Cuvânt și iubire

degete verzi

 

         P i r a m i d a   g â n d u l u i –

prin văzduhul sonor –

ne poartă, începând cu mâine,

sub ropotele calde ale  l u n i i,

 dincolo de sufletul de piatră

 a l   t e m p l u l u i …

 

Nu vom ști, din vreme,

daca zeii dinspre poluri

ne vor supune popoarele

d e   g â n d u r i,

ca pe niște  viori, peste care

moartea pașeste sub corzi

 d e s c â n t a t e

în răbdarea sunetelor

  c u   d e g e t e   v e r z i …

 

Vom afla că suntem țărmul

dinspre continentul înserării

și ne vom lăsa striviți de mirare,

până când zăpezile palmelor

  îi vor incendia văzduhul

   î n a l t e i    t ă c e r i   !

                                               

 

u n e o r i

 

 

 A  încărunțit   m i r a r e a

de pe umerii frunzelor

odată cu zâmbetul curcubeului

d i n   l a c u r i.

Curând  se vor scurge secolele

din clepsidre

și vom putea să culegem

țipetele verzi ale ierbii

îngrozite de văpaia cercurilor.

 

Nu ne vom mai împărți printre colțurile

norilor zornăitori

și masca neîncăpătoare a  v o c a l e i

nu ne va mai răsfira ca pe niște sulițe

înspre semnul de exclamare

 d e   l a    u r m ă…

 

Stropii de mirare căzuți peste noi

se vor ascunde pe sub tălpile calde

 a l e   p ă m â n t u l u i.

Atunci vom fi curați, precum

sufletul gerului și mai reci

decât  o c h i i   s t e l e l o r

care ne vor răstălmăci visele

și vom arde în bruma albastră

de la  p o a l e l e   i z v o a r e l o r…

 

s p i r a l a

 

Priveam prin ferestrele  v i o l e t e

a posibilei existențe

timpul mereu schimbat

unde lucrurile devorau cuvintele mele.

 

Zăpezile ardeau   d u r e r i l e   neînțelese.

 

Degetele atingeau gheața

de lângă conturul întrebării,

deopotrivă aer, deopotrivă lumină.

Îmi cădea privirea

peste strămoșul sunetului

devenind idol, ori fluture,

ori patima străveche

b â n t u i t ă   d e   z e i.

 

Nimic nu era   a p r o a p e   de mine,

iar amintirile pluteau înconjurate

de propriul lor blestem.

 

Întunericul se vedea departe

 – o spirala neîncăpătoare 

    pentru marginea cuvintelor diafane.

 

Se ridica din mijloc pe o bolta

n e ș t  i u t ă  și  n e v ă z u t ă –

tăcerea de mult părăsită.

 

Priveam prin ferestrele violete

 cum se mișcă

             s f e r i c    s p a ți u l …

——————————–

Monica Ilaș

Italia

1 octombrie 2017

Orice asemănare cu situaţii şi persoane reale nu este întâmplătoare.

Aspectul fizic al “Jigodiei” este penibil.
Un trup coşcovit, aplecat, unsuros şi urduros, ochii verzi spălăciţi, mici şi urâcioşi, o mustaţă jerpelită şi un miros neplăcut. Voce mieroasă, miorlăită şi falsă până la durere. De mic aflat sub călcâi s-a învăţat fără şira spinării şi a îndrăgit starea până la voluptate. Este hibrid de moluscă şi şobolan. Singur, fără prieteni, ocolit de toţi, nu cu dispreţ ci cu scârbă, nu a învăţat nimic şi nu a uitat nimic, niciodată. S-a dedicat cu patimă viciului solitar, fiind un înverşunat privitor pe gaura cheii. Ulterior, foarte târziu, prea târziu, s-a însurat, pentru două săptămâni. Suficientă vreme că “secretul”  lui, faptul că ascunde în trupul sau bicisnic un suflet de slujnică în călduri aşteptând în spatele cazărmilor, să fie dat în vileag. Nu a iubit niciodată pe nimeni, nu s-a încrezut în nimeni, nu a vorbit pe nimeni de bine. Pe cei care l-au ajutat i-a urat şi considerat proşti. Existenţa lui a fost o permanentă dedublare.
Las, dincolo de orice limita, a trăit mereu ascuns într-o gaură rău mirositoare. Acolo “jigodia”, vreme de zeci de ani şi-a amintit de toate detaliile penibilei lui existente; de toate jignirile, frustrările, neputinţele. Toate aceste detalii le-a cocoloşit cu răutate de famen şi le-a aţâţat cu imaginaţia lui de “peeping Tom”. În culcuşul sau putrid a închipuit răzbunări, care erau pe măsură neputinţei lui fizice şi mentale. Răzbunări care, cel mai adesea, nici nu erau băgate în seama şi se consumau tot în sufletul schilod al “jigodiei” sau, încă mai exact, se întorceau asupra lui.
Colecţionar de zvonuri şi informaţii după ureche , “jigodia” ajungea să se închipuie “învăţat”. Dar, impotent nu numai fizic ci şi intelectual, nu putea zămisli nimic altă decât bale, otravă şi stârpiciune.
Singur,  dezgustător, ocolit cu scârbă, “jigodia”  geme pustiu.  Întreagă lui existenţa are aninată pe catarg semnul zero. Întreagă lui existenţa este un monument închinat inutilului, puştiului, urâciunii.

————————————–
Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

30 septembrie 2017

He Rama! Gayatry…

Astăzi s-a născutHristos,

Mesia cel Luminos…

Jai Hind! Jai Gandhi!

 

            Să ne regăsim în marele suflet Mahatma Mohandas Karamchand Gandhi, născut 2 October 1869, Porbandar, Gujarat, asasinat 30 ianuarie 1948, 78 de ani. A fost  Avocat, Politician, Activist, Scriitor, Soldat . Lider al Mișcării de Independență a Indiei și al  Congresului Național Indian. A condus numeroase campanii naționale pentru swaraj – autodeterminare. A condus faimosul Marș al sării (1930). A chemat englezii să plece,  Quit India în 1942. Gandhi Jayanti, nașterea sa, este sărbătoare Națională a Indiei și, în toată lumea,și la noi, aici, Ziua Internațională a Nonviolenței.

 

                        Ahimsa îmbrăţişează toate religiile şi filosofiile, fie islamică, budhhistă, parsi, tao, creştină, vedică, şinto, sikh or jaină, dincolo de hotarele provinicialismului, şovinismului lingvistic, sectarianismului sau comunalismului. Nu e proprietatea nici unui individ, e un simţământ universal.

                        Rgveda: “Iartă-ne, o, Varuna, dacă am făcut rău unei persoane care ne iubeşte, unui prieten, coleg sau vecin, sau chiar unei persoane necunoscute”. Yajurveda: “Lasă-mă să văd în toate fiinţele semeni”. Atharvaveda: “O, Doamne, fă-mă să mă simt prieten tuturor fiinţelor omeneşti, fie că le cunosc, fie că nu”. Chhandogya upanishad: “cineva poate atinge Brahma Loka împlinind toate datoriile faţă de învăţătorul său, studiind Vedele, generând religiozitate printre fiii şi discipolii săi, controlând şi internalizând toate organele de simţ, neangajându-se în violenţă sau în orice alt fel împotriva vreunei fiinţe vii aşa cum se arată în scripturi şi comportându-se astfel până la sfârşitul vieţii sale”. Ramayana: “Regele trebuie să protejeze femeile, copiii, bătrânii şi pe cel ce a căutat adăpost la el”. Mahabharata: “Ahimsa e de un ordin mai înalt decât amândouă îndeletnicirile de a câştiga bani sau de a ţine ritualurile”. Mahavira: “Cel pe care vrei să-l ucizi nu e altul decât tine însuţi”. Buddha: “Considerându-i pe ceilalţi asemeni ţie, nu trebuie să-i ucizi sau să laşi să fie ucişi”. Bodhicharyavatar: “Un om devine inferior ucigând o fiinţă vie”. Mahatma Gandhi: “Am pornit în căutarea adevărului. Am găsit ahimsa.” Vinoba: “ a distruge duşmănia, pofta, foamea, boala”.

                        Iisus Hristos: “Iubeşte-ţi duşmanul”. Koran Sharif: “Bismillahurrehmanerahim” (Dumnezeu este atotblând). Dr. King: “Universul e de partea dreptăţii”.

            În studenția londoneză, Societatea Theosofică l-a invitat pe Gandhi, de 20 de ani, să citească Bhagavad Gita în traducere și în original. Gita incipit: Dharma Kshetra Kurukshetra…

                        Activist pentru drepturi civile în Africa de Sud   (1893–1914) . Avea 23 de ani, a petrecut, luptat, 21 de ani în Natal Și Durban. Dat jos din tren la Pietermaritzburg pentru că n-a părăsit clasa I. În timpul războiului cu Burii, Gandhi a format în 1900 un grup de ambulanțieri la Natal, în favoarea englezilor.În 11 septembrie 1906,  răspuns la  restricțiile guvernului Transvaal contra  indienilor și chinezilor, Gandhi adoptă Satyagraha (devoțiune pentru adevăr) sau protest nonviolent.

            Se întoarce în India în 1915, având reputație internațională ca un lider naționalist indian, teoritician și organizator al comunității.În aprilie 1918, în ultima parte a Primului Război Mondial, caută să recruteze, nu ambulanțiști, ci combatanți, scriind viceregelui:„personal nu voi omorâ sau răni pe nimeni, prieten sau dușman”. Satiagraha nonviolente: Champaran, Kheda, Marșul Sării, mișcarea Khilafat, mișcarea noncooperare.1920 țărani telugu, într-o piesă, îl portretizează pe Gandhi ca un mesia, o reîncarnare.1930  El folosește expresii ca  Rama-rajya din Ramayana, swaraj, satyagraha.  Churchill l-a numit dictator, un „Hindu Mussolini”.

 

Gita – Cap 7

Nu mă predau acelor mincinoși

grozav de proști, cei mai mici din omenire,

a căror cunoaștere este furt de iluzie și care

fac parte din natura atee a demonilor.

O, cel mai bun dintre Bharatas, patru tipuri de oameni

evlavioși îmi oferă  serviciul devoțional –

cel nefericit, doritorul bogăției, curiosul și

cel care caută cunoașterea Absolutului.

            Campanie îmotriva oricărei participării indiene la cel de-al Doilea Război Mondial, în favoarea englezilor. Dar peste 2,5 milioane de indieni îl ignoră pe Gandhi, înscriindu-se voluntari. Gandhi se opune  separării subcontinentului indian din cauze religioase.

            Trăind  întru  Hinduism, Gandhi s-a referit la  Bhagavad Gita  ca dicționarul său spiritual și cea mai mare singură influență în viața sa. „Dumnezeu este adevăr. Calea adevărului stă în ahimsa (nonviolență)” (1927).Ne originând el principiul nonviolenței, Gandhi  l-a aplicat cel dintâi în câmpul politic la scară mare.

            Scrieri literare. Hind Swaraj, publicat  in Gujarati în 1909, The Story of My Experiments with Truth (Gujarāti), Satyagraha in South Africa,  Hind Swaraj or Indian Home Rule.

The Collected Works of Mahatma Gandhi anii 60, 50.000 pagini, 100 volume.

Mahatma Gandhi despre satyagraha, ahimsa și aparigraha

Centralizarea ca sistem nu este adecvată pentru funcționarea și organizarea non-violente ale  societății. Este greu să realizăm o societate non-violentă în cadrul sistemelor centralizate.
Majoritatea oamenilor ar uita mai degrabă moartea tatălui lor decât pierderea averilor.

Non-violența este indispensabilă pentru o dezvoltare economică reală.

Cred că cel mai eficient mod de a face dreptate este să faci dreptate propriului dusman.

 

Gita /Cap.13

Umilinţă; nonmândrie; non-violență;

toleranţă; simplitate; apropierea de un

maestru spiritual de bună credință;

curăţenie; statornicie; autocontrol;

Renunțarea la obiectele de satisfacție

senzorială; Absența ego-ului fals;

Percepția răului nașterii, morții,

bătrâneții și bolii; detaşare;

*

Gita /Cap. 18

Învață  de la Mine, O, Arjuna, cele cinci cauze,

așa cum sunt enunțate  în doctrina Sankhya,

pentru realizarea tuturor acțiunilor. Ele sunt:

corpul fizic, sediul Karma; modurile  naturii

materiale, agentul; cele unsprezece organe de

percepție și acțiune, instrumentele; diferitele

funcțiuni pranas; și, a cincea, constituită de

divinitățile care prezidează organele.

 

Unele referințe occidentale despre Gandhi: “The Political Power of Non-Violent Resistance: The Gandhian Technique.” (2006)  „Non-violent action from Gandhi to the present”, „The Experience of Non-Violent Action from Gandhi to the Present.”   “Toward a Revaluation of Gandhi’s Political Thought.”“Gandhi on Democracy, Politics and the Ethics of Everyday Life.”

 

Gita /Cap.2

O, Partha, cum poate o persoană

care știe că sufletul este indestructibil,

etern, nenăscut și imuabil,

să omoare pe cineva sau să facă pe cineva să omoare?

*

Când o persoană îmbracă haine noi,

renunțând la cele vechi,

tot astfel sufletul acceptă  noi corpuri materiale,

renunțând la cele vechi și nefolositoare.

*

Sufletul nu poate fi niciodată tăiat în bucăți de nicio armă,

nici ars de foc,

nici umezit de apă,

nici uscat de vânt.

 

            De ahimsa (nonviolenţă), în România a vorbit, în cunoştinţă de cauză, prima oară, Mircea Eliade, în articole, romane, jurnale şi memorii : “Prima floare care i se oferă acestuia este ahimsa, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă” (“Introducere în tantrismul secret”); “Această extraordinară nebunie a Indiei, să iasă neînarmată în faţa tancurilor şi mitralierelor europene”; (în închisoare) “Am fost rugat şi eu să improvizez un curs de istoria religiilor şi să vorbesc despre Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană”; “Şeful Gărzii de Fier alesese calea nonviolenţei”; “Ce revoluţie naţională şi socială, în afară de cea a lui Gandhi, străbătută de duh creştin şi tolstoian – a îndrăznit să-şi facă “propagandă” cerând oamenilor să se apropie de călugări şi să fie în orice clipă aproape de moarte? Semnificaţia revoluţiei pe care o năzuieşte d. Corneliu Codreanu este atât de profund mistică încât succesul ei ar însemna încă odată victoria duhului creştin în Europa”.

Tânărul Eliade consemna “profunda unitate a culturii aborigene indiene şi cea a tradiţiilor populare româneşti”. După Cicerone Poghirc şi Amita Bhose, oarecum protocronist, România-India se citesc şi Mioriţa-ahimsa.

 

            Gandhianismul este o doctrină spiritual-politică înemeiată pe nonviolenţă, pe ahimsa. Mahatma Gandhi, părintele naţiunii indiene, a fost luat drept model şi în afara Indiei, Martin Luther King fiind printre clasici şi martiri, asemeni maestrului. Doamna Usha Mehta, custode al muzeului Gandhi (Nani) din Bombay, mi-a povestit cum Dr. King a rugat-o, iar dumneaei a acceptat, să-i permită să doarmă o noapte unde dormea Gandhi, pentru a primi ceva din trăirile, vibraţiile aceluia. Voind să pronunţ „gandhianism” în America, într-un context public, am simţit un impuls ca şi electric purtîndu-i pe cei doi şi cred că am tăcut, în spirit jain.

            Lucian Blaga despre Gandhi: „În acest om, totul era redus la esență, chiar și la aspect; Chiar și numărul de dinți, inutilul căzuse. Gandhi dă impresia puternică unui bărbat care se află într-o concentrare interioară constantă, dar pentru care concentrarea nu mai este un efort, ci un stat organic. Figura lui este însoțită de mișcări strict necesare pentru a apărea rigide. Nici un gest nervos sau inutil. Nici un cuvânt prea mult. Totul este stăpânit, fără a fi artificial. “

            Cînd Lucian Blaga a asistat la o conferinţă a lui Gandhi la Lausanne, povestește Ștefania Velisar-Teodoreanu – s-a detaşat parcă de mesajul imediat pentru a face loc unei fulguraţii unice, altceva decît impresiile lăsate de personalităţile altor gînditori pe care îi întîlnise înainte, cum a şi scris într-un articol cunoscut astăzi şi în India. Mai mult, acea vedere a devenit povestirea lui preferată, ritmată ca un mahapranam/respiraţie lungă într-o repovestire:

Ne-a povestit odata despre Gandhi – Tagore si Gandhi – cum l-a cunoscut în Elvetia.
Stia, ca un regizor extraordinar, sa povesteasca. Tot începea asa, cu un glas domolit. Si încet se intensifica si privirea, si tot, si pe urma îti crea ca o halucinatie. Spunea cum a venit întîi Gandhi. Venise pentru o conferinta. Pe scena era o masa. Si-a venit omuletul acesta. Gandhi, îmbracat într-o camasa de lîna alba, mi se pare c-avea si picioarele goale, cred, dar nu stiu sigur. Si dintr-un salt s-a asezat în forma de Budha – cum stau ei, asa – pe masa si a început sa vorbeasca cu glas foarte mic întîi. Lumea a trebuit sa ciuleasca urechile ca sa asculte. Si pe urma, din ce în ce – ca la Blaga – glasul se intensifica. A început sa le vorbeasca, ma rog, de chestiunile lor hinduse… Si glasul se intensifica din ce în ce, din ce în ce, si din ce în ce avea Blaga impresia ca masa se facea mai mare, ca Gandhi crestea, ca tot restul era ca o pestera în care numai Gandhi stralucea la mijloc… În fine, ca un regizor! El vedea si ce spunea Gandhi. Nu mai tin minte de acum o mie de ani! Dar avea darul acesta nemaipomenit de a se transforma – si în glas, si în toate. Era extraordinar de fermecator si neprevazut în tot felul. Dar eu mai mult nu stiu sa-ti spun, fiindca nu tin minte ce vorbea, de unele si de altele.

 

Gandhi vs Machiavelli. În cartea sa The Gandhian Mode of Becoming (10), Dr. Catalin Mamali adaugă la “lista simplă” a termenilor de comparație – Socrate, Isus, Buddha, Confucius, Martin Luther, Thoreau, Ruskin, Tolstoy, Freud, Mao, Lenin, Savarkar, Martin Luther King Jr. și Mama Teresa – un alt cadru de referință: Niccolo Machiavelli. O caracteristică specială pentru o carte despre Gandhi publicată în India poate fi și numărul mare de autori români în bibliografie: Badina O, Blaga L, Botez M, Brucan S, Constante L, Drăghicescu M, Eliade M, Gusti D, Herseni T, Ierunca V, Istrati P, Mamali C, Neculau A, Preda M, Zapan G.
“Ca gânditor și practician al politicii, Machiavelli a avut o influență profundă asupra vieții politice europene. Căutarea puterii prin orice mijloc a fost principalul principiu al filosofiei sale.Contrar acestuia, Gandhi a predicat și a practicat principiile etice ale purității mijloacelor pentru atingerea obiectivelor sale. Cu greu ne putem imagina   două puncte de vedere complet opuse și căile lor de viață “(Govindbhai Raval, Vice-cancelar, în” Cuvânt înainte “).
” Interesant, ambii luptau pentru libertatea țărilor lor. Dar lui Machiavelli astfel de gigantice sarcini au sporit pentru Prinț.  După Gandhi eliberarea ar putea fi făcută numai pentru cei care pot fi eliberați; poporul, nu ăn felul în care  Machiavelli (și tradiția marxistă) au văzut oamenii ca “mase”, ca admiratori superficiali ai succeselor: deci să-i conducă hrănindu-i cu succese” (Johan Galtung în”Introducere “).
            De-a lungul anilor, la o masă rotundă dedicată lui Mahatma Gandhi, dr. Surender Bhutani, rezident la Varșovia, a făcut referire la cartea “Gandhi, o defecțiune sublimă” de Surender S.S. Gill, adăugând semnul întrebării, dar invocând și descendența lui Gandhi de pe piedestal. Sa speculat în contextul în care Holocaustul provocat de separarea Indiei de Pakistan în 1947 ar fi putut fi evitat. Vorbitorul a fost capabil să familiarizeze publicul cu ambele probleme, inclusiv cu actualul politico-social, și cu implicarea lui Gandhi la scara poporului indian și a omenirii (gandhianismul, remarcabil prin Martin Luther King și campania prezidențială a lui Barack Obama).

Gandhi și Mahavira.  Al 24-lea, ultimul Thrtankara, Mahavira a clasificat oamenii în trei categorii: având multe dorințe (Mahechha), având puține dorințe (Alpechha), fără dorințe (Ichhajayi). Economia nonviolenței, alături de eradicarea sărăciei, se aplică și conceptului de vrati (dedicat) al lui Mhavira. El a dat trei direcții în ceea ce privește producția: să nu fie fabricate arme de violență (ahimsappyane), să nu fie asamblate arme (asanjutahikarne), să nu se facă instrucțiuni pentru munca păcătoasă și violentă (apavkammovades).

Discipolul său, Ganadhara Gautama, îl întreba pe Mahavira: “Doamne! Poate omul să atingă iluminarea (kevalya)? “

Mahavira a spus: “Da, el poate”.
Gautama: “Doamne! cum poate face acest lucru? ”
Mahavira: “Renunțând la violență și posesivitate”.
Gautama: “Poate cineva să fie disciplinat spiritual?”
Mahavira: “Da, el poate”
Gautama: “Doamne! cum poate face acest lucru? ”
Mahavira: “Prin renunțarea la violență și posesivitate”.

În loc de violență, Origen și Tertullian au recomandat martiriul. Exercițiile ermeneutice ale lui Origen din Alexandria s-au confruntat cu tortură și cu martiriul. Deoarece “mijlocul decisiv pentru politică este violența” (Max Weber), un exemplu post-secund al celui de-al doilea război mondial este dat de tortura prizonierilor politici în timpul regimului comunist din România opusă de rugăciunile poeziilor, probabil în acord cu non-rezistența, nonviolența, ahimsa, sufletul mare, și satyagraha.

Cele trei volume (2009-2011, Antropologia violenței, Antropologia religiilor, Conflictul religios și Medierea), lucrările de masterat în Antropologia violenței / religiologie / mediere, pe care le-am condus, fac loc și ahimsa: Violența, un alt tip de religie; Nonviolența și Ahimsa Jaina – Martin Luther King și nonviolența – Ritualuri în religiile iudaice, budiste și zoruba; Ritualuri de trecere în viața unui hindus; Vegetarianism și violență; Violență și sacru. Impreuna cu temele si bibliografia sugerate, au fost abordate si evenimentele actualizate cum ar fi: Pelerinaj pe drumul sfintilor, la Bucuresti; cuvinte despre Dumnezeu spuse de părinți copiilor (“te vede și te pedepsește dacă ești rău”); tranzacția imobiliară frauduloasă între Mănăstirea Vatopedi de pe Muntele Atos și statul grec;
Suspendarea de către Vatican a episcopului John Thattungal de 58 de ani din Episcopia Kochi din India pentru a adopta o femeie de 26 de ani; Religios / satanic în polemica electorală.

 

Conflictul religios și medierea. Ce este un terorist religios și un pacificator? “Religia provoacă pacea”, dar se poate mobiliza pentru război, ataca țintele religioase sau convertește dușmanul.

 

            Mahatma Gandhi traducând din Gita:

 Among thousands of men hardly one strives after perfections; among those who strive hardly one knows Me in truth. (7.3)

 Kalidasa:

 

Arjuna a ars pădurea Khandava

Auritei Lanka i-a pus foc Hanuman

Kamadeva a fost ars de Shankara

Dar nimeni n-a ars sărăcia care arde pe toţi

Există la neamul nostru o înclinare spre masochism, spre autobiciuire, subapreciere. Întâlneşti deseori pe unii care primesc plăcere din ai beşteli pe ai săi. Se întâmplă întocmai ca în bancul: „Avram îi spune lui Iţik: Ştii, Izea a devenit director. Iţik: Cine, Izea? Foarte deştept băiat. Merită pe deplin! Se întâlneşte Nicolae cu Vasile. Nicolae îi spune lui Vasile: ştii, Ion a devenit director. Vasile: cine, Ion? E un tâmpit, un nimeni”. Cu regret, este o caracteristică care ne caracterizează.

Este şi cazul recent al Maiei Sandu, care a creat aşa cum a putut pe centru-dreapta (ceea ce nu există, deocamdată pe dreapta) o alternativă blocului Dodon-Plahotniuc dar ea continuă să fie beştelită. Câtă zarvă a stârnit printre unionişti declaraţia dnei M. Sandu (cred şi eu că nu a fost cea mai inspirată!) la cel de-al doilea Congres al partidului PAS. Eu întotdeauna am plasat partidul PAS pe segmentul de centru-dreapta (acolo unde a fost PLDM) şi că are toate şansele să fortifice acest segment. Pe segmentul de dreapta, dacă se va ajunge la o unificare a forţelor şi va accede în parlament, să dea domnul să ia 20-30% de mandate. Dar pentru a promova idealul Naţional de Reunire, oare nu va avea nevoie de un aliat? De unde această prostie de aţi tăia toate punţile. Deunăzi un trubadur de-al lui Plahotniuc C. Ciurea declarase la una din scandaloasele emisiuni de la „Fabrica” că „…Maia Sandu ar fi fost mai rău preşedinte decât Dodon”. Întrebarea e: pentru cine? Pentru stăpânul său Plahotniuc – categoric Da! Dar pentru marea majoritate Dodon este o adevărată belea, o ruşine a Neamului. Cu un aşa zis preşedinte ne-am făcut de râsul lumii. Iar unii dintre unionişti continuă să arunce cu pietre în Maia Sandu, un potenţial aliat. Continuăm să călcăm pe greblă ca proştii.

Ce am câştigat noi, cei de dreapta din lupta fratricidă dintre Ghimpu şi Filat, aflaţi din punct de vedere ideologic foarte aproape? A câştigat doar Plahotniuc care metodic la început l-a scos pe linie moartă pe concurentul politic principal V. Filat (care în 2010 a luat 32 de mandate), iar acum l-a scos şi pe M. Ghimpu cu ce a mai rămas din PL. În ambele cazuri Plahotniuc a folosit aceeaşi schemă. Favorizarea expulzării din PLDM (evident folosind miopia politică a lui V. Filat) rând pe rând a celora care formau scheletul (A. Tănase, V. Nagacevschi, M. Godea, Iu. Leancă) şi, în final, arestarea îngâmfatului şi înfumuratului V. Filat, punând punct duelului pentru supremaţie dintre cei doi Vlazi. În cazul PL a favorizat la început plecarea reformatorilor în frunte cu I. Hadârcă, după care l-au urmat A. Guţu, V. Marinuţă, A. Şalaru (culmea, ultimul a fost demis din funcţia de Ministru al Apărării de către Dodon la cererea lui M. Ghimpu!), iar de jumătate de an l-a pus în arest interminabil la domiciliu pe D. Chirtoacă, locomotiva PL-ului, fără de care PL nu mai poate fi o forţă decizională. Ca un bun psiholog (să-i dăm cezarului ce-i a cezarului!) Plahotniuc cu forţe relativ mici (partidul său nu a depăşit niciodată numărul de 20 de mandate) astăzi conduce acest stat capturat cu o majoritate confortabilă sclipuită aşa cum l-a dus capul.

Îl ascultam cu stupoare pe un fost coleg, fost profesor universitar (vechi frontist, care s-a aflat lângă Roşca până în ultimul moment) care la unul din recentele proteste lansa cu spume la gură tot soiul de zvonuri (preluate probabil din ziarul Socialistul!) despre 7 vile ale lui Ghimpu, furturile de milioane ale lui Chirtoacă de la Primărie şi alte gogomănii. Nu am putu să mă abţin, punându-i întrebarea „Cum vedeţi anihilarea grupului Dodon-Plahotniuc dacă noi vom continua să ne mâncăm înde noi?”. Până şi primatele se comportă mult mai înţelept decât oamenii. Doi câini se vor lupta pe viaţă şi pe moarte pentru supremaţie la stână, însă vor înceta lupta fratricidă şi se vor avânta împreună asupra haitei de lupi care va da târcoale stânei. Noi, segmentul unionist, suntem înconjuraţi de haite de lupi hapsâni, însă continuăm să ne luptăm aprig între noi până la victoria finală a lupilor. De ce se întâmplă aşa în special pe segmentul de dreapta-centru dreapta?

Este şi cazul primarului D. Chirtoacă. Chiar dacă a avut unele greşeli (dar cine nu le face când lucrează. După cum menționa ex prim ministrul Ion Sturza atunci când semnezi mii de documente nu este greu să și te greșești) nu a meritat ceea ce i se întâmplă. El totuşi e cel care a salvat Chişinăul de o guvernare comunistă. Prin victoria sa la primărie în 2007 el a reînviat speranţa tinerilor spre un viitor mai bun care a răbufnit la 7 aprilie 2009, distrugând mitul despre betonul comunist, făcând în el prima fisură. Intrat în marea politică basarabeană în 2007 D. Chirtoacă a devenit de la bun început locomotiva Partidului Liberal în următoarele alegeri parlamentare din 2009, 2010, 2014. Cu regret, în timpul primei crize interne a PL-ului din 2013, când grupul reformator în frunte cu I. Hadârcă a cerut lui M. Ghimpu să cedeze conducerea partidului lui D. Chirtoacă, ultimul nu a depăşit bariera de a se transforma din nepot în adevărat lider al Partidului (privit sub alt unghi aceasta demonstrează de altfel lipsa dorinței de putere cu orice preț), fapt ce a costat partidul prin continuarea procesului de dezintegrare și distrugerea lui de facto. O şansă pentru partid, dar şi pentru D. Chirtoacă în situaţia în care se află, ar fi aducerea lui în fruntea PL-ului. Mulţi ar spune că e târziu, mult prea târziu. De acord, însă în perspectiva unor iminente tratative de creare a Alianței ”Centenarul” prezența PL-ului în frunte cu D. Chirtoacă ar fi extrem de benefică și absolut necesară. D. Chirtoacă ar fi un bun partener de discuții la mesele rotunde cu foștii săi colegi, care ceva timp în urmă îl doreau în fruntea Partidului.

Totuși în funcția de primar al Capitalei Dorin Chirtoacă a făcut multe lucruri bune pentru orășeni care îi vor imortaliza numele. Să luăm lacul ”Valea Morilor”. Din ceea ce făcuse Voronin din el (dorea să-l desece, iar terenurile obținute să le împartă lupilor să-i comuniști veșnic flămânzi, ca de altfel și stadionul republican distrus de el) D. Chirtoacă a creat un adevărat colțișor de rai pentru orășeni cu cascada de havuzuri, scări ornamentate și litoralul bine amenajat, un loc vizitat de turiști. Merită să fie apreciat acest efort chiar și de orășenii cu alte viziuni politice (dar tocmai dintre aceștia sunt cei mai mulți care se odihnesc în acest loc).

A urmat o adevărată activitate de bun gospodar a primarului prin organizarea asamblării troleibuzelor la Chisinau, o soluție mai ieftină (decât a socialiștilor!), cu crearea de locuri de muncă, fapt ce a permis reînnoirea parcului de troleibuze. Acest proiect a culminat cu crearea unei linii de troleibuz fără fir care leagă aeroportul național cu Chișinăul, o problemă permanentă a călătorilor. Cine dorește să vadă deosebirea între ceea ce a fost și ce este poate compara transportul public din Chișinău cu cel din  Bălți, care prin conducerea ”înțeleaptă comunistă” (aproape tot timpul la cârma capitalei de Nord s-au aflat primari comuniști!), iar acum condus de un primar fugar (dar nu arestat ca Chirtoacă!), a rămas la nivelul celui sovietic. Chișinăul cu străzi renovate precum Alba Iulia, Aleco Ruso, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru, Muncești, strada pietonală ș.a. se transformă încetul cu încetul într-o capitală europeană, chiar dacă sunt încă multe probleme.

Ca inginer pot declara cu certitudine că la reconstrucția arterei principale a Capitalei – bulevardul ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și Negruți primarul D. Chirtoacă a procedat ca un adevărat gospodar, inginerește, cu toate că a avut de suportat atâtea bădărănii din partea a tot soiul de derbedei socialiști. Din lipsa banilor dar pe alocuri și din proasta organizare a lucrărilor proiectul a durat (călătorind des la Iași și acolo ceea ce astăzi a devenit o bijuterie (pasaje subterane, căi de tramvai ș.a.) a durat câțiva ani. La început a schimbat țevile rețelelor de canalizare și alimentare cu apă și alte comunicații (care nu au fost schimbate de vreo 50 de ani) cu ramificații spre străzile adiacente (pentru a nu distruge asfaltul ulterior). Cu riscul de crea anumite incomodități și a nimeri sub criticile orășenilor, speculate intens de țipălăii socialiști, mai multe porțiuni săpate nu le-a pavat pentru a nu arunca bani în vânt, fiindcă la reconstrucția bulevardului ele ar fi fost demontate. Acum spre sfârșitul lucrărilor putem spune că Chișinăul are o arteră centrală demnă de o capitală europeană. Și acesta este și meritul lui Dorin Chirtoacă.

Cu ce însă este răsplătită munca acestui împătimit al Chișinăului? Cu această uitare nemeritată chiar și din partea la ai săi! Cu organizarea unui referendum de demitere a lui, declarat de trubadurii socialiști spre binele chișinăuienilor. Brașoave! Demni de idolii lor ca adevărați nepoți ai lui Il’ici socialiștii vor să se revanșeze pentru pierderea lui Dodon din 2011, a Z. Greceanîi în 2015. Pe ei nu-i interesează nevoile orășenilor. Scopul scuză mijloacele: a-l da jos pe D. Chirtoacă, care a făcut atâtea pentru Capitală, și a-l instala pe Ivan Ceban. În acest scop Dodon l-a parașutat pe Ivan Ceban din fotoliul cald de parlamentar în scaunul de consilier municipal numai cu scopul de a zădărnici activitatea normală a lui Chirtoacă, transformând ședințele Consiliului în adevărate arene de circ cu clovni socialiști. Acest nimeni cu aere de atotștiutor (în special după ce a devenit mare consilier la Dodon (stăpânul știe cum să-și răsplătească sluga), această nulitate ar fi o adevărată catastrofă pentru Capitală. Un tip care în viața lui nu a făcut nimic bun, absolut nimic. Mereu aflat pe baricade (la început comuniste apoi socialiste!), mereu cu bidoane făcând gălăgie (când era cu comuniștii) și cu garduri în spinare la showurile socialiste de pichetare a ”construcțiilor neautorizate”, când să mai aibă timp să facă ceva bun pentru orășeni. Este a mirării că în aceste condiții de blocare aproape totală din partea Consiliului municipal D. Chirtoacă a reușit totuși să facă mai multe lucruri bune. Vi-l puteți imagina pe acest Ivan Ceban primar al Chișinăului? Cu D. Chirtoacă Chișinăul s-a îmbogățit, pe lângă lucrurile bune și frumoase, cu străzi care poartă numele marilor fii ai Neamului Gr. Vieru, E. Doga, I. Vatamanu, L. Istrati ș.a. Cu un Ivan Ceban se va reveni la denumirile străzilor de Sibirskaja, Leningradskaja ș.a. Este absolut clar că acest referendum organizat de Dodon ajutat de Plahotniuc trebuie să fie boicotat de toți alegătorii lui D. Chirtoacă chiar dacă unii au fost în anumite momente dezamăgiți în Chirtoacă. Pierderea Capitalei este un prim pas spre preluarea totală a puterii centrale de către forțele proruse în frunte cu Dodon.

Pentru a nu se întâmpla această catastrofă în alegerile parlamentare din 2018, pentru a nu se repeta anul 2001 când dezbinarea dintre noi ia adus pe comuniști la o guvernare de opt ani, trebuie să ne unim, să trecem la treabă așa cum ne-au îndemnat tinerii la manifestarea din 20 august de la București. A venit timpul să ne strângem rândurile fiindcă am rămas puțini. În calitate de ostași de rând trebuie acceptați toți cei cu inima română chiar dacă în anumite perioade au făcut greșeli. Nu pot fi iertați doar iude alde Roșca. Cei peste 30% din electoratul unionist, numărul cărora e în creștere, așteaptă coalizarea forțelor naționale, maturizarea lor și ieșirea lor din perioada copilăriei. Dacă liderii partidelor unioniste vor lăsa frustrările din trecut, vor trece peste obidele personale și se vor axa pe realizarea idealului național, vor fi în stare să creeze această Alianță funcționabilă cu un lider incontestabil din afara lor, capabilă să fructifice cele peste 30% din electoratul unionist.

Să ne ajute Dumnezeu!!!

——————————–

Valeriu Dulgheru

Chișinău

1 octombrie 2017

Petre Pandrea (1904-1968) si Iulian Vlad (1931-2017),

olteni cu o educatie militara si o cariera exceptinala, primul post mortem membru al Academiei Romane, al doilea general-colonel, ultimul sef al Securitatii statului, au fost victime ale tranzitiei de la capitalism la socialism si invers, de la Romania Mare la RPR, RSR, Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, Pactul de la Varsovia, apoi, integrarea in Uniunea Europeana si Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.

Personalitati puternice, reprezentati de frunte a generatiilor lor, au suportat toate persecutiile, puscaria, cu stoicism, cu seninatatea manadarinilor dupa Pandrea, inerente tranzitiei din sfera de interese a Occidentului in cea a Orientului si invers, cum a formulat cronicarul Miron Costin „Nu sunt vremile sub cârma omului, ci bietul om sub cârma vremii“. In legatura cu evenimentele din decembrie 1989, gen. Vlad a confirmat acuma cateva luni ca: ”Teroriștii de la revoluție nu au existat, ci doar un plan de rupere a țării. A existat un plan dibolic care nu a pornit dintr-o minte idioată.”

Iulian Vlad, a murit astazi, la varsta de 86 de ani.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Generalul Iulian Vlad, erou sau trădător?

Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara şi Bucureşti fac parte din înţelegerea dintre ruşi şi americani în legătură cu terminarea paşnică a Războiului Rece dintre creştinii occidentali şi ortodocşi, la renunţarea Moscovei la Cortina de Fier, la Lagărul est- european, la credo marxist leninist, care urmărea mântuirea celor ce muncesc prin depăşirea luptei de clasă şi raiul pe pământ!

Cei care au planificat, organizat şi s-au implicat în Revoluţie plecau de la premisa că Armata şi Securitatea nu se agreau şi având arme vor trage în legitimă apărare, provocaţi de revoluţionarii în civil, dar bine pregătiţi și înarmaţi, apoi în confuzia quasi normală, inerentă, dar mai ales indusă cu premeditare de agenţi anonimi se vor înregistra cam 1.500 morţi pe judet, în total pe ţară 60.000. Genocid!

Nicolae şi Elena Ceauşescu nu înţelegeau sau nu acceptau aceste realităţi, aşa că au fost lichidaţi după un proces sumar, de tip stalinist. Ministrul Apărării Vasile Milea s-a sinucis la începutul operaţiunii, iar ministrul, şeful Departamentului Securităţii Statului, general- colonelul Iulian Vlad, a ordonat imediat depunerea armelor şi muniţiei la rastel.

Poziţiile erau clare, Frontul Salvării Naţionale, a celor buni, care n-au întinat idealurile comuniste, iar de partea cealalaltă securiştii- terorişti, cei care trag din toate poziţiile, şi sunt până astăzi de negăsit. Lupta dintre progresiştii internaţionalişti Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan şi cei naționalişti moldo-valahi s-a încheiat cu victoria clară a moscoviţilor.

Războiul civil dintre Armată şi Securitate însă n-a avut loc. Ordinul gen. Vlad a încurcat avântul revoluţionar, dar s-a inventat subit sintagma securist = terorist la Televiziune şi populaţia a fost mobilizată să participe la vânătoare şi vigilenţă împotriva celor care în mod paradoxal s-au dezarmat de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni.

Logica evenimentelor este implacabilă şi verificată în trecut. După dezastrul din Rusia, un grup de generali s-a hotărât să-i lichideze pe Adolf Hitler şi pe Heinrich Himmler, care erau aşteptaţi să facă o vizită pe front. Hitler vine însă singur, aşa că se amână acţiunea, pentru că generalii se temeau că Himmler declanşează un război civil între SS şi Armată. Astăzi ştim că Himmler voia să ia locul lui Hitler după ce acesta s-a sinucis, tot aşa cum ştim că gen. Vlad n-a intenţionat nici o clipă să-l înlocuiască pe Ceauşescu.

1989 era mai mult în joc decât schimbarea Domnului la Bucureşti, era euforia celor care doreau refacerea unităţii ortodocşilor cu occidentalii. Depăşirea Marii Schisme din 1054. Ea însă n-a avut loc şi totul a rămas ca în trecut, aşa că tot elanul se dovedeşte a fi fost ceva penibil, de care se jenează acum cam toată lumea, atât în est cât şi în vest.

În ce măsură conştientiza gen. Vlad pe 17 decembrie 1989 că totul este numai o farsă, în afara luptei pentru putere a curentului moscovit din rândul moldo-valahilor şi al celor 1.000 de morţi, este greu de ştiut. Sigur este faptul că el nu s-a comportat cum dorea kominternistul Brucan şi a fost degadat şi condamnat la 25 de ani de închisoare.

Gen. Vlad n-a acceptat lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite, nici obedienţa faţă de a treia Romă, ceea ce l-a costat în final 4 ani de puşcărie. Pentru că l-a trădat pe Brucan. Pe de altă parte, a împiedicat un război civil. Pentru asta e un erou al neamului.

www.viorel-roman.ro

Bucuresti 2011

http://viorel-roman-bremen.over-blog.de/2017/09/iulian-vlad-confesiuni-pentru-istorie.html

se vor întâlni

 

 

 Un cer cu armură despică drumul

înspre stâncile gri – f ă r ă   p o r ț i .

Lacrimile erei de pe obrazul stelelor

se vor șterge odată cu

î n d o i e l i l e   n o a s t r e.

 

Nu suntem cei care vor

purta  f ă c l i i l e   s o n o r e  în mână.

Vom licări până când întrebările

se vor  î n s e n i n a  în trupuri.

 

În primul buzunar al timpului

am fost raze și fluturi printre nuferii topiți

sub genele de rouă ale mării.

 

Ne adăposteam sub zborul pescărușilor

care silabiseau zările

și ne lăsam purtați din întâmplare,

privind cum destrămarea șoaptelor

ne deslușea printre  p i c ă t u r i l e

 a l b a s t r e    d e   c e a r ă.

 

 A m   f o s t   eroarea  care…

 

 

 

întâmplare

 

 

 

Peste diminețile tainic închise,

între rafturile goale de frunze,

trotuarele cu rădăcini

și-au pliat colțurile alămite

 î n    p u s t i u .

 

Nu vrem să ni se mai folosească

numele de liliac alb,

nici chipul să ni-l pierdem

printre semnele vechi

de fiecare dată când ni se dublează

cuvântul înaripat pe umerii largi

ai scoicilor.

 

Ne abatem străvezii de la glasurile

misterelor neîndulcite cu ceaiul

după-amiaza și lăsăm dincolo de cuvinte

 b ă n c i l e   a b s e n t e.

 

Haþiturile întâmplării de fosfor

pierd punțile  p e r e c h e

în oglinzile vinovate de singurătate

și tainele nisipului pătrund

 î n   z o r i i   d e p ă r t ă r i l o r…

 

Ochii pietrelor vegheză picăturile

din gândurile aburite,

iar respirația fină a bolților

câștigă printre rafturile goale

o   s t â n c ă .

 

 

 

noapte

 

 

Cu umerii goliți – noaptea

ne-a îndemnat să intrăm

prin  ușile  deschise

  a l e    p l o i i…

 

Ne-a promis că trotuarele

ne vor

însoți pașii fără pereche

spre coroana luminii

care va răsări dincolo de cuvinte.

 

Am  numărat  ochii  stelelor

ca să putem îngenunchia

de fiecare dată, când

vor cădea, din cer, ecouri absolute

p e n t r u   n o i !

 

 ——————————————————–

Monica Ilaș

Italia

30 septembrie 2017

 

 

 

 

În zona istorică foarte cenuşie pe care o străbatem în cea mai bună măsură neplăcerile şi neajunsurile sunt datorate împrejurării că oameni incompetenți, nepregătiţi se strecoară în locuri unde nu ar avea ce să caute.
Este vorba de cei care cultivă cu înverşunare şi mai ales neruşinare, pretenţii fără acoperire. Împrejurarea că asemenea indivizi ajung în poziţii de decizie, complet nepotrivite caracterului lor moral sau credentialelor scolastice şi încă ar fi rău. Dar mai rău este faptul că pentru a se menţine în “scaun” asemenea indivizi se înconjoară de curteni, încă mai incapabili şi care le sunt obligaţi personal, cultivă diviziunea şi mediocritatea, urăsc deschis pe oamenii buni: moral sau profesional sau amândouă.
Fără bucurie voi oferi un trist exemplu. Ce urmează nu este o condamnare este doar exprimarea unei părerei, a unei opinii. Exprimarea sinceră a unei opinii despre o persoană publică. Nu este vorba de nimic “personal”, este doar o părere despre un slujitor public. Dar această opinie s-a alcătuit în cursul a douăzeci de ani de convieţuire în vecinătatea unui asemenea personaj, păunaş cu pretenţii fără acoperire. Nădăjduiesc că acest exemplu va face mai grea promovarea indiviziilor mânaţi de pretenţii fără acoperire.
Este vorba despre un călugăraş ajuns, prin anii 90 ai veacului trecut în America. (Era “fratele Ionică” un nume aş zice predestinat. Nume de slugă la dârjală).
Originea lui este într-un sat din Ardeal. Nu este de tot limpede dacă naşterea lui s-a făcut într-o familie închegată sau din strictă “iubire”,  în flori (în limbaj local “bitang”). Dar asta nici nu are mare importanță.
Foarte tânăr a intrat în obştea Mănăstirii Sâmbătă de Sus (“Brâncoveanu”). Fratele Ionică avea de slujbă îngrijirea şi supravegherea unui Ierarh cuprins de neputinţe. Era o slujba pe măsură “talanţilor” ce- i fuseseră încredinţaţi, nu foarte mulţi. În atare context Fratele Ionică a deprins bucătăritul. Aici a dovedit dăruire şi inventivitate, se purta că o bună gospodină. Din nou o slujba pe măsură “talanţilor” săi.
Tot atunci ajunge omul de camera slujitorul de goana al Mitropolitului Antonie Plămădeală.
Cu şiretenia specifică săteanului periferic Fratele Ionică a înţeles că între bucătărie şi sufragerie nu era decât o uşa. În acele moment s-a decis simplul frate Ionică să se avânte spre locuri pentru care era complet nepotrivit şi nepregătit.
Ca slujitor de camera al Mitropolitului Antonie (şi nu are rost să umblăm cu eufemisme, deci ca valet) a început să îşi urmărească scopurile de mărire.
Mitropolitul Antonie nu l-a considerat niciodată mai mult decât era, un valet şi bucătar, dar s-a folosit de el în planurile ce le avea cu Mănăstirea Sâmbătă de Sus.
Mitropolitul Antonie a făcut din Mănăstirea Sâmbătă proiectul său preferat. Practic, a reîntemeiat mănăstirea. În acest context el l-a aşezat pe fratele Ionică ca stareţ al obştii. În acest fel Mitropolitul era sigur că nu va avea decât ascultare deplină.
Fratele Ionică s-a avântat în a cere scaun de Ierarh dar cererile lui au fost luate, în cel mai bun caz, în râs. (Însuşi Antonie i-a spus răspicat: ”mai tu nu eşti de Episcop”). Ionică plângea ca un bitang râzgâiat.
După trecerea la cele veşnice ale Mitropolitului Antonie pentru Ionică au venit clipe dificile, a avut în faţă “momentul adevărului”
Un alt cleric a fost numit stareţ şi călugăraşul în cauza a fost retrecut acolo unde îi era şi ar fi trebuit să îi fie locul.
Dar cuprins de patimă măririi s-a refugiat din Mănăstire, împreună cu câţiva “călugări” cu credențiale foarte dubioase. De acolo el a început să îl bombardeze pe Arhiepiscopul Nathaniel al “Vetrei” cu cereri şi făgăduinţe nelimitate.
Deşi fusese avertizat de către Mitropolitul Antonie împotriva unui atare pas.IPS Nathaniel s-a lăsat păcălit.
Această a fost rezultatul naivităţii Lui, împrejurării că nu cunoştea capacitatea duplicitară a ţăranului român periferic (decăzut) dar şi unei dorinţe de a întemeia un aşezământ monastic în Detroit.
Prin urmare Ionică împreună cu acei “călugări” a ajuns în Lumea Nouă.
Aici el să comportat cu o slugărnicie falsă desăvârșită. Din gură lui nu ieşeau decât vorbele: ascultare, supunere, slujire. Dar foarte repede adevăratele lui culori au prins să fluture.
Iniţial a fost trimis ca preot al Mănăstirii “Adormirea Maicii Domnului” din Rives Junction, Michigan (la circa 30 de Km.distanţă de “Vatra”.
Aici există o distinsă comunitate monastic la vremea respective condusă de Maică Stareţă Benedicta Braga pe care, foarte mulţi credincioşi o aşează între Sfinţi.
Pe această femeie cu chip îngeresc nu o putea păcăli fratele Ionică! După o încercare de a seduce samavolnic o “maică” , Ionică a fost invitat să îşi vadă de drum.
Atunci s-a apucat a făgădui că va sluji o mănăstire din Detroit plănuită de către IPS Nathaniel.
S-a aşezat acolo cu acei “călugări” şi foarte repede şi-au dat aramă pe faţă.
Unul dintre ei avea o morbidă atracţie fizică spre femei mult, mult mai bătrâne decât el (30-40 de ani diferenţa), un altul a plecat ca şofer, un altul s-a însurat.Totuşi Ionică persistă şi toate eşecurile le aruncă în cârca “împrejurărilor”. Mai grav IPS Nathaniel continuă să îi acorde încredere. În scurtă vreme a convins comunitatea “Vatra” să îl aleagă Episcop Auxiliar. Majoritatea au avut serioase îndoieli din început şi alegerea lui a fost, în fapt, un vot de încredere dat IPS Nathanail. În ciuda naivităţii dureroase de care a dat dovadă.
Încrederea era doar până la un punct. Căci fapte urâte, la început doar “găinării” au început să se adune.
Dar după ridicarea la starea de Episcop Auxiliar nu a mai avut limită. S-a crezut pentru veşnicie urcat pe “caii cei mari”.
Un stareţ nou a fost adus, Dr.Mihail Filimon azi vrednic vlădică în Australia. El a căutat să pună minimal rânduiala dar a fost sabotat fără milă prin Ionică şi ai lui. (Vorbeam la începutul textului de vocaţia pentru sub mediocritate a acestor carierişti). În final Dr. Mihail a plecat.
În lunile următoare Ionică a reuşit să îl stoarcă de mulţime de bani pe Dr.Mihai Ronnett. I-a făgăduit marea şi sarea, grijă la bătrâneţe etc. (Bun înţeles vorbe în vânt.)
Ionică a folosit, fără incuvintare, pecetea Episcopiei şi şi-a adus slujitori pretinzând că ar fi “lucrători religioşi” (categorie favorizată la emigrarea în Statele Unite). Între ei părinţii supusului sau “deacon” Sebastian Dumitraşcu (inzestrat cu o voce de capra). Dar nu numai. Un fals şi, sub legile americane, fapta penală.
Curând au fost oameni care au înţeles cu ce au de a face.
IPS Nathaniel a căutat să îl scoată din “scaun” dar nu a fost ajutat de Sinod.
În 2007, subsemnatul, în volumul “Trepte” am menţionat eşecul “fratele Ionică”. (Pentru asta am fost grosolan atatacat de câţiva “popi” mai uşurei la minte). Acei popi au fost Laurentiu Lazar, Remus Grama și Romey Rosco.
Pe Laurențiu Lazar și pe Remus Grama îi înțeleg până la un punct. Primul este un campion al cauzelor pierdute și compensează asta printr-un soi de morgă stultiara. Remus Grama este un caz mai complicat. Mă tem că este moral cu coloana vertebrală frântă și incapabil să mai facă lucruri care sunt moral bune. Se complică în politici și se rătăcește. Dar fundamental este un om decent având un caracter slab. Romey Rosco este un troglodit. Un poștas provenit dintre dezaxați. O combinație între lașitatea de ramă și agresivitatea de șobolan. Fără urmă de cultură de orice fel ‘ cred ca are credențialele morale ale unei “centuriste”. Acești trei popi au aflat de bine să atace observațiile corecte ce le făcusem despre Irineu încă din 2005. Au acționat din lașitate și din prostie.
“Ionică” a abandonat mănăstirea din Detroit şi împreună cu personaje foarte obscure (un şofer de cursa lungă, o femeie care se consideră înrudită cu Împăratul Tuturor Rusiilor şi alţi eisdem farina) a întemeiat un aşezământ în Michigan. Aşezământul nu are vieţuitori dar la numeroasele lui “hramuri” apar sumedenie de “moaşte” şi icoane “făcătoare de minuni”. Totul este posibil dar aici este vorba de exploatarea nemiloasă a celor mai simpliste superstiţii. El nu are acolo o obște. Există o gașcă de interes, șoferul Leica și, cum ziceam, o femeie Romanoff. Acea femeie se pretinde, nici mai mult si nici mai putin, ca fiind înrudită cu familia:Tarului tuturor Rusiilor’. Daca asta nu este indiciu de serioasă maladie psihică mă întreb ce ar putea sa fie.
În toată această vreme Ionică a căutat să divizeze Episcopia “Vatra” folosind zvonuri şi la nevoie un soi de şovinism de operetă. S-a înconjurat cu clerici dubioşi (între ei un cleric cu credentiale canonice inexistente, un altul care, spre nefericirea lui se crede scriitor, care confundă noţiunea de “teandric” cu cea de “theocratic” şi asemenea pe cea a penibilului şi demn de compătimire ”poştaş prin forţa lucrurilor abstinent “ (sau abstinat, mai degrabă). Caci o jertfă adusă Veneri, în cazul său, ar fi crâncena formă de chin.
Din plin s-a văzut asta în cursul unui nefericit “dialog” dus de “Vatra” cu aşezămintele Patriarhiei Române. (În acest caz de fapt se confruntau două poziţii ireconciliabile. Patriarhia Română consideră că i se cuvine autoritate canonică asupra “Românilor” din America. Episcopia “Vatra”, dimpreună cu Biserica Ortodoxă din America, după părerea mea pe bună dreptate, vorbeau despre “Români-Americani “ sau “Români-Canadieni” parte a Lumii Noi şi care trebuie să facă parte dintr-o alcătuire Ortodoxă a Americii. În final cele două părţi Patriarhia Română şi “Vatra” au înţeles că aceste poziţii sunt ireconciliabile (şi asta în ciuda comportamentului penibil al reprezentanţilor “Vatra” în “Comisia de dialog”)  şi au mers pe cai diferite. Arhiepiscopia Misionară  (subordonată Patriarhiei Române) a fost proclamată Mitropolie şi deci a ales drumul “getoizarii” iar “Vatra” continuă să creadă în viitorul unei Ortodoxii Americane.) Oricum nu în asemenea subtilităţii şi opţiuni morale se complică “auxiliarul”. Ionică a jucat fără scrupul la “două capete”. Dar iată că ulciorul nu merge la apă la nesfârşit.
Machinaţiunile, comportamentul rău au dus la suspendarea lui şi punerea lui sub o severă anchetă.
În Lumea Nouă roțiile justiţiei se mişcă încet dar macină mărunt şi temeinic.
În plină panică Ionică şi “apropiaţii “ lui au lansat pe diferite site-uri cele mai obscene insulte la adresa IPS Nathaniel şi apropiaților lui. Un preot ale cărui credențiale canonice sunt ca şi inexistente a organizat o “demonstraţie” pe tărâmul “Vetrei”(câteva zeci de rătăciţi, fără influenţă şi urmare).
În Aprilie 2016 “Ionică” a publicat un soi de scrisoare publică. De o agresivitate şi lipsa de smerenie absolute uluitoare.Toţi şi toate sunt împotriva lui, ”cel bun”,, ”cel smerit”, ”cel obidit”. (Personal cred că obrajii acestui om nu mai pot roşi de ruşine. Aceşti obraji pot fi înroşiţi doar cu lovituri de palme.)
În acelaşi timp Ionică încasează un salariu gras şi beneficii generoase. Şi asta pentru a nu face nimic pozitiv. Este absolut dureros să auzi din gură acestui om pomenit “banul văduvei” şi exemplul ei. Unele lucruri stârnesc mânia dreaptă şi bine fac.
Ca simplu fapt menţionez că în urmă cu câteva luni aşa zisul aşezământ al lui Ionică a luat foc. Să fi fost o întâmplare? Posibil, dar întâmplarea nu e de tot oarbă.
Finalmente și după aproape trei ani o temeinică și documentată comisie a decis că Irineu nu este demn de Episcopie, nici de preoție și nici de nimic altceva. Dar Irineu încălcând orice urmă de bun simț sau frică de Dumnezeu continuă să oficieze unui grup de nefericiți. Păcatul pe care îl comite este absolut abisal.
Este de luat aminte și mai ales este de înțeles că “teologii” după ureche nu sunt buni de nimica. Ei aparțin topologic hârtiei igienice și utilității ei.
Nădăjduiesc că este limpede că acest “frate Ionică” este fostul Episcop Auxiliar al “Vetrei”, Irineu Duvlea cu rușine scos afară.
————————————–
Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

30 septembrie 2017