Cuvânt și iubire

Dumnezeu a făcut lumina./

Lumina se naște din foc/ focul naște scânteia/

scânteia este ideea/ și ideea este Dumnezeu./

Cercul se închide.

                 (din vol. „Piticul din ceașca de cafea”)

   Dicționarele ne spun că Idee este un „termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice: noțiune, gând, concept, noemă”. Etimologia cuvântului Idee trimite la limba franceză (idée) și latină literară (idea), iar în limba greacă eidos, fiind un rezultat al procesului de gândire, o reprezentare generală și abstractă care se formează în conștiința omului, despre un obiect sau despre un fenomen; un fel de a vedea lucrurile din jur și a reprezenta realitatea. Filozofia întrebuințează sinonime ale cuvântului Idee, ca: noemă, noțiune, concepție, uneori părere, considerație, considerent, constatare, observare, observație, opinie, reflecție, reflexie, remarcă.

   Omul de știință, filozoful german Kurd Lasswitz (1848-1910) considera Ideea ca fiind o „lege care indică direcția pe care urmează să se dezvolte experiența noastră. Ea este realitatea cea mai sigură și mai înaltă”. Psihologul, psihiatrul elvețian Karl Gustav Jung (1875-1961) considera că Ideea există aprioric ca o „posibilitate dată de conexiuni de gânduri”. De altfel, filozoful român Constantin Noica (1909-1987) credea că orice om poate avea gânduri, dar nu și idei: „Gândul devine idee abia prin reflexivitate, ca gând al gândului”. Un scriitor și om politic francez asemuia ideile cu diamantele, ele fiind mai greu de găsit, decât de șlefuit.

   Din punctul de vedere biblic ideea este rădăcina creației. O decizie a Divinității fiind, o predestinare, în sensul cunoașterii mai dinainte sau al preștiinței, un plan de salvare născut din dragoste, un punct de pornire indicat pe o hartă, de unde începe treptat a se sfârși călătoria noastră. Ca la șah, omul poate alege mișcările pe care le dorește, și jocul – viața – se desfășoară conform alegerilor bune sau mai puțin bune ale omului jucător – judecător. Jocul ar fi destinul nostru, tot ce se întâmplă cu noi în acest interval de timp al existenței noastre. Se pare că omul poate schimba predestinarea, dar nu va găsi o soluție (idee) mai bună, mai logică, ca acea idee – lege care i-a indicat direcția. Divinitatea, se dovedește a fi lucrat matematic.

   Gânduri și idei în mintea noastră pot apărea oricând, în orice loc sau context, și pot dispărea tot atât de neașteptat. Pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul în care le-am avut, uităm totul sau o parte din cele gândite. Cu alte cuvinte, ele „zboară”, nu pot fi păstrate integral, se cer memorate, cu ele trebuie făcut ceva, trebuie trecut la acțiune, trebuie materializate cu ajutorul voinței noastre.

   Pentru Platon (427 – 347 î.e.n.), filozoful Greciei antice, discipol al lui Socrate și învățător al lui Aristotel, „regatul ideilor” era „un loc supra – ceresc”. Platon nu avea o definiție propriu zisă pentru termenul de idee, fiindu-i greu s-o definească și a folosit, în acest scop, mai multe cuvinte. Totuși, ideea era înțeleasă ca provenind dintr-o cauză, ceva ce se distinge de altceva și care își are stabilitatea sa, separată fiind de lucrurile sensibile: „Orice idee comportă inteligibilitate și este neapărat inteligibilă”. Filozoful atenian a fost prima persoană din Occident care a susținut că sufletul este o parte esențială a noastră – adevăratul sine – care face parte din tărâmul divin, ca atare prin natura sa e nemuritor, trupul fiind supus schimbării și distrugerii. El a scos ideea sufletului din obscuritate, îndepărtând acest concept de experiențele mistice trăite de adepții cultelor misterelor și aducându-l în zona discursului rațional, susținut de argumente. Privitor la metafizica lui Platon putem vedea că: „lumea producătoare este lumea Ideilor, adevărata realitate, cunoscută prin ochiul gândirii, lumea prototipurilor eterne; iar lumea produsă e lumea sensibilă, lumea aparențelor, a copiilor trecătoare”, la baza tuturor ideilor fiind ideea de Bine legată de realitatea vieții, pe care o numea „principiul universal”.

    Pentru filozoful idealist italian Benedetto Croce (1866-1952) ideile erau zei, toți zeii având drept caractere proprii pura limitare și absolutul invizibil: Minerva – zeița înțelepciunii și a forței căreia îi lipsea delicatețea feminină, Iunona –  puterea fără înțelepciune și fără dulcea atracție amoroasă pe care mai târziu a împrumutat-o de la Venus; lui Venus îi lipsea înțelepciunea ponderată a Minervei și, interesant, se întreba Croce, ce ar fi devenit aceste idei, dacă li s-ar fi luat limitele?

    O idee poate aduce mari schimbări în lume, așa cum a fost ideea de suflet care a schimbat civilizația umană. Ea a născut, la rândul ei, ideea că oamenii sunt ființe unice ce transcend tărâmul fizic, iar acest lucru stimulează dorința omului de a fi nemuritor. Filozoful român Petre Țuțea (1902-1991) în cartea sa „Philosophia Perennis” spune: „Spargerea unității existenței umane prin formula dualistă-corp-suflet a creat o permanentă neliniște metafizică. Moartea și nemurirea au intrat în terenul nisipos al discuțiilor fără sfârșit”. Istoricii afirmă că această idee a modelat gândirea ce a stat la baza civilizației occidentale. Creștinismul afirmă că sufletul omului este creat de Dumnezeu din imaginea Sa, și bazat pe acest fapt, are capacitatea de a intra în comuniune cu El; fiecare om fiind o parte din divinitate, este nemuritor, legat de cosmos.

   În decursul timpului, pentru idei apărute și exprimate cu tărie, au fost întemnițați oameni, au fost arși pe rug, dar ideile lor au supraviețuit; materia a putut fi distrusă, dar ideile, spiritul a dăinuit, fiindcă ideile nu pot fi arse sau, cum frumos spunea cineva, „în idei nu se poate trage cu pușca”.

   Ideea că fiecare dintre noi este o scânteie a divinului, a penetrat sfera socială și politică, insistând asupra meritului oamenilor de a avea drepturi egale, liberate și democrație. Cea mai cunoscută manifestare a acestui crez se găsește în Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”.

   Urmărind traiectoria ideilor, vedem că ele se concretizează prin sentiment, sentimentul acționează asupra așa zisei materii; spiritul trece prin suflet, adică prin intelect și inimă, și atinge materia. În trup, sufletului îi corespunde sistemul nervos și sistemul circulator, primul fiind mai aproape de spirit, cel de al doilea – de materie. Ideile materializate, tot ce se realizează în artă, literatură, rămân ca o bogăție a lumii în care trăim.

    Kant în „Critica rațiunii pure” afirmă că „rațiunea umană cuprinde nu numai Idei, ci și idealuri care, fără îndoială, nu au forța creatoare ca cele platonice, dar care au totuși forța practică și se află la baza posibilității perfecției unor anumite acțiuni. Conceptele morale nu sunt concepte absolut pure ale intelectului, căci la baza lor se află ceva empiric (plăcerea sau neplăcerea). Totuși, având în vedere principiul prin care rațiunea pune limite libertății anarhice în sine (deci dacă dăm atenție doar formei lor), conceptele morale pot servi ca exemple de concepte pure ale rațiunii. Virtutea și, cu ea, înțelepciunea omenească în toată puritatea, sunt Idei”.

   Ideea poate deveni Ideal – scop, vector, țel suprem – și acesta odată ales, nu trebuie abandonat. În mod sugestiv, Dostoievski scria: „Dacă ai pornit spre un anumit țel, și te tot oprești din drum ca s-arunci cu pietre în orice câine care te latră, atunci nu vei mai ajunge niciodată la țintă”. Motorul care ne mișcă pe acest drum al idealului, pentru filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) este Voința – „suflet al universului”.

   Idealul, considerat stea călăuzitoare a vieților noastre, poate avea mai multe caracteristici, calități, nuanțe de ritm, culoare. El ne arată, precum busola, direcția în care trebuie să mergem, fără a ne abate.   Într-un volum de cugetări publicat, scriam: „Să-ți afli locul pe orizontala vieții și să încerci să te înalți din acel punct pe verticală, acesta ar fi Idealul”. Prin ideal existăm, el ne scoate din suferință, ne trezește din amorțeală, ne solicită ființa. De aceea, spunea istoricul român, Nicolae Iorga (1871-1940): „Nu părăsești un ideal fără să-i lași ceva din ființa ta”.

   Putem afirma că idealurile sunt la fel de variate precum caracterele și personalitățile noastre, că spre ele trebuie să ne concentrăm atenția și voința, ele devenind crezul nostru, principiul nostru de viață. Iisus a zis: „Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: «Ridică-te și te aruncă în mare! »  și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice!” (Marcu 11, 22-23). Uneori, stabilim idealuri pe termen scurt, alteori pentru o viață. Uneori ne ajunge timpul pentru atingerea lor, alteori idealurile se pierd în drumul vieții, din diverse motive.

   Marele nostru poet Mihai Eminescu începea poezia „Venere și Madonă” gândind poetic despre o lume a cărui ideal s-a pierdut, (fie ea și lumea noastră!), trecutul fiind imaginat ca „noaptea unei lumi”: „Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,/ Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii”/ , adăugând  emoția poetică simțită la întoarcerea în acea lume: „O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste/ Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei…”. Cât despre ideal ca vis, în „Sărmanul Dionis” scria: „… În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea  cerului înstelat într-un strop de rouă”.

   Pentru idealuri mărețe au fost pedepsiți în mod fizic marii intelectuali ai țării noastre, în regimul comunist, aruncați fiind în închisori și administrându-li-se cele mai monstruoase pedepse fizice. Ei au plecat din această lume cu idealurile frânte… Poetul Radu Gir, trecut și el prin temnițele comuniste, se întreba în versuri: „…Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ În lumina celui nepătruns…”.

   Când valorile morale stau alături de idealurile pe care le asociem acțiunilor noastre, putem să sperăm că vom deveni indivizi împliniți, rotunjiți precum o sferă… „Credința strămoșească și idealul moral, spunea tot Nicolae Iorga, trebuie să le capete sau recapete poporul nostru, spre a deveni mare popor”.

   Idealismul este o „atitudine exprimată prin urmărirea dezinteresată a unui ideal social, moral, estetic; concepție potrivit căreia doar spiritul are existență reală, celelalte domenii fiind descrise ca reprezentări ale spiritului”, ne spun dicționarele. Denumirea acoperă o serie de poziții filozofice cu tendințe și implicații total diferite, inclusiv Idealismul subiectiv, Idealismul obiectiv, Idealismul transcendental și Idealismul absolut, precum și mult mai multe variante  sau concepte înrudite, pe care le amintea Petre Țuțea în „Tratat de antropologie creștină”. Idealismul se opune materialismului prin soluția pe care o dă raportului dintre spirit și materie sub aspectul primordialității. Idealismul identifică existența cu percepția momentului actual, dar și existența cu percepția posibilă. Grupările idealiste ale filozofilor consideră astfel, ca fiind primordial sub aspectul cronologic și cauzal –  spiritul –  iar materia ca fiind factorul secund, dependent de spirit sau chiar neagă existența materiei.

   Tot Platon a fost unul dintre primii filosofi care a discutat despre idealism, deși Idealismul său oarecum confuz, este atribuit de obicei realismului platonic. Platon credea că „realitatea deplină” (spre deosebire de simpla existență) este realizată numai prin gândire, și ca atare el poate fi prezentat ca un idealist „transcendental”. Pe scurt, au urmat o serie de filozofi considerați idealiști, precum René Descartes, elevul său Nicolas Malebranche, Immanuel Kant – cel mai vechi și cel mai influent membru al școlii idealismului german, care a pornit, de asemenea, de la poziția empirismului britanic al lui Berkeley și anume că tot ceea ce putem cunoaște sunt impresii mentale sau fenomene pe care lumea exterioară le creează în mintea noastră. Friedrich Schelling, de asemenea, a construit pe filozofia lui Berkeley și a lui Kant și, împreună cu GWF Hegel (1770-1831) – unul dintre celebrii idealiști germani – a dezvoltat idealismul obiectiv și conceptul de „absolut”. Hegel numește filosofia sa idealism absolut în contrast cu idealismul subiectiv al lui Berkeley și idealismul transcendental al lui Kant și Fichte, criticând ambele învățături. A susținut că orice doctrină (cum ar fi materialismul, de exemplu) care afirmă că trăsăturile finite (sau pur și simplu obiectele naturale) sunt pe deplin reale este greșită, pentru că trăsăturile finite depind de alte trăsături finite pentru a le determina.

   În ultima parte a secolului al 19-lea, idealismul britanic a continuat să susțină idealismul în fața opoziției puternice din partea doctrinelor fizicaliste dominante. Tot în această perioadă de timp, fizicienii au început să cerceteze legătura dintre energie și structura materiei, ajungând la concluzia că materia nu este nimic altceva decât o iluzie, că tot universul este făcut din energie. Ca atare suntem formați din energie și vibrație, atomul fiind „o mică tornadă” și cu cât aprofundează cercetările lor, observă lipsa materiei, atomii fiind fabricați din energie invizibilă. Fizicianul danez Niehls Bohr (1885-1962) a rostit cuvintele: „Dacă mecanica cuantică nu te-a șocat profund până acum, înseamnă că încă nu ai înțeles-o. Tot ce numim a fi real, nu este în realitate real”. Prin descoperirile sale, fizica cuantică ne ajută să conștientizăm faptul că noi putem crea și influența realitatea, existența noastră o putem îmbunătăți sau înrăutăți prin gândurile noastre trimise în spațiu.

   Unii numesc și astăzi idealiștii drept visători, plini de speranțe născute din iluzii, consideră că visătorii sunt chiar periculoși în lupta lor acerbă pentru un ideal, că în lumea „gri” în care trăim, a fi idealist este o dovadă de prostie, de nebunie și își vând ființa indiferenței, cinismului, nepăsării de viitor, uitând că idealiștii poartă în ei embrionul unei lumi noi, având abilitatea și dorința de a schimba lumea, fiind vizionarii, cei ce simt nevoia de a-i face mai buni pe oameni, mai toleranți și mai drepți, cu condiția ca oamenii să ajungă să se trezească la conștientizare și rațiune, să poată renunța la ură și să nu mai provoace suferință celor din jur. În acest fel idealismul nu ar mai putea fi considerat utopic.

    Gândind la sentimentul religios legat de idealism, la faptul că religia dă un sens existenții omului și care este superior vieții sale biologice, printre „Mărgăritarele duhovnicești” am găsit pe cel al unui scriitor austriac: „Lipsa de credință religioasă s-a dovedit totdeauna a fi o rădăcină putredă în viața popoarelor, căci ea nu satisface nevoile sufletești ale oamenilor, și, de regulă, biruința este a acelora care știu să-și păstreze sentimentele religioase”.

   Și mă mai gândesc la spusele istoricului, scriitorului, filozofului Mircea Eliade (1907-1986), cum că răspândirea pe planetă a tehnologiei moderne se face fără o bază religioasă; „o societate areligioasă încă nu s-a realizat, dar dacă s-ar realiza, ar pieri după câteva generații”. Valorile religioase, mitologice, morale, sunt camuflate în obiectele obișnuite sau evenimente cotidiene și odată convinși că ele sunt acolo, viața devine infinit mai bogată, mai pasionantă, merită realmente să fie trăită, fiindcă „lumea necunoscută care se deschide e plină de mesaje și de speranță, e foarte aproape de noi, nu mai e opacă”. Așa vedea Eliade lumea în viitorul apropiat lui, creativitatea – radical reînnoită și totul bazat pe redescoperirea lui Homo religiosus care va avea consecințe existențiale și creatoare culturale: „sterilitatea, plictisul, decadența, sfârșitul – simptome contemporane încă, dar idei la modă, acum 30-40 de ani, vor fi abolite prin simplu fapt că deschiderea spre alte lumi spirituale, alte universuri imaginare, nu poate rămâne fără efect. Deci, pot spune ca sunt optimist”.

   Evoluția conștiinței umane poate fi realizată doar prin trezirea ei, urmată de evoluție spirituală, prin detașarea de lăcomia  generată de nevoile materiale și trupești ale ființei hrănite de vanități și orgolii, în scopul realizării armoniei și păcii sufletești. Nu se poate trăi fără credință în valori morale și etice de comportament, fără iubire de semeni și fără valori ale caracterului. În lipsa lor, omul se va amăgi cu iluzia prosperității materiale, până la autodistrugerea sa spirituală. Ce va mai rămâne din acel minunat om creat de divinitate?

   În concluzie, idealismul poate fi considerat necesar, precum necesară este și dezvoltarea spirituală a omului, care înseamnă a înțelege cum trebuie trăită viața. Mulți dintre oameni au fost, la începutul vieții idealiști, și din nefericire, au renunțat la idealism, forțați oarecum de supraviețuire, interesându-i numai clipa prezentă. Se poate și invers!

   Închei cu câteva versuri din poezia lui Alexandru Vlahuță (1858-1919), fiindcă momente ale decăderii au mai fost: „… Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,/ Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii?…”.

 

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

 

 

 

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a acordat miercuri, 16 martie 2016, la Sala ARCUB a Primăriei Capitalei, 38 de premii pentru cele mai bune producţii ale membrilor săi din presa scrisă, online, radio, tv şi de carte, în cadrul Galei Premiilor UZPR 2015, transmite Radio România – Actualităţi. Între acestea se numără Premiul de Excelenţă acordat fotografei şi managerului Photography Studio, Cristina Nichituş Roncea, pentru fotografiile Campaniei “Alăptarea e Iubire” realizată în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare (APCA) şi alte organizaţii non-guvernamentale şi instituţii culturale româneşti şi europene, informează Ziaristi Online

Cu ocazia acestui eveniment, Cristina Nichituş Roncea a anunţat în premieră – după cum puteţi vedea în filmarea de mai jos – şi surpriza oferită mamelor participante la proiect, dar nu numai, şi anume lansarea Albumului Campaniei “Alăptarea e Iubire”, care va avea loc de Bunavestire, pe 25 martie, la Muzeul Satului. Amănunte, în curând. Până atunci, transmite sursa citată, reproducem din Cuvântul de Laudatio a laureatei, susţinut de jurnalistul militar Benone Neagoe, din cadrul Consiliului Director al UZPR:

“Cristina Nichituș Roncea dă viață imaginilor, redă stări, surprinde emoții și sentimente. Ochiul ei trece dincolo de priviri şi de gesturi, căutând punctul acela unic în care o expresie a feţei sau o poziţie a trupului dezvăluie forţa imaginii. Fotografiile ei poartă cu sine o frântură din sufletul artistului. Aduc emoție și simplitate. Nasc irizări şi vibraţii, au un mesaj artistic şi estetic și o cromatică seducătoare.
Zidurile unei vechi cetăți, întoarcerea la rădăcini, peisaje urbane, puritatea din ochii unui copil, silueta unei păsări, fragilitatea și frumusețea unei flori răsărită la rădăcina unui copac, ca şi imaginile din Campania “Alăptarea e Iubire”, îţi dau o stare de bine, de încântare.” mai transmite sursa citată.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a premiat cele mai prestigioase creaţii publicistice din toate domeniile – presă scrisă, audiovizuală, carte de gen – în cadrul unei manifestări de înaltă ţinută, patronată de preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a stimulat creaţia jurnalistică şi în anul 2015, în cadrul unei competiţii profesionale intitulate „România – Oameni şi idei”, adresată membrilor ei, jurnalişti din presa scrisă şi on-line, din radio şi televiziune. Concursul a stârnit un larg interes, reunind un mare număr de articole, eseuri, cărţi de jurnalism şi de specialitate, emisiuni de radio şi producţii de televiziune, realizate în anul anterior. Toate au vădit calitatea de excelente produse mediatice, accentuând reperele principale ale competiţiei: autoritate profesională, promovare a răspunderii sociale a jurnalismului, probitate, ţinută intelectuală. Au apărut şi au fost evidenţiate nume noi de jurnalişti, realizatori, scenarişti şi regizori, producţiile lor bucurându-se de recunoaştere.

Un juriu alcătuit din profesionişti în domeniul mass-media, adevărate personalităţi ale jurnalismului, condus de prof. univ. dr. acad. Teodor Damian (New York), prof. acad. Victor Crăciun şi prof. univ. dr. Mihail Diaconescu, a ales cele mai bune materiale pentru fiecare secţiune în parte şi pe câştigătorii Premiilor UZPR. Au fost acordate distincţii şi cadouri unui număr de 33 de jurnalişti din Iaşi, Tg. Mureş, Cluj, Sibiu, Târgovişte, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Bistriţa, Oradea, Târgu Jiu, Chişinău, Bucureşti, de la studiouri de radio şi televiziune din România, Austria, Canada şi Suedia.

Marele Premiu i-a fot acordat domnului Carol Roman pentu volumul „În balansul vremurilor”

 

Presa scrisă

Premiul I – Galina Martea, articolul „O realitate istorică: Reîntregirea neamului românesc”
Premiul II – Florin Ţene, eseuri jurnalistice
Premiul III – Agnes Maria Orban, ciclul de documentare „Celebrităţi din România”
Premiul de Excelenţă – Cristina Nichituş Roncea, proiectul fotografic „Alăptarea e iubire”
Premiul de Excelenţă – Corina Mădălina Diaconu, foto-reportajul „Alexandru Gheorghe Ilinca şi opincile dacice”
Premiul de Excelenţă – Daniela Gîfu, interviul „O viaţă de luptă, suferinţă şi speranţă”

Presa online

Premiul I – Silvia Constantinescu, editarea în Suedia a publicaţiei „Curierul Românesc”
Premiul II – Nicolae Tomoniu, editarea publicaţiei „Sămănătorul” (Tismana)
Premiul III – Petre Cichirdan, editarea revistelor culturale ale Râmnicului
Premiul Special al Juriului – Elisabeta Iosif, editarea revistei „Cetatea lui Bucur”

Producţii radiofonice

Premiul I – Robina Cornaciu, reportajul „Badila, satul cu un singur locuitor”
Premiul II – Ion Vulcan, reportajul „Cântece şi poveşti auzite în Muzeul ASTRA”
Premiul III – Valentin Ţigău, reportajul „Love Story pe frontul de Vest”
Premiul de Excelenţă – Simona Nicoleta Lazăr, promovarea satului românesc

Producţii tv

Premiul I – Daniel Roxin, scurt-metrajul „Enigma Coloanei Infinitului”
Premiul II – Daniela Apostoaie, documentarul „Destine – Copil pe muche de bisturiu”
Premiul III – Cristina Munteanu, interviu cu acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici
Premiul Special al Juriului – Larisa Avram, Luiza Fulea şi Bogdan Ghiţulescu, emisiunea „Printre români”
Premiul Gaudeamus – Mircea Mitrofan, reportajul „Un pod de 120 de ani”
Premiul „Geo Bogza” – Dan Mireanu, Marius Gheorghe, Iosif Sas, reportaj „Eminescu”

Carte de publicistică

Premiul I – Rodica Lăzărescu, volumul de convorbiri „La ora confesiunilor”
Premiul II – Victor Ştir, volumul de eseuri „Riscul rostirii şi tăcerii”
Premiul III – Mihai Suciu, volumul de interviuri „Obligaţi timpului lor”
Premiul de Excelenţă – Lazăr Lădariu, volumul „Veghe”
Premiul Tezaur – George Coandă, volumul „Vechi coduri ale românilor”
Premiul Revistei UZPR – Valentin Marica, volumul „Iarba Golgotei”
Premiul Special al Juriului – Maria Vesa Aursulesei, volumul „ Foşnetul şi Tăcerea”
Premiul Opera Prima – Raluca Daria Diaconiuc, volumul „Fonoteca excelenţei”
Premiul Eveniment – Mihai Grăjdeanu, volumul de benzi desenate „Tata Moşu”

O Uniune cu o nouă viziune!

Uniunea Ziariştilor Profesionişti a intrat într-o nouă etapă, cea a întineririi rândurilor sale şi a unei proiecţii reîmprospătate asupra legăturii jurnalismului profesionist, reprezentat de Uniune, cu ţara şi cu lumea. În numele acestor deziderate, UZPR a iniţiat o serie de manifestări care au fost puse în lumină u prilejul festivităţii acordării Premiilor pe anul 2015. Este vorba în primul rând despre proiectul de excepţie intitulat „Eminescu jurnalistul”, o serie de serate care au devenit tradiţie, manifestări de calibru, „comunicări din spiritualitatea eminesciană, teme pe care Eminescu le-a lăsat spre dezbatere generaţiilor care vor veni”, după cum a punctat Doru Dinu Glăvan, preşedinte al UZPR. Totodată, Premiile „Eminescu ziaristul” se conferă în fiecare an în data de 28 iunie, onorându-i pe cei care care studiază activitatea jurnalistică a marelui poet român, în sprijinul ideii că jurnalismul este un domeniu al creaţiei.

UZPR editează, de asemeni, revista lunară „Cronica timpului”, ajunsă la nr. XIV, prin contribuţia membrilor Uniunii. Este o publicaţie de cultură şi educaţie civică, promovând performanţa jurnalistică, într-un format deosebit. La rândul ei, revista „UZP”, nou apărută, este un proiect de anvergură, o platformă de dezbatere deschisă tuturor ziariştilor de vocaţie, care expun întreaga problematică a jurnalismului contemporan, intern şi extern, reperele profesionale şi de utilitate publică ale profesiei, într-o prezentare grafică de excepţie.

Gala Premiilor UZPR 2015 s-a bucurat de prezenţa printre invitaţi a numeroase personalităţi din presă, cultură şi mediul academic, fiind un eveniment de anvergură, pe larg reflectat în mass-media.

Evenimentul a avut loc în București la sediul Arcub din strada Lipscani, miercuri 16 martie 2016.

UZPR

 

Horia MUNTENUS

COMUNICAT

 

Pe data de 18 martie 2016, în Bucureşti, a fost convocată o şedinţă a Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor. Nu voi putea participa deoarece calitatea mea de membru a fost suspendată în anul 2011 pentru neplata cotizaţiei, an în care am luat decizia să nu mai plătesc un ban acestei organizaţii până când USR nu va da publicităţii lista membrilor săi care au fost ofiţeri acoperiţi ai Securităţii, informatori ai Securităţii sau membri ai nomenclaturii comuniste şi până când USR nu va lua decizia excluderii lor din această organizaţie.

De asemenea, am hotărât să nu mai plătesc cotizaţia, în condiţiile în care USR se împărtăşeşte dintr-o lege pe care eu o consider discriminatorie şi anticonstituţională – legea care priveşte plata din bugetul statului a unor indemnizaţii de pensionari, membri ai USR, indemnizaţii care sunt exprimate de un procent de 50% din fiecare pensie.

S-a ajuns astfel în situaţia de a fi plătite sume fabuloase, din banii publici, în fiecare lună, de atâţia ani, unor învârtiţi grafomani, megalomani, în dezinteresul total faţă de susţinerea reală a actului creator. Subliniez că această lege funcţionează de ani buni, dar că ea poate fi atacată oricând de acum înainte. Verificarea dosarelor unor aşa zişi scriitori, membri ai USR, va evidenţia falsul grotesc pe care l-au folosit un imens număr de pensionari pentru a incasa bani publici, in mod fraudulos.

 

 

————————————

Horia MUNTENUS

Cluj-Napoca

17 martie 2016

Teama de Alternativa pentru Germania / Alternative für Deutschland (AfD), pentru cursul politic al d-nei cancelar federal Angela Merkel este nejustificată, chiar dacă succesul electoral recent al noului partid în patru landuri e spectaculos şi pus greşit pe seama „invaziei arabe“, cum a calificat această „realitate socială“ papa Francisc. (Osservatore Romano, venerdì 4 marzo 2016)

Mai toată lumea e împotriva renunţării la graniţe şi la resemnarea în fata invaziei islamicilor şi idolatrilor afro-asiatici. Dar nu asta e dilema AfD-ului, ci faptul că germanii, mai ales cei din est, sunt împotriva reeducării postbelice politic corectă, după cea marxist-leninista a încetat brusc, odată cu Lagărul de tristă amintire, pe când cea anglo-americana e încă promovată de establishment. Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat, NATO se extinde mereu.

Fără trupe ruso-sovietice, mai ales electoratul din fosta zona de ocupaţie socialistă a ales AfD-ul fără complexe în fata naţionalismului Frontului Naţional din Franţa, antisemitismului, Partidului Jobbik din Ungaria, mişcării izolaţioniste engleze etc., pentru că aşa zisa Armată de pe Rin a Marii Britanii se va retrage din Germania în anul 2020, iar cea a SUA rămâne sine die.

Discursul xenofob, islamofob, antisemit, antiţiganesc a la Donald Tramp, Le Pen, Jobbik etc. e străin AfD-lui. Puţin sunt împotriva salvării de la faliment a greco-ortodocsilor cu sute de miliade de euro, sau a invaziei arabe, care a depăşit deja un milion de refugiaţi. Antisemitismul e tabu şi în afara legii. Noutatea e că pentru prima dată se pune la îndoială în RFG binefacerile reeducării postbelice.

AfD-ul urmăreşte ca reformele generaţiei 1968, implicit ale armatelor de ocupaţie, să fie corectate din punct de vedere al valorilor tradiţionale care au generat succesele ştiinţifice, tehnologice etc. Multiculturalitatea şi incluziunea nu dau rezultatele scontate. De aceea şcolile trebuie să revină la „normal“ prin educarea separată a handicapaţilor, cele islamice, ale Coranului să fie închise, iar în universităţi să fie desfiinţate cotele celor neperformanţi.

Generaţia anului 1968, prima de după război, reeducata în interesul ocupaţilor de o parte şi alta a Cortinei de Fier, a subminat sistematic valorile şi normele germane tradiţionale. După reunificare, viziunea marxistă dispare, în timp ce forţarea societăţii multiculturale, neutră din punct de vedere al orientării sexuale, cotelor de promovare a femeii, handicapaţilor etc. continuă. Omul alb a lui Donald Trump ca şi francezul, maghiarul, germanul de rând se simte dezavantajat, caută o Alternativă.

 

Prof. Dr. Viorel Roman

Consilier academic la Universitatea din Bremen

www.viorel-roman.ro

Timişoara

17 martie 2016

 

 

 

Total surveillance of Norwegian homes to prevent crime?

March 11th 2016 brought the news that our government intends to increase secret surveillance in Norway. The Minister of Justice will have the police carry out new types of surveillance, without having to obtain a court order beforehand, including secret searches of homes, placing of secret microphones and cameras, hacking into private computers to obtain mail correspondence but also to monitor running activities such as drafts of mails which are never sent. (Links here, here and here).

The motivation behind this is to prevent terrorism. But the proposals will cover all “serious crime”.

The effect on family life with children

Having paid some attention to the public debate about children in Norway over the last twenty years, I have seen groups of people, such as politicians and lawyers / jurists concerned with ‘child rights’, develop a way of thinking of nearly anything negative in children’s lives as very serious offences against them.

It is as if they truly believe that children should grow up in padded cells and never get acquainted with sorrow as well as joy, setbacks as well as success, uncertainty and danger being part of life that one needs some experience of.

The Minister of Justice proposes here:

“Typer saker dette skal gjelde for er blant annet kriminalitet som drap, terror, menneskesmugling, frihetsberøvelse, overgrep mot barn og masseødeleggelsesvåpen, hovedsakelig med med strafferamme over ti år i fengsel.”

(Types of cases where this will be applied are e.g. crimes such as killing, terror, human trafficking, deprivation of liberty, abuse of children, and mass destruction weapons, mainly carrying a sentence of 10 years or more or imprisonment.)

10 years may sound reassuring, but we are on a slippery slope, very likely. This is seen from the debate: Serious politicians mention the possession of child pornography as a reasonable target for such surveillance Dagsnytt 18 (the daily news at 6 pm). This topic starts at 00:56

Children are clearly in people’s minds and no doubt anything called ‘violence’ against children is covered by ‘abuse’.

What will happen?

So I think it very likely that such surveillance as they now plan will be snapped up as a possibility by the child expert professions, and carried out in any home with children if Barnevernet (the CPS) sees fit to do so, nobody in Norwegian public life protesting very much.

There are already CPS cases in which the CPS has planted people in the home to sit there and write down whatever the family members do (or their ‘interpretation’ of it). In addition to driving the family out of their minds, it is of course used by the CPS as proof that the family is an unfit place for children.

There is already a mental climate in Norway that does not greatly object to total nanny-state monitoring of everything. An example is that psychology expert Einar C. Salvesen, who holds the abduction of the children to be a tragedy and wants to help them, had no reservations to suggesting an alternative method which he thinks the CPS might have done well to use: put a CPS worker or a psychologist in the Bodnariu home, to be there 24/7, to observe what they did and advise them on their treatment of the children. He also recommends that not one psychologist but a whole team of psychologists should evaluate any single CPS case. But actually, that is what they do already, just in a slightly different way: They often evaluate other psychologists who have been engaged in the case at an earlier stage. It is very rare that this helps the family, and it has certainly not led to any revolt among psychologists against the way most of them conduct their work in CPS cases.

***

Marianne Skanland is a Professor Emeritus of linguistics at University of Bergen, and has spent many years researching and criticizing the Norwegian CPS.

Marianne’s website is http://www.mhskanland.net/index.html

A F O R I S M E

Iarăși și iarăși despre bani

 

 

Nimeni nu se desparte de bani pentru nepotrivire de caracter.

X

Bine că banii nu vorbesc. Fiscul i-ar ancheta mereu.

X

Ceea ce unii câștigă, alții risipesc.  Acesta se cheamă echilibru financiar.

X

Din praf nimeni n-a făcut bani, dar din bani, mulți au făcut praf.

X

Fără bani, viața ar fi prea uscată.

X

Adevărata bogăție e în suflet, nu în buzunar.

X

Deși are două fețe, banul nu se scaldă în două ape.

X

Zilele bătrâneții se țin cu banii tinereții.

X

Banul e ca boala, trece de la unul la altul și-i molipsește pe toți.

X

Lumea nu te întreabă cât muncești, ci cât câștigi.

X

Banul se lipește de ban ca zilele de an.

X

Hoții se gândesc și la ziua de mâine. Ei fură banul cu sacul.

X

Banul nu alege. Se însoțește cu primul infractor.

X

Banca este o groapă cu lei.

X

Foamea de bani a pustiit mai multă lume decât foamea de pâine.

X

Cine se scaldă în bani nu e nici mai bun, nici mai curat, ci pur și simplu putred de bogat.

X

Omul sărac nu trăiește din banii, ci din cioburi de speranță.

x

Tâlharului natura i-a dat o mână lungă ca la banii tăi ușor să ajungă.

X

Banul este rege, el dărâmă, și tot el drege.

X

Și preoții se roagă pentru bani.

X

Banul cu lopețile, sărăcia cu gălețile.

X

Banul guvernează piața, dar și viața.

X

Nimeni nu e liber. Toți suntem prizonierii banilor.

X

Datorăm banilor multe bucurii, dar și mai multe păcate.

X

Banul e o comoară care uneori te și omoară.

X

Dacă banul este ochiul dracului, cum se face că în jurul bancherilor dansează îngerii?

X

Deviza omului modern: ai bani, n-ai  bani, tu cheltuie!

X

Nu banul depinde de om, ci omul depinde de bani.

X

Micul contribuabil trebuie să ajute statul să nu moară de foame.

X

Toți care manevrează banii îi spectează pe ceilalți de evaziuni. Hoțul strigă: prindeți hoțul!

 

 

Harry Ross

Israel