Cuvânt și iubire

Lucrurile frumoase ne plasează într-un alt spațiu, un fel de Nicăieri al acestei lumi. Nu simțim că ele sunt aici, ci „undeva”… la adevărata lor „adresă”.

Înseamnă, cum s-ar zice, că orice lucru Frumos e o Utopie ce nu e de aici, ci doar își face loc, undeva, pe lumea noastră…

Așa și casa cu mălini înfloriți de la Putna, în tonuri de alb-auriu, scăldați în lumina caldă a amurgului. Da. E aici. Și totuși, e parcă într-un sublim Nicăieri… Un Nicăieri ca o metaforă a unui loc ce nu poate fi găsit pe lume, dar există oriunde în altă parte…!

Nu ne rămâne decât să găsim acel loc de Nicăieri al frumosului.

Pentru că și Dragostea e tot… Nicăieri. Și ce bine că e așa! Altminteri, ar fi trebuit s-o găsim într-un loc precis, în această lume… Ce bine că există un Nicăieri al Dragostei!

Și Dumnezeu e, bineînțeles, tot Nicăieri… Cum să fie El determinat de un loc? Ce bine că suntem înconjurați de acest „Nicăieri” al Lui, ca sa putem întinde mâna în oricare parte după El…!

Frumosul e, deci, ca o ghicitoare, un joc spiritual al Existenței. Dacă vrei să intri în „jocul” lui, trebuie să-l întrebi:

– Frumosule, unde locuiești…?

Și-ți va răspunde și te va provoca:

– Undeva. Într-un loc. Nicăieri. La o casă cu mălini…

Spor la căutat locul de Nicăieri al Frumosului…!

——————————–

 Pr. Iustin T.

 

COLECȚIONAR  DE-AUREOLE  ȘI CASTELAN  AL  LUNII

 

Colecționar de-Aureole și Castelan al Lunii

sunt Gospodar de Ceruri și Faur al Minunii

sub Mângâierea mea crescut-a și Cornul d-Inorog

dar și Grădini de Raiuri – Fulger din loc în loc…

 

născut din Rana Răstignirii – Frate-s al Lui Hristos

căci Rănile-mi de obște  –  Uitarea-n Vis le-a scos :

Petale Roșii – Trandafirii-mi lasă-n Palme…

…ce Lume ? – ce Urgii ? – ce Spaime și ce Faime ?…

 

..mai mult decât un Rege – mai slab ca Grădinar

tânjesc doar după Rodul Lăutei de Scripcar :

în Scrisul de Ursită citit-am Nouă Strună

 

cu Noi Cântări hrănesc – din Stihu-mi – Cetatea noastră Bună…

…cresc – Dimineți de Veci –  Lăstari de Armonie :

cu Dor Lin de Lumină – Povestea mea învie…

 

 

AMURGUL TRIST DE LUME – LĂMÂIE STOARSĂ ÎN CAFEA

 

Amurgul trist de Lume – Lămâie stoarsă în Cafea

n-a auzit de mine : unde e Soarta mea ?

…zgârii Tăiș de Strună :  în Inima Nebună

un dumnezeu pe mine se răzbună…

 

…îmi cad oasele în Cap – din mii de Cimitire

Osânda Ultimă și-a scris – oricare Amintire…

…rod Șobolani – la Spada mea : doar Bale cad în Paie:

Cârtiți Demente – Cartea mea – în Colți cu-Otravă taie…

 

dar Fratele Melancolie din Rănile-mi tot cântă

și mă înalț – fără să cred – pe Munți și Cruce Sfântă :

un Alfabet fără de Grai replămădește-mi Chipul

 

Clepsidrele și-au fost pierdut Sahare de Nisipuri…

…sunt Cavalerul – sfârâind Cenușile-de-Vină

Fluturi – Îngeri Sfioși – suspină Roua Crină…

*

…rugați-vă – Regi de Cristal – la Fiica Lui – Albina :

așa veți mântui – -ntru Har – Popor vuind Lumina !

 

 

ÎNTUNECATUL FAUR 

 

Întunecatul Faur  iscă – trudnic – Scânteia

Focul suì – tiptil – pe Nicovală :

trăsni Ciocanul – Firavă – IDEEA :

Lumini – ca Șobolanii – cotrobăiesc prin Sală…

 

Faur Turbat adună Grâu-Văpaia

o Pâine-Rază ne-a hrănit Odaia :

au năvălit Pizmașii – suflând – din Lumânare

Ultima mea Nădejde : Munții – Minuni de Zare…

 

…stau – cocoșat – sub Întuneric – iar Gândacii

cu Ciòburii Ideii și-au fost umplut toți Sacii :

pe-o Rădăcină – din Bezne Răsărită

 

stă Marea Vrăjitoare – bucătărind Ispită…

…Strigoi de Covălie – Strigoaice Copilandre

mă-ntind – în Veșnicie – pe-un Strat de Salamandre…

…Tandre…

 

 

MLĂȘTINÂND  ȘI OCHI – ȘI SUFLET – TÂRÂTURI  FĂRĂ MĂSURĂ

 

mlăștinând și Ochi – și Suflet – Târâturi-Fără-Măsură

potopit-au și Grădină – Lui Crist pus-au Pumn în Gură :

cred că – astfel – și Heruvi-or umilì

iar Suavi Serafi-în-Floare – pe dată vor răgușì…!

 

Mălură din Vii Celeste – Derbedei de o Parà

Spărgători Lăutei Sfinte – din Broaște ne veți cânta :

Spectatori – Măgarii Lunii – duhnind a Putreziciune

știu s-aplaude orice Răget – și pe-oricare Spurcăciune !

 

…Ramura-cu-Flori –  Regească – intră candid – pe Fereastră

aducând Fulger de Lacuri – precum Pasărea Măiastră :

alungați Amar Trecutul – și dereticați Ospiciul !

 

…să fii Rău – în Lumea Joasă – a ajuns – curat ! – un Viciu !

…nu te mai gândi – Scripcare ! – ci întâmpină Lumine :

Ele-s Dorul – Ele-s Fapta – Cânt Năvalnic – Roura de Crist :  REGINE !

*

…Călător în Șea-Scrisoare

vino Seara – pe Răcoare

și ne cântă – din Izvoare

Cântul Lumii Viitoare !

 

 

SĂTUI DE-ATÂTEA – FĂRĂ NOIMĂ – SEMNE ȘI SEMNALE

 

sătui de-atâtea – Fără Noimă – Semne și Semnale

Ființa ne-o-ndreptăm spre Sunete  Astrale

spre Balul Stelelor – valsând pe Ritmuri Vesperale

spre Turnul Ceasului Celestei Catedrale !

 

…Pribeagul pripășit – Acolo – -ntre Văpăi

smerit – din Traistă-și scoate Cânturi (Clăi !)

și le așează – delicat și-nfricoșat – pe Strune

să-i fie scrisă și Lăuta-n Focul-Cel-De-Rune…

 

…din Centrul Empireic – spre Ne-Margini

s-a fost pornit o Horă-Fără-Pagini :

e-o Carte – doar – dar Lumile-n-Paragini

 

de Litere nu au nevoie : Zei-Imagini

din Beznele de Jos – se tot ridică

spre Vuietul-de-Orgă – ce n-abdică  !

*

…Heralzi vestesc de câte ori Crist-Organistul

ne schimbă Cântecul – deci înflorește Visul :

nici Lăutarul n-a-mpietrit Lăuta-i – sub Bărbie

ci cântă Cântecul care rodește Stele-n Glie !

 

 

HAIDUCUL

 

El e Haiduc de Spiță Veche

(Femeie rabdă doar din Toane…) :

sar – mii – Bogați – loviți de Streche

când îi înghesuie-n Bulboană

 

Averi nu strânge – Bani împarte

la cei Sărmani și fără Parte :

la Moara Veche-și face veacul

alăturându-și tot Săracul

 

Domnia Țării – tremurândă

(…Străină – Rea – Tare Flămândă !)

dă Aur la-Arbănași – Sodom

Pòteri să-l pună sub Osândă !

…dar el Nălucă-i ! – …nu e Om…

 

năprasnic – lovi Curțile chiar Ieri

dar n-a făcut-o pentru Fală :

El sparge Cheful la Boieri

dând lăcomìi pe Nicovală…!

 

…așa va fi – în veac – Haiducul

doborâtor de-Obraznici Vulpi :

Umili Pălmași de-i legi și-i scuipi

ți-arată  – El – Temei : BUTUCUL…

 

…venit-au – iar – Vremi de Bejènii

striviți suntem – iar – de Vedènii :

ne-au potopit Străini – Viclènii

omoară-n noi Duh de Ectènii…

 

…Popor Sărac – născut Colinzi

arând Pământul din Oglinzi

își tot visează Dumnezeul

de pe Pământ – iar nu din Grinzi :

Credința-i luminează Greul…

 

Colò – -n Pădure și pe Munte

își joacă Murgul – iar – Haiducul

cu-Aureolă – iar – pe Frunte !

…tăiem Ciocoilor – Surtucul !

 

 

LITERA ”A” SE ROTEȘTE – ÎN JURUL LITEREI ”A”

 

Litera ”a” se rotește – în

jurul Literei

”a” – cu o Viteză

Superluminică – și numai

așa – Ochiul meu – lenevos – poate zări

citi – Chipul și Așezarea

FIXĂ – a literei

”a”

 

Litera ”b” se rotește – în

jurul Literei ”b” – cu o Viteză

Superluminică – și numai

așa – Ochiul meu – lenevos – poate zări

citi – Chipul și Așezarea

FIXĂ – a literei

”b”…

 

…și tot așa se întâmplă cu

toate Literele – din

toate Cărțile Lumii – și tot așa se

dezlănțuie Vitezele

Superluminice – ale tuturor

Lucrurilor – pentru ca toate

Lucrurile – din toate

Lumile – pe care Ochiul

meu – lenevos – le zărește – sau

măcar le intuiește-bănuiește – să se

prezinte – nouă și

Ochiului nostru – mult-lăfăit – în

Poziție de Drepți și cu Mâna la

Cozoroc – deci

FIXE…

 

…asta – până când Ochiul nostru – lenevos – și

întreagă – Ființa noastră – se vor

trezi – de-adevăratelea – și-și vor ieși din

Fire –  da-da  – ce mai încolo și-ncoace : VOR

ÎNNEBUNI !– de

Ciudă – ori din

Orgoliu – și se vor

repezi – cu aceeași Viteză

Superluminică – se vor

năpusti – pe

urmele tuturor

Literelor – asupra și după toate

Lucrurile Lumilor – Infinitelor

Lumi – amestecându-le-ntre

Ele – și

făcându-le Cunoștință – Unele cu

Altele – într-o Apoteoză a lui

UNU-ARMONIA SUPREMĂ :

DESĂVÂRȘIT – ÎNȚELEGEREA !

 

 

CĂTRE MIHAI SIN PĂTRAȘCU-VODĂ

 

Mihai sin Pătrașcu-Vodă – un Viteaz între Viteji

a murit când  –  toți românii  – de mult nu mai erau treji !

nici Opincă – nici Vlădică – nici Boieri (în Mâini cu Fier…)

n-au vegheat ca să nu cadă Capul Lui de Cavaler !

 

El unit-a toți Românii – nu spre Viață – ci spre Somn

și – de-atunci – ne rugăm Cristul să ne dea – iarăși – un Domn :

Domnul-Dumnezeu-de-Seară – și Pribeag pe-acest Pământ

să ne lumineze Calea – și spre Munți – și spre Mormânt !

 

un Domn-Dumnezeu-de-Seară – dar Zorind – din nou – spre DACI :

Uriași în Duh și-n Suflet  (…doar la Străchini – mai Săraci…)

cari să smulgă Dimineața – pentru veci – din Ceți și Crengi

 

să ne-aducă – iar – spre Tronuri :  un Popor Măreț – de Regi !

…hai și-ntoarnă-te spre Patrii – SFÂNTULE IZVOR – MIHAIE

ca să iști – în Duhul nostru – iarăși – o Năvală de Pâraie !

 

 

GRAFICE

 

am făcut – ieri (…chiar dacă sunt cel mai

infect desenator al

Lumilor…) – un grafic cu Starea

Sufletului : a ieșit ceva

cumplit de

Frământat – Forfotitor și

Grotesc – cu mult mai

cumplit decât Starea

Vremii : Aiuritoare Turbulențe la

Prova și la

Pupa – Furtuni

Meteorice – Valuri Tsunami cât

Două Empireuri Etajat-Reunificate – apoi – iar

Secetă – Macabră și

Sordidă – și – din nou – Cutremure

Apocaliptice – și Uragane

Supragalactice – și…

 

…scărpinându-mă după

Urechea Dreaptă – am trântit – deodată

Totul – pe Masă (…așa

Neterminat cum era…) – și – brusc – m-am

apucat să

trăiesc… : aseptic

septic  –  abulic

bulic… – …cum se

nimerește… – …dar

Teribil de Entuziast și

Incredibil de Intens – de se

Întreabă și se Cutremură de Propriile

Întrebări – toate

Galaxiile din

Proximitatea Freneziilor mele

Demente – și extrem de

Sincere – în Desfășurarea lor

Ritualico-Bacanală…

 

…de atunci – și Starea

Vremii – și Starea

Sufletului – au suferit

Grave  Îmbunătățiri

Reale !

 

-…plus că am lăsat naibii toate

Graficele – DEFINITIV ! – …le-am lăsat în seama

Maimuțelor – Batracienilor și

Saurienilor…

 

 

GAFA

 

Doamne – dacă Te vei mai apuca să

faci Lumi – te rog mult să nu mai

repeți Greșeala… – …știi Tu… – …cu Blestemata Aceea de

Zi a Șasea…: ”Facerea Omului”…hmmm…

 

Read More »

„Cum, sus, în pisc, ne-nlănţuie sărutul/

      ori în prăpăstii oarbe ne scufundă,/

      nu ştim de strânge-n cupa lui rotundă/

      sfârşitul unui cer sau începutul.”

              (Radu Demetrescu Gyr)

 

 

   Autoritatea phillokalyco – sofianică este singura valoare supremă a Omului ales, creştin care se pogoară din Autoritatea divină absolută – Dumnezeu.

   Autoritatea phillokalyco – sofianică se configurează în comuniunea întru Dumnezeu – Neam – Omenire ca Adevăr-Iubire-Libertate-Dreptate-Jertfă-Înviere.

 

   Autoritatea phillokalyco – sofianică este întruparea unei personalităţii elitiste într-o persoană hărăzită de Dumnezeu cu supradaruri, cu supra pogorâri de har, cu supra scânteieri de geniu, într-un domeniu în care se formează, se asumă, se defineşte, se redefineşte, se însumă, se dăruieşte, jertfiindu-se precum, „pâinea cea de toate zilele”, lumii materiale în general, sau asemeni „pâinii celei spre fiinţă” – izvorul naturii alese spirituale.

   Persoana, personalitatea, devine deofiinţă cu Neamul său din care fiinţează numai prin autoritatea misticii dăruirii sale, pentru ca odată consacrată vocaţiei, misiunii şi slujirii sale întru Dumnezeu şi Neam, să se răsfrângă pururea şi asupra omenirii.

   Comuniunea cu energiile divine deschide infinitul dincolo de cunoaştere, în Iubire.

   Autoritatea în sine, prin sine şi întru sine este geniul creator, formator, novator, reformator, universal care îşi sprijină cupola erudiţiei sale pe stâlpul dreptei credinţe şi temelia moralei creştine, răsfrângând Frumuseţea ce Se pogoară din Izvorul ei – Dumnezeu, peste mireasma sufletului Omului ales cu aura porfirei fillokalyce.

 

   Fillo+kallos, semnifică “iubirea de frumos”, kallos fiind deopotrivă şi bine şi frumos.

 

   Binele înfrumuseţat în veşmântul smereniei aprinde sublimul serafic al sufletului.

   Marele Dascăl şi Sfânt Ioan Scărarul afirma că: „Smerenia este mântuirea.”

   Smerenia este un suiş mistic al cărui vârf se înalţă ca un pisc sublim al suferinţei, peste care Dumnezeu revărsă frumuseţea harului Său, aşa cum inspirat mărturisea eroul martir Virgil Maxim: „Prin fiecare din cei ce acceptă jertfa supremă, Neamul urcă o nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Imn pentru Crucea purtată, Ed. Antim, Bucureşti, 2002)

 

   Smerenia şi Dragostea îl aduc pe creştinul ortodox „predestinat” la aceeaşi identitate, atingând Frumuseţea, care te face liber, adică Autoritatea phillokalycă întru purpura ei serafică Sofianismul, ce pecetluieşte Omul cu o mistică iconică, depăşind logica structuralistă, eclipsând dialectica antagonistă dintre materie şi spirit, dintre trup şi suflet, generând o logică holistă promovată de lumina sofianică.

 

 Autoritatea phillokalyco – sofianică este identitatea frumuseţii noastre milenare creştin- ortodoxe spirituale.

 

   Autorităţile phillokalyco-sofianice fiinţează numai în Vatra Naţiunii creştin – ortodoxe, respectiv în Sinodul Bisericii, Sânul Culturii, Areopagul Academiei şi niciodată în Statul anaţional, tocmai de aceea sunt permanent persecutate, prigonite.

   Doctorul, profesorul, ctitorul, savantul de talie mondială Străinu Cercel, precum toate marile noastre valori supreme naţional-universale din toate timpurile, pot fi prigonite, pot fi persecutate, pot fi alungate de oligarhia politică, de camarila infantilităţii raţionale, dar niciodată uzurpate de nimeni, din suveranitatea şi suzeranitatea autorităţii lor phillokalyco-sofianice ce va transcende pururea.

• Cine programează misterios, cine ordonă bezmetic procesul/ complotul de defăimare, de profanare, de dezbinare al marilor Români creştini?

• Nihiliştii de aici? Cei de dincolo? Sau aceştia împreună cu ceilalţi?

 

• Ce forme ia durerea savantului Străinu Cercel, când „piticii politici” din tagma lui care-va-să-zică: „Dandanache – Trahanache”, refuză sfaturile sale înţelepte în a urma calea cea dreaptă, cea sigură a salvării oamenilor suferinzi?

   Dumnezeu străbate cu lucrarea Atotbunătăţii inimii Sale sufletul celor Aleşi.

 

Autoritatea phillokalyco-sofianică a Doctorului Străinu Cercel se răsfrânge în aria creaţiei sale: catehetic, parenetic, moralizator, mistagogic, soteriologic şi profetic.

   Nu de moarte ne este frică nouă Dacoromânilor nemuritori, ci de putreziciune, care este cea mai mare dezbinare.

——————————————————

 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Iată, mai jos, o profesoară de limba română care a uns cu Mir viața noastră. Ne-a făcut – pe mine și pe alții – să iubim literatura, poezia, eseurile, să încercăm să prindem „în chingi lumea”, cum îi plăcea să spună… Cu doamna Teodora Bentz, de la CNAIC Focșani, am avut sentimentul că lumea e mult mai largă, mai nobilă și mai plină de Idei. Că Grația există, și că facem parte din Ea…

Acești oameni sunt purtători de Mir în viața noastră. Ne-au uns sufletul cu ideile, cu frumosul, cu Adevărul. Tot ceea ce suntem, suntem și datorită lor. Și cine știe cum Dumnezeu i-a trimis în calea noastră, ca să ne facă mai dornici de El, ca să căutăm lucruri înalte și veșnice? Cu siguranță literatura e un „pretext” nobil de a descoperi această Grație a Lumii…

Așa că îți mulțumesc, Doamne, că am ajuns călugăr, prin purtătorii tăi de Mir în viața mea! Un Mir care văd că nu se termină niciodată…

La Mulți Ani femeilor Mironosițe și oamenilor care au uns cu Mir viața noastră!

————————

Pr. Iustin T.

3 mai 2020

De ce nu ne „lipsește” viața pe care n-am apucat s-o trăim…? Timpul pe care n-am apucat sa-l cuprindem, cu tot cu lucrurile care erau de făcut…? De ce nu ne lipsește „restul” vieții noastre?

     Pentru că, într-un fel minunat, noi ne exersăm Întregul vieții noastre de fiecare dată! În fiecare din părțile Ei, din zilele Ei. E un alt fel de-a spune că „restul” vieții e aici cu noi… Și nu avem pentru ce să ne gândim cu angoasă la bătrânețe. Fiindcă noi, și mai departe, când vom fi „bătrâni”, vom continua să exersăm Întregul vieții și atunci. Poate Întregul va încăpea în noi altfel, dar, oricum, îl vom scoate afară și-l vom exprima în fiecare din acele zile. Vom pune toată viața noastră în micile gesturi, în micile treburi, în micile gânduri… Și toate, toate, vor fi o arătare a Întregului vieții noastre.

     Și, bineînțeles, trăim de fiecare dată acest Întreg înaintea Domnului. Ora în care citim o carte e Întregul vieții noastre exprimat în acea oră… Și ora în care muncim sau lucram ceva exprimă parcă tot lucrul vieții noastre. Și ora când trebuie să luăm de mână un copil e toata viața noastră exprimată într-o plimbare. Nu ne lipsește ceva. Căci suntem aici, cu tot ce suntem, înaintea Domnului.

     Dar păcatele? Dar greșelile vieții noastre –  făcute aseară, alaltăieri, acum 2 luni sau acum 10 ani…? Oare ele nu conțineau „toată” viața noastră? Oare parcă atunci când le-am făcut, nu ne-am pierdut „toată” viața noastră în exprimarea lor…? Ba da. Dar, într-un fel minunat, asta înseamnă că avem să ne luăm „toată” viața înapoi de pe urma lor…! Din moment ce am pierdut-o, parcă, pe „toată”, nu ne rămâne decât s-o recuperăm pe „toată”! Și asta e frumusețea pocăinței! Am pierdut viața noastră înaintea Domnului de atâtea ori. Și ce știm cel mai bine, fiecare dintre noi, e cum am pierdut-o recent, ultima dată… De aceea știm că înaintea noastră e momentul de recuperare a Întregului vieții noastre.

     E minunat să știi, să crezi că ora dinaintea ta e ora în care-ti vei lua înapoi toate pierderile vieții tale! Cu viața pierdută cu tot. Că vei primi înapoi zilele greșite ale vieții tale, că nu-ți va mai rămâne decât sa-ti reiei Întregul vieții tale, totalitatea vieții tale într-un ceas al dup-amiezii.

     Iar asta, dragilor, înseamnă ca-ti poți trăi viața toată intr-o după-amiază! Că nu te opreste nimic sa-ti exprimi toată viața ta în 2-3 ore în sufrageria ta. Sau în bucătăria ta. Sau – când om avea voie să umblăm din nou – pe aleea ce trece pe la locuința ta…

     Acum suntem strâmtorati de această criză. Pe dinafară. Nu avem voie să ieșim, să muncim, poate, să facem prea multe… Dar în restrângerea asta a vieții noastre – nimic nu ne oprește să ne exprimăm, cumva, „toată” viața noastră aici. Să fim tot ceea ce suntem înaintea Domnului. Cu o carte sau ceva de lucru în mână, trebuind să stăm în picioare sau pe scaun, prin bucătărie sau la fereastră, ca bătrâna din tabloul de mai jos… Căci tablourile astea frumoase, meditative, impresioniste sau altfel – nu sunt decât invitații să învățăm să stăm înaintea Domnului, cu o grație și cu o smerenie anume… Să știm să exersăm Întregul vieții noastre în ipostazele zilnice ale noastre.

     Așa că, dragi necunoscuți ai Domnului, avem acces nebănuit la totalitatea vieții noastre. La ceea ce înseamnă Întregul vieții noastre! Crizele din afară, constrângerile, nu pot modifica legile vieții dinăuntru. Cu ele ne putem socoti, dar, cumva, tot pe „dinafară” (dacă vrem să o facem). Căci așa ne-a lăsat Domnul fericirea asta, ca ceea ce ne-a luat lumea să nu poată însemna o pierdere a vieții noastre. Pe ea numai noi o putem pierde. Și, fiindcă o putem pierde, o putem recupera, pe toată. Într-un ceas de așezare smerită înaintea Domnului. Și de pocăință.

     O, ce frumoasă e pocăința…! Nu e despre pedeapsă. Deloc. E doar despre a ști să stai înaintea unei ferestre…. Și despre a trăi întreaga viață. În fiecare din momentele ei.

     Fie să nu ne lipsească nimic!

————————

     Pr. Iustin T.

Și de ce…?

Păi, mai întâi, să jubilam în inima noastră că sunt anumite lucruri care nu se întreabă!… Care nu se pot intreba. Fiindcă întrebarea însăși face parte din nerostitul Răspuns…

Or întrebarea „cine sunt eu?” asta încearcă. Sa stabilească o legătură între faptul de a exista („sunt”) și eu. Ce treaba are starea de „a fi” cu mine? Ce are a face Ființa cu „eu”.

În fapt, e ca și cum am întreba Existența: „Ce treabă ai tu cu mine?”.

O, fie și numai din asta, am atins coarda Iubirii…! Va închipuiți ce ar „raspunde” Iubirea la așa ceva? Fiindcă noi, în acea clipă, O întrebăm pe Ea: „De ce nu ești doar impersonală? De ce Te interesează să exiști și ca… persoana mea?!”

Atunci, dragi prieteni, am intrat în lumea minunată a Răspunsului. Fiindcă doar am formulat altfel…

Iar în starea asta, nici nu mai vrem răspuns. Vrem doar să fim lăsați să nu mai plecăm niciodată de aici! Căci unde să „plecăm” de la Originea noastră?

Așa că de câte ori avem mari-mari întrebări, întrebări din acelea „imposibile”, să le (re)formulăm în așa fel încât să ni se răspundă… Să nu poată decât să ni se răspundă.

Așadar, să intrăm în dialog cu Dragostea:

– „Spune-mi Tu, cine sunt eu?”

Ca s-auzim cum se răsucește spre noi:

– „O, ce n-aș putea Eu fi…!”

Să ne fie destul. Să ne fie cu prisos.

——————————-

Iustin T., 26 aprilie 2020

PRIN LENTILA IUBIRII…

 

„Să nu credeți nimic despre voi…

să nu spuneți, încă, nimic…”,

– a zis Domnul –

„dacă voiti să fiți

desăvârșiti.

 

Căci nu știți…

 

pân’ n-ati văzut cu Ochii

cu care sunteți priviți.

 

pân’ n-ati priceput cu Mintea

cu care sunteți gândiți.

 

pân’ nu v-ati iubit cu Inima

cu care sunteți iubiți.

 

Pân-atunci, dragilor,

să nu credeți, încă, nimic

despre voi

să nu spuneți că știți

 

totul e, dar…

să nadajduiti”.

 

——————————-

Iustin T., 23 aprilie 2020