Cuvânt și iubire

“Mărturii dintre milenii”, cartea Angelei Baciu, a apărut la Editura Limes din Cluj, în 2007. Volumul a fost premiat în cadrul festivalului “Porni Luceafarul-Hyperion”, care a avut loc la Botoşani, în anul 2008. De asemenea, “Mărturii dintre milenii” a obţinut şi Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Iaşi, 2008, la secţiunea eseu/publicistică. Volumul cuprinde 63 de interviuri inedite cu mari nume ale literaturii române contemporane, printre care Radu CÂRNECI, Barbu CIOCULESCU, Constantin CIOPRAGA, Dan Al. CONDEESCU, Alexandru GEORGE, Al. HUSAR, Emil IORDACHE, Cezar IVĂNESCU, Dumitru MATALA, Emil MANU, Dan MANUCA, Mircea MICU, Ion MILOS, Mircea MUTHU, Fănuş NEAGU, Ion POP, Cornel REGMAN, Ion ROTARU, Mircea SÂNTIMBREANU, Eugen SIMION, Mircea Horia SIMIONESCU, Radu G.ŢEPOSU, Laurenţiu ULICI, Lucian VASILIU, Teodor VÂRGOLICI, Mircea ZACIU.

Angela Baciu – poet şi publicist

Angela Baciu este poet, publicist, consilier şi promotor cultural, membru în Uniunea Scriitorilor din România, filiala Iaşi. Autoare a unor cărţi de poezie, publicistică şi literatură pentru copii, poezia sa este tradusă în franceză, engleză, cehă, maghiară, slovacă, arabă, etc. Printre volumele de poezie publicate de aceasta se numără “Fragmente dintr-o cavatină”, “Ce departe e iubirea aceea”, “Maci în noiembrie”, “Sentimente captive”, “Trei zile din acel septembrie”, ”Dragostea ca o mângâiere de fiară”, “Tinereţe cu o singură ieşire”, “35”, “De mâine până mai ieri, alaltăieri”, “Poezii / Versek”, ediţie în limbile română şi maghiară, colecţia “Poeţii Galaţiului”, ediţie în limbile română, franceză şi engleză. Pentru “Poeţii Galaţiului”, Angela Baciu a primit “Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2003”, decernat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Bacău. De asemenea, Angela Baciu a semnat şi două volume de publicistică– “Mărturii la sfârşit de veac” şi “Mărturii dintre milenii”.

“Mărturii dintre milenii”

“Mărturii dintre milenii” vorbeşte despre condiţia scriitorului în epoca actuală, prezentând modele creatoare, relaţia magistru-ucenic, promovarea literaturii române în străinătate, reconfigurarea scării de valori, necesitatea revizuirilor, etc. şi cuprinde şi o inedită arhivă fotografică cu scriitori contemporani. Angela Baciu a început să realizeze aceste interviuri în anul 1992. În prezent, scriitoarea are în lucru volumul II din seria interviurilor ce fac parte din “Mărturii dintre milenii”, ce va include interviuri cu scriitori gălăţeni. Perioada acoperită de aceste dialoguri este din 1960 până în prezent.

Scopul volumului “Mărturii dintre milenii” este de a stabili prin distincţie, printr-o demarcaţie clară, o lume culturală autohtonă ce ar trebui să fie bine încadrată în anumite tipare, o lume ce s-ar dori perfectă, însă nu neapărat tinzând spre desăvârşire. Opiniile scriitorilor cu care Angela Baciu a dialogat de-a lungul timpului vorbesc despre o esenţă a culturii, închizând în ele însele echilibru şi o forţă de netăgăduit.

„Cartea este şi va fi… de neînlocuit”

“Cartea este şi va fi un instrument de neînlocuit… şi este singurul instrument care produce cultură şi care va produce în continuare ca şi până astăzi”, afirmă Mircea Cărtărescu în “Mărturii dintre milenii”, vorbind despre rolul cărţii ca ingredient esenţial al vieţii noastre culturale, sociale, umane. Remarcabilă rămâne în acest context şi declaraţia lui Gabriel Liiceanu: „…limba unui popor dă totdeauna măsura felului în care un popor se înscrie în univers. Orice limbă conţine în ea o provocare, faţă de cei care o vorbesc şi faţă de cei care o scriu. Dacă noi nu suntem la înălţimea provocărilor limbii, atunci noi decădem, iar limba română, care este una dintre cele mai frumoase limbi din lume, ne va demonstra că noi nu suntem demni de ea.” Poziţia sa denotă interesul intelectualului român faţă de ceea ce oferă în primul rând libertate de gândire unui popor şi posibilitatea de a se exprima – limba naţională.

Traduceri şi traducători

De altfel, una dintre problemele dificile cu care se confruntă cultura noastră contemporană şi pe care Angela Baciu o abordează des în interviurile sale, este aceea că scriitorul român este puţin sau deloc cunoscut în străinătate. Promovarea autorilor români este un deziderat controversat. În absenţa unei orientări puternice către deschidere spre dimensiunea internaţională, nu putem decât să îi dăm dreptate scriitorului Mihai Cimpoi. “Literatura română este „văzută” în context occidental în măsura în care e cunoscută. Parafrazând ceea ce spunea Noica referitor la Eminescu, am putea afirma că noi românii avem două păcate fundamentale: în primul rând, nu cunoaştem la justa ei valoare literatura română; în al doilea rând, nu o facem cunoscută întregii lumi.”

În condiţiile în care oportunităţile lipsesc, iar şansele de a se contura ceva serios în acest sens rămân minime, Mihai Cimpoi adaugă: „Eminescu este cunoscut prin traducerile şi studiile de întâmpinare care se fac în diferite ţări sub semnul aleatoriului şi vrerii de cunoaştere a străinilor. Blaga ar fi avut un mare impact asupra contextului european (zicea Noica), cel puţin ca filosof al culturii, dacă ar fi fost tradus la timp, în anii ’30.” În acelaşi sens, evocând faptul că avem o literatură de valoare, dar care este prea puţin cunoscută, mediatizată, Al. Husar adăuga: „Sunt două argumente referitoare la această situaţie: limba noastră, din păcate este o limba de circulaţie naţională, nu internaţională. Va trebui să facem un efort ca să ajungem şi noi la o răspândire a culturii noastre, prin traduceri autorizate. Traducerea este cel de-al doilea factor, ar trebui să se pună mai mult preţ pe traduceri şi traducători.”

Teatrul şi publicaţiile culturale

“Mărturii dintre milenii” abordează planuri artistice cum ar fi literatura, teatrul, publicaţiile culturale. Pe lângă carte, societatea românească actuală are şi teatru, despre care Mircea Ghiţulescu mărturiseşte în dialogul purtat cu Angela Baciu că „nu numai că este bine primit, dar este un teatru bine cotat, cu un loc aparte. Dacă mă pot exprima aşa, teatrul românesc este una din mărfurile bune pe care le exportăm. Este o marfă de export, care este foarte căutată. Avem un teatru foarte bun şi trebuie să recunoaştem.” Despre revistele de cultură, despre dreptul lor la existenţă şi secretul supravieţuirii lor, Cezar Ivănescu spune, printre altele: „…românii, care sunt realişti, au reuşit şi reuşesc să câştige din tipărirea unor cărţi şi au rămas cu acest orgoliu de a ajuta la tipărirea unor reviste frumoase, bine scrise, şi care să însemne ceva pentru cultura românească, căci revistele reprezintă enorm de mult o epocă, dincolo de cărţi şi autori.”

Exilaţii

În ce măsură identitatea naţională şi specificul cultural sunt bine conturate şi prin „vocea exilaţilor”? După părerea lui Emil Manu, „scriitorii care au ales drumul exilului contemporan au contribuit mai puţin decât cei de la 1848 la schimbarea revoluţionară pe planul mentalităţii din România. De aceea putem uşor observa că după evenimentele din Decembrie, foarte puţini scriitori au întrerupt exilul şi s-au „repatriat”. Cei mai importanţi dintre aceştia au continuat şi continuă să rămână într-un exil continuu. Probabil că această perpetuă exilare îşi are un rost pe care nu-l putem descifra încă în toate elementele sale.”

Un exilat, scriitorul Ion Miloş, stabilit în Suedia, declară că în Occident, cartea românească „este necunoscută din cauza noastră, a românilor, fiindcă este o trăsătură negativă a românilor de a nu ne păsa de cunoaşterea noastră în lume. Pe lângă nepăsarea aceasta, care este o trăsătură fundamen¬tală, este şi invidia aproape bolnavă; şi aici ne deosebim de alte po¬poare, de exemplu, să fac o comparaţie cu evreii, căci nu întâm¬plător multe premii Nobel au fost oferite evreilor; fiindcă, atunci când un evreu reuşeşte în ceva, aduce cât mai mulţi evrei şi îi lansează în lumină, pe când un român, dacă reuşeşte ceva extraordinar, face pârjol în jurul lui, să nu mai vină alţii, să nu mai reuşească şi altcineva.”

Cum arată viitorul…

… ne-o spun Mircea Muthu, critic literar, şi Eugen Simion. Primul declară că România are pregătită o nouă generaţie de scriitori. „Sigur că, în acest context, scriitorul va exista în conti¬nuare mai mult sau mai puţin umilit de stăpânii vremii. Care va fi fapta scriitorului care vine este foarte greu de spus, pentru că noi trăim într-o perioadă alexandrină a culturii, o perioadă când din creatoare, cultura devine din ce în ce mai mult comentatoare. Cred că va urma o recentrare a poeziei, dar în măsura în care vor apărea marile personalităţi ale ei.”

Cel de al doilea crede “enorm în valorile naţionale” şi declară că “noi, românii…, avem domenii în care excelăm: poezia, de pildă. Poezia nu este o specialitate exclusiv românească, dar este specialitatea în care mereu românii au excelat. Tot ce am dat noi, românii, mai bun sunt poeţii noştri. Poezia este cartea noastră de vizită.”

„Scriitori care îşi caută cititorii”

Cu toate că la un moment dat se vorbea despre o dispariţie a culturii române, Nicolae Manolescu spune că începând cu generaţia nouăzecistă „se scrie şi poezie foarte bună şi proză.” Cu menţiunea însă, că „nu prea se bagă de seamă, dar de scris, se scrie.” Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa criticilor literari. Astfel, la întrebarea Angelei Baciu dacă mai avem astăzi critici literari adevăraţi (în comparaţie, de exemplu, cu perioada anilor ’60-’70), Mircea Micu răspunde: „Da, desigur că mai avem critici literari. Întrebarea este: unde mai scriu ei şi cine îi mai citeşte? De fapt, ce înseamnă „critici literari adevăraţi?” Nişte oameni cu o moralitate impecabilă, care nu alcătuiesc „istorii” literare pe criterii de antipatii sau simpatii politice. O astfel de atitudine descalifică definitiv un ipotetic critic literar.”

Sintetizând, putem spune că poeta Ana Blandiana pune în „Mărturii dintre milenii”, punctul pe „i”: „Dacă ar trebui să găsesc o singură caracteristică a scriitorului român de azi, o caracteristică valabilă pentru toţi, oricât de diferiţi, cred că v-aş răspunde că sunt scriitori care îşi caută cititorii, nu scriitori care sunt căutaţi de cititori. Iar această caracteristică este dramatică nu atât pentru cei tineri, care nu cunosc decât acest tip de situaţie, cât pentru cei care au cunoscut şi situaţia inversă.”

———————————————-

Octavian Curpaş
Phoenix, Arizona

În cadrul impresionantei unităţi de limbă, obicei şi credinţă, care caracterizează spaţial românesc şi cultură românească, fiecare dintre provinciile istorice româneşti şi-a păstrat un carcter distinct şi o anume speificitate. Nici nu putea să fie altiminteri, căci, după cum bine ştim, unitatea se arată în toată frumuseţea ei printr-o superb diversitate. O diversitate care îngăduie că în interiorul aceluiaşi model exprimările să fie libere creatoare şi asigurând şi frumuseţe şi libertate.
Această specificitate se cuvine cercetată din cel puţin câteva motive.
În primul rând, ea trebuie cercetată, căci doar în acest fel vom putea află datele, faptele istorice concrete care, în totalitatea lor, oferă imaginea complete a istoriei şi culturii româneşti. Dar, în plus de aceasta, specificitatea ne oferă răspunsuri nespus de interesante privind modul în care Românii din diferite locuri au răspuns la stări concrete cu care erau confruntaţi. Ne oferă răspuns despre chipul în care au răspuns Românii din diferitele provincii împrejurărilor şi greutăţilor imediate, din vecinatea lor şi în acest fel ne arată cum s-a perpetuat, s-a dezvoltat şi a supravieţuit modelul existenţial românesc în cursul milenarei lui treceri prin istorie. Dintr-o astfel de perspectivă studiul specificului cutărei provincii istorice româneşti încetează să mai fie strict cercetare şi documentare. Acest studiu devine şi cale de a oferi soluţii pentru viitor; dacă nu în detaliu, lucru imposibil de altfel, atunci pentru şi în înţelegere largă; certitudine de continuitate existenţială. Cazul Banatului este exemplar.
Banatul, la fel că fiecare dintre provinciile istorice româneşti, are un specific al sau, o identitate inconfundabilă, o personalitate tare. Detaliile acestei identităţi sunt foarte numeroase. Putem pomeni între ele bogăţia colosală a portului tradiţional bănăţean, frumuseţea unică a cântului popular bănăţean şi în general abundenţa folclorului bănățean. O bogăţie, diversitate şi frumuseţe care au făcut că acest orizont cultural să fie numit “barocul” folclorului românesc. La această se adaugă “limba” românească a locului, sub-dialectul bănăţean care este nespus de divers şi cu mare personalitate. Este demn de amintit că în spaţial românesc Ţară Almajului este zona românească având cea mai puternică identitate lingvistică.Toate aceste sunt detalii care,  fiecare, merită studiu aprofundat. În totaliatea lor ele se aşează însă sub un semn unic pe care îl consider definitoriu pentru Banat: spiritual de graniţă şi identitatea ortodoxă.
Fiind spaţiu românesc, Banatul s-a manifestat şi a rămas mereu, tenace, încăpăţânat, spaţiu ortodox. Dar acest orizont ortodox s-a manifestat în condiţii speciale, care au fost cele de graniţă.
Ortodoxia s-a aşezat peste o istorie al cărei început nici măcar nu îl putem bănui. Oameni ai locului au trăit pe teritoriul Banatului din zorile istoriei. Despre vârtejul devenirii mai apropiate ne vorbesc documente istorice din veacurile XII şi XIII.
În acea vreme Banatul, datorită aşezării sale, a fost cunoscut şi că “triplex confinium”, întretăierea hotarelor a trei state. Era o zona în care conflictele militare erau active sau mocneau necontenit. În aceste condiţii toţi stăpânitorii nu au avut altă opţiune decât să se folosească de oamenii locului pentru nevoile militare. Este de amintit că zona cunoscută drept “clisura” nu este altceva decât amintirea existenţei acolo a unei “kleisoura”, zona militarizată cu statut special la graniţa bizantină. Dar mai ales Regatul Ungar a trebuit să folosească pe localnici. Aşa s-au organizat districtele militare bănăţene. Zone privilegiate şi ai căror locuitori, ţărani-cavaleri, erau asimilaţi nobilimii. Aceşti ţărani-cavaleri au reprezentat o parte principal a forţelor anti-otomane utilizate, atunci când Banatul a devenit efectiv vârful de lance al luptei anti-otomane, sub legendarul Comite al Timişoarei, Filippo Şcolari (Pipo Şpan) şi apoi a lui Ioan Huniady (Iancu de Hunedoara). Aceste drepturi ale ţăranilor-cavaleri erau foarte mari şi că exemplu poate fi oferită împrejurarea că în 1432 cnezii din Almaj au refuzat să se supună Magistrului Teuton (ajuns Ban de Severin într-o încercare, de altfel eşuată, de a aşeza Ordinul Teuton în Banatul muntos) şi au cerut să se prezinte la judecată Regelui. Cnezii Almajeni au avut atunci câştig de cauză. Rosturile lor militare şi le-au păstrat ţăranii-cavaleri ai Banatului de munte până la trecerea sub administraţia otomană. Aceste rosturi erau remarcabile dacă ne gândim că în 1632 cnezii din Mehadia, Almaj şi Craină au fost forţă militară care a aşezat pe tronul Ţării Româneşti pe Matei Basarab. Cu siguranţă că în acea vreme s-a integrat în personalitatea Românilor bănăţeni conștința de oameni liberi cu drept de a purta arme. Este iarăşi semnificativ că în tot spaţial românesc doar Banatul nu a cunoscut iobăgia, doar Bănăţenii au fost mereu “domni şi stăpâni”.
Până în veacul al XVIII-lea Banatul a stat sub administraţia otomană. Acea perioada a fost interesantă şi ea ar merită studiată mai atent. Nu a fost o perioada de stagnare, căci în istorie nu există perioade de stagnare. Există perioade de dezvoltare aberantă dar asta este altă poveste. Dar acea perioadă nu a fost foarte semnificativă în istoria Banatului; economia a stagnat, numărul locuitorilor a scăzut. Cred că important a fost un factor secundar. Administraţia otomană nu era eficace, de fapt era haotică. În aceste condiţii comunităţile săteşti au fost nevoite să se gospodărească  “pe cont propriu” şi tot atunci s-au înmulţit cetele de rebeli şi asta explică şi frecvenţa numelui de “Harambaşă” (şef de ceaţă).
La fel de exemplară, dacă nu şi mai mult, a fost şi împrejurarea că aceiaşi cavaleri-ţărani şi-au păstrat cu îndărătnicie Ortodoxia. Acest lucru are specială importantă.
Ortodoxia bănăţeană a reprezentat şi încă mai reprezintă punctual cel mai dinspre vest al Ortodoxiei. Banatul este regiunea unde ortodoxia face contact cu Apusul European şi modul în care aceste două orizonturi de credinţă şi cultură s-au acomodat a avut importantă în trecut şi are importantă şi astăzi.
Românii bănăţeni nu au ales condiţia de frontier şi nu au adoptat spiritual de frontier în chip voit, nu a fost o opţiune, a fost un dat, o stare impusă care a trebuit şi trebuie confruntată. Acest spirit de frontier a însemnat nevoia de a confruntă adversari sau vecini, adesea mult mai puternici, şi nevoia de a află, într-un fel sau altul,un mod de convieţuire. Spiritul de frontier a însemnat şi necesitatea unei mai mari tolerante. Pentru a putea există, oamenii din zonele de frontieră şi mai ales de vecinătate culturală, trebuie să accepte diversitatea, faptul că acelaşi lucru poate fi numit în mai multe feluri. Această înţelepciune existenţială s-a consolidate în Banat în veacul al XVIII-lea.
S-a spus uneori că specificul Banatului s-ar fi alcătuit în veacul al XIX-lea şi că în Banat s-ar fi manifestat reflexe ale dezvoltării din zonele apusene ale Imperiului. Acest lucru nu este adevărat.
Veacul al XVIII-lea a fost pentru Banat decisiv şi atunci s-a cristalizat definitiv identitatea Românilor bănăţeni.
La începutul veacului al XVIII-lea Banatul a fost cuprins în hotarele Imperiului, mai mult din comoditate, numit “austriac”. Oricum la începutul acelui veac Imperiul nu se socotea nicicum “austriac” şi, să ne aducem aminte că primul Împărat al acelui veac, Carol al VI-lea, s-a luptat cu străşnicie să păstreze posesiunile apusene ale Imperiului şi încă mai vârtos Spania. Imperiul a devenit “austriac” din nevoie şi prin constrângere. Dar, energiile imperial stăvilite în apus au fost îndreptate spre Răsărit, eliberând de sub dominaţie otomană un vast teritoriu. A fost vremea eroică a lui Eugeniu de Savoia, ”vajnicul cavaler”. În aceste impejurari a ajuns Banatul să fie încorporate în Imperiu ca provincie militară.
Fiind provincie nou cucerită, sub regim militar şi având importantă strategic esenţială, Banatul s-a dezvoltat după cele mai avansate căi economice ale vremii. În Banat nu existau restricţii impuse de o condiţie pre-existenţă. Nu erau cutume feudale şi “baroniii” locale. În Banat nu există tristă moştenire a unui sistem feudal miop şi întârziat, de felul celui care a dăinuit, cu funeste consecinţe, în Ardeal. Adminstratorii Banatului, unii aleşi dintre cei mai apropiaţi generali şi aghiotanţi ai lui Eugeniu de Savoia şi suficient este să îl amintim pe primul guvernator, Claudius Florimund Conte Mercy d’Argeantau, au pus în aplicare planuri moderne: de asanare a mlaştinilor (faimoasa canalizare a Begăi a fost făcută de către cei mai buni ingineri olandezi, aceiaşi care făcuseră “polderele” olandeze), de organizare edilitară, satele bănăţene au fost recostruite după planuri clare cu intenţie urbană şi au impus un enorm program de colonizare. Că amploare colonizările din Banat au fost mai mari decât colonizările făcute,în aceiaşi perioada, de către Marea Britanie. În Banat au fost aduşi şi colonizaţi, în două valuri masive, nu numai colonişti germani, ci şi francezi, mai ales din Alsacia şi Lorena, dar şi Spanioli, rămaşi credincioşi Casei de Habsburg, satul Becicherec nu era altă decât “Neue Barcelon”. (Între cele două valuri de colonizare există o diferenţa semnificativă. Primii colonişti au fost “voluntari”, al doilea val erau oameni siliţi să se aşeze, între ei mulţi condamnaţi la închisoare). Fără îndoială că Românii, populaţia majoritară, au avut de suferit şi au trebuit să se adapteze. Sentimentele pentru imperiile care se confruntau ei şi le-au exprimat întro cântare, ”ţine Doamne tot aşa/nici cu turcu, nici cu neamţu”. În partea de răsărit a Banatului a fost organizată  “graniţa militară” şi ţăranii îşi recăpătau, într-o altă formă, starea de ţărani-cavaleri. Organizarea graniţei s-a făcut cu forţă şi a întâmpinat o rezistenţă anevoie înfrântă. Dar existenţa “graniţei” a îngăduit Românilor să îşi păstreze limba şi credinţă, starea de oameni liberi şi le-alargit orizontul existenţial. Duşi, cu obligaţii militare, dintr-o parte în altă a Imperiului, în mod necesar ei au învăţat că lumea este felurită şi că lucrurile pot fi făcute în chipuri multiple. În aceiaşi vreme s-a dezvoltat şi industria Banatului, marile centre de la Reşiţa şi Ferdinand (Oţelul Roşu), mineritul, industria mătăsii, etc. Aşa s-a alcătuit un “proletariat” bănăţean şi este interesant că la Reşiţa a fost prima greva muncitorească de pe teritoriul românesc. În veacul al XVIII-lea Banatul a fost regiunea Imperiului unde s-au aplicat cele mai avansate planuri. Pentru localnici nu a fost de loc uşor. Dar Românii s-au adaptat şi au dovedit că pot trece prin furtuni istorice, inclusiv cea a revoluţiei industrial.
Să nu uităm ce aceea a fost vremea lui Carol al VI-lea, a Mariei Theresa şi a lui Iosif al II-lea. O perioada care este marcată simbolic, la începutul şi sfârşitul ei, de două personalităţi extraordinare şi ciudate în acelaşi timp: Eugeniu de Savoia şi Wolfgang Amadeus Mozart. Altcum zis, în veacul al XVIII-lea Banatul s-a aflat pe “muchia tăioasă” a progresului central europen. În acea vreme s-a cristalizat deplin “specificul” Banatului şi al Bănăţenilor. Un specific care înseamnă respect pentru muncă, pentru familie, Neam şi Credinţă Ortodoxă, toleranţă pentru diversitatea etnică, refuz pentru extremism miop. Banatul şi Bănăţenii sunt cel mai puţin “provinciali” dintre Români că mentalitate şi cei mai încăpăţânaţi în “tradiţionalism” local. Cu acest specific Banatul şi Bănăţenii au trecut cu bine prin încercările veacurilor XIX şi XX. Încorporarea Banatului în Ungaria (la finele veacului XIX) nu a putut afecta trăsăturile esenţiale. De fapt în veacul XIX mică burghezie românească, în oraşe şi sate, s-a dezvoltat masiv şi Românii erau de departe cel mai important element economic al provinciei, proporţional cu numărul lor majoritar. Pe plan politic în Banat s-au ales toţi deputaţii Partidului Naţional Român trimişi în Parlamentul de la Budapesta. (O interesantă povestire,despre această vreme, o am de la “Taică” meu, Colonelul K.u.K, Romulus Boldea. Îmi povestea că la începutul veacului XX un politician Ungur a făcut o mare campanie electoral în zona Caransebeş în nădejdea de a fi ales. El a organizat întruniri, a făcut promisiuni, a dat mari banchete. În final tot candidatul Român s-a ales. Politicianul Ungur şi-a exprimat părerea în acest fel (şi încerc să ortografiez cât mai aproape): ”Romunul este omu dreakului; muncat bine, beut bine şi nu votat.”)
După unirea cu România şi după dureroasă sfârtecare a Banatului (aşa zisul “Banat sârbesc”) statutul economic fruntaş a fost păstrat. Industria Banatului a rămas cea mai avansată şi eficace din România şi agricultură asemenea. Agricultura din anume zone ale Banatului, mai ales cea germană, ”şvăbească”, era la fel de avansată şi uneori mai mult că cea din Germania.
Vremea comunismului a fost dureroasă şi a avut urmări similare cu cele de pe tot spaţial românesc. Nu este locul pentru detalii dar urmările, deşi în majoritate negative, nu au fost strict negative. Şi în acest context este de reţinut că Banatul a avut cea mai puternică rezistenţă armata anti comunistă de pe tot teritoriul românesc. Că urmări negative de lungă durata menţionez dispariţia tragică a minorităţii germane şi influxul exagerat de “vinituri” (moldoveni, olteni). Este de nădăjduit că în timp aceştia se vor integra în normele bănăţene. Predicţii despre viitor sunt riscante.
Momentul istoric post-comunist este încă tulbure şi confuz. De fapt întreagă planetă este în căutarea unui nou echilibru. Dar este credinţă mea fermă că dacă Banatul va rămâne credincios specificului sau, viitorul poate fi întâmpinat fără frică.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

10 august 2017

Credința creștină este trăirea și învățătura despre și întru mântuire, despre calea împăcării cu Dumnezeu și aflarea drumului spre viața de veci alături de Dumnezeu.
Prin propriile lui puteri, după alungarea sa din Rai, omul nu putea să se reîntoarcă la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a luat asupra sa aceasta. Prin dezvăluiri făcute unor oameni aleși și cu viața îmbunătățită, proorocii, oameni însuflețiți de Duhul Sfânt, Dumnezeu a început să se dezvăluie pe sine și să arate oamenilor drumul de urmat către întoarcerea în Rai. Iar la plinirea vremilor Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria, s-a făcut om și a lăsat prin învățătura Sa și cea lăsată Sfinților Apostoli tot ce este de lipsă spre mântuire.
Celor care mărturisesc dreapta credință; deci sunt membrii ai Bisericii Ortodoxe, le este făgăduită de Dumnezeu mântuirea. Nu sunt déjà mântuiți. Ca să primească mântuirea făgăduită creștinul ortodox trebuie să împlinească și poruncile care s-au dat odată cu făgăduința. În privința asta nu poate exista îndoială.
Adevărurile de credință Ortodoxe au fost așezate de Mântuitorul, și continuate de învățătura Apostolilor, a Sfinților Părinți și prin tot ce este numit, Sfânta Tradiție, care este lucrarea Sfântului Duh în Biserica, în trupul mistic al Mântuitorului.
Adevărurile despre Credință au fost așezate de cele șapte Concilii Ecumenice, Soboarele a toată lumea, singurele cu adevărat  “a toate lumea”. Aceste soboare în care oameni sfinți s-au adunat și sub însuflețirea Duhului Sfânt au arătat care este cu adevărat Mărturisirea de Credință (Crezul), care este natura Mântuitorului, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, într-un singur ipostaz (persoana) cu două naturi și doua voințe neamestecate, care este rațiunea pentru care ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim icoanele sfinților și rămășițele lor pământești, sfintele moaște.
În superba și desăvârșita sa integritate învățătura Ortodoxă, lipsită de orice fel de contrazicere internă, este și nespus de frumoasă. Iar trăirea ei autentică umple sufletul de o bucurie și pace care nu pot fi decât de la Dumnezeu.
Ortodoxia nu a adăugat și nu a lăsat din Sfânta Tradiție nimica (așa cum au făcut urmașii Episcopatului Romei (așa zișii Romano-Catolici) sau, mult mai rău și mai rudimentar sărmanii “protestanți” și derivatele lor). Dar acest lucru nu trebuie să îi facă pe Dreptmăritori semeți.
Ca Ortodoxi avem doar obligații. Îndreptățirea nu este a noastră, este a credinței noastre. Avem obligația să ne rugăm pentru strămoșii noștri, care cu multe jertfe au adus credința până la noi. Să ne rugăm pentru cei rătăciți și amăgiți care rătăcesc fără direcție. Și mai ales să ne rugăm pentru sporirea harului fără de care nimic nu suntem. În vorbele Patriarhului Iustinian: ”să ne rugăm pentru cei care nu știu să se roage și mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodată. ”Iar la acestea mai trebuie adăugat un lucru.
Noi știm care este calea spre mântuire dar nu știm ce se va întâmpla cu cei care nu stau sub pavăza Bisericii Ortodoxe. Ce va fi cu ei doar Bunul Dumnezeu știe. Poate și dintre ei se vor mântui iar care se vor mântui se află, sub un semn tainic, într-o relație cu Biserica Dreptmăritoare. În cuvintele Episcopului Kallistos Ware, ”noi știm unde este Biserica dar nu știm unde nu este. ”Dar acestea fiind spuse câteva delimitări trebuie făcute și păstrate.
Ne aflăm sub porunca iubirii să ne rugăm pentru cei ce se află în afara Bisericii dar nu avem nici o obligație să spunem că ceea ce fac ei este și bine. Căci cei din afara Bisericii sunt amagiți și această amăgire poate însemna pierderea sufletelor lor. Sub nici o formă nu trebuie să aceptăm ”traditiile”  lor. În momentul în care ei resping TRADIȚIA, lăsată de Mântuitorul și de Sfinții Părinți, cum am putea accepta ”tradiții” rudimentare introduse de oameni?
Nu avem nici un merit că suntem Ortodocși dar avem toată obligația de a mărturisi că Ortodoxia este împărătească și este singura cale sigură spre Împărația Cerurilor. În privința acestei din urmă mărturisiri nu trebuie să existe nici o sfială, nici o reținere, nici un compromis. Mărtursirea noastră trebuie să fie fermă: Ortodoxia este adevarata mărturisire creștină, este cea care ca Neam ne-a ținut în ființă, ne-a asigurat identitatea și ne-a stat de veghe: ieri, astăzi, întotdeauna. În toate vremurile de persecuție și îndoială, Dreptmăritorii s-au întors, pentru nădejde și pentru a învăța, către Sfânta Liturghie; și niciodată nu au fost dezamăgiți!
Neclintiți să stăm lângă Biserica Ortodoxă, lângă Ierarhii ei, lângă slujitorii ei. Să stăm uniți în iubire unul pentru altul și sub semnul suprem al bunei rânduieli care este ascultarea sub pecetea ierarhiei dragostei. Acest lucru este astăzi încă mai urgent.
Sub ochii noștri vedem cum Biserica Ortodoxa, Ierarhii și slujitorii ei sunt atacați, insultați, batjocoriți fără cruțare. Acest lucru nu este întâmplător.
Toate stăpânirile au încercat, după ce au obținut controlul fizic al unei țări, să o cucerească ideologic. Toate cuceririle străine știu bine că atâta vreme cât un Neam nu este înrobit sufletește el își poate redobândi liberatea și încă mai mult. În momentul de față “globalismul”, una dintre cele mai sfruntate și penibile forme al plutocrației, caută să promoveze încă și mai jalnica “spiritualitate” a sa “globalismul”, ”binele universal”. Toate credințele pleacă de la o afirmație, fie ea și greșită, dar “binele universal” nu afirmă nimic. ”Binele universal” este înfățișarea hâdă a necuratului care nu poate genera decât parazitism, imposture și parodie.Vedem bine florile lui otrăvite și ar trebui să ne cutremurăm: nesimțirea, inversiunea, răutatea, urâțenia, nemulțumirea, lipsa de recunoștință. Dar pentru a triumfa este nevoie pentru acest asalt al necuratului să lovească în punctul cel mai tare, Biserica Ortodoxă. Dacă, ferească Dumnezeu, am pierde Ortodoxia am fi terminati, caci am fi în chip egal de-sprirtualizați si de-romanizați. Că necuratul nu va reuși nu există îndoială. Biserica stă sub o făgăduință mai tare decât cea a oamenilor. Dar pentru felul în care ne vom arăta în aceasta încleștare vom fi judecați. Iar în funcție de alegerea pe care o vom face putem dobândi ori pierde și lumea aceasta și cea care va să fie.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

8 august 2017

Doru Dinu GLĂVAN

 

CONVOCAREA ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA

 

În urma disensiunilor grave apărute în structura de conducere a U.Z.P.R a fost emisă

 

D I S P O Z I Ţ I A

Nr. 8 / 29 iulie 2017

Preşedintele UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA,

            Constatând deteriorarea gravă a relaţiilor şi climatului de lucru în şi dintre structurile de conducere ale U.Z.P.R., manifestată printr-o atmosferă de teroare şi dictat în şedinţele Consiliului Director din 19 iunie şi 18 iulie a.c., precum şi actele adiacente emanate de unii membri ai Consiliului care au exacerbat situaţia,

            Având în vedere haosul funcţional creat şi imposibilitatea continuării normale a activităţii,

            Observând că această situaţie, la care se adaugă atacurile la imaginea, prestigiul şi credibilitatea organizaţiei noastre profesionale, care îi vulnerabilizează reprezentativitatea, creează riscuri directe pentru exercitarea drepturilor dobândite,

            Luând act şi de anumite insinuări sau acuze nefondate, dar care nu pot fi judecate obiectiv şi competent decât de Adunarea Generală a Uniunii, singura în măsură să acorde şi să retragă responsabilităţi de conducere şi reprezentare,

            Analizând aceste evoluţii şi blocajul funcţional la care au condus din perspectiva Statutului U.Z.P.R. şi constatând că actul de organizare şi funcţionare a Uniunii are numeroase lacune, greşeli, impreciziuni, care afectează funcţionarea normală a U.Z.P.R.,

            În conformitate cu dispoziţiile art.6 alin.(1), art.20 lit.a şi art.21 alin.(2) lit.g din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000, art.187-251 din Codul civil, precum şi ale art.24 şi ale art.33 pct.2 lit.a şi lit.h din Statutul U.Z.P.R.,

CONVOC

Adunarea Generală Extraordinară a UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA în ziua de 8 septembrie 2017, ora 11,00 la Bucureşti, în Sala Amfiteatru 1 de la Academia de Stiinţe Economice ( A.S.E.),  din clădirea Ion N. Angelescu,  str. Căderea Bastiliei nr. 2-10, cu următoarea

Ordine de zi:

            1. Raport de activitate pe perioada 1 aprilie – 7 septembrie 2017;

            2. Referat asupra erorilor, lacunelor şi altor imperfecţiuni ale Statutului U.Z.P.R., care îngreunează aplicabilitatea acestui act normativ de bază, afectând funcţionalitatea şi reprezentativitatea Uniunii, capacitatea acesteia de a apăra drepturile profesionale şi sociale ale ziariştilor;

            3. Propuneri de îmbunătăţire a Statutului şi altor acte normative interne;

            4. Expunerea punctelor de vedere care marchează disensiunile dintre reprezentanţii aleşi, cauzând blocajul funcţional al structurilor U.Z.P.R;

            5. Dezbaterea punctelor 1-4;

            6. Diverse.

            Conform prevederilor art.25 din Statutul U.Z.P.R., Secretariatul General al U.Z.P.R. va aduce la îndeplinire prezenta Dispoziţie, sub coordonarea emitentului.

            Compunerea Adunării Generale a U.Z.P.R. va fi cea prevăzută de art.23 din Statut.

            Preşedinţii filialelor U.Z.P.R., respectiv înlocuitorii acestora vor asigura cunoaşterea prezentei Dispoziţii de către membrii Uniunii şi alegerea delegaţilor la Adunarea Generală Extraordinară conform cotei de reprezentare stabilite prin art.23 din Statut – un delegat la 20 de membri.

            Aplicarea ideilor sau măsurilor impuse nestatutar în perioada precedentă, inclusiv la şedinţele de Consiliu Director din 19 iunie şi 18 iulie a.c. este suspendată până la analizarea problemelor şi luarea măsurilor cuvenite de către forul suprem de conducere a organizaţiei – Adunarea Generală.

            Întreaga activitate a aparatului tehnic al Uniunii şi conţinutul site-ului acesteia vor fi concentrate pe buna organizare şi desfăşurare a Adunării Generale Extraordinare.

            Îi invit pe toţi membrii Uniunii să se abţină în perioada de pregătire a Adunării Generale  de la exprimări şi atitudini care ar putea agrava situaţia, mări discreditarea imaginii U.Z.P.R. şi aşa grav afectată, crea presiuni şi precedente faţă de Adunarea Generală Extraordinară.

            Este de aşteptat ca filialele U.Z.P.R. şi delegaţii desemnaţi pentru A.G.E. să stăruie în a cunoaşte opiniile şi poziţiile tuturor membrilor U.Z.P.R., astfel încât data de 8 septembrie 2017 să marcheze nu numai reintrarea în normalitate, dar şi începutul unui reviriment notabil al activităţii UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA.

Preşedinte U.Z.P.R.

Doru Dinu GLĂVAN

Bucureşti, 29 iulie 2017

Mă tot întreb cum a fost posibil, într-un moment relaxat din viaţa Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – poate cel mai relaxat de la înfiinţare încoace – , brusc, intempestiv, fără logică aproape, să izbucnească un scandal pe care niciun om cu mintea normală nu l-ar fi prevăzut. Ziariştii din întreaga breaslă, tineri şi mai puţin tineri, îşi găsiseră, în sfârşit, un reazem moral, un centru de reprezentare şi protecţie profesională.

Sintetic şi cam preţios spus, ceea ce reprezintă o ţară pentru un cetăţean, reprezintă o uniune profesională  pentru cei care fac parte din ea… Mă tot întreb şi încep să-mi dau şi răspunsuri. Timid, deocamdată, şi mai mult intuitiv, dar faptele se derulează vertiginos într-o singură direcţie şi spre o singură explicaţie, pe care timpul o va confirma sau nu. Sper să nu…

Concluzia la care aproape că am ajuns este următoarea: nu Doru Dinu Glăvan ca persoană este problema (para)militarilor care au comis puciul, ci UZPR. În ultimii ani, o mare parte a presei s-a polarizat în jurul acestei structuri de breaslă, care „risca” să devină o forţă organizată. Iar o forţă mediatică bine organizată, la nivel naţional, e ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit structurile puterii şi duşmanii naţiunii, de oriunde ar fi ei. La această coagulare a forţelor media s-a adăugat şi alegerea simbolică a lui Mihai Eminescu, de către UZPR, drept  model tutelar şi de conştiinţă al ziaristului român.

Or, se ştie, Mihai Eminescu e simbolul românismului absolut, pe când trendul impus de sus în jos (sau de afară spre înăuntru), e globalismul. Ce să caute un asemenea simbol centripet al conştiinţei identitare într-o lume centrifugă? Şi, mai ales, ce să caute un asemenea simbol într-o breaslă a formatorilor de opinie? Dacă le vin idei?

În concluzie, s-a declarat „stare de urgenţă” şi s-a dat „ordinul de zi pe unitate”: dezbinare generală! Tactica de luptă: circul. Şi, vorba unui fost şef CIA, dacă te pricepi să manipulezi atenţia oamenilor şi pui în stânga lor un spectacol de circ, nu vor observa portavionul din dreapta. În cazul de faţă, circul din stânga este scandalul artificial dintre puciştii membri ai Consiliului director şi preşedintele UZPR, iar portavionul din dreapta este artileria îndreptată împotriva Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Care trebuie spulberată, atomizată, înjumătăţită, orice, numai să stea în banca ei, nu să tulbure apele Parlamentului cu numele lui Eminescu şi ziua de 28 iunie – Ziua Ziaristului Român. Păi Uniunea asta chiar nu pricepe că NU E VOIE?

Şi s-a trecut la represalii. Aşa-zisa şedinţă a Consiliului director  din 19 iulie a fost un exemplu de execuţie cominternistă în numele „conducerii colective”, pe baza principiului „pleacă tu, să venim noi”. Şi Doru Dinu Glăvan, pentru ca toate acestea să nu devină publice, până la clarificarea lor internă, pe baza statutului şi a legii, chiar a acceptat să-şi delege temporar o parte a atribuţiilor de preşedinte.

Numai că spiritul de haită i-a dat de gol pe „cei trei şi jumătate”, adică Fulea, Petrescu, Frangulea şi „ jumătate” din Adi Cristi (voi explica mai încolo cum e cu „jumătatea”). Pe 20 iulie, în timp ce Doru Dinu Glăvan era la sediu, pregătindu-se să le lase paramilitarilor situaţia în regulă, pentru a nu crea disfuncţionalităţi, a primit de la unul dintre colonei un ultimatum stupefiant, din care îmi permit, fără acordul lui Doru Dinu Glăvan, să public un fragment. O fac pentru că pudoarea şi discreţia preşedintelui sunt total neproductive în acest moment, ba chiar dăunătoare. Şi pentru că nu mai este posibilă clarificarea internă a acestui aspect, până la Adunarea Generală extraordinară, şi este nedrept ca asupra preşedintelui să planeze, în toată această perioadă, vreo umbră de îndoială, pentru cei care nu cunosc caracterul şi calitatea celorlalţi…

Ultimatumul colonelului era scris cu o ademenitoare culoare mov (orice femeie care se respectă trebuie să poarte puţin mov, nu?) şi, pe alocuri, cu roşu. Evident, scrisoarea nu era nici parfumată, nici ştampilată, căci a fost transmisă prin mail, iar ştampila UZPR nu fusese încă sustrasă… Iată fragmentul:

„…În acest scop, vă rog respectuos să fiţi în măsură ca să predaţi:

1. Cheile de la intrarea în sediu, de la toate încăperile – inclusiv de la actualul birou al Dumneavoastră, care va deveni sala Consiliului Director al UZPR -, de la toate dulapurile, fişetele şi birourile aferente.

2.Ştampila UZPR, sigiliul Uniunii, aparatul pentru timbru sec şi ştampila cu viza UZPR, pentru legitimaţii.

3.Telefoanele de serviciu, sim-urile, cele şapte telefoane primite de la Orange, ca bonus, împreună cu toate contractele de telefonie mobilă.

4.Laptopul preluat de la predecesorul Dumneavoastră, care va fi pus la dispoziţia personalului administrativ din sediul Uniunii, conform deciziei Secretarului General al UZPR.

5.Tableta. 

6. Două carduri cu memorie Sony, în care se află arhiva UZPR.

7. Lista completă, cu adeverinţele pentru indemnizaţii. 

8. Dosarul administrativ, în original.   

9. Evidenţa electronică pe care o are preşedintele UZPR.

10. Alte bunuri fixe şi mobile, din biroul momentan personal şi din afara acestuia.  

11.Inventarul obiectelor din biroul momentan al preşedintelui UZPR.  

12.Extras de cont bancar.

Concomitent, contăm pe înţelepciunea Dumneavoastră, pentru ca Secretarul General al UZPR să obţină a doua semnătură la bancă. 

Credem că veţi acţiona rapid şi concret pentru preluarea, de către Secretarul General al Uniunii, a website-ului UZPR, în cursul săptămânii viitoare, până joi, 27 iulie 2017, ora 13.00.

Operaţiunea de predare-primire se va încheia, cel mai târziu, pe 21 iulie 2017, la ora 13.00. 

 

În numele colegilor din Consiliul Director vă mulţumesc frumos pentru lucrurile bune făcute pe timpul mandatului Dumneavoastră şi vă doresc multă sănătate şi viaţă frumoasă, alături de cei dragi.

 

Conform principiului conducerii colective, acest mesaj a fost transmis, concomitent, şi Domnului Vicepreşedinte Adi Cristi şi Domnului Secretar General Adrian Fulea…”.

 

În faţa unei asemenea insolenţe strigătoare la cer, nu cred că există pe lumea asta un om, pentru care demnitatea mai înseamnă ceva, care să accepte umilinţa. Căci el (ei) nu voia(u) numai atribuţiile preşedintelui, ci şi cheile de la intrarea în sediu, ştampila UZPR, sigiliul Uniunii, aparatul pentru timbru sec şi ştampila cu viza UZPR, pentru legitimaţii, telefoanele de serviciu, sim-urile, laptopul, tableta, cardurile de memorie, inventarul obiectelor din biroul MOMENTAN (s.n.) al preşedintelui UZPR, alte bunuri fixe şi mobile, din biroul MOMENTAN (s.n.) personal etc., etc. Mai lipseau, de pe listă, centura, şireturile, obiectele ascuţite sau tăioase, tot ce trebuie să predai înainte de a intra la arest sau la închisoare…

Epistola se încheie, ipocrit şi cinic, cu „vă mulţumesc frumos pentru lucrurile bune făcute pe timpul mandatului Dumneavoastră şi vă doresc multă sănătate şi viaţă frumoasă, alături de cei dragi”. Adică „Hai, cară-te mai repede!”. Fraza este însă şi un autodenunţ involutar, în care se exprimă explicit intenţia de fapt a demersului: debarcarea lui Doru Dinu Glăvan şi preluarea puterii. Nici vorbă de rezolvarea unor disfuncţionalităţi interne. Adică exact ceea ce am denunţat eu în cadrul Consiliului şi, ulterior, public.

În legătură cu cei „trei şi jumătate” (parafrază ad-hoc a lui „doi şi-un sfert”), „jumătatea” reprezintă jocul la două capete al vicepreşetintelui Adi Cristi. După ce a condus impecabil şedinţa, atrăgându-le atenţia celorlalţi că nu cunosc statutul, că dosarele incriminate sunt în regulă etc., la sfârşit, i-a pus lui Doru Dinu Glăvan următoarea întrebare-capcană: „Tu ce sancţiune ţi-ai da pentru greşelile pe care le-ai făcut?”. Iar preşedintele, încă încrezător în rezolvarea pe cale paşnică a neînţelegerilor, a răspuns: „Îmi deleg temporar o parte din competenţe Consiliului director, unuia dintre preşedinţi”. Adi Cristi a zis că el nu poate să se implice, fiind din Iaşi, şi aşa a ajuns colonelul Ion Petrescu vioara primă. O vioară stridentă şi dezacordată…

A urmat ultimatumul pe care l-am prezentat, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Puciştii au ocupat site-ul organizaţiei, schimbând în server parola de acces şi deschizând trei usere noi, pentru „ai lor”. Doru Dinu Glăvan, fiind în drept, le-a blocat, la rândul lui, domeniul uzp.org.ro şi a deschis o formă provizorie de comunicare, pentru a se putea adresa, totuşi, oficial, membrilor organizaţiei. Conţinutul site-ului a rămas însă la ceilalţi, căci proprietarul serverului este o relaţie a unuia dintre colonei. Rapid, aceştia au cumpărat un alt domeniu şi au „turnat” în el tot conţinutul paginii web al UZPR… Război asimetric în toată regula!

Între timp, prinzând un moment în care preşedintele UZPR tocmai ieşise din sediu, colonelul STS Adrian Fulea s-a dus la secretariatul Uniunii şi, somându-l / ameninţându-l / intimidându-l pe secretar, i-a luat ştampila UZPR. Cu care, evident, se pot produce documente false, fie incriminante pentru Doru Dinu Glăvan, fie atenuante pentru membrii „juntei”. Vă daţi seama unde s-a ajuns, în numele „conducerii colective”? Nu e nicio „conducere colectivă”, e viol în grup, cu uşile închise. Miza este mult mai mare decât simpla debarcare a lui Doru Dinu Glăvan. El este doar un obstacol – ce-i drept, neaşteptat de rezistent – al unui „proiect” de atomizare a UZPR. Şi, se pare că, la sfârşit, „misionarii” vor putea raporta regulamentar: misiune îndeplinită.

Chiar dacă Doru Dinu Glăvan nu va fi dat jos, o perioadă destul de lungă Uniunea va fi ocupată cu reparaţiile şi recuperarea daunelor. În primul rând cu recăpătarea prestigiului mânjit cu dejecţii. Deci, o va lua cumva de la capăt, amânând sau încetinind proiectele în derulare. Între timp, Uniunea a început să se dividă, fie din oportunismul unora, fie din laşitatea altora, fie din necunoaştere, fie din răzbunare. Până la Adunarea Generală Extraordinară vor fi deja două tabere.

P.S. Am o nedumerire şi o aşteptare din partea ziariştilor militari, membri ai UZPR, alţii decât membrii „juntei”. Aştept un punct de vedere deschis şi ferm faţă de această situaţie fără precedent. Eu, de exemplu, cred că militarii care au comis puciul reprezintă petele de unsoare de pe uniforma militară, dar s-ar putea să greşesc. Aştept ca ziariştii militari să ia atitudine faţă de confraţii lor pe care eu îi consider „pucişti” şi, eventual, să mă corecteze pe mine, dacă e cazul. Conform codului de onoare şi demnitate militară, de care face atâta caz colegul lor, colonelul Ion Petrescu.

————————–

Miron MANEGA

Bucureşti, august 2017

A devenit deja o tradiţie ca, la începutul Zilelor Municipiului Curtea de Argeş, să se organizeze Ziua Revistei „Curtea de la Argeş” (tipărită, dar şi disponibilă la www.curteadelaarges.ro). Anul acesta, manifestarea este înscrisă şi în programul Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului. Va fi sâmbătă 12 august, cu un program cu adevărat bogat.

***

Program (preliminar) al Zilei Revistei Curtea de la Argeş

Sâmbătă, 12 august 2017

 

10.00 – 13.00: Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” Curtea de Argeş

– Prezentarea oaspeţilor

– Prezentarea bustului lui Mihai Eminescu (de Radu Adrian)

– Ninela Caranfil, Chişinău: recital poetic

– Sorin Lory Buliga, Târgu-Jiu: Brâncuşi – 60. Între tradiţie şi universalitate

– Mănăstirea Argeşului – 500

– Ion Creţeanu: Balada Meşterului Manole

– Prezentarea unor cărţi şi reviste

– Cvartetul condus de ing. Andrei Iliescu, Bucureşti

– …şi altele

 

16.00 – 19.00: Sala de Consiliu a Primăriei Curtea de Argeş

– Salon de carte: prezentare de cărţi şi reviste, din Ţară şi din Basarabia

 

20.00 – ??.??: Hotel Posada – Cină festivă

***

Întâlnirea principală începe la ora 10 şi are loc în sala de spectacole a Centrului de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”. Printre altele, se va vorbi, în prelungirea rubricilor revistei, despre Centenarul Marii Uniri, aniversarea a 500 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Argeşului, comemorarea a 60 de ani de la moartea lui Brâncuşi. În acest context, rapsodul popular Ion Creţeanu, de la Craiova, va cânta Balada Meşterului Manole, cercetătorul Sorin Buliga, de la Târgu-Jiu, va vorbi despre Brâncuşi, între tradiţie şi universalitate. Un cvartet bucureştean, condus de Andrei Iliescu, cel care conduce Orchestra Inginerilor, va interpreta muzică clasică.

Oaspeţi de onoare vor fi cunoscutul scriitor Nicolae Dabija, de la Chişinău, academician, redactor-şef al revistei „Literatura şi Arta”, actriţa Ninela Caranfil, tot de la Chişinău, precum şi academicianul Victor Voicu, secretarul general al Academiei Române.

Întâlnirea va conta şi ca o manifestare a Podului de Reviste iniţiat cu mai mulţi ani în urmă de revista noastră şi „Literatura şi Arta”, iniţiativă la care s-au asociat ulterior un mare număr de reviste din România şi din Basarabia; o parte dintre ele vor fi prezente la întâlnire.

Un punct special, surpriză, va fi constituit de prezentarea bustului poetului naţional Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Radu Adrian, bust care va fi instalat într-un viitor apropiat pe un soclu în faţa Centrului de Cultură şi Arte.

Vor participa un mare număr de colaboratori şi prieteni ai revistei, oameni de cultură din multe locuri din ţară (Cluj, Huşi, Bucureşti, Craiova, Târgovişte, Piteşti, Râmnicu Vâlcea etc.), inclusiv din diaporă.

După-amiază, cu începere de la ora 16, în Sala de Consiliu a Primăriei, va avea loc un „festival al cărţilor şi revistelor”, cu Editura Scrisul Românesc de la Craiova invitat special. Peste 20 de autori de carte şi realizatori de reviste îşi vor prezenta, pe scurt, realizările editoriale recente.

Manifestarea este deschisă tuturor iubitorilor de cultură din  Curtea de Argeş, din împrejurimi şi de pretutindeni.

(Gh. Păun)

MEDEEA

 

 Medeea jucată de deţinuţi în regia gardienilor. Postromânism sau dictatorul să trăiască. Pe toarta găleţii. Listă de crime. Titlul dinainte să ne caute el din gropile comune, din săli de fitness, de lângă ziduri plutonate. Amurg securist. Wagner la zarcă. Cu cât se bucură mai tare la botez, le moare copilul.

 

Tu eşti aceeaşi zi ce ne-ai trezit.

Unduie trăznete surori, şalupe de corsar,

Crimeea, pescăruş deasupra.

Aruncă-ţi amanţii în marea de aici.

O zi la Iaşi, o zi la Constanţa.

De arhangheli vorbă, de valuri tăcere.

Frumoaso mai rece ca mine,

nemuritoare până te-or înota

mai fierbinţii ca moartea.

 

Lichefierea! Fă-te peşte. Pescăruş. Inspecţie. Eclipsă. Ce mi s-a întâmplat nu mi s-a întâmplat. Pe ce persoană lanţul? De aur? Ce ştim de lumea care nu ne ştie? Abia câinele, abia biserica dărâmată. Doctorul consultă buhaiul, buhaiul consultă nara(nas)torul. Baha’i? Of course. Încep să mă prefac în peşte ca să devin mistuit în pescăruş şi aşa să mă luaţi să mă duceţi la Bucureşti la Plata.

Noi gândim aşa cum ne-au educat comuniştii. De ce ne mândrim cu cei plecaţi dintre noi? Această doamnă nu cred că este mândră de noi. Românul acela de care vorbiţi d-stră e ascuns. Nu e nevoie să ne împodobim cu pene străine. Suntem un subiect interesant pentru cercetători şi scriitori. Continuă să fie urmărită de reminiscenţa fostei securităţi rămasă intactă în SRI. Tu eşti holocaustul României, megamafiotule iresponsabil.

Opreşte-mă, mamă, la vamă, Sibiu cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, maestre ale depresiei în grup, călimări sparte. Ne-om fi stins. Ghinturi. Galbenul cornilor. Prologul, replicile, pastişele. Noroc de soare, mobile de oase, ologul ridicat din cerşit. Camera lui Kadrey tapetată cu piele de om. A doua şchioapă înre bisericile din Surdeşti şi Plopiş. Sari înaintea paznicului, aschimodia conţilor.

Fută-l Dumnezeu să-l omor pentru un lemn (faţa-i fusese zgâriată, vasul cu lapte între genunchi, capacul nemişcat, plasa cu morcovi – avea nepotul diaree ca şi la trei luni, când, intrând în spital ginerele s-a-ncurcat cu o curvetă de doctoriţă în mână), cumnaţii (moldoveni) dispăruseră. Pe când azi n-am decât a bănui tatăl nostru şi jertfiri ale Domnului în ungureşte, pentru primele vorbe ascultate cu un fel de dragoste prescrisă din religie în religie, peste cadavre tinere sau de 59 de ani, cum inventariasem (în limba înţeleasă) – verbalizarea Babilonului – să fi amuţit. M-am gândit iar la zarul rotund. Ca astrele sorţii, nejactabile în joc. Azi e nor deocamdată, încă trei zile şi veţi rămâne voi în împărăţie, veţi mai telefona după fiu, prin examene şi meciuri, ales de tăcere, cu moştenire încă neînflorită.

de la această  biserică mi s-au dat la această biserică le dau

la întâlnirea viticolă toţi oratorii băteau apa-n piuă

chiar ca pungaşul cela din Paris

eu ştiu un lucru şi anume că n-ar fi rău să fie bine

cum n-a dat primarul autorizaţie să umble păpuşele

se ucisese Cusminschi prietenul favorit al lui Eminescu

glumeţ peste fire gura lui clopot ochii săgeată

sparg ferestrele pe drum şi capetele oamenilor

pedagogia nu-i pentru toţi ticăloşii şi răii ci pentru firele blânde

o poveste o poveste

tălpărăliile de la Humuleşti precupiile braşoveniile căldărăriile ciubotăriile

Iţic jidov coace pâine moldovenească

văzduhul curat clima rece nesupusă lipicioaselor boale

catihetul este îndatorit a paradosi catihisul

neguţitor fiind de cea a treia stare

a se însoţi prin legiuită cununie cu Iliana, fată mare, în vârstă de 15 ani

m-am văzut arestat ca cel mai mare criminalist

nu recunoaşte autoritatea protoieriei în această afacere

un mormânt clasa I pentru a se înmormânta pe defunctul Creangă

Pe la noi pe la Vârtoape, fetele sunt curve toate, babele a treia parte, nevestele jumătate. Dă-mi benzină şi ulei şi te duc pe unde vrei. Nu mai bate doamne omu, că-l bate vinu şi somnu, vinu-l bate când e beat, somnu, când e-amorezat. Hai, mândruţo, tu pe luncă să culegem de-o urzică să dăm la puii de curcă. De la sticla de parfum, ajunsei să dorm pe drum. Helerim de puldarim, heliş beliş, cum venişi cum o belişi, că dacă nu veneai n-o beleai. Om aş fi de n-ar fi gura, mândrele şi băutura, băutura bat-o-amaru, mândrele şi cu paharu.

nu mă închipui din dor

pe sarea apei comandor

al desalinizărilor

                                                            cu piedică judecător

mă controversă vărsător

de după sud versuitor

                                                            de suitor la mirador

pământ oceane Maldoror

ce voci sub lume lagăr or

                                                            agora a gomorilor

sodomelor şi tu sudor

pas tras în piept glonţ inodor

pe nespălate sânge cor

drag de băgaţi la rotisor

cum şi-o seduce ora or

verso pământului mă dor

o doară aurora nor

în coarnele toreador

ţi-oi fi recurs d’al vostru por

Mariei depresiv ocolitor

cu blugii cumpăraţi amor

dentistei că-ţi atârnă flor

Flagstaf ca Falstaff mai uşor

şi Flinders catedral călăritor

ce ne mai paşii de aviator

plictisul masculinilor

tu macho da’ doar narator

de autor neştiutor

or southern cross întorcător

metalice reţelelor

din neatenţie odor

 

 

*

 

 

du-te după pită

trează şi ivită

 

Vasilache prinde

ofuri de merinde

 

picuri papagali

sânge pe hamali

 

brazde bezna hăt

dracul ţi-l arăt

 

 

MEDUZA

 

dragostele în mohor frunză verde nu mai mor  din Galicea-n Cremenari cremenea pe gât mi-o ari trandafirii din obraji îţi visează paşi de paji aminteşte-ţi de ruşine şi când te gândeşti la mine  veni prânz ierusalim voi vă duceţi noi venim  struguri de-am fi toţi d-ăi zdrobiţi pe roţi tălpilor de hoţi ce ţi-e rădăcina prăjinii Gherhina la urzoi cu ghina opera şi tata mama operata nu te mai da gata geaba îmi oftezi somnului cu piezi mai bine le vezi

pân’ la noapte ploaie vânt mi te-ntorci de pe pământ n-am scris viaţă n-am murit  îţi sunt mamă îmi eşti schit ce de nervi copii şi tată adormire respirată zilele de către popi nu te naşti nu te îngropi pierzi în umbră de oglinzi dăruite când le vinzi te-ai uitat de anonim Eminescu şi cel mim de ce latri pe înalt de sub norii de cobalt cancerele s-or mai cerne sângeratelor lucerne vorbeşti singur nu te-auzi cântăreţilor zăluzi vasele spălatele zvârlite salatele ciobeşte labele de plumb cu frunza laură columb  trezeşte-te din scris cu sorţi ai visătorilor mai morţi cu foarfeca ai rezolva de vârfuri numai unghia de patru ore în trecut prin frig la tropic ţi-am părut gala gării o lanternă schiul de faianţă pernă

îi vedeam prin căpitani la costume anglicani toată lumea-ntinerită manieră iezuită câţi trăim din ei şi-n vis ceilalţi numără abis dublă scaldă apoi tuns câinele din Selinuns brazi cu brazde plopi fosili limpezimii de acrili incendii nepunctuale înspumate doct cu bale de-nţelegi scrisul Ioane te trimitem la cucoane din Orşova-n Cernavodă Dunărea curge sub vodă niciodată cotele nu-ţi crăpară fotele ia-o azi de la picioare că la capăt creşte floare se dezgheaţă ninşii inşi frunzei verzi din ochi aprinşi iarna blonzii vara blonda ondulează mapamonda cine pe cine înghite bot cu maţe înrăite d’alei câinii mă mănâncă pătrăţirea feţei încă ce ţi-am dat ai risipit ce îmi furi ai mai ciordit

vom mai uita vreodată lumina sărutată pragmatica în Teheran Bagdadul gol şi pompeian piramide povestite sângeroaselor copite pagină de răsărituri şi apusuri printre rituri trântit câinele în zori pe burtă de aurori lepra idealului peste vârful dealului peste ochii surioarei ochelarii-nvăţătoarei măi ţigane-ţi arde satul nu-i nimic mă duc în altul şahul de femei în patru în foaierul fără teatru şahurile ne decid el şopteşte analcid atentat că da că nu roman opşpe secolu faceţi cu ochiul români şi la şase săptămâni bulevardul ne suportă şi cu vână şi aortă de alaltăieri pe azi verzi tot numai fraţii brazi întâmplarea v-o respun toţi odată murind tun de era tu îmi citeai clipă ochii trişti în rai aripile neimune a talmudului minune test de popularitate ba de otrăviri ratate ce sălbăticiuni visai dicţiei cu Lorelai energiile shakti coastele ţi-or răzleţi

iar aminte că trăim ne aduceţi mulţumim din golite sticlele ia-ţi pe credit zilele i-am spus fratelui s-o verse apărărilor perverse strigi metode de limbaj otrăvit în verbiaj macedonul favorit fum de-al doilea primit n-aveam nume de închis şleampătului paraclis de-al umorului miros al omorului neros măcar hoţul trei pe doi fură cărţi a da de noi ne mai scoate de strigoi două raţe pe gunoi mă voi duce la dentist să nu mor carierist acuma am înţeles eşti nebun crezi în progres cei plecaţi mai înainte cei rămaşi toţi într-un dinte delegatul atentat cu delict încorporat pe tine te-a concentrat portocala la pătrat sinucigaşi mai ipohondri ca aburii din Turnul Londrii cianură debordată pe verdele de pată beţia netrezită de sticlă înverzită rimate substantive romanţelor arive ne întrerupe teza pierdută în Tereza ardeiul viei verve în moarte ne conserve a doua zi de viaţă de după moarte aţă pace vouă mă încaier mi-era frică şi de aer studiezi credinţele fetelor catrinţele mi-aş da duhul de poet poeziei amanet poarta de stejar spre cald arde până la smarald

Sss vipera, şşş paparazzo, zzz djidjiridoo. Ce Oedip, ce nalim. Lăsăm psianaliza. Femei decât cu zece ani peste. Fără lectura incestului distrugător al tuturor indigenilor. Cocoşelul soarelui în mare. Serendipitate bulgărească. Incest trandafiriu. Intim Antim. N-aş sacrifica înotul pe antiincest. Nu pistol, nu bani. Integritatea nu e de vânzare, îţi dă amendă, o înghiţi. Ismail. Orbs nu eros, Lot şi Freud, ochi în ochi cu Oedip. Regia carismei. Iubeşti numai anti. V-a înfundat marea urechile. Mangaliţă. Nu ştiu cine vine şi bate la uşă. Epava nu pleacă nicăieri. Meduza. Nu am văzut om să se mişte mai încet. Cătune eoliene.

ARGHEZI

August, 2010.  Vedem ce iese, cititorule care, se zice, nu mai exişti, ca şi mine. Eram la spital. Piaţeta în potcoavă neagră se deplasează pe apă sub pescăruşi. Şi aşa ni se lăsară copiii de literatură. Nici diabetul nu-l voi duce până la capăt, dar romanele.

 Dacă avea studii superioare nu mai era împuşcat. Intelectualii sunt elemente consultative. Surzii n-au înţeles niciodată un film românesc. Dărâmi ce ridică duşmanul de un sânge. Fidelitate clădită pe trădare. Urmele ne înconjoară, ne sufocă, ne acoperă lumina.  Ne trezim împuşcaţi de vreun idiot.

A dispărut sicriul cu trupul fără deget al sfântului Nicodim. Roessler, Roller. Les vieux bandes.  Ruşii nu vorbeşte în dodii.  Calvin recognized the power of music.  Liana trăieşte la Calvin, în Elveţia, de-l pomeneşte pe Voltaire, isihaştii andrucoviceni pe care-i frecventase trei ani.

Septembrie. Cine mişcă nu mai mişcă. Maniere, remaniere. Lustrat, spânzurat de lustră. Naţie de subsol cu probleme la colivie. Iei o armă şi faci un gest de disperare cu oameni inteligenţi, nu cu toate gutuile. Ultimul la coadă să tremure din noadă. Fură şi praful de pe ficus.

Mări a murit de ziua ei şi a intrării în Uniunea Europeană. Tot îşi făcuse rost de băutură şi la reanimare. În anecdotă, doctorul îi explica fetei că părul pubian îi crescuse natural, şi nu e blestemată, uite şi lui, vai, el e şi mai blestemat, i-a crescut şi furtunul aspiratorului.

Ceva nu mi se învârte rotund.  Acelaşi tip de frisoane. Tonul strămutării. Te-a luat valul şi mi-ai luat calul. Ţara cu cracii în sus. Ţărâna grea. Incubo. Lup ziua, miel noaptea. S-a arestat singur. În spatele arestărilor se ascunde misterul cucului de bronz.

Mare parte din rău vine la noi din gene. A nu termina niciodată o frază.  A scrie roman psihologic. Pancreasul nu se vede în negura gazelor.  Justiţia nu este altceva decât un cadavru în cătuşe. Cătuşe rimează cu căpuşe.  Bătut la uşă, împuşscat în freză.

N-am vrut să-l omor, doar să-l sperii. Un ţigan din Dăbuleşti a murit înecat după ce se aruncase în râu să salveze un copil de român.  Statul asigură infractorilor condiţii mai bune decât oamenilor cinstiţi. De ce să nu-l spânzuri şi să scapi lumea de o fiară turbată?

Am mai multe vieţi decât o pisică.   Ei, asta e, l-am omorât. Iau zece ani pentru un prost.  Nu trebuia să scoată cuţitul, a sărit primul la bătaie. Suntem golani, ori nu mai suntem. Din cauza la protv, că ei au difuzat cu ciorcălanu ăla analfabet.

 Subspecii. Voi îi faceţi vedete. Nulitatea asta absolută am văzut-o cu o zi înainte de crimă invitat la tâmpitul ăla de Capatos şi la boul ăla handicapat de Mihai Morar. Cine, un coate goale, un criminal din care se inspiră alţii…  A scos cuţitul şi a lovit în inimă.

Dacă eram tatăl victimei, l-aş aştepta pe criminal până iese din puşcărie, îl anesteziez cu ceva tare, îi leg mâinile să nu piardă sânge şi i le tai cu toporul, le arunc în canal şi chem salvarea, să scape cu viaţă. Să mai omoare dacă poate.

Mai lăsaţi tupeul de borfaşi că ajungeţi la Reînvierea 2. Moarte pentru moarte, eu în locul tatălui celui decedat aş trăi doar ca să-l omor pe criminal. Oltenii îşi spală păcatele dacă îl omoară pe individ, oricare ar fi erou, nu-l ratezi pe acest ucigaş, justiţia poate să-l scape, voi nu trebuie.

Mai lăsaţi tupeul de borfaşi că ajungeţi la Reînvierea 2. Moarte pentru moarte, eu în locul tatălui celui decedat aş trăi doar ca să-l omor pe criminal. Oltenii îşi spală păcatele dacă îl omoară pe individ, oricare ar fi erou, nu-l ratezi pe acest ucigaş, justiţia poate să-l scape, voi nu trebuie.

Dă-l în fasole, are pata pusă pe monoclu. Pe politician îl aleg eu, hoţul mă alege pe mine. Sparge cu pumnii tăi butoaiele astea kaghebiste. Două cârtiţe, una, mi-e aşa de ruşine că îmi vine să ies din pământ. Dacă nu ştii ceva eşti nevinovat? O tumoare ne apasă pe hipotalamus.

Vocale aleatorii, Iahwe, sunt ceea ce sunt, sunt ceea ce este. Damigeana când e plină şi femeia când e goală. Întunericul şi lumina ne balansează în vrie ideală spre recunoaştere, din seninul inconştient al nădejdilor refulate.

Unii dintre deţinuţi mâncau varul de pe pereţi. Attached are documents of payment. Predau nonviolenţă. Ce film s-ar fi făcut după Ciocoii vechi şi noi. Nu-i găseam nasul, să văd dacă mai respiră. Kenyana tot refuza salvarea, nu-i ştiusem numărul. Intensitatea diferenţei.

Erau mai bătrâni ca mine, clan de tineri, muream cum am apucat, de-am rămas în viaţă şi ni se naturalizează finele prin apropiaţi vecini până spre piele şi iele. Hipofertili, grup de suport, şamani, nu numai limbaj, şi idei. Deschide geamul de la camion înainte să scuipi.

Lasă-l acolo ascuns în memorie. Eşti expert în chestiile astea, cu stilul tău aglutinat. Are magnetisme de bun augur faţă de spiritualitate, nu poate oricine să-i treacă prin faţă aşa uşor. Graniţele între regnuri nu mai există, şarpe acum plantă.

Ce să ne mai spunem, că îţi mulţumesc că mi-ai scris diplomele, şi pe Mări am angajat-o, tu te pensionasei şi schiţai catedrale, ultima în Kenya, să şi asişti la zidire, cu viaţa ta, acum spre ai tăi, cu nimeni în urmă, dărâmată casa din vârghini, poate redesenată de tine, s-o aibă copiii.

Afect invers, a te vedea personaj negativ la infinit, a te autolichida dependent, hematom, vorbitul cu chirurgii, probabil vor să-mi taie piciorul, din Ioan în Luca, maică-mea un an în pat, taică-meu 5, cum n-am invidiat-o pe Raliţa, nu şi pe Paraschiv, da Vespasian.

Ştefan cel Mare, ţar în 1473. Veşnică sărăcie, castitate, ascultare iezuită. Căutam date (fraze) despre şcolile neoprotestante în România, credincioşii şi copiii lor. Amestecaţi, îngânduraţi printre ortodocşi. Îngreunat de mere şi serendipitate.

Regretăm momentul zborului, regretăm că ne-am dorit să fim liberi, ne-am trezit aşa de zgribuliţi, fără ţară şi fără viitor şi cu aripile frânte la doar 21 de ani. Ne-am născut în România unde cântă nebunia. Daţi-mi şi mie o batistă. Father jumps.

MIRAREA REÎNCARNĂRII

Alerg după coada unui iepure de la Paris. Knocking at our own door. Azi e marţi şi mâine miercuri. Pestalozzi a trecut printr-o şcoală tehnică. Ne urmăresc aceşti elveţieni. Stalin ne-a salvat. M-am îmbătat un pic de Jung. Mă lichidau. N-am nicio drojdie în cap, poate de bere.

La Focşani ne-am înfundat. Am ochit un tren de poştă + adăpost deasupra capului – am scris pe el Arad cu de la mine putere – ne-am dus, încet, încet, până la Arad – la prefectura judeţului, ce cautaţi aici – Paşcanii îs resortaţi (?) – îmi caut tatăl. Galbenul nu poate strica omenirii.

Să tăiaţi plicul să se vadă că e imprimat, nu cerere. Unde era înainte securitatea. În sală, dacă se dă termen, tăcere, dacă nu, prezent. Dosarul de la amânări nu-l cereţi, lăsaţi-l în pace. Vă dă cuvântul dacă sunteţi prezent(ă). Acceptaţi cererea. Francisca era, cu scuze că e răguşită.

Chiar dacă s-ar pune-n unghii, la primul termen orice parte are dreptul să ceară amânare. Flavius (blond), plavus, plăvan. Nevrită retrobulbară. Sunt ataşat de vite. Omul primeşte palme, pumni. Psihiatru informator. Numai pacienţi speciali. Îi cunosc scrisul.

Nu se poate articula nimic. Urdia înaintează. Sfioşi de sărbători. 34, subliminal 43, fund dublu, 45-54. Oraş alimănit. Te-am visat, fugeai de mine. Regăţenii sunt mai orientali. Un om adevărat simte în inima lui cum stau lucrurile. Dulfu, o etică. Ziar antropologic româno-indian.

Acest domn Grama nu a vrut să-mi dea aceste scrisori, că nu trebuie să le citesc, am plâns după scrisorile acelea, le-a aruncat, mi-a dat patru, erau numerotate, a protejat-o sau s-a protejat, mama l-a iubit pe Leon Pantev, o cruzime la început, prieteni, o iubesc mulţi dar tac.

*

Sinteză a experienţelor şi luptei revoluţionare, a muncii de construcţie socialistă în România, a mişcării revoluţionare mondiale, tablou al direcţiilor activităţii partidului în epoca viitoare, calea comunismului, transformarea pe baze noi a omenirii, forţă ideeologică internaţională.

Neclaritate în privinţa metodelor şi a celor mai bune sisteme de perfecţionare. Pedagogia adulţilor nu e bine studiată. Nelegarea perfecţionării de nomenclator. Promovarea în muncă în funcţie de perfecţionare. Învăţământul nostru este confuz în materie de perfecţionarea cadrelor.

Nu facem o clară distincţie între cheltuielile pentru ştiinţă şi cheltuielile din învăţământ. Planul de cercetare este cel mai fragmentat mozaic din câte se pot imagina, teme pe dimensiuni individuale, nu colective, institute de buzunar, microscopice. Ori importăm ştiinţă, ori o producem.

Şi ceea ce este caracteristic pentru întreaga futurologie  şi pentru opera lui Maliţa este că în fond nu prooroceşte ci alungă departe orice asemenea gând. Rog a se face odată lumină  şi să se rezolve cazul de la Dâmboviţa. Socialismul, prima fază a comunismului.

*

nemişcarea golului una cu lumina mişcarea luminii una cu tao comunism pe bicicletă Verbiest se credea Ovidiu chinez iezuit ied chinezuit noi ai niciunei mări înotate cu sabia calului intim Antim smintim amin antimsmintim antiamin mai rar patriotism mai des mafie

iubisem mai mult decât superstiţia ţărilor cartilagiile fricii de lună toată viaţa   peniţa păsării zburată chin bolnavii mi se împuţinează de înviere îndoită ceaţa pe humă ne mai şi dezmormântăm cenuşă  cu Adivaraţii de când plecase Anta nu mai avea viaţă pe când racul miluit întreirea sinucisei

nu acoperi răutatea binefăcătorilor ia în seamă îndoielile femeilor păstrează ceea ce primişi din suferinţă iubeşte neapărat ceea ce nu mai trece exorcizează fără primejdie potrivnicul împacă-te cu visul decapitat lasă vinovăţiile să se înmulţească primeşte altarul cu dăruire

încalţă-te în spălarea sufletelor prăjeşte-te în ispăşirea sinelui păzeşte-ţi viaţa cu amintiri cum te-ai călugări ori şi Loyola  sfântă oprire întunecându-ne calea  potcap cu verzi păduri în cunună ce şi diadema Diotima  încă un scris în pierderea sineităţii

nu ne mai păsa de slvare ne eliberase atentatul inscripţii aburcate sub verde presimţire nemaidesine a nu se reimagina desluşirea voi trece până o să treacă veacul coporâia cosind postum olteni votca lotca dinga-linga ying-yang cucu vera icon se sinucide la Văratec

completăm pleava în trior îţi cade moneda pe ground ţi-e lene s-o ridici spânzurat în crabi spovedit de furnici mirarea reîncarnării n-a venit ministra v-am adus regina apoi regele a dat mâna cu mine spunându-i de Romulus dar că îl iubim

pe grosul mâl Corintul cu Medeea în Colţ Colhida te las fără ochi sinucidere pe lângă nai plutirea genomului pe aura extatică soldaţii neuro gene involutive Shivji asasinat în locul meu destui morţi înainte-mi chemare prietenească rar o femeie cutremur ca şi cum n-a existat păcatul

bastion italic în Uppsala îl visai pe Marin plecând de la Harvard  încotro cu treabă icoană ceramică într-o renaştere personală pe apa lui Charles decolări aterizări se labirintează în două personalităţi opuse  cât să te execute şi să te resusciteze

să-i zicem balada lui Edgar nemainăscut în Boston nopţire puja Ganesh botez clară antilatinitate cisma carisma crimei pe logos  îndulcindu-ne sângele toamna ochi de frumuseţe străbătători sărăciei  la paritate cu Mrs. Eddy şi cu dada nici supărare nici parale pita guru Pitagora

pe frunze de cerb rupt cerber o oră mai târziu zero se opriseră opăriseră impresii de conjuraţie cum o să dai de-azvârlita cu sfârşitul nemaiscribnic nici pisică ba o fată îmi ţin respiraţia şi pentru Africa mă aflu aproape de Glasgow n-am capsat fotografia şoarece ţi-ar mai trebui

NU S-A DESCHIS PARAŞUTA

cerule ce ne reverşi ochii uzi de vulturi şterşi să vrei şi nu te mai poţi pune în locul dezrădăcinătorului tău degeaba i-ai povesti priveliştea ce tocmai o distruge  amazoane călugărite în pânze de păianjen  floarea de tei inundată  în haită securiştii prin turmele restriştii nu te mănâncă pielea nici nu te rogi în Delea  invidie pe propria prostire răsfrântă cu aerul mantelor desfăşurate în tăcere fără amintire cine pe cine omoară să nu mai fie ţară

compoziţii anii

ţestele crăpate

morţilor coridă

cruce îmbiere

arde tot aerul

respiraţia tuturor

fiinţelor una

în gloria sufocării

dă-mi şi azi frunza

să i-o dau cetinii

Unii dintre deţinuţi mâncau varul de pe pereţi. Attached are documents of payment. Predau nonviolenţă. Ce film s-ar fi făcut după Ciocoii vechi şi noi. Nu-i găseam nasul, să văd dacă mai respiră. Kenyana tot refuza salvarea, nu-i ştiusem numărul. Intensitatea diferenţei.

stanţă muntele în apă înierbat

munte stanţă în apa ierbii

apă stanţată în iarba muntelui

iarbă apei muntele stanţă

police scos din chiromanţie

urechea dreaptă călugără

în ascultare pe alge sângerii

colţii fundului de mare munţilor arşi

noaptea pe valuri piatră cretată

La un timp, fur o motocicletă, să mă plimb, aş înapoia-o, atunci nu mai e plimbare, şi nu ştiu omul, oi abandona-o, m-o blestema, o pun într-un cărucior (cum intrau transcomurile în vapor), curând rămân gol puşcă. Ies din carieră, două-trei trepte, zece metri, şi toţi dezbrăcaţi, însă porţiunea mă terifiază. Mi-e obsesie muzica dată încet, că n-o aud. Am închis ferestrele, mi-era frig. Tare, variaţiunile pe Zorba, mă liniştisem, iar încet. Grecoaica blondă vorbeşte repede ca pe muzică, parapolierno, apohronos. În căuare de stăpâni, albesc în Creta pe trei sferturi. N-ai pune cretă-n halbă pe spuma Afroditei, adâncă mare sub fiinţă albă. Megalo galopul, pe cal filantropul tulbură potopul. N-am curaj s-o întreb dacă e aromâncă. Mâzgăleli de texte cine ştie în ce limbă, pene de ciori, de-ar citi cineva din Aristotel. Elena Metaxa zice de accent, că ştiu toţi că iau notiţe.

ÎN BRONZ

Căciula nu ţi-e şi pe capul meu, reproşaţi-mi acoperişe acoperiţi-mi reproşuri. Unde vă voi găsi adresele, prieteni şi duşmani la răscruce, salvat pe computerul disperării voastre. El este tatăl meu ea a fost mama mea, te-a urat întâi pe tine. numai tu şi întuneric neamuri înăsprindu-ne vise nevisându-ne arhaică etnia oii nu vezi decât racul greşeala ta doamne şi eu din a toate-ţi urmă parcă păstorşte azeu cu mine neînturmă  oprit în vâsc dus pe copcă nu te mai aştept nu mai vii trage tata să moară hop că lumânare-i aprind la vii

trezeşte-te şi lasă-te de meserie ori adnotează poeziile lui Ion mare ţi-e tristeţea doamne singur în atâţia agoni suferi oriunde bucurie că mori tot soarele pe toată zăpada ieri şi azi doliul topind s-or fi ştiut iarbă corăbierii sunt lacrimi creieru-m’ a câta oară pe mâncarea focului nisip fără întoarcere munţi şi oceanului nici că-i pasă

O mare eroare – am crezut că este filosoful Mircea Vulcănescu (nr. 46). Este Romulus. Chiar el? Sunt emoţionată. Îl ador. Un reportofon. N-am unde să public. Publicăm noi. El a scris mitologia? Da. Voiam să fac o carte de poezie pe mituri româneşti – vedeţi care este. Falangele Herăstrăului mă reîncarnau. Eşti aşa de puternic – gras – că unul singur discută cu mata. Ce să mai fie, Somadeva. O să-l felicite pe nea Romică la 86 de ani. Regula jocului cu sumă pozitivă.

acum îşi intra în mână  ieşind din comă   pe toboganul oaselor în jos decapitare scrisă capăt argumente dacă-au fost   Creta abia cost brumă rari ierarhi Viena  plutarhi vară din ce colonii  Polonius colo ni-i câtă dispariţie românească nu mai e voie sufletul nici la purtător darmite la vatră toată româna e greşeală seminţele mărului pocnesc în ciocul papagalului  timp sepie gen Eugenio arhanghelul sabie genii o căpitănia plai de vedenii argo azi matelot al gheenii

autohipnoză întoarsă pe dos căptuşeala feţei copitele îmi flutură urechile falanga valul fresca unghia turla valul varul vopseaua fresca buricul zidul falanga zgârii mângâi undui zgâlţâi năclăieşti mângâi tencui sângeri zgârii vălureşti ondulezi undui

real sound  more than real beautiful out of jail I heave a word   my love  may glitter in your air your eyes your ears your countries  forgive the aed   jailed poets sing rain by sea  on golden ring yeasterday as if in dream imagination beyond salvation

HRAM

ca la păstrăv cu veselie  arunci pleazna de pe când prietenul se înstăpânise vâlvelor solzilor

pentru a se întoarce în mare te cununase câinele faci iar convulsii

percuţia fulgilor ciocanelor asteroizilor stelelor strigoilor martirilor vânzătorilor valurilor naufragiilor seminţelor amurgurilor câinilor căldurilor îngheţurilor alburilor

de-oi pleca pe frig cine te mai scrie de-o să te intrig e pe veresie de o să mai ducă anima artrita matale nălucă nimeni părăsita

ţi-ai auzit toate descompunerile nu mai ai chef de compus cum întru nefiinţă ai fi ce-ai făcut bine nu ţi se iartă ce-ai fost nu mai eşti nici nu te-ai născut

 ajutaţi-mă să pun lanţu’ îl dau dracu’ de lanţ eram răguşit complet dacă erau hoţi îmi luau bicicleta că era rusească ai văzut drac mort şi raţă-necată jucaţi-vă un fum o amânare Rembrandt

am venit de unde să plec Doamne la hram nu era diavolul poate Adam sub picioarele arhanghelului mi-e milă de oricine ar fi sub talpa sfântului prepotent

OMÂNEŞTE

fiară fără apetit rămurişul click adunarea a treia noroaiele tranşeelor tot umăr lângă umăr momâia mocirla gemina pe frunte roata de muzeu sufletul pe copcă expresii minus mesaj strigăte pe din afară tristeţe de ritual de-oi mai vedea o primăvară personajele politica menopauza leafa scleroza bârfa ura frustrarea depresia maslul (in)dependenţa sărăcia laşitatea înşelătoria denigrarea furtul falsul tribunalul sărbătoarea parcul necesitatea petliţa claviatura coaja copilul calculatorul balconetul strada vertijul mama internaţionala armata masoneria alianţa vrăjitoarea şutul tâlhăria măsluirea călărirea pornografierea scârba căruţa spălarea televizarea pleaşca racolarea minţirea batjocura cârpăceala miloaga faţada caducitatea isteria slăbiciunea clevetirea crima calviţia schizofrenia nesănătatea benignitatea rugăciunea blestemul încruntarea descompunerea şperaclul elita cotul inteligenţa statul cutia farfaraua excelenţa universalitatea japca mutilarea natalitatea preţiosul sprânceana gena mecena piedica motivaţia pofta

ualitatea reştină omano-atolică

oată umea ace olitică omâneşte

să nu-ţi fi dat seama niciodată de viaţă vagi tandreţi urlete pe-ale râsetelor amurguri cum îţi dai drumul sinele dispare bumerang tu te duci şi numai el se întoarce

în studio în templu

la puja la concurs

tupeul de exemplu

în parc te-mbracă urs

în lume în matsya

cu avatar primar

aprinsul trup tipsia

ţi-l urcă pălimar

Am fi putut fi basme indiene. Ce ţi-oi fi spus că beat (vermut, vin alb, whiskey, vin roşu)? Ceaţa rece interiorizată în caldul casei.

ţi-aş scrie de Arald suflet Mariei

în tropotul strigoilor călare

Ave Maria înseninare

bătrâneţile copilăriei

cer spart de smarald darul beţiei

pocal pocăit demândare

bacantele peste cutare

tu că scrisoarea nimicnicie-i

nici Soeren atunci nici Marija

răsfoindu-i nu te răpiră

sub vikingi normanzilor spija

pe Dunăre plânsul de Kiră

cine să ne mai fi dat în grija

tăietorului din pădurea asiră

 Când nici caracterul, nici pacea nu te mai agrădesc. Om mai fi trecut un hop. A nu avea cu cine te sfătui pentru că tocmai te cerţi pe-o vorbă, pe-un senin, când e să se aleagă praful-jaful.

a linişte şi pace lasă brâul

şi-şi strecură sub pântec grâul

nu te mai are-n scârbă n-o mai ai

geaba cântai pe deal pe cai

Sikander dibuie pe por

noi stăm la pândă por în por

colindătorii în răspăr

noi tot nu ne luăm de păr

PARALIZIA TATĂLUI

lăudată suferinţă crinul acasă încântului cinul luceafărului mării eminul mamă din mormânt tată din Lazăr doamne din cer cruce de rază pe Hristos să-l rază necredinţa

fiindu-mi sine sinele ia-l de la mine într-un tren încremenit pe şine ruga tinereţii departe clipa ta de ne mai desparte şi cu-nchinătorul lui Astarte

urcă fiinţele muşuroi cum ţi-ar cânta din cimpoi cum te petrecem pe la noi vorbisem lepra maică pe maluri de drăgaică uscate pentru gaică neruşinare zisa cititului assisa din blancă porolissa

Când ajunsesem la Strehaia pădurea asta, nemurirea aia. Cum ar învia întunericul paragina scrisorilor pe epica misticii.

tema serii Strehaia dusă

colinele vin mai gata drumul

soarele se stinge ca o spusă

viaţa omului de i-ar fi fumul

a te prăvăli şi-nsuţi nu să

te aştepte a-ţi primi oiumul

vreo faţă cosită sub husă

husarul sabia consumul

terzinele în terza rima

se strigă la pictat pian

sera e caldă veche clima

zicea Cuclin de Damian

şi pînzele marine mima

ni se-nserează Canaan

ce grijă ai de mine numai taică-meu paralizat priveşte-ţi fruct eşecul cu luna şi edecul sunt altele gândirile o oaste fără inamic

 pădure cotmeană Dunăre sprânceană carele pentru voi la ziua de apoi oameni de nimic duium eu cu premiu tată paralitic

NATYA

hiranya garbha purusha pradhana avyakta rupine. Imn răpus. Vă duceţi la Paris. Vin dansatoare cu măşti. Dansul vine.

răzbiţii de păcate ne găbjiră arsura se întunecă să năpârlească tropic  adamas-vajra Anicet-Nacichetas

 “Hiranyagarbha”  … Usha  …Shiva Tandava … Creation…   ‘Nagar Lakshmi’ to commemorate both Tagore’s 150th year and Mother Teresa’s Centenary. .. (Priyadarshini).

Congratulations Sir George Anca ji. God Bless you, your family and friends. with best regards, manohar. jalalabad, afghanistan

P.S. – Yesterday about forty people killed in jalalabad in suicide attack and today about 30 persons died in suicide attack.al

Tandava, rugăciune către Shiva. Imn zeiţelor Ratri (noapte) şi Usha (zori). Plecăciune zeilor elementelor: Agni (foc), Varuna (apă), Vayu (aer). Shiva este zeul dansului. Conceptele mistice animă dansul-credinţă: bhakti sringar (iubirea mistică); jivatma (sufletul individual) setos a se uni cu paramatma (sufletul dumnezeiesc), tandava (dans masculin) cu lasya (aspectul feminin), Shiva-purusha cu Prakriti-shakti-kundalini.

Muzica sanskrită înseriază mantrele absolute, Gayatry, Rudra, versetele universale vedice – Rigveda: „The germ that still lay covered in the dusk burst forth” cf Eminescu, „Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur” –    până la cântece populare sau Sundarya lahari (Frumoasa unduire) a lui Shankaracharya:

Shiva shakti una de nu-i cu puterea-i cel augural

Nu poate zămisli nici măcar să se urnească din loc nu poate

Şi cum fără virtute ar îndrăzni cineva să ţi se prosterneze în rugă

Tu venerată de zeităţile facerii proteguirii şi distrugerii

            Ziarul Adevărul reproducea în 19 noiembrie 1926 un autograf în limba bengaleză al lui Tagore (de fapt, un citat din Gitanjali, poemul său premiat cu Nobel în 1911):

„Thou hast made me known to friends whom I knew not. Thou hast given me seats in homes not my own. Thou hast brought the distant near and made a brother of the stranger.” / „Tu m-ai făcut cunoscut prietenilor ce nu-i ştiam. Tu mi-ai dat scaune în case ne ale mele. Tu ai adus depărtarea aproape şi ai făcut frate din străin.”

            Natyanova în anticiparea lui Lucian Blaga:

O, vreau să joc cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă – încătuşat. 

AHIMSA ELIADEANĂ

Aldee & Castor

am vorbi euforii  nu se mai discută execuţii caffee club and after hours femeile distrugeţi omenirea până la ultima raritate putinţa decreştinării ochii altarului

face lumea mai întâi să sufere pentru ca apoi să poată s-o consoleze şi încurajeze cerându-i să-l urmeze neabătut

trecutul său atât de întunecat şi meschin este un trecut complet roşu  his past so dark and base it is a past completely red

Like Romanian

Lucian Blaga:  arhetipurile apar „totdeauna” modelate „în tipare stilistice”, fiind dominate de acestea, cîtă vreme în fanteziile psihopaţilor arhetipurile îşi fac simţită prezenţa ca nişte „complexe autonome”…

Constantin Rădulescu-Motru: În viaţa lui artistică era naivitatea, dar nu grotescul; în viaţa sa intelectuală, limitarea, dar nu minciuna; în viaţa sa morală, simplitatea, dar nu totala pervertire a caracterului…

Petre Andrei: Mulţimea nu are o reflexiune logică şi critică, ci gândeşte mai mult prin imagini şi simboluri, subiectul fiind confundat totdeauna cu obiectul, iar preferinţele luate drept realităţi.

Nae Ionescu: noi nu am cumpănit decât oportunitatea şi „momentul” reîntronării vechiului regim… În beneficiul cui şi în ce scop se întâmplă toate acestea?

Petre Ţuţea: Nu te poţi cunoaşte singur.- Credinţa ne învaţă că omul nu e un model al existenţei. El imită modele transumane, dacă vrea să se depăşească.

Dumitru Stăniloae:  Dacă apreciezi totuşi, adeseori, cu pasiune anumite lucruri, o faci tot de dragul persoanelor care ştii că te urmăresc.

Mihail Manoilescu:  Este oare depresiunea ce, în chip vădit, apasă asupra conştiinţei contemporanilor noştri, numai un efect întârziat al „nevrozei postbelice”(…)?

Mircea Florian:  Caracterul naţional nu e inerent filosofiei, pentru că cuvântul  nu e cuprins în structura conştiinţei.

 Al. Constantinescu: Dacă n-ar exista inexistentul, dacă nu ne-ar pândi moartea, timpul s-ar confunda cu eternitatea şi istoria cu Paradisul.

Mircea Vulcănescu: Sub întâmplare insul. Sub ins Dumnezeu.   Dumnezeu fiinţă lucrătoare. Dumnezeu singura fiinţă lucrătoare.

Dan Botta:  „Umbră pământului”, sentimentul acesta de supremă amărăciune, de singurătate şi de inutilitate supremă, străbate poezia eminesciană.

Dumitru Cristian Amzăr: Marele şi unicul gând al noului tineret român nu este nici „fascismul”, nici „antisemitismul”

Alexandru Dragomir:  Judecarea unei doctrine intelectuale trebuie făcută strict pe teren intelectual, adică prin dezbateri de bună-credinţă şi cu argumente teoretice, iar nu autoritare.

Vasile Băncilă: În fiinţa umană există doi factori lăuntrici: instinctele vieţii şi apriorismele inteligenţei. Şi un factor mai extern, în raport cu cele de mai sus: senzaţiile.

Teodor M. Popescu:  Într-un anumit sens, Biserica Ortodoxă a făcut mai mult pentru credincioşii săi decât Biserica Romei însăşi.

Nichifor Crainic:  Mimetismul e o soluţie de continuitate în dezvoltarea normală a culturii naţionale. Nici o cultură naţională însă nu poate creşte parazitar pe trupul altei culturi…

Nicolae Mladin:   Braţul lui Dumnezeu îl simt ocrotitor peste destinul românesc, destin mărturisitor al lui Hristos…

 Spre religiologie

 Ne-am fi cunoscut între noiembrie 1818 şi ianuarie 1820 în Bucureşti, struguri-daci. M-aţi dus voi şi în Caliacra, între 1512 şi 2001. Cardiac în octombrie 1926. El premier diccionario. Eurasian Plate.  Sita brăzdarelor. Pe necitite Kalidasa cu huni.

Girard – triunghiul mimetic şi omnipotenţa rivalului – identitatea între violenţă şi mimesis –   întoarcerea violenţei colective născută dintr-o criză paroxistică a diferenţelor asupara unuia singur – criza sacrificială – victima emisar – Dumnezeul victimelor – violenţa substituită sacrului

Noi secte şi mişcări în hinduism: Sri Aurobindo Ashram, Arya Samaj, Brahmo Samaj, Ananda Marga, Transcendental Meditation, the International Society for Krishna Consciousness (Hare Krishna), şi mişcări centrate pe Meher Baba, Sathya Sai Baba, Bhagwan Rajneesh şi alţii.

Condamnat la Ahimsa

Noi secte şi mişcări în hinduism: Sri Aurobindo Ashram, Arya Samaj, Brahmo Samaj, Ananda Marga, Transcendental Meditation, the International Society for Krishna Consciousness (Hare Krishna), şi mişcări centrate pe Meher Baba, Sathya Sai Baba, Bhagwan Rajneesh şi alţii.

zece porunci buddhiste să nu ucizi să nu furi să te abţii de la act sexual fără de lege să nu minţi să nu bei alcool să mănânci la timp cuvenit să nu dansezi ori să cânţi să nu-ţi împodobeşti trupul cu flori parfumuri ornamente să nu dormi pe pernă înaltă sau largă să nu posedezi aur sau argint

Eu sunt pasărea migratoare  Să nu faci nici un rău nici unei fiinţe cu fapta cu vorba cu gândul aceea este ahimsa potrivit cu Veda pentru că atman este prezent pretutindeni inaccesibil simţurilor în toate fiinţele recunoscând atman în ele aceea este adevărata ahimsa Yoga Darshana Upanishad

Un ahimsak adevărat este cel care salută moartea liniştit, rămâne calm în orice împrejurare, se fereşte să ucidă, vede miezul lăuntric al lucrurilor şi îşi dă chiar propria sa viaţă pentru a converti inima oponentului la non-violenţă.

Ahimsa eliadeană

Abia se înfiinţă nebunia-lacrimă. Thomas făcu cercul. Fiecare ceva, eu cântai, Astăzi s-a născut Hristos, Mesia chip luminos, Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi. Toţi pe Dumnezeu, cu amen, cu namaste. Jesus, the greatest embodyment of the non-violence, L.S. Gandhi.

Blajinii sunt jainii de se ştiau yoginii pierdui cu versuri crinii. Am greul subiectului pe nebunia sectului. În tradiţia sud-indiană, dacă moare soţul unei femei tinere, primul bărbat cu care are voie să se căsătorească este fratele mamei, unchiul ei.

Angela recomandă pe evreica din Ancona pentru tratamente de fertilitate. Cod liber în creierii Rajasthanului, cu Benazir moartă. Violenţă şi-n cea mai mică entitate. Contemplarea compasiunii. Intrăm în somn. Copii de 3-4 ani condamnaţi la yoga.

Leela  and Shama

cum ne chemai la spectacole Leela

unul să nu fie fără noi bibliotecaro

zbor de aşteptare de plecare pe soare

american cu bacterii şi şale galoane

de închipuire pe umerii închipuiţilor

legătură cu cămilele eu cu thirtankaras

tu Shama îi găseşti pe ţărani mai ca lumea

Rajsamand

Wande guru waram! Întruparea nonviolenţei. Să ne vadă faţă-n faţă, amne samne. Regenerarea omenirii. Ahimsa, comitere individuală. Transformarea societăţii prin mici jurăminte, anuvrat, din sat în sat, din oraş în oraş. Cap religiei jaine, dar fiinţă umană. Ştiinţa trăirii.

Copii yogini se iau la pumni om shanti. Peste-al nostru acharya cântecul jain colindul scrie-l mă pe englezeşte să-l citeşti chiar de Crăciun. Vorbii la mii. Anunţat cu minut înainte. Pe Veena n-o mai văzui. Ideea cu foamea sărbătorii fu a mea. Lauda lui Eliade şi a Indiei.

Ne-om da drumul din lanţul trupesc într-o cădere spre India. Dumnezeu se naşte în Rajasthan, să-i cântăm un ghazal american, coreean. Tot în Rajasthan jainii pe deal cu Bhagavan Mahavir. Muşamaua strofei pictate nativist. Rătăcită cruce în naştere.

M-am spiralat pe lângă un zid, angrez, angre, hello, din case, copii, o fi vreun blajin, din câte depărtări să auzi lemne nonviolente neluate foc sub mortul ce mă aflu în plină viteză, săriţi. Stai în scaun căluşel de repetiţie, nici un cal. Christos jain, cirac lui Mahavir fără nunţi.

 Nevoia roboamică

ştiusem hainei dimia sufletului ţărănia soarta mi-avu fiinţa ruptă în intimitatea erorii de-a fi existat pe lume la mau mi-ai dat maul ţi-am luat buddha pomeni ţigăneşti nir Niraj

ziua de astăzi stai de vorbă cămaşa să mai năduşască îmi clătesc armura în respiraţia Murfatlarului limuzina lui Tagore autoreferenţialitate în Rajasthan

hatârul satârul nălbirăm nalba de până la Indore să rezistăm furnici contra sonete metoda graţiei toamna plimbată du-te la ţigăncile tale

prismă întunecată ne descoperim nu în goliciunea urâtă ci în nuditate ne-am creat un singur creator ne lipseşte voinţa primului pas în stare să creăm c-am fost creaţi

cuiele bătute-n palme cine le-a furat romii dumnezeu are grijă de toţi am mai aflat ceva astă-seară şudră sipet paria ţigan Pann Titulescu Chaplin m-am rugat de mâinile mele

staborul nu condamnă furturile săvârşite de ţigani împotriva românilor ci numai pe acelea săvârşite împotriva ţiganilor la şcoală doar bărbaţii pentru carnet de conducere

oare de ce suntem cei mai nefericiţi din Europa ce facem cu ţiganul de Cărtărescu că ăsta sigur n-o să vrea să plece în India priviţi domnilor pe steagul croaţilor

ce s-ar întâmpla dacă li s-ar da o ţară a lor nonsens păi în Mangladesh cum e sau prin India ţigani avem şi la juifi singura deosebire e că au altă religie

cultivarea limbii prin vorbire glasul versus cuvântul scris poate şi cunoscuţii au un rol de conştiinţă pentru unii fiecare dintre noi a păstrat nomadismul şi ţigănismul

libelulo tu nu te ţigănizezi că n-ai cum să te mătăseşti sau flutureşti iaca m-am gândit şi eu că altfel amorţeşte toiagul în Bărăgan şi nu în nu ştiu care pământ arab

viaţa ţiganilor ne mai aduce aminte din când în când că există natura libertatea fără pâine e o teroare mai mare decât privarea de libertate

hai să fim serioşi şi să nu ne mai autoflagelăm pe această problemă în drumurile lor din India au fost alungaţi cam de peste tot nişte paria veniţi pe dulcele plai mioritic

forţa imunitară a ţiganilor poate fi folosită ţiganul a fost adus cu forţa pe corăbii româneşti din India transformaţi în sclavi de cuceritorii musulmani ai Indiei

cuvântul rom adus din India ţigan exonim atziganoi care nu se ating rom endonim munca nu le e în sânge îşi bagă caii în apartament sau îşi fac nevoile pe fereastră

vorbind în limbi în somn penticostal pastişa forumurilor frustărilor securismelor cu amintirea scrisă pe rezistenţa limbii voastre vedice harţei hârtia nevoia roboamică

Ex-patriot

L-a întâlnit când preda, ca un iezuit, la Marquette University în Milwaukee, iar Eliade era la Chicago. Tatăl amicului meu s-a îndrăgostit de o călugăriţă şi ei l-au avut pe prietenul meu John. Au fost excomunicaţi oficial din Biserica Catolică, de papă, după aceea.

Sunt un iubitor al tuturor femeilor de toate rasele, dar slăbiciunea mea este pentru femeile „dark” – de obicei de descendenţă mediteraneană, evreiască sau indiană. Aş putea fi neajutorat, la mila ta! Te rog, aibi un defect, o bubă!

Sunt bucuros că l-am inspirat pe tatăl tău într-atât încât să devin un personaj în romanul său! Colegul meu de cameră la colegiu, care acum este instructor la Universitatea din Michigan şi scriitor, îşi bazează mulţi din protagonişti pe mine.

Am fost implicat în proteste, la colegiu, până când am fost rănit şi târât pe asfalt de Poliţie. I may do a ritual – shave my head! Fratele mare mi-a spus azi că lumea mea nu e bazată pe realitate. Sunt primul candidat să fiu un ex-patriot.

 GHIRLANDAIO

ginerii miresele

traiurile lese-le

pe vătrai vitraliile

a trăi cu daliile

de pe toate faliile

holiile paliile

codobaturi sai-le

*

tinctura Ghirlandaio picto

ci tu la Putna Benedicto

nici senzualitate stricto

sensu’ că niciodată ficto

tendoanele alerge pinten

sărit de coardă orfic minten

braţele ursitoarei cin’te’n

chemam şi nici Chirică osc

în boască şi mă recunosc

rachiu la Kir pe ploscă pleosc

HEGEL 

Hegel, ţi-ai pierdut elanul sinucigaş, de odinioară. Dacă te-ai întâlni cu gigantica văduvă, ţi-ar oferi altă versiune, înţelege-o. Ce ţi-a spus a fost adevărat până la jumătate, ipoteza, nu şi concluzia. Probabil acum ţi-ar retrage jumătatea aia, de viaţă, şi te-ai afla în necunoştinţa ei

îl omorârăm îl omorârăţi

mai bine nu ne-aţi mai omorî

şi atunci ce ne facem neomorâţi

Barba lui Hegel era o contabilă

aplauze la pagină închisă relicve

staliniste în recuperarea pierderilor

Ou roşu. O schimbare de lovele. Legalizaţi iarba. Poporul vă cunoaşte mai bine. Suflă-mi în cimpoi. Vocile sunt groase. Marchează banul gros. Treponema palladium.  Nimic nou în lupta cu poporul. Nimic legitim. Cocălarul legumă. Ce naiba se întâmplă?  Oul zburător. Ţară, nu coafor.

