8 Apr
2015

Dorel Schor: Doleanțe romantice

  – schiță –

 Nu era foarte târziu… Era abia trecut de zece seara, după orarul de vară, dar Menaşe şi Rozica se şi băgaseră în pat pentru că el vroia să citească ziarul, iar ea nu avea ce să vadă la televizor. Menaşe era bine cufundat în lectură, tocmai apăruse un precalcul despre majorările de salarii, cu un tabel brutto şi netto, dar Rozica se plictisea de moarte, la ora aceea nu mai putea telefona nimănui, somn încă nu-i era, ce putea să facă?

   Îl privi pe Menaşe dintr-o parte… Constată că părul i se rărea în creştet, avea câteva riduri în colţurile ochilor, era uşor transpirat. Aşa că îi spuse:

   – Tu nu mă mai iubeşti, Menaşe…

   – Da, mormăi Menaşe, abia dacă acoperă scumpirile…

   – Tu nu mă mai iubeşti ca altădată! insistă Rozica.

   – Fii atentă şi tu, se răsuci el uşor. Oferă un plus după trei luni, calculat pe optzeci la sută şi o singură lună, cu majorările de preţuri, îţi înghite toată diferenţa…

   – Nici măcar nu eşti atent la ce-ţi vorbesc, se supără femeia. Cred că au trecut ani de când nu mi-ai făcut un cadou, de când nu mi-ai adus flori, de când nu mi-ai făcu un compliment care nu costă… Te-ai blazat, te-ai lăsat copleşit de probleme materiale, nu mai eşti romantic, nu mai citeşti poezii…

   – Romantism!? se miră el. Iar ai citit vreo carte siropoasă de la madam Oiţerman? Sau ai văzut un film în care el o iubeşte în contra voinţei familiei…? Cu romantism vrei să cumperi sandale băiatului? Cu poezii vrei să te duci în piaţă sau la supermarket?

   Se răsuci cu totul înspre ea. Zâmbi blajin şi îi şopti:

   – Există o singură soluţie. Nu e cea mai romantică, dar…

   – Dar? întrebă ea jucăuş, ca o fetişcană.

   – Grevă! şopti Menaşe. Să facem grevă!

   – Du-te-n colo! rosti sever Rozica şi chiar îl împinse supăratî. Numai probleme economice, revendicări sociale, materialism şi iar materialism până şi în pat! Nu mai ce să vorbeşti cu nevastă-ta? Ori ziar, ori radio, ori emisiunile de ştiri de la televizor… Spui că madam Oiţerman îmi dă romane siropoase. Dar ce ai vrea să fac? Să vorbesc politică cu ea? Madam Oiţerman e mai în vârstă decât mine dar la ei în casă sunt flori în toate camerele. Are inele pe toate degetele, tablouri pe toţi pereţii…

   – Conturi în toate băncile…, completă Menaşe morocănos. Eu sunt salariat, preciză Menaşe. Şi tu nu mă laşi să fac grevă! Vrei inele, vrei tablouri, până şi flori vrei, dar de unde? Din leafă? Sau să iau un împrumut de la Oiţerman şi să-i spun că îmi trebuie urgent pentru odicolon…

   – Nu vreau odicolon, spuse Rozica. Ţi-am cerut eu ţie odicolon? Vreau, pur şi simplu să mai stăm de vorbă ca altădată, ca atunci când ne plimbam la Fălticeni în centru şi tu îmi spuneai poezii moderne pe care eu nu le înţelegeam…

   – Parcă eu le înţelegeam.

   – Nu contează, important e că atunci nu vroiai să faci grevă. Şi nu aveam locuinţă, stăteam la părinţii mei, dar eram fericiţi… Discutam numai prostii… Acum nici nu vrei să mă asculţi. Nu-ţi pasă de dorinţele mele modeste. Poate că o femeie are visele ei, dorinţele ei secrete, micile ei planuri.

   – Bine, zise binevoitor Menaşe. Cam ce dorinţă secretă ai?!

   – Aşa da! se lipi Rozica de pieptul lui. Aş dori să avem şi noi o vilă ca Oiţermanii. N-ar fi bine? Cu bazin de înot…

 

DOREL SCHOR

8 Apr
2015

Franko Sicra: Sunt unul….

Sunt unul….

 

Sunt unul dintre cei pribegi în lume,
Un fir de praf purtat de vânt…
Cutreier printre stele fără nume,
Plimbându-mi dorul pe pământ.

 

Îmi cânt un vis pe razele de lună,
Când seara soarele-şi închide pleoapă
În roşu sângeriu, ce-n mare stă s-apună,
Acoperindu-şi faţa cu-apei capă.

 

Rătăcesc cu vântul printre arbori,
Iar susurul de frunze-mi cântă dorul,
Descopăr vise din a gândului comori,
Si le aştern pe unde-ţi va călca piciorul.

 

Izvorul muntelui, cuvântul mi-l adapă,
In al său murmur gândul mi-l aştern,
Dându-i curs pe-a firului de apă,
Înspre tărâmul visului etern.

 

Din ochi de zână-mi sorb credinţă,
Din glasul ei, aripi de zbor îmi fac,
Pe gândul ei… mă duc în nefiinţă ,
Dar prin tristeţea ei… eu… mor şi tac .

 

Franko Sicra
Ravenna

8 Apr
2015

Dorel Schor: Parfum

                            PARFUM

 

*   Un parfum (prea) puternic acopera, de regula, o putoare (prea) mare.

*   Vom obtine victoria cu orice pret convenabil…

*   Impozitele sunt un fel de taxa de protectie.

*   Ti-e mila de dracu’?! Îl porti in traista… (rurala).

*   Sanatate multa, caci viata e un cadou (Getta Berghoff).

*   Unii fac ba pe naivii, ba pe inteligentii… Dar uneori le incurca.

*   Per total, puterea creierului e mai mare decat a muschilor.

*   De ce ne-ar fi rusine fata de un individ fara rusine?

*   Borfasii sunt de partea hotilor.

*   Are dreptate, dar cine nu are astazi dreptate? (Vlad Nicolau).

*   Interesanta parerea unora…Pacat ca ei nu stiu despre ce e vorba.

*   Cind doar astepti, ai ce meriti… Cind faci, poti avea ce doresti.

*   Mersul pe jos face bratul gros (folclor paradoxal).

*   A imbatrinit prea devreme, desi s-a nascut prea tirziu…

*   Daca te uiti la partenerii de poker si nu-ti dai seama cine-i fraierul, inseamna ca esti tu! (de la Nae Cernaianu).

*   Ca sa zimbesti, nu ai nevoie de dinti.

*   Renunta la orgoliu, dar nu-l inlocui cu prostia!

*   Daca te-ai fixat la acest nivel, nu mai poti cere alt nivel.

*   Nu mai citesc pentru ca tot ce era de spus s-a spus deja (Adrian Grauenfels).

*   Nu poti sa accepti mierea si sa negi rolul albinelor.

 

DOREL SCHOR

8 Apr
2015

Anatol Covali: Rugăciune în Sfânta şi Marea zi de Miercuri din Săptămâna Patimilor

Rugăciune în Sfânta şi Marea zi de
Miercuri din Săptămâna Patimilor

 

Iisuse-al meu,aş vrea cu mir să-ţi ung
trupul Tău sfânt ce ştie ce-L aşteaptă,
mir scurs din fiecare gând sau faptă,
dar faptele curate nu-mi ajung.

 

Sufletul meu l-aş transforma în mir
să-Ţi spăl cu el sfinţitele picioare,
dar sufăr fiindcă sufletu-mi nu are
într-însul purităţi de elixir.

 

Ştiu că Tu m-ai ierta,văzând ce-ndur
şi mi-ai primi ofranda cu iubire,
dar cum s-ating a Ta Dumnezeire
cu mirul meu ce nu e încă pur ?

 

Doar lacrimile mele îndrăznesc
picioarele-ndelung să îţi sărute
şi parcă simt lumină în derute
şi de credinţă mă împodobesc.

 

Şi plâng ştiind,Iisuse, că-n curând
pe cruce ai să stai şi pentru mine,
bătut şi insultat fără ruşine,
în timp ce Tu ne vei privi iertând .

 

Anatol Covali

8 Apr
2015

George Anca: Mare ești Tu, O Doamne

Sfântul Augustin

 

Mare ești Tu, O Doamne

 

Mare ești Tu, O Doamne, și mult a fi lăudat;

Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.

Și omul, fiind o parte a creației Tale, dorește să Te laude,

Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,

Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu ‘alungi trufașul’,

Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te laude.

Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:

Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,

Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.

 

Grigore de Nazians

 

O, tu, Cuvânt de adevăr divin!

 

O, tu, Cuvânt de adevăr divin!

Luminii toate nu ți-am fost afin,

Nici ziua Ție-ntreagă să o țin;

Că pete negre ai văzut întin.

 

Ziua căzu, noaptea s-a răspândit:

Crez, Doamne, Ți-am ămpărtășit;

Jurând, gândind s-ajung, m-am rătăcit,

Pașii în altă parte au pășit.

 

O beznă a venit de dedesubt

Întunecând ai mântuirii fii.

Lumina Ta, Hristoase, dar de frupt,

Întoarcă întunericul în zi.

 

 

Thomas Aquinas

 

Sacre solemnii

 

Sacre solemnii

cu bucurii

și ale inimii

ecouri vii;

ce-i vechi s-acoperă,

toate-s noi noimii,

inimă, voci, operă.

 

Noapte aminte

cina novissima;

Christus credinte

mielul și azyma

fraților dată,

dreapta legitima

din vechi încredințată.

 

După miel typicum,

ospățul s-a încheiat,

Corpus Dominicum

ucenicilor dat,

astfel tot totului,

fiecăruia dat

chiar din mâinile lui.

 

Le-a dat firava

carne a trupului,

trist a-ntins, na-vă,

pocalul sângelui,

zicând: Accipite

pahar ofrandă;

toți din el bibite.

 

Astfel jertfire

instituit-a,

cărei slujire

preoți menit-a,

numai prelații

congrui din vipt a

da și la alții.

 

Pâinea angelică

se face hominum;

dar pâine cerică

simbol terminum;

ce lucru mirabil

a mânca Dominum

pauper, rob, umil.

 

Sfântă treime

într-unul, ne rugăm:

vino-ne, divine,

cum te adorăm;

pe calea-ți divină

voia ne urcăm,

locuim lumina.

 

 

Edgar Allan Poe

 

Sancta Maria

 

Sancta Maria! Ochii pleacă –

La focul jertfei, rugă sacră,

Iubind, smerind păcat răpus –

Din tronul tău prea sfânt de sus.

 

În zori – la prânz – crepuscul sur –

Maria! mi-auzi imnul pur!

În chiu și vai, în rău și rai,

Stai, Maica Domnului, mai stai!

 

Când Orele zburară vii

Și nor nu-ți coperă tării,

Sufletul leneș a nu-mi fi,

În harul tău mă ții-mă-nfii;

 

Acum când soarta-mi potopi

Prezentul și Trecutu-n vrii,

Lucească-mi Viitorul, vii

Speranțe-n tine-mi ții și-nfii.

 

George ANCA

 

8 Apr
2015

Harry Ross: Povestire în alb

Am văzut nu de mult  un film al unui cineast francez despre lumea pinguinilor şi am fost foarte  impresionat de viaţa şi ceremoniile matrimoniale ale acestor animale-păsări care trăiesc într-o zonă unde termometrul coboară cu multe grade sub zero. În tot timpul vizionării, făceam comparaţia între acele păsări ciudate, egale în mărime şi în penaj, şi noi, oamenii. Mereu mă întrebam de ce ei pot trăi într-o armonie atît de perfectă şi noi nu? Cu ce i-a înzestrat natura de rezistă spiritului colectiv şi disciplinei aproape cazone la care noi, oamenii, fugim ca dracul de tămîie?

Mă-ntorc la film. Revăd cu ochii minţii întinderea aceea nesfîrşită de zăpadă, de un alb imaculat, lipsit de zgomote şi elemente poluante, în care grupuri uriaşe de pinguini se deplasează, într-un balet indescriptibil, de la un loc la altul. Mersul acela legănat şi ritmic,  fără poticneli, ordinea perfectă, refuzul oricărei oboseli – toate păreau un ritual organizat de o forţă  supranaturală.

Mai apoi reîmtîlnirea după nesfîrşite colindări? Şi dragostea? Şi împreunarea? Categoric, omul cel mai tandru nu e capabil să reproducă ceea ce fac doi pinguini, un mascul şi o femelă, înainte de a se contopi într-un extaz sobru şi totuşi plin de poezie. Întîi, ciocurile lungi şi negre descriu cercuri în aer pentru a comunica dorinţi inexprimabile prin cuvinte, apoi se apleacă la pămînt, într-o curbă geometrică perfectă, ca în cele din urmă să se unească într-un soi de sărut. Nicio grabă, niciun amănunt inutil. Ritualul se repetă de cîteva ori pînă ce perechea ajunge la apogeul iubirii trupești. Pinguinul curtezan nu poate fi egalat de niciun amorez. Pinguinii, aceste păsări ale polului îngheţat, sînt născuţi numai şi numai pentru dragoste.

Iată şi clipa naşterii, a ieşirii din ou. Mai întîi oul este păstrat sub penajul pinguinului vreme îndelungată. Oul aşezat pe labe,  este deplasată cu o măiestrie de invidiat, femela veghiind să nu facă vreun pas greşit şi să deterioreze fructul dragostei. După naştere, urmează clipa grea a aşteptării masculului, plecat la ocean să vîneze peşti şi să aducă hrană. Le-am văzut pe acele neînfricate păsări deplasându-se pe o distanţă de zeci de kilometri într-un decor de gheaţă, cînd vîntul zăpezii le acoperea literalmente, cînd se-nghesuiau una în alta ca să reziste furtunii şi gerului. Le-am văzut ajungând la limanul făgăduinţei, la gaura făcută de nu ştiu cine în ocean, aruncîndu-se sub apă cu o viteză uimitoare, vînînd peşti şi ferindu-se de a nu fi mîncate de monştrii subacvatici. Apoi a urmat reîntoarcerea la… familie. Între sute de mii de pinguini, fiecare mascul îşi căuta perechea. Pe ea, femela lui, nu pe alta. Şi o găsea cu puiul proaspăt născut. Se apropia vădit emoţionat. Puiul scotea şuierături care transmiteau tatălui bucuria regăsirii. Cei trei formau un grup familial monumental, cum nu ştiu dacă la oameni există. Tatăl şi mama îşi unesc ciocurile, iar puiul, între ei, cu ciocul ridicat, simbolizează sfânta familie a zăpezilor.

Omule, pleacă la Polul Sud, nu să te făleşti că ai fost acolo unde puţini se aventurează, pleacă acolo să vezi pinguinii, solidaritatea şi tandreţea lor, ştiinţa de a forma o familie exemplară, unirea pe vecie, puterea de a se sacrifica pentru o gură de mâncare, arta de a trăi în comun fără certuri, fără violenţe, fără legi scrise.

 Omule, nu există şcoală a vieţii mai frumoasă, mai instructivă, mai emoţionantă decît lumea pinguinilor. Aş îndrăzni chiar să susţin că, din multe puncte de vedere, pinguinul este superior omului.

Harry ROSS

Aprilie

Israel

 

 

7 Apr
2015

Camelia Cristea: Învierea

ÎNVIEREA

 

Aud bicele nebune
Ce lovesc un trup de carne,
Țipătul durerii surde
Se aude prin canoane!

 

Din piroanele înfipte,
Drept în mâini și în picioare
Curge lava suferinței,
Prin bătrânele icoane

 

Iar la talpa crucii plânge
Maica Sfântă îndurerată,
Lăcrima-i muiată-n sânge,
Inima de bici brăzdată…

 

Se cutremură pământul,
Când în groapă-i pus Iisus
Lumea vede și nu crede
Că-i pronia cea de sus!

 

Fariseii stau de pază
Și pun piatră pe mormânt,
Dar prin ea trece Cuvântul
Ca un Soare, ca un Gând…

 

Printr-un clopot Învierea
Dă de veste lumii întregi,
Că a Domnului e vrerea
De păcat să te dezlegi…!

 

Se aprinde lumânarea,
Doar cu flacără iubirii
Pe altarul sfânt de jertfă
Înfloresc în alb toți crinii…!

 

Camelia Cristea

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii