REZISTENȚA PRIN MATEMATICĂ
Colocviile de Marți
Marți 31 ianuarie 2017, 5 pm, Calderon 39.
Anul VIII, nr. 1 (87).
Tema: ÎNTRE GALILEI ȘI EMINESCU
Memento 2017:Ianuarie 375 m Galileo Galilei – 167 n Mihai Eminescu – 125 n J.R.R. Tolkien – Februarie 100 n Ioana Radu – 100 n Oleg Danovski Martie 200 n Arany Janos – 175 m Stendhal – 100 n Dinu Lipatti – 100 n Dimitrie Stelaru Aprilie 75 n Virgil Mazilescu – 25 m Vintilă Horia – Mai 100 n Aurelio Roncaglia – 75 n Vasile Andru Iunie 150 nLuigi Pirandello – 128 m Mihai Eminescu – 100 m Titu Maiorescu Iulie 200 m Madame de Stael – 50 m Tudor Arghezi – August 150 m Charles Baudelaire – 100m Calistrat Hogaș – 100 n Alexei Mateevici – 100 n Horia Lovinescu – 100 n Alexandru Piru – Septembrie 425 m Robert Green – 200 n Mihail Kogălniceanu – 100 n Edgar Degas Octombrie 525 m Piero della Francesca – 125 m Gheorghe Sion – 125 n Tache Papahagi – 25 m Amita Bhose Noiembrie 350 n Jonathan Swift – 150 n Grigore Antipa –100 n Indira Gandhi Decembrie 375 n Isaak Newton – – 175 n Iacob Negruzzi – 125 n Cezar Petrescu – 100 n Heinrich Boll
Recital Zoia Alecu
Intervenții:
George Anca: Grațierea lui Galilei si Eminescu?
Viorel Speteanu: Unirea și masoneria
Gabi Lungu: Rezistența prin matematică
Gheorghe Ticlete: Constantin Virgil Gheorhiu
Teatru de poezie: Pusi Dinulescu, Magda Catone, Gheorghe Dănilă, Sorin Stratilat, Gabriela Tănase, Vali Pena, Ștefan Opreanu
Lansare de carte
Carmen Verbina: Și profesorii sunt oameni, editura Virgiliu, 2016. Prezintă: Dumitra Oros, Andreea Chiriac, Anca Butnaru, Dan Tudor. Lectură: Doina Ghițescu
Coordonator: Dr. George Anca
Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, AcademiaInternațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Colegiul Național Mihai Bravu, Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul Robert Calul
*
Eminescu și matematica din poemele sale
De Tibi Oprea | 21.12.2012
Este deja bine știut faptul că mari scriitori ai lumii au avut afinități față de științele exacte. Unul dintre cei mai prolifici poeți români, Mihai Eminescu, de asemenea, nutrea un interes pentru matematică, fizică și astronomie.
Din manuscrisele poetului au ieșit la iveală nume de oameni de știință precum Galilei, Newton sau Watt, dar și expresii matematice ale unor legi fizice și observații fizice asupra calorimetriei, a căldurii corpurilor, a forței centrifuge etc. În aceste însemnări, Eminescu folosea deseori modalități de expresie specifice poeziei sau ilustra o idee științifică într-o formă lirică.
Știați că poeme importante ale autorului pornesc de la principii din fizică? Strigoii a pornit de la principiul conservării materiei. “Legea atracției” și teoria maxwelliana a electromagnetismului au născut, de asemenea, poeme precum Luceafărul și La Steaua…, idei adaptate la teme și mituri importante precum iubirea, natura și viața după moarte?
Volumul al XV-lea din Operele lui Mihai Eminescu, sub îngrijirea lui Petru Creția şi Dimitrie Vatamaniuc, a apărut la Editura Academiei Române în anul 1993. Acest volum era împărțit în 2 secțiuni: Fragmentarium şi Addena. Fragmentarium era împărtit la rândul său în trei părți. Printre textele din prima secțiune se găseau cele referitoare la matematică, astronomie, fizică și științe ale naturii.
Mihai Eminescu, pe numele lui adevărat Mihail Eminovici, afirma că matematica este „Limba universală, limba de formule, adică de fracțiuni ale celor trei unități: timp, spațiu și mișcare”. Despre algebră spunea că „Algebra n-a putut să se ivească decât după ce literele au fost descărcate de rolul de-a însemna numere concrete”.
„Cine a zis 1 a zis toată seria infinită a numerelor”.
„Matematica este o abstracțiune a mecanicii”.
Evidența matematicii în gândirea lui este ilustrată în urmatoarele versuri din Scrisorile I, II și V:
„Iar colo batrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Universul fără margini e în degetul cel mic,
Căci sub frunte-i viitorul şi trecutul se încheagă
Noaptea-adînc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit,
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsoară cu cotul,
În aceea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul.
– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
Unul e în toţi; tot astfel precum una e în toate;
Deasupra tuturora se ridică cine poate.”
(Scrisoarea I)
„Capul greu cădea pe bancă, păreau toate-n infinit;”
(Scrisoarea II)
„Pân-a nu ajunge-n culmea dulcii muzice de sfere;”
(Scrisoarea V)
Domnului Liviu Ornea, reflecțiile cu aer matematic ale poetului i se par „banale observații, locuri comune, poate auzite și notate“, pe când alte persoane susțin că Eminescu a descris și enuntat, cu mult timp înaintea lui Albert Einstein, „teoria relativității”. Academicianul Mihai Cimpoi susține că există o corespondență a unei tinere din Brașov cu Einstein, prin care aceasta îi prezenta fizicianului german viziunea lui Eminescu asupra universului.
Eminescu a îmbinat poezia cu științele exacte și de asta poetul ne oferă un orizont mai vast decât o fac alți poeți. Interesul față de diverse forme de cunoaștere ne deschide noi orizonturi, întotdeauna. Citându-l pe scriitorul columbian Gabriel Garcia Marquez, “viața noastră, a tuturor, ar fi mai bună, dacă fiecare dintre noi am purta întotdeauna în traistă o carte.”
sursa: Colecție-Științe.ro
BENEDICTA
Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie
– Ce tip de barbat cauti?
Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
– Vrei sa stii intr-adevar?
El raspuse: Da!
Atunci ea incepu sa zica:
– Fiind femeie, sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
– Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o îi ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:
“- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit. Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar … dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore ! “
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat
El ii zise:
– Ceri mult….
Ea raspunse:
– Valorez mult !
Superba confesiune a unei Doamne ! Prof.Univ. Dr Doc.ZOE DUMITRESCU BUSULENGA
Cine a avut privilegiul sa o aiba profesoara de literatura universala , la facultate spun despre ea: Era IMENSA!
Si cinste ei ca a urcat, pe verticala, spre Sus. S-a calugarit. A murit de putin timp.
Am avut ocazia sa o cunosc.
Zoe Dumitrescu Busulenga
(Maica Benedicta de la Varatec)
“Per total nu m-am gandit niciodata la mine. Nu m-am socotit o persoana atat de importanta incat sa ma privesc ca pe un obiect demn de contemplat. M-am vazut pe bucati. Iar opiniile pe bucati erau foarte diverse, raportat la functia pe care o indeplinea fragmentul acela din mine.
…Cand eram copil, eram foarte timida. Dupa parerea mea eram si foarte cuminte. Ma socoteam putin nedreptatita. In jurul meu erau copii foarte frumosi (verisoarele mele) care-mi dadeau complexe inca de atunci. Cu vremea mi-au mai trecut complexele. De toate nu am scapat insa nici pana azi. De cel mai grav, de timiditate, mai ales de timiditatea in public, nu m-am vindecat. In intreaga mea cariera universitara faceam puls peste 90 la fiecare curs si la fiecare seminar, ori de cate ori le vorbeam studentilor. Si aveam pana la sase ore pe zi. Eram inclestata, crispata, de fiecare data. Pe masura ce vorbeam, sub inraurirea ideilor care se succedau in mintea mea, aceasta stare se risipea. Tot din pricina conceptiilor mele despre ce ar trebui sa fie nobletea unui fizic nu m-am dus la mare decat dupa 50 de ani, cand am zis ca nu mai sunt femeie, sunt un obiect, deci ma pot expune. Am avut insa sansa (consolarea mai degraba) ca studentii mei se atasau foarte mult de mine. Asta era un medicament pentru complexele mele. Inaintea sfarsitului trebuie sa recitesc marile carti ale literaturii universale.
..Reusesc sa stabilesc foarte usor punti de comunicare cu oamenii. Vin inca la mine oameni foarte tineri. Unii au legatura cu filologia, cei mai multi nu. Am legaturi foarte stranse cu Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi. In ultimii 4-5 ani aproape ca m-am stabilit la Manastirea Varatec. Stau acolo cel putin opt luni pe an. Respir in acel loc sacralitate. Vin tineri, si de la Teologie, si calugari, si ma viziteaza. Preocuparile mele au incetat sa mai fie exclusiv literare, au devenit si legaturi spirituale. Il caut pe Dumnezeu.
….Cei care ma viziteaza acum il cauta si ei. Unii, dintre calugarii mai varstnici, dintre preoti, L-au si gasit. Sunt pe calea unei nadejdi. Asa si reusesc sa ies din contingent. Altfel n-as putea sa traiesc cu usurinta in atmosfera actuala. Pentru ca formatia mea este de umanist, de carte, de cultura, asa cum o intelegeam pe vremuri noi, intelectualii. Aveam niste modele, pe care am incercat sa le urmam, scara de valori era cumva fixata. Traiam intr-o lume sigura, in masura in care cultul valorilor stabile iti poate da tie sensul unei stabilitati.
…Azi, pentru mine personal, pentru cei putini ramasi din generatia mea, spectacolul lumii contemporane este dezarmant. Ma simt intr-o mare nesiguranta, pentru ca toata tabla de valori in care am crezut s-a zguduit. N-as vrea sa spun ca s-a si prabusit. Suntem insa nelinistiti, putin nedumeriti, suntem si tristi; ceea ce se petrece pe planeta nu-ti da senzatia unei linistiri iminente. Ce se intampla acum seamana cu perioada prabusirii Imperiului Roman, dar acele zguduiri erau provocate de venirea lui Iisus: era inlocuita o pseudo-spiritualitate cu spiritualitatea adevarata. Dar cine vine la noi astazi? Ai zice ca mai degraba vine Antihristul, nu Mantuitorul. Nadajduiesc ca omenirea sa-si revina din aceasta clipa de orbire, care cam dureaza. Opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta…
..Exista si o criza a culturii. Ma uit la programele Universitatilor. Nu mai gasesc nici urma de greaca, de latina. Respectul pentru clasici nu mai exista. Nu ne intereseaza trecutul, numai prezentul. Iar asta ne taie radacinile. O lume fara radacini este o lume fara morala. Se vorbeste putin si despre intelectualii dintre cele doua razboaie mondiale. Sunt nume care nu se mai pronunta, opere care nu se mai citesc, lucrari muzicale care nu se mai canta. Exista un fel de indiferenta fata de trecut. Lumea a inceput sa uite sa vorbeasca, pentru ca nu mai citeste.
..Din fericire, mai sunt cativa scriitori din cei vechi. Nu stiu in ce masura mai sunt ei productivi. Primesc foarte multe carti, mai cu seama poezie. Sunt autori noi foarte tineri. Ma intreb insa de ce nu mai scriu cei vechi – D. R. Popescu, Breban, Balaita. Acum apar nume noi. Se fac tot felul de ciudatenii in numele postmodernismului. Am incercat sa aflu ce este postmodernismul. I-am intrebat pe ei. N-au fost in stare sa-mi raspunda. E o arta din cioburi – totul este faramitat – mi s-a spus. Dar Spiritul are o facultate: aceea de integrare, de a face din fragmente o totalitate. Asta au facut clasicii. Azi am senzatia ca traim procesul invers – ne diseminam, ne risipim.
…Eu nu inteleg un lucru: cand e atata frumusete intreaga pe lume, cum pot sa ma duc sa ma uit la firimituri, cand eu am bucuria integrala a frumusetii? Si, daca faramitam frumusetea, cum vom mai putea face drumul invers? Credeti ca de la manele ne vom mai putea intoarce la Johann Sebastian Bach?
…De la Freud incoace s-a produs o mutatie: s-a pus sexul in locul capului. Asta e tristetea cea mai mare. Vedeti, la noi, la romani, exista o cuviinta. Anumite cuvinte nu se pronuntau – nu erau niste tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum “cuviinta”, cuvantul acesta, a disparut din dictionar.
…Nu am prejudecati de nici un soi, dar felul in care ne purtam ucide frumusetea. “Trupul este cortul lui Dumnezeu”, a spus Pavel. Ce facem noi cu el? il expunem, ca pe o bucata oarecare de carne. E cumplit. Cumplit e si ceea ce s-a intamplat cu relatiile dintre femei si barbati. Dupa parerea mea, aici s-a savarsit o crima. Fiorul primei intalniri, dragostea, asteptarea casatoriei, toate astea au disparut. Ce se intampla cu noi? Eram un popor de tarani cu frica lui Dumnezeu. La sat inca s-au mai pastrat bunele obiceiuri. Oamenii nu sunt bantuiti de patima carnii care se expune. Nu se vorbeste urat, si asta e bine. Mantuitorul este in noi, e lumina necreata, si noi il pironim cu fiecare cuvant al nostru, rau sau murdar.
…Pentru mine, marea poezie a fost intotdeauna baia de frumusete in care m-am cufundat cand am avut nevoie de intrarea in alta dimensiune. Poezia tine, dupa parerea mea, de partea cea mai ascunsa, cea mai intima a fiintei noastre. Poezia echivaleaza aproape cu o rugaciune. In poezie te cufunzi pentru a te intoarce cu frumusete. In rugaciune intri pentru a te integra absolutului.
..Pentru ca intram in zona computerului, am pierdut placerea de a citi. Eu sunt un cetatean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijina pe lectura, nu pe imagini fugitive. Lectura iti lasa popasurile necesare pentru reflectie, pentru meditatie. Pierderea obisnuintei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninta planeta, pentru ca slabeste intelectul, puterea de gandire, si te face sa uiti limba. Chiar si eu, dupa ce am stat cinci ani in Italia, la intoarcere a trebuit sa pun mana pe Eminescu si pe Sadoveanu, ca sa-mi refac limba. …Moartea pentru mine inseamna eliberarea de acest trup. Trecerea in lumea celor vii. Lepadarea acestui trup vremelnic si trecerea in lumea celor vii. Nadajduiesc. Daca merit. Asta numai Mantuitorul stie. “
<https://www.avast.com/sig- email?utm_medium=email&utm_ source=link&utm_campaign=sig- email&utm_content=webmail>
*
Concept of Infinity
The concept of infinity was also known during Vedic times. They were aware of the basic mathematical properties of infinity and had several words for the concept-chief being ananta, purnam, aditi, and asamkhyata. Asamkhyata is mentioned in the Yajur Veda[11], and the Brihadaranyaka Upanishad as describing the number of mysteries of Indra as ananta[12]. These two statements are elaborated in the opening lines of the Isha Upanishad (Shukla Yajur Veda). This sholka is as much metaphysical as it is mathematical.
pûrnamadah pûrnamidam pûrnât pûrnamudacyate
pûrnâsya pûrnamadaya pûrnamevâvasishyate
From infinity is born infinity.
When infinity is taken out of infinity,
only infinity is left over.
*
Scritti letterari di Galileo Galilei:
le rime
L’ENIMMA, O SONETTO ENIGMATICO
Ad Antonio Malatesti
Mostro son’io più strano e più diforme
Che l’Arpía, la Sirena o la Chimera;
Nè in terra, in aria, in acqua è alcuna fiera,
Ch’abbia di membra così varie forme;
Parte a parte non ho che sia conforme,
Più che s’una sia bianca e l’altra nera;
Spesso di cacciator dietro ho una schiera,
Che de’ miei piè van rintracciando l’orme.
Nelle tenebre oscure è il mio soggiorno,
Che se dall’ombre al chiaro lume passo,
Tosto l’alma da me sen fugge, come
Sen fugge il sogno all’apparir del giorno,
E le mie membra disunite lasso,
E l’esser perdo con la vita, e il nome.
MENTRE RIDEA NEL TREMULO E VIVACE
Dice come il suo Amore di picciol fuoco divampasse in fiamma vorace.
Mentre ridea nel tremulo e vivace
Lume degli occhi leggiadretti Amore,
Picciola in noi movea dallo splendore
Fiamma, qual uscir suoi di lenta face.
Or che il pianto l’ingombra, di verace
Foco sent’io venir l’incendio al core.
Oh di strania virtude alto valore,
Dalle lagrime trar fiamma vorace!
Tale arde il Sol mentre i possenti rai
Frange per entro una fredda acqua pura,
Che tra l’esca risplenda e il chiaro lume.
Oh cagion prima de’ miei dolci guai,
Luci, cui rimirar fu mia ventura,
Questo è vostro e del Sol proprio costume!
MENTRE SPIEGAVA AL SECOLO VETUSTO
Mentre spiegava al secolo vetusto
Segni del furor suo crudeli ed empi,
Tra gl’incendi e le stragi e i duri scempi.
Seco dicea l’Imperadore ingiusto:
Il regno mio d’alte ruine onusto,
Le gran moli destrutte e gli arsi tempi,
Portin la mia grandezza in fieri esempi
Dall’agghiacciato polo al lido adusto.
Tal quest’altera, che sua mente cruda
Cinge d’impenetrabile diaspro,
E nel mio pianto accresce sua durezza,
Armata di furor, di pietà ignuda,
Spesso mi dice in suon crudele ed aspro:
Splenda nel fuoco tuo la mia bellezza.
SCORGI I TORMENTI MIEI, SE GLI OCCHI VOLTI
Esprime alla sua Donna come egli langua per lei d’amore.
Scorgi i tormenti miei, se gli occhi volti,
Nella ruvida fronte ai sassi impressi;
Leggi il tuo nome e i miei martirj scolti
Nella scorza de’ faggi e de’ cipressi.
Monstran l’aure tremanti i sospir tolti
Dall’infiammato sen; gli augelli stessi
Narran pure il mio mal, se tu gli ascolti;
Eco il conferma, e tu nol credi, Alessi?
Gusta quell’acque già sì dolci e chiare,
Se nuovo testimonio al mio mal chiedi,
Com’or son fatte dal mio pianto amare.
E se dubiti ancor, mira in lor fiso,
E quel che neghi al gusto, agli occhi credi,
Leggendo il mio dolor nel tuo bel viso.
*
ANDREI PLEȘU
Ce au fost şi ce-au ajuns miniştrii noştri
30 ianuarie 2017, 09:42
N-am trecut ca gîsca prin apă prin cei peste 40 de ani de „democraţie populară”. Una dintre moştenirile durabile ale regimului comunist a fost suspendarea legăturii dintre conceptul de „demnitar” şi acela al „demnităţii” (profesionale, morale, politice, familiale).
Ca să ajungi ministru în România mai veche, de dinaintea „dictaturii proletariatului”, trebuia să ai un anumit tip de prestigiu, cîştigat înainte de obţinerea portofoliului: să ai studii solide într-o meserie sau alta, să fi jucat un rol bine profilat într-o conjunctură istorică sau alta, să nu fii suspect de hoţie („în formă continuată” – cum se spune în limbaj juridic), să fi dovedit onestitate, simţ al onoarei, tărie de caracter. Sau, măcar, să fii de familie bună. Asta nu era, desigur, o garanţie de performanţă politică, dar implica, măcar, o bună educaţie ”de-acasă”, cunoşterea avizată a limbii proprii, a cîtorva limbi străine, a bunelor maniere. Ceva cultură şi ceva bun gust erau, de asemenea, incluse. Nu ţin să idealizez „vremurile de altădată”, nu pretind că n-au existat niciodată pe scena noastră publică, miniştri proşti sau mediocri, malversaţiuni, erori, accidente de parcurs, mai mult sau mai puţin grave. Observ, doar, că portretele elitelor noastre politice erau mai „transparente” şi că traiectoria (pre-condiţiile, etapele, orientarea) unei adevărate cariere politice presupunea un anumit coeficient de previzibilitate. Nu vreau nici să tratez orice figură a noilor guvernări cu o răutăcioasă prezumţie de incompetenţă, semidoctism, inadecvare. Nu exclud posibilitatea unor surprize încurajatoare, chiar cînd premisele nu păreau să le anticipeze. Dar nici nu pot să nu iau notă de diferenţa dintre Spiru Haret şi Ecaterina Andronescu, sau dintre Barbu Ştefănescu Delavrancea (ca primar al Bucureştiului) şi Gabriela Vrânceanu Firea…
De fapt, încerc să mă pun în pielea demnitarilor de ultimă oră şi să sper că, dincolo de „obligaţiile de serviciu”, au momente de auto-evaluare cinstită (chiar dacă stingheritoare), cu gîndul la tradiţia postului pe care îl ocupă. Postul cu pricina s-a distins, istoric, prin impunătoare episoade de responsabilitate eficace şi ar trebui să oblige la o contemplare respectuoasă a tradiţiei.
Dacă, de pildă, eşti ministru al Justiţiei, ar fi recomandabil să-ţi reaminteşti, niţeluş timorat, de lunga serie de predecesori, la ale căror nume se va adăuga, cîndva, şi numele tău… Pe scaunul pe care l-ai ocupat mai ieri prin mici manevre de partid, au stat, între alţii, ferventul unionist Ioan Al. Filipescu (studii de drept la Paris), Constantin Hurmuzachi (studii de drept la Viena), Al.Papiu Ilarian (studii la Viena şi Padova, lider, în Transilvania, al revoluţiei din 1848), Alexandru Lahovary, Grigore Cantacuziono, Ştefan Golescu (fiul lui Dinicu, studii în Elveţia), Gh. Costaforu (recunoscut ca unul din întemeietorii Dreptului Penal din România), Mihail Pherekyde, Ion Câmpineanu, Th. Rosetti (unul dintre co-fondatorii „Junimii”), Titu Maiorescu, Toma Stelian, Grigore Iunian, Istrate Micescu ş.a. Cu titlu de amuzament, amintesc şi un Stolojan, fost primar al Craiovei, liberal, ministru al Justiţiei după 1879. Ei bine, să fiu în locul dlui Florin Iordache, aş avea, cu asemenea nume în minte, oarecari insomnii…
Dar să fii la Învăţămînt, ca bietul Pavel Năstase, după Spiru Haret, Titu Maiorescu, Octavian Goga şi Nicolae Iorga? Dar să fii Grindeanu, cu „strămoşi” ca Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Brătianu, P. P. Carp, Lascăr Catargiu, Take Ionescu sau I. G. Duca? De Finanţe, ce să mai spunem? Vii după Grigore Balş, N.Kretzulescu, Dimitrie Sturdza, Ion C. Brătianu, Vasile Lascăr, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman, Nicolae Titulescu (da, chiar el, între 1917 şi 1918), Constantin Argetoianu, Alex. Averescu, Barbu Ştirbey, Iuliu Maniu, Mircea Cancicov, Virgil Madgearu. (Am şi aici un „nume cunoscut”: Constantin I. Iliescu, al doilea primar al Bucureştiului, după Unire).
Şi apropo de primarii Bucureştiului, cum o fi să te instalezi în linia Dimitrie Brătianu, C.A.Rosetti, Nicolae Fleva, Grigore Cerchez, Pache Protopopescu, Nicolae Filipescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Mihai. G. Cantacuziono şi Vintilă Brătianu?
Vom vedea de ce sunt în stare vedetele de ultimă oră ale elitei noastre conducătoare. Deocamdată, gîndindu-ne la listele de mai sus, putem spune un singur lucru: ”actualii” au nervi buni! Nu simt pe umeri decît povara eului propriu (dublat, evident, de cel al „şefului” lor) şi o miraculoasă siguranţă de sine. Ce putem face decît să le urăm succes? Să-şi transforme anonimatul în renume. În rest, vorba poetului, bucuroşi le-om duce toate…
D. C. Dulcan, neurolog: Cinci minute de supărare paralizeaza sistemul imunitar
– În “Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm propria realitate, felul în care priveam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colapseze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzutul în văzut. Gândul e creator, e cea mai puternică forţă din univers. Iar Dumnezeu ne-a dat puterea ca, din milioanele de realităţi posibile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gândurile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.
– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?
– Exact. Când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu imagini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spirala de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schimbate cu un film de groază, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organismul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.
– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răspunde la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi sănătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.
– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?
– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5 – 6 ore celulele gardian ale sistemului imunitar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apărare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.
– Se şi spune în popor că “a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?
– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala.
– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem proteja?
– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.
– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.
– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câteva tehnici de relaxare.
– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?
– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.
– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.
– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.
“Rugăciunea – o realitate fizică”
– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?
– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de nenumărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningoencefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinţa ta te-a vindecat” ?
– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a sănătăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?
– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipocrat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te saturi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungimea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când preparăm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.
– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.
– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucuriile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putemavea decât în imaginaţie.
Adi M. Dorobanţu
*
25 de ani de Protecție a Consumatorului
Nicolae Dragulanescu
După aproape cinci decenii de respingere ideologică a societății de consum și a mișcării consumatoriste mondiale în fosta Românie planificată centralizat, de peste 25 de ani există și în România preocupări, legislație, reglementări și structuri guvernamentale și neguvernamentale adecvate, orientate spre promovarea și apărarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor din țara noastră.
Ele au fost necesare și chiar binevenite în condițiile apariției și în România, după 1990, a piețelor libere în cadrul cărora acționează legitățile echilibrului cererii și ofertei de produse/ servicii precum și competiția multiplă (mai ales pentru resurse, clienți și forța de muncă) – concurența devenind treptat și la noi, tot mai intensă, uneori acerbă, chiar neloială și, astfel, nesustenabilă.
În cadrul acestor piețe, se formează și funcționează milioane de relații client-furnizor externe, în cadrul cărora, furnizorii (producători, prestatori, distribuitori, etc.) știu sau ar trebui să știe că, pentru a-și maximiza profiturile, ei ar trebui să cunoască (în detaliu și în dinamica lor) cerințele clienților, să satisfacă aceste cerințe în mod cât mai complet și să evalueze continuu satisfacția clienților (cumpărători, consumatori, etc.) față de produsul/ serviciul achizționat.
Pe de altă parte se constată că, mai ales în statele dezvoltate, un consumator corect/ complet informat și bine educat decide să achiziționeze doar acele produse/ servicii care au simultan calitate maximă și preț/ tarif minim! Astfel, prin frecvența și forța impacturilor cumulate ale milioanelor lor de decizii de achiziționare a anumitor produse/ servicii, consumatorii devin, pe ansamblul fiecărei piețe, o forță redutabilă care orientează calitatea și prețul/ tariful produselor/ serviciilor vandabile pe o anumită piață și obligă “furnizorii” să ofere doar produse/ servicii cât mai bune și mai ieftine.
Dacă și piețele din România ar beneficia de asemenea atitudini și comportamente proactive, nu ar mai exista relativ numeroasele situații încă prea vizibile în care, pe de o parte, furnizorii oferă pe piață doar ceea ce ei vor, pot și/ sau știu să realizeze (neglijând cerințele și reacțiile consumatorilor) – ceva similar fostei “dictaturi a producătorilor/ prestatorilor” impusă de economia planificată centralizat – iar, pe de altă parte, numeroși consumatori preferă să achiziționeze doar ceea ce găsesc mai ieftin pe piață (din diferite motive – mai ales ignoranță, suficiență, sărăcie, nepăsare, etc.)
Aderarea României – la 01.01.2007 – la Acquis-ul Communautaire și instituțiile pan- europene a însemnat pentru noi și adoptarea unor noi legi, hotărâri de guvern, structuri, etc. în domeniul protecției consumatorilor prin care România a demonstrat capacitatea ei de aplicare a directivelor europene privind protecția conumatorilor.
Actualmente, în anul 2017, constatăm că, deși avem în domeniul protecției consumatorilor o legislație relativ stufoasă dar, uneori, dificil de abordat/ aplicat, deși există numeroase structuri (mai ales rețeaua ANPC-OPC și cele peste 130 de asociații pentru protecția consumatorilor) – care își asumă unele inițiative benefice și oportune mai ales în scopul supravegherii pieței și al informării și educării consumatorilor (de exemplu, prin publicarea rezultatelor unor teste comparative și distribuirea lor, contra cost, celor interesați, de către InfoCons), eficacitatea și mai ales eficiența acestei protecții (implicând mai ales colectarea, prelucrarea și utilizarea unui volum imens de date și informații) sunt discutabile, fiind în general reduse…
Un prim exemplu: nu cunosc vreo asociație de protecție a consumatorilor care, în plus față de difuzarea unor informații/ atenționări publice, să fi acționat în justiție, în numele consumatorilor pe care-i reprezintă oficial, vreun furnizor care nu a respectat legislația aplicabilă (așa cum se întâmplă frecvent în statele dezvoltate). În plus, se pare că jurisprudența în domeniu este inaccesibilă mass-media și consumatorilor, pentru a… nu dăuna imaginii și reputației furnizorilor condamnați!
Al doilea exemplu: având în vedere diversitatea tot mai accentuată a produselor/ serviciilor comercializate în România, este evident necesară și deosebit de utilă – pentru informarea consumatorilor – publicarea periodică a rezultatelor testelor comparative periodice ale tuturor produselor/ serviciilor oferite pe piață în România, teste realizate în condiții de autoritate și credibilitate adecvate, deci în laboratoare acreditate sau recunoscute în România.
Al treilea exemplu: eficiența publicității comerciale (efectuată mai ales prin posturile TV) este în România printre cele mai ridicate din Europa – în principal datorită credulității telespectatorilor din țara noastră precum și datorită utilizării intense a tehnicilor de manipulare, mai ales prin difuzarea repetată frecvent a acelorași mesaje – deși unele mesaje publicitare sunt evident nerealiste, infantile, de prost gust sau chiar evident înșelătoare și deci puțin/ deloc credibile. De menționat că, în conformitate cu legislația aplicabilă, nici CNA și nici vreo asociație de protecție a consumatorilor nu evaluează calitatea publicității difuzate la noi (întrucât, desigur, implică cifre de afaceri considerabile)…
În aceste circumstanțe, consider că efectele aplicării legislației privind protecția consumatorilor în România sunt încă, din păcate, prea puțin evidente, uneori chiar prea puțin convingătoare întrucât implică cooperarea prea multor numeroși factori responsabili (uneori incompatibili!), o birocrație tot mai stufoasă și ineficientă care, astfel, generează – consumuri iraționale de timp, bani și nervi pentru consumatori
De fapt, chiar unii reprezentanți ai Comisiei Europene au precizat public că o protecție eficace a consumatorilor ar fi un lux pe care și-l pot permite doar statele dezvoltate din vestul Europei, în care nivelul de trai și puterea de cumpărare ale populației sunt la un nivel superior celor din statele est si central – europene !!!…
În opinia mea, o soluție cu impact benefic pe termen lung constă în implementarea unei politici naționale de educație a populației în calitate de consumatori – care să vizeze nu numai transmiterea unor informații – în scopul transformării lor în cunoștințe – ci și inducerea unor atitudini și comportamente preventive și responsabile în relația cu ofertanții de produse și servicii de pe piața românească…
Simplificarea reglementărilor și a procedurilor aplicabile, reducerea birocrației aferente și organizarea de teste comparative credibile, la scară națională, pentru toate produsele și serviciile oferite pe piață – sunt măsuri complementare necesare, de natură să contribuie la o mai puternică și clară orientare spre consumator a acțiunilor efectuate pentru respectarea drepturilor sale.
De remarcat că, din păcate, în Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (prima reglementare fundamentală în acest domeniu, la elaborarea căreia mi-am adus și eu contribuția între anii 1990-1992), capitolul IV intitulat „Informarea și educarea consumatorilor” nu mai include (după 25 de ani), nicio prevedere privind educarea consumatorilor, toate art.18-26 referindu-se exclusiv la informare!! Specialiștii cunosc prea bine faptul că educarea înseamnă cu mult mai mult decât informarea!
Altfel, vom continua să dezvoltăm și să promovăm conceptul irațional și incorect politic – dar original-mioritic!! – „protejarea producătorilor/ prestatorilor” (față de consumatori!), bazat pe simularea/ mimarea protejării unor drepturi ale consumatorilor…
Prof. univ. Nicolae George DRĂGULĂNESCU
Secretar general – FUNDAȚIA ROMÂNĂ PENTRU PROMOVAREA CALITĂȚII
Director executiv – FUNDAȚIA JURAN
