Etica este o estetică a moravurilor și estetica o etică a formelor și a mișcărilor. – Domeniul eticii este mai restrâns decât cel al esteticii. În timp ce estetica se raportează la realitatea obiectivă la fel de bine ca și la realitatea subiectivă, etica se referă numai la viața individului și la cea a societății. Imperiul ei nu se întinde decât asupra istoriei; jurisdicția sa se exersează asupra vieții politice, economice și juridice. Pe terenul vieții economice, întru cât ea este producție tehnică de bunuri, etica se întâlnește cu estetica, fiecare considerând-o pe cealaltă dintr-un punct de vedere foarte special.
În fapt, realitatea obiectivă care îmbrățișează știința și estetica scapă moralei. Lumea fizică este amorală, după cum viața politică și juridică sunt inestetice. Frumusețea vieții politice și a vieții juridice și chiar a vieții economice în general nu este decât o metaforă sau o manieră de a vorbi. Doar procedeele producției tehnice și produsele industriei pot fi apreciate din punctul de vedere al artei.
Etica ne pare a se comporta față de drept, politică și economie, de aceeași manieră cum estetica se comportă față de natură, pe de o parte, și viața istorică a omului și a societății, pe de altă parte. La fel cum există, în natură sau printre produsele industriei obiecte urâte şi altele indiferente sau frumoase, și în viață, activități frumoase și altele simplu utile, la fel, există o politică morală sau imorală, legi morale sau injuste și imorale, o viață economică imorală sau morală.: politica morală nu este ca atare politică, dar ca atare ar trebui să fie; legile și dreptul nu sunt totdeauna ceea ce ar trebui să fie dreptul; la fel se cere ca viața economică să nu fie lipsită de morală și de justiție, ci să fie pe cât posibil ceea ce ea trebuie să fie, adică justă și echitabilă.
Viața politică, juridică și economică par să aspire la morală așa cum produsele industriei aspiră la o formă artistică. Dreptul, politica și economia, fără morală sunt ca și oarbe și se rătăcesc; le lipsește orientarea. Etica este lumina politicii, a dreptului și a economiei empirice.
Etica și utilul așa cum ar trebui să fie. – În activitatea spiritului, se disting două forme diferite, din care una poate fi numită utilitară sau economică și alta etică. După M. Croce, prima vrea și realizează ceea ce se raportează doar la condițiile de fapt în care omul se găsește; a doua vrea și realizează ceea ce se raportează, în același timp ca la aceste condiții, la un lucru care le depășește. În această distincție între util și moral găsim o formă specială a distincției ce se poate stabili în general între lucrurile care sunt așa cum sunt și lucrurile care s-ar vrea ca ele să fie sau ar trebui să fie. Viața economică este utilitate așa cum este ea și etica este utilitate așa cum ea ar trebui să fie. Dar M. Croce, precizându-și definițiile activității economice și ale activității etice, o concepe pe prima ca răspunzând la scopuri industriale și pe a doua ca răspunzând la scopuri universale (28).
(28) Philosophie de la Pratique, p. 193.
Acțiunea economică ne satisface ca indivizi particulari, plasați la un punct al timpului și al spațiului, dar nu ca ființe depășind spațiul și timpul. Dar M. Croce recunoaște în același timp că această satisfacție este bine efemeră și se poate transforma în sațietate și chiar în dezgust „dacă nu știm să despuiem contingentul de caracterul său de contingență rupând maleficența și oprindu-ne brusc în acest progressus ad infinitum, din lucru în lucru, din plăcere în plăcere, spre care el ne împinge, dacă nu știm, în contingent, a insera eternul, în individualul universal, în plăcerea datoriei ” (29).
(29) Ibid., p. 196-197.
Urmează că, după M. Croce, utilul nu rămâne astfel decât dacă el devine moral. Altfel, el devine sațietate și se transformă în insatisfacție și dezgust. În alți termeni, trebuie ca interesul individual să coincidă cu interesul general, el nu poate fi garantat față de pericolul care-l pândește decât cu această condiție.
Înseamnă a spune că dacă utilul individual, momentaneu, circumscris într-un timp și un spațiu determinate, adică utilul real, așa cum este, este instabil, efemer, și pentru ca el să rămână util trebuie să fie ceea ce ar trebui să fie, adică să se identifice cu interesul general care nu este circumscris într-un timp și spațiu determinate. Pentru ca el să continue să rămână util, trebuie să pună universalul în individual și datoria în plăcere. Plăcerea este deci utilul așa cum este, eticul este utilul așa cum trebuie să fie. Putem conclude din aceste premise ale lui M. Croce că utilul, realul așa cum este, tinde irezistibil către ceea ce el trebuie să fie, și că, pentru a rămâne util, trebuie să devină moral. Activitatea economică tinde să devină activitate etică, de sort că etica de astăzi va fi utilitatea de mâine. Deci, irezistibil, activitatea economică evoluează și se transformă în activitate etică; aceasta este forma evolutivă spre care tinde utilitatea economică și pe care ea o va realiza cu timpul.
Or, M. Croce vrea să reacționeze în același timp contra două concepții curente ale eticii: el respinge concepția care pune caracterul etic al unui act în renunțarea la interesul individual, care face din ideea de dezinteresare principiul moralei; dar el respindge de asemenea concepția morală a empiriștilor și a utilitariștilor, care reduc moralul la utilul materialist sau senzualist. Într-adevăr, pentru empiriștii materialiști, etica nu există. Când ei vor să definească morala, o distrug și o neagă, reducând-o la la egoism bine înțeles, la altruism, de unde teoriile hedoniste. Noi am spune că pentru empiriștii materialiști și hedoniști, realul este cel care trebuie să fie, sau foarte bine că realul care trebuie să fie, realul care ar trebui să fie, nu va fi niciodată. În principiu, empiriștii, negând astfel eticul, neagă evoluția; sau atunci, dacă ei îl admit, este pentru a se contrazice. Pentru a reacționa contra eticii utilitariste, M. Croce adoptă ideea unei distincții tranșante între activitatea etică și activitatea economică și pentru a reacționa contra eticului utopic al dezinteresării, el afirmă că etica este totdeauna utilă. El ia deci o atitudine imposibilă, contradictorie, afirmând că etica este utilă, dar că utilul nu este etic.
Nu există acțiune morală care să fie inutilă, căci, fiind inutilă, ea nu mai este morală, „Care este, spune el, onestitatea omului care tolerează să fie judecat ca inutil? Ce acțiune morală ar fi într-adevăr morală, dacă ea n-ar fi în același timp utilă? (30)”.
De aici, se conchide că utilul propriu-zis n-are nimic de-a face cu moralul, cu toate că moralul nu poate fi decât util. „Utilul nu este infinitul mic moral, ci premoral. Este vorba, în acest caz, de o diferență non aproximativă, ci riguroasă, non psihologică, ci filosofică. Trebuie în fine considerat… ca o mărturie a autonomiei acestui moment spiritual, tentativa care prezintă conștiința utilitară ca o conștiință morală, diferită și inferioară, față de o altă conștiință morală care i se suprapune” (21).
(30) P. 213.
(31) P. 214.
Bref, utilul este în el însuși amoral, dar moralul nu este și nu poate fi niciodată inutil.
Această afirmație, ne gândim noi, este o eroare; și o putem corija prin rațiuni și printr-o argumentare împrumutate de la autorul însuși.
Utilul este totdeauna moral. – Dacă utilul imoral este la fel de imposibil ca moralul inutil, utilul amoral este și el egalmente și pentru aceleași rațiuni. Tocmai am văzut că, după M. Croce însuși, luat individual, este nu numai o satisfacere efemeră, dar că el se poate întoarce în dezgust. În acest caz, nu mai este util, ci contrariul său. Nu este deci cu adevărat util decât întru cât noi îi putem insera eternul, universalul, datoria, adică moralul; adică așa cum îl armonizăm, atenuându-l, cu interesul general. Utilul veritabil nu este, deci, ca fiind moral; numai fiind moral el poate rămâne utilul și nu să degenereze în contrariul său. Prin urmare, dacă M. Croce are dreptate, spunând că moralul nu poate fi dacă nu e util, noi trebuie să-l completăm, și să spunem că utilul nu poate fi veritabilmente, dacă el nu este, în același timp, moral. Dacă imoralul este de asemenea inutil, cum ni se demonstrează foarte bine, amoralul este egalmente inutil și pentru aceleași rațiuni. Utilul individual este intenabil dacă nu devine moral, căci, cum tocmai am spus, pentru ca el să nu înceteze de a rămâne util, trebuie ca el să se transforme în etic, adică să se atenueze pentru a coincide cu interesul general.
Pe scurt, el este economic față de etic precum realul individual față de universal. După părerea lui M. Croce, realul nu există decât în măsura în care conține universalul: „el nu poate rămâne la mijlocul drunului, sub pedeapsa de a deveni neant, el nu poate afirma o parte din el însuși fără a afirma pe cealaltă… cel ce s-ar opri la această afirmare a individualului, considerând ca punct de odihnă ceea ce este primul punct de dezvoltare, s-ar pune în contradicție cu eul său profund. El trebuie să vrea nu numai eul său individualizat, ci în același timp acest eu care, fiind în toate eurile, este Tatăl lor comun”. Dar atunci, separând de-un fason tranșant utilul de moral nu înseamnă oare precizamente să riște reproșul de a se fi oprit la mijloc de drum, de a împiedica precizamente evoluția utilului în etic și în consecință, chiar prin aceasta, să împiedice utilul de a fi util?
Nu se poate deci avea util amoral. Și dacă este fals și periculos a reduce moralul la util, cum vor empiriștii utilitari, este încă și mai fals și mai periculos a separa moralul de util, cum vor utopiștii. Căci utilul tinde spre moral pentru a se realiza și a se conserva deplin, așa cum individul însuși nu se realizează decât universalizându-se.
Rectificăm deci pe M. Croce prin el însuși, spunând că sferele moralului și a utilului sunt concentrice și, contrar opiniei sale, ele tind să se acopere exact una pe cealaltă, căci eticul și economicul se adresează acelorași fapte; dar, una le anvizajează din punct de vedere al individului ca ființă particulară, cealaltă din punct de vedere general, social, universal sau etern, adică din punctul de vedere al individului totdeauna, dar ca ființă socială. Economicul le vede așa cum sunt și pot fi în acest timp și acest spațiu, etica așa cum ar trebui să fie și vor fi, în același spațiu dar într-un alt timp. Este suficient ca utilul răspunzând unui scop individual să devină utilul răspunzând scopurilor supra-individuale, universale, sociale, de exemplu, și este suficient ca interesul individual să se atenueze sau să se șteargă, pentru a se armoniza cu interesul colectiv, în care se modifică de asemenea sort încât el poate coincide cu interesul general, pentru ca utilul economic să devină ceea ce trebuie să fie, adică etic, și ca activitatea egoistă să devină activitate morală. Universalismul scopurilor, și interesul colectiv determină evoluția activității economice, transformarea sa în activitate morală, constrângând-o în oarecare sort spre a deveni cea care trebuie în loc de a rămâne cea care este.
În sferele lor concentrice, se poate constata că, spre periferie, utilul ca și eticul se diminuează până la zero; și către centru, utilul și eticul se condensează în oarecare sort și se augmentează și unul și altul în aceeași măsură. În această sferă, pe care o putem numi sfera pozitivă, corespund, sistematic, o sferă negativă în oarecare sort, cea a imoralului, care este de asemenea cea inutilului, sau mai degrabă nociv. În aceasta din urmă, indiferent, zeroul utilității și al moralității este plasat la periferie, și nocivul, care face pereche cu imoralul, merge condensându-se și intensificându-se spre centru.
Diferență de grad. – De altfel M. Croce sfârșește prin a reveni la un punct de vedere care ne confirmă, recunoscând că diferența dintre util și etică este o diferență de grad. „Economic și etic reprezintă două grade totodată „distincte și unite, unul inferior, celălalt, eticul, superior; ceea ce înseamnă că primul grad poate subzista fără cel secund, dar că secundul nu poate trece de primul”. Iată sub o altă formă, aceeași eroare pe care noi tocmai am semnalat-o și corijat-o. Momentul unității ar consista în aceea că moralul nu poate fi inutil, și deci moralul se confundă cu utilul, dar utilul există fără moral, și aici există principiul distincției. Deci, în acest caz, ar fi acțiuni lipsite de moralitate, și totuși perfect economice,atunci când nu există acțiune morală care să nu fie în același timp perfect utilă sau economică. De unde negarea ideii de dezinteresare ca principiu moral și a tuturor principiilor etice propuse de moraliști. Totuși, nu este deloc dificil a cita exemple de cea mai înaltă moralitate, care să contrazică principiile cele mai esențiale ale economiei, în timp ce nu s-ar putea da niciun exemplu de activitate cu adevărat economică care să nu fie în același timp direct sau indirect o acțiune morală. De aici, M. Croce trage această concluzie, la care toți materialiștii și hedoniștii pot subscrie: „Trebuie rejectată, în ultimul rând, teoria care subordonează plăcerea, sau fericirea, utilitatea sau economia, datoriei, virtuții, activității morale.” Și noi îl vedem vorbind cu dispreț despre „frapanta îngâmfare a celor care pretind să regleze moralmente funcțiunea artei, a științei sau a economiei și profetizează o știință economică moralizată” (32).
Universul etic și concretul economic, – În ceea ce privește arta și știința, M. Croce are dreptate. Dar pentru ce privește economia el se respinge pe sine când vrea să respingă „teoria celor care subordonează utilitatea sau economia datoriei, virtuții, activității morale”. Căci noi tocmai am văzut că el însuși subordonează economia eticului – considerând etica superioară în grad economiei . – Dar există o altă cale pentru a degaja eroarea. Etica este, după el, și cu just titlu, universalul și eternul, și economicul contingentul și individualul. Or, sau universalul există, sau nu există. Dar, el exită; și M. Croce afirmă că el nu poate exista decât în individual. Dar atunci: există individual sau universal care să nu fie conținut? M. Croce răspunde textual: „individul este real în măsura în care el este în același timp universal” (p. 276). Dacă individualul nu poate exista realmente decât în măsura în care el conține universalul, nu există individual care să nu conțină universalul. Deci, nu există nu există act util care să nu fie în același timp moral. „Moralitatea, M. Croce recunoaște, exersează un imperiu absolut asupra vieții și nu există niciun act al vieții cât de mic care să vrea a presupune că ea nu-l reglează sau trebuie să-l regleze. (33). Atunci, cum să spui că există
(32) P. 225.
(33) P. 224
utilități amorale? Tot ce s-ar putea acorda este că există utilități în care caracterul etic este foarte aparent, subliniat, și altele în care el este mai puțin, pentru că consecințele sale morale sunt indirecte, depărtate, complexe. Așa zisele acte inocente, adică inconștiente, par a fi amorale, dar ele nu sunt fără consecințe morale mai mult sau mai puțin directe.
Ceea ce-i pare lui M. Croce amoral nu poate să-i apară astfel decât pentru că efectele morale sunt puțin aparente. O invenție ale cărei consecințe economice sunt imense poate să pară un act moralmente indiferent, dar, în fapt, dar nu există un act calificat de înaltă morală care să nu fie mai morală decât o asemenea invenție, din cauza repercusiunilor sale.
Altfel, M. Croce recunoaște și afirmă deseori implicit teza pe care el o neagă explicit. Moralitatea nu acordă permisiune de a nu face, „ea impune totdeauna datoria de a face, de a realiza totdeauna universalul în viața ordinară, în ocaziile ce se prezintă în fiecare zi, la orice oră, în orice minut.” (34). Cum să să se spună mai elocvent că orice act util este moral, că el trebuie făcut? Și M. Croce adaugă: „Economicitatea este forma concretă a moralității…”
Este bine înțeles că, dacă moralul există, el nu poate exista decât de-un fason concret, și dacă forma sa cea mai concretă este utilul, care poate fi forma abstractă a utilului, dacă nu eticul? A spune că eticul este util, dar că utilul nu este totdeauna moral înseamnă a zice că abstractul nu este concret, și aceasta este evidența însăși; dar a spune că utilul nu este totdeauna moral ar fi a spune că concretul nu conține niciodată abstract, ceea ce n-are niciun sens.
Dacă, într-adevăr, economicitatea este forma concretă a moralității, cum să denunți atunci dreptul economiștilor germani sau catolici de a concepe o știință economică fondată pe etică? (35).
(34) P. 210.
(35) Pp, 235-236.
Căci aceasta ar însemna a spune că principiile, abstracte fără îndoială, ale vieții economice, sunt precizamente obiectul științei etice.
M. Croce crede a găsi în distincția între formal și material diferența între util și etic. Dar formalul este abstract sau universal, și materialul este concret, de sortul la care revine în raționamentul precedent. Grație acestei distincții, el ajunge să izgonească din domeniul etic toate aceste principii morale care s-au formulat până în prezent: sacrificiu de sine, bună-voință, ideal, adevărată plăcere, plăcere durabilă, demnitate personală, armonie, just milieu, justiție, perfecțiune, bine superior, Dumnezeu, imperativ categoric, ca fiind formule materiale sau formaliste sau tautologice.
Dar el demonstrează puținul validității acestei distincții prin faptul că, după ce le-a izgonit pe o ușă, în capitolul I, denunțându-le ca erori și cauze ale atâtor nelegiuiri contra logicii, ajungem să vedem că el nu le-a izgonit decât pentru a le reintroduce pe o altă ușă, în capitolul II, decernându-le de această dată toate elogiile.
Erezia antimoralismului. – Pentru a preciza punctul său de vedere, M. Croce adaugă: „…principiul nostru etic formal nu este o formă vidă… este o formă plină, o formă care este în același tim conținut și în consecință conținut universal.” „Nu ne-am mărginit la a defini forma etică precum o formă universală, ceea ce ar fi rezultat în tautologism; dar am definit-o ca pe o vrere de universal, distingând astfel forma economică care este simplă vrere de individual… Universalul a fost obiectul întregii noastre Filosofii a spiritului” (36).
(36) P. 275.
„Ce este universalul? Dar este Spiritul, este Realitatea, atât cât este ea reală, adică fiind unitate a gândirii și a voinței.” „Și individul moral, care vrea universalul, adică ceea ce-l depășește ca individ, se întoarce precizamente spre Spirit.” „Cel mai umil act moral se reduce la această voliție a Spiritului în universal… Acest criterium al spiritului, al Progresului, al Realității, este , în conștiința morală, măsura intimă a actelor noastre, cum el este fundamentul mai mult sau mai puțin clar exprimat al judecăților noastre morale… De aceea nimic nu este mai stupid decât antimoralismul, atât de la modă în zilele noastre, această urâtă rezonanță a condițiilor sociale nesănătoare și a teoriilor unilaterale și rău înțelese (marxism, nietzsceanism)” (37).
(37) Pp. 276, 277, 278.
Economicul, eticul și Religia. – Universalul, conceput ca spirit, libertate, creație, progres continuu, și în același timp ca suprem principiu etic, permite lui M. Croce să reintroducă în etică toate principiile mai mult sau mai puțin empirice pe care el le izgonise și, printre ele. Dumnezeu. Or, spiritul, astfel cum tocmai l-a definit, este un sort de alter ego al lui Dumnezeu. El are foarte bine sentimentul acesta: „oare această afirmație că actul moral este iubire și vrere a Spiritului în universal este mai ales manifestă în Etica religioasă și creștină, în Etica iubirii și a cercetării anxioase a prezenței divine? Acesta este caracterul fundamental al Eticii religioase”.
„Nu este, pentru a spune astfel, adevăr al Eticii… care să nu se poată exprima în cuvinte pe care noi le-am învățat, fiind copii, de la religia tradițională și care ne vin spontan pe buze ca cele mai elevate, cele mai apropriate, cele mai frumoase… Dacă omul religios nu poate să nu vadă în filosof adversarul său, să vadă inamicul lui mortal, acesta, dimpotrivă, vede în celălalt pe fratele său mai mic, celălalt eu al său așa cum era el la un moment anterior. De aceea el se va simți totdeauna legat printr-o afinitate mai strânsă de o Etică religioasă austeră, zguduită și tulburată de viziuni decât o Etică superficial raţionalistă: nu este, în fapt, decât o aparență că acesta este mai filosof decât celălalt” (38).
(38) P. 279. (Sublinierile noastre).
Cum toate faptele realității subiective sau obiective, cu care interferează dorințele noastre, sunt valori (și aspectul valoare al lor este cel care le distinge de fenomenele fizice propriu-zise), utilul ar fi o formă a valorii și etica ar fi o alta. Utilul este valoarea unei acțiuni în care interesul individual predomină, și eticul este acțiunea în care interesul general predomină. Rezultă că valoarea etică este ca o condensare a valorii economice sau, în alți termeni, că valoarea este mai sus decât simpla utilitate economică. Această superioritate, acest primat al eticului implică pentru util datoria de a se căzni să se eleveze la nivel moral. Am văzut că etica nu acordă permisiune de a nu face ci ea impune totdeauna datoria de a face, pentru că nu există act al vieții pe care ea să nu-l regleze și să nu trebuiască să-l regleze. Într-adevăr, valoarea cea mai mare se impune valorii mai mici și o atrage. Dacă utilitatea este viața așa cum este, etica este viața așa cum ea ar trebui să fie; etica prescrie normele pe care trebuie să le urmeze utilul; ea arată calea pe care utilul se poate eleva și poate deveni o valoare superioară; prescriindu-i ce trebuie să facă, eticul ajută utilul să evolueze, îl împinge, îl forțează într-un anume sort să evalueze. Eticul de astăzi trebuie să fie utilul de mâine și, prin urmare, scopul spre care tinde utilul de azi. La fel de bine, morala a fost concepută ca știință a datoriilor, a normelor și a scopurilor. Care sunt normele și scopurile vieții, unde se găsesc cele mai pure, cele mai înalte? M. Croce, care este unul din spiritele cele mai clare și cele mai libere ale timpului nostru, fără nicio slăbiciune față de dogme și clericalism, le găsește cu toate acestea în etica creștină.
Chestiunea este de a ști în ce măsură etica poate ajuta și împinge utilul să evolueze, să fie ceea ce trebuie să fie, sau mai degrabă – căci aceasta ar fi mai exact – în ce măsură utilul este dispus să evolueze spre etic, să fie ceea ce trebuie să fie? În fond, aceasta echivalează cu a se întreba: în ce măsură și cum este posibilă etica, în ce măsură starea de fapt permite stării de drept să se realizeze? În acest sens noi admitem bine că există o diferență între util și etică. În fapt, etica este expresia aspirațiilor noastre care nu se pot realiza decât în limitele pe care le impun condițiile de fapt, care sunt exterioare și independente. Căci evoluția morală a umanității se face după exemplul evoluției formelor vieții. Aceasta a fost frumos determinată în structura intimă a celulei, a germenului și a embrionului, ea nu se efectuează decât în condițiile pe care i le oferă milieul cosmic, care are puterea de a reduce formele ce nu-i corespund, și să dea formelor vieții anumite caractere exterioare în armonie cu condițiile. La fel este de asemenea rolul condițiilor economice, istorice și sociale, prin raport cu evoluția etică. Condițiile de fapt care decid ceea ce este util decid în ce măsură etica poate incita evoluția utilului.
Nu e mai puțin adevărat că evoluția, atât economică cât și morală, ca și cea a embrionului, este dirijată din interior, adică, aici, prin aspirațiile profunde și infinite ale sufletului uman, condițiile exteropare nefăcând decât să dea măsura în care starea de fapt permite realizarea acestor aspirații și prin urmare de asemenea această evoluție.
Dacă noi suntem de acord cu M. Croce pentru a recunoaște că „nimic nu este mai stupid decât antimoralismului atât de la modă în zilele noastre”, dar nu vom mai fi când el afectează un anume dispreț pentru cei care „pretind să regleze moralmente economia… și profetizează o știință economică moralizată”. Și nu suntem de acord pentru că, așa cum se vede, nu este el însuși de acord cu sine însuși și cu faptele. Se vorbește astăzi, din ce în ce mai mult, despre o economie dirijată; și socialiștii nu pretind la nimic mai puțin decât să dirijeze și, prin urmare, finalmente, să moralizeze viața economică. Nu există deci decât diferența între util și etic, utilul tinde să devină etic în măsura în care condițiile de fapt ale evoluției sociale, istorice și economice îi permit; etica împinge utilul să evolueze și condițiile sociale și economice îi opun anumite rezistențe, care nu fac decât să tempereze puseul interior exersat prin aspirațiile noastre. A ignora sau a neglija etica și rolul său este ca și cum dacă s-ar face abstracție de structura intimă a germenului de viață și de rolul său, care este de a dirija dezvoltarea embrionului, atribuind acest rol condițiilor mecanice fizico-chimice; aceasta înseamnă a postula în lumea morală determinismul fatalist, valabil cel mult în lumea fizică.
Iată cum eticul ne împinge irezistibil spre religie, la care esteticul deja ne-a condus.
(Din VÉRITÉ ET RÉVÉLATION par D.RAGHICESCO, Paris, 1934, p. 379-392. Tr: George Anca)
