Cuvânt și iubire

E Vinerea Mare !

 

E Vinerea Mare ! Dar pentru mine…
Ce trist bat clopotele la-nchinare !

 

Ce trist bat clopotele la-nchinare !
În dangăt negru, simt cum mă sfârşesc
Mă ţine-un pic de mână, dragă Doamne
Că nu mai ştiu ce sunt, şi ce greşesc !

 

Când clopotele bat a-nchinăciune
Prin inimă îmi trece-aşa, un dor
Mă uit în jur şi parcă-într-o minune
Mai sper acum, când bine ştiu, că mor…

 

O lume fadă-n jur, se-agită hulpav
Cercând să pară toţi, ce nu mai sunt
Stau trist în colţul meu, privind la Cruce
Şi mă gândesc, că sufăr mult prea crunt

 

Hai Doamne ! rogu-te, mă ţine-n braţe
Măcar un pic de dragoste mă fă să simt
Căci clopotele par să nu-mi mai cânte
Decât armonii fade, pentru cei ce mint
………………………………………………….
Ce aur mult străluce pe cupole !
Şi cât de grav răsună-n clopote argint
Privesc anemic, cât de fals se-nchină
Acei ce semeni îşi îngroapă-n labirint
………………………………………………….
Mă iartă Doamne, c-am hulit iubirea !
Şi gândul aspru-mi dă târcoale-acum
Dar parcă-aud din clopot cum răsună
Doar vise negre, pentr-un ultim drum…

 

Te rog pe Tine, Doamne, mult mă iartă !
Căci sufletul mi-e negru de-ncercări
Iar clopotele-mi cântă doar tristeţe
Din visele calde, ce-mi slujeau de scări

 

Acum ascult a clopotelor vuiet
Cum urcă sus, la Tine-ntunecat
Şi-aş vrea să ştiu, că Tu-mi eşti sprijin, Doamne
Chiar de-n iubiri, prea rău m-ai încercat

 

Ce trist bat clopotele la-nchinare !
Hai, vino Doamne, stai cu mine-un pic
Mă iartă că iubirea mult mă doare
Dar nu uita !…Eu te-am iubit de mic…

 

Sandu Cătinean din Bonţida

DA, VÂNTULE…  NU, VÂNTULE…

 

O, da, vânt nebunatic, vânt haotic,
Degetele-ţi mângâie erotic…
Ori palma-ţi atinge frontal.
Dezlănţuit, pumnu-ţi loveşte brutal.

 

O, da, vânt capricios, vânt răutăcios,
Părul iubitei răscoleşte-l invidios,
Frunzele alungă-le cu iz tomnatic,
Nămeţii răscoleşte-i şuierând iernatic.

 

O, nu, vânt incert, vânt indiscret,
Azi nu-mi purta şoapta direct.
Nu-mi du gându-n alte zări,
Nu-mi trăda inima-n depărtări.

 

Sau da?…

 

 

DOR DE ALB STRĂLUCITOR

 

Gri apăsător…
Cer impovărat sub nor apropiat,
Gânduri adunate-n iureş deprimat,
Crengi de vânt zburlite-n vuiet ameţitor,
Toate aşteaptă haina
De un alb strălucitor.

 

Gri apăsător…
Ramuri dezgolite tremură oftând,
Balţile-ncreţite freamătă udând
Paşi grăbiţi spre malul casei cu pridvor.
Siluete şi umbrele contopite-n dor
De un alb strălucitor.

 

 

TRECERE PRIN ANOTIMP

 

Toamna arămie, inţeleaptă,
Trecută prin ramură uscată,
Mugur, frunză verde, vie,
Transformată-n bogat arămie;
Roadele cu fal şi-arată
Bogăţia-n coşuri grele adunată.

 

Veşmântul e in nuante asortate,
De la o zi la alta schimbate.
Silueta dupa frunze forma-şi schimbă,
Azi coroană-ncărcată,
Mâine tulpină felină,
Azi uscată, mâine de picuri plină.

 

Soare blând, dulce adiere,
Zburliţi copaci,
Stârnită de furtună a ramurilor apropiere.
Nori albi, pufoşi sau negri de mânie,
Crizanteme-n bigudiuri,
Ramuri lungi de sălcii atârnând in armonie

 

Rodica EIZIKOVITZ

Haifa, Israel

10 aprilie 2015

 

Tu eşti, puişor?

Tu-mi întinzi mâna?

Mângâie-mă, Meica…

Ochii tăi sunt umezi;

Îmi zâmbesc şi clipesc.

Plini de grijă, mă privesc.

La orice pas te simt

Alături, pe tine,

Mamă, care mă veghezi!

 

Andy, chip luminos,

Piele roz, păr auriu…

Surâde mititelul,

Vesel, bucălat

Cu toată forţa, suge.

Şi iată-l deja-nalt,

Şi svelt, cum păşeşte

Râzând şi cântând!

 

Davy, prunc fraged…

Deja în picioare,

Vorbeşte şi scrutează,

Împingând roaba.

Plânge, se bate,

Se apără; inimă

Dârză, uneori

Cam temătoare,

Alteori, deschisă,

Încrezătoare.

 

Pe Prince îl revăd…

Ochii lui blânzi, maro;

Blană, cafea cu lapte.

Mă aplec, îl mângâi,

Îl privesc, dar iată

Că sufletu-mi curge

Şiroaie: Prince e deja

Demult în pământ.

 

 

Dadule, tată,

Tu, în străfunduri,

Mi-ai rămas pe veci.

Surâsul tău e-al meu;

În vine-mi picură

Bunătatea ta.

O, cât îmi lipseşti tu

Incă şi mereu!

Adina Rosenkranz-Herscovici

 

 

Notă: Aceste strofe sunt inspirate liber de poezia haiku japoneza

CRUCEA

Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,
E ostenit..E singur şi pribeag…
Înconjuraţi de vină si păcate
Mereu îl răstignim pe CEL MAI DRAG.
Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,
Iar dragostea nemărginit-a Lui
O răsplătim punând de spini cunună,
Rănindu-i mâna sfântă cu un cui…
Când poarta noastră e mereu închisă
Pentru CEL BUN şi veşnic pământean,
Să-l aşteptăm creştinilor în uşă,
Să-i ridicăm povara de alean.
Când poarta noastră e mereu închisă,
N-avem de dat, avem doar de luat…
Mă-nchin la Dumnezeu cu umilinţă…
Ce-a devenit divinul aluat?…
Păşeşte Dumnezeu cu crucea-n spate,
La suferinţa Lui smerit mă-nchin,
Purificat, voi cerne-a mele fapte
Gustând din TRUPU-I, pâine, vers şi vin.

 

Mugurel Puşcaş
( Liga Scriitorilor din România)
(vol.”Cabana de foc”)

CER ALBASTRU

 

La o margine de drum

Te-ai oprit la cel căzut

Și cu mirul de iertare,

Rana lui Tu ai cusut!

 

Vin sfințit și untdelem

Ai turnat din cer lumină,

Când sărmanul te chema

Regretându-și a sa vină!

 

Domne duci mereu în spate,

Marea lumii de păcate

Pui pe cruce suferința

Și în lume doar credința!

 

Suntem orbi și surzi și muți,

Din frumoși, acum urâți,

Tu ne ierți cu bunătate,

Oare Domne, cum se poate?

 

Aduc ramuri de finic

Și le pun în calea Ta

Spini grei ce-i ai pe frunte

Să îi iau atât aș vrea…!

 

De noianul de păcate

Mă dezleagă dacă vrei,

Și îmi lasă cer albastru

În sărmanii ochii mei…

 

VIN

 

Vin cu mir de mare preţ

Să spăl sfânt piciorul Tău

Am greşit şi mă căiesc

Mă dezleagă de ce-i rău.

 

Îndrăznesc să vin la Tine

Să -mi tăi sforile ce leagă

Ochiul minţii şi credinta

Să mă faci să fiu întreagă!

 

Am hulit şi eu alături

De o gloată disperată

Şi pe buza Ta cea sfîntă

Am turnat oţet odată…

 

Caut firul de nădejde

Ca lumina în tunel,

Ştiu că jertfa de pe cruce

Ne v-a duce-n cer la El!

 

Crucea

 

Fiecare casă-şi are crucea sa.

Dă-mi putere Doamne să o duc pe-a mea.

Vremurile sunt tulburi, noi ne-am înrăit,

Şi-am uitat de Tine, cât ai pătimit!

 

Săptămâna  Mare, Denii an de an,

Dă-mi credinţă Doamne, nădejde să am,

Salciile toate în genunchi se pun

Şi durerea-Ţi mare lumii ele-o spun!

 

Freamătă anarhic, gloata disperată,

Tu te rogi cu milă : -Iartă-le lor Tată!

Răstignit pe cruce, tâlharii hulesc,

Un sobor de îngeri, în psalmi te măresc!

 

Iartă-ne Părinte, mare-i neputința!

Firul e subţire, slabă e credinţa,

Cântă iar cocoşul, noi ne lepădăm

Și în schimb iubire venim să luăm!

 

Camelia Cristea

 

În grădina Ghetsimani

 

Iisus lupta cu soarta și nu primea paharul…
Căzut pe brânci în iarbă, se-mpotrivea întruna.
Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul
Și-amarnica-i strigare stârnea în slavi furtuna.

O mâna nendurata, tinand grozava cupa,
Se coboara-miindu-l si i-o ducea la gura…
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa…
Dar nu voia s-atinga infama bautura.

In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata…
Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!

Deasupra fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada…
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.

 

Vasile Voiculescu

Grădina Ghetsimani

– schiță –

 

Eli Iliescu stă în faţa mea şi se laudă:

   – De când nu ne-am mai văzut, zice el, am realizat o mulţime de lucruri. Avem un apartament frumos cu patru camere, ne-am schimbat maşina cu una mai elegantă… Am un serviciu foarte bun, sunt apreciat de şefi, mi se plătesc prime, telefon, literatură, deplasări, ore suplimentare, nu pot să mă plâng…

   -Bravo! îi spun politicos.

   Dar sunt convins că ascunde şi o nemulţumire pentru că arată palid, a încărunţit pe ici pe colo, deşi e un bărbat tânăr. Îl întreb:

   – Ce face soţia? Lucrează şi ea?

   – Ferească sfântul! Ea se ocupă de casă şi de copii. Serviciul meu e grozav, ne descurcăm excelent.

   – Nu cumva tu lucrezi prea mult? tatonez eu. Orele suplimentare…

   – Da de unde… Dacă vrei să ştii, cât timp mă aflu la serviciu e o plăcere. Am aer condiţionat, colegi cumsecade, şeful mă apreciază, ţi-am spus. Aproape că nu-mi vine să plec de acolo…

   Mi se pare că am înţeles:

   – Înseamnă că te deranjează copiii. Patru copii în cinci ani sunt o performanţă. E adevărat că nu ne vedem decât atunci când soţia ta naşte, dar nu ne putem plânge pentru că o dată pe an vă vizităm…Şi copiii mici cam deranjează!

   – În nici un caz, mă asigură Eli. Copiii plâng, e adevărat, dar dacă sunt ai tăi, ţi se pare că-i muzică. Să-ţi spun de vecinii de palier.. Patru zile se ceartă la cuţite, apoi nu-şi vorbesc două ore şi gata, se împacă. Dar nu ei mă supără, ce naiba, oameni suntem. Pe mine mă deranjează vecinul de dedesubt, are o motocicletă care urlă ca un reactor, zbârnăie ca o turbină. O ambalează cu o jumătate de oră înainte de pornire. Şi porneşte la şase dimineaţa..Apoi, vecinii de sus nu se culcă până nu se termină emisiunea la televizor. E adevărat că sunt oameni mai în vârstă şi nu aud prea bine, sau suferă de insomnie, cine mai ştie…

   – Atunci odihneşte-te o oră după masă. Am citit undeva că e foarte sănătos. Somn de compensaţie.

   – Ce ai citit e probabil adevărat, dar am alături un violonist. Cu un sunet gros cred că m-aş obişnui, seamănă cu motocicleta. Dar cu scârţăiala e imposibil, parcă mi s-ar plimba pe coloana vertebrală o meduză… Bârrr! Numai când îmi amintesc…

   – Ascultă, afirm eu categoric. Ziua lucrezi, noaptea nu te odihneşti, după amiaza nici atât… Trebuie să discuţi cu ei, să spui că munceşti…

   – Am încercat, nu ţine. Şi ei sunt oameni ai muncii. Nu locuieşte în bloc nici un exploatator…

   – Atunci fă ceva şi tu, răzbună-te. Eu în locul tău, aşa aş face, m-aş răzbuna!

   – Păi, eu ce fac? Doar nu-ţi închipui că nevastă-mea naşte un plod în fiecare an numai pentru alocaţia de la asigurările sociale. Mă răzbun cît pot!

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel