Cuvânt și iubire

După mai multe săptămâni de aşteptări, de speculaţii, de incertitudine în sfârşit a biruit raţiunea. A avut loc mica Unire pe centru-dreapta: partidele PPDA, PLDM şi PAS au un singur candidat la preşedinţie, capabil să învingă hidra prorusească şi sa stranguleze caracatiţa corupţiei în acest colţ de ţară atât de prost guvernat şi atât de mult furat. „Mai mult decât interesele noastre de partid, este interesul țării. Nimeni nu a influențat opinia mea și nici a colegilor mei, decât interesul țării. Ne dorim ca să câștige un om care vrea binele acestei țări. Decizia luată de PPDA este una bine chibzuită. Primul lucru pe care l-am discutat cu Maia Sandu a fost vorba de procurorul general și am convenit că în această funcție trebuie să fie un om integru și liber. Dna Sandu este dispusă să preia cele cinci puncte din programul nostru electoral, aceasta le-a acceptat, niciunul dintre ceilalți candidați nu era să accepte”, a declarat Andrei Năstase în cadrul conferinței de presă. În declarația de pe 15 octombrie a Consiliului Politic Național al PPDA se spune: „Ținând cont de interesele cetățenilor țării, am decis să sprijinim în alegerile prezidențiale candidatul PAS, Maia Sandu”. „Consiliul Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova a adoptat, unanim, decizia de a susține candidatul comun al PLDM, PAS și PPDA doamna Maia Sandu pentru scrutinul prezidențial din 30 octombrie și s-a adresat cu un apel către membrii acestor partide să-și unească eforturile și să se mobilizeze în vederea câștigării acestor alegeri”, a spus liderul PLDM, Viorel Cibotaru.

„Partidul Popular European (PPE) a fost de la început un susţinător fervent al unui candidat comun de centru-dreapta şi suntem încântați de decizia înţeleaptă a PLDM şi a Platformei Demnitate şi Adevăr de a o sprijini în mod oficial pe Maia Sandu în calitate de candidat comun al segmentului de centru-dreapta. Maia Sandu este un politician curajos, onest şi dedicat, care are în suflet cele mai bune interese ale Moldovei… Aş dori să exprim cel mai profund respect liderului PPDA, Andrei Năstase, pentru decizia sa de a se retrage din cursă. Năstase a arătat că interesele ţării sunt deasupra ambiţiilor politice personale…În același timp, regret profund că liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă s-a retras din procesul de găsire a unui candidat comun așa cum a promis delegației PPE în mai 2016”, a declarat preşedintele PPE, Joseph Daul. „De un segment de centru-dreapta împărţit beneficiază doar pro-ruşii şi oligarhii care nu au nici un interes în a avea o Moldovă prosperă şi democratică. Având în vedere numirea Maiei Sandu, îl îndemn insistent pe Iurie Leancă să se retragă din cursă şi să sprijine candidatul comun: fiecare vot pentru centru-dreapta contează. Eu trimit cele mai bune urări Maiei Sandu în această campanie electorală și sper acum, mai mult ca niciodată, că PLDM, PAS și PPDA își vor uni forțele pentru a câștiga următoarele alegeri prezidențiale. Între timp, PPE este și va rămâne un partener puternic și susținător al Maiei Sandu”, a conchis presedintele PPE, Joseph Daul. De menţionat că grupul PPE este cel mai mare şi cel mai influent partid politic la nivel european pe segmentul de centrul-dreapta, care include în prezent 75 de partide membre din 40 de ţări, preşedinţii ai Comisiei Europene şi ai Consiliului European, şapte şefi de stat şi guverne UE şi 5 din afara UE, 14 membri ai Comisiei Europene şi cel mai mare grup din Parlamentul European.

În pofida lacrimilor de crocodil ale unor rătăciţi din PPDA, exploatate la maxim de televiziunile lui Plahotniuc, ale unor „prieteni” socialişti, plahotniucişti, voronişti şi de altă sorginte precum că desemnarea candidatului unic Maia Sandu va fi groparul politicianului A. Nastase, ultimul a luat cea mai corectă soluţie (este poate cea mai bună, judicioasă, luată de când a ieşit la rampa politică!). Era la mintea cucoşului că mergând separat nu ar fi avut nicio şansă nici unul din ei să câştige în faţa omului Moscovei Dodon şi a omului puterii Lupu (Plahotniuc), care tot al Moscovei este. Ambii ar fi turnat apă la moara lui Lupu (Plahotniuc), care ar fi trecut în turul doi şi, posibil, ar fi câştigat preşedinţia.

Dar cât s-a lucrat pentru a nu admite unirea celor doi. S-a acţionat pe toate direcţiile: pe  exploatarea slăbiciunilor omeneşti (cunoscutei rânze moldoveneşti, mândriei, trufiei ş.a.), fabricarea compromaturilor, semiadevărurilor şi minciunilor. Totuşi până la urmă planul lui Plahotniuc de fărâmiţare, dezmembrare a dreptei a ieşuat parţial. Mai rămâne să dejoace jocul lui Plahotniuc şi ceilalţi candidaţi de pe centru-dreapta. Aşteptăm să ia o decizie judicioasă dl Iurie Leancă, în puterea de judecată a căruia credem, încă mai credem. Aşteptăm să ia aceeaşi decizie Dna Ana Guţu şi Dl Mihai Ghimpu, în a căror sincer patriotism încă mai credem. Acest pas ar fi unul cu bătaie lungă – crearea unui bloc puternic pe centru-dreapta.

Sunt absolut contraproductive declaraţiile ghimpoase reciproce ale dnei A. Guţu şi M. Ghimpu. Aceste lupte fratricide nu aduc nimic bun pe segmentul de dreapta. Cea mai bună soluţie a ambilor ar fi retragerea cel târziu pe ultima sută de metri din cursa electorală în favoarea unicului candidat de pe centru-dreapta dna Maia Sandu. Cum se vor uita ei în ochii noştri, ai unioniştilor, după ce vor lua câteva procente de voturi, cu care vor vehicula alde Dodon, Plahotniuc, Lupu ş.a. antiunionişti cu fiecare ocazie, demonstrând câţi unionişti sunt în acest colţ de ţară? Este cunoscut faptul că numărul unioniştilor e în creştere însă Reunirea trebuie pregătită. Acum primordial este să nu-i permitem acestei hidre proruseşti cu mai multe capete să preia şi ultima ramură a puterii în acest stat capturat, apoi să creăm pe centru dreapta un pol puternic capabil să anihileze blocul de stânga deja practic format (PSRM, PDM (proeuropenismul lui Lupu (Plahotniuc) este doar declarativ), PCRM, Partidul Renato Usatîi, PSDM al lui Şelin, Partidul Şor ş.a.) în viitoarele alegeri cu mare grad de probabilitate anticipate şi să pregătim Reunirea în a. 2018.

Electoratul de dreapta, din păcate, nu se mai regăseşte alături de dl M. Ghimpu. Sondajele arată sub 2% de încredere. Unde v-a pleca acest electorat, la care mal va acosta? Aici ar trebui să se gândească liderii de pe centru-dreapta. Dispariţia colosului PLDM trebuie să facă loc apariţiei unei alte construcţii pe centru-dreapta capabile să facă faţă pericolului din partea Stângii (şi implicit, al Rusiei), care să pregătească prin fapte, prin paşi concreţi, în mod pragmatic Reunirea, drept unic mod de integrare în Uniunea Europeană şi de scăpare din ghearele ursului.

Ce ar trebui să facem noi, simplii alegători în această perioadă scurtă de timp? Să ne inspire Domnul cum să alegem grâul de neghină. Pe direcţia neadmiterii coalizării în continuare a dreptei se va lucra mult. Va fi implicat întreg imperiul mediatic rusesc şi prorusesc ale lui Plahotniuc şi Dodon, toate lichelele şi cozile de topor, toate iudele de care, din păcate, nu duce lipsă această aşchie de popor român. Se pare că „mama iudelor este veşnic însărcinată în Basarabia”. În ajutor le va veni şi tipul cu cea mai mare „experienţă” în domeniu – Iu. Roşca, pe care o va „împărtăşi” darnic de la televiziunile noului său stăpân (dar poate a vechiului kgb!) I. Dodon. Despre cum şi ce gândeşte (de fapt nu ce gândeşte dar ce face la comanda stăpânilor!) actualul Iu. Roşca puteţi înţelege „răsfoind” opusul său întitulat „Căderea din URSS în UE: cronici antiliberale (aşi adăuga şi antinaţionale!)” înşirat pe tocmai 192 p. apărut în limbile română şi rusă!!! Puteţi observa ce sqype are ultranaţionalistul de altă dată: pasagernoe!!! Iar în articolul dedicat aniversării a 25 de ani ai PPCD „Un sfert de veac în apărarea interesului naţional” (atat de bine l-a apărat în aceşti 25 de ani că e gata să ne ducă împreună cu stăpânii săi înapoi în Siberia!) îi ura în 2013 „La Mulţi Ani!!!”. Unde e astăzi ppcd? Nu mai e. Maurul şi-a făcut treaba. Vă prezint câteva selecţiuni din aceste „cronici antiliberale” ale „gânditorului geoglobalist”, ale acestui nou (vechi!) s(c)lav al Kremlinului: „…Ridicole şi contraproductive sunt isteriile antiruseşti, izvorâte din obsesiile noastre etnocentriste şi din tragediile reale din trecut, care ghidează atâţia naivi (el demult a ieşit din gloata naivilor!) de duzină să cultive în continuare imaginea „duşmanului extern” în persoana Rusiei…Cine nu vede că ţara noastră este supusă unui masiv proces de desuveranizare…Iar Aleksandr Dughin şi alte minţi luminoase de pretutindeni sunt aliaţii noştri în duh, în credinţă şi în acţiune… Influenţa culturii române şi a culturii ruse asupra Moldovei (acest colţ al vechii Moldove nu mai face parte din acelaşi spaţiu etnocultural!!!) trebuie convertită într-un avantaj, într-o confluenţă care să nu ştirbească, ci să şlefuiască şi să întărească profilul identitar (deci, după Roşca nu mai suntem români. Dar de ce nu renunţă atunci la cetăţenia română, pe care el şi întreaga sa familie o deţin? Eu nu o am!) al colectivităţii noastre. Rivalităţile şi geloziile reciproce de ordin geopolitic trebuie redimensionate în complementarităţi de interese între cele… trei ţări şi naţiuni (după Roşca una dintre ele este cea moldoveneasca!). Noi nu mai suntem nici periferia Imperiului ţarist, nici partea răsăriteană a României Mari, un teritoriu pierdut provizoriu şi bun de readus sub administraţia uneia dintre ele…Avem datoria să arătăm că acest pământ este doar al nostru, al morţilor noştri, al celor născuţi aici, ca şi al urmaşilor noştri. Iar patriile noastre istorice (să înţelegem Rusia şi România!), vitrege sau drepte (cred că este clar care din cele două pentru Iuda Roşca este Vitregă!), după caz, sunt privite astăzi de noi cu egal respect şi consideraţie, dar şi cu demnitate…”. Adevărat ideolog al moldovenismului primitiv de peşteră al lui Dodon şi Borşevici! Pe aceştia îi veţi vedea şi auzi seară de seară de pe ecranele televiziunilor lui Dodon (dar şi cele ruseşti).

Priveam deunăzi o emisiune la postul de televiziune NTV al lui Dodon cu invitaţii: politologul V. Andrievschi, economistul V. Ciobanu şi Iu. Roşca (nici nu mai ştii cum să-l prezinţi: acest tip se pricepe la toate). La întrebarea moderatoarei încotro s-o ia Republica Moldova V. Andrievschi (cel care în anii 2000 era în slujba lui Voronin, adică antieuropean!) a răspuns calm că pentru binele acestui „ popor” cea mai bună cale acum este Uniunea Europeană. Nici nu a reuşit V. Andrievschi să-şi termine gândul că marele specialist în ale geopoliticii Iu. Roşca a intervenit obraznic „Uniunea euroasiatică încă nu s-a născut, iar Uniunea Europeană deja a pierit. Destrămarea UE va fi mult mai violentă decât cea a URSS. Va fi cu războaie…(de parcă ceea ce a fost (şi pe alocuri încă mai sunt) în Karabah, Cecenia, Moldova, Georgia şi Ucraina nu războaie au fost! – n.n.)”. Proromânul, prooccidentalul de altă dată a devenit (dar probabil întotdeauna a fost aşa!) cel mai înveterat susţinător al cursului proasiatic al acestui colţ de ţară, demonstrând că lui moş Ion îi va fi mai bine în gulagul siberian, care deja este pregătit pentru ai primi pe cei, pe care Dodon devenit preşedinte, îi va trimite.

 Se spune că „pasărea pre limba ei piere”. La ultima întrebare a moderatoarei cine vor ieşi în turul doi de astă dată Iu. Roşca a recunoscut (nu din mare dragoste, pentru el Maia Sandu este o păpuşică, o marionetă a Ocidentului!) că dna Maia Sandu are şanse de a câştiga prezidenţialele şi atunci „ea va fi groparul lui Plahotniuc, un Iohanis al Moldovei”.

            Să dea Domnul să fie aşa. Să-i dăm crezare de această dată lui Iu. Roşca. Unindu-şi eforturile, potenţialul logistic şi uman (PLDM curăţat acum  de mai multe elemente poate reînvia organizaţiile sale locale) cele trei partide au toate şansele să învingă. Sunt sigur că şi alegătorii partiduţelor mici de pe dreapta până la urmă vor adera la polul mai puternic care tocmai se cristalizează.

 

 

Valeriu Dulgheru

Cezarina Adamescu

„Elena Buică, o ambasadoare a sufletului românesc”

Editura Anamarol, 2016

Este aproape dimineaţa când termin cartea doamnei Cezarina Adamescu, o monografie detaliata, foarte bogată în amănunte, şi cât se poate de cuprinzătoare, a întregii opere şi a vieţii scriitoarei Elena Buică. Monografia doamnei Cezarina Adamescu apare o dată cu ultima carte a prozatoarei Elena Buică, întâmpinând-o şi însoţind-o de aici înainte. Este un caz rar şi fericit, pentru că cele două cărţi, „Pe cărările vieţii”, a doamnei Elena Buică-Buni şi monografia operei şi a vieţii prozatoarei Elena Buică, de Cezarina Adamescu se completează una pe alta, se explicitează şi se exemplifică.

Primul gând care mi-a venit în minte în timpul lecturii a fost acesta: mult trebuie să o iubească doamna Cezarina Adamescu pe scriitoarea şi prietena dumneaei, prozatoarea Elena Buică, dacă de ani de zile stă aplecată asupra cărţilor doamnei Buni, înregistrând fiecare detaliu, fiecare eveniment, fiecare întâmplare, fiecare personaj care sunt exprimate în opera acesteia.

Mărturia doamnei Cezarina Adamescu despre motivaţia scrierii acestei Monografii-Cronici-Fresce a întregii opere aşa cum ne-o dezvăluia poeta Cezarina Adamescu este cât se poate de explicită: „Hotărârea de a-i da propria oglindă în care să-şi reflecte, nu numai trăsăturile fizice, nu numai gesturile, dar şi armăturile sinelui izvodite în opera sa, de o sinceritate absolută şi de o înaltă ţinută artistică, am luat-o împreună. Ea va depune mărturie pentru omul Elena Buică, acum şi aici, acolo şi dincolo. Opera este noima scriitorului, e ceea ce rămâne să-l continue în veac. Pentru că ea este miez de rărunchi, carne şi sânge, spirit şi aură. O personalitate cum este Elena Buică nu se poate să nu te atragă prin nobleţea discursului, prin dăruirea jertfelnică, prin toate aceste gesturi aparent neînsemnat, o strângere de mână, o vorbă caldă, o îmbrăţişare (fie şi virtuală) în stare să te vivifice atunci când nu mai poţi suporta provocările vieţii”

Între cele două prietene, prozatoarea Elena Buică şi criticul şi istoricul ei literar, doamna Cezarina Adamescu, legătura este mult mai profundă, comunicarea este una empatică, ţinând de stratul profund al personalităţilor lor, de un fel de consangvinitate. Şi când afirm acest lucru mă gândesc la cât de profund şi de total o receptează şi o înţelege doamna Cezarina Adamescu, criticul şi istoricul literar Cezarina Adamescu, pe scriitoarea Elena Buică…

În efortul de a înţelege cât mai profund, de a descoperi de unde vine darul creaţiei autoarei, acea vibraţie a sufletului creatorului Cezarina Adamescu merge la originea fiinţei Elena Buică, la izvorul sensibilităţii şi al iubirii de cuvânt. Aflăm astfel că Scriitoare Elena Buică moşteneşte dragostea şi darul povestirii de la bunici, ducându-le mai departe şi împlinindu-le vocaţia creativităţii: „Autoarea surprinde aceste tablouri îndepărtate, dar vii în memoria ei, adică viaţa şi substanţa ei cea mai intimă. Icoana „Bunicii Sevastiţa, cea care avea o tolbă întreagă de pilde şi o „agerime a minţii care tăia ca briciul”, este adusă în pagina stropită cu mirul lacrimei. Din izvorul nesecat al pildelor bunicii şi-a extras Elena Buică darul de a povesti şi de a-şi presăra poveştile cu exemple pilduitoare. Bunica Sevastiţa era o adevărată vrăjitoare a vorbelor. Dar şi felul cum autoarea dă viaţă acestor amintiri şi învăţături pilduitoare este remarcabil. Cu adevărat, Elena Buică are în scris dar şi în povestit „sămânţă de Marin Preda”, tot teleormănean şi el”.

Ce este remarcabil la exegetul Cezarina Adamescu este instinctul, intuiţia esenţialului, pe care le-am văzut şi în Eseul dedicat cărţii poetului Adrian Erbiceanu. Dacă la poetul Adrian Erbiceanu Cezarina Adamescu observa raţionalitatea, precizia terminilor şi instinctul de bijutier al sonetistului, cunoscând bine întreaga operă a doamnei Buică, expresia cea mai concentrată care surprinde esenţa demersului scriitoricesc al autoarei aici de faţă este sintagma, „ambasadoare a sufletului românesc”. Noi am redat pasajul de mai sus tocmai în intenţia de a revela că această însuşire a scriitoarei Elena Buică, de a exprima sufletul românesc, vine de mai de departe.

De altfel însăşi scriitoare se întoarce frecvent la izvorul vieţii, sorbind din apa vie a primelor amintiri ale copilăriei, pe care le pictează apoi în imagini de o veridicitate dureroasă, redând culorilor toată frăgezimea de atunci. Aici exegeta Cezarina Adamescu citează un lung fragment din eseul reportaj (foarte inspirată, la obiect şi totodată cuprinzătoarea, expresia eseu-reportaj), fragment care este atât de frumos încât nu ne putem abţine să nu îl cităm şi noi. „Mi-e dor de primăvara românească”:    „Pluteşte în aer mireasma primăverii şi mi s-a făcut un dor nebun de primăvara românească! Mi-e dor de primăvara din timpul copilăriei mele. Din acel anotimp când striga zburdălnicia copilului din noi şi ne chema îndărăt în ţesătura de frumuseţi a primăverilor româneşti. Copil bătrân ce sunt! De primăvara din satul copilăriei mele mi-e dor de Ţigăneştiul din Teleorman aşezat în partea cea mai de sud a ţării unde poposea mai întâi primăvara şi simţeam că soarele trezea din somnul lung al iernii toate fiinţele pământului perpetuând ritualul renaşterii din fiecare primăvară. Mi-e dor de curtea casei cu păsăretul foind şi cotcodăcind, de cocoşul ţanţoş dând rotocoale în jurul găinilor, de fluturii zburând în zig zag, de rămurelele cu muguri gata să pleznească, de pisica ce mergea agale prin curte până o stârnea la goană câinele supărat că i-a trecut chiar pe sub nas, de adierea uşoară a unui vânticel strecurat printre crengile încărcate de floare şi de zbor de albine, de zborul bondarilor după care alergam rupându-ne picioarele ca să-i prindem şi să-i facem avioane, ori de gărgăriţele pe care le descântam surâzând cu o reţinută taină ca să aflăm după direcţia de zbor încotro ne-om mărita”

Am citat cest fragment, deliciu de dulce limbă românească, pentru poezia lui uimitoare de luminoasă şi de concretă, dar mai ales pentru că în aceste rânduri prozatoarea reuşeşte să redea admirabil acel inefabil al sufletului locului, al spiritului românesc, care pe mine mă fascinează şi mă cutremură. Sunt absolut convins că numai un prozator mare putea să ivească de sub pana sa aceste rânduri, conţinând poezia pământului românesc, inefabilul primăverii. Cine a copilărit la ţară, ca autorul acestor rânduri, nu poate să nu se înfioare de atâta nostalgie şi dor recitind aceste rânduri.

Exegeta operei doamnei Buni este pe deoparte un cronicar cu o înclinaţie extraordinară către detaliu şi acribie, urmărind evoluţia operei Elenei Buică de la început până azi, ca şi cum ar parcurge drumul unui râu de la izvor la vărsare… Ultima carte a doamnei Buni, pe care am lecturat-o cu plăcere şi am descifrat-o în profunzimea şi în trainele ei,  lecturând cartea doamnei Cezarina Adamescu îmi dau seama că seamănă cu o deltă, în care viaţa şi creaţia doamnei Buni, întreaga istorie a fiinţei ei, cu sufletul dumneaei blând şi luminat ca o pajişte de iubirea care vine din interior, se varsă şi se adună cu toate sentimentele, gândurile, trăirile, visele şi aspiraţiile ei. Iar ce se naşte din această revărsare a vieţii interioare, a personajelor şi a evenimentelor trăite este o stare de plinătate şi de fericire. Cezarina Adamescu descoperă sentimentul acesta şi îl pune în relief: „Adunând toate impresiile la un loc, scrie doamna Elena Buică, gata de plecare acasă, mi-am zis de atâtea ori, vizitele în lumea largă sunt o binefacere lăsată de Dumnezeu pe pământ căci ele te fac să simţi că fericirea nu este chiar numai un cuvânt”.

 Apropiindu-mă de finalul exegezei, am o senzaţie şi un sentiment de preaplin sufletesc. Doamna Cezarina Adamescu este o investigatoare neobosită cu vocaţia esenţei, dar şi a detaliului, aş putea chiar să afirm că există la dânsa o sete neostoită de detaliu… Exegeta notează absolut tot ce simte că este interesant şi valoros, şi cum în opera doamne Buni mai toate sunt interesante, profunde, revelatoare doamna Adamescu are ce aduna, o bogăţie imensă. Pentru că o bogăţie imensă este şi opera prozatoarei Elena Buică oglindită fidel într-o monografie-cronică-frescă imensă, bogată ca un pământ încărcat de dealuri şi de păduri. Lucrarea vastă a doamnei Cezarina Adamescu, văd foarte bine la finalul cărţii, este opera unui telescop care din cosmos investighează şi înregistrează, trecând prin filtrul sufletului ei, toată suprafaţa plină de câmpii, de râuri, de păduri, de primăveri, de toamne, de cântec de ciocârlii, de zumzet de albina, care este  ţara creată de prozatoare. Telescopul doamnei Cezarina Adamescu înregistrează până şi firele de iarbă, care se unduiesc jucăuşe în lumina primăverilor. Aş putea să notez sute de fragmente în care autoarea monografiei se apleacă supra detaliilor. Ei bine, toate acestea la finalul cărţii, îţi dau privelişte vastă, plină de bogăţii, de miresme, de iubiri a întregii opere. Ca şi cum te-ai afla pe culmea unui munte şi ai avea în faţa ochilor viziunea încântătoare a operei doamnei Elena Buică… Privirea îţi alunecă departe în viitor. Aceeaşi perspectivă şi aceeaşi viziune o vor avea şi cititorii  operei celei pe care o numim cu dragoste, doamna Buni.

Cu această frază aş fi vrut să se termine Cronica de întâmpinarea la cartea monografie-cronică – frescă a doamnei Cezarina Adamescu. Felicitări stimată doamna Cezarina Adamescu. Opera dumneavoastră este un act de dreptate, un exerciţiu de admiraţie, şi un monument de iubire şi generozitate.

Cronica mea de întâmpinare continuă purtată de gândurile pe care cartea doamnei Adamescu, dar şi careta doamnei Buni le trezesc în sufletul meu asemenea unor ecouri care vin din adânc… Autorul acestor rânduri este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Ligii scriitorilor din România, al Fundaţiei culturale Ajutorul românesc, care are ca scop ajutarea valorilor româneşti – ceea ce am făcut de-a lungul întregii mele vieţi,- al Biroului de Viitorologie, iar mai nou am fost invitat să fac parte din Uniunea Scriitorilor europeni din Moldova…Cum sunt patriot şi un luptător pentru Revenirea Moldovei acasă, am dorit să fiu membru al acestei Uniuni, în speranţa că vom mări grupul Unioniştilor şi vom reuşi să aducem Moldova trădată acasă…

Ei bine, din experienţa atâtor ani ştiu că lumea scriitorilor care este una în realitate este o lume a invidiei, a marginalizării valorilor…Cei mai mulţi scriitori din ţară, dar şi din diasporă, sunt interesaţi numai de gloria lor, atât. Deşi ştiu foarte bine că fiind cu toţii O LUME A SCRIITORILOR ROMÂNI, daţi de pământul acesta, cu harul de la Domnul de a face cuvântul să cânte şi să genereze iubire, suntem foarte singuri, individualişti, egoişti, invidioşi. Fiind individualişti, interesaţi numai de propriu nostru egou, nu vom putea niciodată să dăm mari scriitori. Vom fi mereu singuri, mici şi neputincioşi!

Ei bine, mă gândesc în sinea mea, şi mă rog Domnului să îmi asculte gândul, ce bine ar fi dacă toţi scriitorii români am fi buni, generoşi unii cu alţii, aşa cum sunt doamna Buni şi doamna Cezarina Adamescu ! Cât de mult avem de învăţat de la aceste minunate doamne şi scriitoare ! Fie ca Domnul să îmi asculte gândul şi ruga, să ne ajute să dăm cărţi de valoare, şi să facem mult bine în existenţa aceasta prea repede trecătoare. Pentru că de aceasta ne-a trimis Domnul pe pământ, ca să facem bine semenilor noştri şi ca să dăruim iubire ! Bine şi iubire dăruiesc în cărţile dumnealor şi doamna Buni şi doamna Cezarina Adamescu ! Doamne ajută !

——————-

Ştefan DUMITRESCU

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Membru al Ligii Naţionale a Scriitorilor Români

Membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova

Bucureşti, 7 octombrie 2016

Statele Unite recunosc dreptul reunificării Moldovei cu România! În 28 Iunie 1991 Senatul SUA a emis rezoluţia 148, prin care hotărăşte că Guvernul SUA trebuie să susţină eforturile Moldovei de negociere a reunificării României cu Moldova. Citeşte documentul ascuns opiniei publice de politicienii din România şi Moldova!

 

 

 

„CONGRESUL 102

SESIUNEA 1

Rezoluţia Senatului 148

 

Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.

ÎN SENATUL STATELOR UNITE

28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991

Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale

HOTĂRÂRE

Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.

Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;

Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;

Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;

Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;

Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;

Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;

Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;

Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;

Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;

Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;

Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;

Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;

Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;

Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;

Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;

şi

Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie

1) Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop; şi

2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki.”

***

Rezoluţia Senatului american are o importanţă crucială pentru recunoaşterea internaţională a dreptului României şi Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluţiei Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeaşi autoritate.

Documentul dovedeşte că în 1991 exista pe plan internaţional un orizont de aşteptare şi recunoaştere a Reunirii Moldovei cu România. Rezoluţia Senatului american atestă poziţia SUA, favorabilă Reunirii. Să nu uităm că SUA a fost şi este vioara întâi în politica internaţională. În funcţie de poziţia ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.

Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aştepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România. Acest orizont de aşteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România şi Moldova.

Nu doar SUA se aştepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci şi statele europene. Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informaţie primită de la un fost ministru de externe al României). România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.

Sigur arhivele Ministerului de Externe conţin documente care atestă poziţia statelor europene faţă de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990. Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziţia demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România şi printre ele trebuie să fie informaţii şi despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Probabil peste mulţi ani aceste documente vor fi accesibile publicului şi vom cunoaşte mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.

În general se spune că primul preşedinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România. Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidenţial. Pentru că preşedintele Mircea Snegur s-a pronunţat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România. Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.

Fostul ambasador al României la Chişinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegaţi la Bucureşti pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcţie de vicepreşedinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat. Aurel Preda a participat la redactarea declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991 şi a fost primul ambasador al României la Chişinău, ceea ce conferă credibilitate afirmaţiilor sale.

Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o şansă uriaşă pentru Reunificarea ţării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerinţe fireşti în negocierile politice. Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era aşteptată.

Deşi au existat premise favorabile Reunirii pe plan internaţional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puţin un răspuns este cert: Ion Iliescu, preşedintele României în 1991, avea relaţii prea strânse cu Moscova şi a trădat interesul naţional al României. Sigur Ion Iliescu cunoştea Rezoluţia Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul naţional? Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991!

Rezoluţia nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanţă politică excepţională şi trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România. Recunoaşterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toţi cei care militează şi acţionează pentru realizarea acestui deziderat naţional, singurul PROIECT de ţară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.

Notă:

Mulţumesc pentru traducerea textului în limba română prietenilor de la Acţiunea 2012.

Iată textul original, preluat de pe pagina oficială a Senatului SUA:

„102d CONGRESS

1st Session

S. RES. 148

To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.

IN THE SENATE OF THE UNITED STATES

June 28 (legislative day, JUNE 11), 1991

Mr. PRESSLER (for himself and Mr. HELMS) submitted the following resolution;

which was referred to the Committee on Foreign Relations

RESOLUTION

To express the sense of the Senate that the United States should support the right to self-determination of the people of the Republic of Moldavia and northern Bucovina.

Whereas, the Romanian principality of Moldavia emerged as an independent state in the 14th century;

Whereas, Moldavia was invaded in 1806 by the Russian Army and annexed by the Russian Empire in 1812 as a result of the Russo-Turkish Treaty of Bucharest;

Whereas, on November 15, 1917, the Soviet Government proclaimed the right of the peoples of the Russian Empire to self-determination and the establishment of separate states;

Whereas, on December 2, 1917, the democratically-elected Moldavian constituent assembly, the Sfatul Tsarii, proclaimed Moldavia an independent republic;

Whereas, on April 9, 1918, the Constituent Assembly voted to unite Moldavia with the Kingdom of Romania;

Whereas, the United States, France, Italy, Great Britain, Japan and the other allied states specifically sanctioned and recognized the reunion of Moldavia with Romania in the Peace Treaty of Paris of October 28, 1920;

Whereas, the Soviet Union’s armed forces invaded the Kingdom of Romania on June 28, 1940 and occupied eastern Moldavia and northern Bucovina, and Hertsa in contravention of the Charter of the League of Nations; the Treaty of Paris of 1920; the General Treaty for the Renunciation of War of 1928; the Romanian-Union of Soviet Socialist Republics Mutual Assistance Pact of 1936; the Conventions for the Definition of Aggression of 1933; and generally recognized principles of international law;

Whereas, the annexation of Moldavia, northern Bucovina, and Hertsa was prospectively agreed to in certain secret protocols to a treaty of nonaggression concluded between the Government of the Soviet Union and the German Reich on August 23, 1939;

Whereas, from 1940 to 1953 hundreds of thousands of Romanians from Moldavia and Bucovina were deported by the Union of Soviet Socialist Republics to Central Asia and Siberia;

Whereas, the United States Government has repeatedly stated its refusal to recognize forcible seizure of territory pursuant to the terms of the so-called Stalin-Hitler Pact, including the 1940 Soviet annexation of Estonia, Latvia, and Lithuania;

Whereas, the Governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United States are parties to the Atlantic Charter of August 14, 1941, in which the signatories declared their `desire to see no territorial changes that do not accord with the freely expressed will of the peoples concerned’ and affirmed their wish `to see sovereign rights and self-government restored to those who have been forcibly deprived of them’ during the course of the Second World War;

Whereas, on August 31, 1989, the Supreme Council of Moldavia declared Romanian to be the official language of the Republic and reestablished the Latin alphabet forbidden by the Soviet Government during the occupation of Moldavia as the alphabet of written Romanian;

Whereas, in March, 1990, the Romanian people of Moldavia were able to vote in free and fair elections for deputies to the Supreme Council of Moldavia;

Whereas, on April 27, 1990, the Supreme Council of Moldavia restored the flag of Romania as the official flag of the republic;

Whereas, on June 23, 1990, the Supreme Council of Moldavia declared the Republic of Moldavia a sovereign state;

Whereas, on December 16, 1990, more than eight hundred thousand Romanians gathered at the Second Grand National Assembly in the Moldavian capital of Chisinau to declare the national independence of Romanians in occupied territories;

Whereas, the people of Moldavia refused to participate in the Soviet referendum of March 3, 1991 despite Soviet governmental efforts to threaten and intimidate the Moldavian people into accepting a new union treaty;

Whereas, the signatory states of the Helsinki Final Act have accepted the principle of the equal rights of people and their right to self-determination;

and

Whereas, pursuant to article 8 of the Helsinki Final Act `all peoples always have the right, in full freedom, to determine, when and if they wish, their internal and external political status, without external interference, and to pursue as they wish their political, economic, social, and cultural development’: Now, Therefore, be it Resolved, That it is the sense of the Senate that the United States Government should–

(1) Support the right of self-determination of the people of Soviet-occupied Moldavia and northern Bucovina and issue a statement to that effect; and

(2) Support future efforts by the Government of Moldavia to negotiate peacefully, if they so wish, the reunification of Romania with Moldavia and Northern Bucovina as established in the Paris Peace Treaty of 1920, the prevailing norms of international law, and in conformity with Principle 1 of the Helsinki Final Act.”

Dupa prima vizita a unui papa intr-o tara ortodoxa, a Fricitului Ioan Paul II la Bucuresti in 1999, cea a papei Benedict al XVII-a nu a mai avut loc. Mult asteptata vizita a papei Francisc va avea loc cu prilejul aniversarii a unui secol de la Marea Unire, in conditiile razboiului din Orientul Apropiat generat de vechia Chestiune Orientala, care numai aparent e rezolvata, a conflictului dintre greci si latini, greco-ortodocsi si romano-catolici, la care participa si profita mereu Califatul Islamic.

Chestiunea Orientala: cine va mostenesti Imperiul Roman de Rasarit, Bizantin, Otoman? Pretendentii si conflictele lor sunt la ordinea zilei, vizibile in Turcia, Siria, Liban, Palestina/Israel, Egipt, Libia, Tunisia, Iemen, Irak, Afganistan, Kurdistan, Armenia, Georgia, Ucraina/ Dombas, Moldova/Transnistria, Serbia/Kosova, Bosnia-Herzegovina, Albania, Macedonia. Cat timp mai sunt grecii, bulgariii, moldo-valahii in tabara occidentalilor, UE/NATO si nu in cea in care cred, in cea greco-ortodoxa?

Roma, Imperiul Roman de Apus, crestinii occidentali, cruciatii, luptau, dupa Marea Schisma, 1054, pentru refacerea unitatii. Conciliul de la Lion 1274, Florenta 1439, refac formal unitatea crestina, dar Constantinopolul cade sub turco-musulmani 1453.

A treia Roma, Rusia pravoslavnica, se considera ea cea mai indreptatita la mostenirea Constantinopolul si a luptat eroic in opt cruciade, toate trecand peste moldo-valahi, inpotriva turcilor, dar ccidentalii opresc mereu avantul lor pentru a nu face si mai dificil imperativul unirii crestine. Totusi rusii sunt din 1774 protectorii ortodocsilor ajuns robi ai islamului. Asa se legitimeaza Vladimir Putin in apararea lor in Siria.

Atat timp cat occidentalii si ortodocsi nu refac unitatea pierduta, lupta fratricida continua si islamul se extinde. Asa a cazut Constantinopolul, asa s-a intmplat in razboiului de 30 de ani, in razboaiele mondiale, in cruciada inpotriva ortodoxo-comunistilor. Vezi si invazia araba, islamica spre Europa / UE din zilele noastre.

Venirea papei Francisc este vitala pentru o tara despartita de Carpati nu numai geografic, dar mai ales duhovnicesc si sobornicesc. Romania Mare, Polonia au fost in perioada interbelica santinele la poarta Europei mereu amenintata de barbarii de la rasarit si au cazut primele la datorie, implacabila soarta a celor din linia intai. Azi Romania, Polonia sunt santinele UE/NATO inpotriva primejdiilor de la rasarit.

Presedintele Klaus Iohannis, in conceptia constrantinopolitana a simfoniei, seful statului si bisericii ortodoxe urmareste: (1) legitimarea, prin vizita Suveranului Pontif, apartenentei tarii si bisericii sale la civilizatia occidentala; (2) continuarea dialogul cu Roma, inceput de Fericitul Ioan Paul II, in vedera refacerii unitatii crestine fara de care emanciparea nationala si sociala a romanilor e incerta, mereu pusa la indoiala.

18 episcopii romano-catolici si greco-catolicii sunt obligati de a atrage atentia asupra neajunsurilor cu care se confruntata biserica si mai ales omul de rand, nevinovat. Vezi Cathedral Plaza din Bucuresti, pe care Vaticanul o numeşte un monument al coruptiei, si coruptia cu larg caracter de masa, care au determinat deja patru milioane, cei tineri si calificati, sa se refugieze in UE. Vezi si cartea ”Coruptie si pacat” a Papei Francisc.

Ce vrea Papa Francisc: „Singurul lucru pe care il dorește Biserica Catolica și pe care il urmaresc ca Episcop al Romei … este comuniunea cu Bisericile Ortodoxe. … Biserica Catolica nu dorește sa impuna nici o conditie, in afara celei a profesiunii de credinta comune. Suntem gata ca sa cautam impreuna modalitatile prin care sa garantam unitatea necesara a Bisericii in conditiile actuale.“ (Fanar, 30.11.2014)

Omul de rand de o parte si de cealalalta a Carpatilor vrea sa scape de lanturile grele ale duhovniciei si soborniciei moscovite si constrantinopolitane, care il impiedica sa faca parte din lumea latina, fireste fara ca ortodoxia sa sa fie puse la indoiala. Prima Unire cu Roma din 1698 a ortodocsilor ardeleni s-au facut astfel fara intermediarii. Emancipare nationala si sociala a generat insa o reactia potrivnica a maghiarilor si greco-slavilor, care a dus la o a doua Unire 1701, mult sub nivelul celei din 1698. De atunci se duce o lupta surda intre aceste curente: spre vest prin noi insine sau prin intermediari, maghiari. UDMR-ul e o expresie vizibila a acestei realitati dureroase. Si discrepanta dintre data invitatiei adresata de presedintele Iohannis papei Francisc la Roma pe 15 mai 2015 si invitatia episcopilor romano-catolici si greco-catolici din Romania adresata papei pe 28 septembrie 2016 e greu de trecut cu vederea.

In ciuda tuturor, tot asa cum Fericitul Ioan Paul II a depasit toate dificultatiile si prejudecatiile si a fost intampinat la Bucuresti de sute de mii de crestini care scandau Unitate, azi exista un climat mult mai favorabil (invazia araba, santajul umanitar islamic joaca si ele un rol) ca papa Francisc sa taie nodul gordian milenar si sa refaca unitatea crestina incepand cu Bucurestiul, cu consecinte emancipatorice dorite de secole de Mihai Viteazul, Inocentiu Micu Clain, Corifeii Scolii Ardelene, Cuza Voda, Partida Nationala si nu in ultimul rand de presedintii ortodocsi moldo-valahi.

Fericitul Ioan Paul II a deschis generos poarta Europei si Romania a devenit de jure membra a UE si NATO, inpotriva reticentelor greco-pravoslavnice si a maghiarilor. Papa Francisc face un pas mai departe, spre aderarea de facto si a moldo-valahilor la Europa printr-o „comuniunea cu Bisericile Ortodoxe“ … „fara nici o conditie“.

Anul aceste este unul deosebit: An Sfant la Roma, la 50 de ani de la Conciliul Vatican II; intalnirea papei Francisc cu patriarhul Kiril a Moscovei si al intregii Rusii de la Havana; vizita presedintelui Putin, seful statului si bisericii ruse, la Athos, „Vaticanul Ortodoxiei“; Marele si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta. Toate indiciile converg spre refacerea unitatii crestine si mai ales salvarea pacii universale, dupa ce Chestiunea Orientala, conflictul dintre occidentali, ortodocsi si islam a degenerat din nou intr-un razboi de durata si o invazie islamica incontrolabila spre Europa crestina.

Dupa aceste evenimente memorabile, unele pozitive, altele dramatice, apropiata vizita a papei Francisc ne indreptateste sa fim optimisti. Romania este singura tara in al carei nume se gaseste Roma. Ei isi declara astfel atat punctul de plecare cat si aspiratia nationala. Mai ales pentru romanii, din toate timpurile si in ciuda tuturor adversarilor emanciparii lor nationale si sociale: Toate drumurile duc la Roma!

www.viorel-roman.ro

Bremen la 15 octombrie 2016

PRIMĂRIA SECTORULUI 2

CENTRUL SOCIO CULTURAL „JEAN-LOUIS CALDERON”

 

Vă invită

Joi, 20 octombrie 2016, orele 17.00, la evenimentul cultural

Colocviile de Marţi – „Sanscrita Și Europa”

 

 

 

  Recital – SILVIA CINCA

„Silvia Cinca vine cu o invitaţie la dans.” (Gabriela Ana Bălan). „Silvia Cinca este adepta romantismului-meditativ” (Gheorghe A. Stroia)

Premieră – Niculae Urs: Înecatul sau lovit cu leuca după A. P. Cehov

 

Intervenții:

 

• Puși Dinulescu: Cumințenia românilor;
• George Anca: Sanscrita și Europa;
• Viorel Speteanu: Codrii Cosminului.

 

Teatru de poezie: Rodian Drăgoi, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Dan Psatta, Ștefan Opreanu.

 

Lansări de carte:

 

• Mariana Gurza: Dumnezeu și Umbra, Dăncuș, 2016;
• Mircea Coloșenco: Convorbiri cu Mihai Șora, Sera, Bârlad, 2016;
• Constantin Crișan: Bioetica postmodernismului, Sera, 2016;
• Vladimir Udrescu: Telegarii de poștă, TipoMoldova, 2016;
• Valentin Rădulescu: Supradoza de vise, Amanda, 2016.

 

Coordonator: Dr. George Anca

 

În speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre, vă aşteptăm cu drag la  Centrul Socio – Cultural ”Jean-Louis Calderon” , din Str. J.L. Calderon nr. 39, tel. 0213156670.

 

Puși Dinulescu

 

Farmecul discret al plagiatorilor

E drept că nu oricine are timp pentru lucrări de licenţâ, de doctorat sau alte marafeturi din astea. Pe unii nici nu-i duce capul!
Dar barierele nu-s decât pentru boi, nu pentru oameni, mai ales când sunt importanţi: scule mari şi preţioase!
Ca să citeşti pagini după pagini, să le mai şi înţelegi, chiar să mai şi gândeşti despre paginile astea, ba şi prin propriile sinapse să le cerni, ca apoi să mai şi redactezi în fraze cu subiecte, predicate şi alte şmecherii, cum ar fi atributele şi complementele… păi, pentru asta îţi trebuie, dom-le nu numai cap şi timp, dar şi cur! Un cur tare, cu care să rozi scaunul, nu să umbli tot timpul brambura, pe la tot felul de întâlniri, de kermeze, de huzururi prin Caraibe şi Emirate, prin Parisuri şi Londre…
Doar la o puşcărie, doar acolo mai găseşti oleacă de timp să-ţi mai tragi şi tu sufletul, să te mai destinzi la o şeptică, după care să reflectezi la alianţele matrimoniale din politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele 14-16, la o adică, să te mai răcoreşti şi tu un pic la creier…
Iar negri, fomişti d-ăştia, sunt peste tot! Şi-ţi fac ei tot, garantat, ştiinţific, redacta cu migală, verficat… mai ştiinţific decât Einstein!
Dar să te-apăuci să plagiezi! Păi şi asta-i muncă, şi asta-i bătaie de cap! De ce la o adică să nu-ţi iei mai bine un negru?
Mi-aduc aminte, pe la începutul anilor 60, când eram student la filologie, era unul care terminase facultatea şi avea blat cu portarul, cu Nea Costică. Dacă erai băiat mai cu stare la pungă şi cu mai puţină stare la cap, vorbeai cu Nea Costică şi totul se-aranja şi aveai o teză de licenţă uneori şi de nota 10!
Şi-acum se trezesc unii ca domnii Ponta, Oprea, Tobă şi care-or mai fi şi care se-apucă ei să-şi facă singuri lucrările de doctorat! Acum, când i-atâta foame-n ţară! Câtă zgârcenie! Câtă pierdere de vreme! Dacă era pe undeva prin filologie, prin istorie, prin artele spectacolului, le făceam şi eu! Le făceam bucuros! Sigur, nu pe degeaba! Pe bani!
Şi dacă tot ţineau morţiş să-şi facă doctoratul în drept, în economie , în ştiinţe militare şi de poliţie, ce? Nu găseau şi prin domeniile astea băieţi capabili, cărora le frige şi lor buza după vreo prăjitură, vreo ciocolată sau chiar v-o funcţie plă5tită gras, acolo, sau chiar şi una şi alta! Păi, s-ar fi găsit, normal că da!
Ce prostie sau ce zgâecenie şi pe plagiatorii ăştia!
Dar îmi place totuşi de ei, că au un farmec al lor, discret, e drept, ca de fată mare şi proaspătă, care-şi scoate chiloţii în noaptea nunţii , roşindu-se toată la gândul că totuşi nu-i virgină chiar peste tot!
P.S. Şi să vă-nvăţ eu, măi, copii? Furtul se face în gaşcă, nu singur!
Ce? Voi nu ştiaţi asta?

Puşi Dinulescu

 

Puși Dinulescu

 

Prizonierul
Eu — prizonier în vârsta mea,
Tu — liberă ca un lăstun…
Nu poţi nici tu
Din închisoare să mă scoţi…

Gabriela Zăvălaș INSPIRAT ȘI O VIȚICĂ SE PASIONA DE-O LOAZĂ,VIȚICA MI-S IO…!

Angela-Djigola-Popescu

E firescul sacrului din noi…care-am primit aripi ca să simţim ceea ce alţii doar trăiesc…dacă…

 

Nicolae Calugarita …voi rosti cândva pe o scenă aceste versuri , dragule….

 

Cornelius Pavaloi Haide, că e de bine, până la urmă!

 

Votre commentaire…

 

 

P. S. la articolul de mai jos

Şi să vă-nvăţ tot eu, mă, copii!? Furtul se face în gaşcă, nu singur! Ce? Voi nu ştiaţi asta?

Puşi Dinulescu

 

 

George Anca

SANSKIT & EOROPE

…

International Academy Mihai Eminescu

          Founded in 1981 in Delhi by George Anca. Presidents: Amrita Pritam (1981-1984), Eugen Todoran (1990-1994), Alexandru Surdu (1994-1996) Dimitrie Vatamaniuc (since 1996).           Publications: Latinitas (Delhi), Bibliotheca Indica (Bucharest – with Romanian Indian Cultural Association), indological, anthropological and fiction books.)

          First draft – 1981 – to be completed by acknowledgments, other names of poets, thinkers, artists, translators, eminescologists, educators, desiring to be together unto poetry/shanti.

          Albania, Argentina, Australia, Austria, Belgium, Brazil, Bulgaria, Canada, Czechoslovakia, Chile, China, Denmark, Egypt, Finland, France, Germany, Greece, Hungarx, India, Iran, Irak, Israel, Italy, Japan, Mexico, Moldova, Netherlands, New Zealand, Nigeria, Philippines, Poland, Portugal, Romania, Senegal, South Africa, Spain, Sweden, Switzerland, Tanzania, Thailand, United Kingdom, USSR, USA, Yugoslavia

          MEMBERS / HONORARY INVITED

          Rafael Alberti, Robert Bly, Emil Cioran, Rosa del Conte, Yolanda Eminescu, Evgheni Evtushenko, John Fowles, Vaclav Havel, Daisaku Ikeda, Eugen Ionesco, Octavio Paz, Amrita Pritam (president since 1981), Salman Rushdie, Leopold Sedhar Senghor, Bogdan Suhodolsky, Grigore Vieru.

          MEMBERS AT LARGE

          Anna Aalten, B. Abanuka, Tawfik El Abdo, Prachoomsuk Achava-Amrung, Ioan Alexandru (organizer), Ion Andreiţă, O. M. Anujan, Lourdes Arizpe, Werner Bahner, Andrei Bantaş, Romano Baroni, Georges Barthouil, Al Bayati, Enric Becescu, Eva Behring, Amita Bhose, Danuta Bienkowska, Carlo Bernardini, Eveline Blamont, Ana Blandiana, Lucian Boz, Ion Caramitru, Margaret Chatterjee, Mary Ellen-Chatwin, Mihai Cimpoi, Silvia Chiţimia, Henri Claessen, Georges Condominas, Lean-Louis Courriol, Robert Creeley, Petru Creţia, Marco Cugno, Nicolae Dabija, Rodny Daniel, Nilima Das, Sisir Kumar Das, Mahendra Dave, Guenther Deicke, Francis Dessart, Stanislaw Dobrowolski, P. Vidyasagar Dayal, Metoda Dodic-Fikfak, Mihai Drăgan, Livia Drăghici, Jules Dufur, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Anton Dumitriu, Monika Egde, Christian Eggebert, Didona Eminescu, Roland Erb, Jiri Felix, Galdi Laszlo, Roy Mac Gregor-Hastie, Al Giuculescu, Allain Guillermou, Herbert Golder, Klaus Heitmann, Helena Helva, Gerard Herberichs, Carmen Hendershott, Anna Hohenwart, Peter Hook, Alexandra Hortopan, Kazimiera Illakowiczowna, Philip Iseley, Judith Isroff, Ion Iuga, Vilenka Jakac-Bizjak, Rafik Vihati Joshi, Elena M. Koenigsberg, Maria Kafkova, Iuri Kojevnikov, Henrik Konarkovski, Omar Lara, Leonida Lari, Maria Teresa Leon, Catherine Lutard, Keshav Malik, Muhamed Maghoub, Fidelis Masao, Liliana Mărgineanu, Pino Mariano, Constantin Mateescu, Anna Mathai, Dumitru Matkovski, Charles Mercieca, Ion Milos, Baldev Mirza, George Munteanu, Chie Nakane, Ion Negoiţescu, Wanda Ostap, Ayappa Panikar, Sheila Pantry, Daniel Perdigao, Augustin Petre, Irina Petrescu, Max Demeter Peyfuss, Jane Plaister, Franco Prendi, Carlos, Queiroz, Zorica Rajkovic, Lisa Raphal, Peter Raster, Ruprecht Rohr, Marcel Roşculeţ, Mario Ruffini, Angelo Sabbattini, A. M. Sadek, Zeus Salazar, Patricia Sarles, Monika Segbert, Joachim Schuster, Vinod Seth, Satyavrat Shastri, Andrei Simic, Norman Simms, William Snodgrass, Mihai Stan, Dumitru Stăniloae, Sygmunt Stobersky, Sanda Stoleru, Sorin Stratilat, Arcadie Suceveanu, Eric Sunderland, Bathelemy Taladoire, Akile Tezkan, Eugen Todoran, Fernando Tola, Mona Toscano-Pashke, Urmila Rani Trikha, Kliment Tsacev, Mihai Ursachi, Bruno Uytersprot, Nelson Vainer, Isabela Valmarin, Dimitrie Vatamaniuc, Romulus & Mihu Vulcănescu, J.L. Vig, Brenda Walker, Xu Wende, Reinhold Werner, Rudolf Windish, Mario Zamora

          MEMBERS IN MEMORIAM

          Anna Ahmatova, Sergiu Al-George, Gheorghe Anghel, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Samson Bodnărescu, Alexandru Bogdan, N.N. Botez, Petre Brânzeu, Victor Buescu, Anta Raluka Buzinschi, George Călinescu, I. L. Caragiale, Iorgu Caragiale, Toma Chiricuţă, Pompiliu Constantinescu, Aron Cotruş, Ion Creangă, Dimitrie Cuclin, Mihail Dragomirescu, Mircea Eliade, Gheorghe Eminescu, Gheorghe Eminovici, Franyo Zoltan, Galgi Laszlo, Gala Galaction, Mozes Gaster, Onisifor Ghibu, Petre Grimm, Ion Goraş, N.I. Herescu, G. Ibrăileanu, Nicolae Iorga, Petru Iroaie, Josef Sandor, Ivan Krascko, Mite Kremnitz, Franco Lombardi, E. Lovinescu, Titu Maiorescu, Alfred Margul-Sperber, Veronica Micle, Matei Millo, Gheorghe Nedioglu, Constantin Noica, Ramiro Ortiz, Sylvia Pankhurst, Vasile Pârvan, Perpessicius,  Ioana Em. Petrescu, Gheorghe Pituţ, Miron Pompiliu, Augustin Z. N. Pop, Cornelui M. Popescu, Aron Pumnul, Salvatore Quasimodo, Ianis Ritsos, Mihail Sadoveanu, George Bernard Shaw, Ioan Slavici, Nichita Stănescu, Carmen Sylva, Carlo Tagliavini, Fani Tardini, Vasile Văduva, Tudor Vianu

                   Notes

Some Indian Writings and Authors in Romanian (apud Latinitas, No 2, October 1982, Delhi):

Vedas (Rig-, Atharva, hymns), Mahabharata (Savitri, and Damayanti, Bhagavad Gita, Bhima, Dasharatas, Tilotama, Urvashi), Ramayana, Upanishads (Kata, Mundaka), Manava Dharma Shastra, Tirukurral, Panchatantra, Hitopadesha, Vetalapanchashatika, Shakuntala, Gitanjali, Discovery of India, Amaru, Sri Aurobindo, Ageya, Mulk Raj Anand, O.M. Anujan, Muhamad Alvi, Manik Banerji, Baren Basu, Vasant Bapat, M.A.Bhagavan, Bhabani Bhatacharya, Lokenath Bhattacharya, Shukanta Bhattacharya, Sisir Bhattacharya, Amita Bhose (Ray), Prem Chand, Margaret Chatterjee, Nirendranath Chakravarti, Rani Chanda, Krishna Chandar, Kamala Das, Nilima Das, Sisir Kumar Das, Prabhu Vidyasagar Dyal, Anita Desai, Maitreye Devi (Sen), Rajlakshmi Devi, Nissim Ezekiel, Nida Faazli, Mahatma Gandhi, Sarath Kumar Gosh, Bimal Chandra Gosh, Ibrahim Gialis, Muhammad Iqbal, Jayadeva, Ali Sardar Jafri, Kalidasa, Humayun Kabir, Prabhjot Kaur, Krishna Kripalani, Jiddu Krishnamurti, Ananda Kumarasvami, P. Lal, Prabhakar Machwe, Rupendra Guha Majumdar, Keshav Malik, Pari Makalir, Kamala Markandeya, Arvind Krishna Mehrotra, Kansal Mishra, Anna Sujata Modayl, Sitakant Mohapatra, Dhan Gopal Mukherjee, Jawaharlal Nehru, R. K. Narayan, Pritish Nandi, Kedar Nath, Amrita Pritam, Palagummi Padmaraju, Anvayiar Ayappa Panikar, Induprakash Pandey, K. M. Pannikar, Deva P. Patnaik, N. Pichamurti, Phanishvaranath Renu, Z. Zahher Sajjad, Vinod Seth, Satya Vrat Shastri, Madan Gopal Sinhal, Shahryar, Harbhajan Singh, Navtej Singh, Anant Gopal Shorey, Pillai Thakazhi Sivasankara, Tiruvalluvar, Rabindranath Tagore, Valmiki, Vyassa, Narayana Menon, Valathol, Mahadevi Varma, Srikanta Varma, Kapila Vatsyayan, T.S.Venugopala, Martin Vikramasinghe, Syed  Sajjad Zaheer.

Some Romanian Books on India (apud Indoeminescology, 1994, Bucharest):

Sergiu Al-George: Indian Philosophy in Texts. Bhagavad Gita, Samkhyakarika, Tarka-Samgraha, 1971; Language and thought in Indian Culture, 1976; Archaic and Universal, 1981

George Anca: Indian ApoKALIpse, I-VII, 1997-2003, Indo-Eminescology, 1994; The Buddha, 1994; Mamma Trinidad, 2001; Manuscripts from the Living Sea1996; Sanskritikon, 2002

Tancred Banateanu: Life and Work of Rabindranat Tagore, 1961

Amita Bhose: Eminescu and India, 1978; Bengali Proverbs and Thoughts, 1975

Ion Budai-Deleanu: Tziganiada, 1800

Ion Campineanu-Cantemir: Sati or Pikes of Love, 1928

Al. N. Constantinescu: The Buddhism and the Christianism, 1928

George Cosbuc: Sanskrit Anthology. Fragments from Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana. Lyrical Poems and Proverbs, 1897; Kalidasa – Sacontala, 1897

Mircea Eliade: India, 1935; Workshop, 1935;Maitreyi, 6th edition 1946; Asian Alchemy. Chinese and Indian Alchemy, 1935; The Myth of Reintegration, 1939; Yoga, 1936; Patanjali et le Yoga, 1962

Irineu Mihalcescu: The Cosmogonies of Indians, 1907; Bhagavad Gita, 1932

Cezar Papacostea: The Ancient Philosophy in Mihai Eminescu’s Works, 1932

Cicerone Poghirc: Origins of a Civilization: The Ancient India, 1972;

Theofil Simenschy: The Grammar of Sanskrit Language, 1959; KathaUpanisad, 1937, Mundaka-Upanisad, 1939; Bhagavad Gita, 1944; Story of Nala. Episode from Mahabharata, 1937; Panciatantra, 1931/1969

Iuliu Valaori: Elements of Indo-European Linguistics (1924); Main Indo-European languages, 1929

Some topical studies

Le mythe de l’atman; the semiosis of zero, la fonction révélatrice des consonnes;l’Inde antique et les origines du structuralisme; Brancusi et l’Inde (Sergiu Al-George); Tagore – a Skeleton Poem (Tudor Arghezi); le naga dans les mythes populaires roumains (Tancred Banateanu); new contributions on a ‘proto-Indian’ language (Vlad Banateanu); Rabindranath Tagore in Europe; Mahatma Gandhi as I knew him (Lucian Blaga); classical Indian literature in poetry of Eminescu; classical Indian literature in poetry of George Cosbuc (Sergiu Demetrian); carols and Vedic hymns (Aron Densusianu); influence of ancient Indian culture on Romanian contemporary literature (Ion Dimitriu); Indian demonology and a Romanian legend; bi-unite et totalite dans la pensée indienne; la concezione della liberta nel pensiero indiano; contributions to the philosophy of yoga; cosmic homology and yoga ; Durga-Puja; Duryodhana and the Walking Dream; pre-Aryan elements in Hinduism; mystic erotic in Bengal; woman and love; philology and culture; introduction in Samkhya philosophy; introduction en tantrisme; magic and métapsychique; la mandragore et les mythes de la naissance miraculeuse; the metaphysic of the upanishads; religious motives in upanishads; mudra; symbolisme aquatique; il problema del male e della liberazione nella filosofia Samkhya Yoga; erotic rituals; il rituale hindu e la vita interiore; sapta padani kramati; les sept pas de Bouddha; the symbolism of sacred tree; symbolisme indien de l’abolition du temps; Indian humanism; secret languages; vernamala; Bhagavad-Gita in Romanian (Mircea Eliade); Purusa-Gayomard-Anthropos; Greek skepticism and Indian philosophy; la theorie du sommeil d’apres les Upanisad et la Yoga; wherever there is smoke there is fire (A.Frenkian); a Romanian exorcism and an Indian exorcism from Veda; Die philosophischen und religiosen Anschauungen in ihrer Entwicklung; (B.P.Hasdeu); reflection on India in Romanian Popular Literature Sixteenth to Eighteenth Centuries (Keith Hitchins); divinites indo-européennes aux populations de l’Asie Antérieure et de la Mediterrannee; the formation of Vedic Pantheon; errors in the analysis of phonetic sequences of primitive Indo-European (G.Ivanescu); Veda, the oldest Indo-European text (Henri Jacquier); due pessimisti romantici sotto l’influssi del pensiero indiano antico; influsso del pensiero indiano antico sull concetto di uomo in Mihai Eminescu; influsso del pensiero indiano sull concetto di donna di Mihai Eminescu (D.Marin); Eminescu and Indian philosophy (Cezar Papacostea); lat. Nubo-nubes et le mythe d’Indra; the morals of Nirvana (Ion Petrovici); Indo-Traco-Dacica; sur les traces du transylvain Martin Honigberger, médicin et voyageur en Inde; Constantin Georgian, the founder of Romanian Indology (Arion Rosu); the origin of universe in the conception of Indians and Greeks; supreme being in Hindu mystic (Theofil Simenschy); researches of Indo-Aryan linguistics; actualité de la Grammaire de Panini; Indo-romanica estruturas sintacticas an contacto (Laurentiu Theban); Romania me hindi; puridhan ka phalahari baba; Romaniya ka yayavar Aleku Ghika (N.Zberea)

Energetic nonviolence and non-possession – main themes of the master course in psychology-sociology (by George Anca);

Exploring social violence. Motivation of violent behavior (protection, „fight or flight”, groups and identity). Conflict prevention – systemic (globalization, international crime), structural (predatory states, horizontal inequities), operational (accelerators and detonators of conflict – e.g. Poverty of sources, affluence of small guns, elections).

Anthropology of nonviolence: Jain ahimsa and aparigraha. Buddhist karuna. Christian pity. Gandhian nonviolence. Principles of anekanta (relativity).

Ancient Mahavira has classified people in three categories: having many desires (Mahechha), having few desires (Alpechha), having no desires (Ichhajayi). The economy of nonviolence, along with poverty eradication, applies also Mhavira’s concept of vrati (dedicated) society. He gave three directions regarding production: not to be manufacturated weapons of violence (ahimsappyane), not to be assembled weapons (asanjutahikarne), not to be made instruction for sinful and violent work (apavkammovades). Following anekanta, the philosophy of Mahavira synthesizes personal fate and initiative.

 http://georgeanca.blogspot.ro/2016/10/invitatie-sanscrita-si-europa.html

TOTUL DESPRE TRANSNISTRIA

 

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre⁽¹⁾. Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista, care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi românii ale căror urme se găsesc la tot pasul.
Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci⁽²⁾.

Istoricul ucrainian V. B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”⁽³⁾. Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec. XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia⁽⁴⁾. Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia⁽⁵⁾. Încă la debutul mileniului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa „blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi „volohove” în zonă⁽⁶⁾.

În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o „unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec. XV „ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie⁽⁷⁾, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă. La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii. Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând „de fapt nimănui”, deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români⁽⁸⁾. Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei⁽⁹⁾. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei „Domnişori” – fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc şi-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă⁽¹⁰⁾, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenţa Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec. XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre „dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654⁽¹¹⁾, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei⁽¹²⁾.

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii⁽¹³⁾ vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei şi Ucrainei”⁽¹⁴⁾ împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman⁽¹⁵⁾ şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte (16). Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici, iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea ⁽¹⁷⁾.

Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului⁽¹⁸⁾.

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti ⁽¹⁹⁾.

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov⁽²⁰⁾. Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: „mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”⁽²¹⁾. În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni, care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul „fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa⁽²²⁾. Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei⁽²³⁾. În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca⁽²⁴⁾.

Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean

 

Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 au trecut Nistrul cu 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării⁽²⁵⁾. La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de „transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug „două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei „Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A. I. Mavrocordat⁽²⁶⁾. Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti⁽²⁷⁾. Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului, dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Donbas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei⁽²⁸⁾.

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe⁽²⁹⁾. Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia „Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori ⁽³⁰⁾.

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino)⁽³¹⁾. În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni ⁽³²⁾.

Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova⁽³³⁾. Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în „Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei (34). Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte „Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură⁽³⁵⁾.

În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii⁽³⁶⁾. Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune⁽³⁷⁾. În 1854 se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică⁽³⁸⁾. Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: „Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia „este duşmanul nostru natural”⁽³⁹⁾.

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţa, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul⁽⁴⁰⁾.

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti⁽⁴¹⁾.

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate „Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi – cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru⁽⁴²⁾. Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe „Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.⁽⁴³⁾.

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc. ⁽⁴⁴⁾.

În 1918 Transnistria cânta „Deşteaptă-te române”

Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta o „mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici⁽⁴⁵⁾.

Pe vremea când ni se oferea Odessa

În 1914 Austria promitea României „toată Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reînnoi⁽⁴⁶⁾. Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă, care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul „Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase „Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”⁽⁴⁷⁾. Congresul învăţătorilor români din Rusia, ţinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

„Pe noi cui ne lăsaţi?…”

În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei⁽⁴⁸⁾. Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce „Deşteptarea – societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 „Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate⁽⁴⁹⁾. S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară⁽⁵⁰⁾. La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat „şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”⁽⁵¹⁾

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”⁽⁵²⁾. Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă şi în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar „Piatra din casă” de V. Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta „Deşteaptă-te române”.

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui⁽⁵³⁾. Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost „mai grea şi mai cumplită”⁽⁵⁴⁾. Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că „600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”⁽⁵⁵⁾. În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă⁽⁵⁶⁾.

RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare. Opoziţie ucraineană la crearea RASSM.

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind naţionalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome⁽⁵⁷⁾.

Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească⁽⁵⁸⁾ în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km² şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că „crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS „a unei vieţi naţionale româneşti” (⁵⁹⁾.

Tiraspolul în alfabet latin

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească (60). Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume, după cum reiese din paginile săptămânalului „Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): „s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”⁽⁶¹⁾.

Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: „Plugarul roşu”, „Moldova Socialistă”, „Comsomolistul Moldovei”, „Moldova literară”, „Octombrie”, „Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat „Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică⁽⁶²⁾.

Revenirea la „limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă⁽⁶³⁾ şi a fost exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168⁽⁶⁴⁾.

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: „Tribuna românilor transnistrieni”⁽⁶⁵⁾ condusă de Şt. Bulat, „Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv „Moldova Nouă” redactată de N. Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională⁽⁶⁶⁾.

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii „întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: „cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A. Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori⁽⁶⁷⁾.

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana⁽⁶⁸⁾.

Sfâşierea Transnistriei

Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M. Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk)⁽⁶⁹⁾. Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A. Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G. Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM⁽⁷⁰⁾, în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina⁽⁷¹⁾.

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Roşie)⁽⁷²⁾.

Iată câteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc.⁽⁷³⁾ Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko⁽⁷⁴⁾.

Transnistria: a XI-a poruncă a decalogului românesc. Sub administraţie românească.

Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară „Transnistria” ce se întindea între Nistru şi Bug până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor în 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei⁽⁷⁵⁾.

Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: „Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”, „Ţara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei⁽⁷⁶⁾. În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii)⁽⁷⁷⁾. Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani⁽⁷⁸⁾.

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situaţie existentă şi în prezent.

O Românie extrem-orientală

În 1966 R. Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia⁽⁷⁹⁾.

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale⁽⁸⁰⁾.

Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128) (81). Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de „existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”⁽⁸²⁾.

Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii „Transnistria”⁽⁸³⁾ anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Tighina) şi nr. 12 din Râbniţa⁽⁸⁴⁾. În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12%⁽⁸⁵⁾.

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I. Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână⁽⁸⁶⁾. Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.

Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc” ⁽⁸⁷⁾.

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român care se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îţi fă inimă rea, ci treci mai bine la pagina sportivă.

Viorel DOLHA

——————————-
NOTE

⁽¹⁾ A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.

⁽²⁾ G. Brătianu, „Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, Bucureşti 1980, pag. 170.

⁽³⁾ A. Boldur, Teritoriul Moldovei faţă de principatele…, „Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.

⁽⁴⁾ S. Mehedinţi, Fruntaria României spre răsărit, „Neamul Românesc”, Chişinău nr. 1/1991, pag. 6.

⁽⁵⁾ I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag. 13.

⁽⁶⁾ E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, „Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.

⁽⁷⁾ Ghe. Brătianu, op.cit. , pag. 170.

⁽⁸⁾ I. Nistor, „Basarabia” nr.10/1990, pag. 159.

⁽⁹⁾ N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag. 103

⁽¹⁰⁾ A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.

⁽¹¹⁾ D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, „Patrimoniu” nr.2/1991, pag. 22, Chişinău.

⁽¹²⁾ I. S. Nistor op. cit., pag. 16.

⁽¹³⁾ E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89.

⁽¹⁴⁾ A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69.

⁽¹⁵⁾ XXX „Istoria României în date”, Chişinău 1992, pag. 138.

⁽¹⁶⁾ N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pag. 276.

⁽¹⁷⁾ I. S. Nistor, op. cit. , pag. 19.

⁽¹⁸⁾ N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87.

⁽¹⁹⁾ E. Lozovan, Românii orientali…, „Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag. 32.

⁽²⁰⁾ I.S. Nistor, op. cit., pag. 23.

⁽²¹⁾ E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia”, nr.1/1992.

⁽²²⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag 26.

⁽²³⁾ Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chişinău 1992, pag. 23.

⁽²⁴⁾ E. Şt. Holban, Prin veacurile învolburate…, „Basarabia”, nr.1/1992.

⁽²⁵⁾ M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Bucureşti 1993, pag. 35.

⁽²⁶⁾ N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr.11/1992, pag. 89.

⁽²⁷⁾ I. S. Nistor, op. cit, pag. 27.

⁽²⁸⁾ A. Raţiu, Avertismentul, „Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag. 29.

⁽²⁹⁾ D. A. Lăzărescu, „Imaginea României prin călători”, Bucureşti 1986, vol. II, pag. 102.

⁽³⁰⁾ A. Nour, op. cit., pag. 82.

⁽³¹⁾ XXX Istoria României în date, pag. 156.

⁽³²⁾ N. Iorga, „Istoria românilor prin călători”, Bucureşti 1981, pag. 445.

⁽³³⁾ Şt. Ciobanu, op. cit., pag. 250.

⁽³⁴⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 32.

⁽³⁵⁾ Al. Matcovski, „Basarabia”, nr.5/1990, pag. 143.

⁽³⁶⁾ Ibidem, nr.11/1991, pag. 157.

⁽³⁷⁾ I. S. Nistor, op. cit. pag. 109.

⁽³⁸⁾ Şt. Holban, Prin veacurile învolburate…în „Basarabia”nr.5/1992

⁽³⁹⁾ F. Bichir, „Baricada”,nr.178,pag.6

⁽⁴⁰⁾ N. Iorga, Românii de peste Nistru, în „Basarabia” nr.11/1992,pag 92

⁽⁴¹⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 35

⁽⁴²⁾ A. Nour, în „Basarabia” nr. 1/1991, pag. 82

⁽⁴³⁾ Ibidem, pag. 85

⁽⁴⁴⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 35

⁽⁴⁵⁾ Ibidem, pag. 39

⁽⁴⁶⁾ A. Boldur, op. cit.., pag. 512

⁽⁴⁷⁾ . Şt. Holban, Figuri basarabene, în Basarabia, nr.3/1992, pag. 89

⁽⁴⁸⁾ Ibidem, pag. 91

⁽⁴⁹⁾ C. Botoran, M. Retegan, 1918 – Făurirea României Mari, Buc. 1993, pag. 48

⁽⁵⁰⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 49

⁽⁵¹⁾ A. Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Ţării, Patrimoniu nr.4/1991, pag. 77

⁽⁵²⁾ Şt. Bulat, Şedinţele Sfatului Ţării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag. 140

⁽⁵³⁾ E. Şt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia nr.12/1991, pag. 97

⁽⁵⁴⁾ D. Timonu, în Basarabia nr. 12/1992, pag. 198

⁽⁵⁵⁾ XXX 1918, vol.VI, Buc. 1986, pag. 466

⁽⁵⁶⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 60

⁽⁵⁷⁾ Ibidem, pag .61

⁽⁵⁸⁾ M. Bruhis, Rusia, România, Basarabia, Chişinău,1992, pag. 343

⁽⁵⁹⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 68

⁽⁶⁰⁾ L. Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag. 185

⁽⁶¹⁾ V. Mândricanu, în Nistru nr.2/1990, pag. 69

⁽⁶²⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 65

⁽⁶³⁾ L. Lari, op. cit., pag. 185

⁽⁶⁴⁾ N. Dabija, în Literatura şi Arta, Chişinău nr.22/1996

⁽⁶⁵⁾ I. Datcu, Basarabia nr.11-12, an1993, pag. 191

⁽⁶⁶⁾ E. Şt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992

⁽⁶⁷⁾ A. Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag. 154

⁽⁶⁸⁾ XXX Pactul Molotov-Ribbentrop, pag. 82, Chişinău 1992

⁽⁶⁹⁾ XXX Ibidem, pag. 90

⁽⁷⁰⁾ XXX Ibidem, pag. 83

⁽⁷¹⁾ XXX Ibidem, pag. 93

⁽⁷²⁾ XXX Ibidem, pag. 110

⁽⁷³⁾ N. Dabija, Literatura şi Arta, Chişinău 1996

⁽⁷⁴⁾ Ibidem

⁽⁷⁵⁾ O. Verenca, Realităţi economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992, pg. 137

⁽⁷⁶⁾ I. S. Nistor, op. cit., pag. 97

⁽⁷⁷⁾ Ibidem, pag. 95

⁽⁷⁸⁾ R. Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997, pag. 6

⁽⁷⁹⁾ E. Lozovan, op. cit., pag. 32

⁽⁸⁰⁾ N. Negru, Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag. 165

⁽⁸¹⁾ V. Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997

⁽⁸²⁾ M. Mărgărit, „Luceafărul” – Odessa, nr. 19/1992

⁽⁸³⁾ *** Românul nr. 28/1997

⁽⁸⁴⁾ *** Moldova Suverană nr. 119/1994

⁽⁸⁵⁾ E. Nirca, Basarabia nr.10/1992, pag. 205

⁽⁸⁶⁾ N. Dabija, Literatura şi Arta, 22/1996

⁽⁸⁷⁾ *** Istoria României în date, pag. 9

 

„Asemenea elite sunt doar bălegarul istoriei”.

(Hegel)

 

Se vorbeşte că criminalii deseori se întorc la locul crimei comise. Este şi cazul emisarului lui Putin Dm. Rogozin. Venit în Basarabia în luna iunie curent cu o misiune declarată de „relansare a legăturilor economice între Rusia şi Republica Moldova” în realitate a avut misiunea de a-l lansa pe I. Dodon în campania electorală la prezidenţiale. Vă mai amintiţi cum protestul unor producători de mere chiar la aeroport l-a supărat rău pe Rogozin care a declarat furios: „Vreţi să vindeţi mere în Rusia dar în acelaşi timp cereţi să fie închise televiziunile ruseşti. Determinaţi-vă odată ce vreţi şi cu cine sunteţi”. Ia adunat atunci pe mai mulţi oficiali moldoveni, cărora le-a dat comanda să elaboreze o foaie de parcurs privind relaţiile Republicii Moldova cu Rusia (sau invers!). Următoarea întâlnire a fost preconizată pentru luna octombrie (întâmplător!!! Tocmai e toiul campaniei electorale). Este absolut clar că vizita lui Rogozin face parte din campania electorală a lui Igori Nikolaevici. Pe parcursul acestor luni (din iunie până acum) a asigurat susţinerea majoră (financiară, logistică, informaţională, inclusiv prin trimiterea la Chişinău a unor emisari ai Moscovei) a unsului Kremlinului I. Dodon (a se vedea operaţiunea rusească BAHAMAS de transfer a 33 mln lei pentru finanţarea lui Dodon).

Rogozin a revenit în coteţ (vă mai amintiţi injuriile aduse nouă, românilor basarabeni, ceva timp în urmă) cu aceeași misiune – de a pune punctul pe „i”: să ne impună pe cei încă indecişi să ne decidem în sfârșit cu cine suntem. Ce murdării va mai turna în capul nostru de astă dată? Ce ordine va mai da pionilor săi din Basarabia? Suntem călcaţi în picioare iar noi tăcem! Suntem trataţi ca nişte papuaşi de velicoruşii de la Kremlin şi de kremlinezii locali. În ultimul timp unii dintre conaţionalii şovinului Rogozin îşi permit tot soiul de porcării în adresa noastră. Priveam deunăzi o emisiune la scandalosul posl de televiziune Accent TV al lui Dodon, în care un tip (dintre alogenii aflaţi printre noi) a declarat tranșant: „De 25 de ani mă aflu între doi debili: unul se consideră român (acesta aş fi eu!), iar altul se consideră moldovean (acesta ai fi dumneata, tov. Dodon sau Lupu! Vă place etichetarea unui „frate mai mare”?). Decideţi-vă odată”. Cum vă place fraţilor, şi cei care vă consideraţi români, şi cei care vă consideraţi moldoveni? Să ştiţi că „lupul părul şi-l schimbă dar năravul ba”. Îşi mai schimbaseră puţin părul pe parcursul celor 25 de ani de aşa numită independenţă. Acum însă consideră că a revenit timpul lor. Această încredere le-o insuflă alde Rogozin, dar şi cozile de topor autohtone Dodon, Lupu, care acceptă să fie numiţi de „fraţii lor mai mari” debili.

Acelaşi tip continua: „Debilism total. În constituţie este scris negru pe alb „limbă moldovenească”, iar în şcoli o numesc limbă română, crescând astfel generaţii întregi pentru alt stat!”. De ce îşi permite un venetic şovin, un derbedeu, care nici măcar nu ne vorbeşte limba (s-o numească şi moldovenească, dar s-o vorbească!) să ne indice ce limbă vorbim? „Nazi trebuie lichidaţi…Corupţionerii trebuiesc împuşcaţi. Personal îi pot împuşca pe unu-doi şi atunci va fi ordine” (ca pe timpurile lui Stalin!) a continuat derbedeul. De ce nu s-ar comporta în acest mod dacă îndemnul a venit de la şeful său Dodon: „Unioniştii trebuie lichidaţi”.

Este un precedent extrem de periculos. Este un îndemn la război civil fiindcă unionişti sunt aproape o jumătate din populaţie. Atmosfera se încinge tot mai mult. Declaraţiile unor candidaţi la preşedinţie şi a acoliţilor lor devin tot mai incendiare. Toate acestea fac parte din polittehnologiile proasiaticului Dodon şi „proeuropeanului” Lupu care, în faţa studenţilor şi profesorilor de la Universitatea de Stat din Moldova, a declarat belicos că este moldovean. Şi eu, tov. Lupu cu accent dâmboviţean, sunt moldovean însă, spre deosebire de dumneata, conştientizez că sunt de origine română.

Care este deosebirea între Dodon şi Lupu? Nici una. Ambii promovează moldovenismul

primitiv, „prietenia multiseculară” cu Rusia. Ambii sunt făcuţi (politicieni!) de acelaşi tătucă (Voronin) şi ambii slujesc aceluiaş stăpân – Putin. Doar aparenţele sunt diferite.

O logică simplă de tot arată că Dodon şi Lupu beneficiază de surse financiare enorme. Dovadă sunt puzderia de megabanere împrăştiate pe întreg teritoriul Basarabiei care sunt schimbate ca doamna mănuşile aproape la fiecare săptămână. E de înţeles într-un fel această grabă! Campania electorală este scurtă iar ei trebuie să reuşească să-şi afişeze doate izmele (dodonisme, lupisme şi alte isme!), pe care le citeşti pe toate gardurile, le auzi seară de seară la toate televiziunile lor unde pentru un candidat de rând cum este dna Maia Sandu un minut de promovare electorală costă peste 60000 lei, bugetul întregului ei partid pentru o lună de zile.

Marea problemă a Kremlinului şi a acoliţilor săi Dodon şi Lupu (Plahotniuc) este să nu permită trecerea în turul doi a reprezentantului centru-dreptei. Pentru aceasta folosesc toate mijloacele. „Scopul scuză mijloacele”, iar scopul este unul cardinal. Moscova nu vrea să-i dea drumul din gheare jertfei, pe care o strangulează metodic de peste 25 de ani. Chiar şi clona „Maia Laguta”, o făcătură a lui Plahotniuc, a fost împinsă în scrutinul electoral pentru a rupe cu sloganul „Votaţi Maia” câteva procente de la Maia Sandu (care ar putea fi decisive!), cum a făcut în alegerile parlamentare recente clona „Partidul Comunist Reformator”. Sunt lucruri evidente. Dna Pavlicenco, care are totuşi structuri teritoriale şi o echipă a PNL-ului, nu a reuşit să strângă cele 15000 de semnături, iar scandaloasa Maia Laguta, „care se află în politică de peste 25 de ani!” (declaraţia îi aparţinei!), o tipă care nu are o echipă de susţinători, care nu se află în toate facultăţile mintale (nu în zadar Voronin  a pus întrebarea dacă toţi candidaţii la preşedinţie au trecut controlul medical), a reuşit!!! Este clar că Plahotniuc a ajutat-o „dezinteresat” să colecteze aceste semnături. Mari minuni se întâmplă în acest partid al lui Plahotniuc (PDM). Ba sclipuiește o aşa zisă platformă social-democrată mişcând deputaţii ca pionii pe tabla de şah, ba colectează 19000 semnături doar în câteva ore (atingând probabil un record mondial!) pentru a o pune pe păpuşa sa Lupu în capul listei electorale (a mai fost unul pe nume Iu. Roşca care dormea la CEC pentru a fi primul pe listele electorale!), ba organizează colectarea numărului necesar de semnături pentru clonele sale (sunt sigur că are mai multe pe acest segment de centru-dreapta), care au misiunea de a tulbura apele. Posibilitatea unirii eforturilor celor două partide – DA (A. Nastas) şi PAS (M. Sandu) ia deranjat rău pe kremlinezi. Aceasta ar putea să le strice planurile ţesute cu atâta migală pe parcursul ultimului an.

Deseori auzi că dacă în turul doi vor ieşi Dodon şi Lupu vom fi nevoiţi să votăm răul mai mic, cum am făcut de atâtea ori. Nu sunt sigur că Lupu (alias Plahotniuc) este răul cel mai mic. Camuflându-se cu lozinci proeuropene, cu accentul său dâmboviţean, el şi-ar putea crea o astfel de imagine.  Chiar dacă ar fi să credem sloganelor proeuropene ale lui Lupu (Plahotniuc) ar trebui să conştientizăm că „Din momentul când un politician începe a gândi în categorii morale el nu mai poate formula considerente politice” (R. Aron, filosof şi politolog francez). Tot răul în acest colţ de ţară în ultimii ani vine de la Plahotniuc care a uzurpat toate puterile în stat.

Şi atunci ce-i de făcut? Să fim chiar aşa cum ne consideră „fraţii mai mari”? Există o şansă de a repara cât de cât situaţia penibilă în care ne aflăm. Este un îndemn către dni M. Ghimpu, A. Guţu şi Iu. Leancă. Mai promovaţi-vă imaginile personale şi ale partidelor pe gratis în această lună însă măcar în ultima zi faceţi pasul corect. Este un îndemn către Măria sa Alegătorul: nu votaţi hoţii care vă promit marea şi sarea. Dacă vă dă kilogramul de macaroane, luaţi-l (este tot din banii voştri), dar în cabina de vot votează corect. Votaţi pentru un candidat sărac ca şi voi care vă ştie durerile. Dacă au furat până acum vor fura şi în continuare. Nu-i votaţi pe cei buni dar fără şanse. Votaţi Maia Sandu, care are şanse să câştige preşedinţia, să spargă acest sistem vicios devenit închis fără a putea fi penetrat de cineva din afara sistemului!

Să ne lumineze Domnul în această lună a patimilor.

Dulgheru Valeriu