Cuvânt și iubire

Motto:

La noi tâlharii nu-s închişi

în temniţe pentru păcate

şi-averile necuşere

nici vorbă să fie redate

 

prea răbdătorului popor,

ci mendrele-n continuare

ei sunt lăsaţi să şi le facă

c-o nesimţire tot mai mare…

Ca la noi la nimenea! Mă rog, suntem în ţara de la porţile Orientului, unde orice este cu putinţă (ţara tuturor posibilităţilor pentru „cinstiţii” hoţi neprinşi). Este cu putinţă ca prin moţiune de cenzură să-ţi dai jos propriul guvern şi în locul lui să pui unul în care cam 70% dintre români să nu aibă încredere (Păi, cum să ai încredere în aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie, când noul cabinet este construit pe scheletul precedentului şi-l are în frunte pe cel mai neperformant dintre miniştrii?!); este cu putinţă să măreşti veniturile muritorilor de rând cu mai puţin de 10 procente, motivând că numai atâta te ţin curelele financiare, dar tot atunci, deci în chip neruşinat-sfidător, măreşti lefurile tuturor aleşilor (şparlamentari, primari-şpăgari etc.) cu mai mult de 200%, fapt care contribuie la sporirea decalajelor dintre veniturile minime şi cele maxime chiar peste 1 la 50; este cu putinţă ca toată această gaşcă de profitori pesedisto-aldişti, în frunte cu penalul tandem Dragnea-Tăriceanu, să se ocupe în exclusivitate de mătrăşirea cu legea-n mână a banului public (vorba lui Băsescu, legi votate de hoţi pentru hoţi), nivelul cel mai scăzut al investiţiilor din ultimii 20 de ani fiind concludenta dovadă că, potrivit faimoasei spuse „Ce-i în mână nu-i minciună”, scopul politrucilor dâmboviţeni nu este binele ţării şi al naţiei, ci ticălosul bine individual şi de grup; în sfârşit, dar nu în ultimul rând, este posibil la nişte tâlhari fără obraz ca ce-au dat cu o mână grosului românilor la lefuri şi pensii, să ia înapoi cu ambele mâini prin scumpirea combustibilului lichid (benzină, motorină) cu circa 50 de bani/litru şi a gazului metan cu 30%, manevre care stau la baza întregului lanţ de scumpiri ulterioare şi care, evident, cumulativ vor depăşi cu mult minusculele sporuri acordate, astfel contribuind din plin la procesul de sărăcire a naţiunii.

Că, de, privilegiaţii regimului, adică cei cu pensii şi salarii nesimţite (prin reangajare, unii pensionari de lux mai încasează de la stat şi enorme lefuri necuvenite), prea puţin se vor sinchisi de respectivele scumpiri…

Dar iată că penibilul Liviu Dragnea a ieşit recent în spaţiul public nu pentru a-şi cere scuze că, în principal din pricina făcăturii sale supranumită „program de guvernare”, în curând câteva milioane de români vor fi mai săraci ca Iov, ci – fireşte, făcând aluzie la DNA – pentru a deplânge faptul că „România este foarte aproape de a avea poliţie politică”!

Da, căci tuturor nelegiuiţilor, îndeosebi celor cu ştaif, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) le încurcă într-un asemenea hal potlogăriile, încât dacă ar fi după ei, îndată ar strânge-o de gât. Atâta doar că respectiva instituţie este apărată de acei factori decizionali din afară, care veghează (iar asta este bine pentru masa românilor de treabă) ca justiţia română să nu ajungă preşul de sub picioarele politrucilor dâmboviţeni şi ca instinctiva corupţie a acestora să poată fi ţinută sub control.

Întrebarea mea este următoarea: Politrucilor de toate culorile, dar cu toţii fiind o apă şi un pământ, dacă sunteţi oneşti aşa cum susţineţi pe la televiziunile de rahat, de ce vă temeţi şi de ce urâţi cu atâta patimă DNA-ul? Că cine-i curat şi trăieşte potrivit Decalogului, nu face pe el de frică nici când pe bune, nici când dintr-o eroare judiciară este invitat să dea socoteală de faptele sale!

—————————-

George  PETROVAI

Sighetu Marmaţiei

5 septembrie 2017

La Delmenhorst, între 20 şi 22 octombrie 2017, s-a desfăşurat „Simpozionul Muzica românească în context“ organizat şi coordonat de profesorii univ. Violeta Dinescu şi Roberto Reale de la Facultatatea de Muzică Carl von Ossietzky din Oldenburg, profesori care au consolidat un  loc de reper românesc pe harta academică germană.

Simpozionul s-a deschis cu un concert de muzică contemporană susţinut de TRIO Contraste din Timişoara care au avut în  program compoziţii de Anatol Vieru, Eugen Wendel, Viorel Munteanu, Liviu Goldeanu şi Andrian Iorgulescu, prezentat de doamna profesoară de filosofie Silke Wulf.

Manifestarea muzicală a continuat a doua zi, cu prezentarea CD- urilor pianistei Luiza Borac ce reunesc piese de George Enescu şi de compozitori care i-au fost prieteni sau l-au inspirat. Chiar aşa se şi numeşte ultimul CD a pianiestei „Inspirations Dreams“ în care a inclus şi lucrări în primă audiţie!

Simpozionul a inclus o serie de comunicări ştiinţifice cu un interesant „evantai“ analitic şi stilistic, cu participarea profesorilor Laura Manolache, Nicolae Teodoreanu, (România), Corneliu Dan Georgescu, Adalbert Grote, Martin Kawalewski, Michael Heinemann, Ulrike Sienknecht, Ana von Büllow, Monika Jäger, Heribert Houbner, Eva-Maria Houben, Kadja Grönke, Ulla Levens, Heinz-Jochem Meencke, Arne Sanders, Wolfgang-Andreas Schultz, Corina Kiss (Germania) şi studenŢii Naemi Flemming, Arne Heinemann, Mitchell Mger Mkrtchian.

———————–

Dr. Corina KISS

Redactor muzical

1 noiembrie 2017

Düsseldorf, Germania

ÎMI TOT VERIFIC PALMA

ŞI ÎMI RENEG DESTINUL

 

Ce tragic, ferm şi-adanc, linii mi-au fost trasate,

Şi pe al lor sens unic, se scurge viaţa-n toate.

 

Neîndurat stilou! Necazuri, griji şi spaime,

Cu o cerneală grea, pe veci el le-a gravat,

Spăl ca şi un nebun furios aceste palme,

Unde eşti tu, Fortuna, că nu s-au curăţat!

 

Mă zbat în asta lume, dreptate să îmi fac,

Să-ncalc acest destin, să nu îi fac pe plac.

Dar harta mea din palmă,

A Cosmosului karma,

Tot pe aceleaşi drumuri mă rataceste-ntruna,

Până ce mă va face să îmi accept cununa.

 

Urc palmele spre cer, şi rog c-aceste linii

Să fie acum rescrise,  să-nlature dar spinii,

Şi strâng puternic pumnul, şi-nchid gura şi ochii.

Călătoresc în mine, de suflet să-m-apropii.

Şi sufletu-mi răspunde: tu linişte vei fi,

De-ndat ce mintea-ţi tace…  şi-atunci, tu o să ştii.

 

 

A LUI DOAMNĂ, NEPĂSARE

 

Pe drumul larg, bătut de soare

Trecea caleasca, strălucitoare.

Cu zgomot mult, cu tropot mare,

Cu ale ei roţi scrâşnitoare.

 

Pe perni mov moi, de catifea

Ce straşnic se mai lăfăia

Un domn, lângă domniţă să.

Zâmbea…  casca…  privea în zare

Lang-a lui doamnă, nepăsare.

 

Venea şi câte-un cerşetor

Cu ochi trişti, sfâşietori,

La geam să-l roage mult şi tare,

Don’şorul să-i dea ajutare.

Un ban…  sau orice de mâncare.

 

Dar domnu-i parca-n altă stare,

Prins de a lui grea visare.

Nu nu, răspunse el agale,

În a lui dulce nepăsare.

Oftând, trecuse mai departe-n

Caleaşca lui pe căi deşarte.

 

Afară-i zi, sau noapte chiar,

Stropii de ploaie-apar, dispar,

Se cântă vesel, sau trece-alaiul funerar,

Un obraz e stins, altu-i amar,

Ce-i pasă lui, să-i pese oare?

Binecuvântată, nepăsare.

 

De-o trece o zi, trei, paişpe, două,

De-o fi plină, sau lună nouă,

Părinţii vii, sau prinşi în rama,

Copii lăsaţi, neluaţi în seamă,

Vulpi alergând, dormind pe umeri,

Amor, ura, război şi temeri,

Lumea e mică, lumea e mare,

În a lui roză nepăsare.

 

Răspunsuri simple, de-nţeles

Domniţă cu drag i-a ales,

Nu-i pare rău, nici bine-i pare,

În a lui seacă, nepăsare.

 

Ha ha ha! Râdea ea tare,

A lui doamnă, nepăsare.

 

 

MAREA

 

Stau singură şi caut pe-al mării nisip fin,

Scoici mici, mărgăritare, sub cerul cel senin.

Şi sus privesc spre soare, şi pescăruş ascult,

Când valuri înspre mine-ntre ele se asmut.

Iar briza tot într-una sopteste-al ei suspin,

Când una şi iar una, poveşti vechi de alin…

 

Pe stancile-ascutite apar, dispar, apar,

Furios, iute şi straşnic, etern val după val.

Spume izbesc războinic, vrând parcă să arate,

Cine este stapanu-n asta albă cetate.

 

În zărea azurie vapoare mari cobor,

În zare s-au pierdut atâţia ochi de dor…

Acolo-n departare-i nedesluşit misterul,

Acolo ceru-i marea, iar marea este cerul…

 

 

CE DULCE ESTE VINUL !

 

Catifelat sau aspru,

Fructuos sau de-i picant,

Bogat, intens, matur,

Viu, nobil, elegant.

 

Auriu ori rubiniu,

Cu-aroma şi savoare,

Încet şi lin te poartă,

Spre lumi de dezmierdare.

 

Roze, sau alb, sau roşu,

Degrab’ vine suspinul,

Ce dulce e ispita…

Ce dulce este vinul!

 

Poveşti? O mie are!

Şopteşte, de-l asculţi.

Cu prinţi, regi, vrăjitoare,

Pe mări şi peste munţi.

 

Ei şi-au pierdut averea,

Inima şi destinul,

Strigând: Ah, dar, ce dulce!

Ce dulce este vinul!

 

Tot şi nimic ţi-aduce,

Licoare de fantasme,

Şi dragoste şi faima,

Şi adevăr, şi basme.

 

In vino veritas!

Spunea-nţelept, latinul.

Ce gust, ce foc, ce vrajă!

Ce dulce este vinul!

 

Un strop! O-nghiţitură!

De-ndat’ te-a transformat,

În cine vrei să fii,

Van Gogh, Verdi, Balzac.

 

Se duce tinereţea,

Se duce-amorul, chinul,

Dar ducă-se, dar, toate!

Ce dulce este vinul!

 

 

ÎN AŞTEPTARE, SUB CLAR DE LUNĂ

 

Ce tristă este luna,

Când tu, să-ntârzii pari,

În dulcea ei lumina,

Parc-ai venit… dispari…

 

Pe mica banca verde,

Sub salcia cu flori,

Ea stă îngândurată

Şi-aşteaptă în fiori.

 

La micile-adieri,

Ea tresărind întruna,

Suspin-acum încet,

Suspină ea şi lună.

 

Ce degete nervoase!

Ce mâini înfrigurate!

Ochi mari privesc în zare,

Ş-albastri şi-s departe…

 

Ce lunga-i aşteptarea!

Ce greu atârna timpul!

Ce-ar da să vin-acuma,

Mai repede, destinul.

 

O mai iubeşte încă…?

La fel ca prima oară…?

Gând, chin şi întrebare,

Apare iar şi iară…

 

Oh, Doamne!  El i-aici!

Sărut! Chicot! Iubire…

Sub luna Adam şi Eva,

Pierduţi în nemurire…

 

 

ODA FRUCTELOR

(satiră)

 

Căpşunele, piersicuţe,

Cireşele, pepenaşi,

Ananas şi corcoduşe,

Afine şi struguraşi.

 

Mure, caise şi kiwi,

Pere moi şi portocale,

Zmeură şi mere coapte,

Pe masă dom’şoara are.

 

Orice tânără domniţă, de se vrea slăbuţa tare,

Ronţăie cu poftă fructe toată ziulica mare…

 

Fiindcă ştie de la mama:

„Fructul?  E medicament!

Nici măcar sportu’ nu poate să ţină fructului piept!”

 

Kiwi? El îndată-ţi face,

Obraz fin şi luminos.

Para? Fără dar şi poate,

Picior suplu şi frumos.

 

Mărul face poponeţul,

Să ne fie mai bombat.

Portocala… ochiul face,

Să ne fie migdalat.

 

De vrei buze senzuale,

Roşii şi ceva mai groase,

Căpşunica-i o minune,

În cantităţi generoase.

 

Pepenele? Este musai

Să consumi până ce pici,

Asta dacă vrei să ai…

De’jte lungi şi-urechi mici.

 

Cu vreo patru piersicuţe,

De te speli pe cap, frumos,

Cosânzeană vei fi, dragă,

Cu păr lung şi mătăsos.

 

Murele fac sânul plin,

Struguri pe stomacul gol:

Un nas mic, ca de prinţesa,

Şi zambesc fermecător.

 

Gata! Ce mai tura vura,

Fructu-i  simplu şi facil.

Draga mea, pe lângă tine

Afrodita-i mic copil!

 

Chiar şi-un domn, trăznit de-amor,

Îndrăzneşte o-ntrebare:

„Tânără domniţă scumpă,

Care ţi-e secretul, oare?’’

 

Hihi! Chicoti domniţa,

Fluturând genele-i lungi:

„Vezi tu…  al meu tânăr domn,

Că secretul meu… e-n pom!”

 

 

MOTĂNEL

 

Motănel cel scumpicel,

Tare drăgălaş e el,

Merge-ncetişor, se-alintă,

Pe „sub piele”-ncet îmi intră.

 

Ochişorii lui de jad,

Cafenii şi blânzi zâmbesc,

Secretos ei plănuiesc,

În capcana lor să cad,

(Eu nu lupt, şi tot zâmbesc!)

 

Ba se joacă, ba mai toarce,

Pupături şi mieuneli,

Îl dezmierd, zic:

„Vino-ncoace,

Sufletul ţi-l dăruiesc,

Mâţ simpatic,

te iubesc!”

————————————-

OLTEANU Dana Maria, poetă de factură neo-romantică. Născută la 4 septembrie 1982. Fondator şi proprietar al „Danara String Art”. Artist autodidact, cu experienţa artistică în muzică (membru al formaţiei BENETONE), pictură, desen, poezie şi tehnică de string art (https://www.etsy.com/shop/DanaraStringArt). Începând cu anul 2015, a transformat string art din hobby în activitate profesională prin realizarea de tablouri din cuie şi aţe pe lemn, instalaţii de artă vizuală şi ateliere de string art. Maestru practicant Reiki. Licenţiată în Economie, Comerţ şi Turism, cu experienţă profesională în copywriting & publicitate online. (George ROCA, Rexlibris Media Group, 6 noiembrie 2017)

În urmă cu câteva zile, Judecătoria sectorului 1 din Bucureşti urma să se pronunţe asupra cererii formulate de autoproclamatul Consiliu Director al UZPR pentru a i se recunoaşte calitatea de reprezentant al uniunii de creaţie a breslei noastre. Dar, pentru a doua oară, instanţa a amânat soluţia, noul termen fixat fiind 2 noiembrie. Până la ora la care scriu aceste rânduri, nu a fost publicată motivarea, dar înclin să cred că un foarte probabil argument îl reprezintă lipsa dovezilor care să convingă onorata instanţă că aceştia sunt adevăraţii reprezentanţi ai Uniunii noastre. Mă refer, la echipajul de comando, încropit la pretinsa Adunare Generală din 2 septembrie din ordinul puciştilor cu epoleţi, aceiaşi cu cei care, cu câteva luni în urmă, l-au constrâns pe Doru Dinu Glăvan, preşedintele statutar ales al UZPR, să se autosuspende din funcţie şi să predea uzurpatorilor ştampila şi cheile sediului din Bulevardul Magheru.

Numai că, în şedinţa publică din 28 septembrie, Judecătoria sectorului 1 a admis „cererea petentei Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, prin Doru Dinu  Glăvan”, şi a dispus înregistrarea modificărilor la Registrul Special aflat la grefa acestei judecătorii. Este vorba despre organele de conducere al UZPR statutar alese la Adunarea Generală din 8 septembrie care l-a reconfirmat pe Doru Dinu Glăvan ca preşedinte al Uniunii. Totodată, Judecătoria sectorului 1 a dispus respingerea „ca inadmisibilă” a cererii de intervenţie formulată de auto-proclamatul Consiliu Director emanat în urma puciului cu epoleţi.

Nu am calitatea şi cu atât mai puţin intenţia de a cere distinşilor juraţi să ia în considerare această soluţie, dar, ca fiecare cetăţean pentru care supremaţia legii şi al legalităţii este o axiomă pentru viaţa colectivităţii, nu pot să nu atrag, cu toată seriozitatea atenţia asupra faptului că sediul UZPR continuă să fie ocupat în mod abuziv de către acest grupuscul veleitar. Cu toate acestea, în asemenea condiţii cu totul neprielnice, adevărata conducere a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România îşi îndeplineşte misiunea cu care a fost investită. Asta în vreme ce pseudo-conducerea uniunii este ocupată, prin trompetele sale ruginite, cu denigrarea acelor ziarişti – deloc puţini, personalităţi reprezentative ale presei scrise şi audiovizuale –  care au refuzat, refuză şi vor refuza pact cu diavolul.

Vrem sau nu vrem, asta este situaţia! Şi totuşi, în pofida mesajelor otrăvite şi mincinoase lansate de propagandiştii clanului cupid, la pachet cu sforăitoarele  promisiuni fără şanse de realizare, tot mai mulţi confraţi se adresează conducerii statutar alese a UZPR. Unii, pentru  li se întocmi dosarele de atestare pentru a deveni membri ai uniunii, în vreme ce alţii, pensionari, pentru a perfecta documentele necesare primirii indemnizaţiei prevăzută de Legea 83/2016.  Din păcate, deocamdată, adevărata  conducere a uniunii nu poate face mai mult decât să ia act de aceste probleme, aşa după cum – tot deocamdată, sper!- se aşteaptă decizia cu caracter definitiv şi irevocabil a justiţiei în baza căreia să reintre în sediul abuziv ocupat de către gruparea fracţionistă. Am scris „deocamdată” şi vreau să cred că va există, cât mai curând, un punct terminus al acestei revoltătoare sarabande de tertipuri şi stratageme mincinoase care nu se pot numai decât „morişca abuzului de drept”!

S-ar putea ridica, desigur, întrebarea: de ce, din moment ce există soluţia dată de Judecătoria Sectorului 1, conducerea statutară şi legal recunoscută a UZPR nu a solicitat autorităţilor abilitate să se procedeze  la evacuarea  puciştilor din sediul pe care îl ţin mai mult sub cheie şi după zăbrele? Atât la propriu cât şi la figurat! Foarte simplu, pentru că, până nu va exista o sentinţă definitivă şi irevocabilă, conducerea UZPR nu doreşte să se recurgă la măsuri de forţă şi nici  să facă gesturi sau declaraţii care ar putea  fi răstălmăcite, de către pucişti şi zvonacii lor,ca tentative de pune presiune pe justiţie.

Acestea fiind spuse şi scrise, nu aş putea pune punct înainte de a insera o idee, dureros de adevărată, care revine cu o semnificativă frecvenţă în discuţiile publice privind intolerabila situaţie impusă şi întreţinută de către clica destabilizatoare: „Justiţia se află, acum, un extrem de important examen în faţa noastră, a celor care încă mai credem în statul de drept şi în supremaţia legii.” Idee pe care o argumentau astfel: „De felul în care vor  fi stopate şi sancţionate, potrivit legilor statului de drept,  acţiunile ale unor indivizi fără scrupule, care nu doresc decât dezbinarea şi înregimentarea celei de a patra putere în stat, va depinde, într-o mare măsură, şi nivelul încrederii publice în actul de justiţie!”

Acesta este mesajul transmis de cei care ne respectă şi au încredere în breasla noastră, a ziariştilor, şi  nu văd ce altceva ar mai putea fi adăugat!

————————

Şerban CIONOFF

Bucureşti, 1 noiembrie 2017

PARTURIUNT MONETS, NASCETUR RIDICULUS MUS
(Se opintesc munții și se naște un șoarec ridicol)

În ziua de 5 Noiembrie, 2017, cu surle și trâmbițe Oraganizațiile Ne Guvernamentale din România au căutat să declanșeze un nou val de proteste destabilizatoare în România.

Cu circa zece zile mai devreme pe rețelele de socializare publică, mai ales pe Facebook, dar și prin twitter și e-mail, au fost trimise apeluri, ”pronunciamentum”-uri și scrisori jăluitoare în toate părțile. În esență a fost declanșată dimensiunea “militară” a OGN-urilor. Cu riscul de a repetă trebuie să menționăm din nou “modus operandi” al acestor ONG-uri.

În primul rând trebuie spus că aceste OGN-uri nu apar spontan. Ele sunt puse la cale și plănuite cu grijă de oameni specializați în manipularea maselor, a stărilor emoționale de masă și care în plus au o agenda, intenții foarte clare. În jurul unei “idei”- camuflaj sunt adunați tot soiul de oameni, racolati din rândurile celor imaturi, celor blocați intelectual, al îndrăgostiților de idei fixe, și a celor care sunt în orice moment contra, scandalagii. Aceștia constituie masa de manevră sau, din nou repet, ”imbecilii utili”.

Pentru plănuitele demonstrații acești “imbecili utili” au fost mobilizați și scoși în stradă. Dar în ciuda enormei pregătiri logistice, a numărului nesfârșit de “apeluri”, numărul celor ieșiți la tărăboi, ”la revuluție”, a fost mic. După datele furnizate de organizatorii demonstrațiilor în TOATĂ țara ar fi ieșit în stradă circa 50.000 de oameni. Aici însă trebuie să fim foarte precauți. ”Organizatorii”, atunci când își socotesc oamenii ieșiți la acțiune, folosesc întotdeauna sistemul de numărare a lui Ghiță Pristanda: numără de două și trei ori și socotesc rău. După regula folosită în toată lumea, numărul propus de organizatorii, din capul locului trebuie coborât cu 30%. Deci putem vorbi de circa 30-35 de mii de demonstranți. Este un număr infim raportat la populația țării. Dar deși infim cererile lor erau grandioase. Nu se mulțumeau să ceară un anume lucru, pur și simplu cereau “alegeri anticipate” și “guvern nou”. Adică mai puțin de 0.10 la sută cerea anularea unor alegeri generale, ținute cu un an în urmă, și la care s-au exprimat prin vot valid circa cincisprezece milioane de Români. Dacă asta nu este impertinență mă întreb ce poate fi.

Este de subliniat că TOATE formațiunile politice în opoziție au sprijinit aceste demonstrații. Numărul infim al celor adunați la zarvă arată că apelul la populație al opoziției, aleternativa lor, nu este luată în seamă. Dacă orice asta ar trebui să îi pună pe gânduri și ar trebui să îi facă să își dea seama că obstrucționismul de dragul obstrucționismului nu este o soluție. Pentru a fi credibil nu este suficient să spui nu, este necesar să spui de ce și, mai ales, să oferi o alternativă. Formațiunile politice din opoziție, până acuma, se dovedesc incapabile să ofere o asemenea alternativă. Dar dincolo de asta trebuie răspuns la întrebarea cui folosesc aceste demonstrații și de fapt ce doresc să obțină cei care manipulează OGN-urile și prin ele pe “imbecilii utili”. Răspunsul nici nu este așa de greu de dat.

Pretextul demonstrațiilor îl constituie foarte moderate ajustări la sistemul juridic românesc. Mai exact lămurirea mai clară a relației dintre puterea legislativă, executivă și judecătorească. Aici trebuie să fim foarte lamuriți.

În orice democrație rolul dominant îl are puterea legislativă. Celelate două ramuri, judecătorească și executivă, au mai mult un rol subordonat și cumva de supraveghere a unor eventuale exagerări ale legislativului. Dar din nou, ca emanație a voinței alegătorilor, legislativul are întotdeauna rolul prim. Ramura judecătorească își păstrează libertatea prin măsura inamovibilității magistraților, dar procurorii, și aparatul judecătoresc trebuie numiți de legislativ, căci legislativul este ales de popor. Acest sistem, al numirii de către legislativ, este observat și respectat în toată lume democrată. În această direcție și pentru a anula exagerările privind “drepturile” ramurii judecătorești, sunt propuse modificările de justiție în România. Aceleași măsuri au fost luate și în Ungaria, Polonia, Cehia. De fiecare dată aceste eforturi de a consolida democrația au fost protestate vehement de către Bruxelles și de cercurile legate de el. De fiecare data aceste cercuri au cautat sa declanșeze mișcări stradale. De fiecare dată au eșuat căci nu este acceptabil ca într-un “stat de drept” legea să o facă strada. Ne putem întreba, de ce? Din nou răspunsul este simplu.

Cercurile de la Bruxelles și alte “puteri” apusene, tratează țările Est Europene ca pământ cucerit, ca protectorate și colonii. Pentru a avea o “fațada” frumoasă, acolo ei doresc să fie un soi de democrație de decor, dar fără dinți. Iar acești “dinți” se scot organizând puteri “paralele” în stat. În mod concret existența unui așa zis “judiciar” de capul sau și peste legislativul care singur este ales. Existând două poluri de putere, autoritatea “colonială”, le poate juca după vrerea ei. Atunci când aceast fals legislativ a fost dată în vileag, cum ziceam, în Polonia, Ungaria, Cehia și acuma România, acești “protector” intră în panică și declanșează “demonstrațiile” de felul celor la care asistăm. Dar aici există un pericol pe care “protectorii” nu l-au luat în calcul: poți minți doar de atâtea ori, poți înșela doar de atâtea ori, poți striga “lupul la oi” doar de atâtea ori. Asta s-a întâmplat acuma, cu voia lui Dumnezeu, în România.
OGN-urile și “imbecilii utili” au tras, dar au tras pe lângă.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

5 noiembrie 2017

„O să vină ziua, în care întreaga lume civilizată va recunoaşte fără şovăială că sugrumarea în faşă a bolşevismului ar fi fost o nespusă binecuvântare pentru omenire”.

(Winston Churchill)

 

 

Într-adevăr, ar fi fost ” o nespusă binecuvântare pentru omenire”, dar din păcate nu s-a întâmplat acest lucru. Cea mai mare tragedie a sec. XX a fost deschiderea cutiei Pandorei de către satanistul V. Lenin. K. Marx și F. Engels au fundamentat teoretic ideologia comunistă, așteptând condiții favorabile de implementare a ei în cel mai bogat imperiu capitalist – Marea Britanie. V. Lenin a făcut cea mai mare greșeală (să fi fost doar o greșeală?) de a implementa această ideologie în forma cea mai perversă în cel mai înapoiat imperiu din Europa – Imperiul Rus. Deci, V. Lenin a fost autorul loviturii de stat din octombrie 1917 (lovitură de stat nu marea revoluție din octombrie fiindcă în noaptea de 24 spre 25 octombrie 1917 practic nu a murit nimeni. Tot Lenin a declanşat Teroarea Roşie, care a dus la măceluri fără precedent în istoria omenirii. Iată doar câteva din îndemnurile „marelui umanist” V.I.Lenin, cel care „ne este tată şi bunel”: „…Nu numai abolirea tuturor religiilor, ci şi a oricărei morale ceea ce va face ca totul să fie permis” (K. Marx. Manifestul Partidului Comunist Marx, promovat de V. Lenin). “Trebuie să folosim orice şiretlic, truc, perfidie, ilegalitate, minciună. Regula de bază este de a specula tot timpul conflictele de interese dintre statele capitaliste”. „Ar fi o ruşine să nu-i împuşti pe bărbaţii care nu vor să se prezinte la recrutare şi care se sustrag de la mobilizare. Ţineţi-mă la curent cu rezultatele acestei măsuri”. “Ceea ce ne trebuie este energia sălbatică, şi iarăşi energia. Sunt mirat şi chiar îngrozit de faptul că a trecut mai bine de o jumătate de an de când se tot vorbeşte despre bombe, fără însă ca măcar una singură să fi fost fabricată” (]n timpul democrației lui Kerensky). După luarea puterii de stat Lenin nu a ezitat imediat să-şi folosească întreaga energie şi bombele atât de dragi lui. Acestui aşa zis mare „umanist” îi aparţine straşnica prin esenţa ei frază „…Fie ca 90% din poporul rus să piară, dar măcar 10% să ajungă până la revoluţia mondială”, iar organul său de presă „Pravda” scria. „…În continuare imnul clasei muncitoare va fi imnul urii şi al răzbunării”.

După Lenin a venit Stalin care a înzecit numărul victimelor. Ţin însă să înclin spre faptul că oricine din acea „bandă de personalităţi din lumea interlopă”– expresia lui W. Churchill, din realizatorii puciului din Octombrie, a Terorii roşii, ar fi fost în fruntea statului sovietic – Lenin (dacă trăia mai mult), Troţki, Zinoviev, Buharin ş.a. rezultatul ar fi fost, cu mici excepţii, acelaşi. Toţi aceşti scrântiţi la minte erau de-o teapă. Potrivit istoricului britanic Tony Judt,  în timp ce național-socialismul (fascismul) a fost cel mai mare rău, comunismul (socialismul internațional) rămâne cel mai mare pericol.

Să încercăm să aducem doar câteva secvențe din această perioadă de groază a secolului XX. Doar teroarea roşie din anii 1918-1923 (generată de Lenin care încă era viu!) s-a soldat cu peste 2 milioane de victime, în mare parte martiri, torturaţi prin metode cekiste inimaginabile prin cruzimea lor pentru o minte sănătoasă (date spicuite din cartea „Teroarea roşie în Rusia în anii 1918-1923” editată la Berlin în a. 1924 scrisă de C.P.Mel’gunov, emigrant rus în a. 1923. Unii încearcă să separe crimele lui staliniste de numele lui Lenin ceea ce nu e corect. “Lenin a fost acela care a pus fundaţia politică a statului, care a făcut tehnic posibile crimele monstruoase ale lui Stalin” declară istoricul britanic Leggert G. (Leggett, G. The Cheka: Lenin’s Political Police Oxford: Oxford University Press. 1981).

Conform datelor publicate în „Cartea neagră a comunismului”, elaborată de un colectiv sub conducerea lui Stephen Courtois în baza a circa 400 de surse, doar estimările minimaliste au ajuns la straşnica cifră de 314.772.300, inclusiv: Rusia – 118.015.000; China – 110.000.000; Ucraina – 29.012.500; alte naţionalităţi în Rusia şi în fostul imperiu sovietic – 10.000.000; Vietnam – 7.250.000; Bielorusia  – 4.500.000; Congo – 4.000.000; Evreii – 3.500.000; Germania – 3.250.000; Cambodgia – 2.000.000 (max. 4.000.000); Coreea de Nord – 3.000.000; Polonia – 2.700.000; România – 2.451.400 (inclusiv 1.500.000 în Basarabia şi Bucovina); Ţările Baltice – 500.000 (max. 2.000.000); Cazacii – 2.000.000; Tibet – 2.000.000; Somalia – 1.050.000; Cuba – minim 500.000 (max. 2.000.000); Mozambic – 1.500.000; Ruanda – 1.500.000; Afganistan – 1.450.000; Angola – 1.000.000; Irak – 1.000.000; Zimbabwe (Rhodezia) – 1.000.000; Spania – minim 600.000; Etiopia – 500.000 şi încă alte 26 de naţiuni, care au suferit într-o măsură mai mică, dacă ar fi corect din punct de vedere moral să ne exprimăm astfel. Acesta este purul adevăr orice ar îndruga avocații neocomuniști.

O caracteristică foarte adevărată a comunismului o găsim în filosofările marelui filozof român Petre Ţuţea: “…Ca să constaţi că e incapabil comunismul de guvernare, nu trebuie să ai doctoratul în ştiinţe sociale. Orice bou vede că nu e bun. El vede că mă-sa rabdă, nevasta rabdă, copiii rabdă… vede tot şi totul pute… Comuniştii sunt văcari: consideră oamenii ca văcarii cirezile. Cum poţi gândi egalitatea absolută – că aşa trebuie s-o gândeşti ca să fii comunist – când nici nu ieşi bine în stradă şi te-ntâlneşti cu ea, cu inegalitatea?…Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului”.

Ei bine, să revenim la actualitate. Pe 7 noiembrie 2017 se împlinesc 100 de ani de la comiterea acestei grave erori istorice care a costat atât de scump Omenirea. O nouă „bandă de personalităţi din lumea interlopă” (cu toate că ar fi prea mult spus despre acești neocomuniști-capitaliști agramați) încearcă să lustruiască imaginea ”marelui făuritor al raiului comunist”. Pe 28 octombrie curent Palatul Republicii a fost transferat în timp cu 50 de ani în urmă: lozinci comuniste, drapele roșii, pancarte și atmosfera. A avut loc ”plenara comitetului central al pcrm” dedicată ” aniversării a 100 de ani de la marea revoluție socialistă din octombrie”, deschisă de secretarul general al pcrm V. Voronin, la care au participat invitați din diferite țări ale lumii (Germania, Grecia, Finlanda, chiar și din România. Din Rusia, moștenitorul legal al urss și pcus, n-a venit nimeni!), toți cei din sala Palatului purtând o medalie în piept cu controversatul însemn bicolor (numit pe drept cuvânt de ucraineni colorado!). În această zi când creștinii pomenesc morții antihriștii în Palatul Republicii i-au ridicat în slăvi pe călăii milioanelor de victime! În stilul mentorilor lor trei comsomoliști au ridicat pe scenă drapelul partidului cu chipul lui Lenin, stând în picioare lângă drapel pe tot parcursul plenarei. Doar că, ghinionul lor, pliurile drapelului au format altceva în locul chipului ”marelui Il’ici”. Cei trei au străjuit timp de apr. trei ore lângă un alt chip (las la discreția D-stra să stabiliți cu ce se aseamănă!). A urmat un lung, monoton și plictisitor monolog (raport de 1 oră 50 min., însuși Voronin a recunoscut că va fi lung însă, lipsit de modestie, a menționat: ”E lung însă astfel de rapoarte se citesc (tocmai l-a citit la direct!) o dată la o sută de ani”) cu bâlbâieli și, deseori, pierderea gândului când se rupea de la hârtii. Să ne oprim la doar câteva din gogomăniile spicuite din ”raportul făcut o dată la o sută de ani”. ”…Cu regret nu am putut să fim atunci în 1917 alături de V.I. Lenin, acolo unde s-a creat marea istorie…istoria întregii omeniri…Bolșevismul este ideea înmulțită la tehnologiile sociale (Bolşevismul este o recidivă a canibalismului sălbatic, a unui mod de viaţă de peşteră, a moravurilor de animal spunea marele intelectual rus A. S. Izgoev (Sotzializm, cul’tura i bol’shevizm)…Ideologii contemporani doboară monumentele acestui mare om…Viziunea lui genială, know-how-ul lui exprimându-ne în limbaj modern…Aceasta putea să facă doar marele Lenin…Lenin era mintea revoluției…El nu a făcut nicio greșeală, nici tactică nici strategică” a declarat plin de importanță comunistul-capitalist Voronin. Prostii. Faptul că pe sama lui sunt sute de milioane de jertfe (inclusiv în Basarabia o populație înjumătățită numeric de discipolii lui!), mii de biserici și mănăstiri distruse și zeci de mii de clerici lichidați sau trimiși în primul lagăr de concentrare de la Solovețk (este invenția lui la 1918) (astăzi Voronin o face pe bunul enoriaș!), astea nu sunt grave erori (probabil Voronin să aibă dreptate, toate acestea nu au fost erori ci acțiuni premeditate, conștientizate de satanistul Lenin)? Iar una din erori a fost recunoscută de însuși Lenin: introducerea NEP-ului (noii politici economice!) după ce milioane de oameni au murit de foame, iar economia fusese adusă la pământ.

La un moment dat, încercând să facă referință la versurile lui A. Blok, a făcut o paralelă între apostolii lui Hristos și ”cei 12 apostoli ai revoluției” (banda de interlopi) ai lui Lenin. E ca și cum ai pune semnul egalității între Dumnezeu și satana! Iar faptul că Lenin l-a întruchipat pe satana vorbesc exemplele de mai sus. Referindu-se la Basarabia a trântit o gogomănie fără noimă: ”Republica Moldova pentru prima oară a devenit stat suveran în componența urss!”. Nu a existat o Moldovă a lui Ștefan cel Mare, considerat de Vatican ”atlet al lui Hristos” și ”apărător al creștinismului”, apărată de el timp de 47 de ani de păgânii turci. ” În 22 de ani de ocupație românească au fost lichidați 30000 de basarabeni…(gogomănii inventate de politrucii lui. Dar chiar dacă ar fi așa se compară cu peste un milion de victime comuniste!)…În 1931 au fost închise 47% de școli, iar în 1932 – alte 40%! In a. 1933 în Basarabia au fost închise 40% de spitale”. Gogomănii mai mari nici că poți inventa. Mai sunt în viață părinții și bunicii noștri care au urmat ”cele 4 sau 7 clase românești care băteau cele 10 clase sovietice”. Și toate aceste inepții erau aplaudate inclusiv de președintele partidului socialist din România Constantin Rotaru, care în cuvântul său de salut a declarat că pcrm este ”unul dintre cele mai bune partide dintre partidele de stânga”. Adică acest srl condus de capitalistul nr. 1 din Republica Moldova este considerat ”cel mai bun partid de stânga”. Atunci halal de așa stângă. Sunt gata să-i respect pe cei cu convingeri sincere de stânga (stânga adevărată asigură o mai bună protecție socială), dar unde sunt acești neocomuniști contemporani? Cine sunt aceștia cu convingeri sincere de stânga? Capitalistul Voronin, capitalistul Reidman, capitaliștii Dodon și Greceanîi ș.m.a.?

Îi ascultam discursul și mă cutremuram de duplicitatea lui. Dacă V. Lenin ar fi fost un adevărat comunist, cum încearcă să ne convingă, atunci însuși V. Voronin ar fi trebuit să atârne alături de sutele de mii de ”contrarevoluționari” (zecile de mii de clerici, sutele de mii de intelectuali): pentru că își face cruce în fața lui Hristos – dușmanul nr. 1 al satanistului Lenin; pentru că a trădat proletariatul, făcându-se împreună cu feciorașul său miliardar care ”suge sângele clasei muncitoare”. Iată ce perspectivă l-ar fi așteptat pe comunistul-capitalistul nr. 1 dacă printr-o minune Lenin ar fi înviat.

În finalul lungului său discurs Voronin a declarat cu emfază: ”…Revoluția continuă… Revoluția are un început dar nu are un sfârșit…Viitorul ne aparține”. Adică ne cheamă pe toți să nu ne coborâm de pe baricade. Bastarzi de alde Dodon, Ivan Ceban, Batrâncea, Novac, Pânzari (mai era unul Petrenko care însă a dat bir cu fugiții când a simțit că îl frige!) au înțeles la direct această chemare în stilul idolilor lor. Dar când și cine să și mai construiască ceva, să mai pună ceva pentru a avea ce împărți fiindcă cum spunea cineva ”Capitalismul este împărțirea inegală a bogăției, iar socialismul – împărțirea egală a sărăciei”.

În final vin cu înțeleptul îndemn al lui Istrate Micescu:  „Dacă cineva vrea să parcurgă în câţiva ani, în sens invers, drumul făcut de omenire în zeci de mii de ani, n-are decât să îmbrăţişeze comunismul. Dacă o va face singur, va comite o prostie faţă de propria-i soartă, dar dacă va târâ după el şi pe alţii, se va face vinovat de crimă împotriva civilizaţiei şi a istoriei”. Voronin, Dodon, Greceanîi se fac vinovați de crimă împotriva civilizației.

Pericolul revenirii ciumei roșii la putere după alegerile din 2018 este mare, este foarte mare.

Treziți-vă cei de dreapta și centru-dreapta! Treziți-vă intelectuali! Să urmăm sfatul marelui Mateevici: ”Să nu uităm norodul, țărănimea. Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum  noi nu putem face nimic fără el”. Să nu-l lăsăm pe bunul moș Ion, credul, dezinformat și debusolat dea binelea pe mâna lui Dodon și banda lui.

——————————

Valeriu Dulgheru

Chișinău

2017

Dor de toamnă

 

Mi-e dor de tine, toamnă,

Când vine-un vânt pribeag

Și-mi răvășește zarea,

Și-mi poposește-n prag.

 

Mi-e dor de tine, toamnă,

Cu fân stingher prin luncii

Și păsări călătoare,

Și multe mere dulci.

 

Mi-e dor de tine, toamnă,

Cu vraf de ghidușii

Și crizanteme albe,

Și multe bucurii.

 

Mi-e dor de tine, toamnă,

Cu chipul tău blajin

Și vorba ta sprințară,

Și bunul tău suspin.

 

Mi-e dor de tine, toamnă,

Când cade-un vânt pribeag

Și-mi adumbrește zarea,

Și-mi stă, grăbit, în prag.

——————–

Eleonora Schipor

Ucraina