11 Jun
2017

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Recurs la Adevăr

Atitudine faţă de articolul d-lui col. (r) dr. Tiberiu Tănase Mişcarea legionară vs Antonescu – în unele lucrări ale istoricilor străini şi români – publicat în prodigioasa Revistă ARTEMIS condusă de Maestrul  Ion Măldărăscu.

   „Legea istoriei este că ţările mari şi puternice fac politica externă şi că ţările mici şi ameninţate trebuie să facă politica internă cerută de nevoile de adaptare a politicii externe.” (Dr. Şerban Milcoveanu)

   „Mişcarea Legionară se impune istoriceşte ca cel mai: original, interesant şi instructiv fenomen politic al Istoriei Neamului Românesc.” (Victor Isac)

   Înainte de toate,se cuvine cred,un punct de vedere, legat de cercetătorii diferitelor momente istorice.

   Problematica evenimentelor interne/ externe ale unei epoci ţine, în primul rând, de situaţia socio-profesională, instituţională a unor cercetători faţă de puterea politică pe care, nu o slujesc, ci o slugărnicesc cu devotament.

   Se studiază sau se cercetează evenimentele istorice din punct de vedere al Serviciilor Secrete, al Securităţii, al Propagandei politice, al Propagandei jurnalistice, al Secretului de stat, al Departamentului Dezinformării, al Poliţiei politice, al abuzurilor procurorilor zeloşi, al ideologiilor politice, al Serviciilor de Informaţii, Spionaj şi Contraspionaj străine, al Masoneriei, al Ocultei interne/ externe, al Internaţionalei, al Mişcării ecumenice etc.

   Serviciile de orice fel, Securitatea în general, este fondată pe o structură atee, anarhist- nihilistă, gen Machiavelli ori bolşevizată prin şcoala pedagogic-sionistă, a celebrul evreu-rus Anton Semionovici Makarenko.

   Ca atare să luăm aminte!!!

   Cercetarea după chipul individului autonom este adesea doar aflarea în treabă, în interes personal, în interes de serviciu, din obligaţie, din obedienţă, din zel, din invidie, din ură, din mândrie, din necunoaştere, din nepricepere, din rea voinţă, din teama de a nu fi pe placul superiorilor care pot fi inferiori profesional, moral, social, uman, spiritual, dar dictează, din nepăstrarea măsurii pentru măsură, din necuviinţă, din tendinţa de a fi remarcat de superiorii-inferiori, de spaima agenturilor, de frica dosarului curat lucrat, de sferele diplomatice, de ambiţia parvenirii, de mascarea dezordinii morale din sine, de…, de… etc.

   Evident că sunt lucrări şi autori autorizaţi în toate aceste reţele obediente puterii politice, puterii economice, puterii oculte, francmasonice !

   Tot la fel de evident este faptul că ucenicii se străduiesc pentru beneficii diverse: grad, decoraţii, medalii, titlu, doctorat, catedră, carieră, diplomaţie, remuneraţie, loje ş.a., să corespundă întru totul sau aproape Maeştrilor, Venerabililor…

  Personal, cunoscându-l pe domnul colonel dr. Tiberiu Tănase de mult timp, știu că nu este vorba de nici una dintre situațiile de mai sus…

 

 Adesea insă se consideră că nu există o abordare ştiinţifică  decât dacă este de tip materialist-dialectic și nu există o abordare obiectivă  decât dacă se bazează doar pe materialele (documentele) prelucrate şi pregătite minuţios din vreme, de slugarnicii Institutelor Informării-Dezinformării-Mistificării-Diversiunii-Manipulării !

   Adevărul fiind divin, nu se subordonează niciodată Ştiinţei, fiindcă Adevărul este Unul Singur-Dumnezeu, pe când ştiinţa e o multitudine, un amalgam de porniri spre Adevăr sau nu şi ţine de metoda de lucru a oricărui muritor cu pretenţie sau fără pretenţie…

   Cercetarea în Istorie este o artă, un crez, o chemare, o vocaţie, o misiune, chiar o mărturisire de credinţă, de Adevăr, de Libertate, de Iubire, de Frumos, de Dreptate…

   Cercetarea în Istorie nu ţine doar de instituţionalizare, de formaţie profesională și nu este la îndemâna oricui sau a unui oarecare ce se vrea a fi cineva…

   Istoria, fie a învinşilor fie a învingătorilor, trebuie să urmeze doar calea Adevărului adevărat, precum Teologia Ortodoxă a lui Iisus Hristos, iar pentru coroborarea realităţii faptelor petrecute vis-a-vis de cele menţionate oficial de diverşi ai diverselor servicii ori reţele diplomatice, se impune stringent raţiunea omului moral creştin raportată la Adevărul adevărat, căci altfel devii un cronicar al unor evenimente care nu sunt trecute prin filtrul veridicităţii fiindcă nu există o Istorie critică în România, nepartinică, a evenimentelor socio-politico-economice!

    ,, Lucrări ca cele ale lui Iorga, Xenopol, Giureştii-cei doi sau trei-Oţetea şi alţii pot ajunge simple lucrări de cronicari,valoroase cronici dar doar atât… Aşa cum a fost caracterizat şi Iorga de istoricul american R.W. Seton-Watson: „oameni care au acceptat versiunea oficială a conducătorilor lor contemporani, fără nici un comentariu.” (C. W. Forester, Fenomenul Legionar de la Horia, Cloşca şi Crişan la Horia Sima sau Mişcarea legionară în istoria poporului român. Ed. Studii Istorice Româneşti, Florida, USA 1999, p. 28)

   De pe treapta pe care stai la acea înălţime te situezi!

Singura forţă politică importantă ce se oferea lui Antonescu erau legionarii”:

 

   Toate studiile privitoare la raporturile dintre Antonescu şi Garda de Fier-expresia politică a Mişcării Legionare (Mişcare naţionalistă creştin-ortodoxă, spiritualo-pedagogico-mistică, n.a.), aparţinând celor menţionaţi în articol sunt autori evrei, arhicunoscuţi pentru ,,simpatia,, legionară, românească, creştin-ortodoxă, deci cu evaluare tendenţioasă, mistificatoare.

   Asasinatele de la Jilava au fost opera unor executanţi-sceleraţi cu sau fără acordul tacit, direct sau subînţeles al lui Horia Sima şi apoi acceptate şi tolerate de Conducătorul statului din motive de el cunoscute și cert şi de alţii.

   Iorga şi Madgearu sunt victimile acţiunii intreprinse de K.G.B. cu acordul Ocultei internaţionale din două motive: pentru a scăpa de nişte personalităţi autoritare, foste complice dictaturii regale-sângeros represivă, devenite incomode şi pentru a arunca apoi stigmatul pentru mult timp asupra Mişcării Legionare.

   Criza internă a unui Stat condus de un dictator are două surse: internă aparţinând dictatorului şi oligarhiei sale şi externă, familiară Ocultei care girează dictatorul, oligarhia sa precum şi criza internă;

   A fi de acord cu elucrubraţiile şi mistificările unor autori străini chiar cu pretenţie înseamnă a te situa în aceeaşi tabără cu vicleanul, iar nicidecum în slujba Adevărului care te face liber să cauţi realitatea apropiată adevărului istoric.

   În urma genocidului carlist, a crimei organizate de statul monarhic, după uciderea celor  peste 250 de personalităţi naţionalist-creştine titrate, de către monstruoasa coaliţie obedientă odiosului Călău-Carol al II-lea, Mişcarea Legionară n-a fost redusă la o mişcare de mase, fiincă Legiunea în sine a fost o Şcoală Elitistă a Spiritului Pedagogic Ortodox.

   Guvernul condus de mareșalul  Ion Antonescu avea puţini miniştrii legionari, cei drept de mare nobleţe: ministerul de interne-prinţul Alexandru Cantacuzino; ministerul de externe-prinţul Mihail Sturdza, filosofi, sociologi, poeţi, teologi, preoţi, generali, ofiţeri superiori etc.

    Înaintea lui Antonescu, regele ucigaş Carol al II-lea îi oferise lui Horia Sima mult mai multe portofolii ministeriale decât Conducătorul Statului Naţional Legionar;

   …imposibilitatea de a da viaţă propriilor promisiuni.

 

   În ciuda tuturor piedicilor, opreliştilor, subordonărilor, boicotărilor, întârzierilor, birocraţiilor şi a altor greutăţi, minoritatea legionară ministerială a stabilit un record în cele 4 luni şi trei săptămâni de acceptare la guvernare.

   …echipele legionare ale morţii

   Acuzaţie, prejudecată şi mistificare… „Echipa morţii” este expresia misticii martirice, născută voluntar după martiriul bravilor eroi din Spania: Moţa-Marin. (Michele Rallo, România în perioada revoluţiilor naţionale din Europa: 1919-1945. Ed. SeMpre, Bucureşti-1993, p. 34);

   …Garda incapabilă prin ea însăşi de conducerea guvernului şi economiei româneşti.

 

    Garda n-a condus şi n-a controlat guvernul fiindcă acesta aparţinea în majoritate Generalului Antonescu, iar Sima avea cu totul alte vederi mârşave. Lucrurile au fost clare din start: Antonescu şi Horia Sima au fost doi dictatori inteligenţi, remarcabili, unul neiertător, celălat feroce şi parşiv, mergând împreună pentru a-şi atinge scopul, dar şi pentru a se debarasa unul de altul.

     Nici unul nu a fost ales. Amândoi s-au impus autoalegându-se. Unul pe merit, celălat, Sima prin laşitate, prin trădare, prin mojicie, prin fariseism, prin frântură de Iuda. Unul era Conducătorul, celălalt Impostorul. Unul era dictator pentru ţară, ceea ce nu-i deloc rău, celălat, Sima era doar pentru sine, pentru urâţenia şi ura lui viscerală pe care o împrăştia în jurui.

     Cum de l-au urmat atâtea caractere nobile e un mister.

     Primul a fost loial, celălat, Sima a fost de la început trădător, în serviciul său, al lui Moruzov şi al altor clici şi reţele.

     Horia Sima n-a fost niciodată legionar. El a fost doar intrus, trădător, uzurpator, ucigaş, ambiţios, viclean, gelos, perfid, complice răilor neamului.

     Dacă n-ar fi existat în rândul legionarilor acele caractere alese, formate, acele inimi doldora de dăruire, acea educaţie spartană/ cazonă imprimată de Căpitan, bunul simţ, spiritul de jertfă, morala cu iz ascetic, nimeni nu l-ar fi urmat pe prichindelul Sima devenind dictator-ucigaş.

    Cum a supravieţuit Horia Sima 93 de ani, faţă de Mişcarea creată de Codreanu?!?

     Îi mulţumesc colonelului că mi-a ridicat mingea la fileul istoric !

     Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea creată de el providenţial a fost sufletul naţiei noastre şi inima lui Hristos, pe când Garda de Fier, parte a ei deturnată de la sensul ei de uzurpatorul Sima s-a prăbuşit în desuetudinea coordonată de trădător.

    Şi atunci este raţională, logică, onestă, naţionalist-românescă  dorinţa generalului Antonescu de a ajunge Conducătorul Mişcării Legionare, ştiind ce hram poartă Sima, intrusul şi ce potenţă pedagogic-creştin-jertfelnică mai avea Legiunea care trăia prin spiritul Căpitanului.

   Pot garanta la modul absolut că toţi eroii sau martirii legionari sau sacrificat în numele lui Hristos, al Neamului şi al Căpitanului, dar nici unul ca fidel al lui Sima, nici măcar complicii de care s-a folosit.

   Citez din declaraţia tatălui Căpitanului, Ion Zelea Codreanu, profesor, maior, erou şi martir, care dorea să colaboreze direct cu Antonescu prin Legiune, dar trădătorul de Sima a aflat şi l-a sechestrat pentru siguranţa sa, circa o lună de zile, ca să-şi pună planul de Iuda în aplicare:

   „De la constatarea treptată, că acel Sima îndepărtează Legiunea şi întreaga Mişcare de la calea morală şi sfântă a Căpitanului şi că prin abuzul administrativ al forţei lui de vicepreşedinte al Consiliului de miniştrii, o împinge în direcţia diametral opusă măreţei ţinte a Legiunii, apoi la aflarea treptată a uluitoarelor ştiri, că el de mult se află în strânse legături cu Moruzov, omul Lupeascăi şi al tuturor prigonitorilor noştri… Şi-a asumat rolul de conducător, în care pseudo-calitate, minţind că lucrează după indicaţiile Căpitanului, a pus la cale diferite atentate în mai multe părţi… Se vede că atentatele şi tulburările orânduite de Sima trebuiau să servească ca pretext acelora care puseseră la cale asasinarea Căpitanului şi a atâtor fruntaşi legionari, floarea neamului. Se vede limpede că numai inspirarea lui Moruzov putea să-l determine pe Sima să lucreze din răsputeri la omorârea Căpitanului, stârnindu-i pofta de a conduce Legiunea…

   -Asasinatele de la Jilava?

   La aceasta răspund că toate au fost poruncite şi săvârşite numai spre a se astupa gura lui Moruzov, care l-ar fi dat de gol pe Sima despre legăturile intime, pe care le-au avut amândoi în orânduirea atentatelor, care trebuiau să pregătească asasinarea Căpitanului.”  („Procesul asasinatelor de la Jilava”, Bucureşti, 1941.)

    Între dictatori nu există compatibilitate, camaraderie mai ales dacă unul este net superior celuilalt chiar dacă interesele coincid la început, fiincă dictatura bună naşte interese majore.

   Există doar diplomaţie, tatonare, aşteptare şi lovitura de graţie…

   Se ştie de altfel că marile culturi, civilizaţii s-au născut doar în vremea marilor dictaturi.

    Mişcarea Legionară n-a colaborat cu Antonescu, ci doar liderul Gărzii de Fier-autoales care s-a manifestat politic, ideologic, meschin, mârşav şi represiv.

    Nu a existat o Rebeliune legionară din două motive: fiindcă Statul Naţional Legionar Român a luat fiinţă graţie revoluţiei şi jertfelor legionare și rebeliunea nu a fost susţinută de comandamente armate legionare de atac, de rezistenţă sau de ripostă.

    A existat în schimb Lovitura de Stat a lui Sima, impostorul Gărzi de Fier, a unei părţi a Gărzii, împotriva Mişcării Legionare, a celor câţiva miniştrii, secretari de stat din guvernul său şi asupra celor din administraţia publică, care proveneau din mistica codrenistă;

    Hitler şi camarila sa nu a jucat niciodată cinstit faţă de România, dovadă Dictatul şi nu numai. Dacă ar fi câştigat războiul, sursa vine din anturajul său, noi am fi scăpat de sovietici, dar am fi ajuns o colonie germană. Furerhul folosea politica ameninţării reciproce: pe Antonescu îl speria cu fantoma lui Sima, iar pe fariseul Sima cu Antonescu, pentru a-şi ţine în mână propriile interese, dar şi despotismul lui de mare dictator arian expansionist.

   Studiile fundamentale cu pretenţie de sinteză a Istoriei României, privind Istoria Mişcării Legionare şi a fenomenului legionar au fost girate de Academia din România, în proporţie covârşitoare de neromâni şi necreştini rău intenţionaţi, slujbaşi grei ai antiromânismului, ele fiind în proporție covârșitoare neadevărate.

   O încercare chibzuită de a analiza doctrina Mişcării Legionare, respectiv fenomenul legionar, dincolo de prăvălirile şi pecetluirile cu toate învinuirile şi tot răul oferit din partea monarhiei, a partidelor politice, a dictaturii militare, a proletariatului comunist,  a reuşit Henry L. Roberts: „Scriitori români de credinţe politice variate au căutat, uşor de înţeles,-să dovedească, că Mişcarea este o unealtă a Germanilor, sau a unor intriganţi şefi de poliţie sau politicieni, sau a unei clase-şi că ea nu ar reprezenta poporul român. Recunoscând că Românii nu sunt nici fascişti sau bestii, cu toate astea Garda de Fier nu poate fi simplu anulată din istorie ca pe un fenomen superficial. În felul ei, ea a fost răscumpărarea a tuturor falselor constituţionalisme şi pseudo-democraţii care s-au perindat în decursul istoriei recente a Românilor.” (Romanian, Political Problems of an Agrarian State, New Haven, 1951)

 

   Alături de Roberts, tot într-o manifestare de cercetare, de cunoaştere vine şi C.W. Forester: „Evaluarea Mişcării Legionare este limitată sau la perioada scurtă în care a fost acceptată într-o poziţie minoră în primul guvern Antonescu, când el a vândut ţara lui Hitler, sau la nişte manifestări ale unor oameni care deşi pretindeau a fi în Mişcarea Legionară, nu s-au transformat suficient pentru a practica o autentică stare de spirit legionară. Fenomenul legionar nu poate fi considerat şi evaluat în cadrul acestor limitări. El face parte din istoria poporului român şi aprecierea lui trebuie făcută în cadrul unei analize a istoriei poporului român.”(Fenomenul Legionar de la Horia, Cloşca şi Crişan la Horia Sima sau Mişcarea legionară în istoria poporului român. Ed. Studii Istorice Româneşti, Florida, USA 1999, p. 28). Pagina 4.

   … Unii legionari rămaşi liberi, după ianuarie 1941, vor intra, din toamna anului 1944, în Partidul Comunist… Legionarii dădeau astfel consistenţa unui compromis şi a unor structuri ideologice de adâncime ale Legiunii, care făceau posibilă o apropiere de mistica comunistă.

 

    Se impune întrebarea dacă legionarii reali au rămas liberi, deoarece se cunoaște faptul că au fost arestați și cei mai îndepărtați simpatizanți ai familiilor legionarilor?

 

   Între 23-24 Ianuarie 1941-23 August 1944, legionarii deţineau supremaţia în închisorile politice din Regatul Român, în Batalioanele morţii de la Sărata, pe frontul din Răsărit cu posibilitatea supravieţuirii eroismului sau a sacrificiului suprem.

   Ce apropiere poate fi între mistica naţionalist-creştină-ortodoxă: Dumnezeu-Patrie-Popor cu perversitatea atee: fără Dumnezeu, fără Patrie, fără popor?!?

   Autoritatea moral-creştin-naţionalistă a Mişcării Legionare care, incorpora viziunea Naţiunii creştine dacoromâne într-un Stat naţional creştin nu se poate substitui nici teoretic măcar unui regim totalitar ateu.

   Închisorile comuniste au fost pline de legionari care ar fi putut pleca în străinătate în timp util dar nu au vrut să abdice de la responsabilitatea crezului lor. Așa s-a născut necesitatea fenomenului reeducării tocmai pentru că nu au renunțat la crez nici supuși torturilor greu de imaginat.

    Mişcarea Legionară a avut ca o Înaltă Şcoală formatoare de caractere alese o doctrină naţionalist-creştin-ortodoxă sprijinită pe mistica Evangheliei lui Hristos.

   Richard Wurmbrandt, pastor evreu, misionar şi scriitor: “ –Ştii că Însemnări de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreştinarea mea? Jurnalul conţinea elemente curente, impresii, amintiri, dar mai ales o profundă cugetare creştină, prilejuită de recitirea, în temniţă a celor patru Evanghelii şi a Epistolelor Sf. Apostol Pavel. (Mărturie Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 161).

    Garda de Fier, fiind în fapt expresia sa politică, a avut o ideologie politică şi a acţionat nu diferit decât celelate ideologii politice tradiţionale (a se vedea monstruoasa coaliţie istorică sub regimul monarhic).

    Fracțiunea din Gardă care a devenit monstruoasă a fost opera parvenitului Sima.

      Dacă încercăm să înțelegem cum a evoluat transformarea marelui oștean, ce a condus in final la îmbrăcarea din convingere a cămeșii verzi, trebuie să cunoaștem și să înțelegem de ce același parcurs avuseseră marea majoritate a elitei intelectuale românești și, să ne aplecăm la impresiile consemnate de contemporanii săi, prieteni sau nu  :

    Nicholas Nagy-Talavera, istoric evreu-american: “…Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilăros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur şi simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească.” (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. Hasefer, Bucureşti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

   Walter Hagen, istoric evreu-austriac: “Codreanu avea mai mult profilul unui profet religios decât acela al unui şef de partid. Cei care-l urmau îl venerau ca pe un sfânt”. (Die geheime Front. Nibelungem Verlag, Linz und Wien, 1940).

   Andreas Hillgruber, istoric evreu-german: “Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism authentic”. (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

   Zigu Ornea, istoric evreu: “Toate aceste elogii (şi celelalte, multe, necitate) despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe şi mereu coruptibile. Aceste trăsături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă.” (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundaţia Culturală Română, 1995, p.386).

    David Şafran, Rabin, dr. :”Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan. Eram dornic să-l cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să fiu primit de Căpitan …la Casa Verde…Sub ochii lui de jar, se ascundea o privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab initio…Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos:

-Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Eu cred în Sfânta Cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O, Doamne, iartă-mi greşelile!

Îl vedeam că suferă…

-În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?!

-Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e o minciună. Acestea sunt realităţi…În credinţă, toate neamurile sunt egale în drepturi ca şi în datorii. Pentru Domnul nu există un popor mai mic sau mai mare. (Deci, nici “ales”, nici antisemitism.)

 

   Între credinţă şi antisemitism este un non sens. Credinţa îi învaţă pe oameni despre frăţia universală. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20 (11 Ianuarie 1937). Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s-au amestecat aici durerile lumii… Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate. Îl văd cum se ridică, îmi întinde mâna şi-mi spune:

-Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei. Eu n-am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat…Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.

Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică.

Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937.” ( David Şafran, “Karl Marx, antisemit”, Ierusalim, 1979, p. 106-115, cap. Casa Verde).

   Francisco Veiga, istoric şi scriitor spaniol: “La 21 de ani, trăsăturile esenţiale ale personalităţii sale (ale lui CZC) erau deja definite. Aspectul său fizic extrem de atrăgător era o bună scrisoare de recomandare: de statură înaltă, atletic şi cu o figură de o rară frumuseţe clasică, străină de timp. Un om tenace, bun organizator, planuri simple, flexibile şi idei clare.” (Istoria Gărzii de Fier, (1919-1941), Mistica ultranaţionalismului, Madrid, 1989, p. 51).

   Iuliu Maniu, om politic ţărănist: “Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. (Declaraţie făcută la Snagov, în vara lui 1943).

 

   * Nicolae Paulescu (1869-1931), licenţiat în Medicină la Paris, doctor în Medicină, doctor în Ştiinţe Naturale, doctor în Chimie Biologică şi în Fiziologie Generală, prof. univ. la Catedra de Fiziologie-Bucureşti, după ce refuză catedra Facultăţii de Medicină din Fribourg, medic militar, descoperitorul real al Insulinei,  savant de talie mondială:

  „Ideea de <<Dumnezeu>> este o noţiune fundamentală, fără de care ştiinţa cade în absurd.

   Viaţa este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau Sufletul, unică pentru fiecare fiinţă vieţuitoare, alta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea fiinţelor vieţuitoare.

   Vin deci să aduc înţelepciunii infinite prinosul de adoraţie al ştiinţei vieţii.”

   Savantul Paulescu fost caracterizat de Nichifor Crainic astfel: „Pentru Nicolae Paulescu, naţionalismul e adevărul natural, iar creştinismul e adevărul supranatural.”

  

   * Arsenie Boca (1910-1889), licenţiat în Medicină, Teologie, Academia de Arte, mistic, duhovnic, pictor genial, pătimitor, mărturisitor, înainte văzător, martir şi sfânt:  „Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.”

   „Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe, şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă suferinţă putem răzbi cu bucurie. Numai atâta bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el. Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni.”

   * Nae Ionescu (1890-1940), dr. prof. univ. fondator al Şcolii de Filosofie, martir, afirma că trei lucruri esenţiale au schimbat soarta noii Europe:

      „Exerciţiile spirituale” ale Sf. Ignaţiu; „Regulamentul Prusac” şi „Cărticica Şefului de Cuib” a lui Corneliu Zelea Codreanu.”

   „De la Răstignire, lumea ştie că nu durerea sau bucuria ca atare sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau fericirea noastră; ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor.”

 

    * Petre Ţuţea-Socrate al Românilor (1902-1991), dr. mare gânditor creştin, mărturisitor mistic: „…Aici zăcem în năpastă şi prigoană cei mai buni fii ai naţiunii, ai unei mari şi nobile naţiuni. Ni s-a făcut onoarea să fim aleşi ca reprezentanţi ai ei. Cum să nu primim această onoare, onoarea de a suferi pentru neam?”  „Poporul Român e una din minunile lui Dumnezeu în marşul Lui pe pământ.”

 

    * Dumitru Stăniloae (1903-1993), preot, prof. univ. dr. în Teologie cu studii de specializare la Athena, Berlin, Munchen, rector al Academiei Teologice-Sibiu, mb. al Academiei Române, unul dintre cei mai mari dogmatişti ai lumii, Părintele doctor honoris causa al Univ. Bucureşti: „Azi naţionalismul pleacă de la convingerea, dovedită şi ştiinţific, despre caracterul specific al fiecărui neam şi din credinţa într-o misiune spirituală proprie a neamului tău. Naţionalismul de azi vorbeşte de Dumnezeu, ca ziditor al neamului din care faci parte şi ca ajutător în dezvoltarea tipului de spiritualitate cu care l-a înzestrat.”

   * Gheorghe Buzatu ,dr. prof. univ. prodigios cercetăror istoric, om politic naţionalist, mb. al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, fondatorul curentului antonestician în studiul istoriei moderne românești, : „Nu trebuie să ne obsedeze permanent „pericolul” renaşterii Mişcării Legionare pentru a fi demobilizaţi să-i pătrundem misterele, de vreme ce, cu toţii, suntem de acord că atât Corneliu Zelea Codreanu, cât şi mişcarea fondată şi amplificată de el reprezintă, netăgăduit, un capitol deja scris/ deja „jucat” al istoriei contemporane a României. Tot aidoma, nici supraîncărcarea caracterului antisemit al Mişcării Legionare, specific nu numai ei, nu poate obnubila descoperirea adevărului.”

   * Duiliu T. Sfinţescu (1910-2007), dr. ing. savant, mb. fondator şi secretar la Convention Europeenne de la Construction Metallique, mb. fondator şi primul preşedinte la Council on Tall Buildings and Urban Habitat-UNESCO, Dr. Honoris Causa-Universitatea Aachen, vorbitor a 7 limbi, conferenţiind în 140 de oraşe, colaborator al Academiei Americane de Ştiinţe: „Căpitanul avea darul de a se exprima în mod etraordinar de simplu şi precis, ceea ce îl făcea să poată adresa aceleaşi cuvinte oricui, de la marii savanţi sau profesori, până la cel mai umil plugar sau muncitor. Rostirea lui avea astfel o valoare independentă de gradul de cultură şi de cunoştinţe al celui căruia se adresa. Latura profund umană a fiinţei lui era izvor nesecat de apropiere sufletească, de dragoste şi devotament al celor din jurul lui.

   Preţuia nespus de mult curăţenia sufletească, cinstea, corectitudinea, capacitatea de dragoste pentru oameni şi pentru ţară, însuşiri pe care le-a pus ca fundament în educaţia Frăţiilor de Cruce.”

 

   * Vladimir Dumitrescu (1902-1991), Comandant ML, dr. în Filosofie şi Litere, membru al Şcolii române de la Roma, cercetător şi şef de secţie la Institutul de Arheologie al Academiei Române, fondator al arheologiei moderne române, director al muzeului Naţional de Antichităţi, editor al publicaţiei de arheologie Dacia, premiul de Stat Vasile Pârvan al Academiei Române pentru monografia sitului neolitic-Hăbăşeşti, decorat cu Steaua României, ministru-secretar de stat la Culte, lucrări de referinţă, deţinut politic: „Tudor Vladimirescu a fost ciopârţit de ciocoii fanarioţi, dar România modernă s-a născut din sacrificiul lui; Cuza-Vodă a fost alungat de liberali, dar el va rămâne veşnic simbolul unităţii noastre naţionale; Corneliu Codreanu şi Mişcarea Legionară au fost cruificaţi, dar renaşterea viitoare a neamului românesc şi a unei Românii a Românilor va avea ca piatră de temelie credinţa legionară şi ca ciment de unitate sufletească înălţătoarea lor jertfă.”

 

    * Iustin Pârvu (1919-2013), despre care Dan Puric a spus: „Părintele Iustin Pârvu e grupa sangvină nepătată a neamului nostru.” Licenţiat în Teologie, monah, deţinut politic, unul dintre marii Duhovnici ai Ortodoxiei, mare ctitor de lăcaşuri de cult, mărturisitor, mare ctitor de carte: „Aiudul… este temniţa spiritualităţii tineretului nostru; acolo este zugrăvită toată viaţa şi nevoinţa acestor suflete jertfelnice… Mişcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a şocat întreaga lume, prin curajul şi jertfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unităţii lor.”

 

  *Virgil Maxim (1922-1997), Comandant ML, elev eminent, conştiinţă religioasă, spirit mistic, memorialist-mărturisitor, deţinut politic, poet, despre care marele Duhovnic Arhimandritul Arsenie Papacioc a spus: „Virgil Maxim intuia perfect starea de lucru, pe care o analiza şi o prezenta cu toate virgulele, cu tot înţelesul ei.”:

 „Mişcarea Legionară s-a înfiinţat la plinirea vremii prin purtarea de grijă divină, şi unda care se propagă în oceanul sufletesc al neamului este suficientă; ea atinge nevăzut toate conştiinţele curate şi ridică din adâncurile fiinţei româneşti toate puterile, pentru a le înălţa la cele mai frumoase stadii de strălucire şi dăruire eroică. Ea este duhul neamului.”

 

   * Mircea Eliade, Comandant ML, dr., savant al Istoriei Religiilor: „Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou, cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc.”

 

* Şerban Milcoveanu (   ), Comandant ML, dr. în med. Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini Români, scriitor, public. memorialist: „Corneliu Zelea Codreanu punea pe toţi legionarii, inclusiv persoana sa de fondator, în Serviciul Legiunii şi mai departe Legiunea în serviciul Naţiunii şi Naţiunea în serviciul Adevărului având semn de egalitate cu Dumnezeu.

   Horia Sima, invers îşi punea persoana deasupra Legiunii şi Legiunea deasupra Naţiunii, exact ca bandiţii care n-au scop decât egoismul lor şi exact ca politicienii care îşi pun interesul în locul Ţării.”

     Doctorul Milcoveanu, nepot al generalului Aldea și un apropiat al mediului aristocratic al vremii, avea să sintetizeze poate situația reală în care s-a găsit Mareșalul în acea iarnă deosebit de grea pentru toți românii …

     Mareșalul a mizat pe Legiunea formată de Căpitan și a descoperit fața neștiută a Gărzii deja transformate de latura Sima !

     Declaraţiile domnului Mareșal Antonescu făcute presei sub forma unei broșure distribuită de soldaţi la casele oamenilor imediat după rebeliune este oare necunoscută istoricilor sau este doar motivat ignorată pentru a nu naște o altă dezbatere, poate chiar mai interesantă: a fost sau nu a fost Mareșalul un adevărat LEGIONAR?!

   O astfel de broşură a ajuns şi la Duiliu Sfinţescu, dr. ing. savant, mb. fondator şi secretar la Convention Europeenne de la Construction Metallique, mb. fondator şi primul preşedinte la Council on Tall Buildings and Urban Habitat-UNESCO, Dr. Honoris Causa-Universitatea Aachen, colaborator al Academiei Americane de Ştiinţe care redă textul și în facsimil în volumul  Duiliu T. Sfinţescu, Răspuns la întrebări ale tinerilor care doresc tot adevărul despre Mişcarea Legionară. Ed. Crater-1996, p. 456-464.

   * Ion Antonescu (1882-1946), Mareşal, Conducător al Statului Naţional Legionar şi al României:

      „În faţa lui Dumnezeu, a Ţării şi a Istoriei, jur că nimeni pe acest pământ nu mă va împiedica să apăr onoarea, drepturile şi liniştea Românilor şi că dacă se va face o nouă greşeală voi fi neiertător.

 

   Tineret, studenţi, legionari adevăraţi,

 

   Mi-am smuls până azi suflet din sufletul meu ca să-l fac punte de viaţă şi înţelegere veşnică între mine şi voi.

   Suferinţele voastre de altă dată le-am făcut suferinţele mele; iar biruinţa ţării şi a mea de la 6 septembrie am făcut-o biruinţa voastră.

   Am lăsat o clipă haina oştirii, haina mândriei, şi a vieţii mele întregi şi am îmbrăcat cămaşa verde ca să vă dau vouă semnul unirii şi altora semnul încrederii în voi.

   V-am chemat la conducerea Statului şi v-am dat toate locurile de răspundere ca să simţiţi că şi voi sunteţi Statul şi pe conştiinţa voastră se reazimă păstrarea şi mândria lui.

   Mi-aţi jurat credinţă Regelui şi mie-la 6 Octombrie la Bucureşti şi la 8 Noiembrie la Iaşi şi toţi conducătorii voştri mi-au reînnoit legământul de ascultare la 27 Noiembrie.

   M-am trudit luni dearândul să salvez Statul prăbuşit, cu graniţele sfărâmate şi românii pribegi; să stabilesc finanţele şi să reorganizez totul, în împrejurările tulburi ale războiului din jurul nostru.

   Am atras atenţia conducătorilor voştri că unele elemente împing statul la dezordine, că alţii aleargă după interese metariale, că unele elemente nu sunt folosite, că producţia ţării scade, că anarhia ne pândeşte.

   Am somat pe cei răspunzători să-şi facă datoria, impunând disciplină, prevestindu-le că va veni un moment când vor fi năvăliţi şi depăşiţi de anarhie; v-am adresat tuturor sfaturi părinteşti, cerându-vă să vă faceţi datoria de români şi de legionari.

   Pe conducătorii voştri i-am tratat ca pe copiii mei, deschizându-le casa şi sufletul şi mărturisindu-le zilnic toate grijile şi actele ce trebuie să înfăptuim.

   Drept orice, s-a pornit o acţiune absurdă în contra guvernului, deşi era guvern naţional-legionar şi cu toate că mi se jurase credinţă.

   S-au făcut insinuări netrebnice că aş ocroti masoneria sau că aş lăsa ca forţe oculte străine să influenţeze conducerea ţării.

   Trecutul meu, onoarea mea de ostaş, lupta mea de o viaţă întreagă în contra ticăloşilor, voinţa mea neînduplecată de a realiza Statul Naţional-Legionar şi tot ce făcusem până atunci pentru Legiune, n-au fost puse în cumpănă.

   Forţele oculte străine, netrebnicii prădători şi anarhişti strecuraţi în mare număr în rândurile Legiunii au împins la vrajbă, la pradă şi la nebunie.

   Tineri curaţi, studenţi idealişti, legionari supuşi au devenit instrumente oarbe în mâna unor ambiţioşi, cari s-au ascuns după ce au încurajat revolta şi după ce n-au mai putut stăpâni bandele netrebnice de anarhişti şi disperaţi intraţi în luptă pentru interesele străine şi nu pentru Legiune.

   Ţara a fost astfel aruncată într-o frământare nebună pe care n-a putut-o opri decât onoarea, eroismul şi patriotismul ostaşului român, stâncă nepieritoare a drepturilor patriei.

    Am fost asediat eu, Conducătorul Statului, cerându-mi-se de colaboratorii mei cari îmi juraseră credinţă, să părăsesc conducerea guvernului sub ameninţarea gloanţelor.

   Deşi mă găseam la început nepregătit de apărare, am răspuns că prefer să cad la postul de onoare, decât să mă dezonorez pe mine; să dezonorez armata şi să prăbuşesc Statul prin gestul meu de slăbiciune.

   Tineret, trezeşte-te. Ajunge.

   Legionari adevăraţi, faceţi-vă examenul conştiinţei.

   Numai duşmanii Ţării, ai voştri şi ai mei au putut pune la cale această acţiune nevrednică în care unii au căzut poate de bună credinţă, alţii din ambiţii sau interese, iar unii plătiţi de mână duşmană…

   Legionarilor maturi şi bătrâni, le cer să judece singuri pe ce drum a fost târâtă Legiunea şi pe ce drum am luptat s-o duc eu. Pe cine au lăsat să îmbrace cămaşa Căpitanului, a lui Moţa şi Marin, a lui Clime, Banea, Dobre, Cantacuzino, Polihroniade, Tell şi a tuturor luptătorilor adevăraţi ai Legiunii şi dacă socotesc că scopul Legiunii a fost slujit în baricadele roşii ale anarhiştilor şi de gloanţele îndreptate în contra ostaşului român, alături de ticăloşii şi prădătorii de rând.

   Le cer să judece dacă ţara pe care voi zidi-o eu, nu este ţara visurilor de totdeauna ale adevăratei Legiuni şi ale românilor de pretutindeni şi de-apururi…”

 

                                                                      General Antonescu-25 Ianuarie 1941

 Se recunoaște deci că la 6 octombrie 1940 Legionarii n-au răspuns prezent la chemarea lui Antonescu, căci Antonescu legionar fiind a răspuns prezent la chemarea colegionarilor săi.

   Generalul Antonescu a avut un cult pentru Căpitan şi pentru Mişcarea Legionară, pentru elita sa și pentru eroii săi !

   Forţele oculte au înăbuşit însă această mare Chemare care ar fi avut o realizare eminamente creştină, eminamente naţionalistă, eminamente românească, poate peste veacuri.

   Au reușit să dezbine și să stăpânească !

   Și totuși cei doi ROMÂNI, în momente de mare cumpănă nu au încetat să cheme la iubire creștină, singura cale de a construi durabil viitorul :

„… Luaţi cu grijă aminte: pregătiţi-vă! Pregătiţi-vă cu un ceas mai devreme! Oricât de fragezi, oricât de tineri, începeţi şcoala caracterului! Cu cât sufletul, ca şi trupul, este mai fraged, se modelează mai uşor şi veţi fi mâine mai folositori şi neamului, şi societăţii şi vouă. Toată pregătirea voastră se bazează însă pe iubire. Iubiţi Biserica lui Christos, iubiţi-vă neamul, iubiţi-vă familia şi pe părinţii voştri, iubiţi şcoala şi pe profesorii voştri! Ce este mai sublim decât înmănuncherea cultului patriei tale şi părinţilor tăi cu cel al Bisericii lui Christos şi al şcoalei?!…” Corneliu Zelea Codreanu (1889-1938), dr., fondatorul Mişcării Legionare, martir şi profet mistic al Neamului.

    Mareșalul a fost trădat mișelește și nu a reușit să ridice țara visată, așa cum și-a dorit sincer.

    Mai mult decât atât, se încearcă amputarea istoriei fără a se admite că ÎNTOTDEAUNA PIETRELE VORBESC  acolo unde oamenii sunt subit loviți de muțenie !

   Și nu întâmplător am lăsat drept final, testamentul de credință al marelui savant George Manu(1903-1962), prinţ, Comandant ML, dublu licenţiat în matematică şi fizico-chimie, studii superioare de chimie-fizică şi radioactivitate la Facultatea de Ştiinţe-Paris, studii la Sorbona şi College de France, prof. univ. dr. în Fizică nucleară, cercetător de reputaţie mondială, deţinut politic, martir în penitenciarul din Aiud în 1962:

„Cei ce scriu despre viaţa Legiunii sunt obligaţi să aştearnă pe hârtie toate datele realităţii, dincolo de orice fel de resentiment şi de interpretare părtinitoare, intenţionat negativă. Morala legionară cere să fim corecţi, să dăm fiecăruia ceea ce este al lui; să nu ne supraestimăm personalitatea şi să nu creăm istoria Legiunii imaginativ, adică construită pe propria noastră istorie personală sau de grup.”

—————————————–

Gheorghe Constantin Nistoroiu 

Brusturi, Neamţ

11 iunie 2017

 

10 Jun
2017

,,Mafia și Camorra”

MIHAI  EMINESCU

,,Daca in timpul cand ni se promitea domnia virtutii, cineva ar fi prezis ceea ce are sa se intample peste cativa ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Sa fi zis cineva ca cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; ca cei ce combat functionarismul vor spori numarul posturilor cu sutele; ca cei ce sunt pentru independenta alegatorilor vor face pe functionar sa atarne atat de mult de autoritatile supreme incat aceste mii de oameni sa voteze conform comandei din Bucuresti; ca se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavoda-Chiustenge (Constanta n.r.), care nu face nici cinci, si ca patru milioane din pretul de cumparatura se va imparti intre membrii Adunarilor; ca se va constata cumca o seama de judecatori si de administratori in Romania sunt tovarasi de castig ca banditii de codru.

Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi ras de dansul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au intamplat si se intampla zilnic, fara ca opiniunea publica sa se mai poata irita macar.

Nu exista alt izvor de avutie decat munca, fie actuala, fie capitalizata, sau sustragerea, furtul. Cand vedem milionari facand avere fara munca si fara capital nu mai e indoiala ca ceea ce au ei a pierdut cineva.

Mita e-n stare sa patrunza orisiunde in tara aceasta, pentru mita capetele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unei generatii… Oameni care au comis crime grave se plimba pe strade, ocupa functiuni inalte, in loc de a-si petrece viata la puscarie…

Functiunile publice sunt, adesea, in mainile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecatoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toata mana, care, in schimbul foloaselor lor individuale, dau conducatorilor lor o supunere mai mult decat oarba.

Justitia, subordonata politicii, a devenit o fictiune.

Spre exemplu: un om e implicat intr-o mare afacere pe cat se poate de scandaloasa, care se denunta. Acest om este mentinut in functie, dirijaza insusi cercetarile facute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegandu-l in Senat.

Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calca fagaduielile facute natiei in ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tarii… Cauza acestei organizari stricte e interesul banesc, nu comunitatea de idei, organizare egala cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscarie.”

AUREL V. BURICEA

Ieșirea din spirit 

 

din ceruri astrale ninge cu idei
înzăpezit de vremea celor ce-au fost
mi-am zidit din amintiri alt adăpost
imagini divine traduc ochii mei

 

 

duhul e-n vis doar zborul i se vede
privirea mea dincolo stol de îngeri
cum stai , mama , în nevăzut şi sângeri
şi-mi viscoleşti gândul dar cine mă crede

 

 

în sângele meu bat clopote de-amurg
umbra toamnei putrezeste-n cuvinte
roadele luminii se fac morminte

 

 

în sufletul meu nechează un cal murg
gata pentru calea fără de sfârşit
stă universu-n mine trist şi spăsit

 

 

 

ADRIAN  BOTEZ

 

Sinucigașul

 

“toţi m-au trădat – şi lumea e murdară…

dar ce taxi s-aleg – când plec din urbe

spre lumea cu o nouă primăvară?”

sinucigaşul se întreabă – ars de zurbe…

 

 

…întâi – că – sfânt episcop – Liliacul

a înflorit la poarta dinspre-ogradă

au explodat toţi Merii din livadă

să-i facă-n ciudă – albi – lui negru – dracul…

 

 

asurzitor – Sticleţii şi Hulubii

ţi-au smuls sumbri-epoleţii de paradă

ţi-au şters chiar banda radio cu…”dubii

 

 

te-au degradat la…OM – deci ieşi pe stradă!

…şi-apoi – taxiul morţii e în grevă:

Rozele-nalţă fulgere de sevă!

LUIZA-

sotia lui MIHAI SORA
Un  fel de a implini 100 de  ani

Text publicat pe  Facebook de Luiza, sotia lui Mihai Sora la implinirea de  catre acesta a varstei de 100 de ani ,,Multă vreme m-am mirat că majoritatea oamenilor care îl întâlnesc pe Mihai Șora, care îl vizitează, îi solicită interviuri, vor să se  fotografieze cu el (după cum, în alte vremuri, strămoșii lor se fotografiau cu ursul), așadar: majoritatea aceasta – în mod sistematic și destul de obositor – îl întreabă mereu despre Cioran, despre Eliade, despre Ionesco și alții.

În loc să-l întrebe despre el însuși. Nu am nici astăzi o dezlegare perfectă a acestui mister. Desigur, Mihai Șora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran și cu Eliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă  în atelierul lui Brâncuși, a  luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenției lui bucureștene, la profesorul Nae Ionescu, – și l-a luat fără ca profesorul Nae Ionescu să-i pună vreo întrebare: „Dați-mi carnetul!“, a fost singura propoziție rostită în ziua examinării; a audiat cursurile lui Paul Valéry la Collège de France, ale lui Jean Wahl, Étienne Gilson, Jean Laporte, Jacques Chevalier și ale altor gânditori remarcabili; a trăit sub ocupația nazistă în Franța, unde se afla în perioada doctoratului, – și unde, fără îndoială, ar fi rămas pentru tot restul vieții dacă nu ar fi avut ideea de a reveni acasă, în  1948, după zece ani de absență, într-o excursie organizată de Frontul Național Român (niște comuniști  mai spilcuiți, cu fluturi în cap și idealuri „neîntinate“), – excursie  în urma căreia a fost sechestrat și obligat să rămână în România totalitară, din ordinul Anei Pauker.

Mihai Șora a pus țara la cale în salonul parizian al Elenei Văcărescu; i-a strâns mâna lui George Enescu și l-au trecut fiorii, amintindu-și apoi de domnișoara Moldovan, profesoara lui de pian care îi dădea cu rigla peste degete dacă greșea o notă; a stat cu sufletul la  gură când, la Radio Londres, Generalul De Gaulle a pronunțat prima alocuțiune către poporul francez ocupat, în 18 iunie 1940; a intrat în Rezistența franceză (în vreme ce Mariana Șora, prima lui soție, îl credea la bibliotecă, studiind cu sârg opera  lui Pascal); a publicat, în 1947, la editura Gallimard, cartea ‘Du dialogue intérieur.  Fragment d’une anthropologie métaphysique’, carte despre care cele mai strălucite minți  ale vremii aceleia au spus și scris numai de bine [Étienne  Gilson: „Un asemenea filosof se naște o dată la o sută de ani.“ Gilson nu avea cum să știe, așa că voi completa eu acum: „Și trăiește peste o sută de ani.“]; a refuzat cetățenia franceză (care i-a fost propusă imediat după apariția  cărții la Gallimard), și a refuzat-o dintr-un fel de  patriotism naiv, atașament față de originile lui bănățene și dor sfâșietor după Moșul lui din Feneriș, – bunicul  patern; a făcut trei copii (în care nu se regăsește)  și NU !, nu a avut nicio idilă cu Ana Pauker (cum spun câțiva nesăbuiți), nu a dat niciodată mâna cu Ceaușescu,  a fost urmărit de Securitate (din 1948 până în 1989, ceea ce face din el cel mai longeviv urmărit), a citit multe cărți, a scris (mai puține decât a citit), a revărsat peste lume „Biblioteca Pentru Toți“, când să fii editor – în înțelesul deplin și autentic al cuvântului – era un act de curaj: „Ești nebun!“, i-au spus, în anii ’60, toți prietenii. „Cum crezi că o să te lase ăștia să  publici așa ceva?“, iar „ăia“ l-au lăsat, și așa a apărut Marcel Proust în limba română, în 80175 (optzeci de mii sută șaptezeci și cinci) de exemplare broșate, pe când bolșevici semi-analfabeți erau la putere și cenzurau tot ce se publica; a fost, după Revoluție, primul și singurul demnitar care și-a dat demisia la Mineriade, primul și singurul demnitar care s-a  ridicat, în iunie 1990, din fotoliul generos pe care-l ocupa în Ministerul Învățământului, și a coborât până jos, până jos de tot, la nivelul solului, în Piața Universității, ca să vadă cu ochii lui ce se întâmplă cu studenții, de ce și de cine sunt bătuți și tratați inuman; a fost singurul demnitar care, în zilele acelea tulburi din iunie 1990, s-a  retras definitiv din politică: pentru că nu putea sta la aceeași masă cu politicienii vremii, nici nu putea fi cumpărat de  unii sau de alții. Mihai Șora a fost  bărbatul care, la 98 de ani, a avut  tăria, în fața lumii  întregi (neauzitor de vorbe nedrepte), s-o ceară în căsătorie pe femeia iubită, iar ea a spus „da“ de fapt, ea a spus „DAAAAA“). Mihai Șora a iubit, a iubit, a iubit. Mihai Șora iubește. Și nu a urât niciodată pe nimeni. Nu urăște.

Nici chiar pe cei care i-au schimbat cursul vieții, l-au persecutat, l-au batjocorit, l-au furat, l-au  călcat în picioare, i-au  scufundat  corăbiile și i-au spulberat proiectele. Da, Mihai Șora a trecut prin toate acestea și prin multe altele, în cei o sută de ani ai săi; a cunoscut mii de oameni, – unii mai interesanți, mai geniali, mai grozavi decât alții. Sau mai puțin grozavi, mai puțin geniali, mai urâți, mai urâței. Dar Mihai Șora nu este „doar“ atât. Mihai Șora este omul care primește pe oricine în casa lui, cu brațele deschise, – când nu sunt sparte țevile de la baie sau de  la bucătărie și nu este inundat tot apartamentul 19 de la etajul 3 al  blocului ponosit din strada Jules Michelet, numărul 15-17,  în care locuiește din anii  ’50. Mihai Șora deschide ușa oricui, îi face oaspetelui o cafea la ibric, îl poftește în salon, pe canapeaua înfundată  de atâtea așezări; apoi stă și ascultă, ascultă, ascultă…, ascultă tot ceea ce oaspetele are să-i spună  despre el, despre sărăcia și nevoile și neamul lui. Și mulți s-au perindat, de-a lungul timpului: mai vorbăreți  sau mai timizi, mai insolenți ori neșlefuiți, în căutarea unui maestru, a unui prieten, a unui sfat, a  unei vorbe bune; mulți l-au iubit, unii l-au părăsit, alții l-au trădat.

Mihai Șora este omul care visează să ajungă sub cascada Niagara și „să-i cadă apa-n cap.“ (Și unde nu a ajuns până acum, pentru că nu are nici viză pentru Americi, nici dolari pentru avion). Mihai Șora este omul care îi cântă iubitei cântecelul cu ♫ lighida li domba logoda li hendri ♫, cum niciun om de pe Pământ nu i-a cântat vreodată unei iubite. (…)

Mihai Șora este fiul preotului ortodox Melentie și copilul care a visat să ajungă în Țara Sfântă; iar bunul Dumnezeu i-a îndeplinit visul: la 97 de ani.
Mihai Șora este omul care poartă cămăși roșii pentru că roșul este culoarea vieții și pentru că  Roșia Montană. Mihai Șora este cetățeanul care, la 98 de ani, sărea în Piața Universității și striga: „Cine nu sare nu vrea schimbare“. Iar, la 99, suferea profund și în tăcere din cauza tragediei de la Colectiv. Mihai Șora este omul care, atunci când primește o decorație la Palatul  Cotroceni, rămâne așezat în timp ce se cântă imnului  național: din solidaritate cu Domnul Neagu Djuvara, coetaneul său. Mihai Șora „rabdă îndelung, este plin de bunătate, nu știe de pizmă, nu se laudă, nu se trufește, nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu pune la socoteală răul“.

Mihai Șora „nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr“. Mihai Șora este o cumințenie a Pământului. O cumințenie în carne  și oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preț, căci Mihai Șora este de neprețuit. Mihai Șora este iubitul meu și este soțul meu.

COMUNICAT

Presedintele Traian Basescu i-a decorat joi, in cadrul unei ceremonii desfasurate la Palatul Cotroceni, pe membrii din Romania ai Comisiei pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel”, in semn de apreciere deosebita pentru meritele avute in cercetarea stiintifica desfasurata in cadrul Comisiei.

Presedintele Traian Basescu a acordat Ordinul National “Pentru Merit” in grad de Comandor rabinului Andrew Baker, lui Radu Ioanid, Daniel Mariaschin, Paul Shapiro si rabinului Menachem Hakohen.

De asemenea, seful statului a conferit Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Comandor profesorului universitar doctor Randolph L. Braham si Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Ofiter doctorului Hildrun Glass si lui William Totok.

In cadrul ceremoniei, presedintele a acordat Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Cavaler doctorilor Viorel Achim, Lya Benjamin, lui Adrian Mihai Cioflanca, profesorului universitar doctor Ioan Ciuperca, locotenet-colonelului in retragere Alexandru Elias, conferentiarului universitar Alexandru Florian, doctorului Mihai Dinu Gheorghiu, generalului-maior in retragere profesorului universitar doctor Mihail E. Ionescu, lui Vasile Ionescu, profesorului universitar doctor Corneliu Mihail Lungu, Irinei Sanda Marin-Cajal, lui Victor Opaschi, profesorului universitar doctor Ioan Scurtu si profesorului universitar doctor George Voicu.

Cu prilejul inaugurarii, la Bucuresti, a Memorialului Holocaustului, in semn de apreciere deosebita a activitatii profesionale, precum si a eforturilor depuse pentru pastrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, presedintele a conferit Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler deputatului Aurel Vainer; Ordinul “Meritul Agricol” in grad de Cavaler lui Nilu Aronovici si doctorului inginer Jose Blum, precum si Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Mare Ofiter avocatului Iulian H. Sorin.

Seful statului a decorat cu Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Cavaler pe doctorul Zvi Feine, pe Sharli Israel Sabag, pe doctorul Culer Haim (Kuller Hary), pe profesorul universitar doctor arhitect Tiboriu Benedek. Totodata, presedintele Traian Basescu a acordat Ordinul “Meritul Industrial si Comercial” in grad de Cavaler: lui Alexandru Ausch, inginerilor Jose Iacobescu, Pincu Kaiserman, Felix Koppelman, Albert Kupferberg, Tiberiu Roth, Ionel Schlesinger, Paul Schwartz si Haineric Solomon; Ordinul “Meritul pentru Invatamant” in grad de Cavaler profesorului Isidor Iancu; Ordinul “Meritul Sanitar” in grad de Cavaler doctorului Paul-Sandu Costin; Ordinul “Meritul Sportiv”, Clasa a III-a lui David Iosef si Ordinul “Virtutea Militara” in grad de Cavaler, cu insemn pentru civili, lui Iancu Segal David.

“Pentru a cinsti memoria victimelor si in semn de profund respect pentru supravietuitorii Holocaustului, membri ai comunitatii roma”, presedintele Traian Basescu a conferit Crucea Nationala “Serviciul Credincios” clasa a III-a: lui Justinian Badea, Marchidan Berescu, Mihai Bratu, Mariei Dumitru, Ion Hangalet, Ion Iancu, Mihai Iorga, Melaniei Marian, lui Marin Porogeanu, Alexandrinei Radu, lui Ion Stoica si Paulinei Vasile.

In incheiere, seful statului a subliniat faptul ca ceremonia are caracter comemorativ, multumindu-le celor prezenti “pentru ca pot ierta”.


COMMENT

1. Herta Muller, nu apartine Germaniei si nici Romaniei, a devenit cetatean al tarii numita Clubul marilor creatori ai cunoasterii.
2. creatorul si fabricantul tunurilor, ardeleanul Orban Valahul, nefiind finantat de cavalerii crestinatatii a produs pe banda rulanta tunuri pentru cucerirea Bizantului si apoi tarii sale de bastina.
3. Hanri Coanda a furnizat Angliei inventii pentru construirea avionelor care au contribuit, in cursul celui de al doilea razboi mondial, la bombardarea tarii sale.
4. romanul Nikola Tesla, parintele curentului alternativ, wireles, roboticii si a altor unelte de lucru devenite uzuale in debutul societatii bazate pe cunoastere a favorizat dezvoltarea USA.
5. Generalul George Pomut, unul dintre parintii USA, declarat astfel oficial, a contribuit la extenderea teritoriului patriei adoptive cu circa un sfert.
6. exemplele pot continua cu Brancusi, Enescu, Palade.
7. creatorul nu apartine, in sens ingust poporului sau, el apartine creierului umanitatii, omului in general si se dedica, oriunde ar fi, idealului universal de scurtare a asteptarii alocata intampinarii semenilor de pe alte areale ale universului.
8. Herta Muller ar fi cucerit marele premiu neplecand din Timisoara sau mutandu-se in orice alta tara. Herta a refacut drumul stramosilor sai care, candva, pentru conditii mai bune de existenta au emigrat in Romania. Herta tot pentru conditii mai bune a reemigrat in Germania.
9. Sa fi crescut in partea comunista a Germaniei ar fi prezentata efectele laboratului comunist standardizat de Marx si Engles. Nascandu-se si traind in Romania, in partea mai putin oprimata a tarii, a descris efectele aplicatiei marilor teoriticieni germani instrumentate, prin via ruseasca,de dictatori romani.
10. Practic Herta Muller descrie, in opera sa spiritul doctrinar al comunismului marxist implantat si in Romania de sovietici. Transferul sau de pe terenul aplicatiei teoriei de factura marxista in locatia elaborarii acesteia prin sinea sa constituie o drama similara cu intoarcerea unui cetatean japonez de etnie americana, locuitor al Hirosimei, in USA.
11.s-a instapanit pacea, de 2 decenii tarile exmarxiste pot gandi, oarecum libere, desi oamenii inca se autocenzureaza.
12. in cadrul adevaratei libertati europene drumul model Herta Muller, model cetateanului japonez de etnie americana, care se intorc in patriile de origine a parintilor in care au trait elaboratorii sistemelor de distrugere a elitei, creatorilor de componente de capital intelectual nu vor mai fi posibile.
13.asteptam de la autoarea marelui premiu o opera in care sa prezinte efectele mediului in care producatorii de constrangeri a evolutiei umanitatii au uzinficat cele mai antiumane sisteme.
14. a venit timpul sa cercetam nazismul si marxismul, ambele bine teoritizate si standardizate cu rigore in Germania, patria istorica a stramasilor laureatei pentru literatura si prin dreapta judecata sa vedem ce tip de opresiune a fost mai violent si mai inuman.
15. Herta, si sute de milioane de oameni au trait zi de zi in lagarul comunist, denumit astfel de concretizatori. In redarea maiestrita a crampeilor de laborator se regasesc cobaii marxismului. Lucrarile Hertei nu apartin numai literaturii ci si istoriei, sociologiei, psihologiei si filosofiei.
16. A nu se intelege ca opinia este indreptata impotriva euroconcetatenilor germani dimpotriva Germania este una dintre cele mai democrate tari de pe planeta care a permis coexistenta sistemelor opuse. Faptul ca la un moment dat, in decursul istoriei s-au exircita extremele dovedeste ca sunt necesare, in debutul erei cunoasterii si inovarii, noi institutii de gestionare a elementelor de capital intelectual in folosul intensificarii dezvoltarii umanismului si confortului economic.

http://georgeanca.blogspot.ro/2017/06/mafia-si-camora.html

10 Jun
2017

Rabindranath Tagore: Așteptând

Așteptând

În timp ce dormi,
Eu, pe pragul viselor tale,
Aștept, contemplând chipul tău în tăcere
Iar atunci când luceafăru-n geam îți răsare.
La fel se scufundă, pe-al mărilor țărm,
Ascetul adâncit în a sa meditare
Privind înspre est –
Veghea sa se preschimbă-n extaz fără somn,
Anticipând bucuros baia ce va s-o facă
În lumina dintâi, către zori.

Cu-ai mei ochi,
Primul surâs ce va-nflori îl voi soarbe
De pe buzele tale deschise ușor
Ca un proaspăt boboc de floare –
Aceasta este aspirația mea.

Rabindranath Tagore (India, 1861 – 1941)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “Later Poems of Tagore
Orient Paperbacks, New Delhi

***

Poezia Săptămânii se traduce în limbile catalană, chineză, olandeză, engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, macedonă, română, rusă, spaniolă. Dacă doriți, vă putem trimite poeziile și în una din limbile acestea. Transmitere complet lipsită de publicitate.

8 Jun
2017

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Cine sunt hunii-ungro-maghiarii ?!?

CINE SUNT HUNII-UNGRO-MAGHIARII?!?

                              (partea a-V-a)

„Migraţia hunilor, din 375 d. Hr., înseamnă marele val de năvălitori, căci pâlcurile lor de avangardă apăruseră pustiitoare cu două-trei decenii mai înainte…”

(Alexander E. Ronnett)

 

   Primul suveran maghiar pofticios al zonei balcanice şi al regiunilor sudice şi sud-estice a fost regele Emeric (1196-1204), a cărui expansiune coincidea cu ambiţiile Scaunului papal prin Inocenţiu al III-lea (1198-1216), privind extinderea şi hegemonia prozelitismului catolic, sub flamura violentă a Cruciadei a IV-a, prin care a trădat pe confraţii bizantini de aceeaşi religie, care i-au primit frăţeşte în Capitala lor, în Cetatea divină ridicată de Constantin cel Mare, i-a omenit şi drept răsplată creştină i-au măcelărit şi i-au despuiat de sfintele moaşte şi de toate obiectele liturgice din aur şi din argint: „…Atunci, cruciaţii luară cu asalt Constantinopolul, la 13 Aprilie 1204, în Vinerea Patimilor, pe care-l jefuiră barbar trei zile şi trei nopţi, oferind un trist final de cruciadă, un detestabil brigandaj internaţional în locul eliberării şi apărării creştinilor în faţa musulmanilor, aşa cum fusese predicată această cruciadă…” (Riley-Smidt, L. et J. The Crusades. Idea and Reality, 1095-1247, London-1981)

   În urmaşul lui Emeric, Andrei al II-lea (1205-1235) s-a încropit chiar visul de a deveni cezarul Constantinopolului, iar în teritoriile controlate de el a impus colonizarea cavalerilor teutoni, cum a fost şi cazul Ţării Bârsei în 1211. Teutonii, neservind intereselor maghiare, ci doar ale papei au intrat în conflict cu Andrei al II-lea care, i-a alungat prin forţă în 1225, nesocotind apoi prin Bela al IV-lea (1235-1270) şi următorii suverani orice Bulă, venită de la Vatican, dar păstrând cu rigoare pretenţia samavolnică de hegemonie asupra altor popoare şi state, deşi unul din cronicarii lor Simon de Keza era de altă părere, susţinând că la venirea hunilor în Câmpia Panoniei, romanii-locuitorii oraşelor s-au retras din regiune şi numai „românii, care au fost agricultorii acestora (ai romanilor), au rămas de bunăvoie în Panonia-Blackis, qui ipsorum-Romanorum-fuere pastores et coloni, remanentibus sponte în Panonia. (Simon de Keza, Gesta Hungarorum, p. 156-157)

   În expresia lui Keza nu este vorba de romani pur şi simplu, ci de poporul vlah, dacoromân al Panoniei aparţinător proaspătului şi marelui Imperiu creştin dac al lui Constantin cel Mare.

      Hunii au avut reprezentaţia de sălbăticie pe scena europeană doar 80 de ani, 372-453, când moare Attila: „La urma urmei Attila, consemnează orientalistul Cassel, a fost doar un rege al unui regat al corturilor. Statul lui a dispărut-pe când dispreţuitul oraş al Constantinopolului a rămas o putere. Corturile s-au prefăcut în praf şi pulbere, oraşele au rămas. Statul hunilor a fost doar un vârtej…” Cassel, Paulus (Selig), Magyarische Alterthumer,Berlin-1847)

   Relatarea lui Cassel face referire la spulberarea regatului hun de către daci, dezastru antemergător, dar asemănător ca amploare cu cele de la râul Lech pe 10 August 955, Dobuka-Kyrieleys 1068 sau cel de la Mohacs, din 29 August 1526: „Sfârşitul domniei hune este iminent, o puternică coaliţie vlahoromană, formată din trupe imperiale aliate cu contigente vizigote, alane, france şi burgunde, condusă de generalul Aetius (dac născut la Silistra), înfrânge oastea condusă de Attila, pe Câmpiile Catalunice, la 20 Iunie 451… În urma acestei bătălii, regatul hun începe să decadă. Ultimile lovituri i le dau proprii aliaţi, vlahi, după moartea lui Attila (453), prin bătălia de la Nedao. Regatul hun este astfel distrus, puţinii supravieţuitori retrăgându-se spre răsărit.” (Cornel Bârsan, Revanşa Daciei. Ed. Obiectiv, Craiova, p. 121)

   Pe fondul desfăşurărilor evenimentelor Revoluţiei româneşti din Ardeal din primăvara anului 1848, prin conflictele locale ale ţăranilor răsculaţi pentru înlăturarea iobăgiei, apare lovitura năpraznică a legii recrutării propusă de Kossuth Lajos la 11 Iulie 1848, care prevedea mobilizarea unui contigent al morţii, de 200.000 de ostaşi, obligaţi să lupte chiar împotriva părinţilor şi bunicilor lor şi a aspiraţiilor lor de eliberare naţională, până la moarte. (I. D. Suciu, Revoluţia de la 1848-1849 în Banat. Bucureşti-1968, p. 171)

   Românii ardeleni luaseră atitudine de revoltă faţă de odioasa lege a recrutării care umpluse picătura de indignare peste măsură, declanşând în rândul autorităţilor huno-maghiare setea unei terori fără precedent, ostoită prin masacrul de la Luna Arieşului-Turda din 12 Septembrie 1848, finalizat cu 30 de victime ucise, precedat de măcelul de la Mihalţ din 2 Iunie 1848, soldat cu 14 morţi şi 50 de răniţi, considerat de George Bariţiu: botezul cu sânge al uniunii. (G. Bariţiu, Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă. II, Sibiu, 1890, p. 157)

   Faţă de ucigaşul măcel al huno-ungro-maghiarilor, Avram Iancu ameninţă că îl va plăti cu sângele lor înveninat de ură. (Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti-1965, p. 56)

   Setea de răzbunarea a ungurilor se înteţeşte, înroşindu-se de un alt masacru de la Nădab-Arad din 10-11 Septembrie acelaşi an, încheiat cu 3 morţi şi 20 de oameni tăiaţi cu săbiile. (Arhiva de Stat Arad, Fond. Episcopia Ortodoxă din Arad. Actele revoluţiei din 1848-1849. Pachet IV, f. 41)

   Poate privindu-se peste aceste masacre şi multe altele de aceeaşi cruzime chazaro-turco-mongolă, apare lucrarea: Teroare în Ardeal de Constantin Mustaţă, carte scrisă pe coordonate dramatice, cu fapte tragice care te cutremură din temelii, cu râuri de sânge curat şi multă, prea multă suferinţă, în care se descrie feţele diabolice ale crimei şi chipurile odioase ale criminalilor satanici, consternând orice om din oricare ungher  al pământului: „…Sunt uluit. N-am vrut să accept niciodată că Ardealul e un sanctuar cu sute de mii de cimitire şi gropi comune. O hartă a groazei, <<desenată>>de criminali cu lecţii bine învăţate. Crime premeditate… Schingiuiri de tip medieval. Omoruri prin împuşcare, omoruri prin străpungere cu baioneta, omoruri prin spânzurare, omoruri prin îngropare de vii, omoruri prin tăiere în bucăţi. Omoruri prin metode nemaiîntâlnite în lumea civilizată.

   Crime care au fost şi le-a consemnat istoria ultimelor veacuri. Peste 40.000 ucişi doar în anii 1848-1849… Crime care mai sunt şi azi, în Mileniul III…(Constantin Mustaţă, Teroare în Ardeal, vol. I. Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti-2008, p. 7)

   Cine ne-a aşezat în calea prigonitorilor?

   Soarta istorică a unui Neam mult prea râvnit şi Destinul lui măreţ, biruitor şi nemuritor.

        „Istoria neamului românesc, consemna Mircea Eliade, n-a fost decât o lungă, necontenită şi halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în viforniţă. Popor de frontieră, am luptat şi am murit pentru toţi.” Citat de Alexander E. Ronnett care continuă pe aceeaşi idee-temă: „Desigur, popor de frontieră, naţiune de frontieră, stat în frontieră, îndărătul căruia centrul şi occidentul european s-au întocmit şi dezvoltat cu liniştea şi pacea ce singure şi le-au asigurat între ele. Câtă vreme românii „atleţi ai lui Hristos”, aici, la frontieră, ţineau piept hoardelor expansioniste ale imperiilor asiatice, acolo, în centrul şi occidentul european, se înălţau catedrale, se construiau oraşe, se trasau drumuri de piatră, înfloreau meşteşugurile, arta şi ştiinţa, toate amplificându-se în opere minunate.” (Alexander E. Ronnett, România ca o pradă-mari trădări şi trădători. Ed. Credinţa strămoşească, Bacău-2013, p. 38)

   Hunii dospiţi din aluat chazaro-turco-mongol, din drojdia nefirească a prădăciunii, din arşiţa prelinsă ca o lavă de vulcan furios, din viscolul caucazian al stepelor, din nestatornicia locului, din setea aprigă de pradă, din natura habitatului de cort, din primitivismul devastator, din prăvălirile barbarismului de hoardă, din foamea de a acapara roadele nemuncii lor, din beţia jafului, din gena cruzimii lor de tigru, din mărşăluirile ispititoare neîntrerupte măturând aproape totul în calea lor, din vârtejul unei mânii native, hunii, goniţi de cer, goniţi de pământ, goniţi de vânt, goniţi de furtuni, goniţi de ape, goniţi de ploi, goniţi de soare, goniţi de geruri, goniţi de codrii, goniţi de falnicii munţi, goniţi de ciripitul vesel al păsărilor, goniţi de mireasma florilor, goniţi de toţi şi de geto-daco-românii s-au avântat ca nişte strigoi peste ţara unor traci stăpâni, ai căror păstori dăltuiţi din stâncă îşi întindeau aşezarea cu turmele albe nesfârşite dăruite Strămoşilor şi Strămoşilor strămoşilor lor de Păstorul cel Mare-Zamolxes, peste pământul întins cu iarba verde mănoasă, peste izvoarele lui, sub stelele cerului, înveşmântaţi în lumina soarelui. Dincolo de păstori sălăşluiau agricultorii, artizanii pământului care-l prelucrau cu răbdarea şi priceperea de artist a olarului, stăpâni peste hărnicia şi iscusinţa lor, cu curţile doldora de copii frumoşi, inimoşi, zvelţi şi isteţi.

Din Ciclul: Crime huno-ungro-maghiare împotriva umanităţii româneşti

 

   *Albac-Alba, cătunul Arada, 8 Noiembrie 1918. Ajunşi aici honvezii lui Bela Kun, au ucis 11 ţărani. Erau români… Ioan Negru, Dumitru Lazăr, Ana Lascăr, Gheorghe Neagu, Savu Neagu, Dumitru Neagu, Nicolae Răducu, Rafila Oneţ, Stan Sântioara, Ana Todea, Petru Todea. (Constantin Mustaţă, Teroare în Ardeal, vol. I. Ed. Roza Vânturilor, Bucureşti-2008, p. 52)

* Şi totuşi ungurul Victor Orban este un adevărat bărbat de stat pentru Naţia sa maghiară!

* Ce păcat că nu avem şi nu vom avea mult timp un astfel de bărbat român de stat!

———————————-

 Gheorghe Constantin Nistoroiu

Brusturi, Neamţ

8 iunie 2017

 

8 Jun
2017

Vavila Popovici: Despre moralitate

„La baza moralității stă iubirea. Numai iubindu-te pe tine și pe cei din jurul tău, poți acționa corect, nestânjenindu-i pe ceilalți. Numai atunci vei face ce-ți place și ceea ce va plăcea și celorlalți, fiindcă totul va fi trecut prin filtrul iubirii.”

Din volumul „Fulgurații”.

   Conform DEX morala (din latina, moralitas „maniere, caracter, comportament adecvat”) este o percepție a comportamentului care diferențiază intențiile, deciziile și acțiunile între cele bune (sau corecte) și cele rele (sau greșite). iar moralitatea este însușirea a ceea ce este moral; cinste, bună purtare. Necesar este a se face deosebirea dintre termenii morală și etică.  Proveniți din două culturi diferite – greacă și latină – , la început aveau relativ același înțeles. Filozofia modernă și contemporană a separat semnificațiile, considerând etica drept disciplină filozofică ce studiază morala, morala având semnificația de ramură a eticii, fenomen real, colectiv și individual, cuprinzând valori, principii și norme, aprecieri și manifestări specifice relațiilor interumane și supuse exigenței opiniei publice și conștiinței individuale.

   Este adevărat, uneori, etica și morala își împrumută calitățile în scop util. Alteori se creează confuzii și aceasta deoarece normele/legile deși sunt făcute de către conducători pentru popor, ele, de cele mai multe ori, nu sunt respectate tocmai de cei care le emit. În opinia unora, corectitudinea prin respectarea normelor a devenit un lucru perimat, întrucât „aerul” care bântuie este cel al interesului propriu, minciunii, păcălelii, furtului, egoismului (numai mie să-mi fie bine!). Am devenit ipocriți, la un pas de a ne identifica cu omul complet imoral care nu ține seamă de principiile morale, încălcându-le fără nici un regret.

   Etica – procedeu sistematic de gândire – nu învață ce să gândești, ci învață cum să gândești corespunzător fluxului etic, neavând, în general, legi categorice și ordine bine definită. Moralitatea, spre deosebire de etică, are conotații religioase, face apel la credință, amintește de cerințele morale exprimate în Decalog, de Fericirile – îndemnuri pentru câștigarea celor mai alese virtuți și aceasta deoarece, din cele mai vechi timpuri au apărut norme de reglementare a relațiilor sociale, cuvântul moralitate căpătând contur, forță, corelat fiind cu noțiunea de bine și cu cea de normalitate. Spre deosebire de cele zece Porunci, cele nouă Fericiri nu obligă pe nimeni să asculte de Dumnezeu, omul fiind liber să împlinească, sau nu, cuvântul Său. Prin rostirea Fericirilor, Mântuitorul a vrut să așeze în sufletele oamenilor, în loc de mândrie, duritate, insensibilitate, ură și război, – smerenia, blândețea, omenia, setea de dreptate, milostenia, pacea.

   Cod moral fiind, moralitatea are la bază o anumită filozofie, religie, educație, cultură. De moralitate ține modul în care simțim, acționăm și gândim despre „bine” și „rău”. Unii dintre noi trecând prin rău ajung, în final, la alegerea binelui. Comitem greșeli în viață – unii mai mult, alții mai puțin – și îmi vin în minte întrebările dintr-un poem al meu: „Greșim, Doamne, greșim! Greșim pentru că suntem, sau suntem pentru a greși?” Greșeala este cauza răului produs în lume, Biblia numindu-l drept Păcat – „călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă, a voii lui Dumnezeu”.

   Conform credinței creștine legea morală este firească, adică întipărită de Dumnezeu în inima omului, și care poate fi descoperită prin lumina – tot firească – a minții omenești. Filozoful german Emmanuel Kant (1724-1804) spunea că două lucruri îi umplu mintea de o veșnică înnoită și sporită admirație: „Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”. Exprima astfel cum întâia priveliște, aceea a unei mulțimi nenumărate de lumi reduce/coboară importanța sa ca creatură animală care trebuie să redea materia din care a fost creată, planetei, după ce o scurtă vreme a fost înzestrată cu viață, și a doua priveliște care înalță deopotrivă valoarea sa ca inteligență, prin personalitatea sa, în care legea morală dezvăluie o viață independentă de animalitate, prin care poate cunoaște scopul existenței sale prin această lege, scop care nu se oprește la condițiile și hotarele acestei vieți, ci care tinde spre necunoscut, spre infinit. După Kant, omul devine o ființă morală numai dacă rațiunea sa se înalță până la noțiunile datoriei și legii. Suntem datori a săvârși fapte în numele respectului pentru legea morală. „A face binele sau a te purta așa cum trebuie înseamnă a respecta necondiționat natura rațională întrupată în fiecare dintre semenii noștri”, spunea Kant.

   Mulți oameni înțeleg că societatea în care trăim s-a depărtat mult de așa numita și prețuită Moralitate și cred că ar fi necesar să-i dăm atenție și s-o răsădim. Inimile noastre o cer! Prea a luat-o lumea razna!, îmi spunea mai deunăzi cineva. În trecut, poate se mai exagera, dar exista bunul simț care ne amintea înaintea oricărei acțiuni mai îndrăznețe, mai ne la locul ei: „dar ce va spune lumea?” Se vede că ne păsa și de ceilalți, nu numai de noi; realizam că trăiam într-o lume, pe care trebuia s-o menținem în forma dăruită de Dumnezeu, că era necesar a păstra integritatea,  armonia care existau totuși și de care oamenii au nevoie în orice vremi.

   Deși suntem diferiți, nu putem trăi având principii și valori complet diferite. Moralitatea nu poate fi o iluzie, ea este un adevăr și trebuie definită în limitele unei logici. Moralitatea fiecăruia ar trebui să se bazeze pe principiul „cauzei și a efectului”, și să se aibă în vedere că orice acțiune a unui individ se propagă în „aerul” societății în care trăiește. Și întrucât moralitatea unui popor izvorăște din inimă, definindu-se apoi prin educație și cultură, amintesc îndemnul primului președinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1732-1799), rostit în discursul său de bun rămas: „Moralitatea este un izvor necesar al guvernării populare”.

   Pentru deciziile corecte din punct de vedere moral, avem nevoie nu numai de intuiție, ci și de voință și curaj pentru a fi aplicate. Principiile și pornirile greșite pot fi modelate, pentru a nu fi prea târziu și a nu lăsa să se treacă în partea cealaltă – a imoralității – sau, tot atât de rău – în cea a amoralității, adică a indiferenței față de morală. Moralitatea fiecărui individ se însumează moralității colective și avem imaginea societății pe care am clădit-o și în care viețuim.

   Moralitatea este o problemă pentru anumite situații în care viața oamenilor este pusă în pericol chiar de către oameni. De aceea, încrederea că se pot rezolva problemele vieții trebuie redată de către politicieni, iar politica trebuie să uzeze de această încredere a oamenilor. Lupta pentru recâștigarea încrederii este foarte importantă, în momentele în care ea pare pierdută. Pentru a construi propriul destin al unei țări, încrederea în prietenii adevărați – și nu în cei falși – , trebuie restabilită/întărită, echilibrată; încrederea în noi – în primul rând, dar și în ceilalți apropiați ideilor și sentimentelor noastre. Se pot găsi niște reguli generale, principii care să fie respectate pentru (re)câștigarea încrederii, altfel încrederea riscă să fie pierdută. Și ce s-a construit cândva, se dărâmă. Aceste reguli trebuie urmărite matematic, rațional deci, dar fără să fie neglijat impactul sufletesc.

   Oamenii de știință au descoperit în creierul uman „busola moralității”, cea care controlează felul în care percepem comportamentul nostru și al celorlalți și ne avertizează asupra „întunericului”: „Există un mecanism în creierul nostru, care ne informează atunci când am făcut ceva greșit. Același mecanism lansează fenomenul denumit remușcare. Și, de fapt, remușcarea ne face să ne urâm propria conștiință. Acesta este motivul pentru care oamenii încearcă să scape de povara conștiinței. Și cel mai popular și la îndemână mijloc de a scăpa de conștiință este… alcoolul, drogurile…”.

   Oamenii care se comportă și acționează moral oferă încredere și lumină celor din jur lor. S-a dovedit că atunci când comportamentul este moral, sufletul se eliberează, ajunge la liniște, și războiul din afară și cel dinăuntrul nostru se domolesc.

   Ce trebuie făcut pentru ca oamenii să poată duce o viață virtuoasă? Profesorul englez de filozofie morală, Richard M. Hare (1919-2002), în cartea sa, vorbind despre Platon – carte editată de editura Humanitas – are un capitol intitulat „Educația și viața virtuoasă”, în care spune că pe măsură ce viața intelectuală a Greciei înflorea, apărea o categorie de oameni speciali, intelectuali ai acelor zile care se numeau „sofiști”. Deștepți fiind, ei puteau împărtăși tinerilor – deșteptăciunea. Socrate, era considerat unul dintre „sofiști”, el deosebindu-se de ceilalți prin faptul că nu pretindea a fi capabil a-i face pe oameni mai deștepți ci doar să-i ajute să-și formuleze noțiuni concrete pe care ei înșiși ar fi putut să le scoată la iveală, și prin aceea că el nu pretindea bani pentru aceasta. Sofiștii ofereau o educație diferită de cea tradițională, adaptată noilor vremi și care urmărea binele și tindea spre desăvârșire. Educația tradițională producea oameni ambițioși și integri, pe când cea nouă urma ambiția și mai puțin integritatea, necesar fiind mai întâi formarea caracterului, acesta putând crea discernământul și conducând la urmărirea binelui, a scopurilor înalte. Platon, Aristotel considerau că oamenii trebuie educați de mici ceea ce să le placă și ceea ce trebuie să le displacă, călăuzindu-i spre alegerea binelui.

   În vremurile noastre educația este neglijată. Cultura – nu mai vorbim! Mulți oameni intră în slujba răului, urăsc binele și îngăduie răul. Așa se produce diviziunea societății, lucrurile încep să fie confuze, se urzesc minciuni, degradări, trădări, imoralitatea își mărește granițele imperiului.

   Soluția ieșirii din situația încețoșată este, în primul rând, una spirituală și nu economică, așa cum se crede îndeobște. Cea spirituală o determină pe cea economică prin măsurile înțelepte și morale care se pot lua în economia unei țări. „Omul moral își iubește sufletul, cel obișnuit își iubește averea”, spunea filozoful chinez Confucius, cel care nădăjduia, pe atunci, reformarea lumii. Se vede că, în crosul istoriei, există momente critice, în care riscăm să ne împiedicăm și să cădem. Ne vom ridica, desigur, dar se va pierde din timpul dăruit vieții noastre.

 

———————————————–

 

Vavila Popovici

Carolina de Nord

iunie 2017

8 Jun
2017

Alexandru Nemoianu: Poporul

In tot cursul istoriei poate fi urmarit un foarte ciudat fenomen.
In momentele de liniste si confort, social si economic, partea cea mai vocala (si cea mai gaunoasa) a “elitelor” practica un soi de dispret, uneori condescendent si alteori agresiv, fata de Popor.
Poporului i se afla toate vinele posibile: lene, stultitie, ignoranta, destrabalare si inca si mai multe. Insasi credinta acestui Popor este contestata. Nu de putine ori se pot auzi afiramtii de felul: ”chiar daca isi zic crestini acest Popor habar nu are de credinta, nu stie rugaciunile si intelesul lor si in general tot ce face este doar superstitie si formalism”. Aceiasi “elitisti” pot spune ca Poporul se inchina la o “scandura” si venereaza “oase vechi”. Indivizi care se constituie in judecatori, acuzatori si procurori afirma cu superbie ca Poporul nu are si nu stie ce este Duhul , “spiritul” credintei. Iar asta o spun indivizi care nu au habar unde este Duhul si unde sufla sau adie El.
Dar acesti elitisti de ocazie sau elitisti de mahala uita, nu baga de seama esentialul. O fac din superbie, lene de a gandi, meschinarie sufleteasca, mimetism cultural slugarnic si, nu in ultimul rand, din prostie crasa.
Uita ca acest Popor este blajin, tolerant, iertator, voios si lesne de induplecat. Acest Popor, socotit ignorant si primitiv, ii iubeste pe cei smeriti cu duhul, pe cei saraci, pe cei impilati si crede cu inversunare ca acestora “mai mici” li se va face masura dreapta “in sfarsit”. Caci Poporul simte si stie cu inima ca desavarsirea nu vine in Istorie ci la capatul ei.
Acest Popor lauda si vesteste din neam in neam ca aparatorii lui sunt Fat Frumos, Praslea cel Voinic si Iovan Iorgovan. Personaje zdravene, curate la inima, smerite, totdeauna gata sa ajute si apere pe cel sarac, pe vaduva si pe orfan si pe cel impilat.
Poporul cinsteste si povesteste despre sihastrii, nevoitori si cucernici care au stat gata cu rugaciune si sfat in jurul acelorasi “mai mici”.
Iar intr-un sfarsit se va intelege ca in ceasurile decisive, cruciale ale existentei istorice deciziile au fost date de vointa, duhul si simtamantul acestui Popor de catre conducatori care intotdeauna in acele ceasuri au inteles,au fost una si au iubit Poporul. Sunt acele clipe cand vointele se incoarda la maximum. Cand fiecare vointa capata rost unic. Cand “tarile romanesti” ,fiecare cu identitatea sa personala, straluceste unitatea in diversitate. Momentele cand biruinta sau infrangere in numele idealului supreme au aceiasi valoare. Au aceiasi valoare caci in intelesul lor ultim si-au atins scopul. ”Inauntru s-au implinit”. Iar zborul lor merge spre tinta fara gres. Iar acest lucru nu este intamplator.
In ceasurile decisive suma celor care alcatuiesc Poporul, in comuniune si rugaciune,  devine “altceva”. Si acest “altceva” este Trupul tainic si vesnic biruitor al Mantuitorului, ieri, astazi, intotdeauna.

———————————

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

8 iunie  2017

8 Jun
2017

Eleonora Schipor: Trăind cu Dumnezeu în suflet

După ce în anul 2013 harnica poetă Mariana Gurza a scos la lumina zilei « Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei – restituiri», iată că peste 3 ani vine în fața cititorilor cu un alt volum «Dumnezeu și umbră». Nu în zadar conaționalii săi o numesc poetă, editoare și eseistă creștină.

          Cartea de față mi-a fost pusă la dispoziție împreună cu cealaltă ediție «Apropieri»… despre care am început să scriu câte ceva, sperăm că pe viitor vor fi mai multe publicații, dar și prezentări pe la bibliotecile noastre.

          «Dumnezeu și umbră» nu este numai un volum de versuri obișnuit, dar este o ediție bilingvă, tradusă fiind în limba engleză de scriitorul George Anca. Lector al cărții de față este tot George Anca, tehnoredactarea aparținând lui Vasile Petrescu. Ediția bilingvă a apărut la editura «Singur» din Târgoviște. Autoarea a dedicat-o nepoților săi Miriam Clara Aticia, Maria și Alexandru. Prefața cărții «God and shadow» (Dumnezeu și umbră) este semnată în ambele limbi de același domn George Anca. Sună frumos «Frumoasa doamnă întru Dumnezeu și umbră». Am rămas plăcut impresionată descoperind și numele meu propriu în această prefață, alături de alte nume cunoscute în spațiul literaturii române contemporane. Aducând în fața cititorilor câteva citate din poeziile incluse în volumul de față, traducătorul George Anca ne mai prezintă și alte câteva crâmpee din spusele unor cititori de-a lungul anilor, care la rândul lor au apreciat scrierile poetei bocovineano- bănățene. Iată câteva dintre ele – «Vrea să detoneze egoismul din jur» (Adrian Dinu Rachieru), «tăcerea nu-i va zăgăzui sufletul» (Eleonora Schipor), «versurile devin universul și salvarea sa» (Nina Ceranu).

          Postfața cu titlul «De ce Mariana Gurza?» este semnată (având și traducerea în engleză) de Ștefan Doru Dăncuș care la fine ne face o mărturisire, citându-l pe Nietzsche, ce caracterizează poeziile autoarei «Dacă te uiți în neant, și neantul se uită la tine».

          38 de poezii ale doamnei Mariana Gurza au fost incluse între copertele cărții de față. Deschizând-o vom descoperi in partea  stângă varianta engleză a versurilor, iar în dreapta cea românească. Unele dintre ele le-am mai întâlnit și în unele volume precedente.

          Poeziile poetei Mariana Gurza conțin multă filosofie, gânduri, reflecții, meditații, rugă, speranță, suferință, dragoste, tristețe, vise… Peste tot vom găsi cele mai felurite epitete, comparații, metafore…, ca de exemplu răceala nopților, vuietul apelor, căderea stelelor ș.a. (Căderea stelelor). Dor și durere exprimă autoarea față de persoanele dragi trecute deja în eternitate așa ca bunicul în poeziile «Mă doare», «Unde ești bunicule», sau cea dedicată tatălui «Tată, mi-e dor de tine». Gânduri filosofice găsim mai ales în poeziile «Căderea stelelor», «Spune-mi cine sunt», «Enigmatic e tоtul», «Încăpățânare», «Imaginea infinitului», «Oglinda dorului» ș.a. Frumos spune poeta în versul «Limba noastră», apărând-o de elemente străine … Limba noastră rămâne Sfântă/ Deoarece/, acolo sus, în cer/, cineva/ I-a dat binecuvântarea/ încă de la facerea lumii. O poezie deosebită pe care am citit-o cândva într-un volum anterior este «Manifest pentru viață». Sincer și insistent poeta cere …Lăsați caii să zburde pe câmpiile-ntinse…/ Lăsați florile să crească unde e verde…/ Lăsați-mi gândul neîntinat…/ Lăsați-mi sufletul curat/Și visele plăpânde… Cele mai multe sunt pline de gânduri, meditații și reflecți creștine, nu înzadar doamna Mariana Gurza este numită poetă creștină. Credința, dragostea, rugăciunea îi ajută autoarei mereu în viață (ca și nouă tuturor, de altfel). Găsim peste tot aceaste gânduri, dar mai ales în poeziile «Nu ne lăsa să rătăcim», «Ruga o port în mine», «Mă uit spre cer», «Cerul plânge în inima mea», «Zbor printre nori», «Căutare de sine», «Smerenie», «Ramuri triste» ș.a. …Nu știu dacă sfinții mi-au auzit ruga/, Dar știu că dincolo de nouri/ Privirea sfântă și blajină/ Veghează și este printre noi…, ne mărturisește cu încredere și speranță poeta în poezia «Smerenie».

          N-am vorbit despre toate poeziile autoarei, ele merită citite, iar cartea merită să-și ocupe locul printre cărțile aflate în bibliotecile noastre.

Nu ne rămâne decât să ne rugăm bunului Dumnezeu să-i dăruiască multă sănătate, succese de creație și mulți ani de viață ca să ne bucure cu noi poezii, cărți de proză, iar noi să le putem citi și aprecia la justa lor valoare.

Doamne ajută!

—————————————-

Eleonora Schipor

Cernăuți

Ucraina

7 iunie 2017

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii