5 May
2015

Vasilica Grigoraş: Haiku

cer de Voroneţ-

chiar şi lăcrămioarele

cu capul plecat

x

fişier pe blog –

urme de creion chimic

pe poza alb negru

x

în ton cu Mozart-

grauri ciugulind vioi

mărţişorul din prun

x

crucea mamei-

telegrama de pe front

lângă icoană

x

aşteptând în prag-

urme de pui pe prispa

proaspăt lipită

 

Vasilica Grigoraș

5 May
2015

Ana Urmă: Cântec de leagăn

Cântec de leagăn

 

blocaţi în tunelul iubirii
ne-am jurat să clădim fiecare celuilalt
un fel de acasă pentru eternitate

 

cu uneltele minţii am început citadele
tu ai clădit primul în inima mea
castelul cu turnuri
cu multe nivele pentru coborâre scări duble
candelabre dantelele albe şi roşii brocarturi podoabe
liftul se bloca mereu în al nouălea cer noi înăuntru
cu sete-nghiţeam dumicaţii de aer
ca doi fumători înrăiţi trăgând diferit din aceeaşi ţigară
două puncte ardeam spre fiinţa luminii la steaua
întrupată din dragoste nouă

 

ne spălam dimineţile cu raze retrase în palme
sorbeam timpului într-o clipă apa zilelelor toată
sferic ca mirii chagall pluteam şi priveam deasupra măslinilor
ne credeam absolviţi de greşeli de greşiţi
uneori coboram mai devreme din leagănul lunii
hoinăream prin inima ta încă umblu dintr-o parte în alta
peste iarba crescută din seminţele proprii
tremurul ei semănă cu al apei tot alta-n oglinzi
drumul invers e viu într-un semn
sub călcâi

 

când ne doare ceva ştim locul şi leacul
ca o pasăre udă cu aripă prea grea
cutreier desculţă să nu te rănesc tot verdele copt
caut prin venele cave poezia vioara din vis
tu aprinzi o lumină doar privind spre castel

 

când nu eşti când nu sunt

 

armăturile dor sus în turnuri un geamăt de ană fragil
se-ngână cu foşnetul ierbii leagănul lunii se mută sub tâmplă
împreună privim umbra dragostei noastre un munte urcând
de zile de nopţi nesfârşit

Ana Urmă

5 May
2015

Dorel Schor: Adevărul

A D E V Ă R U L

 

*   Doamne, ajută-mă să găsesc tot ce caut şi tot ce nu caut să nu mă găsească.

*   Fiecare zi în plus este o zi în minus.

*   Drăguţule, fereşte-te de cei care folosesc diminutive!

*   Cine are minte, mai cumpără înţelepciune.

*   Cei care au văzut multe se entuziasmează greu (Mircea Radu Iacoban).

*   Minciuna repetată la nesfărşit poate deveni adevărul suprem.

*   Şedinţele lungi şi dese fac doar bătături la fese…

*   Singura durere uşor de suportat este durerea altuia.

*   Prostia nu are cetăţenie.

*   Copiii au nevoie de dragoste mai ales atunci când nu o merită (Harold Hulbert).

*   Pe unii oameni îi poţi dispreţui, dar nu poţi să-i urăşti.

*   Când vanitatea e maximă, bunul simţ e minim.

*   Adevărul e rătăcitor…

*   Natura face şi erori, dar nu eşti obligat să le imiţi.

*   Cizmarul nu încearcă toţi pantofii pe care îi repară (Nae Cernăianu).

*   Profesorii îţi deschid uşile grele, dar tu trebuie să intri singur (chin).

*   Omul de valoare a vrut să se aşeze, dar interlopul i-a spus că-i rezervat.

*   Rabi Eliezer, Rabi Ovadia, Rabindranat Tagore…

*   Câtă vreme mai avem nevoie de scobitori, stăm bine (Ghizi Herşcovici).

*   Civilizaţia nu a oprit niciodată înaintarea barbarilor.

 

Dr. DOREL SCHOR

Tel Aviv, Israel

 

29 Apr
2015

Camelia Cristea: Primăvara

Primăvara

 

Aștept să pui miresme în clipa care vine,
Să parfumezi răvasul pe care mi-l trimiți
Iertare ta mi-e vină de toate’s vinovată,
Dar într-un colț de suflet să nu uiți să mă iei.

 

Și- nmugurind speranțe aștept iar primăvara
Să creasca firul ierbii mai verde decat ieri,
Iar flacăra nădejdii să lumineze calea,
Când o să-nceapă valsul florilor de tei.

 

Nopțile cernite vor fi date uitării
Canon de pocăiță pe rând toate primesc
Vor face armistițiu călcând stativul vremii,
Căci ramura e verde și verde-n mine cresc.

 

Tu prinde-mă de mână și lasă gura lumii
Și câinii care latră când caravane trec,
O primavară vine cu – alai ca la o nuntă,
Eu tot mai cred în vise și încă mai visez.

 

Din volumul “Ferestre dechise”, Editura Singur 2015

 

29 Apr
2015

Octavian D. Curpaş: Mesaje şi coduri morale în „Cele zece porunci”

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la început de secol XXI? Cu siguranţă că mulţi ar răspunde că problematica atât de complexă a Decalogului reprezintă ceva depăşit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge că este important să reexaminăm cu seriozitate conţinutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru întreaga umanitate.

 

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvântul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este păstorul bisericii Harvest Metanoia Arad (http://harvestmetanoia.ro) . Acesta s-a născut la Arad şi a urmat trei şcoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute în 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) în 1999, şi Trinity Evangelical Divinity School (PhD) în 2009. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu să ştiu despre viaţa de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

 

Nevoia de Absolut

Subliniind mutaţiile ce au avut loc în gândirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu menţiona: „Filosofia post-modernistă a pătruns subtil în toate ramurile vieţii, influenţând pe nesimţite atât creierul cât şi inima, ba uneori, şi sufletul, creând o nouă etică, un nou sistem de valori, ba chiar şi o nouă formă de spiritualitate, privată însă de absoluturi şi mai ales de Absolut.”

Pornind de la această nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheamă la o reevaluare temeinică a conţinutului şi actualităţii poruncilor divine aplicate la viaţa de zi cu zi. Fără a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academică, prin reliefarea aspectelor de bază ale învăţăturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuşeşte să transmită unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare în a respecta adevărul de origine divină.

Despre legile morale şi spirituale

Autorul spune: „Aşa cum există legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel există şi legi morale sau spirituale impuse de către Dumnezeu. Aşa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele acţionând indiferent dacă vrem sau nu, la fel şi legile morale sau spirituale există şi nu pot fi ignorate. Şi aşa cum cercetătorul ştiinţific studiază şi le explică oamenilor înţelesul adânc al legilor naturii, este de datoria noastră, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, să explicăm semenilor noştri legile morale şi spirituale, legi care afectează atât destinul terestru al omului, cât şi dimensiunea eternă a sufletului nostru.” Aşa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca întâia, vom constata faptul că argumentele lui Cristian Barbosu se succed într-o ordine logică, fără a forţa în vreun fel textul biblic şi fără a purta amprenta prejudecăţilor de natură spirituală. Putem spune că autorul reuşeşte să prezinte în mod obiectiv adevărurile Scripturii, presărând impresii şi experienţe ce ţin de realitatea cotidiană. Beneficiul unei astfel de abordări constă în faptul că această carte poate fi citită şi de către cei care nu au o pregătire teologică. Şi aici în mod deosebit, autorul a ţinut să se adreseze tinerilor, mai precis acelei generaţii de regulă ignorată de către mesajul evanghelic tradiţional.

O listă a dependenţelor

Iată ce afirmă Cristian Barbosu despre practica idolatriei în secolul nostru: „Omul, fie că vrea sau nu, fie că recunoşte sau nu, se închină cuiva. Pe vremea lui Moise, când Cele Zece Porunci au fost scrise în piatră, oamenii se închinau diferiţilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, închinarea oamenilor a fost devotată unor anumiţi zei. Da, astăzi nu mai avem Baali şi nici Astartee. Dar astăzi avem aceleaşi concepte, aceleaşi ritualuri, îmbrăcate însă sub o altă formă. Baal şi Astarteea erau zeii plăcerilor de orice fel. Închinarea înaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotrivă, consta din pereceri şi orgii scăldate în alcool şi sex. Azi noi nu mai avem închinători la idoli, dar avem atât de mulţi oameni care au câte un viciu, oameni care se intoxică în mod abuziv cu alcool sau care îşi distrug căsnicia din cauza prostituţiei sau pornografiei. Nu, ei nu se închină niciunui idol, dar ei sunt vânduţi poftelor lor. Iar lista dependenţelor poate continua.”

Este posibilă renaşterea spirituală?

Această idolatrie ascunsă a zilelor noastre nu poate fi scoasă la lumină decât prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu constă în faptul că nu este posibil să ieşim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decât luând în considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci. Întotdeauna, idolatria a fost distructivă şi autodistructivă, afectând deopotrivă pe cei care o practică, dar şi pe cei ce se află în vecinătatea acestor închinători. De aceea, renaşterea spirituală a generaţiei prezente nu se poate produce decât prin cunoaşterea şi aplicarea deplină a Celor Zece Porunci.

Cu siguranţa că această provocare pe care ne-o lansează autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomandă citirea acestei cărţi şi însuşirea elementelor de valoare prezentate. „În era post-modernă în care trăim există o nevoie acută de absoluturile lăsate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a pătruns în mai toate sferele societăţii în care trăim. Avem nevoie însă, de nişte fundamente, de aceste absoluturi dumnezeieşti, cuprinse în Cele Zece Porunci. Ele îţi pot oferi o bază sănătoasă, trainică, atît în viaţa aceasta cât şi în eternitate.”

 

 

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona

 

28 Apr
2015

Sergiu Găbureac: Migratorii

Imagini pentru Sergiu GăbureacSă recapitulăm. După retragerea romanilor, peste teritoriul de la poale de Carpaţi au început să apară migratorii.

Ştiţi cum e? Tata avea în curte pomi fructiferi şi vreo 200 de butuci de vie. După ce muncea primăvara să o cotorască, să o lege, să o sape, vara să o prăşească, să o stropească de două-trei ori, toamna când strugurii dolofani de conderă, nohan, ţârţără, 1001, 100… şi nu mai ce soiuri se coceau apăreau graurii. Sute de grauri se instalau pe tăcute pe firele electrice de la stradă. Apăreau cercetaşii, care dădeau două-trei roate pe deasupra şi apoi raportau şefului.

Se instala o linişite de-ţi ţiuiau urechile! Şi brusc se declanşa un vacarm de nedescris. În câteva minute, tata rămânea fără struguri. Fără o boabă. Tata îi aştepta pregătit. Avea semenele lui. Când sosea ziua, toată suflarea era pregătită. Aşteptam liniştea! Iar în momentul coborârii stolului, băteam din toate căldările, butoaiele din tablă, câinii lătrau, pisicile o zbugheau care încotro, iar graurii, ei bine graurii aproape că se izbeau de pământ şi nu ştiau cum să părăsească mai iute terenul. Tata ştia că e timpul culesului! Nu mai întârzia nicio zi! Popoarele migratoare ne-au călcat frecvent vetrele strămoşeşti începând cu secolul al III-lea şi până prin secolul al XIII-lea. De la goţi, huni, gepizi, pecenegi, vandali, avari, turci, cumani, unguri, maghiari, slavi, bulgari, tătari…

În clasa a IV-a dl învăţător Marcu ne-a pus pe tablă o hartă cu valurile  popoarelor migratoare care se întoarceau ca lupul de la stâna de unde mâncase prima oaie. Au lăsat adânci amprente genetice peste poporul ce avea să se numească român. Popor ce are înaintaşi în cele 12 triburi dacice, oameni liberi reuniţi, când şi când, de câte un Burebista sau un Decebal! Daci, care veniseră de niciunde!  Erau aici de la zidirea lumii! După constituirea entităţilor statale prin mai toată Evropa, au fost aduşi saşii şi secuii, colonizaţi pentru a păzi graniţe. Ei n-au fost migratori! Erau buni mercenari şi loiali. De ei s-au folosit din plin domnitorii ţărilor româneşti. Însuşi Ştefan cel Mare avea un corp de secui profesionişti în ale războiului.

În zilele lui Băsescu din Tomis, românii au devenit, la rândul lor, migratorii Europei! La îndemnul „şefului de stat” au plecat medicii, inginerii, toţi cei care simţeau că sunt nedreptăţiţi în propria ţară! Dar nu despre asta vroiam să scriu în tableta de azi. Deşi, văd că ne tot zgândără vechii migratori pe la graniţele strămoşeşti! Ce să-i faci, obicei de migrator! Obişnuit să tot calce vetrele altora! Obiceiuri de ev mediu.

De unde mi-a venit? Nu-mi puteam explica migraţia internă a aleşilor noştri, accentuată în urma Ordonanţei Nr. 55/2014 dovedită neconstituţională. Acum, aproape 5.000 de primari, consilieri locali si consilieri judeteni riscă să fie cercetati penal! Doar „onorabilii” nu au făcut pasul fără a-şi negocia puternic trădarea!? Corupţia miroase, în toate cazurile de traseism politic, de la o poştă! Exemplul bravilor noştri şparlamentari, unii aflându-se la al n-şpelea partid pentru motivul că nu-şi regăseau „idealurile”, a fost urmat şi în teritoriu. Ce se întâmplă acum cu şparlamentarii (sic!) noştri e de râsul planetei! Unii vor pensii speciale, ajutor de handicap mintal, alţii spor de ruşine!

Aş fi de acord cu sporul de ruşine. Condiţia să poarte când iese în public o etichetă „Am fost parlamentarul României 1, 2, 3 … mandate.” Ca să ştim şi noi cui datorăm regresul postdecembrist! Există judeţe unde peste 50% din primarii aleşi au migrat către iluzoriul borcan cu miere al Puterii. DNA-ul a intrat pe fir!  Reţelele mafiote judeţene au început să dea din colţ în colţ! Jumătate din capii găştilor sunt în vizite de lucru, de ceva timp, pe la organele abilitate!

Societatea civilă a dat şi o hartă migraţiei. Interne. Din păcate, dl învăţător Marcu a trecut la cele veşnice. Scriu aici, poate Cineva îi va transmite.Din 3.180 primari au migrat 552, adică 17.4%, din 40.022 de consilieri locali s-au „reorientat” 4.607 (13.8%), iar din 1.338 consilieri judeţeni au valsat 184 (11.5%) către actuala coaliţie de guvernare. PSD a corupt 79% din primarii care au migrat! Restul, au fost corupţi de ceilalţi. Culmea, partidul manechinului de serviciu se trezeşte peste noapte cu 34 de primari! http://expertforum.ro/raport-anual-2014.

Oare de ce ? (întrebare retorică).Nu pot să nu menţionez faptul că sunt şi judeţe unde nu s-a migrat! E drept, puţine. Acolo e speranţa! Acolo cred că mai sunt cu adevărat urmaşi ai dacilor! Pe surse. La Parlament, Mădălin a înlocuit stresanta sonerie de adunare a şparlamentarilor cu muzică simfonică. În curând, va fi pus hitul „Hai, Catrină şi ne-arată, cum să mai votăm odată!”!?

Pilule destresante 

 

– Ce-ai, mă, cu ea, de ce o baţi?

– Da’ nu o bat, şefule! Am prins-o pe Facebook cu unu’ …

– Păi, şi?

– Şi acu’ îi dădeam like-uri!

*

Toate bune!?!

Ai nevoie de o informaţie?

Mică, mică? O rezolvăm împreună.

Trimite mai departe! Mulţumiri! Să se vadă! Ne-am eliberat de frică!

————————————————-

Sergiu GĂBUREAC

http://blogulluigabu.blogspot.ro

http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3         

Bucureşti

sâmbătă, 25 aprilie 2015

28 Apr
2015

Alexandra Mihalache: Traian Vasilcău, călătorul nemărginirii

Rugăciunea este cea mai pură formă de recunoştinţă către divinitate, iar Traian Vasilcău îşi îndeplineşte  misiunea revărsând în sufletele noastre lumina templului ceresc prin versuri care freamătă în eternitate. Singura ştiinţă al cărei Adevăr e desăvârşit este credinţa. Aceasta este ştiinţa lui Dumnezeu în al cărei studiu profund poetul se dăruieşte cu ardoare, lăsându-şi emoţiile să capete strălucire celestă prin rugăciune.

Nu e râu mai senin decât acela care izvorăşte dintr-un suflet ce-i cântă divinităţii. Nu e lacrimă mai curată decât cea care pleacă spre absolut, doinind iubire pentru Creator. Şi nu e un suflet mai înălţător decât acela care trăieşte pentru şi din mângâierea divină.

Traian Vasilcău îşi şlefuieşte versul cu profunzime şi forţă interioară nebănuită, sculptând nemurirea în imagini care glăsuiesc cu sensibilitate. În versul său cerne pulbere de dor şi gratitudine, ridicând  iubirea pe cele mai nobile culmi. Binecuvântat cu har şi fineţe lăuntrică, poetul este conştient că divinitatea l-a înzestrat pentru a fi mesagerul nostru prin tăria cuvântului. Iar  cuvântul pentru poet este expresia supremă a credinţei, căci prin el sădeşte speranţa nesfârşită şi scapără scântei ale veşniciei. Tot prin cuvânt poetul îşi croieşte un destin aparte care îi conferă unicitate. Căci mai presus de toate, îl defineşte  puterea cuvântului.

Îmbrăcat în straiele smereniei şi devotamentului, poetul cutreieră potecile luminate de Cuvântul Domnului, relevând frumuseţile care-i cuceresc privirea şi inima. În calea sa licăreşte iubirea şi nădejdea, din care se hrăneşte însetat de absolut. Se înalţă spre bolta iubirii , iar acolo se cufundă în limpezimea celui mai distins sentiment. Adăpost îi sunt stelele pe genele cărora îşi aşterne visele şi dorintele şi prin care sclipeşte în acorduri tremurătoare, cununat cu eternul.

În poemele sale răsăritul se îngemănează cu asfinţitul, fiindcă soarele sub ale cărui raze îşi odihneşte sensurile este chiar lumina sfântă, ţesută şi brodată  din firul credinţei. Doar iubirea îi este focul ce mocneşte între cursurile existenţei, foc ce îi întreţine simţurile şi puterea de a plăsmui. Plutind fără temeri înspre desăvârşit, creează viziuni de o frumuseţe răvăşitoare. Se oglindesc  tărâmuri dumnezeieşti în cântecele sale şi se dezlănţuie cerul într-un spectacol de culori fără asemănare. Frământările poetului îşi găsesc tihna în razele de credinţă care-i scaldă sufletul şi care-l înconjoară în mister.

Străbătând  drumeagul către fericire, ochii săi sorb minunile care i se înfăţişează şi lasă lacrimi de rouă să picure pe mătasea timpului. Dar timpul său capătă alte valori. Nu cunoaşte decât sferele înalte, căci reuşeşte să-l învingă şi să evadeze . Suntem liberi să credem sau nu. Însă, dacă nu credem, nu mai suntem liberi. Iar poetul crede cu tărie şi de aceea nu este prizonier al timpului, ci un călător al nemărginirii. Călătoria sa începe în plan teluric, dar adevărata călătorie o manifestă în plan celest printr-un zbor tivit în veşnicii.

Frântură din perfecţiunea divină, poetul îşi caută  şi îşi cântă  neîncetat împlinirea şi tinde a se contopi cu Dumnezeu spre a-şi desăvârşi forma. Cuvântul său de recunoştinţă vine ca răspuns la Cuvântul de dăruinţă al divinităţii şi îl îndreaptă pe căi unde înfloreşte iubirea într-un pocal de lumini mirifice. Biruinţa îi aduce purificare doar prin sudarea cuvântului cu sfinţenie.

Între  om şi Dumnezeu e doar o palmă: palma iubirii. Aceasta se deschide spre iubire şi speranţă. Dar nu toţi ştiu să deschidă  palma iubirii. Traian Vasilcău însă se dăruieşte total spre a-şi împlini  menirea. Se dedică cu înflăcărare acestei nobile misiuni şi respectă cel mai frumos legământ al iubirii.

Lecţia pe care ne-o împărtăşeşte poetul este aceea că tot omul are acces la mântuire. Niciun savant nu se poate mântui prin descoperirile sale, fiindcă cea mai importantă descoperire e cea a divinităţii. Poetul măsoară timpul prin iubire şi cunoaştere, şi anume, cunoaşterea lui Dumnezeu. Cea mai relevantă credinţă a sa . Se depărtează de realitatea lumească şi se apropie de divin cu fiecare cuvânt, fiecare vers, fiecare poem. Trece de barierele lumeşti, dincolo de frumuseţea lumească şi evadează în frumuseţea celestă, pe care divinitatea i-o revarsă în suflet şi simţuri astfel ca el să simtă adevărata viaţă.

Atingerea impalpabilului: aşa defineşte poetul credinţa. Pentru că Îl poate simţi pe Domnul, deşi nu-L vede; pentru că Îl poate asculta, deşi nu-L aude.  Profesorul care îi deschide cartea timpului şi spatiului este Dumnezeu şi de la El vin lecţiile veşniciei. Prin El descoperă Adevărul, singura valoare de necontestat. Devotament solemn, înger care îşi răsfrânge aripile prin iubire, tratament care vindecă şi aduce nemurirea, toate se îmbină armonios în cuvântul lui Traian Vasilcău, zidind privelişti de un lirism fără margini.

„Sfeşnic în rugăciune” este măiestria prin care se relevă piatra de temelie a edificiului spiritual- credinţa. Este înlănţuirea de imagini care curg în valea eternităţii, dar şi expresia iubirii supreme. Prin Cuvânt, poetul clădeşte o cetate a veşniciei, lăsând să plouă cu raze de credinţă care să ne  dezmierde  trupurile şi sufletele. Ne conduce către Adevăr şi ne lasă să descoperim cea mai frumoasă cale de a ne mântui: cunoaşterea Domnului.

Îngenuncheat la tâmpla nopţii, Traian Vasilcău alungă întunericul de orişiunde şi face să răsară Soarele pe pământul existenţei noastre. La picioarele sale cade  lumina sacră lăsând pentru totdeauna  să  învăluie sfeşnicul în rugăciune.

 

 

Alexandra MIHALACHE

28 aprilie 2015

Slobozia

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii