11 Sep
2016

Nicholas DIMA: România caught again between east and west

Summary: Romania is a well-endowed country and a blessed land, but its geopolitical location is a curse. Currently, the country is again a pawn between NATO and the United States on the one hand and Russia on the other. At the same time, the European Union is advancing an internationalist policy that ignores the national interests of the member countries. And this time Romania is led by political leaders that put personal interests before the needs of the country. Where is Romania going? This article focuses on the national priorities of Romania, which is caught again between competing powers and interests.

 

Rezumat: Romania este o tara binecuvantata asezata insa in calea furtunilor la o raspantie de necazuri. In prezent, tara se afla din nou la confluenta dintre interesele Occintetului, pe de o parte, si ale noii Federatii Ruse, pe de alta. In timp ce America si Occidentul promoveaza globalizarea economica, Rusia isi continua politica traditional/agresiva si incearca sa-si extinda sfera de influenta. Interesele celor doiua sisteme politice, economice si geopolitice se confrunta din nou in Ucraina si Republca Moldova, fosta Basarabie romaneasca. Moscova nu va ceda Ucraina, dar ar putea negocia soarta teritoriului dintre Prut si Nistru. La ora actuala, Romania face parte din NATO si din Uniunea Europeana. Apartenenta la NATO o apara, dar o si expune. Uniunea Europeana promoveaza si ea o politica internationalista care deseori ignora aspiratiile nationale ale tarilor membre. Care sunt prioritatile si interesele Romaniei si cum sunt promovate acestea de guvernul Roman?Articolul de fata incearca sa elucideze unele din aceste probleme.

 

Key words: Romania, America (U.S.), Russia, The European Union (EU), NATO

Introduction

Throughout history, the Romanian lands have been crossed, invaded, divided and ravaged by migratory peoples and expansionist powers. With its position at a cross-road of expanding powers, it was impossible for Romania to fully develop its resources, and for the people to fully enjoy the fruits their labor.

During the 20th Century, most of the Romanian-inhabited areas were reunited under one country. Yet, in 1939 Germany and Russia plotted and divided Romania again. The dismemberment of the Soviet Union in 1991 relit for a while the aspiration of Romanians to reunite the country. However, the post-communist governments missed the opportunity and instead decided to play second fiddle to various foreign interests. In fact, to secure their newly-found socio-political positions and to keep their ill-gotten wealth, the new Romanian leaders sold out the national interests of the country.

The geopolitical order of the 21st Century finds Romania as a pawn between the East (Russia) and the West (EU, NATO and the US). Given the traditional fear of Russia, Romania chose the West, but it ignored her former lands located across the Prut River. It is chiefly Moscow’s manipulation of Bessarabia that made Bucharest join NATO and seek America’s help. And yet, this former Romanian province has been virtually forgotten by Bucharest. The Romanian leaders have not raised this issue when America asked for a new concession.

The United States asked Romania to contribute with military manpower in Afghanistan. Romania obliged! The U.S. asked Romania to support the Western sanctions against Russia for having annexed Crimea. Bucharest obeyed without saying a word about the Romanian lands held by Ukraine. The U.S. asked for military bases. Bucharest agreed! Actually, the Deveselu military base was just inaugurated. Very Well! But what did Romania get so far in return?

While attending an international conference in Bucharest a number of years ago, I met several ethnic Romanians living in Moscow. One of them, a university professor, stated: “You Romanians are blinded by your fear of Russia. You should appeal to us, ethnic Romanians living among the Russians, to show you how to cope with them.” And, as an American citizen for over 40 years but a Romanian at heart, I am pondering: Why the Bucharest authorities do not appeal to us for advice on how to cope with America? The new Romanian authorities decided instead to behave as servants. And what did Romania get? Legitimacy for an illegitimate political class! In my university courses of International Communication, I always underline that in any relation dignity is the most important personal trait and responsibility is the most important national trait. Even your worst enemy would respect you if you show dignity, honesty and responsibility!

NATO and America

Robert Kaplan, a reputed analyst with a dual American and Israeli citizenship, published recently In Europe’s Shadow, a book which is mostly about Romania. The author has a good understanding of the world and a keen interest in East Europe. In his new book he emphasizes the geopolitical importance of Romania for the U.S. He also addresses many issues from historical questions to contemporary geopolitics. He admires Romania’s inheritance and wonders at the survival of the Latin roots of the people. Romania, he writes, “constitutes one of those indigestible ethnic nations… that have miraculously survived the millennia despite being oppressed, overrun, and vanquished…” 

Kaplan also observed what the Romanians have known for centuries: Geography has been a nightmare and history a tragedy! Nonetheless, he stresses that Romania is central to understanding East Europe and is of renewed importance in the present confrontation between East and West. Together with Poland, he writes, Romania is the pivot of America’s policy against the new Russian aggressiveness. Question is: What is the national interest of Romania in this new conflict between East and West?

The simple truth is that geopolitically, Romania’s goal is to regain Bessarabia; the country has no interests beyond the Nistru River! On its turn, Russia knows this, but it is unable or unwilling to address it. As for now, Russia is fighting tooth and nail to keep Ukraine under its paw and the Republic of Moldova under its control. Thus, Ukraine represents the primary battle ground between NATO and Russia while Moldova is at the periphery of Moscow’s claims. Russia is not giving up Ukraine, but it might negotiate the fate of Moldova. I have treated this subject in the book A Brief Study of Globalization, the chapter Russia between Old Geopolitics and New Economic Realities.

Good as it is, Kaplan’s analysis is static because it does not account for changing international scenarios and because it ignores the past events. In 1940 Bessarabia and Bukovina were arbitrarily invaded and annexed by Stalin, which made Romania join Germany one year later and attack the Soviet Union. Yet, in 1945 at Yalta and then again in 1989 in Malta the United States legalized Stalin’s annexation of the Romanian provinces. Why Washington did not read what Malborne Graham, an American diplomat, wrote in October 1944?  He published an article in the American Journal of International Law titled ‘The Legal Status of the Bukovina and Bessarabia.’ In his view, this area represented “the most critical territorial problem bequeathed to the present generation as a direct legacy of the age-old Eastern Question.”  The issue was ignored in 1945 and is still ignored these days when Washington needs Romania. But, what if in the future America changes its priorities in Europe, or what if Russia changes its attitude toward Romania? A change of geopolitical interests and even a change of heart may not be ruled out even in Moscow. History is a long chain of unending changes.

The current murky state of affairs of the area between Romania, Ukraine and Russia started with the new partition of Europe decided by the U.S. and USSR in 1989. For reasons not shared with the public Ukraine and the Republic of Moldova were left in limbo as a buffer zone between Russia and Europe. Nonetheless, this region could trigger a real war and the recent conflict in Ukraine proves the point.

As for the current situation, most analysts admit that not everything is well in the new East Europe. However, they do not analyze fully the danger for the future if the current trends continue. In Romania, for example, the old industry was completely destroyed, the agriculture was ruined, the national military was practically disbanded, and over three million young men and women have left the country to work in the West. Many of them will never return. The situation is similar throughout the entire East Europe. To be sure, there is freedom now, but there is also poverty, desperation, split families and abandoned children. And there is unemployment, prostitution, pornography, moral decay, and other social ills, most of them imported from the West. The result is that many Romanians have been deprived again of their dignity, and their leaders have abandoned their national responsibilities. And Moscow is exploiting this indignity to its advantage while America remains morally ambivalent to say the least.

Moral Duplicity

America is promoting the globalization of the world the same way the former Soviet Union promoted global communism in the past. And each one of them, Moscow in the past and Washington now, would foster its own set of values. During the 20th Century the former USSR promoted an equalitarian, utopian and God-less society based on collective property and total state control. Marxism promised a happy future that never materialized. In fact, the system never worked except temporarily through the application of brute force.  Currently, America promotes the process of globalization, and the international circles behind this effort also promise a better future for everybody.  But, will it work? The people have already been duped once!

The process of globalization comes with a set of new values and norms of conduct which are against Christian values. This process has triggered a collision of values that are especially visible in East Europe. In my book Cross Cultural Communication I emphasized that in any society there should be harmony between what people do for a living, their attitude and behavior, and their moral values and spiritual beliefs. From this point of view, a society is like a step pyramid where everything must fall into place. Behavior, values and beliefs must exist in a balanced form. Disrespect this balance as an individual and you become an outcast. Neglect it as a society and you destabilize the country!  Riots, disturbances and chaos may follow.

Currently, America and the West are promoting globalization for a new world economic order and human rights as a new universal religion. However, human rights are just norms of conduct without any spiritual aim. But people want more than freedom and material goods; they want spiritual meaning. Material goods, money and wealth should be only means to climb up the cultural pyramid and to achieve both, material needs and spiritual balance. This is very much a personal pursuit, but it is blinded by the current race for profit at any price. I have addressed this problem in the book The Purpose of Life. Economic globalization and human rights are just means, not goals. Furthermore, are LGBT rights, strongly promoted by some in America, part of human rights?  In this case Russia has plenty of ammunition to oppose the West…

And there is another thorny point in many current western analyses of East Europe. Kaplan, for example, condemns ethnic patriotism and nationalism and even any form of order and discipline that could lead to extremist attitudes and eventually to anti-Semitism. But, where would the world be without order and discipline?  He should have researched the roots of extremism to make sure that this scourge would not haunt us again in the future. Instead of nationalism, he advocates internationalism and globalism. Yet, he recognizes the potential attraction of extremist movements when masses of people do not reach the fruits of globalization. Yes, extremism is a danger in Europe and Moscow is already manipulating it!

Does globalization bring the promised fruits to the average citizen? Or does it bring advantages mostly to a small elitist group? How are we to reconcile Western internationalism with Eastern nationalism in an era of increasing inequity and polarization? It should be recalled that the West won the cold war with the sacrifices of many Eastern nationalists. But in the new East Europe those patriots were prevented from sharing the fruits of their sacrifices. In the present conflict, the West may win the economic battles, but it may lose the hearts and minds of the people. Unless America and the West change their policies, it is possible that in another confrontation between the two camps the East European nationalists may not let themselves be used, abused, and abandoned again. And Romania is no exception!

The European Union

The evolution of the European Union and its attitude toward East Europe is another thorny issue. For more than forty years the Eastern European people lived under Soviet repression. During those years they dreamt of becoming free to rejoin the rest of Europe. At long last, the Eastern countries regained their independence. Yet, the same countries are now questioning Western policies. Why is East Europe turning against the European Union?

The change in attitude toward the West has been caused by the unrealistic expectations of the Eastern countries and by the cynical attitude of the West. Politically, the West has accepted the new Eastern governments although those governments were still under the control of the former communists. This recognition led to duplicity and hypocrisy in both regions – Eastern and Western Europe. Economically, the West demanded the privatization of state enterprises, but the process triggered chaos, corruption and huge unemployment. And the process of globalization undermined the newly gained independence of the Eastern countries and threatened the very existence of their nationhood.

The reaction to the EU policies has been slow, but steady and mostly negative. And the recent refugee crisis and the decision to impose refugee quotas for each EU country have made some leaders take a strong stand against Brussels. In fact, the European Union is now challenged both in the East and in the West and from both sides — the right side and the left side of the political spectrum. Actually, according to a poll done by the Pew Research Center, 47 percent of respondents across 10 EU countries have unfavorable views of the Union. Furthermore, the poll showed that skepticism was on the rise just before the British referendum on EU membership. And the dissatisfaction is deeper in the countries affected by economic and political ills.

Greece, for example, is led by a leftist government, but is deeply displeased with EU policies. At the right side of the political spectrum, the recent terrorist attacks in France and Belgium have given a boost to the right-wing movements that also question Brussels’ policies. Something is rotten with the EU and many people are up in arms. The former Soviet dissident Vladimir Bukovsky actually wrote that the EU’s bureaucracy works as the former Politburo of the USSR. This bureaucracy is not accountable to anyone except itself! And, he sounded an alarm regarding the future of individual EU countries.

Opposition to the EU is currently strong in Hungary and Poland, but it is also boiling in Romania and elsewhere. Poland was the first to oppose the idea of taking orders from outside and of accepting refugee quotas. However, it was Hungary that denounced the EU directly.  Prime Minister Viktor Orban compared the EU with the former Austro-Hungarian Empire and Soviet Union and stated that those two empires were sick and destined to dismember. He declared: Today in Europe it is forbidden to speak the truth; to say that those arriving people are not refugees;… to point out that masses arriving from other civilizations endanger our way of life, our culture, and our Christian traditions;… to say that Brussels is now stealthily devouring our national sovereignty. And he continued: “Today the enemies of freedom are cut from different cloth than those who ran the Soviet system; they use a different set of tools to force us into submission…” Orban expressed his country worries, which are virtually common all over East Europe, but he ended up his speech on a hopeful note: “The task which awaits the Hungarian people, the nations of Central Europe and the other European nations which have not yet lost all common sense is to defeat, rewrite and transform the fate intended for us…”

Each East European country has its own problems and the closer they are to Russia, the more threatened they feel. Given its location, Romania does not dare to officially criticize the EU. However, its cultural leaders are increasingly critical of Brussels. Gabriel Liiceanu, for example, accused the EU of “lack of leadership and determination”. According to Romanian media, he stated: “it is regrettable that beyond a few ridiculous and ritualistic statements, Europe was unable to come up with any plan to address the current refugee crisis.” And further he stressed that “many of the current refugees are incapable of respecting Europe’s values while Europe’s leaders are incapable of saving Europe.”

Ana Blandiana, another leading personality, compared the current European crisis with the end of the Roman Empire…“What is going on presently in Europe is beyond any logic,” … “We are in the middle of a clash of civilizations and Europe has lost its faith and has denied its Christian roots….” Then, she stressed the traditional importance of the nation and of family values and criticized the “politically correct trend” imposed by the EU. She said that Brussels is trying to impose ‘new kind of families which are unable to produce children…” Obviously she referred to LGBTs, but in the new political climate the Romanian poet did not dare mention them by name. And, at the end of her speech given at Cluj-Napoca University, she compared the EU with “a pod of whales swimming toward an unknown shore only to commit suicide…”

There are many people in East Europe unhappy with the EU’s policies. They complain of many issues from stressful consequences of globalization to negative effects of micro-management. They fear a new form of socialism that could be in the end as poisonous as the old Soviet brand. And many people are revolted against their own governments for accepting policies that are against the interests and aspirations of their own nations. Some people even question the choice of the West over Russia. Recently, I was personally asked during a TV interview in Bucharest if it would not have been better for Romania to remain in the Russian sphere of influence. I answered with a question of my own: Knowing the attitude of Russia toward Romania throughout the entire history, would you trust Moscow?

The New Russian Federation

It is shocking and it is sad! The former West European communists of the nineteen fifties and sixties are posing as socialists these days and are largely in charge of the EU. The former communists of East Europe have changed their names and now pose as socialists. Together they act as comrades in arms and appear prone to build another pseudo-Marxist society. What the Soviet Union did not achieve through sheer brutality is being achieved now with kid gloves by the new authorities in Brussels. As of now no East European country has decided to leave the union, but the seeds of discontent have been sown. Will the EU change its policies and keep the union together, or will Brussels stick to its gun and risk breaking up the union?

These days there are new social, political and moral trends in Russia as well. While the West began to abandon religion and traditions, Russia is returning to old values and began to exploit the dissatisfaction of the East. Most East Europeans reject Russia’s new advances, but this time Moscow has new ammunitions. This past May, for example, Vladimir Putin visited a Russian Orthodox Monastery of Mount Athos in Greece where he had cordial discussions with the Greek leaders. The Russian President also praised the moral guidance provided by the Orthodox monastic communities while the Greek officials praised him for his attitude and for standing up to Western moral ambiguity…

To be sure, on one hand Russia feels isolated, left out and threatened by NATO, but on the other hand it did not renounce its traditional policies. Unable to compete with the West, Moscow continues its expansionist agenda. To this aim, it uses brutal military force as it did in Georgia and Ukraine, economic means and incentives as it does in Western Europe, as well as psychological warfare and subtle diversions. In this vein, a number of articles published recently in several European countries have made some analysts conclude that they were edited by the new Russian secret police.

A good example is the conference held recently at Sinaia in Romania with the participation of several European nationalists. The most prominent personality that attended the event was Marine Le Pen, head of France’s National Front. The conference was well organized and the main topic of the discussions was anti-European. In her speech, Marine Le Pen described the EU as “a drifting ship without a compass,” and “a total failure.” She questioned the EU’s future, called it “a threat to its inhabitants “and instead proposed a Union “from the Atlantic to the Ural Mountains; a Europe that would also include Russia. The conference itself and this statement in particular, suits Putin’s Russia very well. In fact, these days Russia is making inroads in both West and East Europe, and this time many of its arguments are hard to combat.

A case in point is the American missile base built recently in Romania. The just opened base at Deveselu was hailed by the American and Romanian officials and by most of the media. As expected, Moscow was enraged and resorted to threats of reprisals. However, there were also Romanian dissenting voices and some of them sounded honest and logical. Thus, it is hard o say whether such voices speak from their heart, or they echo Moscow’s hidden agenda.

According to Active News of May 9, reserve Colonel Marin Neacsu claimed that the Romanian military would be used as cannon fodder for U.S. interests. And he accused Washington of using Romania’s aspiration of reacquiring Moldova (Bessarabia) just to challenge Russia without helping the Romanian national cause. By doing this, he continued, Romania would expose (the republic of) Moldova to increasing Russian threats without obtaining anything in return.

Another dissenting point of view was posted on the Internet and this one startles the reader even more. It is named: Is there a plan to disband Romania? (Se Pregateste Pulverizarea Romaniei?). The analysis focuses on the last 25 years of transition that has ruined the old economy without replacing it with a new one and that has ravaged Romania’s socio-demographic fabric. Unfortunately, almost all the arguments used in the analysis are real. Yet, the analysis may have very well been concocted in Moscow to disorient the Romanians. The analysis is not signed, but retired Colonel Vasile Zarnescu provides some pertinent comments. He considers the analysis to be a correct mirror of the “last 25 years of criminal transition.” In his view, some international circles “have impoverished the people on purpose” and “have compelled the youth to leave the country…” His conclusion is that all these are part of the effort of certain international circles that promote globalization with the purpose of manipulating and controlling the world.

If the analysis was edited in Moscow, it is indeed a good piece of disinformation. The arguments, however, are solid and America should be on alert. The West promoted God-less internationalists in East Europe and did everything to marginalize the God-fearing patriots. Russia is now trying to turn the table and attract those people who feel abandoned by the West. The current Russian influence is already strong and growing in Serbia, Bulgaria, Hungary, and even beyond. Nationalism is also strong in Greece, Austria and Poland and is also growing in other West European countries. The next war may not be simply between countries, but between globalists and those who still love their nations. An older friend of mine who has since departed once wrote me:  During the next war everyone will fight against everyone else and the front line will cut straight through our own hearts… There was a time when America was a God-loving and God-fearing country and fought against God-less Soviet Union and communism. Those times have past. Where do we stand now..? God save us!

Concluding Remarks

Former American President Harry Truman is credited to have said that if you want to have a friend in Washington, buy yourself a dog. And former British Prime Minister Benjamin Disraeli once stated that England has neither permanent friends, nor enemies, but only permanent interests. Both statements are cynical, but realistic, and they apply perfectly to today’s world.  It should be stressed that for the foreseeable future the nation-states will remain the cornerstones for the political and geopolitical organization of the world. Accordingly, the duty of any government is to promote and defend the nation and the national interests.

As any country, Romania has economic, politic, and geopolitical interests and priorities. The first priority of the government should be to manage successfully the national economy. To do that, the country needs a competent, responsible, and moral elite. It will take courageous and dedicated leaders to succeed, but it could be done. Geopolitically, Romania will have to recover its lands across the Prut River, to secure once and for all the stability of Transylvania, and to help the ethnic Romanian minorities that live beyond the Nistru, Danube and Tisa Rivers.

As for Transylvania, in 1996 the reputed American professor Samuel Huntington published The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order.  In his book he placed the border that separates Eastern Europe form Western Europe through Transylvania. That means a potential fissure in the middle of Romania! What is Bucharest doing to secure the integrity of the country?

The governments that have mismanaged the country since 1989 have made many Romanians leave their motherland. Andrei Plesiu, a leading intellectual, wrote an essay recently titled My Country? In this essay (Adevarul Blog) he deplores in very clear terms the current state of Romania: … “I live in a place that I can no longer consider to be mine, to be my country. My country has no longer any connection with me. It is the country of others: of a clique of individuals who have ascended to the top through illicit party maneuvers, through nepotism and through gang interests. I am now not only a stranger in this country; I feel threatened!”If this is the current situation, where is Romania going to be over the next several decades? What are the plans for defending and rebuilding the country during the next years of extremely turbulent events?

Selected Bibliography

Robert D. Kaplan, In Europe’s Shadow (NY: Random House, 2016)

Samuel Huntington,  The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order (NY: Simon and Schuster, 1996)

David Rothkopf,  Superclass: The Global Power Elite and the World they are Building (New York: Farrar, Straus and Giroux, 2008)

Nicholas Dima, A Brief Study of Globalization (Bloomington: Xlibris, 2013). The book is also available in Romanian (Bucuresti: Editura Viga, 2015)

Nicholas Dima, Cross Cultural Communication (Washington, DC: The Institute for the Study of Man, 1990)

Nicholas Dima, The Purpose of Life (Bloomington: Xlibris, 2014). Also available in Romanian (Bucuresti: Editura Viga, 2015)

10 Sep
2016

Anatol COVALI: Lirice

Fotografia de profil a lui Covali Anatol

HAIDE, SĂ-NCEPEM ALT ZBOR

 

Cântecul iubirii rătăcit prin dor
murmurând de-o vreme mai mult în minor

 

şi fără de capăt
orice ritm mai şchioapăt
se transformă-n note triste care dor.

 

Ca un roi de molii
m-au umplut bemolii
fâlfâind în mine aripile lor,

 

scormonind cu ură
în lumina pură
ce mai rămăsese din ce-a fost major.

 

Amintirea plânsă
nu găseşte însă
vorbele acestui cânt tânguitor,

 

ce se tot frământă
şi în mine cântă
mut de lacrimi care sufletul ţi-l vor.

 

Nu-l lăsa să plângă,
nu-l lăsa să-şi frângă
àripile. Haide, să–ncepem alt zbor.

 

IUBESC

 

Iubesc cum poate n-am iubit nicicând,
iubire-n jur şi-n mine semănând

 

spre a vedea cum dragostea răsare
pe pajiştile sufletului meu
în flori în care sunt întruna eu
polenul plin de-arome-ameţitoare.

 

Iubesc cum poate nimeni n-a iubit
şi-acestei pasiuni i-am dăruit

 

şi sufletul şi inimă şi minte
arzând pe al ei rug mistuitor
un inceput ce-a fost intruna dor
şi-al cărui nesfârşit va fi fierbinte.

 

Iubesc cum poate n-am visat să pot
iubi, dând pentru dragostea mea tot.

 

AZI NOAPTE

 

Sunt plin de-o nesfârşită fericire.
Azi noapte L-am visat pe Creator.
Mă mângâia pe creştet cu iubire
şi îmi şoptea : Mi-a fost de tine dor !

 

Era în jur o stranie lumină
care-mi umpluse trupul de extaz.
Dormeam,însă prezenţa Sa divină
cu dragoste-îmi ţinea sufletul treaz.

 

Vibram intens la orice mângâiere
şi-oricare fibră din lăuntrul meu
întinerea şi dobândea putere
ştiind că lângă mine-i Dumnezeu.

 

Când m-am trezit eram un altul parcă,
nu mai simţeam dureri,nici spaime,nici
nu mai eram de deznădejde leoarcă
şi surâdeam că m-a lăsat aici !

 

R U G Ă

 

Te rog, Stăpâne, să îmi ocroteşti
iubirea care tremură speriată
că degetele iernii nefireşti
au început în geamul ei să bată.

 

Alungă iarna dacă mă iubeşti
şi dă-i în schimb o toamnă-ntârziată
şi-i încălzeşte, bunule, aceşti
fiori de spaimă care îi dau roată.

 

E de ajuns ca-n suflet să-i priveşti
şi grijile-or să piară dintr-odată…
Te rog, Stăpâne, să îmi ocroteşti
iubirea care tremură speriată

 

Şi cu-al Tău zâmbet cald să îi topeşti
zăpada ce-a căzut îmbelşugată,
iar când a vieţii carte răsfoieşti,
treci peste foaia-n care-i însemnată.

 

SUNT FERICIT

 

Sunt fericit. O nouă primăvară
pe plaiurile mele a sosit
şi sufletu-mi de ea se înfioară,
surâde în lumină-ntinerit.

 

S-a stins din ochii mei orice tristeţe
şi nu mă mai frământă niciun dor
de când cu bucurie dau bineţe
acestor ani ce curg din viitor.

 

Pline de drag speranţe mă-mpresoară
iar eu mă las de ele ispitit
trăind din plin a doua tinereţe.

 

Cu aripi noi şi mari m-avânt în zbor
ca din tării s-admir ce frumuseţe
au aceşti ani care în ei mă vor.

 

Anatol COVALI

 

10 Sep
2016

Anti-Barnevernet Symposium in Vienna, Austria

The fight against the Norwegian CPS continues. On Friday, Sept 23rd 2016 a symposium is being organized in Vienna to explore the human rights violations happening in Norway with respect to child protective services. Barnevernet victims, lawyers, and CPS experts have confirmed their attendance. This event will grow in the future into another world-wide protest. The fight is not over until Barnevernet is significantly reformed. 

Here is the announcement:

Save the Children‘ is an initiative of individual Christians in Vienna/Austria from different Churches and Christian organisations. We are deeply concerned about the violations of Human Rights and Children’s Rights in Norway. Since we’re familiar with several cases where Children were removed from their families for no good reasons, we now want to address these issues publicly.

Therefore, we’re hosting a Symposium in Vienna on Friday 23 Sept of 2016 with different speakers to expose the situation. We’re inviting both Norwegian Experts as well as affected parents to come to Vienna to join the Event.

It’s our goal to offer a public platform and support through media for those parents who lost their children for unjustified reasons. We also want to address the Norwegian Government to look into these cases and start a reform of the Norwegian Child Welfare System.

The Symposium will be an afternoon and evening event in English with German translation. We also want to broadcast the event live via Internet so that many people around the world can watch the Video stream on their Computers, Tablets or Smartphones. In addition to that ERF Medien Österreich will broadcast live at Radio „ERF Plus“. The Video recording of this event will also be made available on YouTube afterwards.

The Symposium is hosted by: „Initiative ‚Save the Childen‘ – Gegen Kinderrechtsverletzungen in Europa“

Sursa: https://delightintruth.com/2016/09/09/anti-barnevernet-symposium-in-vienna-austria/

9 Sep
2016

Camelia CRISTEA: Poeme

Fotografia de profil a Cameliei Cristea

O candelă aprinsă

 

Învăluit în clipa de tăcere,
În sactuarul inimii stau izolat,
Primesc din când, în când o mângâiere,
Topaz, pe care lacrima mi-am încrustat.

 

Aud ecouri, mult de prea departe,
Pe care vreau cu mintea măcar să le pătrund,
Dar sunt un fir plăpând ce-n noapte,
În stele se îmbracă și le simt arzând!

 

Îmi plec genunchii obosiți de vreme
Și fruntea încununată de omăt
Și-Ți spun Iisuse că mă întorc la Tine,
Stivit de patimi, de lume și de tot!

 

Aș vrea să cer dar nu știu ce se cuvine.
Am tot cerut și Tu, mereu mi-ai dat!
Și Te-ai oprit de -atâtea ori la mine
Să duci poveri ce grele îmi erau și mi le-ai luat!

 

Aș vrea în schimb să-Ți dau și eu ceva,
O candelă ce-o țin mereu aprinsă
E prea putin, în fața Ta,
Ea arde ca un fir plăpând – e viața mea!

 

M-am născut

 

Din puterea rugăciunii
M-am născut a mia oară,
Gândul bun în mine crește
Și îmi cântă a primăvară.

 

M-am născut din foc și apă
Când ruinele din oase
Îmi intrară pân’ la sânge
Și dospeau în strâmte vase..

 

M-am născut iar din țărână
Ca un bob micuț de grâu
Să țin răul la distanță
Și tot binele în frâu.

 

M-am născut în dimineață
Pe un clopot alb de crin,
Vorba mea să fie dulce
Ca durerea să-ți alin.

 

M-am născut din rugăciunea
Sfinților ce știu a ține
În pocal iubirea-naltă
Și o floare-n piept de bine.

 

Și dau slavă pentru toate
Câte sunt și-or să mai fie
Un ochi plânge, altul râde
Și mă-aprind în bucurie.

 

Fire de dor

 

Se varsă ceru-n poala unui câmp,
Iar soarele în fire de mătase,
Fuioarele au tors grâu și porumb
Bogatul rod ne intră iar în case.

 

Podgoriile miros deja a must,
În teasc din struguri lacrimi împlinite
Din pântec de butoi mai sare-un cep,
Un pivnicer înnumără oi pe sărite.

 

Prin nori de fum în grabă trec cocorii,
Veșmântul toamnei cu brumă e brodat
Într-o broboadă-și strânge zilele cernite,
Pe firul ierbii cu pași grăbiți rugina a călcat.

 

Un lampagiu mai fură o gutuie
Să lumineze noaptea în iernile ce vin,
Plictisul să-l alunge din viscolul ce geme
Savoare să îi dea și unei căni cu vin!

 

Poveștile se spun la gura sobei
Din jar se-aprind obrajii unui măr,
Eu tot mai cred în prinți și Cosânzene,
Și torc poem de suflet cu firele de dor.

 

Camelia CRISTEA

 

7 Sep
2016

Gheorghe Constantin Nistoroiu: Fiicele Fecioarei Maria în rezistența anticomunistă

                   FIICELE FECIOAREI MARIA în REZISTENŢA

                            ANTICOMUNISTĂ DACOROMÂNĂ

                                                partea a II-a

 

 

 

         „Dă-mi, Doamne, durerile toate

                           şi lasă-mă fără dor

           Dar fă şi un pic de dreptate

                      pentru acest popor.

           Că-i lacrimă pâinea pe masă

           Şi-i sângeră fruntea de spini, 

           Mâncat de vânduţii de-acasă

           Vândut de mâncăii străini.”

(Sfânta Fecioară MARIAIcoană-Mânăstirea Sihăstria)

 

                         

   Fecioara Maria este Odorul cel mai scump, cel mai dorit şi cel atât de mult aşteptat al Maicii sale, ANA-cea de care Bunul Dumnezeu s-a îndurat, s-a bucurat şi a hărăzit-o spre bucuria întregii lumi, spre fericirea cerului, a pământului omenirii şi a celui pelasg.

 

   Dumnezeiasca Maică ANA poartă în sânul zămislirii sale cel mai curat suflet în care s-a întrupat Frumosul, Binele, Adevărul, Hristosul, deschizând fereastra întregii lumi, aducând mugurii Primăverii ce se sparg în ramuri, fascinează şi inundă verdele veşniciei.

 

  Noi, creştinii în fiecare zi Îi adresăm Fecioarei MARIA rugăciuni cu cereri foarte multe și chiar dacă  adesea uităm să și mulțumim dovedeşte, totuşi,că o cinstim permanent.

   În Icoana sublimităţii Fecioarei Maria se reflectă Apoteoza marilor destine româneşti.

 

   În Icoana MAICII Domnului cu PRUNCUL, părintele Benedict Ghiuş ne îndrumă privirea asupra sublimităţii Sfintei Icoane, <<Dulcea sărutare>>: „Chipul Fecioarei-Mame pe icoană arată omenirea, chipul Pruncului arată dumnezeirea, iar strânsa alipire a obrazurilor lor arată inexprimabila dragoste dintre Dumnezeu şi oameni.” (c.f. Aspazia Oţel-Petrescu, Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului” de la Mislea. Ed. Scara, Bucureşti-2001, p. 99)

   Întreaga viaţă a Maicii Domnului înseamnă Veşnicia, şi-o împleteşte prin dragostea Ei faţă de toţi oamenii, pentru ca împreună să slujim Iubirii întru Dumnezeu şi Neam.

   Unul dintre marii Duhovnicii ai Rugului Aprins Ortodox, al slujirii Maicii Domnului,  Arhimandritul Arsenie Papacic desprinde o rază din Taina Împărătesei divine: „ Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oamenii necăjiţi, slabi şi prigoniţi, în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar  şi cu dreptatea divină, apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar pe cei nepăsători… Dragii mei, Maica Domnului este aşa de desăvârşită încât nu putem decât să-i zicem: <<Iartă-ne că nu te putem înţelege, dar noi te iubim!>>” (Între timp şi veşnicie –Viaţa părintelui Arsenie Papacioc.Ed. Accent Print-2014, p. 251)

   Tocmai această dragoste nesfârşită, această sacră compasiune, această dumnezeiască comuniune a MAICII Domnului faţă de noi a făcut să se reverse FRUMUSEŢEA Ei fără asemănare, ca  o mireasmă cerească într-o multitudine de daruri şi să ţâşnească în firul vieţii inimoaselor creştine, uneori abia înverzit, alteori abia înmugurit, deseori abia înflorit, nimbul angelic, focul mistic ori crezul partizan ca un fior sublim al Suferinţei creştine şi al Jertfei curate, ce s-a întrupat într-un ideal sfânt al reînnoirii şi al demnităţii noastre dacoromâne.

   Marea şansă a omenirii şi privilegiul divin pentru dacoromâni, cred cu tărie că a fost naşterea pe pământul Daciei Mari a Fecioarei Maria şi asumarea destinului ei mistic-uman întru Destinul dumnezeiesc al mântuirii.

 

   Fiicele Fecioarei Maria, Luptătoarele-eroine au fost sortite Destinului Crucii lui Hristos.

   În infernalele lagăre concentraţionare, unde biciuia permanent crivăţul teroarei, unde se rostogolea ca o avalanşă toate sudalmele ordinare, unde se năpustea tot mai des ca un uragan apocaliptic ura acelui proletariat dresat să muşce şi să sfâşie la arătarea biciului stăpânului, în celulele încremenite cu zăvoarele coborâte în bernă, Aripa Duhului Sfânt alina sufletul reînmugurindu-l spre viaţă. Jalea deodată dispărea ca o ceaţă grăbită, iar suferinţa prindea nimbul de rouă al rugăciunii care răspândea mireasmă în jur ca pe o sublimă cântare.

   Locul deznădejdii eroinelor se purifica în suflet încet la început, abia ca o flacără plăpândă, apoi pe măsură ce Duhul sufla lumina iubirii, deodată focul se înteţea lăuntric, dând putere urcuşului spiritual spre marile năzuinţe serafice ale cuminecării crezului lor, ale împlinirii sensului comuniunii cu Dumnezeu, cu Fecioara, cu Sfinţii, cu Martirii, cu Neamul.

   Drumul Crucii asumate le-a luminat Calea fidelităţii față de idealul ales, înnobilându-le serafica dăruire.

    În Dacia Marelocul aşezării lui Dumnezeu, harul şi binecuvântarea au fost oferite diferit: pentru femei frumoase-pământene  şi pentru femei frumoase cu destin ceresc, astfel:

   MARIA Cantemir-fiica cea mare a Voievodului Dimitrie Cantemir, una dintre cele mai erudite şi mai frumoase prinţese ale Europei acelei vremi, descendentă a frumuseţii traco-geto-dace princiare, regale, imperiale ori eroic-legendare,Reginele Hestia, Tomiris, Dochia, Sf. Împărăteasă Elena-mama Împăratului Constantin cel Mare, Sf. Muceniţă Ecaterina, poeta Sapho, Maria Voichiţa, Despina Basarab-Maica Platonida, Anastasia Rudeanu, Teodora Cantacuzino-Maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul, Maria Lupu-Radziwill, Ruxanda Lupu-Sultana, Maria Brâncoveanu, Marghioliţa Roznovanu, Mărioara Sturdza, Ana Bantăş-Cantemir-bunica, Casandra Cantacuzino-Cantemir-mama, Raluca Iuraşcu-Eminovici, mama Luceafărului Emin, Iulia Haşdeu, Raluca Sturdza-Monahia Maria, Maria-regina României Mari, Ileana-Maica Alexandra, Felicia Avramescu-Sturdza-muceniţa, Maria Tănase-regina cântecului, Marieta Iordache-Maica Mihaela, Florica Savu-muceniţa, Elena Bagdad-muceniţa, Aurica Munteanu-Baciu C. Petru, Oltea Manoliu Bellu, Maria Popa-Beiuş, Natalia Nicolicescu-Vasilcovschi, Patricia Codău-Maica Ecaterina, Ecaterina Gâţă, Maica Tatiana-Tismana, Anastasia Popescu-Mama Sica şi toate fiicele Daciei Mari de pretutindeni.

   TEODORA Ageu, născută la Ţărăţel-Arad în 1923, luna Martie, ziua 6. A fost una dintre strălucitele studente al Universităţii din Cluj. O militantă de excepţie a naţionalismului creştin ortodox, Teodora s-a căsătorit cu Ioan Ageu-liderul Centrului Studenţesc Creştin Ortodox-filiala Cluj. Teodora a fost arestată în Iulie 1948, executând în fiorosul lagăr pentru Femei-Mislea, 6 ani de groază şi tortură, până la eliberarea din 12 August 1954.

   (Corneliu Cornea, Luptători şi Martiri ai Rezistenţei Anticomuniste din Judeţul Arad. 1945-1989. Ed. Multimedia-Arad-2007, p. 21)

   Teodora şi-a luat viaţa în serios ca pe o şansă divină dăruind-o înmiit celor dragi.

      ANA Bacoş-fiică a Aradului născută în anul 1910. Fire dârză, energică, hotărâtă, purtătoarea a cinstirii strămoşeşti, zeloasă amazoană modernă şi-a pus toată fiinţa ei în slujba naţiei creştine, înrolându-se rezistenţei religioase anticomuniste. A fost arestată în 1952 şi condamnată la muncă silnică pentru 15 ani din care a executat 12. După eliberare a rămas aceeaşi fidelă luptătoare aflată permanent în vizorul securităţii comuniste. (ibid., p. 30)

   Ana şi-a făurit prin sacrificiu o făptură nouă capabilă să admire frumuseţea vieţii.

   ECATERINA Crişan (Nănuţa)-tot arădeancă, născută în 1911. Ambiţioasă, consecventă, credincioasă, contabilă, Ecaterina îşi dorea să-şi pună conştiinţa în dragostea divină şi dorul de Ţară. Trădarea regelui Mihai, a camarilei sale şi invazia sovietică i-a oferit şansa să devină o luptătoare înfocată pentru Moşia neamului, Crucea lui Hristos şi a Strămoşilor Daci.

   A fost arestată de securitate şi condamnată de Tribunalul Militar Timişoara la 10 ani, pe care-i execută integral între 1953-1963, în fioroasele temniţe: Timişoara, Mislea, Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea. (ibid., p. 74)

     Ecaterina a ţesut cu urzeala comuniunii harului prefigurarea fericirii vieţii sacre.

 

   EUGENIA Focşa-Donici s-a născut în Ajunul Sf. Ierarh Nicolae în anul 1928, ca un dar preţios şi binecuvântat. A moştenit o inteligenţă genetică, devenind una dintre studentele sucevene de merit, dar şi o râvnă dacică, străbună dovedindu-se o partizană înfocată. Omniprezenta securitate pune gheara roşie, care a sfâşiat mii de suflete pure, pe ea la 25.08.1950 şi o condamnă prin Tribunalul Militar Iaşi la 6 ani temniţă grea. Înfruntă cu demnitate toate ororurile închisorilor: Iaşi, Suceava, Botoşani, Miercurea Ciuc, Mislea, Jilava, până la eliberarea din 22. 08. 1956. (ibid., p. 98)

   Eugenia a dobândit puterea de a preface visul libertăţii în adevărul vieţii creştine.

 

      MARIA Godea s-a născut la 24 Septembrie 1932, într-o familie evlavioasă de arădeni harnici. A crescut în leagănul legendelor străbune care-i configura neamul dârz într-o aură de legendă. Fire tenace, cu dorul de ţară permanent aprins în piept şi cu nădejdea în izbânda Crucii, Maria s-a alăturat soţului ei Ioan Godea-liderul unui grup al studenţilor naţionalişti creştini, situându-se la înălţimea partizanilor eroi anticomunişti. Cu o zi înainte de împlinirea a 21 de ani, pe 23 Septembrie 1953, a fost arestată şi condamnată de Tribunalul Militar Timişoara la 7 ani de temniţă. A trecut cu suferinţă şi demnitate prin funestele penitenciare: Timişoara, Miercurea Ciuc şi Mislea. S-a eliberat în 20 Septembrie 1960. (ibid.,p. 108)

   Maria nădăjduind în destinul Neamului a acceptat orice provocare sortită vieţii.

 

      VICTORIA Holtean a văzut lumina zilei în cetatea Aradului la 5 Iulie 1928. După bucuriile Dumbravei copilăreşti, devine o adultă ambiţioasă, consecventă, studioasă şi zeloasă naţiunii sale dacoromâne. În 1945, pe când era elevă este remarcată de ocupanţii sovietici samavolnici şi arestată. Suferinţa în detenţie a făcut-o şi mai îndârjită în cauza românismului pe care o susţine cu un simţ profund, responsabil de învăţătoare, dar şi cu un înalt devotament naţionalist. Aceeaşi sinistră securitate o arestează la 16.04.1961. Tribunalul Militar din Cluj a condamnat-o la muncă silnică pentru 12 ani de zile. Îndură cu stoicism calvarul temniţelor din Jilava, Văcăreşti, Miercurea Ciuc, Arad şi Oradea. A fost eliberată odată cu marele Lot din anul de graţie 1964.  (ibid., p. 117)

   Victoria şi-a răsfrânt crezului, împlinirea maturităţii lăuntrice,  ca pe o datorie a vieţii.

 

   MARIA Huiu vine ca o binecuvântare în casa familiei sale arădene în 25 Aprilie 1936.

   Astrele împreună cu ursitoarele i-au hărăzit pe lângă frumuseţea selenară, caracterul unui curaj de cremene, de neclintit parcă predestinată încercărilor tot mai grele. De pe baricada luptei anticomuniste unde răspândea atâta entuziasm, cade în cursa securităţii. Tribunalul Militar-Iaşi, ca toate celelalte tribunale roşii, teritoriale, subordonat securităţii a condamnat-o în 1956, la 6 ani închisoare. Ani pe care i-a purtat cu umilinţă, suspine, trudă şi teroare prin lagărele Arad, Miercurea Ciuc, Suceava. N-a plâns, s-a cutremurat doar, lăsând câte un surâs înlăcrimat ca o dâră de speranţă celor din jur. Graţie comportamentului ei exemplar regimul sadic ateu a favorizat-o cu încă un an în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu. (ibid., p. 119)

   Maria a sporit şi s-a întărit în conştiinţă, în focul luptei consfinţindu-şi chemarea.

 

   ALEXANDRINA TeglaruVoinea, fiica lui Laurenţiu şi Alexandrinei, născută în Topliţa la 18 Ianuarie 1924. Rămâne orfană de ambii părinţi. Conducătoare a Centrului Universitar Creştin Ortodox-Cluj, Alexandrina a fost o studentă eminentă, cu un spirit de analiză rar întâlnit, cu o capacitate de sinteză şi o înţelegere a lucrurilor profunde, care-i dezvelea înţelepciune. Energică, hotărâtă, educată în spiritul moralei creştine, Alexandrina devine o înfocată naţionalistă aruncându-se în vâltoarea luptelor privind rezistenţa anticomunistă.

   Anul coşmarului absolut-1948, s-a năpustit peste viaţa universitară a studenţilor creştini precum bombele atomice americane la Nagasaki şi Hiroshima, arestând aproape toată Frumuseţea Primăverii înflorite a Vieţii ortodoxe daco-române.

   Cine simţea româneşte şi trăia după normele creştine era considerat cel mai temut duşman al proletariatului Internaţionalei comunisto-democrat din România şi din afară.

   Ataşată zelului ei se alătură partizanilor conduşi  de avocatul Leon Şuşman în primăvara anului 1949, dar după câteva luni pleacă în Munţii Apuseni. A fost prinsă şi arestată.

   Securitatea i-a smuls copilul din braţe, iar Tribunalul fără-de-legii a condamnat-o la 15 ani muncă silnică. Micuţul a fost internat într-o creşă M.A.I., dar a făcut infecţie şi a murit.

   „… Era foarte bolnavă… Era încă sub efectul drogării, spunea colega ei de suferinţă scriitoarea mistică Aspazia Oţel-Petrescu, nu-mi dau seama ce i-au sugerat nenorociţii pentru că Dina avea halucinaţii înfiorătoare: torturări, execuţii, imagini terifiante care o umpleau de groază… Nu-şi putea domina spaima şi durerea pentru că în toate scenele de groază victima principală era fiul pe care i l-a smuls din braţe la arestare.”

   În urcuşul sufletului ei către azurul ceresc camarada Aspazia îi prinde de aripa angelică acel adio celest care, se răsfrânge nouă, urmaşilor lor ca un îndemn sfânt: <<Să detronaţi pentru totdeauna minciuna, să studiaţi istoria şi s-o refaceţi! Să realizaţi asanarea morală a acestui neam! Fără ca sufletul să fie vindecat de frică şi să-l preamărească pe Dumnezeu, nu puteţi face nimic! trebuie să ştie şi copiii voştri despre viaţa şi faptele înaintaşilor, să le urmeze pilda şi să meargă cu fruntea sus spre Înviere!>> (Aspazia Oţel-Petrescu, In Memoriam Spice. Ed. Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 189-190;  Ion Gavrilă Ogoranu/ Elis Neagoe-Pleşa/ Liviu Pleşa, Brazii se frâng, nu se îndoiesc, vol. VII. Rezistenţa anticomunistă din Munţii Apuseni. Ed. Marist, Baia Mare-2007, p. 331)

 

   Mărturisirea credinţei, crezului, suferinţei, jertfei ei şi a unei părţi a camaradelor partizane anticomuniste acoperă cele două volume pe care le-a dorit, le-a trăit şi le-a asumat tipăririi: Lacrima prigoanei-ca o mărturie sacră daco-română pentru Cruce, Glie, Adevăr şi Libertate.

   Alexandrina şi-a pus sufletul temelie Neamului, din care susură permanent Lacrimile prigoanelor, neîncăpute în râuri şi mări, ca un Imn de foc adus cerului neînserat al Fecioarei Maria-Ocrotitoarea tuturor fiicelor Ei.

 

      Eroismul şi atitudinea Partizanelor noastre anticomuniste au fost la înălţimea ostaşilor bravi din linia întâi care au luptat pentru întregirea şi reîntregirea Patriei creştine şi a martirilor din sânul Batalioanelor de sacrificiu jertfiţi pentru dezrobirea fraţilor încătuşaţi de ateismul sovieto-bolşevic.

   Tinereţea, chemarea, cântarea, binele, frumuseţea, vibrarea, adevărul, îmbrăţişarea, râvna, dăruirea şi jertfa lor-un torent al lacrimilor prigoanelor s-a aprins ca un azur sublim în petale de Dor, în aură Eroică, în cunună Mucenicească, în bucium mistic, în surâs serafic de Cer.

   Ele şi-au aprins sufletul Primăverii lor de la Vestalele nemuritoare dace, pentru a-l arde continuu în veşnicia altarului ortodox creştin.

   „Eu n-am avut, Doamne, aur să-i dau/ Vieţii vrăşmaşe tribut./ Din anii mei tineri ce-n mine sunau/ O salbă de preţ i-am făcut.// I-am dat şi grădinile-mi grele de flori,/ Belşug de culoare aprinsă/ Şi-aripile care m-au dus peste nori/  şi fruntea cu zare încinsă.// Dar viaţa hapsână a vrut să mai pun/ un galben în salba de foc/ Şi-am rupt ca pe-un mugur din cerul meu bun/ Şi steaua ce-mi poartă noroc.// Iar anii din salbă au ars ca de jar,/ Cu ei şi întregu-mi avut…/ Nimic n-am dat vieţii vrăjmaşe în dar,/ I-am dat tinereţea, tribut!”

                                        (Eugenia Indreica Damian-„Tribut”)

   Supremă şi permanentă supravenerare Fecioarei Maria!

   Admiraţie, respect, recunoştinţă, cinstire, gloriei nemuririi Eroinelor dacoromâne!

   Tuturor Mariilor, Anelor şi nu numai lor, binecuvântare cerească şi aleasă preţuire!

 

 Alese mulțumiri  Fondului de carte-Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.

 

 

 

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

 

7 Sep
2016

Iulian CHIVU: Prefață la volumul ,,Etern, într-o eternă noapte-zi”

Interviul, literar sau jurnalistic, îşi revendică neîndoielnic identitatea ca gen, şi într-un caz, şi în altul, mai înainte de toate, prin relevanţă; personalitatea intervievatului, abil provocată, fiind singura în măsură să confirme sau să infirme supoziţii, teze, subtilităţi şi, de ce nu, intenţii, teorii, speculaţii. Practicat în literatură din vechime, el, astăzi mai mult ca oricând, scurtează căi rătăcitoare, spulberând ipoteticul şi misteriosul, iar celui care reverberează prelung la remanenţele lecturii îi iluminează orice nepătruns. Asta vrea şi reuşeşte să facă în chip elevat conf. univ. dr. Mirela-Ioana Borchin, de la Literele Universităţii timişorene, printr-un eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu, intitulat „ETERN, ÎNTR-O ETERNĂ NOAPTE-ZI”, remarcabilă carte de interviuri, după ce a izbutit nu de mult o ediţie critică [1] a operei cunoscutului poet timişorean.

Libertatea autorului de a alege tema, cunoaşterea fără aproximări a personalităţii intervievate, documentarea şi profunzimea înţelegerii operei, modalităţile abordării sunt doar câteva dintre condiţiile sensibil esenţiale ale genului. Precăderea unora sau altora se repercutează nemijlocit în finalizările colocuţiei, în estetica ei. Aşa se explică şarmul Convorbirilor Ioanei Revnic[2] cu Alex. Ştefănescu şi tot aşa se explică investigaţiile hermeneutice din cartea Mirelei-Ioana Borchin. După substanţialul eseu conexiv din Nirvana[3], autoarea constată că ar mai fi câte ceva de spus, că dialogul cu Eugen Dorcescu ar putea continua dincolo de poetica treptelor –  o aplicată trimitere la perspectiva hiperlucidităţii metafizice, a cuprinderii arhi- în arhe- şi invers –  şi că fericirea poetului[4] nu se poate concepe decât în libertatea lui, în receptare, în spirit; modalitatea cea mai relevantă, iată, fiind interviul. Poate că premisele întregii cărţi de interviuri a Mirelei-Ioana Borchin se concentrează în teza formulată de poet, atunci când îşi proclamă identitatea: „Eu nu sunt nici teolog, nici filosof; eu sunt poet”, deşi poezia lui

Eugen Dorcescu, în metafizica ei, nu poate ocoli nici onticul, nici epistemicul.

Dumnezeul lui, mărturisit cu fervoare, se relevă dincolo de religie, într-un numinos hibrid. El este un El Shaddai, care remodelează adânc în spirit: „De câte ori v-a omorât El Shaddai?” (întreabă autoarea – n.n.). „De multe ori. Cel mai recent, când mi-a luat-o pe Olimpia-Octavia. Oricum, de fiecare dată când am fost mai mult duh decât carne.”[5] Între revelaţie şi epistemă, pentru poet primează cunoaşterea prin suferinţă[6] şi, pe culmile ei, are loc revelaţia[7] desăvârşită, care nu anihilează, ci comunică în chip abisal. Aşadar, interviurile Mirelei-Ioana Borchin, aproape uneori de spiritul Dialogurilor platoniciene, vin să confirme, în acord cu poetul, ceea ce, sintetic, se consemna în eseul din ediţia critică. Prea puţin contează dacă autoarea a avut în intenţie o carte de interviuri, dar demersul lor exploratoriu evidenţiază contiguitate ideatică şi algoritm analitic aplicat, structurat pe niveluri constitutive care, cu atât mai mult, fac utilă apariţia editorială. Cele zece titluri din sumar o confirmă: Despre avatar, Despre forma poetică, Despre asocierea marilor religii, Despre O arhi-amintire, Despre libertatea poetului, Despre receptare, Despre un proiect de cercetare semiotică, Despre Shunyata, Despre Bătrân, Despre beatitudine şi spirit.

Volumul stă sub semnul unui motto ales cu inspiraţie din discursul poetului, prilejuit de lansarea ediţiei critice, la care am făcut trimitere mai sus, şi care vizează fericirea desăvârşirii artistului în operă: un topos karatos dincolo de materie şi spirit, unde fiinţa tinde spre eul profund al Fiinţei, percepute după o filosofie compozită, la interferenţa dintre vacuitate şi El Shaddai, asupra căreia Mirela-Ioana Borchin insistă suficient mai apoi. Se ştie însă că un interviu reuşit este o operă colectivă, în care autorului îi revine, fireşte, gloria, numai prin răspunsurile pe care le primeşte, dar pe care le-a provocat prin tehnici de valorificare a întrebării. În cazul Mirelei-Ioana Borchin, chiar dacă l-ar fi cunoscut pe Eugen Dorcescu numai cu ocazia realizării ediţiei critice Nirvana.

Cea mai frumoasă poezie, e uşor de presupus că se poate angaja cu acesta în interviuri documentate, interesante. Or, şi aşa, reperele dialogului, formularea întrebărilor, conducerea discuţiilor presupun o stăpânire riguroasă a tehnicilor interviului: stabilirea scopurilor, a tipologiei întrebărilor, conceperea acestora, evidenţierea cauzalităţilor etc. Sunt excluse, deci, din start, întrebările închise, întrebările dirijate, întrebările nesincere, sibilinice, se evită blocajele şi doar rareori se ajunge la nevoia clarificării punctelor de vedere, ceea ce, implicit, dă vioiciune dialogului: „E.D.[8]: […]Dacă ţin minte bine, la început tu nu ai fost foarte entuziasmată de ea [despre arhi-amintire – n.n.], dar, treptat, te-ai tot apropiat, până la stadiul de acum. M.-I.B.[9]: Cum nu am fost entuziasmată?!… Am considerat-o artă poetică. Coagula toate poeziile Dumneavoastră cu spiritul ei… E.D.: Ai fost, dar parcă nu o situai neapărat între cele de frunte.”[10] De regulă, dialogul decurge calm, printr-un ritm dictat de preambul şi precăderea interpretărilor sclipeşte evident: „Poezia Dumneavoastră trebuie reevaluată, fiindcă sunteţi un Poet ascendent, cu semnificative volume apărute după 2000, despre care este imperativ să se pronunţe specialiştii. În Spania, aţi fost promovat începând din 2008. Interesant este că v-a recomandat hispanicilor tot Virgil Nemoianu, cel ce vă considera unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani.”[11] Răspunsurile urmează cu acelaşi calm relevant: „Întâlnirea cu mediul literar şi universitar hispanic poate părea de-a dreptul providenţială. Un eseu al Profesorului Virgil Nemoianu a fost publicat de o revistă spaniolă şi, instantaneu, mi s-au cerut texte, ba chiar mi s-a propus să mi se traducă acolo un volum. Am fost onorat de propunere. Şi am publicat El camino hacia Tenerife, în tălmăcirea minunatului meu prieten, poetul, eseistul şi profesorul Coriolano González Montañez.”[12] Mirela-Ioana Borchin simte uneori nevoia de a extinde informaţiile şi atunci, fără a divaga, adaugă doar: „Care v-a luat şi un interviu, v-a tradus, a scris eseuri despre Poemas del Viejo şi despre Las Elegías de Bad Hofgastein, a învăţat limba română. E inimaginabilă devoţiunea lui. Motivată de convingerea că a descoperit un mare Poet.”[13] Suficient ca Eugen Dorcescu să completeze cu precizări pertinente şi importante, nu doar pentru poet: „Trebuie spus că iniţiativa a aparţinut, întotdeauna, spaniolilor, începând cu Rosa Lentini, care a dorit să-mi citească poemele traduse în franceză. Au urmat alţii. Spre exemplu, poetul, eseistul şi profesorul Andrés Sánchez Robayna, după ce a citit El camino hacia Tenerife, mi-a scris pentru a-mi cere să-i trimit toată poezia mea în spaniolă. Şi mi-a prefaţat al doilea volum, Poemas del Viejo, publicat de poeta Rosa Lentini, în Editura Igitur, din Montblanc, Tarragona. Această prefaţă, preluată la scurt timp de revista argentiniană „Analecta Literaria”, al cărei editor principal este Doamna Mónica Delia Pereiras, va rămâne un reper în exegeza poeziei mele.”[14]  Mirela-Ioana Borchin este atentă ca întrebările să asigure continuitatea ideilor şi, după caz, ele sunt când explorative[15] (preponderent ale determinării), când recurente[16] (sau de autoreglare) şi chiar de etichetă[17] (simple constatări care direcţionează tacit). Nivelul de cunoaştere  reciprocă a colocutorilor şi a subtextului poetic conduce spre un nivel de exprimare în consecinţă, colocuţia implicând acordul registrelor, ca de pildă: „M.-I.B.: Poemele în care apare Atotputernicul sunt limpezi şi luminoase, ca un cer de vară…  Şi câtă uşurinţă a rostirii, câtă inocenţă, în toate acestea! E.D.: Întâlnirea cu Domnul în pridvor? E aidoma celei din Poiană („Domnul străbate Poiana”) sau celei din zori, tot din Poiană („urma Lui”). E clipa revelaţiei, precum în poezia ce se încheie cu versul „Şoptind, ca ucenicul: Domnul este! (Cf. Evanghelia după Ioan, 21).” [18] Însă, dincolo de aceste aspecte, să le spunem tehnice, care scapă de regulă ochiului neavizat şi asupra cărora nici noi nu insistăm mai mult, în cartea Mirelei-Ioana Borchin strălucesc analizele –  ca demers şi sintezele –  ca orizont, de aceea subtitlul ei, Eseu hermeneutic în dialog cu Poetul Eugen Dorcescu, se cere considerat cum se cuvine, fiindcă, de facto, poetul Eugen Dorcescu este coautor al eseului dialogat, o observaţie ce se cere consemnată cu onestitate. Întregul este o singură partitură, comprehensiunea îşi are incidenţa în contiguităţile colocuţiei, argumentele –  covârşitor-persuasive –  întemeiază inferenţe care nu prisosesc, cu atât mai mult când se statornicesc în metatext. Iată de ce rezervăm acestui fapt în continuare spaţiul cuvenit şi, chiar dacă reluăm ideea, merită să o facem: fiecare interviu are suficientă identitate, exprimată în titlu, dar, toate la un loc, realizează ceea ce reţine subtitlul cărţii, adică un eseu hermeneutic în dialog cu poetul. În deschiderea acestuia, Mirela-Ioana Borchin decide să vorbească despre avatar cu o falsă vanitate: […]„De pildă, am vrut să înţeleg poetica avatarurilor, care irigă cu mister lirica dorcesciană. Cum de nimeni, în afara mea, nu s-a referit la ea?” Şi este adevărat: prea puţini s-au apropiat înaintea Mirelei-Ioana Borchin de acest subiect, deşi despre poezia lui Eugen Dorcescu s-a scris destul de mult şi cu temei. „Eu am aflat că aceste umbre se numesc avataruri (sau, mai rar, avatare, ori avatari), după ce le-am căutat ani întregi, după ce le-am descoperit”, ele fiind, de fapt, o străveche dimensiune psihologică, abia recent intrată în atenţia mentalului colectiv, mărturiseşte poetul. Din deschiderea acestui interviu, se face o apreciere generală a operei poetice dorcesciene, ceea ce a determinat, cu siguranţă, aşezarea lui la începutul sumarului: „Din punct de vedere semiotic, vă aflaţi într-o paradigmă postromantică.

Toate simbolurile sunt negate, sfărâmate în mii de bucăţi şi reconfigurate. Poezia nu se opreşte la inversarea polilor, ci revalorizează unitatea acestora: […] În poezia Dumneavoastră se amestecă femininul cu masculinul, când, cum. De exemplu: lupul Dumneavoastră e puternic, superior, masculin; însă nu muşcă, nu sfâşie, nu atacă, nu se apără. Nu e de temut. Se retrage, face o mişcare feminină; în context, asta e soluţia cea mai înţeleaptă, deci masculină.[19] De asemenea, cavalerul, războinic, supradeterminat de arme, de conflict, e şi trubadur. Sigur că şi trubadurul e un iniţiat, e creator, dar nu de cântece de luptă, ci de cântece de amor.” [20] Uluirea colocutoarei de a descoperi mecanismele subtile ale trăirii poetice, de a le scoate din inefabil conduce spre „conştiinţa lucidă care ne separă de noi înşine şi cea supralucidă care ne readuce în noi înşine”, în contextul unor paradoxuri, dincolo de care totul e vacuitate, libertate, iluminare, Nirvana, El Shaddai –  nonconveţionalul, nondiferenţierea[21]. Surjectivitatea ideilor accede spre piscurile metafizicului, cu predilecţie în interviul despre asocierea marilor religii (III), în cel despre Shunyata (VIII), ori în cel despre Bătrân (IX). Pe de altă parte, dar pe aceleaşi temelii textuale şi în aceleaşi întemeieri ale reflectării, se situează discuţiile despre forma poetică (II), despre libertatea Poetului (V), despre un proiect de cercetare semiotică (VII) şi, nu în ultimul rând, cele despre receptare (VI). Eseul final, despre beatitudine şi spirit (X), coronat opus, fără îndoială. Primul dialog, cel despre avatar, deschide către toate celelalte. Prin plurivalenţa lui, avatarul, cu etimologia lui în religiile hinduse, trimite, prin semnificantul şi semnificaţiile, care l-au consacrat ca simbol, spre reîncarnări succesive, spre surprinzătoare modalităţi de penitenţă, sau chiar spre începuturile epifaniei, spre proto-epifania orientală. Mirela-Ioana Borchin identifică, aşadar, în poezia lui Eugen Dorcescu, reflexe ale opţiunilor sale pentru cultura orientală, pentru reprezentări din hinduism şi buddhism, care se conjugă, alături de cele din marile religii occidentale, în conştiinţa care nu poate fi neant şi nu poate fi stinsă; de pildă, şi Apocalipsa vorbeşte despre continuitate prin Cartea vieţii veşnice. Discuţiile în metatextual ating probleme spirituale înalte, sensibile chiar, fără a fi simple divagaţii erudite: „E.D.: Asta e altceva. […] Or, religia e cult. […] Buddhismul nici nu neagă, nici nu afirmă existenţa unui creator, în timp ce Biblia vorbeşte de un început, de Creaţia lui Dumnezeu. Dar există şi alte diferenţe importante.” [22] Potrivit spiritului creştin, Mirela-Ioana Borchin ştie că „omul religios îşi găseşte în textele sacre speranţa că există o cale spre zeu, spre binele suprem, dorindu-şi ca, măcar prin ritual, prin rugăciune, să fie într-o relaţie cu acesta”, însă poetul se identifică într-o diferenţiere: „Religia e calea instituţionalizată spre zeu.

Misticismul e calea individuală, a fiecăruia, e o relaţie nemijlocită cu zeul.” Cu care zeu, însă? Cu unul necontroversat, cu un zeu al începuturilor, revelat patriarhilor ca El Shaddai, nume canaanean, cu rădăcini în Sumer, probabil un zeu al munţilor. Or, căutarea aceasta nu se face în scop cultic, ci pentru a împăca zeul cu eul însuşi, un lucru imposibil ca atare, atât pentru creştin, cât şi pentru buddhist, posibil însă la zeul începuturilor, care nu face diferenţe: El Shaddai. Discuţia se detaliază cât se poate de interesant cu evocarea unor amănunte, cum ar fi citarea îndemnului adresat de Buddha discipolilor săi: Nu sunt eu lumina voastră. Fiţi propria voastră lumină![23] Simultan, îmi vin în minte trei versete din Evanghelia după Matei 5.14-16: Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Eugen Dorcescu preia anumite orientări din buddhism, după cum îi mărturiseşte interlocutoarei sale, dar nu a renunţat la convingerea că această lume este totuşi creaţie şi, cu toate acestea, mărturiseşte „o religiozitate independentă, o sinteză, sau un misticism sincretic, de fapt, o metafizică”, elaborată îndelung: „S-a şi vorbit de influenţe reciproce între creştinism şi buddhism. Buddhiştii au studiat atent Noul Testament, Predica de pe Munte (care este, de fapt, Legea creştină) şi au spus despre creştinism că e adevărat, că e un buddhism… încă nedesăvârşit.” [24] Discuţiile Mirelei-Ioana Borchin cu Eugen Dorcescu, de fiecare dată pe suportul poeziei acestuia, la nevoie cu reproduceri de text, sunt captivante, deschise intervenţiilor, chiar şi controverselor. „Întrebărilor li se răspunde, în creştinism, prin revelaţie; în buddhism, prin iluminare, prin trezire. E vreo diferenţă? Doar că buddhiştii spun că şi revelaţia vine din noi înşine, nu ne e trimisă din afară.” [25] Teologia creştină însă, cum ştim, susţine cunoaşterea apofatică alături de cea catafatică şi de revelaţie.

Poetul, aşa cum se afirmă, se situează prin poezia lui într-un „cronotop sacru, mistic, acolo unde gândul a depăşit filosofiile, ştiinţa, tot.” Credinţele lui de un sincretism original („Eu am creat pornind de la sinteza dintre hiperluciditatea subiectivă şi triada spirit-conştiinţă-vacuitate”[26]) ating limanul desăvârşirii în Poemele Bătrânului (Poemas del Viejo). Acolo se atinge libertatea, prin iluminare, după depăşirea avatarurilor –  o dramă metafizică, existenţială, în care duhul (altceva decât spiritul) depăşeşte în Samsara perisabilul material, trupul, apropiindu-se de Nirvana. „Bătrânul este centrul poeziei Dumneavoastră. Trimite raze spre toată opera”, constată Mirela-Ioana Borchin.[27] Elementele hinduse, corect asimilate în poezia lui Eugen Dorcescu, printr-o bogată şi temeinică lectură a marilor opere din literatura universală, îşi revarsă simbolismul pentru cei mai mulţi doar ca ecouri adânci şi numai celor mai avizaţi li se relevă cu tot denotativul: „M.-I.B.: De când aţi asimilat noţiunea de vacuitate? E.D.: Prin lectură, i-am dat un nume. Eu o ştiam din experienţă, din intuiţie. Spiritul e încă definibil. Vacuitatea nu, e orizontul cel mai îndepărtat, esenţa esenţelor, Marele Simbol, Mahamudra. M.-I.B.: Ce bine sună cuvintele sanscrite! Samsara, Nirvana, Karuna, Karma, Mahamudra. […] E.D.: Da, sună splendid. Vacuitatea mai e numită Shunyata. […] M.-I.B.: Shunyata!!! Ce simbol solar, câtă lumină!”[28] Sunt destule motive pentru Mirela-Ioana Borchin să constate că poezia lui Eugen Dorcescu nu admite o lectură literară obişnuită, sau, dacă o admite, nu se relevă în toată splendoarea. Ea invită la relectură, la întâmpinarea elementelor-surpriză, cu turnúri spre liricul ascendent, la respectul pentru cultura limbii în care scrie poetul, fără a o silui: „Eu simt că am ceva de spus, nu am nevoie să chinuiesc cuvintele.

Găsesc, pentru orice gând, singura exprimare posibilă în acea situaţie. Sunt atât de fireşti, încât se integrează imediat în flux.”[29] Rigorile limbii, presimţirea conexiunilor spirituale erudite, echilibrul constant menţinut la cote înalte, moderaţia care evită excesivul sunt gustate de cititorii tineri, cu atât mai mult de cei însetaţi de cultură, din mediul universitar, interesaţi inclusiv de receptarea poeziei dorcesciene în critica literară, lucru de care se ocupă criterial-axiologic Mirela-Ioana Borchin în dialogul VI (Despre receptare). Sunt amintite aici interpretările lui Virgil Nemoianu, Laurenţiu Nistorescu, Marian Popa şi ale altora, adăugate girului primit la apariţia volumului de debut, Pax magna (Ed. Cartea Românească, 1972), din partea lui Marin Preda, a lui Mircea Ciobanu, Mihai Gafiţa, Alexandru Philippide, apoi prin referinţele lui Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Mircea Şerbănescu, Boris Crăciun, ale Olimpiei Berca şi, mai apoi, prin ecourile din mediul hispanic, datorate unor nume avizate, precum Mónica Delia Pereiras, Andrés Sánchez Robayna, Coriolano González Montañez, M. Cinta Montagut, Jaime Siles etc. Poezia lui Eugen Dorcescu, poet european în aprecierea lui Andrés Sánchez Robayna, şi nu numai a acestuia, aduce o respiraţie nouă în literatura română, fără îndoială graţie harului şi orizontului său cultural, care îi permit să se angajeze în teme filosofic şi teologic sensibile, în versificarea inspirată a Psalmilor şi a Ecclesiastului, cu convingerea că există [totuşi] un public capabil să înţeleagă – cu şansa unei cărţi ca aceasta –  şi să iasă din străvechi anchiloze de sorginte spirit-materie[30], lucru care dă o energie uriaşă sufletului, minţii şi duhului, poate însăşi libertatea nemărginită a cugetării, încercarea Iluminării, fericirea de a nu mai avea aversiune faţă de vânarea de vânt şi de a nu mai fi copleşit de ea, ca să-l parafrazăm pe poet.

O fericire a desăvârşirii, prin căutare şi acceptare, străină multora. Ea vine din raportarea la unul dintre cele trei corpuri ale lui Buddha, profunzimea în care spiritul existenţial, conştiinţa depăşesc materialitatea şi în care starea poetică exprimă o altă ontologie –  poezia: Oratio sensitiva perfecta, cum spunea Baumgarten, citat de poet. Acest tip de percepere a realităţii este el însuşi beatitudinea cunoaşterii, „beatitudine care nu e simplă jubilaţie, ci trăire liberă, în vastitatea conştiinţei. Iar expresia acestei trăiri, comunicată semenilor, poate fi dureroasă, dar, indiferent cum ar fi, rămâne esenţialmente încrezătoare, fiindcă nu se mai teme de nimic…” [31] Poezia, în această situaţie, este tocmai fiinţarea Fiinţei, care a depăşit, aspaţial şi atemporal, şi bucuria, dar şi tristeţea; este Nirvana –  dramatică nădăjduire a fiinţei individuale spre Fiinţa ca atare, tripartită, sub spectrul celor trei guna[32]. În religiile buddhiste, aceasta este tocmai Samsara, spaţiul spiritual în care suferinţa ajunge conştientă de propria-i cauză şi încearcă să i se sustragă. Astfel, într-o ciclicitate subtilă, se justifică şi mottoul ales de autoare. Şi, alături de aceste destăinuiri, Mirela-Ioana Borchin îi mai smulge poetului, în final, încă o confirmare: „Eu sunt un om credincios, dar nu sunt poet religios. Or, cei mai mulţi fac asemenea confuzii. Toţi marii scriitori de până în secolul al XX-lea, sau aproape toţi, au fost oameni religioşi. Dar nu înseamnă că au fost şi scriitori religioşi. Nimeni nu zice de Dante că e poet religios. Sau de Dostoievski, acel Dante al Ortodoxiei, că e prozator religios. Sau de Lamartine. Sau de Baudelaire etc.”[33] Şi, dacă aşa stau lucrurile, un gând insolit ar vrea să ştie ce mai este atunci Fericirea? Poetul se întunecă, ezită: Nu ştiu. În niciun caz, viaţa…[34]

Aşadar, se poate spune că Mirela-Ioana Borchin, prin aceste dialoguri/interviuri, realizează cea mai bună exegeză de până acum a operei lui Eugen Dorcescu, iar, dincolo de aceste puţine adnotări pe marginea cărţii, cred că întoarcerea la opera cunoscutului poet timişorean şi european înseamnă nu numai o confirmare, ci şi o înnoită bucurie estetică, de care spiritul are necontenită nevoie.

———————————————-

[1] Nirvana. Cea mai frumoasă poezie, Ed. critică de Mirela-Ioana Borchin, Timişoara, Ed. Eurostampa, 2015.

[2] Ioana Revnic, Convorbiri cu Alex. Ştefănescu, Bucureşti, Ed. Alfa, 2013.

[3] Eugen Dorcescu sau vocaţia vectorială a Nirvanei.

[4] „O, nefericitul de mine!/ O, Dumnezeul meu preaiubit!/ Cât de crunt m-ai făcut/ să-nţeleg!/ Cât de crunt m-ai trezit!” (Nirvana, 11).

[5] V (Despre libertatea Poetului), p. .

[6] „Cea mai sigură/ cale către/ cunoaştere/ e suferinţa.” (Moartea tatălui).

[7] „N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu./ Aseară am vorbit cu Dumnezeu./ La fel de clar, de simplu, de senin,/Cum ai tăifăsui cu un vecin…/ E drept că El tăcea. Sau, mai curând,/ Iradia în fiecare gând,/ În fiecare şoaptă şi impuls,/ În fiecare zbatere de puls./ Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,/ Discursul în tăcere s-a mutat,/ Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,/ Tăcerea era drumul către El./ Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,/ Aşa-I vorbeam: Abis lângă abis.”  (În tăcere; vol. Biblice).

[8] Eugen Dorcescu.

[9] Mirela-Ioana Borchin.

[10] IV (Despre O arhi-amintire), p. .

[11] VI (Despre receptare), p. .

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] M.-I.B.: „Taina e mai puternică decât cuvântul care o ascunde??? Aşa cum sugeraţi în finalul din Ecclesiast?” VIII (Despre Shunyata), p. .

[16] M.-I.B.: „Aşa am şi spus în eseu. Cu alte cuvinte. Şi cu încuviinţarea Dumneavoastră. Un alter-ego nu putea fi insensibil la avataruri.” E.D.: „Nu am o înţelegere clară asupra Bătrânului, nu m-am gândit şi mi-e greu să mă fixez pe o calificare a personajului. Eu cred însă că tu ai dreptate, cu precizarea că Bătrânul ar putea fi asemănat, şi e firesc să fie asemănat, cu cei ce îşi gândesc existenţa – de oricând şi de pretutindeni. Se distinge de avataruri, care nu sunt, neapărat, entităţi reflexive. Ele SUNT şi ACŢIONEAZĂ, după cum le e firea. Bătrânul mai întâi gândeşte, apoi este. Avatarurile sunt.” IX (Despre Bătrân), p. .

[17] M.-I.B.: „Învăţătura vi s-a transmis cândva, în ascendenţa Dumneavoastră. De fapt, e irelevant cine a fost avatarul cui, dacă suspendăm factorul temporal.” VIII (Despre Shunyata), p. .

[18] X (Despre beatitudine şi spirit), p.

[19] „În 1 decembrie, la data când am luat acest interviu, Eugen Dorcescu nu scrisese încă recentul Avatar, în care lupul, feroce, corespunde arhetipului cultural” (n. – M.-I.B.).

[20] I (Despre avatar), p. .

[21] IV (Despre O arhi-amintire),p. .

[22] III (Despre asocierea marilor religii), p. .

[23] Ibidem.

[24] Ibidem.

[25] Ibidem.

[26] IX (Despre Bătrân), p. .

[27] Ibidem.

[28] VIII (Despre Shunyata), p. .

[29] II (Despre forma poetică), p. .

[30] X (Despre beatitudine şi spirit), p. .

[31] Ibidem.

[32] Sattva (calmul, comprehensiunea, virtuozitatea); rajas (agitaţia, incertitudinea, instabilitatea); tamas (obscuritatea, pasionalitatea, bestialitatea).

[33] X (Despre beatitudine şi spirit), p. .

[34] Ibidem.

————————————————

Iulian CHIVU

Roşiorii de Vede

iulie 2016

7 Sep
2016

Cezarina ADAMESCU: Între suflet și cuvânt – o legătură nevăzută

PE O CRUCE DE LUMINĂ

Antologie-culegere de texte pascale

Editura StudIs, Iaşi, 2016

 

Alcătuirea unei astfel de Antologii de texte pascale, este un semn binecuvântat că Dumnezeu lucrează prin credincioşi, insuflându-le harul compunerii unor texte şi lucrări picturale care să reprezinte un strop din dragostea lor pentru Dumnezeu şi pentru Biserică. Dar gestul acesta dăruitor mai are o semnificaţie: acela de a-i uni în Credinţă pe aceia care pun mai presus de oarecare interese proprii, Iubirea pentru semenii lor, ceea ce nu e puţin lucru într-o lume în care, prioritatea constă în a te afirma de unul singur, pe plan profesional, spiritual şi uman şi de a ocupa, dacă se poate, toate locurile pe un eventual podium, cu riscul de a-l înlătura pe cel de lângă tine. Ceea ce au întreprins semnatarii acestei Antologii de texte pascale este rodul trăirii de credinţă şi de iubire, dar şi mărturiile lor literare, structurate într-o carte remarcabilă, cu un aspect grafic de excepţie, o bucurie a ochiului şi a sufletelor curate care caută în cuvânt şi în rugăciune, alinare şi prilej de speranţă în mântuire. Iniţiativa îi aparţine lui Ioan Muntean şi este cât se poate de lăudabilă.

O mână de oameni uniţi în rugăciune şi evlavie, caută frumosul prin artă, fără pretenţii de clasificare, ierarhizare ori competiţie. Şi într-aceasta constă frumuseţea gestului lor: nu vor premii, diplome, medalii ori alt fel de distincţii. Răsplata va veni, însă, de la Dumnezeu care pentru un simplu gest din partea omului, dăruieşte cu asupră de măsură, adică însutit şi înmiit.

Pornind de la simbolul cristic, Crucea – devenită cruce de lumină, pe care purtătorii o duc cu smerenie pe porţiunea de viaţă dăruită de Dumnezeu, aşa cum Simon din Cirene a purtat Crucea Mântuitorului pe drumul spre Golgota, autorii refac Drumul Crucii, oprindu-se de fiecare dată la câte un moment semnificativ din care cititorii pot trage învăţături pentru lumea de azi, o lume din ce în ce mai cufundată în confuzie şi haos în care valorile fundamentale s-au diminuat ori au pierit cu totul, locul lor luându-l falsele tentaţii şi non-valori. Drumul vieţii de credinţă are, pentru fiecare om specificul lui. Nu drept şi lin, dar cu multe obstacole şi încercări. Însă, la capătul acestui drum, pe credincioşi îi aşteaptă cununa învingătorilor.

Crucea este şi Breviarul întregii vieţi a lui Iisus Hristos, în ea este cuprins şi Misterul Credinţei: Moartea şi Învierea Domnului nostru. Nici un alt element cristic nu e mai cuprinzător decât acesta. Crucea însoţeşte viaţa omului încă de la naştere, mamele făcând semnul sfânt al crucii pe fruntea fiecărui nou născut, apoi, prin acordarea celui dintâi Sacrament – Sfântul Botez, care deschide poarta vieţii în Duh şi-i conferă nou născutului, calitatea de Copil al lui Dumnezeu, ştergându-i şi păcatul strămoşesc, scăldându-l în apa vieţii şi-n uleiul sfinţitor.

Despre purtarea Crucii şi despre Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, vorbeşte părintele stavrofor Radu Botiş, în Prolog la această lucrare de însemnătate excepţională, nu numai pentru cei care studiază Teologia, dar pentru toţi cei care doresc să înainteze şi să se adâncească în viaţa de credinţă. O strălucită şi cutremurătoare dizertaţie omiletică privind aceste momente fundamentale: Patima, Moartea şi Învierea lui Iisus Hristos, momente de referinţă la care se raportează întreaga creştinătate de aproape două mii de ani.

E un lucru ştiut: Drumul Crucii nu e uşor de străbătut. El presupune: răbdare, înţelegere, îngăduinţă, smerenie, tărie-n credinţă, dăruire. Abia atunci se poate ajunge la Urmarea lui Hristos.

În Prologul său, părintele Radu Botiş pune accent pe faptul că moartea lui Iisus nu a fost una singulară, particulară, a unui simplu om, aşa cum e pentru fiecare dintre noi. El şi-a asumat prin acest gest de Jertfă răscumpărătoare, moartea noastră, a tuturor, act prin care ne-a iertat păcatele şi ne-a absolvit de vină. Este foarte important acest lucru. Se ştie că fiecare moare pentru sine şi doar în mod excepţional, eroii, mor pentru alţii (pentru o cauză, pentru ţară, pentru salvarea altor semeni). În cazuri extreme, unii părinţi ajung să se sacrifice în locul copiilor. Dar Iisus Hristos este mai presus de orice erou din istoria lumii: El şi-a asumat prin moartea Lui, ridicarea păcatului omenirii. Iată cum formulează autorul această Jertfă Supremă: „Iisus nu moare moartea Sa. El nu poartă moartea ca o osândă în sine. Aşa cum a luat asupra Sa păcatul altora, aşa ia şi moartea altora. Moartea altora a trebuit să o ia Iisus asupra Sa pentru că a luat păcatul lor. Păcatul atrage după sine moartea. Suferinţa lui Iisus reprezintă suferinţa deplină care sfârşeşte în moarte. Iisus s-a făcut om pentru a putea intra în solidaritate cu omenirea, cu scopul de a o mântui.” E vorba aici de suferinţa participativă şi substitutivă a lui Iisus. E o mare taină, dincolo de înţelegerea omenească, faptul de a se fi putut substitui întregii omeniri şi a muri în locul ei. Închipuiţi-vă, un trup muribund şi pe Iisus Hristos coborând în acest trup, luând asupra lui durerea şi păcatul şi murind în locul lui. E de neimaginat. Şi totuşi, deşi cuvintele omeneşti nu sunt în stare să exprime această imensă Jertfă universală, Iisus s-a identificat cu fiecare om. O dovedesc cuvintele Sfântului Apostol Pavel din  „Galateni, 2, 20:  Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”.

Este admirabil acest pasaj care ne insuflă curaj şi nădejde că Iisus Hristos e cu noi până în ultima clipă a vieţii şi că va lua asupra Sa greutatea păcatelor noastre, căci a murit pentru noi şi a Înviat pentru noi pentru ca şi noi să înviem după moarte. Şi, fapt cu totul extraordinar, tristeţea, durerea Morţii  lui Iisus s-a transformat în bucuria Învierii Sale, conferindu-ne arvuna învierii noastre. Iisus Hristos ne-a învăţat drumul de la viaţă la moarte şi de la moarte la viaţa adevărată. Prin Învierea Lui, moartea a fost învinsă şi a devenit temporară, până la naşterea la adevărata viaţă.

Natura divino-umană a lui Iisus Hristos semnifică în primul rând o apropiere a lui Iisus de Tatăl, ca om, dar şi de oameni, având în vedere că a suferit şi a murit ca om. Învierea lui Iisus a deschis o nouă perspectivă asupra vieţii şi morţii, practic este începutul noii creaţiuni a lumii. Învierea nu este o doar o părere a unora care L-au văzut şi au vorbit cu El, ci este probată printr-un număr de 12 apariţii în faţa diferitelor persoane, a apostolilor, a Mariei Magdalena, a celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus, în Cenacol unde erau adunaţi ucenicii după moartea Lui, împreună cu Prea Sfânta Fecioară Maria.

După Înălţarea lui Iisus, la patruzeci de zile după Învierea Lui, Domnul îl trimite pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, cu darurile lui asupra oamenilor. Lucrurile acestea pot fi de neînţeles pentru un mare număr de oameni, sunt taine pe care doar lumina Duhului Sfânt le poate descifra. Ciclul autorilor care au ilustrat liric ceea ce a formulat preotul Radu Botiş este deschis cu Lilioara Macovei care a compus un eseu frumos, numit “Mâinile”. Multă sensibilitate şi candoare, un lirism în proză care aduce parfum de proaspăt într-o atmosferă nostalgică, impregnată de dorul de mama şi de mâinile ei aspre, muncite, care totuşi miroseau a curat. Dar, oricât de aspre ar fi fost, mângâierea lor era totdeauna catifelată. Mâinile mamei sunt asemuite cu două petale de iris.

Cuvântul de ordine în această proză este dor. Scrierea e un poem sublim dedicat mâinilor mamei. Dar mai presus de toate, mâinile mamei, ne-au învăţat cum să ne împreunăm propriile mâini în rugăciune. Un cântec sublim îngânat de mâinile copiilor pentru mâinile mamei care: „miroseau a pământ şi apă, a flori şi iarbă, a lapte şi pâine, a miere şi dor. Da, miroseau a dor. Era dorul lor de ale noastre, voiau să ni le atingă. Miroseau a mângâiere, a iubire, a îngăduinţă şi erau aspre.” Şi, cu totul neaşteptat, autoarea are în faţă mâinile sfinte ale lui Iisus Hristos: „Două răni adânci făcute de cuie negre în mâini cu care binecuvânta, le vedem şi acum”. O dată cu această odă închinată mâinilor mamei şi mâinilor lui Iisus Hristos, Lilioara Macovei expune şi imaginile a trei icoane pe lemn pictate în stil tradiţional, lucrări care respectă toate canoanele picturii de icoane.

Următorul autor este Florin I. Roman care se prezintă cu o selecţie de versuri în stil clasic şi modern. O poezie meditativă, foarte expresivă, cu multe simboluri, cu metafore inedite. Se remarcă poemul „Tânguire de îngropare”, un fel de litanie în care poetul îşi asumă vina pentru toate nedreptăţile şi nelegiuirile lumii, pentru care îşi cere smerit iertare. Metafore inedite: ciuturi de lumină, prispa dimineţii, ş.a. Claudia Bota este o altă poetă care a dăruit Antologiei prinosul său de suflet, imensitatea trăirilor transpuse în versuri sugestive. Poeta este convinsă că: „Muzica sufletului meu/ Capodoperă fără egal” (Imensitate). Autoarea  foloseşte şi licenţe poetice: „Să văd răsărite surâsurile mii/ A oamenilor ce dus-au tăcerea” (Mi-aş fi dorit mai mult de la oameni…) Poeta strecoară şi versuri reflexive, de tip panseistic: „Cine nu crede că viaţa ne lasă,/ Puterea de-a trece prin ea,/ Să ducă tristeţea şi inima grea.” (Mi-aş fi dorit mai mult de la oameni…) Versuri memorabile, panseuri lirice sunt presărate peste tot: „Atunci când timpul pleacă/ Sufletul este cel care te adapă”; „Lumina nu se pierde nici în întuneric”; „De vrei să rămâi în Lumină/ Atunci nu răni, nu lovi…”; ş.a. dar şi invocaţii interogative de genul: „Doamne, încotro să mă duc de la Tine? / Căci nu este loc unde să mă simt atât de bine” ş.a.

Nicu Doftoreanu, un alt semnatar al Antologiei, în care invocaţiile, rugăciunile, chemările de tip sapienţial sunt frecvente şi pot fi rostite ca şi rugăciuni pe timp de zi sau de noapte. Sunt gânduri închinate lui Dumnezeu, din prea plinul inimii, cu atât mai preţioase cu cât sunt sincere şi curate. Autorul ne avertizează asupra dragostei false care duce la patimă arzătoare transformată-n păcat. Are şi o explicaţie logică: „Pentru că dragostea adevărată o trăieşti/ Numai atunci când simţi în tine PACEA,/ Ca stare care te încearcă dintr-o dată/ Şi-ţi dă din nou puterea să doreşti/ Minunea ÎNVIERII şi LUMINII” (Tangou de Paşti). Autorul are o dorinţă: „Să ne rămână treaz izvorul ancestral” (Dau gândurile mele toate pe-un vis). Aproape toate versurile au trimiteri la pericopele evanghelice sau la Pildele şi Parabolele lui Iisus.

O notă de specificitate: Fiecare autor are, la începutul selecţiei sale de versuri, unul sau două motto-uri, fie din Biblie, fie din Înţelepciunea vieţii, spuse de filozofii şi gânditorii lumii, de-a lungul secolelor. Dar şi ziceri din categoria „Filozofie glumeaţă de cafenea”. Căci unde filozofează omul, decât acolo unde bea un pahar cu vin sau o ceaşcă de cafea, care te îmbie la cugetări adânci precum negrul din ceaşcă. Nicu Doftoreanu aminteşte şi adevăruri care nu mai trebuiesc demonostrate: „Fiindcă unde e credinţă…totul este cu putinţă”; „Dacă ne ţinem cuvântul, chiar dacă-l rostim… cu/ gândul/ Care s-a păstrat curat, chiar şi-atunci…Am/ câştigat!!” (Tangou despre cuvânt).

O idee ziditoare, luminoasă: „PERSISTĂ…/ Doar fiindcă există/ Lumina iubirii” (Tangou oprimist de Paşti). Autorul introduce conceptul de remântuire, ori, se ştie că mântuirea îţi este acordată o singură dată pentru totdeauna. Învăţături pilduitoare cum e aceasta, la întrebarea „Ce lucru nu se vinde”? un răspuns pe măsură: „Ştiu: Nu se vinde Vântul, Dorinţa, Depătarea,/ Ştiu: Nu se vinde Gândul, Speranţa, Remuşcarea,/ Ştiu: Nu se vinde Dorul, Durerea sau Uitarea” Şi în continuare: „La întrebarea pusă./ Da! Ştiu: Nu vindem Cerul, Pământul sau Dreptatea,/ Da! Ştiu: Nu vindem Gândul, Speranţa, Demnitatea,/ Da! Ştiu: Nu vindem Cinstea, Durerea, Libertatea”  (Tangoul vârstelor). Sunt acestea principii de viaţă creştină, cu accente profund patriotice. Un alt postulat teologic creştin: „Nimic nu poate fi iertat mai înainte de a fi JUDECAT!” (Tangoul Judecăţii de Apoi).

Următoarea autoare este Nicoleta Mija care, încă din primele fraze din Preambul, spune: „Lumina Învierii este pentru toţi”. E păcat să nu ne bucurăm de ea, fiindcă ne cuprinde pe toţi şi e berechet. Lumina ne guvernează existenţa şi doar prin accident, unii nu se bucură de ea. Dar şi aceştia au o anume lumină lăuntrică, lumina spirituală, care-i luminează pe ei şi se reflectă şi asupra celor din jur. Gânduri smerite despre Jertfa Mântuitorului, transpuse-n simţiri pe măsură. Cuvinte simple şi de bun simţ: „Ca o doină străveche, lină şi măiastră”(Un gând smerit). Blânde şi expresive, pline de recunoştinţă faţă de Mântuitorul, aceste convorbiri cu Dumnezeu emoţionează şi aduc pace în suflet, ceea ce nu e puţin. Autoarea invocă în vers puterea cuvintelor care, potrivit părerii sale, ne pot uni pe viaţă, ne pot şi vindeca, ne pot şi ierta, ne pot aduce bucurie şi iubire în suflet. În faţa icoanei Maicii Domnului, poeta îi mulţumeşte pentru toate darurile primite, pentru răbdarea în încercări şi puterea de a merge mai departe, chiar şi atunci când totul părea a fi imposibil.

Poeta cântă noaptea de triumf a Vieţii asupra Morţii, noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos: „Un clopot se aude de departe/ Se alătură altora, credinţă împarte./ Privesc cerul care şi el se bucură/ Lumina se va aprinde de la flacără,/ Creştinii se duc cu toţii spre altar/  Îngerii ne dau cântece sfinte în dar/ Pe cerul în stelat este mare sărbătoare/ Oamenii au lumină în suflet şi o floare,/ Steaua Domnului să o călăuzească/ Arhanghelii se grăbesc să vestească./ Din mormânt răsare Hristos învingător/ Lumină aduce pentru întregul popor” (E Noaptea Învierii). Autoarea este de părere că nu vei fi osândit, câtă vreme ai aprinsă candela credinţei: „Existăm prin credinţa de suflet cântată/ O lumânare care nu se stinge niciodată” (Candela credinţei). În cuvinte simple dar de adâncă simţire, autoarea scrie micro-eseuri despre „Când cerurile se deschid”; despre „Bucuria iubirii”.

Ioan Stoian Subţire este un alt creator care şi-a încredinţat scrierile acestei Antologii. Autorul subliniază faptul că, oricât timp ar trece, oricâte anotimpuri s-ar roti, din seminţele căzute vor răsări alte flori, în altă primăvară: „În fructe stropi de soare cad/ Mişcarea vremii ne-nfioară!/ Seminţele căzute-n nou răsad/ Cresc alte flori, în altă primăvară…” (Trecere). O dată cu căderea razelor în fiecare suflet, renaşte şi Speranţa Reînvierii.

Anişoara Vleju dedică versuri minunate celei mai mari sărbători a creştinătăţii: Învierea: „E seara Învierii/ în care se aşează/ câte două mâini în rugăciune,/ Dumnezeu coboară/ în casa sfinţeniei mele.// (…) // Îl primesc pe Iisus/ În casa plină cu iarbă,/ Dumnezeu mă iubeşte,/ condiţie primă mi-e sufletul/ secerat de mâna Lui/ la începuturile timpului.” (Secvenţă).

Ion Părăianu scrie versuri în stil popular despre Bunavestire. El plasează această minunată sărbătoare în satul său, reactualizând în vers minunata Veste pe care Maria a primit-o din partea Îngerului Gabriel, dar aminteşte şi despre tradiţiile şi datinile legate de această sfântă zi în care a fost anunţată Naşterea Mântuitorului lumii.

Gabriela Mimi Boroianu – încheie seria autorilor din această minunată carte. Autoarea pune accent pe Pătimirea Domnului, pe durerea Maicii Sfinte.

În ansamblu, Antologia „Pe o cruce de lumină” este nu numai o lectură plăcută, dar şi un ghid de terapie spirituală în care găseşti o oază de lumină unde poţi să-ţi odihneşti trupul, ochii şi sufletul.

———————————–

CEZARINA ADAMESCU

29 Gustar 2016

Solemnitatea Tăierii Capului

Sfântului Ioan Botezătorul

 

 

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii