Cuvânt și iubire

gala premiilor-

păpădiile se-aprind

pe covor verde

x

cu sau fără perdea-

fluture îmbrobodit

de un păianjen

x

parcul înflorit-

priviri aţintite spre

picioare de berză

Vasilica Grigoraș

Mesaj de departe

ajută-mă tu să ies din sistem cu un ceai aburindia-ţi portţigaretul fularul fixează şi placa în timp
cu un ac argintat activează masivul central
gema munţilor noştri înfloreşte sub coaste nervos
tu conduci în cuvinte spune stop tânguirilor false
soarele încă se divide la noi şi-mpreună putem

să dăm îndărăt câte-o filă vorbind

să mutăm pe acum în trecut şi trecutul în suflet
cum livada de vişini îşi mută parfumul pe scenă
tot mai sus pe colină cu urechea lipită de braţ să sorbim
anotimpul din ţipătul ierbii şi seva fierbinte
să ne facem siesta extrema cu sâmburi şi flori lepădate din nou
în pământul prea plin de apele ploii tu să-mi pui o agrafă în păr
firul verde de laur cu albastrul unit în priviri
să chemăm duhul lămpii să mai facă minuni
cu puterile noastre să aprindem lumina pentru fluturii vii
aerul să ne respirăm reciproc în cuvinte
înc-o vreme iubite

să fim să ne fim

Ana Urmă

E o zi din acelea pe care meteorologul le anunţă cu cerul parţial acoperit şi averse de ploaie posibile. S-a făcut şi mai răcoare, deşi e aproape de amiază. Unde ai putea să stai la o discuţie plăcută şi folositoare, când eşti pensionar, dacă nu la cafeneaua „Intermezzo”. Aici niciodată nu e aglomerat şi nici nu intra toţi derbedeii pentru că e un loc mai curăţel şi ei habar nu au ce-i aia intermezzo. Un motiv în plus pentru Leopold Gurnist şi Boris Israelovici Glazpapier să ocupe acolo o măsuţă mai retrasă şi să comande două ceşti de cappuccino fără zahăr.

De undeva se aude un radio pus pe Vocea Muzicii, în deplină potrivire cu numele localului.

– Valsurile astea de Johan Strauss te fac să pluteşti, spune Leopold. E o muzică tonică, optimistă că un pahar de vin bun, vienez. Îmi amintesc că pe nevastă-mea, Matilda, am invitat-o prima dată la dans, la o reuniune tovărăşeasca. Încă nu o cunoşteam, dar am dat-o gata cu Viena şi cu „O du lieber Augustin”. Şi cu Valurile Dunării în trei timpi şi mişcări vioaie. Am învârtit-o până am ameţit amândoi. Asta-i valsul, să te învârteşti, asta înseamnă walzen în germană.

– Ştii tu germana? Se interesează binevoitor Boris.

– Eh, puţin. La noi, la Cernăuţi, fiecare se descurcă oarecum cu germana…

– Da, aprobă Boris. Dar muzica asta e de Ceaikovski, nu de Johan Strauss!

– Muzica lui Piotr ilici Ceaikovski este inimitabila. E parcă pentru îngeri, nu pentru oameni. Întoarcerile şi schimbările de paşi nici nu le simţi. El toarnă în valsurile lui cadrilul, polka, mazurka… Ştiu asta pentru că mă duceam la concerte în calitate de şeful sindicatului din întreprindere, cu vreo cincizeci de lucrătoare şi întotdeauna ni se explică ce şi cum şi de ce.

– Ţi s-a explicat, dar nu ai priceput, îl contrazice blând Leopold. Fii numai puţin atent şi ai să descoperi în linia melodică accente din folclorul german, austriac şi chiar ceh. Parcă vezi peisajul semimuntos, vacile grase cu clopotele sunând a asfinţit, un adagio cantabile care adăugă sprinteneală dar şi poezie. Johan Strauss este absolut inconfundabil.

S-a făcut ora mesei, aşa că cei doi amici fac plata şi se îndreaptă spre ieşire, exact în clipa în care crainicul de la radio spune „Aţi ascultat un preludiu de Chopin…”

Cei doi aud bineînţeles dar schimba firesc vorba. Mai sunt doar atâtea subiecte arzătoare în lumea asta neliniştită…

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

30 aprilie 2015

Volumul de poezii „La răscruce de lumi”, publicat la Editura Singur, Târgovişte, 2015 reprezintă o adevărată carte de vizită a autoarei, altfel spus, este cea mai fidelă imagine a pesonalităţii sale polivalente. De data aceasta, Anna Nora Rotaru a ales ca formă de exprimare şi comunicare poemul, al cărui vers aşezat cumsecade într-un fluviu liric, sensibil şi ilustrativ, din care lesne putem descoperi toate faţele fiinţei sale. Izvorul tainic al acestui demers se află în adâncul unui suflet de român care, în plină tinereţe şi frumuseţe sufletească are puterea de a deschide pagini noi în cartea vieţii sale. Fără a-şi rupe rădăcinile sau a se îndepărta de limba, cultura şi datinile locului în care a văzut lumina zile şi a crescut, se replantează cu migală şi vigoare într-un alt spaţiu geografic. După absolvirea Facultăţii de Medicină din Iaşi, autoarea se stabileşte în Grecia, leagănul civilizaţiei antice care a influenţat benefic istoria şi cultura Europei.

Plecând din România cu o instrucţie şi educaţie aleasă, Anna Nora Rotaru găseşte terenul prielnic şi timpul potrivit pentru a da glas acumulărilor profesionale şi artistice, dar şi harului şi darului cu care a fost înzestrată. Se exprimă cu uşurinţă prin mai multe forme de limbaj artistic: sunet şi armonie, culoare şi lumină, cuvânt şi metaforă şi, nu în ultimul rând prin empatie şi compasiune. Muzica, pictura, poezia pe fondul profesiei de medic, se împletesc firesc şi se îngemănează senin pe mătasea de calitate a sufletului său.

Anna Nora Rotaru şi-a însuşit în timp adevăratele valori umane şi, odată adunate în glastra inimi sale, doreşte să le dăruiască şi altora.

Corolarul întregii creaţii lirice a artistei este IUBIREA. Aceasta este cheia de boltă a existenţei sale cu care deschide inimi şi, în aceaşi măsură îşi păstrează deschisă propria inimă. Printr-o fereastră plină de generozitate şi altuism îşi împarte cu bucurie darurile sale către cei din jur. Daruri sunt şi aceste poeme oferite nouă, cititorilor iubitori de poezie.

Voi încerca să decupez din volum câteva filoane ale iubirii sale. Ne împărtăşeşte propria iubire pentru părinţii şi bunicii alături de care a trăit pe meleaguri moldave, vasluiene. Dragostea de mamă este unică şi o păstrează veşnic în cufărul de zestre al fiinţei sale: „Măicuţă, mai vino câteodat la mine-n vis, / Să te mai văd, să-mi pară că trăiesc adevărat… / Cu braţele-ntinse larg, cu sufletul deschis, / Să te cuprind, cum poate n-am făcut-o niciodat…” (Măicuţă dragă, p. 64)

Aceeaşi iubire incomensurabilă şi necondiţionată o poartă şi o dăruieşte copiilor săi dragi, cărora le adresează cele mai calde îndemnuri: „Iubește, ca să fii iubit! / Fă bine , ca să fii binevenit! / Nu înșela, ca să nu fii înșelat, / Iartă, ca să fii iertat, / Respectă, ca să fii respectat, / Întinde mâna celui aplecat, / Ca sufletul să-l ai pe veci curat!”(Sfat de mamă, p.6). Şi cum poate fi altfel, când cei doi copii sunt vlăstare şi roade ale dragostei dintre autoare şi soţul său, medicul grec care i-a cucerit inima cu mulţi ani în urmă şi căruia i-a oferit-o pentru totdeauna. „Jăratecu-ncins să-l privim amândoi, / Flăcările calde să ne joace pe frunte. / Firul vieţii să-l depănăm spre-napoi, / Copii visători cu tâmple cărunte…” (Lasă-mă să intru, p. 27)

Iubirea pentru familie se continuă şi se întregeşte uşor dar sigur cu sentimente umane dintre cele mai alese faţă de semeni: „Înţelepciunea, adunată-n trăiri, am să ţi-o las și vrerea / Și ajutorul cum să-l dai la nevoiași, la cei bolnavi și la săraci! / Ca mâna ta să poată alina la-ndureraţi durerea / Din trupuri, dar și sufletele răzvrătite să le-mpaci! ”(Ascultă-mă, p. 11)

Vii îi sunt în minte locurile natale, cu frumuseţile lor, creaţii minunate ale MARELUI AUTOR, unde  „Acolo vreau căsuța mea să-mi fie, / Să văd vulturii pe cer cum se rotesc, / S-aud în dimineți un cânt de ciocârlie / Și vuietul de vânt prin brazii ce foșnesc”. (Acolo vreau, p. 113)

Nu a uitat nici datinile, nici doinele românilor şi, în momente mai delicate ale vieţii reactivează ca hrană pentru suflet cântecul duios al fluierului: „Și-unde durerea geme și faptele-s murdare, / Eu voi cânta din fluier o doină românească! / Voi aduna pe toți, buni cu răi să cear-iertare, / Și toată dușmănia-n lume, ca gheață s-o topească!” (Istrumentele păcii, p. 31

Pentru poeta Anna Nora Rotaru, iubirea este scara de deschidere, de evoluţie şi înălţare a sufletului către IUBIREA SUPREMĂ. Este permanent în căutarea lui Dumnezeu, îl descoperă în adâncul fiinţei sale, încercând să păstreze vie credinţa şi nădejdea smerită, întru slavă şi mulţumire. Se roagă pentru sine, pentru cei apropiaţi, dar şi pentru  „Și de poți DOAMNE, trimite și altora o fărâmă dintr-al TĂU har, / Să le ridici fruntea spre TINE, așa cum orbecăie-n neștire / Și dă-le-n drumul lor un sâmbure din strălucirea TA în dar, / Calea să le lumineze, să nu alunece-n abisurile de rătăcire!” (Rugăciune spre Tine, p. 71)

Anna Nora Rotaru este o fire tumultoasă, trăirile sale revărsându-se cu sinceritate şi naturaleţe în fiecare din versurile sale. Îi place să trăiască întotdeauna clipa, cu bucuriile şi împlinirile sale, dar are şi puterea să accepte încercările şi durerile ca pe ape tămăduitoare. Clipele, momente păstrate cu grijă în cuvânt sau în imagine sunt proiectate cu mare grijă, inspiraţie şi talent în poezia sa. Regretă pe cele trecute şi neconsemnate pentru aduceri aminte: „Mă întreb, acele clipe minunate pe unde oare-au dispărut? / În ce colțuri și-n ce grămezi de vechituri le-am lepădat? / De ce nu le-adunasem, una câte una, atunci când am putut / Și-acum sunt spulberate-n vânturi, de negăsit vreodat?” (Reculegeri de toamnă, p. 124)

Cu bucurie de copil, cu exuberanţă îşi exteriorizează trăirile şi sentimentele, lăsându-le să zburde în lumina soarelui: „Și sufletu-mi acum zburdalnic, / Dansează vals cu pas mărunt. / Simțirile se răzvrătesc năvalnic, / Nu pot,nu vreau să le înfrunt”. (Lumină, strop de soare, p. 85)

N-o ocolesc nici clipele de melancolie, de tristeţe şi îndoieli „Mă prinde seara gânditoare… / Toatele-mi par în zadar! / Sorb din cupa cu licoare, / Ce nici dulce nu-i măcar! / Îmi tresaltă câte-un gând, / Cel ascuns, cel tăinuit! / Se-nfiripa-ncet, plăpând, / De prin colțuri rătăcit”. (Inundaţie melancolică, p. 121)

Iar atunci când sufletul ni-i plin, autoarea ne îndeamnă la tăcere, acea tăcere umilă şi aprinsă în aceeaşi măsură : „Șșșt…nu spune nimic, lasă tăcerea să vorbească, / De n-ai ce zice și cuvintele-ți sunt goale! / Așa-i mai bine, ele-n minte să se rânduiască, / La buze pan’ s-ajungă, s-or pierde-n rotocoale! ” (Tăcerea-i sfântă, p 33)

Versurile Norei Rotaru sunt presărate cu figuri de stil. Metafora, comparaţia, epitetul, repetiţia sunt la ele acasă, la locul potrivit.

Fiecare poezie din acest volum este un râu cu apă cristalină care se strecoară printre meandrele vieţii cu eleganţă, stil şi culoare. Într-o armonie perfectă alunecă lin şi liniştit ori năvalnic, asemenea sinelui autoarei, spre vărsarea în fluviul cu numele de „La răscruce de lumi”, creaţie prin care şi-a primit botezul debutului editorial, invitându-ne la un festin cultural de excepţie.

Vă invit şi eu să vă înfruptaţi din nectarul poemelor Annei Nora Rotaru, la o lectură de suflet şi pentru suflet. Cu siguranţă vom mai luminoşi, mai calzi, mai iubitori.

Vasilica Grigoraş

 FOTBAL

*   “Ca sa nu avem probleme, vom discuta numai cu cine ne aproba…”

*   Minciuna credibila se bazeaza pe un simbure de adevar.

*   Prostia se plateste, dar uneori te mai poti tocmi.

*   “Nu vreau sa dau lectii la nimeni,mai ales gratuite”

*   Moartea naturala e atunci cind mori singur, fara tratamentul unui medic (Mark Twain).

*   Un discurs echivoc contine inevitabil informatii false.

*   Exista o extrema stinga si o extrema dreapta… Am spus eu ca politica e un fel de fotbal!

*   Aproape nimic nu e numai bun sau numai rau.

*   De ce nu auzim niciodata ca o ghicitoare a cistigat la loto? (Jay Leno).

*   Interlop onorific.

*   E un tip foarte activ, nu pierde vremea cu ginditul.

*   Sluga bine platita isi lauda stapinul.

*   Felicitari pentru cartea publicata.Cine e autorul?

*   Intrebarile nu-s indiscrete. Dar raspunsurile pot fi (Oscar Wilde).

*   Unii sunt mindri de ce pot, altii de ce stiu si altii de ce au.

*   Confunda tupeul cu inteligenta…

*   Sarbatorile care cad in mijlocul saptaminii ne bucura mai mult.

*   Cu timpul, fiecare capata fizionomia pe care o merita (folclor evreiesc).

*   Imediat ce ai facut o greseala,afla cine e vinovat

Dr. DOREL SCHOR

Tel Aviv, Israel

Stil, tradiţie şi civilizaţie în „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, o carte de George Roca (Sydney, Australia).

„Publicată pentru prima dată în prestigiosul „Jurnal ARA 2004” şi prezentată ca omagiu lui Ştefan Cel Mare, la cel de al XXX-lea Congres al Academiei Româno-Americane, care a avut loc la Chişinău , în perioada 5-10 iulie 2005”, cartea lui George Roca, „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, ni se dezvăluie ca o invitaţie la a lua contact, dintr-o perspectivă inedită, cu arhitectura Moldovei din perioada marelui voievod. Volumul se constiuie ca un veritabil model de promovare şi valorizare a unor bijuterii arhitectonice aparţinând patrimoniului naţional, venind în consecinţă, ca un act de patriotism din partea autorului.

George Roca, un scriitor dedicat muncii sale

Membru al Academiei Româno-Americane, Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA Oradea), George Roca a copilărit în Oradea. Licenţiat al Facultăţii de Fiologie, acesta pleacă definitiv din ţară, în 1980. Pe 26 septembrie 2009, scriitorul a avut lansarea volumului de poeme „Evadarea din spaţiul virtual”, la Espacio Niram, din Madrid. George Roca locuieşte în prezent la Sydney, Australia.

Alături de românii de acasă

Apărut la editura Carphatia Press în anul 2006, volumul de faţă a fost scris cu ocazia aniversării, în 2004, a 500 de ani de la naşterea lui Ştefan cel Mare. Vorbind despre acest eveniment, autorul însuşi se destăinuie: „Departe de ţară, aflat la antipozi, la peste 20.000 de kilometri de locurile unde se desfăşurau serbările, slujbele şi evocările dedicate marelui Ştefan, am simţit nevoia să fiu alături de cei de-acasă şi sa-mi aduc aportul la cinstirea acestui erou naţional.”

O schimbare în arhitectura tradiţională

Cartea lui George Roca prezintă realizările arhitecturale ale civilizaţiei ştefaniene într-un stil simplu, concis, direct, accesibil unui public de fundal, folosind fotografii şi furnizând informaţii despre cultura vremii. Trebuie remarcat că „în perioada de timp a epocii analizate în această lucrare se disting trei segmente ctitoriceşti binec onturate. Acestea sunt: construcţii de apărare (cetăţi, turnuri de veghe, etc.), construcţii religioase (biserici , mânăstiri), construcţii rezidenţiale (case domneşti, conace, etc.)”

„Un moment de răscruce în consolidarea fenomenului arhitectural românesc”

Ţinând cont de legile esteticii, cartea lui George Roca, „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, prezintă nu doar sensibilităţilor de excepţie, ci fiecăruia dintre noi, în mod obiectiv şi intim totodată, o epocă în care oameni potriviţi au ştiut să dea viaţă unui „stil specific local, integrat cu subtilitate în arhitectura acelei epocii de medievalitate târzie”.

Un omagiu adus marelui voievod

Cartea lui George Roca este pătrunsă de spiritul tradiţional, devenind o pledoarie revelatoare pentru frumosul din arhitectura Moldovei din sec. XV. Autorul explică rolul şi importanţa „arhitecturii ştefaniene” în evoluţia arhitecturii româneşti, recurgând la argumente şi informaţii specifice. Volumul se caracterizează printr-un stil sobru, simplu, reprezentativ, printr-o expresie îngrijită şi variată. Arta şi rafinamentul lui George Roca rezultă din strădania de a păstra şi a reda cu exactitate semnele esenţiale specifice arhitecturii ştefaniene, cu atât mai mult cu cât recunoaşte că se condiseră „un novice în domeniul arhitecturii”. Autorul afirmă: „Aş îndrăzni să numesc arhitectura moldovenească din perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare, „arhitectură ştefaniană”, în loc de „arhitectura epocii ştefaniene”. Aş face acest lucru nu numai pentru a aduce un omagiu marelui voievod, ci şi pentru a sublinia importanţa acestuia în istoria arhitecturii româneşti.”

Octavian D. Curpaş

Phoenix, Arizona

Baruch Elron

CĂRAREA FLORILOR

  Acesta este titlul expoziţiei de pictură, fotografie, grafică şi sculptură deschisă la Auditoriumul de pe Muntele Carmel, în Haifa, la care pot fi admirate lucrările a nu mai puţin de douăzeci creatori. Toate exponatele ne prezintă flori, diversitatea florilor în culorile şi farmecul lor, încercând şi să descifreze misterul şi semnificţia lor, capacitatea de a da naştere unei emoţii.

   Capul de afiş al expoziţiei este asigurat de prestigioasa prezenţă a picturilor semnate de Baruch Elron care, numai el, ar fi putut să ilustreze, prin varietatea creaţiei sale, multiplele aspecte diverse pe care le sugerează limbajul florilor. Există multe interpretări, multe obiceiuri de a dărui flori, multe înţelesuri ascunse în gestul acesta aparent simplu. Căci tipul de floare, culoarea, numarul de fire prinse în buchet spun întotdeauna ceva. Dar ce?!

Howard Fox

   Voi înşirui o parte din cuvintele traduse prin flori (sau flori în loc de cuvinte), mărturisind sincer că pentru mine unele sunt surprinzătoare. Florile pot exprima iubire, tristeţe, splendoare, inspiraţie, delicateţe, aşteptare, puritate, noroc, dor, bucurie. Dar transmit şi urări de bine, dorinţă, prietenie, nobleţe, speranţă, protecţie, loialitate, consolare, prioritate, uitare, răbdare, fidelitate, frumuseţe…Precum şi ambiţie, gelozie, tăcere, vitejie, picanterie, decepţie, lumină, prevenire, pace, graţie, moarte şi… căsătorie.

Iafa Perlman

   Sunt flori care reprezintă simbolic teritorii. In S.U.A., de pildă, fiecare din cele 50 de state are o floare specifică. Florida (!) pe cea de portocal, New York-ul trandafirul etc… Să nu uităm din istorie războiul celor două roze sau heraldica din care florile nu lipsesc.

Ilia Spector

Iuri Ioshvaiev

Îi voi cita, dintre artiştii participanţi la expoziţie pe Nurit Epştein, Tatiana Boloconenco, Haim Biran, Liora Dreifus, Ayala Hohma, Dan Lioni, Bubi Lichtenberg, Ruti Segal, Natur Natur, Tamar Magdal, Olya Kirzner, Iulia Krasnov, Arie Rubinovici, Ahuva Şerman, toţi cu tendinţa realismului spre rigoare şi simplitate.

    Curatoarea expoziţiei este Shuli Feuer Scheinwald.

Dr. DOREL SCHOR

Tel Aviv, Israel