15 Jun
2015

Mihaela Popa (Gheorghiu): Poeta Dacina Dan, ,,gând și cuvânt”

Inefabil și diafan, ca un desen transparent, însă cu o ironie subtilă, volumul ,,Frunze în oglindă” al poetei Dacina Dan, premiată la Festivalul Național de Poezie ,,George Coșbuc” , ediția a XIII-a, se impune cu naturaețea talentului.

Oglinda, simbolul consacrat al reflexivității și autoreflexivității, nu oferă lumea, ci o imagine deschisă a acesteia (T. Todorov – Introducere în literatura fantastic), promite infinitul (Borges), iar noi ,,nu vedem în oglindă, ci prin oglindă spre lucruri care parcă n-au fost create până acum” (N. Balotă).

În poezia Dacianei Dan însă, tot ce e simbol consacrat se transformă în contrasimbol.

Astfel oglinda devine, prin ,,reflexia” frunzelor, o suprafață mată, finită, frunzele sugerând natura perisabilă a ființei umane care și-a pierdut accesul la tot ce înseamnă etern: ,,e vremea ploilor de Frunze / ochii mei spală copacii“ (7 septembrie), ,,o ceață cenușie / îmi sângerează frunza” (Ceața).

Oglinda, deși numită explicit doar în titlu, ca idee a reflexivității pierdute, a accesului interzis la infinit, se prefigurează în întregul volum, existând termeni care substituie oglinda, având însă același sens: ochi …,,anotimpul se lipește de călcâi / vulnerabil în genele ierbii / peste ochiuri de timp / sublimat în ecou” (Rug), ,,ochii tăi / mi-au arătat deșertul” (Ochii tăi), ,,iubire târzie a ochilor ploii” (Exercițiu), lacrimă: ,,sunt însăși lacrima / lacrima unui vers niciodată găsit” (Nichita, mereu), ,,în lacrimă cercuri / silabe-nsetate și păsări / priviri pentru nord” (Exercițiu).

Motivul (în contrasens) al oglinzii se corelează cu simbolul cercului: ,,cercuri concetrice / mă rănesc cu regrete” (7 septembrie), simbol al claustrării, al închiderii, al conștiinței în criză.

Ființa poetică se ridică în fața noastră ca un turn de neliniște (Sartre – ,,Turn de liniște”), în sensul unei continue căutări prin sine însuși, un turn nedefinitivat, care se construiește mereu: ,,m-am rătăcit prin mine / zdrențuindu-mi lumina / eram atât de atentă / să-mi strâng sufletele / într-o tăcere nouă virginală / cu un profil inexorabil / reverberat de umbra troianului fictive” (Tu), ,, nu-mi pot sfărâma lanțurile / mi-am pierdut cheia“ (Lanțurile), ,,mă caut printre fulgi” (Fulg).

Dorința de evadare din realitate se poate materializa/împlini, doar prin somn: ,,curând / mă voi pierde în somn / dezbrăcată de gând / vreau doar să hibernez un timp” (Curând). Somnul nu e aici, neaparat, o prefigurare a morții, ci o întoarcere la ritmul pur al materiei în zona de plenitudine și de liniște.

Universul conceptual e mai degrabă bacovian, dând senzația unei asfixii spirituale, a căderii totale și ireversibile a miturilor. Însă, la nivelul formal, dezideratul poetei rămâne apropierea de mereu prezentul, Nichita.

Se remarcă de-a lungul mai multor poeme sentimental neîmplinirii, al germinării interzise/întrerupte: ,,din scoica Afroditei / am luat o singură / iluzie / cu care-am înflorit și-am germinat / izvorul ce l-am adus în lume / de-atunci / pedepsită-s să / port / acest trup secetos de femeie / pe care / nu vor mai clipi nicând / gene de floare” (N-am primit).

Semințele, care în poezia lui Blaga sunt mirabile, semințe care conțin în latență infinitul, se constitue în poezia Dacinei Dan ca un contrasimbol, sugerând finitul, imposibilitatea rodirii și prin aceasta interzicerea accesului la eternitate, sunt ,,semințe neadmise rodirii.”

Ideea pădurii, cuprinsă într-un sâmbure de ghindă (Mihai Eminescu – Sărmanul Dionis) e inversată în versul ,,ochii tăi reduceau pădurea din jur la un singur punct” într-o încercare de regresiune la origini, ca și când tot ceea ce a fost germinat s-ar reduce, concentrându-se în punctul inițial, izvor a toate.

Tema iubirii ,,un copac / în care-atârnă strâmb / două inimi albastre”, e din nou, dar apparent, o temă a iubirii, deoarece principiul opus nu prinde contur, nu e o realitate, ci o umbră lipsită de materialitate: ,,mi-am zdernțuit gândul / în mărăcinișul sufletului tău / mi-am rupt curcubeul / în toamna privirii / mi-a-nghețat mâna-ntinsă / către macii iubirii / am răgușit / căutându-ți duioșia” (Portret).

Tema iubirii, de fapt a neiubirii, se corelează cu tema iernii care semnifică încremenire: ,,în mine însămi e iarnă / visul meu își înghață propria-i creangă” (Fulg), albul fiind în același timp puritate și nerodire: ,,ce creangă invocăm / iubito iubitule / în inima iernii, prin viscolul înstelat de semințe neadmise rodirii” (Necroză).

Fiecare spirit e în luptă cu limita și conștientizează tragic căderea, marcată aici prin îndoială: ,,…poate / cine știe / nici nu există astfel de oameni / și nici infinit” (Poate). Divinitatea parcă s-a retras în cele mai înalte ceruri, părăsindu-și creația. Locul divinității e preluat de regizorul, un regizor care concepe diferite scenario, guvernând la întâmplare destinul individului: ,,regizorul ce mi-a semnat prezentul / a răsfoit o carte / și-a lăsat-o deschisă / pe-o masă cu pietre / și-acum stâncele-mi rănesc trupul“ (Boală). E un destin fără finalitate, împotriva căruia individual nu poate lupta, căci oricum se va prăbuși în ocean: ,,în amintire / orizontul iar mă cheamă / și-mi lăcrimează prăbușirea-n geam / ramburasați icarul îndrăgostitului și poetului / frunza / mă desparte de ram“ (Am visat), ,,foșnesc din verb / și câțiva icari îmi ies înainte / iar cerul are aripi / și topește cuvinte” (Boală).

În același timp omul are posibilitatea dedublării, în fiecare individ existând o ființă perfectă, metafizică, nemuritoare, un arheu ,,fulgii pășesc / în vârful sufletului / între mine și eul imaculat” (Alb).

Motivul drumului, calea de urmat pentru atingerea desăvârșirii spirituale în cultura antică a Chinei, e aici un drum ,,care nu duce nicăieri”, ,,fără să știu unde se sfârșește / drumul” (Drum), un drum în cerc ,,unde e glasul / cum doare pasul / ce se întoarce ocolind / de unde a plecat” (7 septembrie).

Se pot remarca două registre în volumul ,,Frunze în oglindă“ unul care plânge și unul care sfidează/ironizează, precum și două ipostaze, una aparținând trecutului și alta prezentului: ,,pletele unduite / în amintirea fânului copt“ – iarna – și ,,pletele mele blonde pierdeau / incența grâului copt” – vara. Sau ,,am pumnii-atât de plini / de soare și de verde / că / dacă i-aș deschide-acum / aș luneca deodată / într-o altă poveste mai lungă / cu ploaie frig și ceață” (Vară). Oare cum am putut crede că voi purta întotdeauna-n ,,brațe fân și-n buzunare stele” și că voi putea mereu înlocui ,,cuvintele cu inefabile păsări”, se întreabă poeta?

Sarcasmul guvernează poezia social, o poezie de revoltă, o poezie ,,haiducească” : (Negocieri, Ziarul, Vacanță, Necroză).

,,…împărțirea tortului / se face doar în funcție de merite / a – nu professional-morale – bineînțeles / că doar a început economia de piață / …/ mass-media fusese acreditată vocal / – doar cântă foarte bine în cor / …/ se șoptea / că-n balanță au tras și cunoștințele în limbi străine / limba babeliană – categoric – / pe care o vorbesc / cei mai mulți de la pupitrul dirijor” (Negocieri), ,,cine-ar flirta cu asemenea / gratii-n care răsar / prin reluarea semințelor publice / ochii lui marx cuburi de umbre / ouă de cuc aberații rotunde“ (Ziarul), ,,…pe unghia de la degetul meu mic / nivelul de trai / desenase indicatoare de avertizare” (Vacanță).

Idei generoase precum idea de dreptate, de libertate, prin reflexii în oglinzi, în conștiințe succesive, se deformează, se degradează, își pierd esența și devin niște măști dintr-o piesă macabră: ,,maestrul de ceremonii a nunțat / că n-a mai trimis invitație / profesorului doctor inginer / a dat însă dispoziție / să I se trimită acasă / o farfurie cu ajutor de șomaj /…/ maestrul de ceremonii / costumat în pâine și cuțit / a stârnit murmure de admirație / mai ales printre prietenii lui / răpitorii / pe care i-a luat imediat în brațe” (Negocieri).

Univers limitat formal, însă nelimitat conceptual, volumul prezintă o aparentă monotonie, datorită aceluiași ton oarecum elegiac. Această monotonie e fragmentată însă de episoade ironice care dinamizează și ,,dinamitează” limbajul, mai ales în poezia ^: ,,serile de iulie / înotau spre mal / tânțarii purtau pe brațe / …/tu…/…nu / spălai tacâmuri vase / nu / făceai mămăligă ciorbă salată de ceapă / nu / storceai lămâi în apă / nu / puneai mentă în ceai”. Ironia și autoironia pot guverna poezii întregi: Negocieri, Stagiatură, Necroză, Ziarul, ^, Neliniște, sau pot fi episodice, ,,ramburasați icarul îndrăgostitului și poetului (Am visat).

Cuvintele nu sunt doar instrumente ale comunicării, ci într-un univers dens în care totul semnifică, ele trec din sfera convenționalului în planul realului (sau cel puțin al posibilului). În societățile arhaice, răspunderea față de cuvânt se încarcă de sugestii magice, demiurgice, odată rostit, cuvântul nu mai putea fi luat înapoi; dobândind o existență proprie, independentă de voința subiectului rostitor, el se putea întoarce împotriva acestuia, instituind.

Daciana Dan are o atitudine oscilantă în ceea ce privește cuvintele și ceea ce se poate făuri cu ele: versurile. pe de o parte poeta construiește din cuvânt/vers un refugiu în fața realului: ,,dacă plouă cu versuri / lumea râmâne în spatele ploii (Vară) “, se autodefinește prin intermediul cuvântului, gând ,,gând și cuvânt / îngemănate adânc / scuturându-și de nins aripa / fiind eu sunt” (Alb), dar în același timp, utilizează cuvântul pentru a-și țese ,,pânză la un război arhaic”, în așteptarea unui Ulise: ,,sunt doar o anacruz-a penelopei“ (Sau), care să-I sfărâme lanțurile cu care e legată simbolic de vârful muntelui, în timp ce vulturul prometeic îi ciugulește versul: ,,de ce / mie / nu mi se regenerează versul / ciugulit de vultur” (Aș vrea).

Pe de altă parte, cuvântul și-a pierdut din puterea sa inițială, aceea de a institui realul, însă nu în sensul unor necuvinte, ci în sensul unei pierderi a transcendentalului, a unei demitizări. Cuvintele se umilesc prin tăcere ,,ca și când / s-ar fi umilit cuvintele / într-un copac tăcut / fără ramuri” (Portret), sângerează: ,,întorc ziua noaptea cu silabe / și-mi curge sânge din cuvânt” (Lanțurile), cuvintelor le este sete: ,,în lacrimă / …/ silabe-nsetate” (Exercițiu), iubesc ,,vino cuvântule / și-mi desenează mâna prelungă și mireasma de toamnă / iubește” (Vers), primind astfel atribute ale omenescului.

În ciuda acestor atribute ,,profane”, ele mai păstrează latura divină: ,,mă închin / în genunchii lacrimii pe cuvânt” (Nichita mereu), simbolizând natura duală a unui Iisus ,,în care cred zbor alb / în frunza de apoi / în care cred” (Punct).

Poeta e imperativă în aceste versuri ,,luați și citiți / acesta-i zborul meu / răstignit – când e grâu – / ploaie – când e tânăr – / anamorfoză – când albul se topește”.

Dacina Dan își oferă simbolic cuvintele – adică pe sine însăși – lumii întregi.

 

Mihaela Popa (Gheorghiu)

Postfața volumului de versuri  ,,Frunze în oglindă” de Dacina Dan , Ed. Marineasa, Timișoara, 2002

Coperta: Mihaela Popa (Gheorghiu)

 

15 Jun
2015

Liviu Florian Jianu: Glossă

GLOSSĂ

 

Însă  nu ştiu cum se face,

În Îngheţul surd, fierbinte

În războiul lui, de pace,

A predat, tot înainte,

 

Lângă cei de dinainte

Să înalţe totdeauna,

Şi copii – lângă  părinte,

Şi părinţi, cu fiii, una  –

 

Vremea lui nu vine-trece,

Doar răsare, şi răsare –

Tot Luceafăr, ce petrece

România, ca un Soare –

 

Şi în bezna cea adâncă,

Şi-n orbirea cea nebună,

E lumina  lui de stâncă,

Ce din Haos, ne aduna –

 

Demiurg fierbinte-rece,

Raţiune şi simţire,

N-ai cerut să ţi se plece

Niciun suflet, sau iubire –

 

Şi când pasărea din tine

A ţipat când vânătorii

I-au frânt cântecul de bine,

Am urcat şi noi, cu zorii,

 

Luminând – nemuritorii…

———————————

Liviu Florian JIANU

Craiova 

15 iunie 2015

15 Jun
2015

Mihai Eminescu: Gloss/ Glossă (translation in english by Daniel Ionita)

 

Gloss/ Glossă         

            (translation in english by Daniel Ionita)

 

 

Time is passing, time comes yet,
All is old, and all is new;
What for good or ill is set
You can ponder and construe;
Do not hope and do not worry,
What’s a wave, will wave away;
Though enticing with a flurry,
Cold remain to all they say.

 

Many things pass by before us,
Many things we hear and see,
Who remembers all their ruckus
And would listen to their plea?…
You sit quiet ‘round the edges,
Find yourself, despite their fret,
While you hear their noisy pledges,
Time is passing, time comes yet.

 

Not inclining in expression
The cold balance of our thinking
To a moment, an impression,
Mask of happiness now sinking,
Of its own death notwithstanding
Takes one lonely breath for you;
But for him who’s understanding
All is old, and all is new.

 

Entertained by actors playing
In this world yourself depict:
Though four roles one is portraying,
His true face you can predict;
If he weeps, or if he’s fighting,
You just watch him without fret
And deduce from his inciting
What for good or ill is set.

 

Past and future go together,
The two faces of a coin,
You can tell tomorrow’s weather,
When you learn the two to join;
All that was and all that follows
In this moment we see true,
On their false and empty hollows
You can ponder and construe.

 

The same means this world is using
To constrain in all she fashions,
And for thousand years suffusing
Joy and sadness duly rations;
Other masks, the same old drama,
Other mouths, the same old story,
Discontent by their conformance
Do not hope and do not worry.

 

Do not hope because some cretin
Wrestles to successes steady,
Idiots will have you beaten,
Though you’ve shown them off already;
Have no fear if when they gather
Ostentations they display,
Don’t resemble them, don’t blather:
What’s a wave, will wave away..

 

Like some charming siren calling,
The world’s luring and inviting,
Other actors when they’re falling,
It wants you to do their fighting;
Move aside, it’s just deception,
Pass them by, away you scurry,
From your path make no exception,
Though enticing with a flurry.

 

Should they touch you, get some distance,
Should they curse you, keep your polish,
Why to help and show persistence,
When you know they just demolish;
Let them blather on forever,
Doesn’t matter whom they sway,
Don’t grow fond of them, be clever,
Cold remain to all they say.

 

Cold remain to all they say,
Though entice you with a flurry;
What’s awave, will wave away,
Do not hope and do not worry;
You can ponder and construe
What for good or ill is set;
All is old, and all is new:
Times is passing, time comes yet.

 

***

 

GLOSSĂ 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

—————————————————–

Daniel IONIŢĂ

traducere in volumul:

Testament Anthology of Romanian Verse Bilingual Edition English Romanian

Sydney – Bucureşti

15iunie 2015

 

15 Jun
2015

Elena Armenescu: Gândind la Eminescu (poeme)

GÂNDIND LA EMINESCU

 

Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor

Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor

Aprins de dorinţă, de neobosită căutare

A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.

 

Alerga. copil – minune cu visările-i eterne

Sub leagănul codrului, pe poteca ce se aşterne

Spre acel ”ochi” – lacul cu nuferi galben-aurii

Meditativ, neînţeles, depărtat de alţi copii.

 

Cu gândul la piramide, între florile albastre

În a teiului mireasmă, sub vibraţie de astre

Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună

Împletesc şirag de stele şi amorului cunună.

 

Anii studenţiei cu trăiri himerice-au trecut

Vijelios, cum tinereţii să petreacă i-a plăcut

Iubirea, învăluitor veşmânt, oaspete drag

Zadarnic o invoci târziu şi o aştepţi în prag!

 

Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis înţelept

Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept

Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale

Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!

 

Singur, cufundat în gânduri, în camera-ngheţată

Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră

Doar un şoricel tovarăş, carii în mobile vechi

Primea la el Îngerul, Vocea – adevăr străvechi:

 

Cum dintr-un singur punct s-a început mişcarea

Scăpărând, Universul a născut pământul, marea

Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu

Creată prin Cuvânt, de însuşi Tatăl Dumnezeu!

 

Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea

Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea

Cu încântare nemărginirea căilor, iar în adâncuri

Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.

 

Ştia că chipul frumuseţii are multiple forme

Splendori fără de număr ne înconjor sub norme

Înscrise-n file nevăzute, primite la născare

Cum le primiră parinţii din părinţi, la fiecare.

 

Zadarnic, el cunoaşte că-n zgomote deşarte

Cu agerimea minţii, nu te desparţi de moarte

Norocul mântuirii nu-l găseşti în mreaja lumii

Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii.

 

Soarta deşartă, roata vieţii ca luna amăgitoare

Creşte, descreşte cu sărmane vieţile trecătoare

Virtutea-n cămaşă de forţă, ticăloşia cu neîndurare

Pe căi oculte, săvîrşeşte crima fără asemănare.

 

Mărturia cutremurătoare – ca o sentinţă amânată

Din scrieri :”Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”

E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existenţă

Geniu pustiu, nu mai gusta nectar şi nici esenţă.

 

Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor

Binecuvântată evadare din valea Plângerilor

Unde el a avut parte de suspine şi chiar moarte

Înainte de-a se stinge a buzelor sale şoapte.

 

 

PĂDUREA CRINILOR

 

De-aş fi avut norocul

S-alerg în pădurea de crini

Ce poartă-n petale lumini

Adunate-n cupe regale

 

Aş fi golit

cum ştiu doar eu

Cu patima-nsetatului

Cupa ce poartă-n ascuns

Aurul cernut de curcubeu

Parfumul lor mi-ar fi indus

un somn adânc

Să nu-mi dau seama,

Să nu ştiu

Când trec

În celestul meleag

Din care să revin

Triumfătoare

Ştiutoare

A tainei tesăturii

Veşmântului de crin

Să ţes, apoi

Miraculoasa pânză

A dragostei

Să vă dăruiesc

Magice, albele mantii

Dragi prieteni ai mei

Să ne asemănăm cu ei.

 

——————————————————–

Elena ARMENESCU

Bucureşti

15 iunie 2015

15 Jun
2015

Marin Voican-Ghioroiu: M-am născut cu Eminescu în casă

Astăzi, 15 Iunie 2015, se împlinesc 126 de ani de când demiurgul poeziei româneşti, MIHAI EMINESCU, s-a urcat la ceruri pentru dumnezeirea neamului, ocazie fericită pentru mine de-al venera pe dragul meu părinte spiritual.

———————-

LUI EMINESCU

 

Părinte drag, Poet iubit!..

Cu Dumnezeu poţi să stai

În poarta sfântă de la Rai;

Că ai muncit şi ai tot trudit

Ca versului să-i dai mărire,

Când chipul mamei-ai făurit…

În aur fin, cuvântu-ai dăltuit

În inimi pentru nemurire…

 

Prin armonii seducătoare,

Şi-n ritmul muzicii cereşti,

I-ai pus arome pământeşti

Şi murmur dulce de izvoare.

 

În simfonii nemuritoare –

Cadenţă timpului ai dat;

Spre înălţimi le-ai ridicat

Spre glorie nepieritoare…

 

Luceafărul şi Luna plină.

Tu ne-ai cântat încetişor…

Îndrăgostit, cu-atâta dor –

Iubita Doină, cea divină!

 

Cuvinte găsit-ai pe-nţeles,

Şi-n în rime-mperecheate,

Simplu le-ai spus pe toate,

Strai nou le-ai dat în vers.

 

Şi ai zburat spre infinit

Ca Pasărea Măiastră,

 

Grăind în limba noastră –

Cu noi te-ai contopit…

 

Părinte drag, poet iubit,

Oriunde-n univers vei fi;

Cu dragostre ne vei privi,

Din spațiul tău nemărginit.

——————————————————————

Videoclipul: Salonul National “Mihai Eminescu”

http://mcppress.ro/forum/viewtopic.php?id=8839

 

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucureşti

15 iunie 2015

 

15 Jun
2015

Harry Ross: Despre nemulțumiți (aforisme)

A F O R I S M E

Despre nemulțumiți

 Mulțumirea de sine oare de unde vine?

x

Nemulțumitul e ca o cioară care cloncăne cât  e ziulica de lungă pentru ea  nimic din jur nu este pur.

X

Ar trebui să fii un vrăjitor ca să conduci o țară de nemulțumiți.

X

În toate timpurile erau oameni resemnați și alții, revoltați.

X

Primii nemulțumiți erau Adam și Eva care au fost alungați din rai.

X

 Nemulțumirea e un sentiment de frustrare, provocat de cei care se scaldă în bani.

X

Progresul omenirii se datorează în mare parte celor  nemulțumiți de stările de inerție.

X

Toate divorțurile se produc pe fondul nemulțumirii unuia sau altuia din parteneri.

X

Nimeni niciodată n-a reușit să conducă un popor și să-i mulțumească pe toți.

X

În politică sunt mulțumiți doar cei care urcă, nu și cei care coboară treptele ierarhice.

X

Fii rezonabil cu tine însuți.

X

Fiecare nemulțumit este un potențial sinucigaș.

X

Nemulțumitul va găsi o fisură și îmtr-un perete de  beton armat.

X

Lumea ar fi mai roză fără veșnicii nemulțumiți.

X

Promiscuitatea este o stare de plâns.

X

Conflictele au la bază nemuțumiri cronice.

X

Există și plângeri justificate, dar cine are timp să le asculte.

X

Nemulțumitrea este Alfa și Omega fiecărei societăți umane.

X

Și pământul e nemulțumit când se abat asupra lui furtuni devastatoare și cutremure ucigătaore.

X

O planetă  fără nemulțumiți ar fi  placidă și extrem de plicticoasă.

X

Să-i lăsăm pe nemulțumiți să plângă, poate lacrimile lor vor spăla zgura din suflete..

X

Opoziția, mereu nemulțumită,  este un dulău, care roade  guvernarea până la os.

 

 

Harry Ross

Israel

14 Jun
2015

George Anca: Drumul robilor

DRUMUL ROBILOR

6 ianuarie 1981 Delhi

În 2 ianuarie am plecat din Otopeni cu Tarom, conduși de T. Geoabă, Gh. Și M. Rizoiu, Ion, F. și B.D. Iuga, S. Mircea. Nansi a plâns cumplit la despărțire. În avionul de Moscova eram patru persoane – a patra, o rusoaică măritată tot pe strada noastră. Dinner în ruble pe Șeremetievo. Toată noaptea în zbor până la Delhi (aterizare mai puțin lină decât cea românească la Moscova).

Neanunțați (și neprimiți la universitate). Două nopți într-un apartament deminud al ambasadei. A treia, la Guest House. Aici, ca și cu ani în urmă, l-am visat pe Vasile Văduva, era bolnav, într-un timp nu mai era decât o schiță de schelet, apoi un convalescent incurabil, discutându-și savant agonia, în fine, un copil al refacerii memoriei în alergări și fripte cu copiii, cu noi toți, recuperându-ne în Anul Ăsta (internațional al disbled-ilor), insinuându-ne, cine știe, conversația kieviană, netresărirea la toată reîntoarcerea într-un loc atât de familiar, cu toată absența, găsindu-ne totuși schimbați, iar el ni se alătura capricios ca totdeauna, același.

Palmierii verzi și eucalipții. D-14 Chatra Marg, noua adresă, la un etaj spre colțul din răsărit. Încă o tot mică diferență de trecut. Nana a scris Măriucăi, am expediat scrisoarea, în vreo trei-patru săptămâni primim răspuns. Etajul nostru româno-indologic, în patru ani, ce sens va căpăta? Biblioteca „Eminescu” mai greu s-ar putea cocoța acolo, poate-n Maharani Bagh să-i fie locul.

Vechilul romantism – văd că am scris, în loc de „vechi”, „vechil”, așa să fie – al sosirii de odinioară rămâne doar nescris, altfel, intens, aproape insomnios. Ultimele două nopții, Nana s-a trezit la miezul nopții, pentru mai mult de o oră, cu grijă de taclale. O ligă creștină? Masih mă introduce mâine la Vice-Chancellor. Nu sunt necunoscut, nici Nana, persoana internațională (va putea ea merge chiar de săptămâna viitoare la Queen Mary College? Parcă da.)

De n-aș fi descoperit prea ușor de studențime și într-una. Prima lecție, poimâine. Am de evaluat nu numai româneasca lor, dar și spiritul general, ca de obicei. Ceva teorii noi va fi mai bine să nu le lansez dinaintea lor? Sau da? Cât voi reuși în materie de organizare? Pentru vicecancelar – de ce în India? Indian-Romanian Studies; part of world indology – great names, thems and fields of research; Amrita Pritam, Mulk Raj Anand, Harbhajan Singh.

7 ianuarie 1981 Delhi

Sardarul vicecancelar m-a primit cu căldură. În departament, 41 studenți înscriși. În bibliotecă, un raft masiv, la vedere – fosta bibliotecă „Eminescu” – măcar cu atât s-au soldat insistențele și absența mea. Prolog la Continua: bibliotecară de la biblioteca Universității-mamă din București – doar acolo puteam consulta primul volum Eminescu din ediția Perpesicius, scurtă vreme, cât să-mi copiez Doina, într-un carnețel vernil (apoi, într-un caiet de matematică, tip școală, pentru India). Atât de-ar dura amintirea blândei Continua.

8 ianuarie 1981 Delhi

Prima clasă. 5 studenți fără românească – vom mai vedea. Fără cărți – consum multă cretă. Fonetică, vocabular, tot. După ore, bătrânul sardar italienist Alhuvalia se interesaează serios de dodie. Parasnis, de franceză – cinematografic. TOI despre înghesuiala la un film maghiar, o carte a departamentului de romani, „Roma”, revista țiganilor, Chandigarh. Recitare, gri, cu insistență pe „Fie vreme bună rea / Mie-mi curge Dunărea. Eminescu, Arghezi, Sadoveanu.

În toată Kamla Nagar, cu Nana, după cărți de-a doua („Twenty froggies went to school”). Ne vizitează Martin Bharat (2 ani), Marek și Edward, apoi Ajay. Noi, la Masih (Rajesh, Anita, Parita, Richard și d-na). Nana va merge la Queen Mary College, ca o creștină ce e. O maimuță în vizită la Vice (TOI: ca și cum nu erau de ajuns greviștii). Nansi a visat pe tataia Nasa cu capul tăiat.

Mi-e teamă că nu vom mai simți același fior mistic în fața dansului clasic. Am văzut puțin din India. Întrebări despre Continua. Aștept să-mi dicteze Nana povestea ei de azi – va fi cu broscuțe? Nu-mi vine la îndemână să scriu scrisori. Nici poeme – niciun vers, încă, în India. Or, la plecare, puțin înainte, acasă scriam. Ce să fie mijlocul vieții și până când Continua? Ar trebui să isprăvesc și eu subiectele de examen (după o unică întâlnire cu studenții) – cred că luni le depun, cu un efort. Ce m-o mai fi părăsind?

Fraza îmi trădează o superficialitate în care nu trăiesc, un roi de ocol, poate unde văd oameni viețuind în copii lor, un tată spunând că de mici i-a spălat și hrănit și de-aia fata mare i-a dedicat un poem. Și poate ne-am întors în India spre a fi împreună mai mult, aproape mereu? Să avem parte de zilele noastre? Câte-un subiect pus pe tapet începe să ne ia ore. Somnul se zgârcește în visări pe apucate. A zburat careva ființă de deasupra și se pregătește o alta mai de dinăuntru. Sunt patru flori galbene, de la parter.

9 ianuarie 1981

Nana îmi scrie manu propria, în caiet: 9.01.1980. Delhi / Veverița fermecată / Veverița se pregătea de culcare. Când de odată aude un fîlfîit. Pe o creangă. Se așezase o porumbiță. „De ce plângi, fetițo”? „Am niște prieteni amărîți, n-au bani…”.

10.01. 1981. Delhi

A doua clasă – foarte precipitată, cu lume nouă. Viteză (reproșată?), plus compliment pentru „natura” mea bună. Peste 20 din 41 înscriși. Nansi a intrat bine în depresie (încă nu regretă că am venit). S-a ars siguranța. Nu numai grija cursurilor ne muncește. Faruqi a îmbătrânit; vag: să ne vedem; nici nu l-am mai întrebat de Netty. Fără lumină, Nana n-a avut cum să-mi dicteze o poveste. Oare va fi mai rău de data asta? Betonul urcă din mână în mână – vreo cincizeci de salahori hăulind – femeile cărând pe cap îi pun în mișcare.

Lectura predicțiilor asupra jumătății de procent a globului populată de o șesime a umanității, în 2000, lasă un gust înfricoșat, de Malthus rătăcit prin camere de gazare ori zăcând printre adormiții Bombay-ului.

Soarele și luna de Nana, Mama și Tata

Este șapte și un sfert

Am pus laptele la fiert

Și luna s-a ridicat

Laptele în foc a dat

Ouăle vi le-am gătat

Hai cu toții la mâncat

Soarele s-a supărat

De pe ouă s-a sculat

Și s-a dus în Kings Way Camp

De mașini s-a îmbătat.

Și gata s-a terminat

Poezia lui Bharat

St. d. p. M.E(liade), nu știm ce presiune ne-a împins din nou în I(ndia), pentru încă patru ani. Paranteza noastră indiană – de doi ani – petrecută în patria mamă nu ne-a adus vreo explicație specială a vieții, nici a suferinței. Am tipărit abia o carte – Gramatica fanteziei de Gianni Rodari – pe care o tradusesem din italiană încă din 1974, ceva articole, literatură mai deloc. E drept, am confernțiat ici și colo, ca pentru o consolare în surdină; ca slujbă, am funcționat la Facultatea de ziaristică unde am predat română și la africani și arabi; la un moment dat, pentru 12 zile, am participat la lecții de tv ale unui profesor de la Universitatea dv. din Chicago.

Conferințele despre India, prin diferite orașe, mi-au confirmat setea generațiilor tinere pentru opera dv., protestul de a nu-și putea procura cărțile (Zalmoxe) dv. – distribuite confidențial. În ce mă privește, mi-am adus acel mirific M.E. Reader, pentru care încă vă mulțumesc, împreună cu multe kilograme de cărți și foi tăiate din zeci de volume românești. În atmosfera de acasă, nu mi-a mai dat mâna să-l văd pe d-l Noica, altfel celebrat (neoficial) ca filosoful nr. 1. L-am văzut pe M. Ș., care cred că v-a trimis Sarea pământului. Pe Grig. P., de asemenea. Un spalt, De la Eminescu la Mircea Eliade, i l-am cedat lui M. Ș.

Cu o zi înainte de a porni din nou încoace (îmi plătisem singur, cu ajutorul rudelor și amicilor, biletele pentru mine, soție și fiică, oricât ne trimitea statul), când să dau în Calea Victoriei, prin apropiere de Palatul Telefoanelor, o statuie cu umblet molcom, cu capul înfășat într-o căciulă arhaică, monumentalizându-l suplimentar, părea, din tainița traiectoriei sale, să absoarbă orice trecere; l-am atins ca într-un templu, spunându-i: „maestre, merg în India”. S-a tulburat alb, în părelnicia acelei treziri ciupite cu îngăduită nerușinare: „da? Bine”. Apoi: „du-te, du-te, că onanistul de Titulescu nu trecea de Cairo, îi mirosea. Și Marx, dacă a zis ceva bine, a făcut să ne dăm seama că trăim pe o planetă întreagă. Și ce faci acolo?” I-am spus. A fost încurajator, mai departe. A venit vorba despre dv. „A, M. E e un om realizat. Dacă-l vezi, spune-i din partea mea toate cele bune…” Era P. Ț(uțea).

Psihanaliza unor asemenea întâlniri voi încerca-o în ce voi scrie acum, aici am început un roman „Eres pentru Continua”. V-aș fi mai departe îndatorat dacă, pentru o, sperată cât mai curând, călătorie la Calcutta mi-ați preciza detalii de abordare a tinereții dv. aici, cumva altele decât cele legendare inserate în anale românești disparente. Căci rămân la dv., B. și A. Ghica – Calcutta, Indore, Puri, după ce numai Indore mi-a fost dat să-l străbat în prima venire de prea sărac și speriat ce eram.

Unde eram sentimental și cerșetor de Dumnezeu

mi se părea tot o viață pe după ploaie fără vatră,

mânam o insulă cu ceafa lovind cu gâtul un resteu

și fața îmi cădea pe brazdă și gura îmi striga aratră.

Am ascultat o noapte-două cum taie briciul barba moașă

căluș dansând pe vorbe rele pământul neslăvit altfel

mai spune și tu, mamă, fața mormântului când se desfașă

să flutur cu folos cenușa feciorului ce-l spulberă Sahel.

Duminică 11.01. 1981 Delhi

A sunat Margaret – atât și-a spus din nume, invitându-ne la ceai, doar trebuie să avem ori să fim vecini, adăugase. Ne-am îmbrăcat frumos, cu emoție. Ne aștepta – am remarcat pianul. Ne-a oferit cafea neagră, la alegerea noastră. A insistat să stăm comod, iar ea s-a cocoțat în vârful patului, în lotus – purta șalvari. Baticul din Sri Lanka, Păun dansând, era același. Mama londonezei, de 86 de ani, căzuse la pat și – după Ierusalim, Grecia și Budapesta, filosoafa avusese să rămână infirmieră de bună voie.

A pus-o pe Nana să deseneze. A promis să revadă versiunea Eresului pentru Continua. E prietenă cu Florence Hetzler – ce mică e lumea – și Brâncuși i se pare un subiect bun. Găsindu-se cu Mircea Eliade, Maytreyi Devi – amândoi îmbătrânind – n-ar fi regăsit vechile sentimente (am pledat pentru constanța românilor, totuși). I se pare util a continua Milky-Way-ul. E creștină protestantă (mai bine, zice, decât ortodox ori catolic…)

Se interesează de arta Rodicăi, are o amică legată de producția ceramicii albastre, pe care Nansi o observase. Mulk R. A. e din Moskow line, iar la 75 de ani – bătrân. Nu sanscrita e domeniul meu, mă explic, dar literatura și indologia prin brâncușologie, eminescologie și Eliade (poate, eliadologie). Se interesează de Baudelaire-ul meu, dezvolt ipostazierea spiritului universal în universul marilor poeți.

Nu cunoaște, spune, Sfinții Părinți. O introduc în dodie. Apare prof. Catterjee, soțul, îndemonit al jocurilor, întâi bridge. Șahul e un joc militar sanscrit – infanterie, cavalerie, elefanți, marină. Are o cameră a jocurilor, pe care, la despărțire, am salutat-o.

Acum ce al Continuei? Dacă las „povestiri” separate – unde va ajunge fiecare? Împreună n-au dorit să rabde până la o recunoaștere de o ființă. Viziunile se vor chema între ele întru o armonie neștirbită. Sunt, doar, și întâmplări, nunți și suferințe. Ce bine cu timpul, altfel nemobilat decât de Himalaia, toridități, muson, ceva părelnice jocuri, scrisori de cloță, speranțe de nimic. Să mulțumim, deodată, soartei pentru noi. Dacă nu ne-ar fi dat nouă înșine? Nana a gustat mult fotografiile colorate ale animalelor de pe lume.

Ritmul interior, supraprozodia, rima în haos. Pasha, zarurile nemaisanscrite, hindi doar. Lumea în tamil. Vechi tentații spre tot ce se petrece academic și clasic, ațipite. Cum e noaptea asta. Încotro și de nicăieri pe ce cale înapoi? Margaret găsește bună ideea unui subiect de examen cu Gita în românește. Cred. Mă văd mai mândru de cultura română ca oricând.

Să fie acolo Microrăsăritul, refondator al întregului Orient, cu altoiuri alternativ universalist-autohtone? Aceleași gânduri, odată trăite la înălțimea lor adevărată, n-au decât să revină altfel, deși în aceleași vorbe. Doar 10 puncte din 350 am oferit studenților mei pentru răspunsuri – în temă – asupra „istoriei” țării mele. Eu de câte puncte voi fi știind-o, aici (340?) – să conteze vechimea, continuitatea, unitatea, independența în robie?

Dimensiunea (fără joacă) a timpului indian încă nedeslușește calea obișnuită, transhumanța carpatică, inclusiv drama suprapopulată a culcușului și hranei pentru un hiperpopor. Nu știu de ce aș mai poematiza pagina. Spre o regăsire de mai apoi și adăugire la decenzurata Continua?

Prologul-doină mă încurajează spre o structură document, cât să se spună că diferite stories se află în același dosar de poezie respinsă, dar pe undeva de nebiruit. Destule subiecte și accente vor depăși obiceiul de percepere al criticilor dâmbovițeni. Altfel neadăpați în interiorități de rigoare, așteptate pe tavă. Excelența protestatară a paginilor celor mai bărbătești și eu o voi sluji însă, pe calea asta.

Ce multor închipuiri și personaje dintr-o oază simulată îmi adresam din trecuta-mi Indie. Le las, văd în suspensie (oare ele îmi vor trimite, de data asta, apeluri?) Doar mă observ într-o demnitate necrâmpoțită, până la urmă, oricât vom trage mâța de coadă mereu și mereu. Poemul nu mai vine azi – pentru visatul coup de des, zarurile-pasha se insinuează, într-o pierdere consimțită în joc în loc de viață (mi-am făcut simțită străluminarea) la gândul tuturor jocurilor, plus că mă așteaptă, sigur, clubul, timpul trebuie păcălit, într-o escaladă simulacră, oricum). Ce semn de bătrânețe mai receptabil decât lunecușul jocurilor? Pe urmă, sunt jocurile Indiei, de rescris, poate. Ca o reîntoarcere la matematicile copilăriei mele.

Iarnă până la veverițe, frunze doar veștede în șirul maimuțelor, scutere purtând încruntări în viteză, boabe în sos, chapati, arisi tamil (colonial mango), lumea cealaltă e prin case înainte de culcare, în locul somnului, gândului, schimbului, încă o viață copiilor mărturisitori întru soare și fugă în sine, aș vrea să fiu pasăre să zbor deasupra norilor – e un gând nu de pasăre, copila mea, doar ai fost acolo, a, vrei chiar în nori să-ți moi aripile, să-ți fie frig, apoi i-o fi venit vreunei păsări ideea să fie tu, plus că uneori te mai gândești și la Queen Mary, plus că mama citește o fantezie tristă și vizitează baticuri înmiresmate, plus eu și uite florile celor mari cum mai sunt azi ale noastre, un pic ofilite, ei și?

12.01. 1981, Delhi

Azi ar fi fost și Lodi, pe lângă nașterea lui Guru Gobind Singh. Copii au venit să ne vadă, Vikey a cântat trei cântece patriotice indiene, Nana tot trei. Un Imre s-ar zice că mi-a reproșat mie personal Transilvania ori preferința lui Suto Andras pentru scena budapestană, ori nedeschiderea unui centru cultural unguresc în România, replică unuia românesc în Debreczin. Că aș fi avut certuri cu Geza, și totuși acela m-ar fi numit un „enlightened Romanian”.

Nansi a avut un fel de criză la toată discuția. Eu, nu. Îi spuneam că mai bine e să lași lucrurile să se consume. Povestea cu polemismul maghiar o improvizasem, mediocrul notar al regelui Bella încă rămâne, pe acolo, neîntrecut, păcat de atâta sinucidere românească însă, ca să nu mai comentez și eu.

Micuța Anu mi-a sărit în brațe – ca-n zilele bune, când nu-mi rezista niciun copil. Asta s-a întâmplat înainte de lunch și întâlnirea prăpăstioasă de acolo, dar să nu uit întâi de toate ce e frumos. N-are decât să ne fie viața cât de modestă și pe picior cât de mic, o operă ne va clădi memoria adevărată.

Am scris subiectele pentru examen, se cheamă că nu mi-am văzut de ale mele. Și tot m-am bucurat și așa, de-al treilea, banalizat, finiș. Puterile limbii se revelează la orice nivel. Sarea, eresul, paradisul, Gita, emindia – într-o glossă fie și de examen pentru proficiancy. Îmi pare că trăiesc dintotdeauna în mine însumi.

Ceaiul indian s-a celebrat azi cu prisosință, la un centenar asociat – noi l-am băut, cu lapte. Trăirea aceea de sine se smulge cu greu din hotarele naive pecetluite, deși poate nu numai ancora contează în navigația terestră, nici numai pământul în picurarea stelelor.

Ce moarte își poate permite un patriot născut? Scoțând și temperamentul, mormintele prin care se mișcă. Știu că în curând voi avea bani de caiete și le voi acoperi cu variante spre definitiv. N-are decât să-mi pară rău de vremuri legănate, de pelerinaje pe loc. Se va fi devastat tot mai mult din planeta interioară, voi fi vâslit aparte de limbaje, îmi voi fi contemplând soarta de mistere condamnat – și așa nu mă grăbesc să dau glas adevărurilor dinăuntru, mi le las necunoscute mie însumi, mă tot eliberez în necunoștință de cauză, mereu mai placid cu cât revelația ar tresări.

Ce stranie vindecare de Dumnezeu imprimă India. Prin orice alte îmbolnăviri? Măcar de n-ar fi cu Nansi vreo încercare cum i s-a mai întâmplat și, încă, înainte de martie. Refuză – și Nana o imită – să scrie câte-un rând în scrisori (am expediat, totuși, șapte abroad, una aici). Ne stăpânește, orice s-ar spune, o discreție. Și între noi. Mai bun să fi fost entuziasmul fără alegere?

Scrisul Nanei este masiv, neoprit ca mersul salamandrei – cum va evolua? Se zice că a trecut puțin, dar și mai puțin va trece, tot multul care a rămas. „Nimic rău nu e bun”, totuși – are dreptate Margaret. Cum vom găsi tandreți pentru lumea asta de departe?

Chiar și cuvintele vor face o figură bună. Hazul timpului în de el, prin grădina Universității, se consumă fără a face necesar alt spațiu mai timbrat. Frunzișuri și fugi de ființe ne invită la cicluri neexpansive. Probabil nici de data asta nu vom vedea ce e de văzut, mulțumindu-ne cu noi, în mină și înflorire. Vom fi renunțat la autorul de sus, la coautorate fără sorți.

Și careva ori ceva o să ne urnească în pofida liniștii înstăpânite. Ar trebui să mă îngrozesc de lâna lipită pe pielea atâtor jurnale, bălțând cu cerneală și vechime rânduri fără rând. Mereu îmi spun să încetez antonimicul pentru treburile ce se cer, se știu și se adâncesc, se pun în mișcare. Fie-i Nanei poemele despre Nehru ușoare și în hindi – doar grea mi s-a mai părut azi conversația despre Dumnezeu prin grădina Universității (și ce credincios eram eu la anii ei).

Am nu numai idee de Bella Bartok Chiar dacă nu am studiat muzica Îmi petrecui mai mult de o noapte în viori bihorene Din Rajasthan i-am văzut scris numele în dreptul unor cântări române Sunt din Regat nu știu să vorbesc ungurește dar am încercat în tinerețe și cinste să intru în vobă cu o româncă (nu după limbă) la Cluj E drept, sunt fericit că dragul Bella nu a avut un notar ba chiar mă bate gândul să mă numesc eu însumi în funcția asta noul notar și nu al regelui Bella de odinioară iar datoria să-mi fie studiul muzicii maestrului, pierzându-mă când și când în viori bihorene la întoarcerea din Rajasthan.

Nu văzusem luna de sărbătoarea Lory când ne-am trezit la daruri de mâncare am mai fumat în conversație preponderent sanscrită am încercat să zicem bogdaproste Dumnezeu să primească dar stăpâna sărbătorii adormise cu adevărat deci am recitit începutul de poveste – copiii să deschidă poveștile și atât – trezimu-ne să privim luna încă o noapte cu lumina lor.

13 ianuarie 1981, Delhi

Este unu noaptea, m-am trezit de la 6, n-am stat. De ce-avusesem iluzia unui timp liber când poate e vorba de libertatea timpului? Cât m-aș clătina și privi cu neîngăduință ce-am făcut, elanuri de vastă contemplație mă restrăbat. Româneasca nu mi-e identitate, mi-e hașiș, ca și India. De dimineață, aplauze la sosire, în deptt. Bârfe ungurești, la mâna a doua, complimente în fals, rate de plătit. Nansi se va apuca de baticuri. Nu-mi găsesc pantalonii de pijama și-am încălecat pe-o șa.

14.01.1981

De dimineață, o imagine de icoană pravoslavnică, senectă și albă, în scuter. Esaulof, la prânzul mic. Shakuntala, profesoara de persană, în zori, își așteapră spudeii; ai mei au venit, am mers în altă clasă, apoi în bibliotecă, unde am privit și mânuit cărți românești, Eminescu, gramatici, Etymologicum Magnum, Brâncuși. Galeria italiană din București îl atrăgea pe Vinay etc. Micul sardar de-i zic Fulbright îmi tot laudă natura.

Succesul meu reîncepe. Contul e gol (22 Rs.). Alte alergături, în fine committee of course – Romanic group – Diploma românească – programă, cu severă dezindianizare, aprobată; senzațională prescriere, însă: 15 poeme, alese de profesor.

Încă trei-patru ore de comentarii pentru câte un rând de răspuns la scrisuri oficiale – 5% locuri rezervate, în universitate, pentru copiii văduvelor din războiul indo-pakistanez din 1971, dar și pentru toți cei care mor, se îmbolnăvesc ori se accidentează în timp de pace; aproape de definiții ale războiului și păcii, sinonimizarea acțiunii cu războiul, poate a vieții social-personale cu pacea – s-a răspuns a nu se fi justificând cererea militară; pe urmă, ministrul marinei cerea un curs intensiv de franceză și rusă – unii vorbeau de un marinar, alții de o navă întreagă, dacă nu de o flotilă, de 20-30, mâine 40 de ministere, de doctoranzi ca profesori, de minimum două luni-cursuri, de imposibilitatea de plată – s-a răspuns pozitiv; să se intre, la limbi străine.

Intervine Nana cu povestea ei de astă-seară – când, apare Vinod, așa că punem țările la cale până după zece (el are să prindă Mudrika), iar eu mă apuc să dactilografiez subiectele de examen – terminându-mi curând, vai, țigările – și iar am trecut de două. S-a dus și porția asta de jurnal în noi iluzii.

15.01. 81 Delhi

Indienii (pe care-i cunosc) au personalitate, între ei. Preocupați să trăiască deplin ori să colocvieze, să se hărțuie ori să se roage, parcă nu le-ar păsa de alții, de străini – cu oricât cosmopolitism aparent. Nana se roagă frumos de timp să treacă mai încet. Și iată o invitație pe care, după ce, după ce subțirii vopsitori ne-au lăsat în curăție, n-o știusem cum va fi: Andre Beteille, numai jumătate francez, soția și fiica lor cea mică, Tara. Întrebări exacte, răspunsuri ca pentru mine însumi, cu puțină băutură și o groază de oboseală. Probabil ne vom mai vedea și mai pe odihnă, alias Cambridge.

Dă, Doamne, să urmeze zile altfel. Și totuși, ce seri, cu Margaret, cu Vinod, cu Andre, cât de diferite și totuși ce libere de ideologii deodată, într-un fel, începătoare. Pentru fiecare, o invocație, două invocații și ceva mai mult, știut numai de Dumnezeu.

Venind ideea religiozității mai aproape de noi, se făcu, destul de curând, că prima muzică ascultată în India fu să fie de orgă, Bach, în capela Colegiului din Cambridge. Astfel jumătatea catolic-protestantă ne va plăti oricând bucuria să răspundem de viață în locul morții grație nașterii. Deci nu numai contra-jăcmăneală DIMAT (mat. dial. și ist.). Și de ce-aș scrie, chiar acum, să-mi stric visele, scrisoare lui Miti? Cu asemenea reprezentanți, așa renume.

Întotdeauna, în biblioteci, am fost cuprins de o puternică, obsesivă neliniște, copleșire în vanitate, invidie în divin și, muncit-clasat, m-am apărat în plinătatea instinctului descoperindu-mi armele sălbăticiei intelectualului-pământ în cușca ruginită de praf și șoareci: dar mereu m-am lăsat mutat într-acolo, în tinerețe la Fundații, apoi la Alessandria Romei și, în ultimii ani, văd, până azi, în Biblioteca delhiană a Universității noastre, cu sir Gwyer pe firmament. Neliniștea a scăzut, eram într-un sistem familiar, primordial englezesc, cu Sadoveanu printre sanscrită și universale lingvistice, de o mai vastă masonerie, poate.

Eu – traduceri, pentru Nansi – religii și, înapoi, în D14, unde la amiază, pe stâlp de telegraf -beton și metal – un veverițoi a cântat cănărește, peste oră, chemând vreo iubită altfel mișunătoare pretutindeni, pe schelele de bambus, venind într-un sfârșit, urcând stâlpul și iubindu-se deasupra; iar pe linia de înalt a blocului de alături, în aceeași vreme, nemișcați doi porumbei, iar în vestirea întâmplării cu veverițele s-au mângâiat și iubit brusc, neînfricoșător. Noi ne citeam, în cheie deosebită – origine și translare – biblia, continuând (am pus baterii străvechiului radio indian) audiții și priviri.

16.01. 1981 Delhi

De azi, Nana și-a început o școală mai bună decât la Queen Mary, poate – cu prietenele din apartamentele vecine: se vorbește serios românește, chiar dacă una e să zici„mouse” și alta să te lungești la „șoarece”, pe rând, în șir indian. De ce și-o fi făcut totuși probleme cu „tomorrow”? S-a mai calmat aflând că e mâine.

Prânzul de azi s-a disimulat. Persoane cu panașe, la poartă la Guest House, în fața intrării în clădire. Masih și un coleg de-al lui – se aștepta un înalt demnitar, s-a exprimat el. Le trimisesem pe Nansi și Nana să se intereseze de bucătari, de unde doamna manager ne-a condus și ne-a descuiat o cameră – un premiat Nobel, a precizat ea. Între timp, un Mercedes poposise și-l întâmpinase pe atomistul pakistanez, ori pe demnitarul așteptat, cu simplul „Namaskar, Sahib”. Am avut acolo, deci, prânzul, paralel cu mitul personalităților din sala de mese, împodobită aparte, cu flori, vegetarian totuși.

Îmi invidiam în zadar pantofii

pentru călătorii fantastice

când i-am văzut amar strivind

ochii tâlharilor

aruncați de poliție

dinaintea bombeurilor –

dar orice viziuni mă vor fi așteptând

la descălțare,

mă apuc să ascult

trompetiștii ocheșiți de nebune albe alămuri

doar-doar vor ajunge la nuntă

odată cu mine petrecând

cismarul așezat etern pe asfalt

cu pingelele de elefant pregătite

17 ianuarie 1981 Delhi

Scenele de dragoste de ieri ale veverițelor și porumbeilor probabil nu se vor mai repeta azi – să scap, așa, și de vizita morții? Acuzativul pronumelui personal și subjonctivul prezent i-au disciplinat îndeajuns pe vidhiarty-ii mei. Luni e nașterea lui Mohamed. Miercuri, conferință pentru chiar studenții mei: România. (Marți, gramatică). Traducere? mai mult teorie, și-mi pare rău.

Îi voi scrie lui Peter. Voi plănui și International Milky Way, sau World Milky Way / World Akaash Ganga. Vinod tocmai s-a înființat de astă-seară, nefiind sigur că poate veni mâine. Am intrat direct în revistă, scriind vreo 25 de nume alandala, bătrâni și tineri, buni și necunoscuți. Titlu de moment, Akaash Ganga Chronicle. Editorial Board (pentru astă-seară): Eu, Vinod, Rodica, T. Chaudhury. Fiecare are de scris câte un editorial (pentru confruntare), un sumar, liste de abonați, susținători etc. Cele mai bune poeme indiene dedicate poeților. Mi-e frig (în tricou cu mâneci scurte). Văd cumva rece povestea, poate tocmai de-aia să iasă. Pentru sumar: Poetul român către poetul român (comentariu, citate). Poetul indian către poetul indian. (To be continued). Dodia lui Seth este congressualismul.

Dacă așezăm azi un poem pe numitul Drum al Robilor, poate așa întâlnim ființa Akaash Ganga, prea vastă pentru cușca oricărui telescop. Și totuși, A.G. viețuiește într-o cușcă. De-am ști cum s-o spargem, am redeveni nemuritori? La ce bun?

19.01. 1981 Delhi

se apropia altă țară în văzduhul rădăcinilor

de ne apucam cu mâinile de beregata cântăreață

și mai apucam să oftăm vecia post-mortem

ca un Nistru unda călătorise-se

prin creierii dezoxidați ne prăvăleam

de bună voie și de bună nesilire

tot altă țară maharaj Culae

dunga aorta decolteului de abatoare

închipuite printre mațele de genii

Mlaștină fumătoare voi adormi în neant

întru tusea nisipului excitat de alune

de-ați văzut cât de mult a sporit electricitatea

potența veverițelor v-ați fi ucis care să

vă electrocutați mai întâi și când crăpam

cu prioritate vă zgâriați pe vieți de ciudă

20 ianuarie 1981, Delhi

O clasă cu năbădăi, corectând testul și repetându-l cu cei care nu l-au susținut, văzându-i că participă, se distrează, concurează. Eram 13. Deodată 12+5 au testul și alții vor veni și-l vom repeta. Mâine, o Românie generală, conferință. Care face judo, care electronică – am convenit în diferite feluri că-i primesc la examen.

Ajuns acasă, mă aud strigat: Dr. Anca! – era Satendra Ruhela, cu reproș: de ce din 3 ianuarie și abia acum îl căutasem? Și-a adus propriul scuter mai aproape, am băut ceai (se repezise el după zahăr) – am recapitulat care cum stau și am pornit-o la plimbare, întâi vizitându-i fabrica de lustruit (? – glazing, vernishing) hârtie, unde, client, se află Anil Arora, gata să-mi tipărească o carte în condiții așa și așa, același preț ca acum doi ani.

Apoi, goană în New Delhi prin băncile cele mari, să schimbăm cele 23 de ruble – de la State Bank la Punjabi Bank, de aici la Indian Bank – vaste supape ale occidentului refuzând neîncurcați rubla superputerii, se vede, doar militară, propagandistică. Nu am suferit – ca de un adevăr bine confirmat.

Am cumpărat un kilogram de cafea de la Mohan Singh Place cu 18 rupii împrumutate de la Vickey. El ne așteaptă pe la ei. Capitala lui e și a noastră. Fratele mai mare lucrează în Abu-Dhabi, pe 10.000 rupii lunar – nu-i plac țările arabe, doar banii. Fratele mijlociu s-a însurat. Nana va fi ușor admisă, crede, în școală.

Va veni imediat la cursul pentru diplomă. Cel mai bun film în oraș: Dostana. S-a ciocnit de o rikshă mică, un biciclist iar s-a șters de noi pe la Lido-Cinema. Se simțea la el o emoție aparte. Se știa cel dintâi ce fusese chemat și aproape își domina confrații de română, retrăind experiența unică a primului certificat de română în India, primit de la clasa mea.

Radha i-a oferit Nanei o gumă de șters. Arefuzat-o, plângea, că apoi o s-o facă pe ea hoață. La culcare, Nansi, c-o omoară – da, da, și rămân hainele de n-ai ce face cu ele, ai prăpădit banii să-le cumperi – de-au râs amândouă printre lacrimile copilului, amețit de oboseală. Altfel, e ziua de naștere a Radhei, împlinește 8 ani, îi oferă o păpușă de acasă.

Nana a vrut să detoneze elefanți, pe vânătorul Tache. Eu am început să-i citesc balade: Miorița, Meșterul Manole, Novac și Zâna, Soarele și luna, Scorpia, Chira Chiralina. Va merge la culcare după ce-i voi mai spune o dată Meșterul Manole, care-i plăcuse cel mai mult, de două ori zisese. La prima lectură, mă privise când m-a cuprins un frământ amintindu-mi, de amândouă dățile, vocea și patosul mamei când îmi recita, repetat, la cererea mea, balada.

22.01. 1981. Delhi

Nopțile se auresc de zile fugărite în jertfe. Promisiunile neținute puiesc în jurul strigoilor, încât până și pe ursul cel înțelept Nana l-a botezat Moroi.

Soții Lamba, înființați în fapt de seară, ne-au întreținut în atmosfera de odinioară, forțând complimente pentru sardari – uneori le credem și noi întemeiate. Se miră că n-am adus lucruri, tranzistoare, televizoare să-le vindem pe-aici – abia se plânge că, pe televizorul lui, Geza l-a păcălit cerându-i 1200 de rupii. Așa că mai bine zlabi în negustorie și tari în virtute. Nansi ar fi bine să deschidă o școală, este de părere Khore.

23.01. 1981. Delhi

Umor ne-ar fi prins bine să avem

cât un imperiu ori și mai mult cât un scav

altel regretăm o carte de Bacovia

măcar o poezie un vers despre umor

Dar de care bogăție să râdem

de care nenorocire doar aparentă

și de unde râsul fără râs?

Hai să ne jucăm teatrul zarurile viețile morțile

ca și cum nimic nu s-ar întâmpla

cum nimeni niciodată nu râdea

Parcă spuneam ceva despre Bacovia

Am recitit de două ori povestirea Nanei – o dată cu ea, a doua și cu Nansi. Ritmul este determinat de viteza în scris, al meu, după dictarea Nanei, de acceptarea ei din punct de vedere epic, caracterologic, al dialogului, lungimii episoadelor – în funcție și de dispoziția ori gradul ei de oboseală -, varietatea în unitate, grija pentru personaje, formalismul semi convențional și fantezist didactic, substituibilitatea povestire-transcriere-povestitor-receptor, plictisul simulat și renunțarea la poveste pentru realitatea altor preocupări.

Mai toate zilele le deliberăm pentru admiterea Nanei în școală. Lamba, ieri seară, îmi dăduse și el o scrisoare către manager/a de la Queen Mary school, Madam Loba. Azi mă aștepta M. Kashyap, fostul vecin, pentru a mă introduce la Dampath Mal school, în Roop Nagar. Faruqi și alții vorbesc de o școală pe Mall Road. Cred că fiul cumnatului lui Naviug, care s-a oprit cu scuterul pe Chhatra Marg, în fața bungalllow-ului lui vice-ch., merge acolo.
După mai nicio șansă și un quasi eșec la Queen Mary, o concurență de încurajări subite aproape ne descumpănește. Familia Beteille e determinantă, cumva pentru colegialitatea fiicelor noastre (depășind bătaia de cap a taxiului zilnic, pentru un loc rămânând la discreția lui Sundaram). Recomandarea către bătrâna nemțoaică, văduvă de câteva zile, se pare că avea greutate reală numai venind de la Margaret – ne-am dus la ea.
Cânta la pian. S-a întrerupt. Un minut, i-am zis, pentru o recomandare. Partituri Bach. – Am auzit un program Bach al (tău?) dv. la All India Radio. Acum îi era mama țintuită la pat și n-auzea, din camera de alături, deși i-ar fi plăcut foarte mult (trebuia să se mulțumească cu câte-o casetă). Scriind recomandarea, se interesa dacă Nana cântă la pian (tocmai recitase frogs at school), apoi într-adevăr au cântat împreună. Nana, cu un deget.
Din nou la Andre. Președintele Mexicului va fi doctor honoris causa al Universității din Delhi. E latin. Andre s-a mirat de stress-ul meu din nou pe latinitate. O creștinătate atât de mixată în sorbul hindus – filieră de educație anglo-franco-germană-română pe tren indian.
Sardar Charanjit, însurat de nici un an, se înființă, obișnuit, între noi, cu un turban roz. Din 7 decembrie în 15 ianuarie, muncitorii din fabrica lui au fost în grevă împotriva introducerii sistemului de muncă pe contract. Nevasta lui ar proveni dintr-o familie tot de fabricanți, este încă mai religioasă decât el, ajută la bucătărie și curățenie în casă, vor să aibă 4 copii, doi băieți și două fete, dar mai bine trei băieți.
Esha este foarte exactă în măsurarea avantajelor trezirii de dimineață, de la 5, atât pentru ea cât și pentru copii: este timpul cel mai bun pentru muncă în țările calde. A fost impresionată de talentele textile ale Rodicăi și a văzut-o agonisind. Mașină electrică de cusut Usho se poate și închiria. Propunerea mea de a colabora cu fantezia fetelor ei înregistrându-le invențiile a entuziasmat-o. Îmi mulțumește pentru Nana in the Himalayas.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii