Cuvânt și iubire

Un om devotat culturii: poeta Emilia Ţuţuianu

După ce că trăim vremuri grele, din păcate noi le facem şi mai grele, de multe ori de nesuportat. Datorită patologiilor psihologiei poporului român despre carte vorbim în cartea noastră „Psihologia Şi Pedagogia Poporului Român”, la noi, la români, invidia a căpătat forme aberante. Este cunoscută cearta de la vârful USR, ceartă datorită în primul rând Egoplasmului (patologie a psihologiei poporului român care ne face pe noi, indivizii umani, să ne credem mari, să ne dăm mari, să dorim să fim mari cu orice preţ, dar nu prin muncă) şi apoi Axiofagiei, patologie a psihologiei poporului român care ne face să ne invidiem, să ne marginalizăm să ne asasinăm valorile. Datorită acestor patologii ale psihologiei poporului român suntem singurul popor care ne devorăm valorile, iar acestea ca să se realizeze trebuie să fugă din ţară, să creeze pe alte meleaguri, pentru că dacă ar fi rămas în ţară i-am fi mâncat. A se vedea cazurile C. Brâncuşi, G. Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, H. Coandă, care s-au realizat în străinătate, pentru că dacă ar fi rămas în ţară ar fi păţit ca Mircea Vulcănescu, mort în puşcăriile comuniste şi ca Ştefan Odobleja, părintele Ciberneticii, pe care nu voiam să-l recunoaştem… Despre cearta din interiorul clasei politice nu mai vorbim. Jos, în societate, relaţiile interumane sunt şi ele tensionate, toxice. Aproape că am ajuns să nu ne mai înţelegem om cu om… Suntem din păcate o societate foarte bolnavă.
În această perioadă postcomunistă, când Cultura română şi când Învăţământul românesc aproape că s-au prăbuşit, Domnul a vrut ca în oraşul Roman, dna Emilia Ţuţuianu să înfiinţeze în parteneriat cu Biblioteca locală o Asociaţie culturală, care poartă numele omului de cultură dat de aceste meleaguri, George Radu Melidon şi să fondeze şi revista „Melidonium” a Asociaţiei culturale care îl omagiază pe omul de cultură romaşcan, cel ce înfiinţa o biblioteca în urbea Romanului, printr-o donaţie de carte cu numele Meledonium.
Întâmplarea, sau mai bine zis, Domnul, a vrut ca să am cunoştinţă de această revistă, să o citesc număr de număr, să public în ea cu mijlocirea dnei Emilia Ţuţuianu, o activistă pe tărâm cultural, cum puţine oraşe din această ţară au… Revista gândită şi creată de poeta Emilia Ţuţuianu este una dintre revistele de cultură de calitate care au apărut în România după 1989. La fel şi Editura Muşatinia creată de dna Emilia Ţuţuianu este o editură care a publicat cărţi care îmbogăţesc cu prisosinţă Cultura română. În loc să fie apreciată şi ajutată pentru promovarea oraşului Roman pe harta culturală a României şi a lumii, pentru că face cinste Moldovei, dânsa este invidiată, marginalizată, nu este văzută cu ochi buni, i se pun piedici şi greutăţi.
Explicaţia este fiindcă face lucruri de calitate în acel colţ de ţară binecuvântat de Domnul, plin de istorie. Invidia este o crimă în plan mental, psihic, generând o informaţie şi energie negative, care se întorc întotdeauna împotriva celor care invidiază şi fac rău. Nouă, românilor, ne merge rău şi pentru că suntem un popor bolnav de invidie, de axiofagie altfel spus. Ne invidiem valorile. Ca fiinţe umane nu suportăm să fie alţii mai buni decât noi, mai apreciaţi, mai valoroşi. Invidia se întoarce împotriva noastră de foarte mult timp. Un popor care-şi invidiază şi îşi asasinează valorile este un popor care se condamnă la înapoiere, la sărăcie, la dispariţie. Altfel spus este un popor suicidal.
Suntem, convinşi că cei care nu o văd cu ochi buni pe dna Emilia Ţuţuianu vor fi învăţat ceva din această expunere, precum suntem convinşi că în oraşul Roman sunt destui oameni deschişi la minte şi cu suflet care o apreciază, şi care o vor ajuta în activitatea ei pe tărâm cultural, activitate care face cinste urbei muşatine, punându-l, iată, pe harta literaturii române! Noi suntem alături de dânsa, de revista şi de editura pe care le-a înfiinţat şi prin muncă le-a făcut cunoscute în ţară, precum şi de Asociaţia Culturală înfiinţată în acest oraş în memoria omului de cultură George Radu Melidon. Voi contribui personal contribuim prin creaţiile mele la susţinerea calităţiia articolelor revistei Melidonium, şi voi fi unul dintre susţinătorii revistei şi a poetei Emilia Ţuţuianu.

3. 04. 2016
Prof. Ştefan Dumitrescu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la Bucureşti

Dragii mei,

Vă invit la cel mai important eveniment editorial al anului …şi-al anilor mei : lansarea volumului meu bilingv franco-român „Zbor”. Volumul va fi însoţit de două compact discuri, cu poezii în recitarea autorului.
Volumul a fost publicat cu sprijinul Editurii Art Creativ şi al Danielei Toma.

Invitaţi de onoare: Trupa ”Micul Paris”, Diana Tudor, Călin Costache.

Am început scrisul poeziilor la 13 ani. M-am simţit liber, dezinvolt, în acea primă poezie încât am continuat să-mi „sculptez” simţămintele în versuri… Iubirea, deziluzia, frumosul, revolta etcætera.
Scrisu-mi este un ajutor. Nu traiesc din el. Trăiesc cu el.
J’ai commencé l’écriture de poésies à 13 ans. Je me suis senti libre, désinvolte, dans cette première poésie que j’ai continué à me „sculpter” les sentiments en vers… L’amour, la désillusion, le beau, la révolte etcætera. Mon écriture m’est une aide. Je ne vis pas d’elle. Je vis avec elle.

Nu sunt poet.
Alţii mă cred.
-Eu transform pe ură în dezmierd –
Nu-i contrazic, că am răbdare…
Aştept să devin mare.
Cunoscător de voi şi ce îmi daţi, dau înapoi.
Ura v-o păstrez.
Nu sunt poet, doar mă distrez.

Cristian Ţîrlea
https://www.facebook.com/cristian.tirlea.79?fref=ts

Evenimentul va fi găzduit de Club Pasaj, în data de 07.04.2016 , ora 19.30.

La Mulți și Fericiți Ani, Cristian Țîrlea !

4 aprilie 2016

Editura Fides din Iaşi a publicat în aprilie 2016 volumul de poeme “Umbră lucidă”, semnat de Ionuţ Caragea. Cartea conţine 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefaţa volumului îi aparţine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorţanu (directorul editurii Fides), iar ilustraţia copertei a fost realizată de Ionuţ Caragea. Cu ocazia împlinirii vârstei de 41 de ani (pe 12 aprilie), Ionuţ Caragea îi invită pe cititori să citească poeme şi extrase din volum pe situl său personal:

http://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/umbra%20lucida.htm

Prefaţa cărţii (fragmente):

„O nestemată barocă, se poate spune despre cel mai recent volum de versuri al lui Ionuţ Caragea, umbra – ca metaforă – fiind tema ale cărei variaţiuni o desfac precum un evantai, sau aşa cum pulverizează atmosfera vaporoasă lumina sinteză în curcubeu. E o poezie a deducerii lumii din absenţă, un exerciţiu amintind de Heraclit, care încerca să gândească soarele ascunzându-l vederii. Lumina înţelegerii este extrasă din contrariul ei, deşi farmecul baroc al universului imaginar e dat, nu de pozitivul epifaniei, ca în poezia incarnaţionistă, ci de implozia, de infinita scindare interioară sau punere în abis a unei imagini ambivalente. Umbra lucidă alătură întunericul unei lumini divizate (lux + idus, de la iduare, a diviza). Fiinţa ce se desprinde din haos, sau materia ce parvine la conştiinţă pot fi corelative simbolice ale acestei metafore distribuite metonimic în cuprinsul unui volum de patruzeci şi şapte de poeme, o cifră care, din nou, alătură numărul asociat mitopoetic Creaţiunii numărului crucificării sau aneantizării trupului ei manifest. Supunând această metaforă revelatoare, cum i-a spus Blaga, sau cognitivă, cum îi spun acum retoricienii, unei variaţiuni fenomenologice, poetul îşi demonstrează forţa imaginaţiei ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creaţiunii. El recurge la un tropism biblic, ţesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale condiţiei umane. Umbra este noaptea, complement al zilei, moartea, dublul optic al trupului ca şi dublu socratic, demonic, sau angelic, este haosul originar, absenţa, moartea, lipsa de sens sau existenţa în afara valorilor spirituale, dar şi simbolul transcendenţei la care spiritul are acces evadând din hazard şi caducitate. Concentrarea fiecărui poem pe o temă şi folosirea unui limbaj remarcabil de unitar şi de economic prin înlăturarea oricărui cuvânt redundant fac aceste poeme greu, dacă nu imposibil de parafrazat. Ele au ceva din concentrarea sonetului englez, care se termină cu o idee sumativă în distihul final. Criticul se vede silit să renunţe la încercarea de a lua un text în stăpânire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul său degajându-se din întreg. Alteori, poemul construieşte o singură metaforă, care, asemeni unui atractor, cosmicizează elementele unei mici drame existenţiale, deopotrivă familiare şi înstrăinate… (…) Metaliteratura e un loc geometric al postmodernităţii, dar Ionuţ Caragea nu pare interesat de afiliere stilistică, ci de modul analogic, al complementarităţii, în care prelucrează metafora centrală. Dedicând poemul Eu simt şi presimt Dumnezeirea Anei Blandiana, el îl construieşte astfel încât să fie o superpoziţie de stare contrară. Foarte populara Rugăciune a Anei Blandiana – în care poeta zugrăveşte creaţia lumii empirice, epifania (incluzându-l şi pe Isus, care a ales şi a dat doar binele) – primeşte o replică în cheie cuantică: nu o ipostaziere a divinităţii în om se urmăreşte, ci dematerializarea sa într-un univers paralel de stări matriceale, virtuale. În „Cuvinte nepotrivite”, perfecţiunea căutată de modernişti precum Arghezi e dedusă din contrariul ei în versuri care dansează pe frânghia subţire dintre abstract şi concret, dintre un scenariu intuitiv şi o fugă muzicală a metaforelor, în căutarea unor corelative obiective cum numea T.S. Eliot tropii săi favoriţi. Chipul poetului în poem este „ridat” ori de câte ori greşeşte meşteşugul potrivirii cuvintelor… (…) Tradiţia imnică este rescrisă într-un poem despre întâlnirea de gradul trei, cu transcendentul întrupat în Isus, în dulcele stil nichitastănescian, holismul necuvintelor acestuia fiind însă înlocuit de o ipostaziere interioară, a poetului în dubletul propriei conştiinţe de sine… (…) Această artă poetică în negativ, definind creaţia prin afirmarea contrariului ei, conferă gândirii poetice profunzime, relief, sugestivitate. Poezia e în esenţă joc, reprezentare, de unde dificultatea de a stabiliza lunecarea limbajului în diferite structuri de sens. Poemul din debutul volumului defineşte misterioasa existenţă a poetului ca sursă de perplexitate. Ca logophoros, purtător al cuvântului apocaliptic, el aduce sabia cu tăiş dublu a sensului literal/figurat: e „biciul de flori” al pământului şi „praful de puşcă al stelelor”. Călcând pe covorul roşu al propriului sânge, la braţ cu „Doamna moarte”, poetul se inserează într-un scenariu al reprezentării care îl smulge din existenţa unică, asigurându-i „multe vieţi” sub tot atâtea măşti retorice. El pare să înainteze printre scene reale, prezente sau istorice, cărora le descoperă un posibil sens figurat. (…) Cu studiată simetrie, poetul invocă, în poemul final, Fluture cu aripi de cuvinte, un complex imagistic, cu o superpoziţie de metafore, care alcătuiesc o matrice de stări: o râmă ce înghite verdele edenic al pământului, precum şarpele biblic distrugător, devine semnificant pentru viermele de mătase pe care poetul îl vrea transformat în fluture cu aripi de cuvinte, ce devine la rândul său semnificant pentru zborul lui Icar, asociat deopotrivă artei (labirintul ce îngrădeşte natura bestială) şi soarelui, luminii, în ipostaza sa potenţial thanatică. Ucigaşe cu adevărat sunt însă superficialitatea contemporanilor, lipsa nevoilor spirituale, cărţile necitite semănând unor morminte. Ionuţ Caragea ne deschide ochii asupra lumii prin care trecem şi pe care o descoperim abia citind, de exemplu, despre umbră ca unic martor al întregii noastre vieţi reduse la câteva amintiri, şi ca unică predicţie sigură. Este un comentariu ironic asupra fragilităţii noastre identitare, asupra memoriei limitate ce ne condamnă la un prezent perpetuu sau nici atât. Imaginarul umbrei nu este totuşi, la Ionuţ Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotrivă, o poetică în sensul în care Immanuel Kant (Critica puterii de judecată) asocia lucrului în sine, ca matrice infinită de posibilităţi, doar arta.” (Maria-Ana Tupan)

Despre marii ucigași ai lumii

Suspecții sunt ușor de recunoscut, teroriștii, nu.

X

Teroriștii vor cu tărie să ne întoarcă la barbarie.

x

După explozii, mulți viteji se arată.

X

Ce paradox! Câțiva teroriști înfricoșează o lume, o lume nu e în stare să lichideze câțiva teroriști.

X

În vorbe suntem foarte tari, în fapte proști, nu temerari.

X

Teroriștii vor să prefacă lumea într-un rug pe care să pârjolească tot ce e bun.

X

Previziunile sunt albastre. Optimismul se plimbă undeva, printre astre.

X

Desigur pacea veni-va și ea. Dar până atunci câte crime vor să mai fie, numai Dumnezeu știe.

X

Peste acest război absurd domină somnul rațiunii.

Ne e teamă că trezirea va fi prea târzie.

X

Se cere refuzul oricărei capitulări. Dar dușmanul până nu se arată la față, e umbra morții care te sapă.

X

Istoria a cunoscut multe crime în masă. Azi teroriștii și-au făcut în inima Europei casă.

X

Biruințele de moment nu prea au ferment.

X

Solidari cu nevinovații, blamăm orice atac cu explozii.

X

Nu orice vis te duce la paradis.

X

Kamikazii cred cu toții că vor ajunge în cer, dar infernul pe îi așteaptă aici  lângă ai lor veri.

În cele din urmă răzbunarea va veni, niciun terorist nu va supraviețui.

X

N-am putea spune nici în glumă că teroarea va îngenunchea lumea  cea bună.

X

Cred că în  mintea unui terorist umblă judecata unui monstru din junglă.

Harry Ross

4 aprilie 2016

Israel

Chemaţi la cârmă valorile ce stau în umbră, aruncate de puternicii zilei. Daţi Basarabiei drepturile ei. Fiţi demofili şi răsplata vă va fi mare!”(Vasile Ţepordei)

Profesorul-jurnalist Onisifor Ghibu crede în necesitatea războiului dus ca jertfă de români pentru înfăptuirea măreţei Uniri a tuturor românilor. În acest sens îi scria profesorului Iorga: „Noi credem şi acum-că acest război trebuie făcut cu orice preţ, după ce el va fi pregătit, cât se va putea mai bine. Fără acest război nu numai că nu vom câştiga ceea ce e al nostru, dar vom pierde şi ce avem: ne vom pierde sufletul şi vom pierde orice justificare morală de a mai trăi ca popor… România trebuie să-şi facă datoria faţă de idealul ei. Altfel ar dovedi că n-are ideal, iar popoarele fără ideal n-au drepturi la viaţă în vremuri ca acestea, când şi cele mai mari popoare îşi cumpără atât de scump acest drept sfânt”[8]. În zecile de articole scrise cu însufleţire creştină de Onisifor Ghibu între 1914-1918, anii pribegiei, patriotul ardelean s-a intensificat astfel cu crezul Basarabiei, cu crezul şi idealul sfânt al Dacoromâniei. Explozia socială produsă de Revoluţia bolşevică în sânul Imperiului ţarist la 1917, a creat condiţiile creării Mişcării de eliberare naţională a românilor din Basarabia. Exponentul acestei Mişcări a devenit Partidul Naţional Moldovenesc, creat în martie-aprilie 1917, de către profesorul Onisifor Ghibu în cadrul Apostolatului său de la Chişinău, expresie a celei mai grăitoare mărturii, închegându-se astfel statul: Republica Democratică Moldovenească, care avea să pregătească prin autonomia politică şi teritorială unirea ei cu România-Mumă, la 27 martie 1918. Numai din pespectiva istoriei prin prisma adevărului istoric privind poporul român şi flagelul comunist putem avea cu adevărat o atitudine demnă şi responsabilă. Începând cu 1917, anul care a afectat la modul general istoria mondială şi-n special istoria Europei de est şi a unei părţi reprezentative din Asia, cu răsfrângeri seismice în Africa şi America de Sud, angajând în complexitatea acestui fenomen de natură socio-politico-ideologică şi ţara noastră. România s-a situat ca un mare zid de apărare al Peninsulei Balcanice şi al Europei Centrale între 1917-1944, în faţa expansiunii ciumei roşii a ateismului bolşevic, fiind prima ţară căreia Ziderblum-Lenin i-a declarat război: „În perioada interbelică bandele bolşevice din Basarabia sprijinite de agenturile sovietice au asasinat 1.259 soldaţi din jandarmerie şi 1.197 poliţişti. În replică justiţia militară a dat 6.350 de ani de închisoare celor 896 de terorişti arestaţi între 1920-1936, dintre care, 98% erau evrei”[9].

Trebuie, ca românii care, cu adevărat respectă fenomenul românesc în unicitatea lui ortodoxă să fie demni în a demasca manipularea, să deconspire grupurile străine sau iudele vândute, renegate, străine interesului nostru naţional, să respingă vehement falsurile istorice care ni se impun ca realitate obligatorie din partea marii Oculte: „Nu mai este astăzi un secret că doctrina comunistă îşi are originea la Marx, evreu din Germania. Că zisa Marea Revoluţie din Rusia anilor 1917-1921, i-a avut protagonişti pe Lev Bronştein zis Troţki şi pe Ziberblum zis Lenin, sprijiniţi material şi politic de marea finanţă iudaică din S.U.A. şi Germania. David R. Francis, ambasador american în Rusia, cablogramă trimisă guvernului S.U.A., ianuarie 1918 „ […]Liderilor bolşevici de aici, dintre care majoritatea sunt evrei, iar dintre aceştia nouăzeci la sută sunt exilaţi reîntorşi, puţin le pasă de Rusia sau de oricare alte ţări, ei fiind internaţionalişti care încearcă să declanşeze o revoluţie socială la nivelul întregii lumi”. Căpitanul american Montgomery Schuyler, ofiţer de informaţii în Rusia bolşevică. Din rapoartele trimise şefului de Stat Major al Informaţiilor „[…] mişcarea bolşevică este şi a fost, încă de la începututile ei, orientată şi controlată de evreii ruşi de cea cea mai sordidă teapă”. Acelaşi căpitan în raportul din 9 iunie 1919 „[…] Un tabel întocmit în 1918 de Robert Wilton, corespondentul din Rusia al ziarului « London Times » arată că în acea perioadă existau 384 de comisari, incluzând 2 negri, 13 ruşi, 15 chinezi, 22 de armeni şi peste 300 de evrei. Dintre aceştia din urmă 264 veniseră din Statele Unite, după căderea Guvernului Imperial”. CEKA poliţia politică a bolşevicilor. Şef, Moses Uritzky şi Gernrikh Yagoda-Yehuda, evrei”[10].

Rolul militant al neobositului patriot ardelean Onisifor Ghibu în cetatea Basarabiei a fost intens şi imens. A colaborat la Cuvântul moldovenesc, iniţiind apoi o Şcoală moldovenească de formare a viitorilor apostoli ai românismului, aducând cu sprijinul unor mari generali şi ofiţeri patrioţi în frunte cu Constantin Prezan, viitorul mareşal, la 1 Octombrie 1917, o tiparniţă la Chişinău, întemeind gazeta „Ardealul”, în paginile căreia a aşezat Declaraţia-program a Unirii: „Ţara de mâine a românilor-trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa şi până la Nistru, şi încă dincolo de acest râu… Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor, în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori”[11]. În cadrul Mişcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, roluri şi asumări decisive privin biruinţa acesteia au avut-o: Adunarea Uniunii Cooperatorilor din Basarabia (6-7 aprilie 1917), Adunarea extraordinară a reprezentanţilor clerului şi mirenilor (19-25 aprilie 1917), Congresul Ţărănimii din Basarabia (23-25 mai 1917), Congresul Învăţătorilor Moldoveni (25-28 mai 1917) şi Congresul militarilor moldoveni (Chişinău, 20-27 octombrie 1917) şi, la fel de important presa naţională prin militanţii ei de seamă. Toate aceste mari voinţe au hotărât instituirea Sfatului Ţării, care prin cei 95 de deputaţi prezenţi şi-a deschis primele lucrări la 21 noiembrie 1917, alegând pe Ion Ianculeţ ex-vicecomisarul Basarabiei ca preşedinte al Sfatului Ţării, pe Pantelimon Halippa şi Mihail Savenco-vicepreşedinţi, iar pe Ion Buzdugan, Veniamin I. Grinfeld, Boris Epure şi C. P. Misircov, ca secretari[12]. Sfatul Ţării s-a întrunit solemn sub preşedenţia lui Ion Inculeţ, preşedintele Republicii Democratice Moldoveneşti şi a guvernului, în prezenţa primului- ministru Alexandru Marghiloman al României dând citire Declaraţiei de Unire la 27 Martie 1918, cu România: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut şi Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia de acum o sută şi mai bine de ani (106 ani-n.n.) din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna, se uneşte cu mama sa România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!”[13].

După prea lunga rugă şi răbdare aşteptată de sute de generaţii, Neamul s-a întregit în România Mare, axul eminescian „De la Nistru pân’ la Tisa”.

În ziarul înflăcăratului luptător ardelean Onisifor Ghibu s-a scris cu majuscule: „Basarabia s-a unit cu Ţara-Mamă!”. „Era un drept sfânt al neamului nostru şi el a luat fiinţă. Împlinirea lui-e dovadă că, oricâte nedreptăţi ar avea să îndure un popor, dreptul lui nu poate pieri; el trebuie să se împlinească la sosirea momentului celui mare”[14]. Moţiunea Basarabia-Actul Unirii a fost semnată de Ion Inculeţ-preşedintele Sfatului Ţării, Pan Halippa-vicepreşedinte şi Ion Buzdugan-Secretar, având inscripţionată portretele regelui Ferdinand cu iscălitura sa (sub cuvântul „Basarabia”), a Domnitorului Ştefan cel Mare cu sigiliul şi anii de domnie (în stânga), precum şi a lui Dimitrie Cantemir, cu anii de domnie (în dreapta), iar dedesuptul moţiunii o inscripţie a Cetăţii Albe din 1476, la care se adaugă şi două strofe din poezia Zaridei Sylvia: „Bucuraţi-vă surori mândre şi vă veseliţi/ Împreună regăsite, lângă maica ce iubiţi/ Jucaţi hora înfrăţirii cu flăcăi dintre stejari/ Hora sfântă a dezrobirii, hora României Mari.// Iar când falnic viitorul, va păstra în veci solia,/ Basarabia rămâne pe veci a ţării noastre rai;/ Ca în hrisoave să rămână Ferdinand şi cu Maria,/ Prea slăviţi în România pe altarul lui Mihai”[15]. Basarabia redevenind din acea clipă vechea provincie dacoromână. Adunarea Deputaţilor şi Senatul României au votat la 29 Decembrie 1919, Legea privind ratificarea Unirii Basarabiei cu România, act ce s-a consfiinţit la 31 Decembrie 1919, prin promulgarea Legii respective: 3 deputaţi au votat împotrivă, 36 ( deputaţi ucraineni, evrei, bulgari şi germani s-au abţinut, iar 86 au votat Unirea. Graţie măreţului şi divinului eveniment, regele Ferinand îi scria lui I. Inculeţ la 28 Martie 1918: „Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat în zilele de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la patria mamă. Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre şi Sfatului Ţării ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.”

După vizitele la orfelinatul din satul Sascut, la spitalul Oneşti şi satele Grozeşti-Oituz, Caşin, printre suferinţe, jale, ruine şi dărâmături, Regina Maria consemnează a doua zi în Jurnalul de Război: „Basarabia s-a declarat anexată României. E un motiv de mare bucurie-ar trebui să mă bucur şi eu, dar m-am dezobişnuit şi nu pot decât să privesc înainte cu teamă, întrebându-mă ce necazuri ne va mai aduce situaţia”[16]. Nădejdea creştină este permanent vie. Ea nu moare niciodată. Ne învaţă să credem continuu şi să sperăm că prin voia Bunului Dumnezeu, unitatea neamului românesc se va reface într-o zi binecuvântată în hotarele lui fireşti, cum întrezărea cărturarul-mitropolit basarabean Antonie Plămădeală: „Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţei nu s-au rupt niciodată din propria lor voinţă de trupul Ţării. Întotdeauna rupturile au fost silnice. Şi, oricât m-aş strădui, mintea mea nu poate înţelege cum de se pot împăca unii cu silnicia. Ba chiar, sunt unii care, incredibil, încep să numească silnicia binecuvântare, şi s-o creadă privilegiu. Şi aşa, păşim pe un teren care se va descoperi uşor a fi fost al trădării şi al ruşinii”[17]. Existenţa unor aleşi ai Domnului, chemaţi la afirmarea şi susţinerea românismului unitar s-a propagat ca un puternic ecou reverberat în inimile adevăraţilor români promotori ai Unirii.

Basarabia, Mireasa înrobită a fost Martira care a tras semnalul întregirii tuturor românilor.

După Împlinire însă, visul Miresei a rămas doar o amăruie închipuire, nelăsând loc nici bucuriei, nici măreţiei. După numai 15 ani de la Unire, Părintele Vasile Ţepordei, unul dintre Luminătorii Basarabiei, constata cu amărăciune: „Basarabia este cu mult mai străină sufleteşte decât în 1918. Datorită jocului politic…, şi altor cauze, generaţia Unirii s-a dovedit după Unire, inconsistentă sufleteşte, etic şi patriotic, instabilă politic, neomogenă şi şubredă, în activitatea şi comportarea ei publică, politică, socială, culturală. N-a rezistat gloriei şi favorurilor excepţionale ce i s-au oferit. Foarte uşor a cedat contaminărilor nefaste politicianiste şi tentaţiilor parvenirii politice-sociale, carierelor şi posturilor rentabile-toţi fruntaşii unionişti au ajuns miniştrii (Inculeţ de 11 ori, Halippa de 9 ori ş.a.), academicieni, profesori universitari, deputaţi, prefecţi, primari urbani, directori de bănci etc.”[18]. Dar, să nădăjduim prin rugă şi jertfă în marele Dar, pe care ni-l va face Bunul Dumnezeu, vorba Părintelui Sergiu Roşca, alt Luminător basarabean al Nemului: „Aşa cum în 1918 ea a fost prima rândunică ce a prevestit zorile unei vieţi noi pentru neamul românesc, dând semnalul Unirii şi al Reîntregirii neamului, acelaşi semnal îl dă şi astăzi”[19].

La două decenii de la înfăptuirea sfântului Ideal creştin românesc, altă mlădiţă basarabeană, profesorul G. Raşcu, publicist însemnat al vremii mărturisea: „Unirea Basarbiei-a fost pentru sufletele româneşti ca un balsam pus pe o rană adâncă, ca o rază de mângâiere venită în vremea celei mai cumplite deznădejdi. Basarabia s-a unit cu ţara mamă atunci când n-avea nimic de câştigat, decât bucurie sufletească; de aceea pentru noi, aceia care trăim la graniţa Nistrului şi ne hrănim din pământul ei binecuvântat, nu poate să existe o zi mai scumpă decât ziua de 27 martie[20]“. Să rămână şi pentru noi românii de astăzi, grija de a trage primii semnalul aceastei misiuni divine a Re-Unirii cu Basarabia, fără a avea ceva de câştigat decât bucuria sufletească şi binecuvântarea lui Dumnezeu! Amin!
Întru mulţi ani fericiţi Mireasă şi Martiră Basarabie!

27 Martie 2016, Brusturi-Neamţ.

———————————————
[8] Onisifor Ghibu, Unitatea Românească şi Chestiunea Basarabiei. Ediţie îngrijită de Dumitru Preda. Ed. Fiat Lux, Bucureşti, 1995, p. 64.
[9] Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Un răspuns documentat la o provocare antiromânească. Ed. Lucman, 2009, p. 7.
[10] Radu Theodoru, op. cit. p. 16.
[11] Onisifor Ghibu, op. cit. p. 65.
[12] Basarabia-Schiţă istorică şi culturală. Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi Editura Semne, 2008, p. 28.
[13] Gheorghe Radu, Basarabia Pământ Românesc.Ed. „Cetatea Doamnei”, Piatra Neamţ, 2012, p. 96.
[14] O. Ghibu, op. cit. p. 65.
[15] Ibidem.
[16] Iaşi, Miercuri, 28 Martie/10 Aprilie 1918, Maria, Regina României, Jurnal de Război 1918. Vol. III. Trad. de Anca Bărbulescu. Ediţie îngrijită de Lucian Boia. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2015, p. 25.
[17] Antonie Plămădeală, Basarabia. Sibiu, 2003, p. 126.
[18] Vasile Ţepordei, Scrieri Alese. Ed. Flux, 2005, p. 88, 11.
[19] Basarabia, nr. 526 din 28.o3.1943.
[20] Sergiu C. Roşca, Basarabia Pământul misiunii noastre. Ed. Universitară, Bucureşti, 2006, p. 7.

„Comunismul (socialismul) nu poate fi iertat. El încă n-a murit”

(Acad. Gleb Drăgan)

A fost înţelegerea de o viaţă a basarabeanului Gleb Drăgan, academician al Academiei Române. Născuţi doi fraţi gemeni, Gleb şi Boris, la Copceac, jud. Tighina, au fost despărţiţi de regimul sovietic în 1940, văzându-se pentru prima dată peste 20 de ani. Dar câţi alţi mulţi basarabeni cu destine mutilate încă mai avem astăzi în Basarabia. Puţine familii sunt care să nu fi suferit într-un mod sau altul în urma regimului sovietic: fie prin lichidare metodică din primele zile ale instaurării regimului sovietic în Basarabia, fie prin deportările masive în Siberia (şi părinţii pavlicilor morozovi Z. Greceanîi şi D. Diacov au fost deportaţi în fundul Siberiei!), fie prin întemniţarea în închisorile şi lagărele staliniste, fie prin foametea organizată, fie prin colectivizarea forţată, care era o formă de şerbie stalinistă. Această belea adusă pe capul nostru pe vârful baionetelor sovietice în Basarabia a fost ca o ciumă a secolului XX. Şi iată această ciumă a secolului XX reînvie în Basarabia. După accidentul din 30 noiembrie 2014, când această formaţiune numită psrm uzurpată asemenea unui pui de cuc de uzurpatorul Dodon, reprezentantul Kremlinului la Chişinău, activitatea subversivă a Moscovei se înteţeşte. Locul balaurului roşu (pcrm) încă condus de ramolitul V. Voronin (pcrm) l-a luat draconul roşu (psrm, observaţi în abreviatură doar o singură literă diferă, esenţa rămânând aceeaşi) cu un pavlic morozov în frunte. Nici într-un caz să nu confundăm „socialismul” lui Dodon cu socialismul suedez, german ş.a.

Guvernarea extrem de proastă constituită după alegeri a alimentat prin furturile de miliarde şi diverse coţcării această hidoșenie. Dar şi prin miopia (să fie doar miopie!) conducerii Platformei DA, când sub pretextul de luptă cu oligarhii (de parcă Dodon, Usatîi ş.a. nu sunt aceeaşi oligarhi!), ia chemat să se alăture protestelor pe Dodon şi Usatîi, cutia Pandorei a fost deschisă. Acum această formaţiune teroristă cheamă la răfuială fizică cu oponenţii lor de idei. Câtă isterie au demonstrat ei în ultimul timp. Un descreierat socialist pe nume Batrâncea (tânăr cu trupul însă ramolit la minte!) rupe în plinul şedinţei de parlament o simplă hartă a României anilor 30’ folosită ca material didactic (ca şi alte hărţi: harta u.r.s.s., harta lumii ş.a.) în licee. Un altul, Dodon, ne vorbeşte cu spume la gură despre „marele act de trădare al unioniştilor”. Chiar şi în simbolica pentru întreaga suflare românească basarabeană zi de 27 martie (duminică), atunci când în Palatul Naţional avea loc un moment de înaltă spiritualitate românească, Dodon cu un grup de rătăciţi de-ai săi spurcă sfântul lăcaș bisericesc (din păcate vândut antihristului) şi locul de lângă monumentul Marelui Voevod.  El ne-a ameninţat (pe cel puţin peste 30% din basarbeni, deocamdată!) că ne va băga în cartea roşie. Îi va reuşi talimbului acest lucru dacă nu ne vom uni. Manifestarea unionistă de pe 27 martie trebuie să fie începutul unificării segmentului de dreapta-centru dreapta. Partiduţele unioniste şi liderii lor trebuie să conştientizeze acest pericol dacă vor să supraviețuiască, în special, acum în preajma alegerilor prezidenţiale şi, posibil, parlamentare anticipate.

Deocamdată Dodon pune în aplicare pas cu pas planul elaborat la Kremlin. Zilele trecute îşi deleagă trimisul (pe ultracomunistul de ieri devenit ultrasocialist astăzi – B. Ţîrdea) la Comrat să le spele creierii găgăuzilor. Priveam secvențele înregistrate de la acea „ieşire în popor” (vă mai amintiți despre cei 25000 de proletcultişti bolşevici!) când acest proletcultist îndruga verzi şi uscate: că dacă armata română nu ocupa Basarabia la 1918 în Basarabia ar fi fost construit raiul sovietic (cu milioane de oameni morţi în sângerosul război fratricid civil, în foametea organizată în anii 1921-1923 şi 1931-1933 (când doar în Ucraina drept victime ale Golodomorului au căzut peste 7 mln de oameni, printre care sute de mii de transnistreni, care au avut nefericirea să fie parte a acestui rai sovietic); că jandarmul român nu iar fi bătut pe bunicii noştri (în schimb nkvd-ştii sovietici iar fi împuşcat (ce au făcut după 1940!) ş.m.a. gogomănii dodoniste sau ţîrdiste.

Din păcate această minoritate etnică, printre care (am spus-o şi o mai spun) sunt mulţi oameni de treabă, mai români prin gândire decât mulţi români prin naştere), care în perioada interbelică a demonstrat că poate trăi în bună înţelegere cu băştinaşii români (vă mai amintiţi provocarea sovietică de la Tatarbunar din a. 1924, declanşată de regimul bolşevic în speranţa că va fi susţinută de etnicii găgăuzi şi bulgari, care însă nu s-au dat provocaţi!), acum a căzut iarăşi pradă propagandei dodoniste (precum în anii 90 a căzut pradă propagandei sovietice smirnoviste).

Priveam cu stupoare cum băşcăniţa I. Vlah (culmea, numele ei este sinonim numelui de român!) mărşăluia la Comrat alături de Dodon ş.a., strigând lozinci antistatale, sub marea de steaguri roşii (dodoniste, chiar dacă erau camuflate sub steaguri vechi moldoveneşti cu bour) şi doar câteva tricoloruri ale statului „Republica Moldova”. „Acțiunea s-a desfășurat la inițiativa autorităților locale ca răspuns la activizarea din ultima perioadă a forțelor unioniste, ce promovează reunirea Moldovei cu România…Membrii Adunării Populare au cerut autorităților de la Chișinău să interzică acțiunile ce vin „să lichideze statul Republica Moldova””, scrie gagauzinfo.md. Poveşti pentru handicapaţi. Acţiunea a fost organizată de Dodon, lucru declarat de el încă până la evenimentele unioniste de duminică. Este un simplu joc al Moscovei. Dar oare acţiunile secesioniste permanente ale Comratului, apucăturile federaliste ale lui Dodon, fortifică satul “Republica Moldova”? Păcat. În situaţia creată, când statul “Republica Moldova” a falimentat, unirea ar fi şi spre beneficiul găgăuzilor, a tuturor minorităţilor naţionale, care sunt protejate prin lege în România.

Ce ar trebui să facem în această situaţie destul de complicată? Dacă mitingul anunţat de Platforma DA pentru 24 aprilie va fi cu participarea lui Dodon şi Usatîi atunci totul ar trebui să fie clar. Dar şi ultimele dezvăluiri despre palatele lui A. Nastase (recunoscute, în sfârşit de el!), despre averile lui din Germania demonstrează că, fiind şantajabil, nu poate fi candidatul dreptei. „Noi ducem o lipsă totală de un lider politic național. A fost totul compromis. Așa cum în 2002 Iurie Roșca a compromis ideea națională. Acum această generație de politicieni, pe care i-am adus la conducere, au compromis”, afirmă Sandu Grecu. Are dreptate maestrul. Din păcate. Dar ceva totuşi trebuie de făcut, de întreprins. Fatalismul acum e mortal pentru noi. Să găsim acest lider care ar putea să ne unească. Ca şi maestrul nu văd astăzi un lider ideal unanim recunoscut de dreapta-centru dreapta. Daţi să-l creăm! Iertată să-mi fie încăpăţânarea însă drept posibil candidat la rolul de lider al dreptei – centru dreapta o văd pe dna Maia Sandu. Care ar fi argumentele în favoarea ei? Nu pentru că ar fi cea mai bună (ar putea fi găsit şi un altul mai bun!) ci pentru că ar avea şansele cele mai mari (în situaţia actuală) de a aduce cele mai multe voturi pe dreapta. Pentru că nu e şantajabilă. Pentru că în conformitate cu ultimele sondaje se află permanent pe locul trei după Dodon şi Usatîi (deoarece Usatîi nu poate participa este clar că Dodon va fi candidatul stângii, adică al Moscovei care, conform aceluiași plan al Moscovei, ar putea coaliza cu reprezentantul lui Plahotniuc, de ce Maia Sandu să nu fie candidatul dreptei?). Pentru că a demonstrat că este un om al acţiunii, un om cu principii (fapt ce a costat-o să fie acceptată în calitate de candidat la funcţia de prim ministru). Şi nu în ultimul rând, poate pentru că e femeie şi ar putea să fie sprijinită de mai multe votante din jumătatea mai mare de votanţi (femei). Atâţia „bărbaţi ai neamului” s-au perindat la putere în ultimul timp şi unde am ajuns?

În faţa pericolului iminent al ciumei roşii să demonstrăm că putem fi uniţi nu doar temporar (aşa cum am fost pe 27 martie!) ci şi în alegerile preşedintelui din toamnă şi, poate, a celor parlamentare anticipate.

Valeriu Dulgheru

Iubirea de arte şi literatură, iubirea pentru păstrarea memoriei înaintaşilor m-a făcut să iniţiez şi să fondez o asociaţie culturală, în parteneriat cu biblioteca locală din Roman, ce poartă numele distinsului om de cultură George Radu Melidon, având şi sprijinul unor oameni luminaţi şi deschişi dialogului cultural. Şi tot iubirea aceasta m-a dus la fondarea revistei Melidonium – ca reamintire peste timpuri a testamentului cărturarului romaşcan.

Am plecat la drum cu dorinţa firească de a promova valorile culturale locale romaşcane şi de a intra într-un dialog cultural cu iubitorii şi creatorii de valori spirituale din ţară şi diaspora, pentru crearea unor punţi culturale.

Această Asociaţie – SCGRM- este o organizaţie non profit, publică care vine în sprijinul comunităţii romaşcane, având membri din rândurile intelectualilor din Roman, din ţară şi din diaspora. În primii trei ani de existenţă activitatea noastră a fost sprijinită pe plan local – marcând în biblioteca publică frumoase şi importante activităţi culturale – după care, din cauza liberalismului şi deschiderii largi a viziunii culturale a revistei, am devenit incomozi anumitor cercuri. Am reuşit totuşi să trecem peste toate piedicile cu ajutorul moral al prietenilor şi colaboratorilor noştri, iubitori de adevăr şi valori autentice, primind aprecieri din medii universitare – Universitatea Ioan Slavici Timişoara 2014, judeţene – Galele Culturii Nemţene Piatra Neamţ 2016.

Acțiunile noastre, ne definesc. Dezinteresat, din IUBIRE pentru CUVÂNT.
Cultura prin ochii lui Dumnezeu! Iubirea fiind Dumnezeu. Doar prin iubire devenim vizibili. Iubind avem revelația frumosului, a binelui, a crezului în ceea ce ne definește, a iertării, a umilinței, a Dumnezeului (Divinității sau Divinului) ce este parte din noi, a cunoașterii. Iubirea face ca toate acestea să fie vizibile, conștientizate. Fără ea suntem orbi, într-o lume construită asemenea unui clopot de sticlă, croită și definită de deșertăciuni și micime.

Mi-aș fi dorit să fiu înțeleasă. Demersul meu, o smerită dăruire pentru semeni, venită firesc și din suflet, fără gând ascuns sau meschin. Voi merge mai departe, cu fruntea sus și sufletul curat, nelăsându-mă doborâtă de atitudini mercantile, pragmatice ori fals binevoitoare, având facla iubirii aprinsă! Ajutorul divin mi-a fost și îmi este reazăm. Acel ,,cineva” care se străduieşte din răsputeri ca să ,,dispărem” va înţelege într-o zi, că numele său se va găsi pe ,,pagina neagră” a istoriei locale, că suntem cu toții muritori și moștenirea pentru cei ce vin e parte a sufletului nostru, nu arginții.
Aşa cum ne scria unul dintre prietenii noştri, trebuie să ,,încerc să ajung la un fel de armonie cu mine însumi şi indirect cu restul lumii, pe care chiar dacă o critic, nu o urăsc şi nu am nici un fel de ambiție să mă înţeleagă sau să mă accepte” (DG).

Dacă nu vom reuşi să depăşim aceste anacronisme prezente în societatea de azi şi vom fi complici la fantasmele pretinşilor erudiţi care ne conduc destinele, nu vom reuşi să ne regăsim adevăratele valori şi identitatea culturală, aşa cum sublinia o poetă a vremurilor de azi: ,,La tine în Roman, de fapt peste tot, interesele sunt primordiale chiar privind relațiile interumane. Trist, dar nu mergem spre o direcție bună… Ne măcinăm între noi, fără rost, când planeta este în fierbere. Se rezumă toți la ,,războiul dintre noi”, apocaliptic, fără să ne pese de invazii și războiul ce vine...”(MG).
„Cultura – cultivă ura?!” iată o întrebare a cărui răspuns astăzi doare… Mă las purtată de sentimentele ce mi-au animat sufletul dintotdeauna și spun: Cultura, făcută de oameni dăruiți, înnobilaţi, expresia frumosului din noi așternut în cuvinte și lăsat celor ce vin… este IUBIRE!

      Mulţumesc colaboratorilor noştri, celor care ne-au susţinut moral, care apreciază efortul nostru voluntar pentru promovarea valorilor autentice și totodată fac o invitație celor care ne contestă, să ni se alăture, din iubire. Dacă sunt suficient de puternici o vor face.

Am simțit nevoia să fac aceste precizări, dorind să răspund întrebărilor venite din țară și străinătate privind activitatea asociației, umbrită uneori de unele acțiuni nejustificate. Orașul Roman nu este doar un punct pe hartă: este un oraș european, descoperit și prin activitatea noastră.
Cultura prin… ochii iubirii, o invitație la normalitate, armonie și pace pentru cei care doresc să fie parte la îmbogățirea tezaurului romașcan şi românesc.

 Emilia Țuțuianu

P.S.  Ce se întâmplă la Roman? De ce se dorește ,,uciderea” actului cultural ? Pe cine deranjează asociația, revista? Edilii, ce fac? Cum vă apreciați romașcanii? Răspundeți celor interesați, începând de la conducerea bibliotecii și până la nivel de primar. GATA! Ne-am săturat să fim batjocoriți! Apreciați valoarea , respectați demnitatea umană. Nimeni nu este etern pe un scaun…RUȘINE!

Mariana Gurza