24 Apr
2018

Heidi SIMON: Aura

Cămăruţa mea de studentă este mică cât un purice şi atârnă peste trei etaje ale unui bloc curăţel şi multicolor, ca şi cuburile ce alcătuiesc un joc din copilărie. Vreau să spun că odăiţa mea s-a cocoţat tocmai la mansardă, iar în aceasta constă avantajul ei: deschid fereastra de mărimea unui ochi şi privesc drept în faţa reclamelor luminoase ale cinematografului Patria, care-mi clipesc un „vino-coace, ademenitor. Sunt gata la orice oră să fac o săritură până acolo. Din locul meu de la înălţime pot descifra şi titlul filmului care mă cheamă. Şi de multe ori mă las dusă. Însă acum părăsesc poziţia de observare şi mă întorc la canapeaua mea unde am răspândit cărţile, care îşi aşteaptă rândul pentru citite, chiar învăţate…

Eu sunt o studentă norocoasă, fiindcă nu învăţ din simpla obligaţie de „a trece” un examen. La mine cititul şi învăţatul constituie împletirea plăcutului cu utilul, şi invers. De pildă, citesc un roman de Dostoievski ca să-l studiez, să-l analizez. Dar în acelaşi timp descopăr adevărata frumuseţe şi profunzime a creaţiei şi a simţirii profunde. Realizez splendoarea cuvântului, a frazei înţelepte şi mă cufund tot mai adânc în meandrele sufletului omenesc, urmând pas cu pas gândirea analitică a autorului-psiholog.

Sunt din ce în ce mai hotărâtă să pregătesc lucrarea mea de diplomă pe o temă legată de opera lui Dostoievski. Profesorul de literatură clasică mă sprijină şi mă încurajează. Evident că mai am destul timp de a lua o hotărâre definitivă. Dar în adâncul sufletului eu deja ştiu că zarurile sunt aruncate.

Şi prietena mea Aura, care mă cunoaşte bine, spune că este convinsă că eu nu mă voi retrage de la această hotărâre. Ştiu că ţine la mine, în cei trei ani de prietenie constantă nu ne-am dezamăgit una pe cealaltă nici măcar cu un gând. Dar îi place să mă tachineze cu fel de fel de apelative şi glume, care de obicei mi se potrivesc. Ea are dreptate, este deşteaptă, practică, are spirit de observaţie şi o minte ascuţită brici. Eu sunt mai domoală, mai ruşinoasă, văd numai partea frumoasă a lucrurilor. Aura este admiratoarea lui Cehov şi de pe acum este clar pentru amândouă că va pregăti o lucrare bună despre opera acestuia. Satira caustică, râsul din tristeţe, hazul de necaz, iată ce o caracterizează pe prietena mea. Iar eu, eu rămân cu Dostoievski, cu Lermontov, cu Puşkin. Fiecare dintre noi îşi depune sufletul pe piatră care i se potriveşte. Ce avem noi două în comun? Văzut de afară, cam nimic. Dar privind din aproapiere, ochi în ochi, avem aceeaşi inimă. Gândeam diferit, dar simţeam la fel.

Ea îmi spune:

- Tocilară provincială, ţi-e frică s-o ştergi şi tu de la un curs? Hai să facem noi două o plimbare în Cişmigiu, pe unde trec băieţii în drum spre bibliotecă. Chiar nu te interesează?

- Ba mă interesează, am spus eu că nu? Numai că îi găsesc ceva mai târziu la bibliotecă fără să lipsesc de la cursuri.

- Gagico, eşti o fraieră fără pereche! În Cişmigiu este romantic, iar la bibliotecă îţi trece pofta de atâta miros de şoareci!

După câteva minute o regăsesc pe Aura la curs, stând cuminte în bancă lângă mine

- M-ai nenorocit măi, provincialo! De când sunt colega ta de bancă mi s-a lipit fundul de scaun.

- Taci din gură şi ascultă ce spune lectorul!

- Încă doi ani şi scap de tine!

Read More »

24 Apr
2018

Harry ROSS: Aforisme

Cornul abundenței se

se revarsă   arar, căci nu oricui i se cuvine așa  un dar.

*

De când se tot vorbește de război, ai impresia că ți-a și  intrat în casă cu mare tărăboi.

*

Adevărul e un personaj care veșnic rătăcește. Dar după multe căutări, el totuși se ivește.

*

Certuri și împăcări – iată scurta istorie a multor familii, trecute prin felurite încercări.

*

Știința e al medicului, iar suferințele ale omului.

*

Timpul pierdut de omenire se ridică zilnic la câteva miliarde de ore.

Cine  contabilizează oare aceste pagube enorme?

*

Trăznetele umane sunt pe măsura  revoltelor blocate.

*

Sărbătorile sunt  un plus, menite  tihnei  și meselor  îmbelșugate pentru cei de rând,  în onoarea Celui de sus.

*

Tot ce-i  nou în iubire estre partenera sau partenerul.

*

Martirul scriitor rus Lev Tolstoi a avut o rătăcire, fugind de acasă cu o bicicletă. A fost recuperat într-o gară în condiții de pace și fără război.

*

Prima zi de viață a copilului  cu țipete și urlete este și primul antrenament pentru anii de mai târziu.

Din cele mai vechi timpuri, oamenii se războiau pentru avere, putere și chiar pentru o muiere.

*

Trecem în viață prin  zeci de mii de zile și ne poticnim  tocmai la ultima, o scârnăvie, fără ochi și gură, pe scurt, e moartea pură.

*

Prea multă liniște nu strică, dar te adoarme.

*

Întâi, viața te roade,  apoi când în fine, ți-e  bine,  te  demolează.

*

Orice minune trezește o întrebare, fie că e vorba de  boacănă sau  de un val de iubire.

*

Cei mici au pupici și lipici.

*

În vremea nazismului, evreii strânși în lagăre de exterminare, se  zbăteau între viață și moarte, dar n-aveau nici o scăpare.

*

Mireasa și mirele, un cuplu de poveste, pleacă fericiți pe drumul vieții; dar cuprinși de uimire se opresc  o noapte pentru  o lungă iubire.

*

.

Mărimile de orice fel sunt prețioși, orgolioși, dar nu prea generoși.

*

Scriitorul e un magician; dintr-un subiect banal face un strălucit roman.

—————————

Harry ROSS

Israel

24 aprilie, 2018


24 Apr
2018

Adrian BOTEZ: Sfântul Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruință

 

…LA MULTI, SĂNĂTOŞI, SENINI ŞI RODNICI ANI! – de Ziua Patronului-OŞTEAN, Sfântul şi Măritul Mare Mucenic GHEORGHE, purtătorul de biruinţă!

Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE a fost, întâi, trăitor pământesc, în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni.

Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE, cel care, apoi, a cuvântat către împărat: „<<Până când, o, împărate şi voi domni şi sfetnici, care, fiind rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce îi prigoniţi şi chinuiţi pe creştini prin a voastră păgânătate silind pe aceia, care au învăţat a ţine bine sfânta credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei. Deci, nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să învăţaţi dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă, nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!>>

De nişte cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe şi de îndrăzneala lui cea neaşteptată minunându-se toţi, şi-au întors ochii către împărat vrând să audă ce va răspunde la aceste vorbe. Iar împăratul, ca un ieşit din minţi sau ca un asurzit de tunet, şedea tăcând, înăbuşind în sine pornirea de mânie. Apoi a făcut semn unuia din cei ce şedeau cu el, prieten al său, cu numele Magnenţie, cu dregătoria antipat, ca să răspundă lui Gheorghe. Iar Magnenţie, chemând la sine mai aproape pe sfânt, i-a zis: “Cine te-a îndemnat la o atât de mare îndrăzneală şi grăire?” Răspuns-a sfântul: “Adevărul!” Magnenţie i-a zis: “Care este adevărul acela?” Răspuns-a Gheorghe: “ADEVĂRUL ESTE ÎNSUŞI HRISTOS, CEL PRIGONIT DE VOI”. Zis-a Magnenţie: “Dar şi tu eşti creştin?” A răspuns Sfântul Gheorghe: “Sunt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, ŞI SPRE EL NĂDĂJDUIND, ÎN MIJLOCUL VOSTRU AM STAT DE VOIA MEA, CA SĂ MĂRTURISESC PENTRU ADEVĂR”.

Sfântul Mare Mucenic GHEORGHE, cel care, „neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos”. Lăsându-se (întru Revelarea şi Slava Făcătorului şi Des-Făcătorului Lumii şi Omului-în-Trup, HRISTOS-DUMNEZEU!), decapitat, ca să ia pildă noroadele lumii de NECESITATEA MARTIRIULUI, SPRE A FI VREDNIC OMUL-ÎN-TRUP, DE A SE RE-ÎNDUMNEZEI!!!

Să ne dea HRISTOS-DUMNEZEU, şi nouă, neclintită  puterea Sfântului Său Oştean GHEORGHE, de a crede în HRISTOS-DUMNEZEU, deci în DREAPTA CALE-ADEVĂR-VIAŢA ADEVĂRATĂ, şi a-L mărturisi pe HRISTOS-DUMNEZEU, fără teamă şi ascunziş, spre a dobândi, şi noi, dimpreună cu el,  Împărăţia Cerurilor, în adevărata Lumină!

…Multă, multă sănătate, TUTUROR!

Doamne,-ajută-ne, ocroteşte-ne şi ne călăuzeşte, înspre Sfântă Lumina Ta!
Vă îmbrăţişează cu, mereu, aceeaşi admirativă preţuire şi caldă prietenie, frăţie întru Duh.

——————–
Adrian BOTEZ

Adjud, 23 Aprilie 2018

23 Apr
2018

Ben TODICĂ: Limba, Cuvântul şi Sufletul

Recent,  am avut un argument într-un interviu, unde am afirmat că limba română este mult mai sofisticată, mai bogată şi conectată spiritual şi artistic la natura şi creaţia sa divină decât actuala limbă engleză. Suna şocant, dintr-o dată, când observam că engleza e limba care domină întreaga manifestare politică şi economică mondială. Intervievatorii au început să râdă şi să-i apere pe englezi, şi pe bun drept îşi apărau integritatea postului şi emisiunii lor, percepţia curentă a lumii şi a stăpânitorilor. “Da, în limba ta, totul sună cald, plăcut, dulce! E prima voce auzită,  vocea mamei.” Evident, englezul controlează massmedia şi piaţa de distribuire a culturii. Cultura este dimensiunea prin care comunicăm, însă asta nu certifică valoarea şi definiţia în scris şi vorbire a limbii lor. Limba e pensula prin care pictăm lumea şi cine suntem, este instrumentul de măsură al nivelului  puterii de exprimare a inteligenţei şi înţelepciunii omului, curent folosită. Este un lucru să punctezi cu un deget pielea opoziţiei şi un altul să-i masezi întreaga piele cu amândouă palmele.

Limba română este la origine o limbă precisă, clară fonetic şi logic, natural cursivă, fără tricuri şi capcane gramaticale dezvoltate de-a lungul vremurilor din necesităţi sau ignoranţa şi îngâmfarea timpurilor, a forţelor administrative locale de limbă engleză care, de la Shakespeare încoace a sărăcit în cuvinte prin nefolosire şi, treptat scoaterea din uz. Fenomen care acţionează azi cu viteză uimitoare şi asupra limbii române. Vina este a trăirii intense, rapide şi violente prin care trece expansiunea teritorială, economică şi tehnologică a unui imperiu. Oricare ar fi el, european, rus, chinez sau american etc.

Venind din România, unde am fost educat să folosesc o formulă de introducere bazată pe maniera şi construcţia unei imagini largi şi frumos colorate de exprimare, am eşuat în multe locuri datorită vitezei mari a timpului în afaceri, unde pe şef îl interesează direct cine eşti şi ce poţi face, fără flori şi floricele, gunoaie de fapt, prin care stăpânul nu vrea să se impiedice. În loc să te explici printr-o frază de trei rânduri, o faci acum eliminând cuvintele, reducând fraza la şase centimetri, omorând astfel rezoluţia limbii. Capitalistul nu are nevoie de sofisticări şi elevări gramaticale şi frazale pline de cuvinte alese. Cu el trebuie să fii scurt şi direct pentru că el e grăbit şi nu are timp de palavrageală, punctuaţie şi semne gramaticale. El este interesat doar de ideea ta şi ce eşti tu capabil să faci. Nu este interesat de tablourile pictate de tine, tablouri necesare în schimb în Franţa sau Italia, să zicem.

Descoperind asta la prima mână, m-a dus la concluzia că limba lor directă şi cu fonetica pocită, scriind una şi citind alta, m-a dus cu gândul la Ceauşescu, care era peltic şi dacă ar fi fost un dictator bogat şi îngâmfat, ne-ar fi obligat până la urmă pe toţi să pronunţăm cuvintele româneşti peltic, deci să ne schimonosim şi noi limba, să schimbăm sunetele fonetic a combinaţiilor de litere în cuvânt, tot c-am aşa cum o fac englezii azi. Deci, schimonosind o limbă latina clară şi logică, bine conturată şi ancorată poetic într-un dialect schimonosit, chiar comic pe ici, pe colo de către un îngâmfat şi îmbuibat din istorie în ciuda celor care îi admiră pentru cuceririle şi comorile furate, fără să mai amintesc sutele de culturi exterminate de-a lungul sutelor de ani de expansiune.

Revin; deci, limba engleză vorbită azi este o limbă săracă şi violentă datorită evenimentelor prin care a trecut, în comparaţie cu limba română care, fiind aşezată, a evoluat la şes şi la munte, crescând în rezoluţie (vezi exemplul lui Proust, care descrie sâmburele de măr în zece pagini sau descrierile lui Sadoveanu etc.) prin împletirea omului cu mediul înconjurător, climat, vieţuitoare şi fenomenele lui, generând cuvinte noi pentru a le descrie cu o mai înaltă acurateţe, alcătuind fraze, dansând şi construind sufleteşte, explicând mai adânc înţelesul vieţii şi al Creaţiei Divine.

Nu sunt un academic în materie şi nu servesc nici o forţă operativă, care controlează şi conduce lumea decât libera mea curiozitate şi experienţă, trecând prin această viaţă şi lume, în care am avut prilejul şi privilegiul să mă nasc, s-o simt şi să ajung la concluzia că forţele care coordonează şi folosesc o naţiune şi resursele ei, îi hotărăsc identitatea şi destinul.

Azi, România trece printr-un proces, prin care este posibil curând să devină o astfel de naţiune, cu o limbă simplificată, hibridă, schimonosită precum engleza (scrii una şi pronunţi alta). Toţi vor excitare directă. A umbla după fulgere, a fi direct trănit sau lovit în cap, fără urmări pentru îmbogăţire şi implinire a experienţei nu e calea. Filme pline de violenţă şi sex; fără poezie, direct ploaie fără înnorare, întunecare directă fără soare.

Eu ştiu că poţi filozofa în jurul acestei idei şi mă poţi combate, însă şi reversul e posibil.

Mi s-a reproşat că iubesc limba română şi o înalţ pentru că m-am născut în ea şi am supt ţâţa mamei sub cuvintele ei. Am să vă explic că nu aveţi dreptate. Când eu m-am născut, mama era supărată, nu vorbea pentru că era foamete şi întuneric. Se sculau cu noaptea în cap şi plecau la munca câmpului, unde mă lăsau în iarba de sub nuc, în grija câinelui. Amândoi părinţii mei erau orfani, iar mama mai avea trei fraţi mai mici de îngrijit. De toţi erau şapte orfani. Comuniştii au colectivizat şi le-au luat totul, vaca, porcul, trei găini şi-un caine. Sărăcie groaznică! Tata a fost obligat să plece din Iezer în Banat, la minele de fier şi uraniu. Când am ajuns de vremea grădiniţei şi a şcolii, nu am ştiut că am limbă. Am crezut că ne-am născut vorbind şi că trebuie să mergem la şcoală ca să învăţăm anumite lucruri trebuincioase pentru gospodărirea vieţii, să ne facem temele şi să vorbim frumos.

Abia în anul 1979 şi apoi în 1980, când a trebuit să învăţ limba italiană şi engleză, am devenit conştient de limba mea. Învăţându-le şi comparându-le, am devenit interesat să învăţ limba română după carte. Cu prima mea vizită în ţară am mers direct la şcoala generală, la profesoara mea de limba română, doamna Ştefănescu şi i-am cerut cărţile de limba română din clasele 6,7 şi 8. Aceasta a rămas cu gura căscată, întrebându-mă la ce-mi mai foloseşte acum, la 37 de ani. Le vreau pentru mine, ca să mor cu inima împăcată că nu mor fără să-mi cunosc identitatea, fără să ştiu exact cine sunt şi de ce nu-l mai pot găsi în altă ţară pe Eminescu.

În România anilor mei de primară, am trecut prin şcoală ca raţa prin apă. Nu am fost un elev silitor. Am fost interesat doar de joacă şi colindat dealurile Ciudanoviţei, Munţii Aninei şi ai Semenicului. Treceam clasa, mai tot timpul primind un cinci ca să nu rămân repetent, cu cordonul de la reşou în cancelare de la domnul director Sperlea Dorel. Umblam după aia, împreună cu celelalte fete şi băieti, plângând toată ziua cu mâinile roşii şi umflate de bătaie pe pereţii reci de ciment ai frumoase noastre şcoli, care rămâne şi azi împreună cu cinematograful, simbolul Ciudanoviţei copilăriei mele, după care voi tânji până la moarte. Am luat cărţile şi le-am adus în Australia, unde m-am apucat serios să învăţ limba română.

În cursul meu am descoperit măreţia şi înălţimea limbii române, care în drumul ei, drumul unui popor de ţărani, ciobani şi pescari cu fii de ingineri, constructori, doctori, profesori… au contribuit la extinderea vocabularului şi creşterea rezoluţiei în exprimare, simţire şi scriere. În drumul ei prin istorie a acumulat şi împrumutat din toate direcţiile uraganului de-a lungul miilor de ani, din suferinţă, iertare, fericire şi dialog cu Dumnezeu.

Nu mă credeţi? Daţi-mi atunci exemple de poeţi din ultimile două sute de ani, să zicem, care să-l egaleze pe Eminescu sau alţi poeţi şi scriitori români de azi. O să-mi spuneţi că nimeni nu-i egalează pe americani. Nu uitaţi că americanii deţin toate pieţele de desfacere din lume şi prin asta dictează piata, însă cu uşurinţă poţi demola arta şi cultura promovată de ei astăzi ca nivel de clasă literară săracă. Nu mă chinui eu să fac asta aici, pentru că e plin internetul şi librăriile de academici, de profesionişti care o fac.

Azi e la modă engleza datorită forţei economice şi financiare anglo-americane şi nu o spun ca să-I înjosesc pe vorbitori sau nativi, o fac doar ca să vă demonstrez ce limbă frumoasă avem noi românii şi să vă dau mai multă încredere, să o folosiţi în concurenţa culturii şi vieţii, a experienţei de pe pământ şi din astă lume. Doar o singură şansă aveţi şi nu cred că ar trebui să vă supuneţi îngrădirilor puse de cei care dirijează turma spre ţarcul lor. Şi să nu credeţi cumva că limba viitorului omenirii va fi engleza, rusa sau chineza. Imaginati-vă un film cu extratereştri cu cap de pasăre, ciripind semnale digitale care vor reprezenta formule matematice, fizice şi chimice. Da chiar şi fizionomia trupului şi chipului uman va fi combinată prin modificare genetică spre fizicul reptilian pasăre, şarpe, cum se vede pe efigiile ruinelor din Egipt. Sunt păsări azi care trăiesc cu uşurinţă cinci sute de ani – iată o rezolvare a longevităţii prin modificarea ADN-ului.

Ideea globalizării este o altă formă de învârtire în cercuri a istoriei, care va dispărea odată cu moartea gloabelor (iertare pentru că le spun gloabe pentru că suferinţa generată de egoistele lor suflete pe întreg pământul azi, o dovedeşte), care conduc din umbră omenirea. Uniformizarea maselor nu ajută la evoluţia conştiinţei umane şi nici a sufletului. Gândirea omenirii pe sistemul biblic în care funcţionăm azi pe tot pământul sub diferite forme de gândire religioasă nu a ajutat la evoluţia şi trezirea spiritului divin din noi. Dramaturgul Arthur Miller spunea prin 1960 într-un interviu, referindu-se la una din piesele sale de teatru că ne întoarcem în cercuri ca specie umană pentru că nu învăţăm să ne iertăm aproapele. Omul oboseşte prea repede, se plictiseşte de a mai salva şi atunci îţi spune: Lasă-l să se arunce de la etaj, dacă-i prost!  Această renunţare dovedeşte imaturitate, o treaptă mai puţin în evoluţia sufletului spre cer pe care nu o poţi trece până când nu perseverezi şi devii absolut – IERTAREA ABSOLUTĂ.

———————————-

BEN TODICĂ

22 Aprilie, 2018 Australia

23 Apr
2018

Dan Horațiu POPESCU: Insula lui Prospero (1)

Însemnare scurtă foarte a călătoriii mele în Corfu pre urmele măiestrului Diurel (I)

 

În Corfu toate pisicile sunt slabe. Se preling pe lângă roţile vreunei maşini sau se răsfaţă pe capota alteia, în serile care eliberează oraşul de căldura năucitoare din timpul zilei. Pentru că uneori marea nu face nimic, se mulţumeşte numai să sfideze ţărmul stâncos, – pe care au răsărit casele, oamenii şi chiparoşii –, cu albastrul ei nesimţitor şi pur. Nu trimite nici măcar gândul unei adieri, iar cei mai norocoşi rămân, de bună seamă, cei care, adăstând pe pietre, se lasă împroşcaţi de valurile stârnite în urma unei şalupe sau a feribotului ce leagă insula cu Brindisi, cu Ragusa sau cu cetatea Sfântului Marcu.

Adevărul e că leul veneţian mai ţine încă în ghearele sale bucăţi din trupul îmbibat cu arome al oraşului. În perimetrul marcat de vechea fortăreaţă, de promontoriul pe care se află Centrul Cultural Ionian şi de fortăreaţa nouă, se răsfiră străduţele cartierului în care am locuit, am respirat, am crezut şi ne-am rătăcit nu de puţine ori în căutarea cine ştie cărui vas din lemn de măslin întrezărit în colţul unei vitrine cu o seară înainte. Colonade, trepte alunecoase, – tocite de preumbletul atâtor străni, buimăciţi de oferta corfioţilor, multiplicată de vitrinele magazinelor într-un pragmatic joc de oglinzi –, pasaje nu mai late de o deschidere de braţe, – intrări într-un tărâm care se vrea accesat aşa cum ai trece o mireasă peste prag –, balcoane între care, pe frânghii cu scripeţi, atârnă rufe multicolore; o versiune fără palate, canale şi gondolieri a oraşului dogilor, lorzii protectori ai acestui teritoriu vreme de câteva sute de ani.

În 1386 Corfu a solicitat Veneţiei să preia controlul asupra insulei care, din punct de vedere strategic, era de o importanţă covârşitoare. Nimeni nu concepea Europa fără Corfu, cum nici noi n-am concepe, de pildă, România fără Europa. Turcii, care au bătut la porţile ei timp de multe secole, în speranţa unei mai rapide integrări, au debarcat în august 1537 la Gouvia. Douăzeci şi cinci de mii de oameni, sub comanda lui Ali Beg, – unul din acei begi pe care biroul de cadre al armatei otomane îi promova cu destulă regularitate –, au trecut insula prin foc şi sabie, dar fără a reuşi să cucerească oraşul.  În 1716, armata comandată de Johann Schulemberg, general austriac aflat în slujba Veneţiei, – a cărui statuie îi veghează azi, dinspre Esplanadă, pe turiştii care-şi sorb uzo-ul şi adulmecă parfumul de usturoi din sosul de tsatsiki –, a respins al doilea mare asediu turcesc, care debutase tot la Gouvia.

Situată în partea de nord-vest a oraşului, Marina Gouvia reprezintă, în zilele noastre, paradisul ambarcaţiunilor de agrement, al bărcilor de diferite forme şi dimensiuni, – pântecoase, fusiforme, robuste sau suple –, reunite însă sub stăpânirea unei singure culori, albul care „dă” atât de bine prin contrast cu albastrul de croazieră. Pentru că există mai multe nuanţe ale acestui albastru a cărui obârşie se află cu adevărat între Calabria şi Corfu, după cum credea Lawrence Durrell. În larg, aşa cum l-am fotografiat de la prora caicului, el ţâşneşte de sub spuma lăptoasă a valurilor ca un izvor de cerneală; o licoare siderală, demnă de pana unui dramaturg renascentist, suspectat, – la vremea în care cădea victimă unui act de piraterie editorială şi i se publicau sonetele fără încuviinţatrea sa –, că s-ar fi aflat în spaţiul ionian, înmărmurindu-se de frumuseţea locurilor pe care le-ar fi plasat, în Furtuna, sub oblăduirea baghetei de magician a lui Prospero.

„Pentru noi e ca-n rai”, a recunoscut un poet canadian, însurat cu o romancieră britanică, autoare de thrillere, cei doi locuind pe ţărmuri la fel de stâncoase, dar bătute de vânturi şi de ploi, în Cornwall. În urmă cu câţiva ani, ei au stat, vreme de o săptămână, la al doilea nivel al Case Albe din Kalami, casa de vis şi de miere a lui Lawrence Durrell şi a primei sale soţii: „Casa am descoperit-o într-o frumoasă zi de primăvară. Când am coborât pe treptele de piatră, cerul se desfăşura într-un eroic arc albastru. […] Ne-am uitat prin paravanul ramurilor de măslin la digul alb pe care erau întinse la uscat tot felul de unelte pescăreşti. Un balcon neîngrijit. Duşumelele erau reci. Orătăniile cloncăneau molcom într-un colţ întunecat unde, în aşteptarea anotimpului său, zăcea impresionantul teasc de măsline. Un chiparos se înălţa nemişcat – părând să străjuiască poarta lumii celeilalte.”

Poarta lumii celeilalte avea să se întredeschidă nu peste multă vreme pentru cel care scria aceste rânduri în 1937, pentru el şi pentru o Europă tihnită ce-şi făcea siesta în preajma celui de-al doilea război mondial. Lawrence şi Nancy aveau să abandoneze presupusa insulă a lui Prospero, să se refugieze din Grecia ameninţată de invazia nazistă, să traverseze Mediterana la bordul unei mici ambarcaţiuni, călătorind numai în timpul nopţii pentru a nu fi reperaţi de Stukas-urile nemţeşti şi, finalmente, în aprilie 1941, împreună cu Penelope, fetiţa lor de un an, aveau să ajungă în Egipt, spre a se despărţi acolo pentru totdeauna. „Doar războiul e de vină, cred”, îi scria Durrell lui Henry Miller înainte de a fi transferat la Alexandria, ca agent de presă pe lângă Ministerul Britanic de Informaţii.

Am stat alături de Penelope la masă, pe terasa restaurantului ţinut de actualul proprietar al Case Albe, un fin corfiot al lui Lawrence. Am stat alături de Penelope şi de sora ei vitregă, romanciera britanică autoare de thrillere despre care soţul, poetul canadian, ne mărturisea: „ Ştiţi, cineva trebuie să aducă şi bani în casă, însă e chiar frustrant. Ea se scoală dimineaţa devreme şi începe să bată la maşină cu toate degetele: ta-ta-ta-ta… ta-ta-ta-ta… ta-ta-ta-ta-ta.. ta-ta. Eu mă scol mai târziu şi-mi încerc puterile cu numai două degete: ta… ta-ta… ta-ta…” Tot el ne-a spus că acel scurt sejur de o săptămână, când o însoţiseră de fapt pe Penelope, s-a materializat într-un ciclu de poeme, pe care spera să-l citească la un viitor colocviu româno-britanic. Asta după ce încercase să ne convingă că oamenii Consiliului Britanic nu solicită la astfel de întâlniri scriitori de front-line. După ce i-am dat câteva nume, părea mai conciliant, dar n-am insistat, voiam să lăsăm lucrurile să vină de la sine, reacţionam cu greutate la ceea ce ni se întâmpla, poate şi din cauza zăpuşelii sau poate pentru că ni se părea ireal norocul de a savura fileul de ţipar şi vinul alb sec Macedonikos împreună cu fiica marelui alexandrin şi cu rudele ei.

Read More »

23 Apr
2018

Maria Kornelia CHINTEIE: Interviu cu domnul Ioan Socol – Traducătorul în limbă engleză a cărții ,,Cărarea Împărăției” a Părintelui Arsenie Boca

„Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine,

în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră.

Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie

s-o învăţăm mereu, în fiecare rând de oameni.” 

(Arsenie Boca)

 

Am avut privilegiul să-l cunosc pe cel ales pentru a traduce şi a lansa pe plan mondial cartea de căpătâi a celui mai  mare duhovnic şi făcător de minuni născut din poporul român: Părintele Arsenie BOCA. Este vorba despre distinsul domn Ioan SOCOL. Născut la 2 mai 1959 în România, este căsătorit cu Dr. Rodica SOCOL, medic şi pictor. Este absolvent al Institului Politehnic Traian Vuia din Timişoara, departamentul electronică şi telecomunicaţii. În prezent, ocupă de 10 ani poziţia de International Director pe Europa, Africa si Orientul Mijlociu la Advantage Associates International din Washington D.C., firmă de lobby condusă de foşti membri republicani şi democraţi din Congresul Statelor Unite ale Americii.

 

Anterior a ocupat postul de reprezentant al „The Malmgren Group” din Washington D.C. pe relaţiile cu Rusia şi Europa de Est, condusă de Harald Malmgren, U.S. Trade Representative în legislaturile preşedinţilor americani Kennedy, Nixon şi Ford.

 

Ioan Socol este un promotor al valorilor istoriei poporului român peste graniţele tării, în 2005 organizând în Schloss Primmersdorf din Austria expoziţia Tracia, cu sprijinul Ambasadei României la Viena, o expoziţie cu tablouri care reprezentau figurativ simboluri şi artefacte din istoria poporului român. Pasionat de istorie, teologie şi filosofie, a fost binecuvantat să fie îndrumat pe Cărarea Împăraţiei a Părintelui Arsenie, ca să facă cunoscut acest drum spre o lume astrală, o lume necunoscută pentru mulţi oameni. Traducând această carte, reuşeste să aducă în lumina Antimisului Cosmic valoarea spirituala cea mai de preţ a poporului român. După cum menţiona şi P.S. Daniil în „Epicleze”, axa Sfântului Andrei intersectează axa Părintelui Arsenie, formând necunoscuta X din ecuaţia neamului. O necunoscută venită din altă lume, unde timpul este unitatea de măsură a veşniciei.

 

În data de 31 noiembrie 2013, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Târgului Naţional de Carte şi Revistă Religioasă din Sibiu, organizat excepţional de inimosul teolog Ştefan Lucian COCA, a fost lansat volumul: „Path to the Kingdom“, traducerea în engleză a „Cărării Împărăţiei“. La acest mare eveniment au participat: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Preasfinţitul Daniil al Episcopiei Dacia Felix, Pr. Consilier Episcopal Marius Ghidarcea din partea Preasfinţitul Gurie Georgiu, Episcopul Devei şi Hunedoarei şi alţi oaspeţi. Prezentarea primei lucrări, traducerea în limba engleză a cărţii „Cărarea Împărăţiei“, scrisă de Părintele Arsenie Boca, a fost făcută de P.S. Episcop Daniil, ucenic al marelui nostru duhovnic din Ardeal.

*

„Noi nu suntem creaţi în timp, ci în veşnicie…

Nu va putea omul avea pace pe pământ,

Câtă vreme-i în război cu Dumnezeu.” (Părintele Arsenie)

„Începând de astăzi, speram ca lucrarea Părintelui Arsenie Boca să aibă un impact deosebit, pozitiv, să aibă efecte şi să aducă roade bune pentru toţi cei care vor să cunoască o parte din spiritualitatea noastră ortodoxă, exprimata şi concentrată în această carte a Părintelui nostru Arsenie”. (P.S. Episcop Daniil)

«Am avut clipe, vă spun sincer, când eram atât de supărat că nu găseam cuvintele potrivite, încât aveam momente de adevărată frustrare. După aceea mă linişteam, mă gândeam, mă uitam la fotografia Părintelui pe care o am tot timpul pe birou, mă uitam la icoana Sfintei Treimi, îi căutam pe Sfinţii Părinţi prin cărţi bineînţeles, şi mă rugam la toţi aceştia să mă ajute să ies din starea de nemulţumire în care mă aflam.»

„CONCORDANTA VIITORULUI LA CLIPE ŞI LOCURI”

(O însemnare găsită pe Biblia Părintelui Arsenie Boca)

Prezent la festivitatea prin care s-au lansat aceste lucrări, I.P.S. Mitropolit Laurenţiu STREZA i-a felicitat pe autori şi pe editori pentru lucrările aduse la acest târg. Ierarhul a vorbit apoi despre personalitatea părintelui Arsenie Boca şi despre viaţa sa duhovnicească de excepţie: „Acum, aici, în Sibiul nostru drag, în inima României, s-a pus piatra de temelie a acestei construcţii duhovniceşti cu impact mondial”. Din mărturia unei vieţuitoare a sfintei mănăstiri a Prislopului, zi de zi se fac pelerinaje la crucea Părintelui Arsenie, iar alături de mii de pelerini din ţară vin zeci şi chiar sute de pelerini străini, printre care mulţi din Serbia vecină, din Ungaria şi chiar negri, japonezi şi indieni. Ce îi aduce pe toţi aici, că doar nu-i cheamă maicile de la Prislop? Îi aduce viaţa dusă de părintele Arsenie şi minunile pe care le face acesta. Iată primele semne de împlinire a proorociei Părintelui duhovnic Nil EFRIM de la Mănăstirea Mărcuş din judeţul Covasna, care mi-a spus în urmă cu mai mulţi ani că aria de răspândire pe glob a cinstirii Părintelui Arsenie BOCA va fi mult mai mare decât a Sfântului Serafim de Sarov”.

A consemnat,

Matei SCHINTEIE

***

Truda traducătorului.

A doua zi de la lansare, după ce emoţiile traducătorului au mai trecut, am mers la Hotelul Hilton din Sibiu, unde era cazat acesta şi într-un cadru de o eleganţă rafinată am stat de vorbă cu omul care de acum încolo îl va reprezenta pe autorul “Cărării Împărăţiei” în toată lumea.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Aş vrea să vorbim despre munca dumneavoastra… Aşa cum se spune despre truda iconarului atunci când trudeşte pictând o icoană, vă rog să-mi spuneţi cum a fost truda traducătorului Ioan SOCOL la această carte?

 

Ioan SOCOL:  Acestă carte pentru mine a fost o mare provocare. Foarte mare… Am avut foarte multe ispite. Le-am trecut însă cu bine, pentru că firea mea mi-a zis mereu : Fii optimist! Atunci am  fost convins că Dumnezeu a creat pe om după firea şi asemănarea Lui, iar starea normală a omului este să fie fericit şi optimist, pentru că foarte interesant zicea Părintele Arsenie: „omul înainte de căderea sa din Rai era intruchiparea perfecţiunii, iar cele trei puteri ale sufletului: mintea, dragostea şi voinţa erau unite într-o sferă de energie, emiţând unda de lumină necreată prin care fiinţa astrală putea să-L vadă pe Dumnezeu. După căderea în păcat a omului, diavolul a cuplat cele trei puteri ale sufletului la pământ şi omul s-a văzut singur, nemaiputând să-l vadă pe Dumnezeu. Cea mai mare luptă a omului este să încerce să se desprindă de partea pământească, să se desprindă de valorile materiale şi să se conecteze la cele spirituale. Nimic din ceea ce este material aici pe pămant nu duci cu tine în lumea de dincolo. Din pacate, nu toţi oamenii înteleg aceste lucruri.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Care este lucru cel mai important pentru dumneavoastră?

 

Ioan SOCOL: Una din cele mai importante valori pentru mine este familia. Aşa cum zicea sfântul părinte Arsenie, căsătoria este a treia naştere. Aici sunt prezenţi, pe lângă Sfânta Treime, sfinţii din „Vechiul Testament” şi sfinţii din „Noul Testament”. Noi nu îi vedem pentru că, deşi suntem înzestraţi ca intentie divina de către Dumnezeu cu această funcţie, centrul sacral de comunicare vizuală divină este inhibat de la căderea lui Adam din Rai.

 

Maria Kornelia SCHINTEIE: Aţi citit mai mult acum din scrierile părintelui Arsenie. Ce v-a marcat din zicerile lui?

 

IOAN SOCOL: Da, am reţinut ceva foarte interesant din ceea ce a spus Părintele şi asta în legătură cu relaţia între oameni… Spunea Părintele că oamenii iţi iartă orice. Dacă îi jigneşti, dacă – Doamne fereşte! – îi baţi, îi ponegresti etc.,… dar nu-ţi iartă un singur lucru: să le-o iei cu un pas înainte.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Ne puteţi spune dacă în decursul acestor trei ani şi jumătate aţi avut anumite întâmplări mai deosebite legate de traducerea acestei cărţi?

 

Ioan SOCOL:  Da, au fost foarte multe. Am avut multe ispite, dar cel mai important mi se pare faptul că Părintele Arsenie m-a ţintuit în România să pot să traduc cartea şi totuşi am reuşit să-mi rezolv şi celelalte probleme. Am avut clipe, vă spun sincer, când eram atat de supărat că nu găseam cuvintele potrivite, încât aveam momente de adevarată frustare. După aceea mă linişteam, mă gândem, mă uitam la fotografia Părintelui pe care o am tot timpul pe birou, mă uitam la icoana Sfintei Treimi, îi căutam pe Sfinţii Părinţi prin cărţi bineânţeles, şi mă rugam la toţi aceştia să mă ajute să ies din starea de nemulţumire în care mă aflam. Aflându-mă de multe ori la răscruce, simţeam nevoia să mă duc la Prislop la Părintele Arsenie, să mă rog şi să ating Crucea care pecetluieşte mormântul. Interesant… „Cruce si răscruce în viaţa omului”…(„Epicleze” – P.S. Daniil)

„O samă de cuvinte”

 

Maria Kornelia SCHINTEIE: Spuneţi-ne pe scurt cum aţi găsit varianta de traducere la  „o samă de cuvinte”???

 

Ioan SOCOL:  Foarte interesant… Aş dori să menţionez un lucru important.  Prefaţa „Cărării Împăraţiei” a Părintelui Arsenie începe cu… „O samă de cuvinte.” M-am sfătuit cu editorul din Chicago şi nici după o săptămână nu am ajuns la un consens. Orice traducere părea inadecvată, ne la locul ei. Mi-am amintit într-o noapte de „Catedrala de Cuvinte” din „Epiclezele”  P.S. Daniil,  legată de „Linistea de Catedrala”.  P.S. Daniil a fost ucenicul Părintelui Arsenie, unul dintre cei mai erudiţi monahi, a cărui gândire depăşeşte graniţele teologiei pure. A trebuit să apară lucrarea „Epicleze”, pe care de fapt a aşteptat-o „Cărarea Împărăţiei ca să îşi ia prefaţa, „La început a fost cărarea” ca apoi să se desăvârşească într-o „catedrală de cuvinte”. „Catedrala de cuvinte” care înseamnă orânduirea tuturor cuvintelor inspirate de Duhul Sfânt din Sfânta Scriptură şi aşezate de acelaşi Duh Sfânt ca nişte pietre nevăzute în zidirea acestui templu al lui Dumnezeu, de la cea dintâi zi a Facerii pâna în cea din urmă zi a Apocalipsei.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Cine v-a ajutat la realizarea acestei deosebite lucrări de traducere a acestei cărţi de mare complexitate?

 

Ioan SOCOL:  Am simţit foarte mult ajutorul Părintelui Arsenie BOCA, căruia îi mulţumesc pentru faptul că m-a lăsat să traduc această capodoperă. Mulţumiri aduc Sfintei Treimi, Sfinţilor Părinţi din Pateric şi Sf. Maxim Mărturisitorul care mi-au ascultat rugăciunile de a mă inspira prin Duhul Sfânt să duc această carte la bun sfârşit, P.S. Daniil de Dacia Felix şi mai ales familiei care m-a ajutat foarte, foarte mult. De asemenea, am avut sprijinul deosebit al doamnei Kimberly Bookless, editor, scriitor şi publicist  din Chicago.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Unde aţi tradus cartea, în România sau în S.U.A.?

 

Ioan SOCOL:  Aici în ţară. Aşa a vrut Părintele… Aici m-am simţit mai bine, acasă la mine, în România… Părintele spunea că omul va fi liniştit numai atunci când trupul este în locul unde Dumnezeu i-a dat suflare. M-am simţit mai bine aici pentru că eu iubesc această ţară chiar dacă am mai mult de lucru in Washington D.C. sau în alte colţuri de lume. Eu iubesc această ţară cu toate valorile ei, iubesc poporul român şi consider că poporul român merită incomparabil mai mult. Imaginea reală a noastră nu este cea evidenţiată acum în străinătate. Eu consider că valorile pe care le avem, noi insine trebuie să le apărăm şi să le promovăm. Eu consider că România este cu adevărat Grădina Maicii Domnului, după cum a spus şi Papa Ioan Paul al II-lea, care a avut această viziune în vizită în România. Tot aşa cum Părintele Arsenie a avut viziunea de a picta singurul sfânt catolic, Sf. Francisc de Assisi, între sfinţii Noului Testament din “Nunta Fiului de Împărat” din Biserica ortodoxă de la Drăgănescu. Ar putea fi oare o coincidenţă că noul papă a luat numele de Papa Francisc fiind inspirat de viziunea „Nunţii Fiului de Împărat” din „Capela Sixtină a Ortodoxiei Româneşti” de la Drăgănescu? Numai că noi câteodată nu suntem atenţi la detaliile şi semnele divine pe care le primim. Noi am fost binecuvântaţi cu atâtea lucruri pe care alţii nici nu le visează, şi vă spun ca unul care am vizitat foarte multe ţări.

 

Maria Kornelia SCHINTEIE: Cum veţi face cunoscută cartea peste hotare?

 

Ioan SOCOL:  Cartea are foarte multe învăţăminte. De aceea ea trebuie să ajungă la cât mai multă lume. Prin limba engleză, „Cărarea Împăraţiei” devine universală . M-am gândit să fac un itinerariu de lansări în Europa, începând cu Oxford şi Cambrige, precum şi alte universităţi. Fac demersurile pentru o lansare sau două în S.U.A. în cadrul câtorva universităţi de renume, cum ar fi Harvard, Stanford, MIT, Chicago, iar dacă sunt ocazii şi vin propuneri şi din alte părţi ale lumii, vom face promovare şi acolo. Unde este bine primit Părintele Arsenie BOCA, voi merge şi eu. Părintele Arsenie BOCA a spus un lucru foarte interesant atunci când a afirmat că omul nu va avea pace pe pământ până nu va avea pace cu Dumnezeu. Părintele Arsenie este un sfânt, fiind printre puţinii sau poate singurul care a reusit să explice formula de transcedere prin „poarta stelară” către Dumnezeu, o refacere în spaţiu şi timp a drumului parcurs de către Adam la căderea din Rai spre planeta Pământ. Nu întâmplător am făcut comparaţia cu descoperirea  bosomului Higgs de materie şi antimaterie. Practic această carte este o cărare spre universul nevăzut, prin poarta Antimisului Cosmic, o lume astrală la care foarte puţini oameni au avut acces din timpul vieţii. Cum Einstein a „revelat” „Teoria Relativitatii”, Părintele Arsenie a mers mai departe, a revelat acest parcurs al omului în veşnicie. De fapt a evidentiat extraordinar raportul dintre viață și moarte, suflet și trup, veșnicie și vremelnicie, existență și judecată din perspectiva revelației creștine. „Viaţa este segmentul de timp acordat de Dumnezeu pentru a ne câştiga veşnicia.” („Epicleze”, P.S. Daniil) Un lucru extrem de important, aş zice eu, tot atât de important ca E=mc2, dacă nu mai mult. Cruce şi Răscruce.

Maria Kornelia SCHINTEIE: Ce va urma după acestă traducere, aveţi şi alte lucrări în planurile dumneavoastra de viitor?

 

Ioan SOCOL:  Da. Tot ceva legat de Părintele Arsenie Boca, căci dacă am pornit pe acest drum o să-mi duc crucea până la capăt.

————————————–

Maria Kornelia & Matei SCHINTEIE

SchinteieArt© 

tel  fix : (00 4) 0267 341 773

mobil : (00 4) 0745 012 332

matei.schinteie@gmail.com

www.schinteie.ro

www.comandaicoane.ro 

23 Apr
2018

Vasilica GRIGORAȘ: Haiku

alunecare –
sămânţa roditoare
dusă de râpă

(Imagine internet)

———————-

Vasilica GRIGORAȘ

23 aprilie, 2018

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 3
Vizualizari : 35088

Ultimele Comentarii