19 Jun
2018

Ben TODICĂ: Cuvânt înainte la cartea “Cautând după mere”, aparută la Sitech Craiova, 2018

L-am descoperit pe Pavel Rătundeanu-Ferghete cum aş găsi o maramă maramureşană sau un costum naţional brodat şi înflorat cu tot felul de motive locale, şi din mitologia strămoşilor noştri români. În el se aud voci ce vin de departe, pline de dragostea şi culoarea omului aşezat de mii de ani pe aceste pământuri. Sunt cuvinte modelate de vântul şi ploile locului, dar şi mai mult de faptele strămoşilor noştri, în izbânzi şi înfrângeri, însă întotdeauna în cinste şi umilitate. Ţin mult la accentul şi muzicalitatea cuvintelor sale atinse de istoria locului. Mult mai mult adevăr se ascund în ele, decât în textele pregătite literar ale academicilor noştri, pentru că acestea din urmă sunt controlate de agenda stăpânirii pe când ale lui, fiind neglijate şi batjocorite sunt intacte şi stau mai aproape de trecut, de lanţul istoriei. Această carte este un tablou, este o sculptură din topor care ascunde în imaginea fiecăruia dintre noi punţi spre ai noştri de departe. Prin textul lui Pavel se vede cu adevărat prin ce trece România azi pentru că, vorba lui Blaga, darul omului s-a născut la sat. El, în sfânta-i simplitate e sincer şi necenzurat încă de guvernanţi, şi aşa va dăinui. Le spune pe faţă, aşa cum sunt toate: dureri şi bucurii, frumos şi urât, lumină şi negură. În peripeţiile sale, poţi citi felul cum sunt percepute legile ţării, în aparatul administrativ, atât de guvern cât şi cel particular. Descoperim că trăim în două lumi, una de la televizor şi o alta în provincie; şi mai simţim şi acel cordon ombilical care îi leagă pe români de sute de ani din moşi strămoşi, din tată în fiu, care nu vor să îngenuncheze. În toată această broderie ţâşnesc steluţe ale culturii universale, ţesute cu mireasma vie a locului. Pavel e un om foarte citit şi trecut prin viaţă, acest fapt îl iscodeşte să contribuie cu demnitate şi multă mândrie la susţinerea stâlpului de rezistenţă a neamului, ca om talentat şi hărăzit de Dumnezeu în a-ţi cunoaşte şi recunoaşte învăţătorii şi, prin aceasta să devină erou alături de contribuitorii literaturii române. Fiecare poezie a sa e un poem şi elogiu adus creatorului, aproapelui sau pământului românesc şi limbii române, însă nu trebuie să uit valoarea corespondenţei sale cu mine, originalitatea textelor sale prin care pulsează plaiul natal precum licuricii prin lanul de grâu. Eu m-am hrănit cu vorbele sale şi ca să-mi satur setea de acasă şi dorul am început să-l înghiontesc ca să mai spuie câte ceva, şi aşa s-a ajuns la această carte pe care acum, în final a început s-o iubească ca pe un nou fiu cu doi taţi. Îi sunt recunoscător pentru răbdarea cu care m-a aşteptat să ies din spital ca s-o finalizăm şi s-o înmânăm neamului nost, unde îi este locul.

Cu iubire,

Ben Todică

Australia

19 Jun
2018

Olimpia MUREȘAN: Medalion Emil Gavriș

Maestru al muzicii populare românești, interpret român de muzică popu­lară, născut la 28 martie 1915 în localitatea Chelința-Mara­mureș, era fiul învățătorului Augustin Gavriș de la care învață a mânui vioara. Studiază apoi la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la Cluj urmează Facultatea de Drept și la București își ia doctoratul. Cea mai cunoscută activitate a maestrului a fost cea de solist de muzică populară, culegător de folclor muzical, interpret unic în felul lui, conducător de orchestră și nu în ultimul rând violonist de excepție. A fost muzicolog renumit de talie națională și internațională. Emil Gavriș a reprezentat cu cinste acea ramură a creației tradiționale românești care a fost și este folclorul muzical; cultura populară, înțelepciunea omului din popor reflectată în naivitatea și grația poeziei populare, apoi interpretarea muzicală a acesteia. Astfel „folclorul este o arhivă vie a popoarelor” care a stat la baza culturii noastre naționale moderne. De obicei, un om merge la un spectacol de muzică pentru a se relaxa, pentru a auzi lucruri frumoase, se duce să mai uite de griji și de necazuri. Așa am participat și eu la câteva spectacole de muzică populară la Căminul Cultu­ral din Ulmeni, judeţul Maramureș (azi Centrul de Cultură și Artă), spectacole conduse de dirijorul Emil Gavriș. Eram o copiliță de vreo zece-doisprezece ani când, într-o duminică ne vizitează celebrul cântăreț acasă la Ulmeni, unde tatăl meu era șef de gară și era apropiat de cântăreții de muzică populară pe care atunci îi puteai asculta doar la radio sau în spectacol.
Înainte de programul artistic venise la noi, a servit un „șpriț” cu tatăl meu (era prin ’56, cred) au „pus țara la cale” discutând ce se mai întâmplă prin capitală. După care ne-a invitat pe toată familia la programul artistic. Bineînţeles că am mers cu toții. Copil fiind, mi-au plăcut cuvintele cântecelor care erau șugubețe, lumea zâmbea, era veselă, m-a supărat sonorizarea care pentru sala din Ulmeni și pentru o asemenea orchestră erau prea puternice. Am văzut pentru prima oară un taraf adevărat cu lăutari instrumentiști valoroși – Emil Gavriș însuși fiind un bun violonist și dirijor de orchestră. A fost o personalitate puter­nică a timpului care a activat alături de alți muzicieni bine cunoscuși în epocă: dirijorul Ionel Budișteanu, Alexandru Grozuță, Maria Lătărețu, Angela Moldovan, Fărămiță Lambru, Romina Puceanu, Gabi Lunca, Ana Pop Corondan etc. Muzica lăutărească de atunci avea ca și modele, exemple de excepție pe Maria Tănase și Ioana Radu. Iar Emil Gavriș era din Chelința-Maramureș și a reprezentat cu cinste zona natală, a Codrului și a Chioarului. Era o muzică cu un puternic caracter popular, inspirată din poezia și gândirea omului simplu din popor. Se știe că Emil Gavriș a cules folclor muzical, l-a prelucrat și apoi l-a interpretat. Dacă ai merge la origini, ai putea constata că această legătură cu trecutul se întinde spre zeci și sute de ani. Exemplific această idee făcând o paralelă între prima poezie de dragoste din literatura română scrisă de Miron Costin cu titlul „Într-o grădină” și cântecul „Mă dusei într-o grădină” cules și interpretat de Emil Gavriș. Iată vechea formă popu­lară: „Într-o grădină / Lâng-o tulpină / Zării o floare / Ca o lumină. / S-o iau se-strică / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o ridică.”
Aproape aceleași cuvinte, motivul e același, le regăsim și-n cântecul de pe vremea îndrăgitului cântăreţ: „Foaie verde de sulfină / Mă dusei într-o grădină / Și aflai o ruje plină / Ruje plină cu flori multe / Și mai mari și mai mărunte / Dar n-avui niciun folos / Că n-avea nici un miros / Mă dusei mai încolea / Și aflai o viorea/ Viorică-n tufă ascunsă / Și de soare nepătrunsă / Mă plecai și o rupsei / Și acasă o dusei / Și-n grădină o pusei / În grădină sub fereastră / Să vină mirosu-n casă / La mândruța mea frumoasă!”
Read More »

19 Jun
2018

Alexandru Ioan POPA: Delectează-ți sufletul și inima…

Delectează-ți sufletul și inima
… scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului …


Dragul meu, delectează-ți sufletul,
scriindu-mi o poezie pe ecranul laptopului,
sau și mai bine
gravează iubirea ta într-o formă gând,
prin care
să-ți transcenzi sărutul tău pe buzele mele,
spunându-mi că mă iubești,
Sau și mult mai bine,
lasă-ți focul de lumină al dragostei tale
să-mi trezească inima … la viață,
promițându-mi toată iubirea din lume.
Sau poate mai bine,
zâmbește-mi puțin trist din colțul buzelor,
când ne împăcăm plini de dragoste
… după o ceartă grea !…
Eu îmi doresc,
să fiu sufletul tău pereche,
și să parcurgem ținându-ne de mână,
o singură clipă de eternitate,
clipa magică a eternului acum și aici.
Aș fi o proastă să-mi mărturisesc iubirea
doar în cuvintele frumoase,
pe care ți le închin zi de zi,
dar aș fi și mai nebună
să nu fac dragoste cu tine,
dăruidu-ți toată plăcerea din lume,
și să fac tot ce-mi ceri când facem dragoste,
pentru a-ți sorbi imaginea sublimă a ta,
… când zâmbești fericit … după dragoste! …
Dar de mi-ar rămâne o singură suflare,
când mi se scurge viața din mine,
în timp ce facem dragoste,
totuși eu nebună de frenetica dragoste,
viața mea ți-aș închina,
sperând că am să primesc în schimbul vieții mele,
… inima și poate toată iubirea ta …

——————————–

Alexandru Ioan POPA

18 iunie, 2018

18 Jun
2018

Dunia PĂLĂNGEANU: Invocaţie

Invocaţie

 

Muza mea vino,
până când nu se stinge
acest fremătător astru
care mi-a ars sufletul
în nopţile de veghe
răscolind pustiul din mine.
Te caut disperată
brazde răsar
prin tenebrele înmiresmate
din care vreau să ies
ca dintr-o carapace
în care nisipul luminează
de trupurile licuricilor
pierduţi prin marea
de nelinişti.

———————————-

Dunia  PĂLĂNGEANU

(Din vol. “Miniaturi dunărene”, autoare Dunia Palangeanu)

 

18 Jun
2018

Marin BEȘCUCĂ: Corneliu Coposu și noi, românii (5)

EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII

… dar să întrerupem aceste efuziuni, pentru a intra în: EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII !
pentru că, realmente am purtat o luptă de aproape doi ani până la a da la lumina tiparului și sufletelor românilor ULTIMUL INTERVIU. Însă nu pot și nu-mi pot ascunde că, toate eforturile s-au arătat a merita sacrificiile și încercările prin care am trecut, toate dând, într-un anume fel, valoare zbaterilor mele. Și cum DUMNEZEU mi s-a dezvăluit în deplinătatea existenței mele, tot EL Se rămâne Acela Care mi-a dat putere zbaterilor și încercărilor. Deci:
EPOPEEA ÎMPOTRIVA UITĂRII
… ziua înmormântării marelui dispărut mă obosi până la extenuare, drumul către casă părea o povară menită să-mi dea metabolismul peste cap. Eram copleșit de mulțimea aceea imensă, venită să-l conducă pe Corneliu COPOSU întru neuitare. Undeva, pe la Piața Universității, mulțimea se repezea către noi cu cu o ură repingătoare. Atunci am avut inspirația de a spune și altora: … noi suntem din provincie, am venit de la Saltina, și pentru că i-am luat Bătrânului ultimul interviu, am venit și acum să arătăm acolo măreția cu care Dumneavoastră, cei de aici, îl conduceți pe Bătrânul întru neuitare.
Efectul ?
Imediat am fost introduși în chiar mijlocul cordonului de apărare a cortegiului și am putut filma cum am vrut și ce am vrut. Mergeam în fața familiei regale și am remarcat sinceritatea cu care și Ana și Margareta îl urmau pe
etern regretatul dispărut. La un moment dat, cineva încercă să mă convingă că mulțimea venise să vadă familia regală și am ripostat:
… clipa nu ne dă voie să lăsăm gândurile și atenția să zboare altundeva decât înspre marele bărbat care urcă întru liniștea noastră, însă pentru asta e nevoie de puțină demnitate !
Efetul a fost de-a dreptul șocant, cruci mari curgeau pe piepturi, iar rușinea își făcea loc în roșul obrazului. Toate bune, până când, cineva a încercat să nu ne lase să ajungem la Belu: … sunt doar de la Slatina !(deci nu aveam față pentru organizatori !)… dar Tudor Albu, pe fază, renunță și ne dădu dreptul să ajungem noi acolo, și nu el. Nota zece Tudor Albu !… Ajungem în cele din urmă, furați de convoi dar și prin îndemânarea și prezența de spirit ale lui Mircea Rădulescu. Acolo, lucrurile încep să se precipite, iar mulțimea, imediat după pătrunderea sicriului în cimitir, trece în alt plan. Probabil că enoriașii Siminei lucraseră asiduu și intelligent. Totul se transfera în favoarea Regelui și Corneliu COPOSU se presară deja în uitare (ah,ce cruntă observație făceam în acel moment, lucrurile alunecând pe această pantă incredibil de accelerat, iar eu aveam să suport o serie de consecințe pe care am să le dezvolt pe larg în partea treia a epopeii) Sigur că acum, la rece, mi-i mai ușor să disec acest aspect, decât atunci, când unii n-au avut puterea să înțeleagă că ar fi putut ei să se lipsească de a fi martori ocular la pieritul sicriului în criptă, spre a ne lăsa pe noi să filmăm și această ultimă relație lumească de înaintea veritabilei transcenderi.
Mă rog, așa s-a vrut să se fie.
Numele lor ?
Nu merită interes într-o atari situație și poate că au înțeles acum că aceasta constituia aura cu care se cucerea un loc pe podium.
Ajunși acasă, imediat la probă !
Teama repetării greșelii din 18 octombrie îmi cerea predispoziția de infarct, dar nu, culorile erau perfecte, numai că filmul avea doar ceva peste o jumătate de oră. Torn pe viu montajul și a doua zi, completând cu două fragmente din interviul Bătrânului, dau în undă, pardon, în cablu, un reportaj denumit:
SIMBOL AL PERENITĂȚII ROMÂNILOR
Read More »

18 Jun
2018

Irina Lucia MIHALCA: Cetatea de piatră

Cetatea de piatră

 

 

Nu e hazard.

Totul e ordonat în timp,

duhul calm

în aspra pace

ne urzește, ne desface.

 

 

 

Stânci verticale, înalte,

impunătoare

și peste tot

cerul întins, mult cer.

Acolo, retrași din lume,

eremiții au urcat

piatra dură,

abruptă,

dezgolită,

treaptă de treaptă,

într-un timp

care urcă,

au suspendat

și zidit cetatea

deasupra abisului,

apa vie

ce izvorăște

din fântâna interioară.

 

 

 

Neîntreruptă de veacuri,

o rugăciune adâncă,

imuabilă,

plutește-n văzduh,

unind cerul cu pământul.

—————————————

Irina Lucia MIHALCA

17 iunie 2018

 

18 Jun
2018

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (7)

Pas în doi (7)

 

 

tu ai venit ca o furtună

m-ai răstignit pe o cruce de foc

iubirea ta îmi răscolea trupul

ca veninul unui şarpe

jarul rămas din mângâierile tale

se-aprinde sub pleoape până și azi mă doare

mi-ai băut tot vinul de pe buze

și ai plecat

 

am plecat cu prima dimineaţă

ţi-am luat și calul și sufletul

și zarea și dragostea mută

am fugit în lume fără regrete

fără să mă uit în urmă

călăream toată ziua

și calul și câmpia

 

ai pierdut clipa aceea

când tu mă-mbrăţişai bărbat pătimaş

și eu înfloream înflorea universul

dar dor mie-mi era de tine celălalt

 

 deja e prea mult târziu

și prea multă noapte în mine 

searbăd îmi e vinul

femeile mele sunt reci

am uitat cum se mai zboară

cum să mă înalț

rătăcesc ca un fluture

prins în lumina unui vechi lampadar

 

cu propriu-mi vis ne părăsim

peste timp nevăzuţi

nu mă întreba

cine mă sărută cine mă ține în brațe acum

am închis toate amintirile cu tine

pentru ca el celălalt

să mă nască pe mine femeie

cândva

 

și te-ai născut Galateea

femeie de aer femeie de foc

 

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 0
Vizualizari : 39259

Ultimele Comentarii