comecei ouvir uma voz, não em um sonho, mas quando acordado.

Quando a voz viria, eu não poderia mover-me, mas sentiria-me o meu interior realmente bom.” – diz o Sr. Gabor. Ouvindo sobre as suas experiencias estranias, seus pais, familiares e colegas de jardim de infância ririam dele. Chamaram-no mesmo „O Sonhador”. Apesar do todo o isto, era muito certo que o que ouviu era real. Aqueles em torno dele não podiam compreender que as coisas que ele estava a ouvir enquanto criança, devia ter sido uma grande satisfação depois.
Ele gradouo-se do escola de Oficial, casou-se, establecindo na cidade de Oradea. Depois, certos anos mais tarde, transformou-se me cristão, e a sua vida foi drastico mudada, quando ele deu a sua vida ao Deus, com o baptismo da aqua. Em 1974, ouviu a mesma voz, que diz outra vez, repetidamente. „Em dois anos, algo acontecer-lhe-á você e vai tornar-se uma pessoa como nehuma outra antes de você.
Seu primeiro pensamento era que talvez uma grande promoção viria nesta maneira, e desta maneira ele exceptionalmente seria reconhecido e recompensado. Um bocado mai tarde, a mesma voz disse-lhe: „A sorte caiu encima de ti porque o seu irmão não pode sofrer este agora.” Estas palavras foram-lhe repetidas três vezes, qual causou algum pânico dentro dele porque agora estava certo que a mensagem séria –lhe estava feito pare ele saber. A voz continuou: „Um grande disastre vai cair encima de ti, o qual o traga perto do morte”. Estas palavras convenceram o que nenhuma promovação estava vindo, mas a morte. Foi convencido agora que em dois anos seria um homem morto. „Eu não poderia manter este um segredo, e disse a todos. E disse primeiro a minha esposa.” lembra-se Ioan. Sua esposa, Adriana Gabor, estando em maus relaçoes com a familia dela por causa de sua fé, estava sentido que Deus vai levar também esta última esperança da sua vida. Familia Gabor tinha três filhos: uma menina com duas meses, um menino com um ano e meio e outro com seis. Para ela, a morte do marido significava que Deus tinha virado a sua cara deles.


O Sr. Gabor continuou a dizer aos seus familiares e amigos sobre o destino de que ele estava a espera mas eles não acreditaram, e por encima disso eles estava a rir-se dele.Entretanto, començou a preparar-se para a sua morte. „Tentei resolver primeiramente minha situação financeira. Ganhava uma vida boa, assim eu paguei o meu apartamento, e comprei o que quer que era necessário para a casa, do modo que minha esposa pudesse crescer os filhos sosinha.”, lembra-se Ioan Gabor. Aproximadamente oito meses antes do acidente, ouviu a mesma voz (irritante já), repetindo a mesma coisa: „Sua morte esta vindo logo”. Por agora, o Sr. Gabor foi transferido a Arad, para trabalhar numa planta quimica da municipalidade. Sua família permaneceu para trás, em Oradea. Um mes antes do acidente ele voltou para casa, de férias para dizer adeus ao todos que ele amava. Numa manhã do Inverno, cheia de neve, de Janeiro 29, de 1976, ele estava a rezar por uma hora, e ouviu a mesma voz, um a vez mais „ A sua morte e muito perto”. Estas palavras fizeram com que agisse rapidamente para dar a sua renúncia no trabalho. Seu pensamento seguinte era apressar-se para casa imediatamente, onde poderia morer em paz. Entretanto, enquanto se estava apressando para casa, Ioan Gabor caiu em um pool, 12 pés para baixo, onde a aqua fervendo misturada com o hydrate do sodium fosse mantida. Esta aqua era usada para disinfectar os pools. Enquanto caiu, o nível da aqua alcançou a sua cintura. Començou gritar em desespero, enquanto sentiu queimadura nos pés. Tentou mover e depois realizou que era todo se acabou para ele. Gritou e disse: „O Senhor, tenha pena de mim e ajuda-me!” Então sentiu uma mão forte que puxou-lo encima, fora do pool. Após rastajar em sua barriga algums pés, atraves da neve, foi observado por alguns dos seus colegas de trabalho, que foram rapidamente com ele ao hospital. „ Eu soube que isso vai ser muito doloroso, ma eu souibe também que eu não estava indo morrer porque eu senti o Deus.”, explica o Sr. Gabor, uns 30 anos mais tarde.


Após chegar no hospital, quando os doutores removiam suas calças , sua carne començou a cair dos seus pés, para revelar os ossos, desencapados.
O tibia e o períneo foram expostos completamente, em ambos os pés. Depois de ver isso, os doutores foram convencidos que ele vai morrer em algumas horas. E por causa daquele, os doutores recusaram dar-lhe aqua a beber, de modo que seu sufrimento não fosse prolongado. Seu diagnóstico era queimaduras de grau 2 , 3 e 4, em ambos os pés, braço direito e nadegas. „ Após ter visto-me, o doutor perguntou se eu tivesse filhos. Depois de eu disse-lhe que tinha 3 filhos menores de idade, ele respondeu: „ Seria melhor você não tinha estes filhos.” Após o doutor saiu, um homen que estava tamém no hospital teve pena de Ioan e deu-lhe aqua para beber. No dia seguinte, tendo visto que eu estava ainda vivo, o doutor realizou que alguém me tinha dado aqua , e mudou me.
As 9 horas, no mesmo dia, entrei em coma. Perdi primeiramente minha vista, e depois o conhecimento.
Com uma intervenção miraculosa, meu irmão (que era também doutor), foi informado da minha condição. Enquanto o meu irmão estava a chegar no hospital, meus olhos estavam ainda abertos, mas os meu labios estavam pretos.” No mesmo dia, començou a procurar um caixão.”, lembra-se Sr. Gabor.
Porque Ioan não poderia ser tocado, os doutores cobriram-no com uma folia metalica, e depois aplicaram um lençol branco. Ioan Gabor sofreu por oito meses no ICU do hospital em Arad, não sendo capaz de mover-se ou falar. Era alimentado intravenos e mai tarde com uma colher. Após encontrar-se na cama sem mover-se para tanto tempo, Sr. Gabor , o cabo spinal estava muito afectado, este fenômeno esta conhecido no mundo medical como cellulite localizada.
Além , por causa do seu tiritar, començou o bronchitis bilatera, e alcançou o ponto onde cuspiria o sangue.
Além disso teve complicaçoes aos seus pés, e em todo corpo afectado, era todo infectado. Completamente, todo isso conduziu a envenenamento do sangue com efeitor pulmonarios. De uma perspectiva humana, sem dúvida, sua queimaduras de grau 4, juntas com as infeçoes e complicaçoes, estavam a conduzir a morte.
Seu caso alcançou as orelhas do Ministro de Saúde, o prefessor Dr. Eugen Proca, que veio fazer uma vizita a Sr. Gabor. Depois de sua visita, o doutor local devia relatar-lhe a situaçao do Sr. Gabor cada dia.
Porque o ministro de saúde mostrou tando interesse neste caso, forneceu o Sr. Gabor medicamentos do estangeiro. Mesmo assi, a ajúda era minima. Uma vez que um vem para baixo com envenenamento do sangue , de acordo com o conhecimento médico, sua morte está muito próximo.
Ainda, o Sr, Gabor recusou morrer e lutou para pendurar sobre a vida.
Realizar isso, apesar de todas as complicaçoes que sofria, e que o Sr. Gabor remanescia conciente, o doutores admitiram que este caso era sobre as cabeças deles desde que não poderiam fazer o sentido dele. „? um miraculo que ele esta ainda vivo” exclamarou o specialist após verificar a sua condição.
Durante seu soito meses no hospital, o Sr. Gabor anotou a presença de um jovem com olhos brilhantes. „Eu nunca questionei quem era porque eu o conheci e eu soube que estava permanecendo comigo. Mas ninguém mais podiam ver esta pessoa. Quando eu lhes falei sobre ele, um doutor que soubesse minha condição declarou que esta pessoa era o meu angel do guarda. Somente então eu consegui ver a situação”, esta a contar Ioan Gabor. Durante este mesmo tempo, submeteu-se a três mortes clinicas. „Declararam-me morto, desconectaram-me das máquinas, e combriram-me com um lençol. Este é o procedimento quando um morre: Deixa o morto lá por algumas horas, depois vai ao morgue, para dar a cama a um outro paciente.

Quando eu era pronunciado morto, fora do meu corpo veio o outro corpo, um corpo espiritual. Eu estaria no canto do quarto do hospital, em meu corpo espiritual, e veria todo que se pasava com o meu corpo fisico.
Quando eu voltei em meu corpo, eu disse-lhes tudo que tinham feito a meu corpo – como desconectaram as máquinas que me mantinam vivo, e como se decidiram o mover atrás da porta, tudo. Eles responderam – „Mas você estava na cama, absolutamente sob o lençol”. Então eu expliquei-lhes como eu estava no canto, atento a tudo que eles fizeram. No mundo espiritual, há esta consciencia; a pessoa não é limitata em seus sentidos; lá você sabe tudo. Não pode dizer que você fecha apenas os olhos e acaba-se. Eu poderia ver até Cluj (uma distância de 300 quilômetros). Emu m minuto eu foi capaz de ver a minha vida inteira, tudo que se passou desde que eu era uma criança. ? posivel ver absolutamente tudo, cada pensamento, cada palavra, e as premoniçoes que teve. Relembra-se tudo; eu posso esconder-me da minha espousa, e ela de mim ou dos filhos, mas não é possivel esconder de Deus. Mesmo na Biblia esta escrito que todos vamos ser julgados de acordo com tudo que nós fizemos. Se eu não tive vivido esta trauma, nuna compreenderia o que significou realmente enfrentar o passado, mesma se alguém me tinha dito. Tornei-me ciente deste somente depois que eu tinha sido declarado morto. Um outro miracle que seja dificil para nós seres humanos de compreender está aquele que no Biblia esta a dizer que um dia é igual a mil anos. Eu não acreditava este. Poderia acreditar que um dia pode ser igual a uma semana, a um mês, ou a um ano, mas não mil anos. Então, em um minuto, eu vi minha vida inteira até 1970, ano em que eu me transformei um seguidor de Jesus. Eu vi muitas acções mas que eu tinha feito, e que eu nunca quis ver outra vez. Isto foi até em momento que eu renasci outra vez. Porque arrependimento não é arrependimento até que nós mudamos outra vez. „Então por um momento, eu vi uma mão branca com marcas dos pregos nela, e pendurada na cruz. E eu ouvi uma voz, muito macia, que me dissesse: O sangue do Jesus limpou-o de cada pecado.E tudo meu passado desapareceu da vista dos meus olhos. Então eu estava passando através de um outro lugar, onde havia muita luz, estava lá por apenas um momento. Não consigo descrever em palavras que bonito foi tudo isso. A Luz cobriu-me e falou comigo. Era além de toda a compreensão. A Luz disse-me: „Porque que é assim taõ espantado? Aqui nenhum mal pode ser feito”. Enquanto eu estava olhando nele, eu observei dois homens novos em minha esquerda, meu avô e um de meus irmãos. E esta é a coisa interessante. Meu avô morreu quando eu tinha apenas 3 semanas de vida, assim que não havia nenhuma maneira que eu o poderia ter reconhecido. Mas lá, eu estava ciente de quem era. Quando lá esta, você sabe tudo sobre as pessoas que esta a ver, os pensamentos delas também , e eles sabem tudo sobre vocês.
Eram todos novos, ao redor de 17 anos; seus corpos eram brancos, brilhantes, e as caras mesmo mais brilhantes … A felicidade encontrada lá não pode ser explicada nas palavras. Na distância, tanto quanto um podia ver, havia uma mar de pessoas novas, todas as mesmas idades, consequente a idade da morte de cada um, se novo, ou velho. Todas estas pessoas cantavam tres canções ao mesmo tempo, em paralelo.
Então decidi-me permanecer, mas a pessoa nova que era sempre por meu lado no hospital olhou para mim e eu senti que me dizia que é necessario para mim ir para trás. Eu não quis. Então ele fez sinal com sua cabeça e nós fomos juntos para trás,” conta Sr. Gabor. Realizando que ele estava a respirar, os doutores mudaram-lo para trás nas máquinas onde tinha sofrido tres mortes clinicas.
Poucos anos mais tarde, compreendeu o que a voz que tinha ouvido dois anos antes do acidente significou, – as tres mortes clinicas- e os sofrimentos de oito meses antes do acidente, foram as oito meses que ele sofreu no hospital.

Durante sua estadia no hospital, Sr. Gabor viu mais de 117 pessoas a morrer. „Nunca tinha vista uma pessoa morrer antes, mas prestando atenção agora, eu percebi porque as pessoas geralmente estao com medo de morte. Mesmo pouco antes de morrer, a cara das pessoas mostra grande terror, como se quiseram escapar de morte, mas não poderiam. Havia também pessoas que não poderiam deixar-se morrer. As enfermeiras aconselhá-los-iam, dizendo-lhe porque era neccessario confesar os pecados, a fim de realizar a morte. Perto da morte, um homem com 80 anos, confessou que tinha matado a sua avó quando era novo, para os dinheiros dela.”

Ioan Gabor foi liberado do hospital em 26 Agosto de 1976. Seus registros médicos contiveram as notas do Dr. Mircea Uduluc, cirurgião plástico primario. Por um ano e meio era alimentado com a colher, para sua esposa. Quattro anos após o acidente, Ioan Gabor era levantado da cama. Mesmo que os doutores insistissem em ter seus pés amputados, a fim de conservar a sua vida, ele recusou o procedimento. Após quatro anos, sus cicatrizes començaram quebrar a pele, començou a ver se os pelos e a pele, e ele podia levantar-se da cama. Este miracle espantou o mundo médico, deixando os peritos sem fala. „ Este não é possivel!Este é o miracle do 20o século, ter pele e pelo a crescer, depois de queimaduras de 3o grau, sem seja transplantado.” disse o cirirgião plastico, Dr. Nagy, de principal hospital de Arad. Sua última ferida estava curada 17 anos após o acidente e ambos seus pés estao agora cobertos de carne. As cicatrizes desapareceram com tempo, e as peças de carne e pele tem espandido diariamente. Aprendendo que o Sr. Gabor não morreu, os peritos médicos chamaram-no para uma consulta. Na reunião, havia medicos especialistas de tudo mundo, e nenhuns poderiam explicar o miracle. Quando o Ministro da Saúde, Dr. Proca, o viu, ele exclamou: „? mesmo você? Não posso acreditar. Como é que eles não amputaram os seus pés? Seu caso alcançou o mundo medico de todo o mapamondo. Que devo dizer-lhe eu agora? Como devo eu explicar isso?” Depois començou a ver os seus pés outra vez e exclamou: „Eu nunca acreditei que havia um Deus, mas agora tenho que acreditar que há algo, seja um Deus ou algo mais”.
O exemplo de Sr. Gabor, entretanto, fez muito para perturbar as autoridades politicas do tempo, também. As policias secretas chamaram-no e pediram para que ele feche a porta de casa dele e não deixar entrar qualquer um. Em seu telefone e em seu apartamento era tudo registado na banda. Tentaram mesmo expatriar-o na Austria. Porque o regime politico não poderia fazer o sentido dos fenomenos, suspeitaram a sua assiciação com extraterrenos. Apesar de tudo isso, Ioan Gabor permaneceu na Romeni, e o caso dele alcançou o mundo inteiro. Sua história foi imprimida nas páginas de todos os jornais médicos principais do mundo ocidental. En Romenia, entratanto, seu caso foi mantido em silencio. A regime de securidade investigou o acidente da fabrica. O Sr. Stefanut Petru, investigator principal de Arad, estava na carga do caso. O que os investigadores não poderiam explicar, foi encontrar somente um traço na neve. Esta descoberta complicou o trabalho porque ninguém podia o explicar. Em 9 de Janeiro de 1976 determinou-se que o caso deve ser encerrado desde que ninguém poderia ser encontrado responsavel do acidente de Sr. Gabor.

Olhando para trás agora, o Sr. Gabor é convencido que tudo isso foi para començar a perseguiçao dos cristãos pelos comunistas. Ao mesmo tempo, o Deus estava a tentar revelar a sua vontade para aqueles que estavam vivendo na escuridão. Apesar de o que teve que vivir, Sr. Gabor esta a dizer que foi um homem feliz. „Eu tenho uma paz em minha alma, e a armonia em minha familia, que eu desejo a todas as familias”. Ele diz que ele esta a rezar para Romenia e acredita que em máximo de sete anos Romenia, alcançará um padrão elevado de viver economicamente e espiritual.

Aqueles que quere saber mais sobre Ioan Gabor, que é um membro da igreja Emanuel na Oradea , podem contatá-lo em 0114.0259-445.320, ou através do correio no st. Str Italiana No. 22, Bloc Y3, Sc. C, Apt 46, Oradea, Bihor, 3700, Romania.

Octavian D. Curpaş
Phoenix, Arizona, USA

11 Apr
2012

Ioan Miclău: ” Un om între oameni “

Apariţia cărţii “Scrieri in proza “(volumul II) a scriitorului Ioan Miclau, apăruta la  Editura “Cuget Românesc”,2007, vine să ne întărească convingerea în puterea sa creatoare, cu acelaşi simţământ duios privind dragostea pentru Neamul Românesc.
Cartea, asa cum ne mărturiseşte autorul, “are o identitate”, “ca orice fiinţă(!), născută din fiinţă.”Lăsând la o parte elementele ce ţin de coordonate tehnice, gasim aici o filozofie subtila privind naşterea unei cărţi.
Publicist, poet, dramaturg  şi prozator, autorul este ca albina ce doreşte să strângă cât mai mult polen, din cele mai diversificate flori,  pentru mierea cea mai dulce în cuvânt. Un dac vechi, crescător de albine.”Lupta cu imaginaţia sa proprie”, un dar al celor care vin din “locul unde s-a născut veşnicia”.
Autorul a reuşit în acest volum să adune mai multe texte inedite. Impresionantă, “restituirea”nuvelei “Fiica zeiţei Vesta”, dedicată fiicelor sale Elena, Tincuţa, Otilia. Dar temele sunt mult mai largi : el ne introduce firesc în lumea proverbelor, în crestomaţia din vechea literatură română şi universală, în cronici de suflet, în “poemes pour coudre les babits des saisons”.
Ioan Miclau – un om intre oameni “- aşa cum îl vede  Dimitrie Grama, si cum o simte cel mai bine “Benoni din Ciudanoviţa”, mereu prezent în viaţa bibliotecii “Mihai Eminescu”, în sfera nevăzută a simţirii…Impresiile despre filmele româneşti din Australia realizate de Ben sunt mereu prezente.
Aşa cum scrie Pr.Prof.Dr.Al.Stănciulescu Bârda, “Ioan Miclău obişnuieşte să-şi amestece în fiecare picătură de cerneală o rază din sufletul său  mare de roman. Astfel, scrisul său capătă viaţă, capătă putere pentru a strabate în timp şi spaţiu.”
Pentru Ben Todică, “dorul şi înstrainarea sunt elementele care-l controlează” pe autor, acea mare “dorinţă de a nu lăsa să-i dispară cultura, istoria, …străbunii neamului” .
Cu dorinţa de a fi citit Ioan Miclau, “de a-l cunoaşte şi a-l înţelege”, de-al iubi, m-aş opri asupra Rugăciunii unui român “Dă-mi zâmbetul pe buze, Doamne/ Şi-n inimă dă-mi dragostea-napoi,/Dă-mi codru verde şi izvorul/Şi ia-l pe anticristul de la noi.

MARIANA GURZA

(Universul carţilor)

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 9490

Ultimele Comentarii