Pluteam în fum, alkyon stone, până mă văzurăţi. Se lăţi vestea. Hai prin nori şi stânci, la o platformă de oracol. Terenul meditaţiei alergat interior, lansarea levitanţilor în mers decolant. Bravo, retardule. Tu eşti prototipul turnătorului comunist de pe vremea comunismului.

 Totalitarismul este evident în media. Butthead. Am făcut o grămadă de greşeli ortografice când am văzut ce tupeu are tipa. A dat gata juma de Bucureşti. Piatra beţivă. Guzganii eunuci. Dacă nu aveai nume de maşină nu te lua.

În ciuda avertismentelor repetate primite pe linie de UTM şi US, obiectivul Villon se obstinează tot mai mult să nu accepte să reziste doar prin cultură, să citească cărţi interzise ca alţi reacţionari inofensivi, sau să treacă de la versuri lirice incendiare la versuri filologice ignifuge.

Precizez că obiectivul Villon nu numai că are carismă la libaţii cu toate clasele sociale, recitând Doina eminesciană, intonând duşmănos Trăiască Regele! şi cerând tovarăşilor sovietici să restituie Basarabia de ziua Stelianei Pogorilovschi

Ipoteza 1: Dacă obiectivul Villon va fi doar schilodit, el va înţelege acest nou avertisment şi se vor mai potoli şi alţii, pe care puşcăriile nu-i sperie, deoarece sunt tineri şi au de unde muri.

Ipoteza 2: Dacă acrostihul crapă, atunci i se vor înscena funeralii scriitoriceşti de erou

C.N., filosof. – problema jurnalului, a lui „ce vrei”, a lui „întru”, problema problemelor şi problema antico-nouă (arta cinematografică nu e mare fiidncă nu a ieşit, ca altele, din credinţă.) Triada hegeliană = Sfânta treime, conceptul=duhul sfânt. Mircea Eliade şi piesa lui „Coloana fără sfârşit”; Rafail şi fetiţa cu patru copii – în Anglia; teama de a fi pompat şi de dezechilibru; sărăcia – o leafă de 2000, singură în casă; actul de prezenţă; propensiunea spre filosofie a Clujului; lista de adrese – eram şi eu pe ea; eu – Anca -, n-aş pune probleme, n-aş arăta manuscrise etc.; „L-ai prins pe A. M.?”; cine te simpatizează, cine-ţi sunt aliaţii?

Întârzierea în românesc, greşeală, trebuie să ne anexăm alte culturi, pentru a ne întoarce la a noastră. E bine să faci pasiuni, pentru Pârvan, chiar pentru Gib, dar în orele principale? La vârsta dumitale, eu pornisem pe o cale mai îngustă. Filosofia nu înseamnă toată nimic, atunci am ales istoria filosofiei.

Eu nu cer nimic. De treizeci de ani nu conferenţiasem. Nemulţumire, atunci intram în transă, acum nu. A spus ceea ce pregătise, atât. Şi ce rost are, altfel, o conferinţă? Dezamăgit de publicul bucureştean. Supărat puţin pe tineri, îi credea mai interesaţi de un astfel de caz, Va alege provincia. Acolo crede că va găsi un mai mare interes. Tinerii Bucureşti-ului sunt foarte hippizaţi.

Nu o mai apuc pe Calea Călăraşilor, dar pe Delea Veche. Trei turle şi un coş, alte două pe Popa Nan, spre sud, Calist, cu încă două turle. Caşinul are cinci turle, patru în cruce şi, în centrul lor, marea turlă, mai aproape de cer.

Ieri am venit cu Charles în Mauritius. O sută şaizeci şi unu plus 20 minus 58. Numai doctori, casă lângă casă. Nevasta hipnotistului plecată. Tu te duceai de unde ei veniseră în explozia trestiei dulci. Se întunecă devreme, cum apare Cythera ce ne-ar tonitrua aici, ori căpitanul moarte iniţiindu-te prin oceanul rupt, opiat colonialistul de peste mânecă, aşa numai aici pidgin pe femile iubite de voi în franţuzeşte, hai să preferăm chinezoaicele.

Fost-am naufragiu creierului mic munţilor afina fir de borangic. Vezi-ţi sufletul în Mauritius fără vorbă de nefericire. Cel mai potrivit ar fi să fiu împuşcat. Stătui la Saint Georges cu Nataraja. Sălbăticia fireşă peste creator atâtul vânător ramayanor. Nici nu mai ai când schimba vedele.   *

O ramayană e şi safariul fără predatoare. Stăpânii lumii sunt carnivori. Marea asta îmi vine croită. Hotel pentru câini şi pisici din Valea celor o mie de dealuri. C-a furat Bush alegerile. Iernatic timp, chiar Baia Mare, Mişule.

FRIEDRICH  HOELDERLIN 

Cîntec de soartă al lui Hyperion

Sus în lumină călcaţi

   Pe sol blând, genii binecuvântate!

      Din cer  Dumnezeu

          Vă  pogoară lin,

              Cu degete de artist,

                  Pe sfinte strune.

Fără soartă, ca somnul

    Cereştilor, respiră pruncul;

       Păstrându-se curat

            În faşa săracă,

               Pe totdeauna cast

                   Spiritul său.

                        Şi ochii binecuvântaţi

                            privesc  în linişte

                                eterna claritate.

Ci ne-a fost dat

   neunde a  ne odihni

       scăzând, căzând

         lume în suferinţă

            orbind de la

               o oră la alta

                   ca apa din stâncă

                       în stâncă prăbuşindu-se,

                          în lungul anului necunoscut.

*

LEVIATHAN

 

se bate se bate se bate şi somnul şi somnul şi somnul pe căi pe căi pe căi se-aseamăn se-aseamăn se-aseamăm ci cumpăna ci cumpăna ci cumpăna  căci între căci între căci între aramă vamă poarte moarte schimbă limbă

tot tu cântând umbrelor verzi de pe faţa lui Buddha te-apucaşi să ieşi după ce te plantonase artista şi gândurile astea de acum le regret tot eu trapă robia înglobându-ne minus regăsirea Basarabiei uitară-ţi de căldură te auzi cheie în uşă caz lege umbra n-ajunge represiunea în real la Dubai

            pe coasta luncii distrugere din plin cârligele pelin ne înhămam la comori mori triş târâş gest gestant pancreator pantocrator te deritualizezi din aceeaşi direcţie mă dai mă iei şi dracul  se plictiseşte vedenia se ia după altcineva invidie amantele îngenuncheate sub frescă

swami tu aştepţi decât să te întorci în Rishikesh cânţi nesfârşirea dansului yogin văd măşti în lavra poporului de seară ne plouă nemilosul ochi şi nimeni altul pe vreun drum prăpăstios de respiraţii

Sabia ascunsă taie plecăciune

dodia antantă mantrele supune

*

dacă tu eşti frumoasă

eu cum sunt

şopteşte dar nu acasă

pe pământ

ba în Maharani Bagh

dodie

la Mundan copil cu drag

Vinod e

tulbure de-o noapte fa

All Italia

la Lombardi se gândea

toată falia

reparaţie mogulă

cupolată

până către cea rotulă

nu de fată

Delhir Nou pe iarbă

cârpe uscă

radere de barbă

cu o muscă

nostalgic maidanul

la zoologie

eu aştept mundanul

din copilărie

 

PÂN’  LA  DUMNEZEU

Dinspre Seneca

ultimul mort de ciumă

în Castilia semne-n măruntaie

leul Idei tigrul Gangelui

geţii umblă rătăcitori pe umbre

Pontul cel de gheaţă

triplă Hecate Diana

femeia ta-i năpastă mai rea decât Medeea

Dinspre  Părinţi

vindecă-mă trup veninos al viperei

în fiinţa generală a lucrurilor

cetatea se afla la malul mării

pânzătura nerăpită iar la cer

firea împotriva harului harul împotriva firii

pomul vieţii şi celălalt pom

iată Adam s-a făcut unul din noi

Iuda se tălmăceşte mărturisire

Ierusalimul adevăr şi dumnezeire

Dinspre un  logofăt mare

descălecatul dentâi

de la Trajan împăratul Râmului

cu mare ocară înfundat

neamul acesta de o seamă de scriitori

este inimei durere

prietene târziu este

Moise au scris Letopiseţul de la zidirea lumii

Omer filosoful în două sute şi

cicncizeci de ani au scris după risipa

Troadei resboaiele ce au fost

Titus Livius au scris cursul a toată

împărăţia Râmului, în şepte sute de ani şi mai bine

laud osârdia lui Grigore vornicul

carele au făcut din dragostea

ţerii Letopiseţul său

făcutu-ţi-am izvod întâiaş dată

de mari şi vestiţi istorici

cărora trăiesc şi acmu scrisurile

în lume şi vor trăi în veci

Iisus Hristos ne învaţă zicând

ispitiţi scripturile

ceteşte cu bună sănătate

şi primesce a noastră cu dragoste osteneală

de toate fericiri şi daruri

de la Dumnezeu voitor

Miron Costin care am fost

logofăt mare în Moldova

Dinspre Drăghicescu

adevărul este

binele este

Dumnezeu este

mintea se face

străvezie şi-şi vede

propria lumină

lovind sufletul cu sunete

până ce norul va fi împrăştiat

de valurile melodiei

poate sunt creaţia

unui vis ori a imaginaţiei

unui necunoacut incognoscibil

cele două infinituri

eul de jos e sufletul

eul de sus e dumnezeu

hai hai hai

cu mândra-n rai

că din iad abia scăpai

în iconomia divină

un demon vindecă răul

făcut de alt demon

Dinspre ambasada cu Demostene

legiuitorul îndepărtează de la

purificarea lustrală din agora

pe cel ce refuxă serviciul militar

pe cel lipsit de curaj şi pe dezertor

şi nu-i permite să fie încoronat

şi nici să ia parte la sacrificiile publice

iar tu chemi în orchestră

pe timpul reprezentării tragediilor

pe cel ce a prădat duşmanilor templele

atenieni ţineţi seama de lucrurile pe care vi le-am spus

şi de acelea pe care nu vi le-am spus şi prin votul vostru

sprijiniţi dreptatea şi interesul statului

Dinspre Bharata

semnificaţiile pătrund în auditori cu ajutorul

interpretării verbale gestuale şi temperamentale

oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

starea emotivă stârnită de un înţeles aflat

în armonie cu sufletul pătrunde trupul

precum focul în lemnul uscat

frica aparţine femeilor şi caracterelor inferioare

provenind din vinovăţie faţă de superiori

fiare sălbatice şi codri pustii

invidia se iveşte la vederea norocului

prosperităţii inteligenţei şi exuberanţei

jocurilor şi desfătărilor altora

omul ce purcede la fapte nesăbuite

ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată

trebuie socotiţi irascibili de către cei înţelepţi

aroganţa provine din suveranitate

neam nobil frumuseţe tinereţe

erudiţie forţă îmbogăţire

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin

căutarea unor tovarăşi născocirea unui mijloc de scăpare

pierderea rigorii mintea dusă respiraţia anevoioasă

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte şi în alta

privirea împrejur gura uscată umezirea colţurilor gurii

somnolenţă respiraţie anevoioasă cugetare

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale

sau rătăcirea minţii se va reprezenta cu ochii închişi

letargia simţurilor şi vorbit în somn

judecăţi contrare cu privire la lucruri contrare

înţelepciunea e ceva bun

înţelepciunea e ceva rău

posibil Peguy

orice crimă ţine de un vis

se vrea comisă

naşte tot ce-i trbuie

toată lumea asasinează

o mică mişcare secretă

un reflex asasin(ează)

privirea de-ar putea fecunda

morţii de-ar putea ucide

străzi pline de cadavre şi borţoase

Petrea Creţul Şolcan: Când gândeşti să te umbreşti… Până-n iad că m-a băgat În cugete cu păcat… De oftat ce-am oftat tare Nici luna lumină n-are, Nici pe câmp nu creşte floare… Mintea mea cea proastă Dete de pedeapsă, Mintea mea cea bună Dete de minciună… Mă muncii o vară toată Ca să-mi fac străinul tată…

… Pe cruciţe cine-mi şade? Şedu-mi trei lebede albe, Albe-n pene şi frumoase, La privire cuvioase, Cu capul De diamant Şi cu ochiul De smarand … Ci noi suntem zile mari: Una este Vinerea, A doilea Sâmbăta, A treia Duminica. Staţi pe loc, că nu ştiţi voi Ce-am aflat şi ce ştim noi: C-o veni vremea d-apoi D-o fi şi anul ca luna, Luna ca săptămâna, Săptămâna Ca ziua, Şi ziua ca ceasul scurt, Iar ceasul ca un minut. Dacă voi ne-aţi săgeta, Domnul greu s-o supăra Şi pe toţi v-o pedepsi: Pământul c-o pârjoli Ierburile c-o-nnegri Şi v-o lua florile, Florile şi apele C-aţi omorât zilele.

… Ea când te-a făcut, Ea când te-a născut, Mi te-a înfăşat, Mi te-a legănat Şi mi te-a culcat, Ţâţă nu ţi-a dat, Tu n-ai adormit Şi-ai orăcăit, Iar ea s-a sculat Şi te-a blestemat. Lapte când ţi-a dat, iar te-a blestemat:  „Sugi, măicuţă, sugi, Sugi să nu mai plângi, Suge-te-ar câinii, Câinii şi şerpii, Şi balaurii; Câinii Nistrului, Ş-ai pustiului, Şerpii Leşiei, Ş-ai Sovedriei”. Când te-a blestemat, Eu m-am întâmplat Sub talpă de pat Şi eu te-am luat, Că mie te-a dat. Vremea c-a trecut, Mare c-ai crescut, Voinic te-ai făcut. Tu că mi-ai plecat Şi ai mânecat Tot la vânătoare Pentru-nsurătoare, Vânat să găseşti, Masă să-ţi găteşti. Nimic n-ai găsit, Fuşi de-ai întâlnit Sus pe rămurea Mică turturea, Dalbă viaţa ta. Ea ţi-a tot cântat Şi mi te-a rugat Să n-o săgetezi Şi să n-o vânezi Că te-o ajuta, Viaţa ţi-o scăpa. Tu n-ai ascultat, Cu săgeţi ai dat Şi-ai venit aici La zare s-o frigi. Mica turturea e chiar viaţa ta, Pârlită la zare De balaur mare.