22 Jan
2015

Maria Diana Popescu: Noul Preşedinte trebuie să rupă tratatele fiscale dăunătoare României

Nu sînt omul care să se îmbete înaintea nuntaşilor şi nu accept ca poporul să primească din nou doar o batistă de şters lacrimile din partea unui suflu, aparent, echilibrat. Nu cred nimic pînă nu voi vedea reparaţii morale şi financiare pentru români, locuri de muncă, salarii şi pensii ca în Vest. Abia atunci putem spune  că „România lucrului bine făcut” nu e o lozincă. Analistul Ilie Şerbănescu spune aşa: „Ajunsă la guvernare, fosta opoziţie nu poate face de fapt nimic pentru a combate marile neajunsuri ale românilor, care sunt aceleaşi cu cele ale bulgarilor: sărăcia, umilinţa de la Bruxelles, practicile coloniale ale monopolurilor (bănci şi companii) vest-europene care au luat în stăpânire ţara”. Nu cred nimic, nu mai cred în lozinci pînă nu dispare din Guvern ultimul corupt şi incompatibil, pînă nu dispare rasa de politicieni violenţi, haotici, tot timpul puşi pe harţă şi răfuieli politice, pe furt, şantaj şi îmbogăţire. Românii au nevoie şi aşteaptă de un sfert de veac o schimbare în bine a nivelului de trai, aşteaptă un preşedinte pentru popor, un preşedinte pentru care poporul să fie mai presus de orice. Românii aşteaptă un preşedinte care să scuture Ţara de sclavia organismelor financiare mondiale şi să ţină femeiul în ploaie, pentru că acest organism nu este parte a vreunei soluţii de redresare a României, ci parte a problemelor crizei pe care o adînceşte perpetuu.

 

Noul Preşedinte trebuie să spună nu politicilor de austeritate

 

România şi toate ţările de sub tutela F.M.I. au devenit colonii insalubre, unde bancherii şi cămătarii mondiali se distrează cu banii şi cu viaţa oamenilor.  Românii aşteaptă un nou început acasă şi în Europa. Noul Preşedinte trebuie să spună nu politicilor de austeritate de la Bruxelles şi să rupă tratatele fiscale dăunătoare României. Sper că va da României posibilitatea să renască. Deocamdată îşi savurează felicitările, masa şi dansul, pe urmă va fi pus sub lupă, capturat, contorizat şi strîns cu menghina de către oficialii europeni, americani şi de alţi oficiali ai lumii, funcţie de interese, convinşi de importanţa României în geopolitică. Sînt un optimist-pesimist, pentru că de un sfert de veac noi n-am făcut altceva decît să rotim prin vot hoţii sătui cu hoţii flămînzi. Am sărit dintr-un guvern în altul, trecînd prin numeroase şi nepotrivite formule de guvernare. „Şi cu asta ce-am făcut?” – vorba lui Constantin Tănase. Am ajuns tot de unde am plecat. Dacă noul preşedinte va eşua în încercarea de a conduce Ţara spre bunăstare, trebuie să înţeleagă faptul că vremea acestor seniori expiraţi a trecut. Românii sătui de circ, austeritate şi sărăcie au aşteptări enorme.

Noul Preşedinte trebuie să spele numele României, mînjit de un sfert de veac cu sute de dosare penale

 

Simt că România va fi în continuare strînsă de  gît de găşti mafiote şi catilinare, de aceeaşi indivizi dubioşi, care mai au încă doi ani de mandat.  Dacă justiţia nu-i cazează cu preţuri mici la mititica, vor trăi boiereşte în continuare şi se vor distra pe seama românilor la fel cum se distrează B.N.R., achiziţionînd pentru angajaţii săi haltere, biciclete, benzi şi echipamente fitness, în valoare de 60.000 euro. Apropo de bănci, Florin Dănescu, preşedintele Executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, a precizat „că băncile sunt blamate pe nedrept în România şi că practica face parte dintr-un joc, valabil şi la nivel european, denumit Jocul Acuzelor.” Să înţeleg că domnul Dănescu n-are conştiinţă, pardon cunoştinţă de faptul că bancherii – cîtă frunză, cîtă iarbă, pe teritoriul Ţării – abuzează milioane de români prin clauze frauduloase şi comisioane abuzive şi că neapărat au nevoie de vizita D.I.I.C.O.T.? Sub umbrela instituţiilor financiare se adăposteşte o întreagă mafie la nivel naţional! Aştept ca noul preşedinte să spele numele României, mînjit de un sfert de veac cu sute de dosare penale, cu marile tunuri, cu afaceri pe banii  şi cu terenurile statului, afaceri cu avuţia naţională. Sînt o reală problemă pentru Ţară lichelele din funcţii de stat şi politice: parlamentari, senatori, miniştri, primari, şefi de consilii judeţene – de toate culorile politice – au furat cu legea în mînă şi au fost apăraţi de ea! În 25 de ani, aceşti vrăjitori au transformat economia României în scrum şi cenuşă. De la exportul de vapoare, grîne, maşini grele, utilaje petroliere, utilaje agricole, am ajuns la exportul de capre, oi, bujii şi la importul de bancheri-cămătari, molluri şi farmacii.

 

 

Maria Diana Popescu, Agero

21 Jan
2015

Mugurel Pușcaș: ACASĂ

           ACASĂ

 
Mă-ntorc la casa părintească…
Nu mă aşteaptă “nime”-n prag,
Ai mei sunt “detaşaţi” departe…
Cu Dumnezeu…Pe alt meleag.

Îl simt pe tata prin gradină,
Împovarat de griji si rând,
Pe mama străjuind lumină,
Culcându-se cu mine-n gând.

Ciotârna, parcă, e căzută
Şi locu-mi pare-aşa pustiu…
Mă duc să reclădesc trecutul
Acum,cât nu e prea târziu.

Adie iz de vară veche,
De mere dulci şi nepătruns,
Stau lucrurile vechi in casă
Şi parcă aşteaptă un răspuns…

Fără odihnă şi zăbavă
Voi reclădi pridvorul vechi,
Meticulos,fără de grabă,
Împărăţind stele-perechi.

M-asteaptă coasa roasă-n sură,
Iarba-n ogradă-i până-n brâu,
Lipsit de griji si cu măsură,
Voi umple corliţa cu grâu.

Apoi pleca-voi mai departe,
La rându-mi “detaşat” şi eu…
Mă-ntorc la casa parintească,
Mă-ntorc,incet,la Dumnezeu…

 

 

Mugurel Puşcaş

(Liga Scriitorilor din România)

Vârful Scaunul Domnului

 

21 Jan
2015

Sandu Cătinean: Când din genă…

         Când din genă…

 

Când din genă, rău îţi vine
Şi te bântuie minciuna
Geaba-ai vrea să fugi de tine
Cale nu mai e niciuna…

 

Tare-ai vrea să nu ai vină
Şi-atunci strigi, cât poţi de tare !
Dar zadarnic, de te-anină
Nu mai ai deloc scăpare

 

Când te freamătă nimicul
Simţi prea bine că nu-i bine
Propriul rău ţi-e inamicul
Şi strânsoarea ce te ţine !

 

Tu te zbaţi, de simţi durere
Fugi în laturi, stai pe loc
Şi-o privire-i o părere
Şi te macină-acest joc !

 

Obosit, te stingi cu-ncetul
Sprijin n-ai, că n-ai la cine
Şi-atunci faci ce face-ascetul
Şi te-nchizi mai mult în tine…

 

Dacă-n hăuri vezi o rază
O priveşti cu disperare
Şi deodată te captează
Ce-ai zdrobit din nepăsare…

 

Chiar şi-o floare ţi-e comoară
Nu mai crezi că te-umileşte
N-o mai frângi, c-o să te doară
Mai ales dacă-ţi vorbeşte

 

Şi-atunci singura-ţi speranţă
Ce-i frumos, să vezi în lume
Fugi de rău, stai la distanţă
De nu vrei să te sugrume !

 

Căci ce-i rău, din rău porneşte
Din blestem şi moştenire
Dar de-o fiinţă te iubeşte
Stăpâneşte-ţi a ta fire…

 

Rău, pe rău, nu poate-a scoate !
Cum ce-i drag, pe veci iubeşte
Tu, te-ntreabă şi socoate
De eşti rău, ce-ţi foloseşte ?…

 

Sandu Cătinean din Bonţida

 

20 Jan
2015

Mugurel Pușcaș: Duali

DUALI

 

Trec clipele, trec anii peste noi,
Ceaţa pătrunde-n văgăuni de fiare,
Se zvârcolesc pe munte frunţi de nori,
Şiroaie îngheţate curg în vale.

Dinspre-nceputuri se întorc oieri…
Cu turme largi,cu pletele cărunte,
Vag încruntaţi, de grija altor veri
Şi-a altor mioriţe nenăscute.

Trec clipele, trec anii şi se duc
Spre începuturi reci, de catedrale,
Iubirea noastră arde ca un rug,
Scântei şi amintiri vuiesc în cale…

Nimic nu e lăsat întâmplător…
Destinul nostru tare ca un munte,
Spre alte vieţi păşeşte călător,
În el, noi doi, cu pletele cărunte…

Eterni, duali, îmbrăţişaţi, mereu…
Renaşte-vom frumoşi, sub mii de feţe
Şi vom călca pe timp cu paşi de Zeu,
Fără prejudecăţi, fără tristeţe…

 

Mugurel Puşcaş
(Liga Scriitorilor din România)

19 Jan
2015

Românii păcăliți de ,,moneda exotică”

M-am gândit mult înainte de a scrie despre creșterea spectaculoasă a francului elvețian și soarta celor amăgiți. Am urmărit mai multe poziții pe diverse posturi TV. Mi-a venit în minte povestea lui Creangă – Ursul păcălit de vulpe.

M-a surprins poziția unor jurnaliști care dau dreptate bancherilor. În cazul împrumuturilor în franci elvețieni, un joc bancar , incurajat, care nu are în vedere soarta cetățenilor de bună credință. Sunt ,,vinovați” tot clienții care s-au lăsat amăgiți de băncile în cauză, atunci în acea perioadă, când împrumuturile în franci erau indicate. Nu-mi amintesc ca cineva dintre reprezentanții băncii centrale să apară și să atenționeze clienții privind francul ca o ,,monedă exotică”.

Interesul nu este pe măsură. Cetățeanul plătitor de taxe, o mașină de vot, nu este protejat în fața delirului celor care vor să se îmbogățească pe seama altora. Un fel de cămătărie legiferată…Nu a fost prezentat  clienților un grafic preventiv, pentru o anumită situație și nici nu cred că au fost informați lunar.

Nimeni dintre cei care au luat franci, nu și-au tapetat casa cu ei. Băncile au oferit lei, făcând schimbul. Nu este vorba doar de peste 70 000 de păcăliți. Numărul celor care vor avea de suferit este cu mult mai mare.

Nu se dorește milă! Fiind ceva artificial, pentru beneficiul unora, de ce nu se aplică o ordonanță prin care cei care sunt datornici, să poată plăti datoria la cursul și la valoarea francului din perioada creditării? Nimeni nu-și dorește să-și ia bătrânii, copii, să ajungă în stradă.

Se dau ordonanțe personalizate, pentru un număr limitat, dar cetățeanul de rând nu poate să fie protejat. Cazul din Galați este elocvent și se poate aplica ca o măsură excepțională. Nu este vorba de un roman, și chiar dacă s-ar pune problema de destinul unui singur om, un stat puternic trebuie să-și protejeze cetățeanul.

Salariile au rămas aceleași, sau chiar au fost diminuate. Cum puteți domnilor să dați verdictul de ,,naivitate – prostie” (voi fiind cei care ați încurajat acest tip de credit), acuzând cetățeanul onest, care, se prezintă la o bancă cu încredere și bun simț? Unde s-au dus banii dacă nu în economia românească?

De altfel, există şi o directivă europeană (2014/17/EC) care spune că, atunci când există o valută care este supusă deprecierii, iar această depreciere depășește 20% față de nivelul inițial al cursului, trebuie ca statele membre ale UE să intervină pe cale legislativă și să stabilească plafonări.”

Pentru jocurile de culise ale bancherilor îmbuibați, nu merită să fie sacrificată  viața cetățenilor.

Mă întreb acum despre rolul statului, despre aleșii neamului care își cunosc doar interesele. Ce țară din lumea asta nu are respect pentru ultimul om care este în dificultate?

Nu trebuia să se ajungă aici. Parlamentul ales, cunoștea problema. De ce nu s-a făcut nimic?

Trist, ne-am vândut sufletele, pentru un pumn de talanți…

Dacă trăiam într-o țară normală, cu salarii decente, bancherii aveau o problemă…Circul politic continuă…Oare fiind vorba de scadență, nu ar fi necesară o măsură, urgent? Nu este o situație care să merite atenția guvernanților printr-o discuție serioasă cu bancherii? An de an sistemul bancar a supt cât a putut de pe urma celor cu credite. Nu mai vorbesc de salarile generoase ale celor din sistem! Lipsa unui sistem bancar sănătos i-a condus pe mulți români spre credite. O societate sănătoasă, cu salarii decente ca în celelalte țări membre UE, nu ar fi arătat degradarea societății românești. De 25 de ani gustăm umilința! Am devenit nepăsători, imorali și greu de vindecat de manipulare și minciună. De ce-au plecat mulți în diaspora? Ca să poată scăpa de povara datoriilor…

Cei rămași, duc lupta lor pentru supraviețuire!

De unde ideea că statul și cetățeanul trebuie să intervină material? Avem nevoie de legi sănătoase, de protecție în fața abuzurilor! Nimeni nu dorește ca cetățeanul de rând să suporte consecințele unui  joc , care nu este al nostru. Dar, o voce puternică, poate să fie auzită de bancherii străini care s-au îmbogățit pe spinarea altora. Reglarea de conturi între diverse imperii bancare, nu ne privește! Toți am dorit și dorim un leu puternic! Dar, leul nostru s-a transformat într-un urs, păcălit de vulpe

Vai de noi, sărac popor român!

Să-i lumineze Dumnezeu pe cei care conduc destinele țării! Să dea dovadă că le pasă, pentru o Românie a lucrului bine făcut.

Mariana Gurza

19 ianuarie 2015

 

18 Jan
2015

Marele crez al omului Mihai Rădulescu

Pe 19 ianuarie 2009,  a plecat în veșnicie Mihai Rădulescu. Scriitor de beletristică, istoric al detenţiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice şi editor, Mihai Rădulescu este una dintre marile personalităţi ale culturii române din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, perioadă atât de dureros marcată de experienţa comunismului. A predat limbile engleză şi franceză mulţi ani la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Capitală.

S-a născut în Bucureşti, în primăvara anului 1936, la data de 15 mai, în familia Dumitru şi Toni Rădulescu (ambii fugind de la părinţi în Capitală, pentru a-şi apăra dragostea). Mihai, unicul lor fiu, este hărăzit unui itinerar cu suişuri, dar mai ales coborâşuri (încercări), deseori ameţitoare. Acestea însă au format în el un luptător, caracteristică, de altfel, a multor copii şi tineri care au crescut sub comunism, în România.

După ce frecventează şcolile de tip francez din Bucureşti (şcoala primară, gimnaziul şi liceul), devine student al Facultăţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Engleză, tot în Capitală. Refuzând să facă parte din orice organizaţie comunistă, în anul al II-lea preia chemarea studenţilor medicinişti la o demonstraţie în Piaţa Universităţii, convocând numeroşi colegi de facultate şi alţi cunoscuţi. Din acest motiv, va fi arestat la 4 noiembrie 1956, anchetat la Ministerul de Interne şi condamnat în lotul organizatorilor, la patru ani închisoare corecţională, pe care îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni. De-a lungul anilor de arest, rezistenţa fizică îi este dramatic şubrezită, pentru tot restul vieţii.

Valorile pedagogiei sale

A reluat studiile superioare filologice în 1963, la capătul lor devenind doctorand al prof. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, în istoria literaturii universale. Rigorile vieţii sociale îl împiedică şi de astă dată să-şi îndeplinească obiectivele: el nu întruneşte, la final, condiţiile politice necesare susţinerii tezei.

Ajunge profesor, mai întâi de liceu, apoi asistent al Facultăţii de Limbă Engleză şi al Institutului Pedagogic. Din 1972 îl găsim lector de limbă engleză şi franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. La catedră, Mihai Rădulescu îşi îndeplineşte menirea pedagogică, justificându-i adevărata ei valoare: aceea de a educa în bine sufletul omului. După ce el însuşi suferise, ani de-a rândul, povara opresiunii politice şi stigmatul negativ pe care ea i-l aplicase cu atâta cruzime, Mihai Rădulescu înţelege că misiunea lui este aceea de a întări în curaj, în spiritul onoarei şi al omeniei, în nădejdea cultivată prin credinţa în Dumnezeu, pe tinerii din faţa pupitrului.

Propria experienţă de viaţa devine subiect şi al operei sale scrise. Memoria îi îmbogăţeşte inspiraţia. Îşi dedică forţele creatoare unei munci ce constituie, în acelaşi timp, un rămăşag de fantastică dificultate şi răspundere, de resuscitare a trecutelor decenii.

Tehnica sa înglobează timpul într-un prezent nedefinit, ce-şi schimbă subiecţii, nu şi obiectul. Darul pe care i l-a făcut Dumnezeu, de a rămâne etern adolescent, se conjugă la Mihai Rădulescu în chipul cel mai obişnuit cu o nesăţioasă poftă de a „citi“ oamenii, de a-i desluşi. În toate cărţile lui, Mihai Rădulescu se povesteşte pe sine, un adolescent, fost deţinut el însuşi, marcat în destin de urmările detenţiei, la limita în care propriile fantasme se certifică exponenţial, ca introducere şi postament la alte existenţe.

Istoria literaturii române de detenţie

Meditaţia revine cu drag în paginile sale, ca şi teoria politică. Nu este de mirare: personajele sale sunt persoane care au gândit şi în libertate – de aceea, de altfel, s-au pomenit îndărătul gratiilor. Oricât de curios ar părea, ele alcătuiesc armata de gânditori ai patriei, aplecaţi mai ales asupra problemelor democraţiei, economiei politice, dreptului, istoriei, religiei şi viitorologiei.

Genul preferat este acela al monologului, în termeni mai precişi, al spovedaniei. Eroii săi, adesea foşti prizonieri politici, retrăiesc ceasurile de infern ale deciziei. Fenomenul delaţiunii este substanţial analizat in paginile lui Mihai Rădulescu, ca şi acela al colaboraţionismului, cu lunecoasele lui trepte de subsol.

Mulţi dintre eroii lui Mihai Radulescu poartă haina sacerdoţiului, chinurile lor morale fiind sporite în contul îndatoririlor suplimentare pe care aceştia le au faţa de semeni.

„Istoria literaturii române de detenţie“, cartea care îl consacră pe Mihai Rădulescu în spaţiul istoriei noastre literare, este şi prima carte de acest gen pentru istoria noastră, nu numai literară, ci şi aceea a civilizaţiei. Noua istorie critică a literaturii memorialistice de detenţie trebuie considerată, în primul rând, una didactică (reeducarea – tema acestei istorii – constituie un fenomen unic, în istoria didacticii universale).

Un popor fără istorie nu poate rezista în înfruntarea cu viitorul. Acesta e marele crez al omului Mihai Rădulescu. Şi crezul lui i-a insuflat puterea de a răzbi printre nenumăratele ispite ale vieţii. Cu acest crez s-a şi stins din viaţă, după o perioadă de ani de suferinţă, în ianuarie 2009.

Întrebare: Cine eşti, Mihai Rădulescu?

Răspuns: ,,Un anonim, conştient că, dacă nu duce până la capăt recuperarea literaturii naţionale din detenţie, într-o formă, oricare, organizată, muncă la care s-a înhămat, această memorialistică riscă să se piardă în uitarea unei lumi dezinteresate de rădăcinile proprii. Atât mai ştiu să spun astăzi despre mine. Dacă încerc altă frază, mă sufoc…”

http://ziarullumina.ro/memoriam/marele-crez-al-omului-mihai-radulescu

IN MEMORIAM

Pr. Gheorghe HOLBEA

18 Jan
2015

George Anca: Elefantul

se mai dă ofrandă

 

se mai dă ofrandă un berbec fratelui ei Potu Razu

numai povestașii pamgala vandha o spun pe Ankamma

închipuită într-o piatră quasiantropomorfică în mic templu

nouă țepe pline de animale pentru Ankallama și Angaramma

într-un vas ne stă zeița spurcând numele brahmanilor

 

 

îngropapă și dă foc primului întâlnit pentru Malapala

dayyamu telugu daivamu sanscrit daimonion cu noi

spiritul mortului nemai de origine divină rakshya

demonu-i demon bhuta ci vaidyadu când nu mai e scăpare

atunci risipești orez însângerat în colțurile încăperii

 

 

demonițe rătăcitoare înecate mahomedana mâncase porc

Verdatchamma plăti zidari să înalțe zidul ce noaptea se surpa

doi ciobănași se oferă să fie sacrificați două pietre

Verabramhm se născu între copiii tâmplarului în vie

morți învie și el la trei zile cerșetor printre învățăcei

 

 

șudra casta ciobanilor zeița lor Gangamma

dravidienii apei strămoș Ganga Razu

se încarnează Gangamma să se mărite cu Katama Razu

ciobanii supărați pe Baludu nu se mai ospătară

întorși la Razu aruncară săbiile-n cer de-l sfâșiară

 

 

copilul a intrat în mușuroiul de furnici strigați-l

a zeu când șarpele de cult hindus vă mușcă

o piatră neagră un idol dați-i formă de femeie

femeia ucisă de-a dragostei prefăcută piatră

dravidieni și noi și regii noștri ucigași

 

 

 

femeia moartă

 

femeia moartă se prefăcu în flautul lui Vișnu

drishti-dosha uitătura fără duioșie ochiul demonului

nu lăuda copilul să nu te-audă samodiva

de-aia puseși și de deochiul roșu

scuipându-l să nu-l mai placă demonul

 

 

ca paria salvând brahmani în sânge

negrul sub ochi al femeilor tot a-i speria

te cheamă Nebunul Bchchiah să nu te placă moartea

și băiatul îmbrăcat în fată a goni spiritele

nu se închină pietrei ci spiritului demon

 

 

tânăr murind trăiește ca demon nemuritor

un dumnezeu din cel mai mare păcătos

la început Peddama era numai lumină

lumina meditând născu o femeie în grădină

dorindu-și soț rupse o floare de iasomie

 

 

o puse pe un lotus o prefăcu în pasăre și o cloci

trei ouă se ouară în șaptezeci și două de zile

se deschise pământ-cer din gălbenuș soare lună

dintr-o noiță ieșiră Brahma Șiva Vișnu al doilea ou

obârși curând demonii al treilea împroșcă bolile

 

 

dori trei zeii îmbătrâni se apucă de demoni la distrus

din stropi de sânge pe pământ pui a oprit cu limba

doar Dindubhi demonul diavol se înființă

cu suflare dărâmă carele lui Brahma Vișnu și Șiva

cu șapte brațe sări la luptă dravidiana Paddamma

 

 

 

nouăzeci

 

nouăzeci de milioane de siddhahi cântară speriind demonul

Șiva promise demonului Bhasmasura să prefacă tot ce atinge

în cenușă Vishnu se făcu demoniță și îl întoarse pe el în cenușă

Shiva-i ceru lui Vishnu să se mai toarcă o dată femeie pentru el

zis și făcut Ayanar copilul lor per dravidieni nefemeie

 

 

apa ce mare scofală plânset abia sângele bivolului

încă puțin în telugu un vers lipsește pe undeva

regi ucigându-se paria scuipând brahmanii de deochi

numai defectele spune-mi-le să nu mă placă naiba

Kaveri neunită încă de-a Ganga poate în traducere apă

 

 

maya rădăcină non-atma în brahman ca norul pe cer

amrita bindu corpul non conștient de propria-i distrugere

învață sabda brahman întru parabrahman

vaci de culori diferite au laptele de aceeași culoare

precum untul în lapte desăvârșirea de sine

 

 

sunt potrivit a fi cunoscut prin Vedanta de la Brahma la vierme

soarele din vas nu se sparge cu vasul șarpe-frânghie nu înveninează

skanda jiva e Șiva inima lui Șiva e Vișnu inima lui Vișnu e Șiva

din atma akash din akash vayu din vayu agni din agni apas

din foc apă din apas prithvi tot dintru Hiranyagarbha întru subtilitate

 

 

alegeam scrierile vine puhoi de lume să mă tragă era o sculptură

nu merg vezi că te spun și sculptorul a făcut cu mâna

era un fel de puja în anul ăla ianuarie avea 39 de zile

nicio atmosferă dravidiană am făcut și eu cu mâna

celui în togă și mai nenorocit când lua diavolul pe una

 

 

 

statuile

 

statuile trăgeau de tine noroc cu sculptorul în memorie dravidiană

mi-ai povestit de dimineață mie-mi păruse un balet kalidasian

tu zici că te simțeai în coșmar bibeloul era spiritul zeiței răzbunării

nu trebuie lăudat nimic să nu audă demonii apropriindu-și ființa

Șiva tamil oftezi emiratele mai scumpe la întoarcere ca la venire

 

 

grațioasă Urvashi prin cer și pe pământ

dorită yakshmini din pușcăria exilului

peregrină Sakuntala prin păduri carpatine

măcar strigoaicele dravidiene strigând cult

ne spălară de secta păcătoșeniei

 

 

pe după oase unghiile tot dintru prithvi

din foc vin foamea setea dezamăgirea împreunarea

în mijlocul sprâncenei pâinea scăpată din vis

tattvamasi tvamtadasi tvambrahmasi ahambrahmasmi

dharma-megha înnourând nectar în samadhi

 

 

adhyatma moartea-i trupul nenăscutului

nici sat nici asat nici sat-asat Nirvan

ce dispare în nor devine nor binecuvânt turya

trecând prin nadi ajungi orice îți amintești

moartea se face una cu dumnezeu nu sat asat

 

 

yoginul lui Indra și religia mea nativă

când să ne despărțim să mai cântăm

zise noul venit arătând spre Lioară

mântuisem religiozitatea precreștină

mă tradusesem sfânt în lancie dacică

 

 

elefantul

 

elefantul legat cu părul țestoasei Meru tăiat de lotus

mare legată de valuri lotus din foc munte din albină

leu gândăcit lumi în atom lucruri din vis zestre

cioară în mers de lebădă măgar în pas de elefant

lună plină soare eter pe om cer pe pământ real fie

 

 

nu e niciun univers în pântecele nenăscutului

totul dispare ca floarea din mâinile adormitului

sunt Brahma sunt Brahman fire sachchidananda

spunerea eu sunt Brahma nu există eu nu exist

toate sunt și nu sunt nu există non-Atma

 

 

sunt ireale Vedele Iswara umanitatea neîndoios

tu ești mai presus de iluzia universului

ești cufundat în binecuvântarea sinelui

văzutul și nevăzutul se aseamănă coarnelor de iepure

înfricat de fiul sterpei elefant ucis de coarnele iepurelui

 

 

purusha controlează prakrti iubirea controlează purusha

șiruri indiene de lebede peste crini înmărmuriți

luna amorul primăvara nu rece înțelept o înfiripă

privirea lotusului albastru în bătaia vântului

palidă luna la vederea fericitelor fețe de femei dormind

 

 

sunt Brahman mantra întru a ta arma ucide non-atma

jivanmukta dincolo de dincolo nu e al doilea fără cel dintâi

cei mari atinseră cealaltă parte a Vedelor

nu există nici iarbă deosebită de atma

orice diferă de mine e nereal ca mirajul în oază

 

 

brahmopanishad

 

brahmopanishad păianjenul își aruncă pânza afară și înăuntru

Devas și Vedas atârnă de om ca sânii de femeie

Rama o a alungat-o pe Sita arde lăuntric sfâșindu-și trupul

gol cuprinsul sufletul dorului prăvălit în întunecime

vai vai simțuri amorțite stea bolnavă ființă ce-oi face

 

 

poate femeia reproșându-i lui Frost că a avut prea mult timp

și de dumnezeu ar zice că are prea multă libertate

doisprezece treisprezece amor din paisprezece

sonet duzină dublu apoi patru de la Dumnezeu

trup întru trup mai presus de mintea fără trup a sihastrului

 

 

Uma Urvași Malavika Sita Sakuntala Indumati

iederi flori porumbei elefanți păuni râuri raze lunare

Pururavas decât stăpân lumii servitor la picioarele dragei

dorul unirii bucură și-n absența iubirii împlinite

moartea iubiților fără speranța întâlnirii nepăcătoși bucuriei

 

 

nu mai e nimic de făcut ascetule mergi vierme după soare

a nu vorbi prin corzi și doar sanscrită mâncând ca șarpele

abdicator salvării a renunța la univers ca la hrana vomitată

viespea din vierme prinde realul fără a vedea universul

treaz pe zi vis în beznă la miezul nopții fără vis pieri

 

 

inimă în douăsprezece upanișade și vedanta

crimă împotriva literelor cuvintelor

Goethe cu Sakuntala Schopenhauer cu upanișadele

sat chit ananda diasporizat sanatana

hamsa so ham tridandin în ciomag cu trei noduri

 

 

adormi

 

adormi în sushupti visezi că asculți upanishade din turyia

otrava femeilor nemaiamintită sanyasy spre Kurukshetra

Saraswati cum îmi spunea din Pithya alfabete vaporizate

vom citi piesele ne vom spăla pe cap lunile astea le-om reciti

pe sărite la filme americane cu nemți la operă în Palmyra

 

 

niciun student sardar la română în locul lor musulmani

cine pe cine asasinează paradogmatic paradigmatic

rabat comunismului robot postmodernismului epopei în foc

albina sanyasy niciodată a doua oară în același loc altcineva

ne-a luat-o înainte cu moartea noastră nu numai depresivii

 

 

acum se vede catacomba rănită de aripa fluturelui rătăcit

furnici albe pe sălașurile demonițelor dravidiene mușuroi

maimuța mă înjură de mamă să mă zgârie dar și tu înjurași

nemulțumirea naște umorul respins de idealism viața era ușoară

vestul în lupte tragice noi indienii nu știm să râdem de noi

 

 

mătasea lunii tremurându-și vălurile în briză

lucefărul plonjând lângă dansatoarea Urvași

mimez soarele în cădere printre nori sparți de vânt

urme de zâne acum sângerate gheare de tigru

pui de lei îngheară capetele de elefanți pictate

 

 

păienjeni în locul lămpilor parfumate

dă-mi înapoi iubirea lebădă vestește-mă albină

liană trupul ochiul porumbiței fața lună

părul păun sclipătul apei sprâncenele-ți

am mai scris trădătoare carte Kalidasa

 

 

George Anca

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii