16 Mar
2015

Prof. univ. dr. ing. Valeriu Dulgheru: Obraznicul mănâncă praznicul

„Autonomia găgăuză şi raionul Taraclia sunt exemple demne de urmat pentru celelalte unităţi teritorial-administrative din ţară”

(Farid Muhamedşin, ambasadorul Rusiei în Republica Moldova)

Priveam deunăzi la scandalosul post de televiziune Accent TVE o emisiune, avându-l ca protagonist pe un emisar rus (cu regret nu i-am reţinut numele dar nu contează, aproape toţi care vin să ne fericească cu sfaturile lor sunt de o teapă), subiectul discuţiei fiind alegerile din Găgăuzia. Ce m-a deranjat mai mult în acea emisiune era modul în care se comporta individul, de parcă ar fi fost invitatul unuia din posturile ruseşti de la Moscova. Într-o formă batjocoritoare pentru noi declara „În Moldova care are cele mai bune soluri fiecare al treilea locuitor a plecat la lucru peste hotare (cu regret are dreptate obraznicul. Din cauza proastei guvernări în aceşti peste 20 de ani multă lume a plecat, multe familii au fost distruse. Dar are oare drept acest şovin imperial să spună aceste lucruri atunci când lumea întreagă e plină de ruşi)…Toţi zece candidaţi la postul de başcan trâmbiţează că sunt pentru legături strânse cu Rusia. Determinaţi-vă o dată cu cine sunteţi! (este un îndemn la acţiuni concrete antistatale pentru a câştiga bunăvoinţa şi sprijinul ruşilor. Câtă obrăznicie!!!)…Peste 60 la sută din populaţie doreşte apropierea de Rusia iar conducerea Moldovei desconsideră această alegere (ei bine, insul o duce cam rău cu aritmetica elementară. În recentele alegeri alegătorii au acordat 55% din voturi partidelor proeuropene. Este problema liderilor celor trei partide care nu au fost în stare să fructifice acest rezultat)…Moldova, Ucraina şi Georgia sunt conduse de oligarhi”. Parţial are dreptate. Dar Rusia, de cine e condusă? Oare nu de oligarhul nr. 1 Putin şi de două partide – partida militară şi cea economică. „Statul rus, la cârma căruia se află funcţionarul cunoscut (V. Putin – n.n.) a plătit întreprinzătorului Abramovici 13,7 mlrd dolari pentru compania „Sibneft’”, furată de ultimul de la acelaşi stat în anii 90’…În momentul scandaloasei cumpărături de către Gazprom preşedinte al consiliului de directori şi conducătorul administraţiei prezidenţiale era D. Medvedev, iar preşedinte al Federaţiei Ruse V.V. Putin” scrie analistul din anturajul lui Putin A. Dughin. „Hodorkovskii a fost judecat de Putin la închisoare pe viaţă nu pentru faptul că era oligarh ci pentru că a încetat să mai fie oligarh” scrie cunoscutul jurnalist rus A. Piontkovskii în „A treia cale spre …sclavie”. „În Rusia a avut loc o trecere fazică de la autoritarismul poliţienesc la dictatura poliţist-hoţească. Diferenţa este că nu a mai rămas nicio şansă de a schimba puterea prin alegeri” declara recent cunoscutul oponent al lui Putin (împușcat până la urmă la doar câteva sute de metri de Kremlin!) Boris Nemţov. „Putin este capul într-o imensă clică banditească. Eu nu aştept nimic bun de la el, iar rău aştept – dacă se va speria puternic poate împuşca, închide în închisori” scrie despre Putin ultimul enciclopedist contemporan, culturolog şi vizionar rus V.V. Ivanov. „Nu vreau să fac parte dintr-o țară care agresează Ucraina. Îmi este rușine să fiu cetățean rus” a declarat fostul director general al postului de televiziune NTV E. Kiselev aflat actualmente la Kiev. „Eu nu văd ţara cu care să mă mândresc” este strigătul în hău al cunoscutului în toată lumea regizor şi actor rus A. Konchalovskij. Şi după toate acestea acest obraznic rus vine să ne propună modelul rusesc!!!

Ar fi treaba poporului rus dacă asta doreşte. „Născut să se târască nu are cum zbura”. Problema este că pe această cale spre sclavie nu vrea să meargă de unul singur ci să-i tragă în „raiul de tip rusesc” (a se vedea iadul) şi pe vecinii ei, fraţii mai mici de ieri, în primul rând pe noi, pe ucraineni, georgieni. Nu ştiu de ce dar mulţi dintre noi suntem cu memorie scurtă. „Rusiei, probabil, îi este sortit rolul istoric de a fi o oarecare lecţie pentru alte popoare, arătând ce nu trebuie făcut în nici un caz” ne avertiza încă 180 de ani în urmă democratul rus P. Ceaadaev, iar astăzi mancurţi gen Dodon cu aleasa sa pentru funcţia de başcan al Găgăuziei I. Vlah (are o patimă către femei acest pavlic Morozov!) şi restul candidaţilor la această funcţie declară ca papagalii că „…salvarea noastră este doar împreună cu Rusia”. Într-adevăr, obraznicul mănâncă praznicul.

Este un vechi proverb românesc, foarte corect, născut din confruntarea românilor cu prea mulţi obraznici pe parcursul existenţei sale. Numai că în Basarabia aceiași obraznici mănâncă întotdeauna praznicul. E vorba de obraznicii ruşi pe parcursul a peste 200 de ani. Aici românii (probabil, mai mult românii din partea estică a ei, din Moldova) mai au un proverb născut din amarele contacte cu ruşii „Dă-i voie lui Ivan şi el se urcă pe divan”. De cum au ajuns în acest spaţiu mult jinduit (vă mai amintiţi că încă în sec. 10 d.Hr., obraznicul kneaz al slavilor Sveatoslav dorea să-şi strămute capitala statului său de la Kiev la Pereslaveţ (actualul Preslav din jud. Tulcea, Dobrogea)) ruşii au avut un comportament sălbatic faţă de localnici. 200 de ani în urmă ruşii îi mânau pe bieţii ţărani din nordul şi centrul Basarabiei (ocupate de ruşi) cu carele lor în corvoadă pe 2-3 luni în sudul Basarabiei pentru a construi case pentru colonişti. Obtuzul Kutuzov (erou naţional al ruşilor, considerat şi de unii de-ai noştri cu creierii spălaţi ca atare, şi satrap pentru românii basarabeni) îi înhăma pe bărbaţii şi femeile basarabence ca pe animale la carele de război în timpul necontenitelor războaie ruso-turce. Ofiţeraşi ruşi de mâna a doua se căpătuiau în mod obraznic în Basarabia cu posesii, devenind mari latifundiari. Bieţii ţărani basarabeni, nefiind de jure iobaji (şerbi) cum erau cei din Rusia, erau trataţi de stăpânii ruşi iobăgește. Tot soiul de lepădături obraznice se scurgeau din toate colţurile necuprinsului imperiu rus în gubernia Basarabia nou cucerită pentru a forma funcţionărimea guberniei: de la cele mai înalte posturi până la cel mai mic erau ocupate de ruşi, avantajul de bază al cărora faţă de localnici era cunoaşterea limbii ruse şi că erau ruşi. Aceste ploşniţe nesătule sugeau ultima picătură de sânge din bietul ţăran basarabean. „Legi! Legile nu existau în Basarabia…” spunea L. Berg. Şi bisericile deveniseră un loc de căpătuială pentru funcţionarii clerici ruşi aduşi din Rusia. Limba oficiată în biserici era limba rusă, pe care nu o cunoşteau ţăranii basarabeni.

Şi obraznicul A. Puşkin a tot mâncat praznicul pe parcursul „exilului” său la Chişinău. Oraşul, care l-a primit cu braţele deschise, a devenit pentru el ”Prokleatyj gorod Kishinev (Blestematul oraş Chişinău)”, basarabenii ospitalieri – berbeci, boi, iar doamnele basarabence – proaste. Primit de ospitalierii români basarabeni în frumoasele căsuţe văruite cu var cu sineală, cu prispe împrospătate cu lut cu balegă de cal, cu o cameră pentru oaspeţi (casa mare) şi cu nelipsitul ulcior cu vin şi gustărică românească obraznicul rus, arătând cât de înapoiat era poporul în mijlocul căruia era „forţat” să trăiască scria prietenilor săi de acasă „Vy predstavlyaete! Zdes’ lyudi majut doma konskim navozom (Vă imaginaţi! Aici oamenii mânjesc casele cu balegă de cal (nişte sălbateci – n.n.!!!)”. Mulţi dintre noi, care am cutreierat Rusia, în lung şi în lat, ştim în ce case trăiesc ruşii de la ţară astăzi, nemaivorbind de „izba” (căsuţă de lemn) rusească de pe timpuri „…înnegrită de timp şi fum, îmbibată cu un miros izbitor de varză acră, de sudoare, de vite (din cauza gerurilor mari vitele erau ţinute într-o jumătate a casei – n.n.) ş.a.” cum scria la 1839 marchizul de Custine în cunoscutele „Scrisori din Rusia”. „Ţăranul român l-a urât întotdeauna pe moscal”, scria ideologul comunismului K. Marx, recunoscut ca atare şi de comuniştii ruşi. De ce oare? Pentru că era prea obraznic.

Dar oare civilizatorii ruşi sovietici veniţi în Basarabia după 1944 erau mai breji. „Odată cu ocuparea Basarabiei a început să vină populaţia sovietică civilă. Necomunicativi şi cu un aer de superioritate (într-adevăr se ţin superiori? Citisem pe un site opinia unui reprezentant contemporan al „rasei superioare” Eu scuip pe opinia lor deoarece eu sunt slav şi am opinia mea, şi onoarea mea ca să întreb dacă nu i-am insultat pe săracii …”), păreau dintr-o altă lume, diferită de cea în care trăiam” scrie regretatul savant de origine basarabeană Gleb Drăgan despre primele contacte cu „eliberatorii din est” în memoriile sale „Exerciţii de memorie. O paranteză tristă a istoriei”.

Faptul că noi suntem permanent priviţi de sus de tot soiul de derbedei reprezentanţi ai „marii naţiuni asiatice” nu mă mai surprinde. Mă miră însă resemnarea mioritică a multora dintre noi (inclusiv din vârful puterii), cum le permitem diferitor indivizi ruşi gen Kozak, Naryshkin, Rogozin ş.a. să vină în Republica Moldova ca în fosta lor gubernie Basarabia, ca la ei acasă. „Autonomia găgăuză şi raionul Taraclia sunt exemple demne de urmat pentru celelalte unităţi teritorial-administrative din ţară” declara anul trecut ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Farid Muhamedşin. Declaraţiile obraznicului diplomat rus nu sunt altceva decât îndemnare la nesupunere, sunt o acţiune antistatală. Să ne întrebăm de ce nu i se cere socoteală, de ce până acum nu e declarat persona non grata pentru amestec în trebuirile interne al Republicii Moldova, incompatibile cu statutul de diplomat? Găgăuzia este plină acum de tot soiul de emisari ruşi. Cei de la Chişinău nu sunt prezenţi nici măcar ca oaspeţi. În una din emisiunile „În Profunzime” de la ProTv V. Filat a recunoscut necesitatea asigurării securităţii Republicii Moldova (se referea la evenimentele din alegerile başcanului din Găgăuzia, unde vin nestingheriţi (aduşi de Dodon cu candidatul său I. Vlah) tot soiul de boxeri, artişti, politicieni, chiar criminali ruşi, dar şi la necesitatea reglementării sub acest aspect a re-translării unor canale TV ruseşti. Ce-i încurcă să facă acest lucru?

Vă puteţi imagina o situaţie similară ca cineva dintre politicienii noştri să plece nestingheriți, să zicem, în Cecenia, să iasă la una din televiziunile locale şi să-i îndemne pe ceceni să voteze unirea, să admitem, cu Iranul sau Turcia. Veţi spune că e imposibil. Absolut corect. Putin a declarat în nenumărate rânduri că nu va permite nimănui să se amestece în treburile interne ale Rusiei. De ce însă ei îşi permit acest lucru la noi? Fiindcă noi le permitem. Obraznicul mănâncă praznicul!

Dar de ce le permitem? Fiindcă politicienii noştri nu au elementara coloană vertebrală verticală. Fiindcă, în special, acum guvernarea este ca racul, broasca şi ştiuca din fabula lui Donici. Fiindcă unii din vârful piramidei sunt preocupaţi de interesele personale unde nu mai este loc pentru apărarea intereselor naţionale. Comportamentul unora din ei este sub orice nivel al normalului. Deunăzi paparazzii l-au surprins pe V. Plahotniuc vorbind la una din şedinţele parlamentului la un telefon mobil cu corpul de aur, pe care era gravat propriul portret. Cum poţi numi acest gest al obraznicului politician în situaţia actuală când se caută urmele a 18 mlrd de lei dispăruţi nu fără concursul unora din vârful piramidei din cele trei bănci, când mulţi din acest colţ de ţară foarte prost guvernat abia leagă tei de curmei, când cursul valutar este artificial manipulat, creând mari probleme oamenilor de rând, micilor întreprinzători, când bugetul nu mai este în stare să asigure plata pensiilor şi salariilor, un astfel de comportament al unui oficial este cel puţin amoral. Obraznicul mănâncă praznicul!

În cea mai avantajoasă situaţie se află obraznicul V. Voronin. Apele sunt tulburi, tulburate în mare parte de el din prostia (să fie numai prostie?) liderilor democraţi, iar după cum se ştie în apele tulburi peştele se prinde uşor. Şi-a instalat în funcţia de premier marioneta sa, a favorizat crearea unei coaliţii minoritare şantajabile. Prin şantaj (să fie doar şantaj?) a obţinut recent votarea în parlament a legii privind serbarea a „70 de ani de la marea victorie asupra fascismului”. Se vorbeşte că comuniştii au scos deja pe masă o lege prăfuită privind „neaderarea Republicii Moldova la NATO”. Nu mă voi mira dacă într-o bună zi comuniştii vor pune la votare o lege care să protejeze (de noi cei mulţi!!!) „limba moldovenească şi naţiunea moldovenească”. La sigur, va avea susţinători în actualul parlament din afara partidului său. Ştim şi care va fi poziţia comuniştilor privind legea despre reforma administrativ-teritorială, tot de ei compromisă 12 ani în urmă.

Într-adevăr, obraznicul mănâncă praznicul!!!

 

Valeriu Dulgheru

15 Mar
2015

Dorina Stoica: Crucea

Crucea

 

Am greşit eu, păcătosul,

mult, la cer şi la pământ,

n-am lucrat în viaţa toată

nimic bun şi nimic sfânt.

 

Am trăit în lume singur

şi am făcut doar voia mea,

ce îmi trebuie o cruce

care este mult prea grea?

 

M-am întors plin de păcate

bolnav de patimi, de ură.

Laude, cântări, psalmi

zilnic să îmi pui în gură.

 

Viața mea e a Ta întreagă,

şi inima din piept toată,

ce am fost odată, Doamne,

să nu mai fiu niciodată.

 

Căci Tu dai la fiecare

doar cât poate îndura.

Fiecare şi duce singur

mică, mare, Crucea sa.

 

Mă ajută, Doamne, dară,

Crucea să duc cu răbdare,

dar Te rog, dă-mi şi putere

să nu plâng că-i grea şi mare.

 

 

 

Dorina Stoica

(din vol. ,,Când nu Te iubeam” , Editura Pim, Iași, 2014)

 

 

15 Mar
2015

Camelia Cristea: Crucea biruinței

Crucea biruinței

 

La talpa crucii tale mi-am aplecat cuvântul

Și trupul meu de humă împovărat de vremi,

Pe fruntea mea căruntă, bătută azi de brumă,

Cu mirul împăcării Părinte să mă-nsemni!

 

Pe crucea răstignirii să moară tot păcatul,

Durerile din lume să se prefacă-n scrum,

Din noaptea de tăciune să se ivească zorii,

În clopotul învierii să ne trezim acum!

 

Cu semnul crucii Tale să biruim vrășmașul,

Toiagul rugăciunii ne-ndrumă pe poteci,

Pe altar de flori și lacrimi să ducem fapta bună,

Un semn frumos să punem pe scara către veci!

 

Camelia Cristea

15 Mar
2015

George ROCA: Interviu cu DJ Simina Grigoriu

George ROCA: Simina Grigoriu, un nume sonor românesc, un nume cunoscut la ora actuală ca fiind al unuia dintre cei mai faimoşi disc jockey din Europa. În ultimele luni prezenţa ta a fost remarcată din ce în de mai des în „Top 10 DJ Charts”* Cum a fost posibil să urci pe treptele cele mai înalte ale „Hall of Fame” al discotecilor?

Simina GRIGORIU: Înainte de a ajunge în „Top Charts”, succesul meu ca artist şi DJ a fost creat şi remarcat în cluburi şi săli de spectacole din Europa şi de pe continentul american. Aceasta se datoreşte faptului că am performat ca la dechiderea unor concerte de mare popularitate. De doi ani numai am început să produc muzica mea. Spectatorii loiali din sălile de concerte mi-au apreciat muzica imediat şi m-au susţinut în dezvoltarea mea ca artist chiar de la primul EP care se numeşte „Mukluks and Ponytails”.

George ROCA: Te-aş ruga să fii mai explicită cu noţiunea de deejay. Ce face un asemenea profesionist, căci sunt convins că nu e o meserie la îndemâna oricui? Ce aptitudini trebuie să ai pentru a putea deveni DJ? Când a început pentru tine aceasta pasiune?

Simina GRIGORIU: Măiestria unui deejay este să mixeze două sau mai multe discuri/platane fără întrerupere. Partea artistică necesită o pasiune pentru muzică, cunoaşterea intimă a fiecărei piese, un plan şi o intuiţie în a le lega într-o „poveste”  armonioasă. Partea tehnică este stăpânirea tehnologică a unui „mixer” foarte complicat şi complex, care filtrează piesele muzicale şi îmi permite să gradez tonuri şi ritmuri pentru un rezultat artistic.

George ROCA: Aş dori să te întreb dacă ai vreo pregătire muzicală. Cânţi la vreun instrument? Ai compus vreodată muzică? Ce gen îţi place mai mult?

Simina GRIGORIU: Am o formare artistică încă din şcoala generală. Am făcut muzică, dans şi pictură… de când mă ştiu. Am crescut cu pasiunea muzicii moştenită de la părinţi care aveau o colecţie valoroasă de LP-uri aduse cu greu din România la Toronto… atunci când au emigrat. Am cântat în copilărie la vioară şi la pian, dar nu am început să compun decât de puţină vreme. Ascult tot felul de muzică, de la rock, la rap, la muzica folclorică şi sunt receptivă la genuri noi de muzică.

George ROCA: Ştiu că sunt mai multe feluri de disc jokey: cei de la radio, de pe stadioane, festivaluri, din discoteci… sau chiar pe internet. Unii schimbă doar benzile cu muzică prin localuri sau baruri, alţii îmbină muzica cu aptitudinile lor artistice, precum sunete speciale, diferite efecte sonore create de diferitele „turntables” (patefoane). Alţii sunt chiar un fel de maeştrii de ceremonii (MC). Deseori aceştia au intervenţii vocale, sau cântă chiar alături de artistul de pe disc, pe ritmurile înregistrate sau melodii proprii. Tu unde te încadrezi? Ce faci practic acolo printre aparatele acelea de produs sunete melodioase?

Simina GRIGORIU: Eu sunt un deejay de club. Mixez „live” în cluburi, festivaluri şi săli de concerte. Folosesc discuri de vinyl, niciodată CD-uri şi de obicei folosesc sistemul Traktor. Acest sistem îmi facilitează să pun muzică digitală folosind platane digitale. Pot manipula muzica digitală la fel ca un vinyl real. În cele câteva ore de concert alternez discuri digitale şi vinyl-uri.

George ROCA: Eşti născută în România, eşti cetăţean canadian, lucrezi la Berlin de trei ani… Pe unde ai mai performat? Care este motivaţia acestor peregrinări? Ai fost şi în ţara natală?

Simina GRIGORIU: Am emigrat în Canada cu părinţii la 4 ani, direct la Toronto de la Bucureşti. Am bunici şi rude în România pe care i-am vizitat frecvent. Am păstrat o legătură simbiotică cu rădăcinile mele româneşti. Şcoala şi pregătirea academică le-am terminat la Toronto. Am profesat în meseria mea de marketing şi producţie grafică în firme internaţionale, făcând muzică drept… hobby. Mi-am dat seama curând că trebuie să îmi dedic timpul integral pasiunii pentru muzică. La mutarea în Berlin am făcut aceasta schimbare şi nu regret de loc. Am performat şi în România de câteva ori. Am un „agent” român şi abia aştept să mă reîntorc şi să pun muzică la concerte româneşti.

George ROCA: Să vorbim puţin despre performanţele tale în domeniu. Am văzut pe YouTube un filmuleţ cu tine în care erai reprezentată nu numai prin „omul de la pupitru de comandă” ci şi prin fotografii stilizate cu tine transpuse pe un ecran enorm, imagini care încântau privirea audienţei… De asemenea pe Facebook am văzut că ai aproape 20 mii de prieteni! Asta înseamnă pentru tine faptul că eşti apreciată, cunoscută şi adorată! Cu ce te distingi de ceilalţi colegi de breaslă! Care este hallmarkul tău, punctul tău de atracţie?

Simina GRIGORIU: Am venit în acest domeniu cu o educaţie deja realizată. Nu aveam 19 ani şi părul albastru! Am destulă confidenţă şi competenţă în ceea ce fac şi nu am nevoie să epatez prin nimic. Mă prezint exact cum sunt, pun muzică care să placă audienţei şi sunt „cu picioarele pe pământ”. Mai am un avantaj: sunt puţine femei în acest domeniu şi câteodată, recunosc, sunt favorizată pentru acest motiv. E o sabie cu două tăişuri. Tot ce îmi doresc este să îmi menţin nivelul de profesionalitate în producţie şi pe scenă.

George ROCA: Ai o faţă plăcută, un fizic frumos, o voce minunată… Ai încercat să faci şi altceva decât meseria de disc jockey? De exemplu actorie de teatru sau film… sau să devii cântăreaţă?

Simina GRIGORIU: La 16 ani am dorit să devin manechin. Am un portofoliu de poze foarte frumoase şi cam atât. Mi-am dat seama foarte repede că nu este domeniul meu de activitate. Pozatul nu este ceva ce mă interesează, dar sunt dispusă să încerc să joc într-un film sau să cânt. Încă nu ştiu dacă pot să cânt în public.

George ROCA: Am aflat că eşti producător muzical. În ce constă acesta? Poţi să dai câteva detalii? Ce producţii ai avut?

Simina GRIGORIU: Produc muzica techno cu un program care se cheamă Ableton Live. Am realizat până acum 4 EP-uri şi am colaborat cu alţi artişti la piese şi remixări. În vara aceasta voi mai scoate câteva EP-uri. În toamna încep să lucrez la primul meu album, care va fi prezentat la public în 2012.

George ROCA: Ai lansat anul trecut primul tău EP (extended play), album intitulat „Mukluks & Ponytails”. Câteva detalii te rog? De unde ai luat titlul acesta haios cu conotaţii aborigene inuite sau yupike!? Ce alte albume mai mai conţine discografia ta?

Simina GRIGORIU: Primul EP am vrut să mă reprezinte cât mai mult. Port cu pasiune ghetuţe mukluks** şi am părul într-o codiţă pe o parte (ponytail***). Mi s-a părut foarte potrivit. Muzica este inspirată şi foloseşte bucăţi de sunet ale Mariei Tanase. Îmi place să încorporez elementele armonioase ale muzicii populare romaneşti! Combinaţia de muzică tradiţională cu tobe electronice devine stilul meu…

George ROCA: Cu mulţumirile de rigoare pentru acest spumos interviu încheiem cu ultima întrebare: „Ce proiecte de viitor are DJ Simina Grigoriu?”

Simina GRIGORIU: Pe lângă turneul şi producţiile mele voi performa la Goldfinger Tour pe teritoriul întregii Germanii, iar mai târziu anul acesta voi mixa din nou în turneul lui Paul Kalkbrenner, PK Tour 2011. La sfârşitul anului sper să termin primul meu album şi voi vedea ce aduce anul viitor.

—————————————–

* Top 10 DJ Charts”,vezi: http://www.residentadvisor.net/dj/siminagrigoriu/top10)

** Mukluks sau Kamik, botine confecţionate din blană de ren şi purtate de populaţia inuit şi yupik, din zonele artice canadiene si estul Alaskăi.

*** Poneytail, pieptănătură tinerească prin care părul este adunat într-un mănunchi în partea de sus a capului, numită şi „coadă de cal”

 

A consemnat,

George ROCA

Sydney – Toronto – Berlin

1 iunie 2011 (R. martie 2015)

15 Mar
2015

Daniela Gifu: Mă cheamă singurătatea (versuri)

MAMA

 

Plecat-am cu firescul,

condusă în umbrire de chipul mamei.

Fără zâmbet, fără înlăcrimare.

Doar o tăcere prin mărturiile copilăriei mele.

 

O caut mereu

în momentele cerşinde de mângâiere.

Nicicând nu întârzie să apară.

Mă petrece peste durere

o clipă, o zi, o eternitate.

 

O cuprindere tulburătoare

intensifică bucuria strădaniei mele.

Fiecare nouă stare de conştiinţă

fermentează în fiinţa mea

solidă, rezistentă,

pregătită să se armonizeze cu Cerul.

 

Revederile…

puţine, pasagere, străine,

în pas cu oprelile

prin staţiile încărcate de şedere.

Şi… pulsul îngreunatelor suflări

de amintiri, speranţe şi ecouri

trezesc în mine dorul de Acasă.

 

 

NU-MI RĂMÂNE DECÂT STRIGĂTUL

 

M-am cunoscut la vreme de boală,

strigând ajutor mănat de trecere.

Rugăciunile, un puhoi de lacrimi uscate.

Sub privirea divină,

rămâneau mute la poarta îngerilor.

 

Îmi păreau că râd de murirea mea,

cunoscută acum cu simţirea.

Da, lumea murea şi învia la păsul îngerilor…

Eu îi trădasem de prea multe ori

ca să mă audă.

 

Sufletul,

singurul care adulmeca tărâmul cu aripi,

unde nu cutezase să-l cuprindă gândul,

deschis în neajunsurile lui călătoare,

la poarta îngerilor,

strigând încontinuu.

 

 

SPERÂND LA O SLUJBĂ

 

M-am trezit într-o baltă de sânge.

Deasupra, o îngemănare heruvimică,

singura speranţă la binecuvântare.

Apoi un cântec trist

de clopot cuprins de rugină.

 

Din când în când

găuri de pustiire,

ca o zăcere la odihnă.

Puţine în anii cereşti,

pe care-i priveam

cu ochi însetat de dor de fetişcană.

 

Nu mai pot ascunde

multul nisipos al dezmăţului lumesc,

se întrevede abisul ce-mi înfioară vlaga.

 

Rămâne aşteptarea

astâmpărării setei de mângâiere.

Privesc în înşelătoarea-mi oglindă,

ieri îmi vorbise de iubire,

îmi veghease zbaterile tinereţii,

îmi ascultase

dorurile,

sudălmile,

rugile,

şi, poate,

iertăciunile.

Acum o cuprindere între cer şi pământ,

o negociere…

ce nu se ştie încotro mă va duce.

 

 

DE-AŞ PUTEA A MĂ ÎNTOARCE

 

În noaptea asta de-nceput de an,

rece, ninsă, nărăvaşă,

ca gura iubitului în ceas de-mpreunare,

aştept deşteptarea ascultării curate,

împotriva neastâmpărului pierdut.

 

Nu mai am timp de împotrivire,

pasul s-a îngreunat de la bocancul înzăpezit

la călcătura împotriva vântului aspru,

fără de iertare.

 

Mă-ntorc pe drumul ce se îndepărtase de lumină.

E plin de urme şterse şi pline de împotrivire.

Încerc să-mi desluşesc urma,

sub privirea lunii înfiorată în argintirea gerului,

întoarsă de învolburarea multelor ore peste abis.

 

Dar… nu mai e.

S-au aşternut peste ea amintirile clipelor brumate.

Pas cu pas,

vorbă cu vorbă,

ca dorurile unui sfârşit de gerar

printre offurile neştiute ale întunericului.

 

 

VREAU SĂ MĂ ROG

 

Nu dorm de multă vreme.

Am uitat de când.

Sub învolburarea neliniştii sfârşitului,

care răscoleşte împrejurul.

 

Îmi vin în minte vorbele unei rugăciuni,

auzite seară de seară în copilărie.

Spre înserare,

când orătăniile se retrăgeau în coteneţe,

glasul de mulţumire al bunicii

pentru clipele de respirare

şi îmbucăturile curate.

 

Intra în odaie transfigurată.

Într-un colţ,

templul ei de căinţă,

o aşteptare fremătândă.

Îşi cobora inima cucernică,

şi gândul cel mai pierdut

ca pentru ultima spovedanie.

 

Am uitat de rugăciunea de seară

şi ritualul candelei cuvântătoare.

În urma ajungerii în noapte,

rămâne doar tremurul pierzaniei:

Dă-mi, Doamne, puterea înţelegerii

şi a închinăciunii,

la templul moştenit

şi fără timp,

să-mi pot petrece gându’ îmbătrânit,

şi inima-n lumină.

 

 

IANUARIE

 

Sunt născută în ianuarie,

o lună cu ochii de gheaţă

în hibernarea greoaie a poverilor sufleteşti.

Alături,

înariparea îngerească a speranţei.

Zăbovesc pe străzi ca-ntr-o rugăciune.

În jur, doar pândele cerşetorilor

îmbrăţişaţi părinteşte de ger,

în uimirea trecătorilor indiferenţi.

Oriunde privesc,

abatere, risipă, pierzanie

de la drumurile moştenite de la facere,

în licărirea luceafărului de seară.

 

 

MĂ CHEAMĂ SINGURĂTATEA

 

Şoapte meschine

îmi şuieră în urechi,

tocmai când bat clopotele împărtăşaniei.

Robe atârnate peste capetele rugânde,

ochi înecaţi în lacrimi de căinţă,

mustrări sfidând timid lumina,

toate cheamă singurătea.

 

Se dă semnalul ridicării privirii,

şi te miri că nu eşti trăsnit

de sminteala bănuitoare.

Rămâne doar fuga de Eden,

scrijelind peste dureri.

În unduirea singurătăţii,

fraternizezi cu singurătatea.

 

 

CAUT

 

Caut de prea multă vreme,

dar am uitat ce.

Printre milioanele de vreri,

nu ştiu dacă am găsit ce.

Trasă întruna în zăluda-mi preumblare,

totul curge fără-ndemânare.

 

Caut acel ceva fără nume,

fără contur,

fără masă

şi ştiu că-l voi găsi

atunci când voi învăţa să uit.

 

Caut uitarea.

Uitarea de sine,

singura care-mi zăpăceşte trecerea.

Aici, acolo, dincolo,

ca-ntr-un labirint neguros.

 

 

POATE

 

Mă plimb pe străzi buimacă,

cu gândul că-l voi întâlni.

Nu vreau să mai trăiesc singură.

Mă înspăimântă gândul

că nu voi învăţa sensul lui a iubi.

Că DOI e o renaştere

într-o noapte fără sfârşit

pe aripile îngerilor ce trag Carul Mare,

risipind întrebările aburinde

despre sensul lui Poate.

Încă visez că apare

învăluit în giulgiul îmbrăţişărilor izvorânde

la umbra sălciei pletoase,

murinde de atâta aşteptare.

 

 

RĂMÂN

 

Să ştii că rămân pe strada ta,

unde-ţi ascunzi evadarea.

Mi-am închipuit că mi te arăţi

în nedesluşita încumetare de a mă îmbrăţişa.

Ţi-am mângâiat umbra,

ce-mi sărutase roşeaţa obrajilor,

la întoarcerea înserării timpurie.

Ieri-alaltăieri nu te-ai mai arătat.

Să fi devenit strada potrivnică poemului în doi?

Ori poate nu te-oi fi recunoscut,

în încordarea buzelor aşteptânde

zilei când vom merge braţ la braţ

la ceasul nestins de chemare.

 

 

EL

 

Noaptea îl chem adesea.

Sunt poate prea fragilă

ca să dorm singură.

Membrele se înstrăinează de trup,

dinţii încep să clănţăne supărător,

părul îmi cuprinde gâtul dureros,

urechile’s încordate instinctiv,

ochii pândesc clanţa uşii lucioase,

sub care am pus un taburet scrijelit.

 

A fost o dată şi nu mai ştiu

de-a fost aievea sau în vis.

E greu de spus cu nodu’n gât,

subţiat de-atâta ruşinare.

Îmi amintesc doar sunetul sacadat

al respirării subjugate’n sărutare.

 

Îi simt şi-acum căldura căutării,

a murmurelor tomnatice,

a soarberii dorinţei coapte,

a legănării magice şi transparente.

 

Timpul din mine

începe să mă zorească,

sfidând simţirea învăţată să aştepte.

Cu inima dorită de-amintire,

în lumi ce nu cunosc singurătatea,

nesomnul răcoros mă poartă’n braţe.

 

 

DE-AR FI

 

De-ar fi să vii,

lacrimile îţi vor îmbăia trupul

asudat de împreunarea dorurilor.

În cearceaful de fân proaspăt cosit,

un colţ de câmp pătat de roşul macilor

ascunde gândurile vremuite.

Ca şi cum

aşteptarea s-a oferit gaj la poarta lui Dincolo.

 

De-ar fi să vii,

întrebările vor atârna pe fitilul candelei,

cu ultimele pâlpâiri tăinuite

ce presimt ezitarea din gânduri.

Nici bucurie, nici tristeţe.

În aşteptarea atingerii,

o umplere în acorduri de tăcere.

 

 

UN NU ROSTIRII POTRIVNICE

 

Uneori rostirea loveşte neiertător,

de ai vrea să provoci furtuna

în deşertul liniştii

murdărite de neputinţă.

Rostirea devine capabilă de orice,

din nebănuite direcţii,

întotdeauna în căderea unei alte rostiri.

Spusele, otrăvitoare săgeţi

care se înfig în zona suportabilităţii,

pironite în veşmântul invidiei,

acoperind sumar goliciunea verbală.

 

Zadarnic cauţi liniştea apoi…

În aşteptarea unui zâmbet întârziat,

eşti osândit la viaţă,

clipă de clipă,

cu condeiul invizibil al contradicţiilor.

 

 

O RĂMÂNERE CONTEMPLATIVĂ

 

Dacă plec acum,

e ca şi cum aş trişa destinul.

Îmi înalţ respirarea până la Templul lui Dumnezeu,

şi aştept.

 

Stranie senzaţia de aşteptare:

mă mângâie adierea aerului divin.

Înaripate migratoare,

cu aripile obosite

ciripesc în agonie.

 

Un poem dramatic,

început din timpuri apuse,

rămân încă o vreme

să contemplu libertatea condeiată

în culori negrăitoare.

 

 

UMBRA

 

Peste tot îmi privesc umbra,

aş spune imperceptibilă,

dacă ţin cont de vremea de afară.

Ieri şi azi

un cer plumburiu

în acord cu grijile trecătorilor.

 

Uneori, umbra este însângerată

de sfâşierea pasului în căutarea

zâmbetului pe care l-am pierdut

în adolescenţă,

când îmi lăsasem braţul

petrecut peste visare.

 

Alteori, umbra este zglobie

de frumosul murmurat

al gurii mustoase,

care alunecă, nu se ştie cum,

pe apusul soarelui,

în fericirea cântului adierii de vânt.

 

Acum umbra doarme,

murmurând stelelor palide

despre blândeţea zilei de mâine.

 

 

MONADĂ

 

Citesc o scrisoare uitată,

în miezul nopţii,

când nu mă mai pot bucura

de nici un apus,

de nici un răsărit.

 

Căutam cartea Un veac de singurătate

şi-am găsit un teanc de scrisori

ce-mi amintesc de o adolescenţă goală,

ivită şi trecută ca roua de dimineaţă

într-o zi caniculară.

 

Pe colţurile foilor,

însemnări prescurtate

ce mă pregăteau de ieşirea

de pe o scenă asediată de nelinişti.

 

Am devenit o femeie prudentă

în dreptul inimii,

o listă de nume risipite,

în care mă refugiez

doar la nevoie.

 

Daniela Gifu

*

GÎFU Daniela, născută la 10 ianuarie 1973, în oraşul Bârlad, Vaslui, România. Stabilită în Cluj-Napoca. Studii: Facultatea de Fizică a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi (UAIC) – 1997; Master în Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti – 2004, Doctor în Filosofie la UAIC – 2010; Studii postdoctorale, domeniul interdisciplinar (Informatică şi Psihologie) la UAIC – 2010-2013. Cercetător ştiinţific, cadru universitar, scriitoare, poetă, jurnalistă, editor de carte, redactor şi redactor şef la mai multe publicaţii virtuale şi fizice. Detalii: http://webmail-profs.info.uaic.ro/~daniela.gifu/. „Diplomă de Excelenţă” din partea Asociaţiei Astronomice SIRIUS – Club UNESCO, România; Primeşte distincţia „Cetăţean de onoare” al comunei Bălăbăneşti, Galaţi, România.

 

Cărţi publicate:Zeno Fodor-80” (Antologie-evocări), Ed. Nico, Tg.Mureş, 2014; „A nyugtalanság bűne” (Poezie), Ed. Mentor, Tg.Mureş, 2014; „Temeliile Turnului Babel” (Eseu), Ed. Acad.  Rom., Bucureşti., 2013; „Păcatul neliniştii” (Poezie), Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012; „Violenţa simbolică în discursul electoral” (Eseu), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012; „eu, tu şi El” (Oglindiri spirituale), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009; „Jurnal de iniţiere spirituală” (Eseu), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2008.

 

Membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR),  Membru în Colegiul de redacţie „Avanti Publishers.com”, Karachi, Pakistan & Windsor, Connecticut, USA; Membru în Colegiul de redacţie „Computer Engineering and Information Technology Journal CEITJ”, Indore, Madhya Pradesh, India; Redactor la Social Sciences and Educational Research Review, Sitech Publishing House – Craiova, România; Vice-preşedintă a Observatorului Internaţional de Ştiinţe Sociale (OISS), afiliat la UAIC, România: Redactor şef al revistei „Destine literare”, Montreal, Canada; Redactor la „Revista de recenzii”, Craiova, România; Fondatoare şi preşedintă la Asociaţia ArtVerba, Târgu-Mureş, România; Membră a Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR), Montreal, Canada.

15 Mar
2015

Cristina Oprea: Picturi lirice

ÎN MIJLOCUL ORAŞULUI

 

Ninge peste mine

cu fulgii amintirilor

în mijlocul

oraşului drag,

pata de culoare

a existenţei mele.

 

Ştiai că

ţurţurii de argint

de la fereastra ta

se topesc cu…

suflul iubirii?

 

Cad picături,

lacrimi neşterse de dor

în cupa galbenă

a revederii noastre.

 

 

VERNISAJ

 

Lumânarea cunoaşterii

arde cu

foc de dorinţă

în cupa inimii mele.

Ochii minţii

caută spaţii largi

unde

să-mi aşez

Tablourile,

ferestre deschise

spre lumi posibile.

 

 

SCHIMB DE PRIVIRI

 

Oraşul locuirii noastre

de un timp

este pustiu.

Privirea mea te caută…

Printre statuile albe

pentru o secundă

te reîntâlnesc în vechiul palat,

În care meriţi să fii…

Prinţ.

Ochii tăi

mă pătrund de departe,

învăluită mă simt

de mătasea privirii tale.

Ce generoasă întâmpinare.

 

 

A IUBI

 

Eu iubesc,

Tu iubesti…

verbul ,,a iubi”

patru litere

pentru a ne defini

umanitatea din noi.

 

 

MĂRTURIE

 

Mă smulg din braţele visului

dimineaţa,

închisă într-o lacrimă

ce-mi chestionează fiinţa.

Am învăţat să te cunosc?

 

Traversez timidă,

Încăperea

gândindu-mă

la sacralitatea din

interiorul fiinţei umane.

 

 

FRĂMÂNTĂRI

 

Cobor încet pe scara

Violet

A Neîncrederii.

Ce caut?

Amurgul prieteniilor pierdute

Sau falsele iluzii…

 

Coborând,

înveţi să urci,

îmi spun în gândul

ce răsună în

interiorul meu,

ca un clopot auriu

într-o albă catedrală.

 

 

TIMPUL

 

Ceasului, acestui

alergător continuu

i-am şoptit:

punctează mai rar

timpul sentimentelor noastre.

 

Iubirea nu trebuie să îmbătrânească.

 

 

INSTROSPECŢIE

 

Ferestre…

Spatii deschise

de violetul vant

al gandirii,

ce tulbura fiinta

prin vuietul sau.

 

Ferestre…

Spatii albe inchise

reintoarcerii in sine.

Intrebari legate de…

Cine sunt?

 

 

CURCUBEUL TRĂIRILOR

 

Mă îmbrac în

frunze albastre de gânduri

în fiecare an.

Mă scutur de

vise neîmplinite

în fiecare clipă.

Curcubeul trăirilor

mă înconjoară.

Ştii…

Înfloresc pentru tine.

 

 

IRUMPERE

 

Lacătul negru s-a spart

şi pe lume

au inundat

CULORILE.

Numai sensul iubirii

a rămas alb.

 

 

CĂLĂTORIE

 

Între

Alb şi Negru

pendulează sufletul meu.

Vasul iluziilor

mă poartă pe marea vorbelor

nerostite, încă.

Aştept să se ivească, în zare,

portul speranţelor împlinite.

Mă mai aştepţi?

 

 

INDIGO

 

Mă oglindesc în mine

ca într-un lac adânc.

Privesc…

Corabia speranţei

albă, alunecă uşor.

Păsările cărţi mă

Ating cu aripile lor îngălbenite.

Fiecare atingere

o cunoaştere-n plus.

Pe stânca aceea, indigo,

Ai naufragiat, demult.

 

 

ARHAISME

 

Răscolesc cu un creion de argint

nisipul arhaic

al civilizaţiei.

Semne integrate –

cerc, pătrat, romb –

îmi şoptesc despre … tine.

Starea ludică ce m-a cuprins,

aduce cu ea parfum de copilărie.

 

Ce plăcut… să te descopăr in fiecare zi.

 

 

INVITAŢIE

 

Sufletul tău cald

de copil,

m-a invitat

să cunosc

muzeul său interior.

Aşezate în rame de aur,

Sentimentele

Au oprit timpul.

Ce frumos…

 

Am uitat să mai plec.

 

 

GÂNDURI

 

Infloresc in fiecare clipa

in interiorul meu albastru

ganduri rosii, galbene

si violet.

Curand voi culege

roadele lor,

in cosurile verzi ale credinţei.

 

 

ARĂMIU

 

Desculţă păşesc

Prin

pădurea arămie a

vieţii.

Fiecare copac

este un profund sentiment sau

o dulce-amintire.

Păsările-gânduri

zboară spre

cerul albastru

al fiinţei tale.

 

 

RECEPTARE

 

Scrisorile-gânduri

albe,

au fost aduse

de poştaşul iluziilor

şi aşezate cu grijă,

în cutia verde

a speranţei.

 

Cristina Oprea

 

*

 

OPREA Cristina, Artist plastic profesionist, specializat în pictură de şevalet, pictură pe papirus, linogravură, gravură, grafică de carte, artă miniaturală, ex-libris. Născută la Craiova, la data de 10 septembrie 1970. Poet, eseist.

 

Studii: Liceul de Artă, Craiova, secţia pictură de şevalet (1985-1989); Şcoala Populară de Artă, Craiova, secţia pictură (1985-1988); Academia de Arte Vizuale ,,Ioan Andreescu”, Cluj-Napoca, secţia pictură (1990-1996) Studii Aprofundate; Facultatea de Arte din Timişoara, secţia picturã  de şevalet (2002-2003). Bursă de studii: Nuova Academia di Belle Arti, Milano, 1999. În prezent: Doctorat în istorie la Universitatea din Craiova; Doctorat în Arte Vizuale la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca. Absolventă a secţiei de Ştiinţe Politice – Universitatea din Craiova. Master 2005-2007 „Cercetarea şi Conservarea Mãrturiilor Istorice”, Universitatea din Craiova.

 

Volum de versuri:

  • „Labirintul Albastru”, Editura Aius, Craiova,2006
  • „Trăiri stilizate”, Editura Aius, Craiova, 2014

Carţi pentru copii – ilustraţii şi text:

(Biblioteca de ghiozdan, Editura Aius, Craiova, 2012-2014)

  • „Aventurile Marielei”
  • „Un dar de ziua mamei”
  • „Spiriduşul Edi şi Moş Crăciun”
  • „Poveşti pentru vacanţa de Crăciun”,
  • „Iepuraşul Ciucuraş-Pictoraş”
  • „A venit Crăciunul”

 

Publică poezii, eseuri, critică şi studii despre artă în mai multe reviste din România şi de pe mapamond: „Romanian VIP” (Dallas), „Agero” (Stuttgart), „Confluenţe Literare”, „Gazeta de sud”, ş.a.

 

 

 

 

 

15 Mar
2015

Virginia Vini Popescu: Între porți de Univers

ÎNTRE PORŢI DE UNIVERS

 

Între porţi de Univers

Gradientu-i diferit,

Mersul are doar un sens,

Poate fi oricând sorbit.

 

Un triunghi apare-n faţă

Al Bermudelor, fireşte,

Viaţa intră-n altă viaţă

Urma-ncet i se topeşte.

 

Alte guri înghit în grabă

Orice formă de trecut,

Universul are treabă

Pleacă în necunoscut!

 

 

ÎNTRE CER DIN CELE NOUĂ !

 

Într-un Cer, din cele nouă,

Sunteţi voi, părinţii mei!

Ochii mi se scaldă-n rouă,

Mă gândesc din nou la Zei!

 

Uşurate de durere

Sufletele voastre, bune,

Gravitează printre stele;

Le privesc ca pe-o minune!

 

Când mi-e dor de voi părinţi

Vă aud glasu-n ureche;

Mă închin, mereu, la sfinţi,

Să vă lase, tot pereche!

 

 

CAR CERESC CU FLORI DE SOARE !

 

Car ceresc cu flori de Soare

Te privesc în nopti târzii!

Carule frumos, Car- Mare,

Printre flori tu plimbi copii!

 

Lungul drum spre infinit

Luminat de felinare

Te-a făcut un car grăbit:

Carul plin de nerăbdare!

 

Praful stelelor din drum

Nu ţi-a tocit roata firii!

Călătorii tăi, acum,

Sunt ofranda amintirii!

 

 

DE DRAGUL LOR !

 

Se schimbă flacăra în nea

Şi focul se transformă-n iarnă.

Mă tot întreabă viaţa mea:

Zilele, cum au să se cearnă!?

 

Albul de nea deschide rana,

Ceaţa-mi acoperă privirea

Şi apa neagră-mi udă geana

Şi tot mai tristă-mi e gândirea!

 

Pe raftul inimii, portrete

Din rame de argint  privesc.

Cei doi părinţi cu dalbe plete

Vor să mă vadă că zâmbesc!

 

De dragul lor zâmbesc şi cânt,

Trăiesc moment de reverie

Şi vreau să uit că nu mai sunt

Şi le recit  o poezie !

 

 

BOGAŢI

 

Bogaţi sunt munţii cu verdeaţă,

Bogaţi, părinţii cu părinţi,

Bogaţi, cei ce-au făcut în viaţă,

Din fiii ţării, fii mai mulţi.

 

Bogată-i casa cu icoane,

Bogaţi sunt oamenii -nţelepţi,

Bogată, lumea cu canoane,

Cu pruncii ei curaţi şi  drepţi .

 

Bogat, bunicul ascultat,

Bogată-i ţara cu pământ,

Bogat şi omul neîntinat,

Cel împlinit prin legământ.

 

Bogat e omul omenos,

Bogat, cel care e iubit,

Bogat e sufletul frumos,

Ce va fi veşnic pomenit.

 

 

BĂRBAT ROMÂN !

 

Bărbat român ai înfruntat,

De-a lungul vieţii milenare,

Pe toţi  străinii ce-au călcat

Pământul pentru încercare.

 

Tu ai purtat cu râvnă hramul,

Te-a răscolit amarul plin,

Ai apărat casa şi neamul,

De vitregitul lor destin.

 

Bărbat român, frumos bărbat,

Cu cruce -ntreagă ai fost sortit,

În capul mesei  aşezat,

Ca stâlp al casei nemurit!

 

Tu eşti ţăranul, împăratul,

Şi eşti motivul de mândrie,

Ai merite ca nimeni altul,

Stăpân şi nestăpân pe glie!

 

Îmi eşti bunic, poţi fi nepot,

Eşti tatăl meu, şi fiu poţi fi,

Eu te cinstesc aşa cum pot,

Până şi eu voi nemuri !

Lacrima Primei Uniri

 

O mare nedreptate mă frământă,

La gândul tău, Viteaz -Mihai,

Şă nu accept ideea înfrântă,

Chiar dacă ştiu că eşti în rai.

 

Eu îl blestem, în gând, pe Basta,

Căci, încă, nu mi-am revenit,

 

Şi nu mă împac pe lumea asta,

Cât trupul tău  e risipit.

 

Să mori sub semnul de unire,

Şi trupul  să ţi-l descompui,

Şi să rămâi fără întregire,

E culmea paradoxului !

 

Dar, blestemat să fie Basta

Şi veşnică să-i fie truda,

Căci el te-a dus din lumea asta,

Rupându-ţi inima la Turda!

 

Ţi-am pus tablou în casa mea,

Să-ţi fac o veşnică cinstire,

Şi mă tot rog în vremea grea,

Să-ţi dea şi Cerul -Sfânt slăvire.

 

Mă închin la candela aprinsă,

Te dau copiilor în dar,

Să fie harta lor întinsă,

Iar tu, înscris în calendar!

 

Mereu, de tine îmi amintesc,

Mă dor profundele trăiri ,

Şi ochii mi se umezesc

Cu lacrima Primei Uniri!

 

 

AVRAM IANCU

 

Cu Horea-n sânge şi în gând,

Şi-nvăluit de dor de drept,

La Blajul nostru, Blajul Sfânt,

Şi-a pus un tricolor pe piept.

 

Simbolul luptei pentru toţi,

Pentru cei vii, pentru străbuni,

Glasul lui Iancu, dintre moţi,

Răsună-n suflet de români !

 

Ecoul lui şi azi se aude,

Din strigăt de cădere-n moarte,

Din viaţa celui ce se-ascunde,

Spre neuitare-n gând şi fapte!

 

 

AZILUL DE BĂTRÂNI

 

Mame plăpânde, bătrâni taţi,

Cândva frumoşi şi părinţi buni,

Feţe de sfinţi îndureraţi,

Păzesc Azilul de bătrâni.

 

Nici nu mai ştiu dacă mai au

Vre-un frate-n viaţă, sau vecin,

Nici bună ziua nu mai dau,

Marcaţi pe veci de-acest destin.

 

Supuşi ai tuturor, la toate,

Copii, ai nimănui, rămaşi,

Când umiliţi sunt cât se poate

Nu recunosc că au urmaşi.

 

 

RUGĂMINTE CĂTRE CEL CE PLEACĂ

 

Eşti ultimul plecat al lumii,

Cel ce se-ndreaptă către ai mei,

De-mi întâlneşti cumva străbunii,

Să îmi duci smerenia la ei !

 

În lumea lor nevinovată,

Să duci tu vestea că sunt bine,

La a mea mamă, al meu tată,

Tu să le spui ce se cuvine :

 

Că-i  rog  privind spre steaua  lor,

Ca  grija mea să n-o mai poarte,

Să nu mai ducă al meu dor,

Că prea le-au dus până la moarte !

 

 

SE SCRIE PE NISIPUL VIEŢII !

 

Se scrie pe nisipul vieţii

O urma cu creion tocit,

Printre granulele dreptăţii

Scoicile râd la asfinţit.

 

Un vânt omoară străduinţă

Şi o transformă în nimic,

Munca depusă cu credinţă

E loteria dintr-un plic.

 

Ciclul de scris şi spulberare

Se tot reia la nesfârşit.

Când e urmat de fiecare,

Pentru moment e fericit !

 

 

PRIN SUFLET

 

 

Prin sufletu-mi mă rătăcesc,

Cu voia lui sau pe furiş,

Să vad ce pot să mai iubesc

Dar mi se pare un hăţiş.

 

Prin  forme mult prea încurcate,

Prin labirint întortocheat,

Prin cutele lui prea cutate,

Nu mai văd calea de urmat,

 

Şi mă retrag cu gândul bun,

Că m-a lăsat în voia mea,

Să hoinăresc ca un nebun,

Să mă răsfăţ prin casa sa !

 

 

SE RECUNOSC PRIN TESTAMENTE !

 

Trăim din plin fără frecvenţa,

Ce-n tot  şi toate a  pătruns,

Azi se contestă  evidenţa,

Nemeritul este de-ajuns !

 

Devine crez naţional,

Cu fiecare zi ce trece,

Că demnitatea-i în zadar,

Că râsul lumii-i nota zece.

 

Cei mici pricep, acum, în grabă,

Cum, că bătrânii  sunt în plus,

Când  nimeni nu îi mai întreabă,

De unde vin, unde s-au dus.

 

Devin urâţi şi-s, realmente,

Înstrăinaţi prin necinstire,

Se recunosc prin testamente,

Când sunt chemaţi la moştenire!

 

 

ADESEA

 

Adesea mă surprind  trăind,

Ceva ciudat îmi pare viaţa,

Şi mă trezesc iarăşi gândind,

Căci repede se rupe aţa !

 

În lungi discuţii de tăcere,

Vorbesc cu gândul tuturor,

Nevorba mi se pare miere,

Tăcerile profund mă dor.

 

E dificil să poţi cuprinde

Cu aripa de vis bătută

Imensitatea ce se-ntinde

Între ce vrei şi lumea mută.

 

 

COPILĂRIA, FRUMOASĂ ZÂNĂ

 

Frumoasa zână din poveste

Ce-n primii ani ne face rai

Pleacă din tine fără veste,

Tocmai când fericit erai.

 

Sub un sărut plin de decenţă,

Ţi-a prins în vis numai cununi,

Ţi-a dat frumoasa inocenţă

Ea, făcătoarea de minuni !

 

Cu paşi vioi de ani şi zile,

Aleargă către un alt plai ,

Ramâne sfântă pentru tine,

Vârsta pe care n-o mai ai !

 

Şi  pleacă fără remuşcare,

Lăsând în urmă nostalgie,

Se bucură c-ai ajuns mare,

Iubita ta … copilărie.

 

 

OPRIŢI COMA, DRAGII MEI !

 

Învăluită în  durere

Zace, de nişte ani, la pat.

Abandonată, cred că piere,

Într-un spital demult uitat.

 

Patul îi poate fi de moarte,

Respiră cu un aparat

Frumoasa zână care poate

Să te salveze de păcat.

 

Opriţi-i coma dragii mei,

Şi nu lăsaţi să moara cartea!

Săriţi în ajutorul ei,

Căci, eu girez,că vă dă partea!

Să ne înrolăm în pace !

 

Poate sa fie chiar potop,

Precum se crede  prin popor,

Căci totul pare fără scop,

Pe-acest Pământ, întâmplător!

 

Se surpă Ateneul Păcii,

Se prăbuşesc valori, în zare,

Şi nu se ştie costul bărcii,

Şi dacă Noe mai apare !

 

Să-nvingă viaţa, că-i minune!

Să auzim tunul cum tace!

Doar Imnul Terrei să răsune

Şi să ne înrolăm în pace!

 

 

POEM PENTRU MAMA

 

Mama dragă mi s-a dus,

Undeva, în altă lume,

Unde soarele a apus

Şi toţi, cei, au doar un nume.

 

Azi tristeţea ei mă plouă,

O durere mă îngheaţă,

Sufletul mi-i plin de rouă,

Ceaţa cade peste viaţă.

 

Îmi e teamă când şi când,

Nu de timp că m-ar înfrânge,

Ci că mama, şi-n mormânt,

Pentru mine, poate, plânge!

 

Virginia Vini POPESCU

 

*

 

 

Virginia Vini POPESCU, profesoară de Fizică-Chimie, doctor în Fizică, poetă, născută în localitatea Scurtu-Mare, judeţul Teleorman, la data de 10 iunie 1952. Absolventă a  Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, precum şi a mai multor cursuri postuniversitare cu specializări în domeniile:  Mangement Educaţional, Ştiinţele Educaţiei,  Fizică Atomică şi Nucleară. Este membră a  Societăţii Europene de Fizică şi a Societăţii  Române de Fizică. Autor de programe şcolare, evaluator naţional al manualelor alternative de Fizică, formator naţional pentru Fizică şi interdisciplinar, expert al Agenţiei Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.

 

Are publicaţii în domeniul Fizicii, în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate, printre care: Journal of Applied Physics,  IEEE, Plasma Science, Romanian Reports in Physics- Editura Academiei Romane, Analele Universităţii Bucureşti, Revista de Fizica pentru Învăţământul Preuniversitar „Cygnus”, Revista de Fizică –Chimie pentru licee „Delta”, Revista  de Fizică „Evrika”.

 

Pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată şi aportul la cercetarea ştiinţifică din România,  a primit: distincţii, ordine, diplome, gradaţii, printre care se numără:  Ordinul „Meritul pentru Învăţământ  în Grad de Cavaler,,  conferit   de  Preşedintele României  prin  Decretul  Nr.1097/ 10.12.2004,  Diploma „Gheorghe Lazăr Clasa I” conferită de  Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin OMECT Nr.1315 / 15.06.2007.

 

Asupra activităţii sale profesionale fac referire: antologii, dicţionare, reviste de cultură, universităţi colaboratoare, oameni de ştiinţă şi cultură, cadre didactice universitare.  Exemplificare : Stan V. Cristea – Dicţionarul Bibliografic al Judeţului Teleorman,  Cultura, Arta, Ştiinţă, Editura Teleormanul Liber 1996; Olteanu Gheorghe- Dascăli de pe valea Clăniţei, Editura Velox  2011; Universităţile din: Iaşi, Craiova, Bucureşti.

          

Publică poezii în diferite reviste cultură din ţară şi din străinătate, în reviste scrise şi  on-line, agenţii şi grupuri media, precum: Revista Confluenţe Literare, Starpress International,  Singur, ProLitera (Germania), Clipa (USA), Observatorul (Canada), Antipozi (Australia), Armonii Culturale, Repere Educaţionale, Rexlibris Media Group (Australia),  Aşii Români (Germania).

 

Are poezii publicate în antologiile:

– Antologia de poezie „Simbioze Lirice” vol 7, Editura Anamarol, 2014

– Antologia literar –artistică „Mierle într-un lan cu maci”, Editura Napoca -Nova, 2014

– Antologia „Limba nostră cea română”, Starpress, 2014, Editura Olimpias

– Antologia de poezie „Simbioze Lirice”, Vol 8, Editura Anamarol, 2014

– Volumul colectiv de versuri, în memoria lui Adrian Păunescu, Editura Dandes Press, 2014.

 

La Concursul Internaţional de Poezie „Starpress Internaţional 2014” a obţinut  menţiune.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii