26 Dec
2019

Adrian BOTEZ: RE-NAȘTEREA NĂDEJDII NOASTRE DE MÂNTUIRE !

Crăciunul este, dacă ne gândim noi bine, PRIMA RĂSTIGNIRE a Lui HRISTOS-DUMNEZEU. Sensul Răstignirii Cristice este, în mod EGAL: 1- Autosacrificiul Dumnezeiesc, pentru Mântuirea Omenirii, cât și : 2- Îmbrățișarea Cosmică Supremă, prin care HRISTOS-DUMNEZEU ne reia, întru Sinele Său Divin – și ne redă STĂRII NOASTRE REAL-ADEVĂRATE : aceea de Prieteni și Frați mai Mici ai Lui HRISTOS-DUMNEZEU – dar și STARE DE FRĂȚIE-ÎNFRĂȚIRE (…iar nu de CANIBALISM RECIPROC !!!), între TOATE regnurile (precum era/este în Rai : ”Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi, în vizuina şarpelui otrăvitor, COPILUL ABIA ÎNŢĂRCAT ÎŞI VA ÎNTINDE MÂNA. NU VA FI NICI O NENOROCIRE, NICIO UCIDERE ŞI NICIUN PRĂPĂD, ÎN TOT MUNTELE MEU CEL SFÂNT!”) : Peștera=Regnul Mineral, Ieslea=Regnul Vegetal, Turmele de Oi, Asinul și Boul=Regnul Animal, Păstorii=Regnul Umano-Divin, Magii=Vizionarii, Prorocii și Sfinții=Spiritele Supraumane, Scările de Îngeri=Prima Treaptă Vizibilă, spre Re-Împăcarea/Re-Unificarea, dintre DUMNEZEIRE și FOSTA FIINȚĂ CĂZUTĂ (o FIINȚĂ COMPLEXĂ, FORMATĂ DIN CHIPURILE TUTUROR REGNURILOR…!).

Nașterea, Întru Chip și Trup, a Lui Dumnezeu-HRISTOS (în Bethlehemul Iudeii), înseamnă RE-NAȘTEREA NĂDEJDII NOASTRE DE MÂNTUIRE ! – …sub rezerva IUBIRII-ÎNFRĂȚIRII, NECONDIȚIONATE, între TOATE ELEMENTELE CREAȚIEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Sau, cum spunea THOMAS DE KEMPIS (1380-1471), în veacul al XV-lea : ”IMITATIO CHRISTI” – ”URMAȚI-L PE HRISTOS-DUMNEZEU[...ÎNTRU TOATE ȘI ÎNTRUTOTUL...]”!

Și după spusa (…spusă-mărturie, transmisă nouă de preotul IOAN VALENTIN ISTRATI…) Sfântului ILIE CLEOPA (întrupat între 1912-1998), fost stareț, la mânăstirea Sihăstria Neamțului: „Îmi amintesc, pe când eram copil [aveam vreo patru ani pe-atunci…] – că am mers la Părintele Cleopa, la Sihăstria, împreună cu tatăl meu, preot, pentru a asculta vorbele de duh ale Părintelui Cleopa. [...]Marele Sihastru s-a aplecat, cu un zâmbet sănătos, spre mine. Eu m-am pierdut în faţa sa şi am putut doar să îngaim: <<Măi… Moş Crăciun!>> Atunci Moşul Cleopa a râs copilăreşte şi a zis: <<Ehei…, nu sunt Moş Crăciun, dar… SUNT RUDĂ CU EL>>”. Mult mai târziu am realizat profunzimea cuvintelor lui: orice om care dăruieşte cuvânt duhovnicesc, din toată inima lui, e rudă cu Moş Crăciun, dăruitorul ascuns de daruri pruncilor, OMUL CARE SEAMĂNĂ, PRIN IUBIRE, CU DUMNEZEU”.

Deci, Crăciunul să fie, pentru noi, toți (și asta, MEREU: SĂ FIE UN CRĂCIUN PERPETUU, ÎNTREG ANUL, ÎN DUHUL NOSTRU !!! – …nu doar în Noaptea Calendaristică a Magilor ! – ci TOT ANUL, TOATĂ VIAȚA! – întru NOAPTEA DUHOVNICEASCĂ A MAGILOR!!!)  :  REVELAREA IUBIRII, CU ȘI ÎNTRU HRISTOS-DUMNEZEU ! – …iar ÎNVĂȚĂTURA DUMNEZEIASCĂ, A IUBIRII DESĂVÂRȘITE, SĂ ÎNCEAPĂ DIN PRUNCIE !!!…deci, mai cu seamă : CU PRUNCII SĂ ÎNCEAPĂ DĂRUIREA CEA ASCUNSĂ, DUMNEZEIASCĂ, ÎNTRU DESĂVÂRȘITA IUBIRE-FRĂȚIE, CU/FAȚĂ DE ÎNTREAGA CREAȚIE A LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Adică, să fie o IUBIRE ”ASCUNSĂ”, cu semnificația de a  crea O ATMOSFERĂ DE IUBIRE, O STARE DE IUBIRE DUHOVNICEASCĂ! – …fără de ”surle și trâmbițe”! – …și, firește, fără…sufocantele reclame comerciale, de la televizor, radio, de pe Internet etc.

Multă, multă sănătate, TUTUROR! – și:

SĂRBĂTORI FERICITE !!! – UN CRĂCIUN LUMINAT !!!

LA MULȚI ANI !!!

Doamne IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL MEU,-ajută-ne, ocrotește-ne și ne călăuzește, înspre, Sfântă, Lumina Ta! Cu, mereu, aceeasi admirativă prețuire și caldă prietenie, frăție întru Duh,

——————————-
Prof. Dr. Adrian BOTEZ

Crăciun, 2019

Adjud, Vrancea

13 Dec
2019

Eleonora SCHIPOR: Roua cristalină la CIE Cupca

Acest concurs  tradițional are loc anual. Anul acesta prima etapă a avut loc în școlilie din raionul Hliboca.

            Bine s-au pregătit elevii, ajutați de profesori, diriginți și părinți, susținuți de direcția școlii de la CIE Cupca.

            Creația literară a fost prezentată mai întâi de membri cenaclului literar „Lămâița” care activează de zeci de ani în școala noastră (conducătoare – E. Schipor). Absolventa acestui an de învățământ, nominantă la Festivalul raional „Steluța bucovineană” Marta Belici a recitat poezia „Cocoarele” (Juravli) în limba ucraineană, autor O. Olesi. Pe urmă elevul clasei a 11-ea Adrian Opaeț e recitat o poezie scrisă de clasicul literaturii ucrainene Yurii Fedkovici, iar colega sa Romina Morar a recitat poezia „Iarna” în limba engleză. (Îndrumătoare – A. Tarâța, M. Ovaciuc și A. Bicer).

            A doua nominație „Arta teatrală” a debutat cu sceneta „Motanul bucătar” pregătită de elevii clasei a 3-ea, sub îndrumarea învățătoarei lor V. Marcu. Elevii clasei a 5-ea au pus în scenă un fragment din povestea lui Ion Creangă „Pupăza din tei”, ajutați fiind de diriginta de clasă L. Sucevan, susținuți fiind de prima lor învățătoare R. Țugui și de profesoara de limba română O. Bojescu. Un fragment din copilăria Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko și anume „Tarasik și mama” ( în limba ucraineană) a fost înterpretat de elevii clasei 7-ea, dirijați de profesoara de ucrainologie M. Alerguș.

 

            A trea nominație – Folclorul a fost prezentată prin grupa vocală a școlii cu câteva cântece populare, elevele fiind îmbrăcate în frumoase haine naționale. Două cântece populare românești a prezentat tuturor una dintre cele mai bune eleve ale școlii noastre Marta Belici. Conducătoarea grupului este profesoara de limba maternă Lucica Dușceac.

            Un grup de instrumentiști ai școlii (vioară, saxofon, acordeon) au interpretat la diferite instrumente muzicale mai multe melodii populare românești și ucrainene.

            Juriul în componența lucrătorilor Casei de creație pentru copii și tineret din centrul raional Hliboca au dat o apreciere justă pregătirii și desfășurării festivalului dat.

            Sincere mulțumiri aducem părinților, profesorilor, elevilor pentru pregătirea costumelor, expozițiilor și numerelor artistice. Tuturor le dorim succese și numai bine.

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca

11 Dec
2019

Ierodiacon IUSTIN T.: Bucuria Crăciunului nu vine din familie, ea doar se aduce acolo…

Ce n-am da să reînvățăm să simțim taina Crăciunului cu adevărat? N-am plăti mai mult decât pe orice brad sau orice cadou? Și totuși, de ce nu mai simțim Crăciunul ca pe un eveniment din altă lume…? De ce nu ne impresionează ca și cum ar fi – să zicem – cel mai reușit film SF al tuturor timpurilor? De ce nu putem să trecem dincolo de o încântare familială de brad, cadouri, bunătăți pe masă, care ține câteva zile și apoi ne aruncă iarăși în ritmul vieții noastre?

Răspunsul e o “setare” pe care am făcut-o noi sufletului nostru. Cândva, demult. Noi ne-am “setat” să trăim Craciunul în cea mai îngustă și mai limitată dimensiune a persoanei noastre. Pare ciudat, dar această limitare e tocmai cercul nostru de familie, rude și prieteni. Adică unde am ajuns să vedem toți idealul: “Crăciun în familie”. Acolo se poate ajunge, dar nicidecum bucuria Crăciunului nu e de acolo. Ea se “aduce” în familie. Dar e din altă parte…

Totul ține de felul în care ne vedem persoana noastră. Noi am ajuns în lume să fim soți și soții pentru cineva, să fim tați și mame pentru cineva, să fim frați, iubiți și iubite pentru cineva… Slavă Domnului și pentru asta! Dar… – și aici e minunea! – noi suntem “ceva” pentru cei dragi luat din altceva, mult mai mare și necuprins. Noi suntem oameni luați din umanitatea întreagă, aparținem lui Dumnezeu și omenirii întregi. Nu suntem exclusiv ai nimănui, și nimeni nu poate să pună stăpânire pe noi – aici e frumusețea! Și tocmai de aceea, acceptăm să le aparținem familiei și prietenilor în particular, cu drag, prin taina Cununiei, prin legătura prieteniei și prin alte legături binecuvantate de Dumnezeu. Suntem 100% mai întâi ai omenirii, ai trupului lui Dumnezeu la nivel de umanitate (din care se face Biserica), și apoi, din acest 100%, le încredințăm celor dragi, să zicem, 10%, 20% sau oricât vrem noi, ca dar liber și asumat.

Asta numai ca să înțelegem că ce dăruim noi, ce punem deoparte pentru alții, e din libertatea persoanei noastre în Dumnezeu. Căci la nivel de umanitate, putem să nu fim ai nimănui în special, ci să fim ai tuturor, frați și surori în Creație, așa cum ne-a vrut Dumnezeu. Și aici, în această parte măreață a persoanei noastre, în care nu mai suntem soții sau prietenii cuiva anume, ci bun prețios tuturor din umanitate, aici, ne trăim Tainele, aici aflăm mirajul Crăciunului și înrudirea noastră cu umanitatea pentru care Iisus S-a născut. În largul persoanei noastre, a persoanei adevărate.

Și de-aceea a lăsat Dumnezeu ca familia să fie o celulă binecuvântată, în care învățăm să ne extindem iubirea “agapae” (nu eros, care e rezervată intimității) peste toată omenirea. În care învățăm să trăim bucuria Crăciunului ca persoane ale umanității întregi, care aduc în particular, Taina în căminul lor, la familia și la copiii lor. Căci familia de sânge n-a fost făcută să fie locul unde se creează și se trăiește Taina, ci locul unde se aduce și se împărtășește.

Să nu ne mire asta, căci așa a lăsat Dumnezeu lucrurile: frumoase, largi și minunate! Iisus a venit ca un Copil al lumii întregi, chiar dacă prin darul Mamei Sale. Magii au venit să i se-închine ca niște oameni liberi ai lumii întregi (Gaspar, Baltazar și Melchior), și nu exclusiv ca soți ai soțiilor lor sau tați ai copiilor lor lor. Au dus apoi, desigur, Vestea în căminul lor, ca o bucurie stranie, “SF”, din afară de lume… Păstorii n-au venit nici ei ca rude ale cuiva, ci ca “rude” ale umanității întregi. Așa a putut trăi fiecare Crăciunul, acum 2000 de ani, ca om liber aparținând tuturor, ieșit din matca rudeniei sau a sângelui, ca micul Iisus însuși. Căci altfel, El ar fi fost doar “bunul” Mamei Lui și al neamului lui David, în care S-a născut. Or, Slavă Domnului că n-a fost așa…! Căci cum ne-ar fi aparținut El tuturor?

Ce înțeleaptă e randuiala Lumii! Să dea Dumnezeu să inversăm perspectiva. Să nu mai căutam să înghesuim Craciunul în masa, cadourile și familia noastră. Să-l trăim “în afară”, în acel loc minunat în care ne suntem toți, unul altuia, familie în umanitate și Biserică. Cumva, poate înțelegem de ce oamenii, între zidurile unui lăcaș, cauta o rudenie mai măreață și mai grandioasă la nivel de umanitate. Una de care n-au parte acasă. Dar pe care o duc acasă, în familia “mică”, tocmai pentru c-au dobândit-o în Familia Mare…!

O ieșire la aer binecuvântată, și parfum de Crăciun tuturor, în Marea Familie!

Ierodiacon Iustin T., 10 decembrie 2019

11 Dec
2019

Mariana GURZA: Satul ȚICĂU, o sămânță a veșniciei

MOTTO:

,,Semnificația sa ca muncă de aducere aminte este amplificată de faptul că se reface tot ce a rămas după încercările comunismului de a șterge trecutul nostru, de a distruge clădiri, documente, împreună cu simțul identității poporului. Luând în considerare toate acestea, vreau să subliniez suficient de mult  importanța efortului concertat al domnului Ience de a ne salva trecutul, trecutul comun”.

(Prof. univ. dr. Szidonia Haragos)

Considerațiile de mai sus se referă la volumul ,,Monografia satului Ţicău” de Traian IENCE, Zalău, Editura ,,Caiete Silvane”, 2019, colecția ,,Monografii”, o apariție ce onorează satul românesc, autorul, fiind editată în acest 2019, An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Simpozionul Național de Teologie intitulat „Satul românesc: vatră a plămădirii, păstrării și promovării ființei naționale și a credinței ortodoxe”, organizat de Patriarhia Română, în luna octombrie,  PF Daniel a precizat că există o criză a satului românesc care ,,cere de la noi toți mai multă implicare. Satele au nevoie de primari harnici, de învățători de vocație, de preoți duhovnicești și milostivi, dar și de săteni sănătoși și bucuroși să cultive pământul”.

Îndemnul Părintelui Patriarh, de întocmire de monografii pentru satele românești, însoțite de imagini, a avut ecou și prin apariția Monografiei satului Țicău, un sat mic, aflat în partea de sud-vest a județului Maramureș.

Învățătorul Traian Ience, fiu al locului, nu dezminte nici de data aceasta. ,,Autorul, domnul Ience este un băștinaș al Țicăului, învățător de peste 40 de ani, o ocupație nobilă și orientată spre comunitate, urmărindu-și în același timp pasiunea față de istoria locală. După cum mi-a spus, în timp ce a scris această monografie, nu a urmat un model anume, mai degrabă si-a urmărit intuiția și dorința interioară care l-au împins spre a înregistra povestea comunității sale natale… Prof. univ. dr. Szidonia Haragos

Prefața monografiei aparține doamnei prof. dr. Szidonia Haragos, o fiică a locului care și-a prezentat impresiile atât în limba română cât și în cea maghiară. Deși de etnii diferite, năzuințele sunt aceleași, cu dorința de pace și liniște interioară. Istoria a demonstrat că doar împreună au putut trece peste vestigiile vremurilor.

Așa am simțit eu că trebuie să o scriu.“, declamă autorul referindu-se la monografia satului natal. O monografie unică de altfel, pornind de la atestarea sa documentară din anul 1543 deși ,,una dintre ideile principale pe care lucrarea domnului Ience o subliniază este dualitatea inerentă a comunității noastre: de la începuturi, Ticau / Szamosciko a fost înregistrat ca un sat maghiar și românesc, încă din 1431 ca „Magyar and Olah falu“ sau un sat maghiar și român, și a evoluat ca atare de-a lungul secolelor. Oameni de două etnii și de două religii diferite au coexistat în mod pașnic, indiferent de ce puterea externă a domnit peste ei. După cum domnul Ience face aluzie la un moment dat în lucrarea sa: ,,În anul 1698, o putere străină (Austria) a impus convertirea poporului de la ortodoxie la catolicism. În 1948, o altă putere străină (URSS) a decretat revenirea la Ortodoxie. Până astăzi, lucrurile au rămas la fel. Doar Dumnezeu știe ce se va întâmpla în viitor. După felul în care lucrurile funcționează, pot spune cu siguranță că orice este posibil! (p. 32).

Autorul a scotocit prin arhive, biblioteci, a studiat  Monografia județului Sălaj (maghiară Szilágy vármegye monográfiája, publicată în 1902), o carte despre Comitatul Sălaj  editată de Petri Mór și a descoperit și lucrarea lui Antal Szirmay din 1809, care ar trebui să fie cunoscută și de alți istorici. A descoperit lucruri inedite despre micuțul sat în care a văzut lumina zilei.

Monografia este structurată în mai multe părți: Prefață/Bevazeto; Așezare, limite, vecini; Istoricul satului Țicău; Datini și obiceiuri; Inundațiile din 1970; Țiganii; școlile din Țicău; Biserica românească; Biserica reformată; Castelul din Țicău; Cimitirele din Țicău; Gara; Strâmtorile Țicăului; Pensiunea ,,Festival” ; În loc de încheiere; Bibliografie

Un studiu științific, amplu, din toate punctele de vedere. O lucrare de o mare complexitate și studiu, analiză, autorul operând cu date, documente de arhivă, cifre, ce privesc toate viețile spiritual și social-economice, arii geografice, comunitățile umane. Prin multă strădanie a reușit să penetreze trecutul și să revină în prezent. Imagini colorate inundă paginile, imagini de ieri, imagini de azi.

Domnu’ Trandafir, cum i se mai spune învățătorului Traian Ience, pentru dragostea și implicarea firească în educație, rămâne un model și o mândrie pentru Țicău și nu numai. Modest dar tenace, blând dar stăruitor în a zidi pentru generațiile viitoare dragostea pentru loc și persoană. Interes pentru istorie și tradiție, imbold pentru conservarea vetrei strămoșești.

În anul 2014 înființează un muzeu al satului în localul Școlii primare din Borza care cuprinde 1800 de obiecte expuse în cinci săli.

A publicat Creaca – repere monografice; Monografia școlilor din comuna Creaca; Planuri de lecție din perioada 1860-1940; Istoria învățământului românesc din Sălaj – repere monografice; Dicționar de arhaisme și regionalisme din zona Creaca-Jibău-Țicău.

Monografia satului Țicău cuprinde multe înscrisuri ale vremurilor, fotografii bine păstrate. Pentru el și pentru cei apropiați, descoperirea bunicilor materni, a fost ceva inedit. Multe i le datorează mamei, Maria Ience, fratelui Gheorghe Ience, cumnatei Magda Ience și preotului ortodox, Radu Botiș. Aduce mulțumiri domnului György Györfi-Deák de la Biblioteca orășenească Jibou și domnului Koncz Atila, dar în mod special recunoștință prof. univ. dr. Szidonia Haragos

Volumul semnat de Traian Ience ,,Monografia satului Ţicău”, Editura ,,Caiete Silvane”, colecția ,,Monografii”, Zalău, 2019, apărut cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sper să ajungă în sufletele cititorilor. Să descoperim mereu miracolul satului nostru, unde cu siguranță trăiește veșnicia. Un efort demn de un fiu al satului care înnobilează.

 

Mariana Gurza

Timișoara

11 decembrie 2019

3 Dec
2019

Adrian BOTEZ: A ieșit – din umbra-i delicată – INOROGUL (stihuri)

VIBRÂND

 

vibrând – vibrând – vibrând – vibrând

s-a smuls – din neființă – -n fire

informu’ – -ascuns sub  Forma-Gând

chirciri meschine – în Liturghisire :

Forme – slăvesc DOMNUL CÂNTÂND !

 

…privești boțirea Lumii – -n lucruri

amețitoare-ori  – sceptic – coborânde :

e-o ARMONIE DE COLINDE

și Măreție : plin te bucuri !

Îngerii vin să șlefuiască

lumini – Serafii-nvață să Iubească

Ordinea-Strună-o-ntind Heruvii

 

în Lumea Celor Patru Fluvii…

…frumos era – dar iar va fi

când Crist – din Bezne – va păși…!

***

 

ORICÂTĂ PLOAIE ORI NINSOARE

                                         

oricâtă ploaie ori ninsoare

se-așează – între noi și Soare

oricât Cetăți se tot fărâmă

ocrotiți suntem – Sus – la Stână…!

 

cleioasă de mocirle Lume :

noi stăm cu Crist la Joc și Glume

cântăm – în noi și în Oglindă

tainica Lumii Noi  – COLINDĂ !

 

din amintiri umflăm baloane

aplaudă Îngeri – din Balcoane :

e Rai – Fecioară Neagră – BEZNĂ !

 

…Cântecul te-a rănit la gleznă…

…Oștiri de Candele se-aprind

în Munții-Eterni – ce ne cuprind…!

***

 

ADEVERIREA MODERNĂ…

 

…”Hristos-Dumnezeu

la toate se gândește

cuminte cumpănește

desăvârșit hotărăște…!

 

..dar noi ne-am retras – demult și

cu totul – din

Afacerea – Grasă și

Plicticoasă – a

Acestei Lumi : stăm

închiși – îngroziți (noi înde

noi înșine !) – într-o

Bulă Surmenată  – dilatată

imens – de atâta

Translucid – și vedem – prin

Ea – Facerea și Desfacerea

Cosmică – precum o activare

banală – a unui

novice – pe

Internet…

***

 

DANSUL SATANEI  ÎN COSM’ SE LĂRGEȘTE

 

Dansul Satanei în Cosm’ se lărgește

vulcanii-i stinge – mări istovește

peste gunoaie – Timp horcăiește…

…Crist – răbdător – de pe Cruce privește…

 

…e-o Vale – tot Vale – și tot prăpădește

Satana Extatic  – nebun  - se rotește :

din gheare-i – pe rând – Nădejdea îi scapă

Norocul și Firea – Sfânta Măsură îl sapă…

 

Dansul Satanei se-nvârte în gol

s-a uscat – terminat – grețosul lui rol :

Histrionul Nebun reverenți risipește…

 

…stricată-i Mașina – la nimeni vreun clește…

…Arhanghel de-o arșiță ! – te prăbușește :

Luna te-ngână : Mătrăguna sporește…

***

 

CRIST ȘI SCRIPCARUL

 

Crist nu îngăduie  – -n dementele lumi – vămuire

Crist ‘și-unește răni cu căzuții din fire

Crist larg își sfâșie piept – să-ncapă al nostru păcat :

Crist  – Cel de Răi – în toi de primejdii – chemat…

 

El vine și iartă – iertând firea Lui

ți-alină Chip Ars – căci e Chip de-Alelui

tu  – Măcelar  – la El înveți să suspini – chiar cu Sânge pe Mâini:

ucenicești – Victima-Frate SĂ-NVII – chiar dintre Câini…

 

Să Iubești – Ctitorești – și să Zbori cu Fluturi Hai-Hui

căci tot ce visează – sunt Îngerii Lui :

faci popas – înțelept – pe Gura de Rai

 

și-i descânți Răstignitului – Rana de Nai !

…eu – Scripcarul cel fără de Nume

cânt doar pe-o Strună – dar pân’ la Minune !

***

 

RUȘINEA  DEMIURGULUI

 

Zilele Berii”  – “Ziua Cârnatului”…

dar o Zi a… “Amintirii de Sine”…?!

…știu că nimeni n-o să mai facă niciun bine

dar : “ce faci – face-ți-se-va” – “în numele Tatălui”…!

 

omenire – Bulă Puturoasă

plutești – în văzduh – la Măseaua Scoasă…!

omenirea – Lepra Normalului

a uitat : orice Apă – datorește Malului…!

 

Read More »

3 Dec
2019

Adrian BOTEZ: Violența idolilor plutonici. Schimbare și iluzie, în romanul”Migranți fără bagaje”, de Constantin Stancu[1]

În 2016, scriitorul hațegan CONSTANTIN STANCU scotea, la lumina editorială, pentru cei care, încă, sunt binecuvântați cu patimile cititului și meditatului, romanul VADUL ARS – la Editura Radet, Rm. Sărat – roman despre care concluzionam, atunci, păstrându-ne opinia și acum :

„…Toţi criticii contemporani, obedienţi, concomitent, „culturii politice” valahe şi aberant-dictatorialei formule „euro-atlantice”:  „political  correctness” … -  se pot da peste cap (ori chiar n-au decât să stea şi cu dosu-n sus…), de revoltă şi de invidie non-profesională…da, aceşti „ciocoi ai condeiului” pot striga, din fundul bojocilor: „Să se răstignească Hristosul!” – căci tot nu vor putea schimba realitatea: CONSTANTIN STANCU a realizat, prin romanul său, Vadul Ars, cea mai valoroasă şi cea mai convingătoare (prin profunzimea semantică şi prin polisemantismul, tinzând spre infinit, al „rosturilor” şi direcţiilor de interpretare ale cărţii…)  structură narativă parabolică, din epoca postdecembristă!

…Acum, în 2019, CONSTANTIN STANCU realizează și dă tiparului o continuare a romanului VADUL ARS : MIGRANȚI FĂRĂ BAGAJE – carte scoasă la Editura Limes, din Cluj-Napoca – având 232 de pagini (cu tot cu C.V. și aprecierile critice) și struturată fiind pe 30 de paliere narativ-revelatoare/capitole.

Majoritatea personajelor „valide” (tradus : rămase în viață), din romanul anterior, migrează, masiv, către această nouă structură narativă  – în frunte cu Ana Nor : Ioan Jude (devenit, între timp, „lichidator”, ca în NAȘUL![”Lichidator! Ce meserie! Dar cred că e o afacere bună !”, cf. p. 108 – zice, cu surprindere, naivul profesor-pensionar Radu Costin…] – cu soția sa, Angela, Ioan Hora, Toma Bucur, Ion Ardelean, primarul ex-polițist Sorin Militaru etc. Până și amintirea spectrală a asasinatului Ilie Talan, fostul iubit al Anei Nor[1], este evocată des, și, într-o oarecare măsură, chiar prezentă, ca reper virilo-moral. Se mai  adaugă (și se mai schimbă, ca nume și funcție scriptică, doar…nicidecum ca atitudine idolatră, față de…BAN !) vreo câteva personaje noi, necesare demonstrației  epice :  Gigi Cărbune devine Gigi Zugravul (avându-l, ca fiu, pe…”muzicianul” de manèle și de… ce-o mai fi… – …Bill Zugravul…), apar „Gurul” (“omul din Capitală”, Mafiotul-Călăuză-spre-Iad : Bebe Apostol), Moise Buzatu, Sârbul (mediatorul afacerii necurate, cu falsificarea de pașapoarte…!), Margareta (în locul tragicei Bianca Drăguț, din VADUL ARS… – …Margareta se mărită cu Bill Zugravul, spre a-i ascunde paternitatea copilului din pântece, conceput, de ea, cu marele ”zeu plutonic” al locului, Moise Buzatu…), Marcu Iulian, șeful echipei de muncitori, din Valea Rea, care-o anunță, telefonic, pe ex-avocata Ana Nor (…acum, întoarsă, pentru câteva luni, în România, devine ”un ingenios om de afaceri”…nu se pricepe doamna avocată la afaceri, dar, vorba lui Toma Caragiu : ”Îi merge”…!), în legătură cu „baia romană”, descoperită sub  platforma de beton, a halei „pentru fabrica ei de turnat piese din plastic, pentru autovehicule” – dar și profesorul-pensionar și pasionatul de istorie-arheologie, obsedat de ”CASTRUL ROMAN”, de sub actualul, VADUL ARS (co-obsedat fusese și un alt fost profesor, Mircea Neagu, acum decedat… – …cel cu teoria ”canibalismului dacic”…devenit, între timp, REALUL…CANIBALISM ROMÂNESC…!!!), directorul Casei de Cultură, Alex Feraru (…poate intelectual, poate cămătar…)…

Radu Costin era invitat la ”masa ștabilor”, cu prilejuri oficiale GRANDIOASE (…precum erau ”apoteozele sacralizante”, la păgâni !), de exemplu, la…”Zilele Berii” (…căci ”Zilele Cunoașterii de Sine”…nu mai erau, demult, ”la modă”…!), nu pentru că era interesat, cineva din localitate, de istorio-arheologie (”Radu Costin era cumva în plus”), ci pentru că…”făcea parte din peisajul politic al orașului, DĂDEA BINE LA IMAGINE”…!

…Firește că intelectualii (cu ghilimele ori ba) ai localității, Radu Costin și Alex Feraru, după ce s-a demonstrat că Radu Costin avea dreptate (iar nu era doar un monomaniac, obsedat de ruine…), și LOCALITATEA/CASTRU ROMAN este descoperită !) sunt asasinați, în finalul romanului, din motive deloc legate de…intelect : ”Spre marea surpriză a celor doi polițiști, în situl arheologic se aflau două cadavre. Au recunoscut ca fiind ale directorului și ale pensionarului, pe jumătate acoperite cu două table metalice, luate din șantierul în lucru. [...] Din informațiile noastre, rezultă că cei doi au fost împușcați de persoane necunoscute momentan, cu arme de vânătoare. Au fost trase cinci cartușe, cei doi fiind atinși de proiectilele din armele de vânătoare. [...] În Vadu Ars, se discută de o revanșă politică, mai ales după evenimentul de la Casa de Cultură, când fostul primar s-a angajat într-o altercație cu alte persoane din zonă [...]. Alte persoane susțin că a fost o revanșă economică, deoarece directorul Casei de Cultură, acum decedat, ar fi împrumutat mai multe persoane din Valea Rea cu bani, făcând camătă, iar acestea nu ar fi restituit banii împrumutați, la termen, iar presiunile făcute asupra lor au determinat riposta criminală. [...] Nu se știe de ce a fost împușcat profesorul Radu Costin, el fiind o persoană retrasă, preocupat mai mult de cultură și istorie locală, decât de afaceri politice, sau cămătărie[...].”

Cum ”de ce a fost împușcat profesorul Radu Costin” ?

Păi, după ce-și făcuseră programul, cu el, la ”Zilele Berii”, unde ” dădea bine la imagine” – și mai acoperise scandalul morții celor ”cinci bebeluși din șapte, decedați subit la maternitatea din VADUL ARS”, cu supra-evenimentul unui soi de SIMPOZION-TRĂSNET (cu un invitat-profesor din SUA!), despre ”istoria locală” și ”tăblițele de lut de la Tărtăria” (mai vechi decât scrisul sumerian, egiptean etc. cu cel puțin 1.000 de ani ! – descoperire făcută de storicul [a]român, Nicolae Vlassa, în anul 1961 !) și despre ”cultura Turdaș”/cu Câmpul Pâinii (existând posibilitatea ca, ÎN SPAȚIUL CARPATO-DANUBIAN – …și nu aiurea, ”cai verzi, pe pereți”! -să se fi inventat scrisul”) – după ce atrăsese atenția asupra RITMICELOR MIGRAȚII UMANE, din istoria lumii eurasiatice (”Migranți, și atunci, și acum !” – p. 217 – în definitiv, ÎNTREGUL actual roman colcăie de o migrație gravă : MIGRAȚIA OARBĂ A CĂRNII, SPRE AMURGUL EI DEFINITIV !!!… – …la care Migrație se adaugă, AZI, în mod misterioso-secret, monstruos și revoltător, o MIGRAȚIE A ASIEI MUSULMANO-MOZAICE, invadând Europa, pe nesimțite, lent, dar neîntâlnind nicio stavilă, nici guvernamental-politică, nici religioasă, nici militaro-polițienească – EUROPA, cea păstrată, 2.000 de ani, CREȘTINĂ, prin milioane de jertfe umane – cu precădere, DACO-VALAHE ! – …acum, ESTE ÎN CURS DE ISLAMIZARE…!!!) – ei bine, după tot acest torent informaționalo-senzațional, care putea ascunde și scandaluri mai mari decât acela despre… ”cinci bebeluși din șapte, decedați subit la maternitate” – Radu Costin nu mai avea ce să caute în centrul Scenei Terestrelor Afaceri SACRE…!!!

Să vină LICHIDATORII! Faceți CURAT, pe toți dracii !

…Încă de la început, remarcăm că :

1-Majoritatea finalurilor de capitol, ale  cărții lui CONSTANTIN STANCU, situează VADUL ARS sub semnul SERII/NOPȚII-TÂRZIULUI  – dublat de un ”SOMN-ÎNCHISOARE”: ”Simțea întunericul serii ca pe o prezență, o rețea care o prindea, și pe ea, în marele dans al timpului”  (p. 79) ; ”În noaptea aceea, Jude a dormit profund” (p. 88) ; ”În noaptea aceea, Ana a dormit profund, un somn greu, fără ieșire. Un cocon a învăluit-o, nevăzut, din fire transparent, calde. Lumea se năștea, din nou, în viața ei” (p. 102) ; ”noaptea sosea cu multe surprize, pentru mulți oameni in localitate[...]. Timpul se scursese undeva, după dealurile de la marginea Vadului Ars”  (p. 116-117); ”era târziu și timpul nu mai avea importanță, pentru Radu Costin, era târziu și sufletul lui tânjea după o stare pe care nu o putea defini” (p. 132) ; ”seara aceea a fost o seară special, narațiunile s-au topit în lacrimile bărbatului, timpul a explodat în mintea lor” (p. 179); ”bărbatul a căzut într-un somn negru, fără ieșire, greu, de plumb, ca în adâncul lumilor” (p. 189) ; ”nu mai auzi lătratul câinilor, care spărgea întunericul din zona aceea de lume. Cerul se deschidea peste lume, ca un vultur făcut din mai multe stele depărtate, din lumini și ÎNTUNERIC CU GHEARE” (p. 195 – viziunea ”ÎNTUNERIC CU GHEARE” o are Ana Nor, după ce Radu Cosmin, simțindu-și moartea aproape, îi încredințează TREI COSONI DE AUR DACIC – ”Au imprimat pe ele/monede UN VULTUR CU O COROANĂ ÎN GHEARE și numele regelui” – iar Ana Nor interpretează darul profesorului Radu Costin, în modul anti-spriritual, al epocii ei : ”Aurul înseamnă PUTERE, MULTĂ PUTERE! Poate e și acesta un semn pentru mine, cine știe ?” – cf. p. 195).

Read More »

1 Dec
2019

Alexandru NEMOIANU: Unde este Artur Silvestri?

L-am cunoscut pe Artur Silvestri în spațiul electronic și acolo ne-am împrietenit și colaborat. Niciodată nu ne-am întâlniți față către față. Relația a fost tainică și dincolo de înțelegerea obișnuită. A fost o întâlnire de suflet și care ține de un alt tărâm. De fapt în ultima vreme încep să cred că nici nu este bine să vorbesc mult despre natura acestei relații, este o taină.

Artur Silvestri a fost cel care a aflat în cărțile și articolele mele publicate până ce l-am cunoscu o valoare și o importantă pe care eu nu le-am dat-o niciodată și nici nu le-o dau. În ele Artur Silvestri a văzut prețuire pentru tradiție, loc, omul locului și statornicie, pentru Neamul Romanesc și Ortodoxie. Am schimbat mii de mesaje și prin ele și în ele s-a consumat relația de suflet de care vorbeam. Tot atunci am câștigat pe prietenul meu veșnic pe care nimeni și nimic nu mi-l poate lua.

Corespondența dintre Artur Silvestri și mine s-a desfășurat în vremea în care el a pus în ființă mișcarea culturală Artur Silvestri. O mișcare care însemna zeci de reviste electronice, promovarea colaboratorilor prin prezentări în spațiul virtual și publicarea de volume. Cărți pe care Artur Silvestri le-a publicat pe cheltuiala proprie cu o generozitate fără egal. Acele cărți Artur Silvestri le tehnoredacta și alcătuia singur, sau cu angajați de el plătiți și apoi le distribuia la biblioteci din țară și din lume. În tot acest timp am colaborat strâns cu Artur Silvestri și am ajutat mișcarea culturală cu tot ce am putut. Acest lucru el l-a știut bine! Aceasta a fost o mișcare culturală mântuitoare. Eu cred că în mai multe feluri această mișcare culturală a salvat cultura românească din cădere liberă. Viitorul va dovedi cât de mult a făcut Artur Silvestri pentru „România tainică”. O „Românie tainică” încăpățânată și care dăinuie și continuă prin jertfa unor oameni care, sunt convins,sunt scriși în Cartea Vietii.

« Miscarea » Artur Silvestri a fost o acțiune gigantică. Ea a cuprins domenii esențiale cum sunt: istoria, literatura, folclorul, tradițiile și mai ales înțelegerea « fenomenului românesc ». Acest efort gigantic a fost dus în cea mai mare măsură de Artur Silvestri și prin colaboratorii și prietenii lui direcți. Realizările au fost foarte multe, de la numărul mare de reviste și publicații în spațiul electronic la tipărirea a nenumărate cărți, de la acordarea de premii la dăruirea de cărți. Dar cred că meritul esențial al acestei mișcări a fost înțelegerea exactă a « fenomenului românesc » și conceptualizarea acestei înțelegeri prin superba formulare, »România tainica ».

Aceasta « Românie tainică » înseamnă rostirea răspicată a adevărului că istoria, cultura, esența « fenomenului românesc » nu sunt rodul unor « împrumuturi » și al unor reluări de modele existențiale din afară. Sunt rezultatul unui proces unic și autentic. Un model existențial care nu este neaparat mai bun decât alte modele existențiale, dar este la fel de bun. Iar profunda autenticitate și certitudinea mișcării a fost dată de faptul că Artur Silvestri a contopit « mișcarea » în duhul și trupul care este chezășia existenței,Ortodoxia.

Acest concept,al « României tainice », înseamnă reafirmarea unui adevăr esențial: că înfrângerea unui Neam și trecerea lui în irelevantă nu sunt datorate pierderilor militare, pierderii unor bătălii, ele sunt urmarea abdicării de la dreptul la existența autentică și unică, abdicării de la modelul existențial arhetipal al Neamului și preluarea modelului existențial al cuceritorului. În această înțelegere « mișcarea » Artur Silvestri poate fi asemuită în mai multe feluri cu soarta lui Nicolae Densușianu și a monumentalei sale lucrări, »Dacia Preistorica ».

Căci în acea lucrare, mai întâi, a fost exprimat adevărul pomenit mai înainte, că irelevanța unui Popor nu este datorată înfrângerilor militare ci este datorată abdicării de la modelul existențial propriu. În același fel în care, la timpul său, Nicolae Densușianu a fost demonizat, a fost și Artur Silvestri. Iar această lucrare s-a făcut prin același tip de oameni. Oameni care din formula «capul plecat» și-au făcut ideologie, din elasticitatea coloanei vertebrale și-au făcut virtute și din « nenorocirea țării » și-au făcut partid politic. Dar mișcarea Silvestri a izbutit. Ea s-a alcătuit ca alternativa și această alternativă, după părerea mea, va birui.

Este adevărat că după trecerea lui Artur Silvestri în lumea drepților, mișcarea a suferit o criză majoră, din mai multe motive, unele direct triste și care ar fi putut să nu fie. Este iarăși adevărat că dispariția unei mari personalități, cum a fost Artur Silvestri, produce întotdeauna un vid, o criză și anume panică. Dar între timp s-a dovedit că mișcarea a prins viață și rămâne alternativa sănătoasă a existenței Românești.

Mișcarea continuă într-un mod care este simbolic.

Ea continuă prin publicații în spațiul virtual și simbolismul vine din faptul că cele mai multe dintre aceste publicații sunt îngrijite de « femei ».

Este emoționant și simbolic. Este emoționant căci « femeile » , prin dragoste, înțeleg mai repede și mai bine decât « înțelepții »bărbați, confirmând spusă Sfântului Pavel că « dragostea nu cade niciodată ». Iar simbolic printr-o similitudine.

După moartea și îngroparea Mântuitorului, apostolii și « bărbații » stătea ascunși « de frică » spun Evangheliile. Dar « femeile » , fără teamă, s-au dus la mormânt, gata să se lupte pentru buna rânduiala și uneia dintre ele s-a arătat mai întâi Mântuitorul Înviat. Asemănarea mi se pare foarte mare și repet, ea este emoționantă și simbolica.

Personal nu am îndoială că într-un viitor foarte scurt importanta mișcării Artur Silvestri va fi recunoscută. Dar mai cred ceva.

Cred ca Artur Silvestri este acuma într-un loc definitiv. Mai cred ca lucrarea lui nu se mai afla în dimensiunea imediata, cu hărțuielile și agitațiile ei obositoare și cel mai adesea inutile.

Artur Silvestri este așezat în istorie, într-un alt spațiu și o alta dimensiune, unde doar valorile autentice rămân. Mai cred ca el se afla în inima celor care am avut privilegiul de a îi fi prieteni și colaboratori, în rugăciunea lor care este și rugăciune și răspuns.

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

Jackson, Michigan, SUA

30 noiembrie  2019

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 2
Vizualizari : 22341

Ultimele Comentarii