5 Jun
2017

Maria Weishaupt-Sarău: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)

Maria Sarău s-a născut în 1949. A absolvit filologia la Institutul Pedagogic Galaţi. A lucrat ca profesor de limba română, bibliotecar, ziarist. Maria a imigrat în Elveţia în 1999.  Locuieşte împreună cu soţul ei, Kark Weishaupt, la Kloten. Are doi copii adulţi din prima ei căsătorie.

Maria a scris poezii din adolescenţă şi-a publicat prima carte de poezie Cad frunzele, cad şefii la editura Porto Franco Galaţi, în 2000. Apoi a publicat alte patru cărţi de poezie, ultima „Roua secretă – The Secrets Dew” în ediţie bilingvă, cu traducerea remarcabilă în engleză a profesorului şi renumitului traducător Petru Iamandi. Ea este de asemenea pasionată de pictură, oferind picturile ei în ulei sau acuarele, prietenilor români sau elveţieni.

Maria este cunoscută ca o persoană nonconformistă. De exemplu, când a publicat primul volum de poezii, a găsit un mod original de a-şi „lansa” cartea. A stat câteva ore într-o vitrină a Librăriei Centrale din Galaţi, expusă spre stradă. Aşezată pe un fotoliu, cu exemplare ale cărţii ei de jur împrejur, citea cu interes din cartea ei. Trecătorii s-au oprit, privind uimiţi la ceea ce vedeau în vitrină. Mulţi dintre ei au intrat în librărie şi-au cumpărat cartea.

Maria comentează: „Poezia înseamnă pentru mine comunicare cu universul, visare, fantezie, fiindcă recunosc sunt o veşnică romantică. Iubiţii mei scriitori sunt Eminescu şi Puşkin. Pentru că suntem trecători pe acest pământ, suntem datori să lăsăm urmaşilor noştri o zestre. Poezia nici nu moare, nici nu piere, ci rămâne. Poezia e umbra mea.”

***

Maria Sarău was born in 1949. She graduated Philology from the Pedagogical Institute Galaţi. She worked as a Romanian teacher, librarian and journalist. Maria emigrated to Switzerland in 1999. She lives with her husband, Kark Weishaupt , in Kloten. She has two adult children from her first marriage.

Maria wrote poetry in her teens and published her first book of poetry Leaves Fall, Bosses are Dismissed at Porto Franco Publishing House, Galaţi, in 2000. She published four more poetry books, the latest Roua secreta – The Secret Dew a bilingual edition, remarkably translated by Petru Iamandi, a famous English teacher and translator. She is passionate about painting, giving away her oil or watercolor paintings to her Romanian and Swiss friends.

Maria is known as a nonconformist. For example, when she published her first poetry book, she found an original way to “launch” it. She spent several hours in the Central Bookshop window in Galaţi, which is exposed to the street. She was sitting in an armchair with copies of her book around her, reading her book with interest. Passersby stopped and stared at the window. Many of them entered the bookstore and bought her book.

Maria comments: ‘To me poetry means communicating with the universe, dreaming, fantasy, because I admit I’m an eternal romantic. My beloved writers are Eminescu and Puskin. Because we only live a short amount of time on this earth, our duty is to leave a legacy to our descendants. Poetry neither dies nor perishes, but remains. Poetry is my shadow.’

 

***

UNDE SÃ MÃ MAI DUC, UNDE SÃ FUG?

 

A venit aseară un cal

c-o eşarfă la gât.

Ziua – cu şaua pe ea,

dar unde să mă duc,

unde să fug?

În uşa casei părinteşti,

însutită de nopţi, stă cheia.

Mama mea,

Cu coroana pământului pe cap

şi cu ulciorul plin de plâns,

luminează din mijlocul furtunilor.

Aş răsuci cheia în uşă,

din cheie cresc spini de metal!

Vai, mama mea nu mai este,

nici furtunile nu mai sunt furtuni.

Numai crucea de la capul ei

s-a înseninat,

umflată de ploaie.

—————————

(„Cad frunzele, cad şefii”, Editura Porto-Franco, Galaţi, 2000)

 

WHERE AM I GOING TO GO, WHERE SHOULD I FLEE?

 

Last night, a horse with a scarf around its neck

Had arrived.

The day – has the saddle on its back,

but where am I going to go,

where should I flee?

In the lock of my parents’ home door,

is the key, increased by a hundredfold nights.

My mother shines from the midst of storms

with the crown of the earth on her head

and the pitcher full of tears.

I would turn the key in the door,

but metal thorns grow from the key!

Alas, my mother is no longer here

nor the storms are storms anymore.

Only the cross at her head

has brightened,

swollen by rain.

——————————-

(„The Leaves Are Falling, The Bosses Are Dismissed”, Porto-Franco Publishing House, Galaţi, 2000)

 

 

UNEORI

 

Poeţii au tot timpul de lucru

până peste cap,

inclusiv

cei timizi, cu slăbiciuni şi înfumuraţii.

Recurg întotdeauna la scule puţine

şi uneori mor de dragul de a vedea şi ei

cum e

să duci cu tine un pumn de pământ

dincolo.

 

SOMETIMES

 

The poets are always busy

extremely busy,

including

the shy, the weak and the arrogant ones.

They only use a few tools

and sometimes they are dying to see how it feels

to take a handful of homeland earth

to the other side.

 

 

VENIŢI

 

Am noroc. Este toamnă.

Plouă.

Totul devine din ce în ce mai scump:

soarele, pietrele, amăgirile.

Elveţia e specială – fără cratiţele

de la Galaţi.

Norocul e făcut ţăndări – să nu devină

prizonierul meu.

Mamă, Tată, Ţară – veniţi la mine

cu prima corabie

în stare să treacă prin verigheta mea.

———————

(„Nicăieri şi pretutindeni”, Editura Opera Magna, Iaşi, 2005)

 

COME TO ME

 

I am lucky. It’s autumn.

It’s raining.

Everything becomes more and more expensive:

the Sun, the stones, the disappointments.

Switzerland is special – without the cooking pots

from Galaţi.

Luck is broken into pieces– so it won’t

become my own prisoner.

Mum, Dad, Country – come to me

with the first ship

able to go through my wedding ring.

————————-

(„Nowhere and Everywhere”, Opera Magna Publishing House, Iaşi, 2005)

 

5 Jun
2017

Mandy Pentecost: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)

Mandy Pentecost se prezintă: „Eu locuiesc pe plaja Waipatiki, o aşezare foarte mică pe coastă, lângă Napier, unde poţi auzi întotdeauna marea şi cântecul păsărilor native. Chiar şi-n timpul nopţii strigătele lui ruru (bufniţa Noii Zeelande) primesc ecou prin valea noastră. Familia mea este în Noua Zeelandă din anii 1850 şi eu am locuit în ţara aceasta toată viaţa mea. Am venit în Hawke’s Bay în urmă cu treizeci de ani cu un loc de muncă pentru un an şi m-am simţit aici atât de acasă, încât am rămas.

Lucrez ca educator şi consilier şi folosesc poezia în ambele roluri, pentru a promova schimbarea şi o înțelegere mai profundă a propriei vieţi şi a vieţii altora. Am două fiice adulte, ambele sunt scriitoare. Am reînceput să scriu poezie după mulţi ani de pauză, atunci când fiica mea studia scrierea creativă. Mi-am stabilit un obiectiv să merg la şedinţele lunare ale Poeţilor în viaţă din Hawke’s Bay, de fiecare dată cu un poem nou şi să îl citesc în faţa celorlalţi.

Sunt atrasă de poezie pentru că sunt atrasă de ambiguitate, de juxtapunerea lucrurilor surprinzătoare şi de modul în care cuvintele şicanează şi încântă. Îmi place să surprind momente din viaţa de zi cu zi, care m-au surprins şi m-au transportat din viaţa cotidiană într-un loc mai puţin obişnuit.”

***

Mandy Pentecost introduces herself: ‘I live at Waipatiki Beach, a very small coastal settlement near Napier, where you can always hear the sea and the song of native birds. Even through the night the calls of the ruru (New Zealand owl) echo through our valley. My family has been in New Zealand since the 1850s, and I have lived in this land all my life. I came to Hawke’s Bay for a one year job over thirty years ago, and felt so at home here that I have stayed.

‘I work as a counsellor and educator, and use poetry in both these roles, to promote change and increased understanding of the lives of self and other. ‘I have two adult daughters, both of whom are writers. I began writing poetry again, after many years of not doing so, when my daughter was studying creative writing. I set myself a goal to go to the monthly meetings of the Hawke’s Bay Live poets with a new poem each time, and to read it in front of others.

‘I am drawn to poetry because I am drawn to ambiguity, to the juxtaposition of surprising things, and the way words tease and enchant. I like to capture moments of everyday life that have surprised me, and transported me from the everyday to somewhere less ordinary.’

 ***

PRACTICILE DE CREŞTERE A ANIMALELOR

 

De cealaltă parte a pârâului calul protestează evadarea.

La cea mai mare distanţă de ţăruş

el merge în cerc de jur împrejur.

Înspăimântător, zic eu

Mie-mi spui, spune Bruce.

În zori, săptămâna trecută,

un grup de Maori, privind marea, făceau incantaţii.

Şi, spune Bruce, delfini se jucau în valuri.

Nu-i întâlneşti aici în această perioadă a anului.

Ochii lui strălucesc.

Ei (maorii) au chemat afurisiţii de delfini.

Câinele lui este agitat,

ţopăie, scânceşte cu fiecare pitire,

nu poate fi „băiat tăcut”.

 

Tot weekendul nechezatul disperat a umplut valea.

 

Atunci când epuizarea a învins calul,

el stă în jgheabul făcut de copitele lui

cu capul aplecat,

redus la tăcere.

 

ANIMAL HUSBANDRY

 

Across the creek the horse protests his breaking in.

Stretched away from the pole

he goes round and round and round.

Unnerving, I say.

Talk about unnerving, Bruce says.

Dawn, last week,

a group of Maori, facing the sea, chanting.

And, Bruce says, dolphins were playing on the waves.

You don’t get them here this time of year.

His eyes shine.

They called in the bloody dolphins.

His dog is agitated,

prances, whines with each bellow,

will not “quiet boy”.

 

All weekend frantic neighs have filled the valley.

 

When exhaustion claims the horse,

he stands in the trough his hooves have made

head bowed,

silenced.

 

EXISTÃ UN CUVÂNT PENTRU ASTA

 

Cuvintele aşteptau

 

zăboveau aşa ca tu să poţi culege unul din aer,

să îl plasezi, aşa

să îl învârteşti în gură

să îl scuipi, îl mârâi, îl cânţi, îl zâmbeşti.

 

Trebuie să fie un cuvânt pentru asta

pentru zborul învolburat

ca al graurilor care nu se vor linişti.

Un nume pentru acel spaţiu liber

atunci când te-ai strecurat în el,

a fost chiar acolo

şi acum a dispărut.

 

Totul are un nume.

Afazia este absenţa temporară a cuvântului.

Nu mai ştiu cum se cheamă

când un cuvânt a dispărut complet.

 

THERE’S A WORD FOR IT

 

The words used to be waiting

 

hanging about so you could pluck one from the air,

place it, just so,

roll it round your mouth

spit it, snarl it, sing it, smile it.

 

There’s got to be a word for it,

for the whirling flight like starlings that won’t settle.

A name for that blank

when you’ve snuck up on it,

right there it was

and now, gone.

 

Everything has a name.

Lethologica is a word’s temporary absence.

I can’t find what you call it

when a word is gone for good.

 

 

NIMENI NU STÃPÂNEŞTE MAREA

 

Nimeni nu stăpâneşte marea, dar

ea ar putea încerca să te ia pentru sine

muşchiul care se agită nevăzut sub pielea ei te trage înăuntru.

 

Asta s-a întâmplat când mi-am privit fiica

mişcându-se rapid într-o direcţie total greşită

până când mi-am dat seama că

ea neîntorcând pluta către mal

n-a avut nimic de-a face cu a fi neascultătoare.

 

N-a contat cum i-am făcut semne să vină

ambreiajul adânc al mării, n-ar fi lăsat-o să plece.

Asta a necăjit-o cel mai mult

cum predica mea insistentă de mamă nu a ţinut cont de mareea

aşezând frumos pericolul ei într-o poveste

de nechibzuite scufundări dincolo de adâncimea ei.

 

La fel se întâmplă în dragoste: doar te îndrăgosteşti.

Cazi de bună voie, înrobit de apă adâncă, puternică.

Un element de precauţie este un lucru bun

Nu ştii niciodată când ceea ce iubeşti poate că

nu-ţi dă drumul înapoi.

 

NO ONE OWNS THE SEA

 

No one owns the sea, but

it might try to take you for its own,

the muscle that roils unseen beneath its skin pulling you  in.

 

There was that time I watched my daughter

moving swiftly in the wrong direction entirely,

until it dawned on me that her not

turning her board to shore

was nothing to do with disobedience at all.

 

No matter how I gestured at her to come in,

the deep clutch of the sea would not let her go.

That’s what annoyed her most,

how my insistent mothering took no account of the tide,

siting her peril neatly in a storyline

of headlong immersions beyond her depth.

 

That’s how it is with love: you just fall.

You fall willingly, thrall to deep, powerful water.

An element of caution is a good thing

You never know when what you love might not

give you back.

5 Jun
2017

Camelia Cristea: Duhul Adevărului

Duhul Adevărului

 

Duhul Adevărului a venit din cer
Ca eu păcătoasa, astăzi să nu pier
Pe un vârf de cruce îmi ridic privirea
Fă să înțeleg care-mi e menirea!

 

Pregătită cale de Cel Înviat
Mă lepăd de mine ca de un păcat,
Zorii mântuirii pe un colț de rai,
Inimă zdrobită, Doamne să îmi dai!

 

Ucenici în turmă, marea de măslini,
Cu iubire multă durerile-alini,
În genunchiul minții mă petrec mai sus,
Scapă-mă de rău Bunule Iisus!

 

Biserica-Ți toată este ca o vie,
Duhul Sfânt coboară iar în Liturghie
Sforile mă leagă să nu pot vedea
Dar mă las Părinte, doar în voia Ta!

 

Nu înțeleg Taina, dar simt fericirea,
Când un bob de rouă îmi scaldă privirea
Și în cerul clipei simt nemărginirea,
Doamne cât aș vrea să îmi schimb și firea…

 

Curcubeu – vitralii, uncenici și sfinți
Te-am vândut odată pe câțiva arginți
Mă căiesc armanic și îmi plâng păcatul,
Într-o rugăciune fă să văd Înaltul.

 

Pe un braț ții cerul, pe altul pământul,
Eu dau mărturie Tu ești Sfânt Cuvântul!
Am văzut Lumina cea adevărată
Slavă în biserici a fost revărsată!

——————————–

Camelia Cristea

București

4 iunie 2017

5 Jun
2017

Alexandru Nemoianu: Un fel de “responsa”

In urma cu cateva zile am citit un soi de interviu/comentariu semnat de catre Viorel Roman. Viorel Roman este relativ cunoscut ca un promoter infocat al intereselor Episcopatului de la Roma (zis, Romano-Catolicism) si inca mai vartos ca un adept al trecerii Romanilor sub ascultarea acelui Episcopat. Viorel Roman este zelos, tenace, insistent, nu incape indoiala. In acelasi timp argumentele sale sunt putine, neconvingatoare, brutale. Nici macar asta nu ar fi cel mai rau. Rau este faptul ca METODOLOGIA lui este catastrofala. Mai exact, Viorel Roman amesteca ceeace el considera “argumente”, din diferite domenii, in acelasi timp. In cadrul aceleiasi discutii el zboara de la domenii telogice la domeniul politic, de la istoria indepartata la lupta pentru putere de azi,de la fapte la pareri si asa mai departe. Viorel Roman porneste facand o supozitie. In fraza urmatoare acea supozitie devine,pentru acelasi Viorel Roman, fapt si de aici el face o noua supozitie si asa mai departe. Efectiv este cu neputinta sa porti in asemenea cadru haotic o discutie coherent si care sa ajunga la o concluzie. De aceea voi incerca sa sistematizez putin cele afirmate de Viorel Roman in acest ultimo text al sau pe care l-am citit.
Viorel Roman pledeaza pentru “unirea” Bisericii Ortodoxe cu Episcopatul Romei (asa cum ziceam,zis “Biserica Romano-Catolica). Inainte de orice este insa necesar sa ne asiguram ca vorbim cu acelasi concepte,ca dam acelasi inteles cuvintelor.
Biserica nu este o institutie.Biserica este Trupul mistic al lui Iisus si este alcatuita din totalitatea marturisitorilor ei. Biserica este intemeiata in primul rand pe Adevar. Si este necesar sa intelegem ca “Adevarul” nu este suma parerilor acceptate, ca “Adevarul” nu este divizibil sau relativ. Adevarul este o Persoana, ”Eu sunt calea,adevarul si viata”. Aici nu este loc de dezbatere. Deci Trupul Mistic al lui Iisus si Adevarul nu pot fi decat UNA. Acest lucru a fost explicat in detaliu si cu limpezime de cristal de catre Alexey Khomiakov inca la jumatatea veacului al XIX-lea. In acelasi timp realitatea istorica a fost mereu schimbatoare. Daca in primele doisprezece veacuri ale erei crestine Rasaritul Ortodox a fost in fruntea civilizatiei si culturii europeano-mediteraneene si este suficient sa amintim ca in vreme ce la Bizant existau Universitati si se scria filozofie,poezie si istorie de calitate superlativa,deci in aceiasi vreme, Carol “cel Mare” nu stia sa scrie. In veacurile urmatoare, ca rezultat al faptului ca Bizantul a oprit inaintarea islamica si ca urmare a faptului ca prin carturarii Bizantini “apusul”,finalmente!,ajungea sa cunoasca glorioasa civilizatie Greco-romana, acel “apus” a progresat rapid si mai ales in domeniul tehnic. Profitand cinic de acest progeres tehnic, militar, ”apusul” a inceput sa atace Bizantul intr-un mod salbatec. Sa ne amintim ca in 1204 acel  “apus”  a ocupat Bizantul si crimele si faredelegile comise nu au mai fost egalate vreodata, nici macar de Otomani! Mai mult sub dubioasa pavaza a acelui “apus” Episcopatul Romei (zis, Biserica Romano-Catolica) a cautat sa isi subordoneze Biserica Drept Maritoare, Ortodoxa, Pravoslavnica. Dar aici incercarile “apusului” s-au frant. Toate acele incercari au esuat. Nici un soi de amenintare lumeasca nu a putut clinti Biserica. (Care se si afla sub o fagaduinta cu mult mai tare decat a oamenilor: ”puterile raului nu o vor putea cuprinde”.) La Conciliul de la Florenta “argumenttele” Episcopatului Romei (zis Biserica Romano-Catolica) au fost zdrobite prin cuvantul Sfantului Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului. Acest Sfant a aratat ca pana ce nu se renunta la “filioque”, la abominatia “infaibilitatii papale” si a conceptului de Purgatoriu, deci pana ce nu va renunta la aceste grave abateri teologice, Episcopatul Romei (zis Biserica Romano-Catolica) se afla in erezie. Deci aceste realitati aratate la Florenta in prima jumatate a veacului al XV-lea sunt la fel de valide azi ca si atunci. Nu avem ce sa “unim”.
Dar apoi Viorel Roman zboara, fara legatura, la situatia Romanilor si aici el face afirmatii grave, neadevarate si iresponsabile. Viorel Roman cauta sa prezinte pe Romani ca pe doua parti: ”moldo-valahi) si Romani ardealo-banatici. Viorel Roman afirma ca intre ei ar fi mari deosebiri zi zice el la fel de mari ca cele existente intre Germani. In acest caz Viorel Roman fie inventeaza, fie nu stie despre ce vorbeste, sau amandoua. Intre Germani, ca si intre Italieni, deosebirile lingvistice sunt enorme. Atata de mari ca un German din Austria nu il va intelege pe unul din Schleswig-Hollstei, si un Italian din Calabria nu il va intelege pe unul din Toscana. La Romani aceasta diferenta nu exista. De fapt unitatea lingvistica a Rmanilor nord-dunareni este uluitoare.Un Roman din Tara Almajului il va intelege fara problem pe un Roman din Maramures, si am mentionat aici cele doua “locuri” romanesti cu cea mai puternica personalitate lingvistica. Ce a facut cu putinta aceasta uluitoare unitate romanesca? Spre dezamagirea lui Viorel Roman, explicatia este simpla: Ortodoxia.Vorbeste apoi Viorel Roman despre modul in care “uniatia” ar fi conditionat pe Romanii ardealo-banatici. In primul rand aceasta “uniatie” s-a introdus brutal, cu foc si spade. In al doilea rand ,in Banat, ”uniatia” a avut un rol minimal, daca si atata, iar in Ardeal, cu toate presiunile facute de autoritati, numarul Romanilor Ortodoxi a fost mai mare decat la “unitilor” in tot cursul veacurilor XVIII-XX. Acesta este un FAPT. Si Viorel Roman va fi invatat de la cei pe care ii slujeste ca “in contra factum non est argumentum”. Dar apoi Viorel Roman mai afirma ca Romanii isi trag numele de la Roma. Din nou Viorel Roman greseste si comite pacatul asociatiilor “dupa ureche”. Nu,numele Romanilor nu vine de la Roma, vine de la Bizant. Caci supusii Bizantului se numeau “Romei” si chiar asta era Bizantul, urmasul legitim al Romei imperial. Caci Bizantul a fost urmasul Romei imperial si nu papismul! Atunci cand Menumorut refuza sa cedeze pamant Regelui Ungariei, el spune ca nu poate face asta fiind supus:”Dominus meu Imperator Constantinopolitanus” (Domnul meu Imparatul Bizantului). Cred ca Menumorut stia mai bine decat Viorel Roman!
Un alt “set” de argumente,”argument” dupa Viorel Roman, se enumera pentru a sublinia “superioritatea” “apusului” asupra “rasaritului”. Aici Viorel Roman greseste grav. Reforma, Contra reforma, iluminismul,materialismul vulgar si finalmente “globalismul” au eliminate orice urma de duh din acel “apus”. Locasurile lor de cult sunt goale, argumentele lor teologice nu au vlaga. Iar asta sta intr-un contrast izbitor cu incredibila Renastere Ortodoxa. Un avant care nu a mai fost intalnit de la Sfantul Paisie Velichikovki incoace. De fapt sunt zorile celei din urma profetii a Sfantului Serafim din Sarov despre Lumina Rasaritului care va cuprinde lumea se vad. Si in acest context orice om de buna credinta ar trebui sa se cutremure vaznd modul in care, din propria cenusa, s-a reanaltat Catedrala Iisus Mantuitorul in Moscova sau modul in care se inalta Catedrala Mantuirii Neamului la Bucuresti.
Iar apoi este vorba de “valorile” acestui “apus” azi. Care sunt: Soros,homosexualitatea, pedofilia, relativismul degradant? Sa fim seriosi! Dar inca mai apoi Viorel Roman comite o greseala catastrofica.
El spune ca Romanii plecati la lucru in afara hotarelor romanesti se vor alatura Episcopatului Romei (zis Biserica Romano-Catolica) si , mai mult,vor ingnora pe Ierarhii lor.
Efectiv in acest fragment Viorel Roman cade in delir.
Biserica fara Ierarhi nu este cu putinta.Sfantul Ciprian al Cartagenei spunea in primele veacuri crestine:”unde este Episcopul acolo este Biserica”. Iar in privinta nevoii de ascultare ierarhica insusi Apostolul Neamurilor spune: ”Pentru ca Dumnezeu nu este al neoranduielii,ci al pacii” (St.Pavel,Corintieni I,33).
Biserica Ortodoxa (singura Biserica) este un Trup ierarhic si al ascultarii. Dar aceasta iearhie se intemeiaza pe o putere indestructibila ,se intemeiaza pe ‘ierarhia dragostei”. De aceea Roamnii Ortodoxi, turma si Pastorii sunt una.
Aceste apeluri la rebeliune canonica nu vor putea sa tulbure turma Drept Maritoare. Acesti credinciosi stiu bine ca descind si sunt continuatori ai singurului Imperiu Crestin si legitim, Imperiul Bizantin. Cele spuse de catre marele ganditor Rus, Konstantin Leontiev la mijlocul veacului al XIX-lea sunt azi parca mai adevarate ”Sub steagul bizantinismului, daca ii vom ramane credinciosi, vom fi capabili sa rezistam intregii Europe confederate, daca aceasta ar indrazni-dupa ce va fi distrus definitiv ceeac ce a creat nobil in interiorul sau-sa ne prescrie si noua duhoarea si putreziciunea noilor sale legi referitoare la mizerabila fericire pamanteasca si la radical vulgarizare universala!”
Drept Maritorii stiu ca sunt singura Biserica. O spun asta cu smerenie si mereu spun Sfanta Ortodoxie. Caci din sfintenie decurege Dreapta Credinta si nu invers. Portile Dreptei Credinte ramn intotdeauna deschise celor care vor sa intre si sa afle “ca bun este Domnul”. Ortodoxii nu spun ca ceilalti nu se vor mantui. Acestea sunt lucruri care stau sub puterea si Judecata lui Dumnezeu. In cuvintele Episcopului Kalistos Ware, ”noi stim unde este Biserica, nu stim unde nu este”. Dar pentru cei care din toata inima credem in rostul duhovnicesc si istoric al Neamului Romanesc, deci, repet,pentru noi, nu exista decat o certitudine: Biserica Ortodoxa si o singura marturisire: Ortodoxie sau Moarte.

—————————————

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA

la

5 iunie  2017

 

4 Jun
2017

Viorel Roman: Superioritatea occidentalilor … (6)

Corneliu Vlad (Bucuresti): … cam scuipati pe propriul neam stimate domnule consilier …

Ion Marin-Almajan (Timisoara): O face de prin 1994, cu obstinație răspândindu-și enormitățile prin toate mijloacele posibile în toată lumea. I-am atras atenția asupra formulării moldo-valahii folosită de istoriografia germanâ, în secolul XIX-lea, cu nuanță ironică. Între timp România s-a constituit ca stat iar români suntem în scrieri, cum este Palia de la Orăștie, încă din 1852.

Alexandru Nemoianu (Jackson, Michigan): Intreaga discutie este pornita si purtata gresit. Sunt amestecate doua lucruri diferite: Ce este Biserica si stari politico-istorice necesar trecatoare. In privinta Bisericii nu poate fi vorba de “uniri” intemeiate pe expediente police. Ramane un FAPT ca dupa incercarea de “unire” de la Florenta nu partizanii “unirii” au fost cu Adevarul, ci aceia ai Ortodoxiei. Figura mareata a Sfantului Marcu Eugenicul, al Philadelphiei este si azi si simbol si exemplu. Prea marea gesticulatie, optiunea “occidentala” vs. Moscova mi se pare, nu vreau sa jignesc pe nimeni, o speculatie ieftina. Cred ca Viorel Roman se refera la un “occident” care nu mai exista. Reforma, Iluminismul, materialismul vulgar si finalmente globalismul au maturat tot ceeace era frumos in acel „apus”. Iar daca este sa vorbim de “Moscova” atunci drept ar fi sa amintim de miraculoasa renastere Ortodoxa, fara egal de Paisie Velichikovki incoace, si ar trebui sa ne cutremuram, macar, de reanaltarea Catedralei “Iisus Mantuitorul” in Moscova (ca si de ridicarea “Catedralei Neamului” la Bucuresti). In momentul de fata intre intensitatea trairilor crestine in “apusul” Romano-Catolic si “Rasaritul” Ortodox nu exista paralela. „Apusul“, din punct de vedere crestin nu mai exista. Iar cu asta ajungem la Biserica. Din veacul al XIX Alexei Khomiakov a pus capat discutiei: “Biserica este Una“. Biserica este Trupul lui Iisus si nu poate exista decat sub un singur ipostaz. Atunci cand spunem Ortodoxie (Dreapta Credinta) nu suntem trufasi, caci Ortodoxia nu poate fi afirmata decat ca Sfanta. Din Sfintenie decurge Dreapta Credinta si nu invers. Asta nu inseamna ca cei din afara Ortodoxiei sunt condamnati. Astea sunt lucruri care stau sub Judecata lui Dumnezeu si, in vorbele Episcopului Kallistos Ware, “noi stim unde este Biserica, dar nu stim unde nu este“. Si inca un lucru. Este iarasi ieftin sa vorbesti condescendent despre „moldo-valahi”. Dar Romanii in totalitatea lor sunt UNA, moldo, valahi, banateni, ardeleni. (Si numele si-l au nu de la Roma, numele si-l iau de la Bizant, „romei”, urmasi ai Romei in fapta si spirit, caci asta a fost Bizantul, urmasul Romei imperiale. Nu papismul a fost urmasul Romei. NU! Toti acestia, repet, moldo, valahi, banateni, ardeleni sunt parti care creaza un intreg si care sunt UNA. Atunci cand istoria a cerut-o, intotdeauna, Romanii au stat de o singura parte a baricadei. Si din tot sufletul cred ca o vor face si in viitor sub scutul Dreptei Credinte.

Adrian Zglobiu (Constanta): Desfiintarea unitilor de catre Dej a venit intr-un context de care nu se vorbeste: dezintegrarea si extictia din punct de vedere etnic in fata careia s-a raspuns cu unitate si nu cu elucrubatii religioase. In perioada postbelica dupa foametea din 1947 pentru despagubirile conditionate pentru plecarea armatei sovieticilor si cererea lui Tito la Stalin ce a dus la plata despagubirilor la disperare de catre regalisti, a dus la prabusirea regalistilor si la finalul regatului.

Pavel Roman (Timisoara): E greu pentru un ortodox, intoxicat de spoiala de cultura pan-slavista, sa perceapa nivelul de civilizatie si cultura occidentala. Este deosebirea fundamentala dintre a crea, a defini si percepe valoarea si a lua cu japca ori a nega progresul din cauza lenei. Lenea fizica si lenea intelectuala, exprimate de mentalitatea: de ce sa muncesc daca pot trai si fara munca, e ceea ce caracterizeaza natia moldo-valaha si incremenirea ei intr-un conservatorism stupid, arhaic, in care, o societate caracterizata de lene, este dominata de smecheri mediocri. Cel care a parasit ghetoul lenei si s-a debarasat de sistemul bazat pe descurcareala in detrimentul ceatiei, intelege ce inseamna civilizatia occidentala care este caracterizata de disciplina si eficienta. Cine n-a trait si muncit in occident, unde descurcareala nu exista (adica supravietuire fara munca) si are impresia ca patriotismul de parada (cel care le camufleaza lenea si pseudo-valoarea) este cheia problemei, nu fac altceva decat sa manipuleze in continuare, servind credulilor adevaruri false bazate pe abstract si intangibil. D-l profesor incearca, de ani de zile, sa trezeasca constiinta realitatii lumii moderne, dar se loveste, la fiecare pas, de indaratnicia celor care istoria inca n-a reusit sa-i mature, cu toate ca sunt expirati continuand sa propage nationalismul gaunos bazat pe formule stupide si ridicole. Enormitatile D-lui profesor Roman sunt realitatea pe care conservatorii educati in ideologia pan-slavista pravoslava nu vor sa le accepte punter ca nu mai pot vinde mujicului iluziile ce i-au consolidat ca ideologi.

Viorel Roman (Salerno): Daca Rusia e supusa mereu sanctiunilor, Romania monitorizarilor si Grecia falita, e clar ca, Cortina de Argint, dintre ortodocsi si catolici trebuie inlaturata, depasita in conditiile in care invazia islamica pune din nou in pericol civilizatia crestina, deopotriva occidentala si ortodoxa, ca in vremea Unirii de la Conciliului de la Florenta si apoi caderea Constantinopolului.

In ceea ce-i priveste pe romani, dupa 500 de ani sub sultanul turc si patriarhului sau grec, ortodocsii moldo-valahii din Vechiul Regat, Bizant dupa Bizant, se deosebesc fundamental de urmasii Corifeilor Scolii Ardelene din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana, UE/NATO. Si chiar daca Biserica Unita cu Roma a fost desfiintata pe nedrept si azi e periferizata la fel, ei sunt totusi predestinati sa traduca, sa faca accesibil si fratilor lor din sud, regateni, aquiul comunitar, codul canonic catolic laiciza al Europei, in care evident, toti romanii vor sa traiasca, altfel n-ar fi plecat deja cinci milioane. Cine nu mai vrea sa supravietuiasaca sub despotia greco-pravoslavnica? Decalaje, deosebiri de mentalitate, credinta sunt pretutindeni. Germania protestanta se deosebeste de cea catolica, Serbia de Croatia, nordul Frantei, Italiei de sud etc.

Unirea din 1859 si 1918 a fost fortata de occidentali impotriva expansiunii Rusiei, la fel ca si aderarea la UE/NATO 2007. Problema e ca regatenii sunt convinsi ca ei, nu Scoala Ardeleana, Biserica Unita, au avut, formulat Ideea nationala si au facut si Unirea. De aceea ei vor sa impuna cu forta ceea ce vor sa creada, ca sunt model de urmat pentru toti romanii, ceea ce este nu numai absurd si intolerabil, ci si contraproductiv daca privim dezastrul „modernizarii fara occidentalizare“, adica fara unirea cu Roma, a presedintilor ortodocsi moldo-valahi Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si Basescu.

http://www.marianagurza.ro/blog/2017/06/03/dr-viorel-roman-superioritatea-occidentalilor-si-inferioritatea-ortodocsilor-moldo-valahi/

————————————–

 Prof. Dr. Viorel Roman

viorel-roman-bremen.over-blog.de

Salerno la 3 iunie 2017

3 Jun
2017

Eleonora Schipor: Mariana Gurza – poeta cu suflet de înger

Anume așa este numită de conaționalii săi harnica și mereu neobosita poetă bănățeană, cu rădăcini bucovinene. Ambii părinți sunt născuți în Bucovina, iar mama este originară din satul Cupca. Anume Cupca, cu vechile și frumoasele ei tradiții, ne-a și apropiat sufletește pe amândouă, necătând la faptul că o mare distanță (în kilometri doar) ne desparte, iar personal încă nu ne cunoaștem.

          Mai întâi ne-am transmis una alteia cărți și ziare prin intermediul vrednicului cupcean, cu părere de rău trecut deja de 11 ani în eternitate Petre Ciobanu, fiul satului, care se stabilise cu traiul în orașul Brașov, cel care ani de-a rândul, ajutat fiind de alți doi cupceni, a trudit la apariția monografiei istorice a baștinii. Pe urmă câțiva ani n-am prea avut prin cine să transmitem ceea ce am publicat eu aici, și doamna Mariana acolo, dar niciodată n-am uitat una de alta. Tocmai din această pricină eu personal am doar primele volume de poezie ale doamnei, iar domnia sa doar o parte din cărțile mele. Pe urmă deși cu mare întârziere au ajuns totuși aici, la baștină, două cărți importante de ale doamnei scriitoare din Timișoara. E vorba despre cărțile dedicate a doi mari cupceni ai tuturor timpurilor și anume «Vasile Plăvan – boabe de lacrimi» și «Petru Ciobanu, un iubitor de neam». (Despre ambii am publicat și eu personal câte ceva pe paginile ziarelor noastre, în special despre regretatul Petre Ciobanu pe care l-am cunoscut personal).

          Prin rețele de socializare ne-am regăsit abia anul trecut, trimițându-ne mesaje, dar și relatări despre noile apariții editoriale.

          Zilele trecute printru-n colet poștal au ajuns la mine încă două cărți de ale doamnei scriitoare. E vorba despre volumul de versuri «Dumnezeu și umbră», în ediție bilingvă, traducerea în engleză îi aparține lui George Anca și celălalt volum în proză intitulat «APROPIERI  Mariana Gurza – pelerinaj prin idee, gând și suflet».

          Cu cel de-al doilea volum am luat cunoștință chiar în variantă electronică, răsfoind pe paginile Faceboocului textele tipărite între cele circa 324 de pagini.

          M-am bucurat mult văzând că poeta timișoreană printre zecile de nume importante ce se perindă pe paginile noii apariții editoriale, n-a uitat și de dragii ei bucovineni. Am descoperit astfel două materiale publicate prin revistele din România și întruchipate în recentul volum despre poetul martir din Crasna Putnei Ilie Motrescu, dar și câteva materiale proprii. Unele dedicate poetei Mariana Gurza, mai bine zis cărților pe care domnia sa le scrie și publică, dar și ale Marianei Gurza dedicate mie. Am rămas plăcut surprinsă, fapt pentru care îi sunt sincer recunoscătoare.

Aș vrea să mă refer în rândurile următoare chiar la cartea APROPIERI, apărută la editura «Mușatinia» în acest an și având-o ca coordonatoare de proiect și editor pe scriitoarea Emilia Țuțuianu, lector – George Anca, redactor – Dorin Dospinescu, grafica – Iosif Haidu.  Volumul este împărțit în trei capitole. Primul și cel mai impunător se numește «Reflecții de cititor – Mariana Gurza». Al doilea poartă titlul «Reflecții critice». Al treilea «Interviu» cuprinde doar un singur interviu relizat cu autoarea de doamna Emilia Țuțuianu, cât și note biografice. În «Prefață» vom putea găsi «Dosar – credință» semnat de George Anca, iar la «Postfață» avem un «Index» de nume.

 

          Cum spuneam mai sus în primul capitol autoarea a adunat zeci de articole dedicate multor oameni de vază mai mult sau mai puțin cunoscuți în spațiul nostru bucovinean. Despre fiecare a găsit cuvinte de laudă, aprecieri juste, note, argumente, citate chiar din opera lor proprie (fie în versuri, fie în proză). La unii ne aduce ceva date biografice, la alții crâmpeie din analiza operelor publicate, găsind pentru fiecare în parte ceva deosebit. Unii dintre cei pomeniți pe aceste pagini scrise cu atâta dragoste, finețe, atenție și răbdare, cu părere de rău nu mai sunt, iar autoarea le face un elogiu în timp și spațiu demn de toată lauda. Alții, care scriu, crează, speră, visează sunt nu mai puțin apreciați pentru munca lor de creație, noblețea sufletului și dorința de a face lucruri frumoase în această viață.

           Astfel cititorii îl vor putea găsi pe poetul-martir Ilie Motrescu pentru prima dată la pagina 71 în articolul «Ilie Motrescu – Cântarea Carpaților». Este de fapt o prezentare a volumului bilingv a poeziilor din perioada adolescenției lui Ilie Motrescu. Cum spuneam adineauri sunt citate din versurile poetului. A doua oară ne întâlnim cu regretatul poet bucovinean deja la p. 175 întru-n alt material intitulat «Ilie Motrescu – Cântarea Carpaților, volum de poezii, ediție bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor». Mai întâi articolul dat a văzut lumina tiparului în revista «Melidonium». Sincere mulțumiri vrednicei doamne Mariana Gurza pentru aprecierile aduse și la adresa mea pentru pregătirea acestui volum.

          La pagina 84 am mai descoperit o bucovineancă despre care am auzit câte ceva. Aspazia Oțel Petrescu, născută în localitatea Cotul Ostriței, din Noua Suliță. Citez – «Femeia creștină care a știut să rabde chinuri mucenicești din iubire pentru Hristos și Neamul Românesc». Autoarea i-a dedicat acestei minunate bucovinence chiar două articole pline de admirație, sinceritate și recunoștință pentru cele îndurare în închisori, apreciindu-i și volumul «Hristos în celulă». Impresinant și emoționant.

          M-am descoperit și eu pe vreo 6 pagini, începând cu 181. În afară de faptul că mi-a prezentat titlurile mai multor cărți (păcat că nu toate au ajuns până la autoare), doamna Mariana  recunoaște că… «Personal, nu am cunoscut-o niciodată pe scriitoarea Eleonora Schipor, profesoară în satul drag mie, Cupca»… «Pentru mine Eleonora Schipor este și va rămâne o «doină», un dor, o mângâiere dând dovadă de un românism autentic. O bucovineancă vrednică de care sunt mândră»… În afară de cărțile proprii doamna Mariana Gurza a mai prezentat și câteva din cele 20 la care sunt îngrijitoare de ediție. Nu-mi rămâne decât să-i spun sincer și simplu, dar din toată inima MULȚUMESC!

          La reflecții critice mai mulți oameni de vază ai scrisului românesc apreciază la justa valoare scrierile în versuri și proză a doamnei Mariana. Iată doar câteva titluri și autori – «Frumoasa doamnă întru Dumnezeu și umbră» (autor-George Anca), «Frumoasa mea Bucovină» (autoare-Aspazia Oțel Petrescu, «Mariana Gurza – Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei», (autoare-Veronica Balaj),  «Intelectuali bucovineni, Vasile Plăvan» (autoare-Vasilica Grigoraș), «Destine umbrite» (autor-Adrian Dinu Rachieru), «Poeta cu suflet de înger» (autoare-Vasilica Grigoraș), «Un Slavici de Bucovina» (autor-Artur Silvestri) și mulți mulți alții. Aș vrea să menționez aici că mulți dintre cei ce i-au apreciat talentul și continuă să o facă s-au referit la bucovineanul Vasile Plăvan, despre care și eu personal am scris cu câțiva ani în urmă.

          Titlurile «Poeta Mariana Gurza», (p.258-259), «Nevoia de sfida tăcerea și uitarea» (p. 289), «Puterea cuvântului și fragilitatea sufletului» (p. 292-295), «Sunt vuetul adâncurilor, lacrima suferințelor»… (p. 299-301), sunt doar câteva ce-mi aparțin, și pe care le-am publicat în diferiți ani, în ziare și reviste diferite. Desigur mai sunt și altele, dar n-au ajuns încă până la autoare.

          Mariana Gurza poeta, editoarea și eseista creștină ne-a făcut un frumos cadou tuturor cititorilor. Cartea sa din care se desprinde ca un fir neîntrerupt mereu dorul de Bucovina, a ajuns până la noi. Ne-am dori mai multe volume, căci în toate predomină dorul de unde își are rădăcinile scriitoarea pe care ne-am dori s-o revedem într-o zi la baștina părinților. Cărțile ei, ca de altfel și cele ale lui Vasile Plăvan, Petre Ciobanu, cât și cele scrise despre ei, prin ziarele bucovinene, își ocupă și vor mai ocupa locul în biblioteca muzeului istoric al satului Cupca, aflat în incinta CIE Cupca. Muzeu deschis prin strădania unor intelectuali din acest sat bucovinean, la care și-a adus contribuția nemijlocită și autoarea acestor rânduri, fiind chiar directoarea lui pe principii obștești.

          Felicitări minunatei doamne Mariana Gurza, această ostenitoare pe altarul cuvântului scris, această neobosită iubitoare de neam, baștină, grai și credință. Succese, scrieri alese în continuare, sănătate deplină, dragoste de neam și glie și fie ca bunul Dumnezeu, sfânta Fecioară Maria și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii bisericii și ai satului Cupca, s-o aibă mereu în paza lor. La mai mult și la mai mare și Doamne Ajută!

————————————————

Eleonora Schipor

Cernăuţi, Ucraina

3 iunie 2017

 

3 Jun
2017

Alexandru Nemoianu: Raportul “Tismeneanul”

La jumatatea lunii Decembrie 2006 a fost dat publicitatii raportul intocmit de catre o comisie condusa de catre Vladimir Tismaneanu, zis “Tismeneanul”.
Acest raport ar fi trebuit sa prezinte crimele comise de catre regimul comunist in Romania si sa le documenteze.
Raportul a curpins o sumara istorie a regimului comunist si el numeste, ,selectiv, cativa dintre conducatorii si ideologii comunisti. In nici un chip nu cauta raportul sa condamne ideologia marxist-leninista si tot in nici un chip nu analizeaza crimele comuniste si mai vartos universul concentrationist comunist (care ar fi insemnat sa numeasca numarul celor ce au trecut si pierit in acel infern, structura victimelor: etnica, sociala,ideologica.) Din ignoranta, sau poate din rea intentie criminala ,raportul “uita” sa mentioneze ca intre comunisti si intre victimele lor a fost o deosebire de credinta atata de mare incat in chip necesar una dintre parti a avut dreptate si alta nu a avut. In fapt ,din toate punctele de vedere, acest raport este un esec si un pretext.
El este in realitate un manifest de intentie vicios. Un manifest care incearca sa genereze asociatii false si demonizari prin asociere falsa. Asocieri monstruase intre comunism, un fenomen eminamente alogen pentru istoria romaneasca, si cei care cred in modelul existential romanesc. Raportul este de un tezism sfruntat, atata de sfruntat incat inevitabil va fi privit, in cel mai bun caz, suspect si inca mai probabil va genera raspunsuri care vor fi antitetice scopului dubios propus de catre “Tismeneanul”. Raportul este , in continut, analiza si demonstratie un esec penibil. Nici nu se putea altcum.
Raportul nu a cautat sa analizeze un fenomen istoric monstruos, el a cautat sa fie o piesa intr-un viitor care este pregatit fara nici un fel de consideratie pentru Neamul Romanesc.
In esenta, direct si indirect, raportul afirma ca pentru regimul comunist “raul” nu a fost existenta in sine a comunismului si doctrina bestiala marxist-leninista ci “alunecarea” lui in “mlastina nationalista”. Deci in parerea lui “Tismeneanul” raul” comunismului a stat in imprejurarea ca in conditii adverse limita au fost oameni, carturari, care au aflat modalitatea de a continua sa simta , sa scrie si sa cuvanteze in duh romanesc. Mai mult raportul se avnta in a declara ca pentru Romania de azi si cea de maine  “pericolul”  il reprezinta toti si fiecare dintre cei care au respect si dragoste pentru Neamul Romanesc, Traditia Romaneasca, Biserica Ortodoxa si modelul existential romanesc. In aceasta monstruozitate salasuieste rostul pentru care raportul “Tismeneanul” a capatat existenta. Acest raport se alatura bazei ideologice a noului regim de ocupatie din Romania, ideologie care va face cu putinta noua progoana de tip “ceka”. In mai multe feluri “raportul” incununeaza activitatea oculta dusa prin organizatia pentru o “societate civica”, “Fundatia pentru o societate descchisa” ( a “deja” globalistului Soros) si alte eiusdem farinae. Ceea ce ar trebui sa fie retinut este faptul ca viitorele victime vor fi alese dintre cei care marturisesc aceleasi credinte ca si victimele prigoanei comuniste; sentimentul de dragoste pentru Pamantul Romanesc, Traditia Romaneasca, Biserica Ortodoxa si modelul existential romanesc. Daca noua inginerie a viitorului va reusi ramane un enorm semn de intrebare. Personal, raman incredintat ca raspunsul asimetric pe care il va da Neamul noilor “deja” internationalisti va fi neasteptat si distrugator pentru acestia din urma.

—————————————

Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA

la

3 iunie  2017

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii