Cuvânt și iubire

In Biserica Milostivirii Divine din Cracovia a fost proclamat Isus Hristos Regele Poloniei in cadrul unei Ceremonie la care au participat totii episcopii, presedintele Andrzej Duda si zeci de mii de credinciosi. Ceremonia a coincis cu sfarsitul Anului Sfant proclamat de papa Francisc la 50 de ani de la Conciliul Vatican II si comemorarea a 1050 de ani de crestinism polonez.

„In inimile noastre, domneste Tu, Hristos! In familiile noastre, domneste Tu, Hristos! … In scolile și universitatile noastre, domneste Tu, Hristos,” a fost rugaciunea ceremoniei. „Prin intermediul natiunii poloneze, domneste Tu, Hristos! … ne angajam sa aparam inchinarea Ta sfanta si sa predicam slava Ta regala, Hristos Regele nostru, promitem. … Conferinta Episcopilor polonezi a declarat ca acesta „nu este punctul culminant, ci este numai la începutul lucrarii de inscaunare a lui Isus Hristos în Polonia si natiunea poloneza.”

Inca de la Conciliul de la Lyon, 1274, sub presiunea Hoardei de Aur, s-a prefigurat necesitatea limesului intre Marea Baltica si Marea Neagra. Pe aceasta linie, dupa primul razboi mondial, au fost create Polonia si Romania Mare cu misiunea de a veghea la poarta Europei, la limesul oriental al lumii crestine. Invaziile asiatice, barbare, chiar camuflate in matia rosie a marxism-leninismului slav, trebuieau inpiedicate sa ajunga in inima Europei. Pactul Hitler-Stalin i-a prins insa pe polonezi si romani ca intr-un cleste. Pierderile in cel de al doilea razboi mondial au fost enorme, apoi ambele tari au ajuns protectorate moscovite ortodoxo-comuniste, pana in anul de gratie 1989.

Dupa lichidarea Lagarului moscovit si Pactului de la Varsovia, Polonia si Romania (fara Moldova) au din nou menirea in UE/NATO de a veghea ca ambitiile imperiale, panortodoxe, panslaviste ale Rusiei sa nu gaseasca civilizatia crestina occidentala nepregatita, ca dupa reintregirea Federatiei ruse cu Crimeea si razboiul hibrid din Georgia, Ucraina si Transnistria.

In ciuda intalnirii istorice din luna februarie a papei Francisc cu patriarhul Moscovei si a integii Rusii, Kiril in Cuba si a Sfantului si Marelui Sinod al Bisericilor Ortodoxe din iunie a.c., din Grecia, refacerea unitatii crestine se lasa asteptat. Dupa astfel de neinpliniri, stim din istoria de o mie de ani de la Marea Schisma, crestinii se razvlatesc. In USA e ales, impotriva tuturor asteptarilor anticrestinilor, „patriarhul“ Donald Trump. In Franta, François Fillon, catolic practicant, tatal a cinci copii, autorul cartii Vaincre le totalitarisme islamique se bucura de cea mai mare popularitate.

In Romania presedintii ortodoxo-comuniti moldo-valahi au privatizat statul, ca greco-fanariotii, iar dupa 1989 au vandut industria si instalatiile de irigare la fier vechi, apoi pamantul arabil. De aceea cinci milioane de romani s-au refugiat in occident. In aceasta situatie a fost ales presedintele Klaus Werner Iohannis, care imediat dupa investitura s-a dus la Roma si l-a invitat pe papa Francisc.

1999 Fericitului Ioan Paul II vine la Bucuresti si ii invita pe romani in UE / NATO. Acuma vizita papei Francisc reda speranta, mai ales ca se implinesc un secol de la Marea Unire. Pentru a ajunge la nivelul Poloniei, Romania continua dialogul in vederea refacerii uitatii crestine, a credibilitatii de care se bucura la Roma „atletii credintei crestine“ (papa Sixt al VI-lea) Stefan cel Mare si Sfant, Iancu de Hunedoara si fiul sau, Mathias, regele Ungariei.

Link:

https://www.academia.edu/…/Papa_Francisc_in_Romania_Bremen_… 

http://www.amosnews.ro/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-franc…

http://www.asiiromani.com/2016/10/16/papa-francisc-in-romani>a-si-chestiunea-orientala/ 

http://vorba.16mb.com/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-franci…

http://www.mioritausa.news/…/vlad-corneliu-un-secol-hiper-…/

www.viorel-roman.ro

viorel-roman-bremen.over-blog.de

Bangkok la 6 decembrie 2016

Universitaet Bremen

Rugă în aură tricoloră

Rugă în aură tricoloră,
de la bucium de dor românesc
spre-mbrățișarea zării de viitor senin.
La mulți ani,
români de pretutindeni!

Doina Constanța Spilca

De mic copil, mai bine zis, de când mă ştiu, sărbătoarea naţională a României a fost 10 Mai. Eram mândru, căci de 10 Mai îmi serbam ziua de naştere. Au trecut anii şi tăvălugul comunist a rescris istoria şi ne-am pomenit cu 23 August, având la bază o motivaţie ”originală”. Am trecut şi peste această etapă şi după ”revoluţia” din ’89, în loc să ne întoarcem la Decembrie 1947, am renegat trecutul, ne-am apucat să construim o nouă republică, să facem o nouă constituţie, să alegem o nouă sărbătoare naţională! Aşa am ajuns la 1 Decembrie, gândind la Marea Unire din 1918, ziua aleasă având o conotaţie specială în viaţa poporului român. Alba Iulia a ajuns, pentru o zi, capitala României, locul desfăşurării marii sărbători. Ziua era însă sărbătorită nu numai la Alba Iulia, cum era şi firesc, ci pe întreg teritoriul Ţării. Dar anii nu stau pe loc şi, odată cu trecerea lor, ceva s-a schimbat fără ca această schimbare să pară că ne afectează. În multe capitale de judeţ, interesul pentru organizarea festivităţilor a scăzut alarmant, iar Alba Iulia a devenit un fel de câmp de bătaie electorală aducând nori peste lumina acestei zile. Pe ziua de 1 Decembrie 1999, după orele prânzului, ascultam relatările reporterilor postului Radio România Actualităţi, fără a mă concentra asupra lor. Când am auzit pomenit numele oraşului Ploieşti, am ciulit urechile. Reporterul, cu o voce dezamăgită, ca să nu spun consternată, descria atmosfera de totală nepăsare care domnea în acest oraş care, în 1977, cu mult fast, sărbătorise 400 de ani de la ”descălecarea” lui Mihai Viteazul pe acele meleaguri şi dezvelise în prezenţa Preşedintelui Senatului şi a Primului Ministru, ecvestra lui Mihai Viteazul, opera sculptorului Nicolae Kruch. Reporterul era dezamăgit de lipsa de respect din partea autorităţilor locale, care au tolerat absenţa drapelului României pe faţadele unor instituţii de stat aparţinând Ministerului de Interne, Ministerului Apărării, Băncii Naţionale, etc., scoţând, prin contrast, în evidenţă, atitudinea unor instituţii private. Ascultam şi nu-mi venea să cred! Persoana care coordona aceste transmisii, încerca să atenueze cele relatate, dar fără succes în faţa convingerii cu care erau transmise ştirile despre sărbătorirea lui 1 Decembrie la Ploieşti. Am rămas blocat nemaiputându-mă concentra asupra celorlalte relatări. Totuşi, când a fost pomenit oraşul Alba Iulia, am tresărit plin de speranţă. Eram convins că în preajma întâlnirii de la Helsinki, vom fi destul de lucizi pentru a nu ne da în spectacol. Nu a fost să fie aşa! Reporterul se străduia să prezinte în culori cât mai vii atmosfera de sărbătoare ce se instala în capitala Unirii. Şi a ”reuşit”! A ales un moment într-adevăr sărbătoresc, dar nu şi patriotic. Sărbătoritul era Nicolae Furdui Iancu. Lumea înarmată cu steaguri tricolore în jurul, de alt fel, foarte apreciatului nostru cântăreţ, pentru autografe. Nimic neobişnuit, numai că vedeta ovaţionată împărţea autografe pe steagurile tricolore!? Da, da! Ca la meciuri, numai că pe post de tricouri, şepci sau mingi, era tricolorul românesc! M-a trecut un fior rece şi am oprit maşinal transmisia. Intrigat, am urmărit seara transmisiunile diferitelor posturi de televiziune şi am înghiţit amarul, cum se spune, pân’ la fund. Huiduieli în faţa stindardului Ţării, huiduieli în faţa jurământului de credinţă al tinerilor ostaşi, huiduieli la trecerea preşedintelui Ţării! Se pare că s-a transmis şi la TVR-Internaţional, sau cum i s-o fi spunând, deoarece, după două zile, am primit un telefon din străinătate, dintr-o ţară recunoscută unanim civilizată, şi, la înmtrebarea ”ce se întâmplă la voi?!”, în loc să răspund, am dat din umeri a neputinţă. Ziarele au vuit, s-au adus acuzaţii opoziţiei, s-a contraatacat. Cum însă absurdul atinsese piscuri de neimaginat, trebuia să se caţere şi cineva în vârf, la vedere. Când am văzut cine se cocoţase, n-am putut să mă declar surprins. Era atotştiutorul lui Iliescu, palavragiul, cum am auzit că i se spune, exponentul cel mai reprezentativ al vechiului sistem, nimeni altul decât d-l Paşcu. Găselniţa lui fără de replică suna cam aşa: totul a fost o diversiune organizată de exponenţii aflaţi la putere! Ce mai, ca pe vremea lui Iosif Visarionovici…

11 Dec.’99
Bucureşti

Sursa: https://borisdaviddarisbasarab.wordpress.com/

Boris David ~ Daris Basarab

Sfârșit de toamnă

Sfârșit domol de ruginie toamnă
spre Cap de Iarnă,
Sântandrei temerar,
curajos,
luptător!
Urare de grâu pus la încolțit,
de viitor verde,
mănos,
norocos
și sănătos!

Doina Constanța Spilca

Au trecut trei săptămâni de la alegerile prezidenţiale, perioadă în care raţiunea ia locul emoţiilor. Este clar că dna Maia Sandu trebuia să câştige dacă nu ar fi avut loc marile fraude electorale comise de Dodon şi camarila sa (o recunoaştere indirectă a acestor fraude este şi „tărăgănarea” investirii noului preşedinte. Organele de drept aservite puterii, care în totalitate l-a susţinut pe Dodon, sunt între ciocan şi nicovală: să prezinte fraudele ca unele minore şi să valideze alegerile sau să le prezinte aşa cum au fost (majore, multiple, sub diferite forme care au influenţat decisiv votul) şi să anunţe repetarea alegerilor. Doar verificarea proceselor verbale ale secţiilor de votare (un lucru nu prea complicat sub aspect tehnic dar de ce nu se face?) ar putea înclina balanţa în favoarea Dnei Maia Sandu. Dacă au fost recunoscute drept erori cele trei cazuri de inversare a rezultatelor votării în favoarea lui Dodon (erorile de regulă au un caracter aleatoriu, interesant însă aceste erori sunt doar în favoarea lui Dodon!) din cele peste zece depistate (dar câte ar mai fi încă nedepistate?), dacă a fost recunoscută aducerea (organizată) la urnele de vot a peste 17000 (în realitate numărul lor fiind mai mare!) de transnistreni (de menţionat că buletinele în aceste secţii nu s-au terminat cum s-a întâmplat în diasporă, întrecând de mai multe ori numărul de 3000 de buletine într-o secţie condiţie prescrisă de lege), dacă toată lumea a fost martoră a încălcării drepturilor la vot a celor peste un milion de basarabeni din diasporă, dacă până şi găgăuzii au recunoscut implicarea impardonabilă în alegerile lor a bisericii (a satanelor în sutane – vorba poietului!), dacă oricine cu o elementară logică înţelege că este imposibil în condiţiile de astăzi să obţii un scor de peste 99% din voturi (cum a fost organizat în Găgăuzia!) ca doar peste o săptămână la alegerile lor, la care întotdeauna activismul găgăuzilor era mai mare, să iasă cu vreo 15000 de votanţi mai puţin (unde s-au evaporat cei apr. 15000 de găgăuzi? Dar poate nici nu au existat? Cu atât mai mult că presa locală consideră drept un eşec total rezultatul PSRM al lui Dodon care a luat sub 10% (2 locuri din 21) din fotoliile de deputaţi, comparativ cu peste 99% susţinere declarată la cele prezidenţiale!!!), atunci este clară recunoaşterea indirectă a fraudelor care au influenţat hotărâtor rezultatul.

În aceste alegeri Dodon a procedat ca în bancul: „Un părinte îşi ţinea predica în biserică de pe amvon. La un moment dat un mirean ia strigat de jos „Părinte da fiica dumneata este curva!”. Neputându-i răspunde părintele şi-a continuat predica. Când şi-a terminat predica      s-a coborât jos de pe amvon şi ia răspuns mireanului „Fiule dar eu nu am fiică!”. „Du-te şi le spune mirenilor”” răspunse acesta in timp ce mirenii se împrăștiaseră. După alegeri ce mai contează demonstrarea adevărului când minciuna şi-a făcut treaba. Chemările lui Dodon la pace şi linişte sunt fariseice. Tocmai el şi camarila sa pe parcursul ultimilor ani a tot chemat la revoluţii, lichidarea unei pături însemnate (apr. 40%) de unionişti ş.m.a. Chiar şi acum ne ameninţă că comando-ul său de peste 100 de mii (majoritatea probabil din Transnistria fiindcă ultimele sale manifestaţii numărau de regulă câteva sute de simpatizanţi!) aşteaptă comanda sa.

Toate acestea au avut loc, au fost, au influenţat indiscutabil scorul. Dar mai există un factor care nu poate fi neglijat (dacă nu am adopta poziţia struţului) fiindcă în viitor ne aşteaptă alte runde de alegeri la care ar putea să se repete. Faptul că alogenii în masă au votat geopolitic nu ne mai miră. Dar conform recensământului din 2004 (rezultatele celui din 2014 nici până astăzi nu au fost anunţate, probabil conţin un element care deranjează autorităţile: poate numărul prea mare de basarabeni care s-au declarat români sau că vorbesc limba română?) românii (împreună cu cei care s-au declarat moldoveni) reprezintă peste 80%. Înseamnă că o mare parte din votanţii lui Dodon au fost moldoveni. Şi asta în pofida faptului că Dodon s-a declarat clar slugă a Kremlinului, a polticii sale păgubitoare (sub toate aspectele) pentru regiune. Cu regret nu toţi solicitanţii cetăţeniei române simt româneşte. Drept dovadă sunt recentele alegeri prezindenţiale. Din cei peste 100000 de cetăţeni români basarabeni aflaţi în România la vot au venit puţin peste 10000. Şi asta în situaţia când statul român a pus la dispoziţie gratis transport, când secţiile de votare nu se aflau la mii de kilometri una de alta ca în diasporă. Aici mi-aduc aminte de o binecunoscută expresie: „Sunt moldovean, vorbesc moldoveneşte, daţimi cetăţenie română”. Atât de adânc a intrat în unii acest moldovenism primitiv deşănţat.

De ce moş Ion este atât de credul? De ce a pierdut totalmente capacitatea de a distinge grâul de neghină, minciuna şi semiadevărul de adevăr? Dar tocmai aceste abilităţi iau permis să supravieţuiască tuturor valurilor de migratori din est. Culmea, însă în pofida oricărei elementare logici, credulul nostru basarabean a crezut minciunilor turnate cu găleată de televiziunile ruso-dodono-plahotniuciste: despre aducerea a 30000 de sirieni atunci când România, membră UE, cu o populaţie de 7-8 ori mai mare, cu un nivel de trai mult mai înalt a primit până acum doar 167 de imigranţi sirieni; despre satanismul Maiei Sandu şi „creştinismul” satanei cu stea în frunte Dodon; despre implicarea în furtul miliardului a Maiei Sandu cu proprietăţi la nivelul majorităţii populaţiei şi „neimplicarea” milionarului (toată viaţa fiind funcţionar de stat!), hoţului (lucru recunoscut de el însuşi prin întoarcerea unei sume de 72000 de lei însuşiţi pe nedrept!) Dodon.

Este vorba despre aşa numitul sindrom Stockholm, când jetfa ajunge la o stare când începe să-şi venereze călăul. În acest sens se vorbeşte că Stalin ar fi fost întrebat de un străin cum ia reuşit că atâtea milioane de oameni au fost ucişi, închişi, deportaţi, iar poporul îl iubeşte. Drept răspuns a cerut să-i fie adus un cucoş, pe care l-a penit de viu de mai toate penele. Dându-i drumul, cucoşul în loc să fugă a început să se gudure la picioarele lui. Este şi cazul acestei aşchii de popor care, în mare parte, lichidată prin închisorile nkvdiste şi gulaguri, prin foamete organizată, deportată, deznaţionalizată, continuă să se gudure la picioarele urmaşilor lui Stalin.

Nici măcar cu burta nu s-a votat. Cât a investit Rusia în Republica Moldova pe parcursul acestei perioade de aşa numită independenţă? Nici un proiect. Dimpotrivă prin embargourile la fructe, legume, vinuri a generat producătorilor pierderi de sute de milioane de euro, gazul vândut Republicii Moldova s-a scumpit de peste 10 ori. Atunci când Uniunea Europeană, SUA şi România au acordat diverse ajutoare realizate în drumuri, grădiniţe de copii, şcoli, diverse centre de menire socială în valoare de peste 5 mlrd Euro, doar România – peste 1 mlrd Euro. Conform datelor statistice fiecare a doua grădiniţă din Republica Moldova a fost reparată pe banii contribuabililor români. Iar populaţia acestor sate, care beneficiază de aceste bunuri, nu au votat candidatura proeuropeană Maia Snadu ci, în mare parte, candidatura Kremlinului, pe Dodon. Ca să nu fie doar fraze goale m-am documentat puţin. Am făcut o scurtă analiză cum a fost repartizat ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane euro acordat de România Republicii Moldova în a. 2010, în cele 1169 de obiecte de menire socială (reparare, renovare grădiniţe, şcoli, dotare echipament, mobilă ş.a.) din localităţile Republicii şi cum au votat la alegerile prezidenţiale. De ex. localităţi din r-nul Cahul: s. Alexandru Ioan Cuza (acordat ajutor nerambursabil de 1,25 mln lei, votează Dodon apr. 50%); s. Crihana Veche (550 mii lei – 54,2%); s. Baurci Moldoveni (380 mii lei – 56%); s. Roşu (980 mii lei – peste 50%). R-nul Cimişlia: s. Batîr (1 mln lei – peste 55%); s. Mihailovca (1 mln lei – 63%); s. Porumbrei (1,66 mln lei – 62%). R-nul Causeni: s. Tocuz (2,7 mln lei – 49%); s. Grădiniţa (100 mii lei – 97%); s. Chircăeşti (600 mii lei – 52%); s. Baccealia (300 mii lei – 62%). R-nul Călăraşi: s. Hîrjauca (620 mii – 82%). R-nul Cantemir: s. Baimaclia (500 mii lei – 53%); s.Plopi (400 mii lei – 74%). R-nul Donduşeni: s. Ţaul (2,7 mln lei – 72%); s. Corbu (1,3 mln lei – 66%. R-nul Drochia: s. Mîndîc (900 mii lei – 69%); s. Moara de Piatră (506 mii lei – 66%); s. Nicoreni (peste 1 mln lei – 70%); s. Popeştii de Sus (720 mii lei – 55%); s. Ţarigrad (1,5 mln lei – 52%); s. Chetrosu (1,23 mln lei – 51%); s. Obreja Veche (1,4 mln lei – 82%); s. Taxobeni (600 mii lei – 66%); s. Călineşti (1,5 mln lei – 59%); s. Băhrîneşti (1,5 mln lei – 75%); s. Putineşti (1,5 mln lei – 72%); s. Cerniţa (1 mln lei – 55%). R-nul Ungheni, în sate situate pe malul Prutului!: s.  Măcăreşti (300 mii lei – 55,4%); s. Costuleni (290 mii lei – 54,5%); s. Valea Mare (420 mii lei – 72,5%); com. Sculeni (600 mii lei – 67,4%), iar în s. Pîrliţa (1,17 mln lei – 66%). R-nul Soroca: s. Badiceni (751 mii lei – 55,2%); s. Vădeni (611 mii lei – 72%); s. Vasilcău (711 mii lei – 73%); s. Stoicani (366 mii lei – 62%); s.Hristici (380 mii lei – 75,4%); s. Racovăţ (2 mln lei – 55,4%); s. Vîsoca (1,2 mln lei – 68,3%). Mă opresc aici. Ce a fost în capul credulilor (să nu mă exprim mai dur!) noştri moldoveni care folosindu-se de aceste frumoase obiective sociale realizate în satele lor pe banii contribuabilului român a votat antiromâneşte? Cu ce s-au gândit locuitorii satelor de pe malul Prutului din raioanele Ungheni, Cahul, cei mai mari beneficiari ai deschiderii spre România, pentru care a fost deschis regimul de liber schimb la frontieră (în perioada guvernării comuniste (iar Dodon e venit tot de acolo) ei nu-şi puteau vinde producţia peste Prut unde preţurile erau de câteva ori mai mari), acum se introduce sistemul de o singură vamă, când l-au votat pe Dodon care a promis că va denunţa Acordul de Asociere, va închide hotarele cu România şi Ucraina. Adânc întristat de rezultatele votării pâmântenilor săi din raionul Ungheni ilustrul patriot Vasile Şoimaru a refuzat să mai dea curs invitaţiilor la întâlniri cu ei.

Mai este o faţetă proastă care ne caracterizează – lichelismul. Implantat de sute de ani de turcii otomani, de grecii fanarioţi, de ruşii ţarişti şi sovietici a luat acum proporţii înspăimântătoare. „…Experimentul ruşilor privind obţinerea unor mutanţi a reuşit de minune pe teritoriul basarabean” scrie cunoscutul jurnalist Iulius Popa. În recentele alegeri licheaua nr. 1 Dodon a fost susţinută de o gaşcă de lichele gen Iu. Roşca, Borşevici, Ceban, Batrâncea, dar şi de falşi istorici gen Stati, Nazaria, Stepaniuc ş.a. Bunicii acestor lichele, alte lichele la rândul lor, i-au întâlnit cu flori pe ocupanţii sovietici la 1940, au participat la formarea listelor şi deportarea în masă a celor mai buni gospodari, au participat în genocidul prin înfometare în cumpliţii ani 1946-1947, au promovat cumplita deznaţionalizare în anii 60-70 ai secolului trecut. Din păcate „mama lichelelor este veşnic însărcinată în Basarabia”.

Însă oricare ar fi rădăcinile decăderii morale a unora de lângă noi, fenomenul există şi trebuie combătut prin orice mijloace. Să ajungem cu mesajele noastre de combatere a minciunilor dodoniste până la inimile şi raţiunea prea credulilor noştri părinţi, fraţi şi surori de la ţară. Să ne pregătim din timp de următoarele alegeri parlamentare, de care deja se pregăteşte gaşca dodonist-plahotniucistă prin formarea polului de stânga. Acest Dodon este mult mai periculos chiar decât Voronin, care la timpul său (în a. 2003) a rezistat presiunii lui Putin,  respingând planul Kozak de federalizare a Republicii. Astăzi acest kremlinez Dondon nu are nicio frână în dorinţele sale animalice de a sluji stăpânul din Kremlin.

Valeriu Dulgheru

A Christmas wish

To Norway from Iraq. Here, her 5 children are taken away

By Ragna Heffermehl

     «Forgive them, because they don’t know what they do». I peek into the hallway of the woman who lost all her kids to the Norwegian Child Protection Service, called “Barnevernet”, just before our national day 17th of May last year. Their shoes are still there, labels with their names ironed on the inside. “She probably can’t bear to remove them”, I’m thinking. Silently I ask myself how much too small those shoes will be, when – or if – the children are allowed to come home.

     One after one, the childrenhave stood alone in court, courtcase after courtcase, and asked to come home. This mother is the last trace of family they’ve got here, as she is a widow who has escaped from Iraq. All of the siblings, except two, were put in different locations. All the time since they were removed, they have cried and pled. They have offered Barnevernet money. They have drawn faces covered with tears. Barnevernet reports that the children are «crying, but mostly when they see their mother».

     And the mother loves her children. That is even confirmed by Barnevernet, and by the judges in court. However, they express doubt whether she is able to give her children “emotional support”. A professional term which is accepted without question by the judges, and which bends them towards their tragical conclusion: the mother is not fit. Nobody seems to think that “love” and “emotional support” are related in some way. Love is obviously not given much credit.

Norwegian Standard, abbreviated NS

     There’s a new documentary about Barnevernet in the making, called «Norwegian Standard». The abbreviated is NS – which was also the name that the Norwegian Nazi party during the war, “Nasjonal Samling”, went under. So I’m tempted to search for similarities between the Norwegian system and the Nazi regime. What I find is the lack of love. Love means nothing. Intellectual and professional constructions legitimize brutal violations by the bureaucrats, who are merely “doing their job”. Is it unpleasant to remove children from their families? Sure. At least until you get used to it.

     «I understand that you miss your children», the employee from Barnevernet purrs to the devastated mother, “but the children are very well taken care of. Two of them are living together in a huge, modern house. They are successful at school. Their new parents are not working, so they can take care of the children all the time.”

     What a poor relief to the mother, that the new parents don’t need to work for a living, and that they have such a nice, big house.

     Barnevernet seems to have a preference for people with high socio-economic status when it comes to choosing who are suited as parents for the children of the Norwegian state. This mother, like so many others, has been accused of being too poor.

     Another alternative favoured by Barnevernet is to select foster parents for whom they create good economic conditions by paying them rather generously. To aspiring foster parents, Barnevernet is a most lucrative opportunity. In several cases, foster parents have been paid for their new «needs» such as an extra car, or renovation of their house, with the new child as leverage. They’re also granted the use of extra, temporary step-in foster parents, who take care of the child during holidays.

     More tempting still is the offer of the equivalent of a full salary, so that one foster parent can stay home and ensure good care of the child.

     The economic advantages of being a foster parent are heavily advertised by the state, regardless of the fact that it may attract people with other motives than to love a child like their own. The state is in desperate need of foster homes. On average, the state removes 5 children from their parents every day – in one of the smallest countries in the world.

     The Norwegian professor Tove Stang-Dahl has done research on the history of Barnevernet. Her conclusion is this: “In an uninterrupted line from the end of the 18th century and right until this day, the explicit goal of Barnevernet has been to weaken the power and freedom of the family.The premise has been the same the whole time: to exert social control over the groups in society who are, at any point in time, seen as a threat against social order.”

The dark depths of our human mind

     Last year, the mother had hoped to celebrate Christmas with her children. Barnevernet refused, and told her to deliver her gifts at their office, for professional distribution to each child. This Christmas, she has lost any hope of seeing her children. Barnevernet won’t give her more than what the judges said: 4 times a year, 1,5 hour each time, supervised. That means there has to be an observer from Barnevernet, who can’t leave the mother and child alone at any moment – not even in the bathroom. An interpreter is also there, to translate everything they say to each other.

     To the victims, it may seem like Barnevernet, with its unlimited power to destroy the lives of individuals, experiences a subtle joy in doing exactly that. Unfortunately, I believe it’s a human trait:

     The famous Stanford experiment illustrates this. 21mentally healthy persons were randomly given roles as «prisoners» or «guards», and placed in a prison-like locale. The guards were instructed to «keep order», nothing else – and psychologists were to observe what happened. The experiment was meant to last 2 weeks, but had to be stopped after 6 days, because of how the guards abused the prisoners, harassing them psychologically and forcing them to do humiliating things. Bythe end of the 6 days, a third of the guards were believed to have developed sadistic traits.

     In our human minds, the same psychological mechanisms are latent. And they will flourish if the power structure allows them to.

Norwegian law on children – breeding ground for abuse

     It heads the wrong way. Before, the law said that children should live with their biological parents, if possible. In 2012, this law was reformulated. Now, they have the «right» to grow up with people who can provide the best conditions materially and mentally. The children are to be «good and productive citizens, for the nation’s best», the law says.

     This sentence reminds me of Nazi perfectionism. It can justify almost any abduction from parents with lower socio-economic status. We have to ask which values are the most important. The love of the parents, or the development of «productive citizens»?

A Christmas wish

     «Forgive them, for they don’t know what they do.» I’m writing Christmas cards. Thinking of my friends, and my enemies, and of the ones whom it might be time to forgive.

     And I think of my new friend from abroad, who’s sticking to me as if clutching at a straw. Because I’m Norwegian, probably. But who am I against Barnevernet? The people there have developed a very thick shell. In a system where cruel decisions are a part of their everyday job, they will not bend to any appeal for empathy.They don’t listen to anybody – not even doctors, nurses, or psychologists who sometimes very openly disagree with their decisions to separate a family, based on their own observations of that family. I’m really nothing more than a straw in this field, a field ravaged by storms of prejudices and by a past most of us are ignorant of.

     Can one really forgive, without the other party admitting and changing anything? It seems that for politicians and for Barnevernet, it is difficult to admit that something has gone wrong. They seldom talk about the pain inflicted upon children and parents. I’ve rarely seen anything coming close to a real debate, without all the justifications for Barnevernet being brought up again and again. When in reality, noone disagrees that in some serious cases, children should be taken away and be given another home.

     This is being used to overshadow all those children who maybe needed some help, but absolutely not of that kind. Now, they’re being traumatized for life – for absolutely no other good reason than to protect the one who made the wrong decision in the first place. What about all their calls and crying for their true home and parents, without anybody paying attention to it? The brutality of these acts – and the numbers of them – are rarely mentioned. Some lawyers have estimated those cases to represent around 80% of all the children being forcibly displaced.

     So, I’m not ready to forgive Barnevernet yet. The snow that fell last year, is still falling down – and nothing seems to change things, as long as we have a trust-based system where the employees from Barnevernet can do what they want. They can command the police to take a child any time. Even if they make a wrong decision, it still can take months and years before the children are returned to their family – if ever.

     Instead of forgiveness, I have a Christmas wish. I wish that people would open their eyes to what’s happening. The actions of the Norwegian Barnevernet will forever be remembered by the rest of the world, as our acts, my acts. Every Norwegian should understand how easily one can lose a child to the Norwegian state – and try to care a little bit about how they want this country to be.

     This is my Christmas wish, so that I might regain some pride in my country. All the time since the 17th of May celebration last year, I have only been ashamed. During the celebration at our school, my daughter told me the news about the girl in her class being removed. I went to look for the mother in the crowd, while two girls talked in the microphone of how lucky we are in Norway. «Not many countries have as fair and humane laws as Norway», they said. But I know of no country where the mother has less ofa right to express love and to care for what comes from her own womb.

     I have a life which the immigrant woman would have done anything to get: I’ll celebrate Christmas, happy to be with my children. As it isfor any other parent, there have been incidents or errors that could have separated usforever, had they been judged by the wrong person.

    But my red-coloured tablecloth, delicious food, my decorations and Christmas-red curtains can’t match the memory of the pale red shoes in the home of a woman who is not taking part in our celebration. The red shoes will always be lying there, in my consciousness, empty of children’s feet.

Sursa: https://armoniamagazineusa.com/2016/07/14/real-estate-professionals-in-phoenix-arizona-the-keys-to-your-needs/

Naționalism sau internaționalism?

USA a ales “Make America Great Again“ a d-lui Donald Trump, nu „Together“ a d-nei Hillary Clinton. Nationalismul socialist masculin, de dreapta, la ordinea zilei, l-a invins, inpotriva tuturor prognozelor presei mincinoase, pe cel de stanga, feminist, multicultural, internationalist, intelectualist, globalist.

Asta se va repeta si in Franta unde candidatul la presedentie François Fillon promite rigoare impotriva islamismului, cote la straini, promovarea harniciei, respectului si restabilirea autoritatii. Tot asa cum Trump a avut succes cu „Great Again“, Fillon e pentru suveranitate si din nou „Grandeur“.

Europenii, dupa falimentul Greciei in est si in vest Brexit, vor, cauta un echilibru: nationalism sau internationalism, protectionism sau globalism, provincialism sau universalism? In fond asistam la lupta dintre protestantism si catolicism, din primul razboi de 30 de ani, 1618-1648, din vremea lui Bismarck si din cel de al doilea razboi de 30 de ani, 1914-1945.

In acest razboi religios Romania ortodoxa este intr-o situatie dificila pentru ca in afara schimbarii paradigmelor politice, USA, UK, Franta, vor colabora cu Rusia in Chestiunea Orientala fara inhibitii. Si pentru ca Germania lui Merkel cu oamenii ei din UE, Schulz si Junker au esuat si Klaus Iohannis cauta o alternativa. Ea se va concretiza in urma apropiatei vizite a papei Francisc in Romania.

Link: https://www.academia.edu/…/Papa_Francisc_in_Romania_Bremen_…
http://www.amosnews.ro/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-franc…http://www.asiiromani.com/2016/10/16/papa-francisc-in-romani>a-si-chestiunea-orientala/
http://vorba.16mb.com/ce-asteapta-romanii-de-la-papa-franci…http://www.mioritausa.news/…/vlad-corneliu-un-secol-hiper-…/

www.viorel-roman.ro
viorel-roman-bremen.over-blog.de
Bangkok la 1 decembrie 2016

Universitaet Bremen