Cuvânt și iubire

QUI TACET CONSENTIT
(Cel care tace este de acord)

Existenta umană poate fi rezumată că fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei, cu suișurile și coborasurile ei, cu perioadele ei de plictiseală.Totuși nevoia de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate injghebarile omanești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău, este formă de vitejie și fermitate morala.

Complexitatea acestei situații este încă mai mare dat fiind faptul că întâmplările vieții omenești nu se pterec în vid sau “în principiu”; aceste întâmplări sunt concrete și întotdeauna personale și, datorită acestor împrejurări, obligația de a face opțiuni este încă mai imediată. Prin urmare ar trebui să fie limpede că responsabilitatea celor aflați în poziția de a lua decizii care afectează un număr mare de persoane, cei care se fălesc a fi “cei ce tunăși fulgeră”, responsabilitatea lor este covârșitoare. Dar totodată această nu înseamnăcă responsabilitatea celor “de jos” nu există și mai vârtos în clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.

Istoria are propria ei direcție și nimeni nu îi poate schimbă curgerea. Conducătorii și cei aflați “la putere” vor fi pomeniți ca “buni” numai în măsură în care simt și urmează cursul isoriei. Conducătorii sau instituțiile care își închipuie că pot manipula “poporul” sau direcția istorică sunt sortiți ca iute să afle că ei gândesc anapoda…În fapt conducătorii și instituțiile care încearcă să se opună direcției istorice întotdeauna dispar că un vis urat. Ceea ce trebuie însă reținut este că în momentele de criză, în momentele de “definiție” toți cei care au o părere trebuie să o rosteasc, măcar sub forma alăturării afective la ceea ce este bun și la refuzul de a sta complice răului. Nu există iertare pentru tăcere!

Nu există iertare pentru tăcere mai ales azi când miza luptei este identitatea persoanei și “locului” sau anonimatul degradant al “individului”, simplu număr socio-economic, sau prostul gust al “globalismului”. Este opțiunea între Tradiție, Credință, Neam și Familie și între « globalism », »sorosism », »familia alternativă », și « demonism ». Fiecare și toți trebuie să facem această alegere și pentru ea vom da sama și în lumea asta și în cea care va să fie. Atitudinea de așteptare, de stat pe gard, și în două luntre, deci lașitatea morală, starea « căldicică » sunt jalnice, mai ales când o singură vorba, rostită bine și la vreme, poate schimbă stari. Iar a te exprima înseamnă și curajul de a înfrunta « moda ». Curajul de a afirma că o acțiune ordonată prin «pronunciamentum »  al unor Organizatii, asa zis, »ne guvernamentale, nu este ceva careia trebuie sa te supui. Mai degrabă este ceva căruia trebuie să te opui. Am în gând apelul strident lansat în ultimele zile la proteste pentru a « apăra justiția ». Oare « apărarea justiției » înseamnă subminarea « statului de drept », atâta cât va fi fiind el ? Acele apeluri conțin invenții și minciuni sfruntate. Ele « avertizeaza » în chip mecanic despre « pericolul » : »putinismului, orbanismului și erdoganismului ». Dar nu spun o vorba despre represaliile din Catalunia, despre felul în care « democratica » Spanie, cu binecuvântarea Bruxelles-ului a arestat pe toți cei pe care Catalunia i-a ales în mod liber. OGN-urile nu sunt o soluție, ele sunt o cursă și una care lucrează pentru oricine și mai puțin interesele Neamului Românesc. Să nu cădem în această cursă și să spunem lucrurilor pe nume.

Cei care au o părere și opțiune ar trebui să le exprime, repet, măcar prin sentimente și refuz de a se alătura raului, care în cazul de față este subminarea  « statului de drept », și ar trebui să nu uite că, întotdeauna , “qui tacet consentit”, cel care tace este de acord.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

5 noiembrie 2017

 

Foștilor mei învățători

 

Dragii mei învățători,

Bunii mei sfătuitori,

Să trăiți atâta căt doriți

Și nicicând să nu îmbătrâniți.

 

 

V-au nins florile de măr

Cu fire albe al  vostru păr,

Dar în suflet mereu se strecoară

Tinerețea și primăvara.

 

 

Vorba voastră e povață,

Ce-o păstrez întrega viață

De-a trăi, munci și cuteza,

Greutățile de a le-nfrunta.

 

 

Bunii mei neobosiți

Și mereu  neosteniți,

Mult se cade, se cuvine

Să vă fie-n viață bine…

 

 

S-aveți pace, sănătate,

Voie bună și de toate,

S-aveți în case numai sărbători,

Pe masă mereu buchete de flori.

 

————————-

Eleonora Schipor

 

P. S. Dedic acestă poezie tuturor foștilor mei învățători și profesori școlari ai școlii medii din Pătrăuții de Jos. Mă plec cu pioșenie în fața memoriei luminoase a celor ce au trecut deja în lumea umbrelor. Celor care sunt în viață le doresc multă-multă sănătate, viață fericită, bucurii de pe urma copiilor și nepoților și Dumnezeu să vă aibă în paza sa întreaga viață. Să trăiți mulți ani și toți buni.

Foștilor mei elevi

 

Acum 40 de ani

Cu toții erați școlari,

Aveați gânduri și speranțe

Și un viitor în viață.

…Încet anii au trecut.

Nu-i așa ca la-nceput,

Mulți ați devenit bunei

Și aveți și nepoței.

Vă doresc s-aveți de toate –

Fericire, sănătate,

Să aveți viață frumoasă

Și pâine mereu pe masă.

———————————

Viorica Șvabiuc, fosta dirigintă a clasei a 10-ea A, a promoției a 4-a a școlii medii din Pătrăuții de Jos.

P. S. Aceste versuri și multe cuvinte calde și din suflet izvorâte ni le-a dedicat fosta noastră dirigintă și profesoară de educație fizică și sport la ăntâlnirea la care ne-am revăzut după 40 de ani.

Trecut-au anii

 

 

Trecut-au anii copilăriei,

Frumoși, hazlii, demult se știe.

Ați străbătut cale prin fapte bune

S-aveți voi azi un mândru nume.

 

 

Copilăria este ca macul aprins,

Cu ghiocei-speranțe, dor și vis,

Cu pași gingași, sufletul curat

Prin școală cu carte s-a înzestrat.

 

 

Muncind în timp cu prisosință,

Donați sunt cu succes prin rezistență,

Și n-au pierdut vremea când era «în toi»

Să fugă fără rost pe lângă ei.

 

 

Trecut-au anii zeci de primăveri,

Când voi erați elevii de mai ieri…

Anii de școală au rămas amintiri,

O nostalgie cu floare de mir.

—————————

Viorica Schipor–Pițu, fostă profesoară din Pătrăuții de Jos

P.S. Această poezie fosta noastră profesoară de limba și literatura rusă ne-a dedicat-o la neuitata noastră întâlnire la cei 40 de ani de la absolvirea școlii. Îi mulțumim frumos și îi dorim sănătate ei și tuturor foștilor noștri dascăli ce ne-au învățat carte și ne-au ajutat să devenim oameni.

Organizatiile Ne Guvernamentale și cei care le controlează pun la cale un nou val de demonstrații în România. Scopul acestor demonstrații, dincolo de ambalajul lor otrăvit, este de a destabiliza România de a fărîmă și puțina stare de “stat de drept”care există.

Cu toții ne amintim că mai puțin de dousprezece luni în urmă în România au avut loc alegeri parlamentare. Rezultatul lor a însemnat o zdrobitoare victorie a Partidului Social Democrat și posibilitatea acestei formațiuni politice de a forma guvernul și de a controla puterea legislativă din România. Acest rezultat a fost obținut în urmă unor alegeri. Alegeri care au fost recunoscute ca libere și democratice. Este fără îndoială că formațiunile politice care au pierdut și care se află astăzi în minoritate nu sunt bucuroase și este de înțeles, nimănui nu îi place să piardă. Este iarăși adevărat că un mare număr de Români au ales să nu meargă la vot, era dreptul lor să facă asta și ei și l-au exercitat din plin. Ce nu este însă normal este ca oameni care nu au participat la vot să se vaite “post factum” și să se declare nemulțumiți de rezultatul alegerilor. De ce nu au mers la vot? Dar scandalos este faptul că aceiași oameni sunt gata să demonstreze și protesteze, să #reziste și iar să #reziste, din nou șidin nou. Este evident că cei care acționează în acest fel dovedesc inconsecvență în gândire, confuzie și nu în ultimul rând prostie. Câteva lucruri trebuiesc repetate.

Romania este, sau oricum se declara, a fi un “stat de drept”. Prima condiție pentru a te putea califica “stat de drept” este să respecți regulile ordinii democratice. Iar asta înseamnă să respecți rezultatul alegerilor liber exprimate. Cu ce drept grupul de înapoiați mintal amintit mai înainte vine și contestă voturile exprimate de circa 70% din votanții Români? Cu ce drept aceiași retardați pot cere ca demonstrațiile lor să fie criteriul de verificare al democrației? Cu ce drept aceast vermin își permite necuvința de care dă dovadă?

Actuala majoritate parlamentară, puterea legislativă a fost aleasă democratic și ea trebuie lăsată să își împlinească programul ei de guvernare. Opoziția, deci minoritatea, are dreptul să își exprime punctul de vedere și are dreptul să folosească mijloacele parlamentare care îi sunt îngăduite sub lege. Dar în momentul în care trece la violențe, șantaj și amenințări, majoritatea nu are dreptul, are OBLIGAȚIA să folosească toate mijloacele de care dispune pentru a menține ordinea constitutionala. (Și personal mă minunez de ce nu o face!). Iar cu aceasta trebuie să revenimla cei care se adună în stradă, la “imbecilii utili”.

Acești nătărăi sunt colectați dintre tinerei și tinerele total tulburați hormonal și care, în bună măsură, sunt racolați din progeniturile penibile ale neo-ciocoimii, a celor care peste noapte s-au făcut “patroni” și care zidesc sinistrele “bunkere de vacanță”, monumente ale prostului gust și ale neamului prost. Acelor tinerei cretinoizi li se alătură tomanteci rămași într-o adolescență fără rost și care umblă vandra, bătrânei năuciți și opozanți din temperament, scandalagii. Fără îndoială că această adunătură de dărâmați nu ar putea să se organizeze. Dar în spatele lor stau profesioniștii răului, Organizațiile Ne Guvernamentale plătite de către sinistrul “déjà” internaționalist, GeorgeSoros. Am mai avut ocazia să spun că aceste ONG sunt “militarizate”, adică organizate într-o manieră care să asigure mobilizarea membriilor ei și scoaterea lor în stradă rapid. Este suficient să ne uităm la similitudinea mesajelor pe care le-au lansat aceste ONG-uri în ultimele câteva zile. Ele sunt identice unor “manifeste de război” și ordine de mobilizare. Ele vorbesc despre “pericolul putinizării, orbanizării, erdoganizarii” și alte asemenea fabulații. Nu se obosesc să vadă mai degrabă cum au fost reprimate cereile de libertate în Catalunia. Dar aceste mesaje otrăvite sunt suficiente spre a scoate în stradă “imbecilii utili” și tinerelele pomenite, mai toate candidate la blenoragie.
Majoritatea românescă ar trebui să nu dea ascultare acestor iresponsabili. Aceste demonstrații nu promovează binele României. Aceste demonstrații vor să slăbească “statul de drept”, atâta cât este, și să asigure controlul din afară asupra țării. Să nu fie!

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

4 noiembrie 2017

Vis adevărat
(Mioarei Hususan, cu prietenie)

Cu toții citim multe publicații, scrieri, relatări. Cel mai adesea ceea ce ne interesează este “știrea” imediată și întregul text parcurs ni se pare a a fi avut rost doar ca slujitor al acelei știri imediate.
Subiectele acestor publicații sunt felurite .
Părerile și opinile exprimate sunt ale autorulor și sunt oameni care sunt în acord cu ele și alții care nu sunt. Oamenii sunt de tot felul și au tot felul de păreri. Dar aici nu despre asta este vorba.
Ceea ce este cu totul remarcabil la aceste publicații este împrejurarea că de fapt nu “știrea” propusă va dăinui. Va dăinui forma în care a fost prezentată, limba, cuvintele folosite de autori. Iar această împrejurare mă face să cred următorul lucru.

Peste un număr, mai mic sau mai mare de ani, când subiectele de “actualitate” abordate vor fi fost uitate de mult, iar “eroii” lor de mult vor fi uitate “oale și ulcele”, ce va rămâne va fi frumusețea literară . “Intriga”, căreia îi dăm cu toții o atâta de disproporționată importanță, se va dovedi că a fost doar un pretext ca vorbă, cuvântul frumos, să se poată exprima, să se poată întrupa. Iar acest adevăr ar trebui să fie un îndemn la o mai mare atenție către “cuvânt”.

Cuvântul este cel mai mic element de scris sau citit care, rostit în izolare, desemnează un obiect sau o acțiune. Atunci când este rostit, el este alcătuit din “foneme” iar când este scris este alcătuit din “grafene”. Sub specia auzului cuvântul cuprinde, cum ziceam, ”foneme” iar sub specia înțelegeri el cuprinde “lexeme”, unități de înțelegere. Între cuvânt și starea de existență există o tainică, dar indestructibilă legătură. Să ne aducem aminte că începutul mântuirii noastre a fost “Cuvântul s-a făcut trup” (Ioan 1;14). În această lumina “cuvântul” trebuie tratat cu desăvârșit respect. Elementar este ca întotdeauna să știm adevărul: cuvântul are înțeles. Lipsa de grijă în folosirea cuvântului are întotdeauna urmări devastatoare.

Cuvântul este cel care leagă și tot cuvântul dezleagă. Prin “cuvinte” se face lumea mai frumoasă și tot prin cuvinte vremile se leagă între ele. Cuvântul are stare și putere în sine. Prin cuvânt ne putem mântui și prin cuvânt ne osândim. Pentru fiecare cuvânt rostit vom da samă! ”Cuvântul” este realitate vie și dezvoltă stări prin rostirea lui. Cuvântul nu poate fi luat înapoi. Singurul cuvânt care poate îndrepta o rostire nepotrivită este “iartă-mă”. Iar cuvântul se dezvăluie în putere prin faptul că generează, sau ar trebui să genereze, ceea ce nici nu a fost poate prima intenție a celui care l-a rostit: stări afective, ura sau dragoste, urâțenie sau frumusețe. Folosirea anapoda a “cuvântului”, batjocorirea lui, pocirea lui, pronunția urâtă dovedesc poate ultima decădere la care ajunge omul. Căci stările noastre cele mai intime le rostim tot în cuvinte. Coborâte în “inima” , în adâncul cel mai autentic al ființei noastre, ”cuvintele” capătă o dimensiune sfânta. Pângărirea lor “în afară” este în fapt o blasfemie.

În mai multe feluri “cuvântul” poate fi asemuit bobului de muștar, pe care dacă îl vom folosi cu respect, ”nimic nu va fi vouă cu neputință”. (Matei,17:20)

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

3 noiembrie 2017

CÂNTEC

                     (Cu respect, D-nei Mioara Hususan)

 

 

amiaza se scurge în amurg
a trecut o clipă, s-au scurs ani
șuvița sufletul e albă acum
de griji, nevoi, de toate
totuși, o femeie zâmbește
în lanul de gânduri
trandafiri în palme
ce îi dăruiește zi de zi
trandafirii sufletului pe acorduri duioase
mai sună iar pe seară
un glas
e cântec, e romantic vis, e armonie
un glas duios mângâie noaptea
pe portativul gândurilor
e clipa curată și adâncă
pe unde o voce adie
răcoare, visare
femeie, curată și pură
ca ziua dintâi
când ne reciți poeme
pe unde de suflet
zilele fug, grăbite, aiurea
tu, așterni slova
pe câmpuri de zadă
ai construit un pod în lumina stelelor
din poeme și suflete de lut
pe malurile gândurilor
ascult un glas în contemplarea timpului
ceasul se rotește
sub acoperișul gândurilor
un glas răsună pe unde
chemarea, visare
aici, este lumină și speranță
ești flacără în noapte
aștept slova pe gând de baladă
mai pune o romanță
te rog, iar în noapte
mai curge o poezie
e vis, e trăire.

———————–

Viorel Birtu-Pîrăianu

București

3 noiembrie 2017

Urări de suflet

                          (D-nei Mioarei Hususan, cu prietenie)

 

Fii Bucurie
și Romantică Armonie!
Fii Remediu de suflet
oblojind
cu rimă de vers
și ritm de viers!
Fii binecuvântare
și sinceră urare!

——————————–

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

3 noiembrie 2017