Pluralul Itacăi? Ităci, Itace? Dar dacă se scrie cu „h” la mijloc? Se poate conjuga în mai multe limbi? Ciudat. Îmi răsar în minte amintiri nebuloase, versuri învăţate la şcoală, precum: „În lume nu-s mai multe Românii,/ ci una doar, şi-aceea ne e vatră”. Au un autor cu nume predestinat stării mele de uşoară confuzie: Victor Tulbure.
Sunt de acord cu autorul Tulbure, care spune în „Vatra Fericirii” că patria e una şi că ne e leagăn. La fel e şi Itaca patrie pentru nativii itachezi. Dar pentru câte un Ulisse care s-a îndepărtat de ţară, câutându-şi norocul prin lumea largă, Itaca e acolo unde şi-a clădit el cuibul. Valabilă e deci şi reciproca: cine-şi face vatră într-un loc în care se poate legăna cu gândul la fericire, poate să-l declare patrie, botezându-l cu numele generic al celei căutate prin Odissei: Itaca. Aşa s-a întâmplat cu şi cu Fundaţia Ithaca din Altea, creată de un poet belgian entuziast, pornit să traducă şi să răspândească-n lume poezia bună, de oriunde ar veni ea.
Nu doar memoria îmi este tulburată, ci şi sufletul, în timp ce pornesc în vizită spre Fundaţia Ithaca, cu sediul ei de pe malul Mediteranei, aceeaşi Mare Nostrum pe care a navigat cândva şi Ulisse. Dar dacă mă întreabă ceva ce nu ştiu? Ce mă fac dacă mă testează la amintiri homerice despre Odiseu? N-am mai citit Legendele Olimpului de pe când mergeam la şcoală! Ce bine că drumul e lung şi întortocheat! Îmi lasă timp să mă gândesc la toate şi parcă mai prind curaj.
Casa poetului e postată pe-o muchie de deal, ca un cuib de acvilă, maiestuos dominând împrejurimile. Culmea, din poeziile pe care i le-am citit, s-a nimerit ca tocmai Acvila să-mi placă cel mai mult! Strada îngustă, doar cât un lat de maşină, nu-mi lasă drum de-ntors; e ca un drum predestinat, destinic. La capătul ei, poarta din fier forjat, curtea generos dimensionată, grădina cu straturi insulare verzi, care amintesc de parcurile japoneze, sculpturi şi creaţii plastice plasate prin colţuri discrete, întrerup firul gândurilor lumeşti, invitând la reflecţie şi adăstare. Spaţiu aerisit, baie de lumină, linişte absolută; pe scurt: altă lume!
Amfitrionii mă întâmpină cu braţele deschise, cu zâmbet plăcut şi cuvinte calde. Mă simt ca acasă, ajunsă la liman, după un drum cu emoţii. Aici e deci insula poetului, locaş de odihnă pentru spiritul rătăcitor! Nu-i nevoie de multe cuvinte pentru a înţelege că e un loc în care te poţi lepăda de grijile trecătoare şi de teama de a nu greşi cumva. Nimeni nu verifică aici lecturile din copilărie, legendele Olimpului. Ca de obicei, mesajele simple, oneste, directe, se transmit cel mai bine din ochi, fără nevoia de a apela la vorbe ticluite, într-o casă de poet!
Cum e de aşteptat de la un liric cu trup şi suflet, cuvintele sunt protagonistele întâlnirii. Însoţite de gesturile binevoitoare, mă poartă blând dintr-o încăpere în alta, ca printr-un vis pe care parcă l-am mai trăit cândva, decorat cu piese de artă, mobilier din esenţe de lemn rar, sculptat cu migală, adus de poet din îndepărtate colţuri ale lumii, sau tablouri cu dedicaţii de la artişti-prieteni cu nume şi renume. De pe terasa casei lor vechi de peste 100 de ani, cu tavane din bârne încovoiate de vreme, o reşedinţă cu caracter, care parcă vrea să-ţi vorbească, peisajul panoramic asupra mării pur şi simplu taie respiraţia vizitatorilor. O baie de frumos, din toate punctele de vedere. Senzaţia de spaţiu binecuvântat se intensifică. Într-un cuvânt: frumosul e aici le el acasă.
Flamandul Germain Droogebroodt are un nume care se traduce cu „pâine uscată”. Nimic în comun cu stilul suculent, plin de vervă şi entuziasm caracteristic purtătorului său. Pe post de teren de întâlnire pune la dispoziţie germana, franceza, spaniola, engleza sau italiana, dar limbajul nonverbal îşi găseşte făgaş de curgere fără a ţine seama de încorsetările gramaticii. Ca-n volumul său cel mai recent de poezii, cu titlul În curgerea timpului: albia empatiei e doar un contur de dorinţă.
Poetul Droogenbroodt iubeşte deopotrivă slova scrisă şi cea frumos rostită. Binecuvântat cu o voce catifelată, cu intonaţii (în-) cântătoare, nu ezită să-i împartă melodicitatea cu auditoriul său numeros, care se adună la răstimpuri să-l la seratele culturale pe care le organizează cu mult har, îmbinând muzica, poezia şi artele plastice. La o astfel de adunare ne-am cunoscut şi noi, în acordurile de chitară clasică ale unui profesor de muzică valencian, din vastul său cerc de prieteni-artişti.
Altea, localitatea în care s-a stabilit, are renume de magnet pentru artişti, un fel de Balcic spaniol, pe care mulţi l-au ales ca loc de inspiraţie şi atelier de lucru. Cu străzile sale strâmte, în pantă, flancate de căsuţe mici, albe, construite parcă aleator una în cârca celeilalte, Altea lasă impresia unui stup plin de viaţă, pulsând de energia pozitivă a locuitorilor săi sprinteni, mereu activi. Cum să nu te simţi inspirat aici, unde până şi cel mai apreciat gastronom al Spaniei, originar din Galiţia dar cu patrie nouă Costa Blanca, galardonat cu nu mai puţin de trei stele, spune: „scopul meu nu e acela de a-mi alimenta oaspeţii, ci de a le facilita o experienţă culinară unică. Analog genurilor din literatură, creaţiile mele nu sunt proză, ci poezie”? (citat din Quique Dacosta, nume care se traduce prin „De-pe-coastă”, alt artist predestinat Costei Blanca).
Germain, prin Ithaca, a redat Alteei o parte din strălucirea secolului trecut, creând festivalul Costa Poetica, care încet-încet a intrat în conştiinţa localnicilor. Agenda de activităţi a Fundaţiei Ithaca se citeşte ca un program disciplinat, bine gândit şi pus la punct de neobositul ei promotor. Diversitatea şi abundenţa vorbesc de la sine, culminând cu manifestările în aer liber organizate în fiecare dumincă a lunii iulie şi august. Vin prieteni din toate colţurile Europei să asculte acordurile interpreţilor prestigioşi şi versurile poeţilor aleşi pe sprânceană. Greu de crezut că acelaşi Germain călătoreşte ades, participând la felurite festivaluri lirice, din Nicaraugua până în India, din China până în … România. Da, da, a fost în România şi va mai veni, pentru că ţara l-a fermecat. Chiar toamna trecută i s-a decernat la Craiova Premiul pentru poezie şi traducere al Academiei Mihai Eminescu.
Dar nu din lipsă de altceva a pus România la suflet, căci, Har Domnului, biblioteca e plină de cărţi şi amintiri din toate ţările, de la poeţi din lumea largă. În India, de pildă, a fost prezent de nu mai puţin decât de 50 de ori! A fost tradus deja în 26 de ţări iar pasiunea pentru poezia bună l-a motivat să traducă şi el la rândul său numeroşi lirici cu renume mondial, pe care îi publică ritmic la editura pe care a înfiinţat-o special în acest scop, editura POINT (prescurtare pentru POesie INTernationale).
Poetul vorbeşte înflăcărat despre tărâmuri româneşti de poveste şi insistă să-l cred, spunând că n-o face doar ca să-mi facă mie o plăcere. Cum să nu-i dau dreptate, când descopăr în biblioteca sa volume de poezie românească, unele cu dedicaţii de la autori, cărţi cu colţurile uzate, semn că nu sunt acolo doar pe post de decor: Eminescu, Sorescu şi Dinescu (pe ultimii doi i-a cunoscut personal)! Favoritul său numărul unu, pe deasupra tuturor celorlalţi, indiferent de naţiune, este însă şi rămâne pe veci unul, tot un român, Paul Celan.
Cum face de adună sub un singur acoperiş sensibilitatea artistică şi spiritul întreprinzător, două direcţii aparent contrarii? Germain e-n stare să lipsească săptâmâni în şir, izolat de lume în câte o colibă de eremit din Himalaya, pentru a reveni apoi cu elan însutit, luând la rând festivalurile lirice de pe mai multe continente, consecutiv.
Deschid volumele de poezie pe care mi le-a dat pe post de merinde de suflet şi citesc versurile care-mi mai confirmă încă odată ce mare privilegiu este să întâlneşti astfel de oameni. Am întâlnit un om care reuşeşte ceva atât de rar şi atât de preţios, ce proza mea de reporter cuminte doar vag poate să descrie. Poetul Germain Droogenbroodt are darul de…
A găsi echilibrul fragil
dintre linişte şi cuvânt
dintre drum
şi rătăcire
dintre nespus
şi spus
a traversa
prăpastia adâncă
dintre pană şi hârtie.
(A versifica, poezie de Germain Droogenbroodt)
Gabriela CĂLUŢIU-SONNENBERG
Benissa, Spania
5 mai 2015
