9 May
2016

In memoriam, Boris David. ,,Ismailul răpit rămâne pentru mine parte din România Mare”

Boris David

(n. 10 mai 1929, Ismail  – d. 1 septembrie 2015, București)

Boris David s-a născut în Basarabia, în orașul port la Dunăre, Ismail, la 10 mai 1929.
În anul 1941, la 12 ani, aflat cu familia sub ocupație sovietică, scapă dintr-o coloană de deportați. Războiul de eliberare se termină greu pentru basarabeni care, în 1944, sunt nevoiți să ia drumul pribegiei. Un lung și istovitor periplu prin orașe din România: Călărași, Râmnicu Sărat, Beiuș, Oradea, se încheie în Cetatea Episcopală, unde, sub protecția, încă influentă a episcopului de Oradea, familia este ferită de urmăririle Comisiilor mixte de repatriere.
Studiază la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea. Urmează apoi la Universitatea Politehnică din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială, absolvind în anul 1954. A lucrat la Compania națională a Uraniului ca inginer chimist din 1954, unde s-a dedicat cercetărilor din domeniul metalelor rare și radioactive realizând câteva invenții și inovații (împreună cu un colectiv de cercetători) și numeroase lucrări de specialitate, comunicări științifice.
A lucrat ca inginer chimist în prospecțiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) și Mozambic (1977-1978). În paralel, continuă visul din adolescență, scriind poezie și proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab.
S-a stins din viață la 1 septembrie 2015 la București.

 10622824_731842343520207_261202966723670514_n

,,N-a fost să fie…” . ,, La 85 de ani, am adunat destule ,,momente critice” şi nu ştiu dacă încercând o mediere a lor, aş putea ajunge la o definiţie cuprinzătoare a stării sufleteşti care te cuprinde ”, afirma în ultimul său interviu.

Nu ne-am întâlnit niciodată, decât prin puterea cuvântului, legați de același dor, Basarabia și Bucovina. Un prieten rar. Îmi lipsește…A fost și va rămâne printre puținii prieteni  dăruiți într-o viață de om. Dispar chipuri dragi, oameni pe care i-am prețuit…

Odihnește-te în pace, bunul meu prieten, BORIS…

Hristos a Înviat!

Adevărat a Înviat!

 

Mariana G.

 

 

E luna mai…

 

E luna mai ce-aduce iar tristeţea –

Tristeţea anilor ce vin –

În casă-s flori ce-aduc tandreţea,

Şi-năbuşă al meu suspin.

 

E luna mai cu flori şi cu capricii –

Un amalgam de bun şi rău –

Cu-n soare ce trezeşte vicii,

Şi-n suflet sapă-un mare hău.

 

Chiar şi-n politică are răsunet –

Noi am avut un 10 mai!

Pe cei nemernici, ca un tunet,

Maiu-i trezeşte pe-al meu plai.

 

Se umflă-n pene, se revoltă,

Stâlcind azi sensul lunii mai.

9 mai ’93

 

 

Doruri

 

Doruri multe m-au cuprins –

De ce-a fost copilărie –

Ştiu, nimic nu va să-nvie,

Din trecut, totul s-a stins.

 

Dor de când eram copil,

Dor de-ai mei, de-a lor iubire,

De-a bunicilor privire,

De iubitul Ismail.

 

Şi mai am un dor cumplit,

Ce-n prezent se regăseşte –

Dor ce viaţa-mi vestejeşte,

Dor de-al meu copil iubit.

 

Cât e dorul de cumplit,

Pe-a mea faţă se citeşte.

7 apr.’96

 

 

 

 

Trece…

Ce mai aniversare!

 

Trece timpul ca prin sită –

Ce rămâne-s amintiri,

Ale vieţii amăgiri,

Ale dorului ispită.

 

Stai, le-ntorci pe toate feţe,

Te agăţi de tot ce-a fost –

Nu-i pe lume adăpost,

Sau ceva să te dezveţe.

 

Şi mai pui un plus la viaţă

Retrăind an după an –

Nu-ţi dai seama că-i în van,

Să te legi de-un fir de aţă.

 

A trăi din amintiri,

E a dorului ispită…

10 mai ’96

 

 

 

Aş vrea…

 

Aş vrea să scriu,

Dar astăzi, parcă, nu se prinde –

O fi tristeţea ce cuprinde

Când văd trecând câte-un sicriu?!

 

Din ce se naşte-a mea tristeţe?

Din faptul că se moare timpuriu?!

Sau caracterul meu zurliu

Nu vrea să dea morţii bineţe!?

 

Şi-n glumă spun c-a fost destul,

Dar nu destul pe cât se pare –

Că mai zăresc doruri în zare,

Că nu mă satur, nu-s sătul.

 

Şi îmi planific să scriu multe

Şi îi spun morţii: mai târziu!…

10 mai 2009

 

 

BORIS DAVID

alias

DARIS BASARAB

https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_David

 

https://borisdaviddarisbasarab.wordpress.com/

 

9 May
2016

Emilia Ţuţuianu: Daris Basarab şi reflecţia anotimpurilor

Boris David, poetul ascuns în haina chimistului, este căutătorul alchimiilor interioare ale sufletului, purtându-ne prin versuri, gânduri nerostite la vremea tinereţilor şi în ceasurile de reflecţii personale, în universul său poetic.

Boris David s-a născut în Basarabia, în oraşul port dunărean, Ismail, în 10 mai 1929. În anul 1941, din cauza condiţiilor istorice din Basarabia, se refugiază în România, împreună cu familia. Amintiri triste din acea perioadă le găsim evocate  în volumul său de debut: Povod.

La vârsta de 15 ani, în anul 1944, într-o zi a Sfintelor sărbători de Paşti, ajunge la Oradea, împreună cu familia, fiind sub urmărirea Echipelor Mixte de Recuperare Sovieto-române.

Familia se stabileşte la Oradea, unde tânărul Boris David va studia la Liceul Emanuil Gojdu. Studiile universitare le va urma la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, pe care o va absolvi în anul 1954. Lucrează ca inginer chimist la Compania naţională a Uraniului, unde se dedică cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători), la care se adaugă şi numeroase lucrări de specialitate şi comunicări ştiinţifice. Are şansa de a lucra ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). Dorinţa de a călători îi dezvoltă plăcerea scrisului, atât în versuri cât şi în proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab.

Primul volum: Pavod, îi apare la Editura Semne, Bucureşti, 2004; continuă apoi cu Ecvestra, Editura Conphys, Bucureşti, 2007; Postume vii, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Dor de ducă, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Editura Muşatinia, Roman, 2014. Şi iată acum un nou volum de versuri: Primăvara sunetelor – primăvara versurilor tinereţii. Un volum care parcurge mai multe registre – social, sentimental, familial – în care sentimentele lăuntrice nu mai sunt grandilocvente – visul şi realitatea contopindu-se în imagini ale căror contururi sunt estompate bacovian de o negură mişcată de vânt.

Lumea reală este proiectată în interiorul conştiinţei poetului, pulverizată de tensiunea lăuntrică a rolului pe care îl ocupă: iubit, prieten, părinte. Uneori asistăm la un proces invers – acela în care universul sufletesc tinde să devină realitate unică – înlocuind-o pe cea a faptelor exterioare.

Fiecare registru poetic ne dezvăluie o aubadă autobiografică, purtându-ne cu sensibilitate prin cele patru anotimpuri ale creaţiei sale.

Stilul epic se împleteşte cu stilul elegiac. Versurile împărţite în patru stofe – în forma sonetului – uneori respectând forma lirică impusă de tehnica celor 14 versuri – dar de cele mai multe ori abătându-se de la această regulă, rebel şi sfâşietor de sincer în faţa sentimentelor.

Este strigătul curat al unui suflet care scrie despre tot ce este în prea plinul inimii sale, cu dorurile nealinate de meleagurile copilăriei din Basarabia.

Inovaţia se manifestă în formă abruptă, cu ritmuri noi şi stil fierbinte – cu inserţii lexicale subtilizate liric, contaminate cu pasaje în engleză sau portugheză.

Bucolic, Daris Basarab reuşeşte să ne aducă în faţă sentimentul de fericire-tristeţe, revoltă-acceptare, viaţă-moarte într-un stil tradiţional cu inovaţii personale.

Despre volumul Primăvara sunetelor  poetul Petruş Andrei notează: ,,Daris Basarab  scrie aceste poezii cu cerneala inimii sale și cu lacrima sufletului său.

                                   Emilia Ţuţuianu

 

 

9 May
2016

Harry Ross: Aforisme – Despre mine însumi

Imagini pentru Harry Ross

Sunt un om de rând, deşi mai  scriu, din când în când.

x

Scăpat de genocid, în Israel am venit. Pe nemţi i-am păcălit că am supravieţuit, iar aici, între ai mei, trăiesc fericit

x

Nu-mi place să vorbesc despre talent, căci adesea nu e consistent.

x

Sunt lipit de carte ca timbrul de scrisoare, când cartea este strălucitoare.

x

Prefer  să tac din gură și să pălăvrăgesc pe hârtie.

X

Am iubit ca  omul, fete  de tot soiul, până am picat în laţ şi m-am  însurat.

X

Bătrâneţea nu e nici o scofală.Te plângi, te vaiţi şi îndată apare câte o nouă boală.

x

Am trăit  într-o lume dominată de ură, căutând, prosteşte, iubirea în stare pură.

x

Destinul n-a fost nici bun, nici rău, uneori se purta omeneşte, alteori părea un călău.

X

Am iubit florile pentru că ele ele mi-au deschis uşile  spre toate comorile.

X

Îmi place să visez pentru că e singurul loc unde  poţi face tot ce e interzis.

X

Aproape orb, rătăcesc printre cuvinte, căutând izvorul luminii de-dinainte.

x

Sunt un bun evreu, cred în Dumnezeu și în poporul lui ales.

X

Socotesc că am totul şi totul îmi lipseşte.

x

Nu am reuşit să înţeleg cum de am rămas barbari, după ce am traversat mai multe veacuri de civilizaţie.

X

Oamenii nu seamănă între ei, dar toţi sunt avari după  averi.

X

Am observat că femeia, fie se îmbracă, fie se dezbracă, are aceeaşi dorinţă: să placă.

X

În loc de saci cu bani, mi-am aşezat pe umeri un vraf de ani

Nici nu vreau să-i mai număr,  că-s mulţi ai naibii şi nu-i sufăr.

Harry Ross

Israel

7 May
2016

Valeriu Dulgheru: Dodon – Prezident?

A căzut în cap Dodon /Când cânta la saxofon,

Ieri cânta la Ostapciuc, /Astăzi – pentru Plahotniuc”.

(Gh. Tatarciuc. Ocniţa)

Aşa se vede el. Aşa îl văd sondajele. Aşa îl doresc stăpânii lui de la Kremlin. În adevăr, este o nulitate, un tip de neosocialist gălăgios dar fără esenţă, un tip implicat în diverse găinării politice şi economice (să ne amintim doar de cazurile amorale din timpul pe când era ministru al Economiei în guvernul Greceanîi), dar pe fundalul acestei profunde crize de imagine a puterii, a partidelor politice de la putere, lucrul acesta se poate întâmpla. Unicul concurent serios ar putea fi doar un singur candidat de pe dreapta-centru dreapta. Candidatul puterii va fi lansat doar pentru a nu permite candidatului de dreapta să treacă în turul doi. În rest înţelegerea cu Dodon este perfectă. Moscova deja a urzit combinaţiile necesare şi-i va răsplăti generos pe făptaşi.

Să încercăm să-i facem un scurt portret acestui personaj. Dodon este un erou din fabula lui Donici „Două poloboace”. Face multă gălăgie şi nimic treabă. Este un tip de neosocialist fără principii. „Nu mai e moral, nu mai e prinţîpuri. Nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul”  a spune marele Caragiale. Mentorii săi cel puţin puteau să şi moară pentru convingerile lor de stânga. Pe aceştia îi mai poţi respecta. Dodon  însă dimineața îşi face cruce la biserică, iar la amiază mărşăluieşte cu steaua satanică roşie şi secera şi ciocanul (acelaşi simbol!) pe străzile Chişinăului, Comratului (la Bălţi deocamdată nu-i permite Usatîi!). În scurt timp va mărşălui şi pe străzile Tiraspolului, ovaţiat ca un  erou „întregitor al ţării”. Chiar şi cochetarea cu Platforma DA (sugerată ştim noi de cine!) ia adus dividende: ia dezamăgit pe unii susţinători de dreapta ai Platformei DA şi a folosit energia maselor (nu ale lui din miopia liderilor Platformei DA) în scopurile sale. Priveam cu stupoare cum ultranaţionalistul rus Prohanov îl lăuda la una din cele două televiziuni ale lui (nu este clar pe ce bani au fost cumpărate?) că ar fi „…cel mai bun prezident, unicul în stare să reîntregească ţara şi s-o transforme în prietena Rusiei…Se luptă nu pentru putere ci pentru realizarea proiectului lui (de fapt, al Kremlinului)”.

Cât de neghiob se privea acest satanist în piele de miel în preajma Paştelui cu coşarca cu ouă roşii, îmblând pe la nevoiaşi de la ţară. Nu e nevoie de prea multă logică pentru a înțelege fariseismul dodonist. Este un „…politician de carieră care n-are obraz, în schimb are mai multe feţe” (Fl. Dudiţă). Stimaţi credincioşi, care încă mai daţi crezare aiurelilor satanistului Dodon, mai citiţi programul şi statutul partidului criminal socialist al lui Dodon (continuator fidel al ideologiei sataniste marxist-leniniste): „Partidul politic  (PSRM – n.n.) foloseşte simbolul permanent în forma stelei (roşii!!!) reliefate cu cinci colţuri…”. Vă imaginaţi câtă ipocrizie: una să scrii (în acelaşi statut şi program), să spui şi alta să faci (de ce ne-am mira: acesta a fost întotdeauna crezul bolşevicilor şi urmaşilor lor!). Dar este arhicunoscut faptul că acesta (steaua roşie!) este simbolul satanismului, introdus de satanistul nr. 1, idolul ideologic al lui Dodon, Voronin ş. a. satanişti, V. Lenin, care declarase după puciul bolşevic că „…Cu intestinele ultimului cleric vom strangula pe ultimul împărat“. La ordinul lui au fost distruse mii de biserici şi mănăstiri, deportaţi sute de mii de credincioşi, întemniţaţi şi împuşcaţi zeci de mii de slujitori ai Domnului.This is obsession with Satanism as with total theomachy. Aceasta este obsesia satanismului. Atunci cum să înţelegem „această dragoste creştină” a lui Dodon, auzită atât de des de pe ecranele televiziunilor lui? Este pură campanie electorală. Electorul basarabean, atât de multe ori minţit în campanii electorale, ar trebui, în sfârşit să separe grâul de neghină.

Dodon nici măcar pentru stânga basarabeană nu este un lider incontestabil, mai degrabă este un uzurpator. Amintiţi-vă cum a ajuns în fruntea partidului socialiştilor. Fiind fugar (doar fugar!!!. Voronin este tartarul, care şi-a trimis michiduţii în partidul socialiştilor, în partidul democrat) de la Voronin, s-a oploşit ca un pui de cuc la pieptul V. Abramciuc şi mai apoi a procedat asemenea puiului de cuc: a aruncat-o din cuibul ei, pe cea care l-a oploşit şi încălzit.Leninism is materialistic by its ideology, but not by ontology.

Dodon întotdeauna a fost în planul doi, în spatele cuiva. Mai mulţi ani a fost lacheul lui Voronin (acum este lacheul lui Putin. Creşte băiatul!!!). În cabinetul Z. Greceanîi a fost vice prim ministru, adică în spatele ei. A dorit foarte mult să pună mâna pe Capitală. Prima dată victoria a trecut pe lângă el, drept că foarte aproape. A doua oară a împins-o în prim plan pe Z. Greceanîi, dar a pierdut şi mai mult. El însă nu ştie să piardă. Fiind un tip răzbunător din fire (meteahnă specifică oamenilor mici, miticilor) l-a trimis pe haiducul său I. Ceban (tot de-al lui Voronin!) în consiliul municipal pentru ai amărî viaţa de primar lui Chirtoacă.

Dar şi poziţia de lider în goana parlamentară din 2014 a fost una accidentală. Scoaterea partidului lui Usatîi din cursa electorală chiar pe ultima sută de metri (nu ştiu a cui a fost ideea dar a fost una proastă) a trezit în Dodon un Napoleon. Iau crescut aripi de înger satanist. Puterea reală a partidului său a fost de doar apr. 15 mandate parlamentare, celelalte zece (dar poate şi mai multe!) ar fi fost ale lui Usatîi (şi acesta un personaj obscur paraşutat de Moscova în marea politică moldovenească). Deci, cum poate un tip aflat mereu în planul doi, întotdeauna gata la primul apel al stăpânului, să devină lider naţional? Situaţia este clară. Ca pe timpul fanarioţilor Dodon este unsul ţarului şi în această postură se bucură de tot sprijinul stăpânului (drept dovadă sunt plecările săptămânale ale lui Dodon La Moscova. Iar aşa numita trâmbiţeală a marii dragoste pentru independenţa Moldovei este pentru cei naivi şi creduli, pentru cei rătăciţi. Să nu se întâmple ca în cazul „…basarabeanul votează în grabă şi fără să gândească, pentru ca, apoi, să poată înjura pe-ndelete”.

Până şi americanii au înţeles pericolul major al venirii creaturii Moscovei la putere. Nu din mare dragoste faţă de Plahotniuc i-au acordat atenţie, ci din simplul pragmatism că astăzi în acest colţ de ţară năpăstuit nu există o altă putere care ar putea să-l oprească pe Dodon. Drept că nici americanii, probabil, nu au luat în consideraţie faptul că aşa numita politică proeuropeană a lui Plahotniuc poate fi o făcătură rusească. „Secretul” descoperit recent că Plahotniuc deţine paşaport rusesc ar fi un argument. „Băiatul” nu doreşte să urmeze soarta lui Filat, de aceea, probabil, îşi pregăteşte un culcuş călduţ în matuşca Rusia, ştiind că în Occident nu are nicio şansă de a scăpă de Femidă. Dar şi dezvăluirile şocante ale lui Usatîi (uneori te miră cât de informat e!) că între Dodon şi Plahotniuc există o înţelegere este un argument în plus. Este clar că plahotniuc este făcătura lui Voronin. Îl auzeam deunăzi cu stupoare pe comunistul nr. 1 Voronin declarând că atunci când era preşedinte l-a văzut doar de două ori pe Plahotniuc. Câtă ipocrizie! Când toată lumea ştie ce rol a jucat Plahotniuc în formarea oligarhului Oleg Voronin.

Atunci ce e de făcut? Pe segmentul de stânga, în pofida concurenţei aparente, armonia este perfectă: Dodon şi candidatul puterii (alias al lui Plahotniuc!) vor face tot posibilul pentru a nu permite accederea candidatului dreptei în turul doi, inclusiv, prin stimularea (pe diferite căi!) a înaintării cât mai multor candidaţi pe segmentul de dreapta, unde avem o situaţie catastrofală. Fragmentat până la refuz, bolnav de cunoscuta boală – rânza moldovenească unica şansă rezidă în capacitatea dreptei de a conştientiza pericolul major, care vine din partea lui Dodon. Numai unitatea întregii drepte şi centru-dreapta, care ar ieşi cu un singur candidat la prezidenţiale, ar fi unica soluţie. Inclusiv, ce a mai rămas din PLDM după marile trădări, inclusiv, partidul lui Iu. Leancă, inclusiv, Partidul Liberal. Daca Partidul Liberal va face şi de această dată un pas greşit de susţinere a candidatului puterii, care nu poate fi un altul decât omul lui Plahotniuc, ar fi încă pentru el un pas în hău. Electoratul nu-l va ierta. Şi unioniştii trebuie să susţină această unică candidatură. Părerea unor unionişti că nu avem nevoie de preşedinte, fiindcă îl avem la Bucureşti, este una greşită. Trebuie folosite toate căile pentru atingerea scopului final – de reunificare cu Ţara, inclusiv, institutul prezidenţial, aşa cum este fără prea multe împuterniciri. Ceea ce este foarte clar – cu Dodon Preşedinte şi înclinarea vectorului spre Rusia, perspectivele Re-unirii devin sumbre de tot.

Principiile de alegere a acestui unic candidat trebuie să fie unele pragmatice. Şi acest candidat unic nu trebuie mult căutat. Sondajele l-au identificat: dna Maia Sandu. În pofida unor reticențe ale unora această candidatură trebuie susţinută. În caz contrar susţinerea va fi a lui Dodon (fie prin pasivitatea noastră, fie prin obiectivitatea noastră uneori prea excesivă). Atuurile ei de bază ar fi:

–  Nefiind implicată în găinării politice şi economice ea are un raiting înalt, nu este șantajabilă (spre deosebire de următorul din sondaje – A. Nastas).

–  Fiind consecventă, în activitatea ei de ministru al Educaţiei a tăiat (o operaţie foarte dureroasă!) cea mai gravă malignă în educaţie – corupţia la bacalaureat, chiar dacă în alte domenii ale Educaţiei nu a fost atât de eficientă. În repetate rânduri a demonstrat principialitate şi verticalitate, că nu se cramponează de putere (să ne amintim epopeea cu înaintarea dumneaei la postul de prim ministru, când a înaintat cerinţe care au costat-o). Chiar şi declaraţia ei deschisă că este unionistă (spre deosebire de A. Nastas) o caracterizează.

–  Fiind femeie, pe fundalul atâtor găinării ale politicienilor bărbaţi, ar putea fi votată de sexul frumos, care reprezintă mai mult de jumătate din alegători.

–  Este un politican cumpătat, chibzuit, nefiindu-i caracteristic curvismul politic, fără apucături maniacale de liderism. Prin aceasta acum, chiar nefăcând nimic, adună puncte în sondaje. Lumea s-a săturat de atâta mârşăvenie politică.

Să facem tot posibilul ca Dodon să fie pierdant şi de această dată.

Să ne lumineze minţile Domnul în aceste zile sfinte de Paști!

 

Valeriu Dulgheru

 

 

 

4 May
2016

Incriminating facts against sinister Barnevernet in Nan’s case

Here is more proof of how sinister Norwegian CPS and court system are in their kidnapping of children: The decision to remove the Nan children from their home back in January was not even signed by all three judges as required by law, in order to validate the removal and continue to keep the children in foster care, thus making the process entirely illegal. The court order was signed by only one of the three judges who stated to the Nan family that no matter what kind of evidence or proofs they present, they will not get their children back. Shame on Children’s Minister Solveig Horne and the country of Norway for allowing these kinds of abuses, crimes, really, to continue and thus destroy the lives of the Nan family and who knows how many other families.

May God intervene in this God forsaken government and destroyer of families!

https://rodiagnusdei.wordpress.com

 

3 May
2016

Viorel Roman: Țiganizarea românilor

Imagini pentru viorel roman gurzaȚiganizarea românilor e la ordinea zilei. Cine cauta „tigani romani“ pe google.ro gaseste 84.000 de documente. Robi ai moldo-valahilor secole de a randul, tiganii continua si dupa crestinizare, traditiile lor de casta din India. Asa au dezvoltat ei o strategie de supravietuire a satrei de care se folosesc azi si ortodocsi supusi presiuni statului de drept, agresiunii rationalitatii occidentale, mai ales dupa aderarea la UE/NATO.

Dupa dezrobire si dinastia germana, tiganii sunt folositi de rusi si de presedintii ortodoxo-comunisti moldo-valahi. Moscova a instalat la Bucuresti dupa 1944 pe Ana Pauker si dupa 1989 pe Ion Ilici Iliescu, care la randul lor se bazau pe oamenii din etnia lor lor, evreii si tigani. (vezi : https://www.academia.edu/3217996/Zydokomuna._Evreii_si_comunismul_-_cazul_Romaniei_1944-1965_ si Anexa) Dupa Antonescu, Gheorghu-Dej, Ceausescu rusii nu mai au incredere in romani.

Simbioza dintre tiganii lui Iliescu si ortodocsii a inceput cu tranzitia de la tigan la rom. TA-ROM, Rom-pres, rom-silva, rom-trans sunt ale rom-ilor? Tiganizarea sub Iliescu, Vacaroiu, Nastase, Voiculescu, Voicu, Vanghelie, Plesu era un paravan binevenit si al moldo-valahilor, care-i baga pe tigani romanes in fata, pentru ca inca se tem de occident in ciuda vizitei la romani a Fericitului papa Ioan Paul II.

Si presedintele Traian Basescu, fratelui sau Mircea, sunt vazut de tigani ca fiind de a lor, oricum ei au mers consecvent pe urmele lui Iliescu. Coruptia cu larg caracter de masa continua, tiganca romanes Elena Udrea e unsa ministru cu cel mai mare buget, de patru miliare de euro, iar legaturile familiei prezidentiale cu clanurile interlope tiganesti sunt de notorietate si fac acuma obiectul multor procese.

Presedintele Klaus Werner Iohannes are misiunea sa drega busuiocul. Credibilitatea presedintilor postrevolutionari amalgamata cu strategia de supravietuire a tiganilor trebuie reabilitata. Problema e ca partida moldo-valahilor ortodocsi – PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, PNL, USL, PC – nu accepta statul de drept occidental, membrii lor marcani si infractori nu se considera, ca in UE, incompatibili cu functii publice.

Tiganii au soborul lor, nu respecta din principiu statul, pentru ca i-a tinut in robie. Oligarhii ortodocsi mimeaza democratia de tip Westminster, dar isi urmaresc interesele de tip fanariot si nu accepta nici ei justitia occidentala. Ei vor puterea politica si subordonarea neconditionata a justitiei, procuraturii, politiei, presei.

Pentru a intalege aceasta lume orientala, pe langa studii socio-politice si de antropologie religioasa, merita vazute trei filmele. In Leviathan, 2014, oligarhul rus seamana in mod surprinzator cu baronul moldo-valah. In Ticalosii, 2007 si Aferim! 2015, se vede simbioza dintre moldo-valahi si romi, tiganizarea romanilor.

Oligarhii, boierii, baronii locali, aceasta noua clasa politica orientala corupta incompatibila si in conflict cu normele si valorile occidentale, vor, in ciuda tuturora, sa fie model de urmat de toti. Dupa cum spunea tiganul genial Nae Ionescu in perioada interbelica: Cine nu-i ortodox, nu-i roman! Ceea ce nu-i adevarat, pentru ca nu toti romanii sunt ortodocsi, iar impunerea modului de viata moldo-valah tiganizat si peste Carpati este intolerabil.

www.viorel-roman.ro

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/

Bucurest la 3 mai 2016

 

***

 

ANEXE

Tiganizarea Romaniei (1)

La incrucisarea imperiilor si religiilor, romanii stau in calea tuturora. Ortodocsii, Imperiul Roman de Rasarit (Moscova si Constantinopolul) n-au incredere in urmasii Romei neslavizati la nord de Dunare si pentru ca-i impiedica sa aibe legatura directa cu fratii lor, sarbii si bulgarii. Occidentalii, Sfantul Imperiu (UE/NATO) n-au incredere in ortodocsi.

Turco-musulmanii si Patriarhul grec au nostalgia celor cinci secole de dominatie la Bucuresti si Iasi. In acest context religios de la limes, tiganizarea moldo-valahilor are traditie. Tarul il trimite pe Alexandru S. Puskin la Chisinau cu aceasta misiune. In poemul sau “Tiganii” e vorba de urmasii Romei la Dunarea de Jos: romanii sunt romanes, tigani.

URSS promoveaza filmele moldoveanului Emil Loteanu “O satra urca spre cer”, “Lautarii” in care tiganii canta romaneste. Rezultatul: Romania este “un stat artificial locuit de tigani italieni”(Vladimir Jirinovski) “Romanii sunt tigani” (Vladimir Voronin). Confruntati cu “Bolnavul de la Bosfor” si expansiunea rusilor, occidentalii ii ajuta pe romani, pe moldo-valahi, sustine Unirea (dupa dezrobirea tiganilor), regatul sub Carol I si Marea Unire.

Reorietarea spre Roma e meritul Bisericii Unite, asa ca dupa lichidarea ei, vestul descopera duplicitatea moldo-valaha, Dracula, tigani. Imagini negative. Pentru ca  natalitatea e in crestere la tigani si in descrestere la toti, in vremea lui Ceausescu se considera ca ei vor deveni din natiune conlocuitoare, una inlocuitoare. Ortodoxia, marginalizarea Bisericii Unite ii instraineaza pe occidentali, iar tiganii sunt confundati cu rom/anii, dupa ce ei ajung la conducere si se metamorfizeaza subit in rom/roma/romanes. Roma si Caritas sunt notiuni romano-catolice la care aspira tigani si excrocii din Cluj, fara a le devaloriza. Confuzia intre rom/roma/romani este la fel numai una propagandistica, de imagine. Dar atat in Romania cat si in Moldova, cea mai saraca tara din Europa, majoritatea se confrunta cu o situatie materiala la limita, care genereaza in mod firesc comportamentul de supravietuire la marginea legalitatii si neincredere, specific mai ales tiganilor. Romanii si romi ortodocsi nu se bucura de simpatie nici in vest nici si est. Oricum, obedienta milenara pravoslavnica si multiseculara suzeranitate turco-greco-musulmana nu pot fie depasite in cateva decenii de ortodocsii moldo-valahi si cu atat mai putin de romi, dezrobiti in urma cu 153 de ani.Totusi toate drumurile duc la Roma. Decizia romanilor si a occidentalilor de reintegrare in Sfantul Imperiu, UE/NATO, schimba deja incet dar sigur atat viata urmasilor legiunilor pierdute de la Dunarea de Jos, cat si propagarea imaginii lor negative, diversiunea tiganizarii lor.

www.viorel-roman.ro

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/

Bremen la 20 decembrie 2010

 

Tiganizarea Romaniei (2)

Ideea, programul emanciparii nationale a Corifeilor Scolii Ardelene a fost infaptuit in anul 1918. Romania Mare putea, trebuia sa faca parte din comunitatea statelor occidentale, dar Biserica Greco-Catolica, Unita cu Roma n-a trecut Carpatii. Unirea cu Roma a fost subminata, Concordatul taraganat. La Bucuresti s-au perpetuat apoi cutumele duplicitare, antioccidentale ale Fanarului, pana la dezmembrare 1940. Apoi dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista a lichidat Biserica Unita si i-a decretat iluministi atei pe Corifei, cand ei sunt carturari ai Bisericii Romei, nu iluministi anticlericali. In realitate  moldo-valahii vor ca atat ideea cat si fapta emanciparii, unirii neamului sa le apatina lor, sa fie modelul de urmat pentru toti romanii. Acest deziderat l-au realizat in spatele Cortinei de Fier. Dar dupa 1989 transferul de suveranitate la UE si NATO, desfiintarea granitei spre vest, in curand si a monedei nationale, exodul a patru milioane de muncitori, pune in dificultate elita moldo-valaha si tiganeasca. Putini mai cred ca “soarele rasare la Bucuresti” unde tiganii au fost inpinsi in fata in politica pentru a masca un Occidentalism de parada, similar celui din perioada interbelica. Biserica Unita e periferizata, vizita Papei Ioan Paul II 1999 la Bucuresti e fara urmari, unirea cu Roma, fundament al integrarii autentice in Europa se lasa asteptata. De Concordat nici nu se mai vorbeste. Programul national al Scolii Ardelene nu este acceptat de moldo-valahi, asa ca Tiganiada (o noua editia a lui Budai Deleanu) ii ia locul. Madalin Voicu vrea o RRomania. Deturnarea atentiei de la lipsa de proiect autentic a orientarii spre UE a moldo-valahilor spre comportamentul tribal tiganesc rom, romanes n-a reusit. In schimb refuzul ortodocsilor de a se uni cu crestinii occidentali este din ce in ce mai manifest. Dupa sute de ani de robie tiganii au o aversiune fireasca fata de stat, de dreptul roman si practica furtul si minciuna ca forme de protest.

Confuzia occidentala intre romi si romani este la fel de nesincera ca diversiunea damboviteana. Fireste nu romii sunt vinovati ca romanii nu stiu cum sa impace capra si varza, sa fie acceptati sincer, nu monitorizati ca tiganii Europei. Ei vor, ca in perioada interbelica, atat solidaritatea, bunastarea occidentala, cat si duhovnicia, sobornicia orientala, ortodoxa. Rezultatul acestui proiect national cultural, mimetic dupa cum se stie, a esuat 1940 si nici azi nu-i de bun augur. Tiganii rromi sunt numai un element nou, folcloric, dar la fel de artificial ca si maimutareala culturala occidentala din Vechiul Regat. Daca vor in UE moldo-valahii trebuie sa reabiliteze, sa urmeze Scoala Ardeleana, sa inceapa dialogul cu Roma.

www.viorel-roman.ro

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/

Bremen la 1 mai 2009

 

***

 

Tiganizarea Romaniei (3)

Ion Iliescu provine din “Tigania” Oltenitei, Adrian Nastase 50% din Tartasesti, Vanghelie 100% de Bucuresti. Toti sunt fara indoiala intelectuali integrii si de cea ma buna calitate. Inpotriva agresiunii rationalitatii occidentale, tiganii si moldo-valahii sau aliat, mint si fura pe fata si se organizeaza in struructuri de supravietuire informala. Tiganizarea tarii nu mai poate fi mascata. Coruptia, minciunea si furtul sunt deja forme de protest social general acceptate. Manelele si modul de viata al romilor sunt dominante. Scriitorul Paul Everac regreta intr-un articol din “Natiunea” ca nu face si el parte din tiganie. Cine vine din vest, la Timisoara vede un cartier rezidential in still baroc-tiganesc. In drum spre orient palate cu turnulete, simboluri heraldice tiganesti, sunt la tot pasul. In capitala procentul tiganilor este remarcabil; oricum ei dau tonul in prezent, in toate. In aceste conditii liberale, socialdemocratice nu-i de mirare ca tiganii si mai ales moldo-valahii aleg tigani in functii de conducere si trimit sute de mii spre vest. Occidentalii ii percep pe moldo-valahi ca tigani, mai ales pentru ca ei refuza crestinismul occidental si se ascund dupa deget, in spatele romilor. Acesta e inceputul, ei se poarta inca cu manusi, dar in situatii de limita occidentalii stiu ca moldo-valahii ortodocsi sunt de un secol duplicitari ca tiganii bagati in fata, si nu vor mai avea ingaduinta de azi. Ei dau permanent o mana de ajutor ortodocsilor moldovalahilor, la Unirea din 1600, 1859 si 1918, la 1989 si integrarea in UE, dupa care ei cred ca sunt “occidentali” sau “europeni” fara dialogul cu Roma. Rezultatul, tara e dezmembrata si lasata pe mana Moscovei. R. Moldova este si azi sub obedienta pravoslavnica nemijlocita. Si in vestul Europei sunt sute de mii de tiganii, dar sunt occidentalizati, ei nu sunt o problema social-politica. Tiganii occidentali nu aspira la impunerea modului lor de viata in societatea UE, ca la Bucuresti. Crestinii occidentali au, desigur, multa rabdare cu societatiile subdezvoltate, tiganizate, pentru a spune romanizati, dar sesizeaza ca1^^^ permanentul lor avans de simpatie, incredere acordat ortodocsilor, inclusiv tiganilor, nu este onorat, ci manipulat, considerat de ei de la sine inteles si ca mai ales tiganii abat atentia de la chestiunea, optiunea fundamentala a moldo-valahilor si tiganilor pravoslavnici: spre orient sau occident? Moscova sau Roma?

www.romanialibera.ro, www.observatorul.com, www.revista-epoca.com, www.voxpublica.realitatea.net, www.prm.myforum.ro/tsiganizarea, www.urbaniulian.ro/2009/03/19/tiganiio-mare-problema

www.viorel-roman.ro

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/

Bremen la 20 decembrie 2010

 

***

 

Tiganii. Rusine pentru mass-media manelizata din Romania!

25 februarie, 2010

Presa din Franta a inceput sa ne catalogheze tigani acum 15 ani. Presa din Italia nu ne scoate din tigani, iar elvetienii ne spun ciori si corbi. Norvegienii se plang ca sunt victime ale inselaciunilor din partea tiganilor romani care le vand cupru pe post de aur. Toate aceste natiuni au insa un numitor comun: presa locala, ziaristii din aceste tari, isi apara conationalii, aratand cu degetul Romania, natiune care in proportie de 70 % ajunge in Europa sa se identifice cu sintagma de “Tzigania” sau tara tiganilor europeni. Cum s-a ajuns aici? Nu discutam despre impotenta diplomatiei romanesti care, si-a facut o traditie din a fi una din cele mai, nu slabe, ci fricoase, lipsite de reactie diplomatii europene, care nu face mai nimic sa apere pozitia romanilor in lume (in Elvetia ciorile de romani sunt striviti in presa de o saptamana si nu exista inca nici o reactie oficiala a MAE, ca doar de aia platim taxe si impozite), ci discutam despre faptul ca, in Romania, este poate singura situatie in care mass-media, nu numai ca nu ia apararea romanilor care tind sa fie identificati cu etnia rroma, insa promoveaza o Romanie manelista.

Discutam cu un prieten, manager la o companie elvetiana din Romania, care, pe marginea atacurilor la adresa romanilor din Elvetia, mi-a transmis aceste lucruri:

“Draga Iulian, Vad si remarc, pe buna dreptate, ca romanii sunt supusi unui tir de acuzatii ingrijoratoare in Elvetia. Sincer este prima oara cand in tara mea, conationalii mei se pronunta cu asemenea agresivitate la adresa unei natiuni europene, insa, hai sa vedem cum s-a ajuns aici. Eu, stii bine, lucrez si locuiesc in Romania de 5 ani. Dragule, sunt socat de faptul ca, in presa romana, nici macar un singur ziar nu a scris editoriale de atitudine fata de linsajul mediatic la care sunteti supusi in Elvetia. Sunt surprins sa vad ca oficialii din politica voastra externa se fac ca nu vad si ca nu aud, si nu se declara, oficial, macar ingrijorati de escaladarea acestor lucruri la adresa romanilor in presa elvetiana.

Pai daca voi nu va aparati, cine sa va apere? Stii de exemplu faptul ca, au existat luari de pozitie din partea presei germane, adica au ajuns ziaristii nemti sa-i apere pe romani, in vreme ce ziaristii vostrii nu spun nimic? Pentru un elvetian este o chestiune ciudata, pe care o poate elucida doar traind in tara voastra. Pentru ca, sa ma ierti insa, programele voastre TV abunda de productii centrate pe imaginea tiganilor.

De Revelion am vazut o chestiune groteasca, am vazut cum niste valori istorice ale romanilor, erau jucate de catre niste celebritati locale carora voi le spuneti manelisti. Fetita mea, invata la scoala germana din Bucuresti, iar colegii ei, discuta in pauze despre aventurile unei printese in filmul Inima de Tigan.

In ziarele voastre, nuntile, divorturile si viata tiganilor fac cap de afis, astfel incat intreaga imagine a tarii este construita in jurul lor, astfel incat, cum vreti sa nu fiti identificati cu ei; adica, cultura voastra ca popor deja este asimilata de cultura tiganilor romani, si cred ca este un eveniment unic, in care o etnie fara civilizatie sa domine un intreg popor si aici ma refer la faptul ca, vina o poarta mass-media care este centrata si preocupata sa faca audienta, exacerband la maximum imaginea tiganilor, astfel incat, in mod firesc tara voastra a ajuns sa fie asimilata cu locul de bastina al tiganilor europeni.”

Sinuosul drum al lebedei din Austria catre gratarele faraoancelor si magraonilor a trecut invariabil prin presa romana. Iata ca aceasta goana dupa audienta, care implica scoaterea in prim-plan al non-valorilor, al manelistilor, au adus Romania la stadiul de cultura facuta sub coviltirul carutei.

Mega-productii gen Inima de Tigan sau Regina, nu trebuie sa uitam ca au avut audienta maxima de exemplu in ziua alegerilor, atunci cand ROMANII [nu rromii] nu fost mai preocupati sa nu rateze episodul respectiv, decat sa isi exercite dreptul la vot. Am facut aceasta paralela pentru ca, in cursul acestei dimineti am discutat telefonic cu Ambasadorul Romaniei la Berna.

D-ul Sava, s-a declarat incantat de faptul ca sunt preocupat de imaginea romanilor in Elvetia, si sincer mi s-a parut a fi un diplomat, care este plin de intentii bune, insa este cam legat de maini si de picioare. Asta pentru ca, dansul mi-a spus ca a informat MAE despre ceea ce se intampla in presa elvetiana la adresa romanilor s-au lipit ostentativ afise infatisand ciorile de romani inclusiv pe strazile oraselor elvetiene si asteapta o reactie a oficialilor romani. Insa, interesante sunt cifrele avansate de domnia sa, care ne demonstreaza faptul ca, Elvetia chiar era ultima tara din Europa care avea dreptul sa ne catalogheze drept ciori, si sa discute, despre un referendum care sa interzica cetatenilor romani, dreptul la libera circulatie pe teritoriul tarii lor.

Astfel pe piata muncii din Elvetia exista circa 750.000 de muncitori straini, in aceasta tara posibilitatea de a muncii la negru fiind redusa. Din acesti 750.000 de muncitori straini din Elvetia, doar putin peste 3.900 sunt romani, adica sub un procent, astfel incat prezenta romanilor este extrem de redusa. Insa, din acesti 3.900 de romani care muncesc in Elvetia, si din cauza carora nu mai au loc sa respire elvetienii, in proportie de 90 % sunt oameni de o inalta probitate profesionala si morala: manageri MBA, profesori, medici adica romani care reprezinta cu cinste tara noastra.

Este evident, astfel, faptul ca, cel putin in cazul acestor atacuri xenofobe din presa elvetiana, MAE trebuia sa intervina, pentru ca romanii se simt efectiv abandonati de toata lumea, adevarati fii ai ploii.

Un profesor roman care preda la catedra unei universtitatii din Berna imi spunea : “Am invatat la Oxford, predau de peste 20 de ani, insa nu am crezut ca o sa apuc ziua in care, la curs, studentii sa ma intrebe daca nu cumva si eu am rude tigani in familie! Nimeni nu ne apara, nici presa romana, nici autoritatile romane, nimeni, astfel incat nu ne mai ramane decat sa ne punem cenusa in cap, sau sa renuntam pur si simplu sa mai declaram ca suntem romani! Inainte de ’89 eram priviti cu simpatie aici, noi romanii, eram considerati oameni eminenti, insa in numai 20 de ani, am ajuns sa primim in bloc eticheta de tigani. Si cum sa nu o faca, daca in presa romana nimeni nu vorbeste de romanii de succes, de romanii inteligenti, si asta pentru ca ziarul se vinde numai daca il are pe prima pagina pe Guta, Minune, etc.

Eu refuz sa ma las manelizat, insa asta se pare ca este echivalent cu a renunta sa ma mai consider roman.

Tara mea se cheama Romania, nu RRomania!”

Dati mai departe. Asa poate ajunge si la un ilustru oficial, care sa ne apere CA DOAR DE ACEEA II PLATIM, NU?

Atat moldo-valahii cat si occidentalii se folosesc de tigani romi ca sa abata atentia de la o serie de probleme. Asa au devenit tiganii, carora statul le-a schimbat numele in romi, roman, romanes, tapi ispasitori. Dar iata ca deja toti romanii sunt vazuti fara discriminare de rasa sau nationalitate ca tapi ispasitori pentru toate relele din Europa. Promovarea modelului de viata tiganesc la Bucuresti, clientenar si antioccidental, i s-a raspuns in presa din vest prin tiganizarea in masa a cetatenilor Republicii Romania si Republicii Moldova.

Rusii dintodeauna au vazut si promovat la Bucuresti tigani, din motive lesne de inteles. In cele trei articole de mai jos m-am straduit sa deslusesc cum, de ce si de cand sunt romanii tiganizati, adica facuti romi, romani, romanes, dupa terminologia actuala. Desigur sunt numai cateva modeste repere, dar care cred ca pot fi de folos in actuala dezbatere generata de Apelul intelectualilor de mai sus

3 May
2016

Vavila Popovici: Extremism și moderație

„O lume fantastică deasupra și sub noi se mișcă! /

Pământul pentru noi trudește. /

Pământul ne iubește!”

Din volumul „De vorbă cu Îngerul”

 

    Extremismul este definit ca o atitudine, o doctrină a unor curente politice. El desemnează idei sau acțiuni considerate extreme, exagerate sau utopice și neadaptate la lumea reală. Cel mai adesea se propagă cu metode violente și agresive care au ca scop o schimbare radicală. Într-o democrație sunt acceptate toate formele de grupări atâta timp cât ele sunt într-o stare relativă de echilibru. Pericolul constă în faptul că acțiunile extreme se pot termina cu conflicte militare interstatale. Pentru noi, românii conștienți, parte a civilizației ortodoxe, „extremism” este tot ce contravine legilor și principiilor noastre de existență, și care ne pune în pericol realizarea scopului nostru în viață.

   Extremiștii zilelor noastre sunt considerați cei de stânga care propagă comunismul, socialismul sau anarhismul, cei de dreapta care reprezintă neofascismul, precum și – cei mai periculoși –  extremiștii islamiști. Anxietatea, nesiguranța, stresul sunt factorii care îi dispun pe mulți tineri să se angajeze în acte extremiste, deși, o mare parte beneficiază de multe drepturi și servicii în țările în care trăiesc, de care s-ar bucura și unii tineri din țara noastră, dacă le-ar avea.

   Definițiile, iată, se rezumă în general la aspectul politic, întrucât extremismul a apărut în epoca modernă. Trist este – semnalează un tânăr moldovean, într-un articol intitulat „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poezie scrisă pe timpul colectivizării, pentru care comuniștii l-au condamnat la moarte pe autor, în 1958, și despre care scria mai târziu  criticul literar Nicolae Manolescu că s-a făcut o confuzie între „legionarismul lui Radu Gyr și anticomunismul poeziei în cauză”, iar criticul Alex Ștefănescu a afirmat: „Dacă nu am ști că Radu Gyr a fost legionar în tinerețe, n-am avea nimic legionar în această poezie”  – că personalități de seamă ale țării noastre au fost și mai sunt catalogate drept extremiști, deși ei s-au situat pe axa valorică a neamului românesc. Când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte motivația, în versuri, lui Radu Gyr: „… nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!…”

   Ne întrebăm în ce scop s-a făcut aceasta? Din prostie, necunoaștere sau intenționat pentru diminuarea, chiar distrugerea prestigiului țării? „Orice român conștient trebuie să știe că nu cei care își apără pământul, sărăcia și identitatea istorică sunt extremiști, ci acei care încearcă să înlocuiască identitatea noastră cu una străină și înrobitoare…”, a fost răspunsul, pentru a lămuri confuzia în care se scaldă unii, ne-voit sau intenționat, și pentru a le lumina mințile.

   Se etichetează de multe ori fals, la modul general, se derutează în acest mod oamenii și acest fapt devine periculos, prin confuzie și agitație.

   În fine, plonjând în filozofie, genialul Blaise Pascal (sec. XVII) sesiza faptul că simțurile noastre „nu zăresc nimic extrem”, cu alte cuvinte ele nu ne sunt date pentru a folosi extremele, „ele ne scapă sau, noi, lor: Prea mult zgomot ne asurzește, prea multă lumină ne orbește, o distanță prea mare sau prea mică împiedică vederea, o vorbire prea lungă sau prea scurtă este obscură…” Ca atare, omul, în mod normal caută moderația în viață și nu extremismul. Moderația îi poate aduce liniștea și armonia acestei vieți. Altfel, cruzimea extremismului se instituie în locul compasiunii – sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva, de întrajutorare. Atitudinea bestială a extremiștilor poate fi contagioasă, și conflictele se pot amplifica, putându-se ajunge la un război devastator.

   Trăim un moment critic, deși pământul are posibilitatea de a ne susține și hrăni, sărăcia se extinde, bogăția se concentrează în mâinile unor oameni lacomi. Nu se ține seamă de condițiile noi ale vieții, de necesitatea găsirii unor soluții care să readucă demnitatea omului în planul ei regesc. Și atunci soluția extremiștilor umplu acest gol al înțelegerii cu violență, crimă, distrugere. Se așteaptă cu înfrigurare un salt al mentalității, al conștiinței, un salt făcut cu rațiune, dar și în spirit umanist. Cine-l va face și când?, fiindcă timpul nu așteaptă, el se scurge luând cu el ideile nedefinite și lăsând în urma lui degringolada vieții noastre.

   Moderația este o atitudine oarecum legată de toleranță, o atitudine care ar trebui să convingă pe cât mai mulți să fie îngăduitori – atât cât se poate – și să aleagă calea de mijloc în toate, stând și îndelung judecând… Atitudinea moderată înseamnă micșorare, reducere, cumpătare, măsură, adăugându-i-se sfatul util și pe înțelesul tuturor, ca omul să fie cuminte cât și cum trebuie. Firea omului, spunea Plutarh – scriitor și moralist de origine greacă, gânditor al Romei Antice – este cea care „prin învățătură păstrează moderația și aruncă excesul”. Moderația ține de bunul simț căpătat prin experiență și învățătură, și duce, în practică, la dreapta măsură, la alegere corectă, la echilibru.

   Aristotel, importantul filozof al Greciei Antice, spunea la vremea sa: „Calea de mijloc are avantajul de a produce cel mai bun mod de a fi”. El împărțea virtuțile în cele raționale – înțelepciunea, înțelegerea și cumințenia – și în virtuți morale – dărnicia și măsura –, fiindcă, spunea el, când vorbim despre un caracter moral noi nu spunem că este înțelept sau înțelegător, dar că este blând sau măsurat. Dacă virtutea rațiunii se dezvoltă prin învățătură – deci are nevoie de experiență și timp –, virtutea morală se capătă prin obișnuință: „Vom numi pe omul care păstrează calea de mijloc – blând, și media va fi numită blândețe.  […] Drumul de mijloc în toate trebuie lăudat mai mult, iar extremele nu sunt de lăudat, ci de condamnat. […] Adevărul, cel care ține calea mijlocie, ar fi numit sincer, și  mijlocia – sinceritate. Deformarea ei în sensul excesului, este numită lăudăroșenie și omul – lăudăros.”

   Parte din neliniștiții tineri de astăzi, dar și imaturii vârstnici, ar trebui să gândească și să se liniștească, fiindcă viața este a tinerilor, ei își vor pregăti „așternutul” în care se vor odihni. Dar cum să aștearnă când alți „nebuni” se aruncă în aer sinucigându-se, renunțând astfel la viață?

   Extinzând noțiunea, moderația reprezintă trăirea și aplicarea măsurii în toate: în viața privată și în cea publică, în viața politică și în religie, în cultură și educație, în respectarea spațiului privat al celuilalt, în cântărirea și echilibrarea tuturor situațiilor potențiale generatoare de dezechilibru. Moderația –  după cum se înțelege – se situează la polul opus exagerării care provoacă indignare, violență, izolare sau revendicare prin războire. Deoarece privește atitudinea, moderația se poate manifesta în: limbaj, vestimentație, modul de reacție, comportament și altele prilejuri. Menținând echilibrul se pot corecta și se pot deschide drumuri spre o bună înțelegere. Pentru a fi posibile toate acestea, moderația îi învață pe toți, ca fiecare să asculte și opinia celuilalt, înainte de a-și forma și expune propria opinie.

   Moderația este mama toleranței, spun unii, pentru că numai oamenii moderați pot accepta toleranța. A tolera, înseamnă să poți accepta alteritatea și să fii îngăduitor; să admiți că nu numai tu ai dreptate, nu numai religia ta există, că oamenii sunt de rase diferite, de culori diferite, de opinii diferite, având grade de inteligență diferite. Să fii conștient și să accepți variația și diferența, întrucât felul în care comunicăm, relaționăm, este cartea noastră de vizită pe care o prezentăm lumii. Ascultarea părerii celuilalt este o artă care necesită calmul interior și renunțarea la orgoliu propriu, la prejudecățile care se interpun între noi și cei pe care îi ascultăm. S-a vorbit mult și despre răbdare, înțelegere, iertare și iubire, necesare în găsirea unei căi favorabile vieții. Să practici moderația și toleranța nu necesită un mare efort, trebuie doar „să trăiești și să-i lași și pe alții să trăiască”, sfătuiesc unii. Atitudinea în moderație pleacă de la respectul pe care trebuie să-l ai față de cel de lângă tine și „Dacă nu poți să iubești, măcar să nu urăști! Dacă nu poți face binele, măcar să nu faci răul! Dacă nu poți da sfaturi bune, măcar nu induce în eroare. Dacă nu poți ajuta, nu da speranțe și nu înșela”. Aceste atitudini sunt determinate de civilizație și de educație. Educația religioasă ajută în mod semnificativ în abordarea acestor atitudini de moderație, iertare și iubire.

    Lipsa de moderație a produs multe nenorociri oamenilor. Din lipsă de moderație și toleranță, în numele religiilor care ar trebui să fie civilizatoare s-au purtat războaie, au fost omorâți oameni pe motive rasiale, a fost practicată sclavia, au fost și sunt oprimate popoare, iar aceste idei au fost transmise, din generație în generație, în numele dreptății lor închipuite, de către așa numiți fanatici, fanatismul născându-se din frică, ură, frustrare și o percepție acută a inferiorității. Fanaticul încearcă să te convingă cu forța în ce să crezi, ce apartenență să ai, ce îți trebuie, el considerând că știe ce este mai bine pentru tine, atitudine total opusă modului de viață care adoptă principiul democrației.

   Moderația, cumpătarea nu trebuie judecată ca o virtute defensivă, ci una în principal combativă, care are în vedere provocările viitorului, fără a omite lecțiile și avertismentele trecutului. Ea este o virtute a cărei practică presupune o bună doză de curaj și autocontrol alături de viziune, un acut simț al proporțiilor. Moderația trebuie să fie virtutea legiuitorilor, pentru a păstra o minte egală în orice vremi, fie ele vremuri bune, fie de cumpănă.

   Dar, adevărata moderație își cunoaște propriile limite; ea nu este întotdeauna o garanție a succesului politic, și uneori este chiar potrivnică lui. Mai mult chiar, există momente istorice când nu se cade să fii moderat – consideră unii – pentru care moderația este și rămâne o virtute paradoxală. „Extremismul în apărarea libertății nu e un viciu, iar moderația în promovarea dreptății nu e nici ea o virtute“, afirma politicianul american Barry Goldwater (1909-1998). Tot el spunea că „A insista asupra forței… nu înseamnă pălăvrăgeală despre război, ci despre pace”. Iată cum, perceput ca fragil, conceptul lasă porți deschise!

    Lipsa virtuților politice necesare și acceptate teoretic, precum smerenia, răbdarea și moderația, în special  moderația, este problema cea mai gravă a timpului în care trăim. Cauza ar fi lipsa de idei și direcții clare ale acestei lumi. În aceste condiții, grupări fundamentaliste exercită așa numitul radicalism și extremism, caracterizat printr-o politică lipsită de moderație, nedemocratică, intolerantă.

   În altă parte a lumii se decide soarta uneia dintre cele mai mari puteri – Statele Unite ale Americii. Putem spune că trăim într-o perioadă importantă a istoriei, iar mintea rațională nu poate prevedea clar viitorul. Ne putem imagina sau intui, dar pentru aceasta ar trebui să ieșim din sfera raționalului. Einstein spunea că „imaginația și intuiția sunt un dar divin, pe când mintea rațională este numai servitorul ei. Noi am creat o societate în care servitorul a devenit stăpân”.

   Un profesor de istorie de la Princeton University din statul New Jersey a scris de curând un articol cu titlul: „Este Donald Trump un nou Barry Goldwater?” Și articolul se încheie cu fraza: „Va fi candidatura Trump o repetare din 1964? Acest rezultat este departe de a fi clar”.

   Scriitorul filozof evreu francez Henry Bergson (1859-1941) ale cărui idei au pătruns în literatură prin intermediul operei lui Proust, își exprima opinia în lucrarea „Les deux sources de la morale et de la religion” (Două surse ale moralei și religiei): „Umanitatea poate să se fi civilizat, societatea poate să se fi transformat, noi pretindem că tendințele oarecum organice pentru viața socială au rămas ceea ce erau la origine. Putem să le regăsim, să le observăm. Rezultatul e limpede: structura morală originară și fundamentală a omului este făcută pentru societăți simple și închise”. Dar, mai spunea în continuare că voința omului, gândirea lui și geniul, desfid orice previziune: „Prin intermediul acestor voințe geniale, elanul de viață care străbate materia obține de la aceasta, pentru viitorul speței, promisiuni despre care nu putea fi vorba când se constituia speța. Mergând de la solidaritatea socială la fraternitatea umană, noi rupem cu o anumită natură, dar nu cu orice natură….

    Pentru a ne consola temerile, să ne gândim la spusele autorului american John C. Maxwell (n. 1947): „Oamenii optimiști își mențin o mentalitate bazată pe soluții, văzând o rezolvare în fiecare problemă și o posibilitate în fiecare imposibilitate”.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii