27 May
2016

Vavila Popovici: Despre onoare

„Onoarea este un amestec natural de respect pentru oameni și pentru sine”.– Voltaire

   Dicționarul definește Onoarea (din latina honos, honoris) ca integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste, reputație, prestigiu, faimă, vază. Sunt dați ca exemplu soldații, încă din cele mai vechi timpuri care, erau nevoiți să respecte un Cod de onoare. Pentru ei, onoarea a rămas o îndatorire constantă în conduita lor de războinici. Codul de onoare fiind aplicat în diferite compartimente ale vieții, și dorindu-se a fi bine definit, a inclus multe valori.

   Onoare – un cuvânt greu și care se rostește tot atât de greu în zilele noastre. Este cumva un cuvânt pe cale de dispariție? Cine mai dă valoare acestei virtuți și pentru cine onoarea mai reprezintă modul demn de a-si trăi viața? Mulți oameni au devenit indiferenți față de onoare, neînțelegându-i rostul în viață.

   Nu poți fi cu adevărat om fără să dobândești onoarea, fără să-ți asumi corectitudinea, punctualitatea, responsabilitatea cuvântului dat, a gestului făcut, și toate acestea nu de frica legilor făcute tot de oameni, ci pentru că așa îți dictează, în primul rând, bunul tău simț, pentru că el este condus de legile universului creat de Dumnezeu. A trăi cu onoare înseamnă a trăi respectându-ți ființa și respectând celelalte ființe din jurul tău, respectul fiind altă calitate și cine o practică, înțelege mai ușor ce este onoarea, se apropie cu o mai mare ușurință de ea.

   Noua generație nu ia seamă de această virtute, îi este străină, întrucât nu a învățat de la generația trecută – trăită în comunism – decât lipsa de onoare, lipsa de respect, necinstea, șmecheria, furtișagul. Și de cele mai multe ori s-a pus la dispoziția lor, a acestor comportări nesănătoase.

   Și totuși – ne întrebăm – cum a decăzut această virtute numită Onoare? Se va putea recuceri forța, eleganța și moralitatea ei? Oare nu depinde de fiecare om în parte? De educația pe care o primește și o îmbrățișează? Onoarea înseamnă să ne asumăm un principiu valoric, un cod valoric conform căruia să ne trăim viața. Pentru a ne încadra într-un astfel de trai, este necesar să avem voință în asumare și curaj în expunerea acestor valori. Să vorbim despre ele, nu să tăcem! Nu toți primesc prin educație aceste valori – deși ar trebui extinsă educația – și la baza societății întregi ar fi necesar să existe un cod valoric, după care să se ghideze fiecare cetățean. Care este codul de valori, astăzi, când „oameni cu carte” – cum se spunea cândva – s-au debarasat de onoare și au trecut la practici neonorabile, furt organizat în stil mafiot?

   Onoarea presupune valori asumate colectiv în societate. Or, când banii, puterea, notorietatea au devenit valori semnificative, poate un om să se numească onorabil? Da și nu! Când oricare dintre ele este dobândită în mod legal, da, este onorabil! Numai că, lăcomia banului și beția puterii, de cele mai multe ori, corupe. Curajul de a sta drept în fața nonvalorii, poate salva omul, atât pe cel bogat, cât și pe cel sărac, atât pe cel cu multă carte, cât și pe cel cu mai puțină carte. Curajul este un antidot al acestui virus numit dezonoare.

  Eroii cărților și filmelor respectă încă acest cod al onoarei. Ne place când îl găsim în lecturi sau în filme; ne place și ne impresionează această calitate a eroilor pe care ei o manifestă în ciuda, de cele mai multe ori a prețului mare pe care îl plătesc. Sperăm în acele momente că  vom redobândi în existența noastră acest cod minunat.

   Mi-am amintit de cele consemnate privitor la onoare, în cartea „File de Jurnal – Însemnări din Lumea Nouă”, editată în anul 2002. Am răsfoit cartea și am recitit filele scrise în anul 2001.

   Scriam despre un film văzut „Men of Honor” (Oameni de onoare), realizat în 2000, inspirat dintr-o întâmplare adevărată, cu doi actori minunați: Cuba Gooding jr. şi Robert De Niro. Către sfârșitul filmului lacrimi îmi curgeau pe obraz… Un film puternic, în care comportamentul uman era în atenția regizorului George Tillman. Morala filmului: Istoria este făcută de cei care sparg regulile. Acum, îmi amintesc de o cugetare de-a mea: „Istoria are nevoie de oameni buni sau nebuni, care să miște lucrurile din loc”, înțelegându-se că mișcarea trebuie făcută spre binele omenirii.

   Filmul este o poveste adevărată a unui negru care a ajuns primul până la rangul de Master Chief Diver, în marina Statelor Unite. Comandantul – alb fiind – , cu numele Billy Sunday, se opunea la început aspirației de rang al lui Charles – negrul –, dar cu timpul se ridică împotriva forțelor superioare care impuneau restricții negrilor, ajutându-l și riscându-și cariera. Este un moment de vârf al acestui film, când lipsit de un picior, negrul dorește să-și reia cariera și este supus unui test. Cu o ținută demnă, cu privirea împietrită prin care transpare perseverența, spune că sunt multe tradiții în marină și el le-a experimentat pe toate, „…dar mă aflu aici pentru a demonstra cea mai mare tradiție: ONOAREA” . Este, în același timp, o lecție de cum spiritul de competiție trebuie eliberat de agresivitate și brutalitate…

   În secolul XIX onoarea a existat, bărbații se duelau pentru onoare. În secolul următor ea a fost ignorată. De ce? Deoarece lumea nu a mai fost preocupată de morală, de spiritualitate. Onoarea, în lumea noastră comunistă în care am trăit cinci zeci de ani, a dispărut. Am trăit și trăim în continuare, din nefericire, în incorectitudine, falsitate, într-un cuvânt trăim în dezonoare – o spun cu mare tristețe în suflet, acum când retranscriu unele gânduri. Fiindcă, în jurul nostru, în loc de onoare vedem comportări mârșave și trăim cu nemernicia, excrocheria celor care ne otrăvesc viața.

   Unii își pun întrebarea: Cui folosește comportamentul onorabil, această însușire a caracterului  care face parte din educație, cultură. Tomas Mann (1875-1955) – cel mai important prozator german – punea în exprimarea unui om de afaceri problema culturii, a educației, a literaturii, făcându-ne să medităm. Similar se poate pune și cea a onoarei: „Lăsați-mă-n pace cu literatura. Ce ne dă? Caractere frumoase. Și ce folos am eu? Eu sunt un om practic și în viață nu întâlnești niciodată caractere frumoase!” Referitor la caractere, filozoful român Petre Țuțea spunea că un om de caracter e „ca un stâlp puternic de beton”. Un om de onoare așijderea! Unde ne sunt oamenii de caracter? Oamenii de onoare? Astăzi folosim ca materie betonul în construcții solide, dar spiritele ne sunt fragile, influențabile, ca frunzele unui copac în bătaia vântului… A vântului aducător de furtună și nu de stabilitate!

   Și, încheiam acele file de jurnal, amintindu-mi de vremea trăită în comunism, cu întrebarea: Când rectorul unei Universități de prestigiu din țara noastră îi scria Primei Doamne a Țării – soția dictatorului comunist de atunci – un articol de elogiu, în care își arăta admirația pentru înfățișarea sa și privirea ochilor săi, nu era acesta un act imoral? Nu cumva uitasem complet ce înseamnă Onoarea și ne pervertiserăm gusturile? Nu cumva consideram anormală normalitatea și invers?

   Acum trăim niște vremuri în care oamenii au ajuns să creadă că succesul în viață depinde de însușirea deprinderilor nesănătoase. Cu cât le dezvolți, cu atât ajungi să stăpânești lumea. Acești oameni încurcă bunul mers al societății. Ei „se descurcă” în anumite momente, „adună nuiele pentru spinările lor”, dar nu conștientizează răul pe care și-l fac.

   Onoarea se învață în familie, în școală, în Biserică – cele zece porunci din Vechiul Testament –, în societate, numai că, mulți părinți ai tinerilor din zilele noastre au trăit în trecut fără onoare, proasta creștere a copiilor, se vede astăzi la oamenii maturi, în școli mulți profesori nu au avut un comportament onorabil, adică nu au constituit un exemplu educațional pentru copii, nu s-au preocupat de spiritualitatea copilului, Bisericii i s-au pus opreliști, manualele nu au redat istoria adevărată, semnificativă a poporului, eludând adevăratul sentimentul patriotic al viitorului cetățean de mâine, în toate mediile de activitate s-au făcut compromisuri și se fac în continuare – astăzi la scară mult mai mare –, problemele educaționale sunt serios agravate, oamenii se complac în minciună, înșelătorie, vulgaritate. În consecință, nivelul conștiinței, adică sentimentul înțelegerii existenței personale și a integrării ei în lume, a scăzut considerabil. Ajuns să-ți câștigi pâinea, concurezi cu cei mulți care nu țin seamă de comportamentul moral, onorabil. Nesimțirea, superficialitatea și mahalagismul se manifestă în vorbire și făptuire. Și dacă nu există în jur oameni de onoare, este greu să se înțeleagă și să se asimileze această virtute.  ustiul sufletesc nu s-a extins la toți, ci unii au rămas, cu orice risc, să se comporte onorabil în viață. Cinste lor! Dar sunt puțini, mulți au fost și sunt tentați să sară gardul bunului simț – liberi la dezonoare și furt. Am ajuns, iată, să nu mai știm ce mâncăm, ce bem, cu ce ne spălăm, ce medicamente luăm, cum să ne protejăm de bolile care ne invadează. Năzuim doar la normalitate, la siguranța vieții noastre.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

27 May
2016

Er barnevernet i Naustdal i uttak med oss andre?

Is the CPS in Naustdal like us other?

Det kjennes rimelig vondt at rådmannen i Naustdal om så er er villig til å gå ned med det kommunale flagget til topps for å hindre at disse fire ikke får mulighet til retur og oppfølging hos sine. Trolig er det og uvisst hva som vil skje med Ezekiel. Det ligger ikke i barnevernets samfunnsoppgave å ødelegge en vanlig familie på 7.

Jeg er i siste svingen av min arbeidskarriere der store deler har foregått og foregår fortsatt i den kommunale barneverntjeneste. De siste 23 år har jeg jobbet i en av de nå 8 områdebarnevern i Bergen. Mitt hovedarbeidsområde er mottak, under-søkelser og tiltak. I det et barn forandrer status til plassert over tid, enten det er frivillig eller etter forhandliger i fylkesnemd, så forlater barnet den avdelingen jeg jobber i og blir ivaretatt av omsorgsavdelingen – de barna som går inn i “vår” omsorg får en høy prioritet i den daglige videre ivaretakelse.

Barnevern på lokalt plan er en tjeneste utført i samsvar med gjeldende lover, rutiner, rundskriv og lokale forbedringsmål. Tjenesten er i stadig endring der målet er å yte slik at de det gjelder får hjelp som kjennes som er hjelp – som hindrer alvorlige inngrep og som bidrar til at familien har større mulighet til å holde sammen i ellers utfordrende år av ulike årsaker.

Dette gjelder for barnevernet enten det er i – etter norske forhold – storbyen Bergen – og en kommune som Naustdal med 2700 innbyggere og 3 eller 4 ansatte. På mitt bydelskontor er vi ca. 50 ansatte – vi skal betjene ca. 37000 innbyggere. På vårt kontor mottok vi 475 meldinger i 2014 – av de flere som det ble gjort akuttvurderinger på. I Naustdal mottok de totalt 27 meldinger og noe sier meg at det kan være svært langt mellom akuttvurderingene.

Hvis det er slik at denne familien aldri har hatt kontakt med bv.tj. før og temaet er oppdragervold, så har vi ved vårt kontor håndtert ca. 100 slike saker hvorav kun en førte til bruk av 4-6, 2. ledd og der var voldsbruken markant – slag med belte og neddykking i vann. På vårt bydelskontor er det ansatt to jurister der minst en av de påkobles hvis akuttvurdering. I Naustdal er det en kommunal advokat som jobber i Bergen som har denne oppgaven.

Både i Naustdal og i Bergen er vi mennesker med en fagprofesjon, men er det trolig at en case blir behandlet likt – bortimot likt – eller mer “bingo”/alt etter som av de kommunale barnevern?

I Bergen er det foretatt en gjennomgang av Deloitte med fokus på kvaliteten på forsterhjemsarbeidet. Siden vi er 8 bydelskontor – og vi er mennesker med fagprofesjon – så er det ikke overraskende at det ble funnet forskjeller på både vurderinger og oppfølging – så – innen en og samme kommune kan et barn få ulik oppfølging. Vi er nå i en prosess der vi skal bli mer samlet i vår tjeneste – i Bergen – men – da er vi nødvendigvis ikke helt samsvarende med tjenesten i våre nabokommuner. Jeg er av den oppfatning av ut fra den informasjon som iallefall har lekket ut fra det som ligger bak akuttvedtak gjort i Naustdal at det mest sannsynlig ville ha vist seg – hvis dette hadde vært en øvingscase – at få kommuner ville ha endt opp så drastisk med en familie der tema er oppdragervold – foreldrene har innrømmet sine handlinger – ihvertfall delvis – de er villige til å ta imot hjelpetiltak – de har ingen forhistorie i barnevernet – dette er deres debut og de har aldri tidligere hatt eller fått mulighet til å vise at de kan både endre seg og samarbeide til det beste for sine barn og sin familie.

Jeg vil våge å påstå at små kommuner mangler den trening som ligger bak en hverdag på vårt kontor der vi flere ganger i måneden foretar akuttvurderinger – ja, gjerne flere i løpet av en uke. Hvor stor vil da sannsynligheten være for at det som ligger i en akuttvurdering i den kommunale barneverntjeneste legges på noenlunde samme nivå? Jeg mener at her har Horne en jobb å gjøre – få hele Norge opp å gå i forhold til sine vurderinger knyttet til akuttnivå, slik at vi blir mer samhandlende i vår utførelse – noe som skaper tillit både innad og utad.

Astrid Sæther Jensen har en master på akkurat dette tema: “Vurderinger av akutte saker i barnevernet” som viser kommunale ulikheter og ulikheter knyttet til profesjonsutdannelse

https://www.fylkesmannen.no/PageFiles/737902/Anita%20S%C3%A6ther%20Jensen%20-%20vurderinger%20av%20akutte%20saker%20i%20barnevernet.pdf

Det er ikke greit – hvis – og trolig stemmer dette hvis – det er slik at hadde denne familien bodd i Bergen, så ville familien vært gjenforent med hjelpetiltak ..mens i Naustdal så….

Det er stor forskjell på å håndtere en sak saksmessig korrekt – noe som du får bistand fra hos Fylkesmannen – til å gjøre de rette vurderingene i nærhet av samsvarende med hva andre kommuner ville ha gjort med en sak som denne. Det er å håpe at dere kommer til fornuft og trekker saken.

Knut Nygaard

26 May
2016

Emilia Ţuţuianu – Poeme

Fotografia de profil a Emiliei Ţuţuianu

VISUL MEU

Tu cauţi aur,
Eu caut armonie –
La fel de năprasnic, căutăm
Amândoi.

Visul, fără să-mi răspundă acum,
Se-ascunde sub perna nopţii,
Şi-l legăn, pe şoptite, l-adun –
Să-l dărui mai târziu vieţii.

Tu cauţi aur,
Eu caut armonie!
Năprasnici suntem,
Amândoi.

DESTIN

Păşesc, privind tot înainte,
Prin frunzele ce cad foşnind-
Crâmpei de vise ostenite,
Tresar sub pasu-mi obosit

Zadarnic ochii mei mai cată,
Prin vechiul Aladin ochean –
O razã limpede, curatã,
Pe care-o vreau…dar n-o mai am!

Stingher tu treci pe lângă mine,
Şi ierni aduci şi vânturi reci…
Oh !…te cunosc atât de bine,
Destin al meu, la cine pleci?

SECVENŢE

De câte ori ninge cu flori de măr,
simt că trăiesc miracolul devenirii…
Le iau în palme, le sărut
dar ele se metamorfozează
În lacrimi, ce cad una câte una…
pentru a îmbrăţişa pământul
cu flacăra Iubirii…

EL

În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi-
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii-
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă

SALCIA

Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmerdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.

Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare!

ZEFIRUL

Zefirul mi-aduse pe aripă,
Un gând de iubire stingher –
Timid, el se arată o clipă
În blânda lumină, pe cer.
Şi, vântul se plimbă prin păru-mi…
M-atinge cu pasu-i uşor,
Mă-ntreabă:
„-Cui vrei să te dărui,
Cu-atâta iubire şi dor ?”
Ş-atunci, murmure sfinte, curate –
Buzele-mi calde-ţi şopteau
Regretul, că nu eşti aproape,
Spunându-ţi mereu …că te vreau!

INIMA MEA

În inima mea,
sălăşluieşte un petic de cer
şi un pumn de pământ…
Pentru a-mi proteja inima,
de buruieni omeneşti,
Desţelenesc pământul cu eclata carului mic,
pentru a afla în adâncuri Misterele Eleusine,
Ce le ascund apoi fericită,
în al meu petic de cer.

ACCEPTARE

În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…

Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!

RODIA

Ah, rodie… rodie
cu fructe dulci, fructe amare,
Gustul tău e iubirea
cu sâmburii întunecaţi,
Ce-mi gonesc pe orbită trăirea,
în paşi de Lumină şi Umbre purtaţi.

PESCĂRUŞUL

Cu aripile evantai,
În adieri de lună clară,
Deasupra apei înspumate,
Un singur pescăruş, mai zboară.
E freamăt de închipuiri,
Şi doruri nemărturisite,
În zborul lui spre împliniri,
De vise, gânduri tăinuite.

Se-nalţă iute din durere
Zburând mai sus, tot mai uşor,
Sorbind a cerului putere
Şi aripi…pentru noul zbor.

PETALE DE TRANDAFIRI

Într-o dimineaţă de septembrie trecut,
Când ramuri grele, podoaba-şi scutura,
Cu rozalbe petale grădina s–a umplut
Şi-n foşnet de frunze, lin toamna cânta.

Se-mbată pământul şi-ncet cerul clipeşte,
Privind la trandafirii ce tremură uşor
Sub ploi, sub vânt şi ceţuri, ei luptă nebuneşte,
Ca alţi boboci de floare să simtă un fior.

Cu argintate frunze, le-ngreunează ceaţa..
Şi înşelând durerea şi aşteptarea lungă,
Gândesc: ce vis frumos le-ar fi viaţa,
Când bruma grea nu poate să-i atingă.

DURERI

Perfida urmă a Durerii..
ca o regină tronează,
peste pâcla roasă
din piscul Puterii.
Doar surâsul fugar,
născut din amar,
l-ascunde sub pleoape,
să-i fie aproape.

NOAPTEA

Mai vine o noapte –
şi afară plouă.
Des şi mărunt,
din empireul de plumb.

Nesfârşită singurătate
mereu ne-ntâlnim,
În noaptea cenuşie,
mereu ne iubim.

Cutreier în noapte,
pe drumuri pierdute,
Stropi blânzi s-adună, în şoapte
cu vise şi doruri tăcute.

STIHIA ÎNVINSĂ

Du-te, du-te noapte…
zorii să se-arate.
În drumul spre cer,
leapădă-ţi, eu vreau,
haina-ntunecată.
Şi-n val de lumină,
soarele să vină.
Du-te, du-te …te înalţă,
din adâncul pământului
din tristeţea gândului.
Şi, vino… iubeşte,
La soare zâmbeşte!

PIOŞENIE

Motto: Ieşi-va duhul lor şi
se vor întoarce în pământ.
În ziua aceea vor pieri
toate gândurile lor.
(Ps.145,4)
Mă-ndrept spre casa bunicilor,
Dar ea mă primeşte pustie şi goală.
Mă-ntorc spre căminul părinţilor
ca o pasăre care,
după ce şi-a luat zborul,
îşi caută cuibul plin de
penele ce i-au căzut din aripi.
Mă-ntorc la fiinţa iubită,
cu sufletul plin de dragoste,
să-i spun c-a fost cu mine mereu!
Mă-ntorc, spre tot ce-a fost
tristeţe şi bucurie…
şi

Vreau să retrăiesc totul…
pentru că timpul devine un hoţ
al vârstelor şi fuge…fuge…fuge
şi

Atunci, mă voi întoarce către
pământul care mi-a dat fiinţa…
„din pământ eşti
şi în pământ vei merge!”

CHEMAREA MĂRULUI

Creanga îmi este prea
încărcată de flori.
Vreau să le dăruiesc,
să simt fiori.
Să-mi salte trupu-mi prea lemnos,
în faţa visului frumos
Acelor ce cuprinşi de dor,
cu şoapte dulci îşi spun ce vor…
Să se-mplinească-n viaţa lor.
Şi-atunci îi chem:
„Veniţi cu toţi la umbra mea –
Parfum de măr şi flori de nea,
Sfinţi-va gândul, dragostea,
Şi taina ce se-ascunde-n ea!”

TRADIŢIE

Cerul e un covor plin de stele
Unele surâd, altele sclipesc sau zâmbesc
Vorbind oamenilor despre marea taină a lumii,
dar

Ei nu ştiu ce-nseamnă mişcarea
unei stele pe bolta cerească,
Ei nu ştiu dacă stelele mor câte puţin
sau deodată
dar
Ei ştiu că sufletul este stea
Care, atunci când va cădea,
Se stinge-ncet …şi el şi ea

Emilia Ţuţuianu

25 May
2016

Mr. Knut Nygaard Writes a Letter to Help Bodnariu

If you spend any time on Delight in Truth, you know Mr Knut Nygaard. He is an employee of Barnevernet in the larger city of Bergen, Norway, and he has been defending the CPS as a whole. Having said that, Mr Nygaard has had reservations about the way the Bodnariu case has been handled in the small municipality of Naustdal.

Today he wrote a letter to the CPS leader in Nausdtal (here) and followed up with this comment to DiT: “… it may give me an earlier retirement. If the CPS in Naustdal makes a complaint to my employer accusing me of interference in their ongoing work I think I’m off duty in the near future.”

Here are some excerpts from the letter (google translate from Norwegian – the meaning of the message is preserved despite the rough translation) :

“It is reasonably painful that the Municipal Councilman in Naustdal is willing to go down with the municipal flag to prevent these four [older Bodnariu kids] to get the opportunity to return to their own [family]. Probably it is uncertain what will happen with Ezekiel.

It is not in the child welfare social task to destroy an ordinary family of 7.

I’m in the final stretch of my working career and much of it has been happening and will still take place in the municipal child welfare. The last 23 years I have worked in one of the now 8 CPS areas in Bergen. My main responsibilities are receiving, investigations and measures.

At our office, we received 475 messages in 2014 – higher likelyhood of acute evaluations. In Naustdal they received a total of 27 messages and something tells me that it can be very far between emergency assessments.

If it is true that this [Bodnariu] family has never had contact with Barnevernet before and theme is spanking, then we have at our office handled approximately 100 such cases only one of which led to the use of 4.6, 2nd paragraph, and there was marked violence – like using a belt and water immersion.

I am of the view based on the information that has been leaked from what lies behind the [Bodnariu] emergency decision made in Naustdal that it most likely would have been – if this had been a rehearsal case – that few municipalities would have ended up so drastic with a family where the theme is spanking – parents have admitted their actions – at least partially – they are willing to take remedial action – they have no history of child welfare – this is their debut [with CPS] and they have never had or been able to demonstrate that they cannot both change and cooperate for the good of their children and their family.

I would venture to say that small municipalities lack the training behind an everyday in our office where we several times a month make emergency reviews – yes, sometimes several in one week.

It is not okay – if – and probably this if – had this family lived in Bergen, the family would have been reunited with relief efforts

…but in Naustdal so ….

There is a big difference in managing a case of correctly correct – which you receive assistance from the County Administrator – to make the right assessments in the vicinity of corresponding with what other municipalities would have done with a case like this.

It is hoped that you come to your senses and withdraw the case.”

Indeed, we all hope that the Naustdal Barnevernet comes to its senses and withdraws the case against the Bodnariu family.

Sursa: https://delightintruth.com/2016/05/25/mr-knut-nygaard-writes-a-letter-to-help-bodnariu/

24 May
2016

Anatol Covali: Poeme

Imagini pentru Anatol Covali

Batjocură

 

Ce aspru sună clopotele urii
ce-şi viscolesc vibraţiile-n noi
atunci când pe morminte de eroi
dansează ucigaşii şi sperjurii.

 

Cel mai spurcat şi odios gunoi
al neamului acesta şi-al naturii,
toţi cei care-au fost stâlpii dictaturii
se bat cu pumnii-n piept, fac tărăboi.

 

Şi-ţi vine să vomiţi când vezi ateii
cum se închină-ntruna cu cruci mari,
cum parveniţii, hoţii şi mişeii

 

se laudă că-s revoluţionari,
batjocorind nobleţea epopeii
create de golanii legendari.

 

Somn

 

Chiar trebuie să vi se facă praf
stupida şi amara existenţă,
ca să-ncetaţi să mai cerşiţi clemenţă
tot celor ce-au făcut, întruna, jaf?

 

Ei huzuresc acum în opulenţă
satisfăcuţi c-au strâns valute-n vraf,
râzând că v-aţi lăsat daţi cu perdaf,
că n-aţi opus un strop de rezistenţă.

 

Cei ce urlau că trebuie să fim
egali în drepturi şi în datorie,
ne lasă azi de foame să murim

în timp ce ei adună bogăţie
satisfăcuţi că somnu-i unanim
şi nimeni să se scoale nu mai ştie.

 

Istoria e-n gropile comune

 

Istoria sfârşeşte şi începe
cu Gherla, cu Aiudul sau Canalul.
Aici ne îngropară idealul
barbarii nemiloşi veniţi din stepe.

 

De-atunci tronează-n ţară anormalul
şi pe la vârf s-au perindat otrepe,
de-atunci poporul nu poate pricepe
de ce sub el se surpă veşnic malul.

 

Cât timp vor sta martirii în uitare,
iar zbirii vor trăi din pensii bune
fără să-şi ceară cel puţin iertare,

 

istoria e-n gropile comune
de unde cu durere şi oroare
acuză vinovata naţiune.

 

Resemnaţii

 

Ne revoltăm un pic şi-n apatie
cădem apoi uşor şi prea curând,
căci resemnaţi precum ciobanul blând
suntem convinşi c-aşa a fost să fie.

 

Revolta noastră ţine până când
ne plictisim de-atâta vitejie
şi ne convingem că e nebunie
să stai în faţă sau să ieşi din rând.

 

Dacă ne calcă hoţii în picioare
sau ne ucid cu ură şi în chin,
în resemnarea noastră ne apare

 

ca hotărât din veacuri de destin
şi nu ce e de fapt: o întinare
a sângelui de dac şi de latin.

 

Anatol Covali

 

24 May
2016

Camelia Cristea: Poesis

M-am trezit

 

M-am trezit sfioasă adunând tăceri…
Buzele ce-s strânse au făcut și riduri,
Unde ești tu oare? Ai rămas în ieri?
Și-au crescut din iarbă parcă niște ziduri.

 

Țipătul acesta este unul mut…
Inima îl știe, sinele-l cunoaște,
Am făcut poteci în necunoscut
Ochii au găsit zările albastre.

 

Toaca rugăciunii sună a trezire,
Toamna vine grabnic cu alai de flori,
Pe poteci de gând străjuiesc castanii
Doar cu amintiri calde mă înfiori.

 

Se topesc ghețarii din Alaska noastră
Sania e trasă de câinii știuți,
Par așa grăbiți… se întorc acasă,
De un bici de viscol, parcă sunt loviți.

 

Într-un clocot surd arde ceaiul verde,
Așchia de brad, flacăra o vede,
Ceașca tot așteaptă mână să-ți sărute
Singură pe masă…doar cu doruri multe!

 

 

Valul

 

Am clădit în grabă prea multe castele
Dune înălțate, nisip mișcător,
Valul mării trece toate-s spulberate
Mâinile-mi sunt goale, sufletul…nu-i gol!

 

Din adâncul mării scot pe rând și pietre
Să pun temelie iarăși să clădesc
Arvunez în ele, spuma mea de viață
Și învăț din nou clipa s-o trăiesc.

 

Dacă valul trece, pietrele rămân,
Din cenușa arsă, pulbere adun.
Pasarea rănită cere vindecare
Și-nvață încet către cer să zboare.

 

Azi și mâine

 

Am oftat adânc atunci
Când mânjit era pământul
Și în cute de durere
Se strivea ușor cuvântul.

 

Am pus liniștea să doarmă
În cămara cea gătită
Primenită-mi este casa
Și cu flori împodobită.

 

Am aprins și lumânarea
Cu nădejdea de mai bine
Toate vin și trec prin lume
Cu un scop și rost anume!

 

Am ținut în palme fruntea
Când cărunta așteptare
Își făcuse drum la poarta
Cea zidită din visare.

 

Și-am spus pietrelor să tacă
Că strigau în disperare
Când un vânt bătea cu biciul
Drumul presărat cu sare!

 
Și-am spus oilor din turmă
Că e vremea de pe urmă
Și – așteptării de pe clanță
Că pe umeri port o zdreanță!

 

Nu mă vait și nici nu plâng
Când durerile mă strâng,
Dar pun mintea mea să stea
Într-un psalm cum știe ea.

 

Și pe muntele îndurării
Să dăm răul tot iertării!
Grâul bun să-l facem pâine
Să mai credem și în mâine.

 

 

Camelia Cristea

 

24 May
2016

Mugurel Puşcaş: Rouă…

Imagini pentru Mugurel Puşcaş

ROUĂ…

Vârfuri de catedrale
Verzi,
Pictate în albastrul divin
Al cerului…
Apa, timp lichid,
Curgând
Prin venele munţilor…
Întoarcere…
Lacrimile iubirii, rouă…
Vis de început adumbrind
Amintirea oraşului…
Încheiere…
Mereu o să revin…
Mereu o să rămân…

 

Mugurel Puşcaş
Liga Scriitorilor din România
Sovata, 15 mai 2016

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii