Mă tem să nu uit
Lacrima timpului
se petrece-n apus.
Lasă-mi amintirile vii
nu le încețoșa în toamnă.
Mi-e teamă
să nu se risipească
în plumburiu
la cea mai mică adiere
de suflet.
———————————–
Doina Constanța SPILCA
Timișoara
13 mai 2017
14
May
2017
2017
Doina Constanța SPILCA: Mă tem să nu uit
13
May
2017
2017
Violeta Ionescu: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)
Violeta Ionescu s-a născut în 1946, în Galaţi, România, unde locuieşte şi în prezent. A lucrat ca asistent pediatru în Sănătate, apoi ca redactor la cotidianul Viaţa liberă, Galaţi, până la pensionare. Director-editor la editurile: Galathea (1991) şi Phoebus (2006- până în prezent). Publică articole, reportaje, interviuri, cronici de carte, poezii, proză, din 1983 şi până în prezent în diferite ziare, reviste, colecţii şi site-uri din România.
Violeta a scris poezie, a cântat la pian şi a pictat din timpul adolescenţei. A fost un membru activ al cenaclului „Ştefan Petică” din Galaţi, a participat şi a obţinut premii la diferite concursuri naţionale de poezie. Debutează în 1990 cu romanul Legendele nu se scufundă, după care alte 5 cărţi (proză scurtă, romane istorice, memorii şi versuri) văd lumina tiparului. De asemenea, Violeta a publicat în colaborare şase cărţi cu tematică diversă.
În 2013 publică prima sa carte de versuri „Oglinzi”, în colaborare cu Valentina Teclici. În acelaşi an publică volumul de versuri „Perpetuum nobile” care are coperţile ilustrate cu una din picturile sale. Violeta are doi fii, două nurori şi o nepoată. Are patru pisici, pe care le răsfaţă şi, uneori, le cântă în versurile sale.Violeta comentează: „Poezia pentru mine este… ca o rugăciune. Mă rog la cer să-mi dea soare, la flori să-mi dea frumuseţe, la pământ să-mi dea roade, la pisicile mele să-mi dea căldură şi dragoste, ca să am la rândul meu ce oferi celorlalţi.”
***
Violeta Ionescu was born in 1946 in Galaţi, Romania, where she currently lives. She worked as a paediatric nurse, then as an editor of the daily newspaper Free Life, Galaţi, until retirement. Director-editor at publishing houses: Galathea (1991) and Phoebus (2006 to present). She publishes articles, reports, interviews, book reviews, poetry, prose, from 1983 to present in various newspapers, magazines, collections, and websites in Romania.
Violeta wrote poetry, played piano and painted from adolescence. She has been an active member of the literary group “Ştefan Petică” in Galaţi, participated and won awards in various national competitions of poetry. In 1990, she published her first book, the novel Legends never sink, then she published 5 more books (short stories, historical novels, memoirs and poetry). Violeta is also co-author of six books with different themes.
She published her first book of poems Mirrors in collaboration with Valentina Teclici, in 2013. In the same year, she published the book of poems Perpetuum noble which has both covers illustrated with one of her paintings. Violeta has two sons, two daughters-in-law and a grand- daughter. She has four cats and she spoils them and sometimes sings to them her poems. Violeta comments: ‘Poetry is for me… like a prayer. I pray to heaven to give me sunshine, to flowers to give me beauty, to earth to give me abundance and to my cats to give me warmth and love so I have this to give back to others.’
***
POEM ÎN MORSE
Mai mult decât poemul e…
Punct punct punct
linie linie linie
punct punct punct…
Un Morse bătut de soartă
Când toate cuvintele sar pe fereastră
De la etajul Kilimanjaro
Se rostogolesc
Furioase în adâncuri
Se decantează
Şi nimeni nu vine
Decât mult prea târziu
Să le bea vinul.
Te întreb când e mai bine
Să purtăm costum de scafandru:
În zi de sărbătoare
Sau în fiecare zi?
Şi-mi zici:
Cât timp pământul nu cunoaşte
Eveniment mai sublim ca naşterea
Unui poem
Şi eveniment mai banal ca naşterea
Unui poem,
E totuna.
(Perpetuum Nobile, Editura AXIS LIBRI, Galaţi, 2013)
POEM IN MORSE
More than the poem is…
Dot dot dot dot
dash dash dash
dot dot dot…
A beaten Morse
When all words are jumping out the window
From Kilimanjaro floor
Rolling angrily
Into the deep
Setting
And no one ever comes
But far too late
To drink their wine.
I ask you when it is better
To wear a diving suit:
On a special day
Or every day?
And you say to me:
As long as the Earth doesn’t know
An occasion more beautiful than the birth
Of a poem
Or an occasion more trivial than the birth
Of a poem,
It’s all the same.
(Perpetuum Nobile, AXIS LIBRI Publishing House, Galaţi, 2013)
SEPTEMBRIE DE FRUNZĂ
De ce te strângi în mine
Ca arborele în sămânţă?
Lasă-mă să-ţi culeg înserarea
S-o ascund sub ferigile umede
Să mă aşez alături
Şi s-o privesc.
Septembrie de umbră, acum chiar vii
Te strecori pe sub uşă
Tocmai când închisesem ochii
Vii cu braţele pline de petale
Albe de fluturi şi-mi spui:
Hai să le lipim
Două câte două.
Septembrie de ceaţă
Opreşte-mă când de prea grea amiază
Voi migra.
Romeo şi Julieta
Manon Lescaut şi Des Grieux
Daphnis şi Cloe
Nu sunt decât simple poveşti
Pe lângă dragostea noastră despre care
Nu se va scrie niciodată.
(Perpetuum Nobile, Editura AXIS LIBRI, Galaţi, 2013)
SEPTEMBER OF LEAF
Why do you snuggle inside me
Like the tree in its seed?
Let me pick your sunset
And hide it underneath wet ferns
And sit beside it
And watch it.
September of shadow,
You are now coming
Sneaking under the door
Just as I was closing my eyes.
You come with your arms full of
White petals of butterflies and you tell me:
Let’s glue them together
Two by two.
September of fog
Stop me when, because of the too tough afternoon
I’ll migrate
Romeo and Juliet
Manon Lescaut and Des Grieux
Daphnis and Cloe
Are only simple stories
Comparing to our love
Which no one will write of.
(Perpetuum Nobile, AXIS LIBRI Publishing House, Galaţi, 2013)
EŞTI TU ORI SUNT EU?
Eşti tu ori sunt eu
La geamul fără asemănare?
Graurii vin dimineaţa şi beau
Ploaie din pumnii mei
Seara se-ntorc şi adorm în aer
Cu ciocul rezemat de umerii tăi.
Când ninge la mine
La tine plouă cu trandafiri
E aceeaşi, să ştii,
Prefăcută, trecută ninsoare
Prin geamul acesta despărţitor
Şi fără de asemănare.
Când la tine e zi
La mine se pare că-i noapte
Deodată ne trezim că suntem
Văduvite de câteva meridiane
Facem semne, se pare că ne şi auzim
Unde e magica limită?
Nisipul viscoleşte în jurul nostru
Secundele se surpă
Cad unele-ntr-altele
Cineva întoarce clepsidra.
Chiar e adevărat că la tine e soare?
Sunt tu ori eşti eu
Cea care atinge acum cu privirea
Un geam sau ceva asemănător?
(Oglinzi, coautor Valentina Teclici, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2013)
IS IT YOU OR ME ?
Is it you or me
Sitting at the window of no resemblance?
Starlings come in the morning
And drink rain from my palms.
In the evening, they go back and fall asleep in the air
With their beaks leaning against your shoulders.
When it snows at my place,
It rains roses at yours.
It’s the same one, you know
That unreal snow
That went through this separating window
That has no resemblance.
When it’s daytime where you are
It seems night-time where I am
Suddenly we wake up
Robbed by several meridians.
We wave, and it seems we can hear one another.
Where is the magic boundary?
The sand storms around us.
Seconds crack
And fall one into the other
Someone turns the hourglass
Is it really true that there is sunshine where you are?
Is it you or me
The one who is touching with their eyesight
A window or something similar?
(Mirrors, co-author Valentina Teclici, Oscar Print Publishing House, Bucharest, 2013)
13
May
2017
2017
Sandi King: Poduri lirice – Poetical bridges (poeme bilingve)
Sandi King (cunoscută înainte ca Sandi Sartorelli) va lua dragostea ei de poezie în mormânt şi eventual dincolo de acesta. Ea este neo-zeelandeză cu străbuni de origine engleză, irlandeză, daneză şi moravă. Sandi a obţinut o diplomă în scriere creativă și a avut lucrări publicate în mai multe reviste și pe diverse site-uri, inclusiv 4th Floor, Blackmail Press, JAAM, Renée’s Wednesday busk, Snorkel and Takahē.
În 2013, a avut poezii extrem de apreciate în Premiul Trustului Caselberg, concursul de poezie al Societăţii de Poezie din Noua Zeelandă şi concursul Takahē. O altă poezie a obţinut locul al doilea la competiţia de poezie din Upper Hutt.
În 2015 poezia sa „Momentul” a câștigat primul loc la Concursul de poezie din Upper Hutt. „Zori de lună” și „Ishtar, Ishtar a mea” au fost publicate în Blackmail Press 39.
http://nzpoetsonline.homestead.com/Index39.html
***
Sandi King (previously known as Sandi Sartorelli) will take her love of poetry to the grave, and possibly beyond. She is a New Zealander of English, Irish, Danish and Moravian descent. Sandi has a degree in Creative Writing, and has had work published in a number of journals and websites including 4th Floor, Blackmail Press, JAAM, Renée’s Wednesday busk, Snorkel and Takahē.
In 2013 she had poems highly commended in the Caselberg Trust Prize, The New Zealand Poetry Society Competition and takahē poetry competition, and another took second place in the Upper Hutt Poetry competition.
In 2015 her poem “Timing” won first place in the Upper Hutt Poetry Competition. “Dawn of the Moon” and “Ishtar, my Ishtar” were published in Blackmail Press 39.
http://nzpoetsonline.homestead.com/Index39.html
***
ZORI DE LUNĂ
Saltă capacul sicriului tău, ridică-te şi ieşi.
Nu sta întins în mătăsurile tale ca o floare ofilită.
Trezeşte-te, trezeşte-te. Temerile tale nu au aer să respire.
Scoate-ţi pijamaua şi arunc-o departe.
Poartă haine de piele şi stacojiu, poartă piatra lunii
poartă parfum care miroase ca marea
mormintelor locuite, poartă pana
scăpată de-o cioară pe piatra ta de mormânt. Gândeşte-te
la mama ta, zâmbetul ei, venele ei. Ah, amintirile
care-ţi şicanează foamea. Somnorosule, te vei simţi bine
dacă bei un pahar. Nimeni nu te cunoaşte
şi dacă te-ar cunoaşte, ce? Eşti liber
pentru noapte, să râzi, să cânţi sângele mamei tale,
oasele ei, să te întorci în pământ, să înduri, să înduri.
DAWN OF THE MOON
Lift the lid of your coffin, rise and emerge.
Don’t lie in your silks like a wilted flower.
Wake, wake. Your fears have no air to breathe.
Take your pyjamas off and throw them away.
Wear leather and scarlet instead, wear moonstone
wear perfume that smells like the sea
of inhabited graves, wear the feather
a grackle dropped on your headstone. Think
of your mom, her smile, her veins. Ah, memories
that tease your hunger. Sleepyhead, you’ll be okay
when you take a drink. Nobody knows you
and what if they did? You are free
to the night, to laughter, to sing your mother’s blood
her bones, to return to soil, to endure, to endure.
ISHTAR, ISHTAR A MEA
(I)
Ea este lumina stelelor
Ea este coaja de pâine de secară
Ea este fiecare nuanţă din vocea ei
Ea este femeia de lângă tine în tren
Ea este catifea ca o mişcare de anghilă
Ea este un leu împodobit cu cicatrici
Ea este aceea căreia îi pasă destul ca să urle
Ea este uşurarea râsului
Ea este focul ce nu-l pot stăvili
Ea este vulturul înălţându-se deasupra autostrăzii
Ea este pasărea paradisului în floare
Ea este respiraţia feniculului
Ea este coasta de dincolo de reciful meu
Ea este pământ pentru fulger
pământ pentru fulger
fulger
(II)
Oh, vocea ei umbrită de lumina stelelor
coada de anghină, un leu
speriat de podoabe, urletul ei
de foc de secară cu hohote de râs.
Hei – Ford Falcon pe pasaj
paradis în floare
respiraţia feniculului coasta de dincolo
pământul să fulgere
pământ să fulgere – vino
fulgere?
ISHTAR, MY ISHTAR
(I)
She is the starlight
She is the rye toast crust
She is every shade within her voice
She is the woman beside you on the train
She is velvet as an eel’s lash
She is a lion jewelled with scars
She is the one who cares enough to roar
She is relief of laughter
She is the fire I cannot slake
She is falcon soaring over highway
She is bird of paradise in flower
She is breath of fennel
She is coast beyond my reef
She is earth to lightning
earth to lightning
lightning
(II)
Oh her starlight shaded voice
eel’s flash of tail, a lion
scarred by jewels, her roar
of fire rye with laughter
hey – Ford Falcon on the flyover
paradise in flower
breath of fennel coast beyond
the earth to lightning
earth to lightning – come in
lightning?
MOMENTUL
Când soseşti în parcul Frank Kitts, vezi
o fată cu părul de foc. În spatele ei
marea pare norocoasă ca o zi fără şcoală.
Arborii Pohutukawa înfloriţi timpuriu,
pompoanele lor mici desfăcându-se, o încurajează.
Tu priveşti zig-zagul ei de-a lungul gazonului
bagheta la buzele ei. Ea umple cerul
cu baloane de săpun ce sclipesc pentru fraţii ei.
Cei doi băieţi o urmăresc cu plase pentru fluturi,
scurta lor atingere este cu mult sub globurile care scapă.
Ei râd, toţi trei, iar tu,
Mistuit–pentru că într-o oră,
trebuie să spui la revedere cu vocea ta cea mai adultă
celei pe care nu-ţi doreşti s-o părăseşti – chiar şi aşa
zâmbetul fetei joacă pe faţa ta.
TIMING
When you arrive at Frank Kitts Park, you see
a girl with fire engine hair. Behind her
the sea looks lucky as a day off school.
The pōhutakawa trees in flower early,
their tiny unfurling pompoms cheer her on.
You watch her zig-zag across the lawn
her wand to her lips. She fills the sky
with bubbles that twinkle for her brothers.
The two boys chase her with butterfly nets,
their short reach far beneath the escaping globes.
They are laughing, all three, and as for you
scorched to the quick – for within the hour
you must say goodbye in your most adult voice
to the one you don’t want to leave – even so
the girl’s smile plays across your face.
13
May
2017
2017
Tudor Opriș: Poduri lirice (poeme bilingve)
(1926 – 2015)
Autor a 60 de volume de versuri, memorialistică, traduceri, critică şi istorie literară, şase ediţii ale unor clasici, Doctor în filologie „Summa cum laude”.
Tudor Opriş a colaborat, încă din adolescenţă, la diverse reviste literare, ziare şi alte publicaţii. A cunoscut încă din liceu aprecierea şi îndrumările lui George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu şi Romulus Vulcănescu. Volumele de versuri Zborul cărăbuşului (cartea de debut, 1944) şi Cântecul Săgetătorului (1947) au obţinut premii naţionale.
Din 1966, a fost iniţiatorul concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară, realizatorul a sute de antologii literare şi editorul a numeroase volume individuale de creaţie literară a elevilor din România. Una dintre pasiunile sale a fost biologia şi a publicat enciclopedii şi dicţionare în acest domeniu.
Tudor şi soţia sa, graficiana Elena Boariu-Opriş (care i-a ilustrat majoritatea cărţilor), au împărţit apartamentul lor cu mult iubitul motan Kiki timp de două decenii. Tudor a publicat cartea 20 de sonete pentru motanul Kiki, câte un sonet, ca omagiu, pentru fiecare an cât a trăit motanul lor. Pentru activitatea sa deosebită ca profesor, scriitor şi mentor cultural al tinerei generaţii, Tudor Opriş a fost răsplătit cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Pentru întreaga sa activitate, în decembrie 2014, a primit premiul Opera Omnia din partea Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, secţia Literatură pentru Copii şi Tineret.
***
(1926 – 2015)
Author of 60 volumes of poetry, memoirs, translations, literary reviews and literary history and six editions of the classics, Doctor of Philology „Summa cum laude”.
Tudor Opriş published his work, since adolescence, in various literary magazines, newspapers and other publications. Since high school, his talent was appreciated and guided by George Bacovia, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, and Romulus Vulcănescu. His volumes of poems Flight of the Beetle (his poetry debut in 1944) and Sagittarius Song (1947) won national awards.
Since 1966, he was the initiator of creative writing and school media national competitions, the creator of hundreds of literary anthologies of talented children and teenagers and the editor of numerous individual volumes of literary work of students from Romania. One of his passions was biology. He published encyclopedias and dictionaries in this field.
Tudor and his wife, the designer Elena Boariu-Opris (who illustrated most of Tudor’s books), shared their apartment in Bucharest with their beloved tomcat Kiki, for two decades. Tudor has published the book 20 Sonnets to Tomcat Kiki, a sonnet in homage for each year their cat lived.
For his work as a great teacher, writer and cultural mentor for the younger generation, Tudor Opriş was awarded the National Order of Merit in the rank of Knight. For lifetime achievement, he was awarded Opera Omnia from the Writers Union in Bucharest, Department of Literature for Children and Youth, in December 2014.
***
„GREUL” LUMII DE AZI…
(Mie la 84 de ani, tot român
şi tot în România)
De-un timp simt aripile cum îmi cresc
Şi cum le-ncerc – un pui de ciocârlie
Furat de ne-nţeleasa vitejie
Ce-l înşurubă-n cerul nefiresc.
Mă rup de oameni, vertical ţâşnesc
Spre-un ţărm nemărginit de bucurie…
Şi, plini de slavă, anii de chindie
De împliniri şi lauri îmi vorbesc.
Dar mă-nspăimântă-această ascensiune
Spre azuriul smuls dintr-o minune,
Prin transparenţa vidului celesc.
Ieşind din metafizica mea ramă
Simt „greul” lumii de-azi cum mă înhamă
Şi-n jos mă trage-asemeni unui lest.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
“THE BURDEN” OF TODAY’S WORLD…
To myself at the age of 84, still Romanian
and still in Romania
For a while I feel my wings growing
And I try them out – as a young lark,
Stolen by misunderstood bravery,
That bolts him into an unnatural sky.
I’m distancing myself from people, rising vertically
Towards a shore of infinite joy
My sunset-age, full of glory
Recalling my achievements and laurels.
But this ascent frightens me
Towards azure snatched from a miracle
Through transparency of a celestial vacuum.
Stepping out of my metaphysical frame
I feel “the burden”of today’s world putting a harness on me
Pulling me down like ballast.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
DE CÂND GONIRÃM…
De când gonirăm marele coşmar
Nu-mi recunosc nici ţara, nici poporul.
Trecutul moare, plânge viitorul
Şi cei ce ne conduc nu au habar.
Se murdăreşte cântecul stelar:
Prea mulţi români îşi iau din ţară zborul,
Se subţiază-al ţării avatar,
Prosperă doar coruptul şi-impostorul.
La cinci bogaţi, o mie de săraci,
La trei palate, pâlcuri de cocioabe;
Prin sate, doar bătrâni şi-un pumn de boabe.
Zac fabrici ruginite printre maci,
Iar prin oraşe, vicii, vânzoleală
Şi viermi umani, râvnind căpătuială.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
SINCE WE DROVE AWAY…
Since we drove away the big nightmare
I can’t recognize either my country or my people.
The past is dying, the future is crying
And the leaders don’t care.
The song of stars is getting dirty:
Too many Romanians leave their country
The number of good people is diminishing
Only the corrupt and the impostor are prospering.
For five rich men, one thousand poor ones.
For three palaces, lots of shanties
In villages, only the elderly and a handful of beans.
Rusty factories lying among poppies.
Corruption swarms in cities
And human worms who covet money-making.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
ATÂT ÎMI MAI RÃMÂNE…
Mai am o bucurie: ca să scriu,
Să-mi torn fiinţa-ntreagă pe hârtie
Când timpul e o simplă jucărie
Într-un decor distrus şi cenuşiu.
Nu sunt miliardarul Văsălie
Şi nici parlamentarul durduliu
Ca să-mi permit o mică fantezie
Sau luxul de a merge în taxiu.
Trăiesc umil din pensia de savant
Sau scriitor (căci suma e tot una!)
Din ea putând plăti doar telefonul
Sau pe la anticari un vechi pliant
În care Miro zugrăvise luna
Cum îşi atârnă în văzduh balconul
Din care curge-un sos apetisant.
(Sonetele cetăţii, Bucureşti, 2010)
ALL I HAVE LEFT…
I still have a joy: to write
Pouring my whole being on paper,
When time is like a simple toy
In scenery that’s destroyed and grey.
I’m not the billionaire Văsălie
Nor the plump MP
To allow myself a little fantasy
Or the luxury to go by taxi.
I humbly live on my scientist pension
Or my writer’s one (because it is the same amount!)
Which only covers the phone bill
Or, from the antique seller an old leaflet
In which Miro has painted the moon
Hanging its balcony into the air
From that flows a delicious sauce.
(The Sonnets of the City, Bucharest, 2010)
13
May
2017
2017
Marie Dunningham: Poduri lirice (poeme bilingve)
Marie Dunningham este o asistentă medicală pensionară care a lucrat la Plunket, „una dintre cele mai satisfăcătoare meserii, am folosit experienţa mea de asistenţă medicală, cunoştinţele în dezvoltarea copilului, diferenţele culturale, ca să ajut noile mame”, descrie Marie. Este căsătorită cu un profesor de artă şi au patru copii.
Marie s-a născut în 1938, în Tahunanui, Nelson, în Insula de Sud, şi are o soră geamănă. Ea a urmat 12 ani de şcoală în Blenheim. Marie se descrie astfel: „Sunt o fată de oraş mic, iubesc mediul rural. Am călărit cai, am mers o milă până la şcoală încă de când aveam şase ani. Mama ne-a învăţat pe noi, gemenele, să citim de când aveam patru ani şi jumătate. Iubirea de cărţi a rămas cu mine toată viaţa”. Marie a studiat limba maori pe care o vorbeşte fluent.
Primul ei poem „Mama tricotează”, pe care l-a scris în 1974, a fost publicat în New Zealand Listener. În anii 1990, Marie a participat la un curs susţinut de Cilla McQueen, o bine-cunoscută poetă din Noua Zeelandă. „De la acest curs a venit o parte din impulsul pentru Poeţi în viaţă”, a declarat ea. Întâlnirea cu Keith Thorsen, un cunoscut poet actor, a avut o altă influenţă majoră asupra grupului Poeţi în viaţă. Începând din anul 2000, Marie este un membru constant al grupului Poeți în viață. În ultimul deceniu, Marie şi-a prezentat unele dintre poeziile sale în timpul diferitelor întâlniri de poezie locale, regionale şi naţionale, precum şi la postul de radio „Răpitorii”.
***
Marie Dunningham is a retired Plunket Nurse, “a most fulfilling occupation and I used all my experiences with nursing, child development, cultural differences, helping new mothers”, as Marie described it. She is married to an art teacher, and they have four children.
Marie was born in 1938, in Tahunanui, Nelson, in the South Island, one of twin girls. She completed 12 years of schooling in Blenheim. She commented: ‘I am a small-town girl, love the countryside. I rode horses, walked a mile to school from the time I was six years old. My mother taught us, twins, to read by the time we were four and a half years old. The love of books has stayed with me all my life.’ Marie studied the Maori language and speaks it reasonably fluently.
Her first poem “My Mother Knits” she wrote in 1974, was printed in the New Zealand Listener. In 1990s, Marie attended a workshop course held by Cilla McQueen, a well-known New Zealand poet. “It was from this course that some of the impetus for Live Poets came”, she stated. The appointment of Keith Thorsen, a known performance poet, was the other major influence on the Live Poets group. She has been a regular member of Hawke’s’ Bay Live Poets since 2000. In the last decade, Marie has presented some of her poems during different local, regional and national poetry meetings, and also on Radio Kidnappers.
***
PE VÂRFUL TE MATA, VARA
Pe vârful Te Mata, soarele suge culoarea
din cer până totul deasupra este infinit ceţos alb strălucitor şi iarba pare aur palid.
La umbră, albastrul cerului devine mov.
Acolo, deasupra, undeva nevăzute
ciocârliile ciripesc neîncetat cântecul lor, cântec englezesc.
Pielea arde roz, apoi roşu, rocile de calcar
odată pe fundul rece al mării, dureros
reflectă albul.
Şopârle absorb soarele, dar dispar imediat ce umbrele noastre negre cad.
Trei băieţi pe biciclete
cu timp nelimitat într-o zi fierbinte, la mile distanţă de casă, exploră sălbăticia.
Sălbăticia lor.
Ar putea fi Africa, deşertul australian.
O întreagă lume pentru ei înşişi să învingă şi să stăpânească.
(Decembrie 2015)
ON TE MATA PEAK IN SUMMER
On Te Mata peak, the sun sucks the colour
from the sky till all above is infinite misty bright white
and the grass faded pale gold. In the shadows the sky’s blue turns mauve.
Up there somewhere unseen
skylarks warble their incessant, English song.
Skin burns pink, then red, the limestone rocks
once on the cool sea floor
reflect white painfully.
Skinks soak up the sun but are gone as soon
as our black shadows fall.
Three boys on bikes with
endless time in a hot day, miles from home,
explore this wilderness. Their wilderness.
It could be Africa, the Australian desert.
A whole world to themselves to win and own.
(December 2015)
ANOTIMPURI
Degetele tale sunt petale pe pielea mea
definind că îţi aparţin.
La atingerea ta înfloresc.
Sunt un cireş primăvara.
Fructele mele dulci acrişoare
sunt culese vara.
Toamna, flacără aurie,
ard pentru tine.
Iarna, când mă atingi,
vezi doar primăvara.
(Octombrie 2010)
SEASONS
Your fingers are petals on my skin
defining where I belong to you.
Under your touch I blossom.
I am a cherry tree in spring.
My sweet sour fruit
are plucked in the summer.
In autumn, fiery gold,
I flame for you.
In winter, touching me,
you see only spring.
(October 2010)
NEPOATA (DATÃ SPRE ADOPŢIE)
(Această copilă a fost dată spre adopţie de mică.
După ce şi-a părăsit familia ei adoptivă, a venit să locuiască cu noi pentru 6 luni.
Apoi s-a dus să locuiască cu chirie şi să muncească.)
Astăzi ai venit acasă din sihăstrie
să-ţi revendici cealaltă familie.
Degetele tale, lungi şi uscate, spionează printre
rămăşiţele acestei familii.
„Aş putea face o rochie din asta!
Îmi place acest model de tricotat, atât de ciudat.
Ce sunt astea? Cine este asta?
Ăştia au cunoscut-o pe mama mea?”
Atingând şi absorbind. Fotografii
de familie, cărţi vechi, lucruri pe care
mama ta le-a atins.
Ai petrecut trei ore
stând pe podea
probând noua ta familie
să vezi pe unde ţi se potriveşte.
(Februarie 2005)
GRANDDAUGHTER (ADOPTED OUT)
(This child was adopted out as an infant and came home to live with us for 6 months.
After she left her adopted home to go flatting and go to work)
Today you came home from the wilderness
to claim your other family.
Your fingers, long and dry, pry among
the debris of this family.
“I could make a dress of this!
I love this knitting pattern, so quaint.
What are these? Who is this?
Did they know my mother?”
Touching and absorbing. Family
photos, old books, things your
mother touched.
Three hours you spent,
sitting on the floor,
trying on your new family
to see where it fits.
(ebruary 2005)
12
May
2017
2017
Vavila Popovici: Abjecție și mahalagism
„Educația este ceva ce majoritatea oamenilor primesc, mulți o transmit și puțini o au!”
– Karl Kraus
Abjecția este definită în dicționar ca faptă, atitudine abjectă, demnă de dispreț; ticăloșie, josnicie; fărădelege, infamie, mișelie, mârșăvie, nelegiuire, nemernicie, netrebnicie, parșivenie blestemăție, scârnăvie, spurcăciune, nebunie etc.; prin mahalagism înțelegându-se bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mitocănie, mârlănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, în general vorbă sau expresie caracteristică oamenilor de la periferie, dar în zilele noastre – nu numai! Mahalagismul include calomnii și insinuări folosind un vocabular abject, un ton ridicat și nerespectarea pauzei dialogului, adică suprapunerea vorbirii. Poți renunța participarea la un exercițiu de abjecție colectivă? De cele mai multe ori – nu!, fiindcă „te ia valul”. Trebuie să ai putere de discernământ, educație, curaj și înțelepciune pentru a refuza intrarea în cercul mahalagiilor, a mahalagismelor.
Întrebarea este: Poate fi abjecția forma de afirmare a onestității intelectuale? Și mai concret, pot fi admise vorbele și gesturile vulgare în plenul unei adunări, și nu oarecare, ci a Parlamentului României? Este, în acest caz vorba de intelectualitate, sau este mediocritatea însăși plină de sine? Concluzionezi trist: abjecția a coborât, din nou, la un nivel incalificabil.
Privind din alt unghi al sufletului, ne gândim să nu ajungem să trăim precum locuitorii din Sodoma și Gomora, cele două cetăți de unde păcatul „a strigat până la cer”, potrivit Scripturii. Locuitorii au fost uciși, iar pe ruinele cetăților s-a format Marea Moartă din Țara Sfântă, numele dat bazându-se pe faptul că în apa acestei mări nu mai este viață. Viața abjectă a celor două cetăți a determinat pedeapsa și ne-a lăsat semn, nouă celor ce trăim vieți în continuare.
Autorul dramatic, rebelul, talentatul și originalul Eugen Ionesco (1909-1994) a debutat în 1950 cu piesa „Cântăreața cheală” care are la bază ideea devalorizării limbajului, ceea ce duce la o criză generală a comunicării; este semnalată decăderea limbii din funcțiile care au consacrat-o milenii la rând, drept mijloc esențial în comunicarea dintre oameni, sugerând totodată dezastrul.
Filozoful Gabriel Liiceanu scrie în „Ușa interzisă”: „Cine se uită astăzi pe scena politică a României, cu greu poate spune unde se termină mahalaua și unde începe istoria …”.
Privind de la distanță, îl evoci pe Caragiale, ți-ai dori un nou Caragiale care să prindă în penița lui, cu talentul lui, aceste discursuri de la tribuna Parlamentului. Dramaturgul Ion Luca Caragiale (1852-1912) este astăzi mai actual ca oricând și, cred, va fi pe mai departe actual, atâta vreme cât vor mai fi unii care îi copiază rolurile, pentru a-și justifica propriile mizerii. Așadar, actualitatea lui Caragiale o reflectă lumea în care trăim, tipologiile umane, relațiile împânzite, faptele murdare: doctorate, premii, distincții, averi, multe făcute fără merite, fără muncă, prin falsități și furturi; ironiile și vorbele abjecte, mahalagismul pătruns în cele mai adânci cute ale ființei, exprimarea vulgară, balcanică, tonul ridicat și accelerat cu care unii oameni – mahalagii – revarsă „frumoasele” cuvinte ale limbii române cu motivația apartenenței noastre latine, sunt manifestări de tip caragialesc, deci de prost gust, cu preponderență existente în plan politic ori social.
Esteticianul, criticul și istoricul literar român Tudor Vianu (1897-1964) scria: ,,Cine vorbește «comunică» și «se comunică». O face pentru alții și o face pentru el. În limbaj se eliberează o stare sufletească individuală și se organizează un raport social. Prin intermediul limbajului caracterizezi personajele, descrii, povestești, dar și limbajul, la un moment dat, te caracterizează, te ,,descrie”.
Limbajul de mahala auzit în Senat cu câteva săptămâni în urmă, exprimat de un intelectual, denotă că avea dreptate cine spunea că „nu ajunge cultura, mai este nevoie de morală; poți fii instruit, dar să fii brutal, simplist”. Un parlamentar altui parlamentar: „Analfabet“, „prost“, „nespălat“, „sare mătreața din el”. Grețos! Abject! Când am auzit, m-am întrebat: Oare noi oamenii suntem făcuți să ne chinuim, bătându-ne unii cu alții, aruncând cuvinte ce au greutatea pietrelor rănind sufletele?
Săptămâna aceasta, un deputat PSD (Partidul Social Democrat) a lansat în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaților și Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidențialelor din 2009, un atac dur la adresa liderului deputaților PNL (Partidul Național Liberal), o doamnă onestă căreia i-a strigat de la tribună, că va face fractură „dacă mai dai cu labele”, continuând cu gesturi obscene. S-au auzit cuvintele: „Eu sunt fracțiunea care nu-și ține gura din Parlamentul român. Eu unul nu o să mă las speriat de amenințările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzați, sunt bătrân”. „Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!”. În replică, pe același ton, deputatul PMP (Partidul Mișcarea Populară): „Ar trebui să nu mai vorbiți despre județul Vaslui și să vă cantonați la Galați. Ați trecut de multe ori prin județul Vaslui și nu v-a stricat nimeni rozeta”. Amețitor!
În semn de protest, aleșii USR (Uniunea Salvați România) au părăsit sala și au cerut sancționarea celor doi: „Am decis cu toții să ieșim din sală pentru a protesta față de nivelul suburban la care a ajuns Parlamentul. Am văzut din partea unui bărbat la adresa unei femei, mai întâi, după care am văzut o replică într-un limbaj care nu poate fi reprodus. Nu credem că ăsta este limbajul pe care îl așteaptă cetățenii de la Parlamentul României. Credem că protestul nostru o să ajute la normalizarea situației din Parlament”.
Ne întrebăm unde le este fărâma de onoare? Cum pot, în Parlament – organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României –, indivizi lipsiți de bun simț să facă legi pilduitoare în folosul cetățenilor?
A te comporta onorabil, se spune, înseamnă să ai o grilă explicită de valori pe care să o implementezi constant în ceea ce faci, în ceea ce vorbești, iar atunci când nu o realizezi, din motive diverse, inclusiv independente de tine, să fii dispus să-ți asumi comportamente corective, să-ți asumi responsabilitatea eșecului, cerându-ți scuze. Onoarea apare ca un profil valoric/cod de valori care ghidează, în orice moment, comportamentul în mediul social.
Oamenii care își permit libertatea să reverse veninul din suflete, folosesc cuvinte detestabile, jargon de ultima categorie. Și totul poate deveni contagios, îți îmbogățești vocabularul cu cuvinte care nu fac cinste ființei tale. Democrație, libertate nu înseamnă să faci ce vrei și să vorbești cum vrei. Omul modern trebuie să fie cu o treaptă, dacă nu cu mai multe, deasupra celui care a fost, căci nu în zadar trudește pentru progres, civilizație. Respectul trebuie învățat, respect pentru cel de lângă tine, respect pentru conducători, respect pentru străinii care sunt în lume, fiindcă există totdeauna reversibilitate. Poporul nostru este cunoscut în istorie ca un popor care are respectul în sânge. Am avut voievozi, am avut regi, dar nimeni nu îndrăznea, din bun simț, să le spună pe nume, să-i strige pe nume, deși astăzi respectul a cam dispărut în mai multe țări. Apoi, vorbirea stradală nu poate fi aceeași cu cea scrisă și nici cu cea folosită în adunări. O cenzură proprie ne este necesară, din respect pentru semeni sau pentru cei superiori. Ierarhia trebuie și ea respectată, pentru a evita decadența morală și spirituală. Există relații în care suntem implicați de-a lungul vieții și în care avem întotdeauna nevoie de respect.
Avem libertatea de a gândi și simți în conformitate cu propria noastră construcție și funcționalitate interioară, avem libertatea de opinie, putem exprima public ceea ce simțim și gândim, dar în limitele decenței, a cenzurii proprii de care vorbeam. Pentru un echilibru social să ne dorim o libertate civilizată, nu haotică prin care pot intra viciile. Și spun vicii, fiindcă limbajul și comportamentul indecent, cu timpul devine un viciu. Antidotul acestei maladii răspândite în toată lumea, este educația și cultura.
———————————-
Vavila Popovici
Carolina de Nord .
Mai 2017
.
12
May
2017
2017
Camelia Smicală, doctorița cu copiii răpiți de Finlanda: „În Țările Nordice se aplică un uriaș experiment social care are drept scop distrugerea familiei” – Interviu exclusiv de Victor Roncea
O mamă singură luptă cu un sistem care ne aduce aminte de organizața naziștilor Lebensborn, după cum au semnalat românii din Germania care au protestat ieri, în centrul orașului München, la Wittelsbacherbrunnen, în Lehnbachplatz, pentru eliberarea fiicei și fiului dnei dr. Camelia Smicală din lagărele “protecție copiilor” din Finlanda. Prin proiectul SS-ist Lebensborn, femeile din țările ocupate, uneori violate de soldații germani, erau încurajate să nască și să-și ofere copiii spre adopție sistemului, pentru ca acesta să facă din ei naziști puri.
De asemenea, Lebensborn, care crease o rețea de orfelinate în statele ocupate, avea și un program secret de răpiri de copii considerați potriviți pentru planurile naziste. Dacă avem în vedere ca la o populație de 5 milioane, Finlanda a dezvoltat un adevărat „Arhipelag Gulag” cu peste 400 de case de copii în care se află încarcerați spre reeducare circa 25.000 de copii smulși de la casele lor, avertismentul românilor din Germania ar putea fi cât se poate de real. Mai mult, Finlanda se bucură acum de un “exemplar” în plus, având în vedere că i-au recomandat Cameliei Smicală “avortul terapeutic” în cazul fetiței, păstrată însă și născută perfect, în urma sfaturilor și rugăciunilor vrednicului de pomenire Părintele Justin Pârvu.
În lipsa unei reacții ferme din partea statului român, care neglijează de doi ani rezolvarea situației minorilor români Maria, în vârstă de 10 ani și Mihai, de 11 ani, răpiți și abuzați de Finlanda, români din țară și străinătate au transmis că vor ieși în stradă în semn de solidaritate cu încercata familie Smicală. Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța și București sunt orașele care au anunțat, până acum, că vor organiza manifestații Duminică, pe 21 mai, de Sfinții Împărați Constantin și Elena, organizatorii încurajând și alți români să li se alăture. La București, demonstrația de protest va avea lor pe 21 mai, începând cu orele 13.00, în fața Ambasadei Finlandei, din strada Atena nr. 2, și de aici la sediul Ministerului Afacerilor Externe, aflat la doi pași, pentru a se înmâna ofițerului de permanență un protest oficial, se anunță pe Facebook. MAE are de ce să se simtă vinovat, după ce, fostul ambasador de la Helsinki, babuinul Cătălin Avramescu, a respins cu nesimțire orice încercare a doctoriței Camelia Smicală de a obține sprijinul Ambasadei pentru o familie de români chinuită și amenințată cu moartea.
Chiar recent, de altfel, doctoriței Smicală i s-a stropit tot automobilul cu benzină, poliția finlandeză mulțumindu-se doar să constate fapta. O mână de parlamentari, nominalizați mai jos, în interviul acordat de dr. Camelia Smicală, încearcă să clădească măcar un pod de comunicare cu Finlanda, după ce și Ambasadei de la Helsinki i s-au închis toate porțile. Vorbim de o țară, o țărișoară mai precis, care își permite să amenințe România cu veto față de intrarea noastră în spațiul Schengen sau să ne dea lecții privind corupția, prin intermediul aceluiași babuin, în timp ce, în “europeana” Finlandă, una din două femei este maltratată, abuzată sau violată, conform unui Studiu UE.
Românca noastră ne dezvăluie niște detalii grotești din lupta sa de 10 ani cu autoritățile unui stat bolnav și ne roagă să nu o abandonăm, dacă vrem ca România să nu ajungă la fel ca Finlanda. De asemenea, Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord ne îndeamnă să ne solidarizăm în acțiuni și rugăciuni cu Mihaela-Camelia Smicală și micuții Johan-Mihail și Maria-Alexandra. Iar europarlamentarul român Maria Grapini, care va avea luni o declarație în Parlamentul European despre acest caz, subliniind că așteaptă fermitate din partea diplomației române, ne transmite, în exclusivitate, că implicarea alături de Camelia Smicală „este o datorie a tuturor celor care reprezintă România și a românilor. Doamne, ajută să putem ajuta!”.
Amenințată cu moartea, condamnată la șase luni de închisoare, sub imperiul permanent al concedierii, lipsită de mijloace financiare după ce a cheltuit peste 100.000 de euro pe avocați, româncă noastră, chiar și singură, continuă să lupte. “Știu că îmi asum un mare risc acum, vorbind în media, pentru că dacă mă mai acuză de ceva mă bagă direct la închisoare… Dar nu am altă șansă! Eu ca mamă consider că sunt obligată să lupt până la capăt pentru copiii mei.” Zilele acestea se împlinesc exact doi ani de când i-au fost luați copiii cu forța. Interviul nostru:
Îi rog pe români să nu se oprească din proteste
Rep: Doamnă Camelia Smicală, Familia Bodnariu a reușit să-și recupereze copiii dar Dvs sunteți în situația dramatică de a fi despărțită de ei, iar ei, la rândul lor, sunt separați. Ce este de făcut, în opinia Dvs, ca să se întoarcă acasă copiii?
Familia Bodnariu a avut un sprijin substanțial din partea oamenilor. Problema pe care o văd eu este că nu e vorba numai de cazul nostru sau despre cazul Bodnariu ci este vorba despre zeci de mii de cazuri, practic despre un sistem care s-a dezvoltat, inclusiv în cadrul Uniunii Europene, în care se face, legal – de fapt ilegal dar sub o anume formă de legalitate – trafic de copii!
Fără ajutorul oamenilor, a românilor, noi nu avem nici o șansă , pentru că eu nu am nici o putere; sunt doar o mamă, o femeie singură, nu mă pot lupta împotriva unui sistem atât de bine organizat. Ceea ce mă nemulțumește pe mine este că în Uniunea această Europeană în care ne batem cu pumnul în piept că există democrație, există drepturile omului, drepturile copilului… aceste drepturi sunt încălcate, se știe că sunt încălcate și totuși nu se ia nici o poziție, nici o măsură împotriva acestor state. Numai în Finlanda – o țară cu doar circa 5 milioane de locuitori -, sunt peste 25.000 de copii luați din familii.
Rep: Acuzația este foarte dură…
Sunt publice foarte multe cazuri, în care copiii au fost abuzați în aceste case… Dar în primul rând este o afacere. Chiar jurnaliștii de la televiziunea publică finlandeză au publicat un material în care sunt date o serie de cifre în acest sens. Deci nu este opinia mea ci a unui ziarist care a făcut o cercetare foarte amănunțită, prin care se dovedește foarte clar că este o afacere. Statul plătește pentru fiecare copil luat din familie între 100.000 și 200.000 de euro pe an. Înmulțiți cu 25.000, cifra oficială. Plus celalalte cheltuieli. Copii sunt distruși psihic, deci au nevoie de o armată de psihologi, de lucrători sociali, care efectiv își câștigă pâinea din suferința acestor copii. Aceste case de copii – cel puțin în Finlanda – sunt deținute de niște firme medicale foarte puternice. Iar copiii care ar avea nevoie de ajutor nu sunt ajutați – să nu vă închipuiți că sunt copii de alcoolici sau de drogați în casele de copii. Nu, aceia rămân în familii. Copiii abuzați rămân în familie! În Finlanda dacă, de exemplu, un tată își abuzează sexual un copil acel copil este obligat în continuare să-și vadă tatăl…
Rep: Sunt supuși unor experimente, practic.
Da, aceasta este și părerea mea, că, cel puțin în Țările Nordice se aplică un uriaș experiment social care are drept scop distrugerea familiei. Pentru că dacă distrugi familia – unitatea de bază a societății – acei copii vor deveni niște adulți foarte slabi psihic care vor fi foarte ușor de manipulat.
Rep: O masă de manevră amorfă. Dar dincolo de acest experiment pe scara largă, referindu-ne la cazul Dvs, care este situația exactă? Dvs în ce măsură vă vedeți acum copiii și ce vă spun autoritățile că se va întampla cu ei de acum încolo?
Copiii mei au mai puține drepturi decât un criminal de rând
Îmi văd copiii o dată la trei săptămâni, câte o oră și jumătate, sub supraveghere strictă, într-o cameră de trei pe trei, în care suntem șapte persoane. Eu, când am fost abuzată și violentată, împreună cu copiii, mi s-a refuzat dreptul la translator deși nu vorbeam limba finlandeză. Acum, când vorbesc cu copiii mei în limba română, este un translator, pentru a ne monitoriza. Deci nu avem nici un pic de intimitate. Până și cei care sunt în închisoare au dreptul la intimitate, la niște telefoane, la întâlniri cu familia care să nu fie supravegheate. De exemplu, un criminal finlandez are dreptul la anumite vacanțe, în care poliția nu are dreptul să-i supravegheze nici telefonul… Au fost cazuri în care aceștia au dispărut. Noi suntem cu paznici la ușă iar copiii n-au voie să fie în același timp împreună!
Sunt izolați de absolut tot: de biserică, de familie, de tot. Merg la școală, la școli diferite, unde copiilor nu le place. Le-a fost schimbată școala lor unde mergeau împreună pentru că era una de elită și absolut toată școala s-a revoltat și a sărit pentru susținerea copiilor mei. Mihai nu a mers o jumătate de an la noua școală impusă – a fost forma lui de protest împotriva a ceea ce i-au făcut.
Rep: La 11 ani el înțelege tot ceea ce i se întâmplă și protestează…
Sistemul dorește să-i distrugă
Conform legii finlandeze copiii de 12 ani au voie să decidă singuri dar și copiii mai mici, dacă se dovedește că au dezvoltarea psihologică necesară. Eu am cerut în mod repetat să li se facă acea evaluare psihologică dar am fost refuzată.
Rep: Înțeleg că speranța Dvs este ca la 12 ani Mihai să decidă singur, conform legii, să se întoarcă acasă și ulterior și Maria?
Aceasta nu este o speranță. În Finlanda, copiii care sunt luați și băgați în aceste închisori de copii își pierd dreptul de a decide până la vârsta de 18 ani.
Rep: Deci sistemul îi dorește încarcerați până la 18 ani.
Da, și vor fi distruși. Copiii deja au tendințe suicidale. Nu primesc absolut nici un ajutor. N-au primit nici un suport psihologic, din contră, din spusele copiilor, o asistentă medicală de psihiatrie vine și îi amenință că nu vor ajunge niciodată acasă și mă defăimează în fața lor, efectiv mințind. Copiii sunt foarte revoltați.
Rep: Ce se întâmplă cu tatăl lor? Tatăl lor i-a abuzat și a fost vorba și de violență domestică, în cazul Dvs…
Nu, eu nu consider că tentativa de omor este violență domestică, este ceva mai mult. El a încercat să ne omoare de mai multe ori. În 2007 l-a trântit sub roțile mașinii pe Mihai, care avea un an, a încercat să-l bage cu capul sub apă… A spus public că așa trebuie procedat: copiii trebuie băgați cu capul sub apă până nu mai pot respira și imploră milă. Eu am fost ștrangulată în fața copiilor.
Rep: Și mai are dreptul să-i viziteze?
Da, copii sunt chiar obligați să-l vadă la vizite și sunt aduși cu forța de unde se ascund, pentru că el nu face altceva decât să-i amenințe că nu vor mai ajunge niciodată acasă și le promite că mă va băga în închisoare.
Nu am primit absolut nici un ajutor din partea Ambasadei, până anul trecut, când s-a schimbat ambasadorul
Rep: Da, incredibil! Haideți să mergem mai departe: Ambasada la ce mod v-a susținut până acum?
Prima dată am cerut sprijinul Ambasadei României când am fost duși la o casă de siguranță în urma unei agresiuni. Nu vorbeam limba finlandeză. Am cerut măcar să mă ajute să primesc un translator sau să-i convingă pe finlandezi să vorbească engleză, franceză sau spaniolă, o limbă pe care o vorbesc și eu, ca să mă pot înțelege cu ei și, apoi, să le facă certificatele de naștere românești ale copiilor. Nu am primit absolut nici un ajutor. Abia anul trecut, când s-a schimbat ambasadorul și a venit domnul ambasador Răzvan Rotundu…
Rep: Mă iertați, ce ambasador era? Că eu vreau totuși să nominalizăm persoanele responsabile…
Nu-i mai știu numele, mă iertați… dar a fost destul de mult timp. În toată această perioadă nu am primit absolut nici un sprijin din partea Ambasadei.
Rep: Din câte știu era un personaj, Cătălin Avramescu, dacă nu mă înșel…
Da, da. Exact, exact.
Rep: Și ați vorbit cu el?
Nu, a fost imposibil. Nu am reușit să vorbesc cu dumnealui personal, niciodată, și nici să ne vedem. Dar de când a venit dl Răzvan Rotundu am primit imediat certificatele de naștere ale copiilor.
Rep: Slavă Domnului!
Statul finlandez refuză orice dialog cu partea română
Dl. Rotundu a fost prezent la toate procesele și a întocmit și un Raport către Centrală. Dar ni s-a spus că mai mult nu ne poate ajuta Ambasada pentru că nu are putere deoarece statul finlandez refuză total dialogul cu partea română.
Rep: O soluție trebuie găsită: vorbim de doi cetățeni români minori răpiți în acest moment!
Și suntem patru cetățeni români, cu fiica mea mai mare, Andreea, care consider că suntem ținuți de 10 ani captivi, pentru că nu ni s-a dat voie să părăsim Finlanda, să mergem măcar într-o vacanță în România, care este țara noastră natală. Și suntem cetățeni ai României, membră a UE!
Rep: E clar că Ministerul de Externe poate și trebuie să facă mult mai mult. Societatea civilă cum v-a sprijinit? Știu că dl. George Alexander s-a implicat pentru cazul Dvs.
Da, societatea civilă, oameni cărora le mulțumesc, ne-au sprijinit și o fac în continuare. Foarte mult ne-a sprijinit și Comisia Românilor de Pretutindeni, la început dl. Ovidiu Iane, care acum este ministru secretar de stat la Ministerul Românilor de Pretutindeni, dar acum ne-a spus că nu mai are posibilitatea să ne ajute, și in continuare, dnii Matei Dobrovie, Constantin Codreanu și Doru Coliu, care au făcut absolut tot ce e omenește să ne ajute și s-au implicat chiar sufletește. Țin să-i mulțumesc și dnei Maria Grapini, singurul europarlamentar care s-a interesat de situația noastră și care, din câte am înțeles, a făcut și o adresă catre primul ministru al Finlandei și a luat poziție în Comisia Europeană. Dar a fost singurul europarlamentar român care s-a interesat de situația noastră.
Rep: Măcar unul. Dar am înțeles că și cei de la Comisia Parlamentară sunt și ei într-o stare de blocaj; n-au mai reușit să aibă un dialog cu Finlanda.
Da, este o situație absurdă. Finlanda este țară a UE, România este țară a UE. Părerea mea este că este o sfidare a României! Cum este posibil ca doi ani de zile – de când au fost încarcerați copiii (n.n.) – să nu existe un dialog? Trebuie să existe niște pârghii, la nivel european, pentru ca Finlanda să fie obligată să-și respecte angajamentele asumate în privința drepturilor omului și ale copilului. Doar face parte dintr-o comunitate europeană!
Episcopul Macarie Drăgoi ne-a sprijinit în mod constant de mai bine de un an
Rep: Bineînțeles! Chiar și la nivel bilateral există mijloace mai severe; mijloace diplomatice, care încep de la nivel de ambasador din România la cel al ministrului de Externe al Finlandei și chiar și de la președinte la președinte, pentru că, în final, președintele României reprezintă atât pe plan intern cât și internațional toți cetățenii români. Biserica cum v-a ajutat?
Situația Bisericii în Finlanda este mai specială. Biserica Ortodoxă finlandeză este Biserică de stat și atunci nu se poate afilia o biserică la Mitropolia Europei de Nord. Dar episcopul Macarie Drăgoi al Episcopiei Europei de Nord ne-a sprijinit în mod constant de mai bine de un an, și în rugăciuni, și a reușit să ne ajute și material. La ultimul proces avocatul ne-a cerut 6500 de euro avans, numai ca să vină să ne reprezinte. Prea Sfinția sa, Episcopul Macarie, a reușit să strângă de la oameni 3000 de euro, ca să pot avea pe cineva alături la proces.
Vor să-i închidă gura
Rep: Și înțeleg că ați fost și condamnată în final, după ce tot Dvs ați fost agresată de comandoul care v-a răpit copiii…
Da, am primit o condamnare de șase luni de închisoare, cu suspendare. Deci știu că îmi asum un mare risc acum, vorbind în media, pentru că dacă mă mai acuză de ceva mă bagă direct la închisoare… Dar nu am altă șansă! Eu ca mamă consider că sunt obligată să lupt până la capăt pentru copiii mei. Hotărârea instanței este absolut abuzivă. Nu s-au luat în considerare declarațiile martorilor, dovezile pe care le-am adus; de altfel, ca și în cazul celorlalte hotărâri date. În acest caz, hotărârea se bazează exclusiv pe spusele executorului judecătoresc – care a acuzat o zgârietură, în timp ce medicul român a ieșit din altercație cu coastele rupte (n.n.) – care nu a avut nici o dovadă. A inventat în schimb că a avut o traumă psihică…
Rep: Urmărind filmarea răpirii copiilor oricine poate vedea modalitatea absolut brutală, criminală, de tip mafiot, în care au pătruns în casa Dvs
Și fără mandat, și fără să-mi prezinte absolut nici o hotărâre oficială…
Rep: Practic vor să vă închidă gura. Dacă ei consideră că Dvs vă faceți “vinovată” de vreo altă “denigrare a statului” – la ce s-a ajuns! – vă pot da o nouă condamnare, care devine automat cu executare.
Da, dar totuși, Finlanda a semnat Declarația privind Drepturile Omului, este o țară a Uniunii Europene… și nu înțeleg de ce nu este trasă la răspundere pentru ce face. Și aici nu mă refer la finlandezi, pentru că noi avem mulți prieteni finlandezi, care sunt la rândul lor revoltați de ceea ce ni se întâmplă.
Președintele Klaus Iohannis are obligația să intervină
Rep: Doamnă, la Președinția României ați apelat, la dl. Iohannis?
Da, i-am și scris, i-a scris și dl. George Alexander, au scris mai mulți și nici unul nu a primit absolut nici un răspuns.
Rep: N-ați primit nici un răspuns…
I-am scris și Președintelui Finlandei, nici dumnealui nu ne-a răspuns… Din contră, unul dintre capetele de acuzare a fost la proces că am îndrăznit să scriu Președintelui Finlandei pe site-ul oficial, în momentul în care nu am primit nici un răspuns după ce i-am trimis mai multe scrisori.
Rep: Președintelui României ce i-ați cerut?
I-am cerut ajutorul pentru repatrierea mea și a copiilor, în baza Tratatelor semnate de România și Finlanda, Bruxelles 2, excepții, care reglementează aceste situații, în care unul dintre părinți are o cetățenie sau cetățenie dublă și copiii la fel, cetățenie dublă, și unde se spune foarte clar, că în situația din urmă, ambele state trebuie să colaboreze și să dovedească ce țară are importanță afectivă mai mare pentru copii, și această țară va avea rol definitoriu, pentru copii. Or, finlandezii au refuzat orice, au refuzat și Haga 2, care prevede că în mod normal copiii trebuie dați întâi familiei lărgite și nu caselor de copii. De doi ani de zile au refuzat orice fel de colaborare și dialog cu statul român.
Rep: Noi sperăm ca aceste proteste din România să se amplifice și să conteze și pe plan internațional, la fel ca în cazul Bodnariu, și, de asemenea, să stimulăm MAE și Președinția, pentru că până la urmă Președintele României răspunde de toți cetățenii săi.
Sunt mândră că sunt româncă!
Eu sper că ceea ce s-a început la nivelul Uniunii Europene în cazul Bodnariu, cu schimbarea unei legi privind reglementarea familiei, să se continue. Este absolut inacceptabil că, în anul 2017, un stat membru al UE să ignore drepturile elementare ale omului și să se poarte ca pe vremea inchiziției.
Rep: Aici e vorba mai mult de o mentalitate de tip nazist, după părerea mea. Doamnă, noi vă dorim din toată inima să reușiți și să vă vedem acasă cât de curând. Și să ne dorim cu toții ca românii să fie solidari cu Dvs și dacă instituțiile statului nu reușesc să facă nimic, măcar solidaritatea noastră să conteze.
Eu sunt mândră că sunt româncă, pentru că românii au reușit să arate realitatea din Norvegia și, deși Norvegia nu este membră a UE, au reușit să facă să se schimbe niște legi abuzive. Prin unitate și prin puterea lor, prin solidaritate.
Rep: Știu că și mama Dvs a ieșit în stradă să protesteze, chiar de una singură, la Piatra Neamț… Cum se simte dânsa?
Părinții mei sunt deprimați total, în primul rând de situația copiilor. Pentru că ei știu cum i-am crescut, cu câtă atenție, cu biserică, cu tot ce trebuie, iar acum niște oameni care nu au întreprins niciodată nimic bun pentru ei, nu fac decât să-i distrugă.
Mulțumesc tuturor!
Rep: Ce le transmiteți conaționalilor Dvs care au început primele manifestații de solidaritate, la Deva și Piatra Neamț?
Le mulțumesc tuturor, pentru tot ce fac, pentru că, deși nu-i cunosc pe majoritatea lor, au puterea și curajul să se lupte pentru o cauză dreaptă și îi rog să nu se oprească până când aceste sisteme nu vor fi învinse. Dacă această stare va continua aceasta va fi și realitatea din România. Și nu se va mai putea face nimic…
A consemnat Victor Roncea
——————
Adenda: Mărturia Cameliei Smicală, doctorița căreia i-au fost răpiți copiii de către Finlanda
Medicului roman Camelia Smicala i-au fost rapiti cei doi copii, Maria si Mihai. Prima oara s-a intamplat in mai 2015, a doua oara in mai 2016.
Ma numesc Mihaela Camelia Jalaskoski (Smicala), am 44 de ani si sunt cetatean roman cu domiciliul in Finlanda. Am absolvit Facultatea de Medicina Gr.T. Popa din Iasi in anul 1996 si am devenit medic specialist medicina de urgenta in 1999. Am lucrat ca medic specialist la Spitalul Judetean Neamt, sectia UPU, din 1999 pana in 2005.
M-am mutat in Finlanda in anul 2005, impreuna cu fiica mea Andreea (atunci in varsta de 4 ani) rezultata din casatoria anterioara.
Am plecat din Romania pentru a ma casatori cu un cetatean finlandez, care mi-a promis marea cu sarea si nu din cauza conditiilor din Romania. Am fost si sunt in continuare un roman adevarat, mandra de originile mele.
Imediat dupa relocarea noastra in Finlanda si dupa casatoria cu cetateanul finlandez, situatia mea si fiicei mele s-a schimbat radical. Am fost umilite, batjocorite zilnic de catre sotul finlandez si familia acestuia. Nimic din ce faceam nu era pe placul lor. M-as fi intors in tara, dar am ramas imediat insarcinata, iar mama mea nu mi-a permis sa ma intorc, pe motiv ca imi fac de ras familia (tatal meu, medic pediatru, iar mama mea farmacista, oameni bine cunoscuti in orasul meu de bastina).
Din cauza presiunilor psihice la care am fost supusa, am nascut prematur, cu 2 luni inainte de termen, prin cezariana de urgenta, in ianuarie 2006, pe baiatul meu Mihail. In urma cezarianei, mi-au uitat 10 cm de placenta in uter. Fiind romanca, am fost tratata ca un gunoi, nimeni nu a vrut sa investigheze ce se intampla cu mine, asa ca, am stat 3 luni cu restul de placenta in uter, abia tarandu-ma si ingrijind singura un copil prematur si o fetita de 5 ani. Abia dupa 3 luni mi-am luat inima in dinti, m-am dus la o clinica particulara, s-a descoperit restul de placenta, care a fost si extirpat.
Avand in vedere situatia mea de dupa a doua cezariana (Andreea a venit pe lume tot prin cezariana), precum si modul in care am fost tratata de catre noua familie finlandeza, relatiile cu proaspatul sot s-au racit considerabil, ajungand doar legati de o hartie. Imediat dupa extragerea restului de placenta, sotul finlandez m-a violat (la propriu) si, chiar daca s-a intamplat doar o data, am ramas din nou insarcinata.
Avand in vedere situatia precara a uterului meu, mi s-a facut trimitere de urgenta pentru avort terapeutic, ceea ce am refuzat vehement, in ciuda riscurilor. Sunt o persoana credincioasa si am fost in legatura permanenta prin telefon si prin scrisori cu Parintele Iustin Parvu, care s-a rugat pentru noi.
2.07.2006, insarcinata fiind, sotul finlandez m-a agresat pentru prima data fizic. M-a lovit cu picioerele in burta si a incercat sa ma sugrume. Deoarece provin dintr-o familie onorabila, mi-a fost rusine sa ma duc la politie si sa fac plangere. Am fost la spital si in fisa medicala e specificata agresiunea.Cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, Maria, al treilea copil al meu, s-a nascut in ianuarie 2007, la termen, cu greutate normala (tot prin cezariana bineinteles, dar fara nicio complicatie).01.07.2007. Ne pregateam sa mergem la biserica ortodoxa, unde urma sa aiba loc slujba in limba romana. Sotul finlandez a inceput sa o loveasca pe fiica mea Andreea, pe motiv ca ea descoperise niste role ascunse in masina. Am scos-o pe Andreea din mainile lui, am urcat copiii in masina, impreuna cu bona (o profesoara rusoaica venita de o saptamana in Tampere, de proba), gandindu-ma sa plecam la biserica fara barbatul meu. M-am gandit ca astefel lucrurile se vor linisti pana ne intoarcem acasa. Pornisem masina si dadean in marsalier sa ies din curtea casei (noroc ca nu aveam viteza, max 10 km/h), cand sotul meu a venit in fuga, a deschis usa din spate si l-a smuls pe Mihai (in varsta de 1 an) din scaunul special de masina. Am oprit masina imediat. Baiatul meu era cazul in dreptul rotii din spate a masinii. Din fericire am reactionat rapid si nu s-a intamplat o tragedie. Am fost totusi socata de gestul sotului si am inceput sa tip (na ca toate femeile!).
In acel moment, sotul meu a inceput din nou sa ma stranguleze. Au venit vecinii si m-au salvat. Pe certificatul medico-legal scrie: *leziuni prin strangulare, care se potrivesc cu descrierea victimei. Chiar daca leziunile vizibile sunt minore, strangularea a pus in pericol viata victimei*.
Ca urmare a acestei agresiuni am fost dusa, impreuna cu cei trei copii la un centru de siguranta. Nu am primit translator si nimeni nu a vorbit cu mine engleza. Drept translator a fost folosit sotul agresor, care nu vorbeste limba romana.
Politia a refuzat sa asculte martorul (bona copiilor, pe motiv ca e rusoaica), Andreea nu a fost acultata, nu am primit nici un fel de consiliere psihologica iar centrul de siguranta era mai mult ca o inchisoare. Am cerut ajutorul ambasadei romane. Nu am obtinut absolut nici un sprijin.
Fiind debusolata, speriata de cele intamplate, fara nici o posibilitate de a intelege sistemul finlandez, am decis sa ma intorc acasa (dupa o luna petrecuta in acel centru), la sotul violent. M-am gandit sa invat singura limba finlandeza si sa ma duc la servici, asigurandu-mi o libertate financiara, pentru a putea pleca din iadul in care ajunsesem.
Ceea ce am si facut. In trei luni am invatat limba finlandeza (cat sa ma descurc la servici) si pe 2.01.2008 am inceput serviciul ca medic in Finlanda.
Baiatul meu, din cauza abuzurilor psihice si fizice la care am fost supusa, a inceput sa vomite 10-20 ori pe zi, de la varsta de 3 luni. S-au facut toate investigatiile si s-a ajuns la concluzia ca are anorexie nervoasa.
Tot cu ajutorul rugaciunilor Parintelui Iustin Parvu, am reusit sa ma impun ca doctor, sa imi cresc copii, sa fac fata la multiplele spitalizari ale lui Mihai. A fost un efort urias. Ziua ingrijeam copiii si noaptea invatam limba finlandeza plus medicina de la capat. Lucrand ca medic de urgenta, uitasem multe lucruri de care aveam nevoie la dispensar. Dupa cateva luni de serviciu la un dispensar, am fost angajata ca medic anestezist. Specialitatea mea nu exista nici acum in Finlanda, dar fiind apropiata de anestezie si, avand in vedere ca am invatat repede ce imi lipsea din a doua specialitate, am facut fata cu brio ca medic anestezist plin, timp de un an de zile.
Situatia familiara era aceeasi dar acum aveam banul meu, intretineam toata familia, am adus o bona din Romania, care ma ajuta cu copiii. Sotul finlandez era mai tot timpul plecat, in mare venea seara acasa si pleca inainte de ora 6 dimineata. Nu se implica deloc in viata de familie, iar umilintele nu ma mai dureau atat de tare.
In 30.01.2010, sambata seara, pe la ora 21, ma jucam si ascultam muzica, impreuna cu copiii. Sotul finlandez tocmai venise acasa si ne-a dat ordin sa mergem la culcare. I-am raspuns ca mai stam putin ca e sambata seara. Ca urmare, a intrerupt curentul de la tabloul de comanda. Andreea a observat si , ca urmare finlandezul *zburator* a inceput sa se bata cu Andreea, care avea atunci aproape 9 ani. Bineinteles ca am sarit in apararea Andreei. Ca urmare, am fost din nou strangulata, Mariei a inceput sa-i curga sange din gura pentru ca s-a lovit la un dinte, iar Andreea a fost proiectata intr-un perete. Mihai se ascunsese.
Am sunat la politie. La fata locului, politia a dovedit ca din gura Mariei curgea sange, ca Andreea era socata, ca urmare, l-au dus pe finlandez la puscarie, unde a stat o noapte.
Cercetarea politiei, ca si data trecuta s-a oprit aici. Andreea nu a fost ascultat. Totul a fost musamalizat.
In aprile 2010 am divortat si m-am mutat cu copiii. Instanta a hotarat domiciliul copiilor la mine. Pentru ca am si cetatenie romana nu am primit custodia copiilor, pe motiv ca, exista riscul de a ma muta impreuna cu copiii in Romania.
Partea buna a fost ca Mihai s-a vindecat complet de anorexie, la 3 luni dupa mutarea nostra din casa tatalui lui.
Incepand din 2010 agresiunea s-a mutat la tribunal si serviciul de protectia copilului. Fostul meu sot nu a avut nici un venit timp de mai bine de 6 ani, nu a platit niciodata pensia alimentara, in schimb mi-a deschis zeci de procese la tribunal. El, neavand nici un venit, statul finlandez i-a platit timp de 5 ani avocat din oficiu. Desi legea finlandeza prevede avocat din oficiu pentru copii, copiii mei nu au beneficiat de aceasta. Am platit peste 100.000 de euro timp de 3 ani. Din 2013 nu mi-am mai permis un avocat, asa ca am reprezentat singura copiii la procese. Avand in vedere agresiunea asupŕa copiilor, precum si cea asura mea in fata copiilor, Mihai si Maria au refuzat sa-si vada tatal.
Am cerut psiholog pentru copii. Si aceasta mi s-a refuzat. Am platit 3 ani de zile, multe mii de euro un psiholog pentru a vindeca trauma copiilor. Psihologul a dat declaratie la tribunal, precum si epicriza scrisa, precum am fost brutalizati sadic, atat eu cat si copiii.
Justitia finlandeza nu a tinut cont de agresiune, pe motiv ca fostul meu sot nu a fost condamnat. El nu a fost condamnat deoarece, in ciuda tuturor probelor, politia inchis cazul.
Au avut loc intalniri sub supraveghere tata-copii. Copiii au refuzat in continuare sa ia contact cu tatal lor. La intalnirile sub supraveghere, tatal copiilor nu a incercat sa stabileasca nici o legatura emotionala cu acestia, ba din contra, i-a amenintat non stop. Asa ca in 2013 ,oficialii care organizau intalnirile sub supraveghere au refuzat sa le mai organizeze. Au dat o declaratie scrisa prin care mentioneaza aceasta, precum si faptul ca tatal copiilor a spus in repetate randuri ca “copiii trebuie obligati sa aiba incredere in el si singura metoda ar fi ca el (tatal) sa bage copiii cu capul sub apa, pana implora mila”. (Nota red: “waterboarding”-ul este considerat tortură la nivel mondial)
Ca urmare a acestui act, justitia finlandeza a hotarat ca, copiii sa mearga fara supraveghere sa-si vada tatal, iar mie mi s-au dat 15.000 euro amenda pentru ca oficialii au refuzat sa mai faca intalnirile sub supraveghere.
In toti acesti ani, protectia copilului a fost de partea tatalui si a aparat interesele tatalui, in defavoarea copiilor. Au mintit in mod repetat in documentele lor si au refuzat sa le corecteze cand am adus dovezi scrise ale greselilor lor.
Alaturi de noi, in ultimii 2 ani, a luptat un profesor universitar de sociologie, cunoscuta in toata lumea. Ea a venit cu mine la intalnirile cu cei de la protectia copilului dar, desi aveam acum martor al minciunilor lor (multe intalniri fiind si inregistrate) abuzurile au continuat.
Copiii erau foarte bine, sanatosi, scoala mergea exceptional. In tot acest timp, protectia copilului nu a tinut cont nici macar de parerea scolii, a cunoscutilor, a vecinilor, a psihologilor. Contar tuturor dovezilor, au continuat sa apere interesele tatalui finlandez.
Pe 11.05.2015 mi-am facut mutatia legala, impreuna cu copiii, in alt oras. Obtinusem o slujba mai buna, cu un salariu dublu si speram sa scapam de socialul din Tampere. Am anuntat oficialitatile despre mutare si am cerut (conform legii finlandeze) transferul tuturor actelor la noua resedinta. Am cerut si informarea tatalui copiilor despre aceasta (in urma violentelor familare avem adresa secreta si o singura autoritate din Finlanda poate da adresa noastra celorlalte oficialitati, inclusiv politiei).
In urma telefonului meu, protectia copilului a planuit, impreuna cu fostul meu sot, luarea copiilor din familie. Intr-un document al protectiei copilului este scris ca, tatal copiilor a stabilit cu sefa de la social luarea copiilor si ducerea lor intr-o unitate de plasament.
Pe 15.05.2015 tatal copiilor obtine de la judecatoria din Tampere (in timp de 3 ore!!!!!!!) custodia totala a copiilor pe baza declaratiilor lui cum ca as planui sa fug cu copiii in Romania. Hotararea a fost data fara proces, fara ca eu sa fiu ascultata si nici macar instiintata.
Incepand de pe 14.05 am inceput sa primesc mesaje de amenintare pe telefon de la cineva care se semna *executor judecatoresc*. Nu am primit nici o hartie oficiala. Pe data de 15.05 m-am dus la politie cu mesajele de pe telefon. Nu am primit nici o lamurire despre ce era vorba.
In mesaje era scris ca executorul judecatoresc va veni pe 16.05 sa-mi ia copiii daca nu-i duc pe 15.05 la o anumita adresa. Neavand nici un document oficial si neintelegand despre ce este vorba, am chemat pe 16.05 2 familii prietene la noi.
Au venit la ora 12:00, 3 executori judecatoresti si 2 reprezentante de la protectia copilului care au refuzat in continuare sa ne prezinte vreun document oficial sau sa ne clarifice situatia. Au spus doar ca au venit sa-i duca pe Mihai si pe Maria sa se intalneasca cu tatal lor. Eu, stiind legea finlandeza cum ca, in nici un mod, copiii nu pot fi luati cu forta, indiferent de orice hotarare judecatoreasca, am stat linistita, ba chiar i-am invitat la o cafea. Am acceptat, la fel de linistita, ca cei de la protectia copilului sa mearga jos sa vorbeasca cu ei. Pana cand de jos s-au auzit tipetele copiilor: *Ajutor, ne omoara!* Normal ca am sarit si am mers sa vad ce se intampla. Cei trei executori judecatoresti ii agresau pe Mihai si pe Maria. Am sarit sa-i apar. Prima reactie a fost sa-i iau in brate si sa-i apar cu corpul meu. Asa mi-au fost rupte coastele. *Lupta* se vede pe video. Andreea a sunat la politie.
La venirea politiei, executorii judecatoresti au inhatat copiii, i-au urcat in masina socialului si au disparut. Abia dupa ce copiii au fost rapiti, socialul a facut decizia de preluare a copiilor in plasament.
Cei cinci *calai *au fost ilegal la noi, nici o hartie oficiala nu a existat. Hartia a fost facuta dupa ce copiii au fost rapiti.
Tatal copiilor nu are venituri, nu are domiciliu, dar a obtinut custodia mintind ca as vrea sa fug din Finlanda. Copiii nu au nici macar pasapoarte, deoarece tatal lor ne-a interzis timp de 6 ani sa mergem macar in vizita in Romania.
Tatal copiilor a obtinut custodia dar a incredintat copiii unei case de copii. Copii foarte bine ingrijiti, fericiti, au fost luati din familie si dusi intr-o casa de copii.
Copiii au fost incredintati tatalui anul trecut, pe data de 13.07. Pe data de 23.09.2015 au fost luati de urgenta de catre serviciile sociale, deoarece erau in pericol major in casa tatalui. Au fost dusi din nou la o casa de copiii si pe data de 21.12.2015 au fost dati acasa, spre adoptie temporara.
Copiii au inceput sa isi revina incet dupa traumele suferite, scoala a spus ca totul incepe sa reintre in normal. In aprile 2016 acelasi judecator care mi-a luat custodia fara proces, impreuna cu protectia copilului ne-au obligat la un fel de Ancheta psihiatrica. Copiii au fost scosi de la scoala timp de aproape o luna, impotriva legii finlandeze, conform careia scoala e obligatorie. Am fost supusi la traume psihice in timpul asa zisei anchete. Ancheta a fost facuta in mare parte de catre 2 asistente medicale, iar doctoral, care nu a vorbit niciodata cu copiii a dat verdictul: intre mine si copii ar exista o relatie prea stransa, fara sa se precizeze ce insemna prea stransa ~ si asta ar fi dovada alienarii parentale. Alienarea parentala nu este aprobata ca diagnostic in Finlanda si nici de sistemul juridic.
Ca urmare, pe data de 16.05 2016, copiii au fost ridicati cu politia de la scoala si dusi, Mihail in aceeasi casa de copii in care a fost anul trecut, iar Maria intr-o familie. Copiii au fost separati pentru ca Mihail, in varsta de 10 ani, este acuzat ca ar manipula-o pe Maria.
Am cerut in mod repetat ajutorul Ambasadei Romaniei la Helsinki dar, in afara de sustinere morala, nu am primit nimic. Nu s-a rezolvat nici macar situatia certificatelor de nastere ale copiilor.
Ca urmare a repetatelor abuzuri, incalcarilor grave ale drepturilor omului, drepturilor copiilor, precum si ale tratatului de la Istanbul, fiind si cetateni romani, cerem ajutorul statului roman si ale UE:
1. Cerem repatrierea urgenta a mea, Jalaskoski Camelia, a Andreei Mocanu, Jalaskoski Mihail si Jalaskoski Maria, ca urmare a incalcarii de catre Finlanda a Drepturilor Omului si Drepturilor Copilului, tratate pe care Finlanda le-a semnat. Continuarea abuzurilor din partea oficialitatilor finlandeze va avea urmari ireparabile asupra cresterii si dezvoltarii copiilor, precum si asupra sanatii noastre.
2. Cerem ca institutiile Romaniei sa se implice la nivel European pentru respectarea Drepturilor Omului.
3. Cerem ca Romania sa faca o plangere la CEDO, pentru legea 39 din Tratatul Drepturilor Omului, rezolvarea cazului in situatie de urgenta. Daca aceasta nu se va intampla, copiilor li se vor provoca daune iremediabile. Cerem ca un avocet de drept international si drepturile omului sa fie ales de catre statul roman sa ne reprezinte.
Un avocat in Finlanda costa intre 30.000-70.000 euro. Nu am acesti bani chiar daca mi-as vinde toate lucrurile. Tot ce am strans in timpul casatoriei mi-a fost furat de catre fostul sot (am primit drepturi doar pe hartie, bani nu am vazut un euro) si tot ce am muncit din 2010 incoace (inclusiv garzi) s-au dus in tribunale (peste 100.000 euro).
4. Cerem ca Romania, prin institutiile sale, sa ia atitudine in Comisia Europeana si in Parlamentul European, pentru oprirea abuzurilor asupra copiilor in Tarile Nordice. In Finlanda, peste 20.000 de copii sunt luati din familii. Aceeasi situatie exista in Norvegia.
Cu respect,
Camelia Smicala Jalaskoski
Sursa: https://www.facebook.com/FinlandFreeMariaAndMihai/
