18 Jul
2017

Alexandru Nemoianu: Vitalitatea tradițiilor

Tradițiile și obiceiurile sunt modalități de comportament spiritual și social moștenite din generație în generație, în cursul scurgerii vremii istorice. De fapt cea ce este relativ ușor de surprins este vitalitatea tradițiilor și obiceiurilor greu de stabilit (dacă nu cu neputință) este de a așeza începutul lor.

Cel mai probabil obiceiurile ca și felul de a vorbi reprezintă procese vii, în permanentă desfășurare. Ele nu au un “început” sigur dar au o impresionantă capacitate de a sta înlăuntrul unui model cu neputință de înlăturat. Aceste obiceiuri mai sunt și acumularea experienței fiecărei generații,  rezultatul experiențelor felurite în timp istoric. Exemplele ce pot fi oferite sunt multiple,  de la cele mai banale la cele mai complexe.

Într-o clădire (ori chiar într-o locuință veche) fiecare lucru este așezat într-un anume loc și cu un rost limpede căci rutina fără greș a vremii a arătat că astfel și nu altcum se cuvine să procedăm. (Cuviosul Paisie Aghioritul arată că atunci când s-a așezat într-o anume “colibă” la Sfântul Munte nu a priceput de ce ciomege erau așezate din loc în loc și a căutat să le schimbe așezarea. Apoi a aflat că locul era bântuit de șerpi și așezarea ciomegelor era optimă pentru a îi izgoni.) Încă mai impede este dezvăluit rostul tradiției în cazul icoanelor.

Icoane noi pot apărea (cum pot apărea și noi modalități de exprimare) dar fiecare dintre ele, pentru a fi izbutită, trebuie să fie legată de “original”,  să cunoască, deci, tradiția. Prin extensie același este cazul și în artă. Deformarea cu premeditare, “inovația”,  trebuie să presupună  o deplină cunoștință a formei normale și la nici un caz nu se poate întemeia pe simpla absență a priceperii,  pe analfabetism artistic.  (Marii pictori  “abstracți” erau stăpâni pe metodele tradiționale și “abstracțiile”  lor erau în fapt exprimări originale ale unei tradiții bine cunoscute. Cei care neputând face alta și s-au apucat să mâzgălească , pretextând că fac “artă abstractă”,  au fost dați uitării aproape instantaneu.)

Obiceiurile și tradițiile au capacitatea de a se apara cu mare pricepere mai ales împrejurării că ele sunt cel mai autentic întâlnite în comunități “organice”,  în trupuri sociale vii și cu mare continuitate istorică. Așa este cazul exprimării, vorbirii, în sate unde orice inovație nepotrivită este strict sancționată de bunul simț colectiv. Voi da un exemplu care mi se pare foarte potrivit în susținerea celor spuse.

În satul Borlovenii Vechi (sat din Banat, Valea Alamăjului de unde descend în linie maternal) am niște vecini cunoscuți sub porecla de sat “Sobolii”. Unul dintre ei Lazar, prin anii 70 a trebuit să facă armata și după doi ani a revenit acasă. (Despre lume nu a aflat multe.Termenul l-a împlinit în București dar l-a întoarcere, la “eliberare”,  tatăl său a trebuit să vină în București spre a îl aduce acasa.) Ajuns înapoi acasă a considerat că trebuie să dovedească creșterea lui mentală printr-o inovație verbală. Într-o zi i-a spus mamei lui să vadă “de ce latra “dulăul”  (în Borloveni se spune doar “câne”). Mica lui inovație, încercarea fără rost de a fi original, a fost sancționată fără ezitare cu batjocuri și râsete. Obiceiul și forma s-au păstrat și au biruit fără greutate. Intr-o manieră  asemănătoare sunt respinse mai toate “inovațiile” fără rost care, în ultimă instanță, sunt semn de nesiguranță, slăbiciune ori prostie.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

18 iulie 2017

17 Jul
2017

Viorel Pasca: ,,Dumbrava minunată”

Povestesc adesea in scrierile mele despre oameni saraci, bolnavi, necajiti si abandonati de societate, oameni care traiesc din mila altora fara posibilitatea de a se descurca singuri. E o deosebita onoare pentru noi sa le putem fi de folos iar faptul ca multi dintre voi ne sustineti in ceea ce facem ne da curajul si posibilitatea de a merge inainte. Si totusi, printre bolnavii de care vorbeam, vin adesea oameni cu un caracter murdar, de joasa speta plini de rautate si mereu gata de cearta. Obisnuiti sa traiasca din mila altora, victimizandu-se, acuzand pe toata lumea, nemultumiti de ce si cat li se ofera, socotind ca li se cuvine totul se plang mereu de ce li se intampla, toata lumea fiind vinovata mai putin ei.

F.S. e o femeie de vreo 60 de ani si are un copil bolnav psihic. In urma cu multi ani, dupa moartea sotului neputand plati anumite lucruri, au fost evacuati din casa, gasindu-si in cele din urma un adapost tocmai in cimitir. Au supravietuit 13 ani intr-o baraca improvizata, fara apa sau curent electric, in compania sobolanilor care le dadeau mereu tarcoale, ne mai sperand ca viata le va surade iarasi.

In urma cu patru ani, mai multi oameni dintr-o biserica din zona i-au vizitat si vazand in ce stare erau, cuprinsi de mila, au hotarat sa-i ajute oferindu-le un loc si un trai mai bun. Din banii lor, au inchiriat o casa frumoasa dar nelocuita, oferindu-le astfel un loc incomparabil cu cel in care locuisera inainte. Tot ei s-au organizat si au facut in asa fel ca in acesti ani sa nu duca lipsa de nimic, nici de imbracaminte, de hrana sau de cele necesare vietii de zi cu zi.

Poate ca lucrurile ar fi continuat asa multa vreme daca proprietarul casei nu ar fi avut nevoie de imobilul respectiv, cerandu-le sa elibereze spatiul. Negasind alte solutii mai bune si dupa posibilitatile lor, in incercarea de a nu-I lasa in strada, oamenii m-au sunat cerandu-ne sa oferim un loc celor doua persone aflate in pericolul iminent de a ajunge din nou in strada. Tot ei au suportat si cheltuielile de transport pana la Tinca, unde au fost aduse in cele din urma, multumiti si plini de bucuria ca au putut fi de ajutor in tot acest timp.

Numai ca, la nici doua ore de la plecarea lor, cele doua persoane, mama si fiu au inceput sa faca scandal invocand cele mai diverse neajunsuri pe care le aveau intr-una din cele mai frumoase case pe care le avem. Voiau doua camere doar pentru ei. Spuneau de asemenea ca nu le place prezenta altora prin curte, ei fiind obisnuiti sa stea singuri iar mancarea pe care inca nu apucasera sa o guste, nefiind inca ora mesei, nu era buna. Apoi au inceput blestemele la adresa celor care timp de patru ani i-au sustinut si ajutat sa nu le lipseasca nimic, acuzandu-i de toate relele din lume si amenintand ca va face plangere la politie impotriva lor. In cele din urma, au iesit pe poarta, hotarate fiind sa plece inapoi, sperand la o viata mai buna si la alti oameni care sa le intretina dupa pofta inimii lor.

Facand o statistica, am realizat ca din cei peste o mie de oameni trecuti pe la Dumbrava si Tinca, 25 la suta aleg sa traiasca pe strazi sau in alte locuri mizerabile, preferand sa cerseasca ori sa gaseasca persoane sensibile si miloase care sa le ofere ceva.

Pentru noi, aceasta saptamana a inceput intr-un mod neplacut, care ne-a marcat pe toti vazand inca odata cat de fragila e viata si cat de repede poti ajunge… sa nu mai fii. Mihaela era o femeie de vre-o patruzeci de ani, cu diferite afectiuni psihice, ajunsa in grija noastra in urma cu cateva luni. Starea ei s-a inbunatatit simtitor, necreindu-ne probleme de nici un fel. Parcurgea kilometri intregi in fiecare zi plimbandu-se de la poarta pana in celalalt capat al curtii, avand apoi, de fiecare data o pofta de mancare teribila. In urma cu cateva zile, insa, aflata in curte unde se serveste masa cand e vreme frumoasa, s-a inecat in timp ce manca si cu tot efortul femeii care era acolo cat si al celor de la SMURD sositi in doar 6 minute, cateva zile mai tarziu, Mihaela a decedat in spitalul din Oradea.

Nu, nu tot ce se intampla aici e placut si frumos, uneori povara si responsabilitatile zilnice apasa greu, dar de fiecare data trebuie sa ridicam capul, sa privim partea buna si minunata purtare de grija a lui Dumnezeu. In speranta ca veti avea o saptamana placuta, fiti binecuvantati si fiti o binecuvantare.

——————————–

Viorel Pasca

Dumbrava, Bihor

17 Jul
2017

Povestea lui Teofil din Marea Britanie / We came from Romania to build a life…

Yarl’s Wood: ‘If it’s not a prison, then why the electric fences?’ Getty

We came from Romania to build a life, and were locked up for sleeping rough

We were in Yarl’s Wood for 26 days with no idea when we were getting out. I felt like killing myself

We come from Romania. We left for the reasons most people do. It’s a corrupt country. If you have money you can do what you like, but if you have nothing, you can’t even get a doctor to treat you.

So we left. For twelve years we lived in Spain. It was difficult to find work that paid enough to live on but we survived. Marineta worked as a carer and Teofil did lots of different jobs.

In 2016 we decided to try our luck in the UK. We were curious about what life here was like. We hoped to find better-paid work, and improve our quality of life.

We moved to Sheffield. It wasn’t hard to find work, but it was hard to find anything that paid decently. We worked in a bread factory on zero hours contracts. When we couldn’t get work, we sold the Big Issue.

Because we couldn’t afford to rent, we ended up sleeping rough in a tent. It wasn’t comfortable, but it was better than nothing. It’s a vicious circle. If you have a house, you can find work more easily. But how can you get a house if you’re not working?

One afternoon we were in our tent keeping warm when immigration enforcement turned up and arrested us. It came out of the blue. We had been sleeping rough for four days.

We said: “We’re legal. Please check our papers.” Teofil got out his Big Issue vendor’s badge, his work contract, his pay slips and showed them to the officers. They said: “I don’t care”. Then they said: “You’re being arrested for sleeping rough”.

They took us to Yarl’s Wood. We were told we could appeal. But because there’s no legal aid, it was impossible to find a lawyer to represent us. We had to do the appeal on our own

We were kept in Yarl’s Wood for 26 days. Every day you ask “When can we get out?”, but nobody can tell you. At least if you go to jail, you know when you’ll be coming back.

Yarl’s Wood is a terrible place. If it’s not a jail, then why the electric fences? One person tried to cut themselves with a glass in front of me. I saw women fainting and falling down. I had money on my credit card and wanted to buy food and cigarettes, but they wouldn’t let me. We had to live on 71p a day. I felt like killing myself.

They treat you like shit in there. There were old people locked in with us. I asked for a wheelchair for one woman and they said no. You ask Serco for help and they say: “I’m not immigration. I can’t help.” You only get to see the Home Office if you threaten to kill yourself.

Twenty-six days in jail—just for looking for a job.

We were released in February, but they kept our IDs. So we couldn’t work — we risked being put in prison if we did. And we had to report to the Home Office. I said to them:  “Why do I have to sign?” They said: “Because you’re illegal”.

How does it make me feel? It makes me hate – not the people, but the system. Did I kill someone? I came here for a normal life – not to take benefits. What have I done to be treated so inhumanely?

I’m sorry for my frustration, but how can I be calm and talk nicely? Our arrest was not legal. We are Europeans. We have the same rights as anyone else.

I know it’s to do with Brexit, but this is the wrong way to make people go. We lost five months of our lives. I was close to getting a stable job when they arrested us. Now we have to start again.

We will go back to Spain soon. I cannot live in a place where they treat me like this. But I will do everything I can to make sure this doesn’t happen to others. I’m not afraid of the Home Office. I will tell my story to anyone — and you’re welcome to put my picture in the paper.

Sursa: http://www.independent.co.uk/voices/immigration-brexit-yarls-wood-a7832456.html

16 Jul
2017

Vasilica Grigoraş: Dormind în nesomn (secvenţă tanka)

Dormind în nesomn

Marea de smarald

îmi răneşte pupilele

grele de nesomn

gândul lamentărilor

în valurile tulburi

x

Pe nisipul cald

conturul meduzelor

dormind în nesomn

în oglinda dimineţii

doar trofeul liniştii

x

Sub ceru-nstelat

umbrele catargului

şterse de valuri –

pun geană peste geană

înecând nesomnul

 

Sleeping in waking

 

The emerald sea

is hurting my eyeballs

leaden of waking

the lamentation’s thought

in the troubled waves

x

On the warm sand

the shape of jellyfish

sleeping in waking

in the morning’s mirror

only the silence trophy

x

Under the starlight sky

the shadows of the flagpole

wept by the waves –

I take a nap

drowning the waking

 

 Comentariu – Petru-Ioan Gârda

 

Poemele sunt pline de sensibilitate, melancolie, tristeţe. Nu ştim cauza nesomnului, dar nu rezultă de nicăieri că el survine de dragul frumuseţii naturii. Ghicim cauze interioare, nelinişti, zbateri. Poetul nu se bucură de frumuseţea mării, dimpotrivă, marea îi „răneşte pupilele grele de nesomn”. Dacă prima impresie este că eul liric renunţă la lamentări, aruncându-le în valuri, cuvântul ”tulburi” ne arată că poetul n-a scăpat total de tristeţe.

”Conturul meduzelor dormind în nesomn” este o metaforă interesantă. Aici tristeţea nu mai e atât de prezentă, se pare că poetul primeşte în sfârşit, ”trofeul liniştii”.

Avem o confirmare în ultimul poem, unde, după zbaterea de o noapte, autorul îşi îneacă nesomnul. Sau e doar o ultimă încercare? O iluzie? O speranţă?

Oricum, în împletirea dintre elementele naturii (marea de smarald, ceru-nstelat, nisipul cald) şi sensibilitatea umană, câştigă melancolia. Şi poezia, fireşte. Natura nu este neapărat cauză a trăirilor intense, dar le stimulează, le întăreşte, le aprofundează.

Un plus de  sensibilitate aduce poate şi faptul că autoarea nu se cramponează total de structura rigidă, nici ca formă, nici ca fond, rămânând, totuşi, în atmosfera tanka.

X

The poems are full of sensivity, melancholy, sadness. We don’t know the reason of waking, but nothing suggests that it happens on the sake of the beauty of nature. We are guessing inner causes, unrests, flounders. The poet doesn’t enjoy the beauty of the sea, on the contrary, the sea « is hurting his eyeballs leaden of waking ». If the first impression is that the lyrical ego gives up lamentations, by throwing them into the waves, the word « troubled » shows us that the poet hasn’t totally got rid of sadness. ”The shape of jellyfish sleeping in waking” is an interesting metaphor. The sadness is not so much present here, it seems that the poet is finally getting “the peace’s trophy”.

We have the confirmation in the last poem, where, after the one night flounder, the author is drowning his waking. Or is it just a last attempt? An illusion? Hope? Anyway, in the twine among the nature’s elements (the emerald sea, the starlight sky, the warm sand) and the human sensitivity, the melancholy is the winner. And the poetry, of course. Nature is not necessarily a cause of the intense feelings, but it is fostering them, strengthening them and fathoming them.

An bonus of sensitivity is also brought by the fact that the author is not totally keeping a tight grip on the rigid structure, neither as form nor as elements, yet statying in the tanka environment.

Petru-Ioan Gârda

(Din volumul bilingv semnat de  Vasilica Grigoraş, Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri =  Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Editura  Scripta manent, Napier (NZ), 2017. Traducere/ Translation: Alina Lavinia Grigoraş. Coperta/ Cover: Radu Ticu Grigoraş. Consilier editorial/ Editorial adviser: Valentina Teclici, Lectura / Proofed: Ana Urma).

15 Jul
2017

Alexandru Nemoianu: ,,Trogloditul”

Încercare de răspuns unei tinere din noua ciocoime care insultă veteranii României.
,,TROGLODITUL”
(Sau, la caz,Troglodita)

În cele mai frecvente cazuri trogloditul (sau la caz troglodita) provin dintre copiii răsfățați. Mucoși fără minte cărora li s-a băgat în cap cum că ar fi “isteți”. Nici vorbă de așa ceva. Priviri pierdute în gol și semicuvinte, crize de viermi intestinali sau mâncărimi erau considerate “talent”. Din răsfăț în răsfăț au ajuns în adolescente aproximative și tot din răsfăț în răsfaț s-au trezit , ”seduși și abandonați”. Se întâmplă!
Este posibil să fi trecut și prin școli, este posibil să fi deprins un meștesug, dar bunul simț categoric nu l-au deprins. Este iarăși cu putință să lucreze dar de citit nu; foarte puțin și degeaba. Nu țin minte și ce țin minte este anapoda. Dar, obraznici, trogloditul (sau cum ziceam, la caz, troglodita) s-au descoperit a crede că sunt și vizionari, clocotind de idei. Confundând obrăznicia cu personalitatea și zvonul public și neliniștea hormonală năbădăioasă cu cultura s-au avântat către public. În cazul trogloditei raționamentul a fost adesea confundat cu stări fiziologice rezultate din rănirea periodică a finței lor intime sub un semn selenar. Dar s-au apucat să grăiască degeaba, se voiau auziți. Mai nou trogloditul (sau, după caz, troglodita) s-au alcătuit în iluminați, schimbători de opinie. Neferciții promovează (de fapt sunt condiționați să creadă asta) cele mai năstrușnice aberații: de la inversiune la culoarea pielii. Ca să  “promoveze”  nu au lipsă de cunoștințe, fie și minimale, trogloditul (sau,la caz,troglodita) , ei au “păreri” (adunate de pe fragmente de ziar și zvon public). De cele mai multe ori, și asta mai ales în cazul trogloditei, aceste “păreri” nu sunt decât reflexe ale unor stări fiziologice, cum ziceam, al unor răniri intime petrecute periodic sub un semn selenar.
Dupa socoteala lui strâmbă trogloditul (sau, la caz,troglodita) este perfect fericit. Fiindcă este năbădăios, categoric, sigur. Neșimțirea îi ține loc de tot: de logică, de gust, de decență. Cu o nobilă și fragedă candoare zburdă în a da păreri. Nechează frenetic și își închipuie că judecă. Insulta, afirma, sloboade sentințe și crede că raționează.Trage de ureche, dojenește și admonestează. Opozant din temperament și prost din naștere, sterge dintr-o lovitură păreri și idei consacrate. El confundă  temeperamentul cu inteligența. Aici greșește grav!
În loc să se dezlănțuie în rotitul ciomagului, insulte și înjurături directe, capitol în care are reale aptitudini, el se complică în veste de “dialoguri”, gânduri limfatice și asudă în complicații cerebrale care, categoric, nu au afinitate cu natura lui simplă și necomplicată de jocul subtil al gândirii. Este trist, căci ar putea să își amelioreze căile destul de usor: exerecitând  mai multă sfială și mai puțină suficientă agresivo-primitivă. Mai ales ar trebui să se încredințeze bibliotecilor și unor sedative molcome (care să-i aline neliniștea hormonală). Apoi va trebui ca, pentru prelucrarea puținelor gânduri, să caute să folosească rudimentul de creier și să nu îl mai înlocuiască prin alte părți ale corpului, specializate în cu total alte funcții.
Cu trudă și în timp, după multe suișuri și coborâșuri,  trogloditul (respectiv troglodita)  s-ar putea îmbunătății. Nu la limita de a fi normal, dar măcar la cea de a lăsa pe oamenii normali în pace. Și încă ceva. Orice asemănare cu persoane existente nu este întâmplătoare.

———————————-

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

15 iulie 2017

14 Jul
2017

Adrian Botez: Orfanul din Lună (poezii)

PREAGUNOIERE SOLITUDINI MUTE

 

preagunoiere solitudini mute

de vase scumpe – sparte la furie

şi legumind trecuta lor virtute

când zac – acu’ – -ntre zòi şi-o scăfârlìe

 

această umilire – între stele

oare-i la fel de jalnică şi crudă?

regala lor lumină – grea şi nudă

e-nchisă – sfânt – de-aceleaşi vechi zăbrele?

nime-ntru nimeni nu mai crede – veşnic

sau ne-a uitat frăţânele ceresc?

sau poate Crist – văpaie într-un sfeşnic

 

îşi oglindeşte-n noi – păcatul său lumesc?

…Potirul Graal s-a înfrăţit cu vinul

şi – amândouă – dogoresc suspinul….

 

 

COSÂNZEANA

 

am trecut prin zori cucută

Cosânzeana e pierdută

a venit un mag la mine

să-mi încredinţeze rime

 

magule – acum e ger

bocet sui’ din cer în cer

jalea către Lună vuie

căci Iubirea uite-o – nu e…

 

nu poţi scrie stih de rană

fără Sfânta Cosânzeană

gnomii plâng pe-umărul meu

scriu cu lacrimi: “Dumnezeu…”

 

doar ondine unduiesc

pân’ la Hristosul ceresc

trupul lor de rugăciune

arde împletiri de rune…

 

Cosânzeană – Cosânzeană

privighetoare Ileană

sufletul cu toţi jertfim

între noi să te ivim

 

doina iar ne mântuiască

hora pas să-şi răsărească

şi să işte – la chindii

Sfintele Entelehii

 

…Cosânzeană – Cosânzeană

cântul  meu şi stih de rană…

 

 

MISTICA IARNĂ (IV) – FĂRĂ CREZĂMÂNT

 

mistica iarnă – fără crezământ

dă cu săracul vieţii de pământ

jungherul gheţii i-l propteşte-n gât

mult prea degrabă-l alduieşte sfânt

 

au fost odată craii de zăpadă

şi-au fost crăiese – ţurţuri de paradă

dar eu povestea asta salonardă

n-o oploşesc la mine în ogradă

 

suntem evanescenţi supuşi de nea

şi ne topim în efemere focuri

am vrea să fim ce ni s-a scris în jocuri

 

n-apucăm vorba către zâna rea…

…mălai de soare picur’ pe cărare

dar codrul alb ne-nghite în uitare…

 

 

PUŞCĂRIA DRAGĂ

 

n-aş vrea de lanţuri să m-atârne-n turnuri

viscol stârnind globule albe-n scrisuri -

dar puşcăria-i mediul meu de visuri

ea mi-e avere – pavăză de bunuri

 

nu-mi tot veniţi – duhnind a realitate

în teatrul meu – închipuind Cetate:

eu sunt bătrân poem războinic

şi vă voi spulbera-ndârjit destoinic

 

voi – cabotini – nu-mi zgândăriţi a viaţă

şi nu-mi prefaceţi strunele în piaţă…

…să nu vă văd – regalii ipocriţi

căci sfinţii-mi sunt umili – dar rămân sfinţi!

 

 

BALADĂ

(din Ardeal)

 

câine rău

la făgădău

alei – ospătăm din zgău

 

a venit o cucuvea

să-mi dea – iarăşi – vestea rea:

voivozii nu-s în pridvor

casa mea n-are cuptor

îngerii sunt petrecuţi

sfinţii din cer sunt căzuţi

ogrăzile risipite

zeiţele cătrănite

…vatră fandosind ispite…

 

alei – ciufă cucuvea

mai amână vestea rea

până-mi găsesc copârşeu

să mă-ngrop la făgădău

şi să trec în ceea lume

făr’ de veşti şi făr’ de nume

 

ce-mi lipseşte – oi găsi

voievozi de nouă zi

ce nu ştiu – poate-oi afla

şi mi-o pune Dumnezău

inima la locul său

 

…ca să uit de făgădău

să gonesc căinele rău…

 

 

SEMNE

(cântec din Ardeal)

 

ni la ea câtu-i de mândră

c-o fătat un pui de urdă!

nu să uită nici la stele

să priceapă şagă-n ele

nu să uită nici la lună

n-aude mustrare-n strună…

 

nu fi mândră – fata mea

că pruncu-ţi s-o rădica

ş-o face prăpăd în ţări

ş-o seca şi râu şi mări

 

nu e vremea bunilor

e plânsul străbunilor:

tot ce naşte iscă fiară

stinge foc – sleieşte vară

putrezeşte roadele

împânzesc iscoadele…

 

roagă-l pe Hristos de fum

să mai facă înc-un drum

să scăpăm de pruncii-fiare

să ne strecurăm din gheare

să mai facă înc-o scară

nu toţi bunii să ne piară

şi să ne suim la cer

să stingem şi rău şi ger…

 

…Hristul iar se răstigneşte

pruncii-fiare îmblânzeşte

şi-om mai apuca o zi

icoana om dezvăli

focu-n vatră-om primeni

ştergarele s-or albi…

 

…iar voivozii vor veni

sfinţi la geamuri om găsi…

 

 

RUGĂCIUNEA

 

s-a aprins un rug pe muchia vieţii

ard într-însul şi nădejdi – şi gânduri

cineva ciopleşte patru scânduri

cineva a sugrumat sticleţii…

 

n-am ales – culeg din drum neghină

grâul nu e pentru rătăciţi

de mişc mâna – demoni răsăriţi

numără de zor cât înmulţii la vină

 

prăbuşit de-atâta rea-credinţă

îl visez pe Mirele Hristos –

Cel ce-mi lùmină păcatul pân’ la os

 

iscă vin – din apa-neputinţă…

…vino – Criste – -n holda-mi de păcate

fire şi fiinţă arde jumătate!

 

 

IERNATICA VARĂ – CÂND TOATE-S RUINE

 

iernatica vară – când toate-s ruine

sfinţenia-ngheaţă – în ochi şi în vine

şi-ai vrea să fii diavol – să nu râzi când plângi

cenuşă-i averea de duh ce o strângi

 

iernatica vară – când toate-s ruine

doar fulgii de păsări – reptile divine

în crivăţul verii plutesc – iar nu îngeri

pe stih răstignit – nu ai sânge să sângeri

 

căzute-n uitare şi în zguri de vise

vezi oase şi nu crezi – icoane aprinse

la focul de gheaţă-n pădurile ninse

 

de zguri şi cenuşi şi roci de narcise…

…prăbuşire-mpietrită – cerneli decrepite

zeiţe-n argile zac iar siluite…

 

 

COPACI DE CENUŞĂ SE SCURG ÎN RIGOLE

 

copaci de cenuşă se scurg în rigole

e cerul scorţos de atâtea ispite

degeaba visezi la aezi şi gondole

te sufoci de văpăi – îngropat sub copite

 

nu zboară nici păsări – nu fâlfâie rază

doar bezne-aurite recit’ cu emfază

lăută-ncrustată-n oceane secate

doar zbârnâie-n darnuri – zeiri necurate…

 

iceberguri de viaţă se sfarmă în lume

din ţurţuri de vìpii – plodiri fără nume

tăişuri de colţi se deschid spre Cetate

 

şi rage tăcerea în suflet de frate…

…preacinstit derbedeu – ce vezi în muzeu

a fost cândva raiul – acu-i mausoleu…

 

 

ORFANUL DIN LUNĂ

 

nave divine-acostând colo-n lună

vise fierte şi triumf de nebună

aş vrea să întreb – stihu-n gât se răzbună

iar îngerii diavoli mă-ncifrează în rună

 

dacă pleci – dacă pleci – încuie-mă-n cale

nălucile vin îmbrăcate în zale

mă calcă în tropot şi strig mătrăguna

să-nvie-n poveşti măsurate cu struna

 

nu pleca făr’ să iei stihuirea cu tine

să mă-nveţi pe de rost – ca pe-un stup de albine

nu pleca în imperii de ceaţă şi brumă

 

făr’ să iei Poezia – deasupra de spumă…

…a plecat – şi rămas-am orfanul din lună

culegând şi-alegând: floarea rea – floarea bună…

 

 

AM AJUNS FLOARE-N COLIND

 

licărind şi pritocind

am ajuns floare-n colind

cântă-mă – să nu mă uite

flori şi păsări şi cucute

 

nu sunt rău şi nu sunt bun

poţi să m-agăţi în alun

să descânţi cu mine luna

şi Mireasă Mătrăguna

 

sunt un puişor de Crist

în scutece de-ametist

nu sunt trist – dar nici nu râd

nu chem călăreţul hâd

va fi lună – va fi soare

furtună ori numai boare

îţi voi îngâna-n ureche

despre zidirea cea veche

 

noapte bună – om năuc

da – ai văzut doar un cuc

şi de ţi-a cântat din faţă

uite – vezi iar dimineaţă

 

…dar de ţi-a cântat din spate

ia-ţi toiag – şi intră-n carte…

 

 

COLIND

 

citesc de zori

şi răsar flori

un vânt de gând

mă vrea plângând

 

lacrimi şi stea

ajung la Ea

Cea Preacurată

grea nestemată

 

şi gându-nnod

mă isc voivod:

mii de cununi

prind în năvod

 

ieşit din lut

acum sărut

văzduh de mieri

şi devin ieri

 

sfinţit de vis

te-ating cu zbor

şi-acum vezi scris

nor de cocor

 

…şi iarăşi vin

să te fac crin…

suit pe grind

mă fac Colind…

———————–

 Adrian BOTEZ

Adjud, Vrancea

14 iulie 2017

14 Jul
2017

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Bucurie pentru Prietenul George Roca în Zi de Aniversare

Întru mulţi, binecuvântaţi şi frumoşi ani frate, prieten şi magistru drag George!

 

Te numesc frate, prieten şi magistru, iar această întreită numire te rog să nu te mire.    Fiindcă pentru râvna ta întru Dumnezeu şi Neamul dacoromân aflat în permanentă comuniune-cuminecare care, are şi intensitatea zelului meu, te numesc Frate. Fiindcă truda ta pentru Adevăr şi Frumos ce se ţese pe pânza structurii Neamului protodac nefăcută de om, ca Model existenţial, dar are râvna după care şi eu tânjesc te numesc Prieten. Fiindcă harul Iubirii de Sus pătrunde în sferele tale siderale lăsându-ţi libertatea de a zugrăvi la Icoana Neamului în ceea ce are el autentic, tradiţional, ceresc şi veşnic, ostenindu-te mai mult decât mine te numesc Magistru. Bunul Dumnezeu Care, s-a ostenit direct şi întreit pentru plămădirea Neamului primordial Pelasg i-a conferit în fire, în Roca de granit a personalităţii sale, încrustându-i în spiritualitatea lui toate darurile, lupta şi crezul pentru a se împlini, pentru a se desăvârşi.

În acest sens i-a hărăzit prisositor călăuze, modele, arhetipuri în: Mame, Pedagogi, Preoţi, Poeţi, Filosofi, Artişti, Medici, Scriitori, Genii, Eroi, Martiri, Cuvioşi, Monahi, Monahii, Mărturisitori, Sfinţi, într-un cuvânt: Elita Moral Religioasă a Caracterelor Demnităţii Spiritual-Ortodoxe Dacoromâne (E.M.R.C.D.S.O.D.)-RUGUL APRINS al omenirii.

„Tot ce este important în lume se află inclus în Neamul Românesc dar exprimat unic.”  (Alexandru Nemoianu, Semnele Vremii-Gânduri şoptite către Fratele Gavriil de pe Ceahlău. Carpathia Press-2005, p. 9)

Prin Atotştiinţa Sa, Mântuitorul Iisus Hristos, graţie Răului care precipită evenimentele nefaste în Creaţia Sa, prin persecuţii, prigoniri, invazii, năvăliri, robiri, exploatări şi alte forme de reprimare fizică, morală, spirituală ori religioasă a lăsat posibilitatea ca Elita să se poată constitui în două tabere de luptă, crez, atitudine, suferinţă, jertfă şi biruinţă: una aflată în Sânul Vetrei Strămoşeşti, iar cealaltă tot în fiinţa Neamului, dar în afara braţelor-hotarelor lui.

Prin Elita din afară Dumnezeu grăieşte mai profund, mai cu luare-aminte, mai cald, mai cu gingăşie Părintească, mai de la Suflet la suflet, înzestrând-o cu mai multă sârguinţă, cu mai multă răbdare, cu mai multă osteneală, cu mai multă priveghere, cu mai mult har, cu crez mai zelos şi aprig, cu adevăr mai înflăcărat, cu cugetare mai adâncă, cu înţelepciune mai înaltă, cu libertate mai serafică şi cu două inimi mari celeste, odrăslite întru frumos pentru armonia sublimă dintre cer şi pământ: una să bată mereu pentru Patria-Mumă, iar cealaltă să pulseze neîncetat pentru Mama-adoptivă.

Ambelor Elite dacoromâne, Dumnezeu le-a ales Prieteni-Camarazi recomandaţi călduros întru Tradiţie: spirit, jertfă, năzuinţă, creaţie, demnitate, dragoste, adevăr, libertate şi frumos. Toate Tainele vin prin lumina Tradiţiei proto-dace şi a Tradiţiei Hristice-dacoromâne. Tradiţia precreştin-creştină este Modelul existenţial al Neamului proto-dacoromân din care coborâm şi prin care urcă cei Aleşi.

Gândul tău înmugurit în florea Cuvântului împrăştie în jur cântec, miresme, culori şi taine. Sinele tău aprins de lumina harului a străbătut astrele nădejdii dăruindu-ţi flacăra Dorului-taina inefabilă şi misterul dorului mistuit în împlinire. Caracterul tău pătruns de taina demnităţii se răsfrânge în taina fiecărui fenomen, care la rându-i se învăluie în nemărginirea tainei tale. Sufletul tău se înălţă astfel într-o cupolă de taine ce se reflectă în mintea, gândirea şi simţurile tale ca într-o văpaie celestă, suprasensibilă, diafană şi mistică. Fiecare fior al conştiinţei tale îţi îmbrăţişează fenomenul unei taine şi fiecare taină aduce cu sine o corolă de taine din firea fiecărei zidiri întregindu-te pe tine ca Taină nemărginită.

Inima ta pulsează raţiunea existenţei tale concurând între cele două infinituri: de mister şi de taină, punându-ţi soarta-destin, aşezare între ele, în afară şi dincolo de ele.    Persoana ta se scufundă în roiuri de taine în matca oricărui univers aducând polenul curiozităţii, nectarul cunoaşterii, mierea bucuriei, mulţumirea şi admiraţia întru toate. Personalitatea ta ca împlinire a năzuinţelor metafizice şi a aspiraţiilor religios-spirituale trăieşte propriul sine ca pe o metaforă a frumosului, ca pe o simţire a iubirii încrustându-se cosmic în hieroglifele nemuritoare: GEORGE ROCA- Muntele Biruitor!

 

* Întru mulţi ani fericiţi, de cremene şi permanent să ne reverşi lumină!

———————-

Gheorghe Constantin NISTOROIU

+ Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust şi Iraclie, Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul

* Brusturi-Neamţ-Grădina Maicii Domnului-Vlaherna Carpatina.

14 iulie 2017   

 

 

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu despre tineri. Să ne legăm de catarg ca Ulise, prin rugăciune !

Părintele Adrian Făgețeanu (16 noiembrie 1912 – 27 septembrie 2011) “In zilele noastre, copilului i se spune direct sau doar

Comments Off

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 1
Vizualizari : 14591

Ultimele Comentarii