Cuvânt și iubire

Asociaţia Română a Cluburilor şi Autorilor de Science-Fiction, ARCASF, organizează în zilele de 28, 29 şi 30 octombrie 2016, în incinta  Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti (str. Academiei 18-20), a 37-a Convenţie Naţională a Cluburilor şi Autorilor de Science-Fiction, convenţie cunoscută sub numele de ROMCON (http://romconsf.ro/romcon-2016-bucuresti/conventia-nationala-de-science-fiction/).

La acest eveniment, scriitorul Ionuț Caragea  își va prezenta/lansa romanul S.F. “Discipolii zeilor de altădată”, apărut în 2015 la ed. eLiteratura din Bucureşti (http://ionutcaragea.ro/proza_files/proza%20S.F_files/discipolii.htm)

,,Totodată, sper să vă citesc şi câteva fragmente din povestirile cu care am participat la două dintre concursurile de proză scurtă de ficţiune din acest an.

Puteţi distribui acest mesaj şi altor prieteni pasionaţi de S.F.

Mai multe detalii despre ROMCON în zilele următoare.”

Vă aştept cu drag,

Ionuţ Caragea

DIMITRIE CEL MARE era prinţ, fiul Voievodului cetăţii Tesalonic pe timpul împăraţilor  Diocleţian şi Galeriu (284-311). Tatăl, Voievodul era creştin în ascuns şi l-a botezat pe Dimitrie în taină, educându-l în credinţa, nădejdea, adevărul, libertatea şi iubirea evanghelică a lui Iisus Hristos, în care s-a desăvârşit prin martiriu.

       După moartea Voievodului, împăratul Maximian Galeriu auzind virtuţiile alese care-l înconjurau pe tânărul Dimitrie l-a pus Voievod în locul tatălui său.

       Dimitrie, fiind voievod creştin a învăţat poporul propăvăduind credinţa adevărată, fără să se mai ascundă. În urma unei lupte, Galeriu se abate pe la Tesalonic să verifice apartenenţa la creştinism a Voievodului Dimitrie.

        Tânărul Voievod nu numai că-i confirmă că este creştin, dar condamnă în faţa lui Galeriu, înşelarea şi rătăcirile păgânismului idolatru, fapt pentru care îşi atrage sentinţa.

        Galeriu se pregătea să-l confrunte pe Voievodul Dimitrie, arestat deja, cu un gladiator uriaş şi înfricoşător numit Lie, ce-şi omora cu uşurinţă toţi adversarii cu mare bucurie  pe creştini.

       Galeriu nu are şansa să savureze spectacolul grotesc, fiindcă ucenicul Voievodului, Nestor îi dejoacă pofta şi cere binecuvântare de la Voievodul Dimitrie să lupte cu călăul Lie.

     Cel ce urma să fie Sfântul Dimitrie l-a înseamnat cu semnul crucii zicându-i:

   -Du-te şi vei birui pe Lie, mărturisând astfel pe Domnul Christos!

 

   Și gladiatorul a fost ucis  prin puterea rugăciunilor sfântului Dimitrie şi ale Domnului.

   Mâhnit peste măsură, turbat, Galeriu îi omoară pe cei doi creştini sfinţi: Dimitrie şi Nestor.

   Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un om bogat, autoritar, dar suferind, Leontie, a ridicat în locul bisericuţei unde se aflau moştele sfântului Dimitrie o catedrală ca semn de cinstire. După ridicarea măreţei biserici, sfintele moaşte ale lui Dimitrie au fost puse într-o raclă ferecată cu aur şi argint, împodobită cu pietre scumpe, începând să izvorască mir tămăduitor.

   Tradiţia spune că în fiecare an, în ziua Sf. Dumitru, moştele sale izvorăsc mireasmă plăcută.(Proloagele-Vieţile Sfinţilor şi Cuvinte de Învăţătură pe luna Octombrie. Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova;  Vieţile Sfinţilor 6. Ed. Artemis, Bucureşti)

   DIMITRIE CANTEMIR (1710-1711), fiul voievodului ales Constantin Cantemir, fost ostaş răzeş, mercenar la polonezi, viteaz, iscusit, care ajunge la cele mai mari grade militare. Urcă şi în rangurile boiereşti şi devine domn, graţie neînţelegerilor dintre alţi pretendenţi, între 1685-1693. Cunoscând strategia şi tactica polonă, Constantin ţine piept cu nobleţe regelui Jan Sobieski al polonilor. Dimitrie-viitorul savant al lumii, s-a născut la Iaşi, de ziua Voievodului său sfânt-Dimitrie cel Mare în 1673. Tatăl său, Domn, neştiutor de carte a rezervat fiilor Antioh şi Dimitrie cea mai aleasă educaţie cu iluştri dascăli ai epocii: Iacomi, Al. Mavrocordat, Hrisant Notara, Meletie de Arta, Ilie Miniat etc.

  Potrivit învoielilor dintre Poarta Otomană şi Principatele Româneşti, fiul de domn trebuia să aibă domiciliu obligatoriu la Constantinopol. Dimitrie, care era cea mai ascuţită minte a timpului său, în plan european şi nu numai, a stat ostatic aproape 20 de ani, timp în care şi-a însuşit întreaga cultură bizantină, islamică, apuseană, teologia, filosofia, medicina, anatomia, matematica, geografia, astronomia ş.a., la Academia Patriarhiei Ortodoxe Ecumenice, alături de limbile: araba, turca, persana, greaca veche şi modernă, latina, slavona, rusa, franceza, italiana şi germana. A inventat un mod de transcriere a muzicii turceşti, care-i poartă numele.

   Îi urmează la tron tatălui său, în 1693, la 19 ani, dar nefiind confirmat de Poartă este înlocuit după 3 săptămâni şi ia din nou calea Stambulului.

   Graţie renumelui atins, sultanul Ahmet al III-lea s-a hotărât să-l pună pe Dimitrie domn în Moldova, pentru a dejuca planurile lui Constantin Brâncoveanu, care plănuia alianţe antiotomane cu Rusia şi Austria şi ale ţarului Petru cel Mare, care urmărea înfrângerea turcilor. Sultanul ştiind rivalitatea dintre Cantemiri şi Brâncoveanu i-a oferit lui Dimitrie două firmane, fără bani, fapt unic în istoria otomană, pentru dubla domnie în Moldova şi Ţara Românească îndată ce l-ar fi prins pe Brâncoveanu şi l-ar fi trimis la Constantinopol.

   Exista aşadar, posibilitatea ca Unirea Principatelor să aibă loc sub Dimitrie Cantemir.

   Dar, Domnul Cantemir încheie însă o alianţă cu Petru I la Luck/ Luţk (13/ 24 aprilie 1711) punând Moldova sub protectoratul ţarului şi l-a avertizat pe Brâncoveanu prin solul Theodor Corbea de cursele puse la cale de turci.  Sub deviza sa: <<Luptă-te pentru Patrie!>>, Domnul s-a ocupat pentru alcătuirea Oştii celei mari a ţării. El însuşi era un comandant destoinic.

   Norocul Moldovei şi ghinionul lui Cantemir a fost că turcii i-au învins pe cei doi aliaţi creştini, în bătălia de la Stănileşti pe Prut (20-21 iulie 1711), nu atât prin luptă, cât prin faptul că aprovizionarea cu alimente asigurată de moldoveni n-a ajuns la timp, altfel am fi devenit de atunci gubernie rusească. Domnul Dimitrie s-a refugiat cu familia, curtea, boieri (între ei şi viitorul cronicar Ion Neculce, comisul Pavel Rugină ş.a.), curteni, ostaşi voluntari, în Rusia.

   Dimitrie Cantemir a stat ca oaspete al lui Petru cel Mare până în 1723 la moartea sa. A devenit prinţ, mareşal şi un renumit diplomat al ţarului, folosind timpul în expediţii ştiinţifice în Persia, în favoarea realizării operelor sale universale: Hronicul vechimii a româno-moldo-vlahilor, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, Istoria ieroglifă,  Istoria imperiului otoman, Descriptio Moldaviae, Memoriu despre Cantacuzini şi Brâncoveni (în rusă), Vita Constantinii Cantemirii, Cartea genealogiei neamurilor boierimii moldoveneşti (în latină), Coranul (în latină), Catehism (în latină), Catehism (în persană), Logica (în latină), Planul Constantinopolei sau Ţaringradului, Tratat de muzică, Teologie şi filosofie morală etc. Din întreaga sa enciclopedie, două trăsături sunt definitorii: cultura teologică, cu toate fineţurile şi subtilităţile ortodoxiei şi metafizica prin care îşi imprimă o adevărată teorie a cunoaşterii, dar nu raţional, ci călăuzită de teologie.

   În Descrierea Moldovei, pe lângă capitolele de istorie bisericească, are un întreg capitol intitulat: <<De religione moldavorum>>, în care se vede că ştia totul despre Ortodoxie. Respinge papismul, filioque şi secretele lui Luther şi Calvin. Apără cultul icoanelor, împărtăşirea sub ambele forme (pâine şi vin), cultul sfinţilor şi al Maicii Domnului şi posturile. Nu admite superstiţiile şi le combate.

   În Hronicul adună 140 de mărturii ale iluştrilor oameni de cultură, istorici, geografi despre originea dacă a românilor, pecetluind veşnic continuitatea dacoromânilor: „Românii niciodată stăpânirea, nici slobozenia gios n-au lăsat… niciodată piciorul din hotarele sale afară nu ş-au scos, ci înfipţi şi nezmulţi au rămas, precum şi ale lor (ale altora, n.n.) şi ale noastre hronologhii aiavea mărturisesc… Însă de pe hotarele  Dachii de tot afară n-au ieşit, ci numai de la câmp spre munţi, adică spre Dunăre şi despre Prut… spre părţile Ardealului se trăgeau. Iar după ce trecea furtuna acelor prădzi varvăreşti, iarăşi la locurile sale ieşea, şi toţi supt o stăpânire fiind, toate locurile şi cetăţile unde acmu Ardialul, Moldova şi Muntenia iaste ţinea.” (Constantin Măciucă, Dimitrie Cantemir, Bucureşti-1962, p. 273)

   Ajunge în 11 Iulie 1714, membru al Academiei din Berlin. Urcă la ceruri în 21 August 1723, fiind înmormântat iniţial în biserica grecească Sf. Nicolski. Osemintele sale ajung la mănăstirea Trei Ierarhi-Iaşi în veacul XX. (Neagu Djuvara, O Scurtă Istorie a Românilor Povestită celor tineri. Ed. Humanitas, Bucureşti-2007, p. 153; (Cristache Gheorghe/ Florian Tucă/ Cezar Dobre, Voievozi, Domnitori, Principi, Regi, Preşedinţi şi alţi Şefi de stat din spaţiul românesc. Dicţionar. Ed. DC Promotion, Bucureşti-2004; Antonie Plămădeală, De la Filotei al Buzăului, la Andrei Şaguna. Sibiu 1997, p. 147 ş.u.)

   DUMITRU STĂNILOAE (1903-1993)-preot, profesor, doctor,  teolog,   academician.

 

          Părintele DUMITRU s-a născut în frumoasa Ţară a Bârsei, la Vlădeni, în 16 Noiembrie.

   După cursuri liceale eminente la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, trece un an prin Litere la Bucureşti, urmează Teologia, Licenţa şi Doctoratul la Cernăuţi, continuând cu studii postdoctorale la Atena, Munchen şi Berlin. Debutează ca profesor suplinitor, titular, preot, protopop, rector şi redactor la Telegraful Român-Sibiu.

   Împreună cu lotul Rugul Aprins-mişcare mistic-ortodoxă este arestat pentru 5 ani, urmând ultracursurile SUPRAACADEMIEI de la AIUD, între 1958-1963.

   După închisoare revine la slujirea de preot şi reîncadrat în învăţământul universitar-teologic, ţinând diverse conferinţe în străinătate. În 1981 a fost ales Doctor Honoris Causa al Institutului ortodox Saint Serge-Paris. După mişcările sângeroase şi manipulate de omniprezenta Ocultă din Decembrie  1989, devine în 1990 membru corespondent al Academiei Române, şi membru titular în 1991, an în care Facultatea de Teologie din Atena îi conferă titlul de Doctor Honoris Causa. Un an mai târziu, în 1992, Universitea Bucureşti îi acordă şi ea titlul de Doctor Honoris Causa.

 

   Pe 5 Octombrie 1993, Mântuitorul Iisus îi confirmă titlul academic de la AIUD, încununându-l cu aura Sa Hristică.

   Numindu-l într-un articol pe Părintele profesor DUMITRU Stăniloae: Cel mai mare teolog al secolului al XX-lea, n-am spus teolog ortodox, fiindcă poate fi un pleonasm teologal, întrucât IISUS HRISTOS-TEOLOGOSUL ESTE TEOLOGUL ABSOLUT AL DUMNEZEIRII ŞI AL COSMOSULUI CREAT, iar Teologul prin excelenţă nu poate fi decât Ortodox. Aşa, că l-am supărat pe conu’ Rărvan Codrescu-băiet de Bucureşti, cu expresia mea provincială…

 

   Dar, nu sunt singurul care a afirmat acest lucru. Gânditorul francez Olivier Clement afirma în scris că: „toată lumea cunoaşte pe părintele Stăniloae care este un uriaş, un geniu teologic care marchează absolut tot secolul nostru.” (Olivier Clement, în rev. Renaşterea, Episcopia Rîmnicului, an I, nr. 3-4 1992, p. 8 )

   Academicianul Răzvan Teodorescu se mândreşte şi afirmă repetat la emisiuni tv., acest măreţ lucru. La fel, profesorul Liorean-Gheorghe Banciu, care omagiindu-l pe protopopul Liviu Boldura scrie că: „A fost remarcat din primul an de studii de către rectorul Academiei teologice Sibiene care era nimeni altul decât Părintele Dumitru Stăniloae (1903-1993), cel mai mare teolog al secolului al XX-lea.” (Pătimitori şi pătimire în închisorile comuniste. Ed. Reîntreirea a Arhiepiscopiei Alba Iulia/ Ed. Episcopiei Devei şi Hunedoarei-2015, p. 279)

   Subscriu dealtfel mulţi oameni remarcabili despre autoritatea teologică inegalabilă a Părintelui Stăniloae:  „S-a tot spus despre sfinţia sa că este <<cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX>>.  Şi aşa este!… El este, pentru totdeauna, <<părintele nostru>>-„Părintele Bisericii universale.” (Drd. Stelian Gomboş/ Prof. Cristian Şerban, Omul Subiect actual al Dragostei lui Dumnezeu. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993) Omagiat prin şase studii teologice. Ed. Cristimpuri-2013, p. 13)

   Să privim atenţi la Icoana Omeniei dacoromâne zugrăvită de Marele Teolog-Părintele DUMITRU STĂNILOAE: „Despre omenia naţiei noastre, n-am auzit decât cuvinte bune, de laudă, atât la români cât şi la străini. O singură dată mi-a fost dat să aflu, şi anume la un scriitor român, Mircea Eliade, într-o carte intitulată Oceanografie mi se pare, cuvinte de osândă şi de ridiculizare la adresa acestei noţiuni… Omenia este calitatea supremă a relaţiei de la om la om, este stilul de supremă calitate al atitudinii faţă de alţii. nu cred că este în limba vreunui popor un cuvânt care să exprime atotcuprinzător atâta nobleţe, înălţime morală, distincţie sufletească reală, ca omenia română. Ea e frăgezime sufletească în opoziţie cu duritatea şi bădărănia, e înţelegere subţire a stărilor sufleteşti ale altuia şi a situaţiilor în general, în opoziţie cu opacitatea caraghioasă şi ţigănesc-fanfaroană, e superioară pătrundere a lumii complicate şi nuanţate a sufletului şi a metodelor prin care el poate fi îndreptat. Omenia e suprema aristocraţie posibilă. Pe scara fiinţei omeneşti, omenia ocupă treapta cea mai înaltă. Ea este una cu duhovnicia omului renăscut al apostolului Pavel, opus omului trupesc. Ea e cea mai deplină realizare a creştinătăţii în firea noastră. Omenia exprimă suprema înţelepciune şi filosofie.” (Dumitru Stăniloae, Ortodoxie şi Naţionalism-2011, p. 113, 116-117)  

 

   DIMITRIE BEJAN (1909-1995). Părintele s-a născut în Hârlăul Neamţului sub privirea bucuroasă a Sf. M. Mc. Dimitrie-Voievodul Tesalonicului, pe 26 Octombrie. După absolvirea Seminarului teologic Veniamin Costachi-Iaşi, îl are ca profesor în cadrul Facultăţii de Teologie-Bucureşti pe renumitul poet, teolog, scriitor, acdemician Nichifor Crainic, iar la Facultatea de Istorie pe care o urmează în paralel îl are ca îndrumător pe Nicolae Iorga. Pentru ambele facultăţi  primeşte meritul Magna cum laude. Dublu licenţiat în Teologie şi Istorie este hirotonit preot în 1938. Pleacă pe front ca preot militar şi după merite deosebite cade prizonier la Stalingrad, cu armatele aliate comandate de faimosul mareşal von Paulus.

   Scrie în lagărul Oranki pe coajă de mesteacăn lucrarea unică în felul ei: Hotarul cu cetăţi-în care reiterează adevărul că Basarabia şi Bucovina sunt de fapt, de drept şi de har provincii dacoromâne. Autorităţile bolşevice au vrut să-l condamne la moarte pentru această îndrăzneală naţionalist-creştină. N-au reuşit tot graţie curajului părintelui şi sovieticii l-au respectat până la urmă şi l-au admirat în felul lor. Ticăloşia condamnării le-a revenit însă autorităţilor comuniste române care l-au condamnat la detenţie pe viaţă.

   Părintele DIMITRIE Bejan şi-a convertit soarta într-un destin unic pentru Generaţia de Aur şi de Sacrificiu care, l-a avut ca model. Boier creştin, înnobilat prin străbunii răzeşi de către Marele Ştefan, Părintele are o minte sclipitoare. Orator înăscut, om cult, teolog de profunzime, istoric cu inflexiuni adânci în filosofie, erou naţionalist şi mărturisitor ortodox îi dau aurei sale dimensiunea unui Sfinx valah. Trăsătura sa definitorie fiind totuşi cea a marilor Români, bunătatea: „Delicat cu semenii săi, iertător cu cei ce l-au chinuit, puternic susţinător moral al celor ce nu mai rezistau opresiunilor, Părintele Dimitrie a fost un model de bunătate.” (Florin Pâslaru, în Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele.Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 15)

   Părintele-istoric Dimitrie Bejan, eroul-martirul-mărturisitorul ESTE cel care a avut curajul de a scrie istoria Basarabiei, pe scoarţă de mesteacăn chiar în bârlogul ursului roşu, cu riscul suprem, depăşit prin iubirea de Neam şi dragostea de Dumnezeu, în timp ce ciocoi mai vechi şi mai noi, cu sau fără doctorate, împroşcă istoria noastră lepădându-se de dacism, de românism, de ortodoxism, constituindu-se singuri în leproşii pripăşiţi prin Omenia noastră dacică. Părintele atestă în graiul său, dulce bucovinean, răcoritor ca o apă de izvor, vitejia, înţelepciunea străbunilor traci, frumuseţea şi vechimea cetăţii Hârlău de pe măgura Cătălina ca pe ctitoria marelui rege-preot Zamolxe: <<… acel şef care a durat cetate şi-n mijlocul ei case de piatră pentru locuinţa lui. L-au ştiut oamenii timpului. Vremea lor e vreme veche. Cu şase, şapte sute de ani înainte de a fi apărut Iisus la Ierusalim…>> Ctitoria rămâne miraculoasă prin <<întinderea cetăţii, de sistemul de fortificaţii, de zidirile de piatră cu două intrări în cetate, de malurile de pământ şi de casa de piatră din centru, cu multe camere în care domnea căpetenia.

   De la înălţimea Cătălinei? Iar ochii se opresc la apus pe pădurile de pe Basaraba şi de pe Vintilă, dealuri împădurite de la facerea lumii şi se opresc, când e senin, pe Ceahlău, de către Transilvania. Iar spre răsărit şi spre miază-noapte, trecând peste molcomele culmi ale podişului Moldovei, ochiul se opreşte pe înceţoşatele dealuri de dincolo de Prut. În dosul lor stă, nevăzută, cealaltă parte a Moldovei, care-şi sprijină apărarea de primejdie pe cetăţile masive de pe apa Nistrului.

   De aici, de pe zidul cetăţii, în jos se lasă un coborâş foarte iute care duce până-n satul Buhalniţa. Un drum prin pădure atât de pieptiş făcea ca duşmanul să rămână neputincios la jumătatea dealului. Aici duşmanul constata că făcuse drumul degeaba, Cetatea tracilor era de necuprins. Pe celelalte laturi pădurea fără de sfârşit stătea ţeapănă în calea năvălirilor duşmane.>>

   „Cu drept cuvânt, dacă la 1384 Hârlăul era oraş şi nu sat, presupun că vechimea lui trebuie să coboare cel puţin cu două, trei sute de ani mai jos… Căci el, neamul, aici era acasă de la facerea lumii şi s-a luptat ca să rîmână singur stăpân pe ogorul lui şi pe casa lui. Şi dacă a vrut Dumnezeu, nu s-a topit în sângele atâtor popoare musafire, căci pe unele le-a topit, de altele s-a ferit şi pe celelalte le-a bătut şi le-a aruncat peste Nistru şi peste munţi. Iar ţara zidită pe sângele strămoşilor jertfiţi, a trăit, a rodit viteji şi când a apărut în istorie, a apărut ca ţară românească… Târgul acesta al nostru, a văzut multe. Adică a văzut ce-a văzut Moldova, s-a bucurat odată cu ea, s-a încrâncenat odată cu ţara…”( Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele.Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 188, 190, 193-194)

   DUMITRU BORDEIANU (1921-2002). Dumitru Bordeianu a primit binecuvântare Maicii Domnului în sfânta Zi de 15 August în Drăguşenii de Baia-Suceava, într-o familie numeroasă.

   După absolvirea Şcolii Generale în Drăguşeni, urmează liceul la Fălticeni şi Storojineţ. Se încadrează în F.D.C. pentru a-şi găsi drumul în viaţă. Tânărul DUMITRU este  înrolat în celebrele Batalioane de sacrificiu, comandate de Antonescu, pentru frontul de la Cotul Donului. Nu are şansa martiriului a miilor de camarazi. Din Batalionul său rămân în viaţă: 73 de soldaţi, 2 ofiţeri şi un subofiţer.  Dumitru primeşte aura Eroului: Bărbăţie şi Credinţă.

   Urmează Facultatea de Medicină din Iaşi, dar evenimentele marilor arestări din 14/ 15 Mai 1948, îl surprind printr-o iudă-fost coleg de liceu. Urmează închisoarea Suceava, audiind cursurile reeducării comuniste cu lectorul Bogdanovici, pentru a-şi susţine Doctoratul în auspiciile Infernului sub îndrumarea satanicului-torţionar Ţurcanu Eugen, la Piteşti unde a avut loc masacrarea, dar şi jertfa curată de sânge a studenţimii române creştine.

   În acel supliciu diavolesc de 4 ani, sufletul lui Bordeianu se prăvăleşte în străfundurile deznădejdii, dar rămâne agăţat de licărul-Costache Oprişan (aflat „în vârful piramidei intelectuale româneşti”, la cei 30 de ani ai săi), 11 luni, „cele mai plăcute din închisoare”, intrând împreună în iadul demascărilor. (Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor 28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos Fundaţia Profesor Gheorghe Manu-2015, p. 82)

   Pronia cerească nu-l părăseşte. Ziua învierii vine în 1954, prin grija camarazilor binecuvântaţi şi înduhovniciţi: Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Traian Trifan.

   Nu mai poate relua cursurile la medicină, dar absolvă Institutul Pedagogic şi Facultatea de Biologie. După eliberarea din ’64, timp de un sfert de veac este supus artileriei securităţii. Supravieţuieşte şi de astă dată şi emigrează în Australia unde îşi scrie memoriile: Mărturisiri din mlaştina disperării, care apar la Paris în 1992 şi la Bucureşti în 1996.

   Iată cum surprinde eroul-mărturisitor Ziua învierii sale prin camaradul Gheorghe Jimboiu: „Am cunoscut în viaţa mea fel de fel de oameni, atât înainte, cât şi după detenţie, dar n-am întâlnit un altul, indiferent de vârstă sau pregătire, care să înţeleagă Ortodoxia şi să iubească pe Hristos ca Jimboiu. Un tânăr curat trupeşte şi sufleteşte, înzestrat cu o mare blândeţe şi bunătate. A fost singura fiinţă pe care am întâlnit-o care n-a spus niciodată că suferă de foame. Avea dragoste de oameni indiferent cine erau ei, prieteni sau duşmani, dusă până la sacrificiu de sine. Faţă de duşmani şi faţă de cei care l-au chinuit şi continuă să o facă, avea o înţelegere care raţional nu se poate explica. Era atât de convins de misiunea lui pământească de a face binele, încât parcă venea din altă lume… Jimboiu, cum numai sfinţii au înţeles, s-a identificat cu chemarea Fiului lui Dumnezeu: <<Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă>>.” (Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării. Ediţia a II-a, Scara, Bucureşti-2001, p. 370; Fabian Seiche, op. cit., p. 138 ş.u.)

   DEMETRESCU RADU GYR (1905-1975)-CONSTELAŢIA LIRICĂ A SUFERINŢEI ORTODOXE ROMÂNEŞTI-GURĂ DE AUR AL LIRICII CREŞTIN-ORTODOXE.

 

   Demetrescu Radu Gyr-Pruncul Dac al Constelaţiei lirice cereşti s-a născut în ilustra familie a actorului Coco-Ştefan, a profesoarei Eugenia şi a naşilor cereşti Sf. Mc. Teodot, episcopul Chirinei; Sf. Mc. Isihie şi Nestor, în zările muscelene.

   De mic a avut aspiraţii înalte urcând În munţi cu poemul dramatic la 14 ani în revista liceului craiovean Carol I. Din vârful Munţilor trece apoi ca student al Facultăţii de Litere şi Filosofie în Sfera celestă prelinsă ca Linişti de schituri.

 

   Doctorul Conferenţiar al Facultăţii de Litere şi Filosofie-Bucureşti, Demetrescu Radu Gyr a fost Laureat în patru rânduri: 1926-1927-1928-1939 de Societatea Scriitorilor Români şi de Institutul pentru Literatură al Academiei Române, colaborând la diverse publicaţii româneşti celebre. Dar, culmile erudiţiei sale absolute pe care s-a aprins infinit Aura sa, sunt:

   Misticismul trăirii ortodoxe şi Pleroma lirică a suferinţei.

   GHEORGHE şi IOAN  s-au ridicat împotriva barbariei comuniste care-l condamnaseră pe poet la sentinţa capitală, punându-l lângă EMINESCU cu DOINA lui nemuritoare.

 

   Profesorul-mărturisitor Atanasie Berzescu, care păşea spre groapa prăbuşirii fizico-psihico-spirituale, relatează întâlnirea din AULA MARE (curtea penitenciarului) a ACADEMIEI AIUDULUI cu nemuritorul Radu Gyr: „A venit la mine, m-a luat părinteşte de după umeri şi mi-a zis: << Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-L avem pe Dumnezeu în noi tot timpul.>> Am avut norocul să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte…

   În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului.” (Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor 28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos Fundaţia Profesor Gheorghe Manu-2015, p. 204)

   Poezia lui Demetrescu Radu Gyr este o capodoperă a liricii creştine. Asemeni marilor creaţii divine precum Liturghia psaltică înnobilează spiritul creştinului conferindu-i prin flacăra mistică a suferinţei frumuseţea ortodoxiei româneşti absolute.

   Trăirea sa profun mistică, educaţia creştină de sacrificiu, morala călăuzitoare a demnităţii, sensibilitatea aristocraţiei geniului, flacăra teologului ortodox, întruparea suferinţei spiritului în dragostea dumnezeiască jertfelnică îl înalţă pe Radu Gyr în Constelaţia cerului ca pe un  DEMETRU GURĂ DE AUR AL LIRICII CREŞTIN-ORTODOXE.

Opera sa monumentală îmbrăţişează cu simţirea şi omenia românească întreaga omenire:

   „Nu vis de piatră-n nemişcare pură,/ nici rece sfinx în cremenea nevinii,/ ci, vie, din azurul tău, şi crinii/ şi lebăda-n zăpada lor te fură.// Prin tine, o cutremur cald de linii,/ materia palpită şi se-ndură,/ şi lutul prinde zîmbete pe gură/ şi lacrima ia aurul luminii.// Tu vii din marea Omului iubire,/ ce toate le-mlădie şi’nfierbîntă./ Dezmierzi, şi piatra unduie subţire,/ tresari, şi bronzul freamătă şi cântă,/ voieşi, şi sfere noi pe cer se’ncheagă,/ surîzi, şi ochii mărilor se roagă. (FRUMUSEŢEA)

   DUMITRU NEAGU (1926-2010) Puişorul de moţ DUMITRU vede lumina soarelui valah sub binecuvântarea Sf. Ier. Teotim-episcopul Tomisului, în 20 Aprilie, cu bucuria părinţilor Petru şi Rafila din Arada-Poiana Horea-Beliş de Cluj. Înregimentat în F.D.C. a fost arestat de Antonescu în 1943. În perioada 1 Sept. 1944-3 Dec. 1948 rămâne învăţător la Trifeştii de Alba. Comunişti din România fac o pasiune pentru el şi-l arestează pentru 15 ani, între 1948-1963. A fost întemniţat la Piteşti, Aiud, Gherla, Baia Sprie, Periprava. Susţinea ca de altfel toţi camarazii săi că sensul suferinţei creştine este cinstea, credinţa, care duc apoi la jertfă, la adevăr, la libertate, la biruinţă, la înviere: „A fi om de omenie întâi. Şi de asta se leagă creştinismul nostru, românismul nostru. Să creşteţi în duhul Sfintei Treimi şi veţi găsi creştinismul adevărat şi românismul adevărat şi viaţă o să aveţi şi o să daţi şi altora viaţă.” (Fabian Seiche, op. cit., p. 366)

   DUMITRU ILIESCU PALANCA-Părintele (1903-1963). Viitoru părinte-vîlcean de aur s-a născut sub ocrotirea Sf. Dimitrie cel Nou şi a Mucenicului Nestor, în 27 Octombrie pe meleagurile vîlcene ale satului Palanca din comuna Nemoiu. După clasele primare şi secundare urmează Seminarul teologic Sfântul Nicolae-Rîmnicu Vîlcea. Este hirotonit preot pentru o parohie din Olteniţa, apoi continuă studiile la Seminarul Pedagogic-Iaşi şi Teologia la Chişinău, lundu-şi licenţa cu Magna cum laude. Urcă ierarhic ajungând directorul Seminarului Curtea de Argeş. Face cunoştiinţă cu prigoana carlistă, fiind arestat în 1939. Pleacă de la Curtea de Argeş la Seminarul teologic Cernica, slujind şi la parohia Stavropoleos.

   Abia zăreşte Biserica de mânăstire prin dărâmături şi graţie dăruirii sale neîntrerupte o reface în chipul unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Bucureştiului, fiind târnosită de mitropolitul Gurie Grosu al Basarabiei. Părintele este arestat şi de Antonescu în 1942, apoi în 1944, 1945. Părintele nu se sperie de persecuţii şi se implică activ în Mişcarea de Rezistenţă Anticomunistă sub organizaţia Vlad Ţepeş II, condusă de Gheorghe Popescu-Vâlcea. Rearestat în 1948, părintele primeşte 20 de ani m.s. şi 10 ani degradare civică. Suferă în închisorile Văcăreşti, Jilava, Baia Sprie, Valea Nistrului, Aiud, Lugoj, Gherla, Salcia, Balta Brăilei: <<Părintele Palanca făcea parte din divizia 6, „divizia preoţilor”. Munca în colonie era dificilă: se lucra la câmp, la porumb, în baltă la trestie sau la construirea digului. Normele erau uriaşe, iar puterile condamnaţilor minime. Într-un astfel de ritm nimicitor, boala părintelui s-a agravat, iar la 17 martie 1963 sufletul său a plecat la cer din baraca de lemn de la Salcia. Trupul i-a fost aruncat în gropile de la Agaua, o comună din apropiere, în marginea căreia erau înmormântaţi deţinuţii, fără cruce şi fără slujbă…

   După revoluţie, în satul Agaua a sosit un preot care a înţeles că are în grijă şi imensa groapă comună, în care au fost aruncaţi peste 3 000 de deţinuţi politici. Din modeste resurse personale şi fără a beneficia de un ajutor consistent, părintele Viorel Roşu a ridicat un monument în memoria celor morţi la Salcia. (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1009656-serial-sfintii-închisorilor-preotul-dumitru-iliescu-palanca-organizaţia-vlad-tepes.htm)

   DUMITRU V. IONESCU s-a născut în braţele aurei Sf. Cuv. Paraskeva-Ocrotitoarea îndeosebi a Moldovei, pe 15 Octombrie 1953, în Bucureşti în familia binecuvântaţilor părinţi Vasile  şi Ana. După ce absolvă Şcoala Generală în Vatra Luminoasă, urmează unul dintre cele mai renumite Colegii Naţionale-Iulia Haşdeu, apoi Academia de Ştiinţe Economice-Bucureşti. Proaspătul licenţiat-băiet de capitală s-a angajat la Poşta Română. Acelaşi drum l-a urmat şi tânăra domnişoară Monica Leoveanu: Colegiul Naţional Iulia Haşdeu-A.S.E.-Poşta Română. Aici, căile celor doi tineri s-au întâlnit. S-au cunoscut, s-au plăcut şi s-au împlinit, împletindu-şi soarta şi destinul în viaţa aceasta dăruită de Dumnezeu.

   Alt dar cu care i-a binecuvântat Maica Domnuului este Adrian-Octavian, astăzi tânăr, optimist şi dublu licenţiat în Istorie şi Ştiinţe Economice.

   DUMITRU IONESCU, nepotul Emiliei şi al eroului Marin Marinescu din Motoci de Craiova, care a fost luat prizonier de germani în primul război mondial, devine mai întâi un iubitor de geografie, de călătorii: Extremul Orient-Japonia, Tailanda, Samarkand, Buhara, Baikal, Urali, Caucaz, Leningrad, Erevan, Polonia, Portugalia, Spania, etc.

   DUMITRU V. IONESCU, astăzi expert în cadrul prestigioasei instituţii Poşta Română este un om de cultură ortodoxă, pasionat de istorie nefurată, mare bibliofil de carte rară şi aleasă.

   Bibliofilul creştin nu este un colecţionar de carte, ci Prietenul Cărţii. De aceea din vistieria boieriei sale îşi permite să dăruiască continuu.

   Însă, calitatea supremă a lui Mitică cel drag rămâne tot acea Omenie a Românului.

   Deşi, se pare că toate relele s-au prăvălit asupra-i, Dumitru Ionescu s-a întrupat în spiritul naţionalist-creştin al dârzeniei Neamului Dacoromân, care-l ajută să treacă peste vitregiile vremii şi să păşească mai departe Suişul spre Cerul Daciei Mari, cum ne îndrumă axiologic, triada mistică a creştinului pentru a birui crucea vieţii pământene, prin Părintele Bejan:

   „-Întâi, să fie creştin ortodox; al doilea, să ştie că suferinţa este indisolubil legată de viaţa omului pe pământ; al treilea, să ştie că la capătul suferinţei, prin care trece biruitor totdeauna cu ajutorul lui Hristos, i se deschide mântuitor, Raiul.”

    (Fabian Seiche, op. cit., p. 120)  

 

   Întru mulţi ani binecuvântaţi lui Mitică, dragul meu prieten, şi tuturor purtătorilor acestui sfânt nume valah!

Superioritatea catolicismului si inferioritatea ortodoxiei (III)

este intolerabila, de aceea, mult stimate domnule IP, recitind cele 24 de puncte critice pe care ati avut buna vointa de a le formula ma poticnesc mereu la “„Hai să ne unim sub mine!” Și orgolioasa creștinătate răsăriteană nu vrea! Ca să vezi!” Asa a fost in vremea cruciadelor, care s-au incheiat in 1214, asa a fost in vremea unirii a doua a ardelenilor ortodocsi cu Roma, cu intermediarii maghiari, 1701. Dv, memoria colectiva a neamului nu se inseala, dar nu vede oportunitatea zilelor noastre, cand papa Francisc vine in Romania, cu prilejul a 100 de ani de la Marea Unire, si spune clar, fara conditii si in egalitate deplina? Sa refuzam orice oferta de emancipare in numele traumelor reale din perioada eviului mediu, feudala? Sa ramanem in lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constantinopolitan, pentru ca ne-am obisnuit? Desigur chestiunea tiganeasca este minora in comparatie cu dialogul in vederea unirii cu Roma, dar Iliescu, Nastase, Georgescu, Voicu, sutele de mii, care au fost trimise in vest de ei, au creat o imagine distorsionata, dezavantajoasa ortodoxiei moldo-valahe de la Bucuresti. Tiganizatea poate nu-i politic corect, dar formularea Roma-izarea, Romi-zarea, Romanes-izarea romanilor e groteasca. Din fericire perioada asta tulbure de tranzitie informala tiganeasca plina de ilegalitati (vezi cartea Factorul intern, de gen. Aurel Rogojan) s-a cam incheiat, cu exceptia Timisoarei unde aroganta lor (din nou, nu merge romiasca) este mai virulenta ca niciodata. Sa nu ne pierdem insa in amanunte, Catalogul Dv de constatari si intrebari este pretios, pentru ca este sincer, direct, o baza solida de discutii, de aceea permiteti-mi sa revin. Al DV,

www.viorel-roman.ro viorel-roman-bremen.over-blog.de Bremen la 26 octombrie 2016

 

 

« Iohannis est un traître à la Roumanie, un serviteur des ONG athées, sodomites-Soros-istes, un serviteur de Merkel, de Hollande, de l’Union sataniste-sodomite européenne, des francs-maçons et de l’Empire criminel et terroriste américain », pouvait-on lire dans le courrier d’un site se présentant comme chrétien en réponse à l’appel à la tolérance lancé mercredi 19 octobre par le Président de la Roumanie.

Décidément, la Coalition pour la famille a le vent en poupe. Dès le mois de juillet de cette année, elle annonçait avoir recueilli trois millions de signatures pour inscrire dans la Constitution l’interdiction du mariage entre les homosexuels et « diaboliser » ainsi toute requête allant dans ce sens [1]. Samedi 15 octobre, à Oradea, quelque dix mille fidèles se retrouvaient sur la place publique à son appel. Bras dessus bras dessous, roumanophones et magyarophones participaient à cette énième démonstration de force animée par la fanfare et le cœur des étudiants orthodoxes. Il ne fallait pas plus pour que les leaders de la Coalition pour la famille se sentent pousser des ailes. L’un d’entre eux, Viorel Iuga, président de l’Alliance évangélique de Roumanie, est allé jusqu’à lancer mardi 18 octobre une sommation au Président de la République : « Si vous ne sortez pas de votre silence en prenant explicitement une position pro-christianisme, nous allons sortir nous (dans la rue) pour exiger des changements, y compris votre départ ! »

Interrogé le lendemain, mercredi 19 octobre, lors d’une conférence de presse, sur la réponse qu’il compte donner à cette sollicitation, le Président déclarait : « Je n’ai pas à lui répondre. Mon tour de m’exprimer sur la révision de la Constitution n’est pas encore venu. Cependant, dans ce contexte, il me semble très important de réitérer une chose dont je suis convaincu puisque je proviens moi-même d’une minorité ethnique et religieuse et je pense qu’il faut revenir à ce que l’on appelle tolérance et acceptation de l’autre. Ce serait une erreur que de prêter l’oreille au fanatisme religieux et aux ultimatums et de s’engager dans cette voie », déclarait-il.

« La démarche entreprise par la Coalition pour la famille ne saurait être assimilée à une preuve d’intolérance ou a du fanatisme religieux, rétorqua dans un communiqué l’Église orthodoxe roumaine jeudi 20 octobre. Il s’agit-là tout simplement de l’expression démocratique de la volonté des citoyens concernant une des valeurs essentielles de la société, la famille », qui « se justifie de surcroît par l’écroulement démographique auquel on assiste en Roumanie et dans d’autres pays européens ».

« Nous sommes allés trop loin… »

La réplique la plus cinglante aux récentes surenchères de la Coalition pour la famille et à l’ultimatum de Viorel Iuga lancé avec le soutien de la puissante Église orthodoxe est venue d’un autre pasteur, baptiste lui aussi, le professeur Marius Cimpoae.
La famille doit être défendue, explique-t-il, mais l’Église devrait commencer par tirer au clair ses propres problèmes. « Les églises sont pleines de jeunes qui vivent en concubinage, il y a des pasteurs et des leaders d’Églises divorcés, d’autres remariés, le nombre d’avortements parmi ceux qui se déclarent chrétiens et grands défenseurs de la familles est accablant. Les orphelinats et les asiles sont pleins d’enfants abandonnés par leurs parents et de personnes âgées abandonnées par leurs enfants. L’alcool, les drogues, la violence, l’infidélité détruisent les familles chrétiennes. Ce ne sont pas les homosexuels ni les politiciens qui le font, mais nous-mêmes parce que nous ne protégeons pas suffisamment notre propre maison. La question à laquelle chacun d’entre nous devrait répondre ‘’Ma famille ressemble-t-elle à celle traditionnelle que je défends ?’’ Si la réponse est affirmative, Dieu soit loué ! si non le changement doit commencer par soi-même. »

« La majorité des réactions à la déclaration du Président venues du milieu évangélique néo-protestant ne font malheureusement que confirmer le fait que les exigences de Viorel Iuga relevaient du fanatisme religieux. Voici seulement quelques messages apparus sur des sites ‘’chrétiens’’ : « Premier corrompu de Roumanie : Iohannis », « Klaus Iohannis est catégoriquement plus corrompu que Dragnea » [le leader du Parti social-démocrate, en instance de jugement pour diverses affaires] ; Iohannis est le traître à la Roumanie, le serviteur des ONG athées, sodomites-Soros-istes, le serviteur de Merkel, de Hollande, de l’Union sataniste-sodomite européenne, des francs-maçons et de l’Empire criminel et terroriste américain ; Honte à toi pour avoir déclaré publiquement ton accord avec les scabreux mariages entre homosexuels ».

« Nous sommes allés trop loin, conclut ce membre de la plus ancienne Église baptiste de Roumanie, située à Timişoara, malheureusement, au lieu de s’occuper de la pastorale, trop de pasteurs s’intéressent à la politique. »

La « politique » ne tardera d’ailleurs pas de reprendre ses droits, les élections sénatoriales et parlementaires étant prévues pour le 11 décembre de cette année. Pour revigorant qu’il fut, le coup d’éclat du pasteur de Timişoara publié par le quotidien Adevarul n’aura eu donc qu’un impact bien limité.
Arrivé jeudi 20 octobre à Bruxelles pour participer aux séances du Conseil de l’Europe, Klaus Iohannis battra en retraite une fois questionné sur la réaction des représentants de l’ Église orthodoxe à ses considérations sur le climat malsain créé par les exigences des intégristes. « Ils ont parfaitement raison ! D’ailleurs, la manière dont certains ont interprété mes affirmations indique la nécessité de réconciliation, de paix sociale. Je n’ai accusé personne (…) mais seulement attiré l’attention sur l’existence de certains dangers”, a affirmé le chef de l’Etat.
Plus spectaculaire fut cependant le positionnement de Liviu Dragnea – le président du plus grand parti de Roumanie, le Parti social-démocrate, héritier pour une bonne part de l’ancien Parti communiste – dans la polémique opposant le chef de l’Etat aux porte-parole de l’Eglise orthodoxe. Voici sa profession de foi prononcée vendredi 21 octobre : « Je suis un traditionaliste. Si, pour autant, d’aucuns pourraient me considérer comme un fanatique religieux, alors je suis un fanatique religieux. Je suis chrétien orthodoxe et pour moi la famille est composé d’un homme, d’une femme et, quand Dieu le veut, d’enfants. » Prudent, il se refusa de livrer sa position sur la modification de la loi à venir.

Post scriptum

Pour comprendre la situation particulière dans laquelle se trouvent le pasteur de Timisoara et le Président de la République un petit rappel s’impose.

L’Eglise baptiste allemande de Roumanie, à laquelle appartient le premier, a été fondée en 1884, alors que les autres cultes néo-protestants, souvent très agressifs, sont très récents pour la plupart.
Comme les autres Saxons (Allemands) de Transylvanie, Iohannis est membre de l’ Église évangélique dite de la « Confession d’Augsburg » de Roumanie implantée depuis des siècles, du temps de la Réforme, dans cette région. En nette perte de vitesse, en raison du départ massif des Allemands, cette Église fait un travail social et œcuménique très apprécié, notamment au sein de la paroisse de Sibiu (Hermannstadt) où officie Kilian Dörr et dont l’actuel Président est un des membres.

Sous sa forme et ses prérogatives actuelles, l’Église orthodoxe roumaine est assez récente puisqu’elle a été fondée en 1872 lorsque les métropolie d’UngaroValachie et de Moldavie se sont détachées sur le plan canonique de la Patriarchie de Constantinople et lorsque le métropolite d’UngaroValachie et archevêque de Bucarest a été élevé au rang de métropolite primat de Roumanie.

Sœurs rivales, en permanente concurrence, L’Église orthodoxe et les récentes Églises néo-protestantes, qui gagnent du terrain par rapport à la première malgré le caractère national et les prétentions au monopole de celle-ci, ont tendance à se retrouver en matière de conservatisme réactionnaire sur certains sujets de société.

Sursă – http://www.courrierdesbalkans.fr/bazar/blogs/l-en-dehors-balkanique-o-le-blog-de-nicolas-trifon/roumanie-quand-la-coalition-pour-la-famille-se-sent-pousser-les-ailes.html

Igor Dodon este instrument al unor scenarii care pot provoca vărsare de sânge în Republica Moldova și în regiune. A pus „Partidul Socialiștilor” în serviciul altei țări, transformându-se într-un instrument politic al acesteia, și atentează la stabilitatea, pacea și însăși existență Republicii Moldova și o face în baza resurselor financiare extraordinar de mari, proveniența cărora naște îndoieli rezonabile. Vreau să fiu înțeles corect: eu sunt etnic rus, dar țara mea natală este Republica Moldova, de aceea nu vreau ca țara mea să fie atrasă în jocuri atât de periculoase, cum o face etnicul moldovean Igor Dodon”.

 (Valentin Crîlov. Fost membru fondator al Partidului Socialiştilor)

 

Campania electorală la alegerile prezidenţiale e pe ultima sută de metri. Această campanie electorală a bătut recorduri absolute la mai multe capitole. A fost campania cu cele mai multe si grave încălcări ale Legislației. Dodon a început campania electorală cu o jumătate de an înainte, folosind în acest scop suportul total financiar, logistic, informaţional şi uman ale Kremlinului (a se vedea declaraţiile de susţinere ale lui Putin, ale patriarhului Kiril, cele două vizite în Moldova cu scop pur electoral ale vicepremierului Rogozin Dm., ale multor deputaţi şi politologi ruşi). Dodon a irosit sume enorme de bani pentru promovarea imaginii sale. Întreaga Republică este împânzită de megabannerele lui Dodon, instalate pe toate autostradele, drumurile şi gardurile. Cele două televiziuni ale lui (Accent TV şi NTV), de asemenea, zecile de televiziuni ruseşti, au promovat permanent imaginea de preşedinte a lui Dodon. Într-atât a intrat în rolul de preşedinte că zilele trecute se adresa către popor nu în calitate de preşedinte al partidului ci ca preşedinte al Republicii. Însă acest grangur cremlinez nici pe departe nu este candidatura potrivită pentru postul înalt şi responsabil de preşedinte al Republicii. Ne preîntâmpină de acest pericol şi fostul său coleg de partid, unul dintre fondatorii Partidului Socialiştilor furat ulterior de către Dodon, V. Crîlov.

Voi încerca să creionez un scund portret ale acestei mari lichele, printre multele existente, din păcate, în acest colţ de ţară cu numele Basarabia. Spuneam cândva că în Republica Moldova mama lichelelor este mereu însărcinată. Spunea marele Eminescu că „nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor, decât priveliştea corupţiei, a nulităţii recompensate, decât ridicarea în sus a nemeritului”. Este cazul lui Dodon. La doar 30 de ani Voronin îl face viceministru al Economiei. La doar peste un an (în a. 2006) este numit ministru al economiei şi comerţului, perioadă în care este slăvit cu organizarea împreună cu fratele său Alexandru a mafiei cărnii. În a. 2008 prin decretul lui V. Voronin este numit prim-viceprim-ministru şi ministru al economiei, perioadă în care este prins cu găinării financiare. În a. 2009 a fost prins de Curtea de Conturi cu hoţomănia: timp de 3 ani el, împreună cu rude, prieteni şi colegi, au sărăcit statul cu circa 3,5 mln lei, primind salarii suplimentare de 5000-7000 lei şi alte surplusuri grase de la un institut de cercetări ştiinţifice. Dodon personal a întors doar 72 mii lei, deci, recunoscând într-un fel furtul. Folosind funcţiile Dodon a acumulat averi prea mari pentru un funcţionar de stat: – cinci maşini de lux (atâtea au fost depistate deocamdată) cu preţ total de sute de mii de euro (ce-i trebuie unui muritor de rând, unui socialist! atâtea maşini luxoase? Este ceva nesănătos în dorinţa maniacală a acestui aspirant Dodon de a se vedea la un post atât de important, unde este foarte greu să rămâi cu mâinile curate, împărţind mierea. La postul de ministru al Economiei a demonstrat că nu poate fi cu mâinile curate; un imobil cu preţul de peste un milion de euro; 12,5% de acţiuni într-o întreprindere foarte profitabilă cum este „Casa Vinului” de la MoldExpo (chiar dacă sunt pe numele unei tinere cu numele de familie Filip, care întâmplător este cumătra lui Dodon); un hotel de lux nou-nouţ amplasat vis-a-vis de Metro spre Aeroport, care valorează mai multe milioane de euro, este al fratelui lui Dodon Alexandru.

Dodon, în perioada când era ministru al Economiei (bun ministru???) a pus monopol pe carne şi peşte cu ajutorul fratelui său Dodon Alexandru, care era şeful secţiei veterinare şi elibera autorizaţii numai firmelor lor, şi cu ajutorul cumătrului său Melnic Viorel, care era directorul departamentului vamal şi controla trecerea prin vamă a produselor de carne şi peşte doar a „firmelor autorizate”.

În 2009 devine deputat în parlament pe listele PCRM. În a. 2011 îl părăseşte pe cel care    l-a adus în politică (Voronin), aderând ulterior la Partidul Socialiştilor al V. Abramciuc. La doar o lună ajunge preşedinte al partidului socialiștilor şi în scurt timp acest pui de cuc îi exclude (din propriul lor partid!) pe fondatorii PSRM V. Abramciuc şi V. Crîlov. Promotor înflăcărat al ideii aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală (2011-2014). Ulterior abandonează această idee, devenind cel mai mare statalist, promovând insistent moldovenismul primitiv. În a. 2012 iniţiază organizarea unui referendum de schimbare a drapelului naţional al Republicii Moldova (tricolorul) cu un steag bicolor roşu-albastru. În acelaşi an apare pe Facebook într-o fotografie îmbrăcat în haine cu drapelul Federaţiei Ruse.  

Să analizăm niţel punctele de bază ale Programului său electoral, cu care jonglează tipul, sunt: Statalitate. Neutralitate. Identitate moldovenească. Economie puternică. Dreptate socială. Relaţii de prietenie cu Rusia. Protejarea Ortodoxiei. Voi încerca să demonstrez caracterul declarativ, duplicitar, demagogic al acestor declaraţii pur electorale, fără nicio şansă de a fi realizate. Este foarte clar că în funcţia de preşedinte el nu va îndeplini niciunul din punctele programatice formulate. Voi încerca să demonstrez metodic acest lucru, să „dezghioc” fiecare din punctele programatice, care sunt doar declaraţii fără nicio acoperire, să-i descopăr duplicitatea, lipsa oricăror principii (morale, politice), lipsa elementarului bun simţ şi alte metehne proprii „socialistului” Dodon.

Statalitate. Neutralitate. Statalitatea, pe care o promovează Dodon, mu este altceva decât vasalitatea faţă de Rusia. Primii paşi, pe care declară că î-l va face în această direcţie este rezolvarea „diferendului transnistrean”. „Voi începe acţiunile de reunificare a ţării prin federalizarea Republicii”. Iar aceasta înseamnă de fapt dispariţia Republicii Moldova ca stat, lucru menţionat chiar şi de partenerul său de pe stânga M. Lupu. Chiar şi cei 25 de ani de aşa zisă independenţă demonstrează imposibilitatea asigurării bunăstării acestei aşchii de popor. Punctul programatic referitor la neutralitate este cu totul aberant. Ce fel de neutralitate cu trupe ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru a îndeplini acest angajament electoral va trebui, în primul rând, să impună Rusia să-şi care acasă armata din Transnistria, lucru pe care nu-l va face niciodată.

Identitate moldovenească. Prin moldovenismul primitiv promovat acest mancurt a intrat pe un câmp minat care-l depăşeşte. Istoria comună multimilenară de la pelasgi, traci, daci a poporului român, parte componentă a căruia sunt şi moldovenii, este atât de evidentă încât este nevoit să comande istoricilor săi să refacă niţel istoria Moldovei. În cele trei volume ale surogatului Istoria Moldovei scrisă la comanda lui şi pe banii lui (adică ruseşti!) vechimea „poporului moldovenesc” creşte de la 1812, apoi 1359, acum din sec. XI, dar nu cumva să fie mai veche decât a primului stat rus – Rusiei Kievene.

Economie puternică. Prin denunţarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană – un punct important al programului său, va fi stopat procesul de asistenţă financiară din partea UE, care în aceşti ani a reuşit să implementeze în Republica Moldova diverse proiecte, în special, cu caracter social de miliarde de euro. Prin promovarea insistentă a „comerţului şi prieteniei” prioritar cu Rusia (lucru deja imposibil când chiar şi Transnistria îşi exportă produsele în proporţie de peste 60% în UE şi doar 14% în Rusia) în situaţia actuală în care se află prietenia de veacuri „ucraineano-rusă”, va avea loc un blocaj economic atât din est (Ucraina) cât şi din vest (România). Vom deveni un fel de bantustan la gurile Dunării. O economie puternică în stilul socialist al lui Dodon ar trebui să meargă pe calea lichidării proprietăţii private, lucru imposibil, fiindcă va trebui să înceapă de la naţionalizarea propriei bogăţii. Deci, acest angajament al lui Dodon este unui declarativ, pur electoral, de a mai încerca încă o dată marea cu degetul. „…Rusia a demonstrat – tehnic, practic şi teoretic – nulitatea comunismului (socialismului – n.n.)” spunea marele filosof  Petre Ţuţea.

Dreptate socială. A fost un vis înălțător al multor utopişti însă neîmplinit până în prezent. Doar ţările Uniunii Europene s-au apropiat destul de mult de realizarea acestui vis, asigurând o largă protecţie socială. În fosta u.r.s.s. nu a fost posibil construirea raiului socialist, în Rusia actuală – nici atât nu este posibilă. Cum va construi Dodon acest „rai socialist” în acest colţ de ţară aflat la limita sărăciei? Să n u uităm că socialişti au fost mentorii săi Marx, Enghels, Lenin, Stalin, dar şi Hitler, Goebels ş.a. „Sovieticii erau internaţional – socialişti, în timp ce germanii naţional – socialişti. În realitate era cam acelaşi lucru, doar cu diferenţe minime de interpretare” spunea cunoscutul disident sovietic Vl. Bukovskii.

Să începem de la explicaţia în DEX a noţiunii de socialism: „Ansamblul doctrinelor social-politice care urmăresc reformarea societăților umane prin desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție și de schimb și punerea acestora sub controlul statului”. Deja se poate vorbi clar despre duplicitatea, caracterul mincinos al declaraţiilor lui Dodon. Fiind socialist (aşa se consideră!) prin acţiunile sale (nu declaraţii) a încălcat toate canoanele ce ţin de noţiunea de socialism, în primul rând cea privind desfiinţarea proprietăţii private. Socialistul Dodon este unul din marii capitalişti. Este proprietarul unui adevărat palat, care costă mai multe milioane, a mai multor maşini de lux, a unui hotel de lux (nedeclarat!), a altor proprietăţi. A sponsorizat campaniile electorale din 2010-2014 cu 464000 lei. Bugetar de o viaţă, Dodon deţine oficil (dar câte neoficial!!!) proprietăţi în valoare de peste 2,5 mln lei. Şi toate acestea din „salariul de bugetar” neavând înregistrat oficial niciun bussines? Apropiatul său, deputatul socialist C. Furculiţă, proprietarul companiei Exclusiv Media SRL, pe contul căreia au venit prin operaţiunea rusească BAHAMAS, investigată de RISE Moldova 1,5 mln Euro (echivalentul a 33 mln lei), din care 20 mln lei au fost „împrumutaţi” sponsorilor PSRM, proprietarul postului de televiziune NTV. Un alt apropiat (este alături de Dodon încă din a. 2005) V. Ciubara este acţionar unic al Telesistem TV SRL înregistrată în Republica Moldova, proprietar al postului de televiziune Accent TV. Ambele posturi îi lustruiesc de peste un an de zile imaginea buhăită a lui Dodon pentru preşedinţie. Alţi săraci socialişti ortaci de-ai lui Dodon I. Ceban. V. Batrâncea ş.a., bieţi bugetari şi ei, scot din buzunar câte 50000 lei şi sponorizează şeful. Şi atunci nu ar fi mai corect ca PSRM să se numească PCRM (Partidul Capitaliştilor din Republica Moldova) fiindcă nu au nimic în comun cu socialismul.

Despre care dreptate socială în stil dodonist se poate vorbi!!! E amoral când o biată pensionară fostă artistă supravieţuieşte cu pensia de 640 lei, iar „socialistul” Dodon cheltuie doar pentru un singur banner (care cu sutele împrăştiate prin toată Republica!) 6-7 mii de lei! Şi atunci să ne întrebăm: avem nevoie de un astfel de preşedinte care una spune şi alta face: de la tribună face declaraţii lacrimogene de grija faţă de sărăntoci dar în realitate promovează politica celui mai sălbatic capitalism, iroseşte sume enorme de bani pentru campania sa electorală, bani care ar putea fi utilizaţi pentru majorarea pensiilor bătrânilor, soarta cărora o deplânge cu lacrimi de crocodil, copiilor orfani, ar mări salariile păturii majoritare aflate sub limita sărăciei.

Relaţii de prietenie cu Rusia. Este un scop în sine lăudabil, în special, în contextul actual al globalizării şi a unor mai pericole pentru Uniunea Europeană. Cred că şu UE ar accepta transformarea acestei fâşii pe nume Republica Moldova într-un pod de legătură între Est şi Vest. Sunt şi eu de acord cu restabilirea relaţiilor bilaterale reciproc avantajoase cu Rusia, cu restabilirea comerţului între cele două ţări dar fără implicarea politicului gen „vreţi să vindeţi merele în Rusia dar închideţi canalele ruseşti”. Dar Rusia nu poate altfel. Ea foloseşte orice mijloc (economic, religios ş.a.) drept măciucă politică fapt ce îi va fi groparul în situaţia pericolului în creştere a islamului şi chinez (în primul rând pentru Rusia). Dar şi realitatea în care se află relaţiile ruso-ucrainene va fi un impediment serios în îndeplinirea de către Dodon a acestui angajament electoral. Este foarte clar că aceasta este un şiretlic al lui Dodon de ai scurge pe ruşi de bani. Mult trâmbiţata de Dodon „prietenie de veacuri” cu Rusia începe, de facto, de la 1812 când partea de est a principatului Moldova, numită impropriu Basarabia, a fost ruptă din trupul ţării. Anterior au mai avut loc unele legături episodice cu Rusia cum a fost căsătoria fiicei Elena a lui Ştefan cel Mare cu ţareviciul Dmitrii, care s-a terminat fatal pentru Elena numită voloşanca (chiar şi ruşii n-o numeau moldovanca!), încercarea nereuşită a lui Dm. Cantemir de a scăpa de jugul turcesc cu ajutorul lui Petru I (nu ştia marele cărturar ce belea a adus asupra acestei frânturi de popor prin această prietenie!), care de asemenea. S-a terminat fatal atât pentru întreaga curte a lui Dm. Cantemir cât şi pentru principatul Moldovei (dar şi al Munteniei), în care pentru o perioadă de peste 100 de ani turcii au adus domniile fanariote.

Interzicerea unionismului. Un  punct programatic al lui Dodon, este o variantă socialistă a luptei de clasă – fundamentul ideologic al regimurilor comuniste ce a avut ca nucleu central „lupta de clasă” şi variante ale acesteia. Cum va face lichidarea unionismului care este în plină creştere? Îi va deporta pe unionişti în Siberia cum au făcut mentorii săi Lenin, Stalin?

Protejarea Ortodoxiei. Aici acest socialist creştin ortodox Dodon a atins gradul superior al aberaţiei. Cum îi poţi pune în aceeaşi persoană pe Dumnezeu şi satana? Dar tocmai acest lucru încearcă să ne bage pe gât acest mare apărător al Ortodoxiei cu steaua satanică. De cine va proteja ortodoxia? De creştin democraţi? De majoritatea creştin ortodoxilor din acest colţ de ţară? Cum poate acest Pavlic Morozov, octombrelul lui Ilici, care a luptat prin toate mijloacele cu Ortodoxia, să ne vorbească despre apărarea Ortodoxiei? „Întregul nostru program include în mod necesar explicarea adevăratelor rădăcini istorice şi economice ale obscurantismului religios. Propaganda noastră include în mod necesar şi propagarea ateismului“ (V.I.Lenin. Socialismul şi religia). Pe 1.05.1919, într-un document adresat lui Dzerjinskii Lenin a cerut: „Este necesar de a face ceva cu clericii şi religia cât mai curând posibil.The cassocks should be arrested as counter-revolutionaries and saboteurs and shot away hip and thigh in all places. Popii ar trebui să fie arestaţi ca contra-revoluţionari şi sabotori şi impuscaţi oriunde s-ar găsi.As many as possible. Cât mai mulţi posibil.Churches should be closed down. Bisericile ar trebui să fie închise.Their buildings should be sealed up and turned into storehouses.” On December 25, 1919, on account of the feast of St. Nicholas the Wonderworker, when the Orthodox could not work Lenin issued an order: “It is silly to put up with “Nicholas”. Clădirile lor ar trebui să fie sigilate şi transformate în depozite”. Numai dintre clerici au fost executaţi peste 200000. Pentru atrocităţile inimaginabile (lăcaşuri sfinte distruse şi pângărite, sute de mii de slujitori ai bisericii împuşcaţi, martizizaţi, surghiuniţi) comise de bolşevici contra credinţei ortodoxe, contra bisericii ultimul patriarh adevărat al Rusiei la 19.01.1918 ia anatemizat pe bolşevici, anatemă confirmată pe 22 ianuarie 1918 de Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu a fost ridicată nici până în prezent. De ce atunci patriarhul Kiril l-a binecuvântat pe Igor Dodon şi echipa sa „pentru fapte bune întru binele Moldovei”, cu alte cuvinte la preşedinţie (pe 23.09.2016).

            Şi atunci cum putem să-l votăm pe acest antihrist Dodon care ne vorbeşte atât de mieros despre credinţa sa ortodoxă? Dodon, îmbibat până în măduva oaselor de ideologia comunistă ateistă, la groapa de gunoi a istoriei.

            S-o votăm pe Maia Sandu, unica capabilă în situaţia de astăzi să-l pună pe acest buldog cremlinez cu botul pe labe.

 

Valeriu Dulgheru

În urmă cu exact 10 ani, am fost primit de Regele Mihai I la Palatul său pentru un interviu aniversar, la 85 de ani. Îl mai întâlnisem pe Rege la New York, la un dineu, pe vremea când era non grata în România. Chiar dacă nu împărtăşeşti unele viziuni sau acte ale celui cu care discuţi, un interviu cu un personaj istoric ca Regele Mihai este un real privilegiu. În plus, e născut în acelaşi an cu Bunica mea. Regele a fost extrem de drăguţ şi a semnat autografe pentru o jumătate din redacţia Ziua, singurul cotidian care l-a omagiat atunci. Era cu ziarul nostru pe birou. Recitind acum interviul am fost impresionat de modul în care s-a încheiat: “Tinerii să aplice învăţăturile lui Hristos”, îndemna fostul monarh. A fost o întâlnire caldă, la finalul căreia a venit şi Principesa Ana care, aşa cum a spus, dorea să mă cunoască personal. Astăzi, când Regele împlineşte 95 de ani, mă bucur să republic acest interviu împreună cu o parte din fotografiile realizate atunci. Sunt părticele din istoria naţională, aşa cum a trăit-o şi văzut-o această personalitate tragică a României.

1926. La cinci ani deveneati mostenitorul Tronului Romaniei. Ce amintiri din copilarie aveti?

La varsta pe care o aveam atunci nu prea stiam ce se intampla in jur. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte destul de clar, chiar inainte de acest eveniment, a fost Regele Ferdinand care era deja foarte bolnav, avea un mic cort alaturi de Palatul Pelisor. Nici nu mai stiu daca am vorbit cu el, dar mi-a ramas imaginea lui, acolo, intins pe un pat de campanie daca pot spune asa, in viata inca.

Pana la varsta majoratului ati locuit mai mult la Castelul Peles…

A fost o intreaga variatie de locuri. Intai de toate, in anii ’20 am circulat intre Bucuresti si Foisor. Foisorul era in acelasi timp un Peles mai mic si, din pacate, a ars, parca prin 1933 si s-a construit Foisorul care s-a stiut pana au venit toate schimbarile astea. Faceam naveta intre Foisor Sinaia si Casa Kiseleff, care astazi este o banca (vis-a-vis de Ambasada Rusiei). De acolo mai am cateva amintiri. Venea acolo si bunica mea, mama mamei mele, au venit surorile ei, verisoarele el din Anglia, Grecia, si printul Philip. Cam asta a fost perioada copilariei.

 

1926. La cinci ani deveneati mostenitorul Tronului Romaniei. Ce amintiri din copilarie aveti?

La varsta pe care o aveam atunci nu prea stiam ce se intampla in jur. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte destul de clar, chiar inainte de acest eveniment, a fost Regele Ferdinand care era deja foarte bolnav, avea un mic cort alaturi de Palatul Pelisor. Nici nu mai stiu daca am vorbit cu el, dar mi-a ramas imaginea lui, acolo, intins pe un pat de campanie daca pot spune asa, in viata inca.

Pana la varsta majoratului ati locuit mai mult la Castelul Peles…

A fost o intreaga variatie de locuri. Intai de toate, in anii ’20 am circulat intre Bucuresti si Foisor. Foisorul era in acelasi timp un Peles mai mic si, din pacate, a ars, parca prin 1933 si s-a construit Foisorul care s-a stiut pana au venit toate schimbarile astea. Faceam naveta intre Foisor Sinaia si Casa Kiseleff, care astazi este o banca (vis-a-vis de Ambasada Rusiei). De acolo mai am cateva amintiri. Venea acolo si bunica mea, mama mamei mele, au venit surorile ei, verisoarele el din Anglia, Grecia, si printul Philip. Cam asta a fost perioada copilariei.

Pactul Hitler – Stalin l-am simtit ca o lovitura

Majestate, cand aveati 18 ani, in 1939, Stalin semneaza cu Hitler, prin Molotov si Ribbentrop, pactul care avea sa nenoroceasca Romania moderna, rupand ulterior Ardealul de Tara pentru Ungaria si Basarabia si Bucovina de Nord pentru URSS. Cum ati trait acest eveniment nefast?

Chiar in acea zi, cand a venit ultimatumul, era tocmai in preajma bacalaureatului. Si trebuie sa spun un lucru pe care, poate, l-am mai spus, dar de care putini isi dau seama: in tot timpul scolii am fost foarte putin informat de ce se intampla in tara in ceea ce priveste politica. Si aflam fie din jurnale, fie imi spuneau colegii mei. De la tatal meu nu prea am aflat nimic. Sau, in orice caz, nimic consistent. Asa ca, in ziua in care s-au intamplat aceste lucruri cu ultimatumul rusesc, nu pot sa spun ca nu m-a luat prin suprindere, pentru ca nu poti sa nu simti ce se intampla in lumea asta, dar a fost o lovitura. Bineinteles ca a venit ca un soc teribil. In timpul scolii, eu am umblat si prin Basarabia si prin Bucovina, si in restul tarii. Asa ca asta a venit ca o lovitura groaznica.

22 iunie 1941. Antonescu rosteste acel celebru “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!” Ce amintiri aveti despre acest moment epocal? Care era atmosfera nationala?

Cand a avut loc acel discurs al lui Antonescu, mama mea a venit la mine si m-a trezit, pe la sapte dimineata, si mi-a spus “Stii, am intrat in razboi cu rusii”. Si m-am zapacit aproape. Ea aflase asta de la BBC, care a dat stirea. Cand m-am dezmeticit putin, in aceeasi dimineata l-am chemat pe Antonescu la telefon si l-am intrebat ce se intampla acolo. Mi-a spus textual la telefon: “Nu v-am spus, pentru ca credeam ca o sa vedeti jurnalul”. Ce sa mai comentez atunci pe chestia asta. Bineinteles, Antonescu nu era seful statului, dar era Fuhrerul, conducatorul, cum se spune si facea si dregea cum poftea el. Cam asta a fost. Si apoi am vorbit cu mama pe chestia asta. Foarte frumos, am inceput un razboi, dar unde mergem? Asta a fost intrebarea pe care ne-am pus-o in momentul ala.

Inteleg ca ati fi dorit ca Armata romana sa se opreasca la Nistru.

Asta am spus-o de multe ori, nu numai acum, si, gandindu-ma la ce se intampla in lumea asta, moralmente, bineinteles ca apararea Basarabiei si a Bucovinei era in asentimentul intregului popor si al partidelor istorice. Dar noi simteam ca trebuia sa ne oprim la Nistru, si nu mai departe. Am luat ca exemplu ceea ce s-a intamplat in Finlanda cand maresalul Menheim a inceput si el sa atace Rusia si a luat numai provincia pe care i-au luat-o rusii si s-a oprit, iar la sfarsit, cand s-a intamplat cu Pacea de la Paris, iar a pierdut-o. Asa ca eu ma temeam sa nu pierdem din nou Basarabia.

Basarabia si Bucovina – pamant romanesc

Diverse medii avanseaza astazi tot felul de piedici, inclusiv materiale, legate de eventuala reunire a Basarabiei cu tara. Care credeti ca ar trebui sa fie atitudinea noastra fata de Basarabia, Bucovina si romanii de acolo care au trecut, timp de 66 de ani, printr-un sinistru “Experiment Pitesti” la scara larga?

Chestiunea este foarte complicata, pentru ca, daca ar depinde numai de noi, am actiona putin altfel. Eu am fost acolo recent, dupa cum se stie, am fost extrem de emotionat, cu toate ca vizita mea a fost foarte scurta. Eu am spus de zeci de ori pana acum: Basarabia si Bucovina sunt pamant romanesc. Ce putem sa facem noi pentru asta este alta chestiune…. Nu poti sa dai sperante populatiei de acolo si sa le spui pana unde poti sa mergi, este foarte greu din cauza situatiei politice internationale. Asta este cel mai mare bucluc.

La Tiganca oamenii au strigat “Unire, frati romani!”

Anul acesta ati pasit pe pamantul Basarabiei pentru prima data dupa 65 de ani. Stiu ca la cimitirul eroilor romani de la Cimitirul Tiganca, oamenii au strigat “Unire, frati romani” si “Traiasca Regele nostru”. Cu toate acestea, nu ati tinut nici un discurs. Ce s-a intamplat acolo? V-au impiedicat comunistii sa tineti un discurs?

Eu am considerat ca situatia mea in general ar fi fost mult prea delicata pentru a tine un discurs. Pentru ca daca faci un discurs trebuie sa spui anumite lucruri care, probabil, nu ar fi bine inghitite de toata lumea. Am preferat sa stau linistit, dar am vorbit cu o multime de oameni care au venit sa stea de vorba cu mine dupa aceea. Au venit chiar si ofiteri ai Armatei Romane de acolo. Totul s-a desfasurat foarte emotionant si foarte calduros pentru acel moment.

Sa ne intoarcem in timp. 23 august 1944. Astazi, istoricii afirma ca maresalul Antonescu ducea negocieri secrete cu puterile aliate. Peste ani, considerati ca a fost decizia arestarii sale cea mai buna solutie?

Este adevarat… Antonescu incerca sa aiba legaturi cu aliatii prin ambasadoarea Rusiei in Suedia, Alexandra Kollontai. Insa au fost tot felul de discutii acolo care nu au avut nici un rezultat. Eu si cu partidele politice am avut contacte incontinuu, in perioada 1942-1943, care au condus la decizia luata.

“Rusii? Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han”

6 martie 1945. Comunistii vin la putere cu ajutorul ocupantului sovietic. Va imaginati atunci oroarea si teroarea ce aveau sa se abata asupra Romaniei?

Ceea ce s-a intamplat pana la urma nu aveam cum sa ne dam seama in perioada aceea. Nu ne puteam imagina! Nu puteam sti ca va fi atat de ingrozitor. Aveam enorm de multe griji. Atunci am fost obligat sa ma refugiez din Bucuresti, ca urmare a evenimentelor de la 23 august. Mi-aduc aminte ca am luat masina si m-am dus la gara, iar pe drum, fiind cu mama in masina, am vazut venind o coloana de muscali. Erau trei in fata calare. Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han. Si mama mea s-a uitat la ei si a zis: “Daca cu astia avem de-a face, sa dea Dumnezeu sa ne pazeasca!”. Asta a fost prima imagine asupra rusilor.

Americanii mi-au zis sa nu ma mai intorc

In noiembrie 1947 participati la nunta Elisabetei a II-a a Marii Britanii – actuala Regina – si va logoditi cu principesa Ana. Cum interpretau atunci marile puteri si Casele Regale ceea ce se intampla in spatiul ocupat de sovietici? Ati avut imboldul de a cere ajutorul lor pentru Romania?

Regele George I voia sa stie exact ce se intampla si am vorbit cu el mult si i-am spus care este situatia. Si atunci el a aranjat o intalnire cu mine si cu ministrul Afacerilor Externe, care, din pacate, trebuie sa spun, a fost singurul din lumea asta politica din vestul Europei care a fost cinstit cu mine. Neplacut, dar cinstit.

Ce v-a spus?

Am vorbit cu el o ora si ceva, explicandu-i ce se intampla. La urma l-am intrebat ce credeti ca se poate face sau ce puteti face voi. El mi-a raspuns asa: “In situatia actuala, Marea Britanie nu poate sa faca nimic”. Am ramas asa, siderat. Apoi, la petrecere, chiar daca nu am putut sa vorbesc cu toata lumea, am vorbit cu Churchill, am vorbit cu alti cativa importanti. Dar parerea mea a fost ca toti dadeau din colt in colt. Nu spuneau nici da, nici nu. A fost o mare deceptie. Singurul care a spus ceva mai mult a fost ambasadorul Statelor Unite, care a venit special sa ma vada la Regina si cu aceasta ocazie l-am intrebat si eu ce crede despre asta si ce se poate face. Si mi-a raspuns in stilul lor, scurt si la obiect: “Noi, americanii, nu gasim ca ar fi de vreun folos sa va intoarceti in tara”. Atat.

“A trebuit sa semnez”

V-ati intors in tara totusi si, la 30 decembrie 1947, aici, la Palatul Elisabeta, a urmat abdicarea. Puteti sa o evocati?

Am incercat sa ma impotrivesc, bineinteles, prin tot felul de argumente constitutionale si raspunsurile lor au fost tipic sovietice. Eu le-am spus ca nu pot face asa ceva, pentru popor. Ce va zice poporul? Ei mi-au zis: “Pai, n-avem timp pentru asta. Ne pierdem vremea cu asta!”

Groza era cu pistolul la brau?

Groza, da! El a si spus asta. Mama mea a incercat sa spuna cateva lucruri, dar Gheorghiu Dej, care venise pe neanuntate, a spus ca mi-a dat o educatie foarte frumoasa, dar lucrurile se schimba. Tot felul de bazaconii de felul asta. M-am dus imediat la maresalul palatului si la secretarul meu si le-am spus ce se intampla. Mi-au spus sa ma uit pe fereastra. M-am uitat si am vazut ca garda noastra fusese inlocuita cu trupele Tudor Vladimirescu si pe partea cealalta am vazut artilerie. Am vazut doua tunuri acolo. Telefoanele erau taiate… Ce puteam sa fac? Dupa care mi-au atras atentia destul de ferm ca daca nu se face asta in jumatate de ora si daca nu o sa fie documentul semnat, o sa fie obligat sa lichideze o mie de studenti care erau deja inchisi. A spus ca nu pot sa imi iau o astfel de responsabilitate, viata unor tineri care au manifestat pentru mine, si a trebuit sa semnez.

In ianuarie 1948 parasiti Romania. Va inchipuiati ca exilul va dura 42 de ani?

E foarte greu de spus ce gandeam exact. Pentru ca putea sa dureze doi-trei ani, putea sa dureze mai mult. Trebuia sa ne descurcam cum puteam. Din pacate, marea dificultate, in timpurile astea moderne, este ca, atunci cand se intampla ceva asa cum s-a intamplat cu noi, deodata, cand ajungi dincolo nu te mai cunoaste nimeni. Asta a fost lucrul cel mai greu si moral si financiar daca vreti. Afara de vreo cativa, cati sa-i numeri pe degete, restul, nu te mai cunoaste nimeni. Si ne-am descurcat cum am putut, ce sa facem…

Patriarhul ne-a ajutat sa salvam evreii

Regina Elena stiu ca a devenit “Drept intre popoare” pentru sprijinul sau acordat pentru salvarea unui numar impresionant de evrei in timpul razboiului. Cum actiona concret regina si cine o ajuta?

Din fericire, cu toata atmosfera neplacuta din jurul nostru, aveam o echipa de oameni care aveau contacte cu Maniu si Bratianu si cu ceilalti, pe de o parte. Pe de alta parte era Safran care venea la noi de cate ori simtea el ca se pregateste ceva si ne spunea. Era si Patriarhul, care si el ne-a ajutat. Cu toate ca relatiile cu Antonescu nu erau deloc ideale, totusi el avea un deosebit respect si pretuire fata de mama mea. Probabil din chestiunile trecute cu tatal meu. Si ea a reusit, intrucatva, sa il convinga, ca sa spun asa. Nu s-a putut evita mai mult, dar pentru multimea de evrei care au fost trimisi in Transnistria, ea a reusit sa trimita cat mai multe trenuri cu imbracaminte si mancare, pentru nenorocitii de acolo. Si de cate ori afla cate ceva de la Safran, s-a reusit sa se faca ceva.

Rabinul Safran, un om exceptional

L-ati regasit dupa multi ani si in Elvetia. Cum vi-l aduceti aminte?

Am mentinut contactul regulat cu el. Ne vedeam de cateva ori, nu foarte des, la niste ceremonii pe care le faceam. De exemplu, la ziua mea, la 80 de ani, a fost invitat impreuna cu fiul lui. Dar n-a putut sa vina, pentru ca se imbolnavise putin, dar am tinut tot timpul legatura prin telefoane si prin scrisori. Era un om cu adevarat exceptional.

Emotie pentru partizanii din munti

In perioada exilului Dvs, in Romania activau partizani in munti impotriva ocupantului iar elitele reale erau inchise in masa. Printre ei, Elisabeta Rizea, Ioan Gavrila Ogoranu. Peste ani ati revenit si ati tinut sa va intalniti cu acestia. Cum i-ati gasit pe luptatorii din munti?

Am reusit abia in 1997 sa-i vad. As putea spune ca a fost o emotie speciala. Am intrat in casele lor cu bucurie si emotie.

“A disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa”

In 1989 a urmat lovitura de stat, revolta tinerilor. Tinerii au murit pe strazi, regimul comunist a cazut. Cum ati primit vestea?

Intr-o oarecare masura am fost foarte surprins, pentru ca lucrurile erau asa de urate aici si Ceausescu stapanea lucrurile atat de tare incat m-am mirat ca a explodat deodata chestia asta. Am urmarit la televizor, din Elvetia, in fiecare zi, in fiecare ora, tot ce se intampla. Sa spun ca a fost o usurare? Da si nu. Pentru ca a disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa. Pentru asta am incercat sa vin atunci, in 1990.

Pentru Iliescu si FSN – dezgust!

Stiu ca la Craciunul anului ’90 ati fost fugarit pe autostrada de trupele regimului FSN condus de Ion Iliescu si apoi ati fost expulzat. Cum ati receptat aceasta primire si cum ati reusit sa treceti peste ea?

Intr-un singur cuvant pot sa spun: dezgust. Ce pot sa spun altceva? Dezgust. Ma obisnuisem cu astfel de minciuni. S-a spus ca am venit fraudulos in tara. Dar faptul in sine si felul cum au facut-o a fost mai mult decat dezgustator. Asta a fost sentimentul meu.

In 1992, de Paste, reusiti sa veniti acasa, un milion de romani va intampina cu urale. V-a propus atunci vreo forta politica sa ramaneti in tara pentru a restabili democratia si reinstaura monarhia?

In aceasta forma, nu. Ce strigau atunci oamenii in strada care imi cereau sa nu plec, asta da. Eu insa cand imi dau cuvantul pentru ceva, nu vreau sa il incalc. Si am spus ca vin pentru trei zile, si atat a fost. Asta a fost. Efectiv cred ca ar fi fost imposibil altceva… Pe mine m-a luat pe neasteptate reactia oamenilor dupa atatia ani. Au avut totusi curajul sa iasa pe strada.

De abia dupa 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989 ati reusit sa va recuperati unele bunuri. Cum apreciati starea restituirii proprietatilor in Romania?

Trebuie facuta o distinctie aici intre recuperare si restituire. Nu e acelasi lucru. Singura mea proprietate pe care am reusit sa o iau inapoi a fost Savarsinul, dar la doi ani dupa procesul pe care l-am facut statului. Si am reusit sa castig. Pe urma am avut trei case in Bucuresti. Una n-am putut sa o pastrez pentru ca erau altii acolo, iar eu nu era sa ii dau afara. Retrocedarile dureaza foarte mult. Foarte recent mi s-au retrocedat niste paduri, in jurul Savarsinului, pe Valea Prahovei, nu s-au terminat inca. In ce priveste restul retrocedarilor din tara, cu alte persoane, cred ca trebuie facut mai mult. Este neplacuta situatia actuala.

“In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta”

Din 1996 ati reusit sa veniti mai des. Ati strabatut de atunci tara in lung si-n lat, de multe ori la volanul masinii. Cum v-ati regasit patria si oamenii ei dupa 48 de ani?

Cred ca a fost asa cum o stiam dinainte. In orase e altfel. Pe strada ma recunoste lumea, imi face cu mana, fie din autobuz, fie din masini. In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta. In fine, asa era si inainte. Dar altfel, sunt atatea probleme. O tristete generala.

Saracia?

Saracia. Apoi, la inundatii, case pe care nu le pot reface din cauza celor intamplate. Incerc sa-i ajut cum pot. Multi imi spun: am scris peste tot si n-am primit nici un raspuns. Nu inteleg acest lucru din partea autoritatilor. La noi nu exista o scrisoare care sa nu aiba un raspuns. Singurul lucru unde pot sa ajut fara nici un fel de dificultate sunt chestiunile medicale, pentru ca avem un roman, fost ofiter, care este acum medic la Pairs. Si ori de cate ori cineva ne scrie ca este bolnav, acest roman le trimite medicamentele gratuit. Acesta este singurul lucru pe care-l putem face concret.

“Moscova e Moscova”

In 2005 ati fost invitat la manifestarile de la Moscova legate de aniversarea a 60 de ani de la sfarsitul razboiului. A fost o surpriza pentru Majestatea Voastra?

A fost mai mult decat o surpriza. Daca a venit datorita turneului din Slovacia sau Cehia nu stiu. Insa mai intai acolo am fost invitat oficial, pentru meritele trupelor noastre care au luptat pentru independenta Cehoslovaciei. Am fost la toate aceste manifestari, oficialii au facut fel de fel de discursuri, eu le-am raspuns despre felul cum s-au comportat soldatii nostri, cum au luptat singuri, fara rusi. Si in locurile acestea am fost la toate cimitirele, Statul Major ceh a facut o serie de monumente speciale foarte frumoase. Apoi am primit invitatie oficiala sa mergem la Moscova. Eram inca in Cehia cand am aflat si am plecat de la Praga cu avionul direct la Moscova.

Si cum a fost acolo? La Moscova se gasesc inca bijuterii care au apartinut Reginei Maria, ratacite din Tezaurul luat de rusi. Ce face Casa Regala in acest sens si ce ar trebui sa faca autoritatile romane?

Din partea noastra credem ca este aproape imposibil sa mai facem ceva. Au fost cateva intrebari privind si alte lucruri ale Reginei Maria care se afla acolo si raspunsul a fost tipic: nu se stie, nu exista. Sunt in dosarele lor, au acolo tot ce poftesc, insa… Moscova e Moscova.

In crestinism nu exista razbunare

Majestate, credeti ca este nevoie de un raport pentru a fi condamnat oficial comunismul?

Comunismul ca atare stie toata lumea ce a facut. Problema delicata o reprezinta oamenii. Pentru ca au fost milioane de oameni inscrisi in partidul comunist. Aceasta nu inseamna ca ei sunt responsabili pentru ce s-a intamplat, poate doar unii dintre ei. Insa nu aceasta este problema, trebuie sa se stie cei care au fost obligati si cei care au facut din proprie initiativa. Si ce s-a intamplat cu comunismul in general, cu crimele, aceasta nu stiu cata lume o stie, insa totusi se aude ca din cauza comunismului si-au pierdut viata sute de milioane de oameni. Trebuie sa ne gandim, daca suntem crestini, ca in crestinism nu exista razbunare. M-a intrebat cineva ce as face daca l-as intalni pe Ceausescu, i-as intoarce spatele? Eu nu as intoarce spatele nimanui, ce-a facut el personal nu ma intereseaza, ce a facut tarii, aici e problema.

In 1889 Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, soseste in tara ca viitor mostenitor al tronului. Care este viitorul Casei Regale de azi?

Este foarte greu de dat un raspuns exact pentru ca este foarte complexa situatia aceasta. Rezumativ: principesa Margareta si principele Radu stau aici in tara cu Fundatia ei, iar principele Radu a fost numit reprezentant al Guvernului. Se incearca totusi sa facem ca oamenii sa inteleaga ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face pentru ca deja este o mare diferenta fata de acum cinci ani in opinia publica. Trebuie sa continuam sa vedem ce putem face, mai sunt multe programe.

“O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem”

Ce credeti despre NATO si Uniunea Europeana?

NATO este o alianta militara, este cu totul altceva. Uniunea Europeana este ceva pe care nu o prea inteleg. Sigur ca eu gasesc ca locul nostru este acolo, suntem europeni, doar!, nu putem fi lasati deoparte. Bineinteles ca trebuie sa fim acolo, doar ca o sa fie mult mai complicat decat NATO. O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem.

Ce sfaturi ati da tinerilor romani in fata UE in raport cu idealurile nationale?

Chestiunea aceasta cu tineretul… eu am vorbit cu multi studenti, si la Timisoara si in toata tara. Am stat de vorba cu ei si din ce am putut sa inteleg ei cauta ceva dar nu il gasesc. Si cand le-am explicat cateva lucruri m-au intrebat din nou, rezultatul este ca acesti tineri care vor sa faca cate ceva nu stiu cum merg treburile statului si nu mai au incredere. Neavand incredere in partidele politice, nu mai stiu ce sa mai creada. Chestiunea cu sentimentul national este una si nu trebuie cazut in extreme, dar nationalismul si patriotismul constituie ceva foarte adanc din punct de vedere moral, iar daca oamenii acestia nu sunt invatati ce inseamna morala, ce inseamna crestinismul atunci este foarte greu. Din cauza razboielor care au avut loc, societatile, si a noastra si din alte parti, au iesit mult mai rau ca inainte. Nu mai exista ceva care sa sprijine tinerii. Lipseste un sentiment de baza uneori, care sa atraga oamenii impreuna.

“Morala la noi ar trebui ridicata”

Ce planuri aveti de sarbatori? Stiu ca vreti sa faceti un turneu prin tara.

Da. Voi purcede in preajma Craciunului din sat in sat, in nord, pentru a sta de vorba cu taranii si a fi alaturi de ei. Iar de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil ma voi afla la Manastirea Agapia.

Majestatea Voastra implineste 85 de ani; multi inainte! Patriarhul Teoctist a implinit anul acesta 91 de ani si conduce brav as spune eu Biserica Ortodoxa Romana. Care sunt relatiile Casei Regale cu Biserica nationala?

De cand a existat monarhia in Romania au existat intotdeauna relatii cu Biserica, n-au existat niciodata probleme. In timpul lui Ceuasescu n-am prea putut. Si continua si acum aceste relatiile, cu toate bisericile. Sa nu se supere Patriarhul prea tare, dar eu nu fac o distinctie intre ortodocsi, uniti, catolici, credinta vine de la acelasi Dumnezeu. Iar in ceea ce priveste intrarea in Europa, dupa cum spuneam mai inainte, o sa fie complicat; trebuie sa ne gandim ce putem face. Si tinerii acestia trebuie sa invete putin din ce este Europa si cum se pot face lucrurile europene la noi. Este mare pacat, pentru ca avem tineri exceptional de dotati, dar daca nu li se gaseste sa faca ceva si aici, aceasta este o mare pierdere. In Europa o sa fie o invalmaseala.

Ce mesaj aveti pentru cititorii nostri?

In special pentru tinerii nostrii: sa invete bine cum merg lucrurile. Morala la noi ar trebui ridicata. Am bagat de seama, nu numai la noi, ca cei sapte ani de-acasa parca nu mai sunt ca inainte si atunci apar fel de fel de mizerii, se strica si morala incepe sa scada. Sa nu mai cada prada tentatiilor. Nu e vorba sa fim toti ca niste preoti sau calugari, dar totusi exista o limita. Am vorbit si cu Patriarhul pentru tinerii preoti, sa invete sa le transmita oamenilor tot ce inseamna religia, sa aplice invataturile lui Hristos, acestea cred ca le lipsesc multor tineri.

Interviu realizat de Victor Roncea pentru ziarul Ziua (25 octombrie 2006)

Fotografii de Cristina Nichitus Roncea

 

Sursa –http://roncea.ro/2016/10/25/regele-mihai-basarabia-si-bucovina-pamant-romanesc-interviu-aniversar-victor-roncea-fotografii-de-cristina-nichitus-roncea/