Cuvânt și iubire

Întreaga naţiune română l-a petrecut pe regele Mihai I în ultimul drum. Regii lumii l-au plâns pe suveran. 40 de reprezentanţi ai familiilor regale din întreaga lume (Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Prusia, Italia şi Portugalia. ş.a.) au venit să-şi i-a rămas bun de la suveran. Această săptămână a fost pentru mulţi români un prilej de a fi contemporani cu regele Mihai. Zeci de mii de oamenii au venit în aceste zile la Palatul Regal din Bucureşti pentru a-şi lua rămas bun de la ultimul rege al României, Regele Mihai. „Da, n-am fost un milion în stradă, am fost 23 de milioane, în Ţară, în gări şi peste tot în lume” declară cunoscutul jurnalist român Cătălin Tolontan.

A fost o stare de spirit pe care poporul român nu a mai cunoscut-o de la decesul regelui Ferdinand I în 1927 şi poate a reginei Maria în 1937. Simulările din perioada comunistă nu pot fi luate ca adevărate. Întreaga naţiune a fost la înălţime, a fost ghidată de morala creştină. În aceste momente grele naţiunea română  a fost unită ca niciodată (ce bine ar fi ca această stare să perpetueze în timp spre binele naţiunii române care şi-a meritat un alt destin). Televiziunile româneşti (dar nu numai, şi una din televiziunile din Spania!) au transmis integral timp de 12 ore întreaga procesiune de petrecere în ultimul drum a celui care a fost şi va rămâne Regele Mihai: cel care a fost şi va rămâne în inimile românilor „rege fără ţară, dar cu popor”. Oamenii au stat ore în şir la coadă pentru a aduce un ultim omagiu Majestăţii Sale. Read More »

În Credința Ortodoxă, singura adevărată, icoanele și rămășițele pământești ale Sfinților, moaștele, au o importantă deosebită și ele sunt cinstite, nu închinate, cu evlavie. Atât icoanele cât și moaștele păstrează, prin har, legătura cu Sfântul reprezentat sau rămășițele lui. În privința icoanelor trebuie adăugat că Biserica ni se dezvăluie prin ele. În acest sens, în calitatea lor de izvoare ale Sfintei Traditii; canoanele, scrierile patristice, textele liturgice, icoanele și moaștele au aceiași valoare.Toate acestea, nu luate separate ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfintele Scripturi, exprimă adevărul despre Biserica: Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea rugătorilor vii și morți. Între icoanele Ortodoxe poate cea mai complexă și încărcată de semnificație, învățătură și simbolică teologică, este Icoană Nașterii.

Icona Nașterii este concepută pe trei “registre”, pe trei planuri. În partea de sus sunt înfățișați Îngerii , slăvind pe Dumnezeu, în centru se vede raza, ”steaua”, care se desface în trei (simbolizand unitatea în esență a Sfintei Treimi), iar în partea dreaptă, din registrul de sus, sunt înfățișați Îngerii vestind păstorilor Întruparea Domnului.
Read More »

„…Încă ne mai aşteaptă acolo satul de leagăn 

seara mai ales ne aşteaptă: lumini mărunte 

voci domoale, somnul ca o pasăre lină:

 legănătoare lumină.

Satul uitat, cu oameni săraci, dar frumoşi 

cu glas de clopot vestind naşterea 

începutul de nuntă şi ultimul drum: 

amintire şi fum…”

Radu Cârneci

Nicio personalitate istorică sau culturală a lumii nu a reuşit, cel puţin în ultimul veac măsurabil al timpului pământean, să facă ceea ce, prin trecerea la cele sfinte, Regele Mihai I însuşi a reuşit, anume, să aducă, în ţara Lui, sub cupola luminoasei Ortodoxii cristice, Orientul şi Occidentul laolaltă, într-o respiraţie singulară şi benefică a spiritualităţii umane. Fără vreo fină urmă de tăgadă, putem afirma faptul că acest rarisim „dimpreună” al globalităţii contemporane se înscrie deja în larga panolplie de semne magice, pe care divinitatea le trimite, ca întotdeauna, de altfel, şi cu generozitate, întregii suflări a Ţării mioritice a lui Lal (parafrazându-l pe de curând plecat şi el la Domnul Poet român al Iubirii – Radu Cârneci), acolo unde acum, în preajma multimilenarei Naşteri betleemice a Mântuitorului Iisus, se ţese, iată, o ieşire totală din timpul postmodernităţii amprentate de facil şi o pătrundere definitivă în vremea de Dincolo de vreme a dumnezeirii, nespecifică universului teluric restrâns.

Read More »

MÂINILE ACESTEA

Mâinile acestea,

Mâinile acestea murdare

Aceste mâini

În care s-au strâns toate gunoaiele lumii;

Mâinile acestea

Cu care am spart toate clepsidrele lumii,

Read More »

„Uite, ce am găsit în Deutsche Zeitung! Se organizează un concurs literar pe tema – Nihil sine Deo!” „Trebuie să fie legat, probabil, de rege, de monarhie. De scris, pot să încerc, dar de concurs, mai va! Tu nu te-ai lămurit ce-s concursurile astea? Trimiţi ca să te afli în treabă. Astea-s cu abonament, iar abonaţii îi găseşti printre organizatori.” „Crezi?!” „Sigur am dreptate!” Cu voie, sau fără voie, lăsă sămânţa să încolţească. Se pomenea, aşa, pe nepusă masă, răsfoind în memorii, zile trecute, de mult apuse, cu străjeri, cu rege, cu tricolor în culori vii, strălucitoare, cu franjuri aurii pe margini, cu o stemă în mijloc, poate cea mai frumoasă din câte văzuse. Cum era oare crezul străjerului?…Deviza străjerului, sau, crezul străjerului este, credinţă şi muncă pentru Ţară şi Rege! Oricum, era pe aproape. Astăzi aceste lucruri sunt îmbrăcate în ceaţa timpului. Peste cinci decenii, nu e o glumă! Nu apucase să ajungă cercetaş, visul ascuns al oricărui copil. Ce ştiu copiii?! Pentru ei timpul nu are valoare, vor să ajungă mari, şi cât mai repede! Anii ’44 – ’47 au fost ani de confuzie pentru adolescentul care simţea că se cască o prăpastie între ceea ce învăţase, trăise, şi ceea ce se anunţa la orizont. Mânat de buldozerul sovietic, se pomeni la Oradea, departe de locurile natale, de Dunăre, de Deltă, de Ismail. Învăţa la un liceu, încă, confesional, dirijat cu o mână de maestru, de directorul preot, sobrul Catană. Read More »

Zăbrele ale minții sunt ochii
închiși să-i ții mai bine e, cu grijă
când ziua nu se-abate, ci merge înainte…

Iar ale inimilor porți…. urechi;
le-nchidem și pe ele, la fel, din prevedere
să ne rugăm pentru cei morți și cei bătrâni,

Read More »

Obiectivele Mișcării de Renaștere și Eliberare Națională, după obținerea unor drepturi  fundamentale și legitime ca dreptul la Limba Română, Alfabetul Latin, Suveranitatea și Independența, nu au devenit parte integrantă a programelor de guvernare care au urmat după anul 1994 și până în prezent. Cu mare întârziere și cu mari pierderi, se cere reînnodarea firului rupt, pentru a asigura continuitatea proceselor începute în anii 90, sabotate pe parcursul a zeci de ani, dar care sunt singurele ce ne garantează reîntoarcerea noastră în spațiul firesc, național și european.  Manifestul de față vine să construiască o punte între obiectivele clasei politice de atunci cu forțele politice de astăzi, cele care ar urma să asigure Republicii Moldova orientarea europeană și democratică după alegerile parlamentare din anul 2018.

    Read More »