Cuvânt și iubire

Ben Todică: De ce aţi plecat din ţară?

Florin Gheorghiu: Am plecat din țară, deoarece soția mea era cetățean străin şi am decis să ne continuăm viața în patria ei.

B.T.: Care a fost obstacolul cel mare pe care l-aţi înfruntat ca emigrant, la început şi după aceea? Ce a fost cel mai greu?

F.G.:  Cel mai mare obstacol înfruntat ca emigrant a fost învăţarea limbii țării. Din fericire, m-am adaptat foarte repede. După 6 luni, vorbeam destul de fluent limba greacă.

B.T.: Ce simţiţi pentru România, acum şi de-a lungul anilor?

F.G.:  România este şi va fi patria mea etenă, iar Grecia, cealaltă patrie!

B.T.: Ce faceţi sau aţi făcut pentru România (în România şi-n străinătate), pentru schimbarea imaginii)?

F.G.: În anul 1992, am fondat prima revistă care a apărut în Grecia în limba română și greacă. Revista  se numea “Ateneul Eleno-Român“, apoi,  împreună cu un grup de entuziaști, am fondat prima comunitate românească din Grecia, Comunitatea “Ștefan cel Mare şi Sfânt”, fiind ales și primul președinte al comunității. Deoarece sunt din Moldova, municipiul Huși, judeţul Vaslui, am “botezat” comunitatea cu numele marelui voievod, unul din cei mai mari români ai tuturor timpurilor! Am propus d-lui ambasador de atunci, (după 2008), prof. dr. Caius Τraian Dragomir să facă demersurile necesare, pentru ca Aeroportul Internațional Otopeni să se numească “Henri Coandă”. Aceasta, pentru a se crea o imagine luminoasă în întreaga lume, despre România. Din fericire, acest deziderat al meu, s-a îndeplinit. Împreună cu un grup de susţinători, în frunte cu d-na Monica Săvulescu-Voudouri, cea care a fost promotoarea şi preşedinta, am înfiinţat Societatea Culturală Balkania Contemporană, la care se desfășoară foarte multe activități culturale (cenaclu, lansări de carte, echipă de teatru, invitaţi din ţară, din Grecia şi din ţările balcanice, pentru promovarea unei imagini corecte a României, traduceri de carte a unor scriitori români (Caragiale, Panait Istrate, Gelu Naum, Marin Sorescu, Nichita Stănescu).

În 1994, la Teatrul Antic Epidaur, unde se desfăşoară un prestigios festival internaţional de artă, pentru  prima dată a fost invitată să dea spectacol, o trupă din România. Este vorba despre Teatrul “Bulandra”. Meritul îi aparține lui Ion Caramitru, care în acea vreme era ministrul culturii. Ambasada de la Atena a sprijinit această manifestare, ca și Comunitatea noastră. Am închiriat un autocar și am asistat la un spectacol de excepție cu “Antigona” lui Sofocle, în limba română. În rolurile principale erau, regretata Irina Petrescu, Ion Caramitru, Ion Besoiu, regretatul Dan Tufaru.

În anul 1995, în luna iunie, am organizat şi sponsorizat ca persoană particulară o expoziţie de artă plastică la Centrul Cultural al Primăriei Paleo Psihico. Acesta este unul din cele mai selecte cartiere ale Atenei. La această expoziție am invitat pe regretatul mare grafician Marcel Chirnoagă, care m-a onorat cu prietenia sa. Maestrul Chirnoagă a prezentat ciclul Apocalipsa, care este o capodoperă a gravurii române din secolul XX. De asemenea, în expoziție erau lucrări ale designer-ului Alexandru Ghilduș și picturi ale arhitectei Mara Kukula, care locuiește în Atena. Expoziția s-a bucurat de un mare succes.

B.T.: Sunteţi mulţi artişti români în Atena?

F.G.:  La ora actuală există în Atena un grup pestigios de oameni de cultură și artă. Aceștia contribuie prin operele și activitatea lor, la activitatea bogată a Societății Culturale Balkania Contemporană. Astfel, d-na Monica Săvulescu-Voudouri este un romancier de seamă, care a publicat în România, Olanda, Belgia, Danemarca, Peru, Grecia. Este sufletul acestei societăți. Tot în Atena, locuiește soprana Marina Krîlovici, prof. dr. Victor Ivanovici, un scriitor, critic de artă şi traducător de greacă, spaniolă, română, recunoscut pe plan internaţional. Există şi un grup de muzicieni de valoare ca: violoncelistul Marcel Spinei, pianista Sanda Spinei, violonistul Sergiu Năstase, harpista Maria Năstase, bizantologul și istoricul Florin Marinescu, care studiază manuscrise românești de la Muntele Athos și a scris mai multe cărți de istorie şi relații eleno-române. Avem o foarte bună legătură cu Editura Omonia din București, condusă de apreciata doamnă Elena Lazăr care publică traduceri din literatura greacă în limba română şi din literatura română în limba greacă. Tot aici trăiește şi un sculptor talentat, Gabriel Grama.

B.T.: Dacă aţi avea mulţi bani, cum aţi ajuta România?

F.G.: Dacă aș avea mulți bani, aș ajuta pe elevii meritoşi să-şi continue studiile. De altfel, am publicat două volume de poezii “Sentimente în chihlimbar” și “Pe urma zborului”, iar banii din vânzarea cărților au fost donați pentru elevi merituoși din Iași, care nu au posibilități materiale.

B.T.: Neavând mulţi bani ce faceţi pentru România?

F.G.: Pentru a face ceva bun pentru România, nu este nevoie neapărat să ai mulți bani. În primul rând, trebuie să fii corect, acolo unde te afli (omul sfințește locul), să te consideri mereu un reprezentant al patriei tale, care face cinste locului de unde a pornit. De asemenea, niște idei bune, pot să contribuie la îmbunătățirea imaginii ţării de origine.

B.T.: Daţi-mi un exemplu! O idee foarte bună este mai importantă decât banii.

F.G.: Se pare că am avut o asemenea idee, chiar îmediat după 1990, dar din păcate, deși ideea era sublimă, punerea ei în practică a lipsit cu desăvârșire (cum spunea Caragiale!). Deoarece la vremea respectivă eram bombardați prin intermediul televiziunii numai de imagini şi reportaje terifiante referitoare la ţara nostră (vezi copiii cu Sida şi cei handicapați), m-am gândit că un răspuns adecvat s-ar fi putut  da chiar prin intermediul televiziunii. Acest proiect, nerealizat din păcate, dar care nu ar fi rău să se realizeze acum, l-am denumit Proiectul Madrigal. Iată despre ce este vorba: După modelul Concertului de Anul nou, de la Viena, să fie transmis din România (în cât mai multe țări, încetul cu încetul), un concert care să prezinte Colinde de Crăciun, interpretate de Corul Madrigal. Adevărul este că la acest capitol, la vremea respective (trăia regretatul Marin Constantin), eram imbatabili pe plan internațional. Se putea amenaja o sală de concert frumos ornată la Ateneu, cu sprijinul Orchestrei Simfonice radio-tv și al câtorva mari solişti de operă (Angela Gheorghiu, Nely Miricioiu, Mariana Nicolesco şi mulți alţii), cu un regizor talentat se putea organiza un spectacol fără egal, pe care l-ar fi preluat la început câteva televiziuni străine (Republica Moldova, alte țări vecine), în timpul pauzei se puteau proiecta imagini cu ce este mai frumos în România (mănăstirile din Bucovina, Complexul sculptural Brâncuși de la Tg. Jiu și avionul lui Coandă, etc. etc.)

Fiind o fire optimistă, m-am adresat la Ambasada noastră din Atena, unde ideea a fost apreciată, dar nu şi sprijinită. Atunci, am făcut un drum la București şi am încercat să susțin proiectul, care încetul cu încetul ar fi adus şi bani, pentru că sponsorii aşteaptă nişte manifestări de anvergură pentru a li se face publicitate. M-am adresat presei, am susţinut ideea la Forumul Românilor organizat de Fundaţia Culturală Română, l-am vizitat acasă pe Marin Constantin, care a fost încântat de idee şi s-a oferit să susţină gratuit concertul, dar cu condiţia ca un for (un minister, o fundaţie) să se implice în organizare. Am scris un articol şi în Ateneul Eleno-Român, referitor la acest proiect, dar totul a rămas un vis frumos. Mă gândesc că nu este târziu nici acum, ca ideea să prindă viață. Poate ar fi mai bine dacă totul ar porni din Iaşi, unde Teatrul Național este o adevărată bijuterie arhitectonică, există Opera din Iaşi care are un manager inimos (d-na Beatrice Rancea) şi există un cor extraordinar al studenţilor de la Conservator, condus de prof. dr. Nicolae Gîscă, care a fost premiat pe multe meridiane ale lumii şi cântă în mai multe limbi străine. Credeţi că am putea să plecăm împreună, în căutarea timpului pierdut şi să se realizeze acest vis al meu? Cred că România merită o asemenea promovare!

B.T.: România merita mult mai mult! Am putea să ne alăturam noi, toţi românii care simţim la fel.

Credeţi că românul emigrant după ’89 simte diferit pentru România?

F.G.: Nu știu ce simt cei veniți după 89 din România, dar un om de calitate, trebuie să-şi iubească țara.

B.T.: Despre atitudinea pentru limbă?

F.G.: În legătură cu limba, îmi permit să vă citez câteva versuri din poezia mea “Limba Vorbită” care a fost publicată în volumul, “Pe urma zborului”:  “Fratele meu geamăn, poetul / Când amintea despre limba vorbită /… Îmi spunea c-o respiră tot timpul ca aerul! / Eu mă imaginam un scafandru aflat în adânc / În oceanul de vise, din ea, cer cu nesaț respirând “.

B.T.: Fenomenale!!! Vă mulţumesc şi vă doresc tot binele!

Cu deosebit respect,

Florin Gheorghiu

 

La Început este Iubirea şi Dorul ei este Cuvântul dătător de Viaţă.

   Şi în Cuvântul lui Dumnezeu, literă cu literă s-au gătit în Iie de sărbătoare prinzându-se în Hora mare şi Sfântă a creaţiei.

   Cuvintele ţesute din borangicul Luminii, sunt brodate apoi pe ştergarele trandafirii ale surâsului divin de pe chipul românului.

   Înfiorate în sine, toate cuvintele înmiresmate au venit Cuvântului sfânt să I se închine, să I se roage, să-L slăvească.

   La Început este Cuvântul dumnezeiesc – Obârşia tuturor cuvintelor-făpturi: Cerul cu Îngerii lui, Pământul cu odraslele sale, Lumina cu cântarea-i serafică, Ziua cu zâmbetul ei, Noaptea cu înţelepciunea sa, Apa cu vieţuitoarele zglobii, Iarba cu miresmele florilor, Pomii cu mugurii surâzând, Plantele legănându-se îmbobocite, Codrul cu rapsodiile maeştrilor lui, Soarele cu strălucirea sa, Luna şi Stelele cu podoabele lor şi sus de tot, peste toate acestea, ca un rege înveşmântat în splendoarea frumuseţii este aşezat Omul –Omul dac- chip al lui Dumnezeu.

   Purtăm în noi această dumnezeiască mirare în faţa fiinţării Sfinte, în care Poetul Iubirii a înfrumuseţat cu Adevărul Său, Poemul Vieţii Sale.

   Dacă vom fi încântaţi de splendoarea Poemului dumnezeiesc, scris în elementele de aur, de Poetul Dragostei al Cerului şi al Pământului, atunci vom tâlcui sublim literele de foc care tresaltă în stihurile Iubirii tuturor aleşilor.

   Dacă privim doar una din minunile Poemului sfânt, divinul Trandafir, în care răsar zorii înmiresmaţi în licărul de rouă, prelins pe brocardul petalelor îmbobocite ce dau bineţe Soarelui, simţim că în mijlocul lor surâde o taină. Este Taina iubirii Poetului !

   Din toate aceste desăvârşite odrăsliri, înfrumuseţate cu nenumărate felurimi, Poetul Dragostei a tors admiraţia, ce înfloreşte în Om, rodiile iubirii pentru Creator.

   Toată contemplarea frumuseţii, slavei şi strălucirii acestei dumnezeieşti Iubiri, întrupează în Om cântarea divină.

   Gândul sufletului este mugure de Dumnezeu. Cuvântul rostit este surâsul Luminii angelice, iar muzica cuvântului este cântarea însăşi a Duhului Sfânt.

   Toată această încântare divină este întruparea sublimă a Fecioarei Maria.

   Aşadar, cuvintele gândite, rostite sau scrise sunt roade ale Tainei Cuvântului. Deci cuvântul este o taină, iar gândirea, scrisul sunt daruri ale Cuvântului. Prin urmare, se poate vorbi de un meşteşug al scrisului, de un tâlc al scrisului, de nimicuri ale scrisului, când nimic nu ai a spune, de o artă a scrisului, de un har al scrisului, de o misiune a scrisului şi de o vocaţie a scrisului, de muzica cuvântului.

   Este un scris meşteşugit atunci când potriveşti cuvintele. Dacă le găseşti o înţelepciune înseamnă că au tâlc. Când laşi cuvintele să se hârjonească într-o minte haotică, devin urme pe nisip. Când slujeşti Creaţiei, cuvintele se dăltuiesc armonios înălţându-se ca o grandioasă statuie. Dacă primeşti harul de Sus pentru a slăvi Cuvântul şi Neamul, cuvintele capătă sens, devin inspirate, împodobindu-se în Ode, în Balade, în Doine, în Imne, în Psalmi, în Ii brodate din duhul Patriei.

   O parte din Mărturisitorii credinţei şi ai jertfei îmbrăţişează şi misiunea scrisului, zugrăvindu-le în alese scripturi, iar cei ce închină cuvintele numai lui Dumnezeu, le întrupează în sublimele Poeme ale iubirii. 

   În raport de cui slujeşte sau pe cine slugăreşte autorul, cuvintele sunt: golaşe, peticite, şifonate, îmbrăcate sau preaîmpodobite.

   De asemenea toate cuvintele sunt croite perfect după chipul şi asemănarea autorului.

     În funcţie de adresa Destinatarului cuvintele îmbracă o ţesătură fină din brocard, spirituală: teologică, filosofică sau poetică; o ţesătură din mătase, literară: epică, lirică, dramatică, istorico-documentară şi o ţesătură grosolană din postav: maculatura de doi bani ori mâzgăliturile ingrate, profanatoare.

   Numai abordările frumoase şi morale îmbogăţesc Tezaurul spiritual al limbii noastre daco-române. Limba unei Naţiuni defineşte şi rosteşte crezul fiinţei Neamului, iar sensul ei celebrează Taina teologico-liturgică a Ortodoxiei.

   În esenţa ei limba îşi îndeplineşte funcţia cultică, în care-L slăveşte mai întâi pe Dumnezeu-Cuvântul, apoi Seminţia sa şi omul creştin în general.

   În graiul vechi al Psaltirei, Psalmul 116 zicea:

   Lăudaţi pre Domnul toate limbile,…

   În Sânul limbii daco-române s-a răspândit mireasma Revelaţiei dumnezeieşti.

   Limba daco-română este mărturia dreptei credinţe, este expresia frumuseţii sufletului ortodox şi Altarul consfiinţit de martiriologia acestei Naţii binecuvântate.

   Bunul Dumnezeu ne-a hărăzit scrierea cu patru milenii înaintea Sumerului, tocmai pentru a-L lăuda mai mult decât toate celelalte popoare ori seminţii.

   Vocaţia scrisului constă în semnificaţia acestor slove de foc, săpate adânc în Pisania Rugului aprins din firida sufletului meu. Menirea lor este să mărturisească comuniunea mea cu Logosul divin, bucuria dragostei întru Dumnezeu, cuminecarea Dorului întru Măicuţa noastră Ocrotitoarea, slujirea iubirii de Neam, admiraţia pentru dascălii şi duhovnicii mei, precum şi cinstirea prietenilor aleşi.

   Permanenta mea grijă este să-i mulţumesc lui Dumnezeu, Care-mi trimite din înalturi, harul prisositor ce răsare pe cerul inimii mele ca un Luceafăr de dimineaţă. Hrana spirituală pe care o constituie vocaţia scrisului îmi dă o bucurie peste măsură  şi o profundă mulţumire sufletească. Scrisul ales, bine cumpănit este apanajul mărturisitorului credinţei şi al demnităţii, care poartă în fiinţa sa admiraţia, cântarea, slava, poezia, credinţa şi dragostea  pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi mândria sfântă a Neamului său protodac.

 

   Scrisul binecuvântat

   mă îmbracă în lumina harului

   cu o haină aleasă şi prea înfrumuseţată.

   Şoaptă cu şoaptă sufletul

   îmi scrie pe caşmirul inimii

   cuvintele unei  frumoase dedicaţii,

   aşa cum florile de salcâm

   ne înmiresmează viaţa, primăvara.

 

    Cu harul scrisului

    am urcat pe crestele Carpatine

    ca să-mi văd gătite-n sărbătoare

    simbolurile Ţării mele sfinte.

    Am văzut  un vechi descânt,

    cum la-nceput s-a-nfiorat în  sine

    şi-a pus surâsuri-muguri de creaţie

    în barba Moşului din Vetrele serafice ale Carpaţilor.

 

    Am găsit bătrânii stropi de soare

    prinşi în zâmbetele străbune de sânge,

    ce scânteiază-n urmele paşilor lui Iisus Hristos.

    Am îngenunchiat pe ţărâna caldă,

    ca o plămadă de cer în care s-au cuibărit

    sceptruri şi coroane voievodale,

    atârnate doar de poala

    veşniciei Celui Preaînalt.

 

   Am simţit cum creşte-n

  trupul meu licăr de floare,

  din mireasma sublimelor Fecioare,

  care au rămas în frumuseţea vie a martiriului sfânt.

  Am atins smerit stâncile,

  foste odinioară schimnicii

  Hotarului de veghe, ce-au tors din

  Caierul timpului sumanul veşniciei.

 

  Am îmbrăţişat falnicii brazi,

  scânteietori în sumanele lor verzi,

  în care s-au întrupat Voinicii noştri daci,

 să-I steie reazem lui Dumnezeu.

 Am sărutat buclele izvoarelor,

 care duc mărturia dreptei credinţe                                        ,

 din care beau lumină Sfinţii noştri de Sus,

 pavăză veșniciei noastre.

 

  M-am închinat crucilor monahale,

  care suie la ceruri,

  ca nişte Potire cu cuminecarea

  jertfei Învierii Neamului nostru drag.

 

 

Gheorghe Constantin Nistoroiu

Brusturi, Neamț                                                                                                                     

27.08.2014

 

La 31 august  Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi în parteneriat cu societăţile naţional-culturale româneşti din nordul Bucovinei, cu susţinerea Consiliului Regional şi Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Consulatului General al României la Cernăuţi, organizează cea de-a XXV-a ediţie a sărbătorii „Limba noastră cea română”.

Sărbătoarea limbii române la Cernăuţi va fi consacrată în acest an şi celei de a 25-a aniversări de la fondarea Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi.

În cadrul manifestărilor culturale sunt prevăzute depuneri de flori la orele 9.30 la monumentul Luceafărului poeziei româneşti Mihai Eminescu din centrul regional, iar la orele 10.00 la Palatul Naţional al Românilor din Piaţa Centrală nr. 9 din Cernăuţi vor avea loc întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură din Ucraina şi România, vor fi organizate expoziţii de carte, apărută în perioada septembrie 2013 – septembrie 2014.

În aceeaşi zi de 31 august, limba română va fi omagiată la Cernăuţi şi prin cântecele noastre naţionale.

Începând cu orele 12.00 în  incinta Palatului „Tineretul Bucovinei” din vechea urbe cernăuţeană vor evolua artişti amatori şi profesionişti din ţară şi de peste hotare.

Cei care gândesc, simt şi vorbesc româneşte, oameni de bună credinţă, sunt rugaţi să contribuie la organizarea acestei sărbători de neam şi suflet şi să participe la cea de-a 25-a ediţie a sărbătorii „Limba noastră cea română”.

BucPress.eu

     LIMBA NOASTRĂ

 

 

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

 

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

 

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

 

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

 

Alexei Mateevici

 

     Întrebare

 

Adanca-i noaptea, orele profunde…
Gemand, spre raftul cartilor ma-ndrum
si-ntreb in soapta fiece volum:
– Tu esti ? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
– Tu esti ? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin sa ma scufunde,
Intreb: – Tu esti ? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: – Tu esti ? Si tace.
Si, cum ma prabusesc in jilt, infrant,
Din zid o umbra alba se desface…

Ma-ntorc spre ea cu sange in cuvant
Si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: – Tu esti ? Si umbra spune: – Sunt !

 

Radu Gyr

 

Aflăm din gura presei că cele două mari puteri, Rusia şi America îşi împart prieteneşte influenţa militară, în cămara lor secretă existînd o hartă a vînzărilor de armament. „Business Insider” scrie că Rusia şi S. U. A. sînt cei mai mari furnizori de armament la nivel mondial, cu exporturi cumulate de aproape 60 de miliarde de dolari anual. Oficial, S.U.A alimentează cu armament aliaţii săi din N.A.T.O. şi din Orientul Mijlociu – Turcia, Israel, Arabia Saudită, iar Rusia înarmează ţări în curs de dezvoltare, precum şi zone întregi din Asia de Sud-Est şi Africa de Nord. Neoficial, ştiu ei mai bine. Un raport al institutului de cercetare „Stockholm International Peace” consemnează că S.U.A. a livrat armament unui număr de 59 de ţări care nu se află pe borderourile de plată ale Rusiei, iar Moscova a furnizat echipament militar către doar 15 state fără legături cu S.U.A. Alte 15 ţări, printre care Irak, India Brazilia, Afghanistan, au primit armament de la ambele puteri mondiale. În perioada 2012-2013, cele mai însemnate plăţi către S.U.A. pentru armament, respectiv 3,7 miliarde de dolari le-au făcut Emiratele Arabe, iar cele mai mari comenzi către Rusia au venit din India, valoarea lor atingînd 13,6 miliarde de dolari. În total, în cei doi ani, consemnează acelaşi raport, Rusia a livrat echipament militar de 30 de miliarde de dolari, iar S.U.A. au vîndut armament de 26,9 de miliarde de dolari. Aceasta fiind, pe scurt, politica marilor puteri pentru pace mondială şi dezarmare.

Italia şi Franţa, ţapi ispăşitori în politica Angelei Merkel

Pe de altă parte, conflictul dintre Rusia şi Ucraina a cauzat cea mai mare creştere a preţului gazelor naturale din Europa în ultimii cinci ani. Deşi Rusia a sistat exporturile de gaze spre Ucraina, Europa continuă să primească gaze ruseşti prin conductele ce traversează Ucraina. Scumpirea gazelor va aduce alte valuri de scumpiri, care vor atrage după sine consecinţe zdrobitoare. Europa de Est o duce tot mai greu, iar Cancelarul Germaniei Angela Merkel, ale cărei  politici de austeritate au eşuat în mod dezastruos, repro­şea­ză Italiei şi Franţei că au încălcat legile fiscale, contribuind astfel la frînarea redresării economice din zona euro. Italia şi Franţa sînt nişte ţapi ispăşitori în politica Angelei Merkel, de fapt chiar sistemul de austeritate impus de către cancelarul Germaniei a coborît ştacheta şi a dus la o rată ridicată a şomajului, la sărăcie şi, implicit, stagnare economică. Preşedintele Băncii Centrale Europene, italianul Mario Draghi îi ţine partea cancelarului, avertizînd că zona euro se va ţine cu greu pe picioare dacă nu vor fi întărite regulile bugetare şi că statele delincvente trebuie pedepsite. Dar, oare bancherilor aceştia hapsîni şi tuturor trîntorilor de lux cînd le va veni rîndul la pedeapsă? „The Telegraph” consemnează că unii laureaţi ai premiului Nobel pentru economie afirmă că sursa problemelor din zona euro este Germania, care a încurajat orbeşte minimizarea cheltuielilor într-o perioadă în care ţările grav afectate de criză trebuiau să-şi reconstruiască sectorul bancar şi să încurajeze consumul. Auziţi şi dumneavoastră! Pe primul plan, bancherii şi consumul! Nu factorul uman! Poate de aceea România se află pe aceeaşi treaptă cu Ecuador, Guatemala, Kazahstan sau Filipine, ajungînd în 2014 la inflaţie şi dobînzi de nivel occidental, cu o stagnare cronică în sărăcie, cauzată de dezindustrializare din ultimii 25 de ani şi de jaful naţional, care poartă semnătura clasei politice de după lovitura de stat din ’89.

România, depăşită militar şi economic, se apropie insidios de situaţia critică

Deşi de vreo patru secole Rusia şi Germania îşi împart Europa de Est în secret, tratatele fiind încheiate pentru a fi încălcate, Occidentul este, din păcate, la fel de divizat ca pe vremea căderii Bizanţului, iar Putin va rămîne şi cu Ucraina şi cu robinetul de gaz în mînă şi cu alte pohte teritoriale netăiate. Să nu uităm totuşi că în spatele Germaniei se află mereu americanii şi aceasta va face ceea ce îi vor dicta ei. Să sperăm că Ţarul nu va reuşi să redea Imperiului Roşu gloria de odinioară, nu va reuşi să anexeze orice teritoriu doreşte, ca să-l încălzească natural cu gaze interne. Să sperăm că Hussein Obama va fi scos uşurel din  scenă, pentru că un lider mondial trebuie să stîrnească respect, nu teroare! Violenţa este animalică. Să luăm aminte! Resursele naturale s-au împuţinat pe glob, aproape de linia de avarie, iar foamea americanilor nu poate fi potolită cu una cu două. Statele care încă mai au astfel de resurse naturale, dar n-au o forţă militară optimă pentru a le păzi şi au conducători vînduţi, au deja o problemă majoră. Uitaţi-vă la Ţara noastră! De ce oare au pus armata pe butuci? România, depăşită militar şi economic, se apropie insidios de această situaţie critică. Roşia Montană, Pungeşti şi parcul de distracţie pentru copii de la Deveselu şi Kogălniceanu, spun totul.

De ce-ar mai fi nevoie de un nou intermediar diplomatic?

În decembrie 2014 se fac doi ani de cînd postul de Ambasador al S.U.A. la Bucureşti a devenit vacant, odată cu încheierea misiunii lui Mark Gitenstein, însă americanii n-au mai numit un altul. Prietenie şi încredere prea mare între noi? Sau austeritate financiară la americani? De ce-am mai avea nevoie de ambasador, dacă „celebrul” general-gafeur Wesley Clark şi Gitenstein s-au pripăşit la noi, ultimul fiind pe poziţia celui mai puternic afacerist din România. Mark Gitenstein ocupă un fotoliu în consiliul de administraţie al Fondului Proprietatea, cu o mare putere de influenţă asupra politicii energetice a Ţării noastre. În plus, el „a reprezentat interesele industriei de armament şi ale  marilor companii din sectorul energetic, dintre care, «Exxon Mobile», cea care va exploata rezervele de gaz natural descoperite în Marea Neagră”.

Inventat iniţial de politicienii români pentru a despăgubi pe cei care au fost deposedaţi de bunuri de către regimul comunist, Fondul Proprietatea şi-a schimbat alura în funcţie de interesele politicienilor, iar acum deţine pachete de acţiuni la toate companiile de stat din sectorul energetic: Petrom-OMV, Hidroelectrica, Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica şi Regia Naţională a Sării – SALROM. Cum cei doi reprezintă interesele Unchiului Sam pe teritoriul nostru, iar el porunceşte Bucureştiului direct prin „telefonul roşu” – mai ceva decît Moscova după Al Doilea Război Mondial, de ce-ar mai fi nevoie de un nou intermediar diplomatic? Băieţii de la Bucureşti sînt docili, nu-i ies din cuvînt.

O diplomă de doctorat, vă rog, pentru chiriaşul Camerei Ovale!

Adevărul iese la iveală precum iarba prin crăpăturile asfaltului. Presupusa decapitare a jurnalistului american James Foley de către un asasin al noului Califat, cunoscut sub denumirea ISIS,  mi se pare un filmuleţ de groază şi de prost gust realizat de un regizor slab, adică o nouă făcătură marca unchiul Sam, menită să justifice atacurile americane în Irak. Vă mai aduceţi aminte marele fals cu răpirea jurnaliştilor români şi eliberarea lor de către timonierul naţional? De remarcat condiţionalul dubitativ folosit de jurnaliştii destupaţi la minte: „l-ar fi decapitat pe jurnalistul american”. Chiriaşului actual al Camerei Ovale îi putem acorda o diplomă de doctorat, ca să fie aşezată cu cinste alături de Nobelul pentru pacea transformată în război.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

Biografică

Sfârşit de august, anul ′76,
O zi cum nu se poate mai frumoasă,
În toiul nopţii de-aur şi mătase
Un serafim iar a plecat de-Acasă.

Să vadă cum mai e în altă parte,
După milenii petrecute-n Rai,
Şi-a luat cu el misterioasa Carte,
O Sită de argint şi vechiul Nai.

Şi a ajuns în satul transilvan,
Cu vii şi cu livezi urcând pe dealuri,
Mai multe roade-au fost în acel an,
Bătrâne sălcii se-aplecau pe maluri.

Şi a venit şi ora aşteptată,
Când primul ţipăt a străpuns tăcerea,
Prin bunătatea Cerescului Tată
O moarte nu şi-a mai împlinit vrerea.

Iar după-o vreme, au plecat spre casă,
Pe drum, măicuţa se ruga, mereu,
Să aibă pruncul inima duioasă,
Să fie-un dar trimit de Dumnezeu.

Şi a crescut copilul, zi şi noapte
Se bucura de fiecare cllpă,
Râdea şi se juca, sublime şoapte
De îngeri, ce băteau dintr-o aripă,

Se auzeau în dreptul inimii,
De-aveai răgaz să taci şi să asculţi,
Sus în grădină, floarea lacrimii
Îşi revărsa mireasma celor mulţi.

Aşa s-au scurs vreo paisprezece veri,
Cu zilele de şcoală şi vacanţă,
Acolo în Lechinţa, nicăieri
Nu-i mai profundă dragostea de viaţă.

Dar a sosit şi ziua despărţirii,
La mijloc de septembrie-n ′90,
Coboară gândul panta amintirii
Găsind lumina-ntinsă pe poteci.

Oraşul respira un aer pur
După deceniile de-ntuneric,
Pe străzi şi dealurile dimprejur
Culori de toamnă dănţuiau feeric.

Timid, sârguincios şi inocent,
Şi-a însuşit aleasa-nvăţătură,
Urcând noi trepte, într-un mod decent,
Tăcut mai mult, decât bătând din gură.

Aşa a fost, până-ntr-o bună zi,
Când trebuind să îşi aleagă drumul,
A stat pe gânduri, taine, erezii
Se înfruntau să-i tulbure destinul.

Şi a ales cărarea-nţelepciunii,
Deşi nepregătit să o străbată,
Doi ani de zile-n mijlocul furtunii
A renunţat, bătând la altă poartă.

În felu-acesta a ajuns aici,
Cu noi speranţe-n gând şi-n buzunare,
În marea urbe, mii de licurici
Îi pregăteau un loc măreţ sub soare.

Iar patru ani, iubind călătoria
A străbătut tărâmuri minunate,
Studiind temeinic toată geografia
A înţeles cuvântul Libertate.

Să poţi vedea, dar şi cu ochii minţii,
Să-auzi pâraie şopotind năvalnic
Prin vechi cetăţi de piatră, unde sfinţii
Se mai închină Celui Bun şi Darnic.

Pe urmă s-a întors la rădăcini,
Doi ani, în sat, coleg cu foştii-nvăţători,
A revărsat în oameni mici lumini
Asemenea miresmelor de flori.

Iar mai târziu şi-a împlinit un vis,
Ce-l mistuia chiar din copilărie,
La Bistriţa-n „Rebreanu” – paradis
Un an a fost, şi multă Poezie.

Şi s-a întors în burgul transilvan
Pe malul Someşului Mic, fireşte,
Azi e tătic, mai bine de un an
De când un Suflet din al său trup creşte.

Aici şi-a regăsit Fiinţa toată,
Iubirea, Împlinirea, Omenia,
În Clujul de acum, măreaţă Poartă
Spre Patria comună: Veşnicia.

 

Cornel C. Costea

27 august 2014