28 Nov
2019

Ierodiacon IUSTIN T.: Maica Domnului – metamorfoza frumuseţii în toate culturile

              Ce mister trebuie să fie Maica Domnului, dacă popoarele lumii au ales s-o reprezinte, fiecare, în canonul de frumuseţe al culturii lor! Căci iată, la Biserica Romano-catolică Buna-Vestire din Nazaret, în mozaicuri, o găsim transpusă pe Maica Domnului în variatele ipostaze ale frumuseţii: în gingăşia feminităţii japoneze, în graţia maternităţii coreene, în candoarea feciorelnică singaporeză, în voluptatea chiliană, în blândeţea tăcută ethiopiană…

                Sigur că fiecare popor are dreptul să prefere canonul lui de frumuseţe în pictură şi iconografie.

              Dar dacă Maica Domnului, în transcendenţa ei, poate fi mama fiecărui om? Dacă Ea poate fi cea mai frumoasă femeie la care să aspire orice om, orice cultură, orice minte? Dacă Maica Domnului, ca şi Mântuitorul Însuşi, conţine „codurile” de frumuseţe ale tuturor tradiţiilor şi culturilor?

                Pesemne că de-aceea chipul real al Maicii Domnului a rămas necunoscut, ca fiecare popor s-O poată descoperi în partea cea mai curată şi mai de sus a artei sale. A minţii sale.

              Să medităm la faptul că mama lui Dumnezeu, mama celui care are Natura noastră, este vârful de puritate al fiecărui minţi: europene, asiatice, africane etc. Maica Domnului, prin ceea ce este, e mama frumuseţii culturilor. Şi oare nu era firesc să fie aşa?…

                Meditaţie frumoasă şi cu folos!

                Ierodiacon Iustin T., 27 noiembrie 2019

27 Nov
2019

Mariana GURZA: LITANIE pentru flacăra libertăţii

 

Motto:

 ,,cerne Doamne liniştea uitării
peste nesfârşita suferinţă
seamănă întinderi de credinţă
şi sporeşte roua îndurării

răsădeşte Doamne dragostea şi crinul
în ogorul năpădit de ură
şi aşterne peste munţi de zgură
liniştea iertarea şi seninul”.

                                   (Rugă – Corneliu Coposu)

 

          Iată-ne în fața unui nou volum de versuri    ,,TIMIȘOARA – Acolade peste timp” purtând semnătura jurnalistului, publicistului, romancierului și poetului Marin Beșcucă. Timpul scurs din decembrie 1989 și până acum, și-a pus amprenta pe eul poetic ca o ardere de tot continuă.

            Volumul de față se dorește a fi un omagiu adus Timișoarei, unde flacăra libertății a fost aprinsă de oamenii cetății. ,,…Timișoara se reazemă /cu coatele pe Bega,/ puhoi     de gloanțe și studenți,/ profesori, muncitori/ s-au înviat ATUNCE…/ Phoenix în Decembre!/ fâlfâind între Operă/ și Catedrală… Un timp al morții, timpul din acele vremuri odată cu primul căzut. Dar, ,,Bega nu spală sângele,/ Bega încă ascultă, dar…/ Bega nu iartă/ Tedeum se aude din arhitectura speranței”. (PREAMBULUL)

Strigătul poetului sună ca o litanie pentru cei răpuși, pentru cei rămași cu năzuințe de bine.

Parcă îl aude pe Senior spunându-i: ,,Cine uită trecutul, merită să-l repete”.

Cum ar putea să uite poetul acele zile? Se spune că poeții se bucură de iubirea Lui Dumnezeu. Cu menirea lor profetică, punctează de multe ori momente care rămân mărturie peste ani. Trăirea poetului Marin Beșcucă străbate fiecare poem. O zbatere intensă, parcă ar picta din lacrimi imagini sângerii. Bega încă ascultă, Bega nu iartă, ,,BEGA își tremură năduful…/ ce s-ar mai burzului,/ dar pentru cine? ascultă, spală timpul, tace,/și curge…/ se uită-n venirea zorilor/ și deplânge uitarea,/ …mai suspină,/ dar o face-n sânii apelor,/ să nu tulbure!/ sunt oameni și ei…/ plâng, se bucură, uită,/ BEGA însă, NU IARTĂ!/ …da-da BEGA e natură,/ BEGA e dinspre DUMNEZEU,/ nu minte, nici nu iartă ce nu se poate spăla,/ duce-n efervescentul zbaterilor de ape/ și de ascunsuri în nămolurile tăcute,/ toate câte s-au fost,/ așa cum s-au fost!/ se prea poate de stai de vorbă cu ea,/ se prea poate…/ poate un dram de noroc,/ dar este șoptire care trebuie deslușită,/ poate inima!/ sufletul știe că ar urca,/ iar acolo sunt toate cum se trebuie…/ da, tace BEGA, tace, /dar NU IARTĂ nimic dinspre Adevăr,/ nimic!/ cum care Adevăr?/ se aude din ceruri,/ dar mai am de căutat ca trăitor trecător!”. (BEGA ÎNCĂ ASCULTĂ)

Parafrazându-l pe Emil Cioran, să te gândești spre ce vei fi? ,,Regretele tale n-au viitor. Și nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai e loc, în timp zace groaza”. Imaginile acelor versuri „din lumi nedefinite,/ glasul ţi-ai încins,/ prin ceruri desfundate/ ecoul ţi-s-a-ntins,/ cum luna se trezeşte în zumzetul de zori,/ aşa şi tu,/ ATUNCE!/ ai dat Lumii fiori,/ puhoiul fără stavili/ s-a revărsat în drum…” (TIMIŞOARA)

Din ,,pasul minții” ne trimite semne, ca un biet trecător, trecător prin semne… Faptele de atunci, evenimente de azi prind culoare prin versul revărsător. ,,Aci s-a mințit cu morții,/ s-a ascuns numărătoarea,/ s-au lăsat prea ușor să urce sufletele/ cu trupurile topite-n crematoriu…/ s-au făcut prin tedeumuri și alte cântări/ încercări de primeniri!/ dar lăcrima și Liturghia…/ BEGA îi povestise TEROAREA…/ da, patria cea dragă, TIMIȘOARA,/ a frânt în răspântii și istorie și țara…(BEGA ÎNCĂ ASCULTĂ)

Marin Beșcucă scrie cu sufletul. O poezie contemporană, poate pentru unii atipică, dar plină de nuanțe filozofice și bogată în metafore. Uneori te cutremură prin firescul expresiv prin adevăruri doar de Cer știute. Revine des la curgerea apei, la Bega care nu va spăla niciodată sângele vărsat. Apa ca simbol în literatură reprezintă dintotdeauna însăși viața, simbolul fertilității, înțelepciunii, virtuții și harului dar și generatoare a vieții și morții în tradițiile creștine.         ,,…BEGA NU SPALĂ SÂNGELE/ spuneam,/ și-l aține…/ în cumințenia fiirii ei știe/ ce e sacru și ce nu-i,/ știe și cât Adevăr/ s-a păstrat/ din Adevărul scânteii ce s-a prăvălit/ peste catedrală,/ peste piața balconului,/ peste gloanțe, și peste șenile,/ peste muțenia cu care muncitorii/ înghițiseră     c-au ieșit mai târziu…/ cine știe câte ascunde crematoriul acela,/ al bolii sfârșitului de secol,/ al sfârșitului de mileniu…/ deja atât de puțin s-a strecurat din mileniu,/ dar deja un deget din palma secolului/ și nu prea din Adevărul Scânteii…/ sunt încă murmure,/ piața se adună încă/ scânteia nu mai are Scânteia aceea…/ Scânteia!/ pașii morții încă se văd,/ dar moartea nu știe…/ iartă-i, Tată, nu știu ce fac,/ iartă-i, Tată…”. (BEGA NU SPALĂ SÂNGELE)

Ca o rugăciune se desprind poemele, pentru cei care nu mai sunt. Cu o candoare discretă poetul imploră Cerul pentru iertare și îndurare. Timișorenii lui dragi, prezenți discret în poem, dar neuitat și la loc de cinste stă Seniorul ale cărui îndemnuri i-au fost de folos.

,,Puterea noastră născută din morminte s-a adăugat la puterea de viaţă şi la curajul celor care, înfruntând primejdiile, au zidit o ţară care nu mai poate fi dărâmată. Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice, naţiunile vrednice sunt eterne, neamurile înaintează peste oprelişti pe drumul destinului lor, vrednicia marilor înainte-mergători se împleteşte în viaţa celor care sunt şi a celor care vor veni”. (Corneliu CoposuDin cuvântarea rostită la 1 Decembrie 1990)

Așa aș putea explica truda poetului în a zidi în eternitate poeme pe care ni le oferă cu multă generozitate: dorul de Dumnezeu, iubirea pentru Adevăr și dragostea pentru semeni, care se revarsă din belșug în toate creațiile sale.

Marin Beșcucă, deși azi marginalizat, își va găsi locul binemeritat printre scriitorii români care lasă un semn în urma lor ,,…deoarece timpul este nu/ doar impasibil,/ cât și un invidios de primă mână/ și poate intenta temutele „de îndată”…/ …/ vrem o lacrimă!/ și lacrima s-a curs…/ din     iubire pentru Adevăr!/ suspină Poetul ce-mi risipea ființa,/      din toate-am a vă da,/ doar să-mi vedeți Credința…”      (BERE DE 3 SECOLI)

Volumul cuprinde file de istorie de ieri și de azi, spre trezirea noastră a tuturor… ,,Tatăl nostru s-a auzit atunci,/ dar ceva a dat lucrărilor timpului alt sens,/ Ceva!/ mă uit în mine cei 30 de ani,/ nu pot spune că nu văd nimic,/ m-ar bate DUMNEZEU,/ nici nu-mi dau cu părerea ce-ar fi putut fi,/ doar mă uit…/ Centenar cu bucurie TIMIȘOARA! / nu ești tu vinovată pentru ce n-a făcut țara…/ fezandat atât timp, Punctul 8 nu se știe ce gust,/ iar o altă Revoluție pare exclus...“ (PÂINE PENTRU AGRESORI)

Volumul  ,,TIMIȘOARA – Acolade peste timp”, semnat de Marin Beșcucă, un dar din partea autorului, un îndemn spre neuitare și Adevăr. Poezia rămâne pentru autor, așa cum o definea Seniorul, ,,o hrană spirituală care antrenează încredere în bine, promovează speranţa şi întăreşte sufletele copleşite de rău.

 

 ———————————–

Mariana GURZA,

Redactor șef al revistei „Logos și Agape”

(Prefață la volumul  de versuri    ,,TIMIȘOARA – Acolade peste timp” de Marin Beșcucă, Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ ,,Ioan Slavici”, Timișoara, 2019)

27 Nov
2019

Eleonora SCHIPOR: Biblioteca pătrăuceană – gazda unei manifestări importante

             Suita dee manifestări festive dedicate jubileului de 80 de ani ai renumitului savant bucovinean Ilie Popescu se pare că se încheie deja.

            În aceste zile a avut loc și o întâlnire cu domnia sa la biblioteca principală a satului său de baștină Pătrăuții de Jos. Până a ajunge în satul natal, domnia sa a fost sărbătorit la Cernăuți, la Storojineț, la Suceava, la Universitatea Națională din Cernăuți, unde a muncit peste 4 decenii.

            La biblioteca pătrăuceană a fost pregătită o expoziție doatată cu o parte din cărțile octogenarului nostru, cu ziare, fotografii. Expoziția a fost pregătită de doamna Maria Ștefureac, bibliotecară șefă a bibliotecii noastre.

            Printre invitați s-au numărat și  sora mai mare a domnului Ilie Popescu, Aurora Opaeț, în vârstă de 89 de ani. Vom menționa că frații Ilie și Aurora Popescu-Grijincu sunt unicii supraviețuitori rămași din satul nostru, care s-au întors din neagra străinătate unde au fost deportați.

             De asemenea a fost prezent primarul satului dl Gheorghe Fedorean, cu soția sa Olga, lucrătoare a primăriei, profesorii școlari, Lidia Șurdac și Ion Pojoga, sora medicală Maria Drozdic, educatoarea de la grădiniță Violeta Popescu, frizerița și bucătăreasa Maria Cnapic, șoferul ambulanței locale Ion Schipor.

            Trei eleve ale școlii medii au citit câteva cugetări din cărțile d-lui Popescu, i-au declamat și câteva poezii despre oamenii de vază ai satului. Fetele au primit diplome din partea Filialei ASCIOR-Cernăuți, deoarece majoritatea celor prezenți la manifestare sunt și membri ai acestei Filiale creștine, reviste și ziare.

            Despre viața și destinul profesorului Ilie Popescu, am vorbit chiar eu personal.

            Domnia sa s-a referit la anumite etape ale vieții, la cărțile și lucrările publicate, la participările la Simpozioane și Conferințe, la crucile comemorative ridicate prin satele noastre bucovinene, în cei 10 ani de când conduce Societatea regională „Golgota”. De asemenea a înmânat câteva dintre cărțile sale recent apărute atât bibliotecii, cât și câtorva prezenți. Ziare și iconițe au primit cei prezenți și din partea mea.

            Domnul primar i-a înmânat și o foaie de laudă, mulțumindu-i pentru întreaga-i activitate științifică și obștească desfășurată de-a lungul anilor.

            Rând pe rând vorbitorii s-au referit la calitățile sale profesionale, acentuând meritele, apreciind munca și eforturile depuse în întreaga sa carieră.

            Toți i-au dorit multă sănătate, succese, împliniri, noi realizări, noi publicații și activitate la fel de intensă ca și până acum.

Doamna Maria Ștefureac, gazda sărbătorii în cauză, a mulțumit frumos tuturor pentru participare, pentru prezență. Domnia sa l-a invitat pe octogenarul nostru să poftească ori de câte ori va dori atât la biblioteca sătească, cât și în satul său de baștină, a cărul Cetățean de Onoare este.

             Sperăm că așa va fi și vom putea avea încă multe asemenea întâlniri de suflet.

Eleonora SCHIPOR,

profesoară, membră a Uniunii Bibliotecarilor bucovineni

Președinta Filialei ASCIOR-Cernăuți, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos

27 Nov
2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Strop cu strop (poezii)

 

O halcă de pământ

 

Din trupul tău smulg halca de pământ

Și îmi dospesc o gură, cu mulți dinți…

Dar n-am să pot din el, bunici, părinți,

Cu el mai pot o gură de mormânt.

 

Și n-am să pot nici mărul copt la gard

Nici iarna ca să fie mai geroasă…

Dar ce-a rămas, simțirea îmi apasă,

Scântei îl fac la somn, doar cât să-l ard.

 

Cum n-am să pierd un bulgar de pomană

Am să-mi clădesc, la casă, înc-un deal…

Ciopor de oi, un fluier, si-un caval

Și-un suflet de bătrâni în colț de strană.

 

Iar de mai am, promit că-nghit pământul

Să-l pot păzi… de hoarde de golani…

N-am să-l donez și nici nu-l vând pe bani

Îl dreg ogor să-mi seamăn tot cuvântul.

 

Iar de-mi rămâne fir din drag pământ

Îmi fac o turlă…să coboare sfinții…

Sub ea îmi pun toți moșii și părinții

Și plec și eu, cu ei…în Cerul Sfânt…

 

 

Strop cu strop

 

Unde ești de nu te pot atinge

Unde-ai adormit? În care loc ?

Puricii sunt  pâclă în cojoc

Și afară ninge!

 

Văd că te-a uitat și Dumnezeu

Drumul tău spre Iad și spre osândă

Lupii împrejurul tău la pândă

Fără ,, lepedeu” !

 

Trupul frânt de piatră, azi slabit

Prin boicot și din necuviiță

Cu altare sparte-n pocăință

Chin strivit  !

 

Puiul tău în lume-i risipit

Ți-a  uitat şi noile hotare

Nici nu știi de-i viu ori daca-l doare

Unde-i asuprit!

 

Ori de-i tare pita de ojină

Ori acoperişu-i strai de brume

Ori de îi mai stie-al țării nume

Fără rădăcină!

 

Ori străinul noaptea îl primește

Ori viata-i grea de-a o purta

Ori prin ziuă ceru-i scânteia

Fără veste!

 

Ori de doru-i e nimicitor

Când în suflet sapă de te-apasă

Când o casă nu îi este-acasa

Țară dor !

 

Ori ești Iuda-n zale și arginți

Ori ești taina pătimirii noastre

Inima ce-mi bate de sub coaste

Bravi părinți !

 

Read More »

25 Nov
2019

Constantin STANCU: Existența nu-i o călătorie de plăcere…

Un titlu mai puțin obișnuit pentru un volum de versuri: Matrozii se sfințesc cu fiecare port!*

Prof. dr. Adrian Botez, poet încercat, cu o viziune solidă și originală, ne propune, prin volumul publicat la Editura Rafet în anul 2019, poeme încărcate de spiritualitate, de cultură, de taine, de paradigme și judecăți.

Făcând referire la matrozi, la marinarii simplii și muncitori de care depinde călătoria pe marile oceane, poetul ne pune în fața ochilor responsabilitatea omului raportat la universului creat, necesitatea implicării lui în modelarea vieții. Cu fiecare port, cu fiecare loc unde poposesc, matrozii, prin ceea ce fac, se apropie de Creatorul care i-a pus pe valurile cosmosului dantelat. Ei sunt chemați să fie activi în modelarea universului văzut și nevăzut, să vadă dincolo de naufragii, de căile luminate ale lumii, de tragediile în care sunt implicați oamenii. Ei pot salva lumea… Crist este cu ei, până la urmă pământul este o navă care călătorește în timp și spațiu, o navă care ne oferă șansa vieții și a demnității existenței. Omul călătorește și el în trupul lui firav…

Volumul de versuri se compune din mai multe secțiuni cu legătură între ele:

-            Partea I: Matrozii se sfințesc cu fiecare port;

-            Partea a II-a: Scurgeri toxice;

-            Partea a III-a: „Nu judecați, pentru ca să nu fiți judecați!”

-            Epilog.

Volumul ne prezintă și câteva date despre Adrian Botez, scriitorul, plus aprecierile critice asupra operei sale… de-a lungul timpului.

Lumea în care navighează individul este o lume periculoasă, judecata pentru tulburarea armoniei este necesară și posibilă, călătoria inițiatică are ca efect consolidarea adevărului, a principiilor, a zestrei de lumină.

Ca de obicei, Adrian Botez își etalează cultura, prezintă cititorului rădăcinile spirituale ale existenței, modelate de un stil dens și frust, limpezit de zgura memoriei. El apelează la motivele tradiționale ale folclorului românesc, la cuvinte înalte legate de cuvinte obișnuite, uneori dure. Poetul nu dorește să șocheze, el provoacă cititorul, îl cheamă în jocul literaturii și al vieții. Judecata face parte din salvarea vieții, lumea se desăvârșește prin decizia divină, necesară.

Personajele acestei povești, pe marile oceane ale universului, sunt matrozii, munții – martorii lui Dumnezeu, Zâna de Lumină, marea, copacii, portul, stânca, Arca, patria, icoana și, evident, Demiurgului.

Poemul este literatură și imprecație, rugăciune și cânt, expunere și eseu; temele sunt dense, cu sens și motivante.

Universul creat de scriitor este dinamic, împins de forțele divine cedate omului: luntrea se leagănă printre ceruri (nu pe cer), scripcarul (artistul) își pune Scripca sub bărbie, flăcăii vâslesc aurore boreale, există o deltă de rime, o prostie cosmică, un complot lingvistic, nopți fără sfârșit etc.

Pentru reușită e nevoie de armonie, o temă tot mai prezentă în volumele poetului. Este o armonie în lume, există una interioară, necesară pentru om, pentru a-l menține ca ființă unică în labirintul dintre galaxii. Poetul accentuează pe gloria finalului, pe îndrăgostiții care se plimbă prin Copou, pe Nunta din Munte. Temele poemelor sunt diverse, profunde, livrești, sfințite de călătoria matrozilor în univers.

Unele poeme au mesaje înalte spiritual, altele sunt concrete, altele au ceva mistic, echilibru este mereu căutat. Lectura volumului nu este ușoară pentru cititor, poetul mereu cheamă la gândire, la contemplație, la decizie, la credință. Valorile creștine răzbesc sunt crusta ideilor precreștine, idolatria este învinsă de Crist ca personaj central al istoriei, ca personaj care este istoria în sine.

Existența nu este o călătorie de plăcere. Omul va trebui să ia de la început viața, oriunde și oricând, trebuie să aprofundeze, să fie lucid/ treaz și pregătit să acționeze conform cu marile forțe divine din Creație.

„vei pleca de undeva – spre a ajunge/ altundeva: niciunde – nicio o scofală – de pielea ta…/ numără Corăbiile – din zece în zece/ și – poate – - ți va trece pofta  de-a tot petrece” (Existența nu-i o călătorie de plăcere, p 27).

Naufragiile fac parte din viață, ele apar strategic, de-a lungul timpului, reprezintă puncte de reper în existență, ele luminează pe cel atent. Ideea de bază: Cine a suportat un naufragiu, va suporta toate naufragiile, se luminează, va birui neputința și forțele negative, idei reflectate în poemul Învățătură (p. 30).

Armonia necesară, ca stare de vibrație supremă a ființei, se realizează prin ritmuri vechi, prin mișcarea cuvintelor în filele Cărții, prin căutarea lui Dumnezeu, matrozii așteptând mesajele de pe pământ, neînduplecați… Poemul are un titlu declarativ: Visul meu de armonie – cel frumos… (p. 41).

Adrian Botez simte dimensiunea spirituală, o descrie subtil, în mai multe poeme, Îmblânzitorul de bezne fiind unul cu impact pentru cititor: „îmblânzitorul de bezne își/ scutură – discret – din cinci în cinci/ minute – trusa cu scule// după subtilul ăst/ zgomot – îți poți da seama când/ va ajunge la poarta ta – la soarta/ta// deci – ești – mereu/ pregătit – să/ numeri fiorii/ Ființei de Scule” (p. 53).

Realitatea imediată este prinsă în poemul Duminică – în fața blocului, poetul descriind simplu, cu impact, ziua în care oamenii joacă table, discută problemele lor concrete, de la problema gunoiului, la rețetele de prăjituri și la relația, seacă, bărbat-femeie, în blocul rezervat celor care fac, din nimic, marea problemă a destinului. O lume pierdută în altă lume, captivă unor stări de lucruri, din care nu poți evada. Presiunea unei societăți bolnave spiritual îl îndeamnă pe poet să adreseze o petiție către Dumnezeu, cu mult curaj: „e-atâta zgomot și/ gălăgie – pe lumea asta – încât/ am asurzit// de când am asurzit – mă simt ca un înger – sau ca un schivnic erudit” (p. 65). Poetul, singur în limbajul său, se cere afară din univers…

Despre problemele zilnice, descoperim în volum o doină a necazului (p. 74). Necazul îi pune omului cuțitul în gât, asaltat de problemele zilnice. Stilul unei doine din popor arată cititorului că amărăciunea este prezentă, în viața de zi cu zi a cetățeanului, ca un șlagăr mereu la modă…

Tensiunea relațiilor dintre oameni este redată în câteva poeme dedicate „Părintelui Cain”, cel care a răzbit, în istorie, prin CRIMĂ. Iată, CRIMA, ca justificare în fața istoriei. Problema destinului poetului, în colectivitate, este redată în poemul Problema existenței poetului : o lume fără poeți este una din care armonia a dispărut.

Adrian Botez a atins multe teme și probleme contemporane în acest volum. Unele vin de departe, din istoria complicată a lumii, din trădări și suferință. Alte probleme sunt actuale, altele subtile, îngrămădite, de insul modern, în zona întunecată a existenței.

Fiecare poem începe cu literă mică, versurile sunt rupte în multe idei, virgula este înlocuită de linioara dintre propoziții, ca un cuțit. Se folosesc cuvinte provenind din filozofie, teologie, știință, teosofie, istorie. Miturile invadează, și ele, materia moale a poemului, privirea scriitorului este îndreptată spre adâncurile lumii, pe care matrozii își poartă luntrea/ corabia/ transatlanticul

Despre opera lui Adrian Botez, au scris mai multe persoane, iubitoare de cultură – el fiind prezent, în mediul literar, prin cărțile scrise, prin poziția de cărturar, fiind propus, de Academia DacoRomână, la Premiul Nobel, pentru anul 2017. Luminița Aldea reține: „Prin slovele domnului Adrian Botez ieșim din băltirea puturoasă a postmodernismului (…) și ne mutăm cu slovele în teritoriul literaturii adevărate, unde există mari teme și înălțări de neatins, spre care poetul, ca un Icar, vrea mereu să zboare. Poezia și-a regăsit aripile, a redevenit zbor!” (Aprecieri critice asupra operei lui Adrian Botez… de-a lungul timpului, p. 152).

Autorul nu este un poet la modă, din contră, solicită cititorul, îi prezintă fața înaltă a culturii, raportată la fața de jos a realității crude. El s-a achitat de sarcina sa, prin poemele scrise – și în care a pus multă suferință, pentru a releva dinamica adevărului, într-o lume frântă, apocaliptică…

——————————–

Constantin STANCU

Noiembrie 2019

*Botez, Adrian, Matrozii se sfințesc cu fiecare port, poeme, 191 pagini, Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2019. Cartea este dedicată soției, Elena; Coperta I: Ivan Aivazovsky (1817 – 1900) – Shipwreck near Gurzuf (Naufragiul lângă Gurzuf), 1898.

25 Nov
2019

Adrian BOTEZ: Nu știu să-ntâmpin – zâmbind – nenorocirea (stihuri)

 

BOLI

 

scoate Crai Nou din creion :

oreion

 

afiș de pus în rai :

guturai

 

locomotivă-n cap

boli de satrap

 

bagă-ți în fund zebră :

febră

viermi de lepră

 

pojar de stele

între umeri de manèle

 

…cinism cu clopoței

boli câte vrei…

 

 

A FOST O COPIE DIN MINE ÎN VITRINĂ

 

a fost o còpie din mine în vitrină

n-a cumpărat-o nimeni – extatică urină

și reni treceau – prin hornuri și prin poli

urși albi mi-au fost trimiși – drept muieratici soli…

 

a fost o còpie din mine și pe Marte

dar s-a-ncurcat chestiunea – tot la pașapoarte…

e bine să mai cazi din rai-serai

petreci o dimineață-n parcul Guturai…

 

mi-am strâns – sub braț  – aproape orice còpii

și-am devenit un star – ignor Esòpii :

am devenit paiață – m-am prefăcut frigidă

 

ieșit-am din terestra mea firìdă…

…spuneți ce vreți – eu sunt la post – de mult

și masacrez tumult după tumult…

***

 

CEAI DE TEI – DACĂ MAI VREI

 

ceai de tei – dacă mai vrei

e-n dulapul cu evrei

dacă vrei chiar maioneză

e în lampa portugheză

 

e-atâta ordine – mistèr

apuc cadâne de mâner

e-un ghibirdic – pe-aici – sub șa :

dacă-l găbjesc – îl voi mânca

 

trec în revistă regiment de stele

obțin metempsihoza fricii mele

trece și soarele – scalpat :

e numai bun de scărpinat !

***

 

NU ȘTIU SĂ-NTÂMPIN – ZÂMBIND – NENOROCIREA

 

nu știu să-ntâmpin – zâmbind – nenorocirea

deși tovarăș de drum – tare ades – mi-a fost…

hulesc – înjur – vijelii-fulger isc în toată firea

și tot așa făcând – pierdut-am orice rost…

 

cutreier – ne-mpăcat – lacul cu lebezi negre

și sparg oglinzi – cu slovele de ură

din mine-a mai rămas un pumn de zgură :

deasupra zgurii – crescătorìi de febre…

 

…nu știu să-ntâmpin – zâmbind – nenorocirea

într-un hățiș de vorbe – chiar Limba am junghiat-o :

toți diavolii – pe rând – citesc – râzând – psaltirea…

 

…eu – mut – te-nchipui Oarbă – Soartă-Disperato…

nimeni presară flori unde-au căzut Trei Cuci :

învață să mori singur – cum singur urci pe Cruci…

***

 

IARNA E BLÂNDĂ – FRAȚILOR

 

asta n-am înțeles eu – și cu mine

toți Bătrânii Oameni : că vine Iarna

ne-am smiorcăit – penibil : „…s-a răzgândi – Vădana” !

dar Leagea-i scrisă-n Stele – -n Sânge Apă – în Jivine

 

n-am nevoie de-un Grădinar – înalt și gros

mătăhălos – buzat – posac și păros !

vreau să stau – în Lumină – sub Umbra de Pom

și să murmur – extatic – silaba Cuvântului OM !

 

…iarna e blândă – Fraților : în sfârșit

e Liniște – ca-ntr-o Catedrală în care

toate Cele Sfinte  – Sublime – s-au săvârșit :

 

nu mai e de căutat ori pierdut – Cărare…

…Misterioase Bufnițe stau deasupra de zare :

în gheare – pentru Fiecare – țin Lumânare…

***

 

FII VREDNIC DE CRIST : ÎN ZARVA ZARAFILOR NOI – DOAR EL TE ASCULTĂ…

 

miroase-a iarnă – miroase-a sfârșituri

miroase-a dezvățuri :  noi jocuri – rătăciri și ținuturi…

nimic n-a mai trage în jos – Dor și Ființă

Munții s-apleacă a Nuntă : aflat-au Noi Miri – Noua Putință…

 

nu sta pe gânduri și nu stinge Focul :

în prag va veni Vestitorul Fierbinte !

nimeni – în lumea ce-a fost – nu-ți ia locul :

care pe care cercetează și minte…

 

…nu va fi altfel – va fi tot o lume

în care s-or umfla înțelepți – dar și glume !

doar când treci – desluși-vei o ceață -

 

…în rest – și acolo-s tot Zori – și tot Piață…

(…Vânzător Econom – nimănui și nicicând n-ai știut

să-i umpli o Viață-Epopee… : n-ai știut – sau n-ai vrut ?)…

 

…nu-ți pară rău : învățat-ai – aicea – la Scripcă

sodom evanghelii : Armoniei tremurat-ai o Aripă-Șipcă…

…și lumi se pupară –  bețivi vagabonzi :

 

ceea ce-nseamnă noi crime – schilozi…

*

Palatul de Brazi va fi ochi plin la Nuntă :

fii vrednic de Crist : în zarva Zarafilor Noi – doar El te ascultă…

***

 

NE BĂLĂCIM ÎN RUGĂCIUNI PRIPITE

 

ne bălăcim în rugăciuni pripite

dar niciodată noi nu credem în ispite

dar niciodată El nu dă târcoale

să-ncerce – între dinți – vorbele goale :

 

de-ar fi de aur – s-ar isca și Focul…

a devenit „de societate” chiar Norocul :

Scripcare – Armonia a murit

și Slova – și Cuvântul – s-au scrumit…

 

de labirinturi fără Ariadne sunt strivit

sunt sufocat de constelații – potopit…

Atlantul Translucid nu s-a oprit :

 

se năruie – sub noima-mi – orice schit…

…o – Logos – șlefuit – de zei – Văpaie :

iar ai apus – cu faraonii – -n piramizi-noroaie…

***

 

VORBA CEEA…

 

nu trebuie să vii la mine – mereu – cu

Noaptea-n cap : poți să pui – în

loc de

Noapte – o linguriță de

zahăr – sau de

miere – ori de

petrol – o mână de

mălai – ori

un șomoiog de

paie… – …sau – mă rog – fie chiar și un

dram de deșteptăciune – ori – cum i se mai

zice : “glagore”…

…mmm ?  – se

poate ? – mai exact :

poți să mai modifici

cevașilea – pe la…

Vorba ‘Ceea…?

***

 

ADUS-AM – ÎNDÂRJIT – PE CORABIE – CRUCE

 

adus-am – îndârjit – pe Corabie – Cruce

la Prora-am aprins – smerit – Lumânarea

de la Cârmă – Crist  nu-ncetează-a scrutare tot zarea :

Călăuză-i ce știe unde ne duce…

 

Read More »

24 Nov
2019

Eleonora SCHIPOR: Vasile Plăvan, un vrednic fiu al satului

          În anul când ne părăsea Marele Eminescu, la Cupca, veche vatră de români, aflată atunci sub stăpânirea Austro-Ungariei, se năștea la 24 noiembrie 1889, Vasile Plăvan, cel care avea să aducă mai târziu faima baștinii.

          Vasule Plăvan, s-a născut în familia unor țărani înstăriți din această parte a Bucovinei. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursul secundar la Liceul n.3 din orașul Cernăuți. Bacalaureatul l-a susținut în anul 1910.

          O vreme a fost slujbaș la Căile ferate române. A devenit elev al școlii militare de infanterie din Botoșani. A participat la primul război mondial.

          În anul 1921 renunță la slujba de la căile ferate și intră în gazetărie. În 1922 susține un examen judiciar, student fiind, iar în 1923 și-a luat licența în Drept ca absolvent al facultății de profil din  cadrul universității din Cernăuți.

Vasile Plăvan şi voluntari bucovineni la Putna, 1934

          În anul 1934, alături de voluntari, intelectuali și țărani bucovineni a fost prezent la mănăstirea Putna, la comemorarea a 430 de ani de la moartea Marelui voievod al neamului Ștefan cel Mare.

          S-a stins din viață la 23 ianuarie 1939, fiind înmormântat în orașul Cernăuți.

          Vasile Plăvan a lucrat 13 ani ca gazetar și redactor-șef la ziarul „Glasul Bucovinei” și „Voluntarul bucovinean”.

Gazetari bucovineni, Cernăuţi, anii ’30, sec. al XX-lea

           Începând cu anul 1928 a devenit membru al Baroului avocaților din Bucovina. A mai fost avocat la Casa de asigurări sociale Cernăuți și profesor de legislație la cursul profesional pentru ucenici.

          Principala sa operă este „Boabe de lacrimi”, carte ce cuprinde articole felurite: pagini autobiografice, amintiri ale vieții satului românesc din Bucovina, amintiri din vremea bejeniei din primul război mondial. Pentru prima oară aceste articole au fost publicate în ziarul „Glasul Bucovinei”, pe urmă în 1936 au fost tipărite la Cernăuți la Tiparul „Glasul Bucovinei”. În 2007 la editura „Carpatia Press” (România) a fost reeditat acest volum, datorită unei alte vrednice cupcence, aflată cu domiciliul la Timișoara, poeta creștină Mariana Gurza, nepoata autorului.

          Pentru merite deosebite, avocatul și gazetaul Vasile Plăvan s-a învrednicit de câteva decorații: Medalia Ferdinand I cu spadă, Coroana României, Crucea Comemorativă de război.

          Anume datorită eforturilor depuse de neostenita doamnă Mariana Gurza, viața și opera acestui vrednic cupcean a ajuns să fie cunoscută, atât la baștină, cât și în întreg spațiul românesc. Doamna Mariana a avut grijă ca cele scrise despre acest fiu al baștinii să ajungă la Cupca, dar și cartea reeditată a lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”. Mai mult decât atât, inimoasa doamnă a publicat și o carte despe acest vrednic cupcean, intitulată „Vasile Plăvan un Slavici al Bucovinei”, care de asemenea ocupă un loc de cinste în bibliotecile noastre.

          Anul acesta se împlinesc 130 de ani de la nașterea sa și 80 de ani de la trecerea lui în eternitate.

          Un alt fiu al baștinii, unul dintre autorii principali ai Monografiei satului Cupca, doctorul în silvicultură, regretatul Petru Ciobanu, de asemenea l-a inclus la capitolul „Fii satului”. (Despre neuitatul Petru Ciobanu, d-na Mariana Gurza de asemenea a publicat o carte).

           Asemenea personalități, care prin faptele și scrierile lor au dus faima baștinii până departe de hotarele ei, merită să fie cunoscuți și apreciați de toți.

           La toate ceremoniile noastre, la toate expozițiile, îi pomenim și vorbim elevilor de astăzi despre ei, acei oameni ce ne-au proslăvit și proslăvesc baștina dragă. Cu 10 ani în urmă, tot la un jubileu al lui Vasile Plăvan, am publicat și eu câte ceva despre el, în ziarele noastre.

           În incinta muzeului istoric al satului Cupca, se află materiale, cartea despre el, și cartea lui Vasile Plăvan „Boabe de lacrimi”, cupceanul ce a lăsat o urmă neștearsă în istoria satului său de baștină și nu numai.

Eleonora Schipor,

profesoară,

directoare pe principii obștești a muzeului istoric al satului Cupca

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi

Comments Off
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Statistici accesare

Online: 7
Vizualizari : 14464

Ultimele Comentarii