Cuvânt și iubire

Iubesc cărțile. Caut energia celui care a scris-o și picătura de sacru. Între file stă  ascuns un suflet. Părăsești  lumea ta,  te strecori în intimitatea celui care a scris, întârzii pentru un timp acolo, încerci să fii altcineva. E ca și cum o persoană necunoscută ți-ar fi lăsat în grijă un copil pentru un timp.

Zilele trecute am primit de la Oana Mihaela Pop, cunoscută  destul de vag în mediul virtual,  pe Cenaclul  qPOEM, o carte de poezie ce poartă numele” Vinerea cireșelor amare”, apărută la Editura “Școala Ardeleană”, Cluj Napoca 2016. Cartea  a obținut premiul literar “Petru Poantă” la Festivalul Național  Literar “Vox Napocensis” ediția a XV-a și face parte din colecția cu același nume, coordonată de poetul clujean Victor Constantin Mărunțoiu.  Aflată la cel de-al doilea volum (debutează  în 2015 cu “Jumătate eu, jumătate demon”, Editura Macedoneanul- Craiova, 2015), Oana este deținătoarea mai multor premii  la concursuri naționale de poezie.

În poemul care deschide volumul poeta se prezintă, poetic, desigur:” recunosc:/ nu sunt nimic din mine.// nici măcar o Oană nu sunt./ din mine ies stoluri de inimi”,  “nimeni nu știe cu adevărat cine sunt./ nu știu nici eu, nici tu,/ nici voi,/ exist și nu exist.//  totuși din când în când,/ adun bătăile inimii/ și stau la o poveste cu Dumnezeu/ în sala de așteptare// uneori din îmbrățișarea gândurilor/ se naște un poem”.  (semn de naștere)

Cartea aceasta, catifelată ca obrazul unui copil, mi-a transmis un sentiment aparte. Fără a fi declarativă dragostea poetei pentru Creator este evidentă și prezentă aproape în toate poemele.  Surprinzătoare este conștientizarea nimicniciei ființei umane, a ei până la urmă, căci despre trăirile sale e vorba în carte. Oana își vede cât se poate de clar neputința desprinderii de tină. Cu toate acestea aspirația spre desăvârșire există, soldată însă de fiecare dată cu un eșec. Sau poate e doar o manifestare a smereniei…“trebuie să mă opresc să scriu/ cuvinte interzise.// mi-e prea sete/ să te respir/ și să-ți sorb visele/ cu privirea ațintită spre cer.// de ieri,/ am început să te mâzgălesc/ în pașii timpului/ și-n oasele tuturor sfinților/ nedescoperiți/ rugându-mă pentru iertarea patimii/ de a dezveli/ încă odată/ atâtea cruci crescute / în noi.” (prea sete să te respir)

O carte despre un  iubit, ce poate fi un om sau chiar Dumnezeu, confesor tainic, ori pretext de a-și pune întrebări existențiale, aparent simple dar fără de răspuns.

Lumea, ca un spital de nebuni, o alienare generalizată pornită de la particular, ajuns un strigăt de disperare cu ecouri ce răzbat până la hotarele lui Dumnezeu: ”iubite,/ ne-am certat de atâtea ori cu  cerul,/ soarele, luna,/ norii…/ cu Însuși Dumnezeu,/ încât am uitat sunetul tăcerii/ și al timpului/ rămas să zgârie timpanele ușilor Raiului/ până la sfârșitul veacului./„. (încă zâmbetul)

Prezentul este o lume închisă în lume, lumea virtualului, un  univers rece aflat între patru pereți, în care monitorul este ochiul prin care privim și suntem priviți, trăim! Oamenii, niște morți vii, într-o aparență de viață. “din ce în ce mai des trăim,/ respirând aerul bolnăvicios/ al unei lumi cu pieptul/ plin de mucegai/ și zâmbetul mort întipărit pe față.// dăm bună ziua invidiei/ și curierului plătit să livreze/ cumpărăturile on-line;/ la revedere nu mai zicem deloc./ oricum la plecare ușa se închide mereu/ și nu ne mai aude nimeni.//”, „nimeni nu mai vede/ nimeni nu mai aude/ și singurul diagnostic găsit/ e supradoza de moarte.//”. ( supradoza de moarte)

Pe de o parte e conștiința că omul e de sorginte divină, iar pe de altă parte o tristețe, o lipsă  de speranță și o neputință a recâștigării Edenului pierdut, o viziune aproape apocaliptică asupra viitorului, „nu  mai știu sub care copac am îngropat/ aripile ultimului înger căzut/ și nu-mi amintesc nici când.// mi-e teamă.// de ceva vreme,/ din pământ răsare/ tot mai multă/ cenușă a deznădejdii.// ”. (amnezie)

Găsim în această carte disperarea unei generații ce s-a născut prea devreme pierzându-și speranțele prea curând. Marionete într-o lume în agonie pe care nu o înțeleg, ori poate refuză să o înțeleagă! „de curând,/ am învățat să sugrum țipete/ și să sufoc sentimente/ cu mâinile goale,/ fără niciun regret.//”(spovedanie),  de bună voie zăvorâți într-o închisoare a cuvintelor, “cu privirea ațintită spre cer”, „La limita absolutului”, „cad”.

Fără a respinge afirmația poetei, “știi foarte bine/ unui jumătate demon nu poți să-i ceri/ răbdarea lui Iov.//” (Spovedanie),  îmi permit a-i spune, cu optimismul generației mele că, atâta timp cât cealaltă jumătate este înger, împotriva demonului se poate începe oricând “războiul nevăzut”!

Dorina Stoica

Foame

Uneori
mi-e foame
de nimic altceva
decât de-un cuvânt prietenos –
un cuvânt
contra frigului,
contra fricii,
un singur cuvânt
de-ncălzit
de inspirat,
un cuvânt fără tară de plumb,
încărcat doar cu
un grăunte de pace,
ce-l împiedică
să dispară în zbor.

Peter Schütt (Germania 1939-,)
Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din: Wenn das Eis geht (”Când se topește gheața”)
DTV, München

***
Hunger //Manchmal habe ich / Hunger / nach nichts als / einem freundlichen Wort – / ein Wort / gegen die Kälte, / gegen die Angst, / ein einziges Wort / zum Aufwärmen /und zum Luftholen, / ein Wort ohne Bleigewicht, / nur beladen mit / einem Gran Frieden, / damit es nicht / gleich davonfliegt.

Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma,

din „Dugin´s Guideline – The Millennium´s Meeting“ este un comentariu al „intalnirii milenare“ a papei Francisc cu patriarhul Moscovei si a intregii Rusii, Kiril, al prof. Alexandr Dugin aparut in russiatoday.ro. Evenimentele din ultimul an au fost influentate de apropierea Roma de Moscova, lumea occidentala de ortodoxie. Asta justifica aprofundarea problematicii si pentru ca cititorul sa vada si un alt punct de vedere, iata cum percep eu Europa crestina:

https://www.academia.edu/28173741/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

Papa Francisc si Patriarul Moscovei si al intregii Rusii Kiril,

al carei Biserici e in simfonie cu presedintele Federatiei Ruse, Vladimir V. Putin, urmasul imparatilor Romei crestine si protector panortodox, s-au intalnit pentru prima data in istoria crestinismului si au facut o Declaratie comuna la Havana, 12 feb. 2016, privind ”relațiile reciproce dintre Biserici, problemele esențiale ale fraților noștri și perspectivele de dezvoltare a civilizației umane”, care schimba soarta lumii.

Papa si patriarhul rus au evidentiat aspiratia la unitatea crestinilor, au condamnat persecuția fraților din diferite tari, au lansat un apel la pace in Orient și Ucraina. Ortodocsii si catolicii trebuie sa dea o marturie comuna pentru adevar, pentru a putea promova valorile creștine in Europa, in special familia inteleasa ca uniune intre un barbat și o femeie si sacralitatea vieiii umane. Declarația comuna constata convingator si lapidar ”nu suntem concurenti, ci frati”.

Contemporanii n-au constientizat ca Imperiul Roman de Apus a disparut in 476, ca lumea crestina s-a fracturat la Marea Schisma in 1054, ca ridicarea anatemei dintre est si vest 1965 a dus la terminarea razboiului rece in 1989. De aceea Declaratia papei si patriarhul Rusiei, de care depind 2/3 dintre ortodocsii, ne deschide o perspectiva greu de integrat in imaginea noastra actuala despre lume, grevata de o mie de ani de prejudecati reciproce persistente, nu de rare ori absurde.

Dupa Marea Schisma, amenintat de islam, Imparatul Imperiului Roman de Rasarit, seful Bisericii ortodoxe, cere ajutor papei de la Roma, care organizeaza o serie de cruciade, 1096-1399, pentru refacerea unitatii crestine, dar Constantinopolul, a “doua Roma” cade sub turci. De atunci sunt in disgratie cruciatii la greci si teutonii la rusi. Cum gandeau ei ne e greu accesibil, totusi sunt judecati mereu fara drept de apel.

Esescul refacerii unitatii crestine cu spada a cruciatilor, care a durat putin peste jumatate de secol, a dus la refacerea pasnica a unitatii la Conciliul de la Florenţa 1439, care nici ea nu a dat roade, dar a creat conditiile emanciparea sociala si nationala a ucrainienilor 1593 si romanilor 1698 prin unirea lor cu Roma. Cu toate ca ii intalegem mai bine pe greco-catolici, decat pe cruciati, ne este greu sa gandim constructiv, sa mergem mai departe pe drumul refacerii unitatii lui Iiisus Hristos.

Un alt exemplu. Inchiziţia lupta impotriva avorturilor cauzate de asa zise vrajitoare pentru a reface pierderile din vremea ciumei negre, cand au murit o treime din populatia Europei. Apoi crestini, mult mai numerosi raspandesc Evanghelia pe toate continentele. Ca si la cruciatii, unitii, ortodocsii vedeaju pana acuma jumătatea goala a paharului, despartiti fiind de fratii lor din vest de o Cortina de Fier islamica si apoi marxist-leninista, ambele dublate de o propaganda neagra antioccidentala. Chiar si dupa 1989 colonialismul, imperialismul, modialismul au conotatii negative un est.

Dupa Bizant, Tarii pravoslavnici a celei de „a treia Roma“ au purtat opt cruciade ortodoxe impotriva Califatului, Sultanilor dar de fiecare data au fost opriti la Constantinopol de occidentali, care aveau in vedere, refacerea unitatii crestine, nu adancirea prapastiei Schismei prin succese militare efemere si unilaterale. Vezi: Chestiunea Orientala, 1774-1923; Siria.

Războaiele napoleoniene ii apropie oarecum pe ortodocsi de Europa. Prin cultura ei se reorientează laic spre vest, dar refacerea unitatii crestine e neglijata si chiar boicotata. Urmeaza doua secole de confuzii romantice, nationaliste, materialiste, socialiste, national-socialiste, comuniste, ecumeniste, internationaliste etc., doua razboaie mondiale si unul rece pana cand Moscova si Roma gasesc 1989 un modus vivendi si se intaleg in 2016 asupra a 30 de puncte, ca fratii.

www.viorel-roman.ro

viorel-roman-bremen.over-blog.de

Bremen, feb. 2016

___

Geopolitica apropierii dintre Ortodoxie şi Roma

Trăim în vremuri precare. Pentru aproape toate țările din lume, criza economică devine tot mai palpabilă cu fiecare zi. Și, desigur, aceasta este o manifestare a crizei spirituale cu care oamenii acum se confruntă. Lumea este în criză și chin. Scriptura ne spune: „Și veți auzi de războaie și vești de războaie … Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății, și va fi foamete și cutremure de pământ” (Matei 24, 6-7).. Acest lucru este mai pertinent acum decât în orice alt moment al istoriei.

Nu cred că în acest moment este un lucru rău ca întâlniri să aibă loc între personalități a căror statură este universal recunoscută, așa cum este cazul cu Patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusii și Papa Francis de la Roma, care pot contribui la pacificarea lumii.

În orice caz, reuniunea în cauză nu se încadrează în contextul unei comunități ecleziastice, ci este mai degrabă de natură pur socială. Chiar și locația în care întâlnirea a avut loc nu este legată de Biserică.

După prăbușirea regimului ateu pe teritoriul istoric rus în 1991, problema unei reuniuni a fost ridicată în mod repetat, dar a fost mereu amânată. Motivele pentru aceste amânări au fost diferențele dintre Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe din Rusia. Diferența principală a fost activitatea de prozelitism a catolicilor în teritoriul canonic al Bisericii Ruse și atitudinea Vaticanului neutru-pozitivă față de conflictele dintre bisericile ortodoxe şi greco-catolice din Ucraina. Acest din urmă fenomen a demarat în anii 90 și a fost însoțit de violări masive ale legii și de utilizarea violenței împotriva Ortodoxiei cu complicitatea statului ucrainean. Principalul aliat al Ucrainei greco-catolică a fost gruparea paramilitară naționalistă ucraineană.

Geopolitica Marii Schisme

Marea schismă din 1054 dintre ortodoxie și catolici a fost cauzată de o combinație de motive geopolitice și teologice. Printre ele au fost pretențiile papei asupra supremația bisericii universale, precum și crearea în lumea occidentală a unui Imperiu (Imperiul carolingian și mai târziu Imperiul Roman) cu scopul de a ataca Imperiul Bizantin ortodox.

Biserica Romană în sine, din cauza unor circumstanțe istorice, a fost singura forță politică organizată unită din Europa de Vest în Evul Mediu. Acest lucru a condus la întărirea naturală a rolului său politic, dar și plasarea papei în poziția dominantă asupra conducătorilor seculari, inclusiv Sfântul Imperiu Roman, ai căror conducători au fost unşi la tron de către papă.

În Orient, unitatea politică a fost asigurată de către structurile de stat ale Imperiului. În Occident, ierarhia bisericii și figura papei au forţat unificarea.

Principalul dezacord teologic a fost cu dogma occidentală a procesiunii Duhului Sfânt, nu numai de la Tatăl, ci, de asemenea, a doua persoană a Sfintei Treimi, Fiul, care nu a fost luat în considerare de către ortodocși.

Contradicţii teologice

De-a lungul istoriei ulterioare, diferențele dogmatice și canonice între ortodocși și catolici s-au înmulţit. Ortodocșii au respins dogma primatului papei, infailibilitatea papei, concepția imaculată Fecioarei Maria și înălțarea ei corporală, care a apărut în istoria ulterioară a Bisericii Romane. Ortodocșii nu iau în considerare purgatoriul catolic.

Catolicii, la rândul lor, au respins învățătura ortodoxă a energiilor necreate. Latini și ortodocși au puncte de vedere foarte diferite cu privire la ascetism și viață spirituală, care afectează diferit orientarea ortodocșilor și culturile catolice.

Acești factori au fost diferențele semnificative între cele două civilizații formate pe bază religioasă creștină: Creștinismul Occidental (protestanți și catolici) și Creştinismul Oriental, bizantin.

Istoria conflictului

Biserica Catolică a fost în mod repetat, inițiatorul persecuției și agresivităţii față de țările ortodoxe. Cel mai cunoscut eveniment a fost capturarea și jefuirea Constantinopolului de către cruciați în 1204. Biserica Catolică a favorizat incursiunile cruciatilor germani pe pământ rusesc în secolele XII-XIII. Sub presiunea catolică și sub managementul Poloniei, în 1596, în Brest, așa-numita „unire” a fost semnată, ceea ce a dus ca zone mari, locuite de ortodocși, să fie plasate sub controlul Romei.

In timpul celui de-al doilea război mondial, episcopi romano-catolici croați, precum și greco-catolici din Ucraina, au dat binecuvântare genocidului împotriva membrilor altor religii, în special sârbi ortodocși, ucraineni și ruși.

Având în vedere că interacțiunile, în cea mai mare parte negative, cu creștinii din Roma, orice încercare de a aduce aproape catolicii și ortodoxii sunt adesea considerate de către oamenii ortodoxiei ca fiind foarte suspecte. Ei suspectează o agendă ascunsă de catolici pentru a încheia un alt sindicat, pentru a denatura învățătura ortodoxă și de a stabili dominația. Există unele preocupări legate de întâlnirea dintre Papa și Patriarh.

Rusia, în Geopolitica modernă a Bisericii Catolice

Mai mulți factori stau la baza geopolitica contemporane ale Bisericii Catolice față de Rusia. Prima dintre ele este o continuare a tradiției vechi de prozelitism, captarea de un alt spațiu canonic: activitatea misionară vizează în primul rând, nominal, ortodocşii, majoritatea populației din Rusia dar şi din alte țări din fosta URSS.

Al doilea factor este un loc special ocupat de Rusia în eshatologia catolică modernă. Aceasta se referă la așa-numita „Minune de la Fatima”. Una dintre aparițiile de la Fatima ar fi spus că Rusia, înainte de sfârșitul lumii, ar trebui să fie Consacrată Inimii Neprihănite.

Cel mai activ al acestei idei a fost Papa Ioan Paul al II-lea. Nu există nici o înțelegere universală a interpretării a ceea ce se înțelege prin „Consacrarea Rusiei.” Unii experți consideră că acest lucru este un act simbolic special. Papii, mai ales Papa Pius XII si Ioan Paul al II-lea, au avut deja acțiuni de acest gen. Unii oameni cred că „Consacrarea Rusiei” înseamnă trecerea țării la catolicism sau recunoașterea supremației papei. Există o a treia interpretare, în care „Consacrarea Rusiei Inimii Neprihănite a Mariei” se referă la renașterea religioasă a Rusiei și răscumpărarea internă a lui Dumnezeu. O astfel de interpretare a fost respectată de către Cardinalul Joseph Ratzinger, viitorul Papa Benedict al XVI-lea, care a creat un comentariu teologic cu privire la „Minunea de la Fatima”, în anul 2000. Oricum, Rusia și religiozitatea rusă au o importanță deosebită pentru catolicii moderni.

Al treilea factor este puterea Bisericii Ortodoxe Ruse. Este cea mai mare Biserică Ortodoxă locală. Este un aliant natural al Romei în protejarea valorilor creștine tradiționale și se opune secularismului militant. Iar Biserica Rusă și Biserica Romană acordă o atenție deosebită necesității de a proteja creștinii din Orientul Mijlociu, care suferă războaie și persecuții de la islamiștii radicali.

Interesul Bisericii Ruse

Biserica Ortodoxă Rusă este implicată în dialogul cu catolicii cu privire la aceste aspecte. În plus, este esențial să se rezolve problema legată de Biserica Greco-Catolică din Ucraina. Problema nu este doar confiscarea bisericilor ortodoxe și prozelitism. Biserica Greco-Catolică Ucraineană este o comunitate religioasă care servește ca o pepinieră de agresivitate și anti-ortodoxie a naționalismului rusofob ucrainean. Clericii Bisericii Greco-Catolice din Ucraina și episcopii promovează ideile naționaliste și xenofobe de dreapta.

Apropierea… faţă de care Occident?

Întâlnirea dintre Papa și Patriarh demonstrează posibilitatea apropierii Rusiei de Occident. Dar nu cu inițiative liberale, seculare, care sunt destul de anti-creștine. Biserica Romană, în ciuda unei tendințe foarte puternice de secularizare în cadrul Bisericii Catolice, este centrul de conservatorism din Europa și ultima instituţie medievală a „Lumii creştine”. Rusia a demonstrat recent că este una dintre puținele țări de pe continent care apără valorile creștine tradiționale. Deci, este firesc că apropierea Rusiei este de partea conservatoare a lumii occidentale, în cazul în care principala autoritate este papa.

Biserica Romană nu se află în cea mai bună poziție în centrul civilizației pe care a creat-o. Europa modernă este laică, vizează relativismul absolut. Creștinismul rămâne o parte din identitatea populației din partea de sud a continentului: Italia, Portugalia și Spania, dar ele au început să persecute creștinii. În alte țări occidentale, biserica este plasată la periferia vieții publice. Metodele represive au implantat ideologia de gen, precum și regulile de „toleranță”, chiar și interzicerea simbolurilor și sărbătorilor creștine. În aceste condiții, tradiționaliștii catolici din Europa de Vest sunt, de asemenea, interesati intr-o alianta cu Rusia și Biserica Rusă.

Alternativă la ecumenism

Secularismul liberal militant și islamismul radical sunt două provocări cu care se confruntă lumea creștină. În același timp, există diferențe dogmatice grave, care nu permit creștinilor de diferite confesiuni de a se uni într-o singură Biserică. Protestanta „teorie a ramurilor” se află la baza majorității conceptelor ecumeniste și contrazic eclesiologia ortodoxă. Biserica Romană nu poate respinge dogma supremației papei. Disputele ecumeniste nu fac altceva decât să slăbească confesiunile creștine, ceea ce duce la o creștere a luptelor interne și la suspiciunea de trădare faţă de ierarhie.

În același timp, există un spațiu de cooperare în domeniul protecției valorilor comune ale creștinilor și creștinismului. Este semnificativ faptul că Patriarhul rus și Papa au decis să meargă în această direcție. O alternativă la ecumenismul liberal, care estompează adevăruri doctrinare importante pentru credincioșii de orice cult, nu este o retragere, ci o cooperare extinsă a creștinilor conservatori care îşi apără propriul adevar, care înțeleg importanța protecției comune a lucrurilor care le unesc pe toate. Dacă apropierea nu se va produce, atunci creştinismul va deveni principala religie minoritară la nivel mondial.

http://news.russiatoday.ro/geopolitica-apropierii-dintre-ortodoxie-si-roma/

Fiecare apropiere a lui 19 ianuarie mă trimite cu gândul la cel care, pentru mine, nu a plecat. E prezent în sufletul meu, prin imagini, vorbe de duh, atenționări neiertătoare, prietenie. Patru ani a durat prietenia mea cu un om pe care l-am cunoscut întâmplător, în două emisiuni de televiziune, sporovăind la ,,AS” cu amicul său Cornel Todea, pe tema ,,Dihotomiei antonimice”, lansate ca o nouă figură de stil, sintetizând, în două vorbe, concluziile unui bogat studiu asupra operei lui Shakespeare. Pretențios spus că l-am cunoscut. Complexitatea acestui fenomen întruchipat de, profesorul, scriitorul, criticul de artă, colecționarul, editorul, luptătorul anticomunist, deținutul politic, despre care nu știam mai nimic, m-a copleșit de la prima întâlnire.
Publicasem primul meu roman, de suflet i-am spus, Povod, când, pe terenurile de tenis, prin Margareta, soția mea, am cunoscut-o pe Mica Rădulescu, soția unui oarecare Mihai Rădulescu, scriitor, care s-a adeverit a fi Rădulescu al meu. Ideea mi-a venit pe loc și înarmat cu un curaj infantil, i-am transmis un volum din Povod. Cu Mica am depănat amintiri din studenția mea, a noastră de fapt, legate de participarea ei la lotul de scrimă al Politehnicii, alături de două deosebite prietene, Lelia și Doina, campioane naționale prin anii 1949-1950. Tot atunci am aflat și adevăruri amețitoare pentru un novice al scrisului, despre cel care urma a-mi deveni prieten.
N-au trecut 24 de ore și am primit un telefon și recunoscându-i vocea de neconfundat, am intrat în vibrație. ”Domnule David Boris, în primul rând vă mulțumesc, în al doilea rând vă felicit și, în consecință vă invit la mine. Avem de discutat. Am invitat și o talentată editoare de siteuri. Veți avea nevoie…” A urmat adresa, ziua, ora și tăcerea din care nu reușeam să mă desprind. Am încurcat un ”mulțumesc”, un ”sunt onorat”, etc. N-au fost multe etc-uri așa că am respirat ușurat când telefonul și-a recăpătat tonul. Am uitat să spun că în închiere m-a atenționat cu un ”fără prostioare, e o ședință de lucru”.
N-am luat niciun fel de prostioare dar, totuși, i-am dus o superbă icoană, Maica Domnului cu Pruncul, o litografie de la Biserica Rusă. Ne-am strâns mâna bărbătește și i-am pus pe birou icoana. ”Ce-i asta?!, e frumoasă, parcă-i în relief…” ” E de la Biserica Rusă, trec deseori pe acolo…” ”Ce surpriză, Domnule David, e de la studenții mei teologi, parohul e unul din ei…” Primul pas l-am trecut cu brio și am prins curaj. Mi-a prezentat-o pe site-istă, i-a spus să fie atentă având în față un prozator de excepție, mi-a transmis să profit de prezența ei pentru ieșirea în lume, pe internet. M-am relaxat. Mi-a prezentat romanul la superlativ, ca pe o ”Frescă Istorică”. ”Voi scrie în ”Permanențe”, veți trimite La Aldinele lui Al. Mihalcea din România Liberă, veți trimite un capitol, la alegere, eu propun capitolul 5, la Montreal, la Procesul Comunismului, și mai vedem. Vă trebuie un site bine făcut!” După ce-mi revenisem cât de cât, am intrat, de data aceasta în panică. După pensionarea forțată din 1989, ca să mă echilibrez, mi-am propus să devin un om liber, fără angajamente, fără obligații. Tenisul m-a salvat. Și, deodată, intrat sub comanda unui binevoitor, necunoscut, dar binevoitor. Pe atunci locuia pe la capătul Alba Iuliei, pe o străduță lăturalnică, liniștită. Cum m-am reorientat la plecare în acel spațiu necunoscut ca să ajung la troleu, nici astăzi nu știu. În seara aceea Margareta nu a prea putut scoate multe de la mine. Eram buimac.
La a doua întâlnire, la care eram doar noi doi, cu o masă plină cu fructe și o cafea mare adusă de Mica, de fapt Delia, după numele ei oficial, a trecut fără menajamente la disecarea romanului. Mi-a spus că a trimis la ”Permanențe, un articol calat pe o scenă care l-a impresionat, scena cu ”Clopotul cel Mare”, ”Bolișoi”, mi-a recomandat să nu las baltă două personaje cheie din punct de vedere al caracterelor, mama și fratele, să găsesc o formă de a le continua existența, și toate, într-o formă laudativă copleșitoare. N-am apucat să scot două vorbe și, bine am făcut, deoarece ceea ce a urmat m-a pus cu umerii jos. ”Dar, Dragul Meu, mai am și ceva observații, de fapt una, esențială… Unde sunt paragrafele?!…Cum numești acest stil de a scrie, non stop?!” ”I-aș spune ”în cascadă”…îmi convine pentru felul în care scriu…nu pot tasta în viteza cu care se perindă textul în cap…Capitolele au luat locul paragrafelor…” ”Păi, cum vine treaba asta cu viteza diferită dintre tastare și gîndire?! Dumneata nu ai un plan bine întocmit?! Ai o sumedenie de personaje cu care jonglezi, le prezinți, le părăsești, le reiei, totul decurge minunat. Sunt multe și bine conturate… Cum îți faci notele?!” ”Nu fac note, mă apuc de scris cînd simt că am în cap ideea, personajele, evenimentele principale… când totul este clar în capul meu, adică subiectul propus. Nu uitați că subiectul nu este o ficțiune, el se bazează pe o realitate trăită… deci ceva foarte bine sădit în mine” ”Tocmai în asta constă frumusețea lucrării, o frescă istorică a unor timpuri trăite. Și mai am o remarcă de făcut, ceva care m-a mișcat profund. Domnule Boris, este prima dată când mi se întâmplă să găsesc într-n roman o referire la persoana mea, la o creaţie personală…” I-am replicat spunându-i că această figură stilistică nu este o simplă sintagmă, ci aparţine ’inventicii’. Mi-a zâmbit adăugând ”Se vede că sunteţi inginer de formaţie. Mulţumesc pentru apreciere…”
Am vorbit de multe ori despre generozitatea sa copleșitoare. Încet, încet, am ajuns să ne împrietenim, la propunerea mea, să ne spunem pe nume, să căutăm ocaziile în care să ne putem retrage singuri, nederanjați, în atelierul său de creație. Prefera să-l vizitez în zilele de miercuri când Delia era la bridge. Era darnic în aprecieri, adesea făcându-mă să mă simt jenat. Am devenit ‘romancier’, ‘narator prin excelență’, ‘colegul lui de breaslă’. Știa că lucrez la cel de al doilea meu roman ”Ecvestra”, mă încuraja să trec peste îndoielile mărturisite, legate de eventuala reacție a unor apropiați. Păstrez cu sfințenie cuvintele lui după ce i-am trimis textul final al romanului. ”Prietene, ai condeiul uns cu miere! Am citit cele dintâi douăzeci de pagini din al doilea roman. Sunt mândru că am contribuit încurajându-te spre isprăvirea lui. Îmi dau seama de pe acum cât de important este pentru literatura noastră, deoarece subiectul este inedit. E ecvestra copilului convingătoare, fiindcă autorul s-a transpus întocmai în starea de spirit a lui Nicolae. Ofiţerul, profesorii, atleta, îmi sunt dragi şi sper să rămână aşa. Felicitări. ”
Acest prieten întârziat m-a scăldat în potopul aprecierilor apropiindu-mă de visul meu adolescentin, turnându-mi încredere cu polonicul. Asta nu înseamnă că nu m-a tratat uneori din vârful catedrei, trădând alteori caracterul său posesiv. M-a tratat ca pe un egal, dar m-a şi muştruluit, şi nu fără folos. Din capul locului s-a ’agăţat’ de ceea ce el a considerat a fi o ’meteahnă’ de neiertat. Era maniera mea de a scrie, aşa zisul meu sistem de a scrie ’în cascadă’, fără a respecta clasicele paragrafe. În Povod, cât şi în alte scrieri, prevala scrierea în ’cascadă’, curgerea non stop a naraţiunii pe lungimea unui capitol. Mihai nu putea concepe aşa ceva.
”…Am ajuns cu lectura la pagina 45 parcă. Povestirea curge, e atrăgătoare, convingătoare, plăcută. Însă mă împiedic de o meteahnă asupra căreia nu am insistat suficient la romanul precedent, găsindu-i eu cel dintâi scuze. Dar este o hibă a scriitorului, iar viitorul nu-l va ierta pentru asta. Trebuie neapărat să revizuiţi ambele cărţi. La ce mă refer? Unde aţi ascuns paragrafele? Daţi-mi dreptul să despart ideile, să respir, să mă odihnesc, să trag o gură de aer! Nu este omeneşte să supuneţi cititorul unei cazne ca asta! Mii de ani i-au trebuit omenirii ca să ajungă la despărţirea ideilor pe propoziţii, fraze, paragrafe şi capitole…Îl aruncăm la coşul de gunoi la comoditate? Scriem în continuare ca atunci când eram elevi?! Iertaţi-mi indignarea, dar dacă nu mi-ar place ce scrieţi şi n-aş avea convingerea că poate rezista în timp, nu aş fi vehement, ci m-aş culca pe o ureche. Vă numesc ’prieten’. Cum să ascund de prietenul meu o greşeală atât de mare? Încă o dată îmi cer scuze, dar din dragoste pentru ce scrieţi, apăr conţinutul de dumneavoastră înşivă. Mihai”
Când în răspunsul meu am bâiguit că ’sunt prea bătrân ca să mai pot relua o lucrare de care, cinstit fiind zis, m-am bucurat că am scăpat, că metehna cu paragrafarea ţine oarecum de firea mea, de sistemul meu telegrafic de relatare, mi-a răspuns pe loc.

”Ambele cărţi sunt prea bune ca să nu le daţi o ultimă mână de ajutor să-şi depăşească anul naşterii. Ele pot rămâne în literatura noastră şi aş fi mândru să fiu la originea perpetuării lor în timp. Nu există ’sunt prea bătrân’ când e vorba de nişte opere care nu au pe altcineva să le sprijine. Sunteţi singura lor rudă apropiată şi ele nu ştiu să se descurce singure. Ieşite la lumină, adică, într-un fel, maturizate, vor învinge fără să mai staţi îndărătul lor. Dar până atunci, au nevoie de dvs. Vă rog, nu mai fiţi comod, în numele cărţilor bune ce aţi scris. Cu drag, Mihai”

Putean să mai spun ceva ?! Nu ! și m-am pus pe treabă. Povodul tipărit l-am ”paragrafiat” pentru Site, iar Ecvestra, ”paragrafiată” și ea, am trimis-o la Editură.Șocat la început, m-am simțit împăcat. Eram privelegiat de soartă. Chiar și într-o situație dramatică, urmărind de aproape chinurile fizice în care l-au împins torționarii, să nu uităm că o bună parte din detenție a făcut-o la Periprava, să revii în societate chinuit de boli provocate și netratate în detenție și s-o iei de la început, să lupți pentru viața ta, terminând Facultatea de Litere, profesând ca dascăl, scriind, editând, răscolind creațiile literare ale deținuților politici pentru a le valorifica într-o lucrare monumentală, ”Istoria Literaturii de Detenție” și să-l însoțești în ultimii patru ani de viață, ca prieten, poți trece peste dramă și să te bucuri de o astfel de șansă a vieții. Mulți din vechii săi prieteni pomenesc de vremuri trecute, dar se feresc de ultimii ani în care a fost părăsit, marginalizat. Câți dintre ei i-au mai trecut pragul? Împrejurări oculte au înlesnit uitarea. Unde este astăzi extraordinarul lui Site ”literaturasidetentie.ro”. Unde sunt laptopurile și calculatorul personal, adevărate arhive de memorie, sursă de documentare pentru prezent și viitor ? Au dispărut acoperite de scuza la îndemână, ”furate”. Până și decesul, anunțat după înmormântare, oficiată de un corp preoțesc al foștilor lui studenți de la Teologie, fără prieteni la căătâi. Faptul că nu am fost anunțat, mi se pare și azi, la al șaselea an de comemorare, ceva care depășește sensul strict al cuvîntului ocult. Totul într-o lumină de durere învăluită în mister. S-a încheiat, spun unii ! Nu și pentru mine !
Rămas singur, nemotivat de singur, am scris acel ”Conacul lui Radul”, l-am postat cu speranță pe SCRIBD, am comunicat cu Directorul de la OBSERVATORUL din Toronto, al cărui prieten fusese, numit cu căldură ”Nea Mihai. Scribdul și-a făcut datoria. O fostă elevă a lui Mihai, cu care restabilise o legătură pe teme de ”scriitură”, răsfoind pe SCRIBD a dat peste articolul meu. Monica Levinger, m-a contactat, am corespondat, ne-am împărtășit informații și scrieri legate de relația cu Mihai, ne-am împrietenit. Internetul și-a făcut datoria cu prisosință. M-a contactat Dimitrie Grama (Dimi), m-a contactat Mariana Gurza (Mg), m-a căutat Lucian Hetco, am intensificat legătura cu Dumitru Puiu Popescu (Puiu). O pleiadă nesperată de prieteni ai lui Mihai. Am devenit prieteni și am pornit la drumul reabilitării imaginii ”pierdute” a Marelui nostru Prieten. Fiecare a căutat să salveze, ce se mai putea salva, din conținutul bogat al Siteului ”literaturasidetentie.com”. Ceea ce fac în această clipă este un REMEMBER închinat în fiecare Ianuarie unui om de neuitat.

 

Boris David alias Daris Basarab

3 ianuarie 2015
București

Mihai Rădulescu

(n. 15 mai 1936 București – d. 19 ianuarie 2009 București)

Calindar
Foaie de inceput

 

Mi-e graiu-ncercanat de oboseala.
Nu pot sa scriu nici slova de-nceput
Ca stihu-abia gandit m-a si durut
Trezind cu ritmu-i grav a mea sfiala.

 

Creionul arde. Fruntea tot coboara.
Zdrobita cade-n albul mat al filei.
Intepenesc largitele pupile
In pragul unui nu stiu ce din seara.

 

Si nimeni, nimeni nu e langa mine.
Ning orele in jur. Ramai cu bine.

31 III 65

 

Clipa

 

Tacerea e bolovanoasa cand patrunde-n oase.
Copitele mistretului tacerii ara-n carne
Si cataractele-oboselii se pravale-n mase
Lichide si fluorescente peste brazda care
Se adanceste-n delta sternului spre-un nod solar,
Acolo unde beregata palpaie ca gusa
Unui buhai de balta ametit de-al lunii var,
Ce-si scartaie pe balamalele din gusa usa.

 

Deasupra-mi cad cu pietre haitele atator nopti
Lasate-n urma fara somn, strivite intre file,
Cu blanurile arse de-ntuneric, ochii copti.
Iar serpii visurilor se strecoara din argile
Cu vuiet sugrumat de ocean pierdut in scoici.

 

Aceasta e pisica mea salbatica, e Clipa!
In gheara-i tintuind apocalipticile doici
Ce-mi otravira-n veghe patimile cu aripa

 

Imbrobonata de luceferi si de scaparari,
Cand Ea le-ar sfasia-ntre colti, alaturea de mine,
Obrajii sa li-i sanger, sufocat de intrebari,
Sa pierd tot ce a fost in tinerete bun sau bine.
Dar valul cald al pleoapelor – ce zbor de albatrosi! –
Se leagana-mbaiat in soare mult,
In soare greu, in soare strigat. Brusc ascult
Cum canta
Lumina.

19 IX 1965

 

La nunta din ianuarie

– în spiritul lui Goya –

 

Spanzuratori
Cu brate vestede,
Cununi de crestete,
Cu bumbi vertebre
Pe za de febre,
Cu lat ce secera
Prin seceta,
Prin seceta inimii mele,
La nunta
Oaspeti,
Spanzuratori
Si roti de cazna,
Haznale doldora de capete taiate,
Cu fata supta
De lupta
Si doldora de trupuri injumatatite pe la spate,
Spanzuratori,
Iobagi cu talpa rasturnata-n cer,
Ochi bulbucati, manjiti de mazga si piper,
Vartej de trupuri dantuind in vant,
Prin flacari inotand,
Prin flacari inotand,
La nunta milenara-a tarii mele
Cu-a mai tarzie zi din zile
Din jetul careia azi cant,
Spanzuratori si gherle,
Jilave si plumbi,
Ce sete cumplita va cere,
O, buze umbrite de gratii,
Calcaie zdrobite de ranga
Si tample albite visand la prigorii si scatii,
Visand, tot visand, tot visand …

 

Inel ne e sangele galgaitor
Intr-un ianuarie de nea inchegat
Pe seceta inimii mele
In cea mai tarzie zi din zile,
Cand oaspeti ne vin
Din trecut
Spanzuratori.

 

Mihai Rădulescu

 

SCRISORI LITERARE ȘI PEDAGOGICE ADRESATE ROMÂNILOR

Scrisorile Literare și  Pedagogice sunt așa cum spune titlul lor Scrisori literare adresate românilor în care discutăm despre situația dramatică a poporului român și a României, care au fost aduse într-o stare foarte gravă și periculoasă, disperată,  în care le explicăm cauzele   și factorii  care ne-au adus în această stare, și cum ne putem salva, cum putem ieși din starea aceasta stare muribundă.  Le spunem românilor că poporul român și România, după căderea lui Ceaușescu, au devenit Victima și Obiectul unui Mare război  mascat invizibil care ne-a distrus și în același timp ne-a făcut  să ne distrugem Economia, Cultura, Învățământul,  astfel că am ajuns în situația rușinoasă și periculoasă de a fi o colonie și o piață de desfacere pentru Multinaționale și pentru Asasinii Economici din exterior. Am intenționat prin aceste Scrisori literare să ridicăm Scrisoarea la rangul de Specie literară, așa cum a  făcut Ion Ghica în Scrisorile adresate prietenului său Vasile Alecsandri. Și sunt Scrisori pedagogice pentru că în acesta Scrisori îi învățăm pe români cum să scoată poporul român și România din ghearele acestui Război mascat invizibil și cum să ne salvăm în istorie. Cum să devenim dintr-un popor sclavizat, îndobitocit, distrus,  un popor bogat, demn, puternic, fericit care va rezista în istorie, reușind să facă față tuturor încercărilor care vor să-l anuleze.   Pentru aceasta îi rugăm pe prietenii noștri de pe facebook, pe toți  cei care mai țin la țara aceasta, să intre pe siteul nostru www.stefandumitrescu.com, apoi  să intre în secțiunea Povestiri  de dragoste unde vor găsi toate Scrisorile noastre care au început deja să fie scrise. Fie ca Domnul să ne fi inspirat și să ne conducă pe acest Drum ! Doamne ajută !

APEL ADRESAT POPORULUI ROMÂN !

PATRIOȚI ROMÂNI, NU MAI PUTEM AȘTEPTA, ȚARA ESTE APROAPE TERMINATĂ.  DACĂ NU  SE VA ÎNTÂMPLA UN MIRACOL ÎN ISTORIA NOASTRĂ CARE SĂ NE SALVEZE VOM DISPĂREA CA POPOR ȘI CA NAȚIUNE.

 DE ACEEA TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM,  SĂ PORNIM LA LUPTĂ SĂ SALVĂM  ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN !

PREGĂTIREA REVOLUȚIEI PENTRU SALVAREA ROMÂNIEI !

PRIMA SCRISOARE

   Pornim la luptă, a câta oară și la un drum greu și poate foarte lung, să salvăm România! Fie ca Domnul să fie Cel care ne trimite la luptă pentru a salva  Țara. Fie ca voia Domnului să ne inspire, să ne ajute și să fie tot timpul cu noi și în final să ne ajute să salvăm poporul român și România.

    Am citit de curând în mass media Scrisoarea actorului Florin Zamfirescu, adresată poporului român. O scrisoare cutremurătoare în care  marele actor îi spune în față poporului  român că își trădează istoria, valorile, că se trădează pe sine ! Redăm un fragment din  această scrisoare:

„Acum ți se iau toate drepturile de a exista, ți se iau cuvintele și fecunditatea, iar tu nu vezi!
Umbli cu gura căscată prin vecini, crezând că acolo-ți va fi mai bine!
Cum au reușit, Doamne, să-ți altereze fondul tău genetic în timp ce zăceai la pământ? Ce ai primit în ADN? Ce cromozomi blestemați ți-au stricat caracterul?

Tu nu mințeai, nu furai, nu huleai, nu înșelai și nu fugeai din prima linie! Erai așa cum te învățase Zamolxis!
Erai cinstit, harnic și iubitor de glie si de familie. Ce te-a schimbat?
Nu vezi că ne pierdem unul de altul?
Tu, POPOR român ești cel care dai bir cu fugiții!
Nu-ți mai pasă de străbunii pe care i-am strâns la pieptul meu?
Nu mai vrei ca nepoții tăi să se scalde în apele mele?
Nu-ți mai plac bucatele pregătite de mine?
Mă lași singură, la cheremul tuturor?
Mă simt tăvălită și necinstită de toți năvălitorii”.

 Ultimele  versuri de mai sus ne lasă să înțelegem că Țara este cea care îi reproșează poporului român că a trădat-o, că în loc să rămână acasă și să lupte pentru Țară românii au  fugit ca niște trădători dând bir cu fugiții. Asta ne aduce aminte vorba populară pe care am auzit-o de atâtea ori și care a devenit aproape proverb: „România este o țară frumoasă, bogată, păcat însă că este locuită”.

    Acesta este adevărul crud ! Din păcate românii în loc să rămână acasă să-și apere Țara de Agresori, de Asasinii Economici, de Mafioți au preferat să fugă asemenea unor potârnichii în cele patru vânturi, să-i slugărească pe alții pentru bani. Când ar fi fost mult mai ușor și mai bine, și pentru ei și pentru Țară, să rămână acasă și să-și reconstruiască Țara. Într-un Articol din Scrierile lui politice și Eminescu îi reproșa poporului român același lucru, ceea ce înseamnă că la noi asta este boală veche.

   De fapt ce spune dl Florin Zamfirescu în Scrisoare știm cu toții de ani de zile, simțim pe pielea noastră, am văzut și vedem cu ochii noștri cum Industria, Economia românească în general, au fost distruse cărămidă cu cărămidă, astfel că nu a mai rămas nimic din ceea ce era o dată Economia românească supradimensionată care era capabilă să fabrice absolut orice.  

      Autorul acestei Scrisori, scriitorul, profesorul și viitorologul Ștefan Dumitrescu, i-a trimis poporului român, le-a trimis românilor din funcția de Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București, sute de Scrisori de consiliere, (pe care intenționăm să le publicăm) unele chiar mai dramatice, mai dure decât Scrisoarea domnului Florin Zamfirescu.  Le-am trimis sute de scrisori Guvernanților în care le arătam situația foarte gravă și periculoasă în care se află poporul român și România ! Subliniem, le-am trimis după 1989 celor care s-au aflat la Putere și care sunt principalii Responsabili de distrugerea României sute de Scrisori de consiliere, în care le-am explicat ce se întâmplă cu Poporul român, în ce situația gravă se află, că ne găsim în cel mai Mare și Distructiv Război din istoria noastră care ne va șterge de pe fața pământului, dându-le  în același timp și Sfaturile și Soluțiile prin care ar putea fi salvată România. Normal ar fi ca acei care au distrus Economia Românească, România, să fie judecați și să plătească, să fie puși să repare ce au stricat ! Le spuneam în Scrisorile noastre de Consiliere, Guvernanților, Președinților Românei, Primilor Miniștri, Parlamentarilor, etc că Economia românească a fost distrusă într-un mod atât de grav, de profund încât nu se mai poate reface, că ne aflăm pe fundul prăpastiei, că Organismul național românesc a  fost distrus în proporție de peste 80 la sută. Că dacă  îi distrugem Poporului român  Învățământul,  Cultura și Sănătatea chiar nu mai există nici o posibilitate de a ne mai redresa, de a ne mai slava în Istorie !  Că  tot ce  au făcu ei în România este în realitate un genocid mascat, fapt care pune în primejdie însăși existența poporului român, a Ființei naționale românești.

     Aceste Scrisori de consiliere trimise de subsemnatul Președinților României, Primilor miniștri, CSAT, Parlamentului au primit doar răspunsuri din partea Consilierilor  Președinților sau Primilor Miniștri de genul acesta: vă mulțumim că  sunteți  foarte interesat de problemele cu care se confruntă România, vom analiza propunerile dumneavoastră și vă vom răspunde.  De 25 de ani ne trimit aceste răspunsuri, ne mulțumesc și ne asigură că vor studia  propunerile, soluțiile Biroului de viitorologie de la București. Ce s-a întâmplat după ce am primit  aceste răspunsuri ?  NIMIC ! Nu ne-au mai trimis nici un mesaj, nici o scrisoare în care să ne spună ce s-a întâmplat cu Scrisorile noastre de consiliere. Concluzia este demult clară: pe domnii Președinți ai României, pe domnii Primi Miniștri, pe Parlamentari, pe Guvernanți în general nu i-a interesat și nu-i interesează absolut deloc destinul nefericit, distrus al acestui popor. Pe ei îi interesează afacerile lor, să se îmbogățească și să rămână cât mai mult la Putere, pentru a aduna averi cât mai mari. De lucrul a cesta  ne-am convins definitiv cu toții. Acum este prea târziu ca să nu trecem la salvarea Țării, dacă va mai fi posibil acest lucru. Și tocmai de aceea, în ultimul ceas ne vedeam obligați de gravitatea situației Țării să  încercăm să salvăm, dacă se va mai putea, acest popor și  această națiune !

 Și acum să ne întrebăm, care a fost efectul apariției în presă a Scrisorii  actorului Florin Zamfirescu?

 Credeți că în urma scrisorii trimise Poporului român de către actorul Florin Zamfirescu (trimise deci și Guvernanților, pentru că și ei fac parte din poporul român) Președintele  României, Primul ministru, vreun ministru sau vreun parlamentar din cei  care au fost sau din cei aleși a simțit vreun fior sau au reacționat în vreun fel la Scrisoarea dramatică a Actorului Florin Zamfirescu ?  Credeți că cineva din  Clasa politică a avut vreo tresărire de suflet sau de conștiință, că i-a părut cuiva rău de faptul că poporul român și România au fost distruse  aproape total în acești 27 de ani și se zbat acum agonizând în  noroi !? NU !   Dar intelectualii români cum au reacţionat, i-a păsat vreunui intelectual că poporul lui este distrus, că poporul român, neamul lui Decebal se stinge, că noi, românii, am ajuns sclavi într-o Colonie numită România, care nu mai este a noastră ? NU ! I-aţi auzit  cumva plângând  că poporul român este distrus pe  cei care  strălucesc seară de seară pe sticla televizoarelor ?

     În concluzie, până acum la toate Scrisorile care i s-au adresat Poporului român, în care i se arăta  situaţia disperată, periculoasă în care se află , în care i cerea să se trezească la realitate, să facă ceva pentru salvarea lui,  acesta a rămas mut. Este un popor autist. Suntem, o populație de autiști ! Nimeni nu a reacționat în nici un fel.

 Autorul acestei Scrisori adresate poporului român le-a trimis pe parcursul celor 27 de ani, așa cum spuneam, nenumărate Scrisori de consiliere, atât politicienilor, CLASEI POLITICE, Guvernanților,  Intelectualității românești, cât și  poporului român, văzut ca Ființă națională. Mai mult, am scris nenumărate Poeme, volume întregi de poezii, prin care am intenționat să  ajungem la inima poporului pentru a-l trezi la realitate, pentru a-l face să se înduioșeze, să se îngrozească de soarta sa, să mediteze la situația disperată în care se află, după ce i-am arătat starea îngrozitoare, deplorabilă în care am ajuns. Am crezut că poezia recitată, pusă pe rețelele de socializare, sau pusă pe muzică mai poate înmuia sufletul acestui popor, mai poate trezi în el  sentimente, trăiri și energii care să-l determine să treacă la acțiuni prin care  să încerce să se apere în fața Agresorilor care-i vor distrugerea. Aceste poeme au fost publicate pe site-ul  www.steafndumitrescu, unde pot fi  căutate și lecturate sau pe pagina noastră de facebook. Sunt însă slabe speranța că aceste Poeme-Scrisori dramatice, impresionante ale noastre adresate poporului român, așa cum a fost Scrisoarea adresată de actorul Florin Zamfirescu, mai pot mișca sufletul acestui popor. Avem de un veac și jumătate Imnul național care ne spune în față  zi de zi „Deșteaptă-te române din somnul cel de moarte / În care te-adânciră barbarii de tirani”,  și totuși nici  până acum nu ne-am trezit. Ce blestem îngrozitor ! Dacă nu ne-am trezit noi  toată istoria este posibil oare să ne trezim acum ? Nu știm, este întrebarea de la care pornește încercarea noastră dramatică de a  învăța şi de a ajuta poporul român să se salveze ! De a-l chema la luptă !

Dar să vedem câteva Scrisori-Poeme adresate de noi poporului român prin care am încercat să mișcăm  inima nepăsătoare, de piatră a românilor:

                                POPORUL ROMÂN

                        Noi vom muri asasinaţi

                        Într-un apus adânc de soare

                        Pe ţărmurile unui veac

                        Gesticulând a disperare !

                                                        ( poem scris în anul 1970)

                                                                           

CU DEZNĂDEJDE TE IUBESC, POPORUL MEU !

 Cu deznădejde te iubesc, poporul meu !

Sălbatic, dureros, nebun, sfâşietor

Mi-e dor de tine, neamul meu, cumplit  mi-e dor,

Te-aş lua în braţe ca pe Dumnezeu !

Ce se întâmplă neamul meu cu noi ?

De am ajuns ruşinea astei lumi ?

Să fim noi blestemaţi, proscrişi, nebuni ?

Să ne târâm ca viermii prin noroi !

Poporul meu, durerea mea adâncă !

Revoltă-te, ridică-te de la pământ,

Zdrobeşte-ţi trădătorii, blestemând,

Viermii demult adânc în noi mănâncă !

Sălbatic, dureros, scrâşnind, sfâşietor,

Cu deznădejde te iubesc, poporul meu,

Nu ţi-e ruşine oare, nu ţi-e greu ?

Să-şi bată joc de tine toţi cum vor ?

     

    ŢARĂ MICĂ ŞI SINUCIGAŞĂ

Ţară mică şi sinucigaşă!

Vai de capul tău, sărmană ţară,

Toţi te jefuiră şi scuipară,

Iar la urmă o făcuşi şi tu!

O istorie întreagă căutară,

Să te ardă şi să te sfâşie,

Nici ţărâna să nu-ţi mai rămâie,

Numai amintirea-ţi de ocară!

Şi ce n-au putut să-ţi facă-n veac,

Liftele păgâne şi străine

O făcuşi tu, ţara mea, mai bine,

Cu o sete fără de egal!

Vai de capul tău, nenorocito!

Din tot ce-am fost nimic n-o să rămână,

Nici măcar o mână de ţărână,

Care să spună că am fost aici!

DOAMNE, CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI ? !

Doamne, ce e cu noi, ce se întâmplă cu noi ?

Ce se petrece, Ţara mea, cu dumneata ?

Istoria a devenit demult o hazna,

Ne târâm gemând până la gât în noroi !

Îmi vine să plâng, să urlu, să blestem,

M-aş sinucide, îmi este ruşine, vomit,

Politicienii te cred un  popor tâmpit,

Scârbit Dumnezeu nu ne mai dă nici un semn !

Cum de am ajuns în halul acesta, neamul meu ?

Nu te doare, nu-ţi e milă de tine, nu ţi-e ruşine ?

Că ţi-ai pune ştreangul de gât mai bine,

Nu ţi-e silă de tine, nu ţi-e frică de Dumnezeu ?

Neamul meu asasinat, ce ne facem acum ?

Îţi pleacă oamenii din ţară ca şobolanii,

Îşi freacă mâinile de bucurie duşmanii,

Doamne, ce frig e în istorie, ce urât! Şi ce fum !

            O ŢARA MEA, O ŢARA MEA INFIRMĂ !

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă !

O, ţara mea, jelanie adâncă !

Mai strălucind o clipă în neant

Răsună vast tărâmul celălalt,

Viermii în noi tăcuţi şi grav mănâncă !

Doar hoţii şi lichelele la noi prosperă

E-o tragedie să te naşti valoare

Totul în tine, ţara mea, mă doare,

Mai bine-aş fi trăit în altă eră !

Mă-nchid în cochilia mea şi plâng!

Ferice fie hoţii astei naţii,

Se-ntreacă în urale şi ovaţii,

Poet nefericit, popor nătâng !

O, ţara mea, o, ţara mea infirmă,

Frumoasă ca un  ţipăt orbitor

Mi-e groază, ţara mea, în tine şi mi-e dor,

Pe noi doar deznădejdea ne animă !

     TOŢI  ŞI-AU BĂTUT JOC DE TINE, ŢARA MEA!

Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!

Parcă-ai fi fost o cârpă nu o stea,

Nu e vecin să nu fi rupt din tine

Câte-o îmbucătură, când i-a fost lui mai bine,

N-a fost anotimp să nu te trăsnească

Trădarea şi iubirea de iască

Nici n-apucaseşi bine să te fi născut

Şi-i erai Europei scut,

Iar ea, drept răsplată şi mulţumire,

Te-a înjunghiat pe la spate, să-ţi vii în fire,

Şi când îţi era lumea mai dragă, şi mai bine,

Te-a vândut ca o curvă, fără ruşine!

Vai de capul tău a fost din început,

Mai bine nu te-ai fi născut!

Asia şi-a trimis scursorile sale

Să se odihnească în tine, ca-ntr-o vale

Pe de o parte te lăudau toţi,

Pe de alta, te jefuiau, ca nişte hoţi,

Trăsni-i-ar Dumnezeu să-i trăsnească,

Pe limba ta, a românească,

Şi când le-o fi lumea mai dragă

Să le dea otravă şi podagră!

Şi ca şi cum nu ţi-ar fi fost de-ajuns,

Te-ai răstignit tu singură, Iisus!

De fiecare dată când ţi-a dat Dumnezeu câte-o   minte bună,

Ai pizmuit-o, şi-ai  înjunghiat-o pe lună,

Nici un neam nu şi-a asasinat geniile sale,

Cum ai făcut-o, neamul meu, Dumitale!

Poate şi de aceea Domnul te-a blestemat,

Să mergi ca racul, prin timp, împiedicat!

Toţi şi-au bătut joc de tine, ţara mea!

Parcă-ai fi fost o cârpă, nu o stea,

Ci măcar acum, în ceasul din urmă,

Să nu rămâi de turmă,

Să te pierzi, să dispari din Istorie, fără rost,

Ca şi cum n-ai fi fost!

Fă-ţi din trudă şi din geniu, căpătâi,

Să ajungi naţia Dintâi!

Doamne, Tată Ceresc, Bunule Dumnezeu,

Ai, Doamne, milă, de neamul meu!

Acestea au fost doar câteva poeme din volumul  nostru „Poporul meu infirm ridică-te la luptă”. Să recunoaștem că aceste poeme scrise cu mult înaintea anului 2000, sunt mult mai impresionante, mai dramatice decât scrisoarea actorului Florin Zamfirescu. Pentru un  viitorolog cu experiență, pentru un om care cunoaște bine Sistemele socio-economice naționale și evoluția fenomenelor socio-economice  s-a văzut cât se poate de clar  încă din primii ani  de după 1990 că se prefigurează dezastrul  Organismului național românesc. De atunci știam că  Poporul român, Economia românească, România sunt victimele celui mai mare și ale celui mai distructiv Război mascat invizibil din istoria noastră și că finalul nu poate să fie decât distrugerea Economiei românești, transformarea țării într-o piață de desfacere și într-o colonie, în care toți suntem transformați în sclavi, toți suntem introduși într-o Macro-situație capcană-malaxor în care  suntem încăierați și în care ne vom autodistruge  cu o fervoare fără de egal.

2

    Bine și dacă aceasta este situația, ce este de făcut…? Când un om  este pe moarte el trebuie resuscitat, trebuie ajutat să se vindece și să se înzdrăvenească. De aceea, daca în țara aceasta mai există oameni, și ei există, care țin la pământul și la poporul acesta, EI TREBUIE SĂ TREACĂ LA RESUSCITAREA ROMÂNIEI, LA SALVAREA EI. Subliniem așadar, Problema nr 1 a  poporului român în acest moment, anii 2016-2017, în această perioadă istorică foarte periculoasă pentru poporul român grav bolnav și doborât la pământ ESTE SALVAREA LUI ÎN ISTORIE. După aceasta vin celelalte probleme. Pe care le vom discuta în Următoarele Scrisori literare şi Pedagogice. Fie ca Domnul  să  fie tot timpul cu noi pe acest Drum istoric pe care am  pornit !

25. 12 2016

 

ȘTEFAN DUMITRESCU

Sursa – http://www.stefandumitrescu.com/2016/12/27/prima-scrisoare-literara-si-pedagogica-adresata-romanilor/

Dupa victoria asupra Partidului national-socialist al muncitorilor germani, rusii si anglo-americanii au impartit lumea in Lagarul ortodoxo-comunist si Lumea libera, despartite de o Cortina de Fier, si au inceput un Razboi Rece, in care occidentali si comunistii ofereu restului lumii o cale a salvarii.

A Treia Roma, Moscova, a imbratisat doctrina lui Karl Marx, nepotul unui rabin, inspirata din Profetul Amos (750 i.Hr.): exploatarea celor multi pentru cativa, lezeaza justitia sociala dorita de Iahwe. Totul a iesit insa pe dos. Privati de dreptul de miscare si de exprimare, date omului de Dumnezeu, dictatura marxist-leninista a favorizat o elita, nomenclatura, iar decuplarea lui Dumnezeu de societate, a muncii de renumerarea ei si a sexualitatii de procreere a generat o catastrofa umana fara precedent la rusi, romanii etc.

Totusi crestini occidentali au fost surprinsi de intalnirea dintre Fericitul Ioan Paul II, Bush cel Batran si Gorbaciov, de sfarsitul pasnic al Razboiului Rece in anul de gratie 1989 si revenirea la crestinism a marxist-leninistilor fara Dumnzeu. Ramasa fara adversar SUA incerca apoi sa stapanesca si eurasia, toata lumea, pe orinzontala, din Libia, Siria, Irak, Afganistan, Asia Centrala, Tibet pana in Coreea, iar pe vericala din Tarile Baltice pana la Ancara. Hibris.

Cu alegerea lui Donald Trump, se renunta la planul de stapanire a lumii, la hibrisul lui Brzezinski & Wolfowitz. Esecul SUA incepe cu criza din 2007 si seamana cu cel din URSS. De doua decenii salariile stagneaza pe cand, prin fraude financiare, elita inbogatita lezeaza grav justitia. In loc sa-i ajute pe cei fraudati de bancii, USA a salvat plutocratia cu banii, impozitele platite de pagubiti si saraciti. Strigator la Cer! Vezi : http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/article-innocent-financial-fraud-119455880.html 

Iesirea din criza pe spatele saracilor si favorizare bancilor, hotilor, va avea consecinte inca nebanuite, grave. Dupa lupta de clasa, rasa din anii 30 si razboi, reconstructia s-a facut pana in 1973, pe baza sistemului Bretton Woods, in favoare tuturora prin keynesianism si fiscalitate. Dupa embargoul petrolului, se trece in anii 80 la monetarism, care favorizeaza volatilitatea valutelor, privatizarea industriei, renuntarea la controlul capitalului, sectorului financiar, reducerea impozitul pentru bogati, inegalitea sociala.

Care-s perspectivele? Dupa falimentul greco-ortodocsilor, invazia araba, BREXIT-ul, nationalismul polonez, maghiar, francez, olandez, AfD, alegerea lui Trump, dupa avantul economic al Chinei si renasterea Federatiei Ruse sub Putin, totul depinde de o Noua Ordine mondiala, care nu va arata ca dupa razboi sau de la cumpana mileniilor. Va fi mai degraba ca in anii 30, dar intr-un sens pozitiv. Pentru ca 2017 incepe tranzitia spre o lume multipolara a puterilor crestine pasnice, USA, UE, Rusia si China, care vor colabora si isi vor coordona activitatiile in favoarea echitatii sociale, in ciuda tuturora, un imperativ judeo-crestin de la Profetul Amos si Karl Marx pana azi.

Un nou Razboi Rece e lipsit de sens, pentru ca Federatia Rusa e crestina si a parafat recent 30 de puncte comune cu Roma. In China confucianista sunt peste o 100 de milioane de crestini, iar intr-o generatie vor fi peste 300 de milioane. E numai o chestiune de timp, cand crestinii vor depasi Organizatia Natiunilor Unite / ONU, o alianta pe timp de razboi (1942), si vor pune bazele unei noi Sfinte Aliante, pe timp de pace, bazata pe Decalogul judeo-crestin, fundamentul moral al justitiei sociale, un bun comun al intregii omeniri.

Si cel mai lung drum incepe cu un prim pas.

www.viorel-roman.ro

viorel-roman-bremen.over-blog.de

Bangkok la 17 ianuarie 2017