Cuvânt și iubire

păduri pe butuci –
pierzându-şi busola
cozile de topor

—————

Vasilica Grigoraș

Vaslui

1 noiembrie 2017

Sfințirea crucii memoriale de la “Leu”, în hotarul satului Borlovenii-Vechi din Valea Almăjului are o dublă importanță .

În primul rând monumental este așezat acolo unde s-a găsit vatra inițială a satului, a comunității. Pe un pinten înfipt în curbură Nerganului, pinten care apoi urca și se contopea cu dealurile și depresiunea  ” Vlașca “. Acolo, înconjurați de pădure, râu și deal, locuitorii aveau pavăză naturală și tihna de a își duce viața în rosturile ei milenare.

Căci această comunitate are rădăcini milenare. Urme arheologice dovedesc viețuirea neîntreruptă din vremea “pietrei șlefluite”, mileniul al III – lea i.d.H și apoi din vremea epocii bronzului, a fierului și a Dacilor și până în ziua de azi.

Se poate spune, cu drept cuvânt , că vatra Borloveniului este din totdeauna .

Monumentul sfințit la “Leu” amintește deci această impresionantă realitate istorică. Dar acest monument are o semnificație încă mai important. El nu este un memorial, o simplă aducere aminte. Acest monument înseamnă mai ales marcarea unui tărâm duhovnicesc.

Crucea de la “Leu” arată că istoria și comunitatea Borloveniului s-au făcut și s-au păstrat prin credință și încă mai exact prin Dreapta Credință , prin Ortodoxie.

Căci locuitorii au fost de la începutul mileniului nostru Drept Măritori , Ortodocși ; toți, până la unul.

Monumentul de la “Leu” , sfințirea lui, făcută prin punerea mâinilor și slujba neobositului Părinte Prof. Dr. Petrica Zamela, arată că hotarul comunității nu este doar cel văzut, este și cel nevăzut. Hotarul Borloveniului este pământ, apă, pădure dar parte a întregii creații și decideschidere către Rai .

În vremile trecute, în tradiția românească , există obiceiul că acolo unde erau pietrele de hotar să fie aduși, periodic, copiii și să fie atinși cu vergile ca , “printre lacrimi”, să țină minte unde stă dreptul comunității .

Așa și monumental de la “Leu” trebuie să amintească despre trecutul Borloveniului, despre faptul că acest trecut a fost cu putință și rămâne făgăduință pentru viitor, prin stăruința în Dreapta Credință, în Ortodoxie, cea care ne face și oameni de omenie dar care, mai ales, cu voia lui Dumnezeu, ne poate face și cetățeni ai Raiului.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

1 noiembrie 2017

Luminație la Biușa

Coborât-am dintre munţi

S-ajungem lângă părinţi,

S-aprindem facla vie

În zi de Luminaţie.

……

Ard lumânările pe deal

Lumina să-i cuprindă

Pe cei din neam în neam

Ce zac tăcuţi în cripte

Lumina lină se ridică

Spre cer cu implorare

Să-i ierte pe cei duşi o clipă

Şă-şi găsească a lor iertare.

Şi vocea harică te-nfioară

Trimiţându-ţi ruga la ceruri

Şi dorul de părinţi te doare

Vai, câtă însingurare…

Coborât-am dintre munţi

Pentru ai noştri dragi părinţi

Iertăciune să le aducem

Prin lumina de la cruce.

Aşa a fost din neam în neam

Aşa-i datina în Ardeal…

————————-

Mariana Gurza

1 noiembrie

Vizita Patriarhului Kirill al Rusiei la Bucuresti cu prilejul Anului Comemorativ dedicat apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului şi al aniversării a zece ani de patriarhat ai Preafericitului Daniel este la fel de surprinzatoare ca si schimbarile de paradigme din Rusia crestina a lui Putin si Kirill.

Aniversarea a 100 de ani de la Marea Revolutie din Octombrie, 7 noiembrie, sau Lovitura de Stat a tradatorului V.I. Lenin nu i se mai acorda nici o atentie din partea oficialitatilor de la Moscova, ci e pomenita la periferie numai de nostalgicii comunisti.

Pentru Putin si Kirill modernizarea lui Petru cel Mare, Pjotr Stolypin si Josef Stalin merita urmata, pomenita, nu Teroarea Rosie, cei trei ani de Razboi civil al bolsevicilor lui Lenin si Trotzki, la care au participat britanici, francezi, polonzi si japonezi cu trupe in Arhanghelsk, Ucraina, Crimeea si Vladivostok, cu hecatombele de victime, care nu au adus nimic pozitiv Imperiului, ci mai degraba obsesia, prezenta pana si azi, ca Rusia ii inconjurata de dusmani.

Rusia si Romania sunt cele mai mari tari ortodoxe, ambele au trecut prin experimentul traumatic marxist-leninist, fara Dumnezeu, si cauta acuma impreuna un raspuns la redefinirea in lumea moderna, occidentala, ceea ce a incercat anul trecut in Grecia, fara participarea mai ales a Rusiei, Marele si Sfantul Sinod al Bisericilor Ortodoxe, in conditiile acutizarii Chestiunii Orientale.

In lupta pentru mostenirea Imperiului Roman de Rasarit, Bizant, Otoman, „a treia Roma“, Moscova este din nou activa in apararea crestinilor orientali si din acest conflict multisecular intre islam, ortodoxie si occident, face parte nolens, volens si Romania. De aceea invitatia patriarhului Kirill adresata patriarhului Daniel de a participa la aniversarea a 100 de ani de la reinfiintarea Patriarhiei Rusiei, capata o importanta greu de trecut cu vederea, mai ales ca este asteptat si papa Francisc in Romania, cu prilejul aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire.

———————————-

http://confluente.org/Viorel_roman_statul_si_bise_viorel_roman_1388742302.html

https://www.academia.edu/23211833/BISERICA_-_STATUL_Romania_2016

https://valcea-turism.ro/prof-dr-viorel-roman-papa-francisc-romania-si-chestiunea-orientala/

www.academia.edu/…/Viorel_Roman_Europa_Crestina.pdf

https://gradinaculecturi.wordpress.com/2017/04/12/dr-viorel-roman-semnele-vremiispre-est-sau-vest/

www.viorel-roman.ro

Timisoara, oct. 2017

Romulus Boldea (1884-1970) a fost un almăjan exemplar.

Descendent al unei familii fruntaşe din Borlovenii Vechi, Valea Almăjului, Banat, el a rămas orfan de mamă foarte tânăr şi a fost dus de către tatăl sau (Protopopul cesaro crăiesc Pavel Boldea care a avut o strălucită carieră în armata acelei împărăţii) în şcoli de elită la Budapesta şi Viena.

Romulus Boldea a fost comisionat ofiţer cezaro-crăiesc în 1905, a slujit cu distincţie, a luptat pe frontul Italian ( învrednicindu-se de numeroase decoraţii, între ele şi Crucea de Fier germană), a luptat cu armata română pe frontul de la Tisa, contra bolsevistilor unguri , iar în 1922 s-a retras în pensie ca Locotenent Colonel în satul strămoșilor lui Borlovenii-Vechi, unde avea o proprietate semnificativă; nu foarte mare dar avută.
De atunci şi-a dedicat existenţa menţinerii şi dezvoltării, admirabile, a gospodăriei grănicereşti moştenite de la strămoşii săi, acţiunilor comunitare şi unei vieţi publice elegante.

Romulus Boldea era un om cu o remarcabilă inteligenţă nativă. La asta el a adăugat dibăcia, răbdarea, şiretenia şi perseverenţa grănicerească. Nu a fost un om foarte cult (la urmă urmei fusese ofiţer !) dar avea o educaţie excepţională, de elită, patriciană. O educație care îl modelase să fie în stare sa treacă prin toate împrejurările, de la onoruri la situații limită, prizonierat, captivitate, închisoare, în mod onorabil. Era pregătit să facă față și unor condiții cu totul neobișnuite, spre exemplu un ‘duel”. Între cărțile lui am aflat manualul, ”Regulile Duelului”, stabilite de Curtea de Onoare a Ofițerimii K.u.K. (manual pe care, cu mult mai târziu l-am dăruit poetului Stefan Aug.Doinaș). În aceste împrejurări el a avut mereu o atitudine  “aristicratică” în cercurile unde a trăit.Era prieten cu mulţi oameni dar în esenţă îi ţinea la distanta şi departe de intimitatea lui. La acestea el a adăugat respectul pentru tradiţia românească, credinţa ortodoxă şi dragostea de neamul românesc. Romulus Boldea a fost însufleţit de sentimente creştine şi naţionale. El a urmat, fără îndoială, ferm, învăţătură Bisericii Ortodoxe. În ce priveşte sentimentele lui naţionale lucrurile trebuiesc ”niţeluş” nuanţate.

Romulus Boldea a fost un naţionalist dar nu un fanatic şi la nici un caz nu un şovinist tribal. El avea respect pentru diversitate şi admira trupurile cu etnicităţi multiple (fusese crescut într-o atmosferă multinaţională, era perfect bilingv şi era însurat cu o nemţoaică pe care a iubit-o cu pasiune). Dragostea lui de neamul românesc era firească şi neinhibată, nu considera a fi român un “merit” dar la nici un caz nu îl consideră un defect. Mai mult încă naţionalismul lui capătă aspecte pasionale atunci când adresa provincia căreia îi aparţinea, Banatul, şi încă mai vârtos ţara Almajului. Se poate spune că Romulus Boldea iubea atâta de pasional Ţară Almăjului încât a sfârşit prin a fi un naţionalist român ! Că aşa stau lucrurile o dovedesc sumedenie de împrejurări. Cu enormă seninătate şi siguranţă afirmă că muzica bănăţeană este cea mai frumoasă din lume ! În acelaşi timp ricana la auzul idiomului “regățenesc”(şi încă mai vârtos cel oltenesc) şi privea cu toleranţă dispreţuitoare alte colţuri ale Banatului.(Spre exemplu scurtele vizite pe care nepoţii le făceau la familia unchiului lor Dr. Iuliu Pora în Topolovăț,Timiş, îl enervau şi comentariul stereotip era, “În Topoloveț, (refuza să spună Topolovăț) sunt ţânţari şi broaşte”)

Romulus Boldea se consideră cu mândrie membru al comunităţii grănicereşti și fruntaș al ei, dar în acelaşi timp era în relaţii cordiale cu membrii satului dar păstra o anume distanţă care, considera ca i se cuvine. În chip admirabil el a domonstrat că esenţă unui om nu este dată şi nici nu poate fi schimbată de ierarhii ori decoruri sociale. Acest model existenţial poate fi ilustrat şi de felul în care folosea timpul. Romulus Boldea a făcut din timpul ce i-a fost dat o vreme a relaxării temeinice şi folosirii cu rost care înseamnă linişte, reculegere, evlavie, contemplare, trăire după mişcarea elementelor. Concepţia lui politică este adunată în câteva pagini, păstrate în arhivă casei Boldea din Borlovenii Vechi. Acele pagini adunau gândurile şi credinţele lui politice şi ele au fost folosite pentru alcătuirea cuvintelor ce le-a rostit în cursul întrunirilor şi evenimentelor politice. Era “planul” de expunere a credințelor sale politice și acel plan era folosit, cu adausuri sau elminări, de fapt superficial, în activitățile politice în care se angaja. Iniţial ele au fost folosite pentru a alcătui un discurs ținut în Cogresul Partidului Național la Cluj în 1922, discurs apreciat superlativ de către Dr. Iuliu Maniu, și apoi folosit la diferite ocazii, spre exemplu pentru a combate pe candidatul liberal din Bozovici, Iancu Conciatu, şi apoi în alte ocazii. Din notele cu pricina rezultă limpede care erau părerile privind viaţa publică ale lui Romulus Boldea.

În primul rând el era împotriva influenţei exagerate a guvernului central. Mai degrabă el era partizanul unei descentralizări luminate în care unităţile organice (ţările româneşti, provinciile, oraşele, comunele , etc.) ar fi avut o mare libertate în a îşi folosi resursele lor şi talentele locuitorilor, în toată plenitudinea lor. Asta nu ar fi afectat în nimic integritatea politică a ţării ci ar fi contribuit la o emulaţie pozitivă. Era un democrat convins şi era împotriva extremismului fanatic de orice fel, de dreapta, stânga ori drapat sub masca unui secularism care, în fond, nu era alta decât o religie satanică. Era pentru economia de piaţă liberă dar, fiind creştin, era pentru toleranţă , decentă, dreapta măsură şi violent anti plutocratic. El era pentru aplicarea generoasă a reformei agrare (care încă mai era pendinte la acea dată, 1922) şi era pentru asigurarea unei plăți decente lucrătorilor din industrie şi pentru asigurarea dreptului lor la organizare profesională. În alte cuvinte era pentru decență şi bun simț. În cuvinte aspre (pe cei vinovaţi nu s-a sfiit să îi numească , brutal,”călăi”), a condamnat crimele făcute de liberali în 1907.  Era contra paternalismului practicat de către “elitele” (pe care le dispreţuia) din “Vechiul Regat” şi asta reflecta, în fond, opţiunea lui pentru descentralizare luminată. Acesta a fost crezul politic al lui Romulus Boldea creştin, naţional, democratic, tradiţionalist şi decent. Romulus Boldea a urmat sau, mai exact, a făcut parte din organizaţiile conduse de către Octavian Goga din stimă şi din prietenie caldă pentru cel pe care îl consideră poetul “pătimirii”noastre. Acest crez politic, mai ales creştin şi naţional, l-a cultivat Romulus Boldea în întreagă lui activitate publică şi în el a crezut în el până la moarte. Este demn de reţinut că Romulus Boldea a dat măsură competenţei sale publice nu atâta în vremea în care a fost Prefect al judeţului Severin (1928-1929;1938); deși mandatele sale s-au remarcat prin excepționala disciplină financiară; ci mai ales ca Preşedinte al Comunităţii de Avere Grănicereşti din Caransebeş (1939-1944).

Comunitatea de Avere Grănicerească era o organizaţie dragă lui Romulus Boldea. Ea avea de scop să administreze drepturile comune ale satelor grănicereşti din Banatul muntos. Era deci o organizaţie exclusivă şi organică, cum erau şi satele din Banatul de munte. Sub administraţia lui Romulus Boldea s-au introdus tipare administrative moderne şi a fost mărită averea comunităţii . Atunci, spre exemplu, a fost ridicat hotelul “Cerna” din Băile Herculane. Cel mai modern hotel de acolo la acea dată. Tot atunci au început exploatări forestiere chibzuite (spre exemplu regia “Cerneţi”, Vălişoară), care au îmbunătăţit starea financiară a organizaţiei şi au făcut cu putinţă stabilirea unui fond de burse care au asigurat şcolarizarea multor urmaşi de “grăniceri”, între cei înzestraţi cu burse “grănicereşti” a fost şi viitorul Mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu. Aceleaşi fonduri au făcut cu putinţă publicarea unei masive lucrări dedicate istoriei “grănicerilor” scrisa de către Dr. Antonie Marchescu.

La fel ca în viaţă privată şi în cea publică Romulus Boldea s-a comportat corect, elegant şi cu remarcabilă personalitate.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

31 octombrie 2017

   …Parcă și astăzi văd primul ghiozdan,

          Și mai devreme mămica mă scoală.

          E prima zi și e primul meu an,

          Și mă așteaptă toți anii de școală…

Astfel sună cuvintele unui frumos vers despre anii de școală. Neuitații ani de școală. Anume ei acei 10 sau 8 pentru unii petrecuți pe băncile școlii satului natal Pătrăuții de Jos, ne-au adunat la finele lunii octombrie pe acei elevi care cu 50 de ani în urmă pășeam pentru prima dată pragul școlii. Era un septembrie frumos al anului 1967. Și iată că toamnă după toamnă au trecut de atunci 50 de ani, iar de la absolvirea școlii alți 40.

          Deoarece în luna octombrie sărbătorim și ziua Profesorului am reușit să-i aducem acasă pe mai mulți abslvenți ai promoției a 4-a a școlii medii din Pătrăuții de Jos. Au venit cei din satul natal, satele vecine, din alte raioane ale regiunii, din alte regiuni ale țării și chiar din alte țări. Așa e soarta omului. Cu 40 de ani în urmă nici nu visam că soarta ne va lega pe unii de baștină, pe alții îi va duce la sute și mii de km. Dar am revenit, și într-o seară deși cam răcoroasă, dar atât de caldă și dragă pentru noi ne-am revăzut din nou. Pentru câteva ore ne-am simțit din nou copii așa ca atunci demult în draga noastră copilărie. Ninși de acum cu flori prin păr, am revenit, ne-am revăzut. Unii au venit singuri, alți cu soții sau soțiile.

          Alături de noi au împărtășit bucuria revederii și reîntâlnirii cu copilăria, cu frumoasele amintiri din anii de școală și câțiva din bunii, neutații noștri dascăli. Au fost alături de noi în acea seară de neuitat prima noastră învățătoare, doamna Ecaterina Bogdaniuc, prima noastră dirigintă din clasa 1-îi până în clasa 8-a, doamna Ecaterina Neborac, diriginta clasei a 10-ea A, doamna Viorica Șvabiuc, fostele profesoare de limba rusă Viorica Pițu și Polina Bahnean. N-a putut fi prezent dirigintele clasei a 10-ea B, domnul Eugen Robu, din motive obiective, (locuiește acum în alt raion) dar a transmis un mesaj de mulțumire pentru invitație și de felicitare pentru noi toți.

Un moment de reculegere am păstrat în memoria acelor profesori, dar și colegi ce nu mai sunt printre noi. Să le fie fie țărâna ușoară și amintirea veșnică.

Am recitat versuri, am interpretat cântece, am depănat amintiri, am glumit, am râs, am vărsat chiar și câte o lacrimă de dor și drag pentru anii ce nu se vor mai întoarce, dar care își au locul și rolul lor în viața și inima noastră.

Am ascultat cu drag amintirile și mulțumirile profesorilor de ieri, azi aflați cu toții la odihna binemeritată. Le-am mulțumit și ne-am bucurat că au fost alături de noi în această seară cu adevărat a amintirilor.

Au vorbit și câțiva colegi amintindu-și crâmpeie din anii de școală. Am închinat câte un pahar de vin rubiniu, am gustat bucate pregătite cu multă măiestrie culinară de stăpâna localului PRESTIJ din Pătrăuții de Jos, doamna Maria Gavrilovici, ajutată de fiica Mariana și soțul Ilie,  care s-au stăruit să ne simțim bine pe parcursul serii.

          Am dansat, ne-am veselit, am discutat, ne-am amintit…

Seara a trecut, ne-am întors la casele noastre și la grijile cotidiene, dar amintirea acesei revederi va dăinui peste ani. Să dea bunul Dumnezeu să ne mai putem revedea și să-i avem alături și pe bunii noștri dascăli.

…Anii de școală, frumoși ani mai sunt,

          …Dar se duc repede dela noi

          Și nu se întorc înapoi.

——————————–

Eleonora Schipor,

profesoară,

fostă absolventă a promoției a 4-a a școlii medii din Pătrăuții de Jos

Ucraina

Reintrarea în normalitate a României, în Decembrie 1989, a însemnat, între multe altele şi posibilitatea de a scrie şi publică liber. (Această libertate, în ultima vreme, începe să fie tot mai relativă. Dar asta poate va fi tema unui viitor articol).

Oricum numărul publicaţiilor a crescut exponenţial. Nu doar al publicaţiilor  “clasice”, pe hârtie, dar şi a celor alternative, în spaţiul electronic: bloguri, publicaţii, site-uri, etc.

Multe publicaţii sunt de excelentă calitate, altele mai puţin iar unele poate era mai bine să nu existe. Un loc cu totul special îl au publicaţiile şi mijloacele de informare ale Bisericii Ortodoxe Române.

Pentru foarte multă vreme Biserica Ortodoxă nu s-a putut exprima. Rostirea Ortodoxă s-a putut face doar în slujbele bisericeşti şi răspândirea Cuvântului s-a făcut prin participarea la slujbe. În acest chip s-a ţinut în fiinţă Ortodoxia: prin Slujba şi prin participarea Poporului.

(Desigur au existat publicaţii bisericeşti, de eminent calitate, dar circulaţia lor era limitată.)
După 1989 această situaţie s-a schimbat.
Un mare număr de publicaţii Ortodoxe, ”clasice” şi electronice, au apărut. Calitatea lor este, în toate cazurile, excelentă. Cuvântul efectiv se revarsă şi se dovedeşte abundent.

Un rol excepţional între aceste publicaţii, după părerea mea, îl au site-ul Basilica şi gazeta “Lumina”, ale Patriarhiei Române.
Aceste două publicaţii prezintă punctul de vedere al Patriarhiei: limpede, răspicat, fără compromisuri. Site-ul Basilica are meritul special că adresează toate situaţiile care apar în timp record, aproape instantaneu. Basilica, în mai toate felurile, se dovedeşte scutul de care se frâng atacurile contra Bisericii şi Ortodoxiei. Este un rol eroic într-o vreme în care, din trufie, laşitate, spirit gregar şi prostie, mulţi se alătură modei satanice şi anticreştine. Un curent promovat tot mai agresiv de marile trupuri internaţional care alcătuiesc “imperiul sodomit”. Imperiul sodomit sau “globalismul” promoveaza o salbateca politica de eliminare a memoriei colective, a identității naționale și mai ales a Bisericilor Apostolice și tot mai răspicat, această din urmă acțiune, privește Biserica Ortodoxă. De fapt asistăm la un asalt deschis al puterilor răului asupra Bisericii Pravoslavnice. Că acest asalt va eșua nu am îndoială. Avem făgăduința solemnă a Mântuitorului că “puterile răului nu o vor putea cuprinde”. Dar în același timp este obligația fiecăruia din noi să se mărturisească unde se afla: alături de “puterile răului” sau alături de Biserica Ortodoxă. Libertatea de opțiune este a tuturor dar la fel și răspunderea și consecințele, în lumea asta și în cea care va să fie. Iar în acest context existent mijloacelor de informare ale Patriarhiei Române și Diocezelor ei sunt de mare ajutor, esențial ajutor. Să ne concentrăm asupra unui singur aspect.

Între temele prezente în cele două medii de informare amintite (Basilica şi Lumina) una îmi pare de excepţional importanță, în sine şi prin urmări.
Este vorba de prezentarea ororilor sistemului concentraționist al comunismului şi amintirea celor care i-au fost victime.
În primul rând este meritul singular al Patriarhiei Române de a rosti fără şovăială, fără teamă, adevărul că în România comunistă s-au comis crime abominabile şi care nu trebuiesc uitate. Acest adevăr este astăzi rostit doar de către Patriarhie şi de numărul, tot mai mic, al supravieţuitorilor ororilor comuniste. Cei care au puterea şi acoliţii lor prefer să tacă, o tăcere complice şi degradantă. Aceştia se mulţumesc să onoreze cauze ordonate de la Bruxelles. Cu părere de rău aceste mesaje dubioase sunt ascultate de un segment al populației care excelează prin stultiție și superficialitate. Aceștia sunt tinerei și tinerele cu totul năuciți hormonal și care în bună măsură descind din pătura rusinoasă a noilor îmbogățiți, a neo-cicoimii, adolescenți tomnateci și care umblă vandra și opozanți din temperament, într-un cuvânt penibila ceată a “imbecililor utili”.

Dar Patriarhia Română spune adevărul. Îl rosteşte calm, fără patimă, fără să incite la patimă. Rosteşte adevărul, păstrează memoria şi, încet, încet, cu profundă smerenie alcătuieşte modelul alternativ al momentului istoric. Arată care este opţiunea fiecărei persoane, opţiunea pe care o poate face fiecare persoană între bine şi rău. Pentru a fi mai clar.
Publicaţiile Patriarhale amintite prezintă suferinţele victimelor: scurtă biografie (alcătuind de fapt un portret moral), ”vina” care le-a fost aflată de către călăi şi consecinţă suferinţei.

Nimic dramatic, nimic teatral, nimic artificial. Sunt fapte şi cuvinte pe care le poate înţelege oricine. Dar suma acestor prezentări arată ceva. Arată că, în toate cazurile, ”vina” acestor oameni a fost Credinţa Ortodoxă şi solidaritatea cu identitatea naţională. Pentru aceasta au fost “condamnaţi”  şi pentru aceasta au suferit şi, altfel spus, fiecare victimă poate spune: ”crezut-am şi pentru aceasta am şi grăit”.

Prezentările făcute în publicaţiile pomenite, din nou cu enormă smerenie, arată că victimele comunismului nu au suferit degeaba, că mărturisirea lor a avut rost şi încă rost veşnic.
Publicaţiile pomenite nu aleg coloratura politică pe care vor fi avut-o victimele. Victimele sunt prezentate în lumina valorilor pentru care au mărturisit.
Prezentările făcute în publicaţiile amintite sunt convingătoare dintr-un motiv simplu. Ele sunt alcătuite pe temelia trăirii în Hristos. Aceste publicaţii ştiu bine că orice prezentare, lipsită de vieţuire ortodoxă, degenerează în alcătuiri seci, pustiitoare de suflet şi finalmente plictisitoare.

Prezentările privind universul concentrationist al comunismului românesc, înfăţişate în publicaţiile amintite, sunt parte din România “profundă şi tainică”. Aceste prezentări alcătuiesc modelul alternativ al momentului istoric. Libertatea persoanei se poate manifesta fără putinţă de confuzie. Publicaţiile Patriarhiei arată că în acest moment istoric avem posibilitate să alegem între Credinţă şi identitate naţională sau confuzia “globalistă”. Putem şi avem obligaţia să alegem între bine şi rau şi că pentru această alegere vom avea de dat plată, în lumea asta și cea care va să fie. Este dovedit că Veşnicia este aceiaşi, ieri, astăzi, întotdeauna. Detaliile sunt oarecum diferite (şi în asta stă miracolul istoric). Din nou se adevereşte , ”cine va cădea pe această piatră se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi”(Mt. 21,44).

Copleşitorul semn al veşnicului triumf al smereniei străluceşte fără obstacol.

———————————

Alexandru Nemoianu
Istoric
The Romanian American Heritage Center

31 octombrie 2017