Cuvânt și iubire

Am o plîngere serioasă împotriva unor agresiuni grosolane, care ne injectează clipă de clipă picături otrăvite în ochi, în minte şi în suflet. Cui mă plîng, nici eu nu ştiu, acum, cînd toate au luat-o razna, iar mizeria ne  este servită pe post de  mic dejun, prînz şi cină. Site-ul care ne sare automat în ochi atunci cînd ne decuplăm de la e-mail, este vorba despre „Yahoo România”, ne trage cîte o plamă dureroasă nouă, doamnelor, care mai avem bunul simţ şi ruşinea la cote normale. Mi se face greaţă de anumite titluri mizerabile, preluate de pe reviste de doi bani, cum ar fi: „Istoria vibratoarelor”, „Cinci metode care te duc la orgasm”, „Cele mai bune poziţii pentru orgasm”, „De ce bărbaţii mimează orgasmul” et caetera. Astfel de articole produc silă, nu interes. Dansul la bară, sexualitatea la vedere şi pornografia cu noua ei brutalitate, sînt o sumă dramatică de exhibiţii, care nu-şi au locul într-o societate cu capul pe umeri. Generaţia aceasta, hrănită cu de-a sila din propriile vicii şi slăbiciuni, din violenţă şi ruină, trebuie să se trezească la realitate.  Societatea la vedere ar trebui să fie un loc de siguranţă publică şi moralitate, un loc-oglindă unde să fie proiectate doar aspecte educative. Exhibările mîrlăneşti trebuie închise în spaţii ermetice, nu afişate în apele internetului, accesibile şi minorilor.

Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază

Dar, să revenim la ciobanii şi oile noastre. Că e de bine sau e de rău numirea lui Eduard Hellvig la cîrma S.R.I. nu vom şti prea curînd. Dacă Preşedintele României n-a consultat axa Washignton-Berlin, iar numirea lui Hellvig ar fi parte din pachetul de datorii faţă de sponsori, atunci, se cheamă că a înţărcat bălaia. Ar fi vorba de încă un buştean doborît sub pretextul copacilor smulşi de inundaţiile şi viitura arestărilor din ultimul timp. În contextul vasalităţii faţă de imperiile hiperactive ale Occidentului, era firesc să-ţi consulţi stăpînii care ţi-au întins o mînă în competiţia cîştigată. Nici prea titrat, nici cu o profesie la bază (a se vedea că un curs de cîţiva ani, trei parcă, la o universitate, plus nişte cursuri politice de vară, sînt cuiburi născătoare de politicieni cu capul în nori), din postura de şomer de lux, Eduard Hellvig a făcut un salt acrobatic tocmai în fruntea Serviciului Român de Informaţii, una dintre cele mai importante pîrghii în administrarea statului. Dacă sistemul de învăţământ, metamorfozat cu intenţii criminale, produce doar semianalfabeţi cu diplome de alfabeţi, de unde să scoatem guvernanţi sau oficiali de calitate? La conducerea României s-a rotit perpetuu acelaşi profil de politician care şi-a dat pantalonii jos la comandă sau şi-a ridicat generos fusta, cu plecăciune şi smerenie, în faţa „valorilor” occidentale!

După cîte vedem de ani şi ani de zile, a te remarca, azi, în politică, înseamnă a frauda şi a-ţi face stagiul după gratii. În acest ritm al inversării acute şi dureroase a valorilor românismului, nu peste mult timp, copiii românilor se vor numi în mod obligatoriu, Klaus, Orban, Helga, Merkel, Hellvig, Marko Attila, acesta din urmă fiind numele deputatului fugar, care se ascunde în Ungaria după ce Camera Deputaţilor a dat aviz de arestare preventivă din luna decembrie a anului trecut, iar M.A.E. s-a spălat pe mîini.

Se impune pentru români un salariu  minim pe Uniunea Europeană, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii

Efectiv, pe Eduard Hellvig l-a căutat norocul pe acasă, avînd în vedere că în 2009, absolvent ca bursier Sörös al unor cursuri speciale, a solicitat acordarea de ajutor de şomaj din partea statului român, pentru că nu şi-a putut găsi un loc de muncă. Păi, cred şi eu! Cum să-şi găsească loc de muncă în baza unei şcoli politice? România are nevoie de medici, profesori, ingineri, arhitecţi, muncitori, oameni de ştiinţă, nu de prăsirea şi înmulţirea la infinit a unei clase politice degenerate. O analiză a declaraţiilor de avere a celor 59 de foşti parlamentari care au solicitat ajutor de şomaj, printre care şi Eduard Hellvig, arată că mulţi dintre ei fac parte din categoria şomerilor de lux, cu conturi consistente în bănci şi acţiuni la diverse firme aducătoare de venituri. Rogu-vă, gîndiţi-vă la un român muncitor, al cărui loc de muncă a fost desfiinţat şi care va primi o îndemnizaţie de şomaj de 500 de lei pe lună, timp e nouă luni. Din ce trăieşte bietul român, cînd numai întreţinerea la bloc pe timp de iarnă se ridică la 400 de lei pentru un apartament modest? Dar un ţăran cu o pensie de 400 de lei  cum supravieţuieşte? Europarlamentarii care reprezintă România la curţile de neînduplecat ale Uniunii ar trebui să propună pentru români un salariu  minim pe Uniune, dacă tot vorbesc despre drepturi şi obligaţii nediscriminatorii. Guvernanţii noştri acceptă condiţiile abuzive ale infamei dictaturi F.M.I., în faţa căruia dă raportul cu slugărnicie şi umilinţă. Nu prea înţeleg cum devine „cestiunea”: sîntem integraţi în Uniunea Europeană, dar F.M.I.-ul dictează? Cîţi stăpîni are România? A cui colonie sîntem? Măcar să ştim şi noi.  Muncitorii calificaţi şi necalificaţi care lucrează în condiţii grele, uneori inumane, clasa mijlocie care lucrează cîte 12 ore pe zi, intelectualii, medicii, profesorii ar trebui plătiţi cu mii de euro pe lună.

Auzim cum  se cioplesc ţepele! Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit!

Un fapt m-a şocat în tot acest sfert de veac, şi anume, obrăznicia mereu crescândă a clasei politice de a da găuri în partea de barcă a poporului nostru, reuşind împărţirea lui în două şi scufundarea într-o mare măsură. Mă întreb, cînd oare ne-a dat nouă mintea pe dinafară? Atunci cînd unii au intrat în biserica „Adorarea lui Băsescu” şi au stat prea mult în genunchi, sau acum, cînd, cu coada între picioare, alţii sau tot aceiaşi se ploconesc în faţa unor „sfinţi” străini, care nu se vor trezi niciodată din revelaţia lăcomiei şi corupţiei? Auzim cum  se cioplesc ţepele şi vedem cum se pun în scenă piese de teatru, actori fiind vechile lichele politice. Brambureala cu arestările preventive şi eliberările de după, nu e o întîmplare simplă. S-a dorit un nou episod gen „ziariştii răpiţi în Irak”, în care Băsescu şi serviciile secrete trebuiau să apară ca salvatori, iar opinia publică să aibă mintea ocupată. Regia aceasta nu va mai funcţiona prea mult timp. Poporul nu poate fi sabotat la nesfîrşit! Dacă aş fi prim ministru aş reduce la jumătate numărul servitorilor din servicii. România nu-şi poate permite luxul unei concurenţe cu C.I.A. sau F.S.B., privind numărul de angajaţi, aceştia consumînd bani serioşi de la buget, în timp ce  sănătatea şi educaţia trăiesc de pe o zi pe alta. De ce ar avea nevoie România de atîţia servitori servili, care să spună mereu „yes” (dar fără să iasă din sistem!), în schimbul unor salarii consistente, cînd soarta României este tranşată în spatele uşilor închise de nedreptele şi întortocheatele politici Washington-Bruxell & Co?

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

,,Cântând”, poetul Anatol Covali, prin volumul ,,Zâmbetele senectuții“ se livrează fără rest, protejat de ,,aripa îngerului”, mângâiat de ,,zâmbetul Creatorului”.

Volumul ,,Zâmbetele senectuții“, apărut la editura sa de suflet, Bibliotheca din Târgoviște, 2014, vine să întregească profilul unui poet de succes, după cele peste 25 de volume publicate în colecția ,,Lirica” și receptate pozitiv de publicul larg.

,,Cele 25 de volume publicate sunt copiii mei. Mai buni, mai veseli, mai triști, mai curați sufletește sau mai plini de păcate, dar așa cum sunt îi iubesc  și încerc din când în când să le îndrept greșelile, să-i mângâi sau să-i trag de urechi. Și nu mă las. Mai fac câțiva!” (Anatol Covali – Opinii critice, pag. 322)

Poezia autorului, este o respirație zilnică, așa cum muzica, în calitatea sa de solist al Operei Române, i-a înnobilat viața.

Iubește formele fixe, cuvântul fiind modelat de sunete gingașe, mereu în căutarea de noi partituri, dorindu-se un original prin rezonanța eului.

Și-a înțeles menirea: ,,Mi-am înțeles, în sfârșit,/menirea./…Mi-am pus traista pe umăr/și mă îndrept/spre împlinire, cântând.” (Cântând, pag.5)

Expresia pură a trăirilor sufletești îl apropie pe Anatol Covali de poezia filozofică a lui Blaga. Iubirea, frumusețea, anotimpurile pe care le traversează. Metafora revelatorie, dă substanță lirismului poetic. Limbajul metaforic este îmbogățit cu procedee artistice și figuri de stil. Epitetele având rolul de a potența o încărcătură emoțională față de mesajul autorului.

,,Înfrunzesc sentimentele./Mugurii gândurilor/plesnesc și se preschimbă/în flori înmiresmate/Orice cântec e verde,/adierile sunt albastre/…iubirea/e când violoncel,/când vioară,/când flaut. (Primăvara, pag. 25)

Antaol Covali, cioplește în cuvânt, purtând înfrigurarea artistului de a găsi fericirea. Ca un meșter crucificat pe altarul artei, nu are odihnă. Multe întrebări ce își caută răspuns în poezia covaliană.

Nu am odihnă./Cioplesc înfrigurat/ blocul de marmoră/al fericirii/…Unde e? Unde e? (Cioplind, pag. 29).

Mergând pe urmele lui Blaga, poetul intrat în sfera albastră, dornic de a se descoperi pe sine, cu sentimentele sale, la întâlnirea cu misterul cuvintelor, reușind  “ să proiecteze în misterul lumii un înțeles, un rost și valori, care izvorăsc din cele mai intime necesități ale vieții și duhului… Omul trebuie să fie un creator...” (Lucian Blaga)

Anatol Covali, un spirit liber, armonios în vers și gândire, preucupat de prezent, ancorat la trecut. Suferă de o ,,neodihnă” regăsindu-se adesea în privirea Creatorului. ,,Și în privirea Creatorului/strălucea zâmbetul/din care ieșise biruitoare lumina./Eram acolo, fiindcă făceam parte,/din totdeauna, din neînceputul/ce se hotărâse în sfârșit să înceapă. (Neodihnă, pag. 267)

La fel ca și Blaga, Anatol Covali,  fecior de preot, prin poezia sa religiasă, plină de profunzime și înțelesuri, se lasă înălțat în Lumină, cu smerenie. Ruga este biruitoare, sprijin în tot ceea ce sculptează prin cuvânt. ,,Fă, Doamne/o minune!/Ia-mi în palme inima obosită…/Șterge-i/ lacrimile/și liniștește-i/zbuciumul/vindecă-i/ rănile.” (Rugă, pag. 258)

Poetul trăiește intens clipa. Doar, veșnicia stă ascunsă într-o clipă, parafrazându-l pe Arhim. Arsenie Papacioc. ,,Trăiesc în fiecare zi/ca și cum ar fi ultima/în care mi se mai îngăduie/să controbăi în gânduri/și să admir/perfecțiunea Creatorului/…Pentru mine nu mai există mâine,/Viața/se reduce la timpul/din care încerc să storc/ ultimele picături esențiale. (Trăiesc, pag. 88)

Poetul pictează cu înfrigurare tristețea, tristețea lumii, pe care oamenii nu o pot vedea. ,,Mi-am adunat lacrimile/și pe pânza înrămată/ de pe șevalet/pictez cu înfrigurare/tristețea./…Sărmanii/ce orbi sunt,/cum de nu zăresc capodopera/pe care le-o ofer? (Tablou, pag.9) . Cu aceeași candoare ne avertizează privind trecerea noastră dincolo. ,,Nu izgonirea din rai/a fost pedeapsa/cea mai grea/pe care Creatorul/le-a dat-o oamenilor./ Pământul întreg/era un rai/plin de viață/binecuvântată./Osânda/cea mai mare/… a fost/ moartea.” (Osânda, pag. 88)

Anatol Covali, nu-și poate uita obârșia… ,,Basarabia –/Mâna stângă a României,/cea de lângă inimă,/pe care un imperiu,/lacom și criminal/a amputat-o,/a ciopârțit-o… Basarabia –/ cimitirul în care strămoșii/ se zvârcolesc și blestemă.” (Basarabia, pag. 76)

În poezia lui Antol Covali, se pot identifica două constante: reflexivitatea și metafora.

,,Transcendentul artistic balansează profund umanul, prin creație omul se salvează, acesta este concepția întregii poezii a lui Anatol Covali.” (Monica Grosu -La umbra cuvintelor – Opinii critice, pag. 323)

Opiniile critice care însoțesc volumul, onorante și obiective. ,,Anatol Covali, este un poet al cărui nume fiind adunat pe-o Carte, pe care o scrie cu har de-o viață prin volumele publicate până acum, într-o bună zi va sparge obrocul modestiei personale, dar și pe cel al inapetenței unor critici, și se va arăta lumii literare, așa cum s-a arătat și lumii scenei lirice – o voce de aur. Se va arăta ca un poeta vates. À tout seigneur, tout honneur.” (George Coandă – Antaol Covali, un poet al reverie și al revelațiilor magice )

Volumul Zâmbetele senectuții, un volum reprezentativ, pentru opera poetului Anatol Covali. Așa cum minunat, scrie Octavian Goga despre menirea scriitorului:

Eu, grație structurii mele sufletești, am crezut întotdeauna că scriitorul trebuie să fie un luptător, un deschizător de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui și le transformă într-o trâmbiță de alarmă. Am văzut în scriitor un element dinamic, un răscolitor de mase, un revoltat… Am văzut în scriitor un semănător de credințe și un semănător de biruințe.” (Octavian Goga)

Pentru mine, scriitorul Anatol Covali rămâne un ,,semănător de credințe” și ,,un semănător de biruințe.”

 

Mariana Gurza

Timișoara

25 februarie 2015

  Mă sună confrații agitați, confrații indignați, confrații nedumeriți de ceea ce vor aleșii lor  din Uniuni, precum și aleșii aleșilor lor din Parlament cu acest timbru; și mă acuză că stau insensibil, privind cu prea mult calm.

   Mă sună, dintre cunoscuți, telespectatorii mai obiectivi și mă-ntreabă ce părere am despre ce se tot spune la televizor, că timbrul ar schimba soarta famelică a scriitorului.

    Mă sună profesioniști buni care mă-ntreabă dacă avem ceva de câștigat din asta și mă sună grafomani care speră că, ieșind scandal, să-i primească și pe ei în Uniunea Scriitorilor.

     Mă sună, mă sună, mă sună!…

        Înainte vreme aș fi spus că telefonul meu sună-ntr-una ca la Gara de Nord; dar cu foamea asta generală, în care nu mai sunt bani pentru biletul de tren, singura comparație e cu urgențele de la unu, unu, doi!… Mă sună, iar eu nu pot să răspund fiindcă râd și râd și râd…

          Nu, nu râd de moftul lor, al celor care spun populist că fac toată această tevatură pentru mine și pentru nivelul meu de trai; nici de rafinamentul celor care vorbesc elevat despre „condiția creatorului”!… Nu.  Fiindcă asta nu e de râs. Logica simplă îmi spune că, pentru mine, ca scriitor pe piața liberă, care depind de modul în care mi se vând cărțile, orice scumpire mă îndepărtează de cumpărător, deci mă lasă mai flămând. Eu știu clar că doar relația mea intermediată de editor, cu cititorul care mă cumpără, îmi face masa mai bogată sau mai săracă. În vreme ce relația încasărilor mele intermediată de o organizație ce le timbrează, acoperă cel mult salariile celor care o timbrează. Așa că nu mă bag în această poveste și, la fel cum cetățeanul agresat de fiscalitate se roagă la Dumnezeu să nu-l mai binecuvinteze guvernul cu vreo taxă, eu sunt mulțumit cu orice stare care nu-mi alungă sau nu-mi împuținează cititorii.

           Pentru că, așa cum vedeau autorii ratatei prevederi legislative, banii pe timbru trebuie să se fure  din punga autorului, lăsându-l fără cititiori și  facându-i pe editori să dea banii înainte, precum știm noi unde: La casa de toleranță a guvernului fiscalist!…  De aici ar fi urmat, chipurile, să se împartă cu organizații asociative care nu-i redistribuie niciodată la toți membrii, ci numai între o mică parte a lor. Deci, beneficiari ar fi câțiva, iar  perdanții sunt marea masă de creatori la care se adaugă editorii sau producătorii lor, plus cititorii cărora li se bagă mâna-n buzunar pentru o taxă de vreo șapte ori mai mare.

            Și atunci, vă veți întreba, desigur: Ce naiba găsesc de râs?!

            Găsesc de râs toate argumentele caduce pe care le-au rostit aseară la un post TV niște staroști de breaslă artistică – președinți care, au și recunoscut că „Încasând timbrul, își pot plăti încălzirea pentru biroul lor”, adică un lucru care, pe mine, nu mă încălzește cu nimic… Dar găsesc de râs mai ales faptul că rizibilul nu i-a făcut să se jeneze pe parlamentarii care au luat în serios această Lege. A cărei expunere de motive, chiar dacă este semnată de doi deputați și un  senator, are stilul inconfundabil  al unui confrate de al nostru pe care de curând l-am văzut lăcrimând. Dar nu din grija pentru noi, ci din usturimea gazelor… furnizate la preț ieftin unui veros cavaler de industrie.

            Se constată, deci, că lucrurile nu stau așa cum mă acuză unii: m-a interesat și pe mine scandalul și am vrut să mă documentez. Astfel am ajuns la elementele însoțitoare ale „Legii privind  instituirea  timbrului cultural”  inițiată de  domnii parlamentari Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian și Gigel Sorinel Știrbu, care scriu în Expunerea de motive, adică în documentul de susținere ce trebuie să fie cel mai temeinic și mai sobru la o lege :

            „…Prezentul act normativ… va înlocui Legea nr 35/1994… întrucât s-a dovedit greu aplicabilă și, în consecință, ineficientă…” – text onest și la locul lui, dar, căruia, imediat, îi urmează ca o mare tiradă de teatru sforăitor, următoarea frază ce se dorește a fi argumentativă: „…Cultura românească, deși este copilul inteligent și talentat al familiei, a fost trimisă la colțul străzii să se descurce. Și nu se descurcă la colțul străzii! Timbrul cultural poate, însă rezolva problema existenței ei…”etc, etc…

            Vai de mine, Domnule Deputat Dobrinescu, vai de mine Domnule Deputat Știrbu, mă emoționează sensibilitatea artistică a limbajului Dumneavoastră, dar nu pot crede că gogomănia cu copilul de la colțul străzii vă aparține!… De ce nu se descurcă, oare, acolo, la colțul străzii, acest copil inteligent și talentat al familiei?!

            Păi, cum o să se descurce, dacă nici un ministru nu trece pe acolo ca să-i dea și lui niște gaze mai ieftine?!… Cum o să se desurce dacă nici un președinte sau prim-vicepreședinte de Uniune nu-i dă și lui un premiu pentru opera-omnia?!… Cum o să se descurce dacă, oricât s-ar încasa acest timbru, el se cheltuiește tot pentru împingerea unora spre „Nobel”; chiar și în șoapte!.. Șoapte manipulate prin fondurile de la Copyro și mai puțin auzite de membrii de rând, pe care nu-i încălzește cu nimic timbrul!…

            În vreme ce, nouă, ni se alungă bruma de cititori, prin tentativa acestor accize umflate, ca și cum cartea se vinde ca benzina și poate suporta oscilația prețurilor artificial globalizate.

            Există o singură soluție legislativă pentru aceasta: Să acordăm imunitate parlamentară membrilor Uniunii Scriitorilor și să-i facem să aspire la premii literare pe parlamentari!…

            Vă rog frumos, luați-mă în serios și nu râdeți de acest paradox. Eu cred că – de facto – lucrul s-a și întîmplat. Poate că nu voit legislativ; dar din confuzia creată voit de unii, de vreme ce sunt în stare să împăneze cu asemenea formulări o prea cinstită și sobră expunere de motive. Și tocmai de asta, copilul inteligent și talentat își consumă genialitatea stând cu mâna-ntinsă la colțul străzii, ca și cum ar cere milă în plenul Senatului.

            Teribilă metaforă! Tare aș vrea s-o văd  analizată și comentată sub toate aspectele valențelor ei etice și estetice, într-un studiu pe care, la despărțirea de prim-vicepreședintele său, îl va semna Nicolae Manolescu.

            Pe care îl salut netimbrat, dar cu întregul meu respect colegial de cotizant la zi.

 

Corneliu  LEU

 

Nu am fost cu ei, dar am învățat de la ei demnitatea!

La Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, vineri 20 februarie, ora 14,00, s-a lansat cartea „Experiența închisorii politice în memorialistica feminină”, volum ce a materializat  teza de doctorat a autoarei Manuela Camelia Sava. Am fost  prezent împreună cu poetul Laurențiu Belizan, ca invitați, reprezentând  Cenaclul AntePortas din Buzău.

În Râmnicu Sărat, mai bântuie amintirile deținuților politici rămași unii poate chiar neștiuți, în chinurile lor. Prezentul nu trebuie să îngroape în indiferență existența fostei pușcării. Indiferența este o ratare  a cunoașterii. Trecutul trebuie reactualizat. Istoria trebuie spusă. Dacă spusele acestea vor prinde rădăcini atunci viitorul este asigurat. Cât de oropsit ar fi un popor, transmiterea istoriei din generație în generație trebuie să rămână la fel de actuală ca ultimele noutăți  din domeniul IT, de exemplu.

Prof. dr. Manuela Camelia Sava pune în practică acest deziderat. Am  dedus, din această carte, că în vremurile de rătăcire a umanului, în mocirla dictaturii, nu este vizat bărbatul sau femeia, ci omul în genere. Omul instruit, omul cu caracter, cel care le poate ține mintea și sufletul treaz celorlalți. Cum ajung unii victime, din cauza conjuncturilor, este tot o demonstrație a derapării mersului normal al unei societăți.  În dictatură nu există justiție, decât pentru aspectele mai domestice ale existenței. În rest, totul este un tăvălug ideologic care trebuie să măture orice mic semn de împotrivire, de ridicare a capului, de conștientizare și apoi de propagare a conștientizării, considerate ca pericole ce pasc „bunul mers” al lucrurilor.

Slujba de pomenire în memoria celor care au suferit  în închisorile comuniste s-a ținut, la începutul evenimentului, de către preoții: Gheorghe Bivolaru, Asănache Cristian, Asănache Marius. O continuare a unui firesc mod de viață, credința poporului român,  pe care, acum, încearcă unii să o slăbească , după părerea lor, scoțând-o din școli.

Cartea  a fost prezentată de prof. univ.dr. Vasile Spiridon, critic literar, membru USR. Impresionat de vizita la fosta pușcărie, vorbitorul a semnalat tendința de bagatelizare a istoriei, tinerii, mulți dintre ei, necunoscând istoria românilor din ultimii 30 de ani. Din punctul său de vedere, cartea este de actualitate recentă . Originală, abordează problema feminină în vremurile instaurării regimului comunist, regim care a lovit cu violență,  fără menajamente, structura valorică a culturii românești la rădăcină, pentru a sufoca orice rezistență intelectuală. Profesorul Vasile Spiridon  a pus întrebarea cum a fost posibil ca torționari de vârf,  Alexandru Nicolschi , să moară în patul său, după atrocitățile pe care le-a ordonat și de a căror executare se asigura personal. Nicolschi a interogat-o pe Adriana Georgescu, un nume cunoscut elitei interbelice, devenită  una dintre femeile torturate de vestitul călău.

Referindu-se la ciclicitatea istoriei, profesorul a formulat o ipoteză a revenirii unor asemenea fenomene.

Directoarea Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”,  Violeta Vîlcu, a vorbit despre suferința lui Corneliu Coposu din celebra închisoare a tăcerii, tot ea spunea că merge în fiecare an cu cei din clasa a IX-a  la fosta închisoare pentru a păstra vie memoria celor care au suferit aici. Și tot în fiecare an le vorbește despre viața din perioada comunistă.  M-am identificat în multe din cele spuse: sculat dimineața la 5,30 pentru stat la coadă la lapte, la butelii, (eram clasa a patra  când făceam lucrurile acestea) stat pe întuneric, frigul din apartamente( da, de multe ori era mai cald afară decât între pereții reci de beton).

Oare când avem conștiința istoriei pe care o trăim?

Profesorul  Răzvan Theo Chiriac a vorbit despre mișcarea de rezistență. E  trist, a spus, că trebuie să citim această carte.  Ceea ce s-a întâmplat, a continuat, este din cauza geografiei. Geografia ne-a defavorizat și ne-a făcut să fim la întretăierea intereselor altora.

Doamna judecător Mioara Donea, a ținut să precizeze că justiția de azi nu mai este acea mână care ducea la îndeplinire ordine ideologice. A sesizat indiferența tinerilor și lupta care trebuie să se ducă împotriva violenței, în școli, în familie, propunând chiar profesorilor prezenți întocmirea unui program pe baza căruia oameni ai legii să construiască această punte între tineri și lege.

Această cartea a fost scrisă după o documentare de cinci ani, teza de doctorat fiind susținută la Universitatea din București, sub coordonarea doamnei prof. univ.dr. Elena Zaharia Filipaș. Felicitări autoarei!

Evenimentul a fost completat de un moment muzical în interpretarea copiilor Sava Daria Maria, la pian, pregătită de profesorul Ghiulea Marcel ,și Untea Robert, la vioară.

Consider că această lucrare trebuie mediatizată și difuzată, fiind de interes public, ca o piesă dintr-un puzzle istoric de actualitate.

În sală au fost prezenți scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu, redactor șef al revistei „Spații Culturale”, revistă care a găzduit și încurajat primele demersuri ale autoarei, poetul Nicolai Tăicuțu, membru USR, domnul profesor Sorin Cîrjan, viceprimarul municipiului Râmnicu-Sărat,doamna  profesoară Mioara Bahna, critic literar, membru USR, doamna Nina Beldie, consilier local, doamna Cornelia Pușcașu, consilier local,  membre ale clubului „Femina”, membrii cenaclului „Alexandru Sihleanu” din municipiu și  membrii familiei autoarei.

Teo Cabel

 

Sursa: http://stefanteodorcabel.blogspot.ro/2015/02/lansare-de-carte-reactualizare-istorica.html

ANATOL COVALI

(7.VI.1939, Taşiâc, Cetatea Albă – azi în Ucraina)

poet

 

A absolvit Liceul Teoretic din Câmpina, jud. Prahova, Şcoala de Muzică Nr. 1 din Bucureşti (secţia canto clasic). Apoi, până la pensionare a fost un reputat solist la teatrele de operă din Iaşi, Constanţa, Aachen şi Lübeck (Germania), la Opera Naţională din Bucureşti, şi la Filarmonica „George Enescu” din Capitală. Publică, între timp, în diverse publicaţii poezie. Versul său se recomandă printr-o bună stăpânire a prozodiei, are şi curajul de a inova, tematic glisând între atitudini patriotice şi virulenţă socială. A colaborat cu toate Operele din ţară ca solist în spectacole. A făcut turnee artistice în: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Germania, Anglia. A cântat cele mai grele roluri de tenor spinto-dramatic. Repertoriul său cuprinde 44 (patruzeci şi patru) de roluri de operă şi operetă. În 1979 a fost distins cu Premiul I la Festivalul „Cântarea României” pentru solişti profesionişti. Tot în 1979 a fost distins cu Premiul I, la acelaşi festival, pentru interpretarea rolului Dragomir din opera „Năpasta” de S. Drăgoi. În 1998, Opera din Constanţa i-a acordat o Diplomă de onoare „pentru calitatea prestaţiei artistice şi devotamentul pus în slujba artei în întreaga carieră”. În 2003 a primit Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate din partea Ministerului Culturii şi a Operei Naţionale din Bucureşti. În 2004 a fost distins de către preşedintele Ion Iliescu cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler pentru „Arta spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ puse în slujba artei scenice şi a spectacolului”. A fost titular în multe premiere la teatrele la care a fost angajat. A susţinut numeroase recitaluri de lieduri româneşti şi străine, promovând în special muzica românească. Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni din România (2006).

Scrieri

Izvoarele dorului, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 2003; Împreună, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2004; Cum nu vii tu Ţepeş Doamne, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2004; Rugăminţi. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Adorare. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Destin. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Alexandrine. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Doinele paiaţei. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Renaştere. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Mama. Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2006; Iubire Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2007, Armonii şi vibraţii, Târgovişte, Ed. Bibliotheca 2007, Freamătul cuvintelor, Târgovişte, Ed. Bibliotheca 2007, Zbucium, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008, Distihuri elegiace, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008, Tristeţea sonetelor, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2008, Cântecele păsării de foc, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2009; Toamna poemelor, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2009; Magia antitezelor, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2010; Lăsaţi-mă să cânt, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2010; Viscol, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2011; Izvoarele dorului, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2012; Umbrit, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2012; Asta e!…, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2012; 365 de sonete,  Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2013; Zâmbetele senectuții, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2014; Sonete alfabetice, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2015.

Antologii

Târgovişte-Chişinău-Sankt Petersburg. Antologie de poezie, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2012.

 

Referinţe

Olga Duţu, „Destin” şi „Vâltorile sufletului”, în Cuget liber din 2 noiembrie 1996; Liviu Grăsoiu, Debutul literar al unui tenor, în Luceafărul, nr. 5(303), 12.11.1997; George Coandă, Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne!, în Dâmboviţa, ian. 2004; Ion Brad, O mărturisire. Anatol Covali, „Toamna poemelor”, în Acasă, nr. 4, octombrie-noiembrie-decembrie 2008; Sultana Craia, Umbra lui Don Quijote. „Toamna poemelor”, în „Acasă” nr. 1 şi 2, ianuarie-iunie 2009; Marcela Ciortea, Avântă-te în lume, Don Quijote! „Toamna poemelor”, Covali, în Blajul, nr. 4, octombrie-decembrie 2008; Marcela Ciortea, Recenzii despre volumele de poezii, în Astra blăjeană, nr. 3(48), septembrie 2008; George Toma Veseliu, Cu „cărţile” pe masă. Stanţele destinului – poem al durerii şi speranţei, în Litere, nr. 2(107), februarie 2009; Monica Grosu, Cântecele păsării de foc, în „Clipa”, nr. 8, septembrie 2009; Monica Grosu, În vibraţiile harpei, în Acasă, nr. 1-2, ianuarie-iunie 2010; Monica Grosu, Povara toamnei în poeme lirice. „Toamna poemelor”, în Gând românesc, nr. 5(11), ianuarie 2009; Un mare poet prea puţin cunoscut, Alexandru Stănescu, în Cetatea culturală, nr. 1-2, ianuarie-februarie 2010; Monica Grosu, La umbra cuvintelor, în Litere, nr. 9-10. septembrie-octombrie 2012

 

Opinii

Pare mai curând o operă de tip monolit, construită în jurul unor constante, aceleaşi pe tot parcursul, cel puţin în ultimele decenii. Ion Brad observă că, după cum spune, „dacă un poet lasă în urmă cel puţin cinci poezii demne de o antologie exigentă, poate spera la horaţianul «exegi monumentum» şi are credinţa, pe care o împărtăşim, că Anatol Covali l-a clădit pe al său… (Sultana Craia)

 

Într-un joc expresiv al rememorării, autorul conturează diverse ipostaze ale iubirii trăite sau imaginate, într-un avânt tineresc spre fericire (…). Din faţa singurătăţii poetul evadează prin poezie şi încredere în veşnicia iubirii (…). Sub lumina împăcată a amurgului, poezia lui Anatol Covali exprimă atâta tandreţe şi duioşie (…). Cu o predispoziţie evidentă spre jocul de cuvinte şi rime, Anatol Covali nu ezită să experimenteze la nivelul limbajului artistic, modelând şi creând rime ascendente, muzicale, arborescente (…). Punându-şi cântarea în slujba Frumosului şi Veşniciei, poetul îşi asumă rostul unui Don Quijote, ce, aflat sub povara unor vremuri vitrege, găseşte puterea de a se aventura într-o cunoaştere a lumii prin poezie şi prin muzică.(Monica Grosu)

 

Este evidentă o privire filosofică răscolitoare în multe poezii (…). O combustie spirituală intensă se transmite şi poeziei de dragoste. Respiră în toate energia şi vigoarea unui crez. Mai există, apoi, şi o secretă punere în scenă a ipostazelor respective, o anume unitate stilistică în marea lor diversitate. Măiestria lui Anatol Covali este uşor de identificat şi în muzicalitatea încântătoare a versurilor sale, ca şi în policromia şi varietatea formelor, ritmurilor şi rimelor, o adevărată abundenţă… (Ion Brad)

 

Universul poetic cuprinzător, predilect meditaţiei, poartă culorile solemnităţii. Soluţiile lirice denotă o serioasă cultură poetică. Versuri muzicale, încărcate de dramatism, în care să poată vibra sensul adevărat, purtând în el deopotrivă «cerşi pământ». Încrederea autorului în puterile izbăvitoare şi răbdătoare prin timp ale poeziei este curată ca lacrima cea mai pură a suferinţei… (Mariana Filimon)

 

Obişnuit să se travestească şi în Otello şi în Radames, şi în multe alte personaje, Anatol Covali îşi scoate astăzi masca şi ne arată că, de fapt, este un excelent poet, căruia îi dorim să declare mulţi ani de-acum înainte, cum o face în «Cina poetului»: Doar atât vă mai rog: La sfârşit / lăsaţi uşa deschisă că vreau / cu mereu cel din urmă venit / să mănânc fericit şi să beau. Nu ştiu câtă nebunie are poetul Anatol Covali, dar talent are, cu siguranţă (…) Şi dacă aş fi un Robinson Crusoe, cu siguranţă mi-aş dori ca, în singurătatea mea, să mă însoţească Destin şi Vâltorile sufletului. (Traian Brătianu)

http://www.sst.bibliotheca.ro/membri/Covali.htm

 

 

Cântând

 

Nu încape nicio îndoială

Deasupra mea aripa îngerului

ocrotindu-mă.

În ochii sufletului meu

Zâmbetul Creatorului –

curcubeu feeric.

Poate inima mea să nu se bucure?

pot gândurile

să mai facă șiraguri

din lacrimi?

Mi-am înțeles, în sfârșit,

menirea.

Mai e timp

și drumul pe care am pășit

e lung,

nu i se zărește capătul.

Mi-am pus traista pe umăr

și mă îndrept

spre împlinire

cântînd.

 

Basarabia

 

Basarabia –

Mâna stângă a României,

cea e lângă inimă,

pe care un imperiu,

lacom și criminal

a amputat-o,

a ciopârțit-o

plină

de bubele

neamului său.

Basarabia –

durerea adâncă

a țării,

nu a cotropitorilor

nemiloși,

Basarabia –

cimitirul în care strămoșii

se zvârcolesc și blestemă.

 

Osânda

 

Nu izgonirea din rai

a fost pedeapsa

cea mai grea

pe care Creatorul

le-a dat-o oamenilor.

Pământul întreg

era un rai

plin de viață

binecuvântată.

Osânda

cea mai mare

și mai cumplită

de care

pământenii

nu au mai scăpat

niciodată

a fost

moartea.

 

Anatol Covali

Poeme din vol. Zâmbetele senectuții, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2014

Volumul 365 de sonete, apărut la Editura Biblioteheca din Târgoviște, 2013, purtând semnătura poetului Anatol Covali, a adus  ,,în casa liricii noastre,… 365 de sonete…rod al multor ani de dăruire severă în lupta cu puternicia cuvântului”. (Radu Cârneci)

Se știe că, odată cu apariția versului liber (verse libre), sonetul a început să fie privit ca o formă învechită de poezie și nu a mai fost folosit pentru o vreme de poeți. Cu toate acestea un număr de poeți din secolul al douăzecilea, incluzându-i pe John Berryman sau Seamus Heaney, au privit aceasta drept o provocare de a reda sonetului prestigiul pierdut. Printre poeții care au mai scris sonete în secolul douăzeci figurează și Edna St. Vincent Millay sau Pablo Neruda. Altfel a stat percepția în România.

Sonetul, această formă regală de exprimare, a fost mereu prezent în creațiile scriitorilor români, binecunoscuți cititorilor, printre ei fiind și Anatol Covali. O prezență destul de discretă, care merită cunoscută.

Ambundeța poeților care uneori nu spun nimic, m-au determinat și pe mine, în  a mă opri la cei ce au știut să zidească prin cuvânt lirismul. O atenție deosebită, trebuie acordată poetului Anatol Covali, prolific în creații de substanță, un bijutier al formelor, un sonetist de excepție.

Așa cum putem citi și în prefața volumului, aparținând omului de cultură, Radu Cârneci, abordarea lirismului, reînflorirea sonetului, îl situează pe autor printre sonetiștii de marcă, alături de Mihai Codreanu, Victor Eftimiu, Vasile Voiculescu, Șt. Aug. Doinaș, Adrian Păunescu, Adrian Munteanu, ș.a.

Anatol Covali aidoma lui Vasile Voiculescu trece prin ,,dimensiuni pasionale” – ,,bucuria și durerea”, “înălțimea, dimensiunea spiritualității” și, ,,dimensiunea metafizică, în extaz și sfințe­nie”.

Iubirea, ca o ardere de tot, este prezentă în creația autorului. Trăiește fiecare clipă cu nesaț, cu bucurie, tristețe și revoltă în funcție de tot ce vede și simte. Harul poetului, însoțit de sfințenia rugăciunii, îl fac mai tenace. 365 de sonete, mă poartă cu gândul la un ciclu. Nu este întâmplător acest titlu.

Anatol Covali a biruit! ,,Am biruit. A fost o luptă dură/și-aș fi putut cădea de ea răpus./Dar nu m-a-nspăimântat a morții ură/și nu am acceptat să-i fiu supus. / Tăria mea a fost mereu credința/că sunt și apărat și ocrotit/ de Dumnezeu, ce-mi sprijină ființa…/” (Am biruit, pag. 21)

Fraternitatea cu poetul Radu Gyr, este edificatoarea, privind puritatea poetului. Toată simplitatea şi firescul unei exprimări melodice, dau poeziei sale majestatea autenticităţii româneşti. Versul lui Anatol Covali, irumpe lin, trezindu-ne din adormire, pentru ca apoi să ţâşnească tumultos ca o cascadă, trezindu-ne din încremenire, către rostul nostru transcendent spre Înviere. ,,E calea hărăzită de Creator sufletului românesc, pe care Radu Gyr a intuit-o şi a exprimat-o ca nimeni altul. Versul său ne poartă din condiţia cea mai umilă, a lipsurilor şi a suferinţei, înspre năzuinţa apropierii de Dumnezeu”

,,Sunt fratele lui Radu Gyr,/ n-avem străbuni în sânge,/ însă același duh martir/ în carnea noastră plânge…/ Dar suntem fiecare/ poeți ce au ca adăpost/ o stea nemuritoare. (Fraternitate, pag. 23)

Anatol Covali, un ,,rug aprins” pe altarul iubirii. Preocupat de trecut, nu uită că, ,,istoria sfârșește și începe/cu Gherla, cu Aiudul sau Canalul,/ Aici ne îngropară idealul/barbarii nemiloși veniți din stepe…/ istoria e-n gropile comune/de unde cu durere și oroare/acuză vinovata națiune.” (Istoria e-n gropile comune, pag. 66)

Singurul prieten, Creatorul. ,,Dă-i Doamne și inimii mele puterea/ pe care Iisusrăstignit o avea,/ ca lumea să calce cu ură pe ea/și ea să nu-și urle sălbatic durerea…/menirea-mi mereu ne-mplinită-ndeajuns./Și ca să nu simt ezitări în aripe/Te-ndură și stai înlăuntru-mi ascuns. (Rugă, pag. 127)

Volumul 365 de sonete, într-o formă grafică de excepție, merită să fie prezent în biblioteci. Poetul Anatol Covali și-a câștigat un loc printre cei mai sensibili poeți ai vremurilor.

,,Prin sonetele sale, Anatol Covali se înscrie printre cei mai deciși în a apăra și promova această nobilă formulă poetică.

Întreprinderea colegului Anatoli Covali de a împlini un an de sonete este mai mult decât stimabilă. Talentul său foarte nuanțat, hărnicia (tenacitatea) și iubirea-i de frumosul esențial au învins într-o carte cât o viață.” (Radu Cârneci)

Mariana Gurza

Timișoara

24 Februarie 2015

Evenimentele din ultimul timp, foarte triste de altfel pentru electoratul proeuropean, demonstrează necesitatea reformatării sectorului de centru-dreapta. În formatul actual partidele politice de pe acest segment nu mai reprezintă opţiunea electoratului. Au mai fost precedente în acest sens. În momentul când ppcd de pe sectorul de dreapta a deraiat complet, coalizând deschis cu extrema stângă, comiţând o serie de trădări ale electoratului său, a fost aruncat la groapa de gunoi a istoriei, în locul său apărând Partidul Liberal, iar în locul formaţiunii „Moldova Noastră” şi a unei aripi din Partidul democrat a fost fondat PLDM. Ambele formaţiuni PL şi PLDM au fost la începuturi deosebit de promiţătoare. Aceste două partide cu concursul unei aripi desprinse de la PCRM au răsturnat în 2009 buturuga mare comunistă, care părea de neclintit. De ce acum Filat nu a făcut acelaşi lucru – în coaliţie cu PL să anihileze pretenţiile comuniştilor de a se impune în actuala guvernare. Speranţele legate de aceste două partide au fost mari. Pe sectorul de centru-dreapta apăruse o forţă comparabilă ca pondere cu cea a comuniştilor – 32 de mandate ale PLDM comparativ cu 42 mandate ale comuniştilor în alegerile din 2010. Cu părere de rău în continuare prestanţa PLDM nu a fost la înălţime, fapt ce a făcut ca la ultimele alegeri să ia doar 23 de mandate şi acelea în mare parte datorită locomotivei Leancă. Care va fi prestanţa PLDM în viitor fără această locomotivă nu este greu de pronosticat. Mai ales după marea trădare comisă de liderul PLDM V. Filat după ultimele alegeri parlamentare la investirea noului guvern. Având o majoritate suficientă (PLDM, PDM şi PL au acumulat 55 de mandate din 101), câştigată cu greu fiindcă electoratul le-a mai dat o şansă în pofida mai multor găinării politice şi economice comise de unii exponenţi ai Alianţei, au cedat puterea atât de prosteşte. Ne-a întrebat Filat pe noi, alegătorii, care am votat PLDM cu Leancă candidatul la premier din partea PLDM, dorim noi un alt premier? Nu. Dintr-un motiv de rânză moldovenească Filat l-a sacrificat atât de mişeleşte pe colegul său de partid, primul său vicepreşedinte Iu. Leancă. Ne-a întrebat Filat, care pe parcursul întregii perioade de existenţă a PLDM a mers cu un program (acum vedem declarat doar!!!) anticomunist (vă mai amintiţi sloganul PLDM-ist „Moldova fără comunişti”), dorim noi o alianţă cu comuniştii atunci când cea mai naturală ar fi fost alianţa cu PL? Nu. Noi, alegătorii suntem băgaţi în seama doar în perioada alegerilor când ne ţigănesc votul. După alegeri devenim o masă incomodă, care le încurcă să-şi facă hatârul după bunul lor plac. Filat ne-a trădat, iar această mare trădare într-un moment atât de crucial pentru destinul de mai departe al acestui colţ de Ţară nu se iartă. Pentru această mare trădare va fi taxat de electorat aşa cum s-a întamplat cu Iu. Roşca. Balonul verde s-a dezumflat, iar harbuzul s-a înroşit de-a binelea (despre acest lucru am fost atenţionaţi în repetate rânduri de M. Ghimpu). Electoratul nu va permite să fie minţit încă o dată. Şi atunci ce facem?

Ei bine, dar cu cine să mergem înainte pe calea europeană? Cu guvernul Gaburici, o marionetă în mâinile lui Voronin şi Filat, reformele solicitate de partenerii europenji vor fi doar mimate. Cu fundul în două luntri nu ai nicio şansă de a rămâne în echilibru, iar tocmai aceasta a declara noul premier că va colabora şi cu estul şi cu vestul (o colaborare avantajoasă cu Rusia mai înţeleg, dar de obicei, în ultimul timp nu se întâmplă acest lucru). Anumite şanse de continuare a cursului proeuropean există doar în cazul unei reformatări de urgenţă a sectorului de dreapta – centru-dreapta, chiar acum până la alegerile locale. În cazul PL este strict necesar de urgenţă să fie adus în fruntea Partidului tânărul Dorin Chirtoacă, care s-a călit destul de bine în cele două mandate de primar al Capitalei. Este unica şansa de a se păstra măcar la nivelul actual după orbecăirile liderului ei în labirintul prea încurcat creat de Voronin şi Filat în ultimul timp. Dacă se orienta corect în situaţia creată şi vota în ultimul moment guvernul Leancă le-ar fi dejucat cărţile lui Filat şi Voronin. În acest mod ar fi câştigat simpatia alegătorilor, în viitoarele alegeri fiind priviţi drept salvatori ai cursului proeuropean aşa cum au fost priviţi liberal reformatorii în alegerile recente.

Cea mai mare problemă însă rămâne actualul PLDM condus de V. Filat. După marile trădări recente Filat nu mai are dreptul moral de a reprezenta segmentul centru-dreapta. În calitate de lider Filat este un trup politic, care calcă pe urmele lui Roşca. Se vede că contactele cu pcrm sunt contagioase, sunt ca o gripă care neapărat duc la un final trist al celor care contactează cu ei. L-am fi înţeles pe Filat dacă nu avea alte variante însă, având varianta naturală de coaliţie cu cei mai apropiaţi pe segment – PL, el a preferat o cârdăşie cu extrema dreaptă, cu Voronin. Dumnezeu cu dânsul, a fost alegerea sa. În loc să devină erou naţional în această perioadă crucială pentru integrarea europeană a Republicii Moldova el a devenit blestemul, în primul rând, al tinerei generaţii, care a pierdut orice încredere într-un viitor european al Republicii Moldova şi în rostul de a mai rămâne acasă pentru a pune umărul la clădirea acestui viitor european.

Ce-i de făcut în această situaţie extrem de dificilă, în care se află acum PLDM? Cea mai bună variantă ar fi ca după aceste mari trădări V. Filat să-şi dea demisia din postul de preşedinte PLDM pentru a salva partidul. Cunoscând însă faptul că liderii partidelor moldoveneşti sunt bolnavi incurabil de boala liderismului acest lucru este practic imposibil. Mai mizăm pe cei cu mintea trează din PLDM, care au văzut derapajele liderului lor, dar ei vor adera doar la o forţă comparabilă cu a PLDM de altă dată. De aceea este strict necesară apariţia unei forţe a treia, capabilă să înlocuiască PLDM-ul aflat în cădere liberă. Cine ar putea iniţia această formaţiune politică? Iu. Leancă, care până nu demult era politicianul cu cel mai mare raiting. Are toate capacităţile de a constitui o formaţiune politică de tip european. Fiind victima lui Filat el nu trebuie să se lase bătut, strivit. Păcat ar fi să risipe această încredere a electoratului care, pentru politicienii  iesiţi din politica mare, e de scurtă durată. În câteva emisiuni televizate după tristul incident din parlament Dl Iu. Leancă a dat de înţeles că va rămâne în politică, că probabil va porni la construirea unei noi formaţiuni politice. Iată atunci aripa trează a PLDM ar trebui să-l urmeze. Iu. Leancă în funcţia de ministru de externe şi al Integrării Europene, dar, în special în cea de prim ministru a demonstrat capacităţi de bun organizator (pe parcursul a 1,5 ani de aflare în fruntea guvernului nu s-a auzit de nici un conflict în interiorul guvernului, destul de eterogen din cauza principiului defect de formare în baza algoritmului, ceea ce nu poţi spune despre perioada când în fruntea guvernului s-a aflat Filat). A declarat o prioritate a noului guvern lupa cu corupţia de la cel mai înalt nivel, dar imi dau seama că ar fi fost cu mâinile legate fiindcă trebuia să înceapă de la Plahotniuc, Filat ş.a. din vârful piramidei. Invitarea unor auditori străini pentru a clarifica situaţia de la Banca de Economii şi Banca Socială este un argument în favoarea intenţiilor reale ale lui Iu. Leancă. Poate anume acest lucru ia pus în gardă pe moguli, care l-au sacrificat. Este conciliabil, colegial, este un foarte bun diplomat, având în spate o bună şcoală diplomatică, se bucură de cea mai mare încredere a partenerilor europeni. A reuşit în scurt timp să obţină rezultate palpabile (regimul fără vize, de care au beneficiat deja sute de mii de moldoveni, regim preferenţial de comerţ şi, nu în ultimul rând, semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, spre care drumul a fost atât de ghimpos şi lung (15 ani dacă considerăm că l-ar fi putut semna premierul I. Sturza dacă nu ar fi existat marea trădare a lui Iu. Roşca). Ei bine, premierul Leancă a reuşit să semneze Acordul de Asociere, să includă (sunt sigur la insistenţele domniei sale!) în programul electoral un calendar clar de implementare a acestui Acord, chiar în a.c. fiind planificată depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană, să creeze în scurt timp o imagine foarte favorabilă a Republicii Moldova în faţa partenerilor europeni. Însă, după cum vedem, şi de această dată speranţele noastre de integrare rapidă în Uniunea Europeană, ne-au fost spulberate. Implementarea acestui Acord a fost compromisă de Filat care practic s-a alăturat lui Lupu, care a declarat că e prea devreme să depunem cererea de aderare la Uniunea Europeană (reprezentantul UE în Republica Moldova P. Tapiola spune că nu e devreme, iar Lupu (şi Filat, care a rămas de unul singur în faţa rechinilor Voronin şi Lupu, nedorind o colaborare în acest sens cu M. Ghimpu. Dar poate asta a dorit!) spune că e devreme. Ce nu ai face dar lupul tot în taigaua estică se va uita, de aceea a fost strict necesară prezenta PL-ului în coaliţia de guvernare. Toată vina pentru acest eşec o poartă V. Filat, care cu 23 de mandate avea cuvântul hotărâtor în Alianţă. Cu 55 de mandate se putea guverna lejer, târgul cu comuniştii fiind lăsat pentru mai târziu, când apărea problema alegerii preşedintelui Republicii.

Suntem într-o situaţie de neinvidiat. Pe de o parte suntem atacaţi tot mai dur de marionetele Kremlinului pe fundalul unei guvernări slabe, imprevizibile, pe de altă parte revenirea Rusiei în Republica Moldova (ruşii fuduli dar flămânzi au uitat că fructele şi legumele noastre sunt „pline de pesticide” şi le-ar dori pe piaţa lor. Bunii noştri fermieri ar trebui să continuie căutarea unor noi pieţe de desfacere (ceea ce, în mare parte fac) fiindcă piaţa rusă va fi deschisă până la următoarea supărare a lui Putin pe guvernarea de la Chişinău când nu se va consulta cu el pe anumite probleme). În plan economic situaţia este dezastruoasă. După găinăriile (ale cui oare?) cu leul moldovenesc, care a compromis încrederea investitorilor locali, va urma o încetinire a procesului de ajutorare din partea structurilor europene.

Mă gândesc cu groază ce va fi la următoarele alegeri parlamentare, care în modul cum a pornit (cu piciorul stâng) actuala guvernare nu va fi de lungă durată. Cine ne va reprezenta pe sectorul de centru-dreapta? PLDM-ul, după cum spuneam, se află în cădere liberă şi după cârdășia cu comuniștii nu ne mai poate reprezenta speranţele noastre proeuropene. Desigur, locul gol va fi umplut cu o umplutură însă nu de calitate. Se vor avânta cu pieptul gol în faţa ambrazurii electorale puzderii de partiduţe politice cu tot soiul de mitici în frunte. Pentru a evita o astfel de situaţie este strict necesară apariţia unei formaţiuni politice noi. Cel mai indicat lider al acestei noi formaţiuni este Iu. Leancă. Dar fără o susţinere reală nu va face multă treabă. În acest caz cred că ar fi foarte binevenită conlucrarea celor doi foşti prim miniştri (cei mai buni în perioada de independenţă) Iu. Leancă şi I. Sturza, care au foarte multe în comun: primul a semnat Acordul de Asociere la UE, iar cel de-al doilea era la un pas de semnare. Ambii au clare opţiuni europene. Dle I. Sturza, care aţi şovăit prea mult privind reîntoarcerea în marea politică, acum este momentul. Pe lângă fracţiunea din PLDM, care îl va urma pe Iu. Leancă (sper să fie numeroasă, prea mare este miza în viitoarele alegeri!), pentru a o fortifica la această construcţie poate fi atrasă şi fracţinea reformatoare liberală – PLR. Ultimele alegeri au demonstrat pericolul, care paşte partidele mici. Pentru a evita colapsul la viitoarele alegeri parlamentare (venirea masivă la putere a psrm, care poate lua locul pcrm, a lui Usatâi, care a demonstrat ce se poate face în alegeri cu banii şi susţinerea Rusiei (un partid inexistent practic avea şansele să ia peste 10% din voturi, iar psrm – un alt partiduţ până mai ieri a luat majoritate din voturi). Desigur, va fi strict necesară susţinerea majoră din partea societăţii civile, a intelectualităţii, a surselor de informare în masă şi, de ce nu, a ajutorului financiar din partea întreprinzătorilor de bună credinţă. Este pus în joc viitorul european al acestui colţ de Ţară. Să ne pătrundem cu toţii de importanţa majoră a momentului.

Lui Iu. Leancă îi revine o misiune extrem de grea.

Să-i ajute Dumnezeu în nobila misiune!

Şi noi cu toţii, de asemenea!

Valeriu Dulgheru