Cuvânt și iubire

„Îmi pare rău că trebuie să v-o spun, dar acest pământ e prea frumos şi prea bogat ca să-l puteţi păstra fără luptă. Vi-l vor lua!” (Jean-Marie Le Pen, adresându-se poporului român)

Într-un articol intitulat, deloc întâmplător „Codex mititelus” aminteam că dacă până mai ieri românii credeau în faţa curată a Occidentului şi a U.E., lovindu-se de realitatea crudă şi deloc favorabilă României, acuma li s-a spulberat şi ultima fărâmă de încredere. Asta-i Europa unită! Realitatea întrece ficţiunea. Grav este că oficialităţile româneşti nu mai vor să cinstească valorile naţionale. Cu o lună în urmă, un mare Istoric, un mare OM, un mare Român, un Mare Patriot a plecat în călătoria cea mare. Profesorul Gheorghe Buzatu. Nu i s-a putut ierta faptul că demnitatea nu l-a lăsat să accepte aceeaşi distincţie acordată de către şeful statului unui impostor alogen, inamic declarat al românilor. De aceea profesorul Gheorghe Buzatu a refuzat-o, şi a restituit-o celei mai înalte instituţii a statului român. Drept „plată a poliţei”, la înmormântare sa, nici urmă de oficialităţi. Cum puteau ei fi asociaţi cu un mare patriot. Ar fi plătit cu funcţia pentru gest. Aşa că m-ai bine s-au lipsit, au trimis coroane. Zile întregi, toate ecranele posturilor centrale de televizune erau pline cu comentarii pe marginea „evenimentului anului” – arestarea lui Becali. Despre dispariţia Profesorului, doar o scurtă ştire rătăcită în goana calului, „pe sticlă” şi la unele postri de radio,… Jenant!

Nici N.A.T.O. şi nici U.E. nu vor avea grijă de România

Nedisimulata concurenţă dintre S.U.A. şi Europa are numeroase feţe. În cadrul unui turneu intreprins prin ţările europene, marele şef al Strafor şi important reprezentant al politologilor de peste ocean, strategul alogen american, născut la Budapesta, George Friedman a venit – „întâmplător” – în „vizită de lucru” în România. A poposit la sediul B.N.R. – tot „întâmplător”- unde a predat ora de educaţie şi dirigenţie americană celor prezenţi, nu fite-cui, ci premierului Victor Ponta, guvernatorului B.N.R. Mugur Isărescu, liderilor politici români, bancherilor şi managerilor unor mari companii. Din afirmaţiile oaspetelui s-a desprins ideea că nu S.U.A. are nevoie de o relaţie cu România, ci invers: „Trebuie să faceţi o iniţiativă regională. Este o iluzie optică impresia că U.E. sau N.A.T.O. vor avea grijă de România, care este un stat suveran şi trebuie să îşi asume răspunderea pentru viitorul politic. Trebuie să vă asumaţi problema suveranităţii şi să o plătiţi […] Întrebarea este ce aveţi de oferit?”.

Ăsta da gescheft!

Bravos, Naţiune! Halal să-ţi fie! În aproape un sfert de secol de la marea şi sângeroasa cacealma decembristă, ni s-a spus şi impus ce să vrem şi, mai ales, ce nu trebuie să mai vrem: că nu mai avem nevoie de armată, iar ce-a rămas din ea s-o trimitem pe la „teatrele de operaţiuni” din Irak, Afganistan şi Kosovo ori unde a-nţărcat mutu iapa, la Conga-Bonga, nu să păzească şinele de cale ferată şi/sau combinatele industriale româneşti, pregătite pentru a fi furate. Am fost supuşi îndulcirilor capitaliste: confiscare, imbecilizare, monitorizare, destructurare, ocupare, după care ni s-a dat brânci în U.E.. şi în N.A.T.O., spunându-ni-se că organismele astea cuminţi ne  apără de oricine ne-ar pune gând răul. Nu pe gratis! În aceşti ani de ani de război planetar nedeclarat, România şi-a pus – pe gratis -, teritoriul şi spaţiul aerian la dispoziţia N.A.T.O. şi pentru bazele S.U.A. de la Kogălniceanu şi Deveselu, obţinând statutul de neinvidiat, dar şi de necontestat, de „No man’s land”. Documentele demonstrează că în plin război mondial, mareşalul Antonescu a pretins şi a obţinut plata în aur a petrolului, a cerealelor şi a tuturor produselor livrate Germaniei de către România. De la S.U.A.., U.E. şi N.A.T.O. ne-am ales doar cu praful de pe şosele. Ba scoatem şi din buzunare. Ăsta da gescheft!

România trebuie să aibă grijă de ea singură

Pământul Ţării a fost vândut cu toptanul, întreaga industrie românească, declarată cu nesimţire de către premierul în pulover, „grămadă de fiare vechi”, a luat calea străinătăţii – la preţ de fier vechi. A patra flotă comercială a lumii a naufragiat pe recifuri doar de unii marinari ştiute, iar bogăţiile solului şi subsolului se duc, în continuare, pe apa sâmbetei. Am ajuns pe marginea prăpastiei. Pe deasupra suntem întrebaţi: „Ce (mai) aveţi de oferit?!” De altfel, deşi afirmaţiile lui George Friedman şochează, sunt reale şi serios argumentate. Ne-a zis, pe şleau, că România trebuie să aibă grijă de ea singură, fiindcă S.U.A., N.A.T.O. şi Uniunea Europeană au altceva de făcut. Au grijile şi ogrăzile lor. Ceea ce nu este departe de adevăr! Ca bomboană pe colivă ni s-a impus regionalizarea, adică fărâmiţare teritoriului ţării după hărţi de alţii făcute, spre bucuria U.D.M.R.-ul, acest hibrid ciudat care poartă sâmbetele României. Nici cal, nici măgar, nici uniune culturală, nici partid politic – dar mereu la guvernare.

Scutul este un simbol, dar nu apără România

George Friedman a mai făcut referiri şi la scutul antirachetă afirmând, între altele, că „scutul” este doar un simbol, dar nu apără România de o anume ameninţare. După cum lesne se poate constata, declaraţiile lui Friedman se cam bat cap în cap cu cele ale secretarului de stat în M.A.E. român, Bogdan Aurescu, care evidenţia „contribuțiile importante ale României în cadrul N.A.T.O.”, subliniind că „România este, între altele, un contributor important în domeniul informațiilor în Alianță şi în calitate de membru N.A.T.O., ţara noastră are obligaţia, prin clauza de securitate colectivă a articolului 5 din Tratatul de la Washington, să apere orice alt stat aliat atacat, ca şi când ea însăşi ar fi fost atacată.”. Reciproca ar trebui să fie obligatorie, dar…. Că România cotizează puternic la U.E. şi N.A.T.O., nu doar cu informaţii, ci şi cu multe parale, nu încape îndoială. Intră la obligaţii, iar despre aşa-zisele „fonduri europene” cu care ni se tot scot ochii – tot banii românilor -, am mai amintit cu alt prilej. Scriam deunăzi că tratatele nu se fac decât pentru a fi încălcate, că sunt obligatorii numai pentru căţei, nu şi pentru dulăi.

Prima contradicţie a Europei – o uniune între state care nu sunt la fel

George Friedman opinează că statul român trebuie să lupte pentru menţinerea suveranităţii, „pe fondul unui trend european de diminuare până la extincţie a suveranităţii naţionale. […] Europa este într-o criză profundă, structurală, care va dura încă multă vreme. […] Problema în Europa este că nu există un lider, sunt opinii divergente între principalele state precum Germania şi Franţa, şi nu există o soluţie comună. Prima contradicţie a Europei este că este o uniune între state care nu sunt la fel”. Adevăr grăieşte! Atunci de ce s-a creat acest conglomerat-monstru? Această nouă Uniune Sovietică? Aşa au vrut licuricii planetei?

Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo!

Contrar afirmaţiilor Timonierului naţional – cum că „guvernul ar trebui să stabilească 2017 drept data de aderare la euro”, Friedman susţine: „Bine că nu sunteţi în zona euro. Nu intraţi acolo!”, dând ca exemplu Turcia. „Le-am spus şi turcilor că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat a fost că au fost respinşi de la intrarea în U.E.”. Fără posibilitate de tăgadă, Friedman arată că în Europa timpul trece, iar problemele – cu precădere, şomajul – în loc să se rezolve, se acutizează. Din cauza opiniilor diferite, în Europa, criza bancară s-a transformat în una socială, de proporţii. Criza fără rezolvare imediată a unei întregi generaţii. Cam asta-i Europa unită şi lumea în care trăim!

Ion Măldărescu

Sursa: Revista Agero Stuttgart – LUCIAN HETCO

“Aţi auzit ce-a făcut Zgonea? Doar e preşedintele Camerei Deputaţilor! S-a fotografiat cu un ciocan uriaş în mîini lîngă zidul Casei Poporului, gata, chipurile să-l dărîme în mod simbolic. Pentru cine ştie ce interese neortodoxe s-a folosit de imaginea lui Waters, celebrul solist de la „Pink Floyd”, aflat în Ţară pentru concert, care se uita la el ca la un barbar, cînd a pus mîna pe ciocan să lovească zidul Casei Poporului. Iar Roger Waters, în goană după succes, s-a complăcut într-o impardonabilă şi penibilă contradicţie cu mesajul cîntecelor sale care vizează Puterea de pretutindeni şi speciile care o populează. Un gest vulgar şi penibil ca acesta ar trebui să-l elimine din atenţia publicului şi din viaţa politică pe alesul nostru. Domnule Zgonea, aţi construit voi, „democraţii”, ceva ca să puteţi demola? Care e opera voastră naţională în afara jafului, a amanetării poporului şi a fărîmiţării României? Zidul pe care vreţi voi să-l dărîmaţi e doar în mintea voastră un instrument murdar de propagandă. Nu v-a mai rămas mai nimic de promis poporului în campanii! Toate promisiunile făcute electoratului s-au dovedit a fi minciuni gogonate scoase din sertarele voastre. Cum şi minciunile se epuizează la un moment dat, v-au mai rămas gardurile construite în comunism. Poporul tot necăjit, plin de nevoi şi sărăcie, încovoiat de taxe şi de viaţa extrem de scumpă! Asmuţirea poporului şi distragerea atenţiei pe tema comunismului nu mai are efect! Poporul şi-a dat seama că voi sînteţi mai comunişti decît comuniştii!

Aţi creat o industrie de şomeri şi săraci!

Daţi-vă cu barosul în propriile capete, poate vă treziţi din beţia puterii şi a corupţiei şi distrugerii României. Daţi-vă cu barosul în propriile vile construite din banii naţiunii! De aproape 24 de ani dărîmaţi fără să construiţi ceva în loc, pentru popor. Ce nu s-a reuşit a vinde, de cele mai multe ori pe nimic, sau cu spagă uriaşă pentru buzunarele voastre, aţi dărîmat sau le-aţi lăsat să se prăbuşească. Acum vi s-a pus pata pe un zid, care nici măcar nu încurcă pe nimeni. După coma indusă şi prelungită de jefuitori, Ţara nu se va pune niciodată pe picioare cu veşnicele caricaturi de la Putere. Aşa aţi dărîmat toată industria românească şi n-aţi mai construit o fabrică la loc. În schimb aţi creat o industrie de şomeri şi săraci. Români fără muncă, fără case, fără hrană zilnică. Unde este dreptul la muncă reglementat de constituţie? Casa Poporului şi împrejurimile sînt ale poporului, şi interzicem bezmeticilor din parlament să le dărîme! Interesaţi-vă cît a costat clădirea şi zidul, care nu-s mai comuniste decît imaginaţia voastră bolnavă şi distrugătoare! În plin centrul Capitalei zac în paragină clădiri istorice, clădiri de miliarde, pe care le-aţi botezat „Circul foamei”. Le-aţi abandonat şi au ajuns adăpost pentru boschetari, pentru că n-aţi fost în stare să terminaţi ce-a început Ceauşescu! Cum oare v-a venit proasta idee să dărîmaţi zidul Casei Poporului ? Ce-ar fi dacă, ipotetic, chinezii şi-ar propune să dărîme multisecularul lor zid, pentru că tot comuniştii l-au construit! Numai în România se dărîmă pe capete!

Mult hulitele cutii de chibrituri construite în socialism

De ce nu dărîmaţi şi apartamentele ridicate în comunism, pe care voi nu le veţi construi în veci! În democraţia de azi, 13 ani de zile i-ar trebui românului să muncească, să pună salariu peste salariu, fără să se hrănească, fără să cheltuiască un leu, ca să-şi poată cumpăra un apartament de 50 de metri pătraţi, adică mult hulitele cutii de chibrituri construite în socialism, devenite azi comori de nepreţuit. Libertatea este un sentiment interior, domnilor! Nu-i nevoie să dărîmaţi clădiri sau ziduri cu istorie! În definitiv, ce s-a ales de aşa-zisa libertate democrată? Cine a cîstigat-o, dacă nu voi, cei de putere, în interesul vostru? Dărîmaţi zidul dintre bogaţi şi sărăci, dintre cinstea poporului şi imoralitatea voastră, zidul dintre guvernele parşive antinaţionale şi sclavia poporului! Cu ciocanul ăla ar trebui să fie potcoviţi toţi politicienii care au demolat economia şi se mai gîndesc încă la demolări. Iaca ce fac politicienii autohtoni aflaţi într-o drastică scădere de popularitate! La fel procedează şi familiile regale! Inventează fel de fel de scandaluri pentru a se menţine în atenţia publicului. De pildă, Cămila, fosta amantă a prinţului, care i-a stricat casa, apoi au îngropat-o împreună pe Diana, devenind ulterior soţie de prinţ, o face praf pe Kate Middleton, afirmînd că nou născutul n-ar fi al lui William. Dintr-una în alta, am ajuns şi la vecinii noştri, unguri, pe care îi sfătuiesc să fie băieţi cuminţi, să stea în banca lor, să nu mai viseze cai verzi pe pereţi dacă vor gaze româneşti, pentru că proiectul prevede ca România să exporte gaze naturale spre Ungaria, prin gazoductul Arad-Szeged. România va fi un exportator de gaze de importanţă regională. În afară de Ucraina, toate ţările din jurul nostru vor primi gaz românesc. Deja demarat, proiectul asigură premisele deschiderii unui culoar de transport al gazelor dinspre regiunea Mării Negre înspre pieţele central şi est europene. Gaze din şi pentru punctele fierbinţi, unde planeta clocoteşte la foc mic.

Îndesarea cu forţa, pe gît, a capitalismului

Roubini se teme că Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi. Spania, înglodată în datorii şi fără soluţii, are în plan să taxeze razele soarelui. Altă nerozenie! Pentru că cetăţenii produc foarte multă energie solară, iar oferta depăşeşte cererea cu peste 60%, autorităţile spaniole au ales să taxeze utilizatorii de panouri solare, pe care însuşi guvernul i-a subvenţionat. Să mai zică cineva că omul e liber pe Pămînt! Peste tot e în lanţuri, vorba lui Montesquieu. Românii s-au lăsat taxaţi prin aberantele timbre verzi, dar nu se plînge nimeni, deşi este o escrocherie. Şi la noi, Ministerul Finanţelor pregăteşte o revoluţie fiscală pentru 2014: impozite pe clădire în funcţie de destinaţie şi nu de proprietar. Proprietarii spaţiilor în care se află frizerii, bănci, şaormerii, magazine de cartier, cabinete medicale, notariale sau de avocatură şi alte sute de mii de afaceri care şi îşi desfăşoară activitatea în apartamente sau case deţinute de persoane fizice, vor plăti impozite pe proprietate mult mai mari din 2014. În plus, Fiscul va introduce şi declaraţia de avere pentru persoane fizice. Asta se întîmplă cînd se vrea îndesarea cu forţa pe gît a capitalismului. De la 1 septembrie, Guvernul introduce noi taxe pe lux. Odată cu intrarea în vigoare a ultimelor modificări aduse codului fiscal, vor fi accizate şase categorii de produse. Potrivit ordonanţei de guvern nr. 16/2013, din categoria bunurilor accizate fac parte: bijuteriile de aur şi platină cu excepţia verighetelor, confecţiile din blănuri naturale, iahturile, ambarcaţiunile pentru agrement şi autoturismele cu capacitatea cilindrică de peste trei mii de centimetri cubi. Vor fi taxate şi armele de vînătoare, cartuşele cu glonţ şi alte tipuri de muniţie. În cazul categoriilor nou-introduse, accizele se datorează o singură dată şi se calculează prin aplicarea sumelor fixe pe unitatea de măsură. Dacă şi gloanţele le-au trecut prin cap demnitarilor noştri şi ei trăiesc, înseamnă că sînt „nemuritori” şi nu mai scăpăm uşor de pacoste. De-aia s-au gîndit la gardul Casei Poporului. Cu alte cuvinte, „de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!” Cerem noi să se facă dreptate! Să se aplice taxa pe prostie. Statul ar fi un mare beneficiar, pentru că, aşa cum se spune, „mama proştilor e mereu gravidă!” Şi unde credeţi? În rîndul Puterii, fie ea de ieri sau de azi! Tot un drac.”

Maria Diana Popescu

Sursa: Revista ART – EMIS

            Menirea ființei

Menirea ființei este a-l afla pe Dumnezeu!

Și ce e Dumnezeu? O Forță atotputernică

Mare, nemărginită, a cărei aspră voie

Duce la îndeplinire ce-și dorește.

El este numai spirit. Ființă infinită,

Tot ce vedem și tot ce nu vedem.

Stăpân pe cer și pământ, Zeul Zeilor.

Fără El nimic nu e. Ci noi nu cunoaștem

Ce este El! Când încercăm a înțelege,

Ghicelile ne pierd mai toată taina.

Lui datorăm  bunul numit al nostru,

Trăim ai Lui, ai Lui îngăduindu-ne.

El e un prieten mereu de partea noastră.

Ce-i pasă Lui de jertfa sângeroasă?

Cu inimă curată du-ți viața întru bine!

Nu-n fala templelor de piatră

E placul Său, ci întru pietatea

sufletelor sacrate, a vieților crezând.

 

George Anca

“Părintele Justin Pârvu a primit post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie, care va fi conferit în 14 septembrie, când are loc slujba şi parastasul anual de la vechea intrare în colonie.

La inițiativa Gazetei de Maramureș, având susținerea Înaltpreasfințitului Justinian Chira, arhiepiscopul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, dar și o numeroasă susținere din partea mai multor personalități și asociații, lista de semnături de susţinere, pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare părintelui Justin Pârvu, a fost depusă la Primăria Baia Sprie. Primarul Dorin Vasile Paşca a iniţiat un proiect de hotărâre care a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local Baia Sprie în şedinţa din 22 august.

Părintele Justin Pârvu a primit astfel post-mortem titlul de cetăţean de onoare a oraşului Baia Sprie, care va fi conferit la 14 septembrie, când are loc slujba şi parastasul anual de la vechea intrare în colonie. Cu această ocazie vor avea loc și simpozionul „Triunghiul morţii”. (sursa: petru-voda.ro)

Sursa: Doxologia – Portal ortodox

 

***

“Părintele Justin Pârvu, cetăţean de onoare al oraşului Baia Sprie! Manastirea Petru Voda, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania si Civic Media multumesc Gazetei de Maramures, Primarului si Consiliului Local Baia Sprie. DOC – See more at: http://roncea.ro/2013/08/31/parintele-justin-parvu-cetatean-de-onoare-al-orasului-baia-sprie-manastirea-petru-voda-asociatia-fostilor-detinuti-politici-din-romania-si-civic-media-multumesc-gazetei-de-maramures-primarului-si/#sthash.qhYIOlk1.dpuf

Multumiri si felicitari sustinatorilor si semnatarilor!”

“O stire de “ultima ora” (dar nu pe toate canalele): A inceput razboiul! In transeele pentru Rosia Montana, rebelii “civili” au iesit la “lupta cea mare”, rob cu rob sa se uneasca: oameni de cea mai buna intentie si credinta, patrioti adevarati, romani iesiti in strada in costume nationale alaturi de gnomii lui Soros, activisti anticrestini si piticanii paroase ca Remus Cernea si partenerul lui civil, cretuliul Nicu Sordan (*). Nationalisti curati ca Dan Tanasa, militanti pentru apararea romanilor din teritoriile ocupate, Harghita si Covasna, in strada, la nivel international, alaturi de partide extremiste din Ungaria, cu agenda antiromaneasca fatisa.

Ca niste pale mediatice de elicopter pe deasupra Pietei Universitatii, asigurand zgomotul de fond necesar, Vocea Rusiei ne da o lectie de romanism (ghilimelele sunt invizibile): “Paroxismul trădării: Roşia Montana“. Citez: “Roşia Montana este mai mult decât un sit arheologic sau locul unei exploatări miniere. Roşia Montana este un simbol, fiind concomitent un simbol al trezirii la viaţă a societăţii româneşti cât şi simbolul dispreţului maxim pe care clasa politică îl are faţă de opiniile cetăţenilor.” Hm, asta e dovada clara ca romanii au ocupat Rusia, pana la antenele propagandei de stat, si nu invers.

De sus, din stratosfera, ramas aproape fara aer, ca un pui de Gostat gatuit, Obama Ponta ii da cu bombardeaua, apoi cheama “reprezentantii boborului” sa decida, timp in care trece la un menage a trois, kinky, “in lanturi, pentru Rosia Montana”, impreuna cu Sorin Rosca Stanescu si soata Daciana, in manejul zoopolitic din Casa Poporului. Un menaj in care se imbina ordinul cu placerea, simbolic, desigur, ca si loviturile lui Obama asupra Siriei. Dupa cum ne reaminteste Cristian Banu intr-un comentariu pe tema, la Politica ta, despre “Comedia absurdului”: „Pe vremuri era o vorbă, ‘Tovarăși, eu am o opinie, dar nu sunt de acord cu ea.’”

De la microfoanele Pravdei, Bashar al Basescu, din submarinele politicii dambovitene, trage torpile cu varful otravit pentru apararea patriei capitaliste. Dar cine sa-l mai creada? La credibilitatea lui de sub zero, mai bine ar tacea.

Care este solutia pentru Rosia Montana? Nu stiu. Dar stiu, extrem de bine, cine sunt actorii – mirceatomii, scenaristii – renatoweberienele, si regizorii – sorosopatrushevii, care profita de figurantii scosi la munca de strada gratis, in timp ce buzunarele “alesilor” se umfla la Bursa din Toronto. Mai stiu ca ungurii, care si-au tapetat cupola Parlamentului cu aurul de la Rosia Montana (apropo, acesta e tot tezaur romanesc; de ce nu-l cerem inapoi?), sunt fideli obsesiei lor ca “vor lua Ardealul inapoi” si-atunci isi zic ca se vor bucura singuri de aurul din adancuri estimat la circa 10 miliarde de dolari (uncia a ajuns la 1,390 USD). Iar afaceristii pretutindenari, de teapa lui Soros si ai lui, care vor sa sufle caimacul celor de azi, stiu ca licenta RMGC expira in patru ani. Cum au intins-o 10 ani cu protestele “ecologistilor” in civil, o mai pot lungi inca patru. Si-atunci sa vezi “licitatie”!

In final, daca exploatarea ar fi 100% in mana statului – aviz amatorilor: dezastrul de la Rosia Poieni, cu biserica scufundata in steril, apartine tot “statului roman” – am putea spune, oare, “Ura! Aurul e al romanilor!”? Dar nu a mai fost asa, in vremuri nu demult apuse? S-au bucurat romanii de el? Poate, macar prin faptul ca serviciile de sanatate, sa spunem, ca exemplu, erau gratuite… Dar in rest? Si cine este, azi, “statul roman”? Nu tot ei, zgonii, pontii, tokesii si basestii?

Concluzia o pune Mihai Tociu, prin ilustratia la articolul sau pe aceasta tema, De ce Soroș le-a dat ”ecologiștilor” Roșia Montană, unde ofera si o posibila solutie: implicarea in politica. Dar fotografia, cu porcul in varf de teapa, spune tot: “Democracy is a Lie”. Da, stiu, sunt extremist, nu patriot ca “romanii” de la Vocea Rusiei si Hotnews.

Mai multe, inclusiv despre raspandacii “pro” sau “contra”, manelistii cu “staif” ai “blogosferei”, la Politica ta: Felicitari, iar ati salvat Rosia Montana…si imaginea guvernului Ponta“

(*) (c) Traian Mitrica

Sursa:  http://roncea.ro/2013/09/02/razboiul-sirian-pentru-rosia-montana/

 

Elemente generale pentru o viziune ortodoxa asupra mediului

“Oferita ca un cadru finit ce duce catre infinit, creatia vazuta si persoana umana exista intr-o reciprocitate fizica dar mai ales spirituala, intrucat se implica una pe cealalta, fiind gandite de Creator impreuna, in lucrare, dar si in rasplatirea actiunii de tindere catre comuniunea cu El.

La sfarsitul celei de a sasea zile, Dumnezeu l-a asezat pe intaiul om in mijlocul lumii create pentru el, deja pregatita sa-si primeasca imparatul si stapanitorul intr-un loc special, raiul – asemanat de Parintii rasariteni cu Biserica si cu imparatia – cu scopul de a-l lucra si pazi (Facerea 2,15). Ca semn al puterii omului asupra creatiei si al legaturii directe cu ea, Adam a dat nume tuturor fapturilor (Facerea 2,19-20).

Creata pentru asezarea intru iubirea lui Dumnezeu, persoana isi lucreaza mantuirea si indumnezeirea numai in acest context spatial si temporal, chiar daca ea a suferit de pe urma pacatului adamic; pe de alta parte, sfintenia se realizeaza numai impreuna cu creatia si in timpul de existenta a creatiei.

Omul nu poate sa fie gandit inafara cadrului cosmic, iar aceasta nu numai in sensul ca aici isi poate el implini desavarsirea – ceea ce este adevarat – dar si pentru ca indumnezeirea lucrata pentru sine va aduce o contributie la indumnezeirea creaturii, asa cum starea de pacat atinge sfintenia creaturalului.

Interdependenta existenta ne indreptateste sa afirmam ca “natura e o parte a naturii omului, e sursa unei parti a naturii umane si deci conditie a existentei si a dezvoltarii integrale a omului pe pamant”.

Lumea, inteleasa ca parte vazuta a mediului in care omul isi cauta mantuirea, va deveni treapta tranzitorie in a-L descoperi pe Dumnezeu, fara a se interpune intre El si om cu opacitatea conferita de planul fizic. Sfantul Siluan Athonitul spunea: “Din copilarie am iubit si lumea si frumusetea ei. Iubeam pomii si gradinile inverzite, iubeam campiile si toata frumusetea zidirii lui Dumnezeu. Imi placea sa privesc stralucirea norilor, sa-i vad trecand in inaltimile albastre. Dar, de cand am cunoscut pe Domnul meu si El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat in mine. Nu mai vreau sa privesc aceasta lume, caci sufletul meu este neincetat atras spre lumea in care locuieste Domnul. Sufletul meu sufera pe pamant ca o pasare in colivie.”

Procesul de indumnezeire a omului are menirea de a se rasfrange si asupra creaturii in intregul ei, fiindca aceasta – solidara cu omul in cadere – este sensibila si la ridicarea nivelului duhovnicesc uman, asteptand, potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, inaltarea omului la Hristos, stare ce surprinde o alta realitate de existenta, al carei proces este identic cu o noua nastere, cu o alta creare: “Nerabdatorul dor al fapturii cu nerabdare asteapta descoperirea fiilor lui Dumnezeu.. cu nadejdea ca si ea, faptura insasi, se va elibera din robia stricaciunii spre libertatea slavei fiilor lui Dumnezeii” (Romani 8,19-21).

Iata de ce omul nu se ofera doar pe sine lui Dumnezeu in actul de lucrare a indumnezeirii pe care-l indeplineste asupra sa ci, impreuna cu el – intr-o distantare ce ii apropie creatia – aduce universul si pe acesta induhovnicit de prezenta lui mijlocitoare a dumnezeirii.

Responsabilitatea pentru darul creatiei o are omul, mai intai si in cel mai inalt grad, fata de Dumnezeu, din iubirea Caruia vine atat persoana cat si natura si pentru aceea ca lumea exista deja, ca i-a fost pusa la dispozitie de catre Creator mai inainte de fiintarea sa, fara ca el sa-si fi adus vreun aport direct la conturarea cadrului natural in care isi desfasoara activitatea, dar bucurandu-se de frumusete si de roade: “Iata, va dau voua toata iarba datatoare de samanta pe fata-ntregului pamant” (Facerea 1,29) si avand capacitatea rationala de a le descifra pe cele create si de a vedea in ele sensul bun: “Toate cele cate sunt le-a facut Dumnezeu spre folosul nostru.. cele placute ale lumii.. si cele socotite neplacute”.

In starea paradisiaca, toate ii erau supuse omului, el posedand – prin binecuvantare divina – stapanire fizica si morala asupra naturii; pacatul introduce in lume nu doar ruptura dintre om si Dumnezeu ci si dintre el si creatie, restabilirea dominatiei morale asupra lumii create facandu-se acum prin truda muncii.

Prin inviere, Hristos il ridica pe om din starea de decadere, dar acest lucru se intampla si cu creatia intreaga: ea se transfigureaza de prezenta Fiului in lume, de lumina Taborului si isi primeste valoarea prin excelenta actului de inviere, care pe toate le face noi. Innoita prin jertfa hristica, lumea irationala – plina insa de ratiunile divine care au adus-o la existenta si care au asezat in ea insasi tinta indumnezeitoare – ajunge sa fie intinata de actiunile umane directe si indirecte, indreptate impotriva naturii in sine, impotriva plantelor, a animalelor etc, atitudini ce depasesc adesea “drepturile” omului asupra ei, intelese restrictiv si unilateral ca stapanire atotputernica.

Asemenea omului, si creatura se gaseste in relatie directa cu Dumnezeu, doar ca – spre deosebire de om – raportarea ei la Creator se face prin mijlocirea umanitatii, in modul in care ratiunea noastra cuprinde acest adevar si in care nu se poate exclude raportarea directa, duhovniceasca a creaturii la Creatorul sau.

Raspunderea pe care o are persoana inaintea lui Dumnezeu pentru pastrarea creatiei vine tocmai din calitatea omului de a aduce echilibrul intre lumea irationala – dar facuta dupa ratiunile divine – si Ratiunea suprema, din iubirea Careia lumea exista. Fara a exacerba importanta prezentei omului in lume, e necesar sa subliniem ca sta in puterea lui ca prin sfintenia vietii sale sa aduca si creatia la starea de sfintenie, asa cum pacatul sau aduce atingere realitatii fiintarii lumii pana la riscul intoarcerii ei in neant, intelegand prin aceasta mai ales starea spirituala de inexistenta.

Vocatia speciala a omului este aceea de a fi inel al creatiei, prin calitatea sa de imago mundi si imago dei fiind chemat sa armonizeze cerul si pamantul, sa induhovniceasca materia pentru a deveni chip sensibil si zona de manifestare a Duhului lui Dumnezeu.

Stapanirea materiei este inteleasa din punct de vedere ortodox ca o transfigurare a ei, o actiune de subtiere a formelor sale grosiere – dar fara de care omul s-ar simti ca un corp strain – realizata prin permanenta transformare a materialitatii trupului omului in mediu de manifestare a sufletului; stapanirea naturii nu este nici administrare, inteleasa ca forma distanta si care sa nu implice raportul creator al persoanei cu ea. Se va dovedi astfel ca, asa cum duhovnicescul omului ii transfigureaza trupul prin modelarea treptata a materialului, creatia intreaga se induhovniceste prin aceeasi actiune, caci perceperea umana asupra stapanirii trupului se va rasfrange asupra intregii materii.

Sfantul Simeon Metafrastul scrie: “Fiecare din cele vazute, daca n-ar avea in ajutorul ei si o alta fire straina, ar fi prin sine nelucratoare si fara podoaba. Caci intelepciunea negraita a lui Dumnezeu arata taine si chipuri prin cele vazute.”

In ecteniile celor mai importante slujbe religioase si in ierurgiile Bisericii Ortodoxe, in special in cele care solicita binecuvantarea lui Dumnezeu pentru lucrarea omului asupra creatiei nerationale, se arata foarte clar relatia responsabila dintre persoana umana si creatie, dintre induhovnicirea omului si procesul de spiritualizare a materiei, ceea ce descopera specificul ortodox al viziunii liturgice asupra creatiei.

Atitudinea negativa fata de natura loveste – indirect – in semeni si in solidaritatea conferita de unitatea actului creator si de folosirea comuna a ei. Cadrul de vietuire pe care il primim la intrarea in lume are ca tinta si descoperirea si activarea iubirii pentru aproapele, creatia devenind in acest mod mijloc de comunicare intre noi si semeni.

Comunitatea umana este data si de caracterele vazute ale existentei, nu doar de cele spirituale, pentru ca ea sa fie mai usor sesizata si traita ca dimensiune unificatoare a omului cu creatia si cu ceilalti oameni. Lucrul mainilor lui Dumnezeu este de natura sa le defineasca si sa le indrepte pe toate catre scopul suprem pe care l-a asezat din iubire pentru intrega sa creatie: indumnezeirea; de aceea in creatie nu il vedem doar pe Dumnezeu Care ne-a daruit cadrul de vietuire, ci si pe aproapele nostru, impreuna cu care lucram la transformarea lumii, la spiritualizarea ei. Prin atentia mea fata de pastrarea creatiei intr-o forma apropiata cat mai autentic de cea in care ea a fost asezata sa functioneze, imi arat responsabilitatea fata de Dumnezeu de la care ea vine, dar si fata de aproapele meu care traieste in acelasi cadru natural, este creat dupa acelasi “Chip” si inainteaza catre aceeasi desavarsire.

In cel de-al treilea rand, responsabilitatea omului fata de creatie se raporteaza la natura insasi, pentru ca de desavarsirea persoanei depinde starea de desavarsire a lumii neinsufletite, dupa cum natura – prin elementele de spiritualizare pe care le poseda deja si pe care le transmite umanitatii – poate ajuta la intarirea sentimentului de raspundere a omului fata de ea insasi, dar si la descoperirea slavei divine cuprinse in ea: “Cerurile povestesc marirea lui Dumnezeu si facerea manilor Lui o vesteste taria” (Psalmul 18, 1).

Creatia este adesea mult mai fidela in descoperirea maretiilor lui Dumnezeu, a iubirii Sale pentru om, decat este omul insusi care, datorita libertatii, poate sa eludeze evidenta divina din ea, sau o poate chiar nega, fara ca prin aceasta atitudinea de ignorata sau de negare sa-i aduca atingere creaturii si lui insusi.

Sfantul Vasile cel Mare scrie: “Din frumusetea celor vazute sa intelegem pe Cel Care-i mai presus de frumusete, iar din maretia celor care cad sub simturile noastre si din corpurile acestea marginite din lume sa ne ducem cu mintea la Cel nemarginit, la Cel mai presus de maretie, Care depaseste toata mintea cu multimea puterii Sale. E drept, nu cunoastem natura existentelor; dar este atat de minunat cat ne cade sub simturi, incat mintea cea mai ascutita se vadeste a fi neputincioasa in fata celei mai mici fapturi din lume, fie pentru a o descrie cum se cuvine, fie pentru a da lauda cuvenita Creatorului.”

Creatura il marturiseste pe Dumnezeu dar, pe de alta parte, insusi Dumnezeu este Cel ce Se marturiseste pe Sine prin frumusetile creaturii. “Pelerinul rus” marturiseste ca “oamenii, pomii, plantele, animalele, toate imi erau atat de inrudite incat in toate gaseam icoana Numelui lui Iisus Hristos“.

El Se descopera in mod natural prin lucrul mainilor Sale, prin ordinea instituita si prin tinta asezata la capatul drumului, iar omul a incercat dintotdeauna sa cuprinda sub simturi, in granitele cercetarii, prezenta lui Dumnezeu in lume.

Pornind in special din ratiuni economice si incercand cautarea de solutii fara cercetarea cauzelor, mai ales ultimul secol a fost marcat de incercari disperate, cateodata, ale miscarilor ecologiste din intreaga lume de a-l responsabiliza pe fiecare om dar si omenirea in ansamblu fata de pericolul folosirii irationale a elementului creat, atitudine benefica in esenta pentru sensibilizarea constiintelor moderne asupra creatiei, dar care a pierdut adesea sensul corect al ecuatiei Dumnezeu-om-natura. S-a plecat de la realitatea cruda a industrializarii poluante, a exploatarii irationale a resurselor, a cresterii demografice, de la folosirea iresponsabila a deseurilor radioactive si a apelor reziduale.

In aceasta febra a semnalelor si rezolvarilor posibile, Biserica Ortodoxa si-a mentinut intotdeauna invatatura despre sfintenia creatiei si despre contributia omului la gradul ei de sfintenie sau de degradare, dar in contextul mentionat s’au facut simtite accentuari necesare, de natura sa influenteze pozitiv si sa nuanteze raspunderea umana pentru pazirea intreaga a creatiei.

In cunoscuta sa carte Creatia ca Euharistie, episcopul Ioannis Zizioulas al Pergamului atragea atentia asupra responsabilitatii pe care Biserica si teologia in general o au fata de aceasta problema, construind o argumentatie ce trece dincolo de simpla creionare a unor solutii externe duhului eclesial: recastigarea sensului euharistie al creatiei pentru fundamentarea sacramentala a lumii; afirmarea Adevarului si a credintei despre viata si moarte ca elemente definitorii ale protejarii mediului inconjurator; reafirmarea si recunoasterea din partea fiecarei persoane a statutului sau de “preot al creatiei” si implicit a interdependentei dintre om si natura.

Din pacate, de cele mai multe ori sistemele ecologiste – situandu-se in afara pozitiei crestine – au la temelie ideile panteiste si, drept urmare, idolatre asupra cosmosului, de unde rezulta si modalitatile defectuoase de argumentare a rationalizarii folosirii materiei, in vreme ce transfigurarea materiei ramane singura modalitate de pastrare a datului revelat despre calitatea interventiei omului asupra creatiei, in asa fel ca aceasta sa devina adevarata Euharistie a creaturalului – om si materie – adusa lui Dumnezeu.

Pe de alta parte, cautarea de solutii fara a tine seama de realitatea cauzelor si de aportul pe care si-l aduce omul zi de zi, in mod mai mult sau mai putin constient, la distrugerea creatiei, continua procesul titirambic al rezolvarilor improprii16. in tarile care expun tragic doctrine ecologice, problemei i se ofera rezolvari departe de cele duhovnicesti, caci crestinismul a incetat de mult sa constituie dimensiunea fundamentala a constiintelor, astfel incat sa fie formulate concluzii pertinente, in sensul in care in acest stadiu omul risca sa fie “devorat de civilizatia pe care spiritul lui a creat-o”.

Fara substanta crestina a imaginii creatiei venite dinspre Dumnezeu, creata din iubire pentru om si lasata spre folosire responsabila, stapanirea umana asupra naturii devine absoluta si arbitrara, neintelegand faptul ca supunerea ei este de ordin metafizic si moral, in conformitate cu vointa lui Dumnezeu si cu scopul pentru care a fost creata, ca omul o stapaneste in numele lui Dumnezeu si ca doar accentuarea caracterului rationalist il face sa se creada singurul ei stapan.

Ecologia este asadar in cel mai inalt grad o problema de relatie duhovniceasca a omului cu creatia, de raportare personala la actul lui Dumnezeu de creare si de interpretare a modului in care el are “dreptul” sa foloseasca elementele creatiei. Fiinta umana are menirea de a uni in iubire pamantul cu cerul, de a fi mijlocitorul celui de jos pentru cel de sus, de a distruge in sine diferentele prin transformarea creatiei in Euharistie iubitoare pentru Creator.

Decrestinarea gandirii contemporane atrage dupa sine mutatiile vizibile ale sensului de a vedea lumea si, in consecinta, legaturile aparent insesizabile ori chiar inexistente – dar, in fond, foarte clare – dintre problema legata de stadiul mediului si cea a slabirii religiozitatii din lumea noastra: “Poluarea mediului inconjurator si distrugerea ecosistemelor nu reprezinta urmarea mecanica a progresului tehnologic si nici efortul secundar al cresterii demografice, cat consecinta secularizarii care apasa excesiv societatile moderne (‘anonime’ si ‘cu responsabilitate limitata’)”.

Responsabilitatea umana fata de creatie este cu atat mai mare cu cat se pierde mai mult adevaratul sens crestin al lumii in care omul traieste si cu cat atitudinile sale vadesc acest lucru in actiunile agresive asupra creatiei in intregul ei.

Rosia Montana sau lupta omului impotriva naturii

Cateva din datele problemei

Una dintre situatiile recente din Romania solicita manifestarea responsabilitatii personale si comunitare cu privire la grija omului pentru natura inconjuratoare. Zona Muntilor Apuseni, mai concret arealul in care este asezata cea mai veche localitate atestata documentar in tara noastra – Rosia Montana: Alburnus Major – s-a situat si inca se mai afla in miezul unei dispute ecologice.

Firma canadiana Gabriel Resources Ltd (GR) si Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest SA Deva s-au asociat, in anul 1997, in Compania Eurogold SA, care in 1999 si-a schimbat numele in SC Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC), in cadrul careia 80% din actiuni sunt detinute de GR si 19,3% de catre Minvest Deva.

In baza acordului, GR ar urma sa furnizeze capitalul de baza estimat la 550 milioane USD, iar RMGC sa intreprinda exploatarea. Compania propune aplicarea la Rosia Montanta a celui mai mare proiect de exploatare la suprafata la scala larga din Europa, folosind cianurarea ca procedeu de extragere a aurului si a argintului.

Pentru a extrage cele circa 310 tone de aur si 1.300 tone de argint de pe un perimetru de aprox. 7 km patrati, RMGC isi propune ca pe parcursul a aproape 17 ani sa deschida patru cariere de minerit, realizand o productie miniera totala de 36.000 tone/zi.

Din Studiul de Fezabilitate realizat la nivelul anului 2001, rezulta ca singura metoda viabila economic de producere a aurului este tratarea minereului cu cianura de sodiu. Se estimeaza folosirea unei cantitati de 250.000 tone de cianura; sterilele rezultate dupa procesarea minereului vor fi stocate – potrivit proiectului – intr-un iaz de decantare ce va ocupa o suprafata de aprox. 400 ha., cu o capacitate de stocare de 250 milioane tone si un baraj inalt de 180 m. Locul propus pentru realizarea iazului este Valea Cornei, populata de aproximativ 400 familii, care toate ar trebui sa-si paraseasca actualul amplasament.

Iata cateva justificari ale RMGC: Case demolate? Nicidecum: noi le achizitionam pentru a le conserva si a le renova; Explozii de cariera? E adevarat: suntem in posesia unui exploziv din care doar 250 gr. dizloca o tona de roca, dar aceasta se va realiza fara praf, fara zgomot si fara trepidatii; Iaz cianurat? Chiar daca vom folosi cianuri in contradictie cu prevederile Consiliului Europei, avem posibilitatea de a le neutraliza aproape total, astfel ca in iaz apa va fi aproape curata.

Reactii

Compania a incercat sa atraga de partea sa mari companii miniere, dar a fost refuzata in mod repetat; i-a fost refuzat si imprumutul de 250 milioane USD de catre International Financial Institution, corpul privat de imprumuturi al Bancii Mondiale.

In comuna Rosia Montana, peste 350 familii s-au grupat in Asociatia “Alburnus Maior”, opunandu-se proiectului si refuzand sa-si vanda proprietatile.

Academia Romana si Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane s-au declarat impotriva proiectului.

Academicieni, profesori universitari, ierarhi, ecologisti, ingineri de mine, economisti au anuntat ca exploatarea miniera de la Rosia Montana va fi un dezastru din toate punctele de vedere.

GR nu a efectuat niciodata un proiect minier si a fost infiintata special pentru proiectul Rosia Montana.

Se pare ca actiunea ar urma sa legitimeze cea mai mare catastrofa umanitara, culturala si ecologica din Romania postdecembrista, aspectul antiumanitar referindu-se la stramutarea locuitorilor in zone ferite de efectele cianurilor, iar cel cultural la distrugerea vestigiilor miniere romane din zona, a galeriilor antice si a constructiilor specifice, recunoscute pe plan international ca parte exceptionala a mostenirii intregii omeniri. Prin aplicarea proiectului s-ar produce si alte efecte grave:

1. Asupra mediului inconjurator: decopertarea unei suprafete mari de teren, influentarea negativa a mediului prin depozitarea rocii sterile, poluarea atmosferei, a solului si a apelor; posibila poluare radioactiva realizata prin uraniul preconizat a se afla in roca, pericolul poluarii cu cianuri prin curentii de aer si prin infiltrarile accidentale produse inafara bazinului decantor, pericolul scurgerilor cianurilor si a componentelor lor in apele menajere;

2. Cu caracter social: noile locuri de munca preconizate vor ramane activate doar pe termen scurt si mediu; migratia persoanelor din zonele invecinate si din cele mai indepartate presupun efecte sociale negative, mai ales ca ele vor fi urmate de reversul lor in momentul in care locurile de munca vor disparea; dupa inchiderea exploatarii se asteapta cresterea somajului in zona. Solutia pe termen lung a problemelor sociale pare mult mai usor de rezolvat nu prin sacrificarea mediului natural, ci prin folosirea lui in turism, unul dintre punctele de atractie constituindu-l chiar vestigiile romane – care cuprind, intre altele, si cel mai vechi instrument de aductiune de apa creat de tehnologia antica – la care s-ar adauga faimoasele traditii ale zonei.

Implicatii negative

In prezentarea fiabilitatii de realizare a proiectului Rosia Montana, aspectele sociale au fost asezate pe ultimul loc, ierarhia criteriilor fiind urmatoarea: tehnic, economic, de mediu si social.

1. Pentru realizarea proiectului este necesara stramutarea a 2.156 persoane – 958 familii – din arealul geografic si din specificul social, religios si cultural unde activeaza in prezent. Stramutarea este insa unul dintre cele mai negative aspecte ale acestui gen de proiecte. Studiile actuale identifica efectele directe si indirecte ale dezradacinarii oamenilor in urmatoarele:

– pierderea identitatii culturale si a autoritatii traditionale

– disparitia retelelor sociale de cunostinte

– diminuarea posibilitatii de ajutor reciproc

– pierderea bunurilor si a surselor de venit

– neacomodarea sau acomodarea dificila la noul mediu de vietuire

– cresterea mortalitatii la populatia in varsta.

In ciuda absentei unui Studiu Social si de Impact asupra Mediului si cu toate ca lipseau consultari publice valide, RMGC a inceput, in aprilie 2002, un program de stramutare, iar in luna mai 2002 au fost deja vandute de catre proprietari primele case; programul de stramutare a fost relansat in mai multe randuri. Ca varianta finala pentru familiile care nu doresc sa paraseasca zona, RMGC a ajuns sa propuna chiar exproprierea. In acest context, cateva sute de familii au acceptat deja sa se mute, iar motivatiile sunt diverse:

– presiunile puternice facute de Companie

– sumele mari primite pe terenuri si locuinte

– disparitia infrasctructurii: mare parte din terenul comunal este deja vandut sau concesionat Companiei

– dezintegrarea relatiilor sociale: unii dintre cunoscuti au plecat deja

– teama ca, in timp, vor disparea scoala si serviciile sanitare corespunzatoare.

2. Vor fi distruse sau reamplasate 10 biserici, 9 cimitire, apoi gradinite, un camin cultural si alte cladiri utilitare ale comunitatii.

3. Beneficiile pentru localnici vor fi minime. Data fiind natura extrem de tehnologizata a exploatarii, numarul de locuri de munca necesar pentru perioada exploatarii efective va fi de numai 250-300, iar studiul de fezabilitate arata ca mare parte din acest personal va fi strain. Pana acum, localnici au fost angajati numai la munci slab calificate – sapaturi, paza etc. – iar numarul maxim de personal angajat va fi de aprox. 2.000, dar numai in perioada de constructie, care nu dureaza mai mult de 1.5 – 2 ani.

4. Alte implicatii sociale. Datorita diferentei de opinii, comunitatea de la Rosia Montana este divizata; reprezentantii Companiei poarta un razboi psihologic impotriva celor care refuza sa isi vanda proprietatile; programul de stramutare a cauzat tensiuni si chiar violente in familii; a crescut foarte mult pretul caselor care se vand dar si al celor care ar putea sa fie cumparate in localitatile din apropiere.

5. Dintre implicatiile economice, amintim doar urmatoarea realitate: concentratia de aur de 1.4 gr/tona de minereu din rezerva de la Rosia Montana este foarte aproape de limita rentabilitatii economice a exploatarii aurului: 1.2 gr/tona de minereu, ceea ce presupune faptul ca mina ar fi foarte sensibila la fluctuatiile pretului aurului pe piata mondiala.

Concluzii

Cazul Rosia Montana este simptomatic pentru timpurile postmoderne pe care le traim si care stau sub semnul extrem de acut al lipsei de responsabilitate si al interesului imediat. Unii dintre localnici sunt multumiti ca isi pot vinde averea lor si a stramosilor lor la un pret bun si ca pot pleca din zona. Fiecare ia in calcul ceea ce are de castigat; nimeni sau prea putini se gandesc la consecinte.

Lipsa de atitudine ferma a organismelor Statului roman induc incertitudinea si nesiguranta luptei pentru apararea naturii, a creatiei la Rosia Montana. Exemplele din Indonezia, Peru sau Bulgaria arata ca, in locurile unde deschis exploatari aurifere similare, dupa realizarea extragerii firmele au lasat in urma dezastre economice, si ecologice, oameni bolnavi si rauri poluate.

Am fost la Rosia Montana. Era intr-o seara linistita de mai, catre apusul soarelui. Inainte de intrarea in localitate, la o privire imediata si oarecum aparenta, totul parea in ordine: il simteai pe Dumnezeu traind in creatia Sa.

Am intalnit insa o incredibila lume a contrastelor care vietuiesc impreuna intr-un mod tragic, punand fata in fata frumusetea creatiei care Il marturiseste pe Dumnezeu si interventia brutala si iresponsabila a omului in lume, considerandu-se unicul si perpetuul ei stapanitor.

Armonioasa asezare a dealurilor se imbina curios cu pamantiul excavatiilor realizate, acum sau mai de mult, in crestetul si in pieptul lor; susurul paraului care-si cauta drum prin valea adanca este acoperit de zgomotul utilajelor care forfotesc pe soseaua din apropiere; verdele crud si necalcat al ierbii din curti anunta deja ruinele caselor din imediata vecinatate, dintre care unele cu arhitectura unica.

Centrul satului este intru totul parasit; exista case care nu mai au in viata decat peretele dinspre strada; altele sunt deja ruinate; de dupa garduri si din spatele perdelelor, acolo unde mai exista inca locuitori, te urmaresc priviri indiscrete si intrebatoare: acesta de care tabara tine?

Singurul semn de eternitate, si acela fragil, in aceasta lume pestrita si de o nesiguranta uluitoare pare mina romana, scobita la baza muntelui. Soarele gaseste si el cu cale sa apuna, dar in nori. Maine va fi oare mai intunecat decat azi?

Rosia Montana este exemplul negativ despre cum actiunea umana – urmarind numai interesele materiale si pe cele financiare, de scurta durata si doar pentru un numar mic de persoane – se intoarce impotriva vointei lui Dumnezeu care le-a adus pe toate la existenta pentru a-l imbogati pe om si pentru a-i facilita calea spre desavarsire. Natura se constituie intr-unul din cadrele necliseizate ce este pus in relatie cu omul si care tine seama de starea umanitatii noastre, participand la trairile, succesele si insuccesele spirituale ale omenirii. Lucrarea buna a omului contribuie la spiritualizarea cadrului sau natural de vietuire, iar pacatul marcheaza pregnant evolutia creaturii nerationale, ridicata insa si ea din starea de decadere prin jertfa lui Hristos. Starile nefiresti in care omul – in loc sa foloseasca pozitiv cadrul natural – il influenteaza negativ, reprezinta actul prin care se intoarce de fapt impotriva lui insusi.

Sa mergem la Rosia Montana! Aici, creatia lui Dumnezeu isi asteapta inca salvatorii!”

Stefan Iloaie

Sursa: Crestin ortodox

“Academia Română, prin vocea președintelui acestei intituții, academicianul Ionel Haiduc, o somitate în domeniul academic,  desființează proiectul Roșia Montană sau, mai bine zis, tunul Roșia Montană, punct cu punct! Punctul de vedere al academiei Române a fost transmis în cadrul unei emisiuni a postului public de televiziune, în anul 2012. Acesta a abordat problema protecției mediului și a patrimoniului, alături de rușinoasa problemă a redevențelor (a cantității de aur și argint pe care statul o primește)

După cum ați bănuit, clasa politică și media din țară nici nu bagă în seamă mesajul clar și corect al specialiștilor Academiei Române pentru că nu rezonează cu interesele lor. În statele normale, specialiștii ar avea ultimul cuvânt, la noi mafia politică are ultimul cuvânt, de 22 de ani, și rezultatul se vede. Au vândut tot, acum urmează să vândă, fără niciun pic de remușcare și ultimele resurse ale țării, băieții sunt flămânzi de șpăgi și mită.

Academicianul Ionel Haiduc abordează problema jenantă a redevențelor primite de statul român, subliniind faptul că în alte state valoarea acestora este de 80% pentru stat și doar 20% pentru investitor. La noi, gașca mafiotă, în frunte cu băsescu și ponta, susținătorii efervescenți ai proiectului, a acceptat ca statul să primească doar 6%. Este o diferență ca de la cer la pământ!

Nici acum nu îmi pot explica cum poate accepta un premier ca România, pe aurul ei, să câștige din toată această afacere doar 19 tone de aur din 300 și 192 tone de argint din 1600. Vreau să ne explice cum poate accepta ca din 300 de tone de aur, 282 de tone sa revină canadienilor și cum din 1600 de tone de argint, canadienii să primească mai mult de 1500 de tone. Care este argumentul pentru care radem de pe fața pământului  cea mai veche așezare românească și acceptăm deteriorarea definitivă a acestei zone?

Care este argumentul pentru care acest TUN este prezentat ca fiind un mare succes, de ponta, șova și băsescu – tartorii afacerii! Nu toți suntem proști, realitatea este clară, afacerea este un dezastru pentru România!

AVEM DE ALES, FIE MERGEM PE MÂNA POLITICULUI, cum tot facem de două decenii și ceva și o să dispărem ca stat, FIE LĂSĂM SPECIALIȘTII SĂ AIBĂ ULTIMUL CUVÂNT!

Politicienii vor ignora punctul de vedere al Academiei Române din simplul motiv că interesul lor este să dea un tun. Roșia Montană este un mega act de corupție pus la cale de clasa politică, indiferent de partid.

Prin argumente simple, de bun simț, academicianul încearcă să ne trezească! Depinde de noi…”

Transcript Ionel Haiduc

http://elenatomaxxl.blogspot.ro/2013/08/academia-romana-desfiinteaza-proiectul.html

 

Partea I

“Considerăm că ar fi trei condiții care ar trebui îndeplinite.

Întâi, exploatarea să nu se facă la suprafață, cum este proiectat, ci în galerii. Exploatarea la suprafață periclitează mediul, periclitează peisajul, periclitează zonele arheologice, periclitează comunitatea care, în mare măsură, urmează să fie afectată și distrusă chiar, or o exploatare în galerii, așa cum se practică și s-a practicat mineritul în România și în alte țări, se face în subteran și nu se vede ce se întâmplă, nu afectează.

A doua condiție s-ar referi la aspectele financiare. În momentul de față, se prevede o anumită redevență, deci o parte din suma, sau un procent al investiției, al venitului, care este foarte mic, conform prevederilor actuale, să revină statului român. Or se uită următorul lucru: aurul , ca și orice altă resursă minerală, este proprietatea statului, proprietatea statului român. În practica internațională, mai ales la petrol, dar și la minerale – aur, nichel, metale rare, metale obișnuite – se folosește așa-numita metodă a împărțirii producției, acordul de împărțire a producției. Asta ar însemna că din aurul extras, în cazul de față, investitorul, cel care exploatează resursa, primește o parte din producție, care să acopere cheltuielile de investiție, cheltuielile de operare și un profit rezonabil, iar restul producției aparține proprietarului de fapt, statului. În cazul unor țări, această împărțire a producției înseamnă până la 80% din producție revenind statului proprietar. Deci, în cazul aurului, ar însemna ca din aurul extras, partea care ar reveni statului român să intre direct în vistieria națională, la Banca Națională. Banca și statul român nu trebuie să cumpere acest aur, îi aparține, iar din aurul pe care îl posedă, plătește celui care îl exploatează.

A treia condiție se referă la tehnologie. A stârnit multă discuție și multe emoții tehnologia bazată pe folosirea cianurilor. E adevărat, în mineritul mondial al aurului, cea mai mare parte a exploatărilor din diverse țări folosesc cianură. Cianura poate fi controlată, dar există și alte tehnologii. Ea se folosește pentru că este cea mai ieftină, cea mai profitabilă și atunci sigur, orice firmă încearcă să lucreze cu profitul maxim și cu cheltuiala minimă. Dar există și alte tehnologii, iar în ultimul timp a apărut o informație pe internet, eu nu vreau să fac reclamă unei firme, dar există o firmă americană care susține că are o tehnologie nouă, environment friendly, adică prietenoasă mediului, care nu folosește cianură, nu folosește reactivi toxici, este la fel de eficientă ca și cianura, din punctul de vedere al tehnologiei, adică al gradului de extracție, la fel de eficientă din punct de vedere economic și care ar trebui, cred, studiată înainte de a se lua o decizie finală.

Mai există și alte motive de îngrijorare. Din punct de vede social, din punctul de vede al locurilor de muncă. Nimeni nu răspunde la următoarea întrebare: dacă în perioada de construcție sunt 2000 de locuri de muncă, în perioada de operare, după doi ani, rămân doar 500 de locuri de muncă, ce se întâmplă cu cele 1500 de locuri de muncă, locuri care dispar după perioada de doi ani? O a doua întrebare, din punct de vedere social: câte locuri de muncă, în perioada de exploatare și în perioada de construcție pot fi ocupate cu persoane din zonă, localnici și câți specialiști sau tehnicieni, sau muncitori calificați trebuie aduși din afară? Tehnologia minieră se oprește la poarta unei fabrici unde are loc apoi extracția, în cazul de față, propusă cu cianură, dar extracția aceasta este un procedeu chimic, e vorba de o industrie chimică, extragerea, tratarea minereului cu cianură, or aici e nevoie de chimiști, e nevoie de tehnicieni calificați în acest domeniu și nu cred că toate locurile de muncă pot fi acoperite cu localnici. Noi nu considerăm că este un proiect de dezvoltare durabilă. După șaptesprezece ani, zona rămâne fără resurse, fără locuri de muncă și care este perspectiva în urma încheierii întregii operațiuni? Mai este încă ceva: nu cred că trebuie să epuizăm total rezervele acestea de aur de la Roșia Montană și în general din Munții Apuseni. Suntem datori să lăsăm și generațiilor viitoare, pentru că rezervele bogăției naturale nu sunt o moștenire a trecutului, ci un împrumut de la generațiile viitoare. Dacă de 2000 de ani s-a scos aur în Munții Apuseni puțin câte puțin, și n-a fost chiar puțin, ar trebui ca și generațiile viitoare să se poată bucura de o parte din această rezervă și avere națională.”

Sursa: https://www.causes.com/RomaniaNormala