5 Nov
2013

P.S. Ioachim Băcăuanul: Imn-acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva – ,,Bucură-te Parascheva, Sfântă mult folositoare!”

Un imn-acatist ce se adaugă formelor liturgice existente în cultul Cuvioasei Parascheva*

În raport cu sfinţii, oamenii rămân într-o perpetuă comuniune de iubire şi adâncă recunoştinţă pentru atitudinea mijlocitoare pe care aceştia o au în iconomia mântuirii. Sfânta Parascheva este una dintre cele mai iubite sfinte mijlocitoare pentru noi, creştinii din Moldova, având în vedere ajutorul pe care timp de patru secole ni l-a oferit, astfel încât ea a ajuns să fie supranumită „ocrotitoarea Moldovei“. Sfinţii sunt roadele Duhului Sfânt, căci ei au fost şi sunt mediul transparent prin care Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt a luminat în istoria acestei lumi cunoştinţa adevărului. Ei reprezintă omul transfigurat pentru că au rămas într-o continuă legătură cu izvorul sfinţeniei, în ei locuind Hristos euharistie Care i-a încorporat Trupului ecleziastic. Prin viaţa lor liberă faţă de patimi au definit calea desăvârşirii umane experiind teandric drumul de la chip la asemănarea cu Dumnezeu. În ei a luat chip Dumnezeu.
În lumea aceasta, sfinţii şi-au trăit „viaţa în Hristos“ Care li s-a împărtăşit mistagogic şi a lucrat prin Duhul în fiinţa lor. Dumnezeu S-a sălăşluit în ei şi a luat prin aceasta forma „templului“, căci scopul vieţii lor a fost câştigarea Duhului Sfânt. Cuvioasa Parascheva şi-a închinat viaţa dobândirii Duhului Sfânt pe care L-a purtat în fiinţa ei şi are puterea mijlocirii pentru noi. Roadele sfinţeniei vieţii ei şi rolul mijlocitor pe care îl are au determinat pe cei ce întruchipează conştiinţa consemnării istoriei mântuirii să aştearnă, sub inspiraţia Logosului, mărturia vieţii prin cuvântul lor. Astfel, cronologic, hagiografii au fost cei dintâi care au consacrat tezaurului universal slova pilduitoarelor vieţi ce au biruit prin Hristos moartea spirituală, lăsându-L să ia chip în ei. „Vieţile Sfinţilor“ au luat naştere prin pana hagiografului inspirat care a scris rugându-se şi s-a rugat scriind sintetic, esenţial, ceea ce Duhul Sfânt l-a inspirat, în duh evanghelic, ceea ce este necesar pentru mântuirea celor care citind vor cere în rugăciune schimbarea propriei vieţi.
Evlavia creştină şi cultul local închinate Sfintei Parascheva au dat naştere cuvântului cântat insuflând melozii şi imnologii ce au introdus în cultul universal exemplul vieţii ei, minunile şi prezenţa binefăcătoare a ei, iar tim¬pul liturgic ce se derulează dincolo de succesiunea temporală o face contemporană creştinului din toate timpurile. Pictarea chipului ei transfigurat de prezenţa energiilor îndumnezeitoare şi înălţarea de biserici în cinstea ei ne fac martori la puterea pe care ea o are de a transfigura lumea, de a ne face părtaşi ritmului timpului liturgic şi de a supravieţui în spaţiul ecleziastic al prezenţei lui Dumnezeu în lume. Astfel, prin mijlocirea formelor de receptare şi reprezentare a Sfintei, putem pregusta încă din lumea aceasta starea omu¬lui nou în care locuieşte Dumnezeu şi să rămânem încorporaţi în trupul lui Hristos-Eclesia, putând experia comuniunea cu prezenţa ei.
Cinstirea şi iubirea care, în contemporaneitate, se îndreaptă către Sfânta Parascheva din toate colţurile Ortodoxiei sunt de neegalat. în Moldova, receptarea liturgică şi formele de venerare închinate Cuvioasei sunt atât de intens prezente în viaţa creştinilor, încât, între sfinţi, doar cultul închinat Maicii Domnului ocupă un loc mai important. Este un adevăr care, liturgic, de veacuri mărturiseşte acest lucru ce reiese din slujba ce i s-a închinat şi pe care din anul 1737 o avem şi în limba română. De fapt, Maica Domnului şi Sfânta Cuvioasă Parascheva au fost alăturate în veneraţia creştinilor. în cult, de fiecare dată laudele şi rugăciunile îndreptate către Cuvioasa Parascheva sunt urmate imediat de „Bogorodicină“, cântarea închinată Maicii Domnului. Sfânta Parascheva rămâne mereu în comuniune liturgică cu cei ce o venerează şi îi cer ajutorul şi prezenţa ocrotitoare în necazuri, aşa cum Maica Domnului a fost încredinţată de Fiul său să ne fie Maică şi Mijlocitoare, iar permanenta asociere şi împreună prezenţa lor în slujba închinată Cuvioasei sporesc şi intensifică importanţa prezenţei şi ajutorului pe care îl primeşte rugătorul: „întru năpaste aflându- ne, Cuvioasă Parascheva, de către văzuţii şi nevăzuţii vrăjmaşi, de toate bunătăţile am sărăcit; pentru aceasta la tine cădem, rugându-te ca neîncetat să te rogi la Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă“, scrie în slujba ei, şi imediat după aceea ruga se îndreaptă către Maica Domnului: „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău. Căci mântuire luăm cu adevărat prin tine, Preacurată de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi şi armă nebiruită te avem, stăpână“, fără ca prin această asociere să se diminueze înălţimea cultului mariologic. Prezenţa Sfintei Parascheva alături de Maica Domnului se explică prin aceea că sfântul are puterea de a naşte la o viaţă nouă în Hristos pe cel care rămâne în comuniune orantă cu el, iar Cuvioasa, din momentul în care călătoria moaştelor sale făcătoare de minuni s-a încheiat la Iaşi, nu a încetat de a ne determina să renaştem în viaţa cea nouă.
Nicăieri şi niciodată cultul Sfintei nu a avut o intensitate şi o răspândire ca-n momentul în care a binevoit să-şi aleagă loc de şedere în Iaşi, unde de 372 de ani acest cult nu încetează să fie prezent în sufletele pelerinilor din toate locurile, pelerini ce înţeleg să caute sfinţenia în comuniunea cu ea, înfruntând toate obstacolele.
Cum pentru prima oară locul de unde cultul Sfintei Cuvioase Parascheva a dobândit la români şi prin români amploarea lui de astăzi a fost Episcopia, astăzi Arhiepiscopia Romanului, unde viaţa Sfintei este reprezentată iconic încă din secolul al XVII-lea, în compoziţii de o frumuseţe unică, ne-am manifestat şi noi evlavia faţă de Cuvioasa prin închinarea unui imn acatist, ce completează formele liturgice existente. De asemenea, intenţionăm să publicăm o lucrare exhaustivă, rezultatul unei analize atente asupra textelor existente dedicate vieţii şi cultului Cuvioasei, realizate de o echipă de specialişti convocaţi de smerenia mea.
Considerăm apariţia acestui imn acatist, însoţit de imaginile reproduse după fresca din interiorul Catedralei noastre arhiepiscopale, un preambul al manifestărilor culturale şi liturgice consacrate sărbătorii Sfintei Parascheva şi o pregătire pentru publicarea lucrării închinate vieţii şi cultului Cuvioasei.

ascultaţi aici: Imn-acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva

Ioachim Băcăuanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului

Imn-acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva: Înregistrare realizată cu sprijinul P.S. Episcop Ioachim Băcăuanul şi Coralei ,,Episcop Melchisedec” a preoţilor din Protopopiatul Bacău, dirijor Pr. Andrei Ioan Antal. Text alcătuit de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul. Editura Filocalia – Roman 2013

Sursa: Revista Melidonium

5 Nov
2013

Poeme de Emilia Țuțuianu

                El…

În tolba inimii, ascund
zâmbetul lui.
În caseta anilor adun boabe
de smarald şi imagini.
Apoi, avântându-mă din iarba deasă
a pământului,
Mă furişez în noaptea albastră,
alergând bezmetic spre ceruri.
Caut fericirea ce s-a destrămat
sub pleoapele îngreunate de lacrimi..
Caut parfumul mâinilor sale
pocal revărsat din beţia inimii –
Şi simt, cum din trup cresc,
aripi lungi de mătase
Şi sufletul îmi transformă trăirile în rouă

 

           Bob de dor cu amintiri

 

Te priveam,
așa cum erai…
Cu dorurile strânse-n tine,
şi sufletul gârbovit de ani.

Îţi priveam ochii,
tăcuţi şi grei…
Cu umbre însingurate,
şi lumini de stei.

Desprinsă din sufletul tău,
o stea va rătăci mereu..
Şi cândva veni o zi,
cu zi de dureri
Ne vom privi tăcut…
în ectenii boabe de-aminti

 

 

                      Tu

 

Nu puteam evoca
Înapoia gândului
Paşii încordaţi,
Căutători de linişte
Zăpada albă – iubire!
Mireasa de har
Mă-nvăluia în jurul ei
Pe tine căutându-te
Să-ţi spun că acolo, ei
Erau trecuţi şi uscaţi
…nu plânge iubire,
ia-mă de mână, vino!

Iţi iau inima în palme,
Căldura inimii tale….
Singura existentă
Apoi neliniştile tale
Altruismul, dăruirea ta
Le revărs asupra oamenilor
Arătând, evocând…

 

                  Emilia Țuțuianu

5 Nov
2013

IN MEMORIM: Adrian Păunescu

ADRIAN PĂUNESCU

(20 iulie 1943 – 5 noembrie 2010)

V-aţi întrebat vreodată de ce plâng poeţii? Pentru ca aşa le-a fost dat. Poate un strop de nebunie sau o sensiblitate exagerată. O altă lume în care indiferenţa le este straină. Oamenii din jurul lor ocupă un loc aparte. De cele mai multe ori uită de ei, de suferinţa lor şi o trăiesc pe a altora. Se contopesc cu cel sărman, cu cei rapuşi de boala, cu cei singuri, lăcrimand , simţind durerea, durerea lumii. Este ceva de neînteles în acest univers creat parcă din ceruri. Ne plângem părinţii, prietenii care ne-au marcat existenţa. Nu ne oprim niciodată. Mergem pe acest drum în ciuda prafului ce se ridică ucigător. Avem o singură dorință. Să găsim în toate armonia, liniştea şi pacea sufletească. Un drum greu presărat uneori cu umilinţă şi nu ezităm a ne urma crezul. Aşa poate înţelegem noi drumul spre mântuire. Să prindem un surâs, să ţinem flacăra dragostei noastre vie. Viul îl simţim peste tot. Suntem stigmatizaţi poate profetic de a fii mereu aproape de ceilalţi, chiar dacă, însăşi singuratatea noastră complicată de “politichie” şi mizerie ne tulbură gândurile…

O lacrimă şi o rugăciune. O lacrimă de poet ce s-a ridicat pe un petec de cer. Pentru toţi cei plecaţi… Un îndemn spre meditaţie în prag de seară pentru acei poeţi ce plang durerea lumii…

Mariana Gurza

 ***

Lui…

 

(Acrostih)

 

 

Acerb și dornic de Înviere

Dorind a lumii măreție

Răstălmăcești prin versuri și cântare,

Iubirile născute și străbune.

Acerb și dornic de Înviere

Nutrind un bine nerecunoscut

Pătrunzi în lume și durere,

Amurgul însă-i de temut.

Uimirea frazei simple și întortocheate

Năpădește în gândurile însuflețite,

E greu să taci, e greu să faci dreptate,

Săgalnică e lumea și când minte.

Cuvântul tău însă rămâne

Udând grădina lumii azi și maine….

 

Mariana Gurza

1983

(Vol. Paradox sentimental, Ed. Augusta, Timișoara, 1998)

 

5 Nov
2013

Prof. Ilie Bădescu: “Din umbrarul trupului în lumina icoanei. Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea”

 „Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)

 

“Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!

În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?! “

Ilie Bădescu pentru ParinteleJustinParvu.

Sursa:http://roncea.ro/2013/11/04/invitatie-la-neuitare-prin-fotografie-lansare-miercuri-ora-19-00-la-libraria-sophia-despre-chipul-sufletului-parintelui-justin-marturisitorul-in-fotografiile-cristinei-nichitus-roncea-si-sensulu/

 

4 Nov
2013

Părintele Justin Pârvu: “Principiul unităţii la români”

“Un popor atâta există cât trăieşte Evanghelia. Dar vrăjmaşii neamului nostru au ştiut să ne dezmoştenească de formele acestea ale noastre. Că vedeţi prea bine, când vor să scoată religia din şcoală, când icoana, şi unde mai punem că, înşişi fiii noştri sunt cei care ajută la acest dezastru religios şi moral. Pentru că învăţătorul nostru, ca să îşi poate avea postul acolo, zice:  „Da, nu mai e nevoie, să întrebăm poporul. Are nevoie de religie în şcoală?” „N-are nevoie”. Şi împreună cu domnul învăţător o dă la o parte din şcoală.

Noi nu avem nici cea mai elementară concepţie despre unitate, despre rezistenţa noastră în unitate. Noi suntem foarte dispersaţi. Nu poţi uni un român, doi, trei, patru şi nu mai este această unitate pentru că nu mai este aceeaşi silinţă, nu mai este aceeaşi gândire, nu mai este aceeaşi simţire. Că dacă vezi pe unul că posteşte şi dacă scoţi tu la serviciu, acolo  la ora mesei, un borcan de zacuscă sau nişte sarmale, ceilalţi se iau de tine: „A, tu posteşti, tu eşti mare evlavios”. Şi aşa de două, trei ori, până nu mai vine nici el cu fasolea şi se modernizează.  Să luăm un exemplu de la străini: evreii există în istorie de 7000 de ani. Datorită cărui fapt? A unităţii lor. Oriunde ar fi, un evreu în Australia, dacă a primit o palmă de la un australian, sau o palmă în România, într-o oră ştie tot globul că a fost maltratat.

Şi Polonia, şi Ungaria, şi Cehoslovacia şi Germania au trăit acelaşi regim de comunism. Dar care a fost poziţia acestor popoare? Unitatea între ei. Au ieşit femeile cu copiii în braţe în faţa tancurilor ruseşti şi au ridicat urgia roşie. Când au văzut ruşii asemenea încercări, au slăbit şi le-au dat deplină libertate. De ce? Datorită unităţii şi bărbăţiei lor. Dacă un preot catolic spune: „Acum de Paşti, toate casele într-o săptămână să fie vopsite cu albastru”. Se pune vopseaua în var şi gata, să ştiţi că aşa se face. Apoi la noi poate să spună popa de 70 de ori. El zice, el aude. De ce? Pentru că respectul şi autoritatea noastră nu mai sunt aceleaşi unul faţă de celălalt. Pentru că nu mai este la locul lui nici preotul, nici doctorul, nici credinciosul. S-au deformat toate lucrurile, s-au modernizat.

Nu mai e nevoie acum să mai pui 2-3 miliţieni după un cetăţean sau să mai pui o companie de oameni ca să păzeşti un sat. Nu, îi pui armătura asta pe el şi merge înainte. Păi dacă am fi noi uniţi: „Păi, stai măi, ce faci cu oţelul ăsta pe mine?” Dacă ar fi să întrebi…Uitaţi de pildă acum suntem obligaţi să luăm cip. Dar dacă ar spune toţi: „Măi, ia să nu luăm cipul!” S-ar înţelege între ei şi să vezi că paralizează la un moment dat tot sistemul şi atunci te cheamă ei: „Vino, măi, să-ţi dau carnet fără cip, dar numai angajează-l la treabă aicea, că am nevoie de el”. Dar cu cine să faci treabă? Că fiecare cu ale lui: „nu mă bag, nu mă interesează”… Şi această nepăsare atrage după sine tot conflictul acesta. Şi faptul că nu ştim de unde venim şi unde mergem este şi din cauza necredinţei noastre.”

Autor: Părintele Justin Pârvu

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Sursa: ATITUDINI – Revista Fundației Justin Pârvu

3 Nov
2013

Eveniment: Lansarea albumului “Părintele Justin Mărturisitorul” de Cristina Nichituș Roncea

Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfantul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.

Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Libraria Sophia

Str. Bibescu Voda 19

Extrase din Album la

ParinteleJustinParvu.Ro

Sursa: http://roncea.ro/2013/10/31/parintele-justin-marturisitorul-de-cristina-nichitus-roncea-lansare-la-libraria-sophia-de-sfantul-pavel-marturisitorul-6-noiembrie-2013-ora-19-00-cu-prof-radu-ciuceanu-actorul-vasile-muraru/

2 Nov
2013

Ion Măldărescu: “Sus Române! Sfarmă jugul ce te-apasă! “

Până când mai rabdă poporul?

„Sus, române, strigă timpul, Cine n-are bărbăţie/ Părăseşte-ţi amorţeala Cerceteze mai nainte/ Şi-ţi recapătă mărirea. Strămoşeştile morminte/ Sus, române, strigă timpul! Căci acele – reînvie.// Auzi ora mântuirei! Ah, ce foc simţ eu în mine/ Cum îţi bate şi răsună: O viaţă nouă-mi vine/ Libertate, soarte bună? Şi-mi arde sânge în vine/ Auzi glasul omenirei? Şi-mi văd gloria prea bine!// Toată lumea apăsată Ce-i mai dulce ca murire/ Azi dă mâna cu virtutea Pentru neam şi libertate,/ Şi-şi fărâmă servitutea, Pentru limbă şi dreptate,/ Servitutea blăstămată! Pentru sfânta lor mărire?// Sus, române, strigă timpul, Arma! Arma!-mi strigă mintea/ Arma-n mână, pofta-n limbă, Moarte celor ce m-apasă!/ Soartea rea-n ferice schimbă Moarte celor ce nu-mi lasă/ Sus la armă, că e timpul! în mărire toată gintea!// Sus, române, strigă timpul, Blăstămat acela sânge/ Sfarmă jugul de te-apasă! Ce român se zice-a fire/ De la oase or să-ţi cază Dar nu are-aşa simţire!/ Sau de loc, ascultă timpul! Blăstămat e şi să stânge!” (Versuri compuse – probabil – de Al . Papiu Ilarian, ce se cântau, în anul 1848, pe melodia unui celebru cântec al lui Horea)

Îşi bat joc de normalitate

Generaţia tânără trebuie să ştie că Ceauşescu a lăsat Ţara fără datorii şi cu creanţe de recuperat. Escrocii şi incompetenţii care au pus ghearele pe conducerea României, vreme de 24 de ani au păpat tot, au vândut şi pământul de sub tălpi. Au furat cât au putut, iar acum sunt miliardari în euro. Ţara are aur şi metale rare, petrol şi gaze, pământ bun şi păduri minunate, dar cu sprijinul guvernanţilor, o mare parte din ele le-au luat în posesie străinii, firme of-shores, „căsuţe poştale” şi altfel de forme de camuflaj. Cine se află în spatele lor, ştie şi Preşedintele, ştie şi Prim-ministrul. Pleiada postdecembristă de „preşedinţi” şi „premieri” contrafăcuţi, controlaţi de potentaţii planetei, au dus ţara în prăpastie. Actualul şef al statului român, actualul premier (ca şi predecesorii), îşi bat joc de normalitate. În funcţii importante sunt numite doar marionelele uşor de controlat. Criminalilor declaraţi, ucigaşi de români şi evrei în Al Doilea Război Mondial li se ridică busturi în oraşele Ţării, iar Guvernul tace. Oricine desconspiră partea incomodă a Adevărului este demis, încondeiat, împroşcat cu noroi, i se fac scenarii etc.  Din 1992, Guvernatorul B.N.R. nu mai cumpără aur de la minele româneşti. Când era prim-ministru a dat ordin ca minele de metale preţioase să fie închise, iar accesul să fie barat cu blocuri din beton, în schimb străinilor li se permite să prospecteze şi să exploateze. Guvernatorul – se pare, aspirant la aceast[ funcţie, pe viaţă -, care a scos rezervele de aur ale B.N.R. din ţară, a primit recent noi ordine bilderbergiste pentru „curăţenia” de toamnă-primăvară.

Nu străinii sunt de vină!

Nu străinii sunt de vină pentru dezastrul Ţării, ci nemernicii care ne conduc de 24 de ani.  Nu ţaţa de la piaţă e vinovată că cere 10 lei pentru o ceapă, deşi ceapa valorează 2 lei. „Eu” îi dau 10 lei din banii publici, îi propun ca ea să păstreze 6 lei, mie să-mi dea 4, pe care-i bag în buzunarul meu privat. Cam aşa procedează neisprăviţii din Guvern, din Parlament şi din alte instituţii vampiroide şi de aceea sîntem la un pas de dezastrul major. 45 de ani am cotizat la bugetul statului, ca la bătrâneţe să beneficiez de pensie. Acum, mi se spune că nu mai sunt bani pentru aşa ceva. Însuşi regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget, a declarat: „Modelul social european postbelic a murit. […] Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului al XX-lea evoluează încet dar sigur către « o societate participativă », în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile”. Ce-i pasă lui? Are averi cu grămada, suficiente pentru huzurul lui şi al urmaşilor. La noi sînt parale doar pentru destrăbălarea „aleşilor neamului”, pentru vile şi bairamuri. Pentru pensii şi salarii nu-s parale. Parlamentarii vor farmacie numai a lor, de unde să cumpere medicamente cu preţ redus (săracii!), vor concursuri „Miss-Parlament”, vor „Centru de relaxare”, masaj, vor multe… dar nu pe banii lor, ci ai contribuabililor. 

Salarii mici, birocraţie cât cuprinde

Ca şi alte sectoare de activitate din România, sistemul medico-sanitar postdecembrist a intrat în colaps, până la dezastru nefiind cale prea lungă. România se află într-un deficit grav de medici. Una dintre importantele cauze este – prin comparaţie – aceea că între perioada interbelică şi cea contemporană s-a interpus o prăpastie: în prima jumătate a secolului al XX-lea tinerii noştri mergeau în străinătate, studiau la instituţii de elită, iar după absolvire, cei mai mulţi reveneau în ţară, unde practicau ceea ce învăţaseră. Nu puţini dintre acei tineri studioşi s-au afirmat în timpul carierei lor, pe plan mondial: Nicolae Paulescu, Victor Babeş, Carol Davila, Mina Minovici, Gheorghe Marinescu… (ordinea este aleatorie) pentru a numi doar câţiva dintre medicii români deveniţi celebri pentru realizările lor. Astăzi, regretabil, fenomenul este invers: statul român investeşte miliarde de euro în pregătirea tinerilor, care, după terminarea cursurilor se află în situaţia de a nu putea practica ceea ce au învăţat, în Ţara lor. Statutul lor social nu este astăzi pe măsura efortului intelectual depus vreme de şase ani, nu le oferă şansa de a se afirma şi a trăi pe măsura prestaţiei. Ce li se oferă? Salarii mici şi birocraţie cât cuprinde. Atunci pleacă. Este o luptă pentru supravieţuire şi nu pot fi acuzaţi pentru gestul lor. În anii „democraţiei” originale româneşti unul dintre – poate unicul – produse concurenţiale de export este materia cenuşie. Să fie una dintre metodele moderne şi sofisticate a eugeniei? A genocidului asupra poporului român? Să fie procedura de exterminare camuflată a Neamului Românesc? Este posibil, dar de ce practicarea ei a început cu românii? Răspunsul ni l-ar putea oferi vinovaţii: incompetenţii şi rău intenţionaţii reprezentanţi a administraţiilor postdecembriste, şi „Licuricii” globalişti. Pentru toţi aceştia nu Zidul de la Târgovişte, ci Marele Zid Chinezesc ar fi suficient de încăpător.

Prioritate pentru interesele româneşti!

În urmă cu vreo 7-8 ani, F.M.I. era pe dric. Salariaţii îşi făceau bagajele. Atunci au apărut „fraierii”, iar asasinii economici ai F.M.I. au profitat de ocazie. Disperaţi că-şi vor pierde „obiectul muncii”, s-au năpustit asupra prăzii. Au dus la faliment toate ţările pe unde au fost. Exemple (printre altele): Argentina, Ecuador, Ucraina, România! Pentru că nu a făcut „jocurile”, Gaddafi a plătit cu viaţa. Ungurii au trântit uşa în nasul F.M.I.. Au achitat datoria şi le-au închis biroul din Budapesta. Bravo, lor! Noi nu avem cale de întoarcere. Cu asentimentul leprelor autohtone, ne-au „lucrat” bine. Împrumuturile româneşti de la F.M.I. s-au rotit puţin, banii au fost arătaţi „prostimii”, apoi, subtil, au ajuns tot în buzunarul F.M.I., prin băncile străine din ţară. Din împrumut, 80% au primit băncile, restul de 20% s-au volatilizat.  Ăsta-i F.M.I.-ul! Am rămas datori pentru multe generaţii. Singura salvare este ca românii să procedeze precum islandezii care au arestat bancherii şi întreaga cabală, să pună la păstrare în „hotelul statului” – „cu executare”, nu cu suspendare, pe toţi hoţii şi trădătorii de ţară dovediţi, care umblă liberi şi îşi fac mendrele în dauna poporului. Să acorde prioritate intereselor româneşti.

În 1958, Dej i-a scos pe ruşi din ţară. În 2004, Băsescu i-a adus pe americani în ţară şi a transformat România în teritoriu sub ocupaţie străină. Cu ce ne-am ales?, sau, citându-l pe marele şi mereu actualul Constantin Tănase: „ Bine, bine, s-a făcut, dar cu asta ce-am făcut?”  Cine-i de vină? Preşedintele este uşă de biserică? Premierul e „Lacrima Christi?” Parlamentul, Guvernul… Câtă răbdare mai poate avea acest popor?”

Ion Măldărescu

Sursa: Revista ART – EMIS

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii