Cuvânt și iubire

Să fie azi sau cum să scrii despre viaţa secretă a… poeziei, despre imposibila însingurare a gândului alături de cuvântul scris, pentru că omul are uneori nevoie de ceva înalt să se sprijine şi negăsind în afară caută în interior. De aceea el lui, nu îşi este (şi nici nu îşi va putea fi) ascet… şi de aici neliniştea permanent transformată în mult uzitata căutare interioară generatoare de echilibru. Şi ce poate fi poezia decât o punte, în şi între două lumi fragile, pe care se poate păşi nemişcat, întotdeauna înaltă, intangibilă câteodată, în aşa fel încât în apropierea ei, chiar şi cel mai ascuns gând poate să-şi facă de cap, în voie.

Personal, aş spune că nu am avut niciodată alte aşteptări de la o poezie, indiferent cine era autorul, decât căutarea de sine, actul de creaţie semănând foarte mult cu o orchestraţie, melodia în sine nefiind de fapt decât vocea tuturor instrumentelor, păstrând de fiecare dată impresia că momentul respectiv îmi este în întregime dedicat.

Abundenţa de feminitate din poezia Atenei Ivanovici poziţionează autoarea în rândul romanticelor incurabile, a visătoarelor vremii internaute care reuşesc să atragă tocmai prin sensibilitatea construcţiei poetice.

Dragostea, mai mult sau mai puţin împlinită (una din temele preferate de autoare) nuanţează de la primele versuri, aerul unui anotimp indecis cu o uşoară imixtiune într-o lume secretă.

Evident, un cititor avid de tot ce înseamnă fascinant sau de metafora unui urban comun, ar putea trece prin toate poeziile ca o ploaie de vară prin păpădii. Totuşi va exista întotdeauna un număr mare de visători care, parcurgând leneş cuvintele volumului de poezii “Să fie azi”, îşi vor descoperi printr-un zâmbet, copilăria ori printr-o respiraţie, adolescenţa… Şi ce poate fi mai frumos decât să simţi cum, fiecare poezie, activează în forul interior amintiri dintr-o altă viaţă. Cum, aburi sau fum, vid sau culoare se furişează pe efemera pânză de hârtie în adevărate tablouri care îşi caută vocea.

Prin urmare volumul de poezii al Atenei Ivanovici, ”Să fie azi” nu creează o lume nouă ci una originală care îi poartă amprenta, o lume viabilă, aparent simplistă care doar la prima vedere pare cunoscută şi uşor de parcurs.

Mioara Băluţă

7 martie 2015

(Prefața volumului de poezii,  Să fie azi  de  Atena Ivanovici, Editura Rovimed  Publishing, Bacău, 2015)

E ajun…
E ajun de centenar –
Gându-mi zboară înspre mama –
Cât de mult a însemnat,
Azi îmi dau şi mai mult seama.

Cât de mult a suferit,
Lăsând totul într-o fugă!
A sperat că-i doar un vis,
Şi-a ţinut-o într-o rugă.

Dar n-a fost să fie-aşa –
Ce-am pierdut, se consfinţeşte –
Pe bunicul l-au ucis!
Unde oare se-odihneşte?!

La ce mama a visat,
Ca o floare se-ofileşte…

Boris David

24 mai ’97

Reverie – Nicolae Otto Kruch

Mi-am propus…

Mi-am propus s-alung din gânduri
Tot ce-nlătură speranţa –
Disperarea să nu-ncline
În favoarea sa balanţa.

Mi-am propus ca printre rânduri
Să n-apară suspiciunea –
Aroganţa-mi de-altădată
S-o înghită rugăciunea.

Mă întreb de e fezabil,
De nu-i simplă utopie –
Tot ce astăzi mă-nconjoară,
Îmi şopteşte că-i prostie.

Oare, chiar aşa să fie ?!
Gândul ăsta mă-nfioară!

Boris David

5 mart. ’97
Apropo de tratate…

Voi începe cu o mărturisire: eu sunt un admirator statornic al picturii lui Sami Briss. Se înţelege că intervine un element personal, desigur subiectiv, dar nu s-a întâmplat totuşi ca vreun om la părerea căruia ţin, să nu fie realmente entuziasmat de creaţia lui. Există în tablourile semnate Briss o anumită libertate a luminii, a spaţiului dintre personaje şi o frumuseţe a formelor care se raportează unele în altele. Aş menţiona, în mod deosebit, firescul, simplitatea, echilibrul creaţiei.

   Am scris nu de mult despre expoziţia care a fost vernisată la Tel Aviv, la galeria Gordon, cu participarea unor numeroşi iubitori de frumos şi în prezenţa pictorului israelian, care trăieşte la Paris. În plină efervescenţă creatoare, maestrul Sami Briss expune acum în capitala Franţei, în oraşul luminilor. Galeria Terre des Arts este cea care găzduieşte tablourile lui, prezentând publicului rodul talentului şi inspiraţiei sale.

   Personajele din tablouri reflectă spiritul, specificul şi memoria locului. Deşi atât de frumoase în simplitatea lor, ele sunt departe de a fi banale. Este încă o dată un prilej de a constata că arta pictorului care îşi are rădăcinile multiple în şcoala românească de pictură, în tradiţiile iudaice, în influenţa bizantină şi în modernismul european, până la urmă nu poate fi subsumată nici unei categorii. Cea ce îl situează la modul cel mai firesc în elita artei actuale.

   Stilul figurativ, punctat de elemente de suprarealism, pune în scenă personaje familiare, într-un univers atemporal, cu poezie şi umor fin. Integrarea suprarealului şi al naturalului, a realului şi imaginarului sugerează filozofia şi misterul temelor. Găsim în picturile sale nuanţe de romantism şi simbolism, în măsură de a naşte puternice emoţii estetice. În esenţă, rigoarea intelectuală şi senzualitatea, simbolistica inteligentă şi dinamica desen-culoare se sublimează în lucrările cu aparenţă atât de simplă. De parcă pictorul însuşi coboară nevăzut dintr-un tablou de-al lui, subtil creator de himere, icoane ale prezentului ezoteric.

Dr. Dorel SCHOR

23 aprilie 2015

Tel Aviv, Israel

În această zi binecuvântată de Dumnezeu în care creştinii ortodocşi sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorită şi cartea, 23 aprilie fiind declarată Ziua Cărţii şi Ziua Bibliotecarului român.

“Cărţile sunt avuţia tezaurizată a lumii şi moştenirea potrivită pentru generaţii”, spunea, în secolul al XIX-lea, filosoful american Henry David Thoreau şi cum altfel am putea cinsti cartea, noi, cei care îi suntem zi de zi slujitori în templul sacru al bibliotecii, decât aducându-i o ofrandă ruptă din sufletul nostru.

Cel mai recent număr al revistei Melidonium este ofranda dăruită iubitorilor de arte, ale scrisului şi vizualului, pe care îi dorim să fie cât mai mulţi, mai entuziaşti şi cu credinţă în puterea cuvântului scris – de a lumina cât mai multe conştiinţe.

Revista tipărită a ajuns la al şaselea număr prin multă dăruire, muncă şi credinţă în fapte ziditoare pentru comunitate, revista promovând creatori autentici, fie că vorbim de poeţi, eseişti sau artişti plastici, din cultura romaşcană.

Sărbătorim, anul acesta, şi 130 de ani de la înfiinţarea primei biblioteci în oraşul Roman, fapt ce îl datorăm donaţiei de carte din anul 1885 a omului de cultură romaşcan George Radu Melidon.

Societatea Culturală înfiinţată în anul 2009, care poartă cu onoare numele intelectualului romaşcan, s-a străduit, în pofida aportului a puţini contributori, să aducă o pată de culoare pe harta culturală a oraşului şi poate mai mult – prin port drapelul Societăţii, revista Melidonium.

Aşa cum odinioară fusese numită, de către însuşi intelectualul romaşcan George Radu Melidon, donaţia de carte dăruită comunei Roman: “Această colecţiune va purta neschimbat numirea de Melidonium, spre veşnica pomenire a numelui familiei mele”, revista Melidonium, care îi poartă numele, a ajuns a fi cunoscută prin intermediul internetului tuturor românilor interesaţi de cultură, arte, tradiţii, credinţă, istorie, educaţie, împărtăşind, astfel, zestrea culturală, trecută şi prezentă, a aşezării noastre romaşcane.

Totodată, aducem în atenţia dumneavoastră şi Calendarul cultural al evenimentelor anului 2015, realizat şi prin contribuţia colegelor de la secţia adulţi a bibliotecii Roman şi prezentat, astăzi, în versiunea tipărită. Acest calendar însumează aniversări şi comemorări ale creatorilor de artă după ani cu cifre rotunde şi alte evenimente importante pe plan mondial, versiunea pentru internet fiind prezentată la finele lunii ianuarie pe blogul bibliotecii Roman şi în revista Melidonium.

Păşim cu încredere într-o bibliotecă fiindcă: “O biblioteca este un loc bun pentru a te duce atunci când te simţi nefericit, pentru că acolo, într-o carte, poţi găsi încurajare şi alinare. O bibliotecă este un loc bun pentru a merge atunci când te simţi confuz şi indecis, pentru că acolo, într-o carte, poţi găsi răspuns la întrebările tale”, sunt cuvintele scriitorului american Elwyn Brooks White.

Printre proiectele imediate ale Societăţii culturale “George Radu Melidon” se numără şi un Concurs de literatură Max Blecher – ca un omagiu adus prozatorului ce a creat în oraşul Roman – în condiţii grele de sănătate – fiind imobilizat la pat din cauza unei tuberculoze osoase.

Doresc să mulţumesc membrilor Societăţii culturale “George Radu Melidon” pentru implicare în acţiunile desfăşurate: domnului profesor Tudor Ghideanu, pentru sugestiile de lucru, doamnei Maria Raţiu, doamnei Magdalena Avădanei şi poetului Florin Vasile Bratu pentru încurajări şi sprijin financiar, doamnei bibliotecare Doina Enea – care a fost şi este alături de munca noastră, domnului profesor Dan Bliderişanu – care s-a alăturat echipei noastre şi se implică consecvent şi activ în proiectele noastre.

Societatea “George Radu Melidon”

Vicepreşedinte executiv, Emilia Ţuţuianu

Pruncul “Teodor”

                           ~ Poem dedicat copiilor mei Alexandru și Florina ~

Deșertul unei zile l-am trăit

Cu setea și așteptarea toată,

De mine undeva m-am și pitit

Cu griji eram atât de împovărată!

Pruncul “Teodor”, un dar trimis de sus

Îmbracă așteptarea în lumină,

În casă bucurie ne-a adus

Ca mugurii și floarea în grădină!

Noul născut vine c-o pâine-n mână,

Bătrânii mei așa m-au învățat

Să aibă hrana zilelor de mâine,

Cu neamul tot să scape de păcat!

În avioane mi-a plecat trăirea

Și cerul altei lumi a cunoscut

Prin turnul Londrei îmi arunc privirea

Să văd îngerul în slava cea de sus!

——————————————

La rândul lor, copiii-mi sunt părinți

Și poate acum o să-nțeleagă

Că viața e frumoasă și întreagă,

Când brațul le e mângâiat de prunci!

22 aprilie 2015 – Prăznuirea Sfântului Teodor Sicheotul

Camelia Cristea

Bun venit Alexia -Teodora!

Sincere felicitări!

Sfântul Gheorghe bătrân

Sfârşise lupta. Când? Când s-a-ntâmplat? Că stă
balaurul cu solzii-mprăştiaţi prin spini.
Mi-aduc aminte : calm pe umeri îmi cădea,
adusă rar, cenuşă din vulcani străini.

Gândesc la fapte de demult, la arătări
din era prea fierbinte ce se sparse.
De scrumul abătut pieziş din alte zări
sprâncenele îmi sunt şi astăzi arse.

Lucian Blaga