„Cele îndurate cu propriul sânge se aştern pe hârtie ca un document al sufletului transfigurat şi luminat de flacăra talentului.”
(Varlam Şalamov)
Omul creştin-ca expresie ziditoare a Chipului Atotcreatorului său, trebuie să se reflecte ca experienţă a vieţii sale ortodoxe în icoana inimii, în lumina cuvântului odrăslit din Adevăr, Credinţă, Libertate şi Iubire. Altfel, spus: toate darurile duhovniceşti să rodească în el ca un spic bogat de virtuţi creştine în faţa ispitelor torenţiale ale vieţii, zămislind Luptătorul creştin al lumii Ortodoxe. Gândurile sale albe cu reflexe albăstrii de azur, dăltuiesc fruntea de zenit cuprinzând soarta sa sub povârnişurile destinului Neamului.
Vieţuirea Luptătorului creştin în această lume trebuie să fie eonul ceresc al dăruirii sale pentru Crucea lui Hristos, întrupându-se harului hristic al Piramidei Fericirilor, ca taină mistică a Axis Mundi, asumându-şi menirea permanent ca vocaţie a martirului. Harul primit de credincios ca Dar dumnezeiesc înrâureşte destinul creştinului în lupta sa pământească pregătindu-l pentru suişul serafic al mântuirii ca sens al vieţii cereşti.
Purtând pecetea logosităţii lui Hristos, Luptătorul creştin este purtătorul deplinei mărturii divine, celei privitoare la Dumnezeu şi la Creaţia Sa: „Mărturia lui Hristos s-a adeverit întru voi.” (Sf. Ap. Pavel, I Corinteni 1, 6) Mărturia Luptătorului creştin este crezul inimiii sale, mugurele înflorit în mireasma nădejdii cugetului, care dă rodul iubirii sufletului îmbrăţişat la Sânul comuniunii dumnezeieşti: „Comuniunea noastră cu Hristos Mântuitorul constituie mântuirea; comuniunea cu El ca Sfinţitor este sfinţenia; comuniunea cu El ca Dumnezeu este îndumnezeirea; comuniunea cu El ca Nemuritor este nemurirea; comuniunea cu El ca Înviat este învierea; comuniunea cu El ca Înălţat la cer este înălţarea la cer şi şederea de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl.” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeul-Om. Abisurile şi culmile filosofiei. Trad. Pr. prof. Ioan Ică şi diac. Ioan I. Ică jr. Ed. Sofia, Bucureşti, 2010, p. 219)
Idealul Luptătorului creştin s-a realizat şi se realizează în Persoana Dumnezeului-Om, Iisus Hristos, prin sinergie, conlucrare, comuniune, împreună-lucrare a credinţei şi faptelor bune în lumina harului primit: „Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem.” (Sf. Ap. Pavel, I Corinteni 3, 9) Creştinul prin harul Duhului Sfânt devine astfel, un mod propriu de viaţă, de existenţă, de acţiune, de gândire, transformându-se pe sine din luptător al vieţii în Erou al Dreptăţii, al Libertăţii, al Conştiinţei, călit şi desăvârşit prin curaj, suferinţă şi jertfă ca Mărturisitor al Crucii, al Adevărului şi al Iubirii întru Dumnezeu şi Neam. Numai Duhul Sfânt-Mângâietorul ca Martor dumnezeiesc realizează în creştinul luptător spiritualizarea ortodoxă a Evangheliei, în care se recapitulează tot Cerul Vieţii lui Hristos şi Pământul Întrupării Sale, săvârşite ca taină a mântuirii omului.
Finalitatea creştinului ca luptător al mântuirii proprii în cadrul mântuirii Neamului său, trece prin meridianul Eroului încununat de apoteoza Martirului: „Cel care în cele din urmă se va mântui, spunea Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, va trebui să treacă mai întâi prin martiriu.” (Arhim. Simeon Kraiopoulos-Taina suferinţei. Trad. Pr. Victor Manolache. Ed. Bizantină, Bucureşti, 2007, p. 15) Aşadar, Luptătorul creştin ortodox se recapitulează în Iisus Hristos ca martor, erou, mărturisitor şi martir. Un astfel de luptător, martor şi mărturisitor este eroul nostru băcăoanul Petru C. Baciu, trăitor la venerabila vârstă de 93 de ani.
Sub purpuriul unei zile de Cuptor, la 12 Iulie 1922, ca un zâmbet la ecoul Mişcării Studenţeşti de la ’22, a venit pe lume aducând o undă de bucurie în familia Baciu, viitorul luptător şi erou Petru. Familia creştinului ortodox Constantin Baciu şi Aguriţa au dăruit lui Dumnezeu şi Neamului dacoromân 7 copii: 2 fete sprintene, frumoase şi 5 băieţi, toţi luptători voinici şi viteji: Ioan, Petru şi Emil-veterani de război, iar Aurel şi Vasile alături de Petru, deţinuţi politici.
Luptătorul-veteran Petru a pătimit 15 ani de temniţă, iar fraţii mai mici, Vasile, 5 şi Aurel 6 ani. După absolvirea Liceului Comercial, Petru s-a căsătorit cu frumoasa studentă Aurica Munteanu, fiică de învăţător. Educaţia creştină primită de la părinţi şi bunici l-au crescut, întărit şi înflăcărat în mărturisirea dreptei credinţe, călăuzindu-l pe drumul onoarei şi demnităţii, fapt pentru care nu a fost graţiat de arestările regimurilor totalitare, sub Antonescu de 2 ori: 3 Noiembrie 1941-28 Februarie 1942, la Galaţi şi Aprilie-Iunie 1942, la Văcăreşti, iar sub comunişti tot de 2 ori: 30 Nov. 1948-28 Iunie 1961 şi Oct. 1975-Aug. 1977, însumând o cruntă persecuţie şi prigoană prin purpuriul celor 20 de închisori înfiorătoare la: Galaţi, Văcăreşti, Suceava, Iaşi, Jilava, Piteşti, Bacău, Rahova, Craiova, Aiud (celular şi zarcă), Canal, Poarta Albă, Peninsula, Capul Midia, Grindu, Periprava, Constanţa, pe Bac la stuf, Borzeşti şi Oneşti.
Conştiinţa de Român i-a purtat paşii şi sufletul în lupta Neamului pentru neatârnare şi dezrobire înnobilându-l cu meritul de erou în campania de eliberare a Ardealului de Nord. După război, urmează cursurile Academiei de Inalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, întrerupte de vicisitudinea evenimentelor nefaste care populau ţara la vremea respectivă. Luptător zelos pe altarul Patriei şi al Bisericii străbune, Petru C. Baciu a primit de la Bunul Dumnezeu şi talantul scrisului, zămislind cu propriul sânge cremenea mărturisirii în vadul cugetului prin care se prelinge propria viaţă ca un susur cristalin al poeziei sau ca un surâs înlăcrimat al destinului. Literatura concentraţionară a deţinuţilor politici-pătimitori, slujitori ai Adevărului este în fapt un document rar, dar mai presus de el, ea este o memorialistică şi un îndem sacru al spiritului creştin de jertfă.
„Suferinţa, spunea marele Părinte Arsenie Boca, pe lângă durere, este şi ascultare şi această ascultare binecuvintează chemarea.” („De dincolo am să vă ajut mai mult”-Mărturii despre Părintele Arsenie Boca. Ed. Agaton, Făgăraş, 2014, p. 20) Creştinii trăitori ai dreptei credinţe în libertate sunt nişte luptători iscusiţi, dar îngrădiţi de libertate devin circumscrişi libertăţii harice, devin eroii temerari ai spiritului mistic care trăiesc profund suferinţa, sacrificiul suprem, jertfa, pe cea mai înaltă treaptă a iubirii: martiriul. „O, voi eroi şi martiri, mucenici ai luptei pentru Hristos, care aţi urcat vitejeşte Drumul Golgotei biruind moartea pământească între zidurile de sânge ale temniţelor, sau pe crestele de foc ale munţilor, călăuziţi de lumina biruitoare a Sfintei Cruci aţi trăit zguduitoarea dramă a sfintei chemări, răspunzând prezent la supremul apel al Mântuitorului Iisus Hristos, întru apărarea sfintei Sale aşezări. Din carnea voastră răstignită pe lemnul Crucii, sau străpunsă de pumnalul trădării şi mişeliei, vor creşte glorii mari de noi mucenici care vor sta scut în faţa potrivnicului-biruinţă ascunsă când zidul de ură şi mişelie se va prăbuşi.” (Răstigniri ascunse-mărturii- vol. I, Editura Fundaţia culturală „Buna Vestire”-Bucureşti, 2004, p. 504)
În acest context scriitorul nu mai este nevoit să facă deplasări de cercetare pentru a strânge materialele documentării, ci pe conştiinţa luminată de adevăr, zugrăveşte cu propriul sânge Icoana mărturisirii. Memorialistica creştină mărturisită ca taină ortodoxă trăită de erou, urcă deasupra evenimentului literar, ca apoteoză a unui monument al veacului în care strălucesc destinele unor generaţii, în care se bucură însăşi destinul Neamului său. În clipele de cugetare creştină ale tumultului răgazului rămas, luptătărul Petru Baciu a depus mărturie în scris pentru răstignirile ascunse ale Neamului sub regimurilor totalitar-torţionare în operele:
-Răstigniri ascunse-mărturii- 2 vol. Editura Fundaţia culturală „Buna Vestire”-Bucureşti, 2004, 2009;
– Sunt strigătul din urmă. Editura Babel-Bacău, 2012;
– Veşnic osândiţi. Editura Babel-Bacău, 2014;
A creat două volume de poezii: „Cine?” şi „Inimi Zăvorâte”, conducând într-un colectiv ales de pătimitori <<Crezul nostru>>, revistă de atitudine creştin-românească.
În volumul I al „Răstignirilor ascunse”, luptătorul-erou Petru Baciu mărturiseşte povara şi destinul atâtor milenii de încercări ale Neamului dacoromân concentrate în cel mai diabolic secol, al omenirii, veacul XX, în care lui şi camarazilor săi li s-au mutilat sufletul, li s-au schingiuit şi frânt trupul, li s-au impus pervertirea conştiinţei, li s-au asaltat credinţa, li s-au asediat nădejdea, li s-au alterat trăirea, li s-au zguduit din temelii dragostei întru Hristos şi iubirea creştină pentru Neam şi lume. Dar, în iezerul de foc al încercărilor, Dumnezeu le-a binecuvântat suferinţa împletind-o din tăria faptelor lor măreţe, mistice, deosebite, într-o Scară a biruinţei spirituale rezemată cu capătul de cer, ipostază harică ilustrată în poezia de răsunet patriotic, NOI:
Suntem pământul roditor al unui dacic neam/ Profeţii marilor căderi de azi/ Cuvânt pustiu ce am rostit când sângeram/ şi ne-ngropam martirii camarazi. // Noi suntem oseminte risipite mii/ Şi glas de clopot ce-am vestit furtuni/ Când tulnicele sunau jale pe câmpii/ Noi deşteptam chemarea din străbuni. // Noi celor drepţi le-am înălţat un steag al lor/ Necoborât de-atunci spre învieri/ Cu el am străbătut prin mlaştini sau ogor/ Şi l-am sfinţit cu jertfele de ieri. // Noi suntem mărturia unei lumi ce-a fost./ Cu sânge cald roşit-am caldarâm şi flori, / Noi am slujit vecia neamului şi-un rost./ Pe fruntea ţării pus-am aurori. //Legenda noastră stă şi azi ascunsă-n lut,/ Ne pângăresc martirii, alţi strigoi/ Ne toarnă mărăcini peste mormântul mut/ Şi numele ni-l scuipă cu noroi. // Noi am căzut răpuşi, dar înviem mereu/ Prin mucenicii, care se întorc prin prunci,/ Sorbim luceferi din genuni spre Dumnezeu/ Şi-ajungem iar la El când sângerăm pe cruci.
Sensurile trăirii profunde se găsesc doar într-un mare destin.
- Numai Adevărul, Credinţa, Dragostea şi Libertatea se plătesc cu viaţa, restul se rabdă.
- Numai dacoromânul, nemuritor fiind, păşeşte în timp peste veşnicie.
- În Suferinţă, Eroul învinge. În durere luptătorul moare.
- Trăirea ortodoxă este să răspunzi permanent lui Dumnezeu: prezent!
- Suferinţa şi ruga depăşesc dimensiunea unei Biblioteci în cunoaştere.
Luptători ai Credinţei, mărturisitori ai Adevărului, eroi ai Libertăţii, martiri ai Dragostei au făcut din Suferinţa lor, o Icoană a Crucii biruitoare: „căci forţa ai cărei slujitori ei vor să fie, este etern invincibilă, iar rănile căpătate în luptă pentru Hristos sunt mărturii care vorbesc despre măreţia luptei lor.” (Răstigniri ascunse-mărturii- vol. II, Editura Fundaţia culturală „Buna Vestire”-Bucureşti, 2009, p. 296) Strigătul din urmă al lui Petru Baciu este o chemare la demnitatea întru Neamul dacoromân, o cinstire a memoriei memorabililor noştri Străbuni, un îndemn la alegerea unei Elite spiritual-creştine, călăuzitoare a multor generaţii spre un destin asumat mântuirii, un apel la conştiinţa harică ce se întrupează misiunii de mărturisitor şi vocaţiei de martir. Ecoul strigătului luptătorului, eroului şi mărturisitorului Petru Baciu se răsfrânge asupra multor chemări de seamă, dar în mod expres şi asupra Femeii. Dacă firescul bărbatului constă în <<a face>>, entuziasmul religios al Femeii se întrupează veşnicului << a fi!>>, săltându-şi astfel frumuseţea într-o Icoană a strălucirii.
Numai frumuseţea şi sfinţenia Femeilor înmiresmează sublim armonia cosmosului. „Despre femeia creştină, despre femeia-fecioară şi femeia-mamă, scriem cu un condei înmuiat în dragoste şi recunoştinţă, dar şi cu intenţia de a sublinia uriaşul rol al femeii în istoria omenirii… Gestul de smerită supunere al Noii Eve, Sfânta Fecioara Maria, prin acel <<Fiat!>> rostit pentru omenire, ne-a izbăvit din moarte, blestem şi suferinţă, dându-ne şansa mântuirii, prin naşterea Domnului nostru Iisus Hristos pe acest pământ…
Maica Domnului este modelul suprem pentru femeia creştină din toate timpurile…
Femeia este mult mai înţelegătoare decât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii. Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul… De soarta femeii depinde soarta lumii, aşa cum afirmă, ca un adevărat vizionar Mihai Eminescu: << Daţi-mi mame creştine şi voi schimba soarta lumii!>>…
Femeile-mame au dăruit totul neamului…, au concentrat forţa neamului nostru, uimindu-ne de capacitatea lor de jertfă şi viziune lucidă asupra vremurilor în care trăiau. N-au dat înapoi nici o clipă, pe braţele lor au legănat destinul nostru ca neam, crescând şi educând voievozi, eroi, patrioţi, martiri, preoţi şi monahi… Şi-au aşteptat, cu suspinuri caste, ani de-a rândul, soţii sau logodnicii luaţi sclavi sau prizonieri, deportaţi, exilaţi, închişi în temniţele comuniste, primind din depărtări doar un colţ de fotografie ştearsă sau vreun rând de haine însângerate…
Toate au căzut secerate sub povara Crucii, dar s-au ridicat cu nădejdi de Învieri în priviri şi în suflet purtând mai departe destinul acestor ostaşi şi dăruind lumii înfometate de Adevăr pilda vieţii eroilor martiri şi mărturisitori, pe care însuşi Dumnezeu binevoieşte să ne-o descopere nouă prin sfintele moaşte ale acestora care răsar din gropile comune, de pe tot cuprinsul ţării,ca o nouă armată, mai puternică şi mai înfricoşătoare pentru duşmanii neamului şi ai credinţei şi care fac şi vor face minuni cu noi şi cu ţara noastră.
Dumnezeu a primit jertfa lor curată şi e cutremurător să constaţi că omulnu o recunoaşte, situându-se pe o poziţie de negare a adevărului şi înfruntare a lui Dumnezeu. De multe ori au asistat chiar la torturile şi supliciile la care erau supuşi cei dragi ai lor de către duşmani, amintind aici chipul nobil şi prea al Doamnei Maria Brâncoveanu…
Alte aureolate eroine au suferit ele însele torturi pentru că nu au vrut să-i trădeze pe bravii luptători. Au fost închise în cruntele închisori comuniste, umilite, înfometate, bătute crunt, unele chiar născând prunci pelespezile reci, prunci ai nădejdii şi ai suferinţei pentru ideal… Au mers cu bucurie în temniţe sau la moarte decât să trădeze şi să provoace cuiva suferinţă.
Obrazul curat şi luminos al acestor eroine ale neamului a fost pălmuit de brutele regimului comunist, pieptul cald le-a fost strivit, mâinile însângerate, mândrele haine, ţesute de ele în nopţile lungi de iarnă, le-au fost rupte, frumosul păr feciorelnic le-a fost smuls.”
(Sunt strigătul din urmă. Ed. Babel, Bacău, 2012, p. 77 ş.u.)
O soartă temerară şi un destin mult încercat l-au urmat ca o umbră şi ca o cunună, pas cu pas, clipă de clipă, în prigoane, în anchete, în torturi, în „libertate”, în foamete, în lagăre, în geruri, în izolări, în persecuţii, în temniţe, în tranşee, în asalturi pe metereze, în calomnii, în urzeli mişeleşti, dar luptătorul creştin Petru Baciu a ţâşnit deasupra tuturor biruind vremelnicia vitregiilor, mustind poeme de balsam ţării însângerate, înălţând altare sfinte munţilor de oseminte înlăcrimate.
„Luptătorii din munţi şi cei căzuţi acolo au reînviat pururi vuietul de altădată al codrilor, au reînviat morminte şi au deschis altele noi. Cei căzuţi în lupta cu diavolul roşu sunt tămâie şi smirnă care arde neîncetat, sunt altarul lui Dumnezeu. Rămaşi acolo, în munţi, neştiuţi de nimeni, sunt prohodiţi doar de susurul izvoarelor şi de tremurul frunzelor.”(Veşnic osândiţi. Ed. Babel, Bacău, 2014, p. 34)
Scânteie divină din Rugul Aprins al marelui Suflet traco-geto-dac, Petru Baciu se naşte într-un moment de răscruce, după înfăptuirea mult prea însângeratei Uniri de la 1918, care deşi aşezase Patria în hotarele ei milenare, furtunile dzmembrării spirituale o bântuiau necontenit zgâlţâind-o din temelii. Sub pavăza Crucii lui Hristos şi-a regăsit identitatea străbună, născând în viitorul luptător zelul aprig al afirmării Naţiei sale ca o Naţiune creştină, demnă şi autoritară, urmaşa princiară a nobilei Dacii. Înrolat între Adevăr şi credinţă, energia şi eroismul curajului său justifică lupta cauzei şi înflăcărarea idealului de a deveni cu adevărat un ostaş al conştiinţei şi un mărturisitor al faptei, un iubitor al jertfei.
Întru mulţi ani binecuvântaţi, poetului, mărturisitorului, luptătorului şi eroului nostru creştin Petru C.Baciu!
Gheorghe Constantin NISTOROIU
Brusturi- Neamţ
16 iulie 2015
