Cuvânt și iubire

The Romanian Community Center of Sacramento and the Eastern European Coalitions are organizing a protest on the Norwegian kidnappings.

Tens of thousands of Romanian-Americans will peacefully demonstrate in over 20 metropolitan cities in the United States and Canada, Romania’s largest cities, renowned cities across Europe, and Australia, denouncing the abuses perpetrated by Norway’s Child Protection Services (BARNEVERNET) by impudently abducting all 5 children born to Marius & Ruth Bodnariu.

Protests and marches have alreay taken places in the USA and Canada in large numbers: (Washington DC – 1,000, Houston – 500, San Francisco – 2,800, Ottawa – 200, Montreal 300, Toronto 200, Vancouver BC – 400). Similar protests also took place in over a dozen large cities in Romania (including Bucharest – 3,000, Iasi – 4,000, Suceava – 5,000, Sibiu – 7,000, Oradea – 10,000) and over two dozen cities in Europe. Total protestors exceeded 70,0000 via 62 protests in 56 cities and in 26 countries!

WHEN:
Saturday – APRIL 16, 2016, from: 11AM to 1PM

WHERE:
California State Capitol – West Side, 1315 10th Street Sacramento, CA 95814

WHY:
Romanian-Americans are outraged at the news and reports of events that unfolded in Norway over the last four months related to the Bodnariu family’s case; confiscation of all their 5 children by Norway’s Barnevernet (Norway’s Child Protection Services). As such, tens of thousands of Romanian-Americans from U.S. and Canada will peacefully demonstrate to show solidarity with the Bodnariu Family who lost custody of all 5 of their children through a process that goes against international laws, conventions, and protected human rights. The demonstrators will voice opposition to Norway’s Barnevernet and its inhumane Nazi-like tactics.

WHY IN USA:
Marius Bodnariu, father of the 5 children (a Romanian citizen living in Norway married to Ruth – a Norwegian), has most of his family living in United States as naturalized U.S. citizens; both of Marius’ parents, along with a married sister, live in the Atlanta-Georgia, two other married sisters live in the Chicago-Illinois metropolitan area, and another married sister lives in the Portland-Oregon area.

Thousands of Romanian-Americans (community and religious leaders, businessmen and civic leaders) have informed the organizers of their participation to this peaceful protest taking place on April 16, 2016. These peaceful protests will take place in: Atlanta (Georgia), Chicago (Illinois), Cleveland (Ohio), Dallas (Texas), Detroit (Michigan), Honolulu (Hawaii), Houston (Texas), Los Angeles (California), Miami (Florida), New York (New York), Phoenix (Arizona), Portland (Oregon), Sacramento (California), Saint Louis (Missouri), Seattle (Washington), and in Canada (Montreal, Ottawa, Toronto, Alberta, Vancouver BC). In Sacramento, the protest speakers will include Florin Ciuruc, JD, Slavic-American Community Leader and Human Rights Advocate, Horatio Mihet, Chief Litigation Counsel at Liberty Counsel.

Diplomatic efforts with U.S. dignitaries, officials, and governmental departments have been initiated, fostered, and continue to expand as this case has gained interest and support from all those involved.

PETITION:
On November 19, 2015, Romanian-American pastor Cristian Ionescu of Chicago launched an online petition in support of the reunification of the Bodnariu family.

This petition gathered over 10,000 signatures in less than 48 hours, more than 25,000 signatures in less than two weeks, and continues to gain attention and signers. The petition has nearly 60,000 signatures at the time of this press release.

ABOUT US:
Romanian-Americans for Reunification of Bodnariu Family is a group of community and religious leaders, businessmen, and civic leaders acting on behalf of their communities, including:
– Assemblies of God International – Romanian Department
– Church of God International – Romanian Territorial Office
– Credo Television International, Chicago, Illinois
– Genesis Mission Magazine, Chicago, Illinois
– Religious Liberty Department of the General Conference of the Seventh-day Adventists
– Romanian Baptist Association of U.S.A. and Canada
– Romanian Television Network – RTN, Chicago, Illinois
– Romanian Times Newspaper, Portland, Oregon
– Romanian Tribune Newspaper, Chicago, Illinois
– Union of Romanian Pentecostal Churches of U.S.A. and Canada
– MORE organizations and political figures from Romania

WHO ELSE:
There are 38 families that have co-signed an appeal for international attention from the leaders of the European Union to the abuses perpetrated by Norway’s Barnevernet and intervention in their respective cases of abduction of their children in Norway.

“Our utter desperation forced us to address you by this letter. It forced us to write you about the reality of unspeakable abuse of power being committed by a supposedly advanced country even as we speak. The country in question is Kingdom of Norway. We are addressing you, because Norway is systematically acting in breach of its legal obligations also against European citizens and their families, causing them great harm. The fact that Norway is not an EU Member State cannot be seen as an excuse this time; quite opposite. It should be the reason for the Community institutions to step in and defend their citizens. […]”

For more information about #BODNARIUFAMILY and our efforts, please visit our official web site at: www.bodnariufamily.org

Our official Facebook page at: Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family

Or you may contact Bodnariu Family’s spokesperson, Rev. Cristian Ionescu at: (847) 636-1744 or bodnariucase@gmail.com

Sursa: http://www.mioritausa.news/stiri/romanian-community-center-sacramento-press-release/

Photo credit  Steven Bennett

Barnevernet demonstration worldwide April 16th Marius Reikerås

16th of April will go down in history as the greatest demonstration for Human Rights in the history of Norway .
Why?
Because we are sink and tired of having our fundamental Human Rights, violated by those in power.
On that day, we stand united to end the cruelty of crimes against humanity.

Two hundred years after the Norwegian Constitution was written, many people in Norway still live in fear for government abuse.
So we have to end this darkness.
The magnificent words of the Norwegian Constitution, were signed as promissory note to which apply to every single resident in Norway.
This note was a promise that all people would be guaranteed the unalienable rights of life, liberty, and the pursuit of happiness.
It is obvious today that Norway has defaulted on this promissory, to a lot of people.
Instead of honoring this sacred obligation written in the Constitution, the Government has given tok many people a bad check; a check which has come back marked „insufficient funds.”
But we refuse to believe that the Norwegian bank of justice is bankrupt.
So we have come to cash this check of justice – a check that will give us upon demand the riches of freedom and the security of justice.
So now is the time to make real the promises of democracy.
Now is the time to make justice.
So stand UP on the 16th of April

95 children in public care have died on average in the years from 1991 to 2014
51% of foster children have 1-4 serious disturbances after 5 years in fosterhome (Lehmann 3016 – UiB)
2016
76% of children who are in public care, suffer from serious trauma.
#tancredproductions #fokuspåbarnevernet

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/04/13/16th-of-april-will-go-down-in-history-as-the-greatest-demonstration-for-human-rights-in-the-history-of-norway/

With Every day that passes more incriminating evidence piles up against Barnevernet.

Here is an argumentative discourse by Mrs. Jitka Fialová from Czech Republic, one of the administrators of the page: “Norway, give us back the children you stole”.

https://www.youtube.com/watch?v=pWCSC2obqQY

“I am Jitka Fialová, a mother of three and one of admins on the page Norway, give us back the children you stole. I joined the stop barnevernet movement about a year ago when I was informed about the story of Eva Michalaková. In this case, her 2 children were taken by Barnevernet after false accusations and separated not only from their mother and father but also from all other relatives, their language, their culture and from each other.

I found out, that Children’s rights in Norway are not valued like I would expect in this reportedly most democratic country in the world. An arrested criminal has far better legal protection than small children who are being taken away from their families without any provocation and placed with total strangers. Criminals can be held only a few hours in custody to be evaluated by an experienced police lawyer. A small acutely replaced child may have to wait several months for a careful evaluation of whether the conditions for snatching him or her were met!

With my engagement in this issue I want to prove that an Eastern country like the Czech Republic can be more civilized than Norway because we do care about our families.

So please join demonstrations around the world on April 16th to stop Barnevernet.

My friends in Norway, please go to Oslo, Stryn, Bergen or any other city where a protest is scheduled to join the fight against Barnevernet!”.

 

Octavian D. Curpaș

Phoenix, Arizona

Labirintul

 

La început, în fiinţa-mi de lut
s-a pitit tainic iubirea..
Şi-n rădăcinile adânci ale ei,
viaţa a luat forma aripilor albe

 

Timpul, fără a-şi schimba măsura,
Ghemul Ariadnei l-a desfăcut,
încet, de la sine…
Şi, din Cunoaştere, a izvorât
lumina înţelepciunii,

 

Din Adevăr s-a zămislit
lumina dragostei,
Contopindu-se cu materia
Şi atunci a izbucnit
flacăra sufletului

 

Ca Persefona am străbătut labirintul,
şi am simţit în ceafă, răsuflarea-i rece
Şi cu fiecare pas cutezat, se deschidea
adânc, rana de sub pleoape…

 

De secera lunii am atârnat,
ispita „capitulării laşe”…
Şi-n inima mică, ca un fruct,
am adunat izvoare de cristale
Ce au săpat adânc, în suflet,
Cetatea Luminii!

 

Emilia Ţuţuianu

LUI NOSTRADAMUS

 

Cu un binoclu xenofob

Ascult din nou pădurea

Doar laurii cu flori şi bob

Îmi scot peri albi aiurea.

 

Afară-i frig şi-i mohorât

Iar clima-i australă

Simt o durere mov în gât

Pe placa mea stradală.

 

Cămila verde s-a smintit

La stâlpul infamiei

Când ochii lunii au citit

Istoria prostiei.

 

Piticul roşu şi-a muşcat

Creionul ud de vată

Alaturi pietrele-au crăpat

De-njurături de fată.

 

O stea din galben univers

Dansa în zori de ziuă

Iar pepenii cu râs pervers

Băteau iar apa-n piuă.

 

Parlamentarul treaz din nou

Armura şi-o îndreaptă

Spre o drezină cu furou

Ah, ce frumoasa faptă!

 

Albastru, este alb acum

Ca şi la Copşa Mică

Bătrânu-şi vede-ncet de drum

De-o raţă şi-o furnică.

 

Iar eu mă duc, mă duc spre cer

Să joc şotron cu-o cioară

De sub perucă nasc şi pier

Trei doamne şi-o vioară.

 

În catacombe-aud un glas

Precum marea perfidă

Mă uit cu farmece la ceas

Şi vineri la clepshidră.

 

Lumina de la răsarit

Îmi dă o veste tristă

Îmi plânge umărul rănit

De strofa-mi pesimistă…

 

 

NOUA GENERAŢIE

 

Imagine exterioară

 

EA,

vegană,

costelivă,

anorexică.

O multitudine de cercei:

cercei în urechi,

cercei în nas,

cercei în buze,

cercei în sfârcuri,

cercei în ombilic

şi puţin mai jos…

 

EL,

gras,

carnivor,

supraponderal

skinhead – craniu falusian.

Obraz cu aspect murdar,

neras de trei zile,

ca acei masculi macho,

faimoşii peliculelor violente

de la Hollywood!

Tatuaje,

„Tautau tahitian”,

teribilă invenţie!

Epidermă mutilată:

tatuaje pe scalp,

tatuaje pe piept,

tatuaje pe spate,

tatuaje pe membre,

tatuaje pe burtă

şi puţin mai jos…

Adam şi Amsterdam!

 

AMÂNDOI,

capete rase,

fără nume,

fără identitate,

fără domiciliu stabil.

 

Două antonomaze

cu grele jachete de piele

bătute în ţinte de fier,

imenşi bocanci Doctor Martens

şi motociclete Harley Davidson

între picioare!

 

Imagine interioară

 

I.Q. superior,

Com-pu-te-re!

Cultură cyberpunk,

technopunk

şi utopii negative.

Neuromantici,

neologişti inventivi

de limbaje cu noţiuni de argou

şi jargoane de tehnică digitală.

Pseudoyoghini,

macho-işti,

rambo-işti,

violenţi.

Emo no?

No Emo!

Iubire de avangardă,

sexualitate 3X,

SIDA,

droguri.

 

Dumnezeu

a dispărut pentru voi.

Idolii Havy Metal

şi Punk Rock

i-au luat locul!

Politicienii

sunt prea ocupaţi

cu alţi politicieni!

 

O, Hybris şi Humartia,

sunteţi copiii noştri,

noi vă iubim…

Dar daţi-ne o explicaţie!

Poate aveţi circumstanţe,

poate vă vom putea ajuta,

poate vă veţi face înţeleşi,

sau poate

microscopul meu

este stricat,

sau sunt un retromaniac,

sau de modă veche,

ca tatăl meu,

sau ca bunicul meu,

sau ca străbunicul meu,

sau ca mulţi, mulţi alţii

din specia noastră… umană!

——————————————————-

Din volumul „Evadare din spaţiul virtual”, Editura Anamarol, Bucureşti, 2009

                Iankele Grinşpan – croitor de lux

                       

           Cînd domnul Leon Schumacher a fost avansat în funcţia de director la Banca de industrie şi comerţ din urbea sa, primul lucru a fost să-şi comande un costum nou, bleumarin, la două rîndutri şi patru nasturi, ceva foarte elegant. Pe croitor îl chema Iankele Grinşpan şi era considerat cel mai bun în meseria lui. Clientela sa era alcătuită numai din oameni avuţi. Alef, alef. S-a prezentat Iankele la bancă, a luat măsurătorile, a scris totul într-un carneţel anume pregătit şi a promis că în 2-3 săptămîni costumul va fi gata. I-a cerut domnului Schumacher un mic avans, nu pentru că se temea, Doamne fereşte, de neplată, dar aşa era obiceiul, care s-a perpetuat, de fapt, pînă-n zilele noastre. Cei doi şi-au strîns mîna călduros, au schimbat un zîmbet amical şi s-au despărţit mulţumiţi.

         Săptămînile următoare au zburat ca nimica, dar croitorul nostru nu se arăta la orizont.”O fi bolnav”, gîndea directorul, şi puse îndată pe secretara să se intereseze de el. Nu, nu era bolnav, pur şi simplu era foarte ocupat. În fine, cam peste o lună, aduse costumul la proba întîia, iar peste alte cîteva săptămîni la proba a doua. Domnul Schumacher ardea de nerăbdare de a se îmbrăca elegant, aşa cum îi cerea funcţia şi întrebă mereu cînd va fi gata comanda, dar meşterul dădea termene evazive pentru că, după părerea lui, important era să facă o treabă cumsecade, nu în goana cailor.

            Întrucît se apropia Roş Haşana, sărbătoare care nu poate trece fără un costum nou, ştabul de la bancă, trimise după Iankele, care apăru şi mirat, şi supărat că a fost deranjat de la lucrul său. Directorul îl măsură din cap pînă-n picioare şi spuse aproape răstit: “Ascultă, omule, nu am comandat costumul acela de florile mărului. Vreau să-l îmbrac de sărbători.”

–Răbdare, dragă domnule director. Răbdare. Ce, arde? Ţi l-am promis, ţi-l voi face. Îl vei avea  înainte de sărbători. Dar nu s-a ţinut de cuvînt. Cu toată presiunea exercitată asupra lui, meşterul nostru avansa din cale afară de încet. Enervant de încet. În fiecare zi, înainte să-şi vadă de hîrtii, dl.Schumacher ridica receptorul şi-l lua pe croitorul său la rost, întrebînd în ce stadiu i se află costumul? De fiecare dată răspunsurile erau scurte şi derutante. Sunau cam aşa: “Sînt la piept” sau: “reverele îmi fac zile fripte” ori: “umerii m-au scos din ţîţîni””. Altaădată spunea: “Am ajuns la craci”.

– Aşa-mi trebuie, se lamenta directorul, m-am dus cu sacul la pomul lăudat. Dar nu mai pot da înapoi. Am cumpărat stofa, am dat un avans, ce mai pot să fac? Să mă îmbrac în promisiuni. Măcar de ar fi şi ele cusute cu fir de aur. Adevărul era că meşterul avea foarte multe comenzi şi vroia să le facă pe toate, căci era vorba atît de prestigiul, cît şi de parnasaua lui.

              Ce s-o învîrtim şi ce s-o sucim, croitoraşul nostru a finisat costumul abia după şase luni. Directorul a fiert în sucul lui propriu, l-a ameninţat cu judecata, dar nimic nu a folosit. A trebuit să aştepte şi să aştepte, pînă a simţit că-i iese părul prin pălărie. Pur şi simplu, n-avea încotro. Umbla în costumele lui vechi şi lucioase de pe vremea cînd era numai adjunct, ferindu-se mai ales de ochii doamnelor, care, aşa cum ştim, au răul obicei de a te privi cu ironie şi a te comenta în termeni deloc agreabili.

          Domnul Schumacher, ştiind toate acestea, evita întîlnirile pe culoare sau în alte locuri publice unde îmbrăcămintea lui, mai mult decît modestă şi de un gust îndoielnic era expusă la vedere.

          Vă daţi seama, aşadar, ce mare a fost bucuria lui, cînd, în fine, Iankele Grinşpan a apărut în uşa biroului său cu noul costum, învelit în hîrtie de mătase, mirosind a stofă proaspătă şi a aburi de de  călcat.

           – E gata, zise el triumfător, de parcă ar fi adus în braţe sinagoga mare din centru. O să vă simţiţi în el ca în sînul lui Avram. Să vedem cum vă vine. Şi dezveli cu grijă ambalajul delicat, scoţînd la iveală o minunată operă de artă. Ochii lui Schumacher străluceau mai puternic decît atunci cînd o văzu pe Janina, nevastă-sa, pentru întîia oară. Simţea cum toată furia lui veche se topeşte ca un bulgăr de zăpadă în soarele amiezii şi trupul îi este inundat de un jet puternic de adrenalină. Se îmbrăcă tacticos, îşi refăcu nodul de la cravată şi se privi prelung în oglinda din spatele cuierului directorial. Arăta ca o vedetă de cinema. Costumul îi venea ca turnat. Nici dacă l-ar fi comandat la cel mare croitor din Paris, nu reuşea mai bine. Scoase imediat portofelul şi plăti întreaga sumă, care, dealtfel, era pregătită de mult să treacă din buzunarul lui în cel al lui Iankele Grinşpan. Acesta luă banii, fără să-i mai numere. Era şi el fericit, nu atît pentru cîştig, cât pentru reuşita finală. În genere, cînd vedea că cineva e atît de mulţumit, cum era clientul său de azi, sufletul îi sălta de tinereţe şi-i venea un chef nebun să reia  lucrul la următoarea comandă.

               Era pe punctul de a pleca, cînd directorul îl prinse de mînecă şi-l roagă să şadă cîteva clipe, că vrea să întrebe ceva foarte important. Se aşezase şi el pe fotoliul lui impunător de piele maro şi-i zise:

             – Ascultă Iankele, vreau să te felicit pentru calitatea excepţională a lucrării tale. Ştii că în cîteva rînduri am vrut să renunţ, dar acum îmi pare bine că te-am lăsat să mergi pînă la capăt. Pot spune că ai făcut un lucru fără cusur, dar spune-mi sincer pentru ce ai avut nevoie de şase luni? La urma urmei, e un costum, nu o casă, nu un palat şi nu o fortăreaţă. Şase luni încheiate? Precum ştii, Dumnezeu  a creat lumea toată în numai şase zile.

                 – Aşa şi arată, zise Iankele, fără să clipească.  Apoi adaugă în treacăt: De şase milioane de ani o peticim şi o răscroim şi tot degeaba. Încă ne mai ţine ba la subsuori, ba la umeri, ba  în talie, ca să nu spun ce revere are. Lume e ăsta? Mulţam de aşa lucrătură, spuse omul cu o scînteiere filozofică în ochii lui mici şi obosiţi. Apoi, fără a mai aştepta un răspuns, se sculă demn, ieşi pe uşa masivă de stejar şi nu se opri pînă la casa lui modestă din uliţa evreiască. Cînd se văzu în atelier, se prăbuşi pe un scaun, ca omul trecut printr-un tunel ciudat. Şi-a adus aminte de discuţia cu directorul şi de reproşul său în legătură cu timpul prea lung pentru costumul comandat. “A făcut Dumnezeu lumea în şase zile? Ce iuţeală, ce grabă! Şi pentru ce? Stătea cineva în spatele Lui şi-l zorea? De eram pus eu la o aşa o treabă, în şase zile nu o făceam, asta e sigur, dar în vreo şaizeci puteam să-i dau un croi ceva mai de soi”.

 

Harry Ross

Israel

„Credința în Hristos este esența vieții omului. Vă dați seama că, dacă pentru o clipă Dumnezeu nu ar fi în viața noastră, toate ar fi fără un scop, fără un rost?”

– Doctor Ștefan Mindea

 

   La vremea când se anunța începerea construirii Catedralei Neamului, am scris un articol, care a fost publicat în mai multe reviste și inclus în „Articole și eseuri – volumul II”, apărut în februarie 2012. Am scris atunci despre ideea construirii unei catedrale naționale apărută după războiul de independență din 1877-1878 când s-a constatat faptul că nu există un loc destul de încăpător unde să se oficieze o slujbă religioasă cu ocazia zilelor sau evenimentelor importante.  Discuțiile au fost multe, problema lipsei banilor a amânat rezolvarea. După primul război mondial și după Marea Unire din 1 Decembrie 1918 au fost bani, dar nu a fost loc, apoi a venit Marea Criză Economică din anii ’30 și iar s-a oprit inițiativa. Și mai apoi a venit comunismul, nu s-au mai construit biserici, ci s-au demolat. Imediat după revoluție BOR a reînceput discuțiile despre construcție. Au apărut din nou probleme, dar cu insistențe și cu pasiunea de a realiza această Catedrală, ca semn de afirmarea a identității noastre naționale, s-a trecut la realizarea în 2011 a proiectului, a început construcția, urmând ca ea să fie terminată în anul 2018.

   Și în acel moment s-au ridicat glasuri ale creștinilor, dar și ale ateilor, care s-au exprimat contra construcției unei catedrale ortodoxe. Documentându-mă, am mai scris pe atunci că actuala Catedrală patriarhală, construită la mijlocul secolului al XVII-lea (1656-1658), a fost inițial biserică mănăstirească, devenită ulterior catedrală mitropolitană în anul 1668, iar din anul 1925, odată cu înființarea Patriarhiei Române, ea servește în mod provizoriu drept Catedrală patriarhală până la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, așa cum se menționează în pisania scrisă deasupra ușii de intrare, de patriarhul Miron Cristea, după lucrările de restaurare din anii 1932-1935. Am dat exemple de catedrale mitropolitane din provinciile românești care sunt cu mult mai încăpătoare decât actuala Catedrală patriarhală și oferă clerului și credincioșilor condiții mai bune pentru desfășurarea cultului. Biserica Ortodoxă Română este astăzi singura între Bisericile ortodoxe fără o catedrală reprezentativă pentru credința majorității poporului român.

   În cartea „Jurnal American” am exemplificat câteva construcții grandioase care se fac la ora actuală în lume, sigur că am scris și despre farmecul micilor noastre biserici, multe construite în vremea domniei lui Ștefan cel mare, interiorul cărora era corespunzător credincioșilor de la acea vreme, ba mai mult, se afirmă că  ce s-a construit acum 400-500 de ani, sunt biserici foarte mari pentru acea vreme.

   Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al demnității naționale, al unității dintre generații și al românilor de pretutindeni, prin stilul arhitectonic tradițional bizantin-românesc, va fi reprezentativă pentru credința majorității poporului român. Picturile și mozaicurile viitoarei Catedrale patriarhale vor include sfinți și lăcașuri de cult reprezentative din toate provinciile românești și chiar ale comunităților de români din afara României.

   Concluzionând, este util și demn să construim cu bucurie un spațiu-simbol al comuniunii românești din țară și de pretutindeni!

   Gândind la greutățile pe care le întâmpină cei care sunt angrenați în construcția acestei Catedrale, la criticile și dezacordurile exprimate cu privire la construcția Catedralei Neamului, mi-am amintit de puternica personalitate a voievodului martir Constantin Brâncoveanu (n.1654 – d.1714), unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române, cel care a marcat istoria românilor de la sfârșitul secolului al XVII-lea și în primele decenii ale secolului al XVIII-lea. Îndelunga sa domnie, una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române, începută la 29 octombrie 1688 și încheiată într-un mod atât de cumplit în 15 august 1714, a marcat o perioadă bună de pace; în politica externă C. Brâncoveanu acționând cumpătat, a reușit prin inteligență și intuiție politică, să transforme Țara Românească într-un important centru diplomatic european. A inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală și sculptură tradiția autohtonă, stilul neo-bizantin și ideile novatoare ale renascentistului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul brâncovenesc”. Istoricii de artă fac o analogie a stilului cu renașterea apuseană, folosind denumirea de „baroc brâncovenesc”.

   Cu toate greutățile prin care trecea, Domnitorul a ridicat o serie de biserici și mănăstiri: biserica de la Potlogi (Dâmbovița), cea de la Mogoșoaia, Mănăstirea Hurezi (sau Horezu), Brâncoveni, Mamul (Vâlcea), Biserica Sfântul Sava, Sfântul Gheorghe Nou etc., refăcând și consolidând, totodată, multe dintre cele existente. De asemenea, literatura (îndeosebi cea religioasă) a cunoscut o deosebită dezvoltare prin folosirea pe scară tot mai largă a tiparului; arhitectura, definită de elemente și trăsături noi, specifice brâncovenești, a cunoscut o perioadă de maximă înflorire, iar pictura a devenit o artă cu trăsături proprii, rezultate din îmbinarea iconografiei tradiționale cu influențe din arta post-bizantină. Pe lângă acestea, s-au dezvoltat și muzica, gravura, argintăria etc.

   Deși reușise să fie confirmat pe viață în domnie (1699) și reconfirmat de noul sultan în 1703, domnul a lucrat în permanență să-și asigure în străinătate un refugiu de turci, fiind conștient de precaritatea situației sale. Ultimii ani ai domniei lui Constantin Brâncoveanu s-au desfășurat sub semnul unei mari neliniști pentru voievod, care se simțea din ce în ce mai strâns de cercul dușmanilor din afara și dinăuntrul țării. Se crease o adevărată coterie (clică) în jurul voievodului, care complota cu asiduitate vederea detronării acestuia.

      Dar peste toate, Înalta Poartă era extrem de interesată de marea, fabuloasa avere a Brâncovenilor, așa cum era apreciată în scrisorile trimise la Constantinopol de cei care doreau căderea lui Brâncoveanu Vodă, avere moștenită de la părinți, la care s-a adăugat și averea soției – tot de viță nobilă. Relatarea lui Ion Neculce despre o scrisoare a hanului tătar, susținător al lui Dimitrie Cantemir, care făcea cunoscut turcilor că voievodul Constantin Brâncoveanu este bogat și puternic și nu trebuie lăsat în domnie “că poate să se hainească …”, arată în ce fel era denunțat voievodul muntean la Istanbul.

   În cele din urmă Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și cu sfetnicul Ienache Văcărescu au fost luați prin surprindere, prinși și duși la Istanbul (Constantinopol) în 1714, fiind jefuiți și deposedați de toate bunurile din țară: moșii, case, bani, bijuterii etc. Ajunși aici, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi au fost aruncați în temniță, chinuiți să mărturisească locurile unde era ascuns restul averii. În timpul chinurilor cumplite la care erau supuși, turcii i-au promis domnitorului încetarea acestora, anularea pedepsei cu moartea și chiar înapoierea domniei dacă va da împărăției fabuloasa sumă de 20.000 de pungi de aur și dacă se va lepăda de credința creștină. Voievodul Constantin Brâncoveanu nu și-a renegat credința, la fel au făcut și copii săi. Au fost condamnați la moarte, sfetnicul Ienache și cei patru fii ai domnitorului au fost decapitați pe rând, la sfârșit a fost decapitat însuși Constantin Brâncoveanu, în ziua marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului la 15 august 1714, ziua când împlinea 60 de ani. Osemintele voievodului Constantin Brâncoveanu au fost aduse în țară abia, în 1720, de doamna Marica, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat și îngropate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

   Având în vedere sfârșitul martiric al voievodului Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ienache, și apreciind viața sa mărturisitoare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în 1992, a hotărât trecerea în rândul sfinților a celor șase martiri Brâncoveni.

   Gheorghe Șincai, în Cronica românilor, descrie martiriul dreptcredinciosului voievod român: „Odată cu Brâncoveanul au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: „Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! să nu băgați seamă de moarte. Priviți la Hristos, mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta…”. Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr, și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncoveanu, și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie.”

   Un Academician din zilele noastre a spus: „Credința este foarte importantă pentru beneficiul omului, în general. Omul lipsit de credință este un om pierdut”. Unii vorbesc de o generație pierdută! Ar fi prea trist!

Vavila Popovici – Carolina de Nord