Cuvânt și iubire

Vremea pe care o străbatem este bântuită de o stare generală de îngrijorare. Oamenii sunt în permanentă îngrijorați; de situația economică,  de situația politică, de necazurile casnice, de sănătate, de zvonuri și mai ales de “ziua de mâine”. Aici trebuie să deosebim cu grijă între ce înseamnă precauție, efort pentru a susține existența și de a o îmbunătății și ceea ce sunt “îngrijorări” pentru stări și lucruri asupra cărora nu avem nici un soi de mijloc de influențare. Sunt “grijiile” despre care am fost foarte direct avertizați: ”Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” (Matei 6:34) și “Nu vă împovărați cu nici o grijă, ci întru toate, prin închinăciune și prin ruga cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. ” (Sf.Pavel,Filipeni,4:6). Din nou trebuie repetat că este o deosebire fundamentală, de categorie, între preocuparea de a face față greutăților vieții, care este dreaptă și legitimă și “grijile” pentru lucruri care sunt cu totul în afară controlului nostru; ”griji” care sunt de fapt ispite. Dar în ciuda acestui adevăr, pe care teoretic, mai toți oamenii îl știu, aceste “îngrijorări” domină lumea și o chinuie.

În primul rând este absolut limpede că aceste “griji” sunt un enorm și inutil consum de energie sufletaescă și afectivă. Orice am face nu vom putea avea sub control viitorul. Pur și simplu nu este cu putință. Ce este însă cu putință este să ne chinuim în zadar și să distrugem clipa prezentă fără rost. Aceste “îngrijorări” sunt, până la urmă, manifestări de trufie, încercări de a înlocui pe Cel care stă deasupra vieții și a morții. În același timp este și dovadă de lene și lipsa de dreaptă măsură. Singurul moment care este sub controlul nostru este clipa prezentă, ”acum”. În această clipă avem nu doar posibilitatea, ci și obligația de a face o opțiune, între bine și rău, fie că vrem, fie că nu vrem. Pentru a depăși această obligație cel mai adesea ne chinuim cu lucruri și stări pe care ni le imaginăm (și imaginile, închipuirile, sunt singurele lucruri pe care ni le oferă necuratul). Vedem această stare prin multe care ne înconjoară dar, cea mai evidență, este goana, obsesia, după “știri”: prin computer, televizor, ziare, zvonuri. Pe drept cuvânt Alvin Toffler, în cartea “Șocul Viitorului”, spunea că antenele posturilor de recepție sunt asemenea părului din cap zburlit de groază. Este interesant că pentru deslușirea stării prezente și eforul de a vedea “ce va fi” au existat două căi: divinația și proorocia.

Este interesant de observant că cea mai mare preocupare cu “viitorul” există în societățile incerte, în comunitățile nomade, în zonele de mahala și între cei care nu au nici un fel de “rădăcini”. Membrii acestor societăți nu se pot referi, nu se pot raporta la nimic sigur, la nici un model anterior. Ei se zbat între un prezent dubios și un viitor de care se tem. În aceste condiții ei recurg la divinație, ghicirea viitorului. Mijloacele folosite sunt numeroase. De la banalul “ghicit” în cafea la spiritism, de la ,,ouija boards” la vrăjitorie și de la datul în zaruri la scrificii umane. Este foarte semnificativ că în realitate, cei care apelează la divinație, doresc să audă ceea ce ei ar dori să se întâmple. Prin “divinație” ei nădăjduiesc să poată forța destinul. Aici este marele pericol. Căci în aceste “căutări” ei află, uneori voit și alteori nevoit, pe “tatăl minciunilor”, necuratul. Iar aici este un pericol enorm.

Din capul locului trebuie înțeles că necuratul are o ura infinită pe oameni și dorința lui ultimă este să îi distrugă și să le acapareze sufletele. Apelând la divinație oamenii în chip liber se deschid spre forțele malefice. Urmările sunt, cum ziceam, distrugătoare. Căci necuratul efectiv nu știe ce va fi în viitor, el nu poate pătrunde în planul divin. Dar fiind duh, spirit, el are “ubicuitate”, poate fi în tot locul, el are o colosală memorie și în acest fel poate “nimeri” situații conjuncturale. Dar acestea el le folosește pentru a amăgi, a acapara și finalmente pentru a distruge. Poate nicăieri nu a fost mai bine prezentată această lucrare a necuratului ca în piesa “Macbeth” a lui William Shakespeare.

Întors de la o bătălie Macbeth este întâmpinat de trei vrăjitoare care îl salută fiecare. Prima îi spune; “salut Macbeth, care ești thane de Glamis”, ceea ce el era, ”thane” însemând “stăpân, ”Lord”; cea de a două îi spune”, salut Macbath care ești thane de Cowdar, înnobilare care îi fusese dată chiar atunci și de care el nu știa; iar a treia îi spune, ”salut Macbeth, căci vei fi Rege”. Este limpede dezvăluit modus operandi al necuratului. Lui Macbeth i se spune ceea ce el știa că este, i se spune ceea ce primise cu doar scurtă vreme înainte și încă nu aflase și finalmente i se face o “prezicere”. Acolo era cursa necuratului. Macbeth PUTEA ajunge Rege dar asta doar pierzându-și sufletul, prin intrigi ci crime. Macbeth a căzut în cursa necuratului și urmând-o își pierde și viața și sufletul. Acestea sunt rezultatele recurgerii la divinație și la “ajutorul” necuratului.
În profund contrast de acțiune, intenție și rezultat se află proorocia, profeția inspirată de Duhul Sfânt.

Prorocul, profetul este întotdeauna inspirat de Duhul Sfânt și el spune cele ce vor fi și tălmăcește cele prezente. El nu vorbește de la sine, ci doar inspirat de Duhul Sfânt, este un mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El intervine și combate mai ales idolatria, condamnă nedreptățile sociale și individuale. De asemenea vestește nenorocirile și pedepsele ce se pot abate, la caz că oamenii nu își îndreptează căile. În același timp profetul înfățișează un Dumnezeu plin de milă, lesne iertător, care nu își abandonează poporul. Dintre profeți cel mai mare a fost Sfântul Ioan Botezătorul, Inaintemergătorul Domnului. El este ,,cel mai mare născut din femeie” și el a avut rolul de a vesti venirea în lume a Mântuitorului și de înfățișa și recunoaște pe Mântuitor. Profetul nu vorbește neapărat despre cele ce vor să fie, el mai ales tălmăcește stările prezente și le arată condiția și urmările. În alte cuvinte, stările prezente sunt tălmăcite și ridicate la un nivel supra temporal, în veșnicie. Este înfățișat locul lor în planul divin care se află în afară timpului, într-un prezent continuu, într-un “acum” veșnic. Profetul nu “ghicește”, el spune limpede în ce stare, bună sau rea, se află oamenii sau un om, și ce urmări poate avea condiția în care se află în eternitate. Profetul spune oamenilor adevărul și cel mai adesea acest adevăr, oamenii ar prefera să nu îl audă. De aceea de cele mai multe ori profeții au avut parte de un sfârșit tragic.

Să ne gândim cum au sfârșit Profeții Vechiului Testament, cum a sfârșit Ioan Botezătorul cum a sfârșit Casandra, cea care vestea căderea Troiei.

Să spui adevărul nu este de loc comod, dar în lipsa lui suntem pierduți.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

8 noiembrie 2017

CONSILIUL LOCAL ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ADJUD

EDITURA ȘI REVISTA „ARMONII CULTURALE”

ȘI

COLEGIUL NAȚIONAL „EMIL BOTTA”

 

VĂ INVITĂ

 

MARȚI 28 NOIEMBRIE 2017, la ora 11.00,

în Sala de festivități a Colegiului Național „Emil Botta” din Adjud

pentru a sărbători 1 Decembrie – Ziua Națională

Cu acest prilej, vă vom delecta cu următoarele activități:

1. Lansarea antologiei internaționale ROMÂNIA, PENTRU TINE!(57 de poeți contemporani), coordonatori: Gheorghe A. Stroia (RO) și Cristian Petru Bălan (SUA);

2. Instantaneele melodice vor fi oferite de solista de muzică ușoară ADRIANA STATE(Adjud);
3. Recital liric din poeziile autorilor incluși în antologie – moment oferit de elevii Colegiului Național „Emil Botta”, sub îndrumarea prof. ZOLTAN ALINA ELENA;
4. Recital de muzică folk, oferit de scriitorul GEORGE PĂTRĂȘCANU (Panciu);

MODERATOR:

GHEORGHE A. STROIA – membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe

 

PARTENERI:

• Asociația Cultural-Umanitară „BOGDANIA” și revista de creație literară „BOGDANIA” – reprezentate de poetul IONEL MARIN(Focșani), membru al LSR și al UZPR;
• Asociația culturală și Revista de educație cultură și civilizație „EXPRESIA IDEII” – reprezentate de poeta MARIANA BENDOU(Onești), membru al LSR Filiala Iași și al USELR;
• Liga Scriitorilor Români, Filiala Vrancea – reprezentată de președinte filialei, poeta MARIANA VÂRTOSU.

PARTENERI MEDIA: Televiziunea Euro TV Bacău, Club XXL Elena Toma Pitești, Confluențe Literare București, Revista Visul Orăștie, Revista Constelații Diamantine Craiova, Mariana Gurza Blog.

INVITAȚI:

• Reprezentanți ai Primăriei Mun. Adjud și Consiliul Local al Mun. Adjud;
• Profesori ai Colegiului Național „Emil Botta”;
• Elevi ai Colegiului Național „Emil Botta”;
• Poeții incluși în antologia „ROMÂNIA, PENTRU TINE!” (Vrancea, Bacău, Galați, Iași, Brașov, Suceava, Vaslui, Maramureș, Cluj, Germania, Spania, Italia, Canada, SUA).

Mulțumim conducerii Colegiului Național „Emil Botta”,  Consiliului Local și Primăriei Municipiului Adjud, pentru sprijinul acordat!

Vă așteptăm cu drag!

Visul dragostei

 

Mă fură parfumul florilor de tei
şi-l simt cum m-alintă în somn.
În vis îmi apar statui măreţe cu zei
şi Feţi Frumoşi şi-nfricoşaţii zmei.

 

Şi totul în jur e feeric…
Iar noi, umblând printre ei,
simţim ridicându-se din scoarţa bătrână,
în valuri de aburi, mirosul de tei.

 

Pe aripi de vânt ajunge la mine
chemarea ta sfântă şi plină de dor.
Şi-n văl de mireasă mă-ndrept către tine,
plutesc prin pădure…
păsări ne cântă, în cor,
imnul iubirii eterne…
Dar visul se stinge.
Din nou mă trezesc,
pun mâna pe buzele-mi aprinse,
te caut peste tot…
şi nu te găsesc!
……
Mă-ntorc spre poteca cu tei înfloriţi,
pe ea merg, alene, perechi de-ndrăgostiţi,
au ochii doar stele şi buze-rubine.
Şi totul îmi aduce aminte de tine…

 

The dream of love

 

The scent of lime makes me float
and i feel how pampers my sleep.
In my dream great statues of gods appear
and Prince Charming and frightened dragons.

 

Everything around is enchanting…
and, we, walking among them,
feel rising from the old bark,
in waves of steam, the smell of lime.

 

On the wings of wind it arrives to me
your call, holly and full of longing.
And in bridal veil i’m heading towards you,
floating through the woods…
birds sing in chorus,
the eternal anthem of love…
but the dream quenches.
I wake again,
i put my hands on my lit lips,
i’m looking for you everywhere…
in vain!
……

I return to the trail with lime blossom,
on it, go lazily, pairs of lovers,
with eyes lookalike stars and ruby lips.
Which reminds me again of you

—————————–

Emilia Țuțuianu

Roman

Noiembrie, 2017

O foarte frumoasă legendă descrie în acest fel începutul unei anume așezări omenesti.
Hotarul acestei așezări a fost însemnat de întemeietorul ei printr-o brazdă trasă cu plugul. Atunci când acest hotar, această graniță, a fost încălcată acel întemeietor de așezare nu a șovăit să ridice brațul înarmat și să pedepesească cu moartea pe cel vinovat; chiar dacă îi era frate geamăn. Este posibil ca legenda să fi fost dată uitării în timp. Dar s-a întâmplat că întemeietorul a fost Romulus, vinovatul a fost Remus iar acea așezare avea să devie “Orașul”, adică Roma. Mai trebuie reținut un lucru.
Asezările nu au devenit sau nu devin vestite deoarece sunt iubite; ele devin vestite deoarece oamenii lor le iubesc fără margine.

Aceasta legendă are o însemnătate care depășește cu mult faptele imediate, ea are, mai ales, o valoare alegorică. Ea ne spune că așezările care vor să dăinuiască au fost și sunt întemeiate de oameni ai pământului, care, vreme după vreme, au răsturnat brazde, au pus sămânța în pământ și au așteptat cu credință ca sămânța să aducă roada.

Este dincolo de orice îndoială că acest soi de oameni au dezvoltat un sistem de valori care reflectă statornicie. Ei sunt aceia care au cultivat pământul și împreună cu el valori spirituale veșnice cum sunt credința în Dumnezeu, sentimentul și onoarea familiei, dragostea, sentimentul de solidaritate și curajul de a sta în față năvălirilor. În acest fel acești oameni au devenit, simultan, țărani și păzitori de valori spirituale, adică grăniceri. În cursul istoriei știm cazuri când această condiție, țăran și grănicer, a fost instuționalizată.

Astfel în veacul al II-lea și al III-lea d.Ch administrația romană va stabili în locurile greu de păzit pe “limitanei”, sau grăniceri. Acești oameni erau liberi, aveau în folosință pământul, pășunile, apele, pădurea, dar trebuiau să stea sub arme gata să respingă orice năvălitor. Mai apoi, în Imperiul Bizantin, granița de răsărit, greu încercată, va fi păzită de către vitejii “akrites” sau “cei de la hotare”. Aceștia vor avea de păzit nu doar hotarul, pământul, dar și credința vie. Faptele lor de vitejie aveau să fie cântată în balade la fel de frumoase ca poemele homerice și între ele amintesc pe vestitul, “Digenis Akritas”.
De același tip au fost și grănicerii bănățeni din veacul al XVIII-le și XIX-lea. Despre vitejia lor pomenea însuși Napoleon în bătălia de la Arcole. Acești bănățeni de munte erau considerați în rând cu nobilimea. Ei aveau dreptul să poarte arme și la nevoie să apeleze la judecata Împăratului. În Banatul de munte nu au existat “baroni” și “grofi”. Noi am fost și am rămas oameni liberi și stăpâni!

În cazul Românilor situația de țăran și grănicer a reprezentat condiția permanentă, regula. Aceasta deoarece la Români așezarea de bază a fost satul. Stăpânirile se schimbau, năvălitorii treceau, val după val, dar satul rămânea pe loc, statornic în vatra și valorile sale. Ar fi de tot naiv să își imagineze cineva că satul român veghea la bunuri materiale. Satul a stat mai ales de veghe unor valori spirituale, unui mod de viață, “legii românești”. Căci “Legea Românească” , înțelegerea diferenței dintre bine și rau a Romanilor, s-a făurit în lungul mileniilor și la alcătuirea ei au contribuit: Daci, Romani, Bizantini. Paza acestei legi românești o făcea toată suflarea satului, mai puțin cei vânduți și repede dați uitării. Cei care își făceau crez din jaf și salaș pe spinarea calului. Când spun această mă gândesc la o afirmație întâi făcută de către Nicolae Iorga.
Nicolae Iorga spunea că în fapt Românii nici nu aveau “oști”. Căci oști provine din latinescul “hostis” care înseamnă dușmani. “Legea Românească” era apărată de țăranii-grăniceri în totalitatea lor și în hotărârea lor de a fi statornici în ea. Așa au stat și stau țăranii-grăniceri înșiruiți în lungul munților din Bucovina și până la Almajul cel fără egal. Acești oameni alcătuiesc osătura tare a Neamului și în ei a stat făgăduința existenței românești în tot cursul istoriei sale. Dincolo de ce va aduce viitorul cineva se poate întreba ce putere, ce resort tainic îi ține în putere pe țăranii-grăniceri, îi ține drepți, gata de luptă, neclintiți și cu îndrăzneală și încrederea de a spune, “nu ne pot da ei atâta cât putem noi duce”. Este vorba aici de credință neclintită într-un Dumnezeu personal. Cel care ieri, azi,întotdeauna, se află lângă noi: lucrând necontenit, rânduind ploaie la vreme și punând pe masă, “pâinea noastră cea spre ființă”.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

7 noiembrie 2017

ICR New York, în colaborare cu George Washington University Museum – The Textile Museum și  Hajji Baba Society, organizează proiectul „Trecut și prezent: covoarele anatoliene din Transilvania. Serie de conferințe”.

În cadrul programului, destinat specialiștilor și iubitorilor de artă din SUA, Stefan Ionescu va prezenta o serie de patru conferințe interactive, cu exemplificări din diverse biserici din Transilvania și muzee din România, având ca subiect cele mai recente studii despre covoarele anatoliene din Transilvania. Expertul român va vorbi despre simbolismul și geometria covoarelor, culori, fibre și tehnici ale țesutului, prin aceste patru conferințe bogat ilustrate vizual, cu exemple de covoare de colecție și imagini care surprind locuri de neuitat din România.

Evenimentele sunt programate la Washington, DC și la New York, după cum urmează:

9 noiembrie – George Washington University Museum – The Textile Museum, ora 10.30 AM – conferință internă pentru docenții de la Textile Museum.

11 noiembrie – George Washington University Museum – The Textile Museum, Washington, DC, ora 10.30 AM – website https://museum.gwu.edu/tuduc-fakes

12 noiembrie – The International Hajji Baba Society, Washington, DC – Arlington County Central Library, ora 3.30 PM – website http://ihbs.org/future/future.htm

14 noiembrie – The Hajji Baba Club, New York – The Coffee House Club, ora 6.30 PM – website https://www.hajjibaba.org/calendar/

Conferințele vor fi însoțite de o video-prezentare a bisericilor fortificate din Transilvania, de un slide-show cu 80 de imagini (exemplificări ale covoarelor), iar, la final, de o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Conferințele se adresează nu doar specialiștilor și mediului academic, ci mai ales publicului larg și colecționarilor. Prezentările vor face referire la covoare „transilvănene” aflate în colecții importante, cum ar fi cele de la St. Louis Art Museum (St. Louis, Missouri), The Metropolitan Museum of Art (New York) și De Young Museum (San Francisco).

Proiectul susținut de ICR New York evidențiază multiculturalitatea, tradiţia, natura și patrimoniul inestimabil din interiorul arcului carpatic.

Stefan Ionescu, un reputat specialist în covoare orientale, a dedicat aproape 20 de ani studiului covoarelor anatoliene, începând cu cele păstrate în Transilvania, spațiul geografic din afara lumii islamice, în care continuă să se găsească cel mai bogat și bine conservat fond de covoare și carpete turcești. Cartea sa, intitulată „Covoare otomane din Transilvania”, premiată de Academia Română, este o raritate în domeniul literaturii de specialitate despre covoare, motiv pentru care i s-a acordat, în 2011, „Premiul Joe McMullan”, pe care experții domeniului din lumea întreagă îl consideră cea mai prestigioasă distincție care poate încununa studiul științific al carpetelor orientale.

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în spațiul electronic și acolo ne-am împrietenit și colaborat. Niciodată nu ne-am întâlnit față către față. Relația a fost tainică și dincolo de înțelegerea obișnuită. A fost o întâlnire de suflet și care ține de un alt tărâm. De fapt în utlima vreme încep să cred că nici nu este bine să vorbesc mult despre natura acestei relații, este o taină.

Artur Silvestri a fost cel care a aflat în cărțile și articolele mele publicate până ce l-am cunoscu o valoare și o importanță pe care eu nu le-am dat-o niciodată. În ele Artur Silvestri a văzut prețuire pentru tradiție, loc, omul locului și statornicie. Am schimbat mii de mesaje și prin ele și în ele s-a consumat relația de suflet de care vorbeam. Tot atunci am câștigat pe prietenul meu veșnic pe care nimeni și nimic nu mi-l poate lua.
Corespondența dintre Artur Silvestri și mine s-a desfășurat în vremea în care el a pus în ființă mișcarea culturală Artur Silvestri. O mișcare care însemna zeci de reviste electronice, promovarea colaboratorilor prin prezentări în spațiul virtual și publicarea de volume. Cărți pe care Artur Silvestri le-a publicat pe cheltuiala proprie cu o generozitate fără egal. Acele cărți Artur Silvestri le tehnoredacta și alcătuia singur, sau cu angajați de el plătiți și apoi le distribuia la biblioteci din țară și din lume. În tot acest timp am colaborat strâns cu Artur Silvestri și am ajutat mișcarea culturală cu tot ce am putut. Acest lucru el l-a știut bine! Aceasta a fost o mișcare culturală mântuitoare. Eu cred că în mai multe feluri această mișcare culturală a salvat cultură românescă din cădere liberă. Viitorul va dovedi cât de mult a făcut Artur Silvestri pentru “România tainică”. O “Românie tainică” încăpățânată și care dăinuie și continuă prin jertfa unor oameni care, sunt convins, sunt scriși în Cartea Vieții.

« Mișcarea » Artur Silvestri a fost o acțiune gigantică. Ea a curpins domenii esențiale cum sunt: istoria, literatura, folclorul, tradițiile și mai ales înțelegerea « fenomenului românesc ». Acest efort gigantic a fost dus în cea mai mare măsură de Artur Silvestri și prin colaboratorii și prietenii lui direcți. Realizările au fost foarte multe, de la numărul mare de reviste și publicații în spațiul electronic la tipărirea a nenumărate cărți, de la acordarea de premii la dăruirea de cărți. Dar cred că meritul esențial al acestei mișcări a fost înțelegerea exactă a « fenomenului românesc»  și conceptualizarea acestei înțelegeri prin superba formulare,  »România tainica ».

Această « Românie tainică » înseamnă rostirea răspicată a adevărului că istoria, cultura, esența  «fenomenului românesc »  nu sunt rodul unor  « împrumuturi »  și al unor reluări de modele existențiale din afară. Sunt rezultatul unui proces unic și autentic. Un model existențial care nu este neaparat mai bun decât alte modele existențiale, dar este la fel de bun. Iar profunda autenticitate și certitudinea mișcării a fost dată de faptul că Artur Silvestri a contopit  « mișcarea » în duhul și trupul care este chezășia existenței, Ortodoxia.

Acest concept, al « României tainice », înseamnă reafirmarea unui adevăr esențial: că înfrângerea unui Neam și trecerea lui în irelevanță nu sunt datorate pierderilor militare, pierderii unor bătălii, ele sunt urmarea abdicării de la dreptul la existența autentică și unică, abdicării de la modelul existențial arhetipal al Neamului și preluarea modelului existențial al cuceritorului. În această înțelegere  «mișcarea» Artur Silvestri poate fi asemuită în mai multe feluri cu soarta lui Nicolae Densușianu și a monumentalei sale lucrări,  »Dacia Preistorică ».

Căci în acea lucrare, mai întâi, a fost exprimat adevărul pomenit mai înainte, că irelevanța unui Popor nu este datorată înfrângerilor militare ci este datorată abdicării de la modelul existențial propriu. În același fel în care, la timpul său, Nicolae Densușianu a fost demonizat, a fost și Artur Silvestri. Iar această lucrare s-a făcut prin același tip de oameni. Oameni care din formula  «capul plecat »  și-au făcut ideologie, din elasticitatea coloanei vertebrale și-au făcut virtute și din  «nenorocirea țării »  și-au făcut partid politic. Dar mișcarea Silvestri a izbutit. Ea s-a alcătuit ca alernativă și această alternativă, după părerea mea, va birui.

Este adevărat că după trecerea lui Artur Silvestri în lumea drepților, mișcarea a suferit o criză majoră, din mai multe motive, unele direct triste și care ar fi putut să nu fie. Este iarăși adevărat că dispariția unei mari personalități, cum a fost Artur Silvestri, produce întotdeauna un vid, o criză și anume panică. Dar între timp s-a dovedit că mișcarea a prins viață și rămâne alternativa sănătoasă a existenței Romanești.

Mișcarea continuă într-un mod care este simbolic.
Ea continuă prin publicații în spațiul virtual și simbolismul vine din faptul că cele mai multe dintre aceste publicații sunt îngrijite de  « femei ».
Este emoționant și simbolic. Este emoționant căci  « femeile » , prin dragoste, înțeleg mai repede și mai bine decât  « înțelepții » bărbați, confirmând spusa Sfântului Pavel că « dragostea nu cade niciodată ». Iar simbolic printr-o similitudine.

Dupa moartea și îngroparea Mântuitorului, apostolii și  « bărbații »  stăteao ascunși  « de frică » spun Evangheliile. Dar « femeile » , fără teamă, s-au dus la mormânt, gata să se lupte pentru buna rânduiala și uneia dintre ele s-a arătat mai întâi Mântuitorul Înviat. Asemenarea mi se pare foarte mare și repet, ea este emoționantă și simbolică.

Personal nu am îndoială că într-un viitor foarte scurt importanța mișcării Artur Silvestri va fi recunoscută. Până atunci, cei care l-am cunoscut și i-am fost prieteni să îi păstrăm cu cinste amintirea.

Dumnezeu să îl odihnească între cei drepți ai Lui !

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

6 noiembrie 2017

COMENTARII  DIN MARGINEA PLOII

 

comentez – din

marginea ploii – fără a ţine cont că-s şi eu

ploaie

şiroaie

de cuvinte – din ce în ce mai

greoaie…

 

ploaia – lup hămesit – cu botul

trombon

cântând: mă smulge m-aruncă din

orişice loc şi

mă lasă meditaţiei

funebre : ambele – dar

pe rând

 

n-am nici ţigară – nici

gând

 

…noapte – buzunar secret – fără

ţigări – al ploii: mă simt

mult mai prost decât însăşi

prostia oii

 

„neamul nevoii…” – murmură îngheţat de

statuile solitudinii – Eminescu – apoi elicopterele

tornadei  se prăvălesc – în spinarea

pradei: toţi câţi suportă existenţa

Everestului – plesnesc!

 

…deci – pe mine – cel

rămas fără gheb ori

spinare – de nimic nu mă

doare: îmi belesc – enorm

fantomatic – doar

ochii – ca eu pe mine să mă

sperii – ca eu şi cu mine să

facem faţă – socratic – acestei

mizerii – acestei

manifestaţii exhibiţioniste – a

Prea (…mult prea…) Puternicului – care

cască gura  – ca

fraierul – la multşiroindele

bicicliste

 

 

DRUMUL SPRE EMAUS

 

„pe drumul de tristeţe – gând şi umilinţă

pe drum de moarte şi de ne-ndurare

aflarăm – din văzduh – Lumina-spre-Fiinţă

văzurăm Pâinea cum se frânge spre mirare

 

nu întrebăm – năuci – de Casă – ci noi credem

ceruri de veste se deschid spre noi parfumuri

ce ard acolo ca-ntr-o vatră – iar noi şedem

privind minunea: Focul lămurit din fumuri”…

 

…o – fluturii-n iubire să-mi scrie un alt trup

iar stele văpăieze-mpreunări de gânduri

contururile se topească în roìri de stup

 

prin Lacrima-Cleştar să piară-n suflet tânguri…

…şopteşte-mi – Criste – stih de şfichi – ca să tresar

Drum fie-mi nu spre tulburi somnuri – ci spre Har!

 

 

NOAPTE DE TOAMNĂ

 

afară-i gaură enormă – trei schelete:

„copaci” încă îşi spun – dar pe-ndelete

în ochi – epilepsie înspumată

mă-ndepărtează şi de mine – şi de zloată

 

trăiesc o tragedie-n multe acte

orb pretutindeni – fără Căi Galacte

cresc buruieni – cresc umbrele de urs:

ciudat că vântul încă nu m-a smuls

 

în jungla-mi se încurc’ meridiane

habar nu am – dar mă dor mii de rane

ţip în delir – dar nimeni nu-i pe-aproape

 

ca să mă scuipe – ferm – drept între pleoape…

…moartea s-apropie – sfioasă – de noptieră

iar lampa-mi luminează înc-o slovă – înc-o sferă…

 

 

BALADA LUI LUCIFER

 

în savane chelesc leii

fac scurt-circuit cu beii

lăfăit pe cinci tipsii

măcelăresc galaxii

 

vino moarte – vino viaţă

în piaţă arde-o paiaţă

mă-ncovoi peste inìmă

ca să-mi iasă iar de-o crimă

 

alelei – acizii mei

storşi de zei – umpluţi de zmei

îmi fac casă-ntr-o idee

din liră îmi fac femeie

 

dar spre ziuă – lăutare

lăutare cu samare

scoate-mă pe coş spre lună

căci îmi stă în gât o strună

 

încă nu te chem – Lumină

fiica mea curat deplină:

telegarii fără splină

răstignitu-m-au pe roate

 

…mi-au străpuns şi tălpi – şi coate…

 

mi-este bine – mi-este cald

îmi recapăt iar Smarald:

scris de vulturi – sunt un rege:

…”la bufet Satan se drege”…

 

„să trăieşti – Luciferică

ai făcut iarăşi burtică

să întorci slova-n hrisov

Crist să fie iarăşi Iov…”

 

…Lucifer cel trist – văpaie

s-a născut tot între paie:

Prinţul Alfa – Prinţ de Bezne

cu gloata nu-i este lesne…

 

 

EPOPEEA FIULUI DE DUMNEZEU, 

A FRATELUI  DE DUMNEZEU 

ŞI A LUI  ÎNSUŞI DUMNEZEU

 

când m-am dus la

Primărie – să solicit

locuinţă – mi s-a spus că sunt

Fiu de Dumnezeu – şi că – deci – am

repartizată casă (sau loc de…) – pe undeva – printr-un

cartier din rai – numai să mă

interesez…

 

apoi – când am solicitat

pensie (…după o

viaţă întreagă de

trudă – din poartă în poartă…) – mi s-a

adus la cunoştinţă că sunt

Frate de Dumnezeu – şi că – deci – n-am de ce

să-mi mai număr anii – ci

„valea de pe-aici – că te ia mama dracului cu

făraşul…” – n-am înţeles eu prea bine cine anume

trebuia să execute această

gingaşă operaţiune – dar nici nu

ţineam cine ştie ce

să aflu…

 

când hoinăream –  zdrenţăros şi

abătut – pe

stradă – cu buzunarele rupte fluturând şi

crăpând de foame – s-a apropiat

grăbit – de mine – un domn poliţist – şi mi-a spus că

locul meu nu-i printre oamenii cu bani şi

înţoliţi – ci numai printre

sfinţi („grijania mă-tii”) – m-a luat zdravăn de umăr şi mi-a spus cu

binişorul („anafura şi cristelniţa mă-tii”) – că-s

„Însăşi” (…pasămite – un soi de

Dumnezeoaică…)  – „Însăşi” Dumnezeu (…aşa – unul mai

scăpătat – un Dumnezeu -…”Însăşi”… – mai de

mâna a doua… – …ca să nu mă ia oamenii

la ochiu şi să se dea la mine…) – şi să fac bine să

nu-i împiedic pe cei

„nesfinţi şi nedumnezeiţi” – ca mine (adică

ăştia ce merg  pe

stradă acum… – …voia el să zică, în

traducere…) – să nu-i împiedic (zice el

cam burzuluit – …domnul poliţist – care va să

zică) – să nu-i împiedic pe

nesfinţiţii ăştia – „grozav de

onorabili şi

de toată stima” – nu ca mine (tot domnul

poliţist zicea…) – să nu-i împiedic  – zice – ca să

mă-nghiontească („’tu-ţi evanghelia

mă-tii”) – şi că-i cazul să mă

mai duc pe-acasă – pe la domiciliul meu (unde-o

mai fi şi ăsta…) – nu care cumva să fi uitat

vreunul că-s Fiu de

Dumnezeu –  şi Frate

de Dumnezeu – şi-s chiar

„Însăşi” Dumnezeu – şi să-mi fi spart casa – iar dacă

ăla CU SPARTUL casei nu-şi va fi făcut

meseria şi nu mi-a SPART casa (cu tot ce

are… – …aş fi şi eu grozav de curios

CE…) – atunci el

domnul cel aşa de

poliţist – e nevoit (prin compensaţie – se pare…) să-şi facă

munca („crucea mă-tii”) – adică

să-mi SPARGĂ (…el – cu mâna lui!)

maxilarul (…sfântul meu

maxilar…) – …dar asta cu

maxilarul – doar

aşa – ca să-mi amintească – să-mi pună o

ştampilă ceva – o ştampilă care să-mi confirme

oficial – puterile mele

„nemărginite” (adică – pe

ghicite  – pe-un fund de

ciur – să devin – din

A-BĂTUT –

BĂTUT…simplu ca bonjour…)

 

aşa că – auzind eu toate aceste sfinte

evanghelii atât de curat

poliţiste (cu

addendele lor sacralo-mârâite

cu tot…şi cu

toate topos-urile cristice-mplinite – impecabil

numite – „la marele fix”

nimerite…!) – îmi iau eu („binişor” – ca şi un

domn poliţist…) la

spinare – puterea mea cea atâta de

mare (de fapt – se zice: „nemărginită”…) – şi

cam tăcut (…de fapt – într-o tăcere

fără cusur…!) – m-am făcut

nevăzut – din

ochii oamenilor (…nu le fie de

deochi – lor – neputernicilor şi

nesfinţilor ca mine – dar

straniilor…teribil

belicomanilor…)

 

asta nu-nseamnă că

dacă mă feresc de

oameni – nu-mi păstrez – intacte şi

bine ascunse (…nearătate

nimănui… – că nu mai

vreau s-o mai – Doamne fereşte! –

păţesc…pătimesc…na! – c-am dat în

stilul…poliţist!) – …da – îmi păstrez

intacte – sfintele mele

puteri…ce-mi cam

prisosesc…

 

deci eu rămân – ca-n memorie oricui să-i

tot rămâie  – şi să se

ştie: Fiu de Dumnezeu – Frate de

Dumnezeu  – şi – pe deasupra (foarte  – teribil de

periculos!) – „Însăşi” …Însuşi Dumnezeu…”nemărginită

putere”… – …de fapt

un biet

caraghios – amăgit cu – cică (vorbă să

fie!) „un strop de

‚miere”…de unde atâta

miere – dintr-atâta

fiere?

 

…nu prea ştiu ce să fac cu

zdrăngănelele astea aşa de

forţoase şi

belicoase (care-mi dau numai

mie la oase…): se pare că tocmai de

asta mi-a mai rămas un

ciot de viaţă (mizeră…) – …mi-au rămas

ca o senilă

arteră – ca să mă

gândesc bine (…cu moartea în

bandulieră!) – ce să fac cu

sus-zisele – meritorii (nici vorbă!) însemne ale

puterii („nemărginite” şi…pe margini…cam

roase şi

ruginite…însemnele astea – care va să

zică…) –

decoraţii – cu care  (bălăngănind-o insistent şi

tare – pe fiecare!) – mă opresc să

cerşesc – la

metrou – în orişice

staţii…

 

…şi se vede că Lui

Dumnezeu – băiat bun – nu-i prea pasă de toate

titlurile astea de nemurărie  – a mea

cu El  – titluri

demente (…pentru că eu nu-s borfaş – nu poţi să

pretinzi că-s de mine

ciordite ori

pe şest furate – ca nişte rufe de pe

sârmă – uscate…nu vezi că – din partea mea – -s total

inocente? – …dar şi-au băgat aici

Coada de Topor – Cel Rău şi Cel

Batjocoritor…) – …îţi zic astea toate – pentru că Îl

văd pe Preasfântul – tot mai des –  la

metrou (frumos şi înţolit – ca un

bibelou! – …după ce-l cunosc? – după costumul Lui cel

veşnic – în vergi ori pătrăţele – dar total

nou…) – …şi ce crezi că face Preabunul? – îmi

strecoară – -n pălăria pusă la

picioarele mele (îmi strecoară

pe ascuns – pe

„neve”…păi da, că…„e tot mai

grele”!) – câte-un

pitac – ca să

tac…

 

pesemne  – e un soi de

„mită cerească” – pentru că-L mai scap şi eu (cu deruta şi

confuzia asta a

preaînaltei – supremei

sfinţenii) – …Îl mai scap de

„însăşi”… umflaţii

milogi

pintenogi – cei

oficiali  – autoscripţi şi

teribil de bine

înfipţi! – …da – îl mai scap

de unii…

…adică – ce mai! – de mai toţi

proştii şi

nebunii…!

 

 

SONET AL BIETULUI POET

 

mult te-ai zbuciumat – mult te-ai frământat

lumea asta toată ţi-a fost un oftat

duhuri te-au mânat – vis te-a sugrumat

ai ajuns acuma la capăt de-olat

 

şi nimica-n viaţă n-ai agonisit

lacrima-n Hristosu-ţi – rouă s-a oprit

scris-ai rugăciune şi potir de floare:

amândouă scrisuri – sânge de răcoare

 

ca izvor bătut-ai stânci şi pietre-n noapte

doar pe Maica Sfântă o auzi în şoapte

te-a albit pe culme traiul cu zadar

 

ai ars multe candeli – câte oare-n har?

…ai ajuns la ceruri – nodu-n gât se pună:

nu mai ai lăută – nu mai ai nici strună…

 

 

NE-CAPODOPERA  LUI  DUMNEZEU

 

Mărite Doamne – capodopera Ta-s munţii

pădurile – păsările şi florile

şi-n toată noaptea – privighetorile:

aceştia-Ţi ajung – nesmintit – dimineaţa – în dreptul frunţii

 

nu omul – făptură târzie şi-obraznică

ne-darnică  – şi cu înfăptuirile Tale – groaznică

sanchìu – fudul degeaba şi mereu pus pe harţă

făptură de ceaţă – ce nimic – niciodată – nu-nvaţă

 

arătare – ce-o scăpaşi din poalele Tale de cer – într-o marţă…

…şi numai o clipă devine senin – când îi şopteşti

că de mult s-a-nserat – că el nu-i şi Tu eşti

 

îi şopteşti – chiar lui – la urechea de-ncăpăţânare:

bine-i ca toată făptura din ceas – să se fi liniştit – acum – la culcare…

…dar Tu ştii dinainte: omu-i mic la suflet – doar la prostie e mare…

 

 

CU FRUNZA ODATĂ

 

cu frunza odată – a căzut – din Pomul Lumii – şi sufletul meu

cu frunza deodată – l-om vedea – curând – pe Dumnezeu

-„ce faceţi – hoinarilor?” – va-ntreba El blând

…eu şi frunza – sfioşi – L-om privi când şi când…

 

e curăţenie mare-n ceruri – toţi îngerii au măturat

eu şi frunza – dac-am avut cândva nume – l-am uitat…

umbre de frunze şi umbre de suflete tot sosesc

dar sub ochii Preabunului – se luminează şi liniştesc

 

-„de ce tăceţi?” – insistă El să ne simţim în larg şi bine

-„aici e casa Mea cea din veci – şi e plină de rime

scrieţi cu umbrele voastre poeme – sau o epopee…

 

numai să nu fie vorba despre Vis ori Femeie…!”

…pe-aici lumina-i gratis şi nu se stinge nicicând

iar noi scriem pe parfumul corolelor – surâzând şi pe rând…

 

 

NERĂBDARE

 

karma mea-i să fiu dobitoc o viaţă

nicicând s-osebesc traiul meu – de piaţă…

făcui compromis pân’ şi cu amibe:

le-am dat zurgălăi – mi se-ntorc diatribe!

 

de m-oi re-ncarna într-un prost mai mare

şi nu voi primi dreptul de-a fi floare

rog să se sisteze „buddhe” şi „nirvana”:

pe tigri-i asmut să-mi „rezolve” rana…

 

să fii buzunar  – gol şi-ntors pe dos

e-un sadism scârbavnic – de boz păcătos…

de mine se scarpin’ porcii – mii! – râioşi

 

ca de stâlpul cosmic:…zei răutăcioşi…

…nu mai rabd – Părinte din Aeroplan:

scoate-mă degrabă din cerescu-Ţi plan!

 

DOINĂ

In memoriam Eugen EVU

(„fratrele” meu – unicul!)

 

n-o chem – n-o chem pe cea lină

dar m-ar uşura să vină

să vină pe flori de rouă

să dăm lumea pe din două…

să vină cu ploile

plece cu zăpezile…

 

să vină pe izvoraşe

pe câmpuri şi pe imaşe

că lumea-i tot mai golaşe…

şi să vină pe lumină

să nu fie vreo pricină

şi să vie făr’ de coasă

căci lumea-i totuşi frumoasă…

 

frunză verde şi ucisă

i-am lăsat uşa deschisă

şi am uns uşii uşorul

să mă ia cu binişorul

să nu-mi afle pruncuşorul…

 

şi iar frunză de aramă

să vină şi c-o năframă

să m-adoarmă pe sub flori

să mă poarte pe sub nori…

 

că nu-i bai de casă goală

mâne lumea iar se scoală…

poate că vrun ucenic

s-o-ntreba de ce-i nimic

poate că vrun baci de sus

să se mire el că nu-s…

 

norii-or curge tot aşa

nici vântul n-o adăsta…

…poate greierul din sobă

să-mi scrie-n cenuşi vreo vorbă

…dar cin’ să cetească vorba?

năruitu-s-a şi soba

cenuşa s-a spulberat

apele o au luat

şi au dus-o-n jos de munţi

s-o treacă prin frunţi şi nunţi…

 

şi frunza s-a risipit

am plecat – n-am mai venit…

 

lună – soare – şi tu lume

n-aţi pierdut măcar şi-un nume:

nu vă fie cu bănat

o pasăre a zburat

din arţar tocmai în nori:

va fi mâne – vor fi zori…

 

doar e toamnă pe pământ:

se duc cocorii pe vânt…

…nadaina şi nadaina

numa-n cer s-a stins o stea…

nadaina şi nadaina

întrebaţi de turma mea

poa’ să ştie ea ceva:

c-au bătut az’ noapte grindeni

iar eu eram pretutindeni…

 

 

ÎN PALATUL CU BROBOANE

 

în palatul cu broboane saltă nebunia

dar copacii-şi văd amarul (mulţi – copilăria…)

în palatul cu broboane – frică fără nume

oarbe duhuri căinează – „lume şi iar lume”…

 

noaptea – pân’ şi toamna crede că-i împărăteasă

dar supuşii fără frunze-i mor sub ploaia deasă

iar sudori îngheaţă-n streşini – teroare visată

e pustie şi cetatea – înecată-n zloată

 

toamna şi-a tocmit – prin ceţuri – meşteri buni – geamgiii

facă geamuri colorate – în coasta urgiei…

neamuri mii de păsări-îngeri dispar în Nirvana

 

au rămas ciorile iernii de-mi hrănesc prigoana…

…cârâit-ai cârâit – sfânt hoinar de-altare

însă iată ţi-a sosit ceasul de-nălţare…

 

 

CÂNTECUL – CÂNTECUL – SALVAŢI CÂNTECUL

 

cântecul – cântecul – salvaţi cântecul

nu vă mai gâdilaţi atât pântecul!

cu-incendii celeste v-aştept la intrare:

intraţi pe culoarul dintre stele şi mare!

 

stih după stih – o marèe poemă

salvaţi reîntoarcerea-n zarea boemă!

stih după stih – epopei nemurite

vă fie arhangheli feriţi de ispite…

 

e un cânt tot ce mişcă – de la crug la zeiţă!

îndrăzniţi şi cântaţi în imensa dorinţă!

un cosmos întreg vă aşteaptă cântarea

 

care-nvie pădurea – -aducând liberarea…

…vor veni după flautul – dezvelit dintre iele

amintiri – fulgerări – toate  vieţile mele…

—————————

Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea

noiembrie 2017