Cuvânt și iubire

„Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi.”

– Emil Cioran

 

   Regina Ana a încetat din viață în cursul zilei de 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția. Anunțul a fost făcut de Casa Regală a României printr-un comunicat oficial. Trupul neînsuflețit al Reginei a fost adus din Elveția, depus la Castelul Peleș, apoi în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei din București. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în data de 13 august. Se menționează că ultima ceremonie de acest fel a avut loc în 1938, la moartea Reginei Maria.

   Am mai aflat din presă că până în ultima clipă, la căpătâiul Reginei din spitalul elvețian, au stat Altețele Lor Regale – Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia și Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte de deces, Regina Ana a primit ultima împărtășanie, de la părintele titular al Parohiei Catolice din orașul Morges.

   Modestia și căldura sufletească, exemplul personal de comportament și loialitate au caracterizat ființa care a stat ani de zile în exil alături de Regele Mihai. După ce a abdicat forțat în 1947 și a fost exilat în Elveția, s-a căsătorit cu Principesa Ana de Bourbon-Parma care, l-a susținut moral, muncind și dând naștere celor cinci fiice. Având un comportament impecabil, Regina Ana și-a dobândit prețuirea și admirația celor care au cunoscut-o.

   Să ne amintim, pe scurt, cum după evenimentele din 1989, Regele a fost de câteva ori „gonit” prima oară reîntors de pe aeroportul pe care aterizase împreună cu Regina Ana.  Regimul post-comunist a lui Iliescu a interzis în mai multe rânduri intrarea Regelui în țară, iar cetățenia i-a fost recunoscută abia în anul 1997. La intrarea în țară din anul 1990, Regele în drum spre Curtea de Argeș a fost oprit de poliție și întors din drum. În anul 1992, de Paște, autoritățile i-au permis intrarea în țară. Poporul român l-a primit cu un neașteptat entuziasm, ceea ce i-a speriat pe conducătorii post-comuniști. În 1994 a revenit pe aeroportul Otopeni, regimul Iliescu nu i-a permis din nou intrarea în țară. În ultimii ani s-au mai diminuat declarațiile criticilor monarhiei, dar președintele Băsescu l-a acuzat de trădare. După obținerea cetățeniei i-au fost retrocedate unele proprietăți și familia regală română și-a reluat traiul la Castelul de la Săvârșin.

   Sperăm ca ceremonia înmormântării să fie făcută cum se cuvine unei Regine neîncoronată a României – cu activități onorante în viața sa, printre care câștigarea pe câmpul de luptă a Crucii de război, cea mai înaltă distincție militară a Franței în războiul dus alături de România în coaliția anti-fascistă, și totodată pentru comportamentului său, corespunzător titlului ei de noblețe –, în cripta pregătită la Noua Catedrală de la Curtea de Argeș, în pământul țării românești, în care ar fi meritat și poate ar fi fost bine pentru țară să fi domnit regele Mihai, având-o alături de el pe Regina Ana.

   Regina Ana – cea al cărei destin a fost acela de a fi, pentru lungi decenii, punctul de sprijin al Regelui Mihai – a fost cunoscută și apreciată de o parte a poporului român și spun o parte, întrucât s-au aflat mulți pătrunși, până în cele mai adânci fibre ale ființei, de ură, de educație comunistă, și care au scris și au vorbit pe unde au putut, ponegrind cuplul regal. Lor le amintim că Regele Mihai nu se află astăzi, așa cum poate ar fi fost firesc, pe tronul României, întrucât sovieticii, la acea vreme, ne-au impus prin forță un sistem străin spiritului și tradițiilor românești, nefast evoluției ulterioare a României. Greu de înțeles perfidia celor care au acționat în acele momente!

   Regele era tânăr, a fost nevoit să plece în exil, dar a avut-o alături pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, de viță nobilă (prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte Zita Marguerite.

   Platon, filozoful Geciei antice, în cartea sa „Banchetul și alte dialoguri”, explica: „Nașterea nobilă are patru categorii: o noblețe care depinde de strămoșii merituoși, alta de strămoși princiari, a treia de strămoși iluștri, iar a patra se datorește superiorității și valorii individuale”. Nimeni nu va putea schimba acest adevăr care dăinuie de mii de ani!

   Spre surprinderea mea, sau revocat onorurile militare programate. Poate gestul este o lipsă de respect, este modul în care ne exprimăm propria noastră vocație istorică, la acest moment? Trist! Într-una dintre cărțile mele am scris despre bucuria poporului român, popor primitor, înțelept și înzestrat cu mult bun simț, cu credință în Dumnezeu, la venirea regelui Carol I în țara noastră și care a domnit 48 de ani. S-au pervertit caracterele? S-a schimbat lumea, este adevărat, dar bunul simț și înțelepciunea nu trebuie izgonite. Prea mult venin aruncă unii spre ceilalți, uitând că viața, orice am face, pentru toți este „un grabnic drum spre neființă”.

   Miercuri, adică ieri, trupul neînsuflețit al Majestății Sale a plecat de la Castelul Peleș din Sinaia către Palatul Regal din Capitală.

   În data de 13 august va avea loc înmormântarea Reginei Ana. Dumnezeu s-o odihnească!

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Well, it is clear that Norway will not leave the Bodnariu family alone. The Norwegian government needs to step in and put an end to this harassment because it looks like someone in the prosecutor’s office wants some kind revenge.

Norwegian and Romanian news sites are reporting today that prosecutors in Norway are indicting Marius and Ruth Bodnariu for violence against their children which could potentially lead to prison terms.

Hello! The children were returned after the parents received stellar psychological evaluations, and they were deemed to be good parents! The children are ecstatic to be reunited with their family! Barnevernet agreed to proceed in such a way! And yet, prosecuting attorneys will not let the case go, a case where very light spanking was used as a form of discipline.

It is hard to believe that the Norwegian government is allowing this to go on given that terrible exposure Norway has received abroad for violating human rights through the actions of their CPS (Barnevernet).

The Bodnariu family is currently in Romania and given all the details revealed in their case, it is unlikely that Romania would extradite them to Norway if they are criminally convicted. Not after it was revealed how Barnevernet used dishonest methods to obtain information from the children, how the parents were unsuccessfully coerced to sign false statements against each other, and how the case has elements of religious persecution.

Sustained protests in the streets all over the world with hundreds of thousands of people… Council of Europe and European Court of Human Rights petitions… TV programs on BBC all over the world and Dateline in Australia. PM Erna Solberg publicly commenting on the case, only to later erase the post on Facebook…

How much more shame does Norway want from this case and from international exposure of Barnevernet?

It is time for Norway to leave the Bodnarius alone and reform the CPS.

Sursa: https://delightintruth.com/2016/08/10/norwegian-prosecution-goes-after-bodnariu-again/

Ii pasa lui Dumnezeu mai mult de Bodnariu decat de Barbu?

,,In urmă cu câteva luni Cristian Ionescu recunostea că “durerea familiei Barbu, Nan, Avramescu și-a celorlalte familii afectate abuzurile agentiei de Protectie a copilului nu este cu nimic mai mica, ca durerea familiei Bodnariu” . Acum, insa, în ultimele 3 postări, pastorul de la Chicago ne explică ce condiții trebuie să îndeplinească cei loviți de soartă pentru a se implica comunitatea pentru cauza lor:

https://popaspentrusuflet.wordpress.com/

Potrivit lui Ionescu, toți trebuie să ieșim în stradă când se dă comanda de la Arad sau Chicago dar ne avertizează destul de clar că, “comunitatea nu se implica pt orisicine”.

Se ajunge astfel in sfera favoritismelor. “Cazierul” enoriașului este analizat în mod subiectiv în functie de relația acestuia cu pastorul. Liderii spirituali au format astfel un fel de “elită”. Auzim adesea indemnuri de genul “să ne rugăm pentru X, Y și Z dar mai ales pentru X” (pentru că acesta e pastor, frate sau fiu de pastor sau apropiat al nu stiu carui pastor cu funcții cultice…). Enoriașului de rând nu i se permite să facă aprecieri sau, dacă le face, ele nu vor fi luate în calcul. Mobilizarea maselor are loc doar atunci când victima (sau familia acesteia) este cunoscută de către un lider religios renumit.

Motivația prin care mii de oameni au fost îndemnați să iasă în stradă a fost: “Trebuie să simtim unii cu altii pentru ca asa ne invata Biblia. Azi ei au nevoie să ieșim în stradă să-i susținem, mâine s-ar putea să fii tu, suntem o familie…”.

Majoritatea am crezut ca e asa cum se spune, suntem parte din aceasta familie.

Acum, însă, pastorul Ionescu afirma că liderii vor da comanda doar pentru anumiți membrii ai familiei “unite”. Durerea ta, si-a vastei majoritati ca tine, contează mai puțin.

Cristian Ionescu vorbeste despre increderea (orbeasca) pe care protestantii o au in pastori ca si cum acea incredere trebuieste mentinuta chiar daca pe parcurs liderii religiosi renunta la transparenta fata de enoriasi. Bazat pe aceasta logica, Cristian Ionescu a adunat fonduri pentru organizarea protestelor, deplasari etc pt cazul Bodnariu dar nu se simte dator sa de-a un raport financiar celor care s-au implicat financiar in acest proiect, sa stie si ei cum s-au cheltuit acei bani (timpul si deplasarile cui si cu ce rezultat sau chiar era nevoie de acele deplasari? Nu se putea comunica altfel? Cine sunt mai exact cei care au primit bani si ce sume?)

Aceasta ar insemna “transparenta”.  Ionescu pledeaza, insa, pentru incredere orbeasca in pastori chiar si in absenta transparentei. In orice alte organizatii laice o astfel de abordare ar parea dubioasa. La evanghelici se merge pe ideea ca pastorii sunt infailibili sau incoruptibili, orice solictare privind transparenta fiind considerata “obraznicie”.

Apoi, pastorul Ionescu din Chicago ne spune ca una dintre conditiile pe care cel cazut intre talhari trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de ajutorul evanghelicilor samariteni de sub comanda sa este ca “victima sa fi fost bun crestin si inainte de-a fi lovit de soarta, nu doar dupa aceea”.

Aceasta atitudine ilustreaza foarte bine atitudinea preotului si-a levitului din pilda domnului Isus care “au trecut pe alaturi”. Probabil s-au uitat la cel cazut intre talhari si au vazut ca nu e de aceeasi religie cu ei sau nu a fost la nivelul sfintiilor lor. Daca omul cazut intre talhari ar fi fost unul cunoscut ar fi fost altceva…

Interesant este faptul ca domnul Ionescu ne avertizeaza ca, comunitatea pe care domnia sa o conduce nu va iesi in strada pt oricine. Acest “oricine” este chemat insa sa se mobilizeze pentru cei privilegiati. Cu alte cuvinte, tu trebuie sa-i consideri membri de familie pe credinciosii apreciati de Ionescu sau alti pastori din tagma sa, in timp ce ei s-ar putea sa nu te considere un membru pentru care merita sa se implice daca ajungi la ananghie. “Sunt prea multi cazuti intre talhari, prea multi copii luati de Barnevernet. Nu ne putem implica pentru toti. Pentru familia X ne-am implicat pt ca au rude la Y in biserica, sunt neam de pastori, prieteni cu pastori si apropiati ai pastorilor.

Oare cum au ajuns acesti propovaduitori ai smereniei sa centreze totul in jurul lor?

Daca masele de credinciosi il vor lua in serios pe Ionescu si vor crede cand sugereaza ca pastorii trebuie sa decida in dreptul enoriasilor pentru care om cazut intre talhari sa se implice, atunci rolul lui Dumnezeu va fi luat de pastor iar numarul si asa alarmant de lingusitori pe langa fetele bisericesti va creste alarmant.”

Toamna plecărilor

 

Au plecat mai întâi

cocorii

încolonaţi ca într-o paradă

fastuoasă de gondole

şi luând în zborul lor

spaima copacilor

şi gingăşia firului de iarbă

nins şovăielnic de roua

dimineţilor timpurii

după cocori s-au zbenguit frunzele

să-şi ia tălpăşiţa

de pe braţele vânjoase

ale copacilor

şi să golănească pe alei

măturate de vânt-

semn al autonomiei lor

autumnale

a venit apoi

rândul nostru de plecare

şi-am început să comandăm

picioarelor şi mâinilor

că nu e treaba lor

cee ce se întâmplă pe-afară

că şi aşa drumurile

se scurtează cu câţiva centimetri

la fiecare zvâcnitură de tâmplă

şi-n loc să mergem

am început să vorbim cu ele

despre mers şi intoleranţă

la depăşirea vitezei

de circulaţie

înima însă

privea cu întristare

la gropile săpate de toamne

pe cărările ei către mădularele

cu care întreţinem conversaţia

iar la un hop

se poticni

şi începu să urle la ambulanţele

din scoarţă

intrate şi ele într-un regim

sever de îndelungată conservare

în zadar…

pierdusem mersul trenurilor

iar toamna ne cuprinsese şi pe noi

în poala rochiţei ei ucigaşe

(Iosub, Petrea – Poemele toamnei, Vaslui, Editura Thalia, 2009)

 

Profesor, filosof, poet, publicist Petrea Iosub s-a născut la 20 iulie 1938, din părinţii Natalia şi Gheorghe, în comuna Coropceni, judeţul Iaşi.

A urmat cursurile primare şi gimnaziale  în satul natal  şi şcolile din Dolheşti şi Ciorteşti;  studiile liceale le-a făcut la Liceul Naţional din Iaşi.

Încă din timpul liceului este membru al cenaclului literar patronat în anumite întruniri de poeţii Nicolae Ţaţomir, Nicolae Labiş şi Florin Mihai Petrescu. Din acest forum mai făceau parte  foştii săi colegi Dan Laurenţiu (Ciobanu), Cristian Simionescu, Adi Cusin (elev la Negruzzi), prozatorul Ionel Popescu, ş. a.

Este absolvent al Facultăţii de filosofie a Universităţii “Al.I. Cuza” din Iaşi, cursuri de zi, durată 5 ani, promoţia 1964, susţinându-şi examenul de licenţă cu lucrarea “Filosofia românească şi revista Contemporanul”.

În timpul studiilor academice participă la întâlnirile Cenaclului municipal şi Cenaclului studenţesc, patronat în câteva rânduri de Geo Bogza, publică în Flacăra Iaşului  şi colaborează săptămânal la Radio Iaşi. Profesorul va fi mereu în contact cu mari personalităţi ale artei şi culturii, oameni de ştiinţă, academicieni, în care un rol esenţial l-a avut distinsul filosof Ernest Stere şi va închega durabile prietenii cu reprezentanţi de frunte ai generaţiei sale, poeţi de aleasă sensibilitate şi profunzime.

După absolvirea cursurilor universitare a fost profesor la liceele din Negreşti şi Vaslui, redactor şef adjunct al ziarului  Vremea nouă, şef al Sectorului învăţământului de stat, director,  inspector şcolar de specialitate, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, director la Colegiul Economic “Anghel Rugină”.

Publică periodic în Contemporanul,  Cronica, Economistul,  Naţiunea, Scânteia, Academica (revista Academiei Române), Anuarul Muzeului “Ştefan cel Mare” Vaslui, etc.

Ca redactor şef-adjunct al cotidianului Vremea nouă orientează activitatea spre abordarea cu profesionalism şi virulenţă a domeniilor sociale şi economice, deschizând accesul larg unor intelectuali de valoare în paginile ziarului, printre care Ion Gugiuman, Ion Alexandru Angheluş, Ion Iancu Lefter, Avram D. Tudose,  cât şi unor tineri care se vor împlini prin creaţia literară şi ştiinţifică şi în publicistică.

Îşi susţine gradele didactice în învăţământ  (definitivat – 1967,  gradul didactic II –  1980, grad didactic I –  1982) cu rezultate excelente.

În anul 1973  se înscrie la doctorat la Universitatea din Iaşi, iar în 1975 încheie ciclul celor 3 referate şi 4 examene şi îşi pregăteşte finalizarea tezei. Dispariţia prematură a prof. univ. dr. Ernest Stere îl decepţionează. Este transferat oficial la Universitatea Bucureşti, în coordonarea prof. univ. dr.  Alexandru Boboc, pentru susţinerea lucrării. Abia în 1985 se decide să  susţină  teza de dizertaţie  intitulată “Tipologia experienţei în filosofia contemporană” în faţa unei comisii naţionale formată din academicianul Alexandru  Boboc, prof. dr. univ. Ion Tudosescu, prof. dr. univ. Titus Raveica, prof. dr. univ. Tudor Ghideanu şi prof. dr. univ. Gheorghe Cazan. Calitatea deosebită şi originalitatea temei lucrării, modalitatea abordării unui subiect de mare interes pentru filosofie, competenţa interpretării şi a soluţiilor, vasta bibliografie utilizată,  dar  şi modul de expunere au captivat auditoriul, obţinând elogioase aprecieri.

Ca director de liceu şi inspector şcolar general este iniţiatorul unui plan curajos de reformare a învăţământului, punând accent pe reconstrucţia reţelei de şcoli, obţinând  pentru finalizarea lucrărilor (1995-1996),  peste 40 miliarde lei, introducerea aparaturii de informatică, autonomizarea învăţământului în raport cu factorul politic, aspecte reflectate în cele peste 60 intervenţii în presa centrală şi locală, Radio Iaşi şi Bucureşti, la televiziuni.

Este un animator al schimbării opticii şi metodologiei inspecţiei şcolare, ale managementului în domeniu şi stimulează dotarea şi sporirea rolului bibliotecii în pregătirea elevului şi educatorului, introducând, pentru prima dată, în şcoli 10 exemplare (36 volume, fiecare cu CD) din Marea enciclopedie britanică.

Iniţiază şi conduce ziarul Glasul cetăţii,  revista şcolară La Steaua, înfiinţează Fundaţia Didactică “Ştefan Bârsănescu”, iar în cadrul ei sprijină şi conduce revista Ethos, ca semn al preţuirii marilor săi fondatori Nicolae Bagdasar şi Ştefan Bârsănescu.

Sub patronajul său se consolidează sala de sport şi clădirea liceului, este construită “Rotonda”, ia fiinţă  Fundaţia Ştiinţifică “Anghel Rugină”.

Odată cu reconstrucţia, extinderea şi modernizarea Liceului nr. 2 Vaslui, împreună cu academicianul Anghel Rugină, reuşeşte înscrierea pe coordonate competitive a acestei unităţi de învăţământ, lucru reflectat în sesiunile internaţionale de informatică susţinute anual în acest liceu. Iniţiază, cu sprijinul Academiei şi al Ministerului Tineretului şi Sportului, un curs de vară de Cultură şi civilizaţie românească pentru elevii, studenţii şi profesorii români din Ucraina, Basarabia, Iugoslavia şi alte ţări limitrofe.

            Reforma începută în şcoală va fi extinsă la nivelul întregului sistem de învăţământ din judeţ prin numirea sa ca Inspector Şcolar General, la 1 iulie 1995. În timpul cât este coordonatorul Inspectoratului Şcolar,  urmăreşte şi realizează câteva obiective de mare interes: reabilitarea, prin consolidare, a peste 27 şcoli generale şi a 4 licee: “Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad, “Anghel Rugină” şi Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Liceul Industrial Negreşti, construirea sediilor Casei Corpului Didactic şi al Inspectoratului Şcolar.

Fiind înştiinţat de amploarea activităţii de reconstrucţie şi de faptul că o parte din şcolile vasluiene beneficiază, printre primele din ţară, de elemente de modernizare, academicianul Anghel Rugină va menţiona, într-o scrisoare din 8 martie, 1996: “Prietenul meu Iosub nu poate să stea liniştit şi să se bucure de roadele obţinute la Liceul A. Rugină, ci cu o vigoare fizică şi intelectuală fără pereche încearcă să-şi întindă câmpul de activitate prin iniţierea unei adevărate revoluţii pedagogice şi sociale, în spiritul lui Spiru Haret, pe toată întinderea judeţului Vaslui.”

De-a lungul anilor, în simpozioane locale, zonale şi naţionale a susţinut peste 500 de comunicări, menţinând totodată legături neîntrerupte cu forurile academice şi universitare, bucurându-se de aprecierea şi prietenia unor mari personalităţi.

Bogata sa cultură umanistă şi ştiinţifică, experienţa de viaţă şi dragostea faţă de oameni şi valorile lor îi permit, într-un climat total răvăşit şi dezorientat, să atenueze relaţiile conflictualizate şi animozităţile şi să polarizeze eforturile profesioniştilor adevăraţi spre atingerea unor obiective de mare interes pentru reforma învăţământului din zonă. Interogativ şi exigent cu sine, dar dialogant cu ceilalţi – în stil maieutic – profesorul Iosub demonstrează prin activitatea sa şi defineşte remarcabil cum ar trebui să fie un lider didactic: “extrem de cultivat şi mobil în gândire şi acţiune, cooperant, dar nu  lipsit de exigenţă când e vorba de interesele şcolii”. Iar în evaluarea directorilor preciza într-un interviu: “…o să pornesc de la nivelul cum au visat ei şcoala şi dacă au coborât ceva din fiinţa lor onirică în realitatea pe care o vede toată lumea. De ce? Pentru că mi se pare că unii au visat coşmaruri şi au fabricat din şcoală coşmaruri reale şi pentru colegi şi pentru elevi”.

Încâlceala vremurilor, îmbulzeala nonvalorilor de a se impune, lipsa de orizont a unora, manifestarea răutaţii şi  negativismului altora, îl fac pe profesor să consemneze în lucrările sale:

          “Pasiunea, efortul şi pregătirea au început să fie apreciate şi, pentru prima dată, după câteva luni, am văzut zâmbind oameni care nu ştiu că există pentru ei o asemenea bogăţie”.

“Ura trebuia convertită în toleranţă, patima în pasiune, condescendenţa în prestigiu recunoscut, profesia în act profund şi pasionat de cultură, lenea în hărnicie, prostia trebuia învăţată să se ruşineze şi să respecte inteligenţa şi cultura, agresivitatea în decenţă şi dialog civilizat ca formă de eliberare energetică, şi ca îndemn pentru următorii directori;”

“Învaţă să lupţi până şi cu propria ta neputinţă, pentru că cu răutatea şi îndârjirea lumii te vei întâlni la tot pasul, dar să nu te laşi atras în vârtejul urzitorilor de intrigi şi de distrugeri morale. Învaţă că numai cultura are darul de a face oameni, în timp ce natura naşte creaturi care nu au nici un rost dacă nu sunt adăpate mereu, iar şi iar, la izvoarele dătătoare de nobleţe ale cunoaşterii şi acţiunii…

De va fi să îngenunchezi vreodată, s-o faci nu pe la uşi lustruite cu fală, ci în faţa propriei tale conştiinţe care este adevărată icoană a sufletului. Să ai întotdeauna răbdarea raţiunii şi demnitatea argumentului clădit pe ştiinţă şi pe înţelepciune, căci numai astfel toate răfuielile se vor dizolva în bârfe şi se vor stinge cu timpul, iar tu vei rămâne ca un stâlp neclintit al următorului următorului” (Sechestraţi în tranziţie)

            Robusteţea şi optimismul gândirii sale, mereu nevoia de a “ctitori” se regăsesc  nu numai în comportamentele şi atitudinile cotidiene cu care a înnobilat mulţi ani viaţa şi calitatea şcolii vasluiene, a sădit şi împlinit speranţe şi vise într-o perioadă de degringoladă morală şi economică, ci mai ales în lucrările sale.

Profesorul Petrea Iosub caută mereu omul şi acolo unde îl găseşte încearcă să-l pună în valoare cu toate resursele sale psihice şi intelectuale, sădindu-i încrederea în sine şi puterea de a se dărui cu ce are mai bun şi mai luminos în propria fiinţă.

Omului Petrea Iosub i-a fost predestinat să îmbrăţişeze profesia de dascăl.  Nu poate fi o dovadă mai grăitoare în acest sens decât maniera în care îi descrie la superlativ pe elevii săi:  “… Copii frumoşi, sensibili, dăruiţi de natură, inteligenţi şi harnici”, “…luminile pure din ochii copiilor mei, care-mi sunt atât de dragi pentru deşteptăciunea, inteligenţa şi marea lor frumuseţe morală şi intelectuală”.

Aleasa pregătire şi prestigiul său profesional sunt apreciate pe măsură de către specialişti universitari şi ministeriali, inclusiv de Misiunea de evaluare a Băncii Mondiale, care, în documentul final, consemnează: “În particular, în Vaslui, Misiunea  doreşte să-şi exprime admiraţia pentru extraordinara primire, excelenta activitate şi profesionalismul conducerii Inspectoratului şcolar al judeţului” (Raportul Misiunii B.M., Bucureşti, 14 iunie, 1996).

Înalta sa ţinută  profesională şi civică, echilibrul şi înţelepciunea în relaţiile cu ceilalţi, bunătatea şi omenia pe care le degajă s-au impregnat puternic în structura relaţiilor din comunitatea şcolară, rămânând  ca valori acoperite de neuitare în sufletele generaţiilor pregătite de domnia sa, în conştiinţa colegilor şi a părinţilor, în patrimoniul spiritual al acestei instituţii în plină ascensiune. Ca semn al recunoaşterii prestaţiei sale de profesor şi manager al învăţământului din judeţ, în anul 2005 i se conferă Diploma de Excelenţă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Profesorul dr. Petrea Iosub si-a pus amprenta şi în domeniul cercetării şi creaţiei filosofice (scrieri filosofice) şi al creaţiei literare (poezie, eseu, publicistică). Mărturie stau lucrările semnate de autor şi însemnările elogioase ale oamenilor de cultură care le-au citit.

Cărţi publicate: Elemente de arheologie metafizică, Editura Odeon,  Iaşi, 2000; Omul – O  fiinţare privilegiată”, Editura Thalia, Vaslui,  2003; Pluralismul ontologic, (modelări şi tipologii), Editura  Thalia, Vaslui, 2004; Metafizica existenţei, Thalia, Vaslui,  2007; Lucian Blaga – Metafizica, Editura Thalia, Vaslui, 2008;  Alexandru Boboc sau Intrarea în permanenţă, Editura Thalia, Vaslui, 2008;  Incursiuni de arheologie metafizică, Editura Thalia, Vaslui, 2010 ; Avatarurile conceptului de filosofie”, Editura Thalia, Vaslui,  2011; Sechestraţi în… tranziţie, publicistică,  Editura Thalia, Vaslui, 2002; Însemnări pasagere, publicistică, Editura Thalia, Vaslui, 2003; Semnele trecerii, versuri, Thalia, Vaslui, 2006; Poemele toamnei, versuri, Editura Thalia, Vaslui, 2009; Contemporan cu viitorul, (file de istorie),  Editura Thalia, Vaslui, 2006 (coautor); Anghel Rugină – Omul şi Savantul, Editura Thalia, Vaslui, 2010  (coautor); România – între  umilire şi demnitate”, Editura  Thalia, Vaslui, 2013; Scrisori către „a” mic, (portrete şi pamflete), Editura  Thalia, Vaslui, 2014; Pagini de filosofie românească, Editura Thalia, 2015.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!

Vasilica Grigoraş

 

MARE, PE COAMA VALURILOR TALE…

 

La ora când se frânge amurgul, înspre seară,
Când, sângeriu, soarele-i pe boltă răstignit,
La ora, când ziua se-nchină nopţii iară,
Până ce întunericul s-o prindă-n gheară,
Mă-ndrumă paşii spre tine, mare… am venit!

 

E ora asta, plină de mister ce mă pătrunde,
Când simt nevoia, dureros, să mă scufund…
Să mă alinte valul tău şi printre unde,
Copilăroasă, printr-ele să mă pot ascunde,
Mare… în pântecul tău, adânc să mă afund!

 

La ţărm, îmi voi lăsa suspinul sugrumat,
Briza dulce, prin păr să mă dezmierde…
Gustul sărat să-l simt, aerul înmiresmat,
Valul, spre ecoul ce de departe m-a chemat,
Mă duce şi-n vârtejul dorului mă pierde!

 

Pe strunele zefirului, cu mâna-mi tremurândă,
Punte peste lumi fac, cu arpegii în cascadă…
Să n-apuce noaptea, cea rece şi flămândă,
În mreje să mă prindă, aşa cum stă la pândă,
Ochii să mi-i fure, ca zarea să nu-mi vadă!

 

Voi ieşi în pripă, la mal, să-mi fac zăgaz,
Să-mi stăvilesc extazul, ca să nu-mi mai plece…
Nu vreau să-l fure, în jocul mării vreun talaz,
Să mă mai bucur încă, mai cer un pic răgaz,
Pe coama valului, spre alte lumi să mai pot trece !

 

TĂRÂMUL DIN ZARE

 

Acum, am să plec cu mâinile-n buzunare,
Uşor ca un fulg, pe aripi de fluturi,
Lăsând în urmă-mi amintirile amare,
Ca praful pe haina veche ce-o scuturi .

 

M-oi duce cu vântul, acolo-n depărtare,
La stelele sclipitoare pe boltă-n puzderii…
Unde tărâmul se-ngeamănă cu ceru-n zare
Şi sunetul se pierde pe buza tăcerii.

 

Chiar nu-mi mai pasă de lucrurile făcute…
Le las pe toate sub talpă, în urmă…
Grămadă le-nchid şi vrute şi nevrute,
În sertare, acolo unde trecutul se curmă !

 

Nu vreau să mă pierd în lucruri mărunte,
Să caut motive, iar să-ncerc să dezmint…
Că timpul s-ascunde în plete cărunte,
Chiar de le-oi spune că-s fire de-argint…

 

Cele citite prin cărţi, îmi par basme,
Sunt vise frumoase, dar nu pe-astă glie…
Aici e altfel, ca un dans de fantazme,
Ce se-nvârt între durere şi melancolie…

 

Fluierând, plec boem, trag la toate un şut…
Cu sârmă am să-ngrădesc trecutul de prezent…
Socoteli am să-nchei, telefonu-l las mut,
Că de azi, la orice chemare, eu fi-voi absent !

 

O altă viaţă am să caut, c-un alt ideal,
Flămânzi imi sunt ochii de minuni sămai vadă…
Vreun alt tărâm în zare, un Eden caut, nu ireal,
Cu sori, fluturi, multe flori şi fructe in livadă!

 

UN ULTIM GÂND…

 

De când iubite ai plecat,
Ce multă apă a curs pe râu…
Şi câte-altele-au secat,
Iarbă, frunze s-au uscat,
S-au spulberat boabe de grâu…

 

De când iubite te-ai tot dus,
Nici zorile nu au culoare…
Fugit-a roşul din apus,
Soarele nu mai zâmbeşte sus,
Nu mai răsare nicio floare…
Nici păsările nu mai cânta,
Nici fluturii parcă nu zboară…
Inima-i cu-aripa frântă,
Un pumnal încet se-mplântă,
Fiece zi mai mult să doară…

 

A jale doar buciumul sună,
Eu nu-mi mai găsesc leacul…
Că-n loc de simfonii, îmi tună,
Se crapă cerul de furtună,
Şi de tristeţe-mi plânge veacul…

 

Privesc doar zilele în calendar,
Şi-n ochi o lacrimă se-usucă…
Păstrez pe buze-un gust amar,
C-o veste n-am primit măcar,
Pe ape-mi las gândul să se ducă…

 

La tine poate-o să ajungă,
Purtând mireasma mea de roze…
C-amintirea să-ţi străpungă,
C-a trecut vreme-ndelungă
Şi azi, iubite-s doar în poze…

 

 

 NORA

Grecia

Atena

 

„Secretul succesului constă în a vrea să câștigi și a ști să pierzi.”

—    N. Machiavelli

 

   Brazilia este cea mai mare putere economică națională a Americii Latine. Orașul Rio de Janeiro a fost desemnat oraș gazdă în cadrul celei de-a 121-a Sesiuni a Comitetului International Olimpic, desfășurată la Copenhaga, Danemarca în luna octombrie 2009.

   Orașul Rio de Janeiro este primul oraș sud-american care găzduiește Jocurile Olimpice de vară, al doilea din America Latină (1968) și primul din Emisfera sudică (după 2000), probele sportive desfășurându-se pe 33 de arene răspândite în 4 părți ale orașului: Barra, Copacabana, Deodoro și Maracanã.

   Torța olimpică a fost aprinsă la templul Herei din stațiunea Olimpia – oraș din Grecia cunoscut ca loc de desfășurare a Jocurilor Olimpice în perioada clasică –, în data de 21 aprilie 2016, iar în 27 aprilie ea a fost înaintată organizatorilor brazilieni la Atena, cu o scurtă oprire în Elveția pentru a vizita sediul Comitetului Internațional Olimpic, Muzeul Olimpic din Lausanne și Biroul Națiunilor Unite de la Geneva. Pe pământ brazilian a intrat în data de 3 mai, a trecut prin 300 de orașe ale țării și punctul culminant a fost aprinderea torței pe stadionul Macaranã, în data de 5 august, când am putut vedea ceremonia de deschidere.

   Jocurile au loc în perioada 5-21 august 2016, cuprinzând 28 de sporturi, la care participă 11.000 de sportivi.

   Brazilia este o țară tropicală, a 5-a cea mai mare țară din lume, al doilea stat din lume, după SUA, cu cele mai multe aeroporturi, funcționale fiind – 2.500 de aeroporturi. Are cea mai mare populație de religie catolică, reprezentând 64% din populația țării. Simbolul creștinismului brazilian este acel impresionant monument reprezentând pe Iisus Mântuitorul, amplasat în sudul orașului Rio de Janeiro, pe muntele Corcovado (780m), construit între 1926-1931 și având o înălțime de 30 metri, un piedestal de 8 metri înălțime, cu brațele având o lățime de 28 metri, confecționat din beton armat, pentru a rezista vânturilor puternice și eroziunilor. Statuia a fost realizată de sculptorul român Gheorghe Leonida, cel care a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale și care, în vremea comunismului ateist din țara noastră, a fost complet ignorat.

   Știind cum începem fiecare zi de lucru – cu o ceașcă de cafea pe masă sau pe birou – ne amintim că Brazilia este cel mai mare producător de cafea din lume; reprezentând o treime din cafeaua consumată pe plan mondial, cu o mare diversitate de tipuri de cafea, datorită diferenței dintre soluri, climă și specii ale arborelui de cafea, dar și diferitelor tehnici de cultivare practicate în regiunile țării.

   Cultura braziliană este foarte diversificată datorită caracterului complex al societății. O lungă perioadă Brazilia a fost o colonie portugheză, de aici influența limbii portugheze – ea fiind limba oficială a Braziliei, deși se vorbesc limbi europene ca: germana, italiana, chiar și japoneza –,  a catolicismului – fiind statul cu populația cea mai mare a catolicilor din lume –, și a stilului în arhitectură. Explicația faptului că se vorbesc atâtea limbi este aceea că începând cu secolul al XIX-lea, Brazilia și-a deschis frontierele imigranților și au intrat în țară persoane din foarte multe state, majoritatea fiind de origine italiană, portugheză, spaniolă și germană, ceva mai târziu – imigranți din Asia, mai ales din Japonia și Orientul Mijlociu. În Brazilia trăiește cea mai mare populație de origine italiană din afara frontierelor Italiei, cea mai mare populație de origine japoneză din afara teritoriului Japoniei, mai mulți libanezi decât în Liban și cea de-a doua populație ca număr de origine germană care trăiește în afara statului german. Țara poate fi model pentru lumea întreagă privind toleranța. Datorită acestui fapt au țâșnit idei și s-a statornicit o cultură originală, plină de elan și dragoste de viață.

   Germanii și italienii au contribuit semnificativ la cultura Braziliei, dar preponderentă a fost influența popoarelor autohtone și care se poate observa mai ales în arta culinară, muzica vibrantă și dansul –  expresie a tinereții, optimismului și frumuseții. Și să adăugăm faptul că fotbalul este sportul cel mai popular în Brazilia, iar anualul Carnaval de la Rio este cea mai mare petrecere a lumii.

   Regizorul brazilian care a regizat spectacolul, a început cu prezentarea istorică a țării sale, ajungând până în a revela prezentul prin scene superbe în care predomina muzica, dansul; Gisele Bundchen, superbul fotomodel brazilian, a traversat maiestuos arena, în aplauzele spectatorilor.  Regizorul a transmis totodată mesajul de atenționare asupra protejării naturii de pe planeta noastră, înțelegând și protejarea civilizației la care a ajuns omenirea în general și arătând, în mod sugestiv, posibilele pericole în cazul neglijării avertismentelor ecologice.

  A urmat defilarea celor peste 200 de națiuni, în ordinea alfabetului portughez. Se putea urmări numărul participanților fiecărei țări, deci și numărul restrâns al delegației tării noastre. Dar, mai bine mai puțini și valoroși!

   Elanul arzător al participanților dezvăluit la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice ne-a impresionat. Stând comod în fotolii, am privit minunatul spectacol, culorile fascinante și fantezia concepută de organizatori; de asemenea exuberanța tuturor celor ce defilau pe arenă, dar și a celor care priveau defilarea, întâmpinând reprezentanții fiecărei țări participante cu frenetice aplauze. Uralele se auzeau în valuri, costumele divers colorate cu puternice culori, creatoare a unui admirativ metisaj, transmiteau elan tuturor participanților, dar și celor trei miliarde de spectatori de pe întreaga planetă. Au fost momente de afirmare a fraternității, de iubire și speranță.

   În finalul spectacolului, am putut vedea ultimii metri parcurși ai torței olimpice, ținută în mâna maratonistului brazilian Gustavo Kuerten, cel care a aprins flacăra olimpică.

   Așteptăm cu înfrigurare momentele de luptă pentru afirmarea valorilor în domeniul sportiv al fiecărei țări. Să le urăm succes! Oh, cât de valoroase sunt, pentru viața fiecăruia, minutele de succes!

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Feminitatea este o calitate şi o caracteristică importantă, ce ţine de latura psihologică a unei femei. Componentele ei sunt blândeţea, răbdarea, bunătatea, sensibilitatea. Feminitatea se poate învăţa şi educa şi se poate manifestă în funcţie de împrejurări. Societatea noastră apreciază feminitatea şi aşteaptă de la orice femeie să fie feminină în felul ei propriu. Despre feminitate şi despre modul în care aceasta trebuie înţeleasă şi dezvoltată vorbeşte şi  cartea Ligiei Seman, „Domnind peste împrejurările vieţii. Un studiu devoţional despre: valoare, putere, scop şi psihoterapie feminină”.  Autoarea li se adresează femeilor, în dorinţa de a le ajuta în depăşirea problemelor personale. Cum să faci faţă momentelor dificile din căsnicie, cum să îţi susţii şi să îţi formezi copilul, cum procedezi atunci când totul pare să îţi fie împotrivă, cum te manifeşti faţă de cei cu care te întâlneşti pentru închinare şi părtăşie sunt tot atâtea întrebări la care cititoarele vor găsi răspuns, în studiul realizat de Ligia Seman.

De altfel, „Domnind peste împrejurările vieţii” prezintă aplicarea unor metode de psihoterapie creştină şi cu siguranţă, că pentru multe cititoare va fi un lucru cu totul deosebit faptul că Biblia le poate ajuta să facă faţă nevoilor curente, de zi cu zi. Într-o lume ce le propune femeilor tot felul de trucuri, tabieturi şi reguli surogat pentru a rezista la serviciu, în familie şi în biserică, „Domnind peste împrejurările vieţii” le va convinge că prin Cuvântul lui Dumnezeu pot să obţină vindecare spirituală, cu implicaţii pozitive asupra vieţii lor. Acelea care vor deschide acest volum, vor vedea că autoarea a îmbinat într-un mod fericit, studiul Cuvântului cu metode psihoterapeutice de o certă valoare.

„Domnind peste împrejurările vieţii” – o carte de eseuri împletită cu psihoterapie, cu adresabilitate feminină şi soluţii având temei Biblia – vine după alte trei romane de succes ale Ligiei Seman. Cartea a apărut în 2006, la editura Cetate, Deva. Cunoscută cititorilor pentru romanele sale creştine, “Funiile dragostei” (1995), “Handicapul conştiinţei” (1999) şi “Tragedie şi triumf” (2004),  autoarea urmăreşte să demonstreze în volumele pe care le-a scris că dacă nu ar exista Acest Cineva – Dumnezeu, care să ofere un cadru de referinţă, omul ar fi ca o corabie purtată de valurile vieţii, aruncată de pe un mal pe altul, fără o busolă după care să se îndrepte, fără o ţintă spre care să navigheze. În cărţile Ligiei Seman, dorinţa de a-i ajuta pe cititori să găsească acest cadru de referinţă, portul înspre care să navigheze pentru a-şi redobândi identitatea – rămâne obiectivul de bază, firul călăuzitor.

„Domnind peste împrejurările vieţii” le propune cititoarelor o sistematizare a metodei de studiu biblic, care să le conducă la vindecare interioară. Pe parcursul a 11 săptămâni, acestea pot traversa un itinerariu spiritual menit să le îmbogăţească sufleteşte şi să le ofere puterea de a domni peste diferitele circumstanţe ale vieţii. Fiecare capitol se încheie cu un verset de memorat şi cu concluzii recapitulative. „Spunea un om înţelept: „Dumnezeu Se plimbă cu chibritul printre casele noastre şi aprinde pentru binele nostru ceea ce am zidit, uneori, cu trudă şi renunţări. Şi-o face de mai multe ori…” Noi plângem şi ne simţim dezorientaţi, nemaiavând puterea de a construi ceva. De fapt, numai atunci am înţeles lecţia: „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc.” (Ps. 127:1) Cartea de faţă le învaţă pe cititoare cum să îşi zidească o casă pe stâncă, pentru ca şuvoaiele împrejurărilor vieţii să nu aibă puterea de a le lăsa fără un adăpost spiritual.

Începutul acestei călătorii de vindecare interioară este fundamentat pe ideea că orice femeie are preţ în ochii lui Dumnezeu. Lucrul acesta este esenţial, pentru că de obicei, se întâmplă ca tocmai femeile să fie privite în societate ca având o valoare inferioară bărbatului. Şi de aici, se nasc o serie de lucruri nefericite, aducătoare de probleme. În prima săptămână, pe parcursul a cinci zile, orice femeie care studiază ajunge să înţeleagă că „oglinda cerului, Cuvântul lui Dumnezeu, arată imaginea întregii făpturi a femeii.” Înţelegem deci, că slăbiciunile” unei femei „indică faptul că are nevoie ca puterea Lui să se adauge puterii” ei limitate.

Mai departe, vedem că lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare femeie, venind în întâmpinarea nevoii de protecţie cu care aceasta a fost creată. Câte categorii de femei sunt? Din ce categorie faci parte şi cum să îţi asiguri protecţia pentru viitor, iată doar două din întrebările cărora autoarea le răspunde folosind Biblia şi metode eficiente de consiliere creştină.  Rezultatul este că nici mai mult, nici mai puţin, „umblarea cu El, încrederea deplină în El”, le-a schimbat femeilor pe care Ligia Seman le prezintă ca exemple, pe deplin, viziunea asupra vieţii. În continuare, în a treia săptămână de studiu, constatăm că El împlineşte nevoia de iubire ce a fost sădită la creaţiune, în inima oricărei femei. „Cum să pornim în căutarea adevăratei iubiri alături de partenerul nostru? Acest tip de iubire presupune efort şi disciplină”, ne spune Ligia Seman în cartea sa. Evoluând de la particular către general, aceasta extinde ideea şi se întreabă: „Să fie oare asemănător şi în relaţia cu Domnul? A sufocat oare stilul nostru „feminin” ceea ce trebuia să ne aducă frumuseţe, motivaţie şi putere de luptă?”

Nu este suficient însă, ca femeie, doar să primeşti iubire, ci trebuie să o şi dăruieşti şi de aceea, în săptămâna a patra, studiem modul în care o femeie poate să dăruiască iubire pe calea indicată de Dumnezeu. Viaţa este complexă şi să nu uităm că „frământările, eşecurile, tragismele, bucuriile, câştigurile sau pierderile fac parte din viaţa noastră.” Mai poţi dărui deci iubire, când ai parte de suişuri şi coborâşuri? Când ţi se pun beţe în roate şi trebuie să faci faţă la tot felul de situaţii şi presiuni exterioare, te mai simţi capabilă să oferi iubire? Cum să ai o stare de spirit bună, încredere în ceea ce eşti, în ceea ce poţi şi în ceea ce ştii să faci, când totul îţi este parcă, împotrivă? Soluţia? Legea Duhului de viaţă.

Pe drumul devenirii spirituale, observăm cum Duhul lui Dumnezeu le dăruieşte femeilor acea putere de a domni peste o fire rebelă, ce generează probleme la orice pas. „Dacă şi tu vei înţelege cu adevărat soluţia, vei fi schimbată şi odată cu tine şi lumea din jurul tău. Dumnezeu nici nu-ţi cere mai mult!” Astfel, trecem la o latură biruitoare şi pricepem cum începe să devină realitate ceea ce promite Cuvântul, şi anume, că orice femeie poate domni peste împrejurările vieţii. „Soluţia este să-L lăsăm pe Dumnezeu să trăiască viaţa Lui în noi. Sfârşitul nostru este începutul lui Dumnezeu! Salvamarii ştiu că nu poţi salva un om de la înnec, decât după ce a renunţat să se mai zbată pentru a face el însuşi ceva.”

Să nu ne imaginăm că firea pământească va ceda atât de uşor şi de aceea,  în următoarea săptămână, ni se arată modul în care Duhul o ajută pe fiecare femeie să aleagă ascultarea de Dumnezeu, mai degrabă decât ascultarea de păcat. Cum se va realiza acest lucru? „În loc să caute rezolvarea în mijloacele posibile care nu au condus la îmbunătăţirea relaţiei”, orice femeie ar trebui să se prăbuşească în genunchi „cu lacrimi şi cu inima deschisă până în cele mai profunde cămăruţe ale ei, zicând: „Da, Doamne, am crezut că pot iubi prin propriile forţe, dar iubirea nu este aşa cum am vrut eu s-o arăt. Eu nu am iubit aşa cum am văzut că sunt atributele dragostei din 1 Corinteni 13; am vrut să amestec cu iubirea egoismul de a-mi cere drepturile. Nici acum nu pot altfel, dar Tu poţi să iubeşti prin mine.” Şi astfel, Cuvântul Său devine în oricare femeie rhema, adică un Cuvânt viu, lucrător.

În săptămâna a şaptea, cititoarele învaţă ce înseamnă să fie beneficiare ale legământului pe care o femeie credincioasă îl face cu Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, află cum se poate să primească o inimă de carne. Vinovăţia noastră şi neprihănirea Lui este una din realităţile pe care ar trebui să o avem necontenit în minte. „Îţi dai seama că El, care şade la dreapta lui Dumnezeu, cunoaşte atât de bine lupta ta cu tine însăţi, domeniile încă necâştigate, înfrângerile tale, piedicile tale, rigorile societăţii? Îţi dai seama ce înseamnă a fi în legământ cu EL?” Dacă orice femeie este conştientă că Dumnezeu îi ştie toate problemele, că o vede, de ce nu ar învăţa să I se închine prin laudă? De ce nu ar fi prin laudă, o beneficiară a legământului?

În următorul interval de şapte zile, se discută despre un concept ce poate părea dificil, dar este necesar – acela al jertfirii de sine, al zdrobirii, care formează în orice femeie „calităţile de blândeţe, smerenie şi dependenţă totală de Dumnezeu.” Cuvântul cheie al acestui capitol este zdrobirea, pe care Ligia Seman o defineşte „ca pe o operaţie în care Dumnezeu scoate inima noastră de piatră şi ne dă o inimă nouă. Numai cu această inimă, în străfundurile căreia Dumnezeu scrie legile Lui, noi vom putea să-L ascultăm, să-L iubim, să trăim în prezenţa Lui.” În acelaşi capitol, autoarea abordează şi subiectul misiunii femeii. Misiunea şi viziunea reprezintă cele două chei de boltă ale unei slujiri autentice. „Ar fi un lucru extraordinar dacă femeile ar înţelege că lucrarea lor pe pământ nu este să schimbe oameni, nici împrejurări, nici un soţ dificil, nici un adolescent rebel, nici mentalităţi greşite ale celor din jur. Dacă ar înţelege că lucrarea lor cea mai mare este să colaboreze cu Dumnezeu, astfel încât comoara cea mai de preţ din ele să poată fi pusă în valoare, cât de multe lacrimi şi-ar găsi sensul real la picioarele Lui, câte case şi biserici nu ar fi pline de… mireasma Duhului Său?”

De la creionarea misiunii, autoarea le conduce pe femei să primească viziunea Sa pentru această viaţă, în ceea ce priveşte rolul de soţie, pe care orice femeie şi-l doreşte. Ce înseamnă, de fapt, viziune? Ligia Seman ne oferă o definiţie proprie, menită să le ajute pe cititoare să reuşească să treacă dincolo de circumstanţe şi de aparenţe. „Viziune înseamnă a vedea scopul lui Dumnezeu pentru pentru viaţa ta, dincolo de tot ceea oferă prezentul.” Care este scopul? „Avem nevoie de o înţelegere specială a unicităţii scopului pentru vieţile noastre ca să fim motivate chiar în lucrurile mărunte pe care le facem, pentru că altfel, nu putem fi fericiţi.” Ca soţie, te poţi confrunta de multe ori cu situaţii mai puţin plăcute, iar Ligia Seman are meritul de a fi pus accentul tocmai pe latura practică a vieţii. „Cum te împaci cu faptul că în căsnicia ta…, mai întâi de toate, tu trebuie să te schimbi?” Poţi să ierţi? „Inima mea de femeie nu poate ierta în orice situaţie pe cei care m-au rănit sau respins, dar inima lui Hristos a iertat pe acei care L-au batjocorit, umilit şi răstignit.”

Iată de ce, în ceea ce priveşte viziunea pe care trebuie să o aibă o soţie, totul depinde de propria alegere. „Dumnezeu îţi dă pacea perfectă în familie, dacă vei alege drumul încrederii în El, astfel încât, cu ajutorul tău, soţul să nu piardă semnificaţia pentru care merită să lupte în viaţă. Urmează provocarea, care înseamnă să reuşeşti să îţi descoperi, ca femeie, capacitatea de a trăi fiecare zi alături de soţul tău, ca pentru cer. „Te provoc la viziunea lui Dumnezeu pentru viaţa ta, căutând să valorifici ceea ce încă nu e pus în valoare în soţul tău, ceea ce poate nu a fost spus în anii de căsnicie, ceea ce nu a fost trăit în puţinul timp pe care vi-l puteţi rezerva să fiţi doar voi doi.”

Dacă ţi-ai însuşit viziunea lui ca soţie, prozatoarea te invită să mai faci încă un pas. Apropiindu-ne de finalul cărţii, vedem ce înseamnă pentru o femeie să fie mamă şi ce viziune a avut Dumnezeu când a instituit familia. Este tulburătoare afirmaţia că „Dumnezeu consideră o mamă cea mai potrivită fiinţă de pe pământ cu care El să colaboreze în materializarea planului Său pentru copiii ei.” Mai mult, El a creat-o pe mamă cu instinctul de protecţie. Dacă în orice femeie există nevoia de a primi iubire şi protecţie, la rândul său, această este chemată să le ofere pe amândouă, în familie. „Atunci când Dumnezeu face legământ cu noi, în acest legământ include întreaga familie. Ai scopuri autentice pentru copiii tăi sau ele sunt influenţate de limitările tale, de lupta firească pentru protecţie, de pretenţiile tale, de  perfecţionism sau ambiţii egoiste?”

La final, în ultima săptămână, ne este conturat rolul femeii în familia lui Dumnezeu, adică în mijlocul bisericii. Biserica vine ca un moment de apogeu, ca o împlinire a tot ceea ce s-a spus până acum. Femeia, soţie şi mamă nu poate atinge desăvârşirea pentru care a fost creată, în absenţa părtăşiei oferite de biserică. Planul Său pentru viaţa ei este o părticică din planul Său pentru Biserică. „Viziunea Lui pentru tine este încadrată în Marele şi Eternul Scop privind Biserica.” Şi astfel, ajungem să înţelegem pe deplin semnificaţia Cuvântului viu, rhema, pentru că „numai în ambianţa părtăşiei putem descoperi acel rhema, acea cale a binecuvântării pentru famila noastră şi familia lui Dumnezeu.”

În încheierea acestei călătorii spirituale, fiecare femeie este îmbogăţită cu un arsenal în a duce luptele vieţii şi în a domni peste împrejurările acesteia, care vin asupra ei neîncetat. Cartea Ligiei Seman rămâne un volum de valoare, ce o va îmbogăţi spiritual pe cea care va avea dorinţa de a o parcurge şi de a aplica recomandările oferite aici. Acest studiu ar trebui să fie o prezenţă permanentă în viaţa oricărei femei, o sursă de informaţie şi o soluţie inedită, atât pentru problemele cotidiene, cărora trebuie să le facă faţă, cât şi pentru cele care apar pe neaşteptate. Recomand cartea Ligiei Seman ca pe o invitaţie şi o provocare la studiu personal şi la schimbare, ca pe o alternativă, dar şi ca pe o decizie de a gândi creativ şi a aborda strategic, viaţa.

Octavian D. Curpaș

Phoenix, Arizona