Cuvânt și iubire

Military analyst & director intelligence Sebastian Sarbu vice-president National Academy of Security and Defence Planning director of International Center For Criminal Intelligence (USA)

The Bodnariu family case exposes a harmful transnational Mafia system which practically operates in a no man’s land area, with some degree of involvement of the Norwegian state at certains levels.
Norway does not have proper laws in the field of family and child protection. It is the authorities that are responsible for the operativeness of intervention in this case and the way of dealing with information, as there is no public report for this case.It is clear that the Nordic countries are a target for internal and international organized crime which, taking advantage of an abusive adoption system, is undermining the family with the purpose of changing state structure. The liberal and permissive laws of this country, the autonomy of certain institutions represent a vulnerability for the Norwegian state, which, directly or indirectly, encourages at certain levels the radical agenda of subversive groups which thus act against national sovereignty, as they are connected to transnational organized crime and, quite likely, to international terrorism.
It must be said that this adoption policy is legal human trafficking, and the Barnevernet should be dissolved or completely reorganized according to new legislation.
Control mechanisms and laws are needed in the field of child protection. It is clear that a child cannot be taken away from its parents for supposedly abusive parental behavior. For all this there must be legal evidence which should be presented in court during a fair trial whereby losing parental rights, be it the father’s or the mother’s, following a social worker report and a publicly available report, should be the most severe possible action taken by the state.
Encouraging a child’s rights and freedom of choice can prove to be dangerous. The child could be sent to an orphanage or be provided with medical assistance only following proven abuse. Moreover, there is no treaty or agreement between Romania and Norway regarding bilateral international adoptions.
Norwegian authorities are too anemic and they favor at certain levels the proliferation of abuse and modern forms of exploitation, including via applying certain laws.
We must transmit, together with the responsible elements of Norwegian society, the following message: „Do not mistake Norway for the Islamic State.” The Barnevernet is Norway’s Islamic State, an enclave which rules according to unappliable laws, and which is impossible to control by legal means or by the means of institutional instruments. Unfortunately, these practices tend to become generalized. We cannot call it „an authority” since it is a completely decentralized institution in the functioning of which the government cannot intervene. It is unacceptable that an institution which has so many responsabilities is completely decentralized and functions as a form of private power.

For a balanced approach, let us mention that:
1. Effects cannot be dissociated from the primary cause. The primary cause was a „Christian song” which was interpreted by the principal as „Christian indoctrination”. After witnessing the consequences, she withdrew her complaint and refused any collaboration with the Barnevernet.
2. There is a difference between discipline and physical abuse. The children have not been abused at all, a fact that was evidenced by the medical exam.
3. Norwegian laws forbid any form of physical correction. The decision was nonetheless abusive because, according to legislation, the parents should have been provided with counseling at first, and it should have been only afterwards that the children could have been taken away. It is not this organization’s first abuse.

4. There is a certain legislative void in the field in Norway. Norwegian laws are lacking. The Child Welfare Services are not being checked by anyone, not even intelligence services, but this has changed lately. The organization is heavily financed, the organization must be investigated… The lack of transparency in this case is frightening. Some employees have spread information about special financial interests without anyone taking notice.

In my view, the EU must intervene in this case. The European Commission has already been notified. It is for the first time that Norwegian officials have admitted that Norwegian laws are deficient and that legislation adapted to EU norms is necessary. We salute this approach and such fair and moral efforts.
The coordination with EU institutions is equally necessary in order to identify the most desirable course of action and the subsequent solutions. Romania supports undiscriminatory child and family protection and is against any religious persecution or social alienation.

Cazul familiei Bodnariu deconspira un sistem mafiot transnational care produce victime operand practic intr-o zona de no man’s land cu anumite complicitati existente la diferite nivele ale statului norvegian.

Norvegia nu are o legislatie adecvata in domeniul protectiei copilului si familiei. Autoritatile sunt responsabile de operativitatea de interventie in acest caz si a modului de gestiune a informatiilor, neexistand un raport public sustinut.

Este clar ca tarile nordice reprezinta o tinta pentru grupari de crima organizata interne si internationala care printr-un sistem abuziv de adoptie cauta de fapt sa submineze familia in scopul de a modifica structura statelor. Legislatia liberala si permisiva a acestei tari, autonomia unor institutii reprezinta un punct vulnerabil pentru statul norvegian care la anumite nivele incurajeaza direct sau indirect politica cercurilor radicale a grupurilor subversive care de fapt actioneaza in acest mod contra suveranitatii nationale fiind conectate la criminalitatea organizata transnationala si foarte posibil la terorismul international.

Trebuie sa spunem ca aceasta ,,politica” de adoptie reprezinta un trafic de persoane legalizat, iar Barnevernetul trebuie desfiintat sau complet reorganizat dupa o legislatie noua in materie.

Este nevoie de legi si mecanisme de control in domeniul protectiei copilului. Este clar ca un copil nu poate fi luat de la parintii sai pentru comportamentul presupus abuziv al parintilor. Pentru toate acestea trebuie sa existe dovezi sustenabile juridic care sa fie prezentate in instanta in cadrul unui proces echitabil in care sa se propuna cel mult decaderea din drepturile parintesti ai mamei sau tatalui in urma unei anchete sociale si cu un raport care sa fie prezentat public.

Incurajarea drepturilor si libertatii de alegere a copilului poate fi periculoasa. Copilul poate merge la un camin de copii sau bucura de asistenta medicala numai in urma unor abuzuri dovedite. Pe langa acest fapt Romania nu are tratat sau vreun acord cu Norvegia in domeniul adoptilor internationale bilateral.

Autoritatile norvegiene sunt prea anemice si la anumite nivele este complice la proliferarea formelor de exploatare moderne si abuz inclusiv de aplicare a unor legi.

Trebuie sa spunem la unison cu factorii responsabili ai societatii norvegiene urmatorul mesaj :Nu confundati Norvegia cu Statul Islamic.Barnevernetul este ,,Statul Islamic” al Norvegiei un stat in stat cate dicteaza dupa un ,,cod de legi” de neurmat si care este imposibil de controlat prin Legile si instrumentele institutionale. Din pacate aceasta practica tinde sa se generalizeze. De fapt nu putem vorbi de autoritati fiindca aceasta este o institutie complet descentralizata iar guvernul nu poate interveni. Este inacceptabil ca o institutie ce presupune atatea responsabilitati sa fie una complet descentralizata functionand ca o putere privata.

Pentru echilibru sa precizam:

1.Efectele nu pot fi rupte de cauza primara. Cauza primara a fost un ,,cantecel crestin” care a fost interpretat de directoare ,,indoctrinare crestina”.Ulterior, cand a vazut undr s-a ajuns si-a retras sesizarea si a refuzat orice colaborare cu Barnervenetul.

2. Este o diferenta intre disciplinare si abuz fizic. Copii nu au fost abuzati de loc lucru iesit in evidenta la controlul medical.

3.Legea norvegiana interzice orice corectie fizica. Solutia este insa abuziva insa,pentru ca in conformitate cu legislatia,trebuiau consiliati parintii prima, data abia apoi luati copiii din familie. Nu este primul abuz al acestei organizatii.

4. In Norvegia exista un anumit vid legislativ in domeniu. Legea norvegiana este precara. Organizatia de protectie a copilului nu este verificata de nimeni nici macar de intelligence pentru care e prioritar, insa da este monitorizata in ultima vreme. Organizatia e finantata la greu.Organizatia trebuie anchetata. Lipsa de transparenta in acest caz da fiori. Unii angajati au ventilat diverse informatii cu privire la interese financiare deosebite fara ca cineva sa se sesizeze.

Opinia mea este ca UE trebuie sa intervina in acest caz.Comisia Europeana a fost deja sesizata. Pentru prima data oficiali norvegieni au recunoscut ca legislatia norvegiana e deficitara si se impune o legislatie adaptata UE. Salutam aceasta abordare si mobilizare morala corecta.

De asemenea este necesara coordonarea cu institutiile UE pentru identificarea praxisului cel mai autorizat si solutiilor bazat pe acesta. Romania sustine protectia nediscriminatorie a copilului si a familiei si se manifesta impotriva oricaror persecutii sau instrainari sociale sau de tip religios.

Sebastian Sârbu  – Military analyst & director intelligence, vice-president National Academy of Security and Defence Planning director of International Center For Criminal Intelligence (USA)

Moto:

„Să ne gândim inainte de toate că                         

aparţinem unei naţiuni!”

(Nicolae Iorga)

Destinul istoric a făcut ca România să participe la cele doua mari conflagraţii mondiale cu mari jertfe omeneşti si pagube materiale. În mai multe ţări europene,în timpul războiului,sute de mii de ostaşi români participând la lupte de eliberare, şi-au jertfit vieţile,fiind înmormântaţi departe de ţara, casele si familiile lor.

Fiind numit ca Ambasador Extraordinar si Plenipotenţiar al României la Paris cât si Ambasador la UNESCO, în multitudinea de probleme ce au revenit Ambasadei Române a fost şi aceea de a cinsti memoria eroilor militari români din cimitirele aflate pe teritoriul francez. În calitate de ambasador, am stabilit să comemorăm si să depunem coroane de flori la mormintele militarilor români după o uitare de 42 de ani,din anul 1945 când autorităţile române nu au făcut nici o acţiune de cinstire a acestor eroi. Am intervenit în mod oficial la autorităţile franceze pentru aprobarea ca Ambasada Română din Paris să participe cu coroane de flori la cimitirele militarilor români. Am propus ziua de 11 noiembrie când poporul francez comemorează armistiţiul din anul 1918, un fel de „Ziua Eroilor”, anunţând dorinţa noastră de a depune coroane de flori si la monumentele eroilor francezi.

Am primit destul de repede aprobările ministerului de Externe al Franţei care a informat prefecţii şi primarii din teritoriu despre acţiunea Ambasadei, exprimând satisfacţie şi felicitări că după 42 de ani se reia de partea română, cinstirea eroilor români. Totodată,la „Musee de l’Armee” din Paris,după o documentare temeinică din partea Ambasadei şi a întâlnirilor mele ca Ambasador cu generalul Raymond Boissau, director  general al muzeului Armatei, s-au făcut rectificări şi completări cifrelor în tabloul general cu pierderile suferite în cel de-Al DOILEA RĂZBOI MONDIAL, în care România figura cu o participare de „14.000 militari în munţii Semenicului” (timp de 42 de ani) în loc de 880.000 oameni, din care 530.000 militari si 350.000 persoane civile, aşa cum este în prezent. Menţionez că URSS figurează cu 7.500.000 militari, Germania cu 3.500.000. militari, Italia cu 370.000 militari, Anglia cu 326.000 militari, Franţa cu 250.000 militari.

Membrii Ambasadei Române,au participat în ziua de miercuri 11 noiembrie 1987, la solemnitatea de cinstire a eroilor români, la cimitirele din localităţile Dieuze, Soultzmatt,  Hagenau, Labry cât şi  alte comune.

Eu, împreună cu colonelul Petre Nicolai şi soţiile noastre, am participat la slujba religioasă, la depunerile de coroane la eroii români si eroii francezi iar după aceea, noi am oferit o recepţie oficială unde am oferit gustări, prăjituri şi cozonac, gazdele gustând din coniacul, vinurile şi şampania meleagurilor româneşti. Din anul 1987, în fiecare an,au loc asemenea solemnităţi oficiale. Militarii români înhumaţi pe teritoriul francez ,provin din celor decedaţi în prizonierat în timpul Primului Război Mondial,aduşi în provinciile Alsacia si Lorena.

Pe teritoriul francez sunt înhumaţi 2.746 militari în 46 localităţi, unde se află cimitire ale ostaşilor români,din care la Dieuze (947), Soultzmatt (680) ,Hagenau (472) , Labry (256), Sarrebourg (224). Cimitirele eroilor români sunt bine îngrijite, în unele dintre ele fiind importante monumente închinate memoriei lor. Atunci, la Soultzmatt, eu cu ataşatul militar şi soţiile noastre, am notat numele şi prenumele ca şi gradul ostaşilor menţionate pe crucile aflate pe morminte,întocmind liste pe care le-am trimis în ţară la Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe.

*

Aş aminti şi alte ţări unde sunt cimitire ale eroilor români,morţi pe câmpul de luptă. În Federaţia Rusă, sunt 425 locuri de înhumare din care 162 cimitire de campanie şi 262 cimitire de prizonieri, unde se afla 24.171 militari români din care 6.879 în campanie şi 17.291 în lagărele de concentrare organizate de NKVD.

În prezent,autorităţile române sunt implicate în amenajarea unui cimitir centralizator la Rossoska,unde vor fi depuse osemintele ostaşilor morţi la Stalingrad. În Germania, în anii Primului Război Mondial şi-au pierdut viaţa 3.500 militari înhumaţi în localităţile Manheim (64), Zwikau (134), Worms (155), Schaefesthal, Ulm etc. În Kazahstan sunt înhumaţi 1.110 militari, în Macedonia 1.114 militari, în Serbia şi Muntenegru 3.439 militari, în Slovacia 15.077 militari, în Cehia 1.500 militari, în Bosnia-Herţegovina 69 militari. De asemenea, în Armenia sunt înhumaţi 746 militari români, în Albania 104 militari, în Azerbaidjan 162 militari, în Estonia 15 militari, în Grecia 97 militari, în Italia 1189 militari. În Republica Moldova, numărul militarilor este de 6.072, din care în localităţile Ţiganca sunt 1.020, în Cania 928 militari, în Miclăuşeni 350 militari, în Chişinău 232 militari, în Soroca 453 militari, în Tighina 518 militari. În Slovacia, numărul militarilor înhumaţi sunt de 15.077 militari din care in Zvolen 10.384 militari, în Banska Bistrica 1.720 militari, în Podkriva 57 militari,alte localităţi 4.559 militari. În Republica Ucraina sunt 36.824 militari români din care 1.097 din Primul Război Mondial, 26.639 militari în Campania din Est (1941-1944) şi 9.088 militari decedaţi în lagărele de concentrare organizate de NKVD. Pe teritoriul Ucrainei,cimitirele se afla în localităţile Vigoda 2.245 militari, Kurgan 1.153 militari, Mirnoe 962 militari, Berezan 871 militari, Vasilevska 543 militari etc. În Ungaria sunt 470 cimitire şi parcele militare şi au fost ridicate monumente în 19 localităţi. Astfel în localităţile Aszalo sunt 238 militari, în Gyor 1.200 militari, în Megyaszo 1.614 militari, în Miskolc 704 militari, în Nyregyhaza 308 militari etc.

Trebuie precizat ca Statul român a emis Legea nr.379/2003 prin care s-a stabilit regimul mormintelor şi operelor comemorative de război. Astfel, s-a înfiinţat Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor,care se ocupă de cimitirele militare româneşti din străinătate si care urmăreşte permanent starea acestora,organizarea unor manifestări comemorative şi are evidenţa necesară,din care autorul acestui articol a folosit datele de mai sus.

În încheiere,aş menţiona pe scurt,câteva aspecte legate de istoria celor doua conflagraţii mondiale. Prin măsurile şi acţiunile de ordin politic,diplomatic şi militare desfăşurate de Statul român,singur sau împreună cu alte state în perioada 28 iulie 1914 si 11 noiembrie 1918, România a participat la Primul Război Mondial. Toate acestea au avut în vedere atingerea scopului politic principal al participării la război pentru realizarea statului naţionar unitar. Cel de-Al Doilea Război Mondial declanşat de către Hitler la 1 septembrie 1939 a atras şi România în această conflagraţie mondiala.  Astfel, la 22 iulie 1941, România a intrat în Război alături de Germania împotriva URSS, în vederea reîntregirii teritoriului său, fiind angajate în operaţiunile militare, efectivele celor doua armate româneşti.

Participarea României la Razboiul antifascist s-a desfăşurat de la 23 august 1944 până la 12 mai 1945, perioadă în care ostaşii români au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei cât şi a unor zone din Austria, pentru care România a mobilizat circa 567.000 de ostaşi, eliberând peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străina, eliberând peste 382 localităţi dintre care 33 de mari oraşe.

Petre GIGEA-GORUN

Ambasador

Preşedinte de Onoare al Asociaţiei

Naţionale Cultul Eroilor „Fraţii Buzeşti”

Filiala Dolj

Constituție și Guvernanță

(16 februarie 2013)

Este într-adevăr un prilej agreabuil să mă alătur dumneavoastră pentru prima prelegere memorială dedicată regretatului N.K.P. Salve, care a fost o personalitate multilaterală. O să vorbesc pe problema Constituție și Guvernare.

Trăsătura definitorie a oricărei democrații este aceea că ea înlocuiește guvernanța oamenilor cu guvernarea legii și dobândește aceasta creând instituții de guvernanță și procese pentru funcționarea lor. Provocările guvernanței sunt totdeauna enorme. Cu atât mai mult într-o țară care are 17,5 la sută din populația lumii dar numai 2,4 la sută din resursele de teren și o societate care este multi-culturală, multi-lingvistică și multi-religioasă. Provocările se compun din probleme ale dezvoltării care se confruntă cu în jur de 355 de milioane de oameni trăind în sărăcie absolută.

Pentru a întâmpina aceste provocări, insituțiile trebuie să se redefinească ele însele din timp în timp. Ele trebuie să adapteze și să adopte noi strategii. Există de altfel o nevoie de discuție și dezbatere despre funcționarea instituțiilor noastre constituționale spre a le evalua performanța în vederea întăririi lor.

Prin Constituția noastră, am hotărât să ne dăm nouă înșine o Republică. Constituția noastră a creat trei aripi ale statului: Legislatura spre a face legi și a trage la răspundere Executivul; Executivul, spre a guverna această vastă națiune; și Judiciarul spre a asigura că toate instituțiile au stat întru competența lor constituțională și să asigure că nici una nu încalcă drepturile constituționale garantate ale oamenilor. Ea recunoaște drepturile individuale și drepturile comunității și le dă întâietate numindu-le drepturi fundamentale, făcându-le executorii și dând putere curților noastre să acționeze ca un bastion împotriva oricărui atentat de a le restricta sau curba.

Părinții noștri fondatori nu erau necunoscători ai potențialului conflict între Judiciar și Executiv ori Legislatură, dar ei aveau credință în puterea opiniei publice – ultimul simbol al suveranității politice. Ei știau că diferitele aripi ale guvernului vor învăța să coexiste și să lucreze împreună pentru beneficiul națiunii și al poporului ei. Constituția noastră pronunță aspirațiile părinților fondatori. Relația dintre aceste principii ale politicii Statului și drepturile fundamentale ale cetățenilor a fost fasonată într-un articol de credință de către părinții fondatori – că și cele mai dezirabile scopuri trebuie să fie atinse numai prin mijloace permisibile.

Un instrument scris, chiar atât de elaborat și lung precum Constituția indiană, nu este niciodată exhaustiv. O constituție este o cartă pentru guvernanța unei națiuni și jurusprudența ei este dinamică și constant evolutivă. Noțiunea a ceea ce este bună guvernanță trebuie definită prin nevoile timpurilor și îmbogățită de experiența deceniilor. Totuși, ea păstrează cu evlavie valori nepieritoare care nu pot fi niciodată compromise. Este datoria noastră să identificăm aceste valori și să ne măsurăm performanța cu pietrele prețioase ale acestor valori.

Preambulul Constituției consemnează hotărârea poporului Indiei să fie secular. Consemnează hotărârea de a asigura tuturor cetățenilor justiție, libertate, egalitate și fraternitate. Până unde am realizat acestea și care ne este sarcina următoare?

S-ar putea spune cu oarecare simț al satisfacției că, în pofida provocărilor cu care ne-am confruntat, India continuă să rămână ferm înrădăcinată în secularism. Este dezbătută ideea a ceea ce sunt contururile secularismului până la marginile sale – așa cum trebuie să fie în orice societate vibrantă –, dar principiile de bază ale egalității tuturor religiilor, dreptul la libertatea de gândire și conștiință și dreptul de a practica și profesa religia și de a stabili instituții la alegere au fost statornic urmate în această țară.

Au fost aberații, și fiecare conflict comunal, indiferent de mărime, stigmatizează conștiința națiunii noastre. Problema este acum exacerbată de terorismul care profesează temeiurile religioase. Provocarea oricărei democrații este să adere la valorile de bază ale comportamentului civilizat și să respecte drepturile omului și libertățile civile în fața provocării. Justiția – socială, economică și politică – este mai mult o călătorie decât o destinație în viața fiecărei națiuni. Au fost luate măsuri de a promova justiția socială, care, peste decenii, au dat, încet dar sigur, rezultate. Abolirea untouchability (de-neatingerea) este o astfel de măsură. Totuși, este mult de făcut pentru a îmbunătăți justiția socială, în special egalitatea de gen. Realizarea justiției sociale cere nu numai guvernanță, dar transformarea etosului social, o retopire a mentalităților, și acesta nu este jobul Legislaturii, Executivului ori al curților, ci al fiecăruia dintre noi. Justiția politică este unul din fronturile la care putem privi în urmă cu un grad de satisfacție. Continua împuternicire a secțiunilor marginalizate ale societății este o mărturie a manierei în care justiția politică a realizat-o cu succes.

Ultimul țel al oricărei democrații este împuternicirea individului indiferent de poziția economică, religioasă ori socială. Acesta poate părea un vis utopic pentru mulți, dar puterea unui sistem stă în capacitatea lui de a munci neîncetat pentru acea împlinire. Ne datorăm nouă înșine un sistem în care accesul la politică să nu fie limitat la puțini privilegiați, ci fiecare indian să se simtă împuternicit îndeajuns pentru a participa și contribui. Am realizat aceasta în oarecare măsură. Unele din cele mai fine figuri politice ale noastre au avut începuturi umile și au demonstrat cum perseverența și determinarea triumfă asupra adveristății.

Dezvoltarea economică este vitală pentru buna guvernanță. Noi nu putem distribui bunăstarea, pe care nu o posedăm, și de aceea crearea bunăstării trebuie să fie necesarmente unul din obiectivele primordiale ale politicii de Stat. Totuși, iarăși, acesta trebuie să fie îmbibat cu principiul egalității cu care nu se poate face compromis. O societate egalitariană poate fi creată numai când creșterea este inclusivă. Este important să se asigure justiție și egalitate a oportunității și Statul să nu creeze condiții în care puțini privilegiați să câștige pe spezele mulțimilor care se confruntă cu sărăcia endemică. O societate sustenabilă se poate baza numai pe principiile egalitarismului.

Înțelepciunea părinților fondatori în crearea unei quasi-federale structuri trebuie recunoscută, în pofida furnizării formei Westminster a democrației. Noi am realizat un grad semnificativ de federalism. Via probă a acelui succes este realitatea politică a aspirațiilor partidelor regionale de a găsi un loc în formarea guvernului la Centru.

Mașinăria constituțională a rezoluției prin dispută este o măsură a ultimului resort. Rezoluția adjudecativă asupra complexelor probleme federale nu este niciodată satisfăcătoare. Nu există substitut pentru statalitate și bun-simț. Problemele de guvernanță reflectate în dispute trebuie rezolvate prin ridicarea deasupra intereselor politice partizane, într-un spirit al naționalismului și în adevărată aderență la principiile democrației, fiind vorba de partajare și deopotrivă partajare.

India nu este sus în indexul guvernanței mondiale. Deși India este astăzi a treia mare economie în termenii Purchasing Power Parity (PPP / Paritatea puterii de cumpărare), aceasta este clasată foarte scăzut la indicii de calitate de reglementare și controlul corupției. Aceasta este necesar să se schimbe. Nu putem realiza progres adevărat fără a îmunătăți guvernanța. Nicio secțiune nu este responsabilă pentru bolile sistemului nostru. Societatea ca un întreg trebuie să-și reseteze busola morală.

Printre insituțiile care ocupă un loc de mândrie în percepția publică este Judiciarul. Adeverind visele părinților fondatori, Judiciarul este cu înverșunare independent și a acționat întotdeauna ca o verificare a oricărei aberații constituționale. De curând, Judiciarul a fost perceput a-și fi asumat un rol mai extins. O parte din aceasta este consecința inevitabilă a interpretării inovative a drepturilor, civile și politice, consacrate în Constituție. Câteodată, Curțile sunt percepute ca a se fi abătut în zone care ar fi cel mai bine să fie lăsate guvernului Executiv sau politicienilor din Legislatură. Separarea puterilor este o trăsătură a Constituției, asupra căreia nu a existat niciodată vreun dubiu și trebuie respectată tot timpul.

Democrația este o neîncetată întâlnire. Arta guvernanței stă în folosirea resurselor ei limitate, în oferirea de ajutor, speranță și oportunități sutelor de milioane chinuite de sărăcie și lipsă. Așa cum a declarat Baba Saheb Bhimrao Ambedkar: „Pentru ce avem această libertate? Avem această libertate pentru a reforma sistemul nostru social, care este plin de inegalitate, discriminare și alte lucruri, în conflict cu drepturile noastre fundamentale.”

Buna guvernanță este arta de a exhilibra diferite religii, diferite limbi și diferite etnicități într-o maniera în care niciun grup sau subgrup să nu se simtă lăsat de-o parte în procesul construirii națiunii. Este arta echilibrării drepturilor individuale și a așteptatelor drepturi și cereri ale comunității. În cele din urmă pentru noi, măsura bunei guvernanțe este în succesul ori eșecul ei împotriva piatrei de încercare de a fi îndeplinit sau de a fi în conformitate cu valorile perene consacrate în Constituția noastră.

• Avem totul şi totul ne lipseşte.
• Am trecut prin epoci de civilizaţie  şi am rămas barbari.
• Iubim femeia, dar nu pe termen lung.
• Avem un cult pentru  ştiinţă, deşi 90 la sută din pământeni sunt profani.
• În orice profesie sunt lorzi şi cizmari.
• Nimic cu e atât de sublim pe cât pare.
• Căsniciile scurte sporesc, cele lungi se răresc.
• Mai curând primeşti în casă un câine decât un om.
• Păsărelele continuă să ciripească…  Şi turnătorii la fel!
• Suntem rătăciţi într-o lume în care la fiecare colţ de stradă este un  indicator.
• Dintr-un exces de fidelitate faţă de junglă, oamenii au decis să se mănânce între ei.
• Statul se crede un fel de Ali Baba, iar pe noi suntem piticii lui…
• Stăpânim banii care la răndul  lor ne stăpânesc pe noi.
• Nopţiile tac, iar zilele nu au ce spune..
• Somnul raţiunii este sursa tuturor războaielor şi atacurilor teroriste.
• Premizele unei căsnicii sunt totdeauna mai bune decât consecinţele sale.
• Tot ce nu vrei să  ştii despre lume, găse şti la emisiunile tv.
• Stelele sunt ademenitoare, dar nici una nu deschide uşa unui refugiat de pe Terra.
• Avem două mari plăceri: mâncarea  şi sexul. Dar nutriţioniştii  şi alţi „deştepţi”  recomandă multă cumpătare.
• Suntem seduşi de  meleagurile pe care nu le-am vizitat niciodată.
• Viaţa ne înalţă, viaţa ne descalţă.
• Valul digital a scos lumea la mal.
• Oare doamnele de fier ne-au rămas moştenire de la Epoca de Fier?

——————

Harry ROSS

26 ianuarie 2016

Israel

Boris David alias Daris Basarab

(n. 10 mai 1929, Ismail  – d. 1 septembrie 2015, Buburești)

Nicicând n-am crezut…

Nicicând n-am crezut c-aş putea să doresc,
Să moară-o fiinţă cu chip omenesc;
Şi totuşi se-ntâmplă ca făr’ să vorbesc,
Un gând ca acesta eu să-l împletesc.

Îmi pare cumplit ce îmi trece prin cap –
Mă duc la oglindă şi-n ochi mă privesc;
De gândul sinistru aş vrea eu să scap,
Dar nu-i cu putinţă să mă îmblânzesc.

O vreau cum nimic nu am vrut eu vreodat’,
Vreau moartea să curme-acel drum blestemat,
Să moară un diavol ce a-nfulecat,
Credinţa că omul de Zeu e creat.

O vreau căci eu ştiu că nu este alt drum,
Spre liniştea noastră ce-i azi doar un fum…

Boris David

Boris David, poetul ascuns în haina chimistului, este căutătorul alchimiilor interioare ale sufletului, purtându-ne prin versuri, gânduri nerostite la vremea tinereţilor şi în ceasurile de reflecţii personale, în universul său poetic.

Boris David s-a născut în Basarabia, în oraşul port dunărean, Ismail, în 10 mai 1929. În anul 1941, din cauza condiţiilor istorice din Basarabia, se refugiază în România, împreună cu familia. Amintiri triste din acea perioadă le găsim evocate în volumul său de debut: Povod.
La vârsta de 15 ani, în anul 1944, într-o zi a Sfintelor sărbători de Paşti, ajunge la Oradea, împreună cu familia, fiind sub urmărirea Echipelor Mixte de Recuperare Sovieto-române.

Se va stabili la Oradea unde va studia la Liceul Emanuil Gojdu, urmează apoi studiile universitare la Universitatea Politehnică din Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială, pe care o va absolvi în anul 1954. Lucrează ca inginer chimist la Compania naţională a Uraniului, unde se dedică cercetărilor din domeniul metalelor rare şi radioactive realizând câteva invenţii şi inovaţii (împreună cu un colectiv de cercetători), la care se adaugă şi numeroase lucrări de specialitate şi comunicări ştiinţifice. Are şansa de a lucra ca inginer chimist în prospecţiuni geologice în: Algeria (1972), Tanzania (1975) şi Mozambic (1977-1978). Dorinţa de a călători îi dezvoltă plăcerea scrisului, atât în versuri cât şi în proză, publicând sub pseudonimul Daris Basarab.

Primul volum: Pavod, îi apare la Editura Semne, Bucureşti, 2004; continuă apoi cu Ecvestra, Editura Conphys, Bucureşti, 2007; Postume vii, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Dor de ducă, Editura Muşatinia, Roman, 2014; Rugul creaţiei – Nicolae Otto Kruch, Editura Muşatinia, Roman, 2014.  Şi iată acum un nou volum de versuri: Primăvara sunetelor – primăvara versurilor tinereţii. Un volum care parcurge mai multe registre – social, sentimental, familial – în care sentimentele lăuntrice nu mai sunt grandilocvente – visul şi realitatea contopindu-se în imagini ale căror contururi sunt estompate bacovian de o negură mişcată de vânt.

Lumea reală este proiectată în interiorul conştiinţei poetului, pulverizată de tensiunea lăuntrică a rolului pe care îl ocupă: iubit, prieten, părinte. Uneori asistăm la un proces invers – acela în care universul sufletesc tinde să devină realitate unică – înlocuind-o pe cea a faptelor exterioare. Fiecare registru poetic ne dezvăluie o aubadă autobiografică, purtându-ne cu sensibilitate prin cele patru anotimpuri ale creaţiei sale. Stilul epic se împleteşte cu stilul elegiac. Versurile împărţite în patru stofe – în forma sonetului – uneori respectând forma lirică impusă de tehnica celor 14 versuri – dar de cele mai multe ori abătându-se de la această regulă, rebel şi sfâşietor de sincer în faţa sentimentelor.
Este strigătul curat al unui suflet care scrie despre tot ce este în prea plinul inimii sale, cu dorurile nealinate de meleagurile copilăriei din Basarabia.
Inovaţia se manifestă în formă abruptă, cu ritmuri noi şi stil fierbinte – cu inserţii lexicale subtilizate liric, contaminate cu pasaje în engleză sau portugheză.

Bucolic, Daris Basarab reuşeşte să ne aducă în faţă sentimentul de fericire-tristeţe, revoltă-acceptare, viaţă-moarte într-un stil tradiţional cu inovaţii personale.

Despre volumul Primăvara sunetelor poetul Petruş Andrei notează: ,,Daris Basarab scrie aceste poezii cu cerneala inimii sale și cu lacrima sufletului său.”

Emilia Ţuţuianu