Cuvânt și iubire

Ca reper de plecare în cele ce urmează am ales reiterarea înţeleptelor cuvinte ale marelui istoric Nicolae Iorga, adresate celor care ignoră erorile trecutului: „Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se!” Când vor învăţa (oare vor?) oficialii României să reprezinte interesele cetăţenilor care, manipulaţi precum marionetele, i-au catapultat în vîrful piramidei naţionale? Când vor învăţa să-şi ţină gura închisă, pentru că, iată, gândirea lor „strălucită” şi extraordinara „capacitate de sintetizare” a meandrelor contextuale internaţionale au retrezit mai vechea ură şi dispreţul unei mari Puteri faţă de România. Plămădiţi parcă din acelaşi aluat, cei doi protagonişti ai conducerii Republicii România se poartă mai caraghios decât regii-bulibaşi, reuşind, prin prestaţiile grobianiste ale Ţiganiadei naţionale şi prin bufoneriile teribilisto-groteşti adresate ursului de la Răsărit să mai coboare câteva trepte în ochii întregii planete, cu perspectiva certă de a aduce Ţara la subsolul statelor civilizate. Umblă vorba prin târg că cei doi ar fi primit câte o scrisoare de la primul Preşedinte al României cu un scurt mesaj: „lăsaţi-i pe alţii să conducă, voi veniţi la mine. Urgent!”.

Mai bine o alarmă falsă decât o catastrofă reală

„Algoritmul politic” a ruinat România

Ţara s-a dispensat de rezervişti, la ordinele aceluiaşi Occident care ne-a făcut cadou Tătucului Stalin în urmă cu peste 70 de ani. Ne-am mutat dintr-o barcă în alta, din Tratatul de la Varşovia, în N.A.T.O. S-au schimbat doar vectorii, nu şi interesele… lor, ale potentaţilor vremii. Rezerviştilor, care au îngroşat în mare măsură rândurile aglomerate ale pensionarilor fortuiţi, li s-au subţiat pensiile, boc-ănite de premierul-pitic drept „pensii nesimţite”. Acum rezerviştii au devenit buni? Pe tineri, N.A.T.O. ne-a forţat să-i lămurim că serviciul militar ar fi o belea, iar acum, când deschidem ochii, constatăm că suntem „flămânzi şi goi fărʼ-adăpost”. Armată? Ioc! Câteva unităţi care luptă pe meleaguri depărtate în războaiele altora, pentru interese străine de cele ale neamului nostru. Un soi de mercenari moderni care nu prea mai cunosc relieful României. Nici pentru o paradă militară nu mai are Ţara parale şi cu greu mai pot fi adunate câteva „mostre” în uniforme militare – pentru impresie. Să vadă lumea cât de „profesionistă” este Armata României. Nu militarii sunt vinovaţi pentru starea în care s-a ajuns. Algoritmul politic a ruinat România!

Scapă cine poate!

Dacă tot a venit vorba de adăpost, pe vremea răposatului se făceau exerciţii de apărare, existau comandamente de Apărare Locală (A.L.A.), se amenajeaseră adăposturi pentru populaţia civilă. După „victoria” din ʼ89, încăperile, subsolurile destinate refugiului în caz de atac aerian – pe atunci îngrijite şi controlate periodic – au fost transformate în depozite, în locuri de refugiu pentru boschetari sau, pur şi simplu abandonate. În ʼ68 s-au înfiinţat Gărzile Patriotice care se antrenau periodic. Pe timpul ăla se găseau şi arme şi muniţie. Acum… Până şi marea putere mondială, S.U.A., are Gardă Naţională care poate interveni pentru micşorarea consecinţelor unor cataclisme naturale sau cazuri de forţă majoră. În România, păpuşarii naţionali au lăsat românii să se descurce singuri, de ce să-şi compromită ei costumele Armani sau să-şi murdărească bunătate de încălţări luxoase. România nu are nevoie de Gardă Naţională, ci de o modalitate camuflată de practicare a eugeniei şi de distrugere a teritoriului naţional. Scapă cine poate!

Revenind la tineri, ferească-ne Domnul de un conflict armat, că bieţii de ei sunt atât de neajutoraţi încât, dacă – ipotetic – li s-ar da arme (că muniţie nu prea se mai găseşte, au vândut-o şi pe aia; chiar şi cartuşele de manevră au devenit „rara avis”), fie s-ar împuşca între ei, fie i-ar împuşca pentru început pe guvernanţi, fie le-ar asvârli în primul râu întâlnit în cale. La ce să moară şi pentru cine? Ce viitor le oferă România de azi? România lui 2014 este o ţară săracă, îmbătrânită, vândută şi revândută la preţ de fier vechi, o ţară bolnavă, condusă, de un sfert de veac de incompetenţi, de hoţi cu blazon şi de trădători cu titluri de demnitari.

Locomotiva Europei, faţă în faţă cu Mioriţa bolnavă

Sub amintirea vremurilor de bejanie (nu că cele de azi ar fi mai bune), să încercăm o comparaţie. Să punem faţă în faţă două state europene şi două momente cruciale în existenţa lor: Germania anului 1945 şi România lui 1989.

– Germania 1945 – o ţară transformată în ruină, ruptă în două, o ţară sub ocupaţie, jefuită de bunuri materiale de către cuceritorii vremelnici, cu materia cenuşie confiscată atât de sovietici cât şi de americani sau britanici.

– Germania 2014 – o ţară renăscută din propria-i cenuşă, ajunsă locomotivă a economiei europene.

– România 1989 – o ţară cu economie şi industrie dezvoltată (chiar dacă puloveriştii decembrişti au numit-o grămadă de fiare vechi), o ţară fără datorie externă şi cu creanţe substanţiale de recuperat, o ţară care-şi exporta produsele în peste 140 de state ale lumii, o ţară independentă şi suverană.

– România 2014 – o Mioriţă bolnavă, o ţară-colonie, îndatorată pentru multe generaţii, cu împrumuturi cum n-a avut vreodată de-a lungul istoriei sale. Ce cale au luat banii împrumutaţi? Nimeni nu ne spune, nici măcar Guvernatorul B.N.R.! Zvonuri sunt destule, abureli politice, cât cuprinde. Deşi pare inuman, poate doar pedeapsa capitală ar mai putea frâna trădarea de ţară şi subminarea economiei naţionale, altfel vom ajunge – dacă nu suntem deja – „Ţară de unică folosinţă”!

N-am înţeles pînă acum de ce tolerăm ca banii contribuabilului român să ajungă la partidele politice, chiar şi la acelea, precum U.D.M.R., cu două sau mai multe feţe iredentisto-extremiste. Să se finanţeze singure, nu din buzunarele găurite ale poporului român. Nu sunt înregimentat politic şi contest cu vehemenţă utilitatea acestor organizaţii vampiroide în existenţa statului. Apropos, noi, cu cine votăm?

Pe lângă toate cele veşti şi perspective sumbre, tot copiii ne mai alină temerile, ne mai înseninează zilele: România a câştigat medalia de aur la proba pe echipe din cadrul Campionatelor Europene de Gimnastică (feminin), Larisa Iordache şi celelalte componente ale echipei prestând evoluţii de excepţie. Cinste lor! Poate că statul român le va da o diplomă…

Ion Măldărescu

Grafica – Ion Măldărescu

Înainte de toate, un anunţ extrem de important: Un anume domn Radu Oprea din Arizona, care primea link-urile cu editoriale, s-a îndrăgostit aşa de tare, de cine credeţi? Nu de mine, ci de textele mele, încît şi-a însuşit prima parte a editorialului “Eurovisionul, un atentat la morala creştină” şi l-a postat, cu semnătura sa, pe blogul XXL şi pe alte pagini online. În urma somaţiei mele şi-a prezentat formal şi voalt scuze, prin e-mail, dar în privat, între prieteni, continua să-şi susţină aberaţiile. Sportul acesta este pasiunea sa fierbinte, prin care încearcă să-şi fotoşopeze imaginea. În curînd voi reveni cu un editorial pe tema faptelor comise de domnul Oprea, care, se pare, din datele primite cu poşta electronică, nu este pentru prima oară cînd sare pîrleazul pe tarlaua altor jurnalişti.

După o campanie aproape violentă de promisiuni, dezbateri pe la colţuri, prin crîşme, la serbări cîmpeneşti, de abuzuri de socializare şi like-uri pe reţele virtuale, de manifestări penibile, pervertire şi manipulare a realităţii, declanşate de fluierul de ţignal al cursei pentru Bruxelles, în care au sărit cu paraşuta, s-au aruncat pe nisip, printre mici şi fumul de la grătar, s-au dezmăţat pe feisbuk şi ne-au cerşit votul cu feţele lor fotoşopate de pe panourile stradale, de pe şepci, tricouri, baloane şi alte materiale propagandistice, pe care au fost cheltuiţi bani frumoşi, s-a ales, ca de fiecare dată, cu intenţii neortodoxe, neghina din grîu. Nu grîul de neghină. Miza o constituie salariile uriaşe, peste un milion de euro de-a lungul unui mandat, în condiţiile unui salariu minim de 150€ pe lună în unele ţări membre U.E., printre care şi România. Adăugăm beneficiile pe termen lung ale fotoliului de europarlamentar, inclusiv pensia de nabab de 9.000€ lunar, după numai 15 ani de muncă. Indiferent de culoarea politică, odată ce vor sorbi din elixirul pătimaş al Puterii europene, cu toţii se vor lepăda de morală, de responsabilitate şi bun-simţ, de care toţi politicienii Ţării s-au lepădat.

Efectul zero al europarlamentarului român şi milionul de euro pe mandat

Despre candidaţii alegerilor locale parţiale, nu mă mai ostenesc cu detalii. Ştim cu toţii cine sînt oamenii împinşi pe lista de candidaţi cu care partidele politice încearcă să cîştige un loc în Parlament: îmbogăţiţii prin furt, fraudă şi corupţie sau acoliţi ai acestora, slugi ale unor foşti demnitari, indivizi cercetaţi de D.N.A., prieteni de familie, parteneri de afaceri sau protejaţi ai unor lideri politici. Impurităţi politicianiste, fără ţinută morală şi educaţională, posedînd doar o brumă din ideologia confuză a partidului de care s-au lipit ca marca de scrisoare, gata oricînd să facă traseul de la un partid la altul, în funcţie de cîştigător. La europarlamentare, miza pentru biletul „allinclusive” spre Bruxelles e în buzunare. Efectul europarlamentarului român pe scara Richter a sărăciei din Ţară este nul. Parlamentul European e o destinaţie de vis pentru cei care vînează venituri substanţiale, rapide şi cu efort minim de muncă. Salarii de mii de euro, pensii garantate fără plata contribuţiilor sociale şi, în plus, diurne consistente pentru zilele de activitate oficială, fără ca aceştia să fie obligaţi să prezinte documente justificative. Lipsa oricăror răspunderi concrete, e dovada clara a manipulării menite sa facă naivii a crede că trăim în democraţie. România a trimis la curtea Europei numeorşi eurosfertodocţi şi trădători, ca să ne facă de rîs sau să ne vîndă. Vom avea de suferit dacă de această dată ne vor reprezenta indivizi cu legături dubioase în rîndul mafiei, cu rude implicate în afaceri ilegale, indivizi gata de sforăit pe scaune şi ridicînd mîna pentru vot doar dacă vine ordinul de la partid! Soluţii nu există pentru România, oricîte trupe specializate am trimite la Curtea Europei. Nu există în acest sistem capitalist, pentru că, însuşi sistemul este fundamentat pe escrocherii şi ideologii utopice. Dezaprob faptul că cetăţenii se entuziasmează de puţinul oferit de politicieni, acceptînd şi mulţumindu-se cu răul cel mai mic.

Biden n-a venit la Bucureşti doar ca să-şi dezbrace vestonul

Ce părere aveţi despre mezinul extrem de şcolit al vicepreşedintelui S.U.A., Joseph Robinette Biden, pe numele său Hunter Biden, instalat în postul de director pentru asistenţa juridică şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale în compania Burisma Holding, Kiev, cea mai mare unitate privată ucraineană din industria gazelor, deţinătoarea unei arii mari de explorare în zonele controlate acum de separatiştii pro-ruşi, situaţie comentată mai puţin favorabil de cotidianul Washington Times. Ca să fie garnitura completă, Hunter Biden şi-a adus alături în conducerea companiei din Kiev, un partener de afaceri al familiei vicepreşedintelui S.U.A., finanţator al campaniei sale electorale. Hmmm, credeţi că Robinette Biden, alias Joe Biden-cawboy-ul a bătut atîta drum pînă la Bucureşti ca să-şi dezbrace vestonul în faţa camerelor de luat vederi şi să ne spună că vremea e frumoasă? Sau să dea mîna cu netrebnicii noştri? Aceste gesturi tot pe noi ne costă. Nepotismul este perfect compatibil cu sistemul de valori al celui m ai democratic şi paşnic stat din lume, răspîndit ca norul de cenuşă vulcanică pe meridiane. Ucraina fierbe, acolo mor oameni, iar haitele de cawboy se reped să stoarcă profit din nenorocirile puse în scenă cu aceleaşi metode prin care în sec al XIX-lea storceau America, în timp ce măcelăreau triburile băştinaşe de amerindieni.

În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni, ci zeci de mii de britanici

Degeaba plîngem noi de mila statului adus pe margine de prăpastie. Statul român nu mai este demult o instituţie în sprijinul cetăţeanului, ci un concern condus de impostori cu acte, care s-au lepădat de Dumnezeu, lăsînd şi naţiunea în vitregia istoriei, printre şuturile puterilor occidentale. Tot mai multe tabloide din Marea Britanie, vîrf de lance fiind The Sun, aruncă o mizerie greu de imaginat pentru un segment civilizatoriu cum se cred britanicii, pardon, colonizatoriu, asupra cetăţenilor români. Tastaturile jurnaliştilor britanici înfăţişează România lumii ca un teritoriu blestemat, Sodoma şi Gomora, de unde se prăvălesc în Regatului colonizator toate crimele şi nenorocirile. Întreaga planetă a văzut la Eurovision de unde pleacă şi cine promovează sodomismul. Aceiaşi jurnalişti care au inventat, fără să fie pedepsiţi, planul de răpire a familiei unui fotbalist, plîng online şi pe paginile ziarelor, că violatorii, tîlharii, măsluitorii de carduri, curvele, proxeneţii, bolnavii de tuberculoză sau de SIDA au năvălit în Trafalgar Square. În statisticile Scotland Yard nu românii sînt campioni ai delictelor, ci zeci de mii de britanici, unii infectaţi cu HIV, care s-au pricopsit cu boala de la imigranţii asiatici şi africani, apoi au transmis-o între ei.

Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române!

Dacă cineva îşi închipuie că organismele internaţionale ne-au vrut în U.E. şi în N.A.T.O. dintr-un sentiment de caritate, se înşeală. În internul lor colcăie o adunătură de impostori. Pentru ei, România nu e decît un teritoriu de muls resurse, cu sprijinul marilor boieri, baroni, moguli şi talibani români, care şi-au transferat aproape toată avuţia naţională în propriile hambare. Aşadar, unde mai e problema? Am avut o problemă cu ultimul patriot român, pe care nu l-am meritat, pentru că am fost mai naivi decît prevede legea şi l-am împuşcat în Sfînta Zi de Crăciun pentru acuzaţii false, scornite de vulturii care aşteptau să-şi înfigă ghearele în suveranitatea, în independenţa naţională şi în demnitatea poporului român. Acum sîntem liberi, în bătaia vînturilor, cîrpiţi în coate, cu părul zbîrlit de groaza unui război, cu ciocul mic în faţa celor care ne-au cumpărat şi umiliţi peste poate de stăpînii Ţării, care se pricep de minune să înfurie colosul de la Răsărit. Ei sunt principalii duşmani ai Patriei Române! De la daci încoace, singura perioadă din Istoria României în care Ţara a fost liberă şi suverană, a fost…, pregătiţi-vă de impactul cu adevărul, perioada socialistă. Esenţa alterată a capitalismului, din care am fost siliţi să bem, este imposibil de atacat în instanţele superioare. Nici măcar sticlele incendiare nu-i vin de hac. În concluzie, mai degrabă un anticapitalist cinstit decît un capitalist vîndut cămătarilor mondiali. Unica soluţie este ca Naţiunea Română să se trezească din „somnul cel de moarte”!

Maria Diana Popescu

Revista ART – EMIS  

Mizînd pe marasmul în care este ţinut poporul, pe iluzia votului democratic şi cu gîndul la fotoliul confortabil de la Bruxelles, retribuit cu mii de euro, treisprezece partide, două alianţe şi opt independenţi, în total, 500 de candidaţi din lumea politicienilor zgomotoşi s-au agitat cu asupra de măsură pe străzi, pe „feisbuc”, pe unde nici nu vă vine să credeţi, pentru cele 32 de mandate. Ieşind la vot aţi legitimat noii figuranţi pentru Ţară. Prea puţin probabil ca vreunul dintre ei să urnească România din loc sau să pună umărul la schimbarea sistemului virusat. Din păcate, singura armă a românului împotriva clasei politice rămîne votul, ineficient şi acesta, contrafăcut şi falsificat. Citîndu-l pe Tudor Muşatescu din piesa de teatru „Titanic Vals”, „votează fiecare cu cine vrea şi din urnă iese cine trebuie!” Ne merităm clasa politică şi corupţia din toate ungherele ei.

Dmitri Rogozin se autoinvită la Bucureşti, la 31 august

După un schimb de replici usturătoare cu Preşedintele României, într-un mesaj recent postat pe contul său de feisbuc, Dmitri Rogozin devine tot mai vesel şi se autoinvită la Bucureşti, la 31 august: „Le propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorim împreună, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români”. Declaraţie ilegal de neinspirată! Ori  nu are consilieri inteligenţi pe probleme de istorie ori îi ignoră. Dacă tot vine la Bucureşti, cred că va aduce Tezaurul românesc şi ceea ce au furat în plus Sovromurile ruseşti. Poate a vrut să spună că va merge în Polonia să comemoreze masacrul de la Katyn. Sau pe cele de la Fîntîna Albă, Lunca, Bălţi, Siberia. Să nu ştie Rogozin că nazismul german şi fascismul italian sînt două mîncăruri de peşte diferite? Că Germania lui Hitler a însemnat Nazism, iar Italia lui Mussolini, fascism? O vrea el să sărbătorească eliberarea de fascism, dar a greşit ţara. Dorind să se îndrepte spre Roma, a nimerit România. Să sperăm că autorităţile de la Bucureşti vor gîndi de zece ori înainte de a face alte declaraţii trăsnite. Misiune grea pentru premierul nostru, dacă, pe nepusă masă, Rogozin soseşte la Bucureşti cu Tupolev-ul. Precis va înlocui steagul U.E. din clădirea Guvernului cu steagul roşu. Aşa a procedat la vizita premierului chinez, de anul trecut. A înlocuit steagul U.E. cu cel al Chinei. Mai aveţi puţintică răbdare, domnule Dmitri, vă chemăm noi la parastasul capitalismului şi vom cînta împreuna „veşnica pomenire”.

Prinţul Charles sare la gîtul lui Putin, Nigel Farage dă de pămînt cu românii

În Regatul Unit al Marii Britanii, doi musculoşi celebri se dau în stambă. Presa britanică şi extremistul Nigel Farage dau cu românii de pămînt, asmuţind Europa pe noi. La gîtul lui Putin sare Prinţul Charles, încălcînd neutralitatea monarhiei, comparîndu-l pe Vladimir Putin cu Hitler.  Rusia s-a înfuriat şi a cerut o întîlnire faţă în faţă între oficiali ruşi şi britanici la sediul ministerului de Externe de la Londra. Lui Charles ar trebui să i se amintească modul în care s-a construit imperiul britanic şi se va potoli pe loc. Lui Nigel Farage să i se prezinte statisticile Scotland Yard, unde nu românii sînt campionii, ci zecile de mii de britanici. Prinţul Charles s-a descalificat mai demult în privinţa judecăţilor morale. Nu era cazul să compare faptele lui Putin cu cele ale lui Hitler. Putin are o bilă albă de la mine pentru patriotism şi normalizarea situaţiei civice în Rusia, prin legea care pedepseşte aspru propaganda deviaţilor-sexual. Pentru celelalte mişcări neortodoxe îl va judeca istoria. Nu mă las orbită de reclama pe care o face prinţul Charles Transilvaniei. Ne putem da seama ce se ascunde în intenţiile sale şi în entuziasmul prin care achiziţionează case, văi, păduri şi sate în Ardeal. I-a scăpat porumbelul din gură lui Charles sau a fost sfătuit să facă afirmaţia cu pricina? Niciunul nu-i mai breaz. Hoţii strigă, hoţii. Cererea ruşilor de a se întîlni faţă în faţă cu oficialii englezi este îndreptăţită.

Sarkozy cere desfiinţarea spaţiului Schengen

Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy face apel pentru desfiinţarea spaţiului Schengen. Într-un editorial semnat în publicaţia „Le Point” susţine că „politica migraţională a UE este un eşec, iar egalitatea statelor membre în drepturi şi obligaţii ar fi doar un mit fără legătură cu realitatea.” „Sarkozy pledează pentru înlocuirea Schengen-lui cu un nou model, la care ţările din afara spaţiului de liberă circulaţie să adere doar dacă adoptă aceeaşi politică de imigraţie.”

Sondajele confirmă că în Franţa se prefigurează o victorie a Frontului Naţional, formaţiune de extremă dreapta, anti-imigraţie şi eurosceptică. Afirmam acelaşi lucru în urmă cu două săptămîni, în editorialul „Eurovisionul un atentat la morala creştină”. Partidele cu mesaj naţionalist şi ultraconservator cîştigă teren în Europa şi în lume. De ce Sarkozy n-a avut curaj să ceară acest lucru pe vremea cînd era preşedintele Franţei? Îi era teamă să spună în mod direct  că e rasist şi acum o scaldă cu politica antimigraţie, Franţa fiind aglomerată de oameni de altă origine decît cea Europeană.

Cooperarea cu americanii, bazată pe afaceri gen Bechtel şi Chevron, continuă!

Mîine-poimîine, un alt lider european, lăsat la vatră, va cere, ca măsură complementară şi logică, desfiinţarea mafiei U.E. Nimic rău, dar să-şi ia înapoi reţelele de crimă economică, exploatatorii, corupţii, bancherii, băncile, gangsterii, deviaţii-sexual, farmaciile, supermarcheturile, afacerile murdare ale corporaţiilor americane şi să redea suveranitatea României, pentru că, iată drama: S.U.A. nu se pot odihni din cauza războiului care ne pîndeşte, fireşte, aţîţat subtil tot de americani. Dintr-o dată au devenit grijulii cu noi, semn că în România încă nu s-a furat tot, iar în acest sens continuă cooperarea cu ei, bazată, în special, pe afaceri gen Bechtel şi Chevron! Vrăjită parcă, toată presa cea vestită a întregului apus a stat ochii după avioanele care brăzdau cerul, aşteptîndu-l pe Joseph Robinette Biden, Jr. (la americani Jr. şi Sr. sînt nişte mofturi). Cînd acesta a descălecat de pe calul înaripat la Baza Aeriană Otopeni, deşi am tot crezut că va veni călare pe o dronă, şi-a aruncat vestonul în faţa camerelor de luat vedere şi a deschis robinetul discursului de udat castraveţii grădinarilor noştri. Lupul costumat în blană de oaie s-a folosit de cuvîntul „sfinţenie” pe pămînt românesc creştin, pentru a primi în schimb asigurarea că autorităţilor de la Bucureşti merg cu  barca lor în arzătoarea chestiune a Ucrainei şi în cea a gazelor de şist. Deci, tot robinetul lui Biden a avut de cîştigat.

Ministrul Duşa a trecut printr-o grea încercare intelectuală

Podidit de emoţii, Ministrul Apărării noastre a demonstrat cu hîrtiile în faţă cît de simplu se vorbeşte limba chineză. Regret că a trebui să treacă printr-o grea încercare intelectuală, adică să citească o pagină cu litere mari în limba maternă. Ştiind că nu stă prea bine la capitolul talent oratoric, nu şi-a repetat cu o seară înainte lecţia la citire. Mai puteţi rezista, dragi români, privind pasivi la găştile de la Putere, ce duc la îndeplinire planurile diabolice ale mondialiştilor iubitori de arginţi? Păi, Joseph Robinette Biden vine să ne vorbească despre libertate, despre sfinţenie şi drepturile omului, după ce S.U.A. ne-au ademenit soldaţii în războaiele lor, iar acum au primit acces la resursele noastre? Care libertate, ce drepturi? Dreptul de a trăi în sclavie, dreptul de a munci pe cîteva parale pentru ca mondialiştii să-şi întreţină huzurul? De cînd cu Ucraina, în România e o fojgăială continuă de oficialităţi americane: Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, vicepreşedintele american Joseph Robinette Biden, iar la începutul lui iunie s-a anunţat Chuck Hagel, şeful Pentagonului. Poate de aceea Traian Băsescu a fost scuipat la Constanţa, iar Premierul Victor Ponta, huidut în gara de Nord.

Maria Diana Popescu, Agero

www.agero-stuttgart.de

BARBA LUI HEGEL

Percheziţie

N-ai decât să te şi razi, Hegel. Cine să observe ce cai n-aleargă să nu omoare? S-ar putea să nu mai răspundă nimeni la dodii. Endorfine. Nu e încă lumină. Barca dispare în tunel, reapare. Grădină cu funcţionari. Bust gol, ca ăl de pe cal, scuzaţi, mă duc să-mi iau cămaşa. Oraş în pantă, valuri de arhitectură. Internship. Puzderie de peşti cu burţile în sus. Înecatul de 25 de ani. Moartea peştilor şi a Bucureştilor?

Concentrat, spectacular. Veoză, nu veioză. Greşeşti, originalitatea stă tocmai în defecte. Descartes promite. Parler et mentir, parlament. Zici Sganarelle, nu şi labagiu. Te-ai autopsiat pe partea comică. Nu mai citesc. La Budapesta, actriţa mi-a spus să tac din gură că o deranjez. Hegel mi-a explicat că babele călcate de tren, din faţă, cârâiau, nu le auzisem. Dicosti şi Claudiu vorbeau şi ei, la cafea, nu-i auzeam, dar le-am srtrigat, mi-aţi stricat seara (aşa, de scenometrie fenomenologică, mai şi confundasem vorbăreţele cu cafegii). Politică de teatrem pe legitimitate de monarh ascuns. Că, fiind serios, îl taie comicul din el. Divinitatea e nemişcată. Contradicţia în Eminescu şi Hegel.

Depresia telepatică a dat în bigotism. Vacile alea două sporovăiau ca proastele. Fumarea cenuşii mai cui rapper? Kouramiedes. Ferestre prinse de ginere asupra faptei. Când erai întreg, aveai o garsonieră numai pentru aşa ceva, acuma tiraspoleana nu-ţi mai vine, să nu fi murit, admiţi. Umor dus.

Speak-a-poem. Dodo. Cerc mitic, mythopoeia. Poezie fonetică. Gedichte in Exil. Narracion de historias. Creştinii au în general un suflet poetic. N-am parteneri (pentru a ucide?) Please remove my address (Yasuko). Caroiază cinci acte, furtul de mirese, câinele cu cercel în coadă, femeia cu pantaloni gri, nişte personaje, colonelu’ să fii sigur că-ţi iese, asta 15 pagini, 30 de scene caroiate. Dă drumul la maşinărie. Odios să reabilitezi un torţionar. Suntem una cu cosmosul (drogatul).

Neaflarea viezurilor m-ar putea transporta hârzob scenometric. Personae, spătar, colonel, arian, furnici, crabi, pantof (dictator), Mari-Reduceri. Descriem coasta vânătorii. Opening scene. Trimfător în lupte, triumphe in battle. A treia ţară. Organizaţiile îşi vin cu poeţii lor. Scenometria cărţilor – transe regăsite. Chiar am trăit în dodii-tragodii. Mantre bolborosite unei detaşări conexe. Proiectul s-a şi consumat până la fără un partener. Sau un document. Sau o răsturnare de tabu.

Cu vorbă de moarte să-i fie aruncată cenuşa în Gange. Septicemie generalizată. Dorinţa de a fi incinerată, iar cenuşa să-i ajungă, din România, în Gange. Să şi doneze ceva unui ashram. Nu s-a convertit. E convinsă că apa (Ganga) purifică. Formaţiune tumorală pe uter. Nu-s dotaţi. 43 kg. Dorinţa ei mă apasă. Nu pot să merg acolo. Suport diligenţele, transportul cui s-ar duce, să am certitudinea că ajunge în Gange. De opt ori în India, ultima oară pe Himalaia, în Tibet. I-a şi cauzat. O istorie vitregă.

Lipsa deliberată de transcendenţă. Proteza aruncată în Dâmboviţa. Adultere pe talere. Vidal. Vasi, americanizat pe schelele tăierii de iarbă. Plutoniu în jacuzzi. Duşman ce eşti. Ficţiunea banilor la Dodia tv. Will you come to Limerick? Transrealism. Daring topics. Bohemica. Ori insulă, ori arhipelag. Glicemia 470, peste hepatită şi leucemie (ba la ficat), hemoragie terminală. S-o sanctifice. Părintele Pişti la telefon. Te-ai împotmolit la Paris. Macete. Cu creieru’.

Un angajat nou. Se transferase din poliţie, vorbăreţ. Personalul vechi nu apărea. Biroul cu design una. Regizoarea Truffaut se aşezase lângă noi. Am avut o lungă conversaţie. Un scriitor vestit, îi uitasem numele, dar şi Margaret Chatterjee. Memoria se spaţializa lume. Margaret o fi bine? Gabi să ne fi privit din Vatican? Om fără ţară. Carla parcă mă îngropa. Fata ţi-a poruncit să dai şi banii, şi motanu’. Al treilea partener, cu neputinţă? Să-l caut la anuţ – n-o dispărea al doilea? Ori eu? Eşti într-un moment de rătăcire. Entuziasmul n-are nicio valoare. Flate-rate. Probabil soţul Carlei. O cooperativă cât o ţară. Să ne dezgustăm de oameni atât de eleganţi. Compania de teatru n-o fi existând. Miranda – Popescu.

Certificatele verzi. Daţi drumu’ la dosarele de care nu vreţi să vă atingeţi. Îl rogi să nu te roage. Fumează cât e noaptea de lungă. Tuse discretizată. Litaniile tuturor religiilor sună aşijderi. Bozi – zei, zbozi – mărfuri. Bronz de şantier. Nu pot să râd de oamenii ăia cu ei de faţă. Mircea Anca (Moromeţii) are leucemie, nu şi bani să se trateze. Bandit, adjectiv masculin (replica Vaslui). Te sărută şi pe urmă te împuşcă. To be invited Seamus Heaney. Toboganul se adânceşte. Apa, aerul şi fraierul. La film, l-ai întrebat pe taică-tău ce e cărunt, Zoe, la teatru (Mazilu), l-a întrebat pe-al ei ce e curvă. Ne aşezasem ca la canastă, dar jucam Europa. Draconide. Dodă daină. Nu simte chestia. Scoate mortu’. Să ia o treabă mai puţin pretenţioasă. Nici voce, nici dicţie. Nu ştie să frazeze. Dă ţucalu’ la o parte. Prâslea. Îşi anulează emigrarea. Irina credea că tot eu am făcut-o pe Bulandra.

Şiva era un om punctual. Preot japonez (polonez): eşti de acord că Şiva e India? Copiii au trimis e-form la Bruxelles. Germain, at loss. Scenometria Thakur, grea la citit, ca tot ce scriu eu, antioral, bolborosit dodonic. Cincizecime. S-o rupe plicul, ne-om scuza eşecul. Domi, ienişi, pe o insulă departe de orice continent. Mici delire la râsul cutremurului. Sacco di denaro. Opus dacicum. Unirea punctelor. Dots union. Nu dictare, nu manuscris. Cel mai important din viitor. O meliţă. Deepak. Fie-ta cisterciană. Tamasaburo, felicitat prin Inamori. Vremea Indiei pentru fiul lui Aristotel. Cenuşa o ajunge în Gange. Puşi se eliberează de călătorii scriindu-le. O naţie instabilă.

Miron Costin cu barbă, mustaţă şi plete, sculptat de Wladimir C. Hegel, profesorul lui Brâncuşi. Heraclit, Anaxagoras. Principiul contradicţiei, termenul exclus. Zona Hegel din Sibiu. În sine – pentru sine – în sine şi pentru sine – teză-sinteză-antiteză. Heliade, Camil, Monica. Noica-Hegel: întâmplările sunt idei, sau mai de grabă ideile sunt întâmplări. Rugaţi-vă pentru sufletul fratelui Karl. Mişcare a recunoaşterii. Lume multă, pe salutate. Candide singur, apoi cu noi. Ce erau actorii odată. Grup statuar, vine unul şi urinează, cam pe mine. Un cărucior alb. Am ceva de luat de la sală, costumul de sport. Se dau rezultate. Aud pe Gioan (20.10.11) strigând nume. La un moment: Anca are grătare. Intru, nu-mi găsesc trenciul. „Obiectivul Villon”. Labeş (sic).

Nevoie de infrastructură. Destin de rezervă. Dăinuire-dumirire. Suflu la inimă, plămân, ţigări pasive. De nimeni graţiat ori asasinat. A sosit momentul să-mpărţim cimentul.

Astă seară se joacă Noica(Scenometrie )

NAE: Hegel, ţi-ai pierdut elanul sinucigaş, de odinioară. Dacă te-ai întâlni cu gigantica văduvă, ţi-ar oferi altă versiune, înţelege-o. Ce ţi-a spus a fost adevărat până la jumătate, ipoteza, nu şi concluzia. Probabil acum ţi-ar retrage jumătatea aia, de viaţă, şi te-ai afla în necunoştinţa ei.

Prolog

(interogatoriu)

ANCHETATOR

Vrei să scoţi

ANCHETAT

Protestez

ANCHETATOR

Manuscrisul

ANCHETAT

Nu

ANCHETATOR

Din ţară

ANCHETAT

Întru

ANCHETATOR

Intră

ANCHETAT

Yes

ACTUL I:

Memorii la mijlocul vieţii (Teza)

NAE

Hegel?

DINU

Hegel.

NAE

Periculos, şi Madi?

DINU

Şi.

NAE

Trimite manuscrisul în India.

DINU

Aşteaptă Parisul

NAE

Să aştepte.

DINU

Metafizica.

NAE

Mai vorbim.

DINU

E transcrisă.

NAE

Periculos, şi Madi?

DINU

Ea a dactilagrafiat-o.

NAE

Cine e regizor?

DINU

Are grad de general.

NAE

Şi aşa ai rămas fără Madi. Ne aud?

DINU

Perfect!

NAE

Am fost asasinat.

DINU

Bineînţeles. Urămăm noi, şi iar tu.

NAE

Iar eu?

DINU

Şi al treilea.

NAE

Ţi-am spus ce pericol te paşte. Şi Madi?

DINU

Răpită.

NAE

Vrăjită.

DINU

(Songuri în dodii)

Paris…

SUPRAVEGHETORUL

Obiectivul a spus Paris. (Îşi continuă halucinaţia manuscrisului indian). Dacă manuscrisul e în altă limbă, cine ştie dacă nu cuprinde ceva revoluţionar/reacţionar/criminal.(Supraveghetori îi înconjoară pe cei doi)

Barba lui Hegel (Scenometrie)

personajele se autoregizează

(ne suntem)

într-o conversaţie de rateuri libere

începurăm scenometria teatrux

finiş arhipelaguri scena cere teme

o scenometrie cârdăşeşte sonorităţi

de sens autumnal în mixaj metric

pe cadavrele domnitorilor de baştină

(scenometria)

scenometria e o dodie din vara 2011

teatrux poate ca Princess X de Brâncuşi

Dracula services de curăţenie completă

dicteul mărilor fierbând transcende

poezia în scenometrie trăită teatrux

evident opus normelor dar cu prietenie

trebuie recuperată Măiastra în dodii

comunismul mai al dracu’ decât inchiziţia

mai bine animişti decât comunişti

faci absolut totul să fii neînţeles

(interzişi)

interzişi neînţeleşi nedescoperiţi

asasinaţi sinucişi decapitaţi

represiunea poeziei poezia represiunii

dictatura până la ucidere

induce trepte reactive măreţe

pe care le represează sadic

ne pregăteşte moartea fizică în spirit

ne simţim interzişi ca persoană

n-avem decât să ne radicalizăm

(legi de scenă)

legi de scenă cu dependenţe de public

să ştiţi că toate femeile suntem aşa

că dacă n-am fi cine ar vinde ardeii

căţeaua întomată creşte verde

dacă se înţelege acrobaţia

că şi Stan se născu în Bucureşti

ce-aţi iubit n-aţi mai uitat

lasă-i să moară cum au trăit

voi trece nepăsător ca un exilat

(tranzacţia)

nici de Hegel barbă nu şi-ar smulge

premiindu-mă la cuvântul familiei

nici scenometria nu mi se merită

vorbiţi ai roţii unde-ajunge soar’le

solstiţiu împuşcarăţi la teatru

barba hegeliană a lui Ienăchiţă

un poliţist scrie altul

fotografiază

veniţi aici sosiţilor la gong

alegeţi sonorităţi subtile

unde vedeai tu scenă

orice lucru care atârnă e un bec

nu mai lătra mătrăguno

fugăream viezurii

nevăzuţi pe coastă în sus

îl omorârăm îl omorârăţi

mai bine nu ne-aţi mai omorî

şi atunci ce ne facem neomorâţi

te-am împuşcat cu tămâioare

mai criminal cine nu moare

iazagiul iazul n-are

I am a iazagiu a lakeman

surlarii mă-nconjor ah turcii

declicul teatrux

treaba teatremului

clair de coclaur

rândunica intersectează

scenometria prăpastie

îngerul pierderii tale

mă înnegreşte norii

mă întunecă Aretie

unde-am stat numai în apă

mie nu mi se pare cald

plecai eu dânşii zburară

rochia mireasă iară

într-o aripă de cioară

abia brebenei brebi ber bere

ne-om neom omeni omni

pe la curte cap de domni

turcii ţepe grecii comni

vezi păpădii canoanele

îşi depărtă porumbiţa ciolanele

de câte ori mă petrecuşi

din turci cu nemţi ci tot la ruşi

mai mergem după mere pepeni

prin ţepi de rapăn nemaiţepeni

după o viaţă frică mi-s

realitate fără vis

cum aş ajunge la Paris

toată viaţa ai fost hoţ

te-am întrecut pe tine

bă da îţi pare rău

în Fecioară tata Hegel

am lume să-l aniversez pe tata

iarba-n mături sare ca la carte

la picioarele de salopete norii

abia aştept să-mi termin piesa

mi se încreţeşte

Venus în palmă

îmi încălzesc ceaiul

ciocăneşti

dinaintea acoperişului

de sub şapcă mă salutase de ce nu-l

bag în seamă cu greu îl recunoscui

să-i dau bani până mâine că-mi dă şapca

s-a mutat într-un sat din Conţeşti

stă cu prima nevastă a lui Preda

are băiatul ambasador la Casablanca

maică-mea se bucura de toamnă

la Cernica

am făcut colivili cianura

o ţin de vrei ălelalte otrăvuri

atâtea transformatoare le arunc

am luat un cablu îţi dau şi ţie

mi-e frică de electricitate sunt

în 381 cu căruciorul plin

studenţi mai puţini şi pretenţioşi

se interesase un client de-al meu

numai mobilă nouă şi aer condiţionat

ne şi rărim a ne mai junghia până la unu’

yes Hegel’s beard a se fura găsită

şi nu de mine la teatrul de comedie

continuare la halterele lui Fellini

recunoaştere hegeliană în puşcărie

cu noi capitalul

bateţi clopot karme alarme la arme

scenometrie cerească peste uliu

cuante d’apariţii la temei again

Barba lui Hegel era o contabilă

aplauze la pagină închisă relicve

staliniste în recuperarea pierderilor

George Anca

Se sting…

Se sting luminile din suflet –
Mă uit și nu mai văd nimic –
Mai ieri zburdam prin el și-n cuget,
Fixam orice-amănunt, oricât de mic.

Un labirint plin de-ascunzișuri
Le-ascunde-n bezna de coșmar –
Prin colțuri ce păstrau atâtea visuri
Azi amintirea are-un gust amar.

De ce s-a stins oare făclia
Ce lumina ca-n zori de zi?!
M-apucă-n beznă nebunia
Și în zadar încerc a mă trezi.

Gândesc cumva la ce-o să fie,
Când bezna va domni și peste zi?!…

Boris David

22 mai 2014

Jean Racine
(1639-1699)

JEAN RACINE LA SIBIU

o poală de flamingo pe gust de nuc micesc

la tragerea pe gard cajunii

murind în a cui plasă

din peşte neam te lasă

oui puisque je retrouve un ami si fidele

oui je viens dans son temple adorer l’Eternel

quoi tandis que Neron s’abandone

în soare racinian pe necitite

Sibiu cu paznic Tolstoi copilul întrebând

dar Jean Racine la rege de Alexandru când

albul zarzărilor

galbenul cornilor

pantomima avatarului

să vând rachiu unui paznic

semănând cu Nicu Steinhard

el nu părea a-l fi băut

poate familia poate Sibiul

n-am să cer alte daune

decât tot pe mama şi paznicul

să refacem târgul

să ne întrebăm şi altceva

mama era Elisabeta

surori de ocazie ieşire din singurătate

Tavi Ghibu îşi pierduse vocea m-a luat

să-l vorbesc de nu kairos ne-am dus

şi la Plămădeală paznicul maicilor

i-am dat imperiul lui Horia Stamatu

mai doriţi ziarul Tolstoi gratuit

ce de ruşi în Sinaia Benedetto

Societatea Tolstoi nu s-a mai prezentat

nici în casa Micescu nici la subsol

dând spre Podul Mincinoşilor

a vedea oraşul ca pe război

voiaţi aici dar vă coceaţi

paznicul scormoneşte cu ochii

un kairos de când nu voi mai fi

ori încă nu-mi permiteam să fiu

toţi ne ocupăm cu acelaşi lucru

fetele n-or fi de la patrimoniu

românce în Japonia s-au certat

cu ruşii să nu prăpădim tot ce avem

în sus mai limpezi ape Gange

mama în ospiciu Tolstoi în Roma

paznicul cur în cur cu Tolstoi

care cu care Gheorghieni

un bună ziua de la paznicul controlor

un pic exhibiţionist de n-oi fi ratat-o

pe mama nevorbind cu ea pe-aşa tot

povestită o viaţă chiar fără China

minus 29 cald în hale pături de război

femeile mai sensibile dar aveau grijă

veneau cu marmide de ceai şi ele

puneau mîinile să se încălzească

al singurătăţii de voie în

nerecunoaşterea armonicei

de unde să te lămureşti lamură

pe neverde cine nu ne pierde

al treilea tunel şi-aş mai căuta

peniţele muririi dintr-un scris

urcasei o iei iar la vale

nu eşti drumul spre Bergen

lacuri nu sunt lacrimae rerum

de când nu mai invidiasem copacii

neconstruită coadă de Transilvanie

urâtul călător în persoana mea

voi scrie pe dosul patrimoniilor

departe fiindu-mi tu din partea cealaltă

de unde venisem amândoi acum singur

paznicul în centrul ţăranilor

cunoscându-i îi manipulează cu oraşul

Făgăraş pe Olt şi Radu Negru

în cinematograf cu Muntean

vară era ori aşteptătoarea

laudă vajnicei corporalităţi transilvane

download ronii coloratură du-te

până nu te-ai întors bidinea

Rică să te cânte descânte

somnul paznicului Tolstoi

în Sibiu o noapte de apoi

pe pojghiţa haitei de copoi

zgaibă de bust

pe protopop Cioran

sistem de alarmă

la casa Goga

s-o dus în sus

trebe să vină

ui măi călca-te-ai

una am prins

pe Valea Caselor Senelor

dumbrava mamei somnului

malaria din altă viaţă

nu mai tot face atâta praf

Măiastra lui Brâncuşi îl speriase

şi India mea de şapte ani

aş fi zis ce-aş fi zis

paznicului strategic

scrisul muzeu vizibilitate orbeniei

paznicul Niţelostoi muzeolog

un milion de oameni un milion de copaci

sunt mândru de paznicul personaj

asta ne-o fi soarta unora să ne

enervăm preopinentul când nici

nevoie unul de altul n-am avea

alta decât să ne coalizăm contra noastră

nici în dodii

nici în India

în Sibiu cu

pază călare

impulsul

morţilor

opozitivi

paznicul

plictisul

cetitorului

externist

culturist

textul

neamţului

fără

Cioran

frig luminos

numai pânze

bastioanele

de pe Cibin

povestea paznicului Tolstoi

mort şi înviat mama

iehovistă după asemănare

din tren în ambigen

Georges din Rennes rinichi

piteşteanca aer închis

trofee masca mea a înverzit sus

cu ea ceas albit în floare

pe câte ne-or nimeri şi cine

azi să scăpăm ghiorţ m-a

înghiţit m-a braconat din

spate suntem ubicue vrem

să murim vânate spre

lauda noastră a ochiului

şi penei amestec de crimă

şi eliberare la alegere

n-om fi vânat din naştere

ne-om vâna om uzurpa

fiarele căprioarele sub

mască poligon ne drămuim

sub Fuji prin Sibiu

după ce plecară vânătorii

am delegat şi dintre noi

să ne termine ne-am

mai decimat şi înşine că

nu zice naţii alea pe

căutate cu jurii gale

cum nu ne dorim decât să

fim vânaţi peste rând

să scăpăm de nedreptatea

singura e vânătoare

ne împuşcă trebuitorii

ne lasă şi în viaţă vai

cât să-i ronţăim

simplul instinct de a te lăsa fârşit

fârşind câte un pic dacă te şi

redistribui în alt animal avatar

îngurgitate clanţe ce-oţi zice

muzică ştiută plictisul îl văd

în dreapta mea mă duc la

catedrală înaintez spre sfinţi

voi şi intra catapeteasma

să mă împuşte în post pregătit

cu dulcele în măruntaie

cerul să ne vâneze în el

stingându-ne un balet

vânătoresc animale

vânând măşti pe oameni

nemascaţi îmblânzitori

voi ce suflet

crăuniţi

spre Tiresias

între coloane

paznicii

în linie

la temelia

vânătorii

mătură

cadavrele

măştilor

garoiule

când şi

ibsenienii

ni se mascară

să piară

doar paznicul

acum la Astra

c-a fost şi domnu’

preşedinte

în miezul

zilei

să rămânem

restaurare

dharma

lentoarea

contemplării

de paznic

recunoaştere

din tinereţe

din India

şi retro

cobori

avatar

munţii

mai repede

mama şi

paznicul

ne mai putem

pierde

omul

se ridică

pe vârfuri

degeaba

paznicul

i-a fost

client

la ţuică

musca

pe perete

băieţi

şi fete

duşi

întorşi

brâncuşieni

în Gorj

paznic

Tolstoi

rachiu

în buduroi

lemurian

alexandrin

Jean

Racine

pe tale pe hududoi

să vă faceţi trei din doi

meargă moara pe mălai

l’al botezului alai

din Pârcioagă doi şi gemeni

cu noi să ni te asemeni

uite soră mielele

în copaci nuielele

nu le mânce Paştele

ci le cânte broaştele

vom trage-n jos pe mal frumos

a te distra până la os

din moş străos a-ţi vorovi

de morţii ce au fost şi vii

nu te mănânc nu sorb adânc

mi-e mută şaua de oblânc

să nu întârzii pe Izlaz

când va seca spre tău şi iaz

ne vom încrucişa cuvinte

cum face-o naţie pe dinte

pendinte nu s-o mai uza

de Cuza nu te-oi meduza

n-am temă torpilată bine-ar poc

pe drumul lui Ulise-n iad pe foc

azi mă uitai nemuritoare

în porci nemaitransformatoare

cum aş traduce ca spălări

pe râu maşinile călări

am rânduit părinţoşie

în postul şi cu voioşie

ba tocmai trist a o lua

mai razna ca la mama mea

a renunţa a reveriei

două imaculări Mariei

harfa d’Orfeu

apăsată de smeu

cumsecade

ne dăm bade

pe voi înverziţi

printre veveriţi

păgâna cu ochi mari

măiastră indorari

am şi vorbit aseară

cum ajungeam în gară

pe senzaţionale

brăţări bumerangale

cum hoţul dintre gratii

arată spre Istrati

scris pe mormânt Brâncuşi

cosonii în arcuş

n-aş divulga în proză

războiul de o roză

quoi tandis que Neron s’abandonne au sommeil

faut-il que vous veniez attendre son reveil?

George Anca

,,Ședința de marţi a membrilor Consiliului Municipal Timișoara a fost prefațată, gest sugestiv pentru o cetate care aspiră la titlul de capitală a culturii europene, de o ceremonie dedicată unuia dintre promotorii de cursă lungă ai identității spirituale a metropolei de pe Bega: decernarea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei pentru scriitorul, jurnalistul și militantul cultural Ion Marin Almăjan.

Originar din Banatul de Munte, din localitatea Dalboșeț, absolvent al actualului Colegiu Național ”C.D. Loga” și al Facultății de Filologie al Universității de Vest, Ion Marin Almăjan este un nume care a jalonat vreme de peste șase decenii prefacerile culturale din Timișoara și din vestul țării, fie ca jurnalist cultural la ”Drapelul Roșu” și, mai apoi, la ”Renașterea bănățeană”, fie ca director al Editurii ”Facla” (singura casă editorială din vestul României în perioada comunistă), fie, deloc în ultimul rând, ca director al Direcției de Cultură, Culte și Patrimoniu Timiș.

Performanța de a fi deschis, în cele mai vitrege condiții, calea pentru întreaga generație care coordonează astăzi viața culturală a zonei de vest este dublată, la Ion Marin Almăjan, și de o operă personală care a luat-o, de asemenea, înaintea vremurilor.

Publicat în 1970, romanul ”Sunt dator cu o durere” a constituit, la vremea apariției, un caz de frondă literară, întrucât reflecta, în termeni deloc amabili cu regimul epocii, dar cu onestitate față de adevăr, momentele tragice ale cooperativizării forțate și deportării în Bărăgan.

Valoarea acestuia este însă în primul rând literară, așa cum este cazul și cu volumele care au urmat – dintre care amintim aici, într-o selecție aleatoare, ”Neîmpăcați în mânie” (1974), ”Tornada” (1980), ”În afara gloriei” (1994), ”Țara Almăjului” (2004) sau, ”Amintiri despre țărani” (2011), acesta din urmă constituind prima exprimare în termenii poeticii a scriitorului Ion Marin Almăjan, dovadă vie a capacității de a se reinventa ca literat la o vârstă la care alții capitulează.

Despre toate acestea s-au pronunțat, în termeni elogioși, primarul Timișoarei, prof. dr. Nicolae Robu (care a prezentat laudatio-ul celui onorat), criticul literar prof. dr. Adrian Dinu Rachieru și, desigur, sărbătoritul însuși, marcat de firești emoții, care a evocat, în fața unei asistențe ce a reunit numele cele mai importante ale prezentului cultural și civic timișorean, momente pline de semnificații din evoluția spirituală personală, dar și a cetății.”

Sursa: http://www.renasterea.ro/stiri-timisoara/cultura/ion-marin-almajan-cetaean-de-onoare-al-municipiului-timioara.html

Foto: Adrian Pîclişan

Felicitări, Domnule Ion Marin Almăjan